Gheron Sava despre cardurile electronice premergătoare pecetluirii. O poziție echilibrată a părinților aghioriți!

De aceea și cardurile acestea de care ați spus acum (CARDUL DE SĂNĂTATE – n.n), în esență ele nu sunt lepădare de Hristos, însă ele ne pregătesc astfel încât să ne obișnuim și să acceptăm pecetluirea.

gheronda_savaVedeți, facem un păcat mic și de multe ori nu putem să ne pocăim, pentru că am pierdut Harul. Atunci când omul va primi… va fi pecetluit pe mână și pe frunte, Sfântul Ioan Evanghelistul spune în Apocalipsă că, pentru un astfel de om, nu mai există mântuire. Există și o etapă premergătoare pecetluirii, care și aceasta este interzisă omului. Nu pentru că este pecetluirea pe mână și pe frunte, ci pentru că ea constituie renegarea lui Hristos. Despre această etapă a vorbit Sfântul Paisie Aghioritul. El a vorbit despre cardurile electronice de dinaintea pecetluirii, care vor conține toate cardurile și toate elementele și fără acestea nu vom putea să cumpărăm sau să vindem ceva. Aceasta se va întâmpla înaintea Apocalipsei. Aceasta nu este pecetluirea, însă ea constituie lepădare, pentru că, primind numărul Antihristului 666, care este menționat în cartea Apocalipsei ca fiind de aceeași putere cu pecetluirea, însă Apocalipsa spune și următorul lucru: cel care va primi pecetea Antihristului în numele lui sau numărul lui, acesta nu se mântuiește. Nu se referă neapărat la mână sau la frunte ci la numărul 666, care pe cardul nostru de identitate, buletin electronic, fără de care nu vom putea să facem nimic, are aceeași valoare negativă, ca să-i spunem așa, cu pecetluirea pe mână. Să nu uităm că acest cip al cardului apoi îl vor pune în mână sau pe frunte și ni se va spune: „care-i diferența, de ce să-l ai în buzunar, cardul, când poți să ai cipul acesta pe mână sau pe frunte?”. Atunci vom fi, într-adevăr, în ultimii ani, în anii Antihristului și diferența dintre pecetluirea pe mână și pe frunte și cardul electronic este că ne mai putem întoarce înapoi cu cardul, mai există pocăință, însă atunci când va fi pecetluirea pe mână și pe frunte nu mai există pocăință. De aceea și cardurile acestea de care ați spus acum (CARDUL DE SĂNĂTATE – n.n), în esență ele nu sunt lepădare de Hristos, însă ele ne pregătesc astfel încât să ne obișnuim și să acceptăm pecetluirea. Toate acestea sunt pregătitoare și de aceea trebuie să fim atenți. Atunci când va fi vorba de ultima etapă, acolo sub nici o formă să nu mergem înainte, să nu acceptăm.

Gheron Sava Lavriotul

Sursa integrală:

https://ortodoxiamarturisitoare.wordpress.com/2017/02/03/transcrierea-integrala-a-conferintei-parintelui-sava-de-la-brasov-despre-pseudosinodul-din-creta/

A se vedea și:

https://ortodoxiamarturisitoare.wordpress.com/2016/11/03/conferinta-de-la-brasov-a-parintelui-sava-lavriotul-marturisirea-care-ti-poate-schimba-viata/

DISCERNE

Viitorul, o paletă de opţiuni. Alege drumul!

Ortodoxia mărturisitoare

,,Dacă cineva va păzi cuvântul Meu, nu va vedea moartea în veac" (Ioan 8, 51).

ATITUDINI - Revista Fundatiei Justin Parvu

REVISTĂ DE CERCETARE ȘTIINȚIFICĂ ȘI EDUCAȚIE ORTODOXĂ editată de Fundația Justin Pârvu

ASTRADROM

,,Dacă cineva va păzi cuvântul Meu, nu va vedea moartea în veac" (Ioan 8, 51).

Vremuritulburi

ortodoxie, vremurile de pe urma, istorie, sanatate, politica, economie, analize si alte informatii utile

Lumea Ortodoxă

,,Dacă cineva va păzi cuvântul Meu, nu va vedea moartea în veac" (Ioan 8, 51).

Blog de Dogmatică Empirică

...adică despre dogmă și experierea ei în Duhul Sfant. Doar în Ortodoxie dogmele Bisericii chiar pot fi verificate prin viața mistagogică!

Sfântul Ioan de Kronstadt

În fiecare zi - gândurile unui om extraordinar

Monahul Teodot - blog oficial

Ortodoxia-singura credinta mantuitoare

SINODUL TÂLHĂRESC

,,Dacă cineva va păzi cuvântul Meu, nu va vedea moartea în veac" (Ioan 8, 51).

Bucovina Profundă

“ De mare jele şi de mare minune iaste, o iubite cetitoriu, cându toate faptele ceriului şi a pământului îmblă şi mărgu toate careş la sorocul şi la marginea sa... şi nici puţin nu smintescu, nici greşescu sămnul său. Numai sânguru amărătulu omu... ” Varlaam - Cazania

Cuvântul Ortodox

,,Dacă cineva va păzi cuvântul Meu, nu va vedea moartea în veac" (Ioan 8, 51).

Redescoperirea Sfintei Euharistii

,,Dacă cineva va păzi cuvântul Meu, nu va vedea moartea în veac" (Ioan 8, 51).

,,Dacă cineva va păzi cuvântul Meu, nu va vedea moartea în veac" (Ioan 8, 51).

SACCSIV - blog ortodox

Ortodoxie, analize, documentare, istorie, politica