Comuniunea în Adevăr şi bucuria în Hristos!

preot-claudiuS-a vorbit şi s-a scris foarte mult pe tema trădării ce s-a făcut în iunie, la Creta. Au fost luni întregi în care, iubitorii de Hristos şi de Biserică au luat atitudine, mărturisind dreapta credinţă, ajutând preoţi şi mireni să conştientizeze pericolul iminent al pan-ereziei ecumenismului, legiferat oficial în adunarea cretană. Au fost şi sunt voci care au ales cu orice preţ să vorbească lumii despre Adevăr, ca cei aflaţi în întuneric să cunoască Lumina, ca cei aflaţi în robie să cunoască Libertatea în Duhul Sfânt şi cei morţi sufleteşte să învieze la Viaţa în Hristos.

Unii au înţeles ce s-a întâmplat cu adevărat şi au luat atitudine, alţii n-au dat importanţă evenimentului, iar alţii s-au făcut potrivnici Adevărului. S-au dus lupte crâncene pentru ca unirea mincinoasă a confesiunilor eterodoxe cu singura Biserică a lui Hristos – Biserica Ortodoxă să se realizeze cu orice preţ, ecumeniştii folosind armele nedreptăţii: ameninţarea, minciuna, compromisul, confuzia, diversiunea, dezinformarea sau tăcerea subversivă şi, în cele din urmă, trădarea.

Văzând acest spectacol păgubitor şi înţelegând situaţia nefericită în care am fost lăsaţi fără voia noastră, periclitată fiindu-ne mântuirea, am ales să vorbesc credincioşilor depre trădarea din Creta şi să aştept decizia Sfântului Sinod cu privire la acest lucru. Ştiam că singurul leac cu adevărat tare, lăsat de Sfinţii Părinţi în canoane, care trebuie administrat pentru oprirea molimei ereziei, este întreruperea pomenirii ierarhului. Prin aceasta îngrădeam şi turma cuvântătoare preaiubită a credincioşilor de pericolul molipsirii de erezie, dar atenţionam şi ierarhul despre problema gravă din Biserică pentru ca acesta să nu se facă părtaş trădării, luând, pe seama făgăduinţelor făcute la hirotonia întru arhiereu, atitudine ortodoxă la nivel de eparhie pentru stoparea acestui flagel.

Nu am întrerupt pomenirea ierarhului meu imediat după Creta, fiindcă nu făcuse parte din delegaţia semnatară a BOR. Am aşteptat cu nădejde în Dumnezeu că poate vor fi ierarhi ai Sfântului Sinod care se vor opune Hotarârilor luate la Creta.

N-a fost însă după voia lui Dumnezeu şi nădejdea mea, ci după alegerea şi voia lor, a ierarhilor! Astfel, în data de 29 octombrie, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a adoptat o declaraţie, publicată pe siteul oficial al Patriarhiei, numită Concluziile Sfântului Sinod cu privire la desfăşurarea şi hotărârile Sfântului şi Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe din Creta (16-26 iunie 2016), prin care „se lua act cu apreciere” de participarea delegaţiei BOR la Creta, că nu a formulat dogme noi, canoane noi sau modificări liturgice„, însă le-a modificat şi batjocorit pe cele vechi şi că sinodul BOR consideră că textele finale ale sinodului din Creta, pot fi doar explicitate, nuanţate şi dezvoltate, nicidecum corectate, îndreptate sau chiar anulate (a se vedea http://mihaisilviuchirila.blogspot.com/2016/11/sfantul-sinod-al-bor-ia-act-de.html ).

Acesta a fost momentul în care am înţeles că nu mai e nimic de făcut şi că trebuie întreruptă pomenirea ierarhului, ceea am şi făcut imediat, începând cu următoarea zi, duminică 30 octombrie. Următoarele săptămâni am explicat gestul meu credincioşilor, pregătindu-i pentru ce va urma. M-am sfătuit cu părintele Ciprian Staicu care m-a încurajat şi îndemnat şă mergem cu bună nădejde înainte, pentru că Dumnezeu ne va ajuta! Îmi spunea părintele cu multă dragoste: ,,curaj frate că aşa ne mai iartă Dumnezeu păcatele”. Aceste cuvinte mi-au dat viaţă şi putere şi am cunoscut puterea Jertfei lui Hristos pentru noi.

