Tainele săvârșite de serghianiști, slujeau spre osânda celor conștienți de batjocorirea Bisericii, iar comuniunea de rugăciune cu serghianiștii era condamnată. Cu atât mai mult astăzi, Tainele mântuitoare săvârșite de ecumeniștii care au trădat Biserica și au modificat dogme și canoane, precum și comuniunea cu ereticii, sunt spre osânda celor ce se fac părtași acestora!

chiril de kazan,,Tainele săvârșite de serghianiștii care sunt hirotoniți corect și nu sunt caterisiți de la slujirea de preot, sunt fără îndoială Taine mântuitoare pentru cei care le primesc cu credință, în simplitate, fără discuții și îndoieli privind eficiența lor, și nici nu suspectează măcar ceva incorect în ordinea serghianistă a Bisericii. Dar, în același timp, ele slujesc spre judecată și spre condamnare pentru cei care le săvârșesc și pentru cei care se apropie de ele înțelegând bine neadevărul care există în serghianism și, prin lipsa lor de opoziție față de aceasta, arată o indiferență criminală față de batjocorirea Bisericii. De aceea, este esențial pentru un episcop ortodox sau pentru un preot să se rețină de la comuniunea de rugăciune cu serghianiștii. Același lucru este esențial pentru laicii care au o atitudine conștientă față de toate detaliile vieții bisericești”.

(Epistola Nr. 5 a Mitopolitului Chiril de Kazan[1] către un ierarh nenumit)

,,Apostazia vremurilor noastre, într-un grad unic în istoria creștinismului, continuă în primul rând nu prin învățături false sau prin deviații canonice, ci mai degrabă printr-o falsă înțelegere a ortodoxiei de către cei care pot fi chiar perfect ortodocși în învățătura lor dogmatică și în situația lor canonică. O ,,ortodoxie” corectă, lipsită de duhul adevăratului creștinism – acesta este sensul serghianismului, și nu poate fi combătut fiind numit ,,erezie”, ceea ce nu este, nici prin detalierea neregulilor sale canonice, care sunt secundare față de ceva mult mai important”.

Ivan Andreev, Sfinții Catacombelor Rusiei, p. 221-222.

[1] Cel mai remarcabil dintre ierarhii Bisericii Ortodoxe Ruse după moartea Patriarhului Tihon, ales de însuși Patriarh ca primul dintre cei trei locțiitori.

Anunțuri

Autor: Preot Claudiu

pr_claudiubuza@yahoo.com

10 gânduri despre „Tainele săvârșite de serghianiști, slujeau spre osânda celor conștienți de batjocorirea Bisericii, iar comuniunea de rugăciune cu serghianiștii era condamnată. Cu atât mai mult astăzi, Tainele mântuitoare săvârșite de ecumeniștii care au trădat Biserica și au modificat dogme și canoane, precum și comuniunea cu ereticii, sunt spre osânda celor ce se fac părtași acestora!”

  1. Din pacate, nu s-a inteles nici la noi gravitatea atitudinii de tip seghianist. S-a acceptat cu prea multa usurinta supunerea fata de autoritatile comuniste si conlucrarea cu acestea in vederea inchiderii unor manastiri si intemnitarii unor clerici si monahi devotati misiunii lor. S-a acceptat supunerea bisericii fata de puterea politica, o erezie care a avut ca urmare intrarea in Consiliul Mondial al Bisericilor. Astfel, s-a trecut la dobandirea treptelor ierarhice dupa alte criterii, ale caror roade se vad astazi. Acestia au indemnat poporul sa nu lupte impotriva puterii politice si au fost de acord cu tradarea unor monahi devotati. Parintele Adrian Fageteanu este un exemplu de monah tradat de staretul sau care in ascuns era, de fapt, colonel de securitate.

    ,,Aţi fost arestat într- un mod mai deosebit, spuneaţi…

    Da. Părintele stareţ zice: „Mie mi- e urât să merg singur cu cabrioleta la Moara săracă, vino şi – cum se spunea între noi – cuvioşia ta!” Bine… Mă urc şi eu lângă el, el mână calul şi, după ce facem un kilometru de la mănăstire spre sat – numai un kilometru! –, ajungem la şosea. Eu mă urc în şaretă, merg cu părintele un kilometru şi ceva, ajung la şosea, şi acolo era o dubă. Ştiţi ce înseamnă dubă, nu? O maşină care n- are geamuri, totul e negru. Şi domnii securişti spun: „Să trăieşti, tovarăşe colonel! Bine că ni l- ai adus!” – pentru că pentru ei era penibil să vină în mănăstire, să mă aresteze în mănăstire, să audă toţi că au venit securiştii şi au arestat un călugăr sau ieromonah. Nu era mai bine că mă duce plocon?

    Deci, stareţul era colonel?

    Da, dar până atunci n-am ştiut nici că e colonel, nici că la Moara Săracă la şosea era duba pentru puşcăriaşi. El, acuma, datorită faptului că a fost colonel, a ajuns episcop.”

