O nouă persecuţie a zilelor noastre – alungarea de la dumnezeiasca Cină a credincioşilor care vor să se împărtăşească des.

149313_athanasios-parios.jpg,,În aceste zile rele ale noastre a început, e activă şi domneşte cu tărie o persecuţie nouă, nemaiauzită generaţiilor preaevlavioase din trecut, a credincioşilor care ar voi, ori de câte ori pot, să se apropie de această Masă tainică, şi cei ce vor să intre la ea sunt alungaţi de la dumnezeiasca Cină nu pentru n‑au haină de nuntă — căci aceasta nu o ştie nimeni decât numai Dumnezeu şi conştiinţa fiecăruia —, ci pentru că vin des [pyknōs] şi nu după multe zile, ca şi cum cel ce vine după multe zile vine, chipurile, cu vrednicie, iar cel ce vine după puţine zile vine cu nevrednicie; deşi dumnezeiescul Hrisostom strigă că „atunci când a spus: «Să se pună la încercare omul pe sine însuşi, şi aşa să mănânce din pâine şi să bea din pahar» [1 Co 11, 28], Apostolul l‑a făcut stăpân peste apropiere pe cel ce se apropie, eliberând‑l de orice păzire a unor zile”. Iar că acest lucru, adică dumnezeiasca împărtăşire continuă [syneches] e şi legală şi foarte mântuitoare, se arată prin multe dovezi, şi scripturistice şi canonice, şi prin multe mărturii ale dumnezeieştilor Părinţi, ca nici o alta dintre chestiunile bisericeşti; acest lucru e arătat deja prin cărţi [cele două cărţi despre Împărtăşirea continuă publicate în 1777 şi 1783] atât de exact şi de solid, încât nimeni altul nu l‑ar putea contrazice, decât cel ţinut de un duh de amăgire şi neascultare satanică”.
Notă la: Teologia liturgic-euharistică a Sfântului Atanasie din Paros (1721–1813) – Prefaţa Dogmaticii
Anunțuri

Autor: Preot Claudiu

pr_claudiubuza@yahoo.com

13 gânduri despre „O nouă persecuţie a zilelor noastre – alungarea de la dumnezeiasca Cină a credincioşilor care vor să se împărtăşească des.”

  1. Sfanta Împărtăşanie e o comoara, o bucurie și un scut de apărare împotriva celui rău. Eram și eu obișnuită sa mă împărtășesc mai rar. Actualul duhovnic mi-a adus mai întâi argumente ca deasa impartasanie, în cazul în care nu exista păcate opritoare, nu numai ca e permisă, ci este și indicata de sfintele canoane.

    Primul lucru pe care l-am observat după ce m-am împărtășit mai des a fost ca lupta cu gândurile a devenit mai ușoară. Apoi îmi păstrăm mai ușor pacea sufleteasca. Și, dintr-odata, mi-au venit în minte multe gânduri frumoase pentru cei cunoscutI. Și mai exista ceva tainic! Ceva ce vor descoperi toți cei care sunt sinceri în relația cu Dumnezeu și se împărtășesc des!

    Vorbesc ecumenistii de iubire? Vorbesc, de fapt, despre ceea ce nu cunosc! Sfânta Împărtășanie este cea mai mare dovada de Iubire. Hristos ne cheamă la Cina, iar ecumenistii ne alunga! Pe cine vom asculta? Sfântul Macarie Egipteana i-a reproșat unei femei ca nu s-a împărtășit de cinci săptămâni și de aceea s-au prins vrăjile de ea! Cine vrea sa ne îndepărteze de Sfanta Împărtăşanie ne vrea mai vulnerabili. Ce alta explicație ar putea exista? Un creștin împărtășit este mai puternic, mai greu de învins!

    Dumnezeu sa ne ajute pe cât mai mulți sa simtim iubirea lui Dumnezeu, sa trăim și sa luptam pentru ea!
    Dumnezeu sa ne ajute pe toți sa cunoaștem Ortodoxia, sa o trăim și sa o aparam!

    Apreciază

    1. Frumoase cuvinte, mare bucurie!
      Cu inima buna si intelegerea luminata ati spus ceea ce ati trait si traiti din minunata experienta a intalnirii cu Hristos in Sfanta Euharistie. Poate fi ceva mai frumos pe acest pamant?! Este oare vreo cinste mai mare pentru om, decat cea in care el devine consanguin cu Hristos?! Sunt convins ca nu! Si aceasta ,,marturisire inaintea oamenilor” are mari sanse sa devina marturisirea lui Hristos inaintea Tatalui Ceresc!

      Apreciază

      1. Când vorbim de Sfânta Impartasanie vorbim obligatoriu si de Sfânta Spovedanie? De ce intreb, pentru ca exista preoti care citesc molifta si apoi impartasesc pe baza faptului ca nu se considera ca s-au facut pacate mari de la ultima spovedanie.

        Apreciază

      2. „Preotul, însă, nu trebuie să uite că Spovedania și Dumnezeiasca Împărtășanie sunt două realități diferite. A doua nu este condiționată de prima. Spovedania este o Taină independentă și separată, la care creștinul nu vine în fiecare zi, ci când simte nevoia vindecării duhovnicești, a mărturisirii și a iertării păcatelor care-l împovărează. Dumnezeiasca Împărtășanie este ,,hrana”, ,,izvorul nemuririi”, ,,mana”, ,,mâncarea și băutura adevărată”. De aceea omul se apropie, pe cât îi stă în putință, frecvent ,,ca să nu moară”. Dumnezeiasca Liturghie se și săvârșește aproape în fiecare zi. La Sfânta Euharistie preotul cheamă tot poporul care se găsește acolo prin cuvintele: ,,Apropiați-vă!”, și pentru aceasta se roagă înainte, ca să se împărtășească cu vrednicie în numele Domnului și Îi mulțumește după aceea Stăpânului iubitor de oameni”.
        Ioannis Foundoulis, Dialoguri Liturgice, vol.I, p. 23 (răspuns la întrebarea 5)

