PREAFERICITULUI PĂRINTE DANIEL,
PATRIARHUL ROMÂNIEI
„Petru, apostol al lui Iisus Hristos, către cei ce trăiesc împrăştiaţi printre străini, în Pont, în Galatia, în Capadocia, în Asia şi în Bitinia, aleşi după cea mai dinainte ştiinţă a lui Dumnezeu-Tatăl, şi prin sfinţirea de către Duhul, spre ascultare şi stropirea cu sîngele lui Iisus Hristos: har vouă şi pacea să se înmulţească!” (I Petru 1, 1-2).
„Pe preoţii cei dintre voi îi rog ca unul ce sunt împreună-preot şi martor al patimilor lui Hristos şi părtaş al slavei celei ce va să se descopere:
Păstoriţi turma lui Dumnezeu, dată în paza voastră, cercetând-o, nu cu silnicie, ci cu voie bună, după Dumnezeu, nu pentru câştig urât, ci din dragoste;
Nu ca şi cum aţi fi stăpâni peste Biserici, ci pilde făcându-vă turmei.
Iar când Se va arăta Mai-marele păstorilor, veţi lua cununa cea neveştejită a măririi”. (I Petru 5,1-4)
„Vă îndemn, fraţilor, pentru numele Domnului nostru Iisus Hristos, ca toţi să vorbiţi la fel şi să nu fie dezbinări între voi; ci să fiţi cu totul uniţi în acelaşi cuget şi în aceeaşi înţelegere.
Căci scris este: „Pierde-voi înţelepciunea înţelepţilor şi ştiinţa celor învăţaţi voi nimici-o” (I Cor. 1, 10, 19)
PREAFERICIREA VOASTRĂ,
Este a II-a scrisoare pe care o adresez Prea Fericirii Voastre, de data aceasta cu ocazia împlinirii unui an de la săvârșirea Marelui Sinod Panortodox, din Kolymbari – Creta, a căror documente au fost semnate, cu conștiința împăcată de Preafericirea Voastră și Ierarhii participanți din subordine, documente, care promovează panerezia ecumenismului sincretist intercreștin și interreligios.
Numele meu este GABRIELA NAGHI, din București și vă reamintesc că prima scrisoare v-am adresat-o cu prilejul împlinirii a 9 luni de la săvârșirea sus numitului sinod, nădăjduind schimbarea în atitudine, gândire și decizii a Preafericirii Voastre, luminat fiind de Mângâietorul (urare pe care v-o adresam în finalul scrisorii) și promovând în primul rând iubirea de aproapele, condiție esențială pentru mântuire pe care o așteaptă de la noi, Hristos cel milostiv și iubitor de oameni.
Suntem în postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel, cărora le cerem ajutorul în aceste vremuri apocaliptice de grea încercare și mărturisire a Adevărului Hristos. Cu adâncă durere și smerenie (atâta câtă este), din străfundul inimilor noastre, simțindu-ne umiliți și batjocoriți, trădați și pălmuiți, ar trebui, ascultându-l pe Sf.Atanasie cel Mare, să luăm aminte că „cei ce sunt ochii Bisericii, care se poartă rău și smintesc poporul, trebuie îndepărtați. Căci vă este de folos să vă adunați în casa de rugăciune fără ei, decât împreună cu ei să fiți aruncați ca Ana și Caiafa în focul gheenei” (Atanasie cel Mare, PG 33‐35, ΒΕΠΕΣ 33, 199).
Dureroasele probleme actuale, care vizează subiectele arzătoare cu care se confruntă astăzi Biserica, pe care doresc să le supun spre meditație Preafericirii Voastre, sunt:
- Aplicarea cu duritate nemaiîntâlnită în vremurile de acum ale Bisericii, a prigoanei împotriva preoților, cinului monahal și a unei părți din pliroma ortodoxă, care se opun aplicării documentelor paneretice ale așa zisului “Sinod” din Creta, care nu e mare, nici sfânt, nici panortodox.
- Patima de care sunteți cuprins în a vă ruga cu ereticii, împreună cu ierarhii și slujitorii Sfintelor Altare (care fie s-au molipsit de aceeași patimă, fie din slugărnicie, fie din frică, sau slăbiciune, pentru rangul și situația materială), vă urmează întru totul, activând cu râvnă în cadrul organismului antihristic, organ de propagandă al panereziei ecumeniste, CMB.
- Canonizarea Sfinților Închisorilor, dorința arzătoare a acestui popor, supus, răbdător, naiv, ascultător, anesteziat însă de duhoarea emanată de hidra cu multe capete a ecumenismului.
- Lipsa de reacție a PF VOASTRE și a sinodului BOR la construirea pe pământul Sfânt al României Ortodoxe, „O ȚARĂ CA SOARELE SFÂNT DE PE CER”, a unei mega-moschei.
- Vizita ereticului Papă Francisc în Romania Ortodoxă.
„Deșertăciuni a grăit fiecare către aproapele său, buze viclene în inimă și în inimă rele au grăit.
Pierde-va Domnul toate buzele cele viclene și limba cea plină de mândrie.
Căci, atunci când se ridică sus oameni de nimic, nelegiuiții mișună pretutindeni” (Ps. 11, 2-3, 8).
„Și omul, în cinste fiind, n-a priceput; alăturatu-s-a dobitoacelor celor fără de minte și s-a asemănat lor” (Ps. 48,21).
„Această cale le este sminteală lor și celor ce vor găsi de bune spusele lor.
Ca niște oi în iad sunt puși, moartea îi va paște pe ei” (Ps. 48, 13-14).
1. Cu adâncă întristare și amărăciune, am urmărit evoluția în rău și mai rău a relațiilor ierarhilor aflați în slujba PF Voastre, cu cei aflați în subordine directă, declanșând în țară o adevărată prigoană amintind de vremurile de tristă amintire (prin modul de desfășurare este cea mai dură manifestare post-sinod Creta a unei patriarhii, dintre toate cele 10 participante la așa zisul “sinod”. La ordinele PF Voastre au fost caterisiți, alungați din biserici și mănăstiri, șantajați, abuzați psihic, sub protecția legilor cultelor religioase, nici acelea respectate în totalitate, cu nesocotirea canoanelor, după puțina noastră pricepere (atâta câtă este), condamnați la lipsa mijloacelor necesare traiului, preoți, monahi, monahii, considerați „fanatici, schismatici, zeloți” și aruncați fără milă din Sfintele Lacașuri Ortodoxe, rămași pe drumuri fără pâine, fără asistență medicală (la aceste tratamente inumane fiind condamnate și familiile preoților), unii fără un acoperiș deasupra capului, pribegi la mila apoapelui (pe motivul nepomenirii episcopilor și altele inventate de cei cu gândire strâmbă), s-au luat cheile de la lăcașuri de cult, uneori cu ajutorul forțelor de ordine, s-a tulburat liniștea Sfintelor Liturghii, s-a mințit în fața credincioșilor naivi, necatehizați, „analfabeți” în cunoașterea dogmelor și scrierilor Sfinților Părinți, fiind astfel ușor de manipulat, ba mai mult schimbând adevărul mărturisit de sfinții duhovnici ai țării, sau ajungându-se la amenințarea cu moartea, smintind peste măsură plinătatea evlavioasă a Bisericii și pricinuind vătămare nemăsurată Trupului ei divino-uman.
Cum permiteți folosirea unui limbaj necivilizat, nedemn, grosolan, neadecvat pentru calitatea de slujitor al lui Hristos, atacul defăimator la adresa unor preoți, ierarhi, cât și acuze la adresa credincioșilor ortodocși, care nu s-au despărțit de Biserica Ortodoxă strămoșească, dar s-au îngrădit de panerezia adoptată de documentele cretane, de ierarhii ecumeniști și de ceilalți slujitori ai Sfintelor Altare, care au adoptat și recunosc aceste documente, fără a amenința vreun ierarh (nu există dovezi reale în acest sens) ?
– Acești preoți din subordinea ierarhilor, pe care îi conduceți își compară colegii de preoție, monahii și o parte a pliromei ortodoxe cu „o haită, care latră și ridică pumnul la arhiereu”.
– „Acuze, insulte, minciuni”. Promovarea falsei idei că biserica este în sufletul lor, la fel cu ateii care resping Biserica şi învăţătura lui Dumnezeu. Dacă Biserica este în sufletul lor, unde este Duhul Sfânt din Biserică? Unde se poate săvârşi Sfânta Liturghie în sufletul lor? Dar Sfântul Botez – au cristelniţa şi lumânarea în suflet? Au sufletul pictat cu icoane, precum e biserica? Nu se mai modelează ei după Dumnezeu, dar îşi fac un dumnezeu după căderea lor, sub demonul mândriei. Cel care spune că are credinţa (sau dragostea) numai în suflet, este plin de mândrie, precum sunt toţi cei rupţi de Sfânta Biserică, semănând dezbinare, înfricoşare şi dezinformare, pentru a sminti sufletele slabe.”[1]
”Căci nu s-au rupt de episcopi, ci de episcopi și învățători mincinoși”. ”S-au rupt” ori ”s-au îngrădit” înseamnă în esență că au încetat să aibă orice comuniune bisericească, întrerupând pomenirea patriarhului și a episcopilor unioniști, care au cuget latin (papistaș), de vreme ce aceștia sunt socotiți de-acum episcopi mincinoși și învățători mincinoși. Nu doar că nu s-au rupt pe ei înșiși de episcopi și de Biserică, ci, dimpotrivă chiar, aceștia sunt ortodocșii care păzesc Biserica de schismă și de divizări și țin adevărul de credință, de vreme ce ”nu este considerat schismă a Bisericii, ci mai degrabă izbăvire de sciziuni și biruință a adevărului”. Se rup de episcopii eretici, de cuget latin (papistaș) și de ecumeniștii de azi, iar nu de trupul Bisericii. S-au rupt de Biserică și sunt în afara ei episcopii ecumeniști de azi, unioniști și eretici având cuget latin (papistaș), din pricina credinței lor eretice și ideologiei, și toți cei care îi urmează.
Ca și atunci, (ortodocșii) de cuget latin considerau că Papa nu este eretic, iar papismul Biserică, la fel și azi ecumeniștii, prin Sinodul din Creta, cred că Papa nu este eretic, ci Biserică. Pentru Biserică, însă, Papa a fost, este și va fi totdeauna nu doar eretic, ci și prorocul mincinos al lui Antihrist, care îi va preda lui Antihrist toate religiile la picioare. Oricine crede că Papa este Biserică, este eretic și se rupe de Biserica Ortodoxă.”[2]
Prea Cucernicul Părinte Theodoros Zisis, mărturisea cu hotarare, spre luare-aminte: „Pe eretici nu-i cinstim, ci îi condamnăm…. Credinţa şi Predania noastră nu le vom trăda! Limba bisericească din scrierile Sfinţilor nu este limba diplomaţiei, ci a Ortodoxiei, a dreptăţii şi a sincerităţii. Este clar sau nu?… Ne interesează părerea lui Dumnezeu, nu părerea lumii! Vrem să fim plăcuţi lui Dumnezeu şi nu lumii!.. Nu este proprietatea personală a nimănui Credinţa Ortodoxă! La sfîrşit, Hristos şi Biserica vor învinge şi nu antihristul papă! Mielul şi nu fiara! Fericiţi toţi cîţi sunt prieteni ai Mielului şi potrivnici ai fiarei! Episcopii reprezintă Biserica doar atunci cînd conglăsuiesc în timp cu Sfinţii şi credincioşii din toate epocile, cînd sunt următori şi posesori (părtaşi) nu ai tronurilor, ci ai Adevărului. Ortodoxia a trasat limpede graniţa între erezie şi înşelare. Biserica se găseşte toată pe Sfîntul Disc al Proscomidiei. Cîţi nu sunt pomeniţi acolo, sunt în afara Bisericii, eretici şi schismatici.”[3]
Se pare că nu v-a păsat nici de turmele creștinilor ortodocși, care din dragoste pentru Adevărul Hristos, au fost nevoiți să se îngrădească, rămânând trup și suflet în interiorul BOR, ascultând însă de Preoții lor Duhovnici, care drept mărturisesc Cuvântul Adevărului, (o parte a pliromei ortodoxe, nefiind de acord cu trădarea Sfintei și Iubitei Ortodoxii de către PF Voastră și slugile obediente), călăuziți de Duhul Sfânt, au părăsit duhovnicii ecumeniști, căutând pe adevarații Preoți ai lui Hristos.
