MEMORIU adresat Patriarhului Daniel, la săvârșirea unui an de la gravul atentat asupra ORTODOXIEI de la Kolymbari – Creta

PREAFERICITULUI PĂRINTE DANIEL,

PATRIARHUL ROMÂNIEI

petru-si-pavel„Petru, apostol al lui Iisus Hristos, către cei ce trăiesc împrăştiaţi printre străini, în Pont, în Galatia, în Capadocia, în Asia şi în Bitinia, aleşi după cea mai dinainte ştiinţă a lui Dumnezeu-Tatăl, şi prin sfinţirea de către Duhul, spre ascultare şi stropirea cu sîngele lui Iisus Hristos: har vouă şi pacea să se înmulţească!” (I Petru 1, 1-2).

„Pe preoţii cei dintre voi îi rog ca unul ce sunt împreună-preot şi martor al patimilor lui Hristos şi părtaş al slavei celei ce va să se descopere:

Păstoriţi turma lui Dumnezeu, dată în paza voastră, cercetând-o, nu cu silnicie, ci cu voie bună, după Dumnezeu, nu pentru câştig urât, ci din dragoste;

Nu ca şi cum aţi fi stăpâni peste Biserici, ci pilde făcându-vă turmei.

Iar când Se va arăta Mai-marele păstorilor, veţi lua cununa cea neveştejită a măririi”. (I Petru 5,1-4)
„Vă îndemn, fraţilor, pentru numele Domnului nostru Iisus Hristos, ca toţi să vorbiţi la fel şi să nu fie dezbinări între voi; ci să fiţi cu totul uniţi în acelaşi cuget şi în aceeaşi înţelegere.

Căci scris este: „Pierde-voi înţelepciunea înţelepţilor şi ştiinţa celor învăţaţi voi nimici-o” (I Cor. 1, 10, 19)

PREAFERICIREA VOASTRĂ,

Este a II-a scrisoare pe care o adresez Prea Fericirii Voastre, de data aceasta cu ocazia împlinirii unui an de la săvârșirea Marelui Sinod Panortodox, din Kolymbari – Creta, a căror documente au fost semnate, cu conștiința împăcată de Preafericirea Voastră și Ierarhii participanți din subordine, documente, care promovează  panerezia ecumenismului sincretist intercreștin și interreligios.

Numele meu este GABRIELA NAGHI, din București și vă reamintesc că prima scrisoare v-am adresat-o cu prilejul împlinirii a 9 luni de la săvârșirea sus numitului sinod, nădăjduind schimbarea în atitudine, gândire și decizii a Preafericirii Voastre, luminat fiind de Mângâietorul (urare pe care v-o adresam în finalul scrisorii) și promovând în primul rând iubirea de aproapele, condiție esențială pentru mântuire pe care o așteaptă de la noi, Hristos cel milostiv și iubitor de oameni.

Suntem în postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel, cărora le cerem ajutorul în aceste vremuri apocaliptice de grea încercare și mărturisire a Adevărului Hristos. Cu adâncă durere și smerenie (atâta câtă este), din străfundul inimilor noastre, simțindu-ne umiliți și batjocoriți, trădați și pălmuiți, ar trebui, ascultându-l pe Sf.Atanasie cel Mare, să luăm aminte că „cei ce sunt ochii Bisericii, care se poartă rău și smintesc poporul, trebuie îndepărtați. Căci vă este de folos să vă adunați în casa de rugăciune fără ei, decât împreună cu ei să fiți aruncați ca Ana și Caiafa în focul gheenei” (Atanasie cel Mare, PG 33‐35, ΒΕΠΕΣ 33, 199).

Dureroasele probleme actuale, care vizează subiectele arzătoare cu care se confruntă astăzi Biserica,  pe care doresc să le supun spre meditație Preafericirii Voastre, sunt:

  1. Aplicarea cu duritate nemaiîntâlnită în vremurile de acum ale Bisericii, a prigoanei împotriva preoților, cinului monahal și a unei părți din pliroma ortodoxă, care se opun aplicării documentelor paneretice ale așa zisului “Sinod” din Creta, care nu e mare, nici sfânt, nici panortodox.
  2. Patima de care sunteți cuprins în a vă ruga cu ereticii, împreună cu ierarhii și slujitorii  Sfintelor Altare (care fie s-au molipsit de aceeași patimă, fie din slugărnicie, fie din frică, sau slăbiciune,  pentru rangul și situația materială), vă urmează întru totul, activând cu râvnă în cadrul organismului antihristic, organ de propagandă al panereziei ecumeniste, CMB.
  3. Canonizarea Sfinților Închisorilor, dorința arzătoare a acestui popor, supus, răbdător, naiv, ascultător, anesteziat însă de duhoarea emanată de hidra cu multe capete a ecumenismului.
  4. Lipsa de reacție a PF VOASTRE și a sinodului BOR la construirea pe pământul Sfânt al României Ortodoxe, „O ȚARĂ CA SOARELE SFÂNT DE PE CER”, a unei mega-moschei.
  5. Vizita ereticului Papă Francisc în Romania Ortodoxă.

 „Deșertăciuni a grăit fiecare către aproapele său, buze viclene în inimă și în inimă rele au grăit.

Pierde-va Domnul toate buzele cele viclene și limba cea plină de mândrie.

Căci, atunci când se ridică sus oameni de nimic, nelegiuiții mișună pretutindeni” (Ps. 11, 2-3, 8).

„Și omul, în cinste fiind, n-a priceput; alăturatu-s-a dobitoacelor celor fără de minte și s-a asemănat lor” (Ps. 48,21).

„Această cale le este sminteală lor și celor ce vor găsi de bune spusele lor.

Ca niște oi în iad sunt puși, moartea îi va paște pe ei” (Ps. 48, 13-14).

1. Cu adâncă întristare și amărăciune, am urmărit evoluția în rău și mai rău a relațiilor ierarhilor aflați în slujba PF Voastre, cu cei aflați în subordine directă, declanșând în țară o adevărată prigoană amintind de vremurile de tristă amintire (prin modul de desfășurare este cea mai dură manifestare post-sinod Creta a unei patriarhii, dintre toate cele 10 participante la așa zisul “sinod”. La ordinele PF Voastre au fost caterisiți, alungați din biserici și mănăstiri, șantajați, abuzați psihic, sub protecția legilor cultelor religioase, nici acelea respectate în totalitate, cu nesocotirea canoanelor, după puțina noastră pricepere (atâta câtă este), condamnați la lipsa mijloacelor necesare traiului, preoți, monahi, monahii, considerați „fanatici, schismatici, zeloți” și aruncați fără milă din Sfintele Lacașuri Ortodoxe, rămași pe drumuri fără pâine, fără asistență medicală (la aceste tratamente inumane fiind condamnate și familiile preoților), unii fără un acoperiș deasupra capului, pribegi la mila apoapelui (pe motivul nepomenirii episcopilor și altele inventate de cei cu gândire strâmbă), s-au luat cheile de la lăcașuri de cult, uneori cu ajutorul forțelor de ordine, s-a tulburat liniștea Sfintelor Liturghii, s-a mințit în fața credincioșilor naivi, necatehizați, „analfabeți” în cunoașterea dogmelor și scrierilor Sfinților Părinți, fiind astfel ușor de manipulat, ba mai mult schimbând adevărul mărturisit de sfinții duhovnici ai țării, sau ajungându-se la amenințarea cu moartea, smintind peste măsură plinătatea evlavioasă a Bisericii și pricinuind vătămare nemăsurată Trupului ei divino-uman.

Cum permiteți folosirea unui limbaj necivilizat, nedemn, grosolan, neadecvat pentru calitatea de slujitor al lui Hristos, atacul defăimator la adresa unor preoți, ierarhi, cât și acuze la adresa  credincioșilor ortodocși, care nu s-au despărțit de Biserica Ortodoxă strămoșească, dar s-au îngrădit de panerezia adoptată de documentele cretane, de ierarhii ecumeniști și  de ceilalți slujitori ai Sfintelor Altare, care au adoptat și recunosc aceste   documente, fără a amenința vreun ierarh (nu există dovezi reale în acest sens) ?

– Acești preoți din subordinea ierarhilor, pe care îi conduceți  își compară colegii de preoție, monahii și o parte a pliromei ortodoxe cu „o haită, care latră și ridică pumnul la arhiereu”.

„Acuze, insulte, minciuni. Promovarea falsei idei că biserica este în sufletul lor, la fel cu ateii care resping Biserica şi învăţătura lui Dumnezeu. Dacă Biserica este în sufletul lor, unde este Duhul Sfânt din Biserică? Unde se poate săvârşi Sfânta Liturghie în sufletul lor? Dar Sfântul Botez – au cristelniţa şi lumânarea în suflet? Au sufletul pictat cu icoane, precum e biserica? Nu se mai modelează ei după Dumnezeu, dar îşi fac un dumnezeu după căderea lor, sub demonul mândriei. Cel care spune că are credinţa (sau dragostea) numai în suflet, este plin de mândrie, precum sunt toţi cei rupţi de Sfânta Biserică, semănând dezbinare, înfricoşare şi dezinformare, pentru a sminti sufletele slabe.”[1]

”Căci nu s-au rupt de episcopi, ci de episcopi și învățători mincinoși””S-au rupt” ori ”s-au îngrădit” înseamnă în esență că au încetat să aibă orice comuniune bisericească, întrerupând pomenirea patriarhului și a episcopilor unioniști, care au cuget latin (papistaș), de vreme ce aceștia sunt socotiți de-acum episcopi mincinoși și învățători mincinoși. Nu doar că nu s-au rupt pe ei înșiși de episcopi și de Biserică, ci, dimpotrivă chiar, aceștia sunt ortodocșii care păzesc Biserica de schismă și de divizări și țin adevărul de credință, de vreme ce ”nu este considerat schismă a Bisericii, ci mai degrabă izbăvire de sciziuni și biruință a adevărului”. Se rup de episcopii eretici, de cuget latin (papistaș) și de ecumeniștii de azi, iar nu de trupul Bisericii. S-au rupt de Biserică și sunt în afara ei episcopii ecumeniști de azi, unioniști și eretici având cuget latin (papistaș), din pricina credinței lor eretice și ideologiei, și toți cei care îi urmează.

Ca și atunci, (ortodocșii) de cuget latin considerau că Papa nu este eretic, iar papismul Biserică, la fel și azi ecumeniștii, prin Sinodul din Creta, cred că Papa nu este eretic, ci Biserică. Pentru Biserică, însă, Papa a fost, este și va fi totdeauna nu doar eretic, ci și prorocul mincinos al lui Antihrist, care îi va preda lui Antihrist toate religiile la picioare. Oricine crede că Papa este Biserică, este eretic și se rupe de Biserica Ortodoxă.”[2]

Prea Cucernicul Părinte Theodoros Zisis, mărturisea cu hotarare, spre luare-aminte: „Pe eretici nu-i cinstim, ci îi condamnăm…. Credinţa şi Predania noastră nu le vom trăda! Limba bisericească din scrierile Sfinţilor nu este limba diplomaţiei, ci a Ortodoxiei, a dreptăţii şi a sincerităţii. Este clar sau nu?… Ne interesează părerea lui Dumnezeu, nu părerea lumii! Vrem să fim plăcuţi lui Dumnezeu şi nu lumii!.. Nu este proprietatea personală a nimănui Credinţa Ortodoxă! La sfîrşit, Hristos şi Biserica vor învinge şi nu antihristul papă! Mielul şi nu fiara! Fericiţi toţi cîţi sunt prieteni ai Mielului şi potrivnici ai fiarei! Episcopii reprezintă Biserica doar atunci cînd conglăsuiesc în timp cu Sfinţii şi credincioşii din toate epocile, cînd sunt următori şi posesori (părtaşi) nu ai tronurilor, ci ai Adevărului. Ortodoxia a trasat limpede graniţa între erezie şi înşelare. Biserica se găseşte toată pe Sfîntul Disc al Proscomidiei. Cîţi nu sunt pomeniţi acolo, sunt în afara Bisericii, eretici şi schismatici.”[3]

Se pare că nu v-a păsat nici de turmele creștinilor ortodocși, care din dragoste pentru Adevărul Hristos, au fost nevoiți să se îngrădească, rămânând trup și suflet în interiorul BOR, ascultând însă de Preoții lor Duhovnici, care drept mărturisesc Cuvântul Adevărului, (o parte a pliromei ortodoxe, nefiind de acord cu trădarea Sfintei și Iubitei Ortodoxii de către PF Voastră și slugile obediente), călăuziți de Duhul Sfânt, au părăsit duhovnicii ecumeniști, căutând pe adevarații Preoți ai lui Hristos.

Mângâietorul „va mărturisi numele lor înaintea Părintelui Său şi înaintea Îngerilor Săi” (Apoc. 3, 5). Într-adevăr  despre ascultarea de asemenea duhovnici povățuiește Sf. Grigorie Sinaitul, cuvintele sale înțelepte urmându-le și noi: „Ascultarea de duhovnic este viață veșnică, scară cerească, suire grabnică, bogăție de cununi, lucru îngeresc, lupta nepătimirii, suire și calatorie la cer. Ascultarea împlinește toate poruncile, pe toate le îndreaptă, pe toate le face și le zidește, iar pe suflet, în chip nevăzut și neștiut, cu mare grijă îl îmbogățește și îl așează în vistierie necontenit, ridicându-l spre Dumnezeu ca să stea înainte încununat și înfrumusețat în taină”.

Poate v-ar trezi interesul și cuvintele comunităților grecești ortodoxe din America,  care susțin că patriarhul Bartolomeu (conducatorul “sinodului” din Creta) smintește plinătatea Bisericii și că acțiunile lui sunt împotriva Sfintelor Canoane. Aceste cuvinte, cât și tonul mustrător, se potrivesc și Prea Fericirii Voastre, așa că, îngăduiți să le citez:

„Cuvântul lui Dumnezeu nu numai că îngăduie mustrarea, dar o și impune (Lev. 19, 17; Pilde 9, 8; 10, 10; Efeseni 5, 11; I Tim. 5, 20; II Tim. 4, 2 și altele), numai să se facă cu dragoste, din criterii curate și sincere, fără răutate și patimă, întotdeauna cu intenția îndreptării nedreptăților și cu scopul mântuirii sufletelor….”

Noi, Preafericite, ca mădulare credincioase ale Bisericii, avem conștiința că suntem mai presus și decât măgarul lui Valaam și decât pietrele neînsuflețite și avem dreptul să pronunțăm cuvânt mustrător, chiar dacă el se adresează Patriarhului… Nu vă temeți de Dumnezeu? Nu învățați din istorie? Nu vă pricinuiește probleme de conștiință moartea năprasnică și rea a patriarhului Iosif în 1439 și înmormântarea lui departe de turma sa, în pământul străin și neospitalier al Florenței, în biserica ereticilor dominicani? Nu vă pricinuiește probleme de conștiință, de asemenea, moartea năprasnică și rea a mitropolitului filopapistaș Nicodim al Leningradului, în vârstă de numai 49 de ani, care și-a dat sufletul la 5 Septembrie 1978 la picioarele noului ales papă Ioan Paul I, cunoscut și ca „Papa celor 33 de zile”? …V-ați întrebat vreodată dacă nu cumva aceste morți năprasnice, de care am amintit mai sus, au fost semne dumnezeiești, prin care Dumnezeu a dezaprobat abaterile arhierești, potrivnice voii Lui, “pildă pentru cei care vor săvârși fapte necuvioase”?

Sunt situații foarte grave apărute între reprezentanți ai clerului laic și monahal care din exces de zel și devotament, nesocotind dragostea față de Hristos Domnul, poruncile Sf. Părinți, jurămintele depuse la hirotonie, însoțiți de organele de poliție au creat conflicte în parohii, manifestându-se verbal ca niște stăpâni neîndurători, într-un mod nepermis, jignitor, față de credincioșii ortodocși, care au apărat biserica ridicată prin propria jerfa, cu  propriile trupuri și pe Parintele lor duhovnic (există zeci de dovezi filmate, în acest sens).

Ce se întâmplă, mă întreb ? Nu mai puteți menține atmosfera de pace și dragoste frățească poruncită de Atotputernicul Dumnezeu, pe care o propovaduiți mereu? Explicația o oferă Sf. Iustin Popovici:

„Să nu ne amăgim. Există şi un „dialog al minciunii”, atunci cînd cei care dialoghează se înşeală, cu ştiinţă sau fără ştiinţă, unii pe alţii. Un astfel de dialog e propriu tatălui minciunii, diavolul, căci mincinos este şi părintele minciunii (Ioan 8:44). Propriu este şi pentru toţi împreună-lucrătorii lui cei de bună voie sau fără de voie, atunci cînd ei voiesc să făptuiască binele lor cu ajutorul răului, să ajungă la „adevărul” lor cu ajutorul minciunii. Nu există „dialog al dragostei” fără dialogul Adevărului. Altminteri, un astfel de dialog e nefiresc şi mincinos. De aceea şi porunca purtătorului de Hristos Apostol cere: Dragostea să fie nefăţarnică (Romani12, 9).”[4]

Constatăm cu durere și profundă îngrijorare, că nu ați luat nici un fel de atitudine față de clerul laic și monahal care s-a abătut de la normele elementare de conduită și omenie, care au lepădat dragostea frățească, pe care sfințiile lor și Prea Fericirea Voastră o trâmbițați oricând și cu orice ocazie.

Aceaste situații trebuie aduse fără întârziere la cunoștința opiniei publice, a întregii plirome ortodoxe, pentru că nu mai putem accepta mușamalizarea acestor acte de o gravitate nemaiîntalnită din partea organelor bisericești, nedorind ca prin tăcere, să devenim complicii acestor abuzuri, în neconcordanță cu misiunea divina pe care Domnul Atotîndurărilor le-a încredințat-o.

Conform spuselor Mitropolitului Ambrozie, rezultatul  „Sfântului și Marelelui  Sinod (și pune ghilimelele) notoriu din Kolimbari ( Creta) a fost acela că Biserica Ortodoxă s-a divizat în mai multe părți, iar turma lui Hristos s-a simțit confuză și stânjenită! De fapt, apare o nouă schismă!”

Arhiereul presupune că ”la ”nesfântul” și ”nemarele” Sinod din Kolimbari Ortodoxiei i-a fost aplicată o rană adâncă”. ”Decizia greșită a fost, în special, recunoașterea existenței mai multor Biserici creștine”.

Deci,  există mai multe ”Bieserici”? Atunci de ce în Simbolul Credinței noi măturisim ”Una, Sfânătă, Sobornicească  și Apostolică Biserică”? Oare acesta nu contravine eclesilogiei sau este chiar o greșeală dogmatică serioasă? Atunci în ce constă sensul teologic și conținutul dialogului ( pe care îl promovați) cu celelate Biserici creștine și confesiuni”?

Oare abaterile menținute și neînlăturate ale acestora ( în pofida atâtor decenii de dialog) justifică posibilitatea de a-i numi pe eterodocși ”Biserici” ?”[5]

Teologul Mihai Silviu-Chirila ne clarifica problema: „Comentând canonul 15 I-II, profesorul Ioan Floca afirmă că: “având în vedere prevederile canoanelor 13 și 15, se menționează că acestea prevăd numai situația când cei vizați provoacă schisma față de superiorul lor invocând anumite delicte săvârșite de acesta, dar nedovedite. În cazul în care superiorul propovăduiește în public în biserică vreo învățătură eretică, atunci respectivii [preoții – n.n.] au dreptul și datoria de a se despărți imediat de acel superior. În acest caz, nu numai că nu vor fi sancționați, dar vor fi lăudați, pentru că au osândit legal pe cel vinovat și nu s-au răsculat împotriva acestuia[6]

Comentariul părintelui Ioan Floca introduce câteva elemente foarte importante în înțelegerea acestui canon:

  1. Nu condiționează strict propovăduirea publică a unei erezii osândite de Sfintele Sinoade sau Sfinții Părinți, subînțelegându-se că e vorba despre erezie în general, care este osândită și de sinoade, și de Părinți, prin faptul că este contrară învățăturii acestora, nu doar de o anumită erezie condamnată deja de aceștia.
  2. Întreruperea pomenirii este percepută ca un drept și ca o obligație a preotului.
  3. Întreruperea pomenirii trebuie să se facă imediat ce s-a luat la cunoștință de existența unei erezii în predicarea episcopului.
  4. Preotul care a întrerupt pomenirea a osândit legal pe cel vinovat și nu s-a răsculat împotriva acestuia.

În momentul în care se constata că Episcopul nu se mai călăuzește după Cuvântul Evangheliei Domului Hristos, de învățăturile Sfinților Părinți ai Bisericii Ortodoxe și ale Sfintelor Canoane, preotul trebuie să rămână ascultător lui Hristos și Bisericii Sale, așa cum remarca și părintele Iustin Pârvu: „Ierarhii noștri, când sunt învestiți în episcopie depun un jurământ cum că se obligă să păzească dreapta credință și cele șapte sinoade ecumenice. Dacă încalcă jurământul, atunci nu mai sunt episcopi, nu se mai supun mai marilor lor, păstorii lor. Dacă ei nu se supun mai-marilor lor, adică Sfinților Părinți, cum să ne pretindă nouă ascultare? Noi nu ascultăm de furi, ci de glasul Bisericii, care vorbește prin Sfinții Părinți, nu prin minți îmbătate de mitre aurite din capul lor”

În concluzie:

1. Nu mă aștept să vă deziceți împreună cu toți ierarhii de  documentele eretice semnate în Creta. Un ierarh în susținerea acestora a spus chiar că „este o blasfemie sa numesti acest sinod eretic”.

„Dacă vorbește cineva, cuvintele lui să fie ca ale lui Dumnezeu; dacă slujește cineva, slujba lui să fie ca din puterea pe care o dă Dumnezeu, pentru ca întru toate Dumnezeu să se slăvească prin Iisus Hristos, Căruia Îi este slava și stapanirea în vecii vecilor. Amin.” (I Petru 4, 11).

Până în prezent Prea Fericirea Voastră, ierarhii, majoritatea cinului laic și monahal ascutatori de minciuno- episcopi și nu de Hristos, nu au dovedit că sunt vrednici urmași ai Sf. Apostoli.