        Apreciază

      3. Doamna Iulia, chiar credeți că preoții se spovedesc înainte de fiecare Sfântă Liturghie, sau că suntem mai „duhovnicești” decât mirenii care participă la Sfânta Liturghie?! Sfântul Ioan Hrisostom spune că nu este nici o diferență între preoți și credincioși în ceea ce privește împărtășirea cu Sfintele Taine!
        Credeți că e normal ca preotul să mănânce sâmbătă de dulce până la miezul nopții, iar fiilor duhovnicești să le impună post, deși Biserica spune: „Dacă un cleric s-ar afla postind în ziua Duminicii sau a sâmbetei (afara numai de una), să se caterisească; iar dacă va fi laic, să se afurisească.” (Canonul 66 apostolic). Dacă preotul, cu nepăsare, ar citi molitfa fără să spovedească sau să dea binecuvântare fiilor duhovnicești pt a se împărtăși, ar fi o problemă. Însă dacă această rugăciune de dezlegare e citită pentru cei spovediți, cu binecuvântare de la duhovnic pentru a se împărtăși, așa cum în practică obișnuiesc și eu, care ar fi problema?! Dimpotrivă, este o rugăciune de dezlegare citită înainte de momentul împărtășirii! Cu tot respectul, nu trebuie să confundăm lucrurile!

        Apreciază

  2. Raspunsuri ale parintelui Cleopa legate de Sfanta Spovedanie si Sfanta Impartasanie (Ne vorbeste Parintele Cleopa, vol.4)
    …”91. Care este baia duhovniceasca care spala, dezleaga si scoate din radacina pacatele omului ?

    Intai este baia sfantului si dumnezeiescului Botez care spala pacatul stramosesc si toate pacatele facute pana la Botez ( Fapte 2, 38; Ioan3, 3-5 ) . A doua baie, deopotriva cu Botezul, este Taina Sfintei Spovedanii. care spala si curata pacatele oamenilor. Despre aceasta spune Sfantul Isaac Sirul : ” Dar dupa dar, s-a dat de Dumnezeu oamenilor dupa Botez, Taina Pocaintei, ca pocainta este numita si a doua nastere ” ( Filocalia, vol. X, Cuvantul 72 ) . Iar dumnezeiescul Parinte Ioan Scararul a indraznit sa zica : ” Mai mare decat Botezul, dupa Botez, este izvorul lacrimilor ” ( Cuvantul al 7-lea, Pentru plans, Filocalia, vol. IX ) .

    92. Cand raman pacatele nedezlegate la Sfanta Spovedanie ?

    Cand crestinul nu-si marturiseste toate pacatele asemenea lui Iuda si cand duhovnicul nu le dezleaga. El nu are voie sa le dezlege pana ce crestinul nu primeste canonul randuit. Daca duhovnicul dezleaga pe cineva ” mai inainte de a face acela canonul, sau mai inainte de a marturisi ( de a se fagadui ) ca il va face, unul ca acela se face vinovat de toate pacatele celui pe care l-a dezlegat ” ( A se vedea Carte folositoare de suflet si Invatatura catre duhovnic, de Sfantul Nicodim Aghioritul ) .

    Iarasi, pacatele omului raman nedezlegate daca nu face fapte de pocainta, ” caci fara de indreptare nu poate sa existe iertare ” . Insa adevarata pocainta este parasirea pacatului si cainta inimii.

    93. Care sunt pacatele impotriva Duhului Sfant ( hulele ) de care zice Domnul ” ca nu se iarta nici in veacul de acum, nici in cel viitor ” ? Daca sunt marturisite si se face canon pentru ele sunt iertate ?

    Pacatele impotriva Duhului Sfant sunt acestea : necredinta si impotrivirea adevarului dovedit al credintei crestine; increderea nesocotita in bunatatea lui Dumnezeu; deznadejdea fata de indurarea lui Dumnezeu, pizmuirea aproapelui pentru harul ce i s-a dat, pentru sporirea lui in fapte bune. precum si neindrumarea celor gresiti pe calea mantuirii; ura de moarte, nepocainta pana la moarte si nesocotirea darurilor lui Dumnezeu; lepadarea de credinta, eresul, secta, sinuciderea etc.

    Pricina pentru care aceste pacate nu se iarta de catre Dumnezeu nici in veacul de acum nici in cel viitor este ” indaratnicia omului de a nu se pocai de aceste pacate in toata viata si impietrirea inimii lui ” . Cel ce savarseste astfel de pacate, nu primeste iertare de la Dumnezeu pentru ca nu voieste sa fie iertat si sa asculte poruncile lui Dumnezeu. Daca un astfel de vinovat se caieste din adancul sufletului, se marturiseste si se hotaraste sa nu mai pacatuiasca si cere indurare lui Dumnezeu cu staruinta si cu lacrimi, atunci prin Taina Pocaintei el va putea primi iertare, caci ” nu este pacat oricat de greu ar fi el, care sa covarseasca bunatatea si dragostea de oameni a lui Dumnezeu ” ( Invatatura de Credinta Ortodoxa, ed. 1953 ) .

    94. Care sunt conditiile canonice ale Sfintei Spovedanii ?

    Spovedania, pocainta sau marturisirea pacatelor este una din cele sapte sfinte Taine ale Bisericii prin care Dumnezeu iarta si dezleaga pacatele tuturor celor ce se pocaiesc cu sinceritate si hotarasc sa duca o viata curata, dupa voia lui Dumnezeu. Ea incepe de la varsta de 6-7 ani si se savarseste cat mai des, dupa nevoile sufletesti ale fiecaruia. Calugarii din manastiri, dupa traditie se marturisesc o data pe saptamana, iar mirenii cel mai des odata pe luna si cel mai rar de patru ori pe an, in cele patru posturi ( Constitutiile Apostolilor, 11-13; Marturisirea Ortodoxa etc. ) . Conditiile canonice si obligatorii ale adevaratei spovedanii sunt acestea : Mai intai, alegerea unui duhovnic bun si iscusit. Apoi, spovedania sa fie intreaga, sincera, de buna voie, iar nu silita, cu umilinta si sa fie neprihanitoare ( Invatatura catre duhovnic, pag. 141-149 ) . Dumnezeu osandeste pacatul dupa constiinta si intelepciunea fiecaruia, pe unii de la varsta de 10 ani, iar pe aliti de la o varsta mai mare. Daca isi va spovedi omul pacatele, cu tot sufletul, cu cainta si de buna voie, atunci duhovnicul poate usura vindecarea ranilor sale sufletesti, iar canonul cu care trebuie sa-l canoniseasca pe credincios sa-l imparta in trei. O parte sa o puna pe seama milostivirii lui Dumnezeu canimeni nu este fara de pacat afara de unul singur Dumneu Care ne-a rascumparat cu Sfant Sangele Sau din mainile diavolului. A doua parte din canon sa o ia duhovnicul asupra sa, ca cel ce are putere de la arhiereu sa dezlege si sa lege pacatele oamenilor, dupa cum spune nemincinoasa gura a Domnului nostru Iisus Hristos ( Indreptarea Legii, 1652, cap. 322 ) . Iar a treia parte din canon sa o dea aceluia care a savarsit pacatele.