Mângâietorul „va mărturisi numele lor înaintea Părintelui Său şi înaintea Îngerilor Săi” (Apoc. 3, 5). Într-adevăr despre ascultarea de asemenea duhovnici povățuiește Sf. Grigorie Sinaitul, cuvintele sale înțelepte urmându-le și noi: „Ascultarea de duhovnic este viață veșnică, scară cerească, suire grabnică, bogăție de cununi, lucru îngeresc, lupta nepătimirii, suire și calatorie la cer. Ascultarea împlinește toate poruncile, pe toate le îndreaptă, pe toate le face și le zidește, iar pe suflet, în chip nevăzut și neștiut, cu mare grijă îl îmbogățește și îl așează în vistierie necontenit, ridicându-l spre Dumnezeu ca să stea înainte încununat și înfrumusețat în taină”.
Poate v-ar trezi interesul și cuvintele comunităților grecești ortodoxe din America, care susțin că patriarhul Bartolomeu (conducatorul “sinodului” din Creta) smintește plinătatea Bisericii și că acțiunile lui sunt împotriva Sfintelor Canoane. Aceste cuvinte, cât și tonul mustrător, se potrivesc și Prea Fericirii Voastre, așa că, îngăduiți să le citez:
„Cuvântul lui Dumnezeu nu numai că îngăduie mustrarea, dar o și impune (Lev. 19, 17; Pilde 9, 8; 10, 10; Efeseni 5, 11; I Tim. 5, 20; II Tim. 4, 2 și altele), numai să se facă cu dragoste, din criterii curate și sincere, fără răutate și patimă, întotdeauna cu intenția îndreptării nedreptăților și cu scopul mântuirii sufletelor….”
Noi, Preafericite, ca mădulare credincioase ale Bisericii, avem conștiința că suntem mai presus și decât măgarul lui Valaam și decât pietrele neînsuflețite și avem dreptul să pronunțăm cuvânt mustrător, chiar dacă el se adresează Patriarhului… Nu vă temeți de Dumnezeu? Nu învățați din istorie? Nu vă pricinuiește probleme de conștiință moartea năprasnică și rea a patriarhului Iosif în 1439 și înmormântarea lui departe de turma sa, în pământul străin și neospitalier al Florenței, în biserica ereticilor dominicani? Nu vă pricinuiește probleme de conștiință, de asemenea, moartea năprasnică și rea a mitropolitului filopapistaș Nicodim al Leningradului, în vârstă de numai 49 de ani, care și-a dat sufletul la 5 Septembrie 1978 la picioarele noului ales papă Ioan Paul I, cunoscut și ca „Papa celor 33 de zile”? …V-ați întrebat vreodată dacă nu cumva aceste morți năprasnice, de care am amintit mai sus, au fost semne dumnezeiești, prin care Dumnezeu a dezaprobat abaterile arhierești, potrivnice voii Lui, “pildă pentru cei care vor săvârși fapte necuvioase”?
Sunt situații foarte grave apărute între reprezentanți ai clerului laic și monahal care din exces de zel și devotament, nesocotind dragostea față de Hristos Domnul, poruncile Sf. Părinți, jurămintele depuse la hirotonie, însoțiți de organele de poliție au creat conflicte în parohii, manifestându-se verbal ca niște stăpâni neîndurători, într-un mod nepermis, jignitor, față de credincioșii ortodocși, care au apărat biserica ridicată prin propria jerfa, cu propriile trupuri și pe Parintele lor duhovnic (există zeci de dovezi filmate, în acest sens).
Ce se întâmplă, mă întreb ? Nu mai puteți menține atmosfera de pace și dragoste frățească poruncită de Atotputernicul Dumnezeu, pe care o propovaduiți mereu? Explicația o oferă Sf. Iustin Popovici:
„Să nu ne amăgim. Există şi un „dialog al minciunii”, atunci cînd cei care dialoghează se înşeală, cu ştiinţă sau fără ştiinţă, unii pe alţii. Un astfel de dialog e propriu tatălui minciunii, diavolul, căci mincinos este şi părintele minciunii (Ioan 8:44). Propriu este şi pentru toţi împreună-lucrătorii lui cei de bună voie sau fără de voie, atunci cînd ei voiesc să făptuiască binele lor cu ajutorul răului, să ajungă la „adevărul” lor cu ajutorul minciunii. Nu există „dialog al dragostei” fără dialogul Adevărului. Altminteri, un astfel de dialog e nefiresc şi mincinos. De aceea şi porunca purtătorului de Hristos Apostol cere: Dragostea să fie nefăţarnică (Romani12, 9).”[4]
Constatăm cu durere și profundă îngrijorare, că nu ați luat nici un fel de atitudine față de clerul laic și monahal care s-a abătut de la normele elementare de conduită și omenie, care au lepădat dragostea frățească, pe care sfințiile lor și Prea Fericirea Voastră o trâmbițați oricând și cu orice ocazie.
Aceaste situații trebuie aduse fără întârziere la cunoștința opiniei publice, a întregii plirome ortodoxe, pentru că nu mai putem accepta mușamalizarea acestor acte de o gravitate nemaiîntalnită din partea organelor bisericești, nedorind ca prin tăcere, să devenim complicii acestor abuzuri, în neconcordanță cu misiunea divina pe care Domnul Atotîndurărilor le-a încredințat-o.
Conform spuselor Mitropolitului Ambrozie, rezultatul „Sfântului și Marelelui Sinod” (și pune ghilimelele) notoriu din Kolimbari ( Creta) a fost acela că Biserica Ortodoxă s-a divizat în mai multe părți, iar turma lui Hristos s-a simțit confuză și stânjenită! De fapt, apare o nouă schismă!”
Arhiereul presupune că ”la ”nesfântul” și ”nemarele” Sinod din Kolimbari Ortodoxiei i-a fost aplicată o rană adâncă”. ”Decizia greșită a fost, în special, recunoașterea existenței mai multor Biserici creștine”.
Deci, există mai multe ”Bieserici”? Atunci de ce în Simbolul Credinței noi măturisim ”Una, Sfânătă, Sobornicească și Apostolică Biserică”? Oare acesta nu contravine eclesilogiei sau este chiar o greșeală dogmatică serioasă? Atunci în ce constă sensul teologic și conținutul dialogului ( pe care îl promovați) cu celelate Biserici creștine și confesiuni”?
Oare abaterile menținute și neînlăturate ale acestora ( în pofida atâtor decenii de dialog) justifică posibilitatea de a-i numi pe eterodocși ”Biserici” ?”[5]
Teologul Mihai Silviu-Chirila ne clarifica problema: „Comentând canonul 15 I-II, profesorul Ioan Floca afirmă că: “având în vedere prevederile canoanelor 13 și 15, se menționează că acestea prevăd numai situația când cei vizați provoacă schisma față de superiorul lor invocând anumite delicte săvârșite de acesta, dar nedovedite. În cazul în care superiorul propovăduiește în public în biserică vreo învățătură eretică, atunci respectivii [preoții – n.n.] au dreptul și datoria de a se despărți imediat de acel superior. În acest caz, nu numai că nu vor fi sancționați, dar vor fi lăudați, pentru că au osândit legal pe cel vinovat și nu s-au răsculat împotriva acestuia”[6]
Comentariul părintelui Ioan Floca introduce câteva elemente foarte importante în înțelegerea acestui canon:
- Nu condiționează strict propovăduirea publică a unei erezii osândite de Sfintele Sinoade sau Sfinții Părinți, subînțelegându-se că e vorba despre erezie în general, care este osândită și de sinoade, și de Părinți, prin faptul că este contrară învățăturii acestora, nu doar de o anumită erezie condamnată deja de aceștia.
- Întreruperea pomenirii este percepută ca un drept și ca o obligație a preotului.
- Întreruperea pomenirii trebuie să se facă imediat ce s-a luat la cunoștință de existența unei erezii în predicarea episcopului.
- Preotul care a întrerupt pomenirea a osândit legal pe cel vinovat și nu s-a răsculat împotriva acestuia.
În momentul în care se constata că Episcopul nu se mai călăuzește după Cuvântul Evangheliei Domului Hristos, de învățăturile Sfinților Părinți ai Bisericii Ortodoxe și ale Sfintelor Canoane, preotul trebuie să rămână ascultător lui Hristos și Bisericii Sale, așa cum remarca și părintele Iustin Pârvu: „Ierarhii noștri, când sunt învestiți în episcopie depun un jurământ cum că se obligă să păzească dreapta credință și cele șapte sinoade ecumenice. Dacă încalcă jurământul, atunci nu mai sunt episcopi, nu se mai supun mai marilor lor, păstorii lor. Dacă ei nu se supun mai-marilor lor, adică Sfinților Părinți, cum să ne pretindă nouă ascultare? Noi nu ascultăm de furi, ci de glasul Bisericii, care vorbește prin Sfinții Părinți, nu prin minți îmbătate de mitre aurite din capul lor”
În concluzie:
1. Nu mă aștept să vă deziceți împreună cu toți ierarhii de documentele eretice semnate în Creta. Un ierarh în susținerea acestora a spus chiar că „este o blasfemie sa numesti acest sinod eretic”.
„Dacă vorbește cineva, cuvintele lui să fie ca ale lui Dumnezeu; dacă slujește cineva, slujba lui să fie ca din puterea pe care o dă Dumnezeu, pentru ca întru toate Dumnezeu să se slăvească prin Iisus Hristos, Căruia Îi este slava și stapanirea în vecii vecilor. Amin.” (I Petru 4, 11).
Până în prezent Prea Fericirea Voastră, ierarhii, majoritatea cinului laic și monahal ascutatori de minciuno- episcopi și nu de Hristos, nu au dovedit că sunt vrednici urmași ai Sf. Apostoli.
