În eclesiologia patristică, comuniune înseamnă împărtășirea tuturor de același Hristos. Cel care realizează comuniunea în Biserică este Hristos și nu episcopul. De aceea zicem că Biserica este hristocentrică și nu episcopocentrică.

După Sinodul din Creta au apărut tot felul de dispute și comentarii, așa cum de altfel este și normal, date fiind deciziile acestui Sinod.

icoana-pomul-vietii-vita-vie-1.jpgMi se pare problematic însă modul cum percep foarte mulți ideea de comuniune și de „a rămâne în Biserică”. Mai mult, faptul că între cei care se opun Sinodului din Creta au început să apară certuri, a devenit un soi de argument pentru cei care sunt „căldicei”. În istoria Bisericii au existat de fiecare dată certuri și separări în momentul în care a apărut o erezie. Cert este însă că, deși existau mici grupări separate în diverse timpuri, totuși un lucru a fost mereu clar: erezia este erezie și la un moment dat trebuie să te îngrădești de ea. Sfinții Parinți au înțeles mereu ideea de comuniune nu ca o înțelegere exterioară între diverse persoane care aderă la aceeași idee. Nici nu aveau cum, căci altfel care mai e diferența dintre comuniunea eclesială și celelalte forme de comuniune care au la bază alte valori? În eclesiologia patristică, comuniune înseamnă împărtășirea tuturor de același Hristos. Nu degeaba pentru a exprima această realitate, în limbajul patristic a fost folosit cuvântul „koinonia” (κοινωνία) care înseamnă, printre altele, „împărtășire”[1], având un sens mult mai profund decât un simplu acord pe care îl pot avea toate organizațiile din lume. De altfel, acest termen este utilizat de Sfântul Apostol Pavel pentru Sfânta Euharistie[2], iar o definiție din manualul de teologie dogmatică pentru seminarii ne spune că „Biserica este extensiunea comunitară a lui Hristos sau organul celor adunați în Hristos”[3]. Cu alte cuvinte cel care realizează această comuniune este Hristos și nu un episcop (prin simplu fapt că e episcop). De aceea și zicem că Biserica este hristocentrică și nu episcopocentrică, mai ales că tendințele din ziua de azi sunt pentru un papism „local” în care fiecare episcop e centrul comuniunii bisericii locale pe baza unei eclesiologii de inspirație catolică, iar nu prin Hristos care lucrează în comunitate prin acel episcop. Este adevărat că episcopul reprezintă Biserica în comunitatea lui, dar el o reprezintă atâta timp cât sunt respectate premisele de mai sus. Fără premisele hristologice, episcopul rămâne un element al unității exterioare, cum este și cazul papei în comunitatea romano-catolică[4]. Aici intervine unul din aspectele cele mai importante: propovăduirea nealterată a adevărului dogmatic de către episcop, adevărul fiind un element esențial al prezenței lui Hristos în sânul comunității, Hristos fiind prezent prin „Duhul Adevărului” în Biserică și, așa cum am mai spus, mădularele Bisericii se împărtășesc de același Hristos (vezi și Efeseni 4, 4-6).