    Duhovnicul sa aiba un loc sfant unde sa spovedeasca pe oameni. De obicei, spovedania se face in Sfanta Biserica, in fata icoanei Mantuitorului nostru Iisus Hrisos. Preotul este dator ca pe fiecare sa-l primeasca la spovedanie cu fata vesela, cu blandete si evlavie, ” iar nu cu mahnire si cu fata posomorata ” ( Ibidem, 327 ) . Iar de va fi vreun om bolnav de moarte, si va chema preotul sa-l spovedeasca, iar acesta nu va merge, macar de nu ar fi duhovnic, atunci pacatele celui ce a murit nespovedit raman asupra preotului, ” si preotul trebuie sa se pocaiasca trei ani si metanii 100 pe zi ” ( Pravila bisericeasca de la Govora, 1648, pag. 47 ) .

    Credinciosii sunt datori sa spuna toate pacatele si sa nu-si schimbe duhovnicul, decat cu binecuvantare si din motive intemeiate. ” Oricare om sau femeie de-si va lasa duhovnicul sau fara oarecare vina si se va duce sa se spovedeasca la altul, sa se desparta de Biserica, impreuna cu acela ce il primeste pe el ” ( Ibidem, 117 ) . Cel ce s-a spovedit si a primit canonisirea si dezlegarea trebuitoare fara a mai repeta pacatele facute, ” unul ca acesta nu este obligat sa le repete la alta marturisirie ” ( Sfantul Simion al Tesalonicului, Tratat asupra tuturor dogmelor, cap. IX, 24 ) . Unii sunt de parere ca, in chip exceptional, ” cand cineva din mireni asista la moartea neprevazuta a cuiva daca acela nu are cui sa se marturiseasca, se poate spovedi celui ce asista, adica mireanului, ca apoi acesta sa marturiseasca pacatele celui mort la duhovnic, luand dezlegare pentru amandoi ” ( Pravila bisericeasca, ms, de Arhim. Nicodim Sachelarie ) .

    Sa se stie ca ” este si o spovedanie pacatoasa sau falsa ” si anume, cand cineva cauta un duhovnic lesne iertator, care dezleaga, nu dupa legea lui Dumnezeu, ci dupa parerea sa, sau are aceleasi pacate. Acestia se afunda amandoi in osanda, mai rau decat daca nu s-ar fi spovedit. Cand cel ce se marturiseste nu spune toate pacatele sale, sau le spune pe jumatate, sau le justifica cu minciuni, ducand in eroare pe duhovnic, cand se vor spovedi in colectiv mai multi oameni la duhovnic, spunand pacatele in gand, fara a le auzi preotul si a le aprecia pe toate in lumina Sfintelor Canoane si a legilor morale, in toate aceste trei cazuri, Taina Spovedaniei nu este savarsita canonic si pacatele raman nedezlegate ( Ibidem ) , caci spovedania se face numai individual.

    Alte conditii canonice ale Sfintei Spovedanii sunt si acestea : spovedania se face numai individual si niciodata in grup, in public, cum este obiceiul in unele parti. Credinciosii sunt datori sa-si cerceteze constiinta din copilarie si sa noteze pe hartie toate pacatele facute, pentru a nu uita nici unul. Marturisirea se face intotdeauna cu post si rugaciune, inainte de a manca, atat preotul cat si credinciosul. Ea se face in orice zi si ori de cate ori ne mustra constiinta, indiferent de vrednicia preotului, caci harul Duhului Sfant savarseste taina. Spovedania se face la nevoie si fara post, chiar daca nu este cineva vrednic de Sfanta Impartasanie, caci numai prin spovedanie se spala si se dezleaga pacatele.

    95. Care este cheia Sfintei Spovedanii si care sunt efectele ei ?

    Dupa invatatura Sfantului Nicodim Aghioritul, Taina Pocaintei se immparte in patru parti si anume :

    a. Durerea inimii si parerea de rau a celui ce a facut pacatul.
    b. Spovedania prin viu grai si individual la duhovnic.
    c. Implinirea canonului dat de duhovnic.
    d. Dezlegarea, sau cheia Sfintei Spovedanii, care se face pe capul celui ce s-a spovedit prin punerea mainilor si semnul Sfintei Cruci. Cel mai mare efect al Spovedaniei este dezlegarea si iertarea pacatelor celui ce s-a marturisit, dupa cuvantul Domnului, care zice : ” Carora veti ierta pacatele se vor ierta lor si carora le veti tine, tinute vor fi ” ( Matei 16, 19; Ioan 20, 23 ) .

    96. Pe cine nu are voie dubovnicul sa dezlege la spovedanie ?

    Nu are voie sa dezlege pe cel ce nu se hotaraste a parasi pacatul si a face canonul. De asemenea, nu are voie sa dezlege pe acei carora le amana canonisirea pana ce preotul duhovnic va cerceta canoanele si pravilele bisericesti, spre a se orienta asupra canonisirii lor ( Sf. Vasile, can. 84, Cartagina, 43; Canonul 102 al Sinodului VI Ecumenic, Pravila Bisericeasca de Arhim. Nicodim Sachelarie, Sfantul Simeon Tesaloniceanul ) .

