Un nou Rădeni! … dar în Grecia. Se umple lumea de „schismatici” care aplică Canonul 15 I-II Constantinopol, făcut tot de… „schismatici”

În vederea prăznuirii hramului Cuvioasei Mucenice Paraschiva al Sf. Mănăstiri din localitatea Milohori, regiunea Ptolemaida, Grecia, unde sunt prigoniţi egumenul (şi ctitorul) Maximos Karavas, ieromonahul Ignatios Kalaitzopoulos împreună cu obştea de 15 monahi din cauza încetării pomenirii Mitropolitului de Florina, Prespes şi Eodeea, Kir Theoklitos, a avut loc o campanie de mobilizare a laicilor şi a clericilor nepomenitori din întreaga Grecie. Deşi în baza deciziei Episcopului, obştea ar fi trebuit să părăsească mănăstirea – fiind deja numit un alt egumen -, în urmă rugăminţii adresate de Părintele Maximos, k. Theoklitos a acceptat să permită desfăşurarea prealabilă a praznicului de hram al Sf. Mănăstiri.
Pentru această ocazie, pe mai multe bloguri ortodoxe a fost lansată o chemare la mărturisire de credinţă.
Pe Opaidagogos.blogspot.gr. este reprezentativ anunţul organizaţiei elin-ortodoxe a rezerviştilor forţelor speciale „Legiunea Sfântă 2012” cu titlul:

Ecumeniştii au hotărît să preia controlul (Miercurea viitoare, 26-7-2017, în Ptolemaida), a încă unei Mănăstiri care li se împotriveşte.
Răspunsul nostru: „ORTODOXIE SAU MOARTE”

Aici găsim și scrisoarea deschisă trimisă de Asociaţia „General Makrigiannis” Episcopului de Florina, k. Theoklitos, pe motivul plănuitei sale vizite – în ajunul sărbătorii – la cea de-a doua mănăstire de nepomenitori din mitropolia sa, având ca motto: „Apărarea mea către cei ce mă judecă aceasta este.” (I Corinteni, 9,3)

În scrisoare episcopul este rugat să nu vină deoarece prezenţa sa este nedorită de laici şi clerici, iar dacă totuşi va veni este înştiinţat că i se vor adresa în mod liniştit, dar public, în afara zidurilor mănăstirii, următoarele întrebări:

1. Despotule [Stăpâne?], sunt papismul şi sutele de şcoli protestante „Biserici” cu Sfânt Har care au cel puţin vreo Sfîntă Taină în „repertoriul” lor?
2. Stăpâne, despre numitul „Sfânt şi Mare Sinod” care a avut loc anul trecut , în iunie, în Creta, episcopul Ambrozie de Kalavrita a spus că în mod sigur nu este nici sfânt, nici mare, ci până şi poporul simplu care cunoaşte problema şi istoria sa de un secol [încoace] reacţionează şi nu îl recunoaşte ca fiind Ortodox. Dumneavoastră ce fel de texte aţi studiat şi când anume, de ați ajuns la concluzia că este „Sfânt şi va face bine în Siria”? Poporul lui Dumnezeu a luat parte la acest proces? Când şi în ce mod l-aţi informat, atât înainte cât şi după „Sinod”?
3. Sfântul Athanasie care slujea la singura biserică sfânt fără a pomeni pe restul „Ortodocşilor”, înfăptuia taine invalide? Da sau nu?
4. Într-o situaţie asemănătoare, monahi şi monahii au fost alungaţi de la mănăstirea pocăinţei lor fără decizie de la vreun tribunal penal sau bisericesc, deși Consiliul de Stat s-a pronunţat în favoarea lor. Dumneavoastră cum sprijiniţi pretenţia pe care o aveţi de a fi alungaţi părinţii Mănăstirii? Pe ce vă bizuiţi? Nu cumva pe simpatizanţii preoţilor dvs.?
5. Susţineţi că Patriarhul Bartolomeu lucrează totdeauna în duhul Adevărului?

Dacă da, înseamnă că şi dvs. sînteţi de acord că:

1. Papa este un „preasfinţit frate”, iar papismul este „soră-Biserică”? Da sau nu?
2. Monofiziţii condamnaţi de cel de-al 4-lea Sinod Ecumenic sunt Ortodocşi? Da sau nu?
3. Patriarhul care luna trecută a slujit, în Germania, într-un templu Evanghelist, fără de Sfântă Masă şi fără icoane – pe când alături exista biserică ortodoxă – lăudându-l pe Luther, a lucrat ortodox? Da sau nu?
4. Sunteţi de-acord cu participarea Bisericii Elene la Consiliul Mondial al Bisericilor? Da sau nu?
5. Menţionaţi măcar un (1) sfânt al Ortodoxiei care să susţină cele semnate la Kolimbari.

Într-adevăr k. Theoklitos a optat pentru a absenta de la praznic trimiţând însă ca reprezentanţi pe Pr. Avgustinos Avxonidis şi pe Protosinghelul Mitropoliei, Pr. Nikiforos Manadis însoţiţi de un organ al ordinii pentru a încerca să participe la slujbă. Aceştia au fost însă împiedicaţi să intre în biserică de către numeroşii credincioşi care au fost în măsură să răspundă la chemare, după cum reiese din materialele video prezentate mai jos:

sursa: opaidagogos.blogspot.gr

La Sfânta Liturghie din ziua următoare lucrurile au decurs fără tulburări. În strană s-a aflat protopsaltul gheron Sava Lavriotul.

În predica slujbei la care au participat mai mulți preoți nepomenitori s-a menționat faptul că sunt mai mulți preoți și monahi din Grecia care în zilele următoare vor întrerupe pomenirea ierarhilor pro-Creta și a pseudo-patriarhului Bartolomeu.

material realizat de S.D.

Sursa: http://ortodoxinfo.ro/2017/07/28/un-nou-radeni-dar-grecia-se-umple-lumea-de-schismatici-care-aplica-canonul-15-ii-constantinopol-facut-tot-de-schismatici/

Consistoriul Eparhial Buzău condamnă un profesor de Religie pentru mărturisirea împotriva sinodului din Creta

La data de 20 iunie, Consistoriul Eparhial Buzău a pronunțat o hotărâre prin care domnișoara profesor Mariana Plăiașu a fost condamnată pentru pretinsă schismă și i s-a retras binecuvântarea de a preda Religia în școală.

Procesul a urmat cursul tuturor proceselor de acest fel din Patriarhia Română, așa cum reiese și din textul apelului pe care domnișoara profesor l-a depus la Sinodul Mitropolitan al Mitropoliei Munteniei și Dobrogei.

Rețin atenția opiniile despre sinodul din Creta, numit într-una dintre paginile motivării (pagina 2) „Sinodul Ortodox din Creta”, dar și faptul, reclamat de domnișoara profesoară în recurs, că instanța nu a depus niciun efort să demonstreze că acel sinod a fost cu adevărat ortodox, mulțumindu-se cu părerile personale ale preotului consilier misionar Ioan Șolea despre “importanța sinodului din Creta la care au participat reprezentanții Bisericilor Ortodoxe autocefale” și cu catalogarea de către protopopul local, preotul Oscar Frunză, a demonstrațiilor teologice care dovedesc că sinodul din Creta a fost eretic ca “diversiuni vehiculate cu privire la hotărârile luate la Sinodul Ortodox din Creta”.

În lipsa unei demonstrații din partea unei terțe părți, neimplicate nici în proces, nici în sinodul din Creta, cu privire la caracterul ortodox al sinodului din Creta, toate motivele pentru care profesoara a fost condamnată sunt speculații cu caracter personal. Numai o demonstrare reală a caracterului ortodox al sinodului poate face ca acuzațiile de schismă și neascultare să aibă un fundament, deoarece ar arăta că domnia sa nu avea niciun motiv să întrerupă comuniunea bisericească cu episcopul său. Cât timp sinodul nu este demonstrat ca ortodox, afirmația că el este eretic nu a fost combătută, iar acțiunea profesoarei poate fi considerată pe linia canonică și patristică ce reglementează raportarea creștinului ortodox față de erezie, motiv pentru care nu i se poate aplica nicio sancțiune disciplinară.

Mărturisirea de credință a domnișoarei profesoare, citită în fața reprezentanților episcopului local, este catalogată drept “text dinainte pregătit în care erau prezentate teme greșite pe marginea documentelor emise de Sinodul din Creta” și i-a fost reținută ca “dovadă a neascultării față de autoritatea bisericească și tendință schismatică”.

Domnișoara profesor Mariana Plăiașu a fost pedepsită și pentru susținerea prin semnătură a unei scrisori deschise adresate episcopului locului de către un creștin din zonă, în care credincioșii îi cer episcopului lor să condamne sinodul din Creta și să se lepede de el. Condamnarea unei persoane pentru că semnează o petiție publică contravine legislației României, pe care BOR este obligată să o respecte, cu privire la dreptul fundamental al omului la liberă exprimare a opiniilor sale și la dreptul fundamental al omului la libertatea conștiinței, în condițiile în care acea petiție nu a instigat la ură religioasă, la ură de orice fel, la dezordini sociale etc.

Un alt motiv pentru care s-a pronunțat sentința de schismă a fost participarea domnișoarei profesoare la slujbele de la Rădeni, unde nu este pomenit episcopul local. Cu toate că în aprilie 2017 niciunul dintre preoții de la Rădeni nu fusese condamnat pentru pretinsă schismă și nu există vreo condamnare colectivă a schitului Rădeni ca schismatic, Consistoriul Eparhial de la Buzău reține în seama domniei sale faptul că frecventează “slujbele oficiate de către monahii schismatici de la Rădeni” ca pe o “dovadă în plus a ieșirii acesteia din rânduiala Bisericii Ortodoxe Române și de sub ascultarea Chiriarhului locului”. Mărturia este obținută de la fratele domnișoarei profesoare, care în acest proces nu poate avea nicio calitate procesuală, neputându-o înlocui nici pe pârâtă, nici acționa în calitate de martor, datorită rudeniei cu pârâta.

Condamnarea dată de Consistoriul Eparhial de la Buzău este prima condamnare pronunțată contra unui mirean, de la începerea luptei contra sinodului eretic din Creta.

RECURS CĂTRE MITROPOLIA UNGROVLAHIEI

Înaltpreasfinţite Părinte Mitropolit,

Subsemnata, Plăiașu Mariana, profesor titular de Religie la Școala Gimnazială “Alexandru Vlahuță”, din localitatea Gugești, Protopopiatul Focșani II, Județul Vrancea, în calitate de parte care a declarat recurs împotriva Hotărârârii nr. 5/2017 pronunţată de Consistoriul Eparhial Buzău, prin care am fost condamnată cu pedeapsa retragerii binecuvântării de a preda Religia, prevăzută de art. 5, paragraful (B), alin. (1), lit. c) al Regulamentului autorităţilor canonice disciplinare şi al instanţelor de judecată ale BOR (RACDIJBOR), depun în 3 exemplare

Motivele de formă:

Ancheta disciplinară în baza căreia am fost trimisă în judecată nu respectă prevederile regulamentului de procedură al instanțelor de judecată ale BOR, motiv pentru care ea este lovită de nulitate.

Nici ancheta disciplinară, nici judecata pe fond nu au acordat niciun interes stabilirii adevărului fundamental în jurul căruia gravitează întreaga dispută legată de motivele pentru care sunt acuzată: dacă sinodul din Creta a fost eretic sau ortodox. Interpretarea dată de către Episcopia Buzăului și Vrancei, de către inspectorul bisericesc misionar preot Ioan Șolea și de către protoiereul protoieriei Focșani II pr. Oscar Frunză a fost acceptată ca normativă, fără a se acorda cât de puțină atenție aflării adevărului prin compararea acestei opinii oficiale cu scrierile Sfinților Părinți, cu opiniile unor participanți la sinod, ale unor mari profesori de teologie sau a unor sinoade mitropolitane care au condamnat deja sinodul din Creta ca eretic. La astfel de atitudine invita art. 3, alin. i) RACDIJBOR, care statuează ca principiu canonic fundamental “aflarea adevărului”.

Interpretarea faptelor este eronată, bazându-se pe înțelegeri ale sfintelor canoane menite să argumenteze gravele erori doctrinare ale sinodului din Creta, prin aceasta încălcându-se grav principiul canonic fundamental al respectării prevederilor canonice, asumat prin art. 3, lit. g) RACDIJBOR și clamat în sentința dată de Consistoriu.

Motivele de fond:

ÎN FAPT:

Abaterile în baza cărora am fost judecat şi condamnat nu reflectă faptele pentru care am fost trimisă în judecată.

Încadrarea canonică a faptelor care mi se impută este cu totul eronată.

Au fost ignorate toate sfintele canoane care permit clerului să se îngrădească de erezie și credincioșilor să îi urmeze pe aceștia în decizia de a se apăra contra ereziei.

Au fost ignorate limitele impuse de către Sfinţii Părinţi ai Bisericii Ortodoxe ascultării faţă de autoritatea ierarhului.

A fost ignorat canonul 118 Cartagina, care prevede că niciun episcop nu își poate judeca propria cauză, ceea ce încalcă principiul canonic fundamental al garantării dreptului la apărare, proclamat de către art. 3, lit. i) RACDIJBOR.

ÎN DREPT:

Din Hotărârea nr. 5/2017 rezultă că trimiterea mea în judecata Consistoriului Eparhial Buzău s-a făcut în baza unui dosar de anchetă, înaintat de către inspectorul bisericesc al eparhiei spre aprobarea Chiriarhului locului.

Din motivarea hotărârii transpar erori de procedură de natură a anula valabilitatea dosarului respectiv.

Astfel, inspectorul eparhial a reținut “ca dovadă în plus” a pretinsei ruperi a mea de Biserică depoziția fratelui meu, care în acest proces nu avea nicio calitate procesuală, neputându-mă nici înlocui pe mine ca parte reclamată, nici fi martor al acuzării, deoarece este ruda mea și rudenia noastră nu îl poate plasa în calitatea de martor al acuzării, potrivit art. 73, alin. (6), lit. e) RACDIJBOR. Prin urmare, mărturia fratelui meu cu privire la locul unde mă spovedesc nu are nicio valoare, așa cum nicio valoare nu are nici pretinsa “recunoașterea semnăturii pe Tabelul cu semnatarii scrisorii deschise privind Sinodul din Creta”.

În sine, faptul că am semnat o scrisoare deschisă adresată Chiriarhului locului nu se poate constitui nici în dovadă a schismei, nici în așa-zisa neascultare față de autoritățile bisericești, deoarece acea scrisoare reprezintă o formă de dialog între credincioși și ierarhia bisericească, nu este un document prin care să se proclame ruperea din Biserica Ortodoxă.

Este de condamnat practica cercetării ilegale a semnăturilor de pe un document care vizează exercitarea dreptului la exprimarea liberă a opiniei. La fel de condamnabilă este și interpretarea cu totul părtinitoare a motivelor pentru care nu am putut participa la cercetarea disciplinară, considerate de către anchetatori “element în plus că împărtășește ideile schismatice ale nepomenitorilor… și că promovează dezbinarea Bisericii”.

În realitate, singurele probe reținute împotriva mea sunt mărturisirea mea împotriva sinodului din Creta și declarația mea că nu mai frecventez bisericile din zona școlii unde predau religie și nici alte biserici din municipiul Focșani, aceasta din urmă, în sine, neînsemnând nimic, deoarece faptul că nu merg la o anumită biserică din localitate nu înseamnă că nu mă duc la alta, iar faptul că nu mai merg la nicio biserică din municipiul Focșani nu înseamnă că nu mă duc la bisericile din alt municipiu.

Așa cum reiese și din motivarea sentinței, deși nu mai frecventez bisericile din municipiul Focșani, continuu să frecventez cu regularitate biserici ortodoxe din alte părți ale țării. Faptul că în acele biserici se aplică canoanele 31 apostolic și 15 I-II Constantinopol, prin care preoții slujitori ai acelor lăcașuri se îngrădesc de erezia ecumenistă nu înseamnă că ele sunt schismatice, doar pentru că în Episcopia Buzăului și Vrancei problematica sinodului din Creta, pe care l-au catalogat ca eretic profesori de teologie de renume mondial, sinaxe, congrese teologice, episcopi ortodocși, sinoade mitropolitane este tratată ca “diversiune vehiculată cu privire la hotărârilesinodului ortodox din Creta”, teme “greșite pe marginea documentelor emise de Sinodul din Creta”, “erori grave” etc.

Un alt aspect legat de această procedură de cercetare disciplinară îl reprezintă depășirea termenului de 30 de zile afectat procedurii de cercetare disciplinară, deoarece prima întâlnire este consemnată a fi avut loc pe data de 14 februarie, iar a doua pe data de 12 mai. Art. 109 din Regulamentul de procedură al instanțelor de judecată prevede că depășirea acestui termen atrage după sine sancționarea funcționarului care a depășit termenul. Această întârziere poate atrage și nulitatea datorată prescripției.