2. Suntem obosiţi de agenda încărcată a ierarhilor, de râvna cu care aceştia încearcă să ne alinieze după normele politicilor globalizante; vrem să ne odihnim în ortodoxia noastră. Nu putem să-i percepem ca pe nişte păstori pe cei care încearcă să se impună ameninţând cu afurisiri şi caterisiri. Ne-am săturat de denigrări şi calomnii, de încercări de creionare a unei ortodoxii înapoiate şi troglodite care necesită modernizare. Elitismul şi măririle lumeşti nu îşi au locul în Biserica Ortodoxă. Bunicii şi străbunicii noştri, în şi prin Biserică au reuşit să menţină şi să ajute la supravieţuirea acestui neam, în condiţii lipsite de speranţă. A contrapune evlaviei lor o imagine defăimătoare e la limita blasfemiei. Celor care ne ponegresc le răspundem că preferăm să rămânem cu „ortodoxia puţâtoare” (expresia apartine Pr.C.Necula, care îndrumă credincioşii spre o „concepţie globalăa lucrurilor care se petrec”, spunandu-ne să-i apreciem pe luterani, catolici, unitarieni, etc. ca fiind cei care „ne-au învăţat să ne spălăm când mergem la slujbă, să nu fim o ortodoxie puţâtoare”, „ne-au învăţat cum să construim luminos bisericile” şi să „conştientizăm valoarea Scripturii”) şi cu „babele murdare pe picioare” (Românul absolut Petre Tuţea), decât cu ierarhi parfumaţi şi daţi cu toate alifiile, ce ne privesc condescendent de la distanţă, care au uitat să fie păstorii iubitori ce-şi îndrumă turma cu blândeţe şi discernământ.”[7]
3. Nu mă aștept să anulați caterisirile nedrepte aplicate Preoților care au încetat pomenirea Ierarhului, să dați ordinul necesar reprimirii monahilor și monahiilor în mănăstirile din care au fost alungați, şi să instauraţi pacea și dragostea frățească, după cum spune Sf. Apostol Petru:
„Trăiți ca oamenii liberi, dar nu ca și cum ați avea libertatea drept acoperământ al răutății, ci ca robi ai lui Dumnezeu. Dați tuturor cinste, iubiți frația, temeți-vă de Dumnezeu, cinstiți pe împarat.” (I Petru 2, 16-17).
Nu mă aștept să sancționați pe slujbașii din subordine pentru abaterile disciplinare, de care se fac vinovati.
Au existat fapte mult mai grave decât cele menționate și nu ați aplicat nici o sancțiune ierarhului care s-a abătut de la Dreapta Credință Ortodoxă.
4. Nu mă aștept ca un Părinte iubitor ce vă considerați, care își apără turma, să vă cereți iertare pliromei ortodoxe în numele ierarhilor și preoților din subordine, care au insultat-o, jignit-o, amărât-o, disprețuit-o, cu cuvinte de ocară.
„Deci, lepădând toată răutatea și tot vicleșugul și fățărniciile și pizmele și toate clevetirile, ca niște prunci de curând născuți, să doriți laptele cel duhovnicesc și neprefăcut, ca prin el să creșteți spre mântuire, de vreme ce ați gustat și ați văzut că bun este Domnul. Apropiați-vă de El, piatra cea vie, de oameni într-adevăr neluată în seamă, dar la Dumnezeu aleasă și de preț; și voi înșivă, ca pietre vii, zidiți-vă drept casă duhovnicească, preoție sfântă, ca să aduceți jertfe duhovnicești, bine-plăcute lui Dumnezeu, prin Iisus Hristos; pentru că scris este în Scriptură: „Iată, pun în Sion Piatra din capul unghiului, aleasă, de mare preț, și cel ce va crede în ea nu se va rușina.” (I Petru 2, 1-6).
Despre „pacea” la care îndemnați tot timpul, în condițiile actuale,vă amintim cuvintele Sf.Grigorie Teologul : „Nu sunt cei mulți așa, iar întâi-stătătorii poporului și conducătorii lui duhovnicești altfel, ci poporul duce pe față război cu preoții, având ca temei de încredințare dreapta lui credință. Și pe toți câți fac asta pentru credință și pentru dogmele cele mai înalte și de frunte, nici eu nu-i țin de rău, ci, dimpotrivă, dacă trebuie să spună adevărul, îi laud și-s de acord cu ei. O, dacă aș fi unul dintre cei ce luptă pentru adevăr și sunt urați pentru adevăr! Dar, mai bine zis, mă voi lauda că sunt! Mai bine un război vrednic de laudă, decât o pace care te desparte de Dumnezeu!”
5. Cât despre noi, iubitori ai Atotmilostivului Domn Iisus Hristos, credem într-totul, cuvintelor de foc ale Sf. Apostol Petru:
„Ci, întrucât sunteți părtași la suferințele lui Hristos, bucurați-vă, pentru ca și la arătarea slavei Lui să vă bucurați cu bucurie mare. De sunteți ocărâți pentru numele lui Hristos, fericiți sunteți, căci Duhul slavei și al lui Dumnezeu Se odihneste peste voi; de către unii El se hulește, iar de voi se preaslavește. Iar de suferă ca creștin, să nu se rușineze, ci să preamărească pe Dumnezeu, pentru numele acesta. Căci vremea este ca să înceapă judecata de la casa lui Dumnezeu; și dacă începe întâi de la noi, care va fi sfarșitul celor care nu asculta de Evanghelia lui Dumnezeu? Și dacă dreptul abia se mântuiește, ce va fi cu cel necredincios și păcătos? Pentru aceea, și cei ce suferă, după voia lui Dumnezeu, să-și încredințeze Lui, credinciosului Ziditor, sufletele lor, săvârșind fapte bune.” (I Petru, 4, 13-14 ; 16-19)
2. Se pare că rugăciunile în comun cu ereticii v-au devenit o patimă nevindecată și numai o intervenție a lui Dumnezeu poate să vă slobozească de ea. „Neîncetat rugați-vă” al Apostolului, Preafericirea Voastră l-ați schimbat în „Neîncetat rugați-vă în comun cu ereticii și cu cei de alte religii”. Iar aceasta o faceți continuu și fără opreliști.
„Cei ce se prefac că mărturisesc credința ortodoxă sănătoasă, însă au comuniune cu eterodocșii, pe unii ca aceștia, dacă după poruncă nu cedează, să-i aveți nu doar ca pe unii afurisiți, dar nici frați să nu-i mai numiți” (Sfântul Vasile cel Mare, Către monahi).
Nu mai există pentru mine speranța că veți părăsi Consiliul Mondial al Bisericilor, organism satanic ecumenist, urmând exemplul Patriarhului Georgiei, Ilia al II-lea și al Bulgariei, Patriarhul Neofit.
Vă reamintesc ce declarați, cu puțin timp în urmă: „Marti 26 /01/2016 la dineul oferit, la Institutul de la Bossey, lângă Geneva, în onoarea delegaţiilor Bisericilor Ortodoxe autocefale, de către Rev. Dr. Olav Fykse Tveit, Secretarul General al CMB, PFP Daniel spunea: Acest Institut, fondat în 1946, adică doi ani înainte de crearea Consiliului Mondial al Bisericilor (1948) a avut şi are şi astăzi o semnificație deosebită privind educaţia tinerilor pentru dialog intercreştin, pentru întâlnirile clericilor şi laicilor din toate Bisericile angajate în promovarea unității creştine. …. La acest seminar au participat îndeosebi creştini catolici şi protestanţi care au dorit să cunoască mai bine teologia şi spiritualitatea ortodoxă. Timp de opt ani (între 1980-1988) am organizat personal un astfel de seminar în fiecare an, pentru a facilita participanţilor o cunoaştere mai profundă a teologiei şi spiritualităţii ortodoxe… Mulți tineri ortodocşi care au studiat la Institutul Ecumenic de la Bossey în ultimii 60 de ani au devenit episcopi (inclusiv actualul Patriarh Ecumenic BARTOLOMEU), preoţi, profesori şi misionari laici ai Bisericilor Ortodoxe…”
Ați reușit în tot acest timp, să aduceți în sânul BOR, câțiva catolici sau protestanti? Nu! Prin urmare lupii în piei de oaie sunt în mijlocul nostru demult, sfâșiind Cămașa lui Hristos, trăind într-un duh ecumenist, sincretist, secularist, acceptând teoria anglicana „a ramurilor”, erezie de neconceput pentru Adevărata Ortodoxie, producând sminteli, dezbinări în mijlocul pliromei de care nu le păsa, pedepsind, nedreptățind preoți, monahi, mireni care ridică glasul și militează pentru ieșirea BOR din „captivitatea babilonică” în care se afla.
„Alături de dialogul ecumenic, săptămâna de rugăciune comună face parte din cortegiul strategiilor puse la punct de-a lungul deceniilor de către organizatorii mişcării ecumenice pentru aducerea ortodocşilor la acelaşi numitor comun cu heterodocşii. Astfel, ortodocşii încep să se roage împreună cu eretici de toate felurile, după cum înşişi mărturisesc: catolici care atacă Sfânta Treime prin Filioque şi cred în infailibilitatea unui om, protestanţi care nu o respectă pe Născătoarea de Dumnezeu, calvini, luterani, monofiziti, precum şi neoprotestanţi, iconoclaşti, ce nu o cinstesc pe Maica Domnului şi nu au nici Sfinte Taine, ba chiar şi cu necreştini ce nu cred în Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Aceste rugăciuni în comun cu ereticii rodesc astăzi desăvârşit, căci cu adevărat ortodocşii se află acum la acelaşi numitor comun cu heterodocşii, dacă nu cumva mult mai jos decât ei”[8].
Mai nou, la începutul acestui an, 2017, ați obligat pliroma ortodoxă să accepte cu forța, rugăciuni împreună cu ereticii, în bisericile parohiale, iar în Bucuresti spre exemplu, cuvântul de învățătură de la Vecernie, să fie prezentat de un calvino-luteran.
Cum ne-ați supus la o atare înjosire și blasfemie?
S-a ajuns la situația dezonorantă ca ortodocșii să poată intra în biserică, doar legitimați de forțele de ordine, chemate să asigure paza și ordinea, în eventualitatea apariției unor situații „jenante”, pentru clerul din subordine și „invitați” (există dovezi filmate) .
Aşa se face că tulburarea şi spaima pricinuită de această hidră a întunericului a răspândit turma dreptcredincioasă a lui Hristos, făcând-o să caute cu disperare un adăpost pentru sufletele lor. Unii şi-au pus în zadar nădejdea în ierarhii lor şi în instituţia bisericească oficială, crezând că aceasta le-ar putea oferi un liman duhovnicesc. S-a dovedit într-un final că oamenii acestui veac, fie ei şi ierarhi, pot fi amăgiţi, cumpăraţi sau covârşiţi pur şi simplu de greutatea vremurilor şi, în consecinţă, se pot abate de la calea cea dreaptă.
Totuși, mă întreb: cum nu tremurați, împreună cu toți cei care merg pe calea acestor întruniri paneretice, care urmăresc distrugerea Ortodoxiei, la citirea rugăciunii ecumeniste cu care s-a deschis Adunarea a patra a CMB (Upsala, 1968):
„O Dumnezeule Tată, Tu poți să le faci pe toate noi. Ne încredințăm Ție. Ajută-ne ca să trăim pentru alții, căci și dragostea Ta se întinde peste toți oamenii. Să căutăm și să cercetăm adevărul pe care nu l-am cunoscut…” !!!
Groază și cutremur, înfricoșare nețărmurită, ne cuprinde la auzul acestei blasfemii.
Ce interese vă măcina sufletul?
De ce nu recunoașteți, făcând metanie și cerând iertare poporului pentru smintirea făcută, luând exemplul patriarhului Ilia al II-lea, și renunțând la participarea BOR la aceasta unificare religioasă antihristică, decisă de oculta masonică pentru a întroniza Noua Ordine Mondială (New World Order) ce va susţine o monedă virtuală unică, un guvern unic dictatorial şi un surogat de religie unică şi unanim acceptată voit sau nevoit. S-a ajuns astfel „la acest cal troian – ecumenismul, prin care „înţelepţii Sionului” speră să monopolizeze tot ceea ce cuprinde termenul „religie”, denaturând şi amestecând tot ceea ce înseamnă credinţă, iar prin denaturarea creştinismului să se ajungă la un satanism travestit.”
Ați devenit străin, rece și de neclintit față de nevoile spiritual – morale ale poporului în majoritatea lui naiv, indiferent, „analfabet”, necatehizat, lipsit de curaj, anesteziat de duhoarea cuvintelor viclene și fățarnice ale mai marilor, limitându-se doar „să dea Cezarului cele ce sunt ale Cezarului”.