    97. Care este cel mai important si mai folositor canon ce trebuie dat la Sfanta Spovedanie ?

    In vremile vechi, cand crestinii aveau mare ravna si evlavie sa se impartaseasca mai des cu Sfintele Taine, cel mai greu canon pentru crestinii de atunci era oprirea pe un timp mai scurt sau mai lung de la Sfanta si Dumnezeiasca Impartasanie. De aceea si Canoanele Parintilor vechi, ca Sfantul Vasile cel Mare, Sfantul Grigorie de Nyssa etc. opreau pe cei pacatosi pentru pacatele grele de la Sfanta Impartasanie, uneori pana la 10, 15 sau chiar 20 de ani, si le aplicau la spovedanie cele patru trepte de canonisire : plangerea la usa bisericii, ascultarea, ingenuncherea in pridvorul bisericii si starea impreuna cu credinciosii in biserica. Abia la urma ii primeau la Sfanta Impartasanie ( vezi Sfantul Grigorie al Neocezareei, Canonul 11 ) .

    Acum, insa, cand credinta a slabit si crestinii cei mai multi zac in adancul nesimtirii si a lipsei de evlavie faita de Sfanta impartasanie cu Trupul si Sangele lui Hristos, cred ca cel mai mare canon pentru indreptarea sufletelor lor este parasirea pacatelor spovedite si lupta cu ele pana la moarte. Iar postul, rugaciunea, milostenia, metaniile si alte nevointe sa li se dea dupa putere, dupa starea lor de sanatate si dupa greutatea pacatelor facute, potrivit cu scumpatatea si iconomia Sfintelor Canoane. Deci, cel mai mare si mai de folos canon la spovedanie este parasirea si ura fata de pacatele facute, precum si plangerea lor pana la moarte. Ca de ii vom opri pe credinciosi numai de la Sfanta si Dumnezeieasca Impartasanie, atatia sau atatia ani, si nu le vom da canon simtt si cu oarecare osteneala, potrivit cu gravitatea pacatelor lor, ei, nemaiavand evlavia si ravna celor dintai crestini pentru cele sfinte, primesc usor departarea de Sfanta Impartasanie si raman in nesimtire fata de pacatele lor.

    De aceea, trebuie a-i sfatui si a-i indemna pe credinciosi sa faca canonul cuvenit. Dar mai mult decat toate, sa paraseasca pacatele, ca parasirea pacatelor, dupa Sfintii Parinti, este adavarata pocainta. Sfantul Ioan Gura de Aur zice ca : ” Cel mai cumplit lucru al pacatului este a petrece in pacat si cel mai rau lucru al caderii este a nu se scula din pacat ” ( Cuvant la Proorocul Iona, la Daniil, la cei trei coconi si pentru pocainta, in Putul Sfantului Ioan Gura de Aur, Buzau, 1833 ) .

    Asadar, daca cel mai cumplit lucru este a petrece in pacat, apoi cel mai folositor lucru este canonul parasirii pacatului. Daca cel mai rau lucru al caderii este a zace in cadere, apoi cel mai mare si mai folositor canon este a ne ridica din cadere !

    98. Astazi se pot aplica intocmai Canoanele stabilite de Biserica ?

    Sfintele Canoane, atat cele apostolice, cat si ale Sinoadelor ecumenice, locale si ale Sfintilor Parinti, intotdeauna au fost, sunt si vor fi dreptare si calauzitoare ale sufletelor, iar noua tuturor ni se cuvine a ne supune si a pazi dumnezeiestile Canoane cu nestramutare, ” ca cei ce nu le pazesc se supun sub infricosate certari si canonisiri ” ( Pidalion, Manastirea Neamt, ed. 1844, fila 8 ) . In cazuri exceptionale sa urmeze porunca ierarhului locului si a duhovnicului.

    99. Nu cumva prin acestea crestinii se indeparteaza de Biserica si de Prea Curatele Taine ?

    Nu Sfintele Canoane sunt pricina departarii crestinilor de Biserica lui Hristos, ci nepazirea scumpatatii si a iconomiei celor randuite de Canoane ii indeparteaza pe preoti si pe popor de Biserica lui Hristos. Sfintele Canoane, dintotdeauna, sunt spre folosul si mantuirea sufletelor, chiar si acelea care au numai valoare istorica si nu se mai pun in aplicare azi : Canoanele istorice ne arata cum au fost puse pe atunci in aplicare de Sfintii Parinti si de conducatorii Bisericii crestine, cand Biserica era atacata de erezii si prigoane. Acest lucru nu este mic spre orientarea celor ce pastoresc azi Biserica lui Hristos, atat in Rasarit cat si in Apus.

    Canoanele care contin in ele dogme si legi morale cu nimic nu si-au pierdut valoarea. Ele sunt ca niste faruri de lumina ale Bisericii, spre indreptarea corabiei celei vii care este Biserica lui Hristos, ce pluteste in valurile veacurilor spre limanul mantuirii.

    Deci nimeni nu are voie sa invinuiasca Sfintele si dumnezeiestile Canoane pentru rautatea ce stapaneste azi pe cei ce nu au frica de Dumnezeu. Un lucru trebuie tinut minte. Preotii si pastorii sa cunoasca bine scumpatatea si iconomia Sfintelor Canoane si sa le puna in practica dupa vreme si de la caz la caz cu fiecare suflet ranit de pacate. Studentii teologi ar trebui sa cunoasca cat mai bine cum sa aplice scumpatatea si iconomia Canoanelor care s-au pus de Duhul Sfant in Biserica lui Hristos. Mare primejdie este atat pentru preoti cat si pentru pastoritii lor, daca nu cunosc cat de putin Sfintele Canoane, precum si felul cum trebuie sa le aplice. Caci zice Sfantul Ioan Gura de Aur ” ca mare primejdie este pentru un preot a nu cunoaste Canoanele si mare prapastie este acolo unde Canoanele nu stapanesc. De aceea si fiecare episcop, cand se hirotoneste, marturiseste ca va pazi Canoanele Bisericii ” ( Canonul 2 al Sinodului VII Ecumenic ) .

    100 Ce ne puteti spune despre spovedania in comun, fara a-si marturisi pacatele individul si fara dezlegare pe capul fiecaruia, ce se practica in unele locuri ?

    Asemenea spovedanie este necanonica, nu are valoare de Taina, iar pacatele raman nedezlegate. Asemenea practici trebuie cu totul parasite pentru a nu se desfiinta Taina Sfintei Spovedanii si a arunca in osanda atat pe preot cat si pe credincios.