Din toate acestea rezultă că dovezile adunate împotriva mea nu sunt nici într-un caz relevante și reale, așa cum afirmă sentința, reflectând doar interpretarea pe care o dau autoritățile bisericești implicate în sinodului de la Creta atitudinii mele, nu realitățile canonice pe care sfintele canoane care permit îngrădirea de episcopul eretic le descriu.

Referitor la acuzația de schismă, aceasta este contrazisă de canoanele 31 apostolic și 15 I-II, care permit preoților să se îngrădească de schismă și credincioșilor să îi urmeze, fără ca prin aceasta să devină ei înșiși schismatici.

Canonul 31 apostolic cere caterisirea preotului care s-a despărţit prin nepomenire de episcopul său, “nicio vină ştiind asupra episcopului întru buna credinţă şi întru dreptate”, adică dacă întrerupe pomenirea pentru alt motiv decât părtăşia la erezie sau nedreptatea episcopului. Tâlcuirea canonului spune: “Iar câţi se despart de episcopul lor mai înainte de sinodiceasca cercetare pentru că el propovăduieşte în auzul tuturor vreo rea socoteală sau vreun eres, unii ca aceştia nu numai că certării celor mai de sus nu se supun, ci şi cuviincioasei cinstei celor drept slăvitori se învrednicesc, după Canonul 15 al celui 1 şi 2 Sobor”¹. Profesorul de Drept canonic arhid. prof. dr. Ioan N. Floca tâlcuieşte canonul 31 apostolic astfel: “Se apreciază că şi complicii clericilor schismatici cad sub aceeaşi pedeapsă, bineînţeles dacă aceştia nu se despart de episcopul lor din motive întemeiate, cum ar fi abaterea episcopului de la dreapta credinţă şi de la comportarea după dreptate. Din textul canonului rezultă că, în asemenea cazuri, clericii sunt liberi să se despartă de episcopul lor, adică să iasă de sub ascultarea lui. În alte texte canonice se prevede că dacă un cleric constată că episcopul său profesează vreo erezie, este liber să se despartă de acesta fără nicio formalitate (can. 15 I-II), pentru că nu se desparte de un episcop, ci de o erezie”².

Din acest canon rezultă că în cazul în care episcopul a propovăduit o erezie în public, preotul poate întrerupe pomenirea. În speţă, deciziile eretice ale sinodului din Creta.

Canonul 13 I-II prevede despărţirea de episcop “pentru oarecare vinovăţii”. Din păcate, la fila 5 a Hotărârii 1/2017 ni se spune că membrii Consistoriului Eparhial au reţinut ideea de “osândire a episcopului”, dar nu şi expresia esenţială “pentru oarecare vinovăţii”, care face ca, pentru orice altceva în afară de erezie, preotul să se abţină de la aduce acuze episcopului sau să le dovedească, dacă le aduce. Expresia “pentru oarecare vinovăţii” este explicată în tâlcuirea canonului 15 I-II, unde se spune: “pentru oarecare vinovăţii, curvii să zicem sau ierosilii (furare de cele sfinte) şi altele ca acestea”³.

Spre deosebire de aceste învinuiri pentru fapte ordinare, partea a doua a canonului 15 I-II introduce o excepţie, “excepţia de erezie”, pe care tâlcuirea din Pidalion a canonului o exprimă astfel: “Iar dacă întâi şezătorii cei numiţi ar fi eretici şi eresul lor s-ar propovădui întru arătare, şi supuşii lor pentru aceasta se despart de ei mai înainte de sinodiceasca judecată pentru eresul acela, unii ca aceştia despărţindu-se de unii ca aceia nu numai nu se osândesc, ci şi de cinstea cea cuvenită ca nişte dreptslăvitori sunt vrednici. Că nu au pricinuit schismă Bisericii cu osândirea aceasta, ci mai ales o au slobozit de schismă şi eresul minciuno-episcopilor acelora”⁴. Din această argumentare rezultă că acuzaţia de schismă pentru situaţia în care preotul opreşte pomenirea pentru participarea la erezie a ierarhului nu are temei canonic. De aceeaşi opinie este şi profesorul Ioan N. Floca, în cartea sa despre canoanele Bisericii Ortodoxe, în care canonul 15 I-II este prezentat în maniera următoare: “Canonul 15 (Osânda schismei). Schisma faţă de patriarh. Care despărţire nu este schismă?” (s.n.). Vorbind despre partea a doua a canonului, cunoscutul profesor de Drept afirmă: “În cazul în care superiorul propovăduieşte în public în biserică vreo învăţătură eretică, atunci respectivii [clericii – n.n.] au dreptul şi datoria de a se despărţi imediat de acel superior. În acest caz, nu numai că nu vor fi sancţionaţi, dar vor fi şi lăudaţi, pentru că au osândit legal pe cel vinovat şi nu s-au răsculat împotriva acestuia” (s.n.)⁵.

Dreptul preotului de a constata erezia derivă din capacitatea sa de a compara învăţătura falsă a episcopului cu învăţătura ortodoxă şi de a constata că învăţătura eretică a episcopului a fost condamnată anterior de către Biserică prin Sfintele Sinoade sau de către Sfinţii Părinţi. În cazul de faţă, ideile eretice ale ecumenismului au fost condamnate de către Sinoadele Ecumenice, care au statuat că nu există decât o singură Biserică, Biserica Ortodoxă, că dialogul cu ereticii este posibil numai în condiţiile în care ereticul doreşte îndreptarea şi revenirea la Ortodoxie, nu pentru “refacerea unităţii creştine”, că unitatea creştină este deplină în Biserica Ortodoxă, iar în afara acesteia se află doar secte şi erezii, care nu pot fi numite “biserici” în niciun fel, că doar Biserica Ortodoxă are Sfinte Taine, că este interzisă căsătoria ortodoxului cu ereticul. De asemenea, Sfinţii Părinţi ai secolului XX, reprezentând cea mai curată formă de conştiinţă creştină a veacului, datorită vieţii lor îmbunătăţite, au condamnat la unison ecumenismul, iar sinodul Bisericii Ruse din Afara Graniţelor (ROCOR) l-a anatemizat în mod oficial, iar această decizie sinodală a fost împropriată şi de către Biserica Ortodoxă Rusă, în momentul fuziunii cu ROCOR. Mitropolia Pireului a anatemizat chiar şi în Duminica Ortodoxiei de anul acesta sinodul din Creta.

Din toate aceste prevederi canonice rezultă că niciunul dintre preoții care au întrerupt pomenirea ierarhului pentru motivul participării aceluia la sinodul din Creta sau acceptarea deciziilor acelui sinod nu poate fi considerat schismatic și nu poate fi supus niciunei cercetări disciplinare, deoarece nu a săvârșit nicio abatere bisericească. Cercetarea și pedepsirea acestor preoți se fac cu încălcarea normelor canonice și sunt lovite de nulitate, după cum ne arată canonul 3 al sinodului al III-lea ecumenic, care a repus în funcție toți preoții pe care ereziarhul Nestorie îi caterisise în perioada dinainte de condamnarea sa de către același sinod.

În condițiile în care niciunul dintre acei preoți nu este vinovat de schismă, nici mie nu mi se poate imputa schisma, deoarece eu nu am făcut decât să îi urmez pe Sfinții Părinți care îi îndeamnă pe credincioși să meargă alături de preoții care se îngrădesc de erezie.

Cel mai clar dintre aceste sfaturi este cel al Sfântului Gherman al II-lea, patriarh al Constantinopolului (1222-1240): “Îi conjur pe toți mirenii, toți câți sunteți fii adevărați ai Bisericii Sobornicești Ortodoxe, să plecați cât se poate de grabnic de la preoții care s-au supus latinilor, și nici la biserică să nu vă adunați cu ei, nici să luați vreo binecuvântare din mâinile lor. Este mai bine să vă rugați lui Dumnezeu în casele voastre singuri, decât să vă adunați în biserică dimpreună cu cei ce au cuget latin. Altfel, veți suferi aceeași osândă ca și ei”⁶.

Același sfat îl dă și sfântul Teodor Studitul lui Navcratie, care arată cum trebuie aplicat tratamentul episcopului căzut în erezie și participarea credincioșilor la slujbele preoților care se fac părtași la erezia episcopului.

Astfel, la întrebarea: “Dacă episcopul nu s-a aflat în sinodul adulter și îl numește adunare mincinoasă, dar îl pomenește pe mitropolitul său care s-a aflat la acel sinod, dacă trebuie să ne împărtășim de la un preot al acelui episcop ortodox?”. Răspunsul este “pentru iconomie, trebuie [să ne împărtășim], numai el [preotul] să nu liturghisească împreună cu ereticii. Căci nu e nimic, de vreme ce îl pomenește pe episcopul ortodox, chiar dacă acela, de frică, îl pomenește pe mitropolitul său eretic”⁷. Răspunsul continuă: “dacă preotul unui astfel de episcop este chemat la priveghere, trebuie să mergem, iar biserica dată lui trebuie acceptată și trebuie îngăduit ca el [preotul] să vină să liturghisească în ea sau să pomenească vreun mort, desigur ortodox, și este iertat și nimic nu-l oprește pe [preotul] care a primit [biserica de la acel episcop] să liturghisească în ea”⁸.

Iconomia temporară care se face episcopului cu credință ortodoxă nu i se aplică și preotului cu credință ortodoxă, care pomenește pe episcopul eretic, deoarece acesta, prin pomenire mărturisește credința episcopului său: “dar dacă preotul pomenește vreun episcop eretic, chiar dacă preotul are viețuire fericită, chiar dacă este ortodox, trebuie să ne depărtăm de dumnezeiasca împărtășanie; dar când e vorba de masa de obște – de vreme ce doar acolo [la liturghie] de frică îl pomenește [pe episcopul eretic] – ar putea fi acceptat [acel preot] să binecuvânteze și să cânte cu noi, dar numai dacă nu a slujit, nici nu a avut conștient părtășie nici cu eretic, nici cu episcopul său, nici cu vreun altul de acest fel”⁹.

Această limită a iconomiei o impune în relația dintre preoți și dintre preoți și credincioși într-un răspuns la altă întrebare adresată de Navcratie. Întrebarea era legată de preotul ortodox, dar care pomeneşte, din frica de prigoană, pe episcopul eretic, iar răspunsul: “dacă nu va liturghisi împreună cu un eretic şi nu se va împărtăşi cu unii ca aceştia, trebuie primit unul ca acesta când e vorba de mâncat împreună şi de psalmodiere şi de binecuvântarea bucatelor (şi aceasta prin iconomie), dar nu la dumnezeiasca împărtăşanie. Şi, cât timp ţine erezia, trebuie să se cerceteze neapărat, iar că pentru cei primiți ar ajunge mărturisirea, nu știu decât că aceasta este în chip limpede un mare vicleșug… numai în vremea în care nu este erezia dezlănțuită și [numai] în legătură cu cei ce nu sunt osândiți în chip limpede suntem învățați de Părinți să nu cercetăm. Dar un asemenea preot care să nu fie amestecat și să nu aibă părtășie cu ereticii, rar se găsește acum”¹⁰.

Maniera în care stabilește sfântul Teodor Studitul limitele iconomiei față de participarea la erezie a episcopului dă răspuns și cu privire la acuzația de neascultare față de autoritatea bisericească.

Canoanele 31 apostolic şi 15 I-II Constantinopol şi cugetarea şi practica Sfinţilor Părinţi stabilesc limitele ascultării faţă de ierarhia superioară a Bisericii, stipulând că ascultarea este necondiţionată atât timp cât autorităţile bisericeşti propovăduiesc şi ţin dreapta credinţă ortodoxă. În momentul în care acestea devin părtaşe la o erezie, este un drept şi o obligaţie a preotului să continue să fie ascultător faţă de Sfinţii Părinţi ai Bisericii Ortodoxe, de care ierarhul părtaş la erezie nu mai este ascultător, rămânând din punct de vedere jurisdicţional în eparhia în care se află. Exact această atitudine am adoptat eu.

Despre limitele ascultării față de episcopii căzuți în erezie ne vorbește părintele Iustin, care spune: “Ierarhii noștri, când sunt învestiți în episcopie depun un jurământ cum că se obligă să păzească dreapta credință și cele șapte sinoade ecumenice. Dacă încalcă jurământul, atunci nu mai sunt episcopi, nu se mai supun mai marilor lor, păstorii lor. Dacă ei nu se supun mai-marilor lor, adică Sfinților Părinți, cum să ne pretindă nouă ascultare? Noi nu ascultăm de furi, ci de glasul Bisericii, care vorbește prin Sfinții Părinți, nu prin minți îmbătate de mitre aurite din capul lor”¹¹.

La toate aceste argumente, adaug faptul că, în conformitate cu Statutul Bisericii Ortodoxe Române, art. 119, punct 5), invocat de decizia consistorială, retragerea binecuvântării se poate face numai “în cazul în care un cadru didactic, cleric sau laic, dintre cei ce predau disciplina Religie, săvârșește abateri de la doctrina și morala Bisericii”. Eu nu am săvârșit nicio abatere de la doctrina și morala Bisericii, dimpotrivă, am susținut și susțin doctrina și morala ortodoxe împotriva tendințelor de falsificare a lor de către ideologia ecumenistă aprobată de sinodul din Creta.

Un aspect deosebit de grav al procesului desfășurat împotriva mea îl reprezintăîncălcarea dispoziției canonului 118 Cartagina, care statuează că niciun episcop nu își poate judeca propria cauză. Din motivarea sentinței rezultă clar implicarea totală a Chiriarhului locului în procesul decizional legat de sentința mea, în condițiile în care neparticiparea mea la slujbe se datorează pomenirii numelui Înaltpreasfinției Sale la slujbele bisericești în condițiile în care a semnat deciziile sinodului eretic din Creta. Acest principiu, care este valabil în ceea ce privește judecarea unui cleric de către episcopul său, este valabil și în ceea ce privește judecarea unui laic de către un consistoriu eparhial, deoarece În conformitate cu Regulamentul autorităţilor canonice bisericeşti şi al instanţelor de judecată ale Bisericii Ortodoxe Române, Consistoriul Eparhial funcţionează din încredinţarea chiriarhului (art. 53, alin. [2]), membrii săi sunt desemnaţi de către chiriarh (art. 53, alin. [3]), sunt numiţi prin decizie chiriarhală (art. 53, alin. [4]); chiriarhul este cel ce trimite cauza la Consistoriu (art. 88, alin. [1]); chiriarhul aprobă, respinge sau modifică hotărârea (art. 132, alin. [2]). Prin urmare,întreaga judecată a Consistoriului se desfăşoară în acord cu voinţa chiriarhului, sub atenta sa supraveghere, la solicitarea acestuia, de către oameni numiţi de către acesta, iar sentinţa este aprobată şi pusă în aplicare de chiriarh.

În situaţii în care episcopul este parte implicată direct în proces, deoarece motivul pentru care am fost trimisă în Consistoriu este oprirea canonică a participării la slujbele unde este pomenit episcopul, din cauza unei fapte săvârşite de către episcop împotriva dreptei credinţe, membrii Consistoriului, care sunt numiţi de către episcopul respectiv, pot fi prezumaţi ca incompatibili, conform art. 138, lit. (a), întrucât se poate presupune că sunt interesaţi direct de proces, iar interesul, în cazul meu este de a arăta că oprirea comuniunii bisericești s-a făcut din motive eronate, care nu îl incriminează pe episcopul care i-a numit să judece cauza mea. O sentinţă în care eu aş fi exonerată de vina de schismă pentru oprirea comuniunii bisericești cu episcopul ca urmare a participării acestuia la sinodul din Creta ar însemna admiterea faptului că episcopul este părtaş la erezia din Creta şi i-ar pune pe membrii Consistoriului în situaţia de a deveni ei înşişi pasibili de judecare în Consistoriu pentru fapta de care sunt eu învinuit.

În speţa mea, recuzarea întregului complet de judecată nu ar putea schimba cu nimic situaţia, întrucât un complet de judecată nou ar avea exact aceeaşi problemă de legitimitate ca şi cel dinainte, deoarece s-ar afla în aceeaşi poziţie necanonică de a apăra cauza episcopului care l-a numit.

Întrucât Regulamentul instanţelor de judecată ale Bisericii Ortodoxe Române prevede că apărătorii bisericeşti sunt numiţi din încredinţarea chiriarhului (art. 124 şi 125) şi pot fi sancţionaţi pentru “compromiterea demnităţii misiunii lor” (art. 126), iar sancţiunile sunt aplicate direct de către Chiriarh (art. 26, alin. 5), nu pot beneficia de sprijinul autorizat al unui apărător bisericesc, în condiţiile în care aceştia ar fi implicaţi în apărarea unui caz îndreptat împotriva episcopului care i-a desemnat, iar demonstrarea faptului că eu nu sunt schismatică, de exemplu, le-ar putea aduce acuza de “compromitere a misiunii lor” şi sancţiuni disciplinare. În plus, este de notorietate publică poziţia preoţilor împotriva celor care au oprit pomenirea episcopilor părtași la erezie și a creștinilor care îi urmează. Această poziție a fost conturată ca urmare a unor şedinţe de protopopiat, iar în cazul apărătorilor bisericeşti, a cursurilor de pregătire a avocaţilor bisericeşti, organizate de participanţi sau adepţi ai sinodului din Creta.