2. Suntem obosiţi de agenda încărcată a ierarhilor, de râvna cu care aceştia încearcă să ne alinieze după normele politicilor globalizante; vrem să ne odihnim în ortodoxia noastră. Nu putem să-i percepem ca pe nişte păstori pe cei care încearcă să se impună ameninţând cu afurisiri şi caterisiri. Ne-am săturat de denigrări şi calomnii, de încercări de creionare a unei ortodoxii înapoiate şi troglodite care necesită modernizare. Elitismul şi măririle lumeşti nu îşi au locul în Biserica Ortodoxă. Bunicii şi străbunicii noştri, în şi prin Biserică au reuşit să menţină şi să ajute la supravieţuirea acestui neam, în condiţii lipsite de speranţă. A contrapune evlaviei lor o imagine defăimătoare e la limita blasfemiei. Celor care ne ponegresc le răspundem că preferăm să rămânem cu „ortodoxia puţâtoare” (expresia apartine Pr.C.Necula, care îndrumă credincioşii spre o „concepţie globalăa lucrurilor care se petrec”, spunandu-ne să-i apreciem pe luterani, catolici, unitarieni, etc. ca fiind cei care „ne-au învăţat să ne spălăm când mergem la slujbă, să nu fim o ortodoxie puţâtoare”, „ne-au învăţat cum să construim luminos bisericile” şi să „conştientizăm valoarea Scripturii”) şi cu „babele murdare pe picioare” (Românul absolut Petre Tuţea), decât cu ierarhi parfumaţi şi daţi cu toate alifiile, ce ne privesc condescendent de la distanţă, care au uitat să fie păstorii iubitori ce-şi îndrumă turma cu blândeţe şi discernământ.”[7]

3. Nu mă aștept să anulați caterisirile nedrepte aplicate Preoților care au încetat pomenirea Ierarhului, să dați ordinul necesar reprimirii monahilor și monahiilor în mănăstirile din care au fost alungați, şi să instauraţi pacea și dragostea frățească, după cum spune Sf. Apostol Petru:

„Trăiți ca oamenii liberi, dar nu ca și cum ați avea libertatea drept acoperământ al răutății, ci ca robi ai lui Dumnezeu.  Dați tuturor cinste, iubiți frația, temeți-vă de Dumnezeu, cinstiți pe împarat.” (I Petru 2, 16-17).

Nu mă aștept să sancționați pe slujbașii din subordine pentru abaterile disciplinare, de care se fac vinovati.

Au existat fapte mult mai grave decât cele menționate și nu ați aplicat nici o sancțiune ierarhului care s-a abătut de la Dreapta Credință Ortodoxă.

4. Nu mă aștept ca un Părinte iubitor ce vă considerați, care își apără turma, să vă cereți iertare pliromei ortodoxe în numele ierarhilor și preoților din subordine, care au insultat-o, jignit-o, amărât-o, disprețuit-o, cu cuvinte de ocară.

„Deci, lepădând toată răutatea și tot vicleșugul și fățărniciile și pizmele și toate clevetirile,  ca niște prunci de curând născuți, să doriți laptele cel duhovnicesc și neprefăcut, ca prin el să creșteți spre mântuire,  de vreme ce ați gustat și ați văzut că bun este Domnul.  Apropiați-vă de El, piatra cea vie, de oameni într-adevăr neluată în seamă, dar la Dumnezeu aleasă și de preț;  și voi înșivă, ca pietre vii, zidiți-vă drept casă duhovnicească, preoție sfântă, ca să aduceți jertfe duhovnicești, bine-plăcute lui Dumnezeu, prin Iisus Hristos;  pentru că scris este în Scriptură: „Iată, pun în Sion Piatra din capul unghiului, aleasă, de mare preț, și cel ce va crede în ea nu se va rușina.” (I Petru 2, 1-6).

Despre „pacea” la care îndemnați tot timpul,  în condițiile actuale,vă amintim cuvintele Sf.Grigorie Teologul : „Nu sunt cei mulți așa, iar întâi-stătătorii poporului și conducătorii lui duhovnicești altfel, ci poporul duce pe față război cu preoții, având ca temei de încredințare dreapta lui credință. Și pe toți câți fac asta pentru credință și pentru dogmele cele mai înalte și de frunte, nici eu nu-i țin de rău, ci, dimpotrivă, dacă trebuie să spună adevărul, îi laud și-s de acord cu ei. O, dacă aș fi unul dintre cei ce luptă pentru adevăr și sunt urați pentru adevăr! Dar, mai bine zis, mă voi lauda că sunt! Mai bine un război vrednic de laudă, decât o pace care te desparte de Dumnezeu!”

5. Cât despre noi, iubitori ai Atotmilostivului Domn Iisus Hristos, credem într-totul, cuvintelor de foc ale Sf. Apostol Petru:

sava 1„Ci, întrucât sunteți părtași la suferințele lui Hristos, bucurați-vă, pentru ca și la arătarea slavei Lui să vă bucurați cu bucurie mare.  De sunteți ocărâți pentru numele lui Hristos, fericiți sunteți, căci Duhul slavei și al lui Dumnezeu Se odihneste peste voi; de către unii El se hulește, iar de voi se preaslavește.  Iar de suferă ca creștin, să nu se rușineze, ci să preamărească pe Dumnezeu, pentru numele acesta. Căci vremea este ca să înceapă judecata de la casa lui Dumnezeu; și dacă începe întâi de la noi, care va fi sfarșitul celor care nu asculta de Evanghelia lui Dumnezeu? Și dacă dreptul abia se mântuiește, ce va fi cu cel necredincios și păcătos?  Pentru aceea, și cei ce suferă, după voia lui Dumnezeu, să-și încredințeze Lui, credinciosului Ziditor, sufletele lor, săvârșind fapte bune.” (I Petru, 4, 13-14 ; 16-19)

2. Se pare că rugăciunile în comun cu ereticii v-au devenit o patimă nevindecată și numai o intervenție a lui Dumnezeu poate să vă slobozească de ea. „Neîncetat rugați-vă” al Apostolului, Preafericirea Voastră l-ați schimbat în „Neîncetat rugați-vă în comun cu ereticii și cu cei de alte religii”. Iar aceasta o faceți continuu și fără opreliști.

Cei ce se prefac că mărturisesc credința ortodoxă sănătoasă, însă au comuniune cu eterodocșii, pe unii ca aceștia, dacă după poruncă nu cedează, să-i aveți nu doar ca pe unii afurisiți, dar nici frați să nu-i mai numiți” (Sfântul Vasile cel Mare, Către monahi).

Nu mai există pentru mine speranța că veți părăsi Consiliul Mondial al Bisericilor, organism satanic ecumenist, urmând exemplul  Patriarhului Georgiei, Ilia al II-lea și al Bulgariei, Patriarhul  Neofit.

Vă reamintesc ce declarați, cu puțin timp în urmă: „Marti 26 /01/2016 la dineul oferit, la Institutul de la Bossey, lângă Geneva, în onoarea delegaţiilor Bisericilor Ortodoxe autocefale, de către Rev. Dr. Olav Fykse Tveit, Secretarul General al CMB, PFP Daniel spunea: Acest Institut, fondat în 1946, adică doi ani înainte de crearea Consiliului Mondial al Bisericilor (1948) a avut şi are şi astăzi o semnificație deosebită privind educaţia tinerilor pentru dialog intercreştin, pentru întâlnirile clericilor şi laicilor din toate Bisericile angajate în promovarea unității creştine. …. La acest seminar au participat îndeosebi creştini catolici şi protestanţi care au dorit să cunoască mai bine teologia şi spiritualitatea ortodoxă. Timp de opt ani (între 1980-1988) am organizat personal un astfel de seminar în fiecare an, pentru a facilita participanţilor o cunoaştere mai profundă a teologiei şi spiritualităţii ortodoxe… Mulți tineri ortodocşi care au studiat la Institutul Ecumenic de la Bossey în ultimii 60 de ani au devenit episcopi (inclusiv actualul Patriarh Ecumenic BARTOLOMEU), preoţi, profesori şi misionari laici ai Bisericilor Ortodoxe…”

Ați reușit în tot acest timp, să aduceți în sânul BOR, câțiva catolici sau protestanti? Nu! Prin urmare lupii în piei de oaie sunt în mijlocul nostru demult, sfâșiind Cămașa lui Hristos, trăind într-un duh ecumenist, sincretist, secularist, acceptând teoria anglicana „a ramurilor”, erezie de neconceput pentru Adevărata Ortodoxie, producând sminteli, dezbinări în mijlocul pliromei de care nu le păsa, pedepsind, nedreptățind preoți, monahi, mireni care ridică glasul și militează pentru ieșirea BOR din „captivitatea babilonică” în care se afla.

„Alături de dialogul ecumenic, săptămâna de rugăciune comună face parte din cortegiul strategiilor puse la punct de-a lungul deceniilor de către organizatorii mişcării ecumenice pentru aducerea ortodocşilor la acelaşi numitor comun cu heterodocşii. Astfel, ortodocşii încep să se roage împreună cu eretici de toate felurile, după cum înşişi mărturisesc: catolici care atacă Sfânta Treime prin Filioque şi cred în infailibilitatea unui om, protestanţi care nu o respectă pe Născătoarea de Dumnezeu, calvini, luterani, monofiziti, precum şi neoprotestanţi, iconoclaşti, ce nu o cinstesc pe Maica Domnului şi nu au nici Sfinte Taine, ba chiar şi cu necreştini ce nu cred în Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Aceste rugăciuni în comun cu ereticii rodesc astăzi desăvârşit, căci cu adevărat ortodocşii se află acum la acelaşi numitor comun cu heterodocşii, dacă nu cumva mult mai jos decât ei”[8].

Mai nou, la începutul acestui an, 2017, ați obligat pliroma ortodoxă să accepte cu forța, rugăciuni împreună cu ereticii, în bisericile parohiale, iar în Bucuresti spre exemplu, cuvântul de învățătură de la Vecernie, să fie prezentat de un calvino-luteran.

Cum ne-ați supus la o atare înjosire și blasfemie?

S-a ajuns la situația dezonorantă ca ortodocșii să poată intra în biserică, doar legitimați de forțele de ordine, chemate să asigure paza și ordinea, în eventualitatea apariției unor situații „jenante”, pentru clerul din subordine și „invitați” (există dovezi filmate) .

Aşa se face că tulburarea şi spaima pricinuită de această hidră a întunericului a răspândit turma dreptcredincioasă a lui Hristos, făcând-o să caute cu disperare un adăpost pentru sufletele lor. Unii şi-au pus în zadar nădejdea în ierarhii lor şi în instituţia bisericească oficială, crezând că aceasta le-ar putea oferi un liman duhovnicesc. S-a dovedit într-un final că oamenii acestui veac, fie ei şi ierarhi, pot fi amăgiţi, cumpăraţi sau covârşiţi pur şi simplu de greutatea vremurilor şi, în consecinţă, se pot abate de la calea cea dreaptă.

Totuși, mă întreb: cum nu tremurați, împreună cu toți cei care merg pe calea acestor întruniri paneretice, care urmăresc distrugerea Ortodoxiei, la citirea rugăciunii ecumeniste cu care s-a deschis  Adunarea a patra a CMB (Upsala, 1968):

„O Dumnezeule Tată, Tu poți să le faci pe toate noi. Ne încredințăm Ție. Ajută-ne ca să trăim pentru alții, căci și dragostea Ta se întinde peste toți oamenii. Să căutăm și să cercetăm adevărul pe care nu l-am cunoscut…” !!!

Groază și cutremur, înfricoșare nețărmurită, ne cuprinde la auzul acestei blasfemii.

Ce interese vă măcina sufletul?

De ce nu recunoașteți, făcând metanie și cerând iertare poporului pentru smintirea făcută, luând exemplul patriarhului Ilia al II-lea, și renunțând la participarea BOR la aceasta unificare religioasă antihristică, decisă de oculta masonică pentru a întroniza Noua Ordine Mondială (New World Order) ce va susţine o monedă virtuală unică, un guvern unic dictatorial şi un surogat de religie unică şi unanim acceptată voit sau nevoit. S-a ajuns astfel „la acest cal troian – ecumenismul, prin care „înţelepţii Sionului” speră să monopolizeze tot ceea ce cuprinde termenul „religie”, denaturând şi amestecând tot ceea ce înseamnă credinţă, iar prin denaturarea creştinismului să se ajungă la un satanism travestit.”

Ați devenit străin, rece și de neclintit față de nevoile spiritual – morale ale poporului în majoritatea lui naiv, indiferent, „analfabet”, necatehizat, lipsit de curaj, anesteziat de duhoarea cuvintelor viclene și fățarnice ale mai marilor, limitându-se doar „să dea Cezarului cele ce sunt ale Cezarului”.

Cunoașteți foarte bine citatele pe care le voi mentiona mai jos, ale Sfinților Părinți: Sf. Epifanie ne sfătuiește și el, să respingem „toate ereziile, ca pe niște fiare cu venin de moarte”. Iar cuvintele Sfântului Chiril al Ierusalimului sunt destul de grăitoare: „Fugi de adunările lor necurate și rămâi totdeauna în Sfânta Biserică sobornicească, în care ai primit și nașterea din nou”.

Opreliștile Sfinților Părinți se extind și asupra rugăciunilor în comun cu ereticii, despre care Sfințitul Valsamon, spune: „dreptslăvitorii creștini se cuvine a se feri de eretici și slujirile lor a le urî, cum de altfel și Sf. Chiril al Ierusalimului sfătuiește în acest fel: „Mai ales, urăște toate adunările nelegiuiților eretici”.

Poate cuvintele fraților noștri întru Hristos, georgienii, vor mișca inima PF Voastre. Permiteți să citez: Scrisoare deschisă către Patriarhului Ilia al Georgiei, de la Obştea Mănăstirii Sfântul Shio din Mghvime

„Hristos Domnul a numit acea Biserică care păstrează mărturisirea cea adevărata şi mântuitoare Biserica Sobornicească. Pentru această mărturisire l-a numit pe Petru binecuvântat, când a declarat că «pe această piatră [adică, a dreptei credinţe] voi zidi Biserica Mea şi porţile iadului nu o vor birui» (Mat. 16, 18)” – Sfântul Maxim Mărturisitorul (Migne PG 90, 132A)

„Am ajuns orfani, fără de tată” – Plângerile lui Ieremia

„Cine citeşte să înţeleagă” – Mat. 24, 15

….Ecumenismul este erezie! Aceasta este limpede. Mai mult decât atât, este erezia ereziilor… Aşa-numitul „Consiliu Mondial al Bisericilor” chiar în denumirea sa conţine o contradicţie a doctrinei creştin-ortodoxe referitoare la Biserică. Şi în a sa „Teorie a Ramurilor” respinge într-un mod desăvârşit această dogmă. Iar „Consiliul” se străduieşte să împlinească această respingere fundamentală prin practica sa militantă a „pluralismului religios”.

Biserica Ortodoxă, participând la activităţile mai sus numitului „Consiliu Mondial al Bisericilor”, îşi declară consimţământul faţă de toate învăţăturile şi activităţile sale (ale CMB). Chiar prin acest mijloc ea devine parte a minciunii şi a tuturor greşelilor Consiliului. Ea devine eretică în măsura în care Consiliul însuşi este eretic. Această erezie pătrunde şi mai adânc în trupul Bisericii prin participarea ierarhiei în diverse forme de împreună-celebrări liturgice oficiate de instituţiile Consiliului în decursul activităţilor ei obişnuite.

Când Biserica începe în orice grad să accepte învăţături eretice, atunci harul mântuitor slăbeşte întru ea. Odată ce Biserica, luată în întregime, acceptă erezia, atunci harul mântuitor părăseşte comunitatea, deoarece mântuirea pentru membrii ei devine imposibilă, chiar dacă ei şi-ar da vieţile pentru convingerile lor.

„Există doar două căi de scăpare din situaţia care a apărut în BOG (n.m.BOR): fie Biserica renunţă la greşeala sa, fie cei care îşi doresc mântuirea părăsesc adunarea celor necredincioşi. Respingerea de către Biserică a ereziei ecumenismului trebuie să fie exprimată prin plecare sa din CMB. Nu există altă cale.”[9]

Menționăm că: „Nu doar pseudo-ortodocşii ecumenişti se numesc fără de ruşine pe sine ”ortodocşi”, ci inşişi monofiziţii se numesc fără de ruşine pe sine ”ortodocşi”. Cât despre organizaţia acestor eretici, ea este una dintre manifestările concrete ale acordului de la Chambessy.”[10]

Canonul 45 al Sfinţilor Apostoli porunceşte cu glas de tunet: „Episcopul, sau preotul, sau diaconul, care s-a rugat cu ereticii numai, să se afurisească; iar dacă le-a îngăduit lor să lucreze ceva ca clerici, să se caterisească” ( Vezi şi Canonul 33 al Soborului din Laodikia.) Porunca aceasta este limpede chiar şi pentru o conştiinţă de ţânţar. Oare nu?

save 2Canonul 65 al Sfinţilor Apostoli hotărăşte: „Dacă vreun cleric sau mirean intră în sinagoga iudeilor sau a ereticilor ca să se roage, să se caterisească şi să se afurisească”. Şi aceasta este limpede chiar şi pentru conştiinţa cea mai primitivă. Oare nu?

Canonul 46 al Sfinţilor Apostoli: „Episcopul sau preotul care primesc botezul sau jertfa ereticilor, poruncim să se caterisească. Căci ce înţelegere poate să fie între Hristos şi Veliar? Sau ce parte are credinciosul cu necredinciosul?” Este un lucru bătător la ochi, chiar şi pentru cei lipsiţi de ochi: această poruncă hotărăşte în chip imperativ că nu trebuie să recunoaştem ereticilor nici o sfîntă taină şi că trebuie să judecăm toate ale lor ca nelucrătoare şi lipsite de dar.”

Concluzii:

1. Nu cred că veți urma bunul exemplu al Patriarhiei Bulgariei și Georgiei, părăsind CMB-ul, și dând curs astfel numeroaselor cereri care vi s-au adresat și încă vi se mai adresează până acum în acest sens, întrucât nu ați dovedit că aveți nevoie de un dialog părintesc și cald despre acest subiect. Cât de înțelept ne învață Cuviosul Sofronie de Essex:

„Şi cât de amar îmi este să observ că în noi trăieşte o cumplită înclinaţie către dominare şi către întâietate, către faptul de a vedea pe celălalt mai prejos – şi aceasta este prăpăd pentru om. Adesea întâlnim situaţia unde oamenii în exterior sunt plini de informaţie în tot felul de domenii ale cunoaşterii, dar lăuntric nu au învăţat să iubească.” Iar Sf. Siluan, adaugă: „Mare, este un singur lucru: a se smeri, a înfrânge mândria care împiedică a iubi.”[11]

3. Nu sunteți de acord, că ar fi normal  în calitatea pe care o dețineți de Președinte al Sinodului BOR, să propuneți în sfârșit, canonizarea Martirilor, Mucenicilor, Mărturisitorilor din temnițele și închisorile comuniste, în acest an, desemnat de Patriarhia Română „an omagial al apărătorilor ortodoxiei în timpul comunismului”, ca o încununare a jertfei lor pentru Credința în Hristos, neam și țară.

Să îi treceți întru Slava lui Dumnezeu în sinaxare?

Jertfa Ierarhilor, a Preoților și mirenilor ortodocși romani, jertfa lor de sânge, mucenicească, martirică este cumva mai prejos decât a catolicilor, a rușilor, sau a celor de alte naționalitați, care deja au canonizat, beatificat mii de Martiri?

Mărturiile, cererile neîncetate ale pliromei ortodoxe pe care o păstoriți prin Voia Celui de Sus, ale unor preoți și reprezentanți ai cinului monahal (cei care au avut curajul, precum Cuviosul vrednic de pomenire Părintele Justin Parvu de M. Petru – Vodă) au rămas fără răspuns. Nu cunoașteți ce înseamnă să fii patriot, să-ți iubești până la moarte Credința Ortodoxă, Neamul și Țara, suferind chinuri inimaginabile și dându-ți viața în brațele pline de iubire a Celui Vechi de zile? Cunoașteți numele și jertfa fiilor BOR, a Martirilor, Mucenicilor, Mărturisitorilor din temnițe și închisori?

Aceste mari personalitați, declarati „Sfinți” de evalvia poporului și de unii Parinți ai Bisericii, nu este suficientă.

Din partea Patriarhiei doar vorbe fără fapte, conferințe preoțești, simpozioane nenumărate, ceremonii religioase, editarea unor studii și cărți, care aduc în primul rând bani și imagine (!).

Aplecați-vă cu durere și cu dragoste asupra acestui subiect, căci zilele sunt puține.

„Cine se pune în slujba binelui, adună puzderie de duşmani în jurul său. Aici satana îşi concentrează cohortele sale de diavoli. Uneori e bună şi sabia de la cingătoare, dar sabia spiritului e cea mai eficace împotriva răului.” Preotul Ștefan Marcu a fost una dintre cele mai luminoase figuri ale Bisericii prigonite.[12]

Iată ce mărturisește despre acest subiect, binecunoscutul Preot Fabian Seiche (autor a numeroase volume dedicate Martirilor si Mărturisitorilor români din secolul XX) : 

„De ce numai noi românii suntem atât de îndoielnici în credinţă? Nu ne bate Dumnezeu că nu ne cinstim sfinţii închisorilor? Cred că şi din acest motiv ne bate, cu prisosinţă… Sfinţii sunt  manifestarea concretă şi personală a lui Dumnezeu în Biserică, iar Biserica nu se menţine vie decât prin Sfinţi. La loc de cinste se află Martirii. Protestăm față de aceste fapte anticreștinești și față de indiferența Patriarhiei Române”, făcându-se referire la toate acțiunile dedicate ortodocșilor care au suferit pentru credința în Hristos în timpul prigoanei comuniste față de care „Patriarhia nu s-a implicat și a tăcut în mod rușinos” (denumirea unei străzi dinTimișoara -Petre Țuțea, ortodox convins, erou anticomunist și martir al BOR care a facut 13 ani de închisoare în pușcăriile comuniste, pericolul de demolare la presiunile unui institut ocult: „Elie Wiesel” prin care a trecut Statuia din București a martirului Mircea Vulcănescu, ucis la Aiud în 1952, retragerea titlului de cetățean de onoare post‐mortem al orașului Târgu Ocna, pentru martirul Valeriu Gafencu (mort la Tg. Ocna în 1952).[13]

În același timp:

  1. Într‐un interviu din „Lumea monahilor”, aprilie 2014, teologul și profesorul Radu Preda, director al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER), a spus că BOR „a întârziat nepermis de mult momentul asumării, în cunoştinţă de cauză, a trecutului recent, printro deschidere de bunăvoie a propriilor arhive, printro recunoaştere a rolului, cel puţin exemplar, dacă nu chiar de sfinţi, al unor oameni deai ei, bărbaţi şi femei, care au murit pentru credinţă – şi mă refer aici explicit la ceea ce numim cu un termen metaforic şi generic „sfinţii închisorilor”. … biserica trebuie să aibă curajul asumării trecutului recent, pentru că va avea o surpriză uriaşă: va vedea că, în ciuda colaborării pe faţă – sau pe dos, dacă vreţi – a unor membri ai ierarhiei sau ai clerului, pe lângă compromisurile retorice precum lupta pentru pace şi altele asemenea, o abordare critică a perioadei şi o analiză istoriografică ar scoate la iveală un tezaur de martiraj şi de rezistenţă morală, care ar pune cu adevărat Biserica într-o cu totul altă lumină, dar nu ca instituţie, că nu instituţia trebuie să fie aici în centru, ci ca ceea ce este de fapt defintoriu pentru ea, şi anume comunitatea de credinţă.”
  2. Și tot Radu Predareacționează vehement la tăcerea Patriarhiei în fața atacurilor presei murdare la adresa mitropolitului Bartolomeu: „Ceea ce mă uimeşte şi mă întristează însă cel mai mult în această poveste a fost tăcerea Patriarhiei. … Procedând astfel, Patriarhia dă dovadă că se plasează în afara conştiinţei eclesiale, veghea şi solidaritatea sinodale fiind practic suspendate… la împlinirea de curând a primelor două decenii de la căderea comunismului, vocea Bisericii noastre a fost mai mult decât slabă. Sau organizat dezbateri pe temă mai curând la Viena decât la Bucureşti… Prin lipsa de bărbăție, … comportânduse astfel, Biserica noastră, în ipostaza ei ierarhică, riscă să fie acuzată nu atât pentru compromisurile dinainte de 1989, cât mai ales pentru lipsa de viziune profetică după aceea” („Lumea credinței”, feb., 2010).
  3. La alte popoare ortodoxe, martirii din comunism au fost demult canonizați. Biserica Ortodoxă Rusă a canonizat mii de martiri, în frunte cu țarul Nicolae IIși cu patriarhul Tihon, omorât de comuniști în 1925. Patriarhul a fost canonizat în octombrie 1989 (!), iar în 1992 i s‐au găsit moaștele. Țarul Nicolae, omorât în 1918, deși nu a dus o viață de sfânt, a fost canonizat în anul 2000 pentru sfârșitul său în credința ortodoxă, omorât de atei. BOR tace rușinos!
  4. Romano‐catolicii din România, beatifică martirii ei uciși în comunism:
    ‐Szilárd Bogdánffy, episcop de Oradea, ucis în închisoarea Aiud (1953), beatificat la 30 octombrie 2010; Janos Scheffler, episcop de Satu Mare, mort în 1952 la Jilava, beatificat la 3 iulie 2011[14];  monseniorul Vladimir Ghika, ucis în 1954 la Jilava, beatificat la 31 august 2013; episcopul de Iași Anton Durcovici, omorât la Sighet în 1951, beatificat la 17 mai 2014.[15]

Greco‐catolicii au în curs de beatificare/canonizare 7 episcopi morți în închisori. Cui îi este frică de sfinții din BOR? Poate celor ce‐au făcut miliție secretă, turnătorie ori șantaj.
Rușinea cade atât pe statul român, care‐și bate joc de memoria miilor de foști deținuți politici, cât mai ales pe BOR, unde se află depuse de ani de zile cereri pentru martirii ortodocși români, cum ar fi Valeriu Gafencu, Ilie Lăcătușu, Gheorghe Calciu Dumitreasa.