    101. Daca cineva ramane in aceleasi pacate dupa marturisire si nu se pocaieste, este vinovat credinciosul sau duhovnicul ? In acest caz cum este mai bine sa se procedeze ? Sa-l primesca in continuare pentru a nu se deznadajdui sau sa-l trimita la alt duhovnic ?

    Daca cineva, dupa marturisire, staruie mereu in aceleasi pacate sau si in altele mai grele si daca preotul si-a facut datoria si l-a sfatuit indeajuns sa paraseasca pacatul iar el nu a ascultat, atunci preotul nu este vinovat. Iar daca preotul nu l-a sfatuit indeajuns si nu l-a canonisit dupa legea lui Dumnezeu si din nepasarea lui acela cade in aceleasi sau in alte pacate mai grele, atunci si preotul are pacat si se osandeste ca unul ce nu a pus doctoriile necesare pe ranele pacatelor. Iar daca preotul si-a dat toata silinta sa-l ajute sufleteste pe cel ce petrece in nepasare si nepocainta, insa fara de folos, atunci este bine a-l trimite la alt doctor mai iscusit, poate prin acela ii va da Dumnezeu credinciosului indreptare. Insa nu degraba sa-l departeze de el, ci sa procedeze cu blandele si cu indelunga rabdare, ca sa nu-l arunce in deznadejde.

    102. Ce datorii are duhovnicul fata de fiii sai duhovnicesti si ce datorii au fii duhovnicesti fata de dahovnic ?

    Duhovnicul are marea datorie fata de fiii sai duhovnicesti, de a-i supraveghea, de a-i invata pururea si de a se ruga lui Dumnezeu pentru mantuirea lor. Iar fii duhovnicesti au si ei datoria de a asculta invataturile duhovnicului lor, de a-i cere intotdeauna sfat si binecuvantare pentru toate, de a-si face canonul randuit, de a se sili spre indreptarea lor si de a se ruga pentru parintele lor duhovnicesc.

    103. Cum trebuie inteleasa duhovnicia in viata Bisericii Ortodoxe ?

    Duhovnicia ” este judecatorie interna a sufletului crestin care are imparatia lui Dumnezeu inauntrul sau, avand ca judecator constiinta sa, adica stiinta de sine, in raport cu legile Domnului, cu ajutorul carora preotul poate face deosebire intre bine si rau. Intrucat crestinul nu se poate cunoaste exact pe sine, nici Legea lui Dumnezeu nu o stie pe deplin si nici aplicarea la faptele sale nu o poate face fara partinire. Pentru a-si completa aceasta judecata interna, apeleaza la un judecator extem, asemenea lui, dar superior lui prin harul Duhului Sfant, pe care il consulta si de la care cere ceea ce-i lipseste – iertare, lumina si adevar ” . Acesta este duhovnicul, a carui misiune este sa examineze, sa indrume, sa judece in numele lui Hristos, sa dea sentinta dezlegarii sau nedezlegarii pacatelor, neconditionat sau conditionat, toate implinindu-se in cadrul legilor lui Dumnezou date lui de Sfanta Scriptura si Sfanta Traditie, in afara carora nu poate sa fie legare sau dezlegare de pacate, lumina si adevar bisericesc ( Ioan 14, 15-30; 15, 1-14; Pnvila Bisericeasca de arhim. Nicodim Sachelarie ) .

    104. Cand are voie credinciosul sa-si schimbe dubovnicul ?

    Iata ce spun Canoanele in legatura cu aceasta : ” Oricare om isi va lasa duhovnicul sau fara anumita vina si se va spovedi la altul, sa se desparta de Biserica impreuna cu acela ce il primeste la el ” ( Pravila Bisericeasca de la Govora, cap. 118 ) . In caz ca duhovnicul dupa multa rabdare si sfatuire, nu observa nici o indreptare la credincios, un astfel de penitent trebuie trimis la alt duhovnic, sub motiv ca nu se pricepe a-i vindeca ranele sale sufletesti.

    Daca cineva a fost afurisit ( exclus din Biserica ) de episcopul sau, nu are voie sa fie primit de alt episcop mai inainte de a fi iertat de episcopul sau. Insa el poate sa apeleze la sinod ca sa se apere si sinodul poate da o alta hotarare ( Antiohia, 6 ) . Sfantul Simeon al Tesalonicului spune ca ” preotul trebuie sa afuriseasca ( sa oprsasca ) de la cele sfinte pe cel vinovat cand este randuit de Canoane, ca sa nu se incarce de pacate straine. Ca nu este aceea rabdare ci pricina de pierzare. Ca nu se cuvine a fi noi mai milostivi decat Sfintii Parinti. Arhiereul sau duhovnicul, fiind stapanit de aceleasi pacate ca si cel pe care il spovedeste, sa nu socoteasca ca i se vor ierta lui acele pacate, daca va fi ingaduitor si-i va usura pe pacatosi, calcand legile Domnului. Ci pentru ale sale pacate sa ceara iertarea iar legea lui Dumnezeu sa o aplice cu dreptate. Poate fi ingaduitor numai atunci cand pacatosul se va hotari a se indrepta de la rau si a se smeri intru pocainta ” ( Tratat asupra tuturor dogmelor, cap. 9, 30 ) .

    105. Cum trebuie sa se procedeze cu acei credinciosi care au savarsit pacate grele si totusi cer cu staruinta Sfanta Impartasanie ?

    Cu aceia care au pacate grele si totusi cer staruitor Sfanta Impartasanie, iata cum trebuie procedat. Daca se vor spovedi curat, cu mare durere de inima, cu lacrimi si cu cainta, duhovnicul care i-a oprit un timp de la cele sfinte, potrivit Sfintelor Canoane, poate sa le faca acest pogoramant. Adica sa imparta canonul dat si numarul anilor de pocainta in trei parti, dupa cum am spus mai inainte. O parte sa o puna spre milostivirea si iubirea de oameni a lui Dumnezeu, ca nimeni dintre oameni nu este fara de pacat; a doua parte a canonului sa ramana asupra celui ce a savarsit pacatele; iar a treia parte de canon sa o ia duhovnicul asupra sa, ca cel ce are putere de la arhiereu sa lege si sa dezlege, dupa cum zice nemincinoasa gura a Domnului nostru Iisus Hristos. ( Indreptarea legii, Targoviste,1652 ) . Duhovnicul, pentru a se orienta mai bine in legatura cu scumpatatea si pogoramantul pe care il face de la caz la caz cu cei ce se spovedesc si se pocaiesc, este bine sa citeasca cu intelegere Sfintele Canoane si mai ales canonul 102 al Sinodului al VI-lea Ecumenic, iar nicidecum sa se bazeze pe priceperea sa, caci ” duhovnicul are putere a lega si a dezlega numai in conformitate cu legea Domnului ” .

