Scrisoarea Părinților Aghioriți de sprijinire și încurajare a părinților care au întrerupt pomenirea.

Iubiți părinți, monahi, monahii și mireni ai binecuvântatei Biserici Ortodoxe Române,

gheron-sava-lavriotulCu multă bucurie în suflet am aflat de râvnă și dragostea voastră pentru Dumnezeu și pentru Biserica Sa cea Sfântă, pe care “nici porțile iadului nu o vor birui”. Râvna și dragostea această sunt bineplăcute înaintea Domnului Hristos dacă sunt unite cu smerenia cugetului.

Având în vedere că “Sinaxa de la Volos” nu a putut sprijini în mod direct pe părinții mărturisitori care au oprit pomenirea, având în vedere că mulți din Sinaxă nu au întrerupt pomenirea, noi părinții aghioriti sprijinim și încurajăm oprirea pomenirii pe care a-ți făcut-o.

Scopul opririi pomenirii nu este de a ne îngrădi în scop egoist și de a ne “autosalva” din prăpastia ecumenismului, pentru că dacă ar fi așa, am fi mai de plâns decât ecumeniștii relativiști, care sunt înșelați de șarpele cel vechi. Părinții care au întrerupt pomenirea trebuie să fie cu teamă și cutremur mare de a nu greși, de a nu duce suflete pe calea unei extreme, a unei rătăciri, ca nu cumva oprirea pomenirii să fi fost mânată de patimi omenești. Iar acest lucru se observă atunci când frații se mânie și nu au ajuns la maturitatea duhovnicească de a înțelege că oprirea pomenirii nu este un scop în sine, ci un mijloc pe care Părinții l-au folosit întotdeauna ca metodă de eradicare a ereziei, punând presiune pe Sinoade și pe episcopi pentru a se lepăda de erezia respectivă. În prezent avem erezie cutremurătoare, care nu este doar o erezie hristologică sau pnevmatologică sau antitrinitară, ci le cuprinde pe toate în noua erezie a ecumenismului. Ecumenismul este o erezie eclesiologică în principal, prin care se atacă însăși ființă Bisericii, vorbindu-se de ajungerea la unitate fără a se mai pomeni despre eretici. În ecumenism se vorbește despre o Biserică “extra muros” (în afară Bisericii), inversându-se definiția Sfântului Ciprian (în afară Bisericii nu există mântuire), în Declarația de la Toronto, astfel încât, după noua gândire ecumenistă “înafara Bisericii se găsește Biserica”. În textele sinodului din Creta, în chip viclean s-au introdus învățăturile diplomatice și schizofrenice, amețitoare, făcute special pentru a induce în eroare, neclare, lipsite de acrivie teologică și înglobând toate teoriile ecumeniste: teologia baptismală, teologia euharistică, teologia ramurilor și toate celelalte teorii eretice, denumirea istorică de “biserici” pentru eretici, dar mai ales acceptarea așa-zisului dialog catastrofal pe platformă eretică numită “Consiliul Mondial al Bisericilor”.

 

În față acestei ofensive împotrivă eclesiologiei ortodoxe care vine oficial cu “Sinodul “din Creta ierarhii Bisericii voastre, deși au avut o poziție ortodoxă în cadrul discuțiilor din Kolimbari, totuși au cedat, și Vai! Au semnat documentele eretice cu toții. Și nu numai atât, ar fi avut șansa ca în Sinodul Bisericii Locale de la București să fi respins sinodal ceea ce au semnat. Am citit inițial cu oarecare bucurie traducerea în limbă greacă a hotărârii Bisericii Ortodoxe Române, anume că textele trebuie “sa fie explicitate, să fie respinse în parte, sau dezvoltate de către un viitor Sinod Panortodox. Explicitarea acestora (…) nu trebuie realizată sub presiunea timpului, ci, în cazul în care nu există un consens panortodox, ele trebuie amânate și perfecționate până când se va realiza un consens” (Basilica.ro). Ulterior însă am aflat că termenul în limba română era “nuanțate”, în niciun caz “respinse”.

