Interviu cu monahul Sava, alungat de Hariton Negrea din mănăstirea Părintelui Justin Pârvu pentru că a mărturisit împotriva sinodului tâlhăresc din Creta (Video).

 

Luni seara, în curtea Schitului Rădeni, a parcat o mașină de la Mănăstirea Petru Vodă, care l-a debarcat, cu bagaje cu tot, pe monahul Sava Vulpe, în vârstă de peste 60 de ani, imobilizat într-un cărucior cu rotile, ca urmare a evoluției unei poliomelite pe care a contactat-o la vârsta de doi ani.

Motivul acestei decizii: în urmă cu mai bine de o săptămână, monahul Sava a difuzat prin mănăstire câteva foi volante în care se făcea o informare sumară cu privire la evenimentele legate de pseudo-sinodul din Creta, de anul trecut.

Din spusele monahului, starețul mănăstirii l-ar fi întrebat dacă are binecuvântare să împrăștie aceste foi volante, iar când acesta i-a spus că nu, l-a somat ca în câteva zile să își facă bagajul și să plece din mănăstire. Destinația – Schitul Rădeni. Perioada de canon – nelimitată.

Analizând, din relatarea părintelui Sava, pe care o puteți asculta integral în materialul ce însoțește această prezentare, modul în care au decurs lucrurile, se trag următoarele concluzii:

  1. Monahul Sava era călugăr de 15 ani în Mănăstirea Petru Vodă, fiind tuns în monahism cu binecuvântarea Părintelui Justin Pârvu, și nu a avut abateri disciplinare anterioare.

  2. Deși preocupat de propria mântuire și îngrijorat de situația legată de sinodul din Creta, nu și-a pus problema asumării întreruperii comuniunii bisericești și a plecării din mănăstirea de metanie, dată fiind condiția sa fizică.

  3. A continuat să participe la toate slujbele din mănăstire și nu a întrerupt pomenirea ierarhului, nici comuniunea cu obștea.

  4. S-a făcut “vinovat” de distribuirea, în câteva exemplare, a unui pliant de informare legat de sinodul din Creta.

  5. A fost alungat din mănăstire, printr-o decizie arbitrară a starețului mănăstirii, fiind la prima sa abatere, fără a primi o sancțiune prealabilă, menită să conducă la îndreptarea sa, fără nicio judecată a Consiliului Duhovnicesc al mănăstirii sau a Consiliului de Judecată, fără nicio decizie semnată și aprobată de sectorul Exarhat la Arhiepiscopiei Iașilor. Art. 38, lit. e) din Regulamentul pentru organizarea vieții monahale prevede: “Pentru orice abatere a vreunui monah de la canoanele monastice, starețul, mai întâi, după învățătura Sfintei Evanghelii, îl va sfătui părintește și-l va povățui la îndreptare. Dacă vinovatul nu va asculta și va continua neorânduiala sa, starețul supune cazul Consiliului Duhovnicesc. Dacă vinovatul nu s-ar îndrepta nici prin sfaturile și povățuirile duhovnicilor, atunci starețul convoacă Consiliul de Judecată, pentru a se pronunța conform art. 245-248 din Regulamentul instantelor de judecată ale Bisericii Ortodoxe Române, precum și conform art. 117 și urm. din acest Regulament”.

  1. Fără nicio grijă din partea stăreției pentru mântuirea sufletului său, părintele Sava a fost trimis la un schit despre care propaganda oficială a MMB afirmă, la unison cu conducerea Mănăstirii Petru Vodă, că s-ar afla „în afara Bisericii” și ar fi “schismatic”.

  2. În adoptarea acestei decizii, nu s-a ținut seama în niciun fel de cei 15 ani de participare la viața monahală a obștii, de vârsta și de suferința fizică a părintelui Sava.

  3. Trimițându-l la Rădeni, starețul Mănăstirii Petru Vodă a stabilit un precedent în Biserica Ortodoxă Română, transformându-l pe părintele Sava Vulpe în primul monah silit de către starețul său să întrerupă pomenirea ierarhului care a semnat documentele sinodului din Creta.

  4. Pe linia “teologumenelor” specifice Mănăstirii Petru Vodă de după plecarea la Domnul a Părintelui Justin Pârvu, starețul Hariton ar fi afirmat că ierarhul va plăti pentru păcatul de a fi semnat în Creta, dar că mănăstirea Petru Vodă este în deplină ortodoxie, în ciuda faptului că, în conformitate cu art. 9 din Regulamentul pentru organizarea vieții monahale și funcționarea administrativă și disciplinară a mănăstirilor, “Chiriarhul este conducătorul suprem al mănăstirilor, schiturilor și metocurilor care aparțin canonic de jurisdicția sa”, un principiu reflectat fidel de art. 75 din Statutul de funcționare al Bisericii Ortodoxe Române, iar pomenirea ierarhului la slujbe înseamnă părtășie la învățătura pe care acesta o propovăduiește.