Preotul profesor dr. Gh. Drăgulin a scris studii bine documentate, adevărate comori de spiritualitate publicate în revistele bisericești. A trecut și el prin iadul închisorilor comuniste. … În acestea, militează pentru o canonizare colectivă, cât și individuală. De 24 (29 n.m.) de ani însă, Sinodul BOR tace!

De 24 (29) ani așteaptă acești sfinți o canonizare oficială și nu s‐a făcut nimic.

Oare martirii cu aprobarea cui mărturiseau credința? Nu mai putem mărturisi și apăra credința ortodoxă în spațiul public decât cu aprobarea administrației patriarhale/chiriarhale? Pe ce temei ortodox? … Protestăm față de această tăcere vinovată în anumite cazuri… Dumnezeu să judece și să facă dreptate – fiindcă nu mai are cine!”[16]

Cel mai mare păcat al oamenilor e frica,

spaima de-a privi în faţa şi a recunoaşte adevărul.

El e crud, acest adevăr, dar numai el foloseşte.”

Mihai Eminescu, Manuscrisul Superfluenţa populaţiei

„Cuvântul potrivit pentru a descrie importanța canonizării Sfinților Mărturisitori din vremurile comuniste este exorcizare… Într-o societate românească posedată încă de foști membri ai eșaloanelor 2 și 3 ale Securității și PCR, precum și de urmașii și acoliții acestora, într-o națiune cu sufletul tulburat fie de vechi și încă nedispărute mentalități comuniste, fie mai nou, de toxicitatea secularizării ateiste și ”corectitudinii politice” importate din spațiul Uniunii Europene, altfel spus, în haosul demonic în care rătăcim de aproape trei decenii, proclamarea publică a sfințeniei celor care au fost schingiuiți, batjocoriți și asasinați în Gulagul comunismului din România reprezintă începutul unei adevărate exorcizări. Aceasta pentru că, prin canonizarea Sfinților Mărturisitori din vremurile comuniste, Biserica ar oferi exemple sfinte de curaj în mărturisirea credinței în fața stăpânilor acestei lumi și totodată, ar reafirma setul de valori morale în temeiul cărora acești români au acceptat să renunțe la confortul compromisului și și-au asumat să înfrunte demonul comunismului.”[17] ( Nichifor Cremene)

Citez în continuare din același articol: La hotarele Țării stau într-o așteptare neprietenoasă vechi dușmani, tânjind după bucăți din trupul țării noastre. Națiunea Română este dezbinată, trădată vreme de aproape trei decenii de politrucii care au condus Statul Român și lipsită de forța asumării valorilor creștine. Numărul românilor scade cu aproximativ două milioane la fiecare deceniu, pericolul dispariției noastre fizice este unul extrem, dacă nu ne vom opri de la uciderea pruncilor prin avorturi și de la batjocorirea Tainei Cununiei.

Doar o ofensivă majoră din partea Bisericii mai poate să trezească Națiunea noastră din această somnolență demonică în care s-a scufundat. Canonizarea Sfinților Mărturisitori din vremurile comuniste dobândește, în acest context, valențele începutului unei necesare exorcizări a sufletului românesc. O exorcizare prin care demonii care ne pervertesc sufletul vor fi alungați, iar drumul nostru în Istorie, spre Judecata lui Dumnezeu, va fi iarăși un drum alături de Iisus Hristos, un drum al mântuirii noastre, ca Neam creștin.”

save 4Preotul Vasile Gordon în articolul Întrebare frecventă: Când vor fi canonizaţi Sfinţii Închisorilor din România? apărut în Permanenţe nr. 2 / 2016, remarca: „Să luăm aminte, aşadar, că puterea opozanţilor, indiferent pe ce treaptă s-ar afla, deşi uneori pare de neînvins, este trecătoare şi iluzorie, pentru că devine, practic, o lovire cu piciorul în ţepuşă – cum a fost cazul atitudinii Apostolului Pavel, înainte de convertire (Fapte 9,5). Este şi sensul ce rezultă din mărturisirea părintelui profesor Gheorghe Drăgulin, un cunoscut pătimitor al închisorilor comuniste: „Chiar şi fără voia oamenilor, istoria reliefează vrednicia lor lăuntrică şi reală – spre zidirea sigură a urmaşilor şi spre slava lui Dumnezeu”… Se crede că în timpul defunctei orânduiri comuniste au funcţionat în ţara noastră 160 de închisori. Prin ele au trecut două milioane de deţinuţi politici, dintre care trei sute de mii au fost ucişi („Rezistenţa”, 1/1991, p.3). Alte surse dau cifra de trei milioane de pedepsiţi politic, cincisprezece mii dintre ei devenind eroi ai morţii legale („România liberă”, 17-18 aug. 1991, p. 3)”. Iar în legătură cu clericii întemniţaţi, volumul „Biserica întemniţată. România: 1944-1989”  înregistrează 2544 de persoane, între care 2398 de preoţi (ortodocşi – 1725; greco-catolici – 226; romano-catolici – 165; protestanţi şi neoprotestanţi – 90; alte religii – 36); totodată, 31 de ierarhi ortodocşi scoşi din scaun.”

În articolul său Ofensiva Bisericii Ortodoxe ruse de a canoniza martirii anticomuniști și un mucenic român, dl.Ionuț Tene, remarca cu amărăciune:

„Bisericile ortodoxe surori din țările vecine, bulgară, ucraineană, sârbă și-au făcut datoria față de memoria martirilor anticomuniști și mucenicilor din închisori, Biserica noastră încă nu. În Sfântul Sinod al BOR există o teamă neînțeleasă și o tergiversare ce nu cred că are de a face neapărat cu tăria credinței hristice de a recunoaște poporului român martirii săi care s-au jertfit în lupta împotriva comunismului diabolic și ne-au spălat onoarea în fața tensionatei așteptări a celei de-a doua veniri. Sfinții Închisorilor sunt jaloane pe drumul desăvârșirii, onoarei și mântuirii neamului românesc. Că BOR întârzie să le recunoască oficial canonizarea e o problemă de conștiință și vor da socoteală fiecare, personal, dintre membrii Sinodului la scaunul judecății. Noi nu suntem în măsură să judecăm, doar să constatăm că sfinții noștri anticomuniști nu sunt canonizați, iar sfinții ruși, sârbi sau bulgari sunt venerați cu cinste de către bisericile lor. Dincolo de recunoașterea oficială de către ierarhia superioară, putem spune deja că ”Sfinții Închisorilor au fost canonizați de poporul român”, ei sunt venerați ca sfinți populari. 

Mai nou, Biserica Ortodoxă Rusă a impus la ora de religie un Manual al sfinților mucenici anticomuniști ruși. Elevii ruși învață la școală pilde despre jertfa sfinților ruși împotirva bolșevismului, sovietismului, KGB-ului și URSS, deși încă mulți români îi mai confundă pe ruși cu regimul sovietic (în interesul cui?), care nu avea nicio legătură cu Rusia albă. Chiar zilele trecute Moscova a mai făcut un pas către recunoașterea ierarhilor ortodocși români ca sfinți”.

Recent, în cadrul ședinței Sfântului Sinod din 15.07.2016 (ziua pomenirii Sf. Binecredincios Ștefan cel Mare), în urma raportului PS Pancratie, Episcop de Troițk, Președintele Comisiei Sinodale pentru Canonizarea Sfinților, la cererea ÎPS Mitropolit Vladimir și a Sinodului Bisericii Ortodoxe din Moldova, au fost luate în unanimitate următoarele decizii: Extras din Condica № 68 – 1. Canonizarea Mitropolitului Gavriil Bănulescu-Bodoni (1746-1821). 2. Ziua de pomenire a Mitropolitului basarabean Gavriil Bănulescu-Bodoni a fost stabilită ziua trecerei sale la cele veșnice 30 martie (12 aprilie).Toate aceste gesuri ale Bisericii ortodoxe ruse nu sunt întâmplătoare, ele converg către o ofensivă ortodoxă în spațiul răsăritean…. În câțiva ani e posibil, ca să trăim o paradigmă paradoxală: Valeriu Gafencu, un Sfânt al închisorilor român să fie canonizat de Biserica Ortodoxă rusă, nu de Biserica Ortodoxă Română.”

Concluzia este că „eschivarea unei sau altei Biserici autocefale de a cerceta viața unor sfinți prezumați, unii cu cinstire populară, propuși drept candidați la canonizare oficială, poate fi interpretată ca o abdicare a Bisericii de la statutul său de Mamă spirituală cu rol pedagogic primordial și natural.”

Vă mustră oare conștiința ca „în tabloul hagiografic de ansamblu al Ortodoxiei din secolul XX, așa cum ni se înfățișează el oficial, Biserica Ortodoxă Română, lipsește cu desăvârșire. Mii și mii de martiri și mărturisitori de alt neam, din secolul XX, recunoscuți de Bisericile lor, strălucesc pe firmamentul Ortodoxei, în jurul bucății de Cer rezervate neamului nostru. Alte sute de mii de sfinți de alt neam, din secolele anterioare, strălucesc pe partea de Cer a altor neamuri. Pe partea noastră de Cer nu strălucește încă niciun sfânt martir recunoscut, din crudul și sângerosul secol XX. Această absență este remarcată de toți neprietenii noștri. Este absența care reprezintă în sine un factor descurajant și slăbitor de credință pentru poporul ortodox român de pretutindeni.

Suntem noi oare o Biserică din care lipsesc eroii credinței? Cu siguranță, nu.

Suntem noi oare o Biserică cunoscătoare și recunoscătoare dacă nu ne cunoaștem și nu ne recunoaștem sfinții pe care ni i-a dăruit Dumnezeu?”[18]

Concluzii:

  1. Nu cred că în timpul cât veți fi la conducerea BOR,veți canoniza  măcar pe unul dintre sutele de mii de Martiri, Mucenici, Mărturisitori din temnițele comuniste și închisori.Veți fi judecat și vom fi judecați ca neam și țară, la Judecata de Apoi.
  2. Mi s-a părut extrem de ciudată asocierea în acest an omagial „Anul comemorativ Iustinian Patriarhul și al Apărătorilor ortodoxiei în timpul comunsimului”,între Patriarhul Justinian, cu bune și cu rele, și reprezentanții clerului laic și monahal închiși și torturați cu bestialitate de slugile aservite guvenului comunist, în timpul cât a ocupat scaunul Patriarhal ( 1948 și 1977.)

Dau un singur  exemplu: în timpul patriarhatului său, în anul 1958, a fost arestat, Arh. Adrian Făgețeanu, membru al grupului „Rugul Aprins, unul din Stâlpii Ortodoxiei românești, de către securitate cu ajutorul unui colonel-stareț “, ocazie cu care securiștii i-au spus „Mulțumim că ni l-ați adus, tovarașe colonel!” (mărturie TVR a ultimului supraviețuitor al grupului). „În aceeași calitate de stareț al unei cunoscute mănăstiri, îl supraveghea pe cardinalul Iuliu Hossu, și care mai tîrziu, în calitate de episcop, l-a alungat din mănăstirile din eparhie pe părintele Paulin Lecca.”[19]

Patriarhul roşu” Iustinian Marina, a fost instalat de puterea comunistă, când stalinismul ateu s-a instituţionalizat în toate centrele vitale ale societăţii româneşti, inclusiv în Biserică,când pe vremea lui Stalin, considerat cel mai mare criminal din istoria omenirii, două mii de preoţi ortodocşi români  în prezenţa tancurilor sovietice în ţară, au fost trimiși în puşcăriile comuniste, în lagărele de concentrare, în mine, la Canal, deportați împreună cu familiile lor, doar pentru credinţa în Adevărul  Hristos.

Scriitorul polonez Czeslaw Milosz, laureat al premiului Nobel, citează pe patriarhul Justinian în cartea sa „Gândirea captivă”: „Stalin, conducătorul Partidului Comunist, duce la îndeplinire legea istoriei, cu alte cuvinte acţionează aşa cum doreşte Dumnezeu, motiv pentru care trebuie să ne supunem lui. Omenirea poate fi reînnoită după modelul rusesc; de aceea nici un creştin nu se poate opune ideii – crude, ce-i drept – care va crea un om nou pe întreaga planetă. Asemenea argumente sunt adesea folosite de clerici care sunt unelte ale Partidului. „Cristos este omul nou. Omul nou este omul sovietic. Prin urmare Cristos este sovietic!” a spus Justinian Marina, patriarhul României.”[20]

4. O problemă extrem de importantă, pe care ați tratat-o cu aceeași indiferență, strigătoare la cer, dovedind, clar, pe față, că nu iubiți țara și acest popor necăjit, umilit, zdrențuit și sfârtecat de ciuma roșie comunistă este parerea PF Voastre despre construcția mega-Moscheei pe pământul scump, înroșit de sângele Martirilor și eroilor acestui neam ortodox.

Romanya_Bukres-1-1Într-un reportaj pe aceasta temă, se precizează: „Întotdeauna Patriarhia română s-a delimitat de orice act de intoleranță în legătură cu alte culte religioase”, susține Vasile Bănescu, purtător de cuvânt Patriarhia Română. Același purtător de cuvânt afirmă: „Biserica Ortodoxă Română nu se opune și nu se poate opune în sensul construirii unui lăcaș de cult pentru un cult religios recunoscut de statul român”.

Reprezentanții Secretariatului de Stat pentru Culte susțin însă că rolul moscheii este tocmai acela de a-i aduce pe toți musulmanii din București sub același acoperiș, tocmai pentru a elimina riscul apariției focarelor teroriste. În Capitală, trăiesc peste 6000 de adepți ai islamului, conform ultimului recensământ din anul 2011.

În București sunt 17 moschei din care numai una este autorizată de statul român și funcționează sub autoritatea Muftiatului Cultutului Musulman. Restul moscheilor aparțin unor organizații culturale islamice.

În perioada 2010-2013, o parte din aceste organizații au fost anchetate de procurorii DIICOT, fiind suspectate că au finanțat activități teroriste. Suspiciunile procurorilor nu s-au concretizat, iar dosarul penal a fost închis[21].

Într-un articol apărut la începutul acestui an, pe situl napocanews.ro, dl.Codrin Goia ne informează cu precizie:

„Patriarhia nu se opune ridicării mega-moscheii, dar corectitudinea politică nu are ce căuta în Biserică… În primul rând, cultul islamic a fost recunoscut oficial de către politicieni, nu de către poporul român, nimeni nu a cerut părerea națiunii, așa cum ar fi fost democratic. Dacă statul recunoaște mâine satanismul ca religie oficială și se va dori ridicarea unui templu satanic, nu va spune Biserica nimic? În al doilea rând, cine i-a asigurat pe reprezentanții BOR că moscheea nu va fi un centru de pregătire a unor lideri islamici? Presupun că autoritățile. Dar și în vest autoritățile îi asigură pe cetățeni că luptă din greu împotriva terorismului, ca în paralel să încurajeze imigrația și să nu ia măsuri împotriva islamismului decât atunci când e prea târziu. 

În momentul în care mega-moscheea va funcționa, nici statul, nici Biserica, nici reprezentanții musulmanilor din România nu vor avea control asupra posibililor fanatici ce o vor frecventa și a ideilor radicale ce se vor dezvolta în jurul acesteia.

Să fi uitat reprezentanții Bisericii de cât de mult rău au făcut musulmanii în trecut românilor? Zeci de mii de femei și copii au fost luați ca sclavi de turci și tătari și convertiți forțat la islam. Timp de secole raportul de vasalitate față de otomani a stagnat dezvoltarea principatelor române. O mulțime de voievozi care s-au ridicat să lupte împotriva Imperiului Otoman, pentru libertatea poporului român, au plătit cu viața. Au uitat episcopii noștri de toate acestea? Au uitat de Brâncoveanu și de fiii săi, martiri uciși de către turci pentru că nu au vrut să se lepede de ortodoxie? Au uitat de satele atacate de bande de turci și tătari, de bisericile și mănăstirile jefuite, de crime și violuri? Sau cumva cred că astăzi musulmanii nu se mai dedau la asemenea practici? Ce se întâmplă în statele musulmane și chiar în Europa Occidentală demonstrează că aceștia au devenit și mai extremiști decât în trecut… Ba chiar, în 2016, Patriarhia a numit protestele împotriva islamizării o provocare. Să se fi supus cumva corectitudinii politice, o ideologie anti-creștină ce promovează un multiculturalism artificial și o toleranță prost înțeleasă? În Occident, biserica catolică a îmbrățișat corectitudinea politică și susține primirea așa zișilor ”refugiați”. Dar ca aceștia, odată ajunși în Europa, să ucidă creștini și să distrugă biserici. De ce nu putem învăța din greșelile altora?

În timp ce Turcia, stat care finanțează ridicarea edificiului musulman în București, interzice construirea bisericilor creștine pe teritoriul său, iar din cele existente are grijă să închidă tot mai multe și să persecute creștinii… Părintele Dumitru Stăniloaie, cel mai mare teolog român care a trăit, scria în articolele sale despre strânsa legătură între spiritual și național în ortodoxie, despre felul în care Biserica Ortodoxă s-a identificat întotdeauna cu suferințele și bucuriile neamului, despre o preoțime naționalistă ce întotdeauna a luptat pentru interesul național. Astăzi poporul nu vrea o mega-moschee într-o țară creștină datorită fanatismului islamic. Ar fi normal că liderii BOR să fie alături de români în această chestiune. Cred că Sfântul Sinod și Patriarhul Daniel ar trebui să încerce să se aproprie mai mult de poporul român, ascultând părerile credincioșilor de rând, nu doar a politicienilor, când vine vorba de islamizarea României. Să se uite ierarhii noștri la câtă moarte și mizerie a adus imigrația islamică în Europa. Cred că Patriarhia ar trebui să reconsidere poziția ce o are față de mega-moschee. Corectitudinea politică nu are ce căuta în Biserică, aceasta find un produs al dușmanilor creștinismului, a oamenilor fără Dumnezeu. În schimb să reflectăm asupra luptei împotriva islamului dusă de către strămoșii noștri, să nu uităm de mulțimea de martiri ce au murit pentru credința în Hristos, în fața invaziei musulmane.”[22] (Codrin Goia).

„1. Turcia este condusă de un om condamnat pentru propagandă islamică şi devine tot mai islamistă pe zi ce trece.

2. Implicarea Turciei în crime împotriva umanităţii în Siria este dovedită astăzi. Autorităţile americane au recunoscut implicarea ei în traficul de arme pro-ISIS, în atacuri împotriva populaţiei civile kurde siriene, etc.

3. Această moschee urmează să fie construită pe sistem islamist, nu pe sistemul musulman românesc. Şi să fie controlată de Turcia, nu de musulmanii români.

4. Această moschee urmează să fie construită pe pământul Brâncovenilor, a căror ucidere Turcia de astăzi o consideră un lucru foarte bun.

În sfârşit, vă mai atrag atenţia că:

5. În România există moschei vechi şi noi. Nu s-a agitat nimeni din pricina lor. Nici din pricina celor vechi, nici din pricina celor noi. Deci nu este vorba de a nu avea locaş de cult cineva. Este vorba de a nu permite ca o putere străină fanatică, agresivă până la crimă, cu un istoric anti-românesc oribil, să preia controlul asupra Cultului Musulman din România.

Închei cu un text preferat de Recep Tayyip Erdogan, preşedintele islamist şi infractor al Turciei:

„Moscheile sunt cazărmile noastre,

Cupolele sunt coifurile noastre,

Minaretele sunt baionetele noastre

Credincioșii musulmani sunt soldații noștri.”

Acesta este programul politic al lui Erdogan, aceasta este pricina pentru care luptă să construiască moschei turceşti uriaşe în alte ţări (prin care să preia controlul asupra cultului musulman din ţara respectivă).”[23] Pr. Mihai-Andrei Aldea

Conform unui articol recent, se pare că islamul va deveni principala religie în Berlin[24].

„Astăzi, 85% dintre musulmanii din România locuiesc în județul Constanța, formând numai 6% din populația totală a județului. Orașul Constanța poate fi socotit centrul Islamului din România. În Mangalia se află o moschee monumentală, construită în anul 1525. În total, în România se află astăzi 80 de moschei.”[25]

Mai marii au socotit că e bine să construiască moscheea. Pe noi, bieții „pitici” nevolnici ai vremurilor de acum, nu ne-a întrebat nimeni. De fapt, ce reprezentăm noi în fața conducătorilor României de astăzi? Este o întrebare la care trebuie să medităm cu toții.

