Părintele Grigorie de la Lacul Frumos, după o lungă perioadă de umilință și prigoană, a fost ,, caterisit” de apostați!

grigorieAstăzi, 19 mai, părintele Grigorie de la Schitul Lacul Frumos, a primit vestea ,,caterisirii” sale. A primit-o cu seninătate, cu bucurie și cu nădejde bună că Domnul, a privit spre osteneala lui cea bună ca slujitor neobosit și plin de dragoste al lui Hristos. Aștepta acest moment, întărit în Dumnezeu, fiindcă știa că toți preoții care mărturisesc Adevărul, vor fi prigoniți și caterisiți.

Motivele caterisirii sfinției sale sunt următoarele:

  1. A făcut schismă în Biserică;
  2. A contestat poziția oficială a Bisericii;
  3. Nu a făcut ascultare de mai marii săi;
  4. A tulburat liniștea obștii;
  5. A părăsit mănăstirea mai mult de opt zile, fără înștiințarea chiriarhului;
  6. A spovedit în chilie și în casele oamenilor;
  7. A oficializat Sfinte Taine și Ierurgii în chilie;
  8. A fost acuzat că organiza un fel de ,,complot”, împreună cu fii duhovnicești chemați pentru spovedanie și catehizare, împotriva celor ,,certați” cu Ortodoxia;

Aceste acuzații aduse părintelui Grigorie sunt neîntemeiate și lipsite de adevăr. Realitatea este următoarea:

  1. Părintele nu a făcut schismă, ci a apărat Biserica de schismă (Can 15 I II Constantinopol);
  2. A contestat ecumenismul, care se pare că a devenit poziția oficială a Bisericii și s-a îngrădit de acesta prin întreruperea pomenirii ierarhului;
  3. Ieromonahul Grigorie a făcut mereu ascultare de mai marii săi, până la trădarea Ortodoxiei de către BOR;
  4. Arhiepiscopia a fost cea care a tulburat liniștea obștii prin măsurile abuzive pe care le-a luat împotriva părintelui și a ucenicilor săi;
  5. Părintele Grigorie nu a părăsit mănăstirea mai mult de opt zile. Atunci când a plecat în Sfântul Munte, a avut binecuvântare;
  6. A spovedit acolo unde s-a putut pentru binele fiilor duhovnicești. Până la momentul prigoanei, spovedea întotdeauna la biserică;
  7. Toți preoții care au fost ,,opriți de la slujire” sau ,,caterisiți” de minciuno-episcopi, oficilalizează slujbele Bisericii acolo unde este posibil, pentru binele Bisericii, după rânduiala Sfinților Părinți la vreme de prigoană;
  8. Așa numitul complot, este de fapt o catehizare a fiilor duhovnicești pentru aceste vremuri de apostazie, ca ei să înțeleagă importanța îngrădirii conștiente de panerezia ecumenismului și de promotorii ei;

Împreună cu părintele Grigorie, au fost sancționați și ucenicii săi: monahul Chiriac și fratele Valerică, care au fost excluși din monahism și au primit interdicția de a purta haină monahală.

Se pare că prigonitorii Bisericii lui Hristos, nu vor să lase nimic nepedepsit. Vor, probabil până la venirea papei în 2018, să nu mai existe nicio licărire a dreptei credințe prin slujitorii lui Hristos. Însă, El este Cel care ne spune: ,,Acestea vi le-am grăit, ca întru Mine pace să aveţi. În lume necazuri veţi avea; dar îndrăzniţi. Eu am biruit lumea.” (Ioan 16, 33)

Vrednic este părintele nostru drag, Grigorie! Vrednici sunt Chiriac monahul și fratele Valerică!

Preot Claudiu Buză

Anunțuri

Autor: Preot Claudiu

pr_claudiubuza@yahoo.com

17 gânduri despre „Părintele Grigorie de la Lacul Frumos, după o lungă perioadă de umilință și prigoană, a fost ,, caterisit” de apostați!”