Întărit de harul lui Dumnezeu şi încredinţat că întreruperea pomenirii este ceea ce trebuia făcut în această stare de apostazie generalizată, după alcătuirea şi semnarea declaraţiei comune: Expresia conştiinţei noastre (http://prieteniisfantuluiefrem.ro/2016/11/17/spre-luare-aminte/) alături de părinţii care mi-au devenit fraţi şi prieteni, într-un moment în care toţi m-au părăsit sau nu m-au înţeles – inclusiv duhovnicul, am ajuns în faţa episcopului pentru a da explicaţii.

Aici, timp de aproximativ o oră, mi-am explicat atitudinea perfect canonică de a întrerupe pomenirea ierarhului, conform Canonului 15 de la Sinodul I – II, Constantinopol, fără a fi înţeles sau aprobat de episcopul Vincenţiu. M-a întrebat: dacă nu mă mai pomeneşti, pe cine pomeneşti la Sfânta Liturghie? I-am răspuns cu sinceritate că: pe arhiereii ortodocşi care drept învaţă cuvântul adevărului!

L-am întrebat dacă Biserica este hristocentrică sau episcopocentrică şi mi-a raspuns că este hristocentrică, însă Hristos lucrează prin episcop (n-a adăugat şi ce era mai important, anume că episcopul trebuie să înveţe drept cuvântul adevărului!). A susţinut că are cugetare ortodoxă şi că nu-l pot vădi de erezie. I-am dat dreptate până într-un punct: face parte din Sfântul Sinod şi a „luat act cu apreciere”, alături de ceilalţi ierarhi că cele hotărâte la Creta, adică ereziile, sunt bune foarte! A susţinut că ecumenismul, ca formă de dialog cu celelalte confesiuni este benefic Bisericii Ortodoxe şi că aceasta este singura cale de a face cunoscute valorile Ortodoxiei.  A uitat însă să amintească de calea Sfinţilor Părinţi care au condamnat pe eterodocşi numindu-i eretici şi că ei nu au stat la dialog, ci au mărturisit Adevărul cu orice preţ.

Vorbindu-i despre fiii duhovniceşti, despre legătura dintre păstor şi păstoriţi, am primit un răspuns care, pur şi simplu, m-a şocat: fiii duhovniceşti nu sunt ai tăi, ci ai episcopului!!! Însă întreb, ca unul neînvăţat – după cum mi s-a reproşat – oare fiii duhovniceşti nu cumva sunt ai lui Hristos?

Pentru această îndrăznelă de a întrerupe pomenirea şi de a spune lucrurilor pe nume, mi-a spus că sunt schismatic şi că nu mai am comuniune cu el, oprindu-mă de la slujire şi pregătindu-mi consistoriul bisericesc (Organ bisericesc care te constrânge să mărturiseşti adevărul!). Mi-a spus că am comuniune cu Părintele Macarie de la Schitul Oituz, cu care am vorbit şi alături de care am semnat, ceea ce pentru mine este o mare cinste!

Acum, mai nou, am aflat că nu mai am voie să intru în biserică şi să vorbesc oamenilor! Mâine însă voi fi acolo şi voi vorbi credincioşilor, liniştindu-i, mângâindu-i şi încurajându-i pentru ceea ce va urma: comuniunea în Adevăr şi bucuria în Hristos!

Preot Claudiu Buză

Urziceni

19 noiembrie 2016

Anunțuri

Autor: Preot Claudiu

pr_claudiubuza@yahoo.com

49 de gânduri despre „Comuniunea în Adevăr şi bucuria în Hristos!”