Astfel, în urmă hotărârii BOR se lasă să se înțeleagă faptul că nu se contestă sinodicitatea a ceea ce s-a petrecut în Kolimbari, deși avem deja două hotărâri Sinodale ale Bisericii Ortodoxe a Antiohiei care spune că la Creta nu a fost un Sinod ci o întâlnire a unor Întâistătători pentru pregătirea unui adevărat “Sfânt și Mare Sinod” și a Sinodului Bisericii Bulgare, care a hotărât că Adunarea din Creta nu e nici Sfântă, nici Mare, nici Sinod (http://www.bg-patriarshia.bg/news.php?id=220554). De asemenea, Mitropolitul Serafim al Pireului, Mitropolitul Serafim al Kithirelor, Mitropolitul Pavlos al Glifadei, Mitropolitul Ambrosie al Kalavritei, Mitropolitul Ierotheos al Nafpaktosului și mulți alții s-au exprimat, unii în termeni foare duri și clari, alții în temeni mai iconomici, dar toți păstrând aceeași idee, anume că nu avem de-aface cu un Sinod, ci cu o acceptare oficială a ereziei ecumeniste în Biserica Ortodoxă prin texte diplomatice și schizofrenice.

Prin rezoluţia sinodală pe care o dă Sinodul Ierarhiei Bisericii Ortodoxe Române, rezultă că se acceptă că “Sfântul şi Marele Sinod al Bisericii Ortodoxe” este cu adevărat Sinod şi că doar la un viitor Sinod de aceeaşi importanţă să nu mai fie presiunea timpului şi să nu se ia hotărâri decât în consens panortodox (recunoscând implicit că nu există consens panortodox), dar în acelaşi timp să se expliciteze mai bine ceea ce s-a adoptat în prezent. Cum e posibil să se accepte ca fiind Sinod şi “Mare şi Sfânt”, dar care nu e în stare să dea texte clare? Cu atât mai mult cu cât sunt texte contestate de 80 la sută din ortodocşi. Cum e posibil să accepte ceva ca fiind “Sfânt “ atâta timp cât chiar ei spun că s-au făcut lucruri sub presiunea timpului şi că lucrurile nu sunt clare? Să nu uităm că nu numai “antiecumeniştii” pun sub semnul întrebării “Sinodul“ din Kolimbari, ci şi personalităţi cunoscute ca mari ecumenişti, ca Hristos Yanaras, Kalistos Ware şi alţii. Oare Sinodul BOR nu realizează că având o astfel de poziţie induce schismă în Biserică? Oare nu realizează că atunci când îi acuză de schismă pe părinţii care pe dreptate au aplicat canoanele Bisericii ( canonul 15 I-II Constantinopol) întrerupând pomenirea, de fapt se auto-acuză? Pentru că schisma însemnă îndepărtare de la Adevărul Bisericii şi cine acceptă “Sinodul” din Kolimbari se îndepărtează de la Adevărul Bisericii.

Noi, părinţii aghioriti, susţinem în mod deschis întreruperea pomenirii numelor episcopilor care au acceptat sinodal erezia de la Kolimbari, Creta şi nu s-au delimitat măcar printr-o scrisoare publică de acest pseudo-sinod. De asemenea, îndemnăm pe părinţii care au oprit pomenirea să fie cumpătaţi şi să nu încurajeze mişcările schismatice, patimile oamenilor care încep să hulească pe părinţii care nu au oprit pomenirea şi să îi primească pe toţi la Sfântul Potir, să nu pomenească alt episcop în loc, nici să caute episcopi din alte Biserici Locale, pentru că acest lucru este necanonic. Este suficient lor că au întrerupt pomenirea şi mărturisesc Ortodoxia. Avem cunoştinţă de faptul că există părinţi, teologi, monahi şi maici care nu au întrerupt încă pomenirea, dar fac o lucrare de luminare a poporului prin scrieri, prin mărturisire publică, prin siteuri, prin cărţi şi prin alte mijloace, iar cine îi judecă pe aceştia şi cad în extreme vor cădea şi din Biserică. Aşteptăm ca toţi părinţii şi ierarhii să întrerupă pomenirea.

