Mesaj către frații mei, ieromonahi și preoți, care mă numesc ,,schismatic”!

Doamne ajuta!

preot-claudiuScriu acest mesaj, nu pentru a vă tulbura și a vă strica liniștea rugăciunii, ci pentru a lămuri câteva probleme, aducând, sper eu, cu ajutorul lui Dumnezeu, neliniștea cea bună. Știu părerea sfințiilor voastre despre mine! Anume, că m-am grăbit cu întreruperea pomenirii și că am adus tulburare în Biserică, făcând dezbinare între credincioși.  E un punct de vedere, însă nu cel al Bisericii!

Nu sunt supărat sau frustrat, ci doar îndurerat! De ce? Pentru că nu suntem împreună în această lucrare de conștientizare și apărare a poporului dreptcredincios în fața pericolului unei boli care se întinde, de la o zi la alta, în organismul Bisericii. Efectul nu este doar nociv, a fost până acum; este nimicitor!

Nu despre mine vreau să vă vorbesc. Eu sunt, slavă Domnului, foarte bine! Ce faceți sfințiile voastre? Cum luptați împotriva panereziei ecumenismului? Spunând despre cei care au întrerupt pomenirea că sunt în afara Bisericii! Cum îi aratați lui Hristos că Îl iubiți? Stând ascunși în chilii/case ,,de frica iudeilor” și spunând că nu e niciun pericol de a pătrunde panerezia ecumenismului în mănăstirea/parohia sfințiilor voastre?! Nu asteptați ca erezia să vină în chip văzut sau impus prin rugăciuni împreună cu eterodocșii sau prin potirul comun! Ea vine prin pomenirea ierarhului! Nu o spun de la mine, verificati sursele patristice!

Iată ce spune Dr. Alexandros Kalomiros: ,,Biserica este acolo unde Adevărul este mărturisit, iar acolo unde ecumenismul este mărturisit, acolo nu este nici Biserică și nici Hristos. În Biserică noi mărturisim credința noastră prin numele Episcopului pe care îl pomenim. Ortodocșii pomenesc pe Arhiereii ortodocși, arienii pomenesc pe episcopii arieni, monofiziții pomenesc pe episcopii monofiziți, iconoclaștii pe episcopii iconoclaști, uniații pe episcopii uniați, iar ecumeniștii pomenesc pe episcopii ecumeniști. Este posibil ca orice lucru să pară a fi ortodox în Biserică; cu toate acestea, episcopul care este pomenit de către preot ne va arăta nouă unde ne aflăm cu adevărat. În „biserica” uniată (greco-catolică), toate lucrurile par a fi ortodoxe… dar preotul uniat pomenește un episcop uniat, care la rândul lui pomenește pe Papa de la Roma.” (Al.Kalomiros – Piatra de poticnire).

 

Un alt lucru important, pe care vreau să îl precizez, este următorul:

Știați că la Sinaxa panortodoxă din martie 2017 se vor pune în discuție trei teme?!

  1. Condamnarea ecumenismului și ieșirea din CMB;
  2. Condamnarea ,,sinodului” din Creta;
  3. Întreruperea pomenirii;

Nimic altceva! E posibil, ca Sinaxa să fie socotită Sinod Mare și Sfânt! Nu de noi, nevrednicii, ci de ierarhii, preoții, monahii și mirenii ortodocși din toată lumea!

Asta e singura cale de a rămâne în Biserică!

Ceilalți, înrădăcinați în nepăsare și indolență ucigătoare de suflete, vor fi condamnați, chiar dacă se consideră antiecumeniști, pentru că urmează trădătorilor și apostaților! Să nu fie!

Iertați! Chiar nu înțelegeți că e vremea mărturisirii?!

Preot Claudiu Buză

Ultimele cuvinte ale Sfântului Marcu Evghenicul al Efesului

Căci sunt pe deplin încredinţat că, pe cât mă depărtez de acesta [de patriarh] şi de unii ca aceştia, mă apropii de Dumnezeu şi de toţi sfinţii, şi pe cât mă despart de aceştia, pe atât mă unesc cu adevărul şi cu Sfinţii Părinţi, cu teologii Bisericii. După cum şi sunt încredinţat că cei ce sunt de acord cu aceştia se depărtează de adevăr şi de fericiţii dascăli ai Bisericii.