Cel mai bine a surprins aceste aspecte părintele Georges Florovsky: „Biserica, adică întreaga obște bisericească […], îl are pe episcop drept centru de convergență […] și este, ca să spunem așa, cuprinsă în episcop (ecclesia in episcopo), și singur episcopul are puterea și dreptul de a vorbi în numele turmei sale”. Ca apoi să completeze: „[…] episcopul e dator să cuprindă în sine Biserica, mărturisind și înfățisând în sine credința și trăirea Bisericii, nu propria lui teologie; nu va vorbi în numele sau, ci în numele Bisericii, nu ex sesse  – cum gândește Vaticanul –  ci cu totul dimpotrivă, ex consensu ecclesiae”[5]. Și Patriarhul Daniel spune într-un studiu: „Acest mare dar al Sfântului Duh şi această mare responsabilitate de a reprezenta pe Hristos-Păstorul şi Episcopul sufletelor noastre în Biserică, de a proclama şi interpreta Evanghelia Sa şi de a veghea ca dreapta credinţă mântuitoare a Bisericii să fie păstrată de către tot clerul şi credincioşii din eparhie explică de ce Biserica locală pomeneşte pe episcop în timpul Sfintei Liturghii şi în toate rugăciunile ei, cerând lui Dumnezeu: „dăruieşte-l sfintelor Tale Biserici în pace, întreg, cinstit, sănătos, îndelungat în zile, drept învăţând cuvântul adevărului Tău” (cf. 2 Tim 2,15)”[6].  Astfel, se explică și de ce, în situația oricărei erezii, a apărut problema nepomenirii. Comuniunea fiind o chestiune ontologică, și nu exterioară, s-a pus mereu problema dacă a rămâne în comuniune cu un episcop eretic mai poate însemna koinonia-împărtășirea de Hristos. Sunt situații și situații, evident, dar în cazul unor erezii pe față și de care ierarhii nu se pocăiesc (persistând în ele indiferent de argumentele venite din exterior), e destul de clar că pentru a avea „koinonia hristologică”, trebuie evitată comuniunea de formă. La fel, fiind vorba de o chestiune ontologică, așteptarea condamnării unei erezii de către un Sinod Ecumenic nu a reprezentat o condiție sine qua non pentru ruperea comuniunii în istorie. Așa cum spune și canonul 15 al Sinodului I-II din Sfânta Sofia, episcopul care încetează să propovăduiască adevărul dogmatic, propovăduind în schimb o erezie, devine „pseudoepiscop[7], sau cu alte cuvinte: nu mai este episicop, sau este episcop doar în exterior, fără a-L mai reprezenta pe Hristos în comunitatea lui (un episcop fără vreo calitate eclesială). Se poate observa deci, pe baza mărturiilor teologiei Bisericii Ortodoxe, că a fi sau nu în comuniune e o chestiune serioasă care trebuie tratată cu multă seriozitate, evitând ambele extreme care pot duce în afara „koinoniei” cu Hristos (atât râvna fără socoteală, cât și laxismul și indiferența față de problemele teologice pe care le ridică anumite situații). Cel mai important însă, este să ne facem cu adevărat temele și să nu uzăm de anumite argumente fără să le cunoaștem de fapt, așa cum fac ecumeniștii în chestiunea comuniunii. Nu am scris acest articol pentru a sugera că trebuie întreruptă musai comuniunea (deși în cazul adunării din Creta, situația este clară, mai ales în BOR – n.n). Sunt mult mai multe chestiuni de luat în calcul și pe lângă asta, trebuie să existe cooperare între cei care resping Creta (printre care se află și subsemnatul) și discutarea aspectelor teologice care ne pot ajuta să trasăm o concluzie clară (chestiune pe care nu o poate face un singur om). Cert este că nu putem merge la preoți care aprobă pe față Creta (din motive evidente), iar articolul este mai mult pentru cei care nu iau o decizie plecând de la premise false. Articolul este însă și pentru cei care sunt mânați de ego-ul mărturisirii, de ieșire în evidență. Mărturisirea ca act eclesial, se face tot în „koinonia”. În afara „koinoniei”, se mărturisește doar propria persoana și nu pe Hristos.

Sursa: https://www.aparatorul.md/o-intelegere-a-comuniunii-din-punct-de-vedere-ortodox-pe-scurt/

[1] Vezi de exemplu I Corinteni 1, 9: „Credincios este Dumnezeu, prin Care aţi fost chemaţi la împărtăşirea (κοινωνίαν – koinōnian) cu Fiul Său Iisus Hristos, Domnul nostru.” Este sugestivă comparația pe care o face Însuși Hristos atunci când se numește pe Sine Vița, iar pe cei care cred în El, mladițele (Ioan 15:5). „Punctul comun” al mădularelor Bisericii nu poate fi decât Hristos, de care ne împărtășim.

[2] Vezi studiul Protopopului Ioan Bude, Mărturii euharistice noutestamentare (După: Ioan 6, 51-56 şi I Corinteni 10, 16-22; 11, 17-34) actualizate în Sfânta Liturghie, în revista „Altarul Banatului” , nr. 4-6, aprilie-iunie 2014.

[3] Pr. Prof. Dr. Isidor Todoran, Arhidiac. Prof. Dr. Ioan Zagrean, Teologia Dogmatică. Manual pentru seminariile teologice, E.I.B.M.B.O.R., Bucuresti, 1991,  p. 299 Citeşte şi:  Иеросхимонах Рафаил Берестов. Видеообращение международного богословского круглого стола по поводу грядущего Священного Синода РПЦ по проблемам критского собора. Молдова 29 июня/12 июля 2016.

[4] De exemplu, în Catehismul Romano-Catolic găsim următoarele: „De ce spunem că Biserica este Una?  Biserica este Una deoarece toţi membrii ei sunt în comuniune, mărturisind aceeaşi credinţă, având aceleaşi Sacramente şi fiind uniţi sub acelaşi cap vizibil, care este Papa”. Sursa: http://www.credinta-catolica.ro/abc/biserica/ Diferențele sunt vizibile în comparație cu Catehismul Ortodox: „Biserica este una, pentru că unul este Întemeietorul și Capul ei, Domnul Iisus Hristos, și unul este Duhul Sfânt, care o însuflețește cu harul dumnezeiesc, una este învățătura ei cea adevarată și una calea cea dreaptă care duce sigur la mântuire. Mântuitorul o singura Biserică a întemeiat și nu voiește să fie mai multe. Cu alte cuvinte, în Ortodoxie, niciun om nu este criteriul comuniunii, ci doar Hristos, Duhul Sfânt și dreapta credință”.