Cunoașteți foarte bine citatele pe care le voi mentiona mai jos, ale Sfinților Părinți: Sf. Epifanie ne sfătuiește și el, să respingem „toate ereziile, ca pe niște fiare cu venin de moarte”. Iar cuvintele Sfântului Chiril al Ierusalimului sunt destul de grăitoare: „Fugi de adunările lor necurate și rămâi totdeauna în Sfânta Biserică sobornicească, în care ai primit și nașterea din nou”.
Opreliștile Sfinților Părinți se extind și asupra rugăciunilor în comun cu ereticii, despre care Sfințitul Valsamon, spune: „dreptslăvitorii creștini se cuvine a se feri de eretici și slujirile lor a le urî”, cum de altfel și Sf. Chiril al Ierusalimului sfătuiește în acest fel: „Mai ales, urăște toate adunările nelegiuiților eretici”.
Poate cuvintele fraților noștri întru Hristos, georgienii, vor mișca inima PF Voastre. Permiteți să citez: Scrisoare deschisă către Patriarhului Ilia al Georgiei, de la Obştea Mănăstirii Sfântul Shio din Mghvime
„Hristos Domnul a numit acea Biserică care păstrează mărturisirea cea adevărata şi mântuitoare Biserica Sobornicească. Pentru această mărturisire l-a numit pe Petru binecuvântat, când a declarat că «pe această piatră [adică, a dreptei credinţe] voi zidi Biserica Mea şi porţile iadului nu o vor birui» (Mat. 16, 18)” – Sfântul Maxim Mărturisitorul (Migne PG 90, 132A)
„Am ajuns orfani, fără de tată” – Plângerile lui Ieremia
„Cine citeşte să înţeleagă” – Mat. 24, 15
….Ecumenismul este erezie! Aceasta este limpede. Mai mult decât atât, este erezia ereziilor… Aşa-numitul „Consiliu Mondial al Bisericilor” chiar în denumirea sa conţine o contradicţie a doctrinei creştin-ortodoxe referitoare la Biserică. Şi în a sa „Teorie a Ramurilor” respinge într-un mod desăvârşit această dogmă. Iar „Consiliul” se străduieşte să împlinească această respingere fundamentală prin practica sa militantă a „pluralismului religios”.
Biserica Ortodoxă, participând la activităţile mai sus numitului „Consiliu Mondial al Bisericilor”, îşi declară consimţământul faţă de toate învăţăturile şi activităţile sale (ale CMB). Chiar prin acest mijloc ea devine parte a minciunii şi a tuturor greşelilor Consiliului. Ea devine eretică în măsura în care Consiliul însuşi este eretic. Această erezie pătrunde şi mai adânc în trupul Bisericii prin participarea ierarhiei în diverse forme de împreună-celebrări liturgice oficiate de instituţiile Consiliului în decursul activităţilor ei obişnuite.
Când Biserica începe în orice grad să accepte învăţături eretice, atunci harul mântuitor slăbeşte întru ea. Odată ce Biserica, luată în întregime, acceptă erezia, atunci harul mântuitor părăseşte comunitatea, deoarece mântuirea pentru membrii ei devine imposibilă, chiar dacă ei şi-ar da vieţile pentru convingerile lor.
„Există doar două căi de scăpare din situaţia care a apărut în BOG (n.m.BOR): fie Biserica renunţă la greşeala sa, fie cei care îşi doresc mântuirea părăsesc adunarea celor necredincioşi. Respingerea de către Biserică a ereziei ecumenismului trebuie să fie exprimată prin plecare sa din CMB. Nu există altă cale.”[9]
Menționăm că: „Nu doar pseudo-ortodocşii ecumenişti se numesc fără de ruşine pe sine ”ortodocşi”, ci inşişi monofiziţii se numesc fără de ruşine pe sine ”ortodocşi”. Cât despre organizaţia acestor eretici, ea este una dintre manifestările concrete ale acordului de la Chambessy.”[10]
Canonul 45 al Sfinţilor Apostoli porunceşte cu glas de tunet: „Episcopul, sau preotul, sau diaconul, care s-a rugat cu ereticii numai, să se afurisească; iar dacă le-a îngăduit lor să lucreze ceva ca clerici, să se caterisească” ( Vezi şi Canonul 33 al Soborului din Laodikia.) Porunca aceasta este limpede chiar şi pentru o conştiinţă de ţânţar. Oare nu?
Canonul 65 al Sfinţilor Apostoli hotărăşte: „Dacă vreun cleric sau mirean intră în sinagoga iudeilor sau a ereticilor ca să se roage, să se caterisească şi să se afurisească”. Şi aceasta este limpede chiar şi pentru conştiinţa cea mai primitivă. Oare nu?
Canonul 46 al Sfinţilor Apostoli: „Episcopul sau preotul care primesc botezul sau jertfa ereticilor, poruncim să se caterisească. Căci ce înţelegere poate să fie între Hristos şi Veliar? Sau ce parte are credinciosul cu necredinciosul?” Este un lucru bătător la ochi, chiar şi pentru cei lipsiţi de ochi: această poruncă hotărăşte în chip imperativ că nu trebuie să recunoaştem ereticilor nici o sfîntă taină şi că trebuie să judecăm toate ale lor ca nelucrătoare şi lipsite de dar.”
Concluzii:
1. Nu cred că veți urma bunul exemplu al Patriarhiei Bulgariei și Georgiei, părăsind CMB-ul, și dând curs astfel numeroaselor cereri care vi s-au adresat și încă vi se mai adresează până acum în acest sens, întrucât nu ați dovedit că aveți nevoie de un dialog părintesc și cald despre acest subiect. Cât de înțelept ne învață Cuviosul Sofronie de Essex:
„Şi cât de amar îmi este să observ că în noi trăieşte o cumplită înclinaţie către dominare şi către întâietate, către faptul de a vedea pe celălalt mai prejos – şi aceasta este prăpăd pentru om. Adesea întâlnim situaţia unde oamenii în exterior sunt plini de informaţie în tot felul de domenii ale cunoaşterii, dar lăuntric nu au învăţat să iubească.” Iar Sf. Siluan, adaugă: „Mare, este un singur lucru: a se smeri, a înfrânge mândria care împiedică a iubi.”[11]
3. Nu sunteți de acord, că ar fi normal în calitatea pe care o dețineți de Președinte al Sinodului BOR, să propuneți în sfârșit, canonizarea Martirilor, Mucenicilor, Mărturisitorilor din temnițele și închisorile comuniste, în acest an, desemnat de Patriarhia Română „an omagial al apărătorilor ortodoxiei în timpul comunismului”, ca o încununare a jertfei lor pentru Credința în Hristos, neam și țară.
Să îi treceți întru Slava lui Dumnezeu în sinaxare?
Jertfa Ierarhilor, a Preoților și mirenilor ortodocși romani, jertfa lor de sânge, mucenicească, martirică este cumva mai prejos decât a catolicilor, a rușilor, sau a celor de alte naționalitați, care deja au canonizat, beatificat mii de Martiri?
Mărturiile, cererile neîncetate ale pliromei ortodoxe pe care o păstoriți prin Voia Celui de Sus, ale unor preoți și reprezentanți ai cinului monahal (cei care au avut curajul, precum Cuviosul vrednic de pomenire Părintele Justin Parvu de M. Petru – Vodă) au rămas fără răspuns. Nu cunoașteți ce înseamnă să fii patriot, să-ți iubești până la moarte Credința Ortodoxă, Neamul și Țara, suferind chinuri inimaginabile și dându-ți viața în brațele pline de iubire a Celui Vechi de zile? Cunoașteți numele și jertfa fiilor BOR, a Martirilor, Mucenicilor, Mărturisitorilor din temnițe și închisori?
Aceste mari personalitați, declarati „Sfinți” de evalvia poporului și de unii Parinți ai Bisericii, nu este suficientă.
Din partea Patriarhiei doar vorbe fără fapte, conferințe preoțești, simpozioane nenumărate, ceremonii religioase, editarea unor studii și cărți, care aduc în primul rând bani și imagine (!).
Aplecați-vă cu durere și cu dragoste asupra acestui subiect, căci zilele sunt puține.
„Cine se pune în slujba binelui, adună puzderie de duşmani în jurul său. Aici satana îşi concentrează cohortele sale de diavoli. Uneori e bună şi sabia de la cingătoare, dar sabia spiritului e cea mai eficace împotriva răului.” Preotul Ștefan Marcu a fost una dintre cele mai luminoase figuri ale Bisericii prigonite.[12]
Iată ce mărturisește despre acest subiect, binecunoscutul Preot Fabian Seiche (autor a numeroase volume dedicate Martirilor si Mărturisitorilor români din secolul XX) :
„De ce numai noi românii suntem atât de îndoielnici în credinţă? Nu ne bate Dumnezeu că nu ne cinstim sfinţii închisorilor? Cred că şi din acest motiv ne bate, cu prisosinţă… Sfinţii sunt manifestarea concretă şi personală a lui Dumnezeu în Biserică, iar Biserica nu se menţine vie decât prin Sfinţi. La loc de cinste se află Martirii. Protestăm față de aceste fapte anticreștinești și față de indiferența Patriarhiei Române”, făcându-se referire la toate acțiunile dedicate ortodocșilor care au suferit pentru credința în Hristos în timpul prigoanei comuniste față de care „Patriarhia nu s-a implicat și a tăcut în mod rușinos” (denumirea unei străzi dinTimișoara -Petre Țuțea, ortodox convins, erou anticomunist și martir al BOR care a facut 13 ani de închisoare în pușcăriile comuniste, pericolul de demolare la presiunile unui institut ocult: „Elie Wiesel” prin care a trecut Statuia din București a martirului Mircea Vulcănescu, ucis la Aiud în 1952, retragerea titlului de cetățean de onoare post‐mortem al orașului Târgu Ocna, pentru martirul Valeriu Gafencu (mort la Tg. Ocna în 1952).[13]
În același timp:
- Într‐un interviu din „Lumea monahilor”, aprilie 2014, teologul și profesorul Radu Preda, director al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER), a spus că BOR „a întârziat nepermis de mult momentul asumării, în cunoştinţă de cauză, a trecutului recent, printr‐o deschidere de bunăvoie a propriilor arhive, printr‐o recunoaştere a rolului, cel puţin exemplar, dacă nu chiar de sfinţi, al unor oameni de‐ai ei, bărbaţi şi femei, care au murit pentru credinţă – şi mă refer aici explicit la ceea ce numim cu un termen metaforic şi generic „sfinţii închisorilor”. … biserica trebuie să aibă curajul asumării trecutului recent, pentru că va avea o surpriză uriaşă: va vedea că, în ciuda colaborării pe faţă – sau pe dos, dacă vreţi – a unor membri ai ierarhiei sau ai clerului, pe lângă compromisurile retorice precum lupta pentru pace şi altele asemenea, o abordare critică a perioadei şi o analiză istoriografică ar scoate la iveală un tezaur de martiraj şi de rezistenţă morală, care ar pune cu adevărat Biserica într-o cu totul altă lumină, dar nu ca instituţie, că nu instituţia trebuie să fie aici în centru, ci ca ceea ce este de fapt defintoriu pentru ea, şi anume comunitatea de credinţă.”