Un alt articol, sesizează pericolul Islamic[26].

„Ori în lumea islamică se aplică în continuare legislații bazate strict pe legile coranice (sharia), așa că astăzi, când dezbatem noi așa frumos și democratic, în Arabia Saudită se decapitează oficial, se taie mâini, în Egipt, Sudan, Mauritania, poți fi condamnat la moarte pentru „insultă contra profetului”, iar prin satele din Pakistan, Afganistan, Iran și diverse țări africane islamizate, încă sunt ucise ceremonial, cu pietre, biete femei, pentru adulter.”

O provocare inacceptabilă pentru toți creștinii ortodocși a fost citirea Coranului și a altor rugăciuni musulmane în această lună, în Catedrala Sf. Sofia din Istanbul. Aceasta reflectă exact poziția sfidătoare a Turciei față de creștinii din întreaga lume.

Poporul ortodox grec, având în frunte preoți și monahi, a protestat în fața parlamentului, împotriva construirii unei moschei în Atena:

,,Suntem PREGĂTIȚI să ne JERTFIM viețile, numai să nu se construiască MOSCHEEA! Grecia este un pământ al SFINȚILOR și MARTIRILOR, nu un loc pentru MOSCHEE!”[27]

Ar trebui să învățăm de la Marele Martir al neamului romanesc, căruia i s-ar cuveni un loc de cinste în sinaxare, Luceafărul marilor, poetul universal, de neegalat Mihai Eminescu, ce înseamnă patriotismul, jertfa pentru neamul românesc, credința străbună și „Dulcea Românie”.

„AM ZIS DE LA ÎNCEPUT CA NU EXISTĂ COMPENSAȚII PENTRU BASARABIA, PRECUM NU EXISTĂ NICIODATĂ VREO PLATĂ PENTRU O PALMĂ MĂCAR DIN PĂMÂNTUL PATRIEI. ACESTEA SUNT LUCRURI SFINTE , CARE SE PIERD ȘI SE CÂȘTIGĂ PRIN ÎMPREJURĂRI ISTORICE, DAR NICI NU SE VÂND, NICI NU SE CUMPĂRĂ, NICI SE SCHIMBĂ.”[28]

La 18 iunie 1883, în ziarul „Timpul”, poetul consemna:

„…Şi, Tu, Doamne Ştefane, stăteai rece asupra acestei adunări de precupeţi de hotare şi n-ai izbit cu ghioaga Ta răfuitoare de erou în capetele acestor reptile, acestor agenţi provocători ai străinătăţii… Tu, care de patruzeci de ani, în patruzeci de bătălii, Te-ai aruncat în rândul întâi al oştirii, căutând martiriul pentru Ţară, asculţi oamenii pentru care patria şi naţionalitatea sunt o marfă pe care o precupeţesc?”

Concluzii:

1. Nu cred că veți avea curajul de a condamna aspru, pe cei care au îndrăznit să aprobe un atare sacrilegiu de a construi mega-Moscheea pe pământul scump al urmașilor Sf. Martiri Brâncoveni. Deci putem trage concluzia , că nu iubiți această țară în care v-ați născut, nu iubiți istoria acestui neam puternic odinioară, slab și nevolnic, acum, strâmtorat de griji și nevoi, nu iubiți pliroma ortodoxă, pe care o conduceți prin voia divin.

2. V-ați gândit ce răspuns veți da și la această grea întrebare, la Judecata de Apoi, Dreptului Judecător?

5. „Propovăduiește cuvântul, stăruie cu timp și fără timp, mustră, ceartă, îndeamnă, cu toată îndelunga-răbdare și întru toată învățătura” (II Tim. 4, 2)

Ultimele știri, referitoare la vizita Papei Francisc în Romania Ortodoxă  se confirmă. „Sfântul Părinte a fost invitat din partea Bisericii Catolice, mai exact din partea Conferinţei Episcopilor Catolici din România, de asemenea din partea Preşedinţiei şi suntem informaţi că şi Patriarhia, Patriarhul României, i-a trimis vorbă Sfântului Părinte că este aşteptat în România. Aşa încât nu ştim când va veni, dar suntem aproape siguri că Sfântul Părinte va veni anul viitor”, a spus mitropolitul şi arhiepiscopul romano-catolic al Bucureştiului, IPS Ioan Robu. Ierarhii catolici au mai afirmat că, în cadrul vizitei papale, ar putea avea loc şi beatificarea celor şapte episcopi greco-catolici, morţi pentru credinţă în temniţele comuniste.

Procesele de beatificare a episcopilor greco-catolici români au început în 2003. Este vorba despre primul cardinal român, Iuliu Hossu, precum şi de Valeriu Traian Frenţiu, dr. Alexandru Russu, Ioan Bălan, Ioan Suciu, Vasile Aftenie şi Tit Liviu Chinezu. Primul care a murit a fost episcopul vicar de Bucureşti Vasile Aftenie, torturat şi ucis în beciurile Siguranţei bucureştene în anul 1948. Ultimul a murit în anul 1970 Iuliu Hossu, deţinut în mănăstirea ortodoxă Căldăruşani.”[29]

Ce vrea Papa Francisc: „Singurul lucru pe care îl dorește Biserica Catolică și pe care îl urmăresc ca Episcop al Romei … este comuniunea cu Bisericile Ortodoxe. … Biserica Catolică nu dorește să impună nici o condiție, în afara celei a profesiunii de credință comune. Suntem gata ca să căutăm împreună modalitațile prin care să garantăm unitatea necesară a Bisericii în condițiile actuale.“  (Fanar, 30.11.2014)…. Cel de-al treilea Consiliu s-a încheiat cu Papa Francisc anunțând:

„Catolicismul este acum o religie modernă și rezonabilă, care a trecut prin schimbări revoluționare. A venit vremea să abandonăm intoleranța. Trebuie să recunoaștem că adevărul  religios evoluează și se schimbă. Adevărul nu este absolut și nu este predeterminat. Chiar și ateii recunosc că există divinitatea. Prin acte de iubire și caritate și ateul îl recunoaște pe Dumnezeu și își mântuiește sufletul, devenind un participant activ la mântuirea umanității.”

„Dumnezeu se schimbă și evoluează, la fel ca și noi, deoarece Dumnezeu trăiește în noi și în inimile noastre. Când răspândim iubire și bunătate în lume, ne atingem propria divinitate și o recunoaștem. Biblia este o carte sfântă frumoasă, dar ca toate cărțile vechi importante, unele pasaje sunt depășite. Unele chiar ne îndeamnă la intoleranță și prejudecăți”[30]

 

Sfinții Părinți vorbesc în locul meu și vă amintesc, cu părintească dojană:

„Sf. Cuvios Teodosie de la Pecerska (†1073) îndemna: „Păzește-te, fiule, de cei cu credința strâmbă și de toate discuțiile lor, căci și pământul nostru s-a umplut de ei. Numai cel ce trăiește în credința ortodoxă își va mântui sufletul”. Pe de altă parte, Sf. Efrem Sirul (†379) spune: „Vai, acelora care se întinează cu blasfemiatorii eretici! Vai, acelora care batjocoresc Dumnezeieștile Scripturi! Vai de cei câți murdăresc sfânta credință cu eresuri sau încheie vreo înțelegere cu ereticii!”. Dar, să înțelegem bine că Biserica Ortodoxă dorește și se roagă pentru unitatea creștinilor într-o singură Biserică și ea, Biserica Ortodoxă, este cea una care drept învață cuvântul Adevărului, una dreptslăvitoare a lui Dumnezeu și ea, prin ierarhii și preoții săi, trebuie să arate că cele trei erezii: papismul, protestantismul și panerezia ecumenismului sunt molipsitoare ca și celelalte secte, al căror nume este „legiune”, după cum spunea și Sf. Iustin Popovici.

Arhimandritul Gheorghe Kapsanis: „Pe ereticii care stăruie în erezie, Sfinții Părinți îi consideră «necurați, vrăjmași ai lui Hristos», «furi de cele sfinte și păcătoși», «vrăjmași, adică potrivnici și antihriști».

Sf. Dositei: „multe alte urgii s-au petrecut în lume în diferite vremuri și ani care au smerit neamul omenesc peste măsură, dar niciuna nu l-a doborât la pământ și nu l-a dezbinat precum năpasta ereziilor, care odrăslind de la oameni înșiși, precum rugina din fier, nu numai pe ereziarhi născocitori ai relelor i-a ars, lepădându-i cu totul de la fața lui Dumnezeu, dar și pe cei de aproape și pe cei de departe i-a făcut din fii ai luminii, fii ai întunericului.” ….

Facem un calcul și noi, tragem linie și observăm că din 1054, de la Marea Schismă și până astăzi, din cele multe dispute teologice, papismul care este erezie hulitoare, protestantismul, ce au îndreptat din toate ereziile lor? Așa cum spune prof. Dimitrie Tselenghidis: „Este, deci clar că, în mod oficial, începând cu anul 1054, romano-catolicismul nu mai este Biserică. Practic, aceasta înseamnă că nu mai are credință și nici succesiune apostolică dreaptă, nu mai deține harul necreat și prin extensie nu mai are nici Sfintele Taine valabile, care să transforme pentru om, trupul teantropic al Bisericii în «comuniune îndumnezeitoare»”.

Destul de aprig, Avva Filothei Zervakos (1980) zice: „Dacă papa dorește refacerea unității, să recunoască și să mărturisească toate rătăcirile, ereziile și invențiile pe care le-au făcut încă de la început diferiții papi care s-au rupt de Biserica Ortodoxă, să se căiască, să plângă cu amărăciune, să se umilească, iar atunci îi vom accepta”. Grea alegere, ca și viața fără Hristos!

Oare, să credem că se va întâmpla vreodată acest lucru că ereticii își vor recunoaște calea greșită și puhoiul de erezii care au umplut spațiul pământului? Cu ereticii e greu să dialoghezi. Și atunci? Principiul pare a fi: cu cât ne deosebim mai mult, cu atât nu-i prețuim, căci „pe latini nici îngerii nu îi pot schimba”, după cum a spus Sf. Grigorie Palama (sec. al XIV-lea). Iar Sf. Marcu Eugenicul al Efesului (1440), cu privire la eretici spunea: „Să fugim de ei precum fuge cineva de un șarpe…”. Și apoi, rătăcirile papale, știm că au fost condamnate și de Sinoadele din 1341, 1347 și 1351, cât și de Sinodul din 1351 care a vizat învățătura Sf. Grigorie Palama și a isihaștilor, condamnând rătăcirile franco-latine ale lui Varlaam Calabrezul, Grigorie  Achindinul și Nichifor Gregoras și rătăcirile dogmatice ale papalității care au constituit întotdeauna subiect de discuție și cu ocazia altor sinoade locale. Așadar, ce legătură spirituală poate să fie între Biserica de Apus și de Răsărit? Nu știu dacă se cade ca Biserica Ortodoxă să caute firimituri de fapte la eretici, ci mai degrabă să fugă de ei, ca de niște lipitori. Cum, de fapt, și Sf. Ignatie Teoforul poruncește că „de aceștia (de eretici) trebuie să fugiți ca de fiare (…), trebuie să vă feriți de ei, fiindcă mușcăturile lor sunt greu de vindecat”. Sf. Atanasie se arată intransigent și neînduplecat cu cei care voiau să denatureze sau să răstălmăcească credința cea neprihănită. El a fost un adversar neobosit al viclenilor uneltitori împotriva Ortodoxiei, latini sau monofiziți.

Stăpânul Hristos i-a numit „guri ale iadului, deschise împotriva Sfintei Sale Biserici”. Iar, ca o completare Sf. Ioan Gură de Aur spune printre altele așa: „Ereticilor, le sunt gătite lanțurile, lacrimi și suspine și osândă fără de sfârșit…”. Și Sf. Atanasie cel Mare, la rândul său, arată că ereticilor „nu le este îngăduit să-L binecuvânteze pe Dumnezeu”, apoi mai știm că și Sfinții Apostoli au fost cu atâta grijă față de ucenicii lor, ca nici măcar în cuvânt să nu aibă părtășie cu vreunul dintre cei ce strâmbă Adevărul.

Din păcate, ne este dat să vedem cum Patriarhul ecumenic Bartolomeu îi dă îmbrățișarea liturgică Papei Francisc, când acesta a fost în vizită la Fanar în 30 noiembrie 2014, așa că, ținta Vaticanului rămâne impunerea, în cadrul Dialogului, în virtutea „varietății întru diversitate”, a ocolirii diferențelor dogmatice existente…. Și nu e greu să înțelegem,.. că Vaticanul este stat cu o diplomație sumbră și cu o politică prefăcută. Ei bine, papa asta vrea: să fie înțeles și nu îndreptat de la erezie. Or, să nu uităm că papa nu înseamnă Biserică și orice întâlnire cu el a vreunui slujitor din Ortodoxie înseamnă îmbrățișare a ereziei, o defăimare a Ortodoxiei[31].
„Adevărata Biserică Ortodoxă nu se alătură Consiliului Mondial al Bisericilor, Adevărata Biserică Ortodoxă nu face ecumenism. Adevărata Biserică Ortodoxă nu schimonoseşte Sfintele Taine, cum ar fi Botezul şi celelalte; acestea sunt semne specifice sau indicii. Dar mai presus de toate există un alt semn ce dovedeşte că Adevărata Biserică Ortodoxă este Adevărata Biserică: acela că eşti liber să fi creştin. Noi suntem liberi să fim creştini fiindcă nouă nu ni se dau bani, nu suntem controlaţi de Noua Ordine Mondială şi alte instituţii ce au fost ridicate de subversivi distrugători ca: lojile masonice, finanţele internaţionale, de bolşevism, de versiunea americană sau occidentală a bolşevismului – francmasoneria şi dominaţia sionismului şi băncile internaţionale. Aşa că noi suntem liberi să fim creştini. Despre asta este vorba: este un duh al libertăţii, o libertate duhovnicească! Noi nu suntem constrânşi de duhul antihristic, dar în Bisericile oficiale, patriarhii şi sinoadele lor sunt cu toţii nişte sclavi ai urâtorilor de Dumnezeu antihrişti. Şi iată de ce fac ei activităţi ecumeniste: fiindcă şefii lor le spun să facă aşa. Este simplu! Mai putem spune despre Ortodoxia Mondială că este expertă în a crea o faţadă frumoasă, o aparenţă a unei Ortodoxii fastuoase, o religie cu slujbe frumoase; ei sponsorizează conferinţe de muzică bizantină, expoziţii de icoane bizantine! Vedeţi?! Ei iau bani de la UNESCO, bani de la Banca Mondială, ca să facă o expoziţie frumoasă a culturii ortodoxe; şi tot ceea ce fac este să înlocuiască realitatea Ortodoxiei cu aparenţa ei…. Nu contează, poţi avea veşminte frumoase, poţi învăţa o teologie frumoasă; dar dacă îţi distrugi conştiinţa şi îţi trădezi credinţa, nu mai ai nimic. Fiecare om are un singur suflet şi fiecare din noi trebuie să ne îngrijim de mântuirea sufletelor noastre!”

Nu ne rămâne decât să ne rugăm cu adâncă pocăință Domnului nostru IISUS HRISTOS, cu lacrimi în ochi, făcând metanii, pentru ca această întâlnire să nu aibă loc, pentru a nu privi (cum istoria se repetă) îmbrățișarea și sărutul frățesc pe care îl veți da Ereticului Antihrist, participarea la rugăciuni comune cu toți ereticii, și toate celelalte urâciuni. Pentru noi rămân săpate în adâncul inimii cuvintele de foc ale Sf. Maxim Mărturisitorul: „Domnul Hristos a numit Sobornicească Biserică pe aceea care păzeşte adevărata şi mântuitoarea mărturisire de credinţă[…] Chiar dacă tot universul va fi în comuniune cu patriarhul, eu nu voi fi în comuniune cu el.. Precum ştiu că Sfântul Duh prin Apostolul Pavel spune că îngerii înşişi vor fi anatema dacă ar propovădui într-alt chip, aducând ceva nou la credinţă”. Cum se vede, poziţia Sfântului Maxim este clară, de unde şi numele de Mărturisitorul: criteriul Ortodoxiei este credinţa apostolică, scripturistică şi patristică, şi nu patriarhii, Bisericile locale prin ele înseleDacă ele încetează să mai mărturisească credinţa transmisă până atunci, trebuie să ne rupem de ele pentru că au încetat să mai aibă autoritatea dată de Hristos Apostolilor şi urmaşilor lor, episcopii.” (fragment din Părintele Patric Ranson, Prigonirea monahilor din Muntele Athos de către Patriarhia de Constantinopol).

„În realitate sunt două religii în lume: una este Împărăţia Domnului Iisus Hristos, care este Una Sfântă Biserică Ortodoxă – ADEVĂRATA BISERICĂ ORTODOXĂ, iar cealaltă este religia mondială a antihristului. De aceasta aparţin ecumeniştii, biserica nou-calendaristă greacă, bulgară, Patriarhia Sârbă condusă de Pavle, care s-a rugat cu papistaşii. Asta este! Dacă cineva nu voieşte să cadă în asemenea înşelare, trebuie să ţină de Sfânta Biserică Ortodoxă a Domnului nostru Iisus Hristos şi să se păzească pe sine de toate rătăcirile lumii – religia mondială a antihristului numită ecumenism. Domnul Iisus Hristos să vă mântuiască pe toţi. Iar dacă va trebui să mor, atunci să mor, dar să nu cad din Sfânta Biserică Ortodoxă Adevărată, în vecii vecilor, Amin! (Ieromonahul Ioan Vasilevski – Ecumenismul – Religia globală a lui antichrist).

Închei acest memoriu, cu durere și profundă întristare, pentru tot răul care s-a abătut asupra Bisericii Noastre Ortodoxe, care a înveșmântat în doliu scumpa și Iubita noastra Ortodoxie, de care sunteți răspunzător.

Pentru toate cele menționate în prezentul memoriu, eu și fiicele mele, RUXANDRA-VIORELA ADAM și ANDREEA-ELIZA ADAM, nu vă mai recunoaștem ca Arhiepiscop și Patriarh, care drept învață Cuvântul Adevarului, iar nădejdea că vă veți schimba până când Domnul vă va chema la Înfricoșătoarea Sa Judecată, nu mai avem.

Nu dorim ca infecția apostaziei să se răspândească în sufletele noaste, nu putem fi în comuniune cu ereticii, pentru că unitatea Bisericii este întemeiată pe mărturisirea de credinţă şi unitatea în Sfintele Taine.

Noi avem libertate în Hristos, sufletele noastre sunt libere să își urmeze conștiința, contează unde e Hristos şi unde este Adevărul! Dumnezeu este acolo unde este Adevărul, iar puterea este acolo unde este Dumnezeu.

Noi ne rugăm să trăim o viață ortodoxă, în interiorul Bisericii Ortodoxe strămoșești, noi credem cu tărie în dogmele și canoanele rânduite de Sfinții Părinți ai Bisericii, dând Slavă lui Dumnezeu Atotmilostivul pentru toate, rămânând credincioși  până la moarte, Domnului Cel Vechi de Zile. AMIN

Semnează:

GABRIELA NAGHI

RUXANDRA – VIORELA ADAM

ANDREEA – ELIZA ADAM

29 iunie 2017-SFINȚII APOSTOLI PETRU ȘI PAVEL

[1] http://poruncaiubirii.agaton.ro/articol/1595/anti-ecumenism-sau-r%C4%83zvr%C4%83tire-%C3%AEmpotriva-bisericii-lui-hristos#sthash.cFRqf4tC.dpuf

[2] http://ortodoxos.ro/2017/06/12/cea-de-3-scrisoare-parintilor-aghioriti-catre-sfanta-chinotita-noiembrie-2016

[3] Împotriva Ecumenismului Papalităţii, Teodromia, 2002

[4] https://manastirea.petru-voda.ro/2016/10/27/sf-iustin-popovici-ecumenismul-umanist/

[5] http://mkka.blogspot.ro/2017/05/blog-post_1.htmll

[6] http://ortodoxinfo.ro/2017/06/19/teolog-mihai-silviu-chirila-intreruperea-pomenirii-singura-masura-eficienta-contra-ereziei-consideratii-de-ordin-canonic/

[7] Prof.Teodor Silvestru http://astradrom-filiala-bihor.blogspot.ro/2016/09/crestinul-ortodox-intre-glasul_2.html.

[8] http://patriarhia.ro/misiune-ortodoxA-n-sinodalitate-astAzi-8703.html

[9]  http://www.crainou.ro/2017/01/05/consiliul-mondial-al-bisericilor-pridvorul-antihristic/

[10] Ecumenism la Vatoped – Posted by traditiaortodoxa pe Mai 28, 2014

[11] http://www.cuvantul-ortodox.ro/parintele-sofronie-despre-patima-stapanirii-si-a-injosirii-celorlati/

[12] http://www.cuvantul-ortodox.ro/file-de-sfintenie-romaneasca-nerecunoscuta-iv-parintele-martir-stefan-marcu/

[13] http://www.gazetademaramures.ro/placa‐neputintei‐noastre‐15204

[14] http://www.catholica.ro/2011/06/17/la‐3‐iulie‐2011‐va‐avea‐loc‐beatificarea‐episcopului‐janos‐scheffler/

[15] www.durcovici.ro

[16]https://secure.avaaz.org/en/petition/Patriarhia_Bisericii_Ortodoxe_Romane_Recunoasterea_Sfintilor_Inchisorilor/?pv=12

[17] http://www.rostonline.ro/2017/03/canonizarea-sfintilor-marturistiori-din-vremurile-comuniste/)

[18] http://www.ziaristionline.ro/2015/06/05/biserica-ortodoxa-rusa-a-canonizat-peste-2500-de-sfinti-neomartiri-dupa-1990-biserica-ortodoxa-romana-unul-singur-o-analiza-de-vlad-cubreacov/

[19] Dan Cristian IONESCU – Despre Patriarhii Romaniei, dar altfel

[20] https://www.viata-libera.ro/vlg-cultura/63754-istoria-altfel-patriarhul-justinian-marina-%E2%80%9Eomul%E2%80%9D-lui-dej-sau-salvatorul-bisericii

[21] http://www.digi24.ro/special/reportaje/reportaj/din-interior-intoleranti-in-numele-credintei-nu-moschee-si-catedrala-neamului-se-radicalizeaza-societatea-romaneasca-512788

[22] http://www.napocanews.ro/2017/01/patriarhia-nu-se-opune-ridicarii-mega-moscheii-dar-corectitudinea-politica-nu-are-ce-cauta-in-biserica.html

[23] http://www.napocanews.ro/2017/05/oprirea-proiectului-mega-moscheii-turcesti-nu-este-nici-xenofobie-nici-ura.html

[24] http://evz.ro/islamul-va-deveni-principala-religie-in-berlin.html

[25] http://romanialibera.ro/aldine/history/islamul–in-lumina-coranului-103266

[26] http://www.contributors.ro/cultura/vor-sa-ne-omoare-musulmanii/

[27] http://ortodoxinfo.ro/2017/06/02/protest-puternic-grecia-impotriva-cardurilor-sionismului-si-construirii-primei-moschei-oficiale-atena-suntem-pregatiti-sa-ne-jertfim-vietile-numai-sa-nu-se-construiasca-moscheea-grecia-e/

[28] Mihai Eminescu in Timpul, De-o seamă de vreme-2 august 1878, http://www.timpul.md/articol/mihai-eminescu-in-timpul-de-o-seama-de-vreme––96351.html

[29] http://clujcapitala.ro/2017/05/la-cluj-sau-la-bucuresti-papa-francisc-asteptat-romania-este-aproape-sigur-ca-va-veni-anul-viitor

[30] VIDEO! PAPA ANUNTA NOUA RELIGIE MONDIALA – „Există o înșelăciune mare ce vine pe pământ…” – CYD.RO

[31] Articol apărut în Revista ATITUDINI, Nr. 43

Pr. Prof. Dr. Teodoros Zisis și Gheron Sava Lavriotul – uniți în Hristos și în lupta cu panerezia ecumenistă

Vești bune, care ne bucură!

zisis sava
”Duminică, 25 iunie 2017, părintele Theodoros Zisis a slujit Sfânta Liturghie la mănăstirea Sfânta Paraschevi din Milohori, regiunea Ptolemaida, în vreme ce protopsalt la strana din dreapta a fost Gheron Savva Lavriotul.
Neînțelegerile care au existat (cu puțin înainte de Sinaxa ortodocșilor de la Oreokastro, Thesalonic) se vede că au fost depășite pentru binele luptei antiecumeniste.
Îi felicităm public pe cei doi părinți, precum și pe părintele Maximos Karavas, starețul mănăstirii, care i-a găzduit!”
traducere din greacă de
pr. Ciprian Staicu
A se vedea: http://prieteniisfantuluiefrem.ro/2017/06/27/pr-prof-dr-teodoros-zisis-si-gheron-sava-lavriotul-uniti-in-hristos-si-in-lupta-cu-panerezia-ecumenista/

Să-l ajutăm pe Florin Barbu, aflat în greva foamei, fără putere și deznădăjduit, cu rugăciunea pentru copiii săi Andy și Diana „răpiți legal” de un cuplu de homosexuali!