  1. Părinte Claudiu,

    Nici un arhiereu român nu a ieșit dupa Sf.Sinod din toamnă să spună ca are o opinie separata !
    Nici unul măcar nu a contrazis decizia luata si deci putem concluziona ca a fost luata un unanimitate !
    Aceasta atitudine a dânșilor, cu toata recunoasterea pentru darul arhieriei dat lor de Domnul Hristos, este echivalentă cu un acord pe deplin si total cu actele de la sinodul din Creta !
    Mărturisirea documentelor eretice nu a fost facuta cu gura IPS Vicențiu dar a fist făcuta ridicând mâna in Sf.Sinod !
    Nu doar Caiafa a fost vinovat pentru ca el a vorbit ! Ci si ceilalti arhierei ai sinedhriului care au aprobat sentința împotriva Domnului !
    Orice vot, orice cuvant, orice semnatura este afirmație si aprobare !
    Probabil ca asta se va sustine impotriva sfintiei voastre : ca ierarhul nu a marturisit erezia !
    Mai mult decat atat consistoriul nu trebuie sa va puna pe ordinea de zi pentru ca va apara Canonul 15 !
    De ce in Romania tb sa fie liniste cu privire a ce s-a intamplat in ultima sută de ani ?
    De ce in lume tb sa fie liniste si tacere in fața ecumenismului ?
    Pentru ca tăcut să ne pierdem curatia credinței !!!
    Vinovată tăcere ! Vinovată unanimitate !
    Să nu uităm că sufletele mari și sfinte care au fost contemporane cu etezia asta, toate, absolut toate, au demascat-o !

    Părinte !
    Sfinția voastră aveți o trâmbița dată de Generalul Cel Mare ! Dacă nu sunați din ea, poporul va pieri în neștiința și neveghere !
    Înca nu e prea târziu ! Încă se mai poate !
    Trebuie spus, cu dragoste, cu dor de mântuire, dar și cu hotărâre !
    Daca sarea se va strica, cu ce se va înlocui !
    Parinții ierarhi se vor trezi și se vor întoarce până la urmă ! Dar până atunci, dacă vă vor da afara din biserica, să stați sub streașina ei.
    Mai mulți sunt cei ce sunt cu noi, decât cei ce sunt împotriva noastra . Așa zicea Sf.Ioan Evanghelistul.
    Doamne ajuta !
    Ne vom ruga și vă vom pomeni înaintea Domnului ca să vă întărească ! Ne vom ruga cu dragoste și pt toti parinții noștri arhierei ! Sigur le e greu și lor să lupte împotriva conștiinței lor !

    Apreciază

    1. Din nefericire pentru ei, canonul 15 il interpreteaza dupa mintea lor, neintelegand sensul intreruperii pomenirii. Daca ar intelege si ar fi in Adevar, nu ar prigoni preotii lui Hristos!
      Si totusi, poate va fi pe ordinea de zi!!!

      Apreciază

      1. Am toată considerația pt d-voastra si va apreciez foarte mult curajul!! Dumnezeu să vă întărească și să ne ajute pe noi toți în lupta împotriva ciumei ecumeniste!!
        Va mărturisesc că aș dori f mult să vă cunosc personal.. poate Cine știe.. Doamne ajută Parinte Mărturisitor Claudiu!!

        Cu multă dragoste.
        Bogdan din Hunedoara

        Apreciază

  2. Dumnezeu sa va ajute pe calea marturisirii parinte, fiindca o viata avem si o singura credinta am primit si aceea trebuie marturisita, fiindca unul este Adevarul: Hristos! Si ce este mai de pret decat Adevarul Hristos? Peste 60-70 de ani, cel mai probabil vom fi in mormant cu trupul, toti, dar unde vor fi sufletele noastre? Cateva decenii de viata ,traite tanjind dupa Adevar si tinand cu dintii de El, fata in fata cu vesnicia…
    Dumnezeu sa va ajute cu Harul Sau si cu multa rabdare in fata luptei ce ne sta inainte!