Toate aceste incompatibilități fac ca principiul canonic fundamental al “garantării dreptului la apărare” să nu poată fi satisfăcut în speța mea.

Motivele de drept ale recursului

Îmi întemeiez cererea pe dispoziţiile art. 152, alin. (1), (2), (3), (4) şi (5) dinRegulamentul Autorităţilor canonice disciplinare şi al instanţelor bisericeşti de judecată ale Bisericii Ortodoxe Române.

Obiectul recursului:

• Solicit stabilirea pe baza unei expertize de specialitate, realizate de către o parte neimplicată în proces, a caracterului ortodox sau eretic al sinodului din Creta.

• Solicit analiza, de către o expertiză de specialitate, realizată de o parte neimplicată în proces, a caracterului canonic sau necanonic al atitudinii mele de întrerupere a comuniunii bisericești cu participanții la sinodul din Creta.

• Solicit, în baza rezultatelor expertizelor de mai sus, constatarea lipsei de temei canonic a Hotărârii nr. 5/2017 a Consistoriului eparhial Buzău şi anularea pedepsei de retragere a binecuvântării de a preda ora de Religie în școală.

Probe

Ataşez prezentei cereri înscrisuri care îmi folosesc drept probe.

Data Cu deosebit respect,

Profesor Mariana Plăiașu

Preafericirii Sale Daniel, Mitropolit al Ungrovlahiei

1Pidalion, Cârma Bisericii Ortodoxe, Editura “Credinţa Strămoşească”, 2007, p. 70.
2 Arhid. prof. dr. Ioan N. Floca, Canoanele Bisericii Ortodoxe. Note şi comentarii, f.e., Sibiu, 2005, p. 26.
3 Pidalion, ed. cit., p. 362.
4 Ibidem.
5 Arhid. prof. dr. Ioan N. Floca, op. cit., p. 347.
6 Iosif Vriennios, Τὰ εὑρεθέντα ἐργα, vol. II Ρ-Θ. 140, 620Α, Tesalonic 1990.
7 Sfântul Teodor Studitul, Scrisoarea 40, Fiului Naucratie, în vol. Dreapta credinţă în scrierile Sfinţilor Părinţi, vol. 1, Ed. Sofia, București, 2016, p. 30.
8 Ibidem.
9 Ibidem, pp. 30-31.
10 Idem, Scrisoarea 40, Fiului Navcratie, p. 44
11 Părintele Iustin Pârvu, Biserica și noile erezii, f.e., f.l., f.a., p. 27.

Sursa: http://ortodoxinfo.ro/2017/07/26/consistoriul-eparhial-buzau-condamna-un-profesor-de-religie-pentru-marturisirea-impotriva-sinodului-din-creta/

Dezbaterea publică pe tema noilor acte de identitate (Video). Scrisoarea către ministrul de interne a dnei judecător Carmen-Elena Chirilă

https://www.facebook.com/plugins/video.php?href=https%3A%2F%2Fwww.facebook.com%2Fstiripesurse.ro%2Fvideos%2F1542606222428703%2F&show_text=0&width=560

Din nou despre Carti de identitate SIMPLE, dar nu prea… Proiectul prezentat in iulie desi mentine titulatura de SIMPLE, SI DREPTUL LA ALTERNATIVA, continutul acestora nu ofera astfel de garantii reale.

Stimata doamna ministru,

In primul rand va multumesc pentru invitatia adresata!

Pentru ca nu pot participa fizic la dezbaterea de astazi, va rog sa primiti punctele de vedere pe care le exprim, nu numai in considerarea persoanei si a familiei mele dar si a societatii civile, din care fac si eu parte. Sunt judecator de Tribunal dar imi exprim parerea fara a fi sub incidenţa vreunei incompatibilităţi, având în vedere ca Proiectul de act normativ propus dezbaterii publice, se afla în faza premergătoare aprobării.

Si acest nou Proiect (din iulie 2017) prezinta aceleasi vulnerabilităţi ca si cel prezentat in luna martie 2017, motiv pentru care va rog sa preluati si punctul de vedere exprimat pentru aceasta dezbatere de ApLR.

Reiterez aceeasi apreciere in sensul ca, la nivelul principiului, se enunta pentru doritori, a priori, existenţa cărţii de identitate simplă, ca dovadă a considerării demersurilor cetăţeneşti anterioare: http://asociatialibertatearomanilor.ro/memoriu-catre-senatul-romaniei-cu-privire-la-actele-electronice-de-indentitate

Însă, din cuprinsul proiectelor postate in iulie 2017 de MAI spre dezbatere, constat lipsa unor garanţii reale ca titulatura de carte de identitate simplă, va avea cu adevărat un astfel de caracter, cu alte cuvinte rezultă că forma este lipsită de conţinut ceea ce încalcă principiile legiferării.

Sugestia mea pentru ca aceste suspiciuni sa fie eliminate dar si din ratiuni economice, propun ca pentru doritorii de carte de identitate simplă sa ramana valabile exact documentele existente in prezent.

Pentru ca este obligatoriu ca, actul de bază (respectiv cel propus spre legiferare) să facă descrierea limitativă exactă asupra elementelor/datelor pe care le va conţine noua carte simplă de identitate, fiind interzis ca, Ordinul MAI sau Normele de aplicare ulterioare si de importanta legislativa inferioara, să facă referire la aceste elemente. În caz contrar există riscul de încălcare a dispoziţiilor art.78 din Legea nr.24/2000 rep. privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative care prevede: ”Ordinele, instrucţiunile şi alte asemenea acte trebuie să se limiteze strict la cadrul stabilit de actele pe baza şi în executarea cărora au fost emise şi nu pot conţine soluţii care să contravină prevederilor acestora”.

De asemenea, „date inscripționate prin tehnici speciale” presupune că aceste date vor putea fi descifrate numai prin intermediul unor echipamente speciale, fără a fi aparente, cea mai uzitată fiind codul de bare. Noutățile introduse prin noul format al cărții de identitate simple sunt propuse într-un mod lipsit de precizie:”date în format tipărit sau date inscripţionate prin tehnici speciale”. Rezultă că autoritățile române, după ce persoana optează pentru o carte de identitate simplă, au la rândul lor opțiunea să tipărească actul de identitate sau să îl inscripționeze prin tehnici speciale, fără a se preciza cum vor alege una din aceste modalități.

Mă raliez Tabelului cu amendamente iniţiat de ApLR iniţiatoarea alături de 46 de asociaţii a demersurilor împotriva documentelor electronice.

Prezint aceeasi avertizare de principiu ca, daca cetatenii vor respinge acest format al cartii de identitate, pe motive de constiinta, Ministerul Afacerilor Interne îşi asumă iniţierea unui Proiect ale cărei efecte directe sunt retragerea pentru acestia a cetăţeniei. Astfel, textul va fi declarat neconstituţional prin raportare la dispoziţiile art.5 din Legea fundamentală a României: „cetăţenia română nu poate fi retrasă celui ce a dobândit-o prin naştere”. https: //www.juridice.ro/317462/statul-trebuie-sa-respecte-optiunea-cetatenilor-care-refuza-actele-biometrice.html

A se vedea….Fwd: Propuneri din partea APLR de modificare a proiectului de lege privind actele de identitate

http://asociatialibertatearomanilor.ro/memoriu-catre-senatul-romaniei-cu-privire-la-actele-electronice-de-indentitate/ ”

Judecător Carmen-Elena Chirilă

Sursa: http://ortodoxinfo.ro/2017/07/27/video-dezbaterea-publica-pe-tema-noilor-acte-de-identitate-scrisoarea-catre-ministrul-de-interne-dnei-judecator-carmen-elena-chirila/

Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților se conformează cererii DSP Suceava de a sprijini campania de vaccinare. Oare un adevărat păstor ar face acest prieteșug în folosul concernelor farmaceutice și spre otrăvirea propriilor credincioși?

Directorul adjunct al Direcţiei de Sănătate Publică Suceava, medicul epidemiolog Cătălina Zorescu a precizat că instituţia a transmis, marţi, o scrisoare Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuţilor şi IPS Pimen  în care se solicită sprijinul pentru susţinerea campaniei de vaccinare antirujeolică, scrie newsbucovina.

”Având în vedere că în ţara noastră evoluează o epidemie de rujeolă (pojar), care însumează până în prezent peste 8.000 de cazuri şi 32 de decese, vă aducem la cunoştinţă că Ministerul Sănătăţii derulează o campanie susţinută de promovare a vaccinării antirujeolice a copiilor, fiind demonstrată eficienţa acestui vaccin în prevenirea îmbolnăvirilor. Deoarece întotdeauna aţi sprijinit demersurile pentru sănătatea populaţiei, ne adresăm dumneavoastră cu rugămintea ca, prin slujitorii bisericii, să fiţi alături de noi în popularizarea importanţei vaccinării. Ne exprimăm convingerea că doar acţionând împreună, diseminând informaţii corecte în rândul populaţiei, putem contribui la stoparea acestei epidemii”, se arată în scrisoarea DSP Suceava.

Și ce credeți? În decurs de câteva zile, Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, din încredințarea PS Pimen, a și trimis protopopiatelor de sub ordine, recomandări de sprijinire a campaniei de vaccinare. Mai jos puteți vedea scrisoarea trimisă Protopopiatului Fălticeni.

Oare se supun orbește acești ierarhi conducerii statului român? Nu știu că au rămas atâția copii bolnavi pe viață din cauza vaccinării? Dar se pare că mintea le este întunecată, căci nici măcar cu erezia, ce reprezintă cancerul pentru Biserică, nu se luptă. PS Pimen numește pseudo-sinodul din Creta ca fiind ortodox! Dumnezeu să-i ierte și să-i lumineze, că iluminați sunt destul!

Sursa: http://ortodoxinfo.ro/2017/07/27/arhiepiscopia-sucevei-si-radautilor-se-conformeaza-cererii-dsp-suceava-de-sprijini-campania-de-vaccinare-oare-un-adevarat-pastor-ar-face-acest-prietesug-folosul-concernelor-farmaceutice-si-spre/

A se vedea și:

http://ortodoxinfo.ro/2017/07/26/psd-ciuma-rosie-ne-ataca-la-copii-premierul-mason-tudose-vrea-ca-parintii-anti-vaccin-sa-fie-decazuti-din-drepturi/

http://www.glasulstramosesc.ro/blog/adjuvantii_pe_baza_de_aluminiu_din_vaccinuri_produc_boli_autoimune_grave_vaccinurile_contin_cantitati_enorme_de_aluminiu/2017-07-27-458

http://www.glasulstramosesc.ro/blog/mi_am_vaccinat_copilul_impotriva_rujeolei_bravo_da_dar_a_facut_un_autism/2017-07-28-461

Bucuria Mărturisirii Adevărului – Hristos

Bucuria Mărturisirii Adevărului – Hristos sub ocrotirea aripilor Sfântului Arhanghel Gavriil, binevestitorul mântuirii noastre