Cu multă durere în suflet și solidari la suferința lui Florin Barbu, recomandăm fraților și surorilor ortodocși ai Bisericii lui Hristos, să participe la un program de rugăciune care să cuprindă Paraclisul Maicii Domnului și Acatistul Sf. M. Mc. Mina. Ne rugăm pentru Florin și copiii săi, Andy și Diana! Dumnezeu să-i miluiască cu Harul Său!

Părăsirea Adevărului – Hristos înseamnă ieșirea prin „semnătură, pe propria răspundere” din Spitalul duhovnicesc

Christ-1024x975.jpgAm citit pe portalul „Doxologia” un articol scris de părintele Constantin Sturzu înainte de Sinaxa națională de la Botoșani din 18 iunie, intitulat Ce duhuri intervin în disputa „nepomenitorilor”? Am reținut din acest articol durerea cu care părintele Constantin, fost consilier cultural al Arhiescopiei Iașilor, actual preot misionar în Spania, urmărește „controversa din jurul Sinodului din Creta”.

Ceea ce pe părintele îl îngrijorează, nu este „disputa în sine” iscată de pe urma unor probleme de credință generatoare de polemici teologice. Aceste dispute au existat de la începuturile creștinismului, iar problemele au fost soluționate întotdeauna folosindu-se arme duhovnicești, precum „dialogul şi argumentarea, în duh de răbdare şi, mai ales, în rugăciune”.

Părintele Constantin și cu siguranță mulți alții ca sfinția sa sunt îndurerați și îngrijorați de faptul că „se apelează la ultimatumuri, se dau sentinţe fără drept de apel şi, cel mai grav dintre toate, se rupe comuniunea cu Biserica prin întreruperea pomenirii ierarhului”. Această atitudine descrisă pare a fi una disperată, a omului care ori a înnebunit, ori a înțeles că nu există alternativă la situația creată de cel față de care are o asemenea dispoziție.

Dacă vorbim de o atitudine „patologică” a unui om definit ca fiind „schismatic”, înseamnă că în opinia unora, pornirea acestuia către ultimatumuri, sentințe fără drept de apel și întreruperea comuniunii este vădit una înșelătoare, potrivnică normalității vieții în Hristos. Dacă acesta recurge la gesturi disperate și aplică acrivia la nivelul propriei existențe înseamnă că undeva există o problemă care cere, de ce nu, îngrădirea. Atât presupusa nebunie cât și aparenta disperare exteriorizată prin gesturi energice, ultimative, au o cauză definită cu multă claritate. Descoperirea cauzei ajută la identificarea „vinovatului”, iar găsirea vinovatului, mută durerea și îngrijorarea pe alte coordonate existențiale!

În cazul de față, prin hotărârile eretice ale unui pseudosinod cu pretenția de a fi recunoscut ca „Mare și Sfânt” nu putem să nu vedem că o problema gravă a declanșat tulburare în Biserica lui Hristos. Acest ceva a determinat patru Biserici Locale să refuze participarea la așa numitul Sinod din Creta, a oprit ierarhi să semneze acte eretice, a pornit prigoană în parohii, mănăstiri și în Sfântul Munte, a adus durere și suspin în Biserica lui Hristos, a făcut pe mulți arhierei să apostazieze și să tragă poporul lui Dumnezeu împreună cu ei în adâncul iadului.

Acest ceva este numit de Sfântul Iustin Popovici panerezie, este ecumenismul oficializat ca doctrină a Bisericii la pseudosinodul din Creta. El este servit la pachet, prin „purtarea de grijă a arhiereilor apostați”, cu toată otrava și spurcăciunea pregătite cu multă grijă și viclenie vreme de 115 ani. Adjuvanții străini Ortodoxiei, învățăturile sincretiste adică, nu numai că nu potențează iubirea, dar o și anulează, nu numai că nu comunică chintesența duhovnicească într-o formă terapeutică de restaurare a omului desfigurat de învățăturile înșelătoare, dar adâncește căderea prin „dialogul lucid” al surzilor deprinși cu „teologia” întunericului.

Din păcate, pentru părintele Constantin și pentru mulți teologi, terapia pentru vindecarea bolii înseamnă schismă. E ca și cum ar spune omului deja bolnav să rămână în locul unde e prezentă molima, că „medicul” va da seama înaintea „Colegiului medicilor” și că el va fi singurul vinovat, responsabil de consecințele unei eventuale boli. Care bolnav cu șanse de vindecare ar rămâne într-un salon plin de viruși, conștientizând pericolul, cu toată priceperea doctorului și încredințarea acestuia că va fi bine?! Și de ce se socotește părăsirea „salonului infestat”, schismă?! Oare, Hristos e prezent acolo unde este moartea, boala, minciuna și trădarea?! Ieșirea din hotarele morții nu înseamnă de fapt rămânerea în hotarele vieții prin Hristos?!

Ecumenismul este cea mai cumplită boală care a pătruns vreodată în organismul viu al Bisericii lui Hristos. Fiecare „mlădiță” pentru care Hristos S-a jertfit este amenințată acum, prin oficializarea ereziei și acceptarea ei de fiecare în parte, să se îmbolnăvească și să fie extirpată din Trupul Înviat al Lui Hristos. De ce? Fiindcă e supusă morții și riscă să îmbolnăvească și alte „mlădițe” ale aceluiași Trup. Este „metastază” care se întinde cu rapiditate, ducând la moarte veșnică pe cei îmbolnăviți.

De aceea, cei vinovați de schismă sunt cei care au produs și acceptat boala ereziei în Trupul Bisericii. Iar erezia este „calul troian” plasat cu bună-știință de promotorii învățăturilor înșelătoare care acum strigă că sunt apărători ai Ortodoxiei și mută vinovăția lor la cei care vor să-și salveze viața și sufletul prin supunerea față de Adevăr.

Oare, părăsirea Adevărului – Hristos, nu înseamnă schismă, nu este rupere de Biserică, adică ieșire prin „semnătură, pe propria răspundere” din Spitalul duhovnicesc?! Nu înseamnă că cei vinovați acceptă moartea duhovnicească de bună voie? – căci asta înseamnă prezența ereziei în viață omului.

Dacă „însuşi Duhul Sfânt este garantul adevărurilor de credinţă”, atunci, părintele Constantin și cei care gândesc în felul acesta, ar trebui să-și transfere temerile spre cei care au trădat Ortodoxia și sunt adevărații schismatici ai Bisericii lui Hristos. Atunci, „tertipurile” și „pleiada de argumente” folosite de „nepomenitori”, pot deveni formule normative de exprimare a unui mod autentic de existență, după voia lui Dumnezeu și învățăturile Bisericii, pot deveni mărturisirea despre viața în Hristos.

S-a grăbit părintele Constantin să tragă concluzii înainte de Sinaxa națională de la Botoșani. Aici, s-au lămurit lucrurile pentru toți: ecumenismul s-a oficializat ca doctrină oficială a Bisericii prin ratificarea premiselor eclesiologice eretice ale Declarației de la Toronto, iar  schismatici sunt cei care au semnat hotărârile antiortodoxe ale pseudosinodului din Creta și încearcă să le impună cu zâmbetul pe buze și dragoste fățarnică tuturor „supușilor” din împărăție.

Acum, vorbind și despre durerea mea, adaug și faptul că mulți slujitori buni ai sfintelor altare și persoane înzestrate cu multe cunoștințe, cu multă experiență și cu mult talent în arta cuvântului rostit sau scris, între care se numără și sfinția sa, părintele Constantin Sturzu, au identificat greșit „vinovatul”. Sper din tot sufletul, ca inima bună și curată să primeze înaintea ascuțimii minții, pentru ca tot omul să păstreze o legătură vie și nemincinoasă cu Hristos Domnul.

Preot Claudiu Buză

Urziceni, 21 iunie 2017

Campania de strângere de semnături în sprijinul Rezoluției Sinaxei Naționale a clericilor, monahilor și credincioșilor ortodocși nepomenitori

CAMPANIE_anticretaPână la sfârșitul celei de-a doua săptămâni a lunii iulie se va desfășura o campanie națională de strângere de adeziuni la Rezoluția Sinaxei. Naționale de la Botoșani a preoților, monahilor și credincioșilor care au întrerupt pomenirea ierarhilor părtași la adunarea din Creta.

Cei ce doresc să semneze această rezoluție vor putea să o facă în felul următor:

  1. Lista de adeziuni se poate descărca din secțiunea de la sfârșitul acestui articol.

  2. Cine dorește să se implice în colectarea de semnături de la mai multe persoane va strânge personal acele semnături, după care va completa declarația pe proprie răspundere de la sfârșitul fiecărui tabel, care atestă că datele și semnăturile colectate sunt reale, iar când va trimite listele pe care le-a completat va adăuga o copie de pe propriul buletin/carte de identitate, pentru ca noi să avem dovada că cel ce a strâns semnăturile este la rândul său real și că datele sale de identitate sunt reale, pentru cazul în care organele judiciare ne-ar putea cere acest lucru. Atenție!Copia de pe actul de identitate o prezintă numai cel ce strânge semnăturile, nu și cei ce le dau. Cei ce le dau, prezintă actul de identitate celui ce le strânge, iar cel ce le strânge scrie personal cu atenție pe listă datele cerute.

  3. Atât cei ce semnează Rezoluția, cât și cei ce culeg semnături trebuie să aibă vârsta mai mare de 18 ani, pentru a avea capacitate de exercițiu deplină.

  4. În completarea datelor de la subsolul tabelului se poate scrie și de către cei ce culeg datele și semnează tabelul la rubrica CNP „Refuz CNP din motive de conștiință”, după indicațiile de la paragrafele 8 și 9.

  5. Cel ce întocmește listele de semnături va avea asupra sa un exemplar din Rezoluție (tipăriți varianta de la sfârșitul articolului), pe care, la cerere, îl va putea pune la dispoziția celor ce doresc să îl citească, pentru a fi informați în legătură cu conținutul acesteia.

  6. Listele colectate se trimit prin poștă la adresa: Asociația Sfinții Mărturisitori din Închisori – Bucovina, Căsuța poștală 1247, Oficiul poștal 3, Suceava, care va și centraliza datele respective. Avem nevoie de liste originale, motiv pentru care nu le putem primi decât prin poștă.

  7. Este de preferat ca pe o listă să se găsească mai multe persoane, să nu fie completată de o singură persoană. Dacă se întâmplă să fie completată doar de o singură persoană, persoana respectivă este rugată să completeze și în tabel și sub tabel, deoarece este în același timp și cel ce dă datele și cel ce le cere, și să atașeze și o copie de pe propriul buletin/carte de identitate.

  8. Cei ce nu doresc să dea CNP-ul, sunt rugați să dea seria și numărul de buletin, iar la CNP să se menționeze de către posesorul actului de identitate: “Refuz CNP din motive de conștiință.

  9. Cei ce au semnat deja rezoluția, neștiind că au opțiunea de a nu folosi CNP, îi rog să adreseze o declarație președintelui Asociației, după modelul „Declaratie stergere CNP” de mai jos, pentru ca CNP-ul să le fie șters din rubrica unde au semnat. Declarația va fi trimisă tot prin poștă la adresa de mai sus.

  10. Când se strâng adeziuni de la monahi sau monahii, se vor colecta datele personale din buletin, iar la nume și prenume se poate adăuga între paranteze dedesubt identitatea monahală (monah X, schimonah Y, monahia Z etc.), dacă monahul sau monahia respectivi doresc ca acestea să fie cunoscute.

  11. Românii din Diaspora vor completa cu datele din actul de identitate sau din pașaport, în cazul în care nu au act de identitate, iar semnăturile se vor trimite tot prin poștă la adresa de mai sus. Vă rugăm să țineți cont de durată mai mare de timp necesară pentru a ajunge în România. 

  12. Nu se admit semnături în numele altor persoane, cel ce dă datele trebuie să fie obligatoriu titularul actului de identitate care le dă.

  13. Cei ce doresc să semneze vor fi întrebați dacă nu au mai semnat Rezoluția o dată, cu prilejul Sinaxei propriu-zise, sau cu alte ocazii. Rezoluția nu poate fi semnată de mai multe ori de aceeași persoană!

  14. Cei ce se implică în această campanie sunt voluntari, îndemnați de propria conștiință, nu sunt trimiși în teritoriu nici de Sinaxa Națională, nici de Asociația Sfinții Mărturisitori din închisori – Bucovina, nici de Parohia Schit Orășeni. Din acest motiv, toată răspunderea juridică pentru modul în care colectează datele, pentru veridicitatea acestor date, aparține celor ce le colectează și semnează dedesubtul tabelelor declarația pe proprie răspundere că datele sunt corecte!

  1. Colectarea acestor date se va face numai pe baza liberei conștiințe a fiecărei persoane, care va putea fi informată, comunicându-i-se, la cerere, şi documentația, dar în niciun caz nu se vor crea situații de scandal prin parohii, nu se vor face acțiuni de destabilizare a parohiilor, de intimidare sau de insultare a preoților sau credincioșilor care își pomenesc ierarhii. Cine încalcă această normă de conduită este direct responsabil și nu va putea pretinde că a fost mandatat de Sinaxa Națională să facă acest lucru.

La sfârșitul perioadei de colectare a datelor, toate tabelele cu semnături vor fi xeroxate, Președintele Asociației Sfinții Mărturisitori din închisorilor – Bucovina va scrie pe fiecare copie că este conformă cu originalul și va semna. Semnăturile vor fi trimise Cancelariei Sinodului Sfintei Biserici Ortodoxe Române, împreună cu textul Rezoluției Sinaxei Naționale. Tabelele originale vor fi păstrate la sediul Asociației Sfinții Mărturisitori din închisori – Bucovina.

Datele personale colectate vor putea fi văzute doar de către membrii Asociației Sfinții Mărturisitori din închisori – Bucovina, de către cei ce le-au colectat și de către membrii Sinodului Sfintei Biserici Ortodoxe Române. Nimeni altcineva nu va avea acces la ele și nu vor fi folosite pentru niciun alt scop.

Tabelele nu se vor publica pe internet sau în alte forme media, urmând a se anunța doar numărul de semnături colectate.

Declaratie stergere CNP   |   Listă de adeziune – tabel    |   Rezolutie_sinaxa_botosani

Sursa: http://ortodoxinfo.ro/2017/06/21/campania-de-strangere-de-semnaturi-sprijinul-rezolutiei-sinaxei-nationale-clericilor-monahilor-si-credinciosilor-ortodocsi-nepomenitori/

Preot Gheorghe Corcescu: Cuvântul de salut din partea unui grup de preoți nepomenitori din Biserica Ortodoxă din Moldova, Patriarhia Rusă

Preot-Gheorghe-Corcescu.jpgSalutăm această Sinaxă Națională Română, rugându-ne ca binecuvântarea lui Dumnezeu să se pogoare peste cei ce s-au adunat aici spre a mărturisi Adevărul veşnic, descoperit oamenilor pentru mântuire. Fie ca bunul Dumnezeu să îndrepte cugetele noastre astfel încât, într-o conglăsuire cu părinţii Bisericii din toate timpurile, să aducem Dumnezeului nostru slavă, cinste şi închinăciune prin dreapta mărturisire a credinţei noastre ortodoxe.

Sfântul Grigorie Palama spune că erezia este al doilea tip de ateism, asemănându-i pe propovăduitorii ei cu cei necredincioşi. Despre unii ca aceştia ne spune apostolul Pavel ca să nu ne amăgească cu cuvinte deşarte, căci pentru acestea vine mânia lui Dumnezeu peste fiii neascultării, şi să nu ne facem părtaşi cu ei (Ef. 5:6-7). La rândul său Sfantul Teodor Studitul ne spune că orice crestin orthodox, mirean sau cleric, trebuie să nu fie nepăsător atunci când credinţa sobornicească este schimbată, ci să lupte, pentru că Dumnezeu îi va cere socoteală dacă a ramas nepăsător – aşa încat chiar şi saracul e lipsit de orice apărare în ziua judecaţii şi va fi osândit ca unul care acum nu grăiește, căruia şi osânda îi va fi sigură, fie şi numai pentru acest lucru1..Deci, auzind aceste cuvinte, să ne îmbărbătăm și mai mult pentru cele ce ne stau în față și, căutând a nu fi nepăsători în ale credinței, să facem ca nepărtășia noastră cu cei ce hulesc învățătura ortodoxă să fie lucrativă și vindecătoare. Astăzi, când învățăturile ereticești sfâșie Biserica Luptătoare, noi să stăm în Adevăr, cu mila Domnului, fără de care nu putem face nimic (In. 15:5), râvnim pentru unirea tuturor ortodocșilor, pentru care lucru ne și rugăm, ne grijim și pentru care am și venit astăzi la Botoșani la frații noștri întru Hristos.

Aducând astăzi mărturia în fața voastră despre cele ce ni s-au întâmplat și despre starea lucrurilor în locurile de unde am venit, trebuie să începem cu faptul că Biserica Ortodoxă Rusă din care facem parte, a participat activ în mișcarea ecumenistă, atât înainte de pseudo-sinodul din Creta, cât şi după acesta.

Încă în 1961 Patriarhia Moscovei a aderat la Consiliul Mondial al bisericilor şi a început să se implice activ în acţiuni ecumeniste atât în cadrul acestei organizaţii eretice, cât şi în afara ei. Pe lângă mulţimea de documente ecumeniste din cadrul CMB, aprobate şi chiar elaborate cu implicarea delegaţilor din partea bisericilor ortodoxe, Patriarhia Moscovei a încuviinţat oferirea sfintelor taine catolicilor şi lipovenilor, a participat la diverse întruniri ecumeniste cu monofiziţii, papistaşii, protestanţii, musulmanii, jidovi ş.a. şi a aprobat la nivelul soborului arhieresc documente ecumeniste, cum ar fi „Principiile de bază ale Bisericii Ortodoxe Ruse faţă de heterodoxie” sau proiectele de documente pentru pseudo-sinodul din Creta.

Va prezentăm un scurt istoric al drumului ecumenist pe care merge Patriarhia Moscovei:

1961 – Patriarhia Moscovei aderă la CMB

1969, 16 decembrie – Decizia Patriarhiei Moscovei cu privire la încuviinţarea împărtăşirii catolicilor şi lipovenilor (deşi a fost anulată câţiva ani mai târziu)

1975 – Delegaţia BORu semnează Declaraţia delegaţilor ortodocşi la Adunarea generală a CMB de la Nairobi

1982 – Documentul „Botez, Euharistie, Preoţie” (Baptism, Eucharist, Ministry – CMB)

1986 – Raportul celei de-a treia consultaţii pan-ortodoxe pre-sinodale: „Biserica Ortodoxă şi mişcarea ecumenistă”, Chambesy

1988 – Raportul Consultaţiei Bisericilor Ortodoxe de Răsărit şi Vechi Orientale

1991 – Declaraţia delegaţilor ortodocşi la adunarea generală a CMB de la Canberra (în fruntea delegaţiei BORu fiind pe atunci mitropolitul Kirill Gundeaev, actualul patriarh)

1993 – Declaraţia de la Balamand

2000 – Principiile de bază ale Bisericii Ortodoxe Ruse faţă de heterodoxie în care este lăudată Declaraţia de la Toronto din 1950

2001 – Charta oecumenica (CBE)

2006 – Documentul summitului liderilor religioşi de la Moscova

2013 – Declaraţia de unitate de la Busan (CMB)

2016 – Documentele pregătitoare pentru aşa-numitul „Sfântul şi Marele Sinod”

Reacţia noastră de nereceptare a documentelor şi acţiunilor ecumeniste a început în anul 2006, când s-a elaborat rezoluţia finală a summitului liderilor religioşi de la Moscova (în care s-a afirmat că avem un Dumnezeu comun cu toţi participanţii la summit, adică: jidovi, musulmani, buddhişti, hinduişti, tot felul de păgâni şi eretici), summit organizat de către Patriarhia Moscovei şi votat şi acceptat de către Marele Sobor al BORu, de către Sinodul BORu și de către practic toți preoții BORu, de pe amvon, prin intermediul pastoralei patriarhului Alexie la Nașterea Domnului, 2007. Reacția a venit sub formă de scrisori, adresate arhiereilor și sinodului, conferințe tematice împotriva ecumenismului și a participării BORu la diferite acţiuni ecumeniste.