    Apreciază

  3. Prigoana preotilor a fost reluata de mult timp. Unii deja sunt mucenici. Se implinesc profetiile. Asa a ingaduit Dumnezeu. Biserica este condusa de Hristos, iar Hristos nu-i da afara din Biserica pe cei care îi slujesc Lui. Cel ce vorbeste in numele Domnului trebuie sa fie inspirat de Duhul Sfant fara de care mantuirea nu e posibila. O astfel de prigonire nu are cum sa fie o lucrare de Duh Sfant. Eu sunt o biata pacatoasa, dar atata lucru observ si eu. Prin urmare, va spun la modul cel mai serios sa nu mergeti la stomatologie. Sa va tratati naturist, ca sa nu ajungeti la spital. Se pot introduce capsule cu otrava si alte inventii menite sa va distruga mintea. Daca, totusi, megeti, iar medicul va spune zambind ca, in caz ca aveti probleme, sa-l sunati numai si numai pe el, inghititi de urgenta niste bulgari de argila, faceti cataplasme cu argila, beti multa apă. Exista pe internet retete naturiste pentru orice. Am si eu o colectie, desi nu sunt medic.

    Apreciază

  4. Binecuvantat sa fie Dumnezeu Mantuitorul nostru care v-a dat INTREG, DREPT INVATAND poporului Sau !
    Dumnezeu este cu dumneavoastra parinte Claudiu si CINE poate sta IMPOTRIVA Lui Dumnezeu?

    „Cu noi este Dumnezeu! Intelegeti, neamuri si va plecati, caci cu noi este Dumnezeu!
    Auziti pana la marginile pamantului, caci cu noi este Dumnezeu!
    Cei puternici, plecati-va! Caci cu noi este Dumnezeu!
    Caci iarasi de veti putea, Si iarasi veti fi biruiti caci cu noi este Dumnezeu!
    Si orice sfat veti sfatui, risipi-l va Domnul ,caci cu noi este Dumnezeu!
    Si cuvantul pre care il veti grai NU va ramane intru voi, caci cu noi este Dumnezeu!
    De frica voastra nu ne vom teme, nici ne vom tulbura, caci cu noi este Dumnezeu!
    Pre Domnul Dumnezeu nostru, pre Acela vom sfinti si El va fi noua frica, caci cu noi este Dumnezeu!
    Si de voi fi nadajduindu-ma spre Dansul, va fi mie spre sfintire, caci cu noi este Dumnezeu!
    Si voi fi nadajduindu-ma spre Dansul, si ma voi mantui printr-Insul, caci cu noi este Dumnezeu!”

    „9. Cu noi este Dumnezeu, înţelegeţi neamuri şi vă plecaţi. Auziţi până la marginile pământului, cei puternici plecaţi-vă. De vă veţi întări, iarăşi veţi fi biruiţi.
    10. Şi orice sfat veţi sfătui, îl va risipi Domnul, şi cuvântul pe care îl veţi grăi nu va rămâne întru voi, căci cu noi este Dumnezeu!”
    11. Aşa îmi zicea mie Domnul, ţinând peste mine mâna Sa cea tare şi însuflându-mi să nu umblu pe căile acestui popor. Apoi mi-a zis:
    12. „Nu numiţi uneltire tot ceea ce poporul acesta socoteşte uneltire, şi nu vă temeţi, nici nu vă înfricoşaţi de ceea ce se tem ei.”
    13. Numai pe Domnul Savaot socotiţi-L sfânt, de El să vă temeţi şi să vă înfricoşaţi.”( Isaia ,cap 8)

    Apreciat de 1 persoană

  5. Dumnezeu si Sfintii Inchisorilor sa va aiba in paza si sa va intareasca!

    Sfantul Apostol Pavel:

    „17. Şi vă îndemn, fraţilor, să vă păziţi de cei ce fac dezbinări şi sminteli împotriva învăţăturii pe care aţi primit-o. Depărtaţi-vă de ei.
    18. Căci unii ca aceştia nu slujesc Domnului nostru Iisus Hristos, ci pântecelui lor, şi prin cuvinte bune si prin cuvantare de bine inseala inimile celor prosti”

    Apreciat de 1 persoană

  6. Dumnezeu sa va intareasca sa marturisiti in continuare si sa fiti exemplu. Daca toti am proceda la fel ce ar putea face ¨episcopii¨, sa cateriseasca pe toti preotii? N-ar avea nicio putere. Si nici asa nu au pentru ca Adevarul nu e cu ei.