Noi, părinţii aghioriți, nu încurajăm fenomenele sectare, schismă, evlavia faţă de înşelaţi (aşa-zişi sfinţi) şi nici nu încurajăm teribilismul şi pe feluriţi monahi care umblă din casă în casă şi se dau mari mărturisitori ai credinţei adunând foloase materiale. Adevăraţii mărturisitori sunt smeriţi, cuminţi, nu fac vâlvă cu faptul că au oprit pomenirea. Atunci când părinţii atoniti au oprit pomenirea celui de-tristă-amintire patriarh Atenagora, nu au pomenit alt episcop în loc şi aveau comuniune cu cei care pomeneau, cu condiţia ca atunci când vin în mănăstire să nu pomenească, iar toţi mirenii erau primiţi la Sfântul Potir. Părinţii care nu pomenesc sacrifică multe pentru credinţă şi pentru aceasta vor primi cunună. Este de menţionat faptul că oprirea pomenirii nu are nicio valoare în cazul celor care au oprit pomenirea, dar nu au anunţat episcopul şi nu au făcut public acest lucru. Înainte de a întrerupe pomenirea, trebuie bineînţeles să se discute cu episcopul locului, să se expună clar lucrurile, să se dialogheze, iar dacă ierarhul se leapădă public de hotărârile sinodului din Creta, oprirea pomenirii nu mai are sens.

Înaltpreasfințiților arhierei ai Bisericii Ortodoxe Române le trasmitem cu smerenie că orice prigoană asupra părinţilor care mărturisesc, fie prin întreruperea pomenirii, fie prin orice altă formă de mărturisire, este necanonică (având în vedere că au semnat în Creta oficializarea ecumenismului) şi nu fac altceva decât să le dea cununi de Dreptmăritori celor prigoniţi, de aceea îi rugăm să nu “lovească cu piciorul în ţepuşă”, ci să repare ceea ce stă în putinţa lor, dacă nu sinodal, măcar fiecare ierarh în parte să se lepede public de erezia ecumenistă şi de pseudo-sinodul din Creta.

Erezia ecumenistă a fost condamnată de Sinodul Ruşilor dinafară Rusiei (ROCOR) de la Vancover din anul 1982, unirea Sinodului ROCOR cu Moscova având ca şi condiţie principală tocmai recunoaşterea de către Moscova a tuturor hotărârilor ROCOR, inclusiv Sinodul de la Vancover (care a condamnat ecumenismul ca erezie), Sinodul Moscovei acceptând acest lucru.

Deasemeni, ecumenismul a fost condamnat de Sinodul Bisericii Georgiei în 8 octombrie 1998 (https://orthodoxethos.com/post/apokleistiko-h-synodikh-apofash-ths-or8odo3oy-ekklhsias-ths-gewrgias-toy-1988-gia-tis-symfwnies-toy-sampezy-kai-toy-mpalamant-gia-thn-8ewria-twn-kladwn-kai-poly-perissotera)

şi nu acceptă “sinodul” din Creta.

Apoi există şi o condamnare interortodoxa de către Sinodul (Conferinţa) Bisericilor Ortodoxe de la Moscova în anul 1948 unde au participat 9 Biserici Autocefale (inclusiv Biserica Ortodoxă Română) – http://www.ortodoxie-ecumenism.com/2007/09/07/hotarari-legate-de-ecumenism-la-conferinta-pan-ortodoxa-de-la-moscova-1948/

Ecumenismul a fost deasemenea condamnat de Sfântul Iustin Popovici ca fiind panerezie.

Toţi Sfinţii şi Părinţii secolului al XX-lea au condamant în scris şi verbal ecumenismul şi l-au cunscut ca fiind eretic (Serafim Alexiev, Augustinos Kandiotis, Paisie, Dionisie de la Colciu, Justin Pârvu, Arsenie Papacioc, Iulian Prodromitul, Efrem din Arizona, etc). Conştiinţa Bisericii reprezentată prin Părinţii curăţiţi de patimi, iluminaţi şi îndumnezeiţi condamnă ecumenismul ca erezie.