Biserica Rusă a participat activ şi la pregătirea aşa-numitului „Sinod Panortodox” de tristă amintire. În acest context, în perioada 21-22 ianuarie 2016, cu binecuvântarea ÎPS Mitropolit Vladimir al Moldovei a fost organizat la Chişinău, simpozionul teologic internaţional cu genericul „Sincretismul inter-religios”, având ca temă principală „Sinodul Panortodox – între speranţă şi nelinişte”. Au fost prezentate lucrări ale teologilor din diferite ţări, cum ar fi Grecia, Rusia, Ucraina, România, Moldova, Georgia, iar ca invitat de onoare şi conferenţiar a fost părintele Theodoros Zisis, profesor emerit al Facultăţii de Teologie a Universităţii „Aristotel” din Tesalonic.

În rezoluţia finală a conferinţei s-a subliniat că eventualul Sinod Panortodox este organizat într-un duh clandestin, neortodox, motiv pentru care s-a solicitat ca acest sinod să fie mai curând anulat decât să dezvolte o învățătură străină Bisericii. Iar în caz că sinodul totuși ar urma să aibă loc, s-a cerut ca Biserica Rusă să nu ia parte la acesta.

Textul rezoluţiei simpozionului, semnat la acel moment de 44 de preoţi, 70 de monahi şi peste 1400 de mireni, a fost înaintat către ÎPS Vladimir, Mitropolitul Chişinăului şi al Întregii Moldove, care la rândul său l-a pus la dispoziţia Mitropolitului Ilarion Alfeev şi tuturor ierarhilor doritori din cadrul Soborului Arhieresc al Bisericii Ortodoxe Ruse.

Menţionăm că la acel moment documentele pregătitoare pentru „Sfântul şi Marele Sinod” încă nu fuseseră făcute publice, în ciuda faptului că pregătirile pentru acesta au durat zeci de ani, iar până la momentul desfăşurării acestuia (iunie 2016) mai erau doar câteva luni. Textele documentelor au fost făcute publice abia la 28 ianuarie şi, cu părere de rău, au dovedit că temerile legate de acest mare sinod erau pe deplin justificate.

Imediat după publicarea proiectelor de documente pentru Sinodul Panortodox a apărut un şir de analize şi reacţii negative din partea unor ierarhi, preoți și teologi. Domnul Profesor Dimitrie Tseleghidis a fost rugat să facă o analiză teologică a textelor proiectelor de documente, analiză pe care am înmânat-o tuturor episcopilor Bisericii Ruse exact înainte de întrunirea Sfinţitului Sobor Arheieresc al Bisericii Ortodoxe Ruse (2-3 februarie 2016) cu participarea a 315 ierarhi, la care nu numai că a fost ignorată rezoluția Simpozionului Teologic de la Chişinău şi toate analizele documentelor pregătitoare (inclusiv cea a domnului profesor Tselenghidis), dar a fost adoptat și documentul „Hotărârea Sfinţitului Sobor Arhieresc al Bisericii Ortodoxe Ruse (2-3 februarie 2016)”, în care a răsunat încuviinţarea ereziei ecumenismului prin aprobarea tuturor acţiunilor întreprinse în cadrul pregătirilor Soborului Panortodox (vezi pct. 1-4 ale Hotărîrii), care urma a fi convocat la 18-27 iunie 2016 pe insula Creta, Grecia, în zilele prăznuirii Cincizecimii conform calendarului bisericesc. Punctul trei al acestui document sinodal al Soborului Bisericii Ruse specifica: ”Membrii Soborului Arhieresc atestă că, în forma actuală, proiectele documentelor Sfîntului şi Marelui Sinod nu încalcă curăţenia credinţei ortodoxe şi nu se abat de la tradiţia canonică a Bisericii”.

Chiar dacă într-un sfârșit BORu nu a participat la Sinodul din Creta, totuși, prin aprobarea unanimă a proiectelor de documente pentru ”Sfântul si Marele Sinod” din Creta și împărtășirea duhului lor de către adunarea arhierească a Bisericii Ruse, în lipsa unui protest viu din partea celor ce trebuie să stea la straja Ortodoxiei – a episcopilor Bisericii – Sinodul BORu a căpătat părtășie deplină la fărădelegea săvârșită.

La scurt timp după aceea, o parte din preoţii participanţi la simpozionul din 21-22 ianuarie au mers la mitropolitul Vladimir şi, prezentând o analiză teologică amplă a documentelor pregătitoare, i-au cerut să-şi retragă votul exprimat la Soborul Arhieresc şi să întreprindă măsurile necesare pentru revizuirea textelor documentelor. Cererile preoţilor au fost ignorate. Câteva zile mai târziu, pe 12 februarie, de ziua prăznuirii Sfinţilor Trei Ierarhi, a avut loc întâlnirea dintre patriarhul Moscovei – Kirill şi papa Romei Francisc în aeroportul din Havana. Întâlnirea a avut drept pretext persecuţia creştinilor în Orientul Apropiat, însă în declaraţia comună semnată de cei doi, alcătuită din 30 de puncte, se face o binecuvântare comună, fapt interzis categoric de sfintele canoane, după care se afirmă că cei doi sunt „fraţi de credinţa creştină” şi se vorbeşte despre „pierderea unităţii, ca urmare a slăbiciunii şi păcatului omenesc”, atribuindu-le papistaşilor caracter eclezial.

Având în vedere cele expuse mai sus, următorul pas logic întreprins pentru păstrarea neîntinată a propriei mărturisiri a Credinţei Ortodoxe şi pentru a atrage atenţia comunităţii ortodoxe asupra devierilor strigătoare la cer ale ierarhilor noştri de la însăşi esenţa slujirii lor bisericeşti, dar şi pentru revenirea lor sub rânduiala sfintelor canoane ale Bisericii Ortodoxe, începând cu data de 14 februarie 2016, două mănăstiri şi un grup de preoţi din cadrul Mitropoliei Chișinăului și a întregii Moldove (BORu), au decis să înceteze pomenirea arhiereului locului în baza canonului 15 al Sinodului I-II din Constantinopol, precum și în conformitate cu întreaga învățătură a Bisericii cu privire la părtășia cu un eres și propovăduitorii lui.

Retrospectiva evenimentelor după întreruperea pomenirii

a) BORu deocamdată nu a acceptat Sinodul din Creta ca unul pan-ortodox din motiv că el nu a reflectat unitatea pan-ortodoxă, lipsind 4 biserici locale, dar nu și din motiv că la acesta s-a legiferat și institutionalizat erezia ecumenistă la nivel pan-ortodox. Pe de altă parte, activitatea ecumenistă a BORu continuă nestingherit la toate nivelele până în ziua de azi, de aceea constatăm că refuzul recunoașterii pseudo-sinodului din Creta nu înseamnă și renunțarea la erezia ecumenistă.

b) Durerea noastră s-a mărit și mai mult când am aflat despre participarea BORu la cea de-a 14-a sesiune plenară la Chieti, în Italia, în perioada 15-22 septembrie 2016, cu așa zisa ”biserică” romano-papistașă, însoțită de încălcări canonice, rugăciuni cumune, precum și legiferarea ereziei ecumeniste în rezoluția finală a sesiunii.

c) Cu mare jale urmărind acțiunile conducerii BORu, în subordinea canonică a căreia se află și Biserica locală din Moldova, suntem nevoiți să menționăm că apostazia în Biserica Rusă se dezvoltă cu pași grăbiți chiar și după sinodul din Creta, la celelate încălcări adăugând și faptul că pe data de 18 octombrie 2016 patriarhul Kirill l-a decorat cu ordinul Sf. Serghie de Radonej de ordinul II pe așa numitul ”arhiepiscop al Bisericii Anglicane”, Justin Welby, cel care hirotonește episcopi femei, homesexuali, atribuind și un caracter eclesial instituției pe care o conduce, nemaivorbind de rugăciuni comune și alte încălcări de ordin canonic și dogmatic care s-au săvârșit la această întâlnire de către comisia BORu în Marea Britanie.

d) Adăugăm și ierurgiile comune, oficiale și publice, săvârşite de către arhierei BORu împreună cu așa-zișii „arhierei ai bisericii apusene şi protestante”.

e) Participarea publică şi pe scară largă a arhiereilor BORu la deschiderea moscheelor, cu lauda acestui fapt, și rugăciunile comune săvârşite acolo.

f) Pe data de 22 mai 2017 patriarhul Kiril i-a decorat pe așa numitul ”arhiepiscop romano-papistaș” Francesco, cu Ordinul bisericesc Sf. Serafim de Sarov de gradul I și pe ”preotul romano-papistaș” Ciro Capote cu Ordinul Sf. Serafim de Sarov, gradul II.

g) Pe data de 16 aprilie 2017 de Sfânta și Luminata Sarbătoare a Înviere Domnului și Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos, fiind intr-o vizită la un orfelinat de copii, sub obiectivul camerelor de luat vederi, în public, patriarhul Kiril îndeamnă copiii de credință creștin ortodoxă și pe cei de credință musulmană să se roage, spunând că fiecare se roagă aceluia-și Dumnezeu comun Creator.

Cu această ocazie, considerăm de cuviință să vă împărtășim câte ceva din experiența noastră legată de întreruperea pomenirii și modul în care am acționat și am gândit, având în vedere că am întrerupt comuniunea cu episcopii noștri de mai bine de un an. Rugăm ca experiența noastră să fie privită cu îngăduință, chiar dacă în cele întreprinse am căutat să urmăm învățăturile părinților Bisericii, totuși, de am greșit în ceva, nădăjduim ca aceasta să nu fie spre sminteala cuiva, ci aflând de greșeală, să ne alegem cu toții cu folos. Deci, pe parcursul perioadei în care am întrerupt pomenirea, noi:

1. Am menținut legătura de dialog cu episcopii noștri, îndemnându-i spre mărturisire ortodoxă publică;

2. Spre bucuria noastră, la puţin timp după ce noi am întrerupt pomenirea, episcopul Petru de Ungheni şi Nisporeni, cu care am menţinut legătura de dialog, a făcut o mărturisire publică împotriva ecumenismului. Deşi PS Petru a rămas în comuniune cu ierarhii ecumenişti, noi nădăjduim că preasfinţia sa, oferind exemplu şi altor arhierei ce cugetă ortodox, va pune în practică acea mărturisire şi va întrerupe comuniunea cu cei ce lucrează fărădelegea ecumenismului.

3. Am continuat să ne adresăm conducerii BORu, sinodului BORu, arhiereilor din BORu, instiţutiilor teologice din BORu, cu cerinţa de a se condamna erezia ecumenistă cu toate manifestările sale, nerămânând indiferenţi faţă de soarta BORu.

4. Pe parcursul întregii perioade în care ne-am aflat în îngrădire faţă de erezia ecumenistă, noi nu am trecut cu de la sine putere în subordinea canonică a vreunui alt episcop, căci nădăjduim la convocarea unui adevărat Sinod Pan-ortodox care va condamna eresul ecumenist şi va orândui şi problemele de ordin administrativ-canonic ce au intervenit ca urmare a răspândirii acestei învăţături eretice.

5. Am înştiinţat creştinii despre nivelul apostaziei în BORu prin toate mijloacele posibile: internet, ziare, conferinţe publice, omilii de pe amvon şi discuţii particulare.

6. Exemplul propriu de îngrădire faţă de erezie, precum şi condamnarea ei publică, sunt foarte grăitoare pentru creştini. În afară de aceasta, noi îi îndemnăm pe toţi binecredincioşii să cerceteze învăţătura Sfinţilor Părinţi cu privire la comuniunea cu ereticii, astfel încât fiecare să poată face o alegere benevolă, asumată conform conştiinţei sale ortodoxe, dacă poate sau nu să rămână în comuniune cu ecumeniştii.

7. Noi îi primim pe toţi creștinii ce mărturisesc ortodox, chiar dacă încă mai frecventează bisericile unde ierarhii sunt pomeniţi, oferindu-le timp pentru a înţelege şi a se dumiri cu privire la trista situaţie ecleziologică în care ne aflăm. Considerăm că viitorul Sinod Pan-ortodox ar trebui să traseze limitele iconomiei şi acriviei în acest subiect.

8. Considerăm că în ceea ce priveşte conslujirea cu preoţii ce mărturisesc ortodox, dar nu au întrerupt pomenirea ierarhului locului din motivul propovăduirii sau comuniunii cu ecumenismul, această practică ar trebui să se încadreze în limitele descrise de Sfinţii Părinţi, în particular în scrisorile Sf. Teodor Studitul (De ex. Scrisoarea 49 – Către fiul Naucratie).

9. Nu ne-am izolat faţă de cei ce continuă să pomenească ierarhii, ci păstrăm legătura cu toţi clericii şi mirenii ce doresc să afle mai multe despre noi şi gestul nostru, fiind vorba de discuţii şi dezbateri pe tema nepomenirii şi ereziei.

10. Considerăm că în această vreme de grea încercare pentru ortodocşi, este foarte important să ne silim să păzim „unitatea Duhului, întru legătura păcii” (Ef. 4:3) şi să căutăm, mai presus de toate, să rămânem credincioşi lui Hristos, evitând până la o vreme subiectele ce nu ating învăţătura de credinţă, dar ar putea pricinui dezbinare.

Nu creem altă jurisdicție peste cele 14-15 Biserici locale recunoscute canonic, într-același timp ținem legătura și comuniunea euharistică la nivel pan-ortodox cu cei ce au întrerupt pomenirea și marturisec ortodox, și lucrăm cu toți cei cu care se poate a lucra, în vederea condamnării ecumenismului și mărturisirii ortodoxe, având ca principal scop osândirea ecumenismului de către Bisericile locale, dar și la nivel pan-ortodox prin convocarea unui Sinod.

Tuturor participanţilor la acest Sinaxă le dorim ca Dumnezeu să-i lumineze şi să le călăuzească paşii spre tot lucrul bun, spre slava lui Dumnezeu. Totodată, nădăjduim că Sinaxa dată, va osândi pseudo-sindoul din Creta şi toate ereziile ecleziologice şi practicile numite generic „panerezia ecumenistă”.

Vă mulţumim pentru toată râvna şi efortul de care daţi dovada în apărarea Dreptei Credinţe. Vă suntem recunoscători şi vă dorim Binecuvântarea lui Dumnezeu peste tot ceea ce întrerprindeţi.

Cerând sfintele voastre rugăciuni,
Un grup de preoți nepomenitori ai Bisericii Ortodoxe din Moldova

1 Scrisoarea 425, Logofatului Pantoleon

Canoane cu privire la cele arătate în filmuleț:

Dansuri

Laodiceea, canonul 54: „Petreceri oprite pentru cler. Nu se cuvine ca cei ierarhiceşti ori clericii să privească oarecare spectacole la nunţi sau la ospeţe, ci mai înainte de a intra teatraliştii, să se scoale şi să plece.

Împreună rugăciunea cu ereticii
CANONUL 10 apostolic (OSÂNDIREA COMUNIUNII CU CEI AFURISIŢI).
Dacă cineva s-ar ruga, chiar şi în casă, împreună cu cel afurisit (scos din comuniune), acela să se afurisească.
(11, 12, 32, 45, 48, 65 ap.; 5 sin. 1 ec; 2 Antioh.; 9 Cartag.)CANONUL 45 apostolic (OPRIREA COMUNIUNII CU ERETICII)
Episcopul sau presbiterul sau diaconul, dacă numai s-a rugat împreună cu ereticii, să se afurisească; iar dacă le-a permis acestora să săvârşească ceva ca clerici (să săvârşească cele sfinte), să se caterisească.
(10, 11, 46, 64 ap.; 2, 4 sin. UI ec; 6, 9, 32, 33, 34, 37 Laod.; 9 Tim. Alex.)Participarea la adunările ereticilor
Laodiceea, canonul 9: „Ocolirea așezămintelor ereticilor.

Celor ce sunt ai Bisericii nu le este îngăduit să meargă Ia cimitirele ori la cele ce se zic locuri muceniceşti ale oricăror eretici pentru rugăciune ori pentru vindecare; şi unii ca aceştia, de vor fi credincioşi, să se excomunice până la un timp anumit. Iar pocăindu-se şi mărturisindu-se că au greşit, să se primească

Participarea la adunările jidanilor și păgânilor
Sinodul VI Ecumenic, canonul 11: „Crestinii sa nu aiba impartasire cu iudeii. Nici unul dintre cei numarati in starea preoteasca, sau (vreun) laic sa nu manance azimile cele de la iudei sau sa se insoteasca (intovaraseasca) cu acestia, sau sa-i cheme Ia boli si sa ia doctorii de la ei, si nicidecum sa se scalde cu acestia in bai. Iar daca cineva sar incumeta (s-ar apuca) sa faca una ca aceasta, daca ar fi cleric, sa se cateriseasca, iar daca ar fi laic, sa se afuriseasca. „
Intrarea ereticilor în biserică
Laodiceea, canonul 6: „Ereticii să nu intre în biserică. Nu este îngăduit ereticilor să intre în casa lui Dumnezeu dacă stăruie în eres.
Sursa: http://ortodoxinfo.ro/2017/06/20/preot-gheorghe-corcescu-cuvantul-de-salut-din-partea-unui-grup-de-preoti-nepomenitori-din-biserica-ortodoxa-din-moldova-patriarhia-rusa/

VIDEO INTEGRAL: SINAXA națională a clericilor, monahilor și credincioșilor ortodocși antiecumeniști

 

Alăturăm referatele prezentate de: Ieromonah Spiridon Roșu, Preot Ciprian Ioan Staicu, Preot Claudiu Buză și teolog Mihai Silviu Chirilă.

https://ortodoxiamarturisitoare.wordpress.com/2017/06/19/ieromonah-spiridon-biserica-ortodoxa-si-ecumenismul-abaterile-neortodoxe-care-au-precedat-sinodul-din-creta/

https://ortodoxiamarturisitoare.wordpress.com/2017/06/19/pr-ciprian-staicu-referat-pentru-sinaxa-nationala-ortodoxa-de-la-botosani-18-iunie-2017/

https://ortodoxiamarturisitoare.wordpress.com/2017/06/19/consideratii-teologice-cu-privire-la-caracterul-eretic-al-pseudosinodului-din-creta/

https://ortodoxiamarturisitoare.wordpress.com/2017/06/19/teolog-mihai-silviu-chirila-intreruperea-pomenirii-singura-masura-eficienta-contra-ereziei-consideratii-de-ordin-canonic/

Teolog Mihai-Silviu Chirilă: Întreruperea pomenirii, singura măsură eficientă contra ereziei. Considerații de ordin canonic

Studiu susținut în cadrul Sinaxei anti-ecumeniste de la Botoșani

Depărtarea de eretic în Sfânta Scriptură

teolog-mihai-silviu-chirila_sinaxa.jpgÎndepărtarea de omul eretic este poruncită de Sfânta Scriptură, prin cuvintele Sfântului Apostol Pavel şi ale Sfântului Apostol şi Evanghelist Ioan. Sfântul Apostol Pavel îl sfătuieşte pe Tit: “De omul eretic, după întâia şi a doua mustrare depărtează-te. Ştiind că unul ca acesta s-a abătut şi a căzut în păcat, fiind singur pe sine osândit” (Tit 3,10-11; s.n.).

În Epistola către Romani, Sfântul Apostol Pavel avertizează: Şi vă îndemn, fraţilor, să vă păziţi de cei ce fac dezbinări şi sminteli împotriva învăţăturii pe care aţi primit-o. Depărtaţi-vă de ei” (Rom. 16,17; s.n.).

În Epistola către Galateni, Sfântul Apostol Pavel spune: “Dar chiar dacă noi sau un înger din cer v-ar vesti altă Evanghelie decât aceea pe care v-am vestit-o – să fie anatema! Precum v-am spus mai înainte, şi acum vă spun iarăşi: Dacă vă propovăduieşte cineva altceva decât aţi primit – să fie anatema!” (Galateni 1,8-9).

La rândul său, Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan învaţă: “Dacă cineva vine la voi şi nu aduce învăţătura aceasta, să nu-l primiţi în casă şi să nu îi ziceţi: Bun venit! Căcicel ce-i zice: Bun venit! se face părtaş la faptele lui cele rele” (2In. 1,10-11; s.n.).

Temeiuri canonice ale întreruperii pomenirii

Pomenirea ierarhului la slujbe are două semnificaţii: arată supunerea preotului faţă de ierarhul respectiv şi faptul că preotul propovăduieşte învăţăturile pe care le învaţă ierarhul pe care îl pomeneşte. Din acest motiv, oprirea pomenirii ierarhului pe orice motiv în afară de erezie a acestuia este considerată schismă şi se sancţionează cu caterisirea preotului respectiv. În condiţiile în care ierarhul propovăduieşte în mod deschis o erezie continuarea pomenirii sale înseamnă că preotul pomenitor este părtaş la erezia pe care episcopul o propovăduieşte în mod public, urmând ca la judecata lui Hristos el să aibă aceeaşi soartă cu episcopul eretic cu care rămâne în comuniune.

Există două sfinte canoane care prevăd ca, în cazul în care ierarhul locului este vădit a învăţa o erezie, preotul să aibă dreptul de a se îngrădi de această erezie prin întreruperea pomenirii la sfintele slujbe a ierarhului: canonul 31 apostolic şi canonul 15 I-II Constantinopol.

Canonul 31 apostolic: “Dacă vreun prezbiter, defăimând pe episcopul său, va face adunare osebită și alt jertfelnic ar înființa, nicio vină știind asupra episcopului întru buna credință și întru dreptate, caterisească-se ca iubitor de începătorie, așijderea și ceilalți clerici, care se vor uni cu el, că sunt tirani și uzurpatori. Iar cei lumești să se afurisească. Aceasta însă facă-se după una, și a doua, și a treia rugăminte a episcopului1., se referă la osândirea preotului care s-ar despărţi de episcopul săupentru orice alt motiv decât erezia, după cum rezultă din tâlcuirea sa din Pidalion: “oricare prezbiter ar defăima pe episcopul său şi, fără să cunoască că greşeşte el arătat sau întru bună credinţă, sau întru dreptate, adică fără să-l cunoască pe el că arătat este sau eretic, sau nedrept2 (s.n.). Tâlcuirea introduce conjuncția “sau”, arătând că pentru a se opri pomenirea episcopului nu este necesar să se întrunească ambele condiții, să fie și eretic, și nedrept, fiind suficient să se îndeplinească una dintre cele două condiții.

Când preotul întrerupe pomenirea pe motiv de părtăşie la erezie a ierarhului, tâlcuirea canonului 31 apostolic spune că el nu poate fi supus niciunei sancțiuni: “iar câţi se despart de episcopul lor mai înainte de sinodiceasca cercetare pentru că el propovăduieşte în auzul tuturor vreo rea socoteală şi eres, unii ca aceia nu numai că cercetării celor de mai sus nu se supun, ci şi cuviincioasei cinstei celor dreptslăvitori se învrednicesc, după Canonul 15 al celui 1 şi 2 sobor3 (s.n.). Tâlcuirea introduce condiția menționată de canonul 15 I-II de despărțire de episcopul eretic înainte de sinodiceasca cercetare, însă vorbește despre propovăduirea de către episcop a vreunui eres în general, fără a reține precizarea din canonul 15 I-II că eresul să fie condamnat de Sfintele Sinoade sau Sfinții Părinți.