  1. HRISTOS A INVIAT!
    Vrednic este Parintele Grigorie ,impreuna cu Chiriac Monahul si Fratele Valerica!
    In aceste zile infricosatoare,in care Domnul Atotindurarilor a randuit sa cearna graul de neghina,suferim impreuna,ne bucuram impreuna ,dand Slava lui Dumnezeu pentru toate!
    Spunea Cuviosul Parinte Justin Parvu:”Nu noi îl apărăm pe Hristos, noi suntem nişte slugi netrebnice. Hristos ne apără pe noi! Cine se poate opune lui Hristos!? Iar vrăjmaşii, prin oprimări, îşi iau toată osînda, şi de la popor, şi de la Dumnezeu. Aceşti oameni nu cred în adevărul lui Hristos, nu cred în canoane, nu cred în martirajul creştin. Se încred în forţa lor materialistă, a funcţiei şi a măririi deşarte, care vor pieri odată cu ei, dar vor rămîne pentru osînda veşnică în faţa lui Dumnezeu şi a unui neam întreg.”(interviu de Ioan Enache, publicat în revista Credinţa Ortodoxă)
    Domnul Atotindurarilor,sa va umbreasca ,cu Mangaietorul Sau Har, Prea Cuviosia Voastra si pe binecredincioasa turma ,pe care cu dragoste jertfelnica o pastoriti,intoate zilele si in vesnicie!Amin

    Apreciază

    1. Adevărat a înviat!
      Așa este! Hristos ne apără pe noi, nu noi pe El! Noi nu facem decât ceea ce suntem datori să împlinim! Și de cele mai multe ori nici pe aceasta nu o facem bine!

      Apreciază

  2. Hristos a Inviat!

    Vrednici sunt cei 3 marturisitori: părintele Grigorie, si monahii Chiriac și Valerică.
    S-au inmultit intr-adevar parintii marturisitori si bine fac ca isi continua misiunea cea buna, in orice conditii, pastorind si invatand binecredinciosii.

    E atat de simplu de fapt pentru un ierarh sa se intoarca la credinta cea adevarata, ingradindu-se de erezie, e greu de acceptat ca nu avem nici unul pana acum (cu exceptia PS Episcopul Longhin). Caci daca se intoarce un episcop, in plan lumesc si clerul si poporul il va sustine. De ce s-ar teme? Cat despre ajutorul Domnului? Nimic mai clar, sa ne amintim:

    Psalmul 117: „Domnul este ajutorul meu, nu mă voi teme de ce-mi va face mie omul.”

    Psalmul 26:
    „Domnul este luminarea mea şi mântuirea mea; de cine mă voi teme?
    Domnul este apărătorul vieţii mele; de cine mă voi înfricoşa? ”

    Nu are un episcop nimic de pierdut marturisind dreapta credinta si ridicandu-se impotriva prigonitorilor ei, exemplul lui Saul e mereu actual, sa nu uitam niciodata de unde a plecat apostolul Pavel. In schimb, un episcop ridicandu-se impotriva ereziei, ce mare castig pentru toti cei intru Adevar!

    Apreciază

  3. HRISTOS A INVIAT. VREDNIC ESTE PARINTELE GRIGORIE.Slugile diavolului sint innebunite sa stirpeasca Credinta ORTODOXA.Caterisesc la greu ca sa intimideze pe ceilalti preoti sa se ingradeasca de erezie!!! Dar Adevarul va birui!!!Bunul Dumnezeu sa va dea putere la toti parintii MARTURISITORI sa duceti mai departe lupta pt.Dreapta Credinta.Sinteti in rugaciunile noastre sarace toti parinti Marturisitori.Sarutam miinile.

    Apreciază

  4. Cununa de la oameni este desertaciune, dar cununa de la Domnul este vesnica! Domnul sa-l rasplateasca pe Parintele Grigore si pe noi sa ne miluiasca pentru rugaciunile lui!