Această întâmplare greu de înțeles aruncă, dacă mai era nevoie, o lumină și asupra pretenției unora de a întrerupe pomenirea ierarhului, dar de a păstra comuniunea cu acesta și cu cei ce îl pomenesc, o contradicție în termeni, în realitate, deoarece întreruperea pomenirii înseamnă întreruperea comuniunii cu cel părtaș la erezie și cu cei care îl pomenesc la slujbe și sunt în comuniune directă cu el. Starețul Mănăstirii Petru Vodă le arată acelora cât de dispuși sunt preoții și ieromonahii care continuă să-și pomenească ierarhii participanți la sinodul din Creta sau susținători, într-un fel sau altul, ai deciziilor acestuia de a fi în comuniune chiar și cu cei care au obiecții măcar cu privire la sinodul din Creta, ca să nu mai vorbim de cei ce au întrerupt deja pomenirea ierarhului.

Părintele Pamvo Jugănaru l-a primit cu dragoste pe Părintele Sava Vulpe în micuța comunitate monahală de la Rădeni și l-a ajutat să se cazeze și să își reia în schit viața și preocupările de monah.

http://ortodoxinfo.ro/2017/09/20/video-interviu-cu-monahul-sava-alungat-de-hariton-negrea-din-manastirea-parintelui-justin-parvu-pentru-ca-marturisit-impotriva-sinodului-talharesc-din-creta/

Autor: Preot Claudiu

pr_claudiubuza@yahoo.com

9 gânduri despre „Interviu cu monahul Sava, alungat de Hariton Negrea din mănăstirea Părintelui Justin Pârvu pentru că a mărturisit împotriva sinodului tâlhăresc din Creta (Video).”

  1. https://ganduridinortodoxie.wordpress.com/2017/09/20/mitropolitul-ieremia-ecumenismul-este-o-miscare-satanica-insidioasa/
    Ierarhul Bisericii Ortodoxe Greacă, Mitropolitul Ieremia al Gortinei, s-a adresat mirenilor cu un mesaj special.
    „Fraţii mei, sunteţi creştini ortodocşi, care aţi primit botezul ortodox de la un preot ortodox. Cu tărie ţineţi-vă de credinţă ortodoxă, aşa cum ne-a fost ea predată nouă de părinţii noştri. Credinţa cea care a fost urmată de bunicii noştri.
    La moment există o mişcare satanică vicleană, care doreşte să amestece credinţa noastră ortodoxă cu alte credinţe false, să o schimbe şi să ne ducă pe noi spre piezare. Această mişcare are numele de “ecumenism”. Această nu e pur şi simplu o erezie, ci e o făcătură rea care cuprinde toate ereziile şi erorile de credinţă. Aceasta e “erezia ereziilor”. Ecumenismul e susţinut şi promovat de papalitate.
    Creştinilor, să ne ţinem cu tărie de credinţa noastră ortodoxă, să o apărăm de orice atac al ereticilor, care sosesc în eparhia noastră. Dar pentru aceasta, voi trebuie să vă cunoaşteţi credinţă, să îi ştiţi dogmele şi adevărurile supreme”.

    Apreciază

  2. ,,…Faca-se voia Ta…”
    Cred că Dumnezeu l-a adus pe părintele Sava unde îî era locul. Slava lui Dumnezeu pentru toate!

    As vrea sa întreb ce cărți nu ar trebui sa lipsească din biblioteca unui creștin în vederea cunoasterii temeinice a credinței ortodoxe. Ar fi bine sa le avem, fie și în format digital.

    Apreciază

    1. Aș avea câteva sugestii, cu rugămintea, pentru cititorii blogului, de a ajuta la completarea unei liste cu titluri care pot face parte dintr-o colecție de cărți duhovnicești pentru vremurile pe care le trăim.
      Așadar, propunerea mea este:
      1. Sfânta Scriptură, ediția 1914
      2. Catehism Ortodox
      3. Pidalionul
      4. Străjerii Ortodoxiei
      5. Sfinții catacombelor Rusiei
      6. Întoarcerea la Hristos (Ioan Ianolide)
      7. Proloagele
      8. Filocalia (12 vol)
      9. Viața și lucrările Părintelui Serafim Rose (2 vol)
      10. Cazania
      11. Terapeutica bolilor spirituale (Jean Claude Larchet)
      12. Dogmatica empirică
      13. Stareții despre vremurile din urmă
      14. Patericul egiptean
      15. Pelerinul rus