O zi unică în viața fiecărui credincios ortodox este mărturisirea întru apărarea Sfintei și Iubitei Ortodoxii, care prin voia Celui Preaînalt ni se oferă în chip diferit, după puterile, smerenia și credința arătată și mărturisită sub îndrumarea și ascultarea desăvârșită de Duhovnicul ales, Preotul care drept învață cuvântul adevărului, „gura lui Hristos”*, de care pe pământ tremura toate puterile întunericului.
„Părintele Iosif (Gheron Iosif Isihastul) spunea: „Nici preoția, nici Sfânta Împărtășanie, nici rugăciunea minții, nici postul, nici privegherea nu mântuiesc fără ascultare. Tot ce se face din voia proprie e luat de diavoli!” „Căci împlinind cineva voia altuia și nu pe a sa, înfăptuiește nu numai lepădarea de sufletul său, ci și răstignire față de toată lumea.
Cel ce contrazice pe părintele său, face bucuria dracilor. Iar de cel ce se smerește până la moarte, se minunează îngerii. Căci unul ca acesta face lucrul lui Dumnezeu (Ioan VI, 28), asemănându-se Fiului lui Dumnezeu, Care a împlinit ascultarea de Părintele Său până la moarte, iar moarte, pe cruce (Filip, II, 4-11)”*.
( *Starețul Efrem Katunakiotul, Despre ascultare)
Toată viața noastră duhovnicească a fost bulversată prin semnarea documentelor eretice de către Patriarhia Română, prin reprezentanții săi, la Kolymbari-Creta, acolo unde s-a desfășurat acum un an,”minciuno-sinodul”, care nu a fost „nici Mare, nici Sfânt, nici Panortodox, ci un sinod tâlhăresc, florentin, eretic, ecumenist și fals”. (Cuvântul IPS Mitropolit Serafim de Pireu la simpozionul inter-ortodox din Bulgaria, 2017)
Urmarea trădării Ortodoxiei a zdruncinat din temelii așezarea lumii ortodoxe. Germenii trădării semănați cu grijă cu mult timp în urmă de păstorii desemnați a conduce turma lui Hristos pe drumul mântuirii, au scos la iveală roadele lor, spinii și frunzele de mătrăgună, care au otrăvit treptat sufletele clericilor, făcând să sângereze trupul lui Hristos, încă o dată, și al pliromei ortodoxe deja anesteziate de vorbele meșteșugite ale „purtătorilor de interese omenești, care trebuiau să fie purtători de Dumnezeu, prin care să grăiască Duhul Sfânt” (Sf. Cuvios Justin Mărturisitorul).
A apărut astfel, neîncrederea între frații întru aceeași credința ortodoxă, bănuiala, suspiciunea, depărtarea sufletească, la care s-a adăugat cuvântul neomenos, jignitor, gândit și dat la iveală,urmat de toate relele scornite de diavolul organizat în cohorte, care i-a înconjurat inclusiv pe clericii de mir și pe cei din cinul monahal, țesând PRIGOANA împotriva acelora care, cu ajutorul venit de la Domnul Îndurărilor, au primit în dar, mărturisirea publică, indiferent de consecințe, a ADEVĂRULUI HRISTOS.
Exemplul Părintelui Ștefan Marcu, una dintre cele mai luminoase figuri ale Bisericii prigonite, care a pătimit martiriu de zeci de ani în temnițe și la Canal,chip al blândeţii şi ocean al smereniei, trebuie urmat de noi toți, cei care îl iubim și îl dorim pe Dumnezeu, bunul cel mai de preț al vieții noastre vremelnice și trecătoare.
Părintele a suferit, nu doar din partea organelor de represiune, ci chiar din partea unor colegi, care, obedienţi regimului, stăpâniţi şi de o ascunsă invidie, i-au interzis să slujească, făcându-l să se simtă un străin printre ai săi: „Cine se pune în slujba binelui, adună puzderie de dușmani în jurul său. Aici satana își concentrează cohortele sale de diavoli. Uneori e buna și sabia de la cingătoare, dar sabia duhului e cea mai eficace împotriva răului” – cuvintele sale de foc, rămase ca testament întru veșnicie.
„Căci cuvântul lui Dumnezeu e viu și lucrător și mai ascuțit decât orice sabie cu două tăișuri și pătrunde până la despărțitura sufletului și duhului.” (Evrei 4,12)
A apărut despărțirea dureroasă, între credincioșii ortodocși și duhovnicii lor sau povățuitorii aleși din mănăstiri, care au ales ascultarea de ierarhul semnatar al documentelor mincinoase, eretice și sincretiste cretane, între credincioșii din aceleași parohii, între credincioșii și rudele, prietenii lor de o viață.
Sfântul Nicodim Aghioritul (+1809) : „Se cuvine să ne îngrădim pe noi înșine și să ne separăm de episcopii care, în chip vădit, stăruie în greșeală privitor la cele ce țin de credință și de adevăr, așadar se vădesc a fi eretici sau nedrepți.”
Sfântul Chiril al Alexandriei (+444)
„Dacă cineva schimbă ceva în sfintele și dumnezeieștile dogme patristice, acest lucru nu trebuie să-l luăm drept clarviziune, ci drept crimă și abatere de la dogma și păcătuire împotriva lui Dumnezeu”
În aceasta perioadă de un an am fost nevoită să citesc documentații, articole, să încep să învăț abecedarul teologiei, pe care în timpul anilor trecuți, l-am sărit, intrând direct în tainele Filocaliei, parcurgând drumul invers de învățare, atât cât am putut și m-a luminat Domnul Atotîndurărilor.
Creștinii ortodocși care, ascultând glasul conștiinței, au ales să nu se facă părtași panereziei cretane semnate și propovăduite de ierarhii apostați, au ales în fapt drumul strâmt și presărat de ispite, mergând sub ascultare desăvârșită la unul dintre Părinții prigoniți pentru mărturisirea Adevărului Hristos, de către unul dintre ierarhii eretici.
Pentru mine, ca și pentru multe mii de credincioși ortodocși, aceasta a însemnat o serie întreagă de osteneli, renunțarea de bună voie la orice comodități de care am beneficiat înainte, privațiuni, lipsa catehezelor, sudoare și strădanii de tot felul, timp mai mare alocat studiului individual și drumurilor către paraclisele, schitul sau mănăstirea aleasă, înfruntând soarele arzător sau intemperiile vremii friguroase. A trebuit să fac față și să mă acomodez din mers, fără a avea un grup de cunoștințe, credincioșilor ortodocși veniți din toate colțurile țării, fiecare cu zestrea lui duhovnicească, moștenită și asimilată până în acest moment.
Din păcate, nu o dată am fost dezamăgită, de cei care mă înconjurau, aflați fără îndoială ca noi toți în stări de neîncredere, confuzie, suspiciune, slăbiciune, insuficientă pregătire teologică, exagerări de tot felul, naivitate în fața pericolelor care ne pândeau la tot pasul venite prin duhurile necurate. La acestea se referă Apostolul, când spune că sunt „mai degrabă certuri, decât buna luminare, care este în credință” (I Tim. 1, 4)
Din informațiile pe care le am, aceasta este realitatea prezentă în rândul tuturor creștinilor ortodocși care s-au îngrădit de panerezia ecumenistă.
„Când n-a pătruns nici o ceartă între voi, care poate să vă chinuie, înseamnă că trăiți după Dumnezeu”, spune Sf.Ignatie Teoforul.
Încă nu am ajuns cu toții la această treaptă de nevoință, deoarece izgoniți de ciuma ecumenistă, în dorința arzătoare de a nu ne contamina, plecați pe drum de bejenie, din bisericile din care am făcut parte, fiecare cu patimile și neajunsurile lui încă nevindecate în totalitate, ne-am expus ispitirilor de tot felul, venite de la duhurile răutății, făcând adesea ce spune Sfântul Apostol Pavel: „Căci nu fac binele pe care îl voiesc, ci răul pe care nu-l voiesc, pe acela îl săvârşesc” (Rom. 7, 19).
Dar „**nimic însă nu poate să abată pe creştinul ortodox de la scopul desăvârşit, pe care şi l-a ales cu toată hotărârea, căci el:
1) crede neclintit în unica putinţă de mântuire prin credinţa ortodoxă şi se teme s-o trădeze, de frica pieirii veşnice;
2) se călăuzeşte în viaţă nu numai de simţirea sa ortodoxă, ci şi de înţelepciunea ortodoxă, care îl întăreşte pe această cale;
3) trage din istoria Bisericii multe învăţăminte, care îl însufleţesc în urmarea neabătută a sfintei şi scumpei Ortodoxii, pe care o nesocotesc astăzi fără pic de jenă şi ai noştri, şi străinii.
Creştinul ortodox nu poate, de dragul dreptăţii lumeşti de conjunctură, care este în dezacord cu dreptatea şi adevărul absolut al lui Dumnezeu, să facă compromisuri confesiunilor heterodoxe.”
În acelaşi spirit se pronunţa şi marele apărător al Ortodoxiei, Sfântul Marcu, mitropolitul Efesului: „Vom mărturisi până la ultima suflare, cu toată cutezanţa, acea bună chezăşie a Sfinţilor Părinţi – credinţa mărturisitoare pe care o cunoaştem din copilărie, căreia la început i-am dat glas şi cu care, la sfârşit, vom pleca de aici, luând cu noi … cel puţin Ortodoxia !”.
(**catacombeleortodoxiei.ro/index.php/iunie/1798-ortodoxia-si-ecumenismul-xxiv).
Sub atenta îndrumare și făcând ascultare de Duhovnic, am continuat și continui drumul, nădăjduind cu ardoare în ajutorul Mângâietorului. Mă întărește împotriva greutăților întâmpinate cuvântul Sfântului Fotie cel Mare, Patriarhul Constantinopolului (sec.X):
„Cea mai bună comuniune este comuniunea în credinţã şi în dragostea cea adevărată… Nu existã nimic mai minunat decît Adevãrul! Existã doar o singurã Bisericã a lui Hristos, apostoleascã si soborniceascã. Nu mai multe, nici mãcar douã. Iar celelalte sunt sinagogi ale celor ce viclenesc şi sinod al rãzvrãtiţilor. Noi, dreptcredincioşii creştini, acestea gândim, aşa credem, pe acestea le vestim. Este nevoie să păzeşti toate fãrã nici o excepţie şi, mai presus de toate, cele ale credinţei. Pentru cã dacã ai devia cît de puţin, păcătuieşti păcat de moarte… Şi acestea care au fost hotãrîte la Sinoadele ecumenice şi de obşte, trebuie ca toţi sã le pãzeascã. ” (Epistola I către papa Nicolae).
În vederea participării ca martor în procesul Părintelui meu Duhovnic, în clădirile anexă ale fostului Palat episcopal, din curtea Mănăstirii Antim (loc istoric, pe unde au călcat marile personalitați teologice ale neamului romanesc, membri ai grupului Rugul Aprins, Părinții Adrian Făgețeanu, Sofian Boghiu, Daniil de la Rarău (Sandu Tudor), Dumitru Stăniloae și mulți alții, m-am informat cu atenție, înainte, despre condițiile de participare, și codul de conduită al martorului.
Bucuria mărturisirii Ortodoxiei Apostolești și a Sfinților Părinți, nu are nici un echivalent în această lume vicleană, care nu înțelege că a fi liber în Hristos, înseamnă a fi în stare de jertfă. Emoțiile au fost copleșitoare.
Prestația, în calitate de martor, includea, pe lângă cunoștințe teologice, calitățile necesare unui adevărat mărturisitor al credinței ortodoxe autentice: sinceritate, onestitate, omenie, pace sufletească, discreție, corectitudine, smerită stăpânire de sine, demnitatea discursului, tonul sobru, demn, fără grosolănii, invective, ieșiri necontrolate, căci la „***I Cor. (14, 33) sta scris ca “Dumnezeu nu este un Dumnezeu al neorânduielii”. Iar rânduiala se opune mai presus de orice neîndemânării zăpăcite, slăbiciunii nehotărâte, neînțelegerii obtuze.
Domnul iubește nevinovăția, nu imbecilitatea…
Creștinul este cel căruia Dumnezeu nu i-a dat duhul temerii (2 Tim. 1, 7) și poate duce războiul nevăzut (Nicodim Aghioritul); e bun ostaș al lui Hristos Iisus (II Tim. 2, 3) încins cu adevărul, îmbrăcat cu platoșa dreptății, coiful mântuirii, sabia Duhului.”
[***http://www.cuvantul-ortodox.ro/parintele-nicolae-steinhardt-despre-pacatul-prostiei-si-al-fricii/]
Am ascultat de privirea Duhovnicului, în toate momentele cheie, începând cu rugăciunea adresată Duhului Sfânt rostită alături de cei șase Părinți, care făceau parte din comisie. Simplu, ascultarea neabătută de duhovnic. Nu voia mea am făcut, ci voia Mântuitorului Hristos, care este voia Duhovnicului.
„*ASCULTAREA DE DUHOVNIC = VIAȚĂ; NEASCULTAREA = MOARTE
Cât valorează duhovnicul, cu frică de Dumnezeu, nu valorează întreaga lume, nu valorează tot Sfântul Munte.
Faci ascultare la duhovnic? La Dumnezeu și la Maica Domnului faci ascultare. Iar Hristos, Care a făcut desăvârșită ascultare la Tatăl Ceresc te primește, te aude, te face asemănător Lui. De aceea, cel ce face ascultare va avea o dublă cunună în slava veșnică.”[*idem]
„Eu sunt pământ și cenușă” (Facere19,27), a spus Părintele nostru Avraam, a fost cuvântul meu de început, adresat membrilor comisiei de judecată.
Toate întrebările adresate de membrii comisiei, de Părintele acuzator și de către Părintele Duhovnic, s-au succedat cu rapiditate, într-o atmosfera calmă, corectă din punct de vedere juridic, ceea ce mi-a permis să fac o mărturisire completă privind Sfânta și Dreapta Credință Ortodoxă, aspectele dramatice cu care ne confruntăm toți cei care s-au îngrădit de ecumenism, accentul punându-se pe rămânerea în sânul BOR, excluzând din start schisma, care ne-ar scoate pe toți din sânul Bisericii strămoșești.

Pot spune că procesul de recurs s-a desfășurat în condiții corecte, întreaga comisie arătând clemență atât față de martorii care au părăsit sala, invitându-i încă o dată la a nu pierde calitatea de martor esențială în susținerea demersului Părintelui duhovnic, cât și față de cei care au deranjat liniștea, prin încercarea de a pătrunde în sala de judecata, forțând intrarea în repetate rânduri (deși accesul în holul clădirii arhiepiscopale era închis și nu aveau voie înăuntru decât partea acuzată și martorii). Inviolabilitatea unui spațiu privat, cât și fotografierea fără aprobare a interiorului acestui spațiu, putea duce la aplicarea de sancțiuni, mergând până la anularea procesului.

Mesajul pe care l-aș transmite preoților români, care trăiesc întru amânarea mărturisirii și nu iau atitudine față de panerezia ecumenistă, este unul simplu: EROISMUL.
Mă gândesc că ceva îi leagă, lipsindu-i de puteri și bărbăție și nu le permite să recunoască pe față că anume calea noastră este cea dreaptă, care se află în conglăsuire cu învățătura Cuvântului lui Dumnezeu și a Sfintei Biserici, iar ei sunt cei care s-au depărtat pe căi greșite, străine de învățătura Bisericii lui Hristos, care este în veci sfântă şi fără de prihană (Efeseni 5, 27).
Din epistola către Efeseni a sfântului Ignatie,Capitolul VI-IX
„Sunt unii oameni care obișnuiesc să poarte numele cu viclenie condamnabilă, făcând și alte fapte nevrednice de Dumnezeu; de aceștia trebuie să fugiți ca de fiare, pentru că sunt câini turbați, care mușcă pe furiș; trebuie să vă feriți de ei, că mușcăturile lor sunt greu de vindecat. Un singur doctor este, trupesc și duhovnicesc, născut și nenăscut, Dumnezeu în trup, în moarte viață adevărată, din Maria și din Dumnezeu, mai întâi pătimitor și apoi nepătimitor, Iisus Hristos, Domnul nostru.
Să nu vă înșele cineva, – după cum nici nu vă lăsați înșelați – pentru că toți sunteți a lui Dumnezeu. ..
Am aflat că au trecut pe la voi unii, care aveau o învățătură rea. Pe aceștia nu I-ați lăsat să semene între voi; v-ați astupat urechile, ca să nu primească cele semănate de ei, pentru că sunteți pietre ale templului Tatălui, pregătiți pentru zidirea lui Dumnezeu Tatăl, ridicați la înălțime cu unealta lui Hristos, care este crucea, folosindu-vă de Duhul cel Sfânt, ca de o funie. Credința vă este povățuitor la înălțime, iar dragostea cale, care urcă la Dumnezeu. Sunteți, așadar, cu toții tovarăși de drum și purtători de Dumnezeu și purtători de temple și purtători de Hristos și purtători de cele sfinte, în toate împodobiți cu poruncile lui Iisus Hristos; de care și eu bucurându-mă, am fost învrednicit, să vorbesc cu voi prin cele ce vă scriu, și să mă bucur împreună cu voi, că voi, ducând o altă viață, nu iubiți nimic altceva decât numai pe Dumnezeu.”
Sunt convinsă că o bună parte din cinul laic și cel monahal, nu cunosc, din varii motive toate aspectele legate de minciuno-sinodul din Creta, nu au citit documentele prezentate în întregime și nici pozițiile luate de marii teologi contemporani împotriva hotărârilor acestei adunări, canoanele și dogmele, tradiția Sfinților Părinți ai Bisericii. O altă parte cunosc trunchiat, prin oarba ascultare, doar ceea ce au dorit Ierarhii lor să le comunice, și o a treia parte, cea mai mică de altfel, este formată din cei care cunosc, au citit și cercetat aceste documente pline de erezii, dar nu pot, nu vor, le este teamă să se pronunțe public, așteptând o minune să se întâmple fără implicarea lor în luptă, punând copiii și traiul tihnit material înaintea oricărei mărturisiri, trăind astfel, zilnic, o dramă profundă.
În aceste vremuri de PRIGOANĂ, nu poți să taci, ci trebuie să te lupți după putere, pentru ca nici o scuză, nici o explicație nu este valabilă, dar mai ales trebuie să te lupți cu conștiința ta, în rugăciune, smerenie și curăție, pentru a nu cădea în hăul deschis de suflarea hidrei cu multe capete, ecumenismul, cu care mulți preoți deja s-au obișnuit de-a lungul anilor, acceptând unele manifestări ale acestuia ca fiind normale.
Să lupți alături de frații tăi ortodocși, în unitate deplină cu cei care se zbuciumă clipă de clipă împotriva panereziei ecumenismului, să consideri că aceasta este și lupta ta la care ai fost deja chemat de glasul Mângâietorului și înainte de toate să o consideri datoria de onoare a oricărui Preot Ortodox, pe care Domnul însuși o cere. Nu este vorba numai de mântuirea ta și a casei tale, ci mai ales de mântuirea întregii tale turme, pe care Domnul Hristos ți-a încredințat-o și de care vei da seama în fața Dreptului Judecător.
Să ştii să vezi, să simţi, să pricepi la iuţeală, să fii sensibil la microsemnale, să te doară de năpasta și suferința altora, să consideri problema pâinii aproapelui tău ca pe o datorie spirituală, iar nu ca pe o simplă problemă materială.
Să te asemeni, călcând pe urmele Sfinților Martiri, Mucenici, Mărturisitori din temnițe și închisori, pe care dacă îi iubești, îi admiri și le ceri ajutorul, atunci fără îndoială că trebuie să asculți cuvântul lor și să-l împlinești.
„Nu e justificat să stai de-o parte. .. Păi, noi nu-l avem pe Hristos şi pe sfinţii săi şi tot adevărul la care ne-am angajat?…Trebuie să păstrăm linia Sfinţilor; ei nu treceau uşor cu vederea, povăţuiau, mustrau şi săreau când era vorba de erezie…Dacă nu ai trăire ortodoxă nici să nu îndrăzneşti să spui ceva. Dar chiar aşa, când ai cât de puţin şi te temi să nu pierzi dreapta credinţă, îţi dă Dumnezeu şi putere, şi înţelepciune să mărturiseşti, şi curaj, şi spirit de jertfă. Cel mai important e să fii acolo, pe calea cea strâmtă. Ce credeţi, că trăitorul este musai cel ca face paraclise şi acatiste şi crede că face mare ascultare, ignorând adevărurile de bază ale Bisericii? Ascultarea se face până la mântuire.
Adică, când ţi-a periclitat starea de mântuire, nu mai asculţi.” ( http://www.cuvantul-ortodox.ro/arhimiustin-parvu-tacere-si-marturisire/)
Împărtășesc pozițiile antiecumeniste, care condamnă documentele eretice cretane a celor care fac parte din cinul laic și cel monahal, teologilor, și tuturor fiilor credincioși ai Bisericii Ortodoxe strămoșești, care păstrează o poziție echilibrată, care nu ating extremismul, în limbaj și comportament ce pot conduce la schismă.
Greșeala imensă săvârșită de ierarhii BOR, a fost caterisirea neîntemeiată, abuzivă a celor care au încetat pomenirea ierarhului, scânteia care a aprins în cugetele unora, comportamente lipsite de trăirea și duhul ortodox. Aceste lucruri se pot corecta în timp, privind fiecare către sinele sau cu pocăință și nesfârșită milă și dragoste față de aproapele, și nu în afară, acolo unde răul a fost deja făcut. Numai Domnul Atotîndurărilor, în Treime slăvit, poate aduce pacea, poate să cheme cu glas de tunet pe cei rătăciți, poate să vindece rănile și boala care a pătruns într-Una, Sfântă, Sobornicească, Universală şi Apostolească Biserică.
Împotriva ereziei nu se poate lupta numai virtual, pe blogurile ortodoxe, care ne pot ține cel mult la curent și ne pot susține prin articole bine documentate, dar greoaie uneori pentru cei insuficient pregătiți teologic și care nu au posibilitatea de a consulta și de a aprofunda, sub atenta îndrumare a unui Părinte sau teolog, cele citite. Sunt favorizați cei a căror pregătire este coordonată de părinții nepomenitori, care pot face cateheze săptămânale și slujesc într-o mănăstire sau schit.
Sinaxele ar trebui repetate la anumite intervale de timp, cu sesiuni de întrebări și răspunsuri, cu consultarea prealabilă de către participanți a unei bibliografii, care să cuprindă lucrări esențiale în înțelegerea ecumenismului și a consecințelor lui.
Ideal ar fi susținerea de conferințe, organizate în diferite orașe ale țării, pentru a favoriza participarea unui număr cât mai mare de credincioși, cu o contribuție materială minimă.
Sf. Iustin Popovici scrie: „Ieşirea din această situaţie fără ieşire – umană, ecumenică, papistă – este în Dumnezeu – Omul istoric, Domnul Iisus Hristos şi în creaţia Sa divino-umană istorică, Biserica, al cărei Cap veşnic El este şi care înseamnă Trupul Său veşnic”. (catacombeleortodoxiei.ro/index.php/iunie/1798-ortodoxia-si-ecumenismul-xxiv)
Rămânem în continuare fii credincioși ai Bisericii Ortodoxe strămoșești, Maica neamului nostru, întrucât lupta pentru dreapta credință nu înseamna pierderea acestei calități, ci din contră, rămânând în sânul ei, continuăm să ducem lupta care necesită pe lângă toate calitățile enumerate mai sus, îndelunga răbdare, dreapta și smerita cugetare.
Ne delimitam de toți cei care ne categorisesc extremiști, schismatici, și ne îngrijim de mântuirea sufletului și de îndumnezeire după porunca Domnului Iisus Hristos sub povățuirea înțeleaptă a duhovnicului, care și-a pus viața pentru oile sale, încetând a pomeni numele ierarhului care a trădat Sfânta și Dreapta Ortodoxie.
Ne alăturăm împreună glasurile mărturisirii Cuviosului Averchie de Jordanville:
„Noi dorim să păstrăm fecioreasca curățenie a sfintei noastre credințe, la care mai mult ca la orice țineau binecredincioșii noștri strămoși. Noi nu putem fi prieteni și nu putem a ne înfrăți cu aprigii dușmani ai credinței noastre Sfinte Creștin-Ortodoxe, așa cum fac dușmanii noștri, căci vedem în aceasta lepădarea Sf. Ortodoxii și trecerea în ceata dușmanilor ei… Nu putem nici să ne împărtășim cu Sfintele lui Hristos Taine împreună cu ereticii, care pervertesc dogmele Credinței Creștine, și cu moderniștii, care subminează duhul patristic al credinței și al cucerniciei noastre.
Nu noi ne rupem de Biserica Universală, ci ei rup comuniunea cu ea, fiindcă Biserica Universală o compun nu doar cei ce trăiesc pe pământ, dar și sfinții proslăviți în ceruri şi bineplăcuți lui Dumnezeu, care ne-au lăsat poruncă, prin cuvânt și prin exemple din propria lor viață de mărturisitori, să păstrăm fără de schimbare Sf. Ortodoxie și să nu ne depărtăm de la ea chiar dacă pentru aceasta ne-ar amenința moartea mucenicească.
De dragul necontenitei comuniuni cu această Biserică Universală, biruitoare în ceruri, noi nu putem, având în față conștiința noastră să mergem pe urmele celor ce s-au lepădat de credință pe pământ, ci putem doar să ne rugăm pentru luminarea și întoarcerea lor la calea pe care au nesocotit-o – a Adevărului lui Hristos, așa cum se roagă pentru întoarcerea tuturor celor rătăciți Sf. Biserică în Săptămâna Ortodoxiei.”
(http://paterika.net/2016/03/08/cuv-averchie-de-jordanville-%E2%80%A01976-cea-mai-scumpa-pentru-noi-este-anume-sfanta-ortodoxie/)