    Asadar canonisirea trebuie facuta numai potrivit cu invatatura Sfintei Scripturi, potrivit cu Sfintele Canoane si invataturile Sfintilor Parinti, caci altfel spovedania si pocainta nu ar aduce nici un folos credinciosului si nici duhovnicului.

    106. Cum trebuie procedat cu acei credinciosi care nu primesc canon la spovedanie ? Dar cu cei care sunt bolnavi si nu pot face canonul ?

    Cei ce nu vor sa primeasca un canon la Sfanta Spovedanie, dupa multa sfatuire, de vor ramane in indaratnicia lor, nu li se poate face dezlegarea de pacate, cum spune Sfantul Nicodim Aghioritul in invatatura catre duhovnic. Celor bolnavi, insa, li se poate face usurare de canoanele care cer osteneala trupeasca, precum : post, metanie, priveghere, milostenie, daca nu au de unde da etc.; insa pentru osteneala duhului nu sunt scutiti, adica de sfanta rugaciune, cea dintotdeauna, si de multumire catre Dumnezeu pentru suferinta pe care o au. Dupa cum am zis, canonul celor bolnavi se poate schimba, nu insa si obligatia de a ierta, a se ruga si a multumi neincetat lui Dumnezeu pentru toate, caci prin aceasta se vor mantui.

    107. De cate ori pe an trebuie sa se spovedeasca mirenii ?

    Spovedania nu este legata de termene sau soroace anumite din cursul anului. Putem alerga la duhovnic ori de cate ori simtim nevoia sa ne usuram sufletul de povara pacatelor si sa primim mangaierea harului si nadejdea iertarii. Cu cat ne spovedim mai des cu atata mai bine. De obicei insa, spovedania este legata de cele patru posturi. Porunca a patra a Bisericii invata sa ne marturisim pacatele de patru ori pe an, in cele patru posturi. Cei mai sporiti in evlavie sa se spovedeasca in fiecare luna, iar ceilalti ” macar o data pe an ” si anume in Postul Pastilor ( Martursirea Ortodoxa, partea I, intrebarea 90 ) .

    108. De cate ori pe an trebuie sa ne impartasim dupa randuiala Bisericii ?

    Sfanta Impartasanie, fiind strans legata de Spovedanie, se poate da, cu dezlegarea duhovnicului, in cele patru posturi, sau cel mai des odata pe luna pentru cei mai evlaviosi si cel mai rar la Sfintele Pasti. Insa numai dupa savarsirea canonului dat. Sfantul Ioan Gura de Aur recomanda credinciosilor ca se pot impartasi cel mai des de douasprezece ori pe an, la cele douasprezece praznice Imparatesti, cu dezlegarea duhovnicului lor, ” insa cu frica si cu cutremur, ca sa nu luam osanda in loc de hrana si moarte in loc de viata ” ( Impartire de grau, Cuvintele 53 si 54 ) .

    109. Care sunt conditiile principale pentru a primi cineva cu vrednicie Trupul si Sangele Domnului ?

    Pregatirea pentru Sfanta Impartasanie este de doua feluri : trupeasca si sufleteasca. In general ea consta din urmatoarele parti :

    a. Spovedania, marturisirea pacatelor, fara de care nimeni nu se poate impartasi, nici chiar clericul. Numai copii pana la sapte ani sunt scutiti de spovedanie.
    b. Impacarea cu toti oamenii. Nimeni nu se poate impatatasi certat cu cineva si neimpacat, sau avand rautate, ura si gand de razbunare asupra cuiva. Dumnezeu, fiind dragoste, primeste la cele sfinte numai pe cei care iarta si traiesc in dragoste.
    c. Infranarea de la mancare de dulce si de la orice pofta si necuratie trupeasca. Sotii sunt datori sa tina cel putn sapte zile de curatie inainte de Sfanta Impartasanie si inca trei zile dupa Sfanta Impartasanie. Credinciosii sunt datori sa tina curatenie si sa posteasca miercurea, vinerea si in cele patru posturi cand se impartasesc. In caz de boala grea, preotul le randuieste un post mai scurt, dupa caz. Cei care se impartasesc intre posturi sunt datori sa posteasca cel putin trei pana la sapte zile, inainte de Sfanta Impartasanie. Crestinii sunt datori sa se infraneze inainte de primirea celor sfinte, de bautura, de tutun, distractii, glume, zavistie, clevetire etc.
    d. Implinirea canonului dat de duhovnic. Credinciosii nu se pot impartasi fara invoirea duhovnicului lor si fara implinirea canonului randuit de el la spovedanie, afara de caz de boala sau alte imprejurari grave, cand pot primi cele sfinte in orice situatie s-ar gasi cel in cauza.
    e. Rugaciunea. Credinciosii sunt datori sa se roage mai inainte de primirea Sfintei Impartasanii in mod deosebit. Sa citeasca in ajun din Ceaslov, din Psaltine si Acatistier, sa faca dupa putere metanii, inchinaciuni, milostenie la saraci si alte fapte bune. In mod deosebit sunt datori sa citeasca seara, Acatistul Mantuitorului, Paraclisul Maicii Domnului, Canonul de pocainta, Canonul ingerului pazitor si Canonul Sfintei Impartasanii, iar dimineata cele douasprezece rugaciuni. Dupa primirea celor sfinte, credinciosii trebuie sa citeasca rugaciunile de multumire.

    110. In ce imprejurari se pot impartasi credinciosii cu pogoramant, adica exceptional ?

    Dupa cum am spus cei ce sunt opriti un timp de la Sfanta Impartasanie se pot impartasi cu pogoramant numai in caz de primejdie de moarte, adica de accidente, de operatie, internare in spital pentru mai mult timp etc. De asemenea, femeile insarcinate se pot impartasi in luna a noua, orice oprire canonica ar avea, cu conditia ca dupa nastere sa tina in continuare canonul dat de duhovnic.