    Apreciază

  7. Prin acest mesaj vă mulţumesc tuturor pentru că vă pasă de Adevăr şi că înţelegeţi prin ce încercare trece Biserica lui Hristos. Este vremea mărturisirii pentru fiecare dintre noi: preoţi şi mireni, în dragoste lui Dumnezeu! V-am simţit alături şi de aici s-a născut cea mai curată rugăciune către Dumnezeu, Maica Preacurată şi Sfinţii Bisericii Celei Una! Iubiţi pe cei ce ne prigonesc şi iertaţile răutăţile, pentru Hristos Domnul şi vom rămâne smeriţi primind mult har de la Dumnezeu! Nu vă temeţi să mărturisiţi adevărul celor pe care Dumnezeu vi-i scoate în cale sau fac parte din viaţa voastră! Îndemnaţi-i pe preoţii duhovnici să părăsească frica şi să-şi îndeplinească misiune preoţească spre slava lui Dumnezeu şi binele fiilor duhovniceşti. Să nu vă temeţi pentru mine căci n-am mai trăit asemenea bucurii de la hirotonie! Dacă asta înseamnă să mărturiseşti Adevărul, spun DA cu toată fiinţa mea!!! Vă îmbrăţişez pe toţi, mi-aş dori cu braţele lui Hristos şi, vă port, cu toată nevrednicia pe care mi-o recunosc, în rugăcinile mele! Ruga-ţi-vă pentru mine!!!
    Preot Claudiu Buză

    Apreciat de 3 persoane

    1. Doamne ajuta parinte. Pe langa praznicul Intrarii in Biserica a Maicii Domnului, astazi este si pomenirea parintelui Gheorghe Calciu. Pentru rugaciunile Maicii Domnului, ale marturisitorului Gheorghe Calciu si ale tuturor Sfintilor ce au patimit in temnitele carliste, antonesciene si comuniste, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, intareste-l in marturisirea Dreptei Credinte pe parintele Claudiu.

      Apreciază

  8. Doamne ajuta,Parinte Claudiu! Azi este o zi mare – Intrarea in Biserica a Maicii Domnului.Cum nimic nu este intamplator la Dumnezeu ,insusi numele sarbatorii ne zice multe si cred ca nu intamplator prigoana dvs. a inceput in preajma acestei sarbatori mari .Ii multumim Bunului Dumnezeu si Maicii Domnului ca v-a dat curaj sa marturisiti si ne rugam in continuare pentru dvs. si pentru toti marturisitorii stiuti si nestiuti .Il mai rugam pe Bunul Dumnezeu sa-i inmulteasca si sa ridice frica de la noi ,care ne-a fost inoculata de atatia ani si care este principalul obstacol in calea marturisirii .Fie ca Dumnezeu sa va intareasca si sa ramaneti in Adevar pana la final.
    „Cu noi este Dumnezeu! Intelegeti, neamuri si va plecati, caci cu noi este Dumnezeu!”

    Apreciază

  9. Doamne ajuta Parinte! ne pot scoate afara doar din afara Bisericii si nu din Sf Biserica Ortodoxa care este in tot cel ce pazeste adevrul de credinta, fiind pazit de insus Hristos Mantuitorul nostru.
    Bine ati intrat a face parte din cei fericiti!
    Doamne ajuta!

    Apreciază

  10. Pr, Claudiu,

    Domnul sa va ocrotească, bun lucru ati făcut neascunzând faclia sfintiei tale sub obroc, ci punand-o in sfeșnic asa încât sa se vadă de departe!
    Nu va temeti de prigoana, caci jugul lui Hristos e usor, fiind plin de har.
    ASA au fost prigoniti toti crestinii autentici de dinainte de noi, cati au vrut sa trăiască Evanghelia! Mare cinste ni se face prin invitatia de a ne alatura lor!…
    Cei care au lichidat cu Evanghelia in inima lor, măsluind si necrezând in Adevărul cel Vesnic arătat noua in Trupul lui Hristos cel Răstignit, aceia sunt infierati de insasi constiinta lor cainică, vrajmasa cu Dumnezeu. Putere au pe pământ sa ucidă trupul, dar neputinciosi sunt fata de mântuirea sufletelor drept-credincioase.

    Bucurie mare, mărturisirea Sfintiei Voastre, in acest post al bucuriei!