CIar în prezent pseudo-sinodul din Creta a fost criticat şi osândit de Rezoluţia de la Chişinău semnată de părintele Theodoros Zisis şi domnul Dimitrie Tselenghidis şi de mulţi părinţi, de Sinodul Bisericii Bulgare, de Sinodul Bisericii Georgiene şi de mulţi ierarhi, preoţi, ieromonahi, monahi, monahii şi mireni din toată lumea, precum şi de Sinaxa de la Volos, dar şi de Sinaxa noastră din Sfântul Munte, a părinţilor şi pusnicilor de la chilii, mănăstiri şi schituri. Din acest motiv, părinţii şi fraţii, dar şi mirenii care nu mai merg la bisericile unde se pomenesc ierarhii ce au acceptat Creta, sunt îndreptăţiţi să facă acest lucru din punct de vedere canonic. Oprirea comuniunii bisericeşti în cazul de faţă şi totdeauna când există erezie ține de conştiinţa fiecăruia, mirean sau preot sau episcop sau Sinod Local. Ei sunt îndreptăţiţi întâi de Sfânta Scriptură – Galateni 1, 8, II Ioan 10, II Corinteni 6, 14-17, II Petru 2,1, apoi de Canonul 31 Apostolic (dacă episcopul nu este vădit cu nimic vrednic de osândă în privinţa dreptei credinţe şi a dreptăţii nu se poate despărţi de el clericul), dar şi de Constituţiile Apostolice – capitolul 19 din cartea a II-a responsabilizează şi pe mireni arătând că nu trebuie să urmeze pe pastorul care îi duce la pierzare, apoi de Sfântul Vasile cel Mare (Scrisoarea 242, Tis Ditikis, epe 2, 28, Sfântul Atanasie cel Mare, Sfântul Ioan Hrisostom, Sfântul Grigorie Teologul, Sfântul Chiril al Alexandriei, Sfântul Maxim Mărturisitorul, Sfântul Sofronie, Patriarhul Alexandriei, Sfântul Teodor Studitul, Sfântul Fotie cel Mare, Sfântul Grigorie Palama, Iosif Vrienios şi Marcu al Efesului, dar şi de Canonul 15 de la I-II Constantinopol (caz de erezie – întreruperea pomenirii), şi de asemenea de Sinodul VII Ecumenic, care cerea ca cei care nu s-au depărtat de împreună-împărtăşirea cu iconoclaştii să fie reprimiţi în Biserica Ortodoxă prin scrisoare de lepădare de erezia iconoclastă pentru că nu s-au depărtat de comuniunea cu iconoclaştii care încă nu erau condamnaţi de Sinod (Procesele verbale ale Sinoadelor Ecumenice, Tomos 3, 729).

Noi, Părinţii Athoniți care am întrerupt pomenirea ne rugăm ca Dumnezeu să lumineze pe toţi ierarhii Bisericii Ortodoxe Române ca să îndrepte, ceea ce acum se poate îndrepta uşor şi fără costuri. Să nu uităm că aici nu ne putem juca cu sufletele oamenilor şi oricâtă putere lumească ar avea cineva, tot, într-o zi va ajunge în faţa Dreptului Judecător să dea răspuns pentru cele ce a făcut în viaţă. Nu dorim să fim în locul ierarhilor care au semnat în Creta şi nu s-au lepădat public de aceasta, de aceea rugămintea noastră este să aibă milă arhiereii în primul rând de sufletele lor, pentru că nu vor fi veşnici pe pământ.

Părinţii care au oprit pomenirea sunt sinceri şi nu au alt scop decât eradicarea unei erezii, nimic altceva, nu doresc să îşi facă „Biserică” personală, nici nu doresc să fie în neascultare faţă de păstori, dar ca să poată fi în ascultare e nevoie ca păstorii să „drept înveţe cuvântul Adevărului” lui Hristos.