23 iulie 2017, București
Duminica „Vindecării a doi orbi și a unui mut din Capernaum”
Dr. Gabriela Naghi

Sursa: http://prieteniisfantuluiefrem.ro/2017/07/24/bucuria-marturisirii-adevarului-hristos/

M. A. I. organizează miercuri, 26 iulie a.c., ora 09.00, o ședință cu dezbatere publică cu privire la noile acte de identitate ale cetăţenilor români

R O M Â N I A

MINISTERUL AFACERILOR INTERNE

DIRECŢIA INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE

Piața Revoluției nr. 1A, București, tel/fax: 021/264.86.17    email: comunicare@mai.gov.ro

                     

INVITAȚIE

din 23.07.2017

 

          În conformitate cu prevederile art.7, alin. (9) din Legea nr.52/2003 privind  transparenţa decizională în administraţia publică, republicată,Ministerul Afacerilor Interne organizează miercuri, 26 iulie a.c., ora 09.00, o ședință publică pe a cărei ordine de zi figurează dezbaterea publică aproiectului de Lege pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziții privind evidenţa persoanelor și actele de identitate ale cetăţenilor români (anexăm proiectul de Lege, Expunerea de motive, împreună cu Tabelul comparativ, documente care se regăsesc și pe site-ul MAI –www.mai.gov.ro, la secțiunea Transparență decizională). 

          La această întâlnire sunt invitați să participe atât reprezentaţi ai M.A.I. și ai altor instituții implicate, cât şi reprezentanți ai societăţii civile care şi-au exprimat interesul faţă de acest proiect.

          În acest sens, toţi cei interesaţi pot lua parte la această activitate(estimată a avea loc pe parcursul a 2 ore), care va fi organizată la sediul Centrului Cultural al M.A.I., din Str. Mihai Vodă nr.17, Sectorul 5, București.

Întrucât participarea persoanelor interesate la dezbaterea publică se va face în limita locurilor disponibile în sala de şedinţe, vă rugăm să confirmaţi până marți, 18 iulie a.c., ora 14.00, participarea dumneavoastră, precum şi numărul de participanţi, la telefon: 021.264.86.17 sau e-mail:comunicare@mai.gov.ro. 

 Cu stimă,

Responsabil informare publică

Comisar șef de poliție Ileana Lupu

Sursa: https://stranaortodoxa.wordpress.com/2017/07/23/m-a-i-organizeaza-miercuri-26-iulie-a-c-ora-09-00-o-sedinta-publica-pe-a-carei-ordine-de-zi-figureaza-dezbaterea-publica-a-proiectului-de-lege-pentru-modificarea-si-completarea-unor-acte-normat/

Adevăratul comunicat al Schitului românesc Prodromu – Ieroschimonah Paisie Prodromitul

După comunicatul mincinos semnat de starețul Atanasie Prodromitul, preluat de Basilica, trustul de presă al Patriarhiei:

http://basilica.ro/wp-content/uploads/2017/06/Comunicat-oficial.pdf,

se face lumină cu privire la situația Schitului românesc Prodromu

Ieroschim. Paisie Prodromitul-Raspuns la Comunicat

 

Mitropolitul Teofan dezlănțuie o persecuție totală contra preotului mărturisitor Ioan Ungureanu, reafirmându-și atașamentul față de sinodul din Creta

În cursul săptămânii trecute, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei l-a informat pe părintele Ioan Ungureanu cu privire la caterisirea sa și a inițiat o persecuție totală contra acestuia, cu scopul de a-l determina să părăsească parohia pe care o păstorește de 17 ani cu vrednicie și cu sprijinul, manifestat în mod public și oficial, al credincioșilor Parohiei Schit Orășeni.

În plin scandal care pune la îndoială moralitatea unuia dintre ierarhii Bisericii Ortodoxe Române din Mitropolia Moldovei, Înaltpreasfințitul Teofan l-a caterisit pe nedrept pe preotul Ioan Ungureanu, din Parohia Schit Orășeni, pentru “vina” de a fi apărat Ortodoxia împotriva deciziilor eretice ale sinodului ecumenist din Creta, desfășurat anul trecut. Sentința i-a fost comunicată preotului la câteva zile după încercarea eșuată a MMB de a-i atrage pe oamenii din parohie, cu ocazia unui Sfânt Maslu organizat în casa unui sătean, la care nu a dorit să participe niciun credincios, deoarece preotul lor nu a fost invitat la săvârșirea acelei Sfinte Taine, nici nu și-a dat acordul ca ea să se săvârșească în parohia sa. Caterisirea pe care preotul Ioan Ungureanu a primit-o săptămâna trecută fusese pronunțată de către Consistoriul Eparhial în ședința din 9 iunie 2017. Cu câteva zile înainte de data ultimei ședințe a Consistoriului, părintele Ioan Ungureanu depusese o sesizare de antepronunțare și scurgere de informații din dosarul său, ca urmare a unor declarații pe care vicarul administrativ preot Marian Timofte le-a făcut în publicațiile botoșănene, în care numea strategiile de apărare ale preotului “contestări răuvoitoare” și nespecifice tribunalelor bisericești, deși acesta nu făcuse decât să își apere dreptul la un proces echitabil, invocând doar încălcarea unor articole din regulamentul instanțelor bisericești.

Anunțarea caterisirii părintelui Ioan Ungureanu a fost însoțită de o scrisoare semnată de mitropolitul Teofan însuși și livrată de către angajații MMB în sat, însoțită, după cum spun surse din localitate, de diferite daruri, pe care puținii adepți ai politicilor prozelitiste MMB din sat au încercat să le împartă sătenilor. Peste câteva zile, aceeași scrisoare a mitropolitului a sosit pe adresa fiecărui cetățean, fiind livrată de către Poșta Română. Nu se știe de unde a avut MMB adresele tuturor cetățenilor, cine i le-a dat și mai ales în baza cărui drept și-a permis să folosească aceste date personale fără consimțământul cetățenilor respectivi, pentru a-l denigra pe preotul lor și pentru a-i înspăimânta cu afirmații potrivit cărora, dacă îl urmează pe părintele Ioan, își riscă propria mântuire. Utilizarea discreționară a datelor personale ale cetățenilor nu este o noutate pentru MMB, care, în 2016, a trimis tabelele conținând peste 4500 de semnături ale credincioșilor împotriva sinodului din Creta în parohii, iar preoții parohi au pornit o persecuție ilegală contra semnatarilor acelor liste, încercând să-i determine să se dezică de acestea.

Din informațiile obținute de la părintele Ioan Ungureanu, un aliat de nădejde al planurilor MMB de evacuare a sa din parohie ar fi devenit primarul Comunei Cristești, pe raza căreia se află Parohia Schit Orășeni, care a afirmat că a primit o solicitare din partea Mitropoliei de a construi un paraclis în cimitirul satului și că va construi acest paraclis, deși primăria nu are nicio atribuție în domeniul inițierii unor construcții cu caracter religios și nici nu se află în subordinea Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, singura ei atribuție legală fiind de a sprijini solicitarea de construcție a unui astfel de lăcaș de cult formulată de către delegatul MMB din teritoriu, preotul paroh, care duce la îndeplinire o solicitare a consiliului parohial, ceea ce nu este cazul, deoarece consiliul parohial al Parohiei Schit Orășeni, constituit și funcționând legal, nu a formulat astfel de cerere.

Potrivit informațiilor obținute de către părintele Ioan Ungureanu, primarul din localitate a afirmat că în două săptămâni părintele va fi evacuat din localitate, a început o muncă de intimidare a unor donatori ai parohiei și și-a exprimat chiar păreri teologice cu privire la caracterul valid al lucrării preoțești pe care preotul o desfășoară.

Acțiunea MMB de delațiune la adresa părintelui Ioan Ungureanu și de intimidare a credincioșilor din parohia sa este una fără precedent în Patriarhia Română de când a început lupta contra sinodului din Creta. Scrisoarea semnată de mitropolitul Moldovei este însoțită de o foaie în care sunt trecute canoanele care îl opresc pe preotul caterisit pentru motive reale să săvârșească cele sfinte și de o declarație irelevantă a Sfintei Chinotite a Muntelui Athos, în care aceasta își manifestă sprijinul faţă de sinodul din Creta, pe care îl numește “mare și sfânt”, deși recunoaște indirect că și în Sfântul Munte conștiințele vii rămase în rândul viețuitorilor acestuia se opun sinodului. .

Scrisoarea pe care mitropolitul a trimis-o credincioșilor din parohia Schit Orășeni este înțesată cu neadevăruri și interpretări personale ale realității teologice deosebit de grave create în Biserică în urma sinodului eretic din Creta.

Mai întâi de toate, mitropolitul Moldovei afirmă că sancțiunea aplicată preotului Ioan Ungureanu s-a datorat “necunoașterii, neînțelegerii sau răstălmăcirii a ceea ce s-a decis la Sinodul Bisericii Ortodoxe care a avut loc în Creta”. Preotul Ioan Ungureanu este unul dintre semnatarii scrisorii preoților și credincioșilor din Moldova adresate în august 2016 Mitropoliei Moldovei și Bucovinei și însoțită de șapte anexe în care se face demonstrația faptului că cei ce au redactat scrisoarea au înțeles perfect ceea ce s-a întâmplat la sinodul din Creta. Contribuția părintelui la redactarea scrisorii și a anexelor a fost esențială.

Înaltpreasfințitul Teofan numește minciuno-sinodul din Creta “Sinodul Bisericii Ortodoxe care a avut loc în Creta”, arătând prin aceasta atașamentul Înaltpreasfinției Sale față de noua viziune de tip papist asupra sinodalității Bisericii noastre, promovată de către sinodul din Creta, care a impus transferarea puterii de decizie dinspre soborul tuturor episcopilor ortodocși, egali în har, către cei paisprezece patriarhi, care se comportă ca niște papi locali, uzurpând adevărata sinodalitate a Bisericii, aflată timp de două milenii la baza organizării și funcționării acesteia.

În ultima parte a scrisorii sale, Înaltpreasfințitul Teofan îi asigură pe credincioșii din Schit Orășeni că “sinodul din Creta nu a negociat credința ortodoxă, nu a schimbat dogmele Bisericii, nu a adoptat nicio erezie, nu a stabilit vreo unire cu eterodocșii creștini. Dimpotrivă, s-a afirmat cu tărie că eterodocșii s-au îndepărtat de credința Bisericii celei Una, Sfintă, Sobornicească și Apostolească, adică de credința Bisericii Ortodoxe. Orice nelămurire sau problemă legată de sinodul din Creta va fi deslușită și clarificată la un viitor sinod”.

Se cuvine să facem o scurtă analiză a acestei fraze, prin care mitropolitul Moldovei și Bucovinei își reafirmă atașamentul de nezdruncinat față de deciziile sinodului din Creta, într-o manieră categorică în care nu a mai făcut-o niciun ierarh ortodox român până acum:

1. Într-adevăr, sinodul din Creta nu a negociat credința ortodoxă, ci doar a ratificat negocierile pe care ecumeniștii ortodocși le-au făcut cu credința ortodoxă cu prilejul tuturor adunărilor ecumeniste anterioare (și chiar posterioare, dacă luăm în calcul negocierea cu papistașii a primatului papal, desfășurată în septembrie 2016, la Chieti, în Italia). Un exemplu în acest sens îl reprezintă adoptarea Declarației eretice de la Toronto., pe care ecumeniștii ortodocși au negociat-o încă din anii 1950. Toate întrunirile ecumeniste la care au participat ortodocșii au fost prilejuri de negociere a credinței ortodoxe și, în cele mai multe cazuri, de diluare a acesteia. Documentul Relațiile Bisericii Ortodoxe cu ansamblul lumii creștine trasează liniile directoare ale unor viitoare negocieri între ortodocși și eterodocși a credinței ortodoxe, prin intermediul așa-numitelor “dialoguri teologice” din cadrul organismelor decizionale ale CMB și al forurilor decizionale ecumeniste de la nivel regional, național și local (art. 6, 7).

2. Sinodul din Creta a acceptat eclesiologia ecumenistă și teoriile ecumeniste despre Biserică, ceea ce echivalează cu o schimbare a dogmei eclesiologice a Bisericii. Sinodul din Creta a acceptat teoria “bisericilor nedepline”, formulată de Conciliul II Vatican cu aplicare la romano-catolicism, prezentă în Declarația de la Toronto șiadaptată în Creta cu aplicație la Biserica Ortodoxă. Potrivit acestei teorii, în afara Bisericii una, sfântă, sobornicească și apostolească a lui Hristos ar mai exista diferite grade de bisericitate, adică niște “biserici nedepline”, în care tainele sunt lucrătoare, chiar dacă nu deplin, și care sunt capabile să mântuiască. Din acest motiv, sinodul din Creta a acceptat “denumirea istorică de biserici și comunități eterodoxe”, făcând o distincție inacceptabilă între “biserici” și “confesiuni” eterodoxe, din care se înțelege clar că “Sinodul Bisericii Ortodoxe întrunit în Creta” operează, în stilul Conciliului II Vatican, o clasificare a ereticilor în „eterodocși de aproape”, care au vestigia Ecclesiae (adică cu urme de bisericitate) și “eterodocși de departe”, fără niciun fel de bisericitate. Articolul 6 din varianta presinodală a documentului Relațiile Bisericii Ortodoxe cu ansamblul lumii creștine vorbea despre recunoașterea “existenței bisericilor și confesiunilor creștine eterodoxe”, iar cea mai evidentă formă de recunoaștere a acestei bisericități graduale o constituie articolul 16, în care se spune că “CMB este un organism intercreștin structurat, în pofida faptului că nu reunește în cadrul său toate bisericile și confesiunile creștine” (s.n.).