    In fata acestei situatii, unii rusi au inteles pericolul si au luat atitudine. Daca in locul induhovnicirii necesare treptei de episcop sunt preferate gradele securisticesti si masonice inseamna ca situatia ortodoxiei noastre este extrem de grava. Iar comuniunea cu astfel de episcopi, intr-adevar, nu ne este spre folos celor care intelegem ce se intampla. Dumnezeu sa-i ajute pe cat mai multi sa inteleaga tot ce trebuie inteles. In trecut, prin grija serghianistilor, exista pericolul detentiei, iar acum exista pericolul pierderii mantuirii prin ecumenism, prin dictatura biometrica si prin supunerea fata de Antihrist.
    Surse:
    http://ciprianvoicila.blogspot.ro/2011/10/in-curs-de-aparitie-la-editurile.html
    https://ortodoxianecenzurata.wordpress.com/2011/10/25/serghianismul-o-erezie-ecleziologica/

    Apreciază

  2. Chiar citeam pe diverse bloguri grecești, acum recent a avut loc un sinod al bisericii elene, în care se tot punea accent și de discuta de relațiile intercrestina, și hai sa-mi arunc ochii sa vad cam ce ierarhii au participat, și l-am văzut pe ips serafim, în schimb nu l-am văzut pe Hierotheos vlachos, bun lasind asta la o parte as fi curios ce a avut de obiectat mitropolitul pireului sau ce poziție a avut vizavii de aceasta, știrea este pe http://www.romfea.gr dar și pe alte bloguri

    Apreciază

  3. Un alt fenomen îngrijorător, au ajuns Sfintele Bisericii sali de spectacole, atit la noi cât și la alți, un exemplu recent este biserica SF Anton din centrul Bucureștiului undea avut loc un concert de muzica populara

    Apreciază

    1. Daca era la Sfantul Antonie cel Mare, ,,concertul” ar fi fost duhovnicesc! Acolo, la ,,Sf Anton”, cu slujbe facute martea, ca peste drum, la papistasi, din motive pecuniare, nu liturgice sau duhovnicesti, efectele nu puteau fi decat ,,populare” si ,,spectaculoase”!

      Apreciază

  4. Hristos a inviat!

    Parinte Claudiu, cum explicati faptul ca desi a slujit sub patriarhul Serghie si a facut parte din sinodul BORu, Sfantul Luca al Crimeei a reusit sa se desavarseasca?

    Apreciază

    1. Adevarat a inviat!
      Desi a slujit sub Serghie, Sfantul Luca si toti cei care s-au sfintit in perioada comunista, nu au facut compromisuri cu puterea sovietica, nu au acceptat in existenta lor „virusul” serghianist!

      Apreciază

      1. Da, asa cred si eu.
        Deci, cu ajutorul lui Dumnezeu -se poate. Singura necunoscuta este omul : vrea sau nu vrea.

        Apreciază

  5. „Din ignoranţă turma nu are habar pe cine preamăreşte !” – Arhim. Justin Pârvu

    “- Părinte, Biserica este astăzi clătinată de multe devieri. Ce atitudine să avem faţă de ele?
    – Cei ce mărturisesc apărându-şi credinţa sunt ca nişte apologeţi ai vremurilor acestora. Este dovadă de curaj şi de sacrificiu să mărturiseşti pentru că astăzi, când adevărul este sistematic ascuns cu meşteşugire diplomatică, riscul este foarte mare: să-ţi pierzi serviciul, să ajungi pe drumuri, să intri la puşcărie, să fii caterisit…
    – Nu poate fi vorba despre un eroism exagerat?
    – Nu este un eroism deloc, ci frica de a nu-ţi vinde sufletul, este o datorie. A nu mărturisi este exagerat, a tăcea este mai grav.
    – Şi când trebuie să taci?
    – Când o fi timpul. Trebuie să ştii când să taci şi când să mărturiseşti. Dar de cele mai multe ori tăcerea este ascundere a acestor realităţi, o trădare a adevărului. Ştim că un ucenic al Sf. Paisie cel Mare, pe când trecea prin lume, a tăcut în faţa unui evreu care i-a ocărât credinţa lui cum că nu e dreaptă. Şi urmarea a fost că Sf. Paisie, când a ajuns el la mănăstire, nu l-a mai recunoscut ca ucenic, văzând că darul de la Botez s-a depărtat de la el. A fost de acord [cu evreul] şi a căzut din darul lui Dumnezeu (…).
    Nu e justificat să stai de-o parte. Aceasta se întâmplă când eşti într-o poziţie defavorizată, când nu ai pe ce să te sprijini. Dacă ai un sprijin puternic, ai mai multă îndrăzneală să mărturiseşti, te avânţi fără frică precum copilul care are lângă el pe tatăl. Păi, noi nu-l avem pe Hristos şi pe sfinţii săi şi tot adevărul la care ne-am angajat? Credinţa noastră nu-i puţin lucru, este mărturisită de sfinţii Părinţi prin viaţă, cu cuvântul şi chiar cu moartea lor. Stăm pe un reazem neclintit, pe care ceilalţi nu-l au. Biserica noastră creştină Ortodoxă nu e o scornire omenească, e din veşnicie, nu-i o instituţie pământească, e de la Dumnezeu. Trebuie să păstrăm linia Sfinţilor; ei nu treceau uşor cu vederea, povăţuiau, mustrau şi săreau când era vorba de erezie.
    – Dar aceia erau Sfinţi. Noi, păcătoşi fiind, putem mărturisi la fel ca ei?
    – Bineînţeles. Oricând o putem face. Harul lui Dumnezeu este cel care lucrează, iar harul este cel care lucrează, iar harul acelaşi este, ieri şi azi şi în veci. Noi suntem fiinţe nevrednice şi ne facem şi mai nevrednici dacă rămânem căldicei; nu suntem nici reci, nici fierbinţi…