Aceeași înțelegere a canonului o are și profesorul de Drept canonic Ioan N. Floca, al cărui manual de Drept canonic este normativ pentru școlile teologice contemporane românești, în scrierea sa Canoanele Bisericii Ortodoxe, note și comentarii: “Se apreciază că și complicii clericilor schismatici cad sub aceeași pedeapsă, bineînțeles dacă aceștia nu se despart de episcopul lor din motive întemeiate, cum ar fi abaterea episcopului de la dreapta credință și de la comportarea după dreptate. Din textul canonului rezultă că în asemenea cazuri clericii sunt liberi să se despartă de episcopul lor, adică să iasă de sub ascultarea lui4.

Canonul 15 I-II are două părţi, prima, care vorbeşte despre obligativitatea pomenirii superiorului ierarhic şi despre relaţia dintre mitropolit şi patriarh din acest punct de vedere, fiind o continuare a canoanelor 13 şi 14, în care se reglementează relaţia dintre preot şi episcop, respectiv dintre episcop şi mitropolit din perspectiva pomenirii lor la slujbe; a doua parte a canonului, formulată astfel: “căci cei ce se despart pe sine de împărtășirea cea către întâiul șezător al lor pentru oarecare eres al lor osândit de Sfintele Sinoade sau de Sfinții Părinți, de acela adică care eresul în public îl propovăduiește și cu capul descoperit îl învață, unii ca aceștia nu numai canoniceștii certări nu sunt supuși, îngrădindu-se pe sine despre împărtășirea numitului episcop, mai înainte de sinodiceasca cercetare, ci și de cinstea cuvenită celor drept slăvitori se vor învrednici. Că nu au osândit episcopi, ci minciuno-episcopi și minciuno-învățători. Și nu cu schismă au rupt unirea Bisericii, ci s-au silit a izbăvi Biserica de schisme și de împărțiri”, permite preotului să înceteze pomenirea ierarhului său în situaţia în care acesta din urmă ar propovădui o erezie în mod public.

Cea de-a doua parte a canonului introduce excepţia situaţiei de erezie la canoanele 13, 14 şi prima parte a canonului 15, deoarece aceste canoane se referă la situaţia în care preotul, episcopul sau mitropolitul întrerup pomenirea “cu pricinuire de oarecare vinovăţie”, adică pentru orice altă faptă pe care ierarhul nepomenit ar fi săvârşit-o (tâlcuirea canonului ne dă şi două exemple de astfel de fapte: curvii sau ierosilii5), cu excepţia ereziei, pentru care canonul permite, în partea a doua, ca preotul, episcopul sau mitropolitul să se despartă de întâi-şezătorul lor înainte de sinodala cercetare. Faptul că şi preotul are dreptul să facă acest lucru rezultă din formularea “cei ce se despart pe sine de împărtăşirea cea către întâiul şezător”, care îi include şi pe preoţi, şi din legătura pe care o face tâlcuirea canonului 31 apostolic (care vorbeşte strict despre întreruperea pomenirii ierarhului de către preot) cu partea a doua a canonului 15 I-II.

Comentând canonul 15 I-II, profesorul Ioan Floca afirmă că: “având în vedere prevederile canoanelor 13 și 15, se menționează că acestea prevăd numai situația când cei vizați provoacă schisma față de superiorul lor invocând anumite delicte săvârșite de acesta, dar nedovedite. În cazul în care superiorul propovăduiește în public în biserică vreo învățătură eretică, atunci respectivii [preoții – n.n.] au dreptul și datoria de a se despărți imediat de acel superior. În acest caz, nu numai că nu vor fi sancționați, dar vor fi lăudați, pentru că au osândit legal pe cel vinovat și nu s-au răsculat împotriva acestuia6.

Comentariul părintelui Ioan Floca introduce câteva elemente foarte importante în înțelegerea acestui canon:

  1. Nu condiționează strict propovăduirea publică a unei erezii osândite de Sfintele Sinoade sau Sfinții Părinți, subînțelegându-se că e vorba despre erezie în general, care este osândită și de sinoade, și de Părinți, prin faptul că este contrară învățăturii acestora, nu doar de o anumită erezie condamnată deja de aceștia.
  2. Întreruperea pomenirii este percepută ca un drept și ca o obligație a preotului.
  3. Întreruperea pomenirii trebuie să se facă imediat ce s-a luat la cunoștință de existența unei erezii în predicarea episcopului.
  4. Preotul care a întrerupt pomenirea a osândit legal pe cel vinovat și nu s-a răsculat împotriva acestuia.

Datoria întreruperii pomenirii de către preot derivă în primul rând din statutul său de păstor al turmei lui Hristos. În această calitate, el are obligația să asculte de Hristos, de Cuvântul Evangheliei acestuia, de învățăturile Sfinților Părinți și ale Sfintelor Canoane, așa cum promite în Mărturisirea pe care o depune la hirotonire, când zice: “În toată viaţa mea mă voi călăuzi după învăţăturile Sfintei Evanghelii, ale Sfinţilor Apostoli, după Sfintele Canoane şi învăţăturile Sfinţilor Părinţi ai Bisericii Ortodoxe7. Supunerea și fidelitatea față de episcop, așa cum le concepe chiar și mărturisirea de la hirotonire, invocată insistent în consistoriile care îi judecă pe preoții mărturisitori, sunt asumate pentru situația în care episcopul își îndeplinește, la rândul său, făgăduința dată la propria hirotonire întru arhiereu, de a ține toate sfintele învățături dogmatice și canonice ale Bisericii, învățăturile Sfinților Părinți și Sfânta Tradiție ortodoxă. În momentul în care episcopul nu se mai călăuzește după acestea, preotul trebuie rămână ascultător lui Hristos și Bisericii Sale, așa cum remarca și părintele Iustin Pârvu: Ierarhii noștri, când sunt învestiți în episcopie depun un jurământ cum că se obligă să păzească dreapta credință și cele șapte sinoade ecumenice. Dacă încalcă jurământul, atunci nu mai sunt episcopi, nu se mai supun mai marilor lor, păstorii lor. Dacă ei nu se supun mai-marilor lor, adică Sfinților Părinți, cum să ne pretindă nouă ascultare? Noi nu ascultăm de furi, ci de glasul Bisericii, care vorbește prin Sfinții Părinți, nu prin minți îmbătate de mitre aurite din capul lor”8.

Rămânând ascultător lui Hristos și Bisericii, Sfinților Apostoli, Sfinților Părinți și Sfintelor Sinoade ecumenice, preotului nu i se pot imputa abaterea dogmatică de nerespectare a Mărtusirisii de fidelitate eclesială (art. 14 RACDIJBOR) sau abaterile disciplinare administrative de neascultare față de autoritatea bisericească (art. 34 RACDIJBOR) sau contrazicere publică a poziției oficiale a Bisericii (art. 39 RACDIJBOR), în baza cărora au fost deja caterisiți în mod necanonic preoți mărturisitori.

Faptul că cele două canoane, 31 Apostolic și 15 I-II, nu au o dispoziție imperativă, prin care preotului să i se impună pur și simplu să întrerupă pomenirea nu înseamnă că ele sunt facultative, ci că implică conștiința preoțească vie a slujitorului altarului, chemat să ia măsura ce se impune și care îi este permisă de către canoanele respective. Caracterul obligatoriu este dat și de consecințele grave pe care le implică rămânerea în comuniune cu ereticii, subliniate de alte canoane ale Sfintei Biserici.

În favoarea obligativității acestui canon pledează și cea de-a doua teză a canonului 3 al sinodului al III-lea ecumenic, care poruncește preoților să nu rămână în comuniune și ascultare față de ereticii condamnați la sinodul respectiv: “În genere, poruncim ca acei clerici care cugetă deopotrivă (învață de acord) cu sinodul ortodox și ecumenic să nu se supună nicidecum și în niciun chip episcopilor care s-au dezbinat sau celor care se despart (de Biserică)9. Canonul se referă la rămânerea în comuniune cu Nestorie după condamnarea acestuia ca eretic de către sinodul ecumenic, reabilitându-i pe cei ce au avut curajul și conștiința preoțească ortodoxă de a-l înfrunta pe același Nestorie înainte de a fi condamnat. De aici rezultă că neascultarea față de episcopul eretic încă necondamnat de sinodul ecumenic este cel puțin un imperativ moral, dacă nu unul judiciar.

Dispozițiile sfintelor canoane sunt obligatorii pentru credincioșii ortodocși, fie laici, fie clerici, chiar dacă, ținând seama de diferite contexte și realități, formularea lor nu este întotdeauna imperativă. Indiferent că acceptăm caracterul obligatoriu sau nu al canonului 15 I-II, aspectul important în demersul de oprire a pomenirii este că acest canon permite preotului care dorește să se despartă de erezia propovăduită de episcopul său să o facă.

În strânsă legătură cu obligația morală de a se despărți de episcopul propovăduitor de erezii stă și caracterul imediat al întreruperii pomenirii. Preotul care constată că episcopul său este eretic are de ales între a rămâne în comuniune cu acel episcop și a urma îndemnul Sfântului Ioan Gură de Aur, care zice: Dacă episcopul tău este eretic, fugi, fugi, fugi ca de la foc şi ca de la un şarpe” și pe cel al Sfântului Ignatie Teoforul:„Dacă episcopul tău ar învăţa orice în afara orânduielii date, chiar de trăieşte în curăţie, sau de săvârşeşte semne, sau de prooroceşte, să îţi fie ţie ca un lup în blană de oaie, căci lucrează nimicirea sufletelor”10.

Consistoriile eparhiale care îi judecă pe preoții mărturisitori din Biserica noastră săvârșesc o confuzie voită între osândirea legală a minciuno-episcopului pentru erezieși introducerea unei acțiuni judecătorești contra episcopului. Pentru a întreține această confuzie și a încerca să acrediteze faptul că preotul nu are voie să aducă pâră episcopului său, consistorialii invocă prevederile canonului 6 de la sinodul al II-lea ecumenic, care “reglementează felul în care se poate introduce pâră sau acțiune judecătorească împotriva episcopilor11.

Întreruperea pomenirii pentru părtășia episcopului la o învățătură eretică nu este acțiune judecătorească împotriva episcopului, nici un act de defăimare a acestuia, prin acuzarea sa pe nedrept, ci o măsură de neparticipare la erezia la care acesta se face părtaș. Canonul 31 apostolic face distincția între defăimarea episcopului, în situațiile în care acesta este acuzat de fapte nedemonstrate, și întreruperea pomenirii pentru situație de părtășie la erezie, despre care dă de înțeles că nu se constituie în defăimare a ierarhului. La rândul său, canonul 6 al sinodului al II-lea ecumenic ne arată o procedură diferită de cea a procedurii înteruperii pomenirii, tocmai pentru că reglementează situații diferite: acțiunea juridică bisericească împotriva episcopului se face printr-o sesizare în care episcopul este acuzat de delicte civile sau bisericești, pe când procedura de întrerupere a pomenirii osândește pe cel ce propovăduiește erezia prin simpla vădire a acestei erezii și prin poziționarea preotului de partea Ortodoxiei, fără a se cere unei instanțe bisericești o reparație de vreun fel pentru preotul care întrerupe pomenirea sau vreo condamnare a episcopului pentru aceasta, lăsând în seama sinodului local sau a celui ecumenic judecarea episcopului pentru erezia respectivă. Din acest motiv, acuzația adusă preoților că s-au substituit sinodului în a-l judeca pe episcop este lipsită de substanță.

Întreruperea pomenirii pentru erezia episcopului nu este schismă

Prin oprirea pomenirii episcopului eretic sau părtaş la erezie nu se produce nicio schismă, nici nu se produce căderea din starea de har a preotului sau nevalabilitatea Sfintei Liturghii şi a tainelor săvârşite de către acesta. Dacă ar fi aşa, atunci Sfinţii Părinţi nu ar fi permis prin cele două canoane practica încetării pomenirii ierarhului de către preotul care doreşte să se îngrădească de erezia propovăduită de acesta.

Harul preoţiei este dat de către Hristos prin săvârşirea Sfintei Taine a Hirotoniei de către episcop, care este săvârşitorul tainei, iar nu sursa harului. În cazul în care preotul întrerupe pomenirea ierarhului pe orice alt motiv decât erezia, atunci el se face vinovat de schismă, conform canoanelor 31 apostolic şi 13 I-II Constantinopol, iar pentru acest motiv poate suporta pedeapsa caterisirii, prin care i se ridică dreptul de a sluji cele ale Preoţiei. Cum pomenirea ierarhului pentru motiv de erezie nu este schismă, aşa cum arată clar canonul 15 I-II Constantinopol, ci apărare a Bisericii de erezie şi schismă, lucrarea harului Preoţiei nu se poate pierde de către cel ce s-a îngrădit de erezia propovăduită de către ierarh, iar Tainele săvârşite de acest preot sunt întrutotul valide, după cum arată și canonul 3 al sinodului al III-lea ecumenic, chiar și în condițiile în care asupra preotului s-a pronunțat oficial o caterisire. Mai mult, cei ce opresc pomenirea unui episcop eretic, “nu sunt supuşi certării celor mai de sus, ci şi cuviincioasei cinstei celor dreptslăvitori se învrednicesc, după Canonul 15 al celui 1 şi 2 sobor12.

Locul central în Biserică al episcopului este consemnat atât de către doctrina ortodoxă, cât şi de practica sfintelor canoane. Există însă o condiţie a acestui rol important al ierarhului: propovăduirea adevărului de credinţă și păstrarea dreptei credințe. Lucrarea Sfintelor Taine în Biserică se face în deplină comuniune cu mărturisirea credinţei celei adevărate, Tainele în sine nefiind mântuitoare fără dreapta credință. În momentul în care episcopul nu mai propovăduieşte adevărul de credinţă, el devine, cum spune canonul 15 I-II “minciuno-episcop şi minciuno-învăţător” și nu i se mai datorează nicio ascultare cât timp persistă în erezie.

Condițiile întreruperii pomenirii

Este greșită argumentarea că dacă episcopul eretic, nejudecat încă de un sinod și necondamnat, săvârșește o caterisire a unui preot ortodox, care a oprit pomenirea sa pentru erezia pe care episcopul o propovăduiește, caterisirea ar putea fi validă, deoarece episcopul are încă har, în virtutea faptului că nu a fost încă supus judecății și condamnării. Chiar dacă până la depunerea sa în treaptă de către un sinod episcopul eretic mai are har sfințitor, caterisirea nu este o Sfântă Taină, ca să aibă legătură cu harul săvârșitorului, ci o măsură disciplinară, care are legătură exclusiv cu vinovăția celui asupra căruia se ia măsura. În cazul caterisirii pentru oprirea pomenirii unui episcop eretic, vinovăția preotului nu poate fi invocată, deoarece gestul său este acoperit de prevederile canoanelor 31 apostolic și 15 I-II. Ceea ce trebuie stabilit este dacă s-au respectat condițiile propovăduirii de către episcop a ereziei în mod public și în biserică cu capul descoperit. Din acest motiv, sinodul al III-lea ecumenic a recunoscut preoțiile făcute de Nestorie, în care harul sfințitor lucra, deși el era eretic, pentru că nu fusese încă depus din treaptă de către un sinod, dar a anulat toate caterisirile săvârșite de el, pentru că cei caterisiți erau nevinovați și în loc să fie caterisiți, ar fi trebuit cinstiți ca apărători ai Bisericii.

Prima condiție care trebuie îndeplinită este ca episcopul să propovăduiască o erezie.Definiția de manual dogmatic a ereziei este că aceasta reprezintă o opinie sau o doctrină contrară Revelației divine. Prin urmare, oprirea pomenirii se poate face din momentul în care episcopul propovăduiește o doctrină contrară învățăturii Bisericii, pe care aceasta a ținut-o dintotdeauna, de către toți și peste tot. Această interpretare exclude ideea că pomenirea se poate întrerupe doar când se ajunge la “potirul comun”, deoarece intercomuniunea este stadiul final al căderii în erezie, momentul în care întreruperea pomenirii ar fi deja tardivă. “Potirul comun” nu este decât un efect al ereziei, pe când cauza este doctrina greșită acceptată de episcopul eretic, care trebuie să fie un străjer al Ortodoxiei cugetării și predicării Cuvântului lui Dumnezeu.

Canonul 15 I-II impune drept condiție a canonicității opririi pomenirii ca episcopul să propovăduiască “oarecare eres osândit de Sfintele Sinoade, sau de Sfinții Părinți13.Există interpretarea restrictivă, pe care o folosesc ca scuză pentru neîntreruperea pomenirii unii preoți școliți în argumentarea teologică și a încercat să o acrediteze și decizia Sfântului Sinod din 16 decembrie 2016, în care se făcea caz de faptul că ecumenismul nu a fost încă osândit de către un sinod ortodox canonic sau de către canoanele emise de un Sfânt Părinte, că oprirea pomenirii se poate face numai dacă episcopul propovăduiește o erezie care a fost deja condamnată de către Sfintele Sinoade ale Bisericii sau de către Sfinții Părinți. Interpretarea este contrazisă însă de prevederea canonului 3 de la sinodul al III-lea ecumenic, care a invalidat toate caterisirile săvârșite de Nestorie împotriva unor preoți care au refuzat să îl urmeze în erezia sa cât timp a fost patriarh. În momentul în care a săvârșit respectivele caterisiri Nestorie și erezia sa nu fuseseră încă condamnați de către un sinod ecumenic, condamnarea petrecându-se la sinodul al III-lea, care a și anulat caterisirile respective.

Înțelegerea corectă a raportului dintre erezia propovăduită de episcop și condamnarea ei de către legislația canonică și gândirea patristică au avut-o și sfinți precum Sfântul Maxim Mărturisitorul, a cărui luptă contra monotelismului s-a dus înainte de condamnarea oficială a acestei erezii, Sfântul Grigore Palama, care a întrerupt pomenirea ierarhului Ioan Calecas pentru cugetarea sa latină, înainte de condamnarea acestuia, sau, mai aproape de zilele noastre, Sfântul Paisie Aghioritul, care a întrerupt pomenirea pentru afirmațiile și faptele eretice ale patriarhului ecumenic din epoca sa.

Prin urmare, pentru ca preotul să oprească pomenirea, este suficient ca eresul pe care episcopul îl propovăduiește să fie osândit de Sfintele Canoane sau Sfinții Părinți în sensul că este contrar a tot ce au statornicit până acum acestea și cugetarea Bisericii în general. La această concluzie ne duce și folosirea conjuncției “sau” din expresia “Sfintele Sinoade sau Sfinții Părinți”, arătând că nu este necesar să existe o hotărâre sinodală definitivă care să condamne erezia pe care o propovăduiește un episcop, pentru ca preoții săi să întrerupă pomenirea, ci este suficient ca această erezie să fie condamnată de gândirea Sfinților Părinți, și nu neapărat de canoanele Sfinților Părinți.Dacă oprirea pomenirii ar opera numai pentru erezii din trecut, ea nu ar mai putea fi o metodă de apărare a Bisericii pentru ereziile din prezent.

O altă condiție pentru întreruperea pomenirii este propovăduirea ereziei cu capul descoperit, adică în mod public și fără niciun fel de restricție. Participarea la un sinod cu caracter pretins panortodox și semnarea documentelor eretice emise de acesta sau acceptarea lor tacită complinesc condiția de propovăduire a ereziei în mod public. Transmiterea mesajelor de pace și liniște în biserică, prin care ierarhii îi asigură pe credincioși că oficializarea ecumenismului la nivel panortodox nu a produs nicio schimbare la nivelul eclesiologiei ortodoxe și că Ortodoxia este în siguranță, sau condamnarea celor ce luptă împotriva sinodului din Creta ca schismatici, care, așa cum s-a exprimat Pastorala pascală trimisă în toate bisericile din Arhiepiscopia Iașilor, „pe motive neîntemeiate acuză de erori doctrinare Sinodul din Creta”14acoperă din plin condiția de propovăduire cu capul descoperit a ereziei în biserică.

Raportându-ne la situația creată de pseudosinodul din Creta, se poate spune că se întrunesc ambele condiții cerute de către canonul 15 I-II, întrucât episcopii participanți la acest sinod au semnat documente cu caracter eretic, pe care le-au prezentat lumii întregi ca fiind ortodoxe, iar aceste documente conțin idei eretice condamnate atât de sinoadele ecumenice din vechime (ideea că ereziile suntbiserici”, că unitatea Bisericii s-a pierdut, că există Biserici depline și biserici nedepline, ideea cooperării religioase dintre ortodocși și eretic etc.), cât și de unele sinoade locale din epoca noastră (sinodul ROCOR, sinodul Bisericii georgiene) sau de cugetarea Sfinților Părinți ai secolului XX (Sfântul Iustin Popovici, Sfântul Nicolae Velimirovici, Sfântul Ioan Maximovici, Sfântul Paisie Aghioritul, Sfântul Ioan Iacov de la Neamț, Sfântul Serafim Sobolev).

Întreruperea pomenirii de către Sfinţii Părinţi

Există Sfinţi Părinţi care au întrerupt pomenirea ierarhilor eretici sau participarea la slujbele unde erau episcopii eretici pomeniţi. Dintre aceştia, cele mai cunoscute exemple sunt cele ale sfântului Ioan Damaschinul, Sfântul Maxim Mărturisitorul, Sfântul Teodor Studitul, Părinţii Aghioriţi din timpul lui Ioannes Vekkos, patriarhul latinocugetător, Sfântul Grigorie Palama, cuviosul Iosif Vrienios, Sfântul Marcu Eugenicul15.

Când a fost întemniţat pentru opoziţia sa faţă de monotelism şi de ierarhii care împărtăşeau erezia monotelită, Sfântul Maxim Mărturisitorul a spus: “Chiar dacă tot Universul va fi în comuniune cu Patriarhul, eu nu voi fi în comuniune cu el. Precum ştiu că Sfântul Duh prin Apostolul Pavel spune că îngerii înşişi vor fi anatema dacă ar propovădui într-alt chip, aducând ceva nou în credinţă (Galateni 1,8)16.

Sfântul Munte Athos are o tradiţie a practicii întreruperii pomenirii ierarhului eretic. În secolul al XIII-lea, mănăstirile atonite au întrerupt pomenirea episcopului eretic Ioannes Vekkos şi au suportat persecuţia armată a acestuia, dând o seamă de martiri cu acel prilej.

Sfântul Grigore Palama a întrerupt pomenirea ierarhului Ioannes Calecas, pe când era ieromonah în Sfântul Munte, iar Calecas nu fusese condamnat de un Sinod. Patriarhul a emis o anatemă contra sfântului, dar sfântul a continuat să slujească, neluând în seamă anatema patriarhului eretic.