marcu,,Vreau să-mi spun mai pe larg părerea, mai ales acum, când mi se apropie sfârşitul, ca să fiu în acord cu mine însumi de la început până la sfârşit şi să nu pară unora că una ziceam şi alta ascundeam în cugetul meu, care era firesc să se dezvăluie în ceasul acesta al dezlegării mele. În legătură cu patriarhul, spun ca nu cumva să cugete – poate sub pretextul unei cinstiri faţă de mine – să trimită la înmormântarea acestui smerit trup al meu sau şi la parastasele făcute pentru mine pe oarecare dintre arhiereii lui sau din clerul lui sau pe careva din cei care sunt în comuniune cu el să se roage împreună sau să se adune cu preoţii din partea noastră, care sunt chemaţi la unele ca acestea, crezând că într-un oarecare fel accept, chiar şi în ascuns, să fiu în comuniune cu el. Şi ca nu cumva tăcerea mea să dea de bănuit un oarecare pogorământ celor ce nu ştiu bine şi în adâncime scopul meu, spun şi mărturisesc înaintea multor bărbaţi vrednici care sunt de faţă că nici nu vreau, nici nu primesc nicidecum părtăşia cu el sau cu cei ce sunt împreună cu el, nici în timpul vieţii, nici după moarte, după cum [nu primesc] nici unirea ce s-a făcut şi dogmele latineşti pe care le-a primit şi el, şi cei dimpreună cu el, şi pentru apărarea cărora [dogmelor latine] i s-a făgăduit [mai dinainte] cârmuirea aceasta, cu preţul răsturnării dogmelor celor drepte ale Bisericii. Căci sunt pe deplin încredinţat că, pe cât mă depărtez de acesta [de patriarh] şi de unii ca aceştia, mă apropii de Dumnezeu şi de toţi sfinţii, şi pe cât mă despart de aceştia, pe atât mă unesc cu adevărul şi cu Sfinţii Părinţi, cu teologii Bisericii. După cum şi sunt încredinţat că cei ce sunt de acord cu aceştia se depărtează de adevăr şi de fericiţii dascăli ai Bisericii. Şi de aceea zic: după cum în toată viaţa mea am fost despărţit de ei, aşa şi în vremea ieşirii mele, şi încă şi după plecarea din viaţă mă lepăd de părtăşia şi de unirea cu ei şi, legând cu jurământ, poruncesc ca nimeni dintre ei să nu se apropie, nici la înmormântarea mea, nici la parastasele pentru mine, însă nici dacă acestea sunt făcute pentru vreun altul dintre ai noştri să nu li se îngăduie să se adune sau să liturghisească împreună cu ai noştri. Căci aceasta înseamnă a amesteca cele de neamestecat. Şi trebuie ca aceia să fie în tot chipul despărţiţi de noi până când Dumnezeu va da Bisericii Sale buna îndreptare şi pacea.”

https://ganduridinortodoxie.wordpress.com/2017/01/27/sfantul-marcu-evghenicul-al-efesului/

 

DISCERNE

Viitorul, o paletă de opţiuni. Alege drumul!

Ortodoxia mărturisitoare

,,Dacă cineva va păzi cuvântul Meu, nu va vedea moartea în veac" (Ioan 8, 51).

ATITUDINI - Revista Fundației Justin Parvu

REVISTĂ DE CERCETARE ȘTIINȚIFICĂ ȘI EDUCAȚIE ORTODOXĂ editată de Fundația Justin Pârvu

ASTRADROM

,,Dacă cineva va păzi cuvântul Meu, nu va vedea moartea în veac" (Ioan 8, 51).

Vremuritulburi

ortodoxie, vremurile de pe urma, istorie, sanatate, politica, economie, analize si alte informatii utile

Lumea Ortodoxă

,,Dacă cineva va păzi cuvântul Meu, nu va vedea moartea în veac" (Ioan 8, 51).

Blog de Dogmatică Empirică

...adică despre dogmă și experierea ei în Duhul Sfant. Doar în Ortodoxie dogmele Bisericii chiar pot fi verificate prin viața mistagogică!

Sfântul Ioan de Kronstadt

În fiecare zi - gândurile unui om extraordinar

Monahul Teodot - blog oficial

Ortodoxia-singura credinta mantuitoare

SINODUL TÂLHĂRESC

,,Dacă cineva va păzi cuvântul Meu, nu va vedea moartea în veac" (Ioan 8, 51).

Bucovina Profundă

“ De mare jele şi de mare minune iaste, o iubite cetitoriu, cându toate faptele ceriului şi a pământului îmblă şi mărgu toate careş la sorocul şi la marginea sa... şi nici puţin nu smintescu, nici greşescu sămnul său. Numai sânguru amărătulu omu... ” Varlaam - Cazania

Cuvântul Ortodox

,,Dacă cineva va păzi cuvântul Meu, nu va vedea moartea în veac" (Ioan 8, 51).

Redescoperirea Sfintei Euharistii

,,Dacă cineva va păzi cuvântul Meu, nu va vedea moartea în veac" (Ioan 8, 51).

,,Dacă cineva va păzi cuvântul Meu, nu va vedea moartea în veac" (Ioan 8, 51).

SACCSIV - blog ortodox

Ortodoxie, analize, documentare, istorie, politica