3. Sinodul din Creta a stabilit o unire cu eterodocșii creștini. Chiar dacă nu a fost enunțată plenar, ca un plan pe puncte, cu un calendar precis, unirea cu eterodocșii a fost enunțată în toate referirile eretice referitoare la “refacerea unității creștine” (art. 4: “Biserica ortodoxă s-a străduit întotdeauna pentru refacerea unității creștine”), “netezirea căii spre unitate” (art. 6), “dezbaterea problemelor ce privesc unitatea Bisericii” (art. 19, ratificarea Constituției ecumeniste a CMB); “restaurarea unității cu ceilalți creștini” (art. 4: “Participarea ortodoxă la mișcarea pentru pentru restaurarea unității cu ceilalți creștini în Biserica Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească Biserică [adică în “Biserica” pe care o defineșteDeclarația de la Toronto ca fiind „Biserica lui Hristos” din mileniul I, care între timp s-a pierdut – n.n.] nu este deloc împotriva naturii și istoriei Bisericii Ortodoxe”); “restabilirea finală a unității în credința cea adevărată și în iubire” ( art. 11: “Este evident că în timpul desfășurării dialogurilor teologice, scopul comun al acestora este restabilirea finală a unității în credința cea adevărată și în iubire”).

4. Afirmarea “cu tărie” că eterodocșii s-au îndepărtat de credința Bisericii celei Una, Sfinte, Sobornicești și Apostolicești este formulată puțin diferit în textul documentului sinodal, unde se spune textual: “Bisericile și confesiunile nonortodoxe s-au abătut de la adevărata credință a Bisericii celei Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească” (art. 21). Privite în sensul ecumenist al documentului despre relațiile BO cu lumea creștină, aceste cuvinte înseamnă mult mai mult decât le spune mitropolitul Moldovei credincioșilor de la Schit Orășeni. În primul rând, în text nu se vorbește despre îndepărtarea “bisericilor și confesiunilor nonortodoxe” de Biserica Ortodoxă, ci de “Biserica Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească”. Pentru ecumeniști, “Biserica Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească” înseamnă “Biserica lui Hristos”, „Biserica Crezurilor”, “Sfânta Biserică Catolică” descrisă de Declarația de la Toronto, adică “biserica” pe care încearcă ei să o reconstruiască după modelul pierdut în mileniul I. Mai pe scurt, ecumeniștii numesc cu acest nume “biserica” ecumenistă pe care încearcă să o construiască. Niciunul dintre ecumeniști nu recunoaște Biserica Ortodoxă ca fiind Biserica Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească, și pentru faptul că toate participantele la dialogul ecumenist au această pretenție. PrincipiulDeclarației de la Toronto, acceptat de partea ortodoxă ca fiind de importanță capitală pentru prezența ortodoxă în CMB, potrivit căruia niciuna dintre participantele la CMB nu este obligată să-și modifice eclesiologia, împiedică afirmarea Ortodoxiei ca singura și reala Biserică Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească Biserică și face inutilă afirmarea acestui lucru de către sinodul din Creta. După logica ecumenistă, se poate spune că nu numai “bisericile și confesiunile nonortodoxe” s-au abătut de la adevărata credință a Bisericii celei Una, Sfinte, Sobornicești și Apostolicești, adică de la credința “bisericii” ideale, nevăzute, de tip protestant, pe care și-o închipuie ecumeniștii, ci toate formele de manifestare creștină, inclusiv Biserica Ortodoxă. Nu numai că se poate spune acest lucru, dar colegul de Sfânt Sinod al Înaltpresfinției Sale Teofan, Înaltpreasfințitul Nifon Târgovișteanul, o și spune. La Busan: “Unitatea Bisericii s-a pierdut, iar în forma sa actuală, din moment ce e divizată, Biserica este deficitară din punctul de vedere al Sfintelor Taine. Nu mai putem cunoaște care dintre Bisericile creștine este succesoarea Bisericii Primare a Ierusalimului”¹. Evident că pentru această afirmație eretică înaltul ierarh român nu a pățit nimic, în timp ce pentru contestarea ei preotul Ioan Ungureanu a fost caterisit. În al doilea rând, textul pe care mitropolitul Moldovei îl propune ca pe o afirmație cu tărie a ortodoxiei sinodului din Creta, poate și pentru că este contribuția personală a Înaltpreasfinției Sale la acel sinod, reflectă din plin teoria “bisericilor nedepline”, despre care am vorbit mai sus. Se păstrează distincția eretică “biserici și confesiuni nonortodoxe”, eliminându-se cu totul denumirea de erezii, pe care Biserica Ortodoxă o dă tuturor formelor neortodoxe de manifestare creștină. Se vorbește despre o “îndepărtare” (în text se numește “abatere”) de la adevărata credință a Bisericii Una, ignorându-se faptul că ereziile nu s-au abătut de la adevărata credință, așa cum le descrie teoria papistă a “bisericilor nedepline”, care vorbește, ca și art. 4 al documentuluiRelațiile Bisericii Ortodoxe cu ansamblul lumii creștine despre “dialogul cu cei ce s-au separat de ea, cu cei de aproape și cu cei de departe”, ci s-au rupt complet de aceasta. Se face referire la o “adevărată credință”, evitându-se expresia “credința ortodoxă”, care să ne lase să înțelegem că este vorba despre o separare de Ortodoxie, nu de o îndepărtare de idealul ecumenist de Biserică.

5. Ideea că orice nelămurire legată de sinodul din Creta va fi clarificată la un viitor sinod este cu totul străină practicii sinoadelor ecumenice, unde nu se admite ca problemele teologice să fie lămurite incomplet și lăsate pentru dezbateri ulterioare. O astfel de practică este contrară și principiului inspirației Duhului Sfânt asupra sinoadelor ecumenice. Cine își poate închipui un sinod ecumenic pe care Duhul Sfânt îl insuflă parțial, amânând unele teme de dezbatere pentru alt sinod?

După ce încearcă să-i liniștească pe credincioși cu astfel de interpretări ale sinodului eretic din Creta, mitropolitul Moldovei îl ia ca martor al caterisirii abuzive a părintelui Ioan Ungureanu pe Sfântul Ignatie al Antiohiei, din care citează un pasaj în care se vorbește despre liturghia deplină săvârșită cu pomenirea ierarhului, încercând să acrediteze ideea că fără pomenirea Înaltpreasfinției Sale la slujbe, liturghiile săvârșite de către părinții mărturisitori nu au nicio valoare. Pe lângă faptul că omite să explice că Sfântul Ignatie al Antiohiei vorbește despre episcopul ortodox, care ține dreapta credință, atunci când spune că trebuie să-l urmăm pe acela, așa cum Îl urmează Hristos pe Tatăl, argumentarea Înaltpreasfinției Sale îl plasează pe Sfântul Ignatie în poziția de a contesta canoanele 31 apostolic și 15 I-II, care prevăd o situație în care liturghia este perfect validă și fără pomenirea episcopului la slujbe: situația în care episcopul mărturisește cu capul descoperit o erezie, în cazul de față erezia ecumenismului promovată de sinodul din Creta, pe care întâistătătorul din Moldova o mărturisește public și cu capul descoperit în fața credincioșilor din Schit Orășeni prin această epistolă pe care le-a trimis-o.

Aceeași interpretare o dă înaltul ierarh și canonului 74 apostolic, folosind ideea corectă că pentru “comportamente condamnabile” sinodul este singurul acreditat să judece un episcop, pentru a contracara, în mod necanonic, prevederea canonului 15 I-II, care spune că preotul poate să oprească pomenirea episcopului înainte ca un sinod să îl judece pe episcop pentru erezia sa.

Afirmațiile referitoare la nevaliditatea tainelor săvârșite de către părintele Ioan Ungureanu după caterisirea sa sunt anulate de prevederea canonului 3 al sinodului al III-lea ecumenic, care a anulat toate caterisirile săvârșite de ereticul Nestorie înainte de condamnarea sa ca eretic, arătând prin aceasta că orice caterisire săvârșită de un episcop părtaș la erezie înainte de judecarea sa ca eretic împotriva unui preot ortodox mărturisitor este lovită de nulitate canonică. Prin urmare, tainele săvârșite de părintele Ioan Ungureanu după caterisirea sa sunt perfect valabile, așa cum au fost și cele săvârșite de către Sfântul Grigore Palama, după ce a fost caterisit de către ereticul Ioan Calecas și a continuat să slujească, ignorând caterisirea primită din mâna celui părtaș la erezie, după cum au fost și ale preoților caterisiți de către Nestorie, pe care sinodul al III-lea ecumenic i-a repus în funcție. Din același motiv, este absolut irelevantă și lista de canoane însoțitoare a scrisorii mitropolitane, deoarece ele vorbesc despre situația în care un preot caterisit în mod canonic continuă să slujească cele sfinte. Părintele Ioan Ungureanu a fost caterisit în mod abuziv de către un ierarh părtaș la erezie, care și-a judecat propria cauză, fiind chemat, în instanța superioară să aprobe recursul la judecata pe care a aprobat-o în instanța inferioară.

Un lucru rămâne totuși neclar: dacă “fostul preot” „se întoarce din rătăcirea în care se află” el poate redeveni “actualul preot”? Cum se face acest lucru? Este cumva rehirotonit în preot? Dacă ne grăbim să îi spunem “fostul preot” încă înainte de prima instanță de recurs, oare nu riscăm să ne punem într-o situație dificilă, în condițiile în care instanțele superioare l-ar putea confirma ca preot, anulând o caterisire făcută cu toate încălcările posibile ale sfintelor canoane și ale regulamentelor bisericești?

1Sfântul Munte Athos, mărturie de veacuri a luptei pentru apărarea dreptei credințe, Editura Părinții Aghioriți, Sfântul Munte Athos, 2014, p. 55.

Sursa: http://ortodoxinfo.ro/2017/07/19/mitropolitul-teofan-dezlantuie-o-persecutie-totala-contra-preotului-marturisitor-ioan-ungureanu-reafirmandu-si-atasamentul-fata-de-sinodul-din-creta

Părintele Ioannis Romanidis: Experiența ca bază a teologiei ortodoxe (I)

Teologia nu face parte dintre științele teoretice, ca filosofia și metafizica, ci dintre științele practice, pozitive. Și aceasta deoarece în teologia ortodoxă, la fel ca în științele pozitive, există observația și experimentul. Se observă un fenomen, cineva ajunge la o teorie, și ulterior există posibilitatea de a confirma adevărul acestei teorii.

„Omul de știință observă lucrurile pe care le cunoaște, studiindu-le și obținând prin experiență informații despre ele. În toate științele pozitive, cunoașterea este pur empirică. Potrivit Părinților Bisericii, același lucru se întâmplă și în teologie.”

Astfel, înțelegem că Sfinții Părinți nu erau nici filosofi, nici metafizicieni, ci pozitiviști, empiriști, adică trăiau (empiric) luminarea și îndumnezeirea.

„Suntem absolut de acord că suntem pozitiviști. Nu acceptăm decât fenomene empirice, nimic altceva. Suntem absolut de acord în această privință. Pentru că nici Părinții nu acceptau decât fenomene empirice. Luminarea este o stare pur empirică, nimic altceva. Îndumnezeirea, tot o stare empirică. Și toată teologia Bisericii izvorăște din aceste stări empirice.”

Exemplul astronomului și al microbiologului sunt semnificative, arătând că știința lor este empirică, iar nu speculativă. Din această perspectivă putem privi și teologia ortodoxă.

„Cineva ajunge astronom atunci când știe să manevreze telescopul. Acesta-i astronomul – unul care știe să citească harta astrelor și a corpurilor cerești, știe să le localizeze, să le vadă cu telescopul, să le studieze etc. Cel care vede, cel care are experiență, acela este om de știință.

Vasăzică, după cum în celelalte științe cel care deține cunoașterea și experiența și arta științei sale, acela este un om de știință, la fel și în teologie, cel care vede, fiind luminat, cel care are ochii luminați, având experiența luminării, a Rugăciunii minții, a pomenirii neîncetate a lui Dumnezeu etc., acela este teolog.”

Astfel, teologia ortodoxă nu are un caracter speculativ, ci este o știință pozitivă, având la bază experimentul și observația-teorie.

„Teologia este o știință extrem de pozitivă, pentru că metoda ei de verificare este empirică. După cum există experiment în toate științele pozitive, la fel există experiment și în teologia ortodoxă. Și există și laborator de experimente, există criterii, precum și un control extrem de atent, ca să știm cine a ajuns la aceste stări.”

În științele omenești, descrierea observațiilor are drept scop repetarea și verificarea de către oricine dorește să dobândească experiență și cunoaștere.

„În orice știință, experimentele sunt descrise, iar datele științifice sunt consemnate în cărți. Pe de-o parte, avem consemnarea observațiilor, descrierea observațiilor și a experimentelor. Pe de alta, scopul acestor descrieri este să-i ducă și pe alții la aceeași observație. Deci avem observație, apoi avem descriere a observației, cu scopul de-a ajunge din nou la aceeași observație.

Un astronom descrie o parte a stelelor – adică am descrierea, am și harta, probabil am și o fotografie și, folosind telescopul, repet și eu experiența avută de cel de dinaintea mea. Adică el a avut experiența și a descris-o, scopul descrierii fiind și să-mi transmită ce a văzut, dar și să mă pregătească să văd și eu, la rândul meu, fie în mintea mea, fie într-o fotografie, fie prin telescop. Vasăzică, scopul descrierii este repetarea. Observație – descriere – repetare a observației.

Exact același lucru se întâmplă și în tradiția patristică. Observatorii sunt cei îndumnezeiți – au vederea lui Dumnezeu, o descriu, iar scopul descrierii este repetarea observației. Prin urmare avem îndumnezeirea, exprimarea îndumnezeirii, cu scopul de a ajunge și noi la îndumnezeire. Vasăzică, exact aceeași metodă științifică pe care o întâlnim în toate științele pozitive o întâlnim și în teologia ortodoxă. Cu deosebirea că, atâta vreme cât în științele pozitive ceea ce este descris este descriptibil, în teologia ortodoxă, ceea ce este descris este indescriptibil.

Prin urmare există experiența îndumnezeirii, care e vederea lui Dumnezeu, numai că ceea ce se observă este cu neputință de descris, și în consecință e înfățișat în așa fel încât să fie clar că este indescriptibil. Și Părinții subliniază permanent că Dumnezeu este indescriptibil și indescriptibil și indescriptibil. Și totuși Îl descriu. Îl descriu cu acele înțelesuri care au un caracter simbolic, și fără nici o îndoială că de aceea avem teologie apofatică, pentru că fiecare afirmație își are și negația ei. Nu pentru că Dumnezeu ar fi afirmație și negație, ci pentru că Dumnezeu transcende și afirmația, și negația.”

Cei îndumnezeiți au experiența personală a lui Dumnezeu, văd slava lui Dumnezeu. Însă, pentru că există deosebire între creat și necreat, și pentru că Dumnezeu, chiar și atunci când Se arată, rămâne taină și cu neputință de descris, de aceea și teologia ortodoxă este apofatică, dar nu agnostică. În acest punct se deosebește teologia ortodoxă de științe.

„În celelalte științe, ceea ce se descrie este descriptibil, poate fi descris. Sunt culori, forme, simboluri matematice etc., și putem vorbi despre toate aceste lucruri. Știm că se află în mișcare, că au masă, greutate, viteză etc. Pe când în teologie, ceea ce vede omul în îndumnezeire, cu excepția firii omenești a lui Hristos, este indescriptibil. Nu are absolut nici o asemănare cu nimic din cele create. Nu există nici o asemănare pe baza căreia să-L putem descrie prin comparație cu orice alt lucru. Nu are nici culoare, nici formă, nici mărime, nici înălțime, nici greutate, nimic. Nu are nimic în comun cu nici un lucru creat, cu toate aceste pe care le știm din experiența noastră prin pipăit, prin miros, prin ochii noștri, prin mintea noastră, prin urechile noastre, nu are legătură cu nici o experiență pe care am putea noi s-o avem, fie ea senzorială ori intelectuală. Cel care poartă numele de Dumnezeu este cu desăvârșire diferit. Absolut nici o asemănare.

Părinții subliniază iară și iară lucrul acesta. Și de unde știu ei că nu există nici o asemănare? Din experiență. Însăși experiența îndumnezeirii i-a învățat că nu există nici o asemănare. Nu-i nici întuneric, nici lumină. Și avem toate aceste expresii frumoase ale teologie apofatice, și tocmai în asta constă deosebirea față de științele pozitive – științele pozitive se ocupă cu descriptibilul, iar teologia cu indescriptibilul.

Prin urmare, criteriul teologiei ortodoxe nu este limbajul frumos, pe care-l folosim noi când teologhisim apofatic. Sunt unii care aruncă cu vorbele; folosesc limbajul frumos al teologiei apofatice – și știți, acest limbaj are o mare poezie, te cutremură felul acesta de gândire. Dar unii sunt cutremurați de ideile teologiei apofatice fără a ști unde sunt temeliile acestei teologii, și teologhisesc apofatic. Și teologhisirea asta a lor sfârșește prin a fi frumoasă compilație de gânduri și cuvinte frumoase. Ce vreau să spun e că teologia a ajuns să fie confundată cu vorbăria frumoasă”

Temelia teologiei catafatice și apofatice este experiența Revelației, nu speculația rațională. Și din această experiență izvorăsc deopotrivă și teologia catafatică, și cea apofatică.

