Sfântul Marcu Evghenicul: „Tradiția Bisericii nu este un monolit, un muzeu de antichități demn doar de cinstire și respect, ci ea este viață în Duhul și cere o receptare vie și plină de discernământ.”

marcuDescoperire a lui Hristos, dreapta credință este și criteriul  de interpretare al Sfintei Scripturi și al Tradiției. Iar Sfânta Scriptură înțeleasă corect este cheia de probare a învățăturii tuturor Părinților. „Mult se deosebesc cele spuse de Scripturile canonice față de cele predanisite Bisericii dintre cele alcătuite și învățate în mod particular de fiecare dintre dascăli. Căci acelea (Scripturile canonice), ca unele predate de Dumnezeu, suntem datori unii față de alții și a le crede, și a le întări, chiar dacă unele par că nu sunt în acord (cu altele), dar acestea (cele predate de Părinți) suntem datori a nu le crede în chip absolut, nici a le primi fără cercetare. Căci este cu putință ca același dascăl să nu le grăiască pe toate după acrivie. Altminteri, pentru ce au mai avut Părinții nevoie de Sinoade Ecumenice, dacă fiecare nu ar fi căzut nicidecum din adevăr ?” Dintre tâlcuirile Sfinților „trebuie ca noi să le alegem pe cele mai adevărate dintre acestea și care sunt într-o mai mare conglăsuire cu dogmele bisericești, iar pe celelalte să le punem pe locul al doilea.” Sinoadele Ecumenice sunt puse implicit pe același plan cu Sfânta Scriptură și orice Sinod care nu e în acord cu cele ecumenice nu e adevărat[1]. Tradiția nu este un monolit, un muzeu de antichități demn doar de cinstire și respect, ci ea este viață în Duhul și cere o receptare vie și plină de discernământ. Nu tot ceea ce au scris sfinții trebuie acceptat. „Și nu e nimic de mirare, om fiind, de vreme ce mulți dintre dascăli se arată tâlcuind în chip diferit vorbele Scripturii, nu toți deopotrivă ajung la acrivie. Căci nici nu e cu putință ca același cuvânt, când este primit cu diferite înțelesuri, să se pună deopotrivă în acord cu toate (sensurile) sale, ci trebuie ca noi să le alegem pe cele mai adevărate dintre acestea și care sunt într-o mai mare conglăsuire cu dogmele bisericești, iar pe celelalte să le punem pe locul al doilea.

Sfântul Marcu Evghenicul, Opere, vol I, p. 130-131.

[1] E vorba de Sfântul Grigorie de Nyssa  și de apocatastaza din operele sale.

Cântărețul bisericesc Liviu Ionescu își încununează predica împotriva ecumenismului și a pseudosinodului din Creta, anunțându-și demisia înaintea preotului paroh și a credincioșilor constănțeni. (Video)

 

Axios, frate Liviu!

În Duminica dinaintea Înălțării Sfintei Cruci, cântărețul bisericesc, absolvent de teologie, Liviu Ionescu de la Biserica Sf Cuv Gherman din Constanța (Poarta 6) a predicat, înaintea credincioșilor aflați la slujbă, cu multă tărie duhovnicească, curaj și dragoste pentru Adevăr, împotriva ecumenismului și a pseudosinodului din Creta. Mi-a mărturisit telefonic, cu multă emoție, că a simțit Harul lui Dumnezeu  întărindu-l în acele momente și că a primit o mare bucurie după predica rostită și după discuțiile cu credincioșii din parohie, stare pe care încă o păstrează atât el cât și soția lui, Daniela.

Totodată, în cadrul predicii, fratele Liviu și-a anunțat demisia din postul de cântăreț bisericesc, ca pe o încununare a mărturisirii făcute, conștient fiind că fiecare trebuie să jertfească ceva pentru Hristos.

Ne bucurăm cu inima Bisericii lui Hristos pentru mărturisirea făcută de Liviu pe plaiuri dobrogene și ne rugăm să fie întărit în continuare de Harul lui Dumnezeu, ocrotit de Maica Domnului și de Sf Cuv Gherman al Dobrogei.

Preot Claudiu Buză

Update

Demisie,

Subsemnatul Ionescu Liviu Nicușor, domiciliat în orașul Constanța, strada…., nr…, vă anunț că în data de 10 septembrie 2017, am demisionat public din frumoasa activitate de cântăreț bisericesc, pe care am avut-o în cadrul Parohiei Sfântului Cuvios Gherman – Faleză Sud – Constanța.

Această demisie vine ca urmare a semnăturilor ierarhilor BOR la Sinodul din Creta, semnături care au adus atingere gravă învățăturii de credință Ortodoxă. Sunt teolog ortodox și nu accept cu nici un chip trădarea ierarhilor BOR la Sinodul din Creta.

Rămân ortodox până la moarte.

IMG-20170913-WA0003

img-20170913-wa00031-e1505333816387.jpg

 

Gheronda Gavriil întărește poporul român în lupta împotriva ecumenismului și infirmă acuzațiile și calomniile aduse lui Gheron Sava Lavriotul (Video și text)

 

Gheronda Gavriil întărește poporul român în lupta împotriva ecumenismului și infirmă acuzațiile și calomniile aduse lui Gheron Sava Lavriotul. Nu plecați urechea la schismaticii ce s-au depărtat de învățătura Sfinților Părinți, iar singura lor luptă este împotriva nepomenitorilor – vârful de lance al luptei împotriva ecumenismului! Nu avem nicio legătură și vom combate mereu deraierile de tip schismatic, stilist, ecumenist, idolatru (precum cultul exagerat, comercial și fără discernământ duhovnicesc față de părintele Arsenie Boca și Nil Dorobanțu, cât și hulirea printr-un limbaj neortodox al celor doi). Este nevoie de unitate în această luptă cu cea mai cumplită și ultimă erezie a ecumenismului, dar unitatea trebuie să fie în sfat cu acești ultimi urmași ai marilor duhovnici, precum Gheronda Gavriil, ucenicul Sf. Paisie Aghioritul.