- Și tot Radu Predareacționează vehement la tăcerea Patriarhiei în fața atacurilor presei murdare la adresa mitropolitului Bartolomeu: „Ceea ce mă uimeşte şi mă întristează însă cel mai mult în această poveste a fost tăcerea Patriarhiei. … Procedând astfel, Patriarhia dă dovadă că se plasează în afara conştiinţei eclesiale, veghea şi solidaritatea sinodale fiind practic suspendate… la împlinirea de curând a primelor două decenii de la căderea comunismului, vocea Bisericii noastre a fost mai mult decât slabă. S‐au organizat dezbateri pe temă mai curând la Viena decât la Bucureşti… Prin lipsa de bărbăție, … comportându‐se astfel, Biserica noastră, în ipostaza ei ierarhică, riscă să fie acuzată nu atât pentru compromisurile dinainte de 1989, cât mai ales pentru lipsa de viziune profetică după aceea” („Lumea credinței”, feb., 2010).
- La alte popoare ortodoxe, martirii din comunism au fost demult canonizați. Biserica Ortodoxă Rusă a canonizat mii de martiri, în frunte cu țarul Nicolae IIși cu patriarhul Tihon, omorât de comuniști în 1925. Patriarhul a fost canonizat în octombrie 1989 (!), iar în 1992 i s‐au găsit moaștele. Țarul Nicolae, omorât în 1918, deși nu a dus o viață de sfânt, a fost canonizat în anul 2000 pentru sfârșitul său în credința ortodoxă, omorât de atei. BOR tace rușinos!
- Romano‐catolicii din România, beatifică martirii ei uciși în comunism:
‐Szilárd Bogdánffy, episcop de Oradea, ucis în închisoarea Aiud (1953), beatificat la 30 octombrie 2010; Janos Scheffler, episcop de Satu Mare, mort în 1952 la Jilava, beatificat la 3 iulie 2011[14]; monseniorul Vladimir Ghika, ucis în 1954 la Jilava, beatificat la 31 august 2013; episcopul de Iași Anton Durcovici, omorât la Sighet în 1951, beatificat la 17 mai 2014.[15]
Greco‐catolicii au în curs de beatificare/canonizare 7 episcopi morți în închisori. Cui îi este frică de sfinții din BOR? Poate celor ce‐au făcut miliție secretă, turnătorie ori șantaj.
Rușinea cade atât pe statul român, care‐și bate joc de memoria miilor de foști deținuți politici, cât mai ales pe BOR, unde se află depuse de ani de zile cereri pentru martirii ortodocși români, cum ar fi Valeriu Gafencu, Ilie Lăcătușu, Gheorghe Calciu Dumitreasa.
Preotul profesor dr. Gh. Drăgulin a scris studii bine documentate, adevărate comori de spiritualitate publicate în revistele bisericești. A trecut și el prin iadul închisorilor comuniste. … În acestea, militează pentru o canonizare colectivă, cât și individuală. De 24 (29 n.m.) de ani însă, Sinodul BOR tace!
De 24 (29) ani așteaptă acești sfinți o canonizare oficială și nu s‐a făcut nimic.
Oare martirii cu aprobarea cui mărturiseau credința? Nu mai putem mărturisi și apăra credința ortodoxă în spațiul public decât cu aprobarea administrației patriarhale/chiriarhale? Pe ce temei ortodox? … Protestăm față de această tăcere vinovată în anumite cazuri… Dumnezeu să judece și să facă dreptate – fiindcă nu mai are cine!”[16]
„Cel mai mare păcat al oamenilor e frica,
spaima de-a privi în faţa şi a recunoaşte adevărul.
El e crud, acest adevăr, dar numai el foloseşte.”
Mihai Eminescu, Manuscrisul Superfluenţa populaţiei
„Cuvântul potrivit pentru a descrie importanța canonizării Sfinților Mărturisitori din vremurile comuniste este exorcizare… Într-o societate românească posedată încă de foști membri ai eșaloanelor 2 și 3 ale Securității și PCR, precum și de urmașii și acoliții acestora, într-o națiune cu sufletul tulburat fie de vechi și încă nedispărute mentalități comuniste, fie mai nou, de toxicitatea secularizării ateiste și ”corectitudinii politice” importate din spațiul Uniunii Europene, altfel spus, în haosul demonic în care rătăcim de aproape trei decenii, proclamarea publică a sfințeniei celor care au fost schingiuiți, batjocoriți și asasinați în Gulagul comunismului din România reprezintă începutul unei adevărate exorcizări. Aceasta pentru că, prin canonizarea Sfinților Mărturisitori din vremurile comuniste, Biserica ar oferi exemple sfinte de curaj în mărturisirea credinței în fața stăpânilor acestei lumi și totodată, ar reafirma setul de valori morale în temeiul cărora acești români au acceptat să renunțe la confortul compromisului și și-au asumat să înfrunte demonul comunismului.”[17] ( Nichifor Cremene)
Citez în continuare din același articol: „La hotarele Țării stau într-o așteptare neprietenoasă vechi dușmani, tânjind după bucăți din trupul țării noastre. Națiunea Română este dezbinată, trădată vreme de aproape trei decenii de politrucii care au condus Statul Român și lipsită de forța asumării valorilor creștine. Numărul românilor scade cu aproximativ două milioane la fiecare deceniu, pericolul dispariției noastre fizice este unul extrem, dacă nu ne vom opri de la uciderea pruncilor prin avorturi și de la batjocorirea Tainei Cununiei.
Doar o ofensivă majoră din partea Bisericii mai poate să trezească Națiunea noastră din această somnolență demonică în care s-a scufundat. Canonizarea Sfinților Mărturisitori din vremurile comuniste dobândește, în acest context, valențele începutului unei necesare exorcizări a sufletului românesc. O exorcizare prin care demonii care ne pervertesc sufletul vor fi alungați, iar drumul nostru în Istorie, spre Judecata lui Dumnezeu, va fi iarăși un drum alături de Iisus Hristos, un drum al mântuirii noastre, ca Neam creștin.”
Preotul Vasile Gordon în articolul Întrebare frecventă: Când vor fi canonizaţi Sfinţii Închisorilor din România? apărut în Permanenţe nr. 2 / 2016, remarca: „Să luăm aminte, aşadar, că puterea opozanţilor, indiferent pe ce treaptă s-ar afla, deşi uneori pare de neînvins, este trecătoare şi iluzorie, pentru că devine, practic, o lovire cu piciorul în ţepuşă – cum a fost cazul atitudinii Apostolului Pavel, înainte de convertire (Fapte 9,5). Este şi sensul ce rezultă din mărturisirea părintelui profesor Gheorghe Drăgulin, un cunoscut pătimitor al închisorilor comuniste: „Chiar şi fără voia oamenilor, istoria reliefează vrednicia lor lăuntrică şi reală – spre zidirea sigură a urmaşilor şi spre slava lui Dumnezeu”… Se crede că în timpul defunctei orânduiri comuniste au funcţionat în ţara noastră 160 de închisori. Prin ele au trecut două milioane de deţinuţi politici, dintre care trei sute de mii au fost ucişi („Rezistenţa”, 1/1991, p.3). Alte surse dau cifra de trei milioane de pedepsiţi politic, cincisprezece mii dintre ei devenind eroi ai morţii legale („România liberă”, 17-18 aug. 1991, p. 3)”. Iar în legătură cu clericii întemniţaţi, volumul „Biserica întemniţată. România: 1944-1989” înregistrează 2544 de persoane, între care 2398 de preoţi (ortodocşi – 1725; greco-catolici – 226; romano-catolici – 165; protestanţi şi neoprotestanţi – 90; alte religii – 36); totodată, 31 de ierarhi ortodocşi scoşi din scaun.”
În articolul său Ofensiva Bisericii Ortodoxe ruse de a canoniza martirii anticomuniști și un mucenic român, dl.Ionuț Tene, remarca cu amărăciune:
„Bisericile ortodoxe surori din țările vecine, bulgară, ucraineană, sârbă și-au făcut datoria față de memoria martirilor anticomuniști și mucenicilor din închisori, Biserica noastră încă nu. În Sfântul Sinod al BOR există o teamă neînțeleasă și o tergiversare ce nu cred că are de a face neapărat cu tăria credinței hristice de a recunoaște poporului român martirii săi care s-au jertfit în lupta împotriva comunismului diabolic și ne-au spălat onoarea în fața tensionatei așteptări a celei de-a doua veniri. Sfinții Închisorilor sunt jaloane pe drumul desăvârșirii, onoarei și mântuirii neamului românesc. Că BOR întârzie să le recunoască oficial canonizarea e o problemă de conștiință și vor da socoteală fiecare, personal, dintre membrii Sinodului la scaunul judecății. Noi nu suntem în măsură să judecăm, doar să constatăm că sfinții noștri anticomuniști nu sunt canonizați, iar sfinții ruși, sârbi sau bulgari sunt venerați cu cinste de către bisericile lor. Dincolo de recunoașterea oficială de către ierarhia superioară, putem spune deja că ”Sfinții Închisorilor au fost canonizați de poporul român”, ei sunt venerați ca sfinți populari.
Mai nou, Biserica Ortodoxă Rusă a impus la ora de religie un Manual al sfinților mucenici anticomuniști ruși. Elevii ruși învață la școală pilde despre jertfa sfinților ruși împotirva bolșevismului, sovietismului, KGB-ului și URSS, deși încă mulți români îi mai confundă pe ruși cu regimul sovietic (în interesul cui?), care nu avea nicio legătură cu Rusia albă. Chiar zilele trecute Moscova a mai făcut un pas către recunoașterea ierarhilor ortodocși români ca sfinți”.
Recent, în cadrul ședinței Sfântului Sinod din 15.07.2016 (ziua pomenirii Sf. Binecredincios Ștefan cel Mare), în urma raportului PS Pancratie, Episcop de Troițk, Președintele Comisiei Sinodale pentru Canonizarea Sfinților, la cererea ÎPS Mitropolit Vladimir și a Sinodului Bisericii Ortodoxe din Moldova, au fost luate în unanimitate următoarele decizii: Extras din Condica № 68 – 1. Canonizarea Mitropolitului Gavriil Bănulescu-Bodoni (1746-1821). 2. Ziua de pomenire a Mitropolitului basarabean Gavriil Bănulescu-Bodoni a fost stabilită ziua trecerei sale la cele veșnice 30 martie (12 aprilie).Toate aceste gesuri ale Bisericii ortodoxe ruse nu sunt întâmplătoare, ele converg către o ofensivă ortodoxă în spațiul răsăritean…. În câțiva ani e posibil, ca să trăim o paradigmă paradoxală: Valeriu Gafencu, un Sfânt al închisorilor român să fie canonizat de Biserica Ortodoxă rusă, nu de Biserica Ortodoxă Română.”
Concluzia este că „eschivarea unei sau altei Biserici autocefale de a cerceta viața unor sfinți prezumați, unii cu cinstire populară, propuși drept candidați la canonizare oficială, poate fi interpretată ca o abdicare a Bisericii de la statutul său de Mamă spirituală cu rol pedagogic primordial și natural.”
Vă mustră oare conștiința ca „în tabloul hagiografic de ansamblu al Ortodoxiei din secolul XX, așa cum ni se înfățișează el oficial, Biserica Ortodoxă Română, lipsește cu desăvârșire. Mii și mii de martiri și mărturisitori de alt neam, din secolul XX, recunoscuți de Bisericile lor, strălucesc pe firmamentul Ortodoxei, în jurul bucății de Cer rezervate neamului nostru. Alte sute de mii de sfinți de alt neam, din secolele anterioare, strălucesc pe partea de Cer a altor neamuri. Pe partea noastră de Cer nu strălucește încă niciun sfânt martir recunoscut, din crudul și sângerosul secol XX. Această absență este remarcată de toți neprietenii noștri. Este absența care reprezintă în sine un factor descurajant și slăbitor de credință pentru poporul ortodox român de pretutindeni.