    111. Care dintre crestini nu se pot impartasi nici chiar inainte de moarte ?

    Nu pot fi impartasiti nici chiar pe patul de moarte, crestinii ortodocsi care refuza cele sfinte; cei care s-au lepadat de credinta; cei care au parasit Biserica si s-au dus la secte; cei dementi, adica cei care nu pot judeca cu mintea si nu se pot spovedi; cei in agonie care nu au apucat sa fie mai inainte spovediti si impartasti; cei indracti ( demonizati ) ; cei care hulesc pe Dumnezeu si Il injura, chiar si pe patul de moarte; cei care au savarsit pacate impotriva Sfantului Duh pana in ceasul mortii si nu s-au pocait; cei deznadajduti care vor sa-si puna capat zilelor; cei cu totul robiti pana la moarte de betie, de grele pacate trupesti, furii de cele sfinte si cei care nu vor sa ierte nici pana la moarte pe aproapele lor.”

    Apreciază

    1. Scopul nostru, trebuie să fie scopul Bisericii! E ușor să luăm învățătura unui duhovnic, fie el și mare, și să încercăm să o facem normativă în Biserică. Învățătura pe care ați expus-o, nu are acoperire în plan canonic și patristic! În plan duhovnicesc, da! Ca experiență personală a unui mare duhovnic, care se potrivește unora dintre credincioși! Însă, noi nu plecăm de la această învățătură, pentru a face din ea canon. S-ar contrazice cu canoanele Bisericii și învățăturile Sfinților Părinți, care la unison sunt pentru o deasă împărtășire, cu pregătire. Biserica spune „să nu treacă trei săptămâni fără participare la Sfânta Liturghie și împărtășire”! Asta e învățătura Bisericii!!! Îi pasă cuiva că majoritatea credincioșilor vin să se împărtășească în stare de „afurisire”, fără ca măcar să amintească la spovedanie o asemenea stare?!
      Spre exemplu, Sfântul Simeon al Tesalonicului spune: „să nu treacă 40 de zile fără împărtășirea credincioșilor”. Vedeți, el spune să nu treacă 40 de zile, nu împărtășirea să se facă la 40 de zile! Și uite așa a apărut împărtășirea la soroace, la 40 de zile! Are Sfântul Simeon vină pentru greșita noastră interpretare?!
      La fel se întâmplă și cu catehismele ortodoxe, de influență apuseană, care din păcate sunt puse mai presus decât canoanele Bisericii!
      Citiți vă rog și ceea ce spune Sfântul Nicodim Aghioritul într-o altă carte foarte folositoare de suflet: „Despre deasa Împărtășire cu Preacuratele lui Hristos Taine”. Aveți totul în ea, chiar și motivele pentru care unii luptă împotriva împărtășirii dese cu Sfintele Taine!

      Apreciază

      1. In orasul meu exista practica la un anumit preot de a citi molifta si pe baza acesteia sa se împărtășească credincioșii. Alta practica este de a spovedi soții împreună si alte anomalii.
        La aceasta situatie m-am referit.

        Apreciază

      2. Am înțeles! Acestea sunt practici care nu zidesc Biserica lui Hristos. Dimpotrivă, mulți se păgubesc lipsiți fiind de „terapeutica” Sfintei Spovedanii sau printr-o „terapeutică” la care sunt invitați mai mulți „pacienți” deodată.

        Apreciază

    2. Observ ca părintele Cleopa a fost foarte categoric în privința spovedaniei și a administrării Sfintei Împărtășanii! Categoric, dar parca prea rece! Eu cred ca ar trebui sa citim cu discernamant cărțile sale, mai ales ca a scris în plin comunism și în plin proces de inoculare a ecumenismului în mod discret și viclean. Niște influente ecumeniste pot sa apara și din partea editurii, dacă e nevoie! Știu ce spun!

      Este agreat de Sistem și mediatizat, deoarece nu a suflat o vorba despre CNP și despre 666! Sau o fi spus și nu a apărut în cărțile sale? Părintele Cleopa susține ca 666 sunt trei tipuri de patimi care vor domni în lume. Atât. Și pe aceasta baza, unii duhovnici își sfătuiesc fiii duhovnicești sa-și ia documentele electronice fără probleme!

      Apreciază

      1. De aceea, e important să ascultăm, în primul rând de Dascălii și Învățătorii Bisericii, de Sfinții Părinți purtători de Duh Sfânt, apoi de învățăturile marilor duhovnici care spun ceea ce spune și Biserica, fără a ne judeca unii pe alții, fără a face dezbinare între noi lipsindu-ne de dragostea lui Hristos! Văd foarte multă dezbinare între preoți, monahi și mireni pentru lucruri care nu zidesc, din motive de evlavie personală, după modul în care ne raportăm la anumiți duhovnici sau înțelegem anumite învățături. Cine are de câștigat din această stare de plâns în care ne găsim?! Bineînțeles, vrăjmașul mântuirii noastre, diavolul, cel care generează și alimentează această stare de rău în care ne găsim.