Iată și transcriptul înregistrării de mai sus:

Astăzi, 28 August după calendarul Aghiorit [10 septembrie în noul calendar] ne aflăm la Chilia Sf. Hristodul, împreună cu Gheronda Gavriil Aghioritul. Gheronda, dacă este binecuvântat, vă rugăm să adresați un cuvânt de întărire către încercatul popor român ortodox din România.

Popor român, de Dumnezeu iubit, mă rog din toată inima ca binecuvântarea lui Dumnezeu să fie cu voi în toată această viață pământească și în veșnicie.
Mă rog ca bunul Dumnezeu să scrie numele voastre în cartea vieții veșnice, să vă pomenească în Împărăția Sa, și să fiți împreună cu Avraam, cu Isaac și cu Iacov.

Gheronda, dacă este binecuvântare, am vrea să vă întrebăm în legătură cu cele ce s-au auzit printre frații noștri din România, cum că ar fi o problemă cu gheron Sava Lavriotul, care, chipurile, ar conduce lucrurile către schismă, trimițând oamenii către grupările vechilor calendariști, și se aude că tocmai sfinția voastră ați fi spus asta [despre gheron Sava]. Ce ne spuneți în legătură cu acest lucru?

Eu cu părintele Sava, și cu toți părinții aghioriți suntem întru totul în acord pe această temă împotriva Ecumenismului. Nu am spus niciodată eu că părintele Sava trimite oamenii la grupările zelotiste.

Gheronda, oare ceea ce predică [gheron Sava] fraților români este îndrumare către schismă sau lupta pentru Biserică?

Este lupta bisericească. Toți suntem uniți încercând să combatem erezia Ecumenismului.

Așadar, gheronda, să înțelegem că lupta noastră este doar împotriva Ecumenismului, până ce, cu ajutorul lui Dumnezeu, ne rugăm să se ajungă la un sinod ecumenic și la condamnarea sinodală a acestuia.

Da, așa este! Aceasta este dorința noastră! Nu avem nici o neînțelegere cu părintele Sava și nici cu alții dintre părinții aghioriți. Avem comuniune deplină de gândire. Lupta noastră este comună împotriva Ecumenismului.

Gheronda, vă mulțumim mult pentru această lămurire și vă rugăm să încheiați cu o urare pentru frații noștri români aflați în prigoană.

ÎL rugăm pe Dumnezeu să-i binecuvinteze cu răbdare și să ne gândim la ceea ce spune Domnul în fericiri: „Fericiți cei prigoniți pentru dreptate, că acelora este Împărăția Cerurilor”.

Din acest cuvânt să luăm puterea a continua lupta noastră și să nu ne pierdem curajul.

Gheronda, vă mulțumim mult!

Și eu vă mulțumesc!

Sursa: http://ortodoxinfo.ro/2017/09/12/video-gheronda-gavriil-intareste-poporul-roman-lupta-impotriva-ecumenismului-si-infirma-acuzatiile-si-calomniile-aduse-lui-gheron-sava-lavriotul/

 

DISCERNE

Viitorul, o paletă de opţiuni. Alege drumul!

Ortodoxia mărturisitoare

,,Dacă cineva va păzi cuvântul Meu, nu va vedea moartea în veac" (Ioan 8, 51).

ATITUDINI - Revista Fundației Justin Parvu

REVISTĂ DE CERCETARE ȘTIINȚIFICĂ ȘI EDUCAȚIE ORTODOXĂ editată de Fundația Justin Pârvu

ASTRADROM

,,Dacă cineva va păzi cuvântul Meu, nu va vedea moartea în veac" (Ioan 8, 51).

Vremuritulburi

ortodoxie, vremurile de pe urma, istorie, sanatate, politica, economie, analize si alte informatii utile

Lumea Ortodoxă

,,Dacă cineva va păzi cuvântul Meu, nu va vedea moartea în veac" (Ioan 8, 51).

Blog de Dogmatică Empirică

...adică despre dogmă și experierea ei în Duhul Sfant. Doar în Ortodoxie dogmele Bisericii chiar pot fi verificate prin viața mistagogică!

Sfântul Ioan de Kronstadt

În fiecare zi - gândurile unui om extraordinar

Monahul Teodot - blog oficial

Ortodoxia-singura credinta mantuitoare

SINODUL TÂLHĂRESC

,,Dacă cineva va păzi cuvântul Meu, nu va vedea moartea în veac" (Ioan 8, 51).

Bucovina Profundă

“ De mare jele şi de mare minune iaste, o iubite cetitoriu, cându toate faptele ceriului şi a pământului îmblă şi mărgu toate careş la sorocul şi la marginea sa... şi nici puţin nu smintescu, nici greşescu sămnul său. Numai sânguru amărătulu omu... ” Varlaam - Cazania

Cuvântul Ortodox

,,Dacă cineva va păzi cuvântul Meu, nu va vedea moartea în veac" (Ioan 8, 51).

Redescoperirea Sfintei Euharistii

,,Dacă cineva va păzi cuvântul Meu, nu va vedea moartea în veac" (Ioan 8, 51).

,,Dacă cineva va păzi cuvântul Meu, nu va vedea moartea în veac" (Ioan 8, 51).

SACCSIV - blog ortodox

Ortodoxie, analize, documentare, istorie, politica