    Ramaneti pe Piatra din capul unghiului -Hristos, cea nebagata in seama de ziditori, însă neclintita de portile iadului. Mare cu adevărat este Taina Dreptei-Credinte!

    Vor veni si oamenii si îngerii la Sfintia Voastră si se vor odihni prin Harul Muceniciei, partea drept slăvitorilor in vremurile noastre.
    Gatiti-va inima de Mucenicie, Parinte, ca sa nu va tremure in încercările ce vi se vor da…

    Hristos cu noi!

    Apreciază

  11. Sărutată părinte Claudiu. Va mulțumesc pt mine si neamul meu. Ma numesc Elena Stavila, locuiesc in Brasov si am avut bucuria sa va văd slujind la Vecernia pt Sf Nectarie, in Sfantu Gheorge. Am aflat atunci ca am fost de fata la hirotonirea Dvs in Tandarei. Dumnezeu sa aibă mila de mine.

    Apreciază

  12. Pe Astradrom si alte bloguri ortodoxe apare articolul -„Sinaxa de la Volos care cere Bisericii Greciei să nu cedeze în faţa presiunilor globaliste în plan religios. În acest context îi apreciază pe cei care, din motive de mărturisire, au oprit pomenirea ierarhilor ecumenişti”.La final se spune : ”Clericii, monahii și laicii care susțin această mică depunere de mărturisire ortodoxă o pot face scriind: ” Sunt de acord cu Scrisoarea-Omologie deschisă cu referire la ”Sinodul” din Creta și iscălesc”, numele, familia, profesia (în cazul clericilor sau monahilor statutul/funcția) și să fie trimise la una din următoarele adrese: ·e-mail: synaxisorthkm@gmail.com
    ·Ediția “To Palimpsiston” Țimiski 128, 546 21 Tesalonic
    ·Sinaxa Romeilor Ortodocși “Fotis Condoglu” C.P. 107 421 32 Tricala

    Nu ar fi bine sa face-ti un articol separat pe aceasta tema si sa trimitem si noi la acele adrese de mai sus ? Doamne ajuta ! Dumnezeu sa va dea putere de marturisire a adevarului pana la capat si sa inmulteasca numarul marturisitorilor atat din randul clericilor ,cat si a mirenilor.

    Apreciază

  13. Un comentariu de pe net, care in cuvinte simple, clare, arata foarte limpede duplicitatea, parodia si apostazia clerului semnatar la sinodul talharesc din Creta, precum si a clericilor sustinatori sau „neutri”, precum si a ierarhilor intruniti de curand in Sinodul Greciei.
    Dupa parerea mea, acest comentariu ar trebui postat ca si articol.

    „Ne ametesca cu fum ca pe albine.
    In Creatie, in Biserica, in societate, in politica, nu exista pozitie neutra. Nu poti sa te plasezi pe o pozitie neutra, pentru ca nu exista neutralitate in materie de constiinta. Declarandu-te neutru defapt iti tainuiesti pozitia, apartenenta, gandul ascuns al inimii.

    Cine se declara neutru sau indiferent, e asemenea celui ce cu viclenie incearca sa slujeasca la doi domni. Neutru inseamna caldicel, iar caldicel inseamna viclean. Exista lumina si intuneric, bine si rau. Nu exista „mai putin rau” sau „mai mult bine”.
    Spune Mantuitorul: „Ci cuvantul vostru sa fie: Ceea ce este da, da; si ceea ce este nu, nu; iar ce e mai mult decat acestea, de la cel rau este.”

    Deci, esti cu Hristos sau cu diavolul. Iar cand te declari neutru (indiferent, nepasator) esti cu diavolul, pentru ca „cine nu aduna cu Mine risipeste!”. Risipeste tot, toate si pe toti. Risipeste, pierde, se pierde si ii pierde si pe altii.