[5] Citat în: Jean-Claude Larchet, Biserica, Trupul Lui Hristos, volumul 1, Editura Sophia, București, 2013, p. 193. „Să nu uităm și că succesiunea apostolică nu înseamnă doar simpla „pasare” a unei funcții de la un om la altul. Succesiunea apostolică (și harul transmis prin ea) înseamnă de asemenea și consensul cu ceea ce a învățat Biserica din toate timpurile și din toate locurile”.

[6] IPS Daniel, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei (în prezent Patriarhul B.O.R.), EPISCOPUL – PĂSTOR AL BISERICII LOCALE ŞI PĂSTRĂTOR AL CREDINŢEI UNIVERSALE. Tradiţie şi înnoire a unei harisme fundamentale, referat susținut în cadrul colocviului ecumenic internaţional: A fi episcop astăzi. Demnitatea şi dificultăţile unei misiuni.

[7] Trebuie menționat că respectivul canon punctează două elemente: prima, erezia să fie propavaduită „cu capul descoperit”, și a doua, să fie condamnată de Sinoade sau de Sfinții Parinți. De aceea și în unele cazuri e nevoie de cercetare înainte să se arunce cineva la întreruperea pomenirii. Dacă cercetarea scoate la iveală o erezie fără echivoc, se poate întrerupe pomenirea și înaintea unei condamnări sinodale, așa cum arată același canon. Pe lângă acestea însă, ruperea comuniunii mai ține și de factori externi (sminteală, acuze). Astfel, până la lămurirea problemelor, se poate rămane în comuniunea prin iconomie, așa cum a făcut și Sfântul Chiril al Alexandriei cu episcopii care încă îl pomeneau pe Theodor al Mopsuestiei. Subliniem însa cuvântul iconomie. Respingerea ereziei trebuie făcută în continuare, iar iconomia e limitată de timp.

 

DISCERNE

Viitorul, o paletă de opţiuni. Alege drumul!

Ortodoxia mărturisitoare

,,Dacă cineva va păzi cuvântul Meu, nu va vedea moartea în veac" (Ioan 8, 51).

ATITUDINI - Revista Fundației Justin Parvu

REVISTĂ DE CERCETARE ȘTIINȚIFICĂ ȘI EDUCAȚIE ORTODOXĂ editată de Fundația Justin Pârvu

ASTRADROM

,,Dacă cineva va păzi cuvântul Meu, nu va vedea moartea în veac" (Ioan 8, 51).

Vremuritulburi

ortodoxie, vremurile de pe urma, istorie, sanatate, politica, economie, analize si alte informatii utile

Lumea Ortodoxă

,,Dacă cineva va păzi cuvântul Meu, nu va vedea moartea în veac" (Ioan 8, 51).

Blog de Dogmatică Empirică

...adică despre dogmă și experierea ei în Duhul Sfant. Doar în Ortodoxie dogmele Bisericii chiar pot fi verificate prin viața mistagogică!

Sfântul Ioan de Kronstadt

În fiecare zi - gândurile unui om extraordinar

Monahul Teodot - blog oficial

Ortodoxia-singura credinta mantuitoare

SINODUL TÂLHĂRESC

,,Dacă cineva va păzi cuvântul Meu, nu va vedea moartea în veac" (Ioan 8, 51).

Bucovina Profundă

“ De mare jele şi de mare minune iaste, o iubite cetitoriu, cându toate faptele ceriului şi a pământului îmblă şi mărgu toate careş la sorocul şi la marginea sa... şi nici puţin nu smintescu, nici greşescu sămnul său. Numai sânguru amărătulu omu... ” Varlaam - Cazania

Cuvântul Ortodox

,,Dacă cineva va păzi cuvântul Meu, nu va vedea moartea în veac" (Ioan 8, 51).

Redescoperirea Sfintei Euharistii

,,Dacă cineva va păzi cuvântul Meu, nu va vedea moartea în veac" (Ioan 8, 51).

,,Dacă cineva va păzi cuvântul Meu, nu va vedea moartea în veac" (Ioan 8, 51).

SACCSIV - blog ortodox

Ortodoxie, analize, documentare, istorie, politica