De asemenea, Sfântul Munte Athos a practicat întreruperea pomenirii în momentul în care Patriarhul Ecumenic Athenagora a ridicat, cu de la sine putere, anatemele asupra papistaşilor, în 1965. În anul 1971, Cuviosul Paisie Aghioritul a trimis o scrisoare prin care a anunţat încetarea pomenirii Patriarhului Ecumenic de către Mănăstirea Stavronikita: “În particular la mănăstirea noastră, necăutând la reacția tuturor mănăstirilor de pe Athos, era pomenit numele Patriarhului de dragul unității bisericești. Însă, după declarația Patriarhului despre faptul că Filioque și primatul papei de la Roma sunt numai niște simple tradiții, noi am întrerupt pomenirea lui, simțind că paharul răbdării noastre s-a umplut și că nu mai este cu putință să aşteptăm. Astfel de declaraţii reprezintă nu doar destituirea tradiției date de Dumnezeu și de viață făcătoare a Sfintei noastre Biserici — ci și o bătaie de joc față de mult-pătimita lume din Apus… În acest fel, urmarea Patriarhului în acrobațiile lui ecumeniste, nu doar că intră în contradicţie cu evlavia Ortodoxă, dar și în general este neserios17 (s.n.).

Comuniune bisericească

Întreruperea pomenirii ierarhului de către preot are o corespondență în rândul credincioșilor prin întreruperea comuniunii bisericești cu preoții care pomenesc la slujbe pe ierarhii părtași la erezie. Scopul întreruperii pomenirii ierarhului este de a trage un semnal de alarmă că în Biserică se propovăduiește o erezie, iar acest lucru nu se poate întâmpla decât în momentul în care poporul credincios se alătură preoților care întrerup pomenirea și nu mai frecventează bisericile unde ierarhul este pomenit.

Întreruperea pomenirii înainte de sinodala cercetare a episcopului părtaș la erezie se face pentru că bisericile unde se pomenește numele acestuia există erezie, nu pentru că nu ar mai exista har. Poporul care se separă de preotul pomenitor al ierarhului părtaș la erezie nu o face pentru că în biserica aceluia nu s-ar mai săvârși Sfinte Taine valide, ci pentru că împărtășirea sa din acele Sfinte Taine i-ar fi spre osândă, de vreme ce știe că le ia din mâna unui preot părtaș la erezie.

Argumentarea patristică a urmării preoților nepomenitori și a întreruperii comuniunii bisericești cu cei ce pomenesc ierarhi părtași la erezie se bazează pe îndemnurile Sfinților Părinți, adresate credincioșilor, de a nu fi în comuniune cu aceștia. Cel mai clar dintre acestea este cel al Sfântului Gherman al II-lea, patriarh al Constantinopolului (1222-1240): “Îi conjur pe toți mirenii, toți câți sunteți fii adevărați ai Bisericii Sobornicești Ortodoxe, să plecați cât se poate de grabnic de la preoții care s-au supus latinilor, și nici la biserică să nu vă adunați cu ei, nici să luați vreo binecuvântare din mâinile lor. Este mai bine să vă rugați lui Dumnezeu în casele voastre singuri, decât să vă adunați în biserică dimpreună cu cei ce au cuget latin. Altfel, veți suferi aceeași osândă ca și ei”18. Același sfat îl dă și sfântul Teodor Studitul lui Navcratie, așa cum vom vedea în cele ce urmează.

Limitele iconomiei

Vorbind despre aplicarea iconomiei, Sfântul Teodor Studitul explică faptul că există “iconomie pentru totdeauna” și dă exemplul Sfântului Atanasie care a folosit pentru credincioșii din Italia termenul de “persoa” în loc de “ipostas”, și “iconomie până la o vreme”, pe care o definește astfel: “acestea se fac până la o vreme, neavând nimic vrednic de învinuire, nici nu sunt cu ceva în afara legii, ci coboară ștacheta mai jos și nu țin de acrivia cea peste măsură. Aceasta este iconomia «pentru o vreme»”19. Această definiție a sfântului Teodor este un răspuns la întrebarea lui Navcratie “de ce dumnezeiescul Chiril a făcut iconomie ca să nu se despartă de cei din Răsărit, care pomeneau în diptice pe Teodor al Mopsuestiei, acesta fiind eretic, dacă aceștia țineau dogmele cele mai drepte și cele mai importante ale dreptei credințe?20. Răspunsul sfântului Teodor a fost: “de aceea, a răbdat el încetineala răsăritenilor, decât neprimindu-l [ei] pe cel cu adevărat eretic, să primească aplecarea spre ce este eretic21. Iar argumentarea acestei iconomii temporare se bazează pe faptul că “odată ce credința este propovăduită în chip ortodox, prin aceasta dădeau anatemei chiar pe cel pomenit de ei. Fiindcă tot cel ce este ortodox întru toate, dă potențial [en dunamei] anatemei pe orice eretic, chiar dacă nu și prin cuvânt22.

Aplicarea acestei iconomii temporare la nivelul relațiilor dintre episcopii, mitropolii și patriarhii, este completată de răspunsul la altă întrebare a lui Navcratie: “Dacă episcopul nu s-a aflat în sinodul adulter și îl numește adunare mincinoasă, dar îl pomenește pe mitropolitul său care s-a aflat la acel sinod, dacă trebuie să ne împărtășim de la un preot al acelui episcop ortodox?”. Răspunsul este “pentru iconomie, trebuie [să ne împărtășim], numai el [preotul] să nu liturghisească împreună cu ereticii. Căci nu e nimic, de vreme ce îl pomenește pe episcopul ortodox, chiar dacă acela, de frică, îl pomenește pe mitropolitul său eretic23. Răspunsul continuă: “dacă preotul unui astfel de episcop este chemat la priveghere, trebuie să mergem, iar biserica dată lui trebuie acceptată și trebuie îngăduit ca el [preotul] să vină să liturghisească în ea sau să pomenească vreun mort, desigur ortodox, și este iertat și nimic nu-l oprește pe [preotul] care a primit [biserica de la acel episcop] să liturghisească în ea”24.

Iconomia temporară care se face episcopului cu credință ortodoxă nu i se aplică și preotului cu credință ortodoxă, care pomenește pe episcopul eretic, deoarece acesta, prin pomenire mărturisește credința episcopului său: “dar dacă preotul pomenește vreun episcop eretic, chiar dacă preotul are viețuire fericită, chiar dacă este ortodox, trebuie să ne depărtăm de dumnezeiasca împărtășanie; dar când e vorba de masa de obște – de vreme ce doar acolo [la liturghie] de frică îl pomenește [pe episcopul eretic] – ar putea fi acceptat [acel preot] să binecuvânteze și să cânte cu noi, dar numai dacă nu a slujit, nici nu a avut conștient părtășie nici cu eretic, nici cu episcopul său, nici cu vreun altul de acest fel”25.

Această limită a iconomiei o impune în relația dintre preoți și dintre preoți și credincioși într-un răspuns la altă întrebare adresată de Navcratie. Întrebarea era legată de preotul ortodox, dar care pomeneşte, din frica de prigoană, pe episcopul eretic, iar răspunsul: dacă nu va liturghisi împreună cu un eretic şi nu se va împărtăşi cu unii ca aceştia, trebuie primit unul ca acesta când e vorba de mâncat împreună şi de psalmodiere şi de binecuvântarea bucatelor (şi aceasta prin iconomie), dar nu la dumnezeiasca împărtăşanie. Şi, cât timp ţine erezia, trebuie să se cerceteze neapărat, iar că pentru cei primiți ar ajunge mărturisirea, nu știu decât că aceasta este în chip limpede un mare vicleșug… numai în vremea în care nu este erezia dezlănțuită și[numai] în legătură cu cei ce nu sunt osândiți în chip limpede suntem învățați de Părinți să nu cercetăm. Dar un asemenea preot care să nu fie amestecat și să nu aibă părtășie cu eretiii, rar se găsește acum”26.

Episcopul nu are voie să judece propria cauză

Ultimul aspect pe care îl analizăm în acest referat se referă la contradicțiile canonice grave ce apar în momentul în care Chiriarhii părtași la erezie ignoră canoanele 31 apostolic, 15 I-II și 3 sin. III și decid să îi trimită în judecată pe preoții mărturisitori. Pentru că în Regulamentul autorităților canonice disciplinare și al instanțelor de judecată ale Bisericii Ortodoxe Române (RACDIJBOR) nu există procedura judecării preotului care întrerupe pomenirea episcopului său pentru participarea acestuia la erezie, deoarece pentru această întrerupere a pomenirii nu ar trebui să existe o procedură, nefiind abatere disciplinară de niciun fel, consistoriile îi trimit în judecată pe preoți după procedurile prevăzute pentru abaterile ordinare.

Prima incompatibilitate ce se ivește în această situație este încălcarea de către episcopii care îi trimit în judecată pe preoții mărturisitori a canonului Canonul 118, 112 din Pidalion: “A plăcut ca un episcop să nu judece judecata sa”, a cărui tâlcuire este: “Acest canon rânduieşte ca un episcop nici pe un alt episcop poate să judece, care ar avea cu dânsul oarece pricină, nici pe presbiterul care ar avea vreo pricină cu dânsul. Nici pe vreun alt cleric, după canonul 9 al sinodului 4. Ci nici prezbiter pârât de altul, nici diacon poate un singur episcop a caterisi, după al 12-lea al acestuia. Vezi şi pe al 74-lea apostolesc”. Acest canon este o transpunere în viața bisericească a principiului de drept roman nemo in rem suam auctor esse potest, nimeni nu poate judeca propria cauză27.

Din această incompatibilitate derivă altele: consistoriile sunt incompatibile, deoarece sunt numite de ierarh și judecă în numele său, preoții nu pot beneficia de avocați bisericești, deoarece și aceștia sunt angajați ai aceluiași episcop, recursul nu se poate face la șase episcopi, plus sufraganul, așa cum cere canonul 12 Cartagina, deoarece consistoriile mitropolitane și consistoriul național bisericesc nu sunt compuse din episcopi, iar episcopii care dau aprobările sinodale pentru recursuri sunt în aceeași stare de incompatibilitate, fiind părtași aceleiași erezii, în unele cazuri pronunțând ei înșiși astfel de caterisiri necanonice, în unele situații ierarhii care aprobă recursul sunt aceiași care au pronunțat caterisirea în instanța inferioară.

Toate aceste grave incompatibilități, care pe de o parte, încalcă principiul canonic fundamental al respectării prevederilor canonice ale Bisericii Ortodoxe, consemnat la art. 3, lit. g), iar pe de altă parte, principiul aflării adevărului și garantării dreptului la apărare, prevăzut de art. 3, lit. i) RACDIJBOR, fac ca aceste caterisiri să fie necanonice și invalide și din punct de vedere al regulamentelor de judecată.

Ele au fost aduse la cunoștința Sfântului Sinod în procesele intentate părinților Pamvo Jugănaru și Ioan Ungureanu, așteptându-se ca cea mai înaltă autoritate bisericească a BOR să dea soluția corectă pentru ieșirea din acest grav impas canonico-juridic.

1 Pidalion, Cârma Bisericii Ortodoxe, Editura “Credinţa Strămoşească, 2007, p. 68.

2 Ibidem.

3 Ibidem, p. 70.

4 Ioan N. Floca, Canoanele Bisericii Ortodoxe. Note și comentarii, ediția a III-a îmbunătățită, ediție îngrijită de dr. Sorin Joantă, f.e., Sibiu, 2005, p. 26.

5 Pidalion, ed. cit., p. 362.

6 Ioan Floca, op. cit., p. 347.

8 Părintele Iustin Pârvu, Biserica și noile erezii, f.e., f.l., f.a., p. 27.

9 Ioan Floca, p. 79.

11 Ibidem, p. 75.

12 Pidalion, p. 70.

13 Pidalion, ed. cit., p. 363.

18 Iosif Vriennios, Τὰ εὑρεθέντα ἐργα, vol. II Ρ-Θ. 140, 620Α, Tesalonic 1990.

19 Sfântul Teodor Studitul, Scrisoarea 40, Fiului Naucratie, în vol. Dreapta credinţă în scrierile Sfinţilor Părinţi, vol. 1, Ed. Sofia, București, 2016, p. 28.

20 Ibidem.

21 Ibidem.

22 Ibidem.

23 Ibidem, p. 30.

24 Ibidem.

25 Ibidem, pp. 30-31.

26 Idem, Scrisoarea 40, Fiului Navcratie, p. 44

27http://ortodoxinfo.ro/2017/04/21/parintele-pamvo-cere-sfantului-sinod-aplicarea-canonului-care-prevede-ca-episcopul-nu-poate-judeca-chestiuni-care-il-privesc/.

Sursa: http://ortodoxinfo.ro/2017/06/19/teolog-mihai-silviu-chirila-intreruperea-pomenirii-singura-masura-eficienta-contra-ereziei-consideratii-de-ordin-canonic/

REZOLUȚIA SINAXEI de la Botoșani împotriva ecumenismului și a pseudo-sinodului din Creta

În Numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh!

p-Ioan-Ungureanu_sinaxaNoi, clericii, monahii și credincioșii ortodocși care ne opunem ecumenismului, reuniți în Duminica Sfinților Români în Sinaxa națională a clericilor, monahilor și credincioșilor care au întrerupt pomenirea ierarhilor părtași ai adunării din Creta, din dorința de a păstra neschimbată Sfânta Credință Ortodoxă, pe care am primit-o din generație în generație de la Hristos, prin Sfinții Apostoli și Sfinții Părinți în Sfânta noastră Biserică Ortodoxă, pe care au apărat-o cu prețul vieții toți mărturisitorii ortodocși de-a lungul istoriei:

  1. Condamnăm ecumenismul ca erezie a tuturor ereziilor, care, prin tăgăduirea unității Bisericii, are ca scop ștergerea hotarului dintre Ortodoxie și ereziile de inspirație creștină, celelalte religii monoteiste și cele păgâne și realizarea unei uniuni religioase sincretiste între acestea, pe baza unui minimalism dogmatic și a unei pretinse “unități în diversitate”; cerem Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române să condamne definitiv și irevocabil ecumenismul ca erezie și toate practicile ecumeniste ca eretice.

  2. Condamnăm, ca autoare a ecumenismului și a tuturor ideologiilor globaliste, francmasoneria, osândită de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, prin Temeiul 785 din 11 martie 1937, aflat în vigoare și în prezent, ca organizație anticreștină și religie păgână; recomandăm tuturor ierarhilor, clericilor și poporului credincios ortodox să nu aibă nicio legătură cu aceasta, după cum hotărăște decizia Sfântului Sinod din 1937.

  3. Condamnăm Consiliul Mondial al Bisericilor”, „Conferința Bisericilor Europene”, toate formele de organizare ecumenistă la nivel mondial, regional, național sau local ca organizații eretice sincretiste și toate practicile spirituale greșite inspirate din implicarea ortodocșilor în mișcarea ecumenistă; cerem Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române să dezafilieze Biserica Ortodoxă Română de la toate aceste organizații, să întrerupă participarea la toate nivelurile de reprezentare în toate activitățile ecumeniste: adunări generale CMB sau CBE, acorduri teologice, comisii teologice, rugăciuni comune etc.

  4. Condamnăm așa-numitul “Sfânt și Mare Sinod din Creta (iunie 2016) ca adunare eretică, respingem toate documentele sale, pe motiv că legiferează ecumenismul ca doctrină eclesiologică și politică misionară în Biserica Ortodoxă, recunosc un statut eclesial ereziilor, distrug principiul unanimității ca regulă de validare a unui sinod, aprobă căsătoriile mixte; cerem Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române să le reanalizeze și să le respingă în bloc.

  5. Anunțăm că, în baza canoanelor 31 Apostolic, 15 I-II, 3 Sin. III Ec., ne-am îngrădit de erezia ecumenismului prin întreruperea pomenirii la sfintele slujbe a ierarhilor care au semnat direct hotărârile adunării din Creta, dar și a celor care le-au acceptat tacit, prin participarea la ședința Sfântului Sinod din 28-29 octombrie 2016 sau prin necondamnare publică a acestora; nepomenirea va continua până când ierarhii se vor dezice, în mod public, la nivel de Sfânt Sinod, sau în mod personal, de aceste hotărâri, rezervându-ne dreptul de a o relua ori de câte ori aceștia vor angaja Biserica în orice fel de acțiune ecumenistă de genul celor condamnate în articolele 1, 3, 4, care să împlinească condițiile cerute de canoanele invocate în acest articol pentru întreruperea pomenirii episcopului propovăduitor al ereziei.

  6. Urmând celor spuse de Sfântul Maxim Mărturisitorul, îi îndemnăm, îi susținem și îi așteptăm pe toți preoții (mai ales pe cei ce mărturisesc deschis împotriva adunării din Creta, dar nu au întrerupt încă pomenirea), ca, în baza Sfintelor Canoane menționate în articolul 5 și a practicii Sfinților Părinți în astfel de situații, să întrerupă pomenirea ierarhilor care nu se dezic public de hotărârile adunării din Creta și să se ralieze cererilor către Sfântul Sinod referitoare la ecumenism, formulate în articolele 1,3,4.

  7. Recomandăm credincioșilor care, după o temeinică informare cu privire la hotărârile eretice ale adunării din Creta și la poziția Sfintelor Sinoade și a Sfinților Părinți față de acele rătăciri ecumeniste, decid să întrerupă comuniunea bisericească cu ierarhii părtași la ecumenismul legiferat de adunarea din Creta, să frecventeze bisericile preoților care au întrerupt pomenirea, iar în duhul smereniei și al dragostei, să îi informeze pe alți creștini și pe preoții pomenitori în legătură cu motivele care i-au determinat să întrerupă comuniunea bisericească cu cei părtași la erezie și să militeze pentru îndeplinirea cererilor adresate Sfântului Sinod referitoare la ecumenism, formulate în articolele 1,3,4.

  8. Condamnăm represiunea la care sunt supuși preoții, monahii și monahiile care au întrerupt pomenirea, respectiv comuniunea bisericească, iar în baza canoanelor invocate în articolul 5, considerăm caterisirile preoților mărturisitori ca lipsite de validitate, le dăm acestor preoți cinstea ce se cuvine apărătorilor Ortodoxiei împotriva schismei și ereziei, deoarece și-au respectat promisiunea făcută la hirotonire de a fi păstori ai turmei lui Hristos, și respingem ca insultătoare și necanonice catalogări de genul “fostul preot”, “schismatic”, “fanatic” etc.

  9. Salutăm poziția acelor Biserici locale care au decis să nu participe la adunarea din Creta, să nu-i recunoască deciziile și să rămână ferme împotriva ecumenismului și pe cea a episcopilor care nu au semnat sau au respins documentele și mărturisesc public împotriva acelei adunări eretice, adresându-le rugămintea de a folosi toate instrumentele canonice și pastorale puse la îndemână de Sfintele Sinoade și Sfinții Părinți pentru a împiedica răspândirea și permanentizarea în Biserică a ereziei ecumeniste legiferate în Creta și a determina întrunirea unui sinod ortodox, care să condamne oficial adunarea din Creta, ecumenismul și, nominal, pe episcopii ce vor rămâne adepți ai acestora.

  10. Respingem cu tărie acuzația că, prin întreruperea pomenirii ierarhilor părtași ai ecumenismului și ai adunării din Creta, am comis un act schismatic sau o revoltă contra arhiereilor Bisericii noastre. Suntem în comuniune cu Bisericile locale și cu episcopii care resping public ecumenismul și adunarea din Creta, cu preoții și credincioșii acestora, precum și cu preoții și credincioșii care au întrerupt comuniunea cu episcopii care le acceptă, rămânem în Biserica Ortodoxă Universală, în cadrul Bisericii Ortodoxe Române, neavând intenția de a ne separa de ea, de a adera la organizații eretice sau schismatice, de a intra sub ascultarea altor episcopi decât cei ai locului.

  11. Îi așteptăm pe ierarhii Bisericii noastre să se dezică de ecumenism și de adunarea din Creta și să se pună în fruntea luptei ortodocșilor români contra ecumenismului și îndemnăm stăruitor tot poporul credincios ortodox să săvârșească post, rugăciune și nevoință, pentru ca Dumnezeu să ridice ierarhi și preoți ortodocși mărturisitori, care să apere Adevărul Ortodoxiei, și să păzească Sfânta Sa Biserică Ortodoxă de dezbinările provocate de erezii și schisme.

Pentru rugăciunile Preasfintei Născătoare de Dumnezeu,
ale Sfinților Români, a căror pomenire o facem astăzi,
ale Sfinților Martiri ai închisorilor comuniste și ale tuturor Sfinților, Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi. Amin.

Adoptată în Botoșani, astăzi, 18 iulie 2017, în Duminica Sfinților Români, după participarea la Sfânta Liturghie la Parohia “Schimbarea la Față a Domnului Schit Orășeni

Sursa: http://ortodoxinfo.ro/2017/06/19/rezolutia-sinaxei-de-la-botosani-impotriva-ecumenismului-si-pseudo-sinodului-din-creta/

DISCERNE

Viitorul, o paletă de opţiuni. Alege drumul!

Ortodoxia mărturisitoare

,,Dacă cineva va păzi cuvântul Meu, nu va vedea moartea în veac" (Ioan 8, 51).

ATITUDINI - Revista Fundatiei Justin Parvu

REVISTĂ DE CERCETARE ȘTIINȚIFICĂ ȘI EDUCAȚIE ORTODOXĂ editată de Fundația Justin Pârvu

ASTRADROM

,,Dacă cineva va păzi cuvântul Meu, nu va vedea moartea în veac" (Ioan 8, 51).

Vremuritulburi

ortodoxie, vremurile de pe urma, istorie, sanatate, politica, economie, analize si alte informatii utile

Lumea Ortodoxă

,,Dacă cineva va păzi cuvântul Meu, nu va vedea moartea în veac" (Ioan 8, 51).

Blog de Dogmatică Empirică

...adică despre dogmă și experierea ei în Duhul Sfant. Doar în Ortodoxie dogmele Bisericii chiar pot fi verificate prin viața mistagogică!

Sfântul Ioan de Kronstadt

În fiecare zi - gândurile unui om extraordinar

Monahul Teodot - blog oficial

Ortodoxia-singura credinta mantuitoare

SINODUL TÂLHĂRESC

,,Dacă cineva va păzi cuvântul Meu, nu va vedea moartea în veac" (Ioan 8, 51).

Bucovina Profundă

“ De mare jele şi de mare minune iaste, o iubite cetitoriu, cându toate faptele ceriului şi a pământului îmblă şi mărgu toate careş la sorocul şi la marginea sa... şi nici puţin nu smintescu, nici greşescu sămnul său. Numai sânguru amărătulu omu... ” Varlaam - Cazania

Cuvântul Ortodox

,,Dacă cineva va păzi cuvântul Meu, nu va vedea moartea în veac" (Ioan 8, 51).

Redescoperirea Sfintei Euharistii

,,Dacă cineva va păzi cuvântul Meu, nu va vedea moartea în veac" (Ioan 8, 51).

,,Dacă cineva va păzi cuvântul Meu, nu va vedea moartea în veac" (Ioan 8, 51).

SACCSIV - blog ortodox

Ortodoxie, analize, documentare, istorie, politica