 

Au întocmit textul şi l-au semnat:

Gheron Gavriil, Chilia Sfântul Hristodul, Sfânta Mănăstire Cutlumuș

Gheron Iulian Prodromitul, duhovnicul Schitului Românesc Prodromu

Gheron Sava Lavriotul, Sfânta Mănăstire a Marii Lavre

Gheron Ilarion, Chilia Sfântului Maxim Mărturisitorul, Sfânta Mănăstire Cutlumuș

Monahul Dositei, Chilia Sfântul Maxim Mărturisitorul, Sfânta Mănăstire Cutrlumuș

Ieromonahul Hariton, Chilia Înălţării Domnului, Sfânta Mănăstire Vatoped

Monahul Heruvim, Chilia Sfinţilor Arhangheli, Sfânta Mănăstire a Marii Lavre

Urmează să fie semnat de părinţii aghioriți.

Sursă: geron.savvas.lavriotis@outlook.com

Nota traducătorului: Se poate deduce faptul că Sinoadele Locale ale Bisericii Bulgariei şi Georgiei nu au întrerupt oficial comuniunea cu cei care au semnat în Creta, pentru că poate mai există speranţă de întoarcere la Adevăr a acelor Biserici Locale ce au semnat şi au primit Creta, dar nu se ştie până când, e posibil să fie doar o iconomie temporară.

Preluat de pe:

http://sinodultalharesc.tk/sinaxa-parintilor-din-sfantul-munte-athos-care-au-intrerupt-pomenirea-patriarhului-bartolomeu/

Celor ce ne invită la schismă: Nu, mulţumesc!

mihai-silviuOdată cu publicarea răspunsului Oferiţi-le şi ortodocşilor o fărâmă din dragostea şi grija pe care le-o purtaţi ereticilor!, adresat Sfântului Sinod ca urmare a comunicatului din 21 decembrie 2016,  în care erau condamnaţi toţi cei ce “denigrează sinodul din Creta”, au apărut voci, nu multe, din fericire, care au contestat modalitatea de adresare din scrisoarea de răspuns. Mai precis, au fost unii care au contestat faptul că scrisoarea se adresa ierarhilor cu formula “preafericite părinte patriarh, înaltpreasfinţiţi părinţi mitropoliţi, înaltpreasfinţiţi şi preasfinţiţi părinţi episcopi”[1]. Pentru că eu am citit textul în biserica din Rădeni, cele mai multe critici mi-au fost aduse mie la cunoştinţă, motiv pentru care îmi permit să fiu cel ce face câteva clarificări pe această temă.

Motivarea poziţiei celor ce contestă modul de adresare al scrisorii porneşte de la ideea că, prin părtăşia la erezia din Creta, membrii sinodului nu mai pot fi numiţi ierarhi ai Bisericii sau părinţi ai poporului dreptcredincios şi ar trebui numiţi altfel. S-au propus apelativele “stimate domnule…” sau chiar “ereticule” etc.

Este adevărat că toţi ierarhii români s-au făcut părtaşi la erezia sinodului din Creta, direct prin semnătură sau prin acord ulterior, că prin decizia Sfântului Sinod din 29 octombrie 2016 au întărit această cădere, iar prin comunicatul din data de 21 decembrie 2016 au mai căzut şi a treia oară, îmbrăţişând cu căldură“ecumenismul lucid”, care lor li se pare “o atitudine spirituală faţă de creştinii” eterodocşi, cum îi numesc ei pe eretici. Este adevărat că, din pricina acestei căderi, intră sub prevederile canonului 15 I-II, care îi numeşte “minciuno-episcopi”, iar clerul inferior şi poporul credincios nu le mai datorează ascultare atât timp cât persistă în erezia ecumenismului, pentru că nici ei, la rândul lor, nu au ascultat de Sfinţii Părinţi ai Bisericii.

Cu toate acestea, nu se cuvine să îi numim altfel decât le este încă rangul episcopal, mai ales în corespondenţă oficială, pentru că numai un sinod înzestrat cu puterea de a-i judeca şi condamna îi poate caterisi şi îi poate lipsi în mod canonic de statutul arhieresc pe care îl au acum. În cadrul unui astfel de sinod, arhiereii căzuţi în erezie pot fi invitaţi să-şi explice poziţia, să se apere, să se pocăiască, iar dacă o fac, pot redeveni păstorii turmei lui Hristos care au fost înainte de căderea în erezie. Avem exemple de astfel de situaţii chiar în Sfântul Sinod al Bisericii din zilele noastre, deşi ele nu sunt cele mai relevante, datorită modului în care s-au judecat cazurile respective.

