Comuniunea euharistică este precedată de comuniunea mărturisirii de credinţă (rostirea solemnă a Crezului) la Liturghie. Mai rostim acelaşi Crez, noi ortodocşii şi cu ecumeniştii?

„Harul şi Adevărul prin Hristos au venit” (Ioan cap 1). Pot fi despărţite oare cele două: Harul de Adevăr? Adică: poate exista dezbinare înlăuntrul lui Hristos?…
Noi mărturisim: „Un Domn, o Credinţă un Botez”, spre deosebire de ecumenişti, care la Creta au legiferat dogmatic mai multe Credinţe-Biserici şi mai multe Botezuri (fiecare credinţă având cate unul şi toate fiind „valide”).
În stadiul actual, după ce „a luat act” de ereziile pseudo-sinodului din Creta, sinodul BOR a deviat oficial de la Ortodoxie. Adevărul fiind cu semnul întrebării la toţi cei ce conştient au deviat de la Ortodoxie, tot aşa este şi cu Harul, în ceea ce-i priveste pe ei. Un sinod local sau ecumenic – deci nu noi, comentatorii mai mult ori mai puţin inspiraţi de pe net – va clarifica situaţia, fie prin anatema, fie prin reprimirea cu iconomie la Ortodoxie a celor ce s-au lipsit de ea prin faptele lor.
Punctul de maximă importanţă în prezent pentru drept-slăvitori este ne-comuniunea cu cei ce conştient (arhiereii) sau inerţial (popii&protopopii „ascultători”) au deviat de la Dreapta Credinţă. Comuniunea euharistică este precedată de comuniunea mărturisirii de credinţă (rostirea solemnă a Crezului) la Liturghie. Deşi rostim acelaşi Crez, din cauza ereziei ecumenismului, există deja 2 înţelegeri/interpretări a lui:
1. Cea ortodoxă = când zicem „Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească Biserică” noi înţelegem strict Biserica Ortodoxă.
2. Înţelegerea ecumenistă a aceleiaşi afirmaţii dogmatice, conform căreia aceasta „Biserica Una” este suma prezentă sau viitoare a tuturor cioburilor-biserici membre CMB. Deci „Biserica cea Una, Sfanta, Sobornicească si Apostolesca” = pentru ecumenişti CMB (sau altă organizaţie similară a viitorului, probabil îmbunătăţită antihristic).
            Întrebare: Mai rostim acelaşi Crez, noi ortodocşii şi cu ecumeniştii? Fiindcă am arătat că înţelegem lucruri diferite prin aceleaşi cuvinte.
Şi dacă erezia ecumenismului modifică/alterează eretic Crezul, cum mai putem să ne împărtăşim din acelaşi potir noi ortodocşii din Biserica cea Una cu ecumeniştii care se mărturisesc mădulare ale CMB-ului?…
În prezent apele încă sunt amestecate, sub aceeaşi cupolă stau şi apostaţii şi cei înşelaţi de ei şi ortodocșii veritabili, deci anti-ecumenişti. Cupola se numeste BOR, e o instituţie cu şefi trufaşi, subalterni slugarnici şi mult popor necatehizat, nepăstorit, şi adesea indiferent la fundamentele credinţei noastre.
În viitor, cu mila Domnului, apele se vor desparţi, nădăjduim, spre a rămâne doar firul de apă vie a Ortodoxiei în Biserica neamului nostru. Însă vom trece prin foc!…
Suntem gata oare?…

Comentariu preluat de pe:

https://monahulteodot.wordpress.com/2016/11/04/raspuns-parintelui-dragos-bahrim-privind-talcuirea-canonului-15-de-la-sinodul-i-ii-861/comment-page-2/#comment-5111

Anunțuri

Autor: Preot Claudiu

pr_claudiubuza@yahoo.com

1 gând despre „Comuniunea euharistică este precedată de comuniunea mărturisirii de credinţă (rostirea solemnă a Crezului) la Liturghie. Mai rostim acelaşi Crez, noi ortodocşii şi cu ecumeniştii?”

  1. „Ecumenismul a fost anatemizat de către un sinod canonic ortodox (ROCOR). Întrunirea din Creta cade sub anatemele acestui sinod care a condamnat „teoria ramificațiilor”. (CMB)

    Dintre personalităţile cele mai de seamă care au strălucit în Biserica Ortodoxă Rusă din Afara Graniţelor (prescurtat în engleză ROCOR – Russian Orthodox Church Outside Russia sau ROCA – Russian Orthodox Church Abroad) mai cunoscuţi nouă sunt:

    părintele Mihail Pomazanski, strălucit teolog,

    arhiepiscopul Averchie de Jordanville, episcop cu viaţa sfântă

    părintele Serafim Rose, strălucit misionar şi învăţător, cunoscut prin cărţile sale editate şi în ţara noastră,

    Sfântul Ioan Maximovici, a cărui viaţă de sfinţenie a făcut înconjurul lumii,

    Mitropolit Filaret, autorul acelor Epistolii Întristate – cunoscute în lumea ortodoxă, dar din păcate foarte puţin cunoscute la noi – întâistătătorul în vremea căruia s-a pronunţat anatema asupra ereziei ecumenismului şi ale cărui moaşte au fost descoperite nestricate în 1998.”

    Integral la sursa: http://www.glasulstramosesc.ro/blog/mesaj_pentru_ecumenisti_si_pentru_preotii_ce_inca_mai_pomenesc_ierarhii_ecumenisti_asteptand_parusia_nu_uitati_ca_sunteti_sub_anatema/2016-11-12-202

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s