Suntem noi oare o Biserică din care lipsesc eroii credinței? Cu siguranță, nu.
Suntem noi oare o Biserică cunoscătoare și recunoscătoare dacă nu ne cunoaștem și nu ne recunoaștem sfinții pe care ni i-a dăruit Dumnezeu?”[18]
Concluzii:
- Nu cred că în timpul cât veți fi la conducerea BOR,veți canoniza măcar pe unul dintre sutele de mii de Martiri, Mucenici, Mărturisitori din temnițele comuniste și închisori.Veți fi judecat și vom fi judecați ca neam și țară, la Judecata de Apoi.
- Mi s-a părut extrem de ciudată asocierea în acest an omagial „Anul comemorativ Iustinian Patriarhul și al Apărătorilor ortodoxiei în timpul comunsimului”,între Patriarhul Justinian, cu bune și cu rele, și reprezentanții clerului laic și monahal închiși și torturați cu bestialitate de slugile aservite guvenului comunist, în timpul cât a ocupat scaunul Patriarhal ( 1948 și 1977.)
Dau un singur exemplu: în timpul patriarhatului său, în anul 1958, a fost arestat, Arh. Adrian Făgețeanu, membru al grupului „Rugul Aprins, unul din Stâlpii Ortodoxiei românești, de către securitate cu ajutorul unui colonel-stareț “, ocazie cu care securiștii i-au spus „Mulțumim că ni l-ați adus, tovarașe colonel!” (mărturie TVR a ultimului supraviețuitor al grupului). „În aceeași calitate de stareț al unei cunoscute mănăstiri, îl supraveghea pe cardinalul Iuliu Hossu, și care mai tîrziu, în calitate de episcop, l-a alungat din mănăstirile din eparhie pe părintele Paulin Lecca.”[19]
„Patriarhul roşu” Iustinian Marina, a fost instalat de puterea comunistă, când stalinismul ateu s-a instituţionalizat în toate centrele vitale ale societăţii româneşti, inclusiv în Biserică,când pe vremea lui Stalin, considerat cel mai mare criminal din istoria omenirii, două mii de preoţi ortodocşi români în prezenţa tancurilor sovietice în ţară, au fost trimiși în puşcăriile comuniste, în lagărele de concentrare, în mine, la Canal, deportați împreună cu familiile lor, doar pentru credinţa în Adevărul Hristos.
Scriitorul polonez Czeslaw Milosz, laureat al premiului Nobel, citează pe patriarhul Justinian în cartea sa „Gândirea captivă”: „Stalin, conducătorul Partidului Comunist, duce la îndeplinire legea istoriei, cu alte cuvinte acţionează aşa cum doreşte Dumnezeu, motiv pentru care trebuie să ne supunem lui. Omenirea poate fi reînnoită după modelul rusesc; de aceea nici un creştin nu se poate opune ideii – crude, ce-i drept – care va crea un om nou pe întreaga planetă. Asemenea argumente sunt adesea folosite de clerici care sunt unelte ale Partidului. „Cristos este omul nou. Omul nou este omul sovietic. Prin urmare Cristos este sovietic!” a spus Justinian Marina, patriarhul României.”[20]
4. O problemă extrem de importantă, pe care ați tratat-o cu aceeași indiferență, strigătoare la cer, dovedind, clar, pe față, că nu iubiți țara și acest popor necăjit, umilit, zdrențuit și sfârtecat de ciuma roșie comunistă este parerea PF Voastre despre construcția mega-Moscheei pe pământul scump, înroșit de sângele Martirilor și eroilor acestui neam ortodox.
Într-un reportaj pe aceasta temă, se precizează: „Întotdeauna Patriarhia română s-a delimitat de orice act de intoleranță în legătură cu alte culte religioase”, susține Vasile Bănescu, purtător de cuvânt Patriarhia Română. Același purtător de cuvânt afirmă: „Biserica Ortodoxă Română nu se opune și nu se poate opune în sensul construirii unui lăcaș de cult pentru un cult religios recunoscut de statul român”.
Reprezentanții Secretariatului de Stat pentru Culte susțin însă că rolul moscheii este tocmai acela de a-i aduce pe toți musulmanii din București sub același acoperiș, tocmai pentru a elimina riscul apariției focarelor teroriste. În Capitală, trăiesc peste 6000 de adepți ai islamului, conform ultimului recensământ din anul 2011.
În București sunt 17 moschei din care numai una este autorizată de statul român și funcționează sub autoritatea Muftiatului Cultutului Musulman. Restul moscheilor aparțin unor organizații culturale islamice.
În perioada 2010-2013, o parte din aceste organizații au fost anchetate de procurorii DIICOT, fiind suspectate că au finanțat activități teroriste. Suspiciunile procurorilor nu s-au concretizat, iar dosarul penal a fost închis[21].
Într-un articol apărut la începutul acestui an, pe situl napocanews.ro, dl.Codrin Goia ne informează cu precizie:
„Patriarhia nu se opune ridicării mega-moscheii, dar corectitudinea politică nu are ce căuta în Biserică… În primul rând, cultul islamic a fost recunoscut oficial de către politicieni, nu de către poporul român, nimeni nu a cerut părerea națiunii, așa cum ar fi fost democratic. Dacă statul recunoaște mâine satanismul ca religie oficială și se va dori ridicarea unui templu satanic, nu va spune Biserica nimic? În al doilea rând, cine i-a asigurat pe reprezentanții BOR că moscheea nu va fi un centru de pregătire a unor lideri islamici? Presupun că autoritățile. Dar și în vest autoritățile îi asigură pe cetățeni că luptă din greu împotriva terorismului, ca în paralel să încurajeze imigrația și să nu ia măsuri împotriva islamismului decât atunci când e prea târziu.
În momentul în care mega-moscheea va funcționa, nici statul, nici Biserica, nici reprezentanții musulmanilor din România nu vor avea control asupra posibililor fanatici ce o vor frecventa și a ideilor radicale ce se vor dezvolta în jurul acesteia.
Să fi uitat reprezentanții Bisericii de cât de mult rău au făcut musulmanii în trecut românilor? Zeci de mii de femei și copii au fost luați ca sclavi de turci și tătari și convertiți forțat la islam. Timp de secole raportul de vasalitate față de otomani a stagnat dezvoltarea principatelor române. O mulțime de voievozi care s-au ridicat să lupte împotriva Imperiului Otoman, pentru libertatea poporului român, au plătit cu viața. Au uitat episcopii noștri de toate acestea? Au uitat de Brâncoveanu și de fiii săi, martiri uciși de către turci pentru că nu au vrut să se lepede de ortodoxie? Au uitat de satele atacate de bande de turci și tătari, de bisericile și mănăstirile jefuite, de crime și violuri? Sau cumva cred că astăzi musulmanii nu se mai dedau la asemenea practici? Ce se întâmplă în statele musulmane și chiar în Europa Occidentală demonstrează că aceștia au devenit și mai extremiști decât în trecut… Ba chiar, în 2016, Patriarhia a numit protestele împotriva islamizării o provocare. Să se fi supus cumva corectitudinii politice, o ideologie anti-creștină ce promovează un multiculturalism artificial și o toleranță prost înțeleasă? În Occident, biserica catolică a îmbrățișat corectitudinea politică și susține primirea așa zișilor ”refugiați”. Dar ca aceștia, odată ajunși în Europa, să ucidă creștini și să distrugă biserici. De ce nu putem învăța din greșelile altora?
În timp ce Turcia, stat care finanțează ridicarea edificiului musulman în București, interzice construirea bisericilor creștine pe teritoriul său, iar din cele existente are grijă să închidă tot mai multe și să persecute creștinii… Părintele Dumitru Stăniloaie, cel mai mare teolog român care a trăit, scria în articolele sale despre strânsa legătură între spiritual și național în ortodoxie, despre felul în care Biserica Ortodoxă s-a identificat întotdeauna cu suferințele și bucuriile neamului, despre o preoțime naționalistă ce întotdeauna a luptat pentru interesul național. Astăzi poporul nu vrea o mega-moschee într-o țară creștină datorită fanatismului islamic. Ar fi normal că liderii BOR să fie alături de români în această chestiune. Cred că Sfântul Sinod și Patriarhul Daniel ar trebui să încerce să se aproprie mai mult de poporul român, ascultând părerile credincioșilor de rând, nu doar a politicienilor, când vine vorba de islamizarea României. Să se uite ierarhii noștri la câtă moarte și mizerie a adus imigrația islamică în Europa. Cred că Patriarhia ar trebui să reconsidere poziția ce o are față de mega-moschee. Corectitudinea politică nu are ce căuta în Biserică, aceasta find un produs al dușmanilor creștinismului, a oamenilor fără Dumnezeu. În schimb să reflectăm asupra luptei împotriva islamului dusă de către strămoșii noștri, să nu uităm de mulțimea de martiri ce au murit pentru credința în Hristos, în fața invaziei musulmane.”[22] (Codrin Goia).
„1. Turcia este condusă de un om condamnat pentru propagandă islamică şi devine tot mai islamistă pe zi ce trece.
2. Implicarea Turciei în crime împotriva umanităţii în Siria este dovedită astăzi. Autorităţile americane au recunoscut implicarea ei în traficul de arme pro-ISIS, în atacuri împotriva populaţiei civile kurde siriene, etc.
3. Această moschee urmează să fie construită pe sistem islamist, nu pe sistemul musulman românesc. Şi să fie controlată de Turcia, nu de musulmanii români.
4. Această moschee urmează să fie construită pe pământul Brâncovenilor, a căror ucidere Turcia de astăzi o consideră un lucru foarte bun.
În sfârşit, vă mai atrag atenţia că:
5. În România există moschei vechi şi noi. Nu s-a agitat nimeni din pricina lor. Nici din pricina celor vechi, nici din pricina celor noi. Deci nu este vorba de a nu avea locaş de cult cineva. Este vorba de a nu permite ca o putere străină fanatică, agresivă până la crimă, cu un istoric anti-românesc oribil, să preia controlul asupra Cultului Musulman din România.
Închei cu un text preferat de Recep Tayyip Erdogan, preşedintele islamist şi infractor al Turciei:
„Moscheile sunt cazărmile noastre,
Cupolele sunt coifurile noastre,
Minaretele sunt baionetele noastre
Credincioșii musulmani sunt soldații noștri.”
Acesta este programul politic al lui Erdogan, aceasta este pricina pentru care luptă să construiască moschei turceşti uriaşe în alte ţări (prin care să preia controlul asupra cultului musulman din ţara respectivă).”[23] Pr. Mihai-Andrei Aldea
Conform unui articol recent, se pare că islamul va deveni principala religie în Berlin[24].
„Astăzi, 85% dintre musulmanii din România locuiesc în județul Constanța, formând numai 6% din populația totală a județului. Orașul Constanța poate fi socotit centrul Islamului din România. În Mangalia se află o moschee monumentală, construită în anul 1525. În total, în România se află astăzi 80 de moschei.”[25]
Mai marii au socotit că e bine să construiască moscheea. Pe noi, bieții „pitici” nevolnici ai vremurilor de acum, nu ne-a întrebat nimeni. De fapt, ce reprezentăm noi în fața conducătorilor României de astăzi? Este o întrebare la care trebuie să medităm cu toții.
Un alt articol, sesizează pericolul Islamic[26].
„Ori în lumea islamică se aplică în continuare legislații bazate strict pe legile coranice (sharia), așa că astăzi, când dezbatem noi așa frumos și democratic, în Arabia Saudită se decapitează oficial, se taie mâini, în Egipt, Sudan, Mauritania, poți fi condamnat la moarte pentru „insultă contra profetului”, iar prin satele din Pakistan, Afganistan, Iran și diverse țări africane islamizate, încă sunt ucise ceremonial, cu pietre, biete femei, pentru adulter.”