    Apreciază

  5. Părintele Grigorie Sanda de la Vâlcea îmi este duhovnic şi vreau să ştie că toţi suntem alături de el şi de toţi cei prigoniţi cu ajutorul Lui Hristos. Slăvit şi lăudat fie numele Lui cel Sfânt.
    Eu fiind un mirean, de la Craiova.

    Părintele Grigorie Sanda de la Vâlcea alături de 30 de călugări şi preoţi din BOR apără Adevărul, Ortodoxia , ei sunt de partea Lui Hristos şi a Adevărului s-au opus şi luptă canonic împotriva ereziei ecumensimului, implicit refuză să primească ereziile sinodul anti-ortodox de la Creta semnate de ierarhii ecumenisti care îi caterisesc şi prigonesc pentru asta.
    Slăvit să fie Dumnezeu şi binecuvântaţi să fie toţi cei care ne blesteamă, le doresc din inimă celor care ne prigonesc şi mă rog să-i lumineze Dumnezeu din beţia ecumenismului – sincretismului , contopirea tuturor religiilor cu Ortodoxia în vederea nimicirii Ortodoxiei; repet, nu vreau şi nu doresc nimănui iadul, deşi această mare nedreptate mă mânie.
    După ce ierarhii BOR au semnat ereziile de la Creta s-au făcut minciuno-episcopi, şi aceeaşi ierarhi BOR , mincinoşi fiind , cu îndârjire satanică îsi apără ereziile pe care le-au introdus tâlhăreşte în BOR, iar acum fac SCHISMĂ şi dezbină Biserica împreună cu toţi cei care sunt în acelaşi duh antiHristic. Pe toţi ceilalţi care nu primesc erezia , ierarhii si preotii ecumenisti îi dau afară de la Sfintele Slujbe , din lăcaşurile de cult ca nişte stăpânitori despotici – papi ce s-au făcut pe Biserica – turma – trupul Lui Hristos peste care au fost puşi păstori. Nu recunosc de păstor BOR nici un ierarh , preot sau călugăr care a trădat, a vândut Biserica Ortodoxă, Biserica Lui Dumnezeu şi s-a făcut ca Iuda. Aşa cum Iuda nu este Sfânt Apostol ci trădător Lui Hristos, la fel minciuno-ierarhii nu sunt păstori ci sunt trădătorii Bisericii Lui Hristos! Iuda este vânzător de Hristos .
    Hristos să ne cheme pe toţi ca nici peste cadavrele noatre, ecumeniştii – trădătorii Ortodoxei să nu poată face Schisma în BOR, după ce au făcut erezia ecumenismului, o erezie de tip bisericesc prin care ierarhii si toti cei in duh cu ei îşi tăgăduiesc propria credinţa , anuland Unicitatea Adeavrului care este numai în Ortododiei, de fapt ei cred că nu numai în Ortodoxie este Adevărul ci şi toatea religiile de pe pământ care ştim din Psalmii lui David că toate religiile sunt idoli ai oamenilor şi deci acei oameni se închină la diavol, desi ei pretind că se închină la Dumnezeu.
    Eu cred cu inima şi mărturisesc cu gura Crezul Ortodox-simbolul Credinţei.
    Cred într-una Sfântă , Sobornicească şi Apostolească Biserică . Amin.

    Mihai Cristian

    Apreciază

  6. E o bucurie pentru orice ortodox sa știe ca, în aceste vremuri de prigoana, încă mai are povățuitorI. Dumnezeu sa-I ocrotească pe toți mărturisitorii din aceste vremuri! Și, pentru rugăciunile lor, sa ne ocrotească și pe noi! Hristos va învinge prin cei care luptă pentru Adevăr. Lui Hristos Îi mulțumesc pentru ajutorul pe care i l-a dat părintelui Grigorie și celor doi monahi!

    Apreciază

  7. Axios!
    Vrednic este Părintele Grigorie pentru mărturisirea credinței celei adevărate, după dreptarul Sfinților Părinți și Sfânta Tradiție, nealterată de ecumenism și ocultă.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s