Pentru că au păcătuit în primul rând faţă de Mântuitorul Hristos, Cel ce le-a dat harul episcopiei, El este Cel Care, atunci când şi cum va voi, le va ridica dreptul de a lucra acest har, fie printr-un sinod ortodox, pe care El îl va aduna când va considera necesar, fie prin alte forme, ştiut fiind că “cele ce sunt cu neputinţă la oameni sunt cu putinţă la Dumnezeu” (Lc. 18,27).

Scrisoarea pe care mărturisitorii nemţeni au alcătuit-o şi trimis-o nu se doreşte o piatră aruncată în fereastra Sfântului Sinod, ci o punte de comunicare, care să ajute la rezolvarea problemei ecumenismului, cu care se confruntă Biserica în acest moment. Din acest motiv, s-a folosit o adresare menită să nu jignească pe nimeni, să nu arunce anateme, să nu încalce în niciun fel normele bunei-cuviinţe, cu speranţa că, în acest fel, vom ajunge la o înţelegere din care să aibă de câştigat Sfânta Biserică. Este trist că unii cititori ai scrisorii nu au reuşit să treacă de formula de adresare, în care s-au poticnit, pentru a vedea că scrisoarea critică poziţia ecumenistă a ierarhiei ca fiind eretică şi respinge toate învinuirile la adresa celor ce mărturisesc Ortodoxia în România la ora actuală 

Nici autorii, nici semnatarii scrisorii nu au competenţa să caterisească episcopi sau patriarhi. Astfel de putere are doar un sinod ortodox. Până când un sinod îi va caterisi, ne adresăm arhiereilor cu titulatura pe care funcţia o cere pentru fiecare dintre ei. Dacă din punct de vedere teologic ierarhii se află într-o stare de părtăşie la erezie, cel puţin din punct de vedere administrativ deţin încă funcţii episcopale în Biserica noastră, până când şi dacă un sinod competent va schimba această situaţie.

A ne asuma îndrăzneala de a „caterisi” patriarhi şi episcopi, tratându-i de ca şi când ar fi reduşi la stadiul de mireni, ar fi cu adevărat un semn de schismă, iar noi schismă nu dorim să facem. Faptul că scrisoarea îi numeşte pe ierarhi “părinţi ai Bisericii noastre” nu înseamnă că le recunoaştem greşeala şi că le-o împărtăşim, cum s-au exprimat unii, nici că am trădat Ortodoxia, ci doar că le reamintim de datoria pe care o au faţă de noi, credincioşii ortodocşi, ca părinţi ai Bisericii ce au fost hirotoniţi să fie.

Faptul că nu dorim să acuzăm pe nimeni de trădarea Ortodoxiei nu înseamnă că am acceptat erezia cretană sau că îi exonerăm pe arhierei de vina de a o fi acceptat, ci doar că nu ne asumăm dreptul de a judeca noi pe cineva pentru trădarea Bisericii. Trădarea este, prin natura sa, o acţiune conştientă a voinţei, prin care trădătorul îşi asumă trădarea cu deplină ştiinţă. Nu ştim din ce motive au semnat arhiereii români documentele de la Creta: poate fi vorba de neştiinţă, poate fi vorba de presiuni exercitate asupra lor, poate fi vorba despre sentimentul că chiar e bine aşa cum au procedat. Desigur, poate fi vorba şi despre trădare. Dar nu avem dovezi să-i acuzăm de trădare. Din acest motiv, ne limităm să denunţăm erezia comisă. Atât. Cine ştie mai multe îşi poate permite să spună mai multe.