O provocare inacceptabilă pentru toți creștinii ortodocși a fost citirea Coranului și a altor rugăciuni musulmane în această lună, în Catedrala Sf. Sofia din Istanbul. Aceasta reflectă exact poziția sfidătoare a Turciei față de creștinii din întreaga lume.
Poporul ortodox grec, având în frunte preoți și monahi, a protestat în fața parlamentului, împotriva construirii unei moschei în Atena:
,,Suntem PREGĂTIȚI să ne JERTFIM viețile, numai să nu se construiască MOSCHEEA! Grecia este un pământ al SFINȚILOR și MARTIRILOR, nu un loc pentru MOSCHEE!”[27]
Ar trebui să învățăm de la Marele Martir al neamului romanesc, căruia i s-ar cuveni un loc de cinste în sinaxare, Luceafărul marilor, poetul universal, de neegalat Mihai Eminescu, ce înseamnă patriotismul, jertfa pentru neamul românesc, credința străbună și „Dulcea Românie”.
„AM ZIS DE LA ÎNCEPUT CA NU EXISTĂ COMPENSAȚII PENTRU BASARABIA, PRECUM NU EXISTĂ NICIODATĂ VREO PLATĂ PENTRU O PALMĂ MĂCAR DIN PĂMÂNTUL PATRIEI. ACESTEA SUNT LUCRURI SFINTE , CARE SE PIERD ȘI SE CÂȘTIGĂ PRIN ÎMPREJURĂRI ISTORICE, DAR NICI NU SE VÂND, NICI NU SE CUMPĂRĂ, NICI SE SCHIMBĂ.”[28]
La 18 iunie 1883, în ziarul „Timpul”, poetul consemna:
„…Şi, Tu, Doamne Ştefane, stăteai rece asupra acestei adunări de precupeţi de hotare şi n-ai izbit cu ghioaga Ta răfuitoare de erou în capetele acestor reptile, acestor agenţi provocători ai străinătăţii… Tu, care de patruzeci de ani, în patruzeci de bătălii, Te-ai aruncat în rândul întâi al oştirii, căutând martiriul pentru Ţară, asculţi oamenii pentru care patria şi naţionalitatea sunt o marfă pe care o precupeţesc?”
Concluzii:
1. Nu cred că veți avea curajul de a condamna aspru, pe cei care au îndrăznit să aprobe un atare sacrilegiu de a construi mega-Moscheea pe pământul scump al urmașilor Sf. Martiri Brâncoveni. Deci putem trage concluzia , că nu iubiți această țară în care v-ați născut, nu iubiți istoria acestui neam puternic odinioară, slab și nevolnic, acum, strâmtorat de griji și nevoi, nu iubiți pliroma ortodoxă, pe care o conduceți prin voia divin.
2. V-ați gândit ce răspuns veți da și la această grea întrebare, la Judecata de Apoi, Dreptului Judecător?
5. „Propovăduiește cuvântul, stăruie cu timp și fără timp, mustră, ceartă, îndeamnă, cu toată îndelunga-răbdare și întru toată învățătura” (II Tim. 4, 2)
Ultimele știri, referitoare la vizita Papei Francisc în Romania Ortodoxă se confirmă. „Sfântul Părinte a fost invitat din partea Bisericii Catolice, mai exact din partea Conferinţei Episcopilor Catolici din România, de asemenea din partea Preşedinţiei şi suntem informaţi că şi Patriarhia, Patriarhul României, i-a trimis vorbă Sfântului Părinte că este aşteptat în România. Aşa încât nu ştim când va veni, dar suntem aproape siguri că Sfântul Părinte va veni anul viitor”, a spus mitropolitul şi arhiepiscopul romano-catolic al Bucureştiului, IPS Ioan Robu. Ierarhii catolici au mai afirmat că, în cadrul vizitei papale, ar putea avea loc şi beatificarea celor şapte episcopi greco-catolici, morţi pentru credinţă în temniţele comuniste.
Procesele de beatificare a episcopilor greco-catolici români au început în 2003. Este vorba despre primul cardinal român, Iuliu Hossu, precum şi de Valeriu Traian Frenţiu, dr. Alexandru Russu, Ioan Bălan, Ioan Suciu, Vasile Aftenie şi Tit Liviu Chinezu. Primul care a murit a fost episcopul vicar de Bucureşti Vasile Aftenie, torturat şi ucis în beciurile Siguranţei bucureştene în anul 1948. Ultimul a murit în anul 1970 Iuliu Hossu, deţinut în mănăstirea ortodoxă Căldăruşani.”[29]
Ce vrea Papa Francisc: „Singurul lucru pe care îl dorește Biserica Catolică și pe care îl urmăresc ca Episcop al Romei … este comuniunea cu Bisericile Ortodoxe. … Biserica Catolică nu dorește să impună nici o condiție, în afara celei a profesiunii de credință comune. Suntem gata ca să căutăm împreună modalitațile prin care să garantăm unitatea necesară a Bisericii în condițiile actuale.“ (Fanar, 30.11.2014)…. Cel de-al treilea Consiliu s-a încheiat cu Papa Francisc anunțând:
„Catolicismul este acum o religie modernă și rezonabilă, care a trecut prin schimbări revoluționare. A venit vremea să abandonăm intoleranța. Trebuie să recunoaștem că adevărul religios evoluează și se schimbă. Adevărul nu este absolut și nu este predeterminat. Chiar și ateii recunosc că există divinitatea. Prin acte de iubire și caritate și ateul îl recunoaște pe Dumnezeu și își mântuiește sufletul, devenind un participant activ la mântuirea umanității.”
„Dumnezeu se schimbă și evoluează, la fel ca și noi, deoarece Dumnezeu trăiește în noi și în inimile noastre. Când răspândim iubire și bunătate în lume, ne atingem propria divinitate și o recunoaștem. Biblia este o carte sfântă frumoasă, dar ca toate cărțile vechi importante, unele pasaje sunt depășite. Unele chiar ne îndeamnă la intoleranță și prejudecăți”[30]
| Sfinții Părinți vorbesc în locul meu și vă amintesc, cu părintească dojană:
„Sf. Cuvios Teodosie de la Pecerska (†1073) îndemna: „Păzește-te, fiule, de cei cu credința strâmbă și de toate discuțiile lor, căci și pământul nostru s-a umplut de ei. Numai cel ce trăiește în credința ortodoxă își va mântui sufletul”. Pe de altă parte, Sf. Efrem Sirul (†379) spune: „Vai, acelora care se întinează cu blasfemiatorii eretici! Vai, acelora care batjocoresc Dumnezeieștile Scripturi! Vai de cei câți murdăresc sfânta credință cu eresuri sau încheie vreo înțelegere cu ereticii!”. Dar, să înțelegem bine că Biserica Ortodoxă dorește și se roagă pentru unitatea creștinilor într-o singură Biserică și ea, Biserica Ortodoxă, este cea una care drept învață cuvântul Adevărului, una dreptslăvitoare a lui Dumnezeu și ea, prin ierarhii și preoții săi, trebuie să arate că cele trei erezii: papismul, protestantismul și panerezia ecumenismului sunt molipsitoare ca și celelalte secte, al căror nume este „legiune”, după cum spunea și Sf. Iustin Popovici. Arhimandritul Gheorghe Kapsanis: „Pe ereticii care stăruie în erezie, Sfinții Părinți îi consideră «necurați, vrăjmași ai lui Hristos», «furi de cele sfinte și păcătoși», «vrăjmași, adică potrivnici și antihriști». Sf. Dositei: „multe alte urgii s-au petrecut în lume în diferite vremuri și ani care au smerit neamul omenesc peste măsură, dar niciuna nu l-a doborât la pământ și nu l-a dezbinat precum năpasta ereziilor, care odrăslind de la oameni înșiși, precum rugina din fier, nu numai pe ereziarhi născocitori ai relelor i-a ars, lepădându-i cu totul de la fața lui Dumnezeu, dar și pe cei de aproape și pe cei de departe i-a făcut din fii ai luminii, fii ai întunericului.” …. Facem un calcul și noi, tragem linie și observăm că din 1054, de la Marea Schismă și până astăzi, din cele multe dispute teologice, papismul care este erezie hulitoare, protestantismul, ce au îndreptat din toate ereziile lor? Așa cum spune prof. Dimitrie Tselenghidis: „Este, deci clar că, în mod oficial, începând cu anul 1054, romano-catolicismul nu mai este Biserică. Practic, aceasta înseamnă că nu mai are credință și nici succesiune apostolică dreaptă, nu mai deține harul necreat și prin extensie nu mai are nici Sfintele Taine valabile, care să transforme pentru om, trupul teantropic al Bisericii în «comuniune îndumnezeitoare»”. Destul de aprig, Avva Filothei Zervakos (1980) zice: „Dacă papa dorește refacerea unității, să recunoască și să mărturisească toate rătăcirile, ereziile și invențiile pe care le-au făcut încă de la început diferiții papi care s-au rupt de Biserica Ortodoxă, să se căiască, să plângă cu amărăciune, să se umilească, iar atunci îi vom accepta”. Grea alegere, ca și viața fără Hristos! Oare, să credem că se va întâmpla vreodată acest lucru că ereticii își vor recunoaște calea greșită și puhoiul de erezii care au umplut spațiul pământului? Cu ereticii e greu să dialoghezi. Și atunci? Principiul pare a fi: cu cât ne deosebim mai mult, cu atât nu-i prețuim, căci „pe latini nici îngerii nu îi pot schimba”, după cum a spus Sf. Grigorie Palama (sec. al XIV-lea). Iar Sf. Marcu Eugenicul al Efesului (1440), cu privire la eretici spunea: „Să fugim de ei precum fuge cineva de un șarpe…”. Și apoi, rătăcirile papale, știm că au fost condamnate și de Sinoadele din 1341, 1347 și 1351, cât și de Sinodul din 1351 care a vizat învățătura Sf. Grigorie Palama și a isihaștilor, condamnând rătăcirile franco-latine ale lui Varlaam Calabrezul, Grigorie Achindinul și Nichifor Gregoras și rătăcirile dogmatice ale papalității care au constituit întotdeauna subiect de discuție și cu ocazia altor sinoade locale. Așadar, ce legătură spirituală poate să fie între Biserica de Apus și de Răsărit? Nu știu dacă se cade ca Biserica Ortodoxă să caute firimituri de fapte la eretici, ci mai degrabă să fugă de ei, ca de niște lipitori. Cum, de fapt, și Sf. Ignatie Teoforul poruncește că „de aceștia (de eretici) trebuie să fugiți ca de fiare (…), trebuie să vă feriți de ei, fiindcă mușcăturile lor sunt greu de vindecat”. Sf. Atanasie se arată intransigent și neînduplecat cu cei care voiau să denatureze sau să răstălmăcească credința cea neprihănită. El a fost un adversar neobosit al viclenilor uneltitori împotriva Ortodoxiei, latini sau monofiziți. Stăpânul Hristos i-a numit „guri ale iadului, deschise împotriva Sfintei Sale Biserici”. Iar, ca o completare Sf. Ioan Gură de Aur spune printre altele așa: „Ereticilor, le sunt gătite lanțurile, lacrimi