Pr. Ioannis Romanidis, Dogmatica Empirică (explicată de Mitr. Ierotheos Vlachos), vol. I, trad. Din greacă de Tatiana Petrache, Ed. Doxologia, 2014, p. 170 – 174.

Lămuriri la întrebările unor credincioși referitoare la situația actuală a Bisericii

1. Canonul XV(I-II) Constantinopol este sau nu obligatoriu. Este întreruperea pomenirii un drept sau o obligație?

Pentru a vedea dacă Canonul XV (I-II) Constantinopol dacă este opțional sau obligatoriu trebuie să facem o comparație a acestuia cu celelalte canoane ale Bisericii care lămuresc poziția pe care trebuie să o avem față de erezii și schisme.

Canonul 10 al Sfinților Apostoli (OSÂNDIREA COMUNIUNII CU CEI AFURISIȚI): “Dacă cineva s-ar ruga, chiar și în casa, împreună cu cel afurisit (scos din comuniune) acela să se afurisească.”

Canonul 11 al Sfinților Apostoli (OSÂNDIREA COMUNIUNII CU CEI CATERISIȚI): “Dacă cineva cleric fiind, s-ar ruga împreună cu un cleric caterisit, să se caterisească și el.”

Canonul 45 al Sfinților Apostoli (OPRIREA COMUNIUNII CU ERETICII): ”Episcopul, prezbiterul sau diaconul dacă numai s-a rugat împreună cu ereticii să se afurisească; iar dacă le-a permis acestora să săvârșească ceva ca clerici (să săvârșească cele sfinte), să se caterisească.”

Canonul 64 al Sfinților Apostoli (OPRIREA COMUNIUNII CU NECREȘTINII ȘI ERETICII): ”Dacă vreun cleric sau laic ar intra în sinagogă (adunarea iudeilor sau ereticilor) spre a se ruga, să se și caterisească și să se și afurisească.”

Canonul 32 Al Sinodului de la Laodiceea (BINECUVÂNTAREA ERETICILOR NU E BINECUVÂNTARE): ”Nu se cuvine a primi binecuvântarile ereticilor, care mai mult sunt absurdități decât binecuvântări.”

Canonul 33 Al Sinodului de la Laodiceea (SE OPREȘTE RUGĂCIUNEA CU ERETICII ȘI SCHISMATICII): ”Nu se cuvine a ne ruga împreună cu ereticii și cu schismaticii.”

Canonul 37 Al Sinodului de la Laodiceea (ESTE OPRIT A PETRECE CU NECREDINCIOȘII ȘI ERETICII): “Nu se cuvine a primi de la iudei sau eretici darurile trimise de sărbători, nici a serba împreună cu ei.”

Concluzie: pentru Sfinții Părinți are o mare însemnătate, din punct de vedere duhovnicesc subiectul comuniunii cu ereticii în rugăciune și în cultul divin. Aceasta se vede prin numărul mare de canoane care tratează acest subiect (mult mai multe decât am prezentat în acest capitol).

Reglementările canonice sunt clare, absolute și categorice în interzicerea comuniunii cu ereticii sau cu schismaticii. Dacă toate aceste canoane condamna prin caterisire pentru clerici și afurisire pentru laici chiar simpla rugăciune în comun cu ereticii (foarte lămuritor Canonul X al Sfintilor Apostoli) atunci îngrădirea de erezie enunțată în Canonul XV (I-II) Constantinopol este obligatorie, nu opțională, reprezentând nu numai un drept ci o obligație. Așadar Sfinții Apostoli și Sfinții Părinți prin aceste canoane ne arată că pentru mântuirea noastră este o condiție sine qua non să ne îngrădim de orice erezie și schismă. Nu putem fi în același timp în comuniune cu Hristos și cu ereticii, cu Acesta și cu dușmanii Săi. Canonistul Bisericii Ortodoxe Ioan N. Floca în tâlcuirea Canonului XV (I-II) Constantinopol spune: “În cazul în care însă superiorul propovăduiește în public, în biserică vreo învățătură eretică, atunci respectivii au dreptul și datoria de a se despărți imediat de acel superior.”(Canoanele Bisericii Ortodoxe, Note și Comentarii, Arhid. Prof. Dr. Ioan N. Floca, pag. 347)

Text patristic: “Nicidecum, omule, nu se îndreaptă cele bisericești prin vreo cale de mijloc. Între Adevăr și minciună nu este nimic. Ci după cum ceea ce este în afara luminii neapărat este întuneric , așa cel ce se abate puțin de la Adevăr, cu adevărat spunem că mai departe zace în minciună,[…] cei cinstiți și înălțați mai presus de vrednicia lor de către Biserica lui Dumnezeu au necinstit-o și au nesocotit-o, amestecând-o cu cei tăiați de multă vreme de la ea și putreziți și puși sub mii de anateme și întinând prin împărtășirea cu ei Mireasa cea neîntinată a lui Hristos,[…] Nu încape pogorământ în cele de credința.”(Sfântul Marcu Evghenicul, Opere Vol I, pag 129)

1. Aplicarea Canonului XV (I-II) Constantinopol este doar pedagogica (spre trezirea constiintei ierarhului si a credinciosilor) sau reprezinta si o ingradire de ierarhul partas la erezie si de erezia pe care acesta o promoveaza?

Conform canoanelor enuntate anterior se vede destul de clar ca pentru mantuirea noastra este absolut necesara ingradirea de erezie sau schisma. Credinta oficiala a unei Biserici este credinta ierarhului pomenit in cadru cultului liturgic. Astfel intr-o “biserica” papistasa este pomenit ereticul papa, intr-o “biserica” monofizita este pomenit un “ierarh” monofizit, intr-o anumita ramura protestanta este pomenit un “episcop” protestant s.a.m.d. Episcopul este exponentul si garantul principal al credintei bisericii in care este pomenit. Prin pomenirea ierarhului suntem de acord(acceptam) credinta acestuia si ne supunem intru toate credintei pe care acesta o promoveaza. Prin intreruperea pomenirii ierarhului partas la erezie refuzam apartenenta la credinta acestuia, ne ingradim de erezia pe care acesta o promoveaza. Desi incetarea pomenirii ierarhului este si un act pedagogic, totusi valoarea principala a acestei atitudini este ingradirea de erezie.

Text patristic: “Vreau sa-mi spun mai pe larg parerea, mai ales acum cand mi se apropie sfarsitul, ca sa fiu in acord cu mine insumi de la inceput pana la sfarsit si sa nu para unora ca una ziceam si alta ascundeam in cugetul meu, care era firesc sa se dezvaluie in ceasul acesta al dezlegarii mele. In legatura cu patriarhul, spun ca nu cumva sa cugete – poate sub pretextul unei cinstiri fata de mine- sa trimita la inmormantarea acestui smerit trup al meu sau si la parastasele facute pentru mine pe oarecare dintre arhiereii lui sau din clerul lui sau pe careva din cei care sunt in comuniune cu el sa se roage impreuna sau sa se adune cu preotii din partea noastra, care sunt chemati la unele ca acestea, crezand ca intr-un oarecare fel accepta, chiar si in ascuns sa fiu in comuniune cu el. Si ca nu cumva tacerea mea sa dea de banuit un oarecare pogoramant celor ce nu stiu bine si in adancime scopul meu, spun si marturisesc inaintea multor barbati vrednici care sunt de fata ca nici nu vreau, nici nu primesc nicidecum partasia cu el sau cu cei ce sunt impreuna cu el, nici in timpul vietii, nici dupa moarte, dupa cum nu primesc, nici unirea ce s-a facut si dogmele latinesti pe care le-a primit si el, si cei dimpreuna cu el, si pentru apararea carora(dogmelor latine) I s-a fagaduit mai dinainte carmuirea aceasta, cu pretul rasturnarii dogmelor celor drepte ale Bisericii. Ca sunt pe deplin incredintat ca, pe cat ma departez de acesta (de patriarh) si de unii ca acestia, ma apropii de Dumnezeu si de toti sfintii, si pe cat ma despart de acestia, pe atat ma unesc cu Adevarul si cu Sfintii Parinti, cu teologii Bisericii. Dupa cum si sunt incredintat ca cei ce sunt de acord cu acestia se departeaza de Adevar si de fericitii dascali ai Bisericii. Si de aceea zic: “Dupa cum in toata viata mea am fost despartit de ei, asa si in vremea iesirii mele, si inca dupa plecarea din viata ma lepad de partasia si de unirea cu ei si, legand cu juramant, poruncesc ca nimeni dintre ei sa nu se apropie, nici la inmormantarea mea, nici la parastasele pentru mine,  insa nici daca acestea sunt facute pentru vreun altul dintre ai nostri sa nu li se ingaduie sa se adune sau sa liturghiseasca impreuna cu ai nostri. Caci aceasta inseamna a amesteca cele de neamestecat. Si trebuie ca aceia sa fie in tot chipul despartiti de noi  pana cand Dumnezeu va da Bisericii sale buna indreptarea si pace.”(Sfantul Marcu Evghenicul, Opere, Vol I, pag 231)

Dovada clara ca intreruperea pomenirii nu este numai pedagogica (sa-l intelepteasca pe ierarh sau pe credinciosi) ci si ingradire de erezia pe care ierarhul eretic o promoveaza. Erezia este mai grava decat o boala contagioasa deoarece distruge sufletul omului si duce omul la osanda vesnica.

 

1. Avem parinti care au cazut in schisma dupa intreruperea pomenirii ierarhilor cazuti in erezie sau au o orientare schismatica dupa Sinodul din Creta?

In momentul de fata nu exista nici un parinte care oficial sau neoficial sa se fi dezis de BOR. De asemenea nu exista nici un parinte care sa se fi afiliat la vreo biserica schismatica. Totodata nici un parinte nepomenitor nu si-a constituit vreo organizatie bisericeasca sau biserica paralela. Exista chiar doua documente: “Expresia constiintei noastre” si “Rezolutia Sinaxei Nationale a Nepomenitorilor” (Botosani 18 iunie) prin care parintii nepomenitori semnatari marturisesc ca nu parasesc BOR. De asemenea la modul oficial nici un parinte nepomenitor nu contesta prezenta harului in BOR, ci trag semnalul de alarma conform documentului “Expresia ?constiintei noastre”  ca generalizarea ereziei determina retragerea harului din BOR.

Dupa intreruperea oficiala a pomenirii ierarhilor unii parinti au fost opriti de la slujire, iar altii au primit decizia de caterisire. Majoritatea au fost alungati din bisericile in care slujeau iar acesti parinti nu au facut altceva decat sa-si continue lucrarea de pastoratie in eparhiile din care fac parte asa cum a fost posibil.

Prin scrisorile oficiale adresate ierarhilor BOR, precum si prin apelul adresat acestora din Rezolutia de la Botosani, se vede grija parintilor nepomenitori pentru BOR si dorinta acestora de a ramane in cadrul acesteia. Putem face cunoscut  ca nici unul dintre parintii nepomenitori nu a primit vreo decizie de excomunicare din partea ierarhilor BOR. Deci oficial cu totii facem parte din Biserica Ortodoxa Romana. Sfantul Maxim Marturisitorul a fost acuzat in vremea lui ca a provocat schisma in biserica: “unuia dintre acesti acuzatori, care spune: “spunand tu aceste lucruri, ai facut schisma in Biserica!”, Maxim le raspunde: “Daca cela ce graieste cuvintele Sfintelor Scripturi si ale sfintilor parinti face schisma in Biserica, atunci ce se va arata facand Bisericii cel ce se arata suprimand dogmele Sfintilor, dat fiind ca fara de ele nu este cu putinta insusi faptul de a exista o Biserica?” (Jean-Claude Larchet- Sfantul Maxim Marturisitorul, Mediator intre Rasarit si Apus, pag 206) Parintii nepomenitori nu au facut decat sa respecte intru totul invatatura sfintilor apostoli si sfintilor parinti, pentru a se mentine in Biserica, care se afla doar acolo unde este acordul total cu intreaga Sfanta Scriptura si Sfanta Traditie.

1. Daca participam la slujbele unde ierarhul cazut in erezie este pomenit, adica avem comuniune liturgica sau euharistica cu acesta, ne pericilitam mantuirea?

Pentru a intelege aspectul soteriologic ce tine de comuniunea liturgica vom aminti doua texte ale Sfintilor Parinti:

“De Dumnezeu insuflatul purtator de cuvant al Predaniei apostolesti si parintesti, sobornicesti a Bisericii lui Hristos, Sfantul Ioan Damaschin bine-vesteste din inima tuturor Sfintilor Parinti, tuturor Sfintilor Apostoli, tuturor Sfintelor Sinoade ale Bisericii, urmatorul adevar dumnezeiesc-omenesc: “Painea Euharistiei=Sfintei Impartasanii nu este simpla paine, ci s-a unit cu Dumnezeirea… Printr-insa curantindu-ne ne unim cu Trupul Domnului si cu Duhul Lui si ne facem trup a lui Hristos.”soma Hristu=Biserica…Taina Euharistiei,” se numeste Impartasanie-metalipsis- fiindca printr-insa ne impartasim de Dumnezeirea lui Iisus. Si se numeste Cuminecare -chinonia- si cu adevarat este pentru cuminecarea prin ea cu Hristos si partasia la Trupul si la Dumnezeirea Lui. Iar pe de alta parte, ne cuminecam si ne unim si unii cu altii prin ea. Caci, pentru ca ne impartasim dintr-o singura paine, ne facem cu totii un trup si un sange al lui Hristos si unii altora madulare, ajungand de un trup -sisomi- cu Hristos. Pentru accea sa ne pazim cu toata puterea a lua impartasania de la eretici -ipetikon- si a le-o da: nu dati cele sfinte cainilor,zice Domnul, si nu aruncati margaritarele voastre inaintea porcilor. (Matei7:6) Ca sa nu ne facem partasi relei slaviri -kakodoxias- si osandei lor. Caci daca de buna seama este unire cu Hristos si cu ceilalti, de buna seama ne unim pe noi de buna voie, cu cei ce se impreuna-impartasesc. Caci de buna voie se face insasi unirea, iar nu fara voia noastra: Caci un trup suntetm toti, fiindca dintr-o singura paine ne impartasim precum zice apostolul” (Corinteni 10:17) (Sfantul Iustin Popovici, Biserica Ortodoxa si Ecumenismul, pag. 194)

“… Dar tainele savarsite de serghianistii care sunt hirotoniti corect si nu sunt caterisiti de la slujirea de preot sunt fara indoiala Taine mantuitoare pentru cei care la primesc cu credinta, in simplitate, fara discutii si indoieli privind eficienta lor, si nici nu suspecteaza macar ceva incorect in ordinea serghianista a Bisericii. Dar, in acelasi timp, ele slujesc spre judecata si spre condamnare pentru cei care le savarsesc si pentru cei care se apropie de ele intelegand bine neadevarul care exista in serghianism si, prin lipsa lor de opozitie fata de aceasta, arata o indiferenta criminala fata de batjocorirea Bisericii. De aceea, este esential pentru un episcop ortodox sau pentru un preot sa se retina de la comuniunea de rugaciune cu serghianistii. Acelasi lucru este esential pentru laicii care au o atitudine constienta fata de toate detaliile vietii bisericesti.”(Sfantul Ierarh Chiril de Kazan, primul loctiitor al Patriarhului Tihon- Sfintii Catacombelor Rusiei, pag 221)

Concluzie: Din primul text rezulta urmatoarele: prin impartasirea cu Trupul si Sangele Domnului (chinonia) se realizeaza doua uniri – una cu Mantuitorul Iisus Hristos si alta cu cei ce se impreuna –impartasesc (ierarh pomenit, preot liturghisitor si credinciosi); luand Sfanta Impartasanie in comuniune cu cei ce promoveaza o erezie ne unim cu acestia (ne facem un trup), iar impartasirea cu Trupul si Sangele Domnului ne este spre osanda, pentru ca Hristos nu are comuniune (nu se uneste) cu cei ce urmeaza erezia.

Cel de al doilea text aduce un plus de lamurire in privinta laturii mantuitoare sau de osanda in ce priveste comuniunea liturgica cu cei ce promoveaza erezia: cei ce nu suspecteaza cu nimic caderea care s-a savarsit in Creta si primesc “cu credinta, in simplitate, fara discutii si indoieli” Tainele, se impartasesc spre mantuire. Insa aceste Taine sunt spre osanda celor ce le savarsesc si pentru cei ce se impartasesc si care sunt constienti de caderea doctrinara care s-a petrecut in Creta.