        Apreciază

  3. Blagosloviti si iertati,Sfintia Voastra!
    Minunata si de mare folos duhovnicesc aceasta postare la inceputul Postului Sf.Apostoli Petru si Pavel,cat si raspunsurile oferite pentru luminarea cugetului si inteleptirea mirenilor,care au cunostinte duhovnicesti,dar ele trebuie sporite, cercetate in conditiile de mare prigoana prin care trecem,clerici ,monahi si mireni,dupa tragicul si deja de trista amintire,asa zis sinod din Creta,a caror consecinte se vad.[ viclenia si fatarnicia care molipseste „gloatele” , „*excesiva sărăcire de îndrumători înduhovniciţi,neobişnuita înmulţire a ispitelor de tot felul, din cele mai felurite, toate îndepărtându-l pe om de la slujirea sinceră şi neprefăcută lui Dumnezeu. ”
    „*O, vremi nenorocite ! O, stare nenorocită ! – exclamă Sfântul Ierarh Ignatie[Briancianinov], contemplând
    această deprimantă privelişte a ispitelor. „O, dezastru duhovnicesc, nevăzut oamenilor pătimaşi,
    neasemuit mai mare decât toate calamităţile naturale ! ..O nenorocirea nenorocirilor, înţeleasă numai de drepţii creştini şi de adevăraţii monahi, ascunsă celor pe care-i învăluie şi-i pierde !”
    „*Vremurile noastre se aseamănă cu vremurile din urmă – „sarea ne cuprinde”{„Şi întinzând bucăţica, a dat-o lui Iuda, fiul lui Simon Iscarioteanul. Şi după îmbucătură a pătruns atunci satana în el” (Ioan 13, 26-27). Potrivit unor tălmăciri, Iisus a întins bucăţica de pâine în sare}
    Păstorii Bisericii au rămas cu o înţelegere a creştinismului slabă, întunecată, confuză. O falsă înţelegere după buchie,distrugând viaţa duhovnicească în societatea creştină, distrugând creştinismul, care este faptă, nu
    buchie. Trist este să vezi, cui i-au fost încredinţate şi pe ce mâini au căzut oile lui Hristos, cui i-a fost
    încredinţată păstorirea şi mântuirea lor ! Apar „lupii îmbrăcaţi în blană de oaie”, recunoscuţi după
    faptele şi roadele lor. Toate acestea, însă, se petrec cu îngăduinţa Domnului..Această orbire spirituală a majorităţii contemporanilor, care se numesc creştini (e îngrozitor,dar trebuie s-o spunem – printre ei aflându-se nu puţini clerici !), cât şi celelalte sminteli, înmulţindu-se pe zi ce trece, împiedică tot mai mult „vieţuirea după Dumnezeu..Ei vor lupta împotriva robilor lui Dumnezeu, recurgând la forţa autorităţilor de stat, prin represalii şi denunţuri,
    prin diverse uneltiri, amăgiri şi prigoană feroce… ”.
    Spre ajutorul nostru ,spre a ne curati trupul si mintea de patimi si gandurile necurate ,care dau navala ,spre a avea curaj de a nu tacea ,cand apostazia vremurilor in care traim inainteaza liber,rapid si fatis[ amintim minunata cugetare a unuia din cei mai mari stâlpi ai Bisericii noastre, Sfântul Grigorie Teologul:„Prin tăcere Îl trădăm pe Dumnezeu”],deasa impartasanie lumineaza ochii mintii si iti da putere,pe care o simti duhovniceste in fiecare clipa,cu fiecare bataie a inimii,cand Sf,Duh ,Mangaietorul,te umbreste pe tine ,nevrednicul,devenind „vas ales”, iata ceea ce am simtit eu,impartasindu-ma mai des,ascultand povata Parintelui Duhovnic si dand Slava lui Dumnezeu pentru toate. In mod cu totul special multumesc Domnului Atotindurarilor pentru darul deosebit ,pe care mi l-a facut,indreptand pasii mei spre Parintele Duhovnic Marturisitor al dreptei credinte,care cu dragoste netarmurita pentru Sf.si Iubita Ortodoxie,cu tarie si vigilenta sporita,conduce turma incredintata lui spre mantuire,apărand cu bărbăţie şi curaj adevărul Sfintei Ortodoxii, „*sub călăuza şi cu ajutorul deosebit al harului dumnezeiesc… Fii fericit, dacă vei afla măcar un colaborator adevărat în lucrarea de mântuire: acesta e cel mai mare şi mai de preţ dar al Domnului, în zilele noastre.”]
    *(Averchie de Jordanville) Marea Apostazie. Semnul apropierii sfarsitului.pdf
    Impartasirea deasa este un dar nepretuit de care trebuie sa profitam sub indrumarea Parintelui Duhovnic,spre a nu ne pierde „*vederea duhovniceasca”,spre a nu fi tarati de puhoiul Apostaziei, sa nu ne imbolnavim de „*atotnimicitoarea epidemie morală… Cei ce vor să se mântuiască, trebuie să înţeleagă bine acest
    lucru şi să folosească timpul dat spre mântuire, „căci timpul scurt este”, iar trecerea în veşnicie este
    aproape pentru fiecare din noi.”
    S-au sapat in inima mea, cuvintele intelepte ale Staretului Efrem Katunakiotul:”**Faci ascultare la duhovnic? La Dumnezeu si la Maica Domnului faci ascultare. Iar Hristos, Care a facut desavarsita ascultare la Tatal Ceresc te primeste, te aude, te face asemanator Lui. De aceea, cel ce face ascultare va avea o dubla cununa in slava vesnica.
    Daca te trimite duhovnicul pe luna si te duci, esti in ascultare. Il odihnesti pe duhovnic? Il odihnesti pe Dumnezeu.Numai diavolul stie ce putere are duhovnicul, ce zice duhovnicul. A zis duhovnicul? Du-te! Urca-te pe luna, nu te teme! Orice vrea duhovnicul, sã fie fãcut. Nu te intereseaza. Nu intereseaza decat ascultarea. Ai facut ascultare, mergi in Rai, nu ai facut, mergi in Iad…Noi calugarii spunem putine cuvinte: ASCULTARE DE DUHOVNIC = VIATA, NEASCULTARE = MOARTE…Gura duhovnicului e gura lui Hristos. Sa faci ce spune duhovnicul fara sa analizezi, fara sa cercetezi si fara sa murmuri. Construieste pe smerenie. A zis duhovnicul asa? Sa fie blagoslovit. De nimic sa nu te ingrijesti de vreme ce faci ascultare. Te vei mantui, o sa mergi in Rai.Parintele Iosif spunea: „Nici preotia, nici Sfanta Impartasanie, nici rugaciunea mintii, nici postul, nici privegherea nu mantuiesc fara ascultare. Tot ce se face din voia proprie e luat de diavoli!” „Caci implinind cineva voia altuia si nu pe a sa, infaptuieste nu numai lepadarea de sufletul sau, ci si rastignire fata de toata lumea.
    Cel ce contrazice pe parintele sau, face bucuria dracilor. Iar de cel ce se smereste pana la moarte, se minuneaza ingerii. Caci unul ca acesta face lucrul lui Dumnezeu (Ioan VI, 28), asemanandu-se Fiului lui Dumnezeu, Care a implinit ascultarea de Parintele Sau pana la moarte, iar moarte, pe cruce (Filip, II, 4-11)”
    **https://saraca.orthodoxphotos.com/biblioteca/efrem_katunakiotul-despre_ascultare.htm

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s