    Apreciază

  6. … – Din ignoranţă turma nu are habar pe cine preamăreşte. E foarte greu să convingi o masă de oameni când toţi preamăresc acelaşi lucru. Ce să-i mai spui bietului om? Face şi el precum aceia din antichitate, când se hotăra moartea unui filosof. Se dăduseră nişte scoici pe care să scrie oamenii votul lor. O bătrână a scris să fie omorât. Cineva o întreabă: cunoşti mata pe acesta? Nu-l cunosc, răspunde ea. Apoi cum de l-ai condamnat?… Dacă aşa au făcut toţi, am făcut şi eu ca ei.
    – Dar dacă nu ai o trăire ortodoxă, ce putere mai are mărturisirea ta?
    – Dacă nu ai trăire ortodoxă nici să nu îndrăzneşti să spui ceva. Dar chiar aşa, când ai cât de puţin şi te temi să nu pierzi dreapta credinţă, îţi dă Dumnezeu şi putere, şi înţelepciune să mărturiseşti, şi curaj, şi spirit de jertfă. Cel mai important e să fii acolo, pe calea cea strâmtă. Ce credeţi, că trăitorul este musai cel ca face paraclise şi acatiste şi crede că face mare ascultare, ignorând adevărurile de bază ale Bisericii? Ascultarea se face până la măntuire. Adică, când ţi-a periclitat starea de mântuire, nu mai asculţi.
    – Şi cum îţi dai seama?
    – Foarte simplu. Când trăieşti puţin, Dumnezeu îţi descoperă mult. Tu să-ţi faci datoria ta de creştin, că-ţi dă El înţelepciunea căreia nu-i vor putea sta împotrivă toţi potrivnicii.
    – Dar dacă apără adevărul cu răutate?
    – Depinde. De unde ştim noi că un apărător al Ortodoxiei o face cu răutate? Păi, nu este decât să mă mânii pe păcat şi pe eretici. Am tot dreptul acesta. Sf. Ioan Gură de Aur spune că-i sfinţită palma celui care-l loveşte pe eretic. Nu pot să spun eu că cel ce face o constatare, o analiză, o face numaidecât pătimaş. O fi şi asta, dar nu întru totul. Mai este şi puţină jertfă. Că n-o fac pentru a câştiga drepturi personale, moşii, ci pentru că-mi ia credinţa. Atunci nu mai e de stat pe gânduri. Atunci când îmi confiscă căsuţa mea, să zic: Fie numele Domnului binecuvântat! Însă ce a făcut Iov când voia vrăjmaşul să se atingă de sufletul lui? Nu l-a predat, măi. De trup să nu ne pese, dar sufletul trebuie păzit. Dacă ne pierdem dreapta credinţa, asta înseamnă că ne pierdem sufletul. Cum să ni-l vindem? Rămânem ortodocşi.
    – Cum să te supui stăpânirii de azi?
    – Ne supunem în cele ce nu împiedică porunca lui Dumnezeu. Mă supun păstorului care intră şi iese pe uşă. Dar cel care intră ca furul pe aiurea, chiar şi prin altar, şi prin şcoală, prin cârciumi, prin droguri, prin homosexualitate şi toate fărădelegile, pe acela n-am voie să-l ascult. Noi, care avem răspundere, ce facem?
    – Şi dacă te caterisesc?
    – Caterisirea este omenească. Dar Sfinţii câte prigoniri şi nedreptăţiri n-au răbdat, de care mai degrabă nu suntem noi vrednici? Nu aşa s-a întâmplat şi cu Sf. Ioan Gură de Aur? Dar nu s-a dat înapoi. Asta nu l-a împiedicat cu nimic să mărturisească în continuare adevărul.
    – Este o vrednicie a fi prigonit?
    – Păi, este o vrednicie, căci asta înseamnă că trăieşti oleacă. Dacă n-ar fi fost sângele martirilor, care au mărturisit dreapta credinţă în faţa prigonitorilor Bisericii, n-am mai fi avut moştenirea aceasta de care ne bucurăm acum.
    – Care este cea mai mare problemă a Bisericii astăzi?
    – Primejdia cea mai mare este că noi, de 2000 de ani, săpăm la temelia Sfântului Altar slujind cu nevrednicie. Răul este în noi”.
    Interviul cu pr. Iustin Pârvu din “Glasul monahilor”, nr. 4 (18)/ aprilie 2005 (fragment)

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s