Aduc în sprijinul atitudinii autorilor şi semnatarilor scrisorii practica sfintei noastre Biserici. În 2014, Sfânta Chinotită i-a scris o scrisoare Patriarhului Ecumenic, în care acestuia i se reproşau practicile sale eretice de apropiere faţă de papistăşism. În acea scrisoare, Sfânta Chinotită se adresează cu următoarele cuvinte: “Preafericirii Sale, Patriarhului Ecumenic, kir Bartolomeu, Preacinstitul nostru Părinte și Stăpân,/Preafericite Părinte și Stăpâne, Ne adresăm Preafericirii Voastre cu profund respect întru Domnul și Vă prezentăm respectul nostru fiesc și smeritele noastre urări prin epistola aceasta pe care o trimitem la începuturile noului an al bunătății Domnului, pomenind zi și noapte cinstitul Vostru nume în smeritele noastre cereri către Domnul[2]. Să înţelegem oare de aici că Sfânta Chinotită a acceptat căderile în erezie foarte grave ale Patriarhului Ecumenic? Nicidecum.

În scrisoarea pe care Preasfinţitul Longhin a adresat-o Înaltpreasfinţitului Teofan, Mitropolitul Moldovei, acesta îl numeşte “Înaltpreasfinţia voastră, Înaltpreasfinţite Mitropolit Teofan”[3]. Necaterisindu-i pe arhierei, aşa cum ar dori să îi caterisească unii şi alţii, PS Longhin spune: “Întoarceţi-Vă la altarul Ortodoxiei şi aduceţi jertfa curată pe care ne-a lăsat-o Domnul și Mântuitorul nostru Iisus Hristos”[4]. De asemenea, celebra sa scrisoare de mustrare din luna august a anului 2016 începe cu formula: “preasfinţiţi arhierei”, continuă cu o mustrare puternică a arhiereilor respectivi şi se încheie cu o invitaţie la pocăinţă[5]. Să însemne asta că Preasfinţitul Longhin se face părtaş la erezia din Creta? Nicidecum.

Într-o scrisoare adresată de Sfântul Paisie Aghioritul unui ziar grec cu privire la Patriarhul Ecumenic Atenagora, sfântul spune cuvintele memorabile: “Cred că vor înţe­lege toţi că cele scrise de mine nu sunt altceva decât o durere pro­fundă a mea pentru, din păcate, poziţia şi iubirea lumească a Pa­triarhului nostru Atenagora. Precum se vede, el a iubit o altă fe­meie, una modernă, care se numeşte Biserica papistaşă, deoarece Bise­rica noastră Ortodoxă nu-i face nici un fel de impresie, fiindcă este foarte cuviincioasă”[6]. Sfântul Paisie îl numeşte pe Atenagora “patriarhul nostru”. Asta înseamnă că a fost de acord cu greşelile grave ale acestuia? Nicidecum.

 

Acelaşi Sfânt Paisie ne învaţă că nu se cuvine să ne creăm Biserici separate de fiecare dată când patriarhul nostru greşeşte, ci se cuvine să luptăm pentru restaurarea Ortodoxiei din sânul Bisericii.

Sfântul Ioan Gură de Aur ne învaţă că pentru spălarea vinei de schismă nu este de ajuns nici măcar sângele mucenicesc. Cu aceste cuvinte în minte este bine să ne păzim de schismă cu orice preţ. În esenţa sa, schismaticul este cel ce crede că “ortodoxia sa” este mai presus decât ortodoxia Bisericii şi a Sfinţilor Părinţi. Schismaticul este, prin natură, cel ce îşi asumă cu uşurinţă caterisirea episcopilor sau preoţilor şi afurisirea creştinilor căzuţi în erezie, în loc să îi ajute să se îndrepte cu dragoste şi milă creştină. O cale simplă spre schismă este şi răfuiala personală cu cel căzut în erezie, uitând că trebuie să urâm păcatul, dar niciodată pe păcătos.