și suspine și osândă fără de sfârșit…”. Și Sf. Atanasie cel Mare, la rândul său, arată că ereticilor „nu le este îngăduit să-L binecuvânteze pe Dumnezeu”, apoi mai știm că și Sfinții Apostoli au fost cu atâta grijă față de ucenicii lor, ca nici măcar în cuvânt să nu aibă părtășie cu vreunul dintre cei ce strâmbă Adevărul. Din păcate, ne este dat să vedem cum Patriarhul ecumenic Bartolomeu îi dă îmbrățișarea liturgică Papei Francisc, când acesta a fost în vizită la Fanar în 30 noiembrie 2014, așa că, ținta Vaticanului rămâne impunerea, în cadrul Dialogului, în virtutea „varietății întru diversitate”, a ocolirii diferențelor dogmatice existente…. Și nu e greu să înțelegem,.. că Vaticanul este stat cu o diplomație sumbră și cu o politică prefăcută. Ei bine, papa asta vrea: să fie înțeles și nu îndreptat de la erezie. Or, să nu uităm că papa nu înseamnă Biserică și orice întâlnire cu el a vreunui slujitor din Ortodoxie înseamnă îmbrățișare a ereziei, o defăimare a Ortodoxiei[31]. Nu ne rămâne decât să ne rugăm cu adâncă pocăință Domnului nostru IISUS HRISTOS, cu lacrimi în ochi, făcând metanii, pentru ca această întâlnire să nu aibă loc, pentru a nu privi (cum istoria se repetă) îmbrățișarea și sărutul frățesc pe care îl veți da Ereticului Antihrist, participarea la rugăciuni comune cu toți ereticii, și toate celelalte urâciuni. Pentru noi rămân săpate în adâncul inimii cuvintele de foc ale Sf. Maxim Mărturisitorul: „Domnul Hristos a numit Sobornicească Biserică pe aceea care păzeşte adevărata şi mântuitoarea mărturisire de credinţă. […] Chiar dacă tot universul va fi în comuniune cu patriarhul, eu nu voi fi în comuniune cu el.. Precum ştiu că Sfântul Duh prin Apostolul Pavel spune că îngerii înşişi vor fi anatema dacă ar propovădui într-alt chip, aducând ceva nou la credinţă”. Cum se vede, poziţia Sfântului Maxim este clară, de unde şi numele de Mărturisitorul: „criteriul Ortodoxiei este credinţa apostolică, scripturistică şi patristică, şi nu patriarhii, Bisericile locale prin ele însele. Dacă ele încetează să mai mărturisească credinţa transmisă până atunci, trebuie să ne rupem de ele pentru că au încetat să mai aibă autoritatea dată de Hristos Apostolilor şi urmaşilor lor, episcopii.” (fragment din Părintele Patric Ranson, Prigonirea monahilor din Muntele Athos de către Patriarhia de Constantinopol). „În realitate sunt două religii în lume: una este Împărăţia Domnului Iisus Hristos, care este Una Sfântă Biserică Ortodoxă – ADEVĂRATA BISERICĂ ORTODOXĂ, iar cealaltă este religia mondială a antihristului. De aceasta aparţin ecumeniştii, biserica nou-calendaristă greacă, bulgară, Patriarhia Sârbă condusă de Pavle, care s-a rugat cu papistaşii. Asta este! Dacă cineva nu voieşte să cadă în asemenea înşelare, trebuie să ţină de Sfânta Biserică Ortodoxă a Domnului nostru Iisus Hristos şi să se păzească pe sine de toate rătăcirile lumii – religia mondială a antihristului numită ecumenism. Domnul Iisus Hristos să vă mântuiască pe toţi. Iar dacă va trebui să mor, atunci să mor, dar să nu cad din Sfânta Biserică Ortodoxă Adevărată, în vecii vecilor, Amin! “ (Ieromonahul Ioan Vasilevski – Ecumenismul – Religia globală a lui antichrist). Închei acest memoriu, cu durere și profundă întristare, pentru tot răul care s-a abătut asupra Bisericii Noastre Ortodoxe, care a înveșmântat în doliu scumpa și Iubita noastra Ortodoxie, de care sunteți răspunzător. Pentru toate cele menționate în prezentul memoriu, eu și fiicele mele, RUXANDRA-VIORELA ADAM și ANDREEA-ELIZA ADAM, nu vă mai recunoaștem ca Arhiepiscop și Patriarh, care drept învață Cuvântul Adevarului, iar nădejdea că vă veți schimba până când Domnul vă va chema la Înfricoșătoarea Sa Judecată, nu mai avem. Nu dorim ca infecția apostaziei să se răspândească în sufletele noaste, nu putem fi în comuniune cu ereticii, pentru că unitatea Bisericii este întemeiată pe mărturisirea de credinţă şi unitatea în Sfintele Taine. Noi avem libertate în Hristos, sufletele noastre sunt libere să își urmeze conștiința, contează unde e Hristos şi unde este Adevărul! Dumnezeu este acolo unde este Adevărul, iar puterea este acolo unde este Dumnezeu. Noi ne rugăm să trăim o viață ortodoxă, în interiorul Bisericii Ortodoxe strămoșești, noi credem cu tărie în dogmele și canoanele rânduite de Sfinții Părinți ai Bisericii, dând Slavă lui Dumnezeu Atotmilostivul pentru toate, rămânând credincioși până la moarte, Domnului Cel Vechi de Zile. AMIN Semnează: GABRIELA NAGHI RUXANDRA – VIORELA ADAM ANDREEA – ELIZA ADAM 29 iunie 2017-SFINȚII APOSTOLI PETRU ȘI PAVEL |
[1] http://poruncaiubirii.agaton.ro/articol/1595/anti-ecumenism-sau-r%C4%83zvr%C4%83tire-%C3%AEmpotriva-bisericii-lui-hristos#sthash.cFRqf4tC.dpuf
[2] http://ortodoxos.ro/2017/06/12/cea-de-3-scrisoare-parintilor-aghioriti-catre-sfanta-chinotita-noiembrie-2016
[3] Împotriva Ecumenismului Papalităţii, Teodromia, 2002
[4] https://manastirea.petru-voda.ro/2016/10/27/sf-iustin-popovici-ecumenismul-umanist/
[5] http://mkka.blogspot.ro/2017/05/blog-post_1.htmll
[6] http://ortodoxinfo.ro/2017/06/19/teolog-mihai-silviu-chirila-intreruperea-pomenirii-singura-masura-eficienta-contra-ereziei-consideratii-de-ordin-canonic/
[7] Prof.Teodor Silvestru http://astradrom-filiala-bihor.blogspot.ro/2016/09/crestinul-ortodox-intre-glasul_2.html.
[8] http://patriarhia.ro/misiune-ortodoxA-n-sinodalitate-astAzi-8703.html
[9] http://www.crainou.ro/2017/01/05/consiliul-mondial-al-bisericilor-pridvorul-antihristic/
[10] Ecumenism la Vatoped – Posted by traditiaortodoxa pe Mai 28, 2014
[11] http://www.cuvantul-ortodox.ro/parintele-sofronie-despre-patima-stapanirii-si-a-injosirii-celorlati/
[12] http://www.cuvantul-ortodox.ro/file-de-sfintenie-romaneasca-nerecunoscuta-iv-parintele-martir-stefan-marcu/
[13] http://www.gazetademaramures.ro/placa‐neputintei‐noastre‐15204
[14] http://www.catholica.ro/2011/06/17/la‐3‐iulie‐2011‐va‐avea‐loc‐beatificarea‐episcopului‐janos‐scheffler/
[16]https://secure.avaaz.org/en/petition/Patriarhia_Bisericii_Ortodoxe_Romane_Recunoasterea_Sfintilor_Inchisorilor/?pv=12
[17] http://www.rostonline.ro/2017/03/canonizarea-sfintilor-marturistiori-din-vremurile-comuniste/)
[18] http://www.ziaristionline.ro/2015/06/05/biserica-ortodoxa-rusa-a-canonizat-peste-2500-de-sfinti-neomartiri-dupa-1990-biserica-ortodoxa-romana-unul-singur-o-analiza-de-vlad-cubreacov/
[19] Dan Cristian IONESCU – Despre Patriarhii Romaniei, dar altfel
[20] https://www.viata-libera.ro/vlg-cultura/63754-istoria-altfel-patriarhul-justinian-marina-%E2%80%9Eomul%E2%80%9D-lui-dej-sau-salvatorul-bisericii
[21] http://www.digi24.ro/special/reportaje/reportaj/din-interior-intoleranti-in-numele-credintei-nu-moschee-si-catedrala-neamului-se-radicalizeaza-societatea-romaneasca-512788
[22] http://www.napocanews.ro/2017/01/patriarhia-nu-se-opune-ridicarii-mega-moscheii-dar-corectitudinea-politica-nu-are-ce-cauta-in-biserica.html
[23] http://www.napocanews.ro/2017/05/oprirea-proiectului-mega-moscheii-turcesti-nu-este-nici-xenofobie-nici-ura.html
[24] http://evz.ro/islamul-va-deveni-principala-religie-in-berlin.html
[25] http://romanialibera.ro/aldine/history/islamul–in-lumina-coranului-103266
[26] http://www.contributors.ro/cultura/vor-sa-ne-omoare-musulmanii/
[27] http://ortodoxinfo.ro/2017/06/02/protest-puternic-grecia-impotriva-cardurilor-sionismului-si-construirii-primei-moschei-oficiale-atena-suntem-pregatiti-sa-ne-jertfim-vietile-numai-sa-nu-se-construiasca-moscheea-grecia-e/
[28] Mihai Eminescu in Timpul, De-o seamă de vreme-2 august 1878, http://www.timpul.md/articol/mihai-eminescu-in-timpul-de-o-seama-de-vreme––96351.html
[29] http://clujcapitala.ro/2017/05/la-cluj-sau-la-bucuresti-papa-francisc-asteptat-romania-este-aproape-sigur-ca-va-veni-anul-viitor
[30] VIDEO! PAPA ANUNTA NOUA RELIGIE MONDIALA – „Există o înșelăciune mare ce vine pe pământ…” – CYD.RO
[31] Articol apărut în Revista ATITUDINI, Nr. 43
Am citit pe portalul „Doxologia” un articol scris de părintele Constantin Sturzu înainte de Sinaxa națională de la Botoșani din 18 iunie, intitulat 
Până la sfârșitul celei de-a doua săptămâni a lunii iulie se va desfășura o campanie națională de strângere de adeziuni la 
Salutăm această Sinaxă Națională Română, rugându-ne ca binecuvântarea lui Dumnezeu să se pogoare peste cei ce s-au adunat aici spre a mărturisi Adevărul veşnic, descoperit oamenilor pentru mântuire. Fie ca bunul Dumnezeu să îndrepte cugetele noastre astfel încât, într-o conglăsuire cu părinţii Bisericii din toate timpurile, să aducem Dumnezeului nostru slavă, cinste şi închinăciune prin dreapta mărturisire a credinţei noastre ortodoxe.
Îndepărtarea de omul eretic este poruncită de Sfânta Scriptură, prin cuvintele Sfântului Apostol Pavel şi ale Sfântului Apostol şi Evanghelist Ioan. Sfântul Apostol Pavel îl sfătuieşte pe Tit: 
Noi, clericii, monahii și credincioșii ortodocși care ne opunem ecumenismului, reuniți în Duminica Sfinților Români în Sinaxa națională a clericilor, monahilor și credincioșilor care au întrerupt pomenirea ierarhilor părtași ai adunării din Creta, din dorința de a păstra neschimbată Sfânta Credință Ortodoxă, pe care am primit-o din generație în generație de la Hristos, prin Sfinții Apostoli și Sfinții Părinți în Sfânta noastră Biserică Ortodoxă, pe care au apărat-o cu prețul vieții toți mărturisitorii ortodocși de-a lungul istoriei:
Ortodoxia mărturisitoare 