Dumnezeu judeca pe fiecare dupa constiinta proprie. Un copil sau o batranica a caror minte nu poate realiza caderea savarsita in Creta, deci lipsindu-le in totalitate o constiinta teologica, patristica, nu au osanda prin comuniunea liturgica cu cei ce promoveaza erezia precum au cei care pot face o analiza teologica a abaterilor. Cei care arata dezinteres cand sunt informati de caderea ierarhilor, deci refuza sa cerceteze, spunand ca nu e treaba lor sa stie acestea, de asemenea se impartasesc spre osanda. Sfanta Liturghie nu este un spectacol, unde noi stam deoparte si privim ci reprezinta cadrul unde se desfasoara rugaciunea in comun, unitatea de credinta si comuniunea euharistica.

1. Daca noi nu mai mergem in bisericile unde ierarhii partasi la erezie sunt pomeniti si mergem la slujbele preotilor nepomenitori, ne aflam in Biserica sau in afara ei?

Pentru a raspunde la aceasta intrebare vom prezenta cateva texte ale Sfintilor Parinti referitoare la Biserica:

1).“Biserica Catolica[1] (Soborniceasca Universala) se gaseste acolo unde este marturisita credinta ortodoxa si fiecare papa, patriarh sau episcop care este in fruntea unei biserici trebuie sa fie garantul acestei credinte…] Bisericile care marturisesc credinta ortodoxa apartin sau mai precis sunt Biserica Catolica (Soborniceasca); cele care nu o marturisesc sunt in afara acesteia[…] ceea ce determina unirea(sau reunirea) si comuniunea cu Biserica este marturisirea credintei ortodoxe; ceea ce cauzeaza si mentine ruptura este marturisirea unei credinte eterodoxe […] in esenta ea (marturisirea dreptei credinte) este cea care conditioneaza apartenenta sau non-apartenenta la Biserica, excluderea in afara acesteia sau reintegrarea in sanul ei, si deci comuniunea sau necomuniunea cu ea.  Acest principiu este valabil atat pentru persoane in raport cu Biserica, dar si pentru bisericile locale in raport cu Biserica Universala[…] comuniunea este comuniunea cu Hristos si in Hristos, iar aceasta comuniune se realizeaza mai intai in marturisirea comuna a dreptei credinte in El. Daca Hristos nu este marturisit corect, comuniunea cu El si cu cei care Il marturisesc in mod ortodox devine imposibila[…] cel care nu Il marturiseste pe Hristos in mod corect, adica in conformitate cu Traditia, se plaseaza in afara Lui: “Acela care nu primeste pe apostoli, pe prooroci si pe invatatori si nesocoteste expresiile si glasurile lor, acela dispretuieste pe Insusi Hristos. Comuniunea care se realizeaza si se manifesta in cel mai inalt grad de realitate si perfectiune in impartasirea euharistica cu Trupul si Sangele Mantuitorului, presupune inca si mai mult dreapta credinta, caci daca nu marturisim dreapta credinta, “anulam si rasturnam marea, prealuminata si slavita taina a ortodoxiei crestinilor”[…] Dreapta credinta  ca si criteriu al apartenentei la Biserica nu este definit de o biserica oarecare, de clerul sau, de patriarhul si de credinciosii ei, ci de intreaga traditie a Bisericii Universale. Criteriul ortodoxiei credintei este […] acordul cu traditia, asa cum este ea exprimata de invataturile Sfintei Scripturi, ale apostolilor, ale sinoadelor si ale sfintilor parinti […] “Scriptura are o autoritate suprema, dar doar daca ea este interpretata in maniera spirituala si ortodoxa. Parintii sunt normativi, dar doar daca sunt in armonie cu ceilalti si cu Scriptura din care s-au hranit. Sinoadele sunt decisive, dar numai in calitate de voce a unicei doctrine apostolice, profetice si patristice.” G. Florovsky, “in documentele mai vechi, termenul ecclesia katoliki, nu era niciodata folosit in sens cantitativ, pentru a desemna expansiunea geografica a bisericii: el viza mai curand integritatea credintei sau a doctrinei, fidelitatea “Marii Biserici” fata de intreaga Traditie primara[…] la un moment istoric dat, cand erezia s-a raspandit in toate bisericile sau aproape in toate[…] biserica catolica (universala) s-a redus la un mic numar de credinciosi, chiar, putem spune, la unul singur (in acest sens scrie V. Lossky : “fiecare parte, chiar si cea mai mica a bisericii -fie si un singur credincios- poate fi numita ‘catolica’”) […]  In anumite momente, toate bisericile au fost chiar in erezie, si biserica catolica (universala) nu mai exista decat redusa la o mana de credinciosi care continuau sa marturiseasca credinta ortodoxa […] biserica catolica (universala) nu-si poate pierde integritatea, nici catolicitatea sa, pentru ca, in mod fundamental, ea este o realitate mistica, care se identifica cu trupul lui Hristos […] criteriul ultim al marturisirii dreptei credinte, si deci, criteriul ultim al apartenentei la biserica soborniceasca si apostolica este constiinta […] Constiinta de care vorbeste Sf. Maxim este o constiinta duhovniceasca, ale caror valori de referinta sunt cele ale Traditiei si care este iluminata de Dumnezeu.” (Jean-Claude Larchet, Sfantul Maxim Marturisitorul mediator intre Rasarit si Apus, pag. 172-215)

2). “Iar din nemuritoarea buna vestire a Sfantului Ioan Damaschin, rasuna marturisirea soborniceasca a tuturor de Dumnezeu proslaviti Parinti: “Toate cate ne-au fost predanisite –ta paradidomena imin- prin lege si Prooroci, si Apostoli, si Evanghelisti, le primim, le cunoastem si la cinstim, nimic cautand in afara de acestea. Pe acestea noi le vom iubi si in ele vom ramane, netrecand hotarele cele vesnice (Pilde 22:28), nici stricand Dumnezeiasca Predanie.” Acelasi parinte vorbind tuturor ortodocsilor, zice: “Pentru aceasta, fratilor, sa stam pe piatra credintei, si pe Predaniile Bisericii, neparasind hotarele pe care le-au pus Sfintii Parinti ai nostri, nedand prilej celor ce vor sa izvodeasca si sa strice zidirea Sfintei lui Dumnezeu sobornicesti si apostolesti Biserici. Caci, daca s-ar da voie oricui ar voi, dupa putin tot trupul bisericii se va strica.” Sfanta traditie este toata de la Dumnezeu-Omul, toata de la sfintii apostoli, toata de la sfintii parinti, toata de la Biserica, in Biserica, prin Biserica. Sfintii Parinti nu sunt altceva decat “pazitorii predaniei apostolesti.” Ei toti ca si sfintii apostoli sunt numai “martori” ai unui singur adevar=atotadevar: Dumnezeu-Omul Hristos.” (Sfantul Iustin Popovici, Biserica Ortodoxa si ecumenismul, pag. 71)

Concluzie: O lecturare atenta a acestor texte ne arata clar ca este zadarnic a se vorbi de biserica acolo unde aceasta nu continua calea aratata prin Sfintii Apostoli si Sfintii Parinti. Biserica este acolo unde se realizeaza totalul acord cu intreaga Sfanta Scriptura si Sfanta Traditie. Acolo unde acest acord nu se realizeaza este zadarnic sa vorbim de biserica. Crestinii ortodocsi care pastreaza cu scumpatate intreaga predanie a bisericii, care conclucreaza cu harul lui Dumnezeu, care au impartasire cu Tainele bisericii si petrec intru Spovedanie si Impartasire continua( se impartasesc cu Trupul si Sangele Domnului regulat) chiar daca nu mai au acces in bisericile (cladirile) aflate sub ecumenism, se afla in Biserica. Un credincios care isi face canonul randuit de duhovnic, se spovedeste si se impartaseste des conform canoanelor bisericii(Canonul II- Epistola 93 alineat 289 al Sf. Vasile cel Mare, Canonul 58 si 101 ale Sinodului Trulan), chiar daca din motive de constiinta nu frecventeaza bisericile de sub ecumenism, sunt mai in Biserica decat credinciosii care merg in biserica si stau ca elemente pur decorative, spovedindu-se si impartasindu-se rar. Cel ce are comuniune cu Hristos, care este capul Bisericii, este madular viu al Bisericii Sale, traieste cu Hristos, in Hristos si pentru Hristos. Pustnicii chiar daca sunt departe de biserica (cladire) si nu beneficiaza de Sfanta Liturghie, dar savarsesc Liturghie prin asceza pe care o practica si se impartasesc cu Trupul si Sangele Domnului, sunt madulare active ale Bisericii Sale, deci sunt in Biserica.

1. Deciziile de caterisire impotriva parintilor nepomenitori sunt valide? Pentru a raspunde la aceasta intrebare vom enunta cateva canoane ale Bisericii Ortodoxe:

Canonul 12 Sinodul Local Cartagina (EPISCOPUL SE JUDECA DE 12, PREZBITERUL DE 7, DIACONUL DE 4, (12 EPISCOPI SA-SI ALEAGA)): “Episcopul Felix zice: “Potrivit celor hotarate la Sinoadele din vechime, propun ca, daca vreun episcop( ceea ce sa nu se intample) ar cadea in vreo invinovatire si apar multe piedici incat nu se pot aduna mai multi, atunci pentru ca cel invinovatit sa nu ramana sub acuza, sa se audieze de 12 episcopi, iar prezbiterul de 6 episocopi si de al sau si diaconul de 3.” (Explicarea canonistului Ioan N. Floca: “Parintii stabilesc randuiala ca atunci cand nu se poate intruni sinodul episcopilor dintr-o mitropolie in frunte cu mitropolitul pentru a se institui in for de judecata, atunci sa se instituie un for extraordinar, si anume format din 12 episcopi pentru judecata episcopului, din 6 episcopi pentru judecata prezbiterului si din 3 episcopi pentru judecarea diaconului. In privinta prezbiterului si diaconului, acest for de judecata trebuie inteles numai ca for de recurs, in cazul in care cei condamnati de episcopi se declarau nemultumiti.)

Canonul 14 Sinodul Local Cartagina (PREOTUL SE JUDECA DE 5 EPISCOPI IAR DIACONUL DE 3): “Asijderea s-au hotarat ca din Tripolitania, din cauza saraciei provinciei, sa vina un episcop in delegatie si ca prezbiterul de acolo sa se judece de 5 episcopi, diaconul de 3, precum s-a spus mai sus, fireste sub presedentia episcopului lui propriu.”

Canonul 107 Sinodul Local Cartagina (EPISCOPUL NU POATE JUDECA PRICINA SA): “Pe vremea preaslavitilor imparati, in anul al saptelea al lui Onoriu si in al treilea al lui Teodosiu, al Augustilor consuli, in a XVII a zi a calendelor lunii Iulie, in Cartagina, in al doilea despartamant al bisericii. S-a hotarat in acest sinod ca un episcop singur sa nu dea sentinta in afacerile judecatoresti proprii.” (Explicarea canonului: Se dispune ca un episcop nu poate sa dea sentinta intr-o chestiune de judecata care il priveste.)

In partea a doua a Canonului XV (I-II) Constantinopol se spune despre cei care intrerup pomenirea (comuniunea) cu ierarhul cazut in erezie: “[…] unii ca acestia nu numai ca nu se vor supune certarii canonicesti, desfacandu-se pe sinesi de comuniunea cu cel ce se numeste episcop chiar inainte de cercetarea sinodiceasca, ci se vor invrednici si de cinstea cuvenita celor ortodocsi.”

Concluzie: Din aceste canoane rezulta urmatoarele: 1). preotul ce intrerupe pomenirea ierarhului cazut in erezie nu poate fi supus certarii canonicesti; 2).  judecarea preotului se face numai de ierarh, iar in cazul unui recurs doar de 6 ierarhi plus episcopul preotului care este judecat; 3). episcopul nu poate sa-si judece propria cauza –intreruperea pomenirii ierarhului fiind un litigiu intre preot si ierarh, deci ierarhul fiind parte in acest litigiu nu poate sa judece aceasta cauza.   4). nici un canon nu da dreptul ierarhului sa investeasca cu putere de judecata pe prezbiteri. Consistoriile disciplinare eparhiale sunt constiuite din 3 preoti, iar cele mitropolitane din 5-6 preoti. Acesti preoti fiind sub jurisdictia ierarhului aflat in litigiu in propria sa cauza, neputand sa-si osandeasca propriul episcop, indeplinesc interesele acestuia si sanctioneaza demersul canonic al preotului judecat. Trei preoti egali in har cu preotul judecat nu au puterea de a-l judeca pe acesta. Daca nu au puterea de a hirotoni (de a transmite harul preotiei prin punerea mainilor) nu pot avea nici puterea de a caterisi (de a retrage lucrarea harului preotiei)

1. Cel ce intrerupe pomenirea ierarhului mai este in comuniune cu acesta?

Canonul XV (I-II) Constantinopol spune foarte clar ca intreruperea pomenirii ierarhului reprezinta o despartire de comuniune cu acesta: “cele ce sunt randuite pentru prezbiteri, episcopi si mitropoliti, cu mult mai vartos se potrivesc pentru patriarhi.  Drept aceea daca vreun prezbiter sau episcop sau mitropolit ar indrazni sa se departeze de comuniunea cu propriul sau patriarh si nu ar pomeni numele acestuia, precum este hotarat si randuit in dumnezeiasca slujba tainica, ci mai inainte de infatisarea in fata sinodului si de osandirea definitiva a acestuia ar face schisma, Sfantul Sinod a hotarat ca acela sa fie cu totul strain de toata preotia, daca numai se va vadi ca a facut aceasta nelegiuire. Si acestea s-au hotarat si s-au pecetluit pentru cei ce sub pretextul oarecaror vinovatii se departeaza de intaii lor statatori si fac schisma si rup unitatatea Bisericii. Caci cei ce se despart pe sine de comuniunea cea cu intaiul statator al lor pentru oarecare eres osandit de sfintele sinoade sau de Parinti fireste adica, de comuniunea cu acela care propovaduieste eresul in public si cu capul descoperit il invata in Biserica, unii ca acestia nu numai ca nu se vor supune certarii canonicesti, desfacandu-se pe sinesi de comuniunea cu cel ce se numeste episcop chiar inainte de cercetarea sinodiceasca, ci se vor invrednici si de cinstea cuvenita celor ortodocsi. Caci ei nu au osandit pe episcop ci pe pseudoepiscopi si pe pseudoinvatatori si nu au rupt cu schisma unitatea Bisericii, ci s-au silit sa izbaveasca Biserica de schisme si de dezbinari.”

Canonistul Ioan N. Floca in talcuirea Canonului XV spune urmatoarele: “In cazul in care insa superiorul propovaduieste in public, in Biserica vreo invatatura eretica, atunci respectivii au dreptul si datoria de a se desparti imediat de acel superior.”

Daca preotul nu-si pomeneste ierarhul in cadrul Sfintei Liturghii la Sfanta Proscomidie, la ectenia mare, la ectenia intreita, la pomenirea care se face imediat dupa Axion, nu se impartaseste cu el, nu ia parte la Liturghiile unde acesta este pomenit este clar ca nu are comuniune liturgica (euharistica) cu acesta. Daca lipseste aceasta comuniune liturgica atunci ce comuniune poate avea preotul cu ierarhul pe care nu-l  pomeneste? Niciuna!

Prin aceasta expunere poate am necajit pe unii credinciosi, nu am avut aceasta intentie si le cer iertare tuturor. Tot ceea ce m-a determinat sa alcatuiesc acest articol a fost incercarea de a lamuri unele neintelegeri. Pe tot cuprinsul acestei expuneri m-am sarguit sa ma situez intru totul pe fundamentul Sfintei Scripturi si Sfintei Traditii, urmand invataturile Sfintilor Apostoli si Sfintilor Parinti.

Bibliografie

1. Canoanele Bisericii Ortodoxe, Note si comentarii, Arhid. Prof. Dr. Ioan N. Floca, Sibiu, 2005
2. Rugaciunea in comun cu ereticii – Abordarea a practicii canonice a Bisericii, Pr. Anastasie Gotopoulos,  editura Predania, 2013
3. Opere Vol. 1, Sfantul Marcu Evghenicul, Editura Pateres, 2009
4. Sfantul Maxim Marturisitorul – mediator intre Rasarit si Apus, Jean-Claude Larchet, Editura Doxologia, 2010
5. Sfintii Catacombelor Rusiei, Ivan Andreev, Bucuresti, 2015
6. Biserica Ortodoxa si Ecumenismul, Sfantul Iustin Popovici, Fundatia Iustin Parvu, Suceava, 2012

 

                                                               Duminica, 16 iulie, Pomenirea Sfintilor Parinti de la Sinodul IV Ecumenic

                                                                                                       Ierom. Grigorie Sanda

[1] *‘catolic’ = sobornicesc (universal). Sintagma ‘ Biserica Catolica’ folosita de Sf. Maxim Marturisitorul in acest text face referire la Biserica Ortodoxa, pentru ca aceasta este soborniceasca(universala)- Una Sfanta Soborniceasca si Apostoleasca Biserica .

Sursa: http://www.glasulstramosesc.ro/blog/lamuriri_la_intrebarile_unor_credinciosi_referitoare_la_situatia_actuala_a_bisericii/2017-07-17-455