În consecinţă, nu vom caterisi cu de la noi putere episcopi, nici nu vom adopta un limbaj vitriolant, conştienţi că eleganţa limbajului poate fi o armă infinit mai puternică decât contondenţa insultei. Celor ce ne invită să participăm la schismă împreună cu ei le răspundem: Nu, mulţumesc! Preferăm să luptăm din interiorul Bisericii Ortodoxe contra ereziei şi să rămânem până la moarte în Biserică. Din acest motiv, adresarea din scrisoare rămâne exact la fel. Cine doreşte să o semneze aşa e binevenit,  cine nu, poate să îşi compună propria scrisoare către Sfântul Sinod, în care să se adreseze cum îl va îndruma Bunul Dumnezeu.
[1]http://aparam-ortodoxia.ro/2016/12/28/oferiti-le-si-ortodocsilor-o-farama-din-dragostea-si-grija-pe-care-le-aratati-ereticilor/.

[2] https://vremuritulburi.com/tag/scrisoarea-sfintei-chinotite-catre-patriarhul-ecumenic/.

[3]http://www.glasulstramosesc.ro/blog/ps_longhin_opriti_va_din_drumul_nebun_al_ecumenismului_renuntati_la_sinodul_eretic_din_creta/2016-11-29-233.

[4]http://www.glasulstramosesc.ro/blog/ps_longhin_opriti_va_din_drumul_nebun_al_ecumenismului_renuntati_la_sinodul_eretic_din_creta/2016-11-29-233,

[5] http://www.atitudini.com/2016/08/ps-longhin-de-banceni-scrisoare-catre-ierarhii-ce-au-semnat-in-creta/.

[6] http://www.cuvantul-ortodox.ro/2008/07/12/cred-ca-nu-este-deloc-bine-sa-ne-despartim-de-biserica-de-fiecare-data-cand-patriarhul-greseste-ci-fiecare-are-datoria-si-obligatia-de-a-protesta-si-de-a-lupta-dupa-puterile-sale-in-sanul-bisericii/.

Sursa: http://mihaisilviuchirila.blogspot.com/2016/12/celor-ce-ne-invita-la-schisma-nu.html

DISCERNE

Viitorul, o paletă de opţiuni. Alege drumul!

Ortodoxia mărturisitoare

,,Dacă cineva va păzi cuvântul Meu, nu va vedea moartea în veac" (Ioan 8, 51).

ATITUDINI - Revista Fundatiei Justin Parvu

REVISTĂ DE CERCETARE ȘTIINȚIFICĂ ȘI EDUCAȚIE ORTODOXĂ editată de Fundația Justin Pârvu

ASTRADROM

,,Dacă cineva va păzi cuvântul Meu, nu va vedea moartea în veac" (Ioan 8, 51).

Vremuritulburi

ortodoxie, vremurile de pe urma, istorie, sanatate, politica, economie, analize si alte informatii utile

Lumea Ortodoxă

,,Dacă cineva va păzi cuvântul Meu, nu va vedea moartea în veac" (Ioan 8, 51).

Blog de Dogmatică Empirică

...adică despre dogmă și experierea ei în Duhul Sfant. Doar în Ortodoxie dogmele Bisericii chiar pot fi verificate prin viața mistagogică!

Sfântul Ioan de Kronstadt

În fiecare zi - gândurile unui om extraordinar

Monahul Teodot - blog oficial

Ortodoxia-singura credinta mantuitoare

SINODUL TÂLHĂRESC

,,Dacă cineva va păzi cuvântul Meu, nu va vedea moartea în veac" (Ioan 8, 51).

Bucovina Profundă

“ De mare jele şi de mare minune iaste, o iubite cetitoriu, cându toate faptele ceriului şi a pământului îmblă şi mărgu toate careş la sorocul şi la marginea sa... şi nici puţin nu smintescu, nici greşescu sămnul său. Numai sânguru amărătulu omu... ” Varlaam - Cazania

Cuvântul Ortodox

,,Dacă cineva va păzi cuvântul Meu, nu va vedea moartea în veac" (Ioan 8, 51).

Redescoperirea Sfintei Euharistii

,,Dacă cineva va păzi cuvântul Meu, nu va vedea moartea în veac" (Ioan 8, 51).

,,Dacă cineva va păzi cuvântul Meu, nu va vedea moartea în veac" (Ioan 8, 51).

SACCSIV - blog ortodox

Ortodoxie, analize, documentare, istorie, politica