    In spatiul militar, dar si in lupta duhovniceasca sunt doar doi termeni care definesc un lucru sau o persoana – amic sau inamic. Oricine se defineste ca fiind neutru este socotit drept inamic.
    Ca ierarh, preot, calugar sau mirean sa spui ca nu ai o pozitie clara sau ca nu sti ce sa zici in cazul „Creta”, inseamna ca inca nu te-ai hotarat daca sa ii slujesti lui Hristos sau sa-l alegi pe diavolul. Deci, inca de pe aceasta pozitie de „neutralitate” ii slujesti defapt diavolului.
    Cand incepi sa il „masori ganditor din ochi” pe Hristos sa vezi daca „merita” si cand incepi sa te gandesti la o modalitate de compromis, inseamna ca vrei sa cauti sa fi neutru, sa incerci sa slujesti la doi domni, deci esti viclean si ii slujesti diavolului dar ca si Iuda te dai prieten, simulezi virtutea si in inima ta esti vanzator de Hristos.
    Spunea cineva ca trei pacate ii vor duce pe oameni la iad: indiferenta, nestiinta si necredinta. Cine are minte sa inteleaga!

    Orice Sinod local sau ecumenic care nu isi formuleaza deciziile limpede cu „da” sau „nu”, ci incearca sa camufleze profanul prin cuvinte sacre sau prin tehnici lingvistice este de la cel rau, face cu buna stiinta lucrarea diavolului.
    Tot ce e de la Dumnezeu e limpede, se intelege limpede, e exprimat limpede.

    Tot ceea ce se vorbeste acum de catre diferiti ierarhi este doar un labirint lingvistic menit sa te piarda inainte sa ii gasesti iesirea, intelesul. Nu ne poate nimeni acuza ca suntem prosti si nu intelegem „inaltimea” cuvintelor lor. E limpede ca totul e tulbure. Se folosesc tehnici de psihologie inversa. Ni se sugereaza raspunsurile, ni se sugereaza reactiile. Se cauta sa ne scoata din transee individual pentru a nu reprezenta un pericol de resuscitare in masa.
    Totul e alambicat cu buna stiinta ca sa te plaseze in zugzwang inainte sa faci prima miscare. Cauta sa te plaseze, cauta sa te impinga pe pozitia de indiferenta prin faptul ca iti prezinta totul neclar, hipnotic, mefistofelic, de neinteles. Deci, cauta sa ne anihileze vointa, reactia. Cauta sa te forteze sa te dai batut. Si toate astea prin tehnci lingvistice, prin tehnici de persuasiune, prin tehnici psihologice. Cascam gura si ochii la ei cautand raspunsuri, dar acest lucru ne consuma, ne baga si mai mult in ceata.

    Reactia sinodului din Grecia este duplicitara, de compromis, nu de marturisire. Nu e „da” sau „nu”, ci „poate” si „ne mai gandim daca Hristos merita sau diavolul e o solutie mai buna”. Se leapada de Hristos pe ascuns de privirea si intelegerea noastra asa cum majoritatea Bisericilor Ortodoxe au facut.

    Daca noi nu cadem, nu ne clatinam, atunci lucrarea lor ramane desarta. Pentru 10 oameni care cred ortodox si nu eretic, Dumnezeu poate n-o sa piarda cetatea. Noi trebuie sa mergem pe linia Sfintilor Parinti si pe Sfintele Canoane.
    Oare nu e limpede ca ierarhii cauta sa ne convinga ca noi am ratacit si nu ei?
    Conferinte cu parintele Rafail Noica, conferinte cu preoti ecumenisti, cu personalitati ecumeniste, predici mefistofelice, toate cauta sa ne faca sa ne clatinam.

    De ce suntem asa de importanti si de ce se duce atata lupta sa ne convinga? Pentru ca diavolul nu are putere pana nu se va ridica harul, mila lui Dumnezeu de la noi, de la turma mica.”

    Sursa: http://prieteniisfantuluiefrem.ro/2016/11/28/inaltpreasfintitul-mitropolit-serafim-de-kythira-ia-atitudine-fata-de-comunicatul-de-presa-gresit-al-ierarhiei-grecesti/#comment-4020

    Apreciază

  14. Sfanta Treime si Maica Domnului sa va intareasca si sa va ocroteasca! Din tot sufletul, cu toata dragostea si pretuirea suntem alaturi de dumneavoastra in lupta pentru apararea Ortodoxiei!

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s