      Apreciat de 1 persoană

      1. Mulțumim pentru aceste sugestii importante. Am întrebat, pentru a le avea în vedere. Nu le-am citit încă pe toate.
        Pe mine m-au mai impresionat și ,,Mântuirea pacatosilor”, de Agapie Criteanu, despre care se vorbește în ,,Pelerinul rus” (Agapia), ,, Războiul nevăzut” si ,, Intre iadul smereniei și iadul deznadejdii”, de Siluan Athonitul. Bucurii!

        Apreciază

      2. Și eu vă mulțumesc pentru titlurile amintite! Negreșit si aceste carti trebuie să fie trecute pe listă și citite!

        Apreciază

      3. Eu am coborât pe urmele apostolilor si am găsit :
        Scrierile părinților apostolici
        Actele martirice
        Apologeti de limba latina,/greaca
        Sfântul Atanasie cel mare

        Apreciază

  3. Unele întrebări la care episcopii noștri ( și superiori lor) nu vor să ne răspundă
    Arhimandrit Paisios Papadopolos SF Mănăstire SF Grigorie Palama din satul Filota

    Un articol cam lung dar poate fi și tradus in romana dar și în engleză, în română este cam defectuoasa traducerea, insa in engleza este ft buna traducerea, merita citit căci aici Părintele care a fost și ucenic al Vlădicăi Augustinos le zice ft bine pseudo ierarhilor http://opaidagogos.blogspot.ro/2017/09/blog-post_50.html?m=1

    Apreciază

  4. Un interviu emotionant,pe care dl.teolog Mihai Silviu Chirila,il ia Parintelui Sava,vrednic urmas al invataturilor primite de la Sf.Cuvios Justin Marturisitorul,Duhovnicul iubit al neamului romanesc.Vrednic esti ,Parinte Sava,pentru frumoasa Marturisire,facuta impotriva dusmanilor Ortodoxiei,al celor care au imbratisat „erezia ereziilor „,ca pe o haina de pret,ca pe o pereche de cizme calduroase (referire la filmul Ostrov),oferite de diavolul pizmas al mantuirii oamenilor.Cum fratiile voastre,monahi si monahii din ctitoria Sf.Cuvios Justin,nestemata de pret a manastirilor inaltate pe pamantul romanesc,ati permis sa se intample asa ceva?
    Intelegem Prea Fericirea Voastra,ca tot ceea ce declarati sunt vorbe goale aruncate in vant,caci iata ce marturisiti:”Iubirea sau bunătatea manifestată față de cei bolnavi trebuie să fie răspunsul nostru la iubirea milostivă a lui Dumnezeu arătată oamenilor: ‘Fiți milostivi, precum și Tatăl vostru milostiv este’ (Luca 6, 36).”
    http://patriarhia.ro/ngrijirea-bolnavilor-o-datorie-spirituala-si-o-necesitate-sociala-7555.html
    Slugile cu simbrie,care va indeplinesc orbeste poruncile si asculta fara cracnire de cuvantul stapanului,L-au uitat pe Dumnezeu,Cel in fata caruia „tot genunchiul sa se plece, al celor cereşti şi al celor pământeşti şi al celor de dedesubt.”(Ep.catre Filipeni a Sf.Apostol Pavel2,10)
    Otrava ecumenismului lucreaza in mintea deja intunecata a partasilor la erezie ,fapt care demonstreaza ca fiecare clipa pierduta pentru a marturisi impotriva cancerului ecumenist,imbolnaveste si urateste firea omeneasca definitiv,diminuand sansele de vindecare.
    „Cu 70 de ani in urma traia in Petersburg doctorul Haas. Era doctor de penitenciar si avea o inima sfanta, plina de milostivire, plina de dragoste fata de oameni. Vedea cum erau goniti la ocna in butuci si in lanturi, stia ca ei trebuie sa mearga multe mii de verste in Siberia si inima lui se sfasia de mila pentru ei. Ca sa inteleaga mai bine suferintele lor, el si-a legat de picioare lanturi si, cateva ceasuri in sir, a marsaluit in ele, prin curtea casei sale, ca sa simta ceea ce simt oamenii care umbla legati in ele. Inainte de moarte, acest doctor bun si sfant a spus celor care-l inconjurau cuvinte uimitoare, pe care sa le retineti si voi: „Grabiti-va sa faceti bine!”. Grabiti-va, pentru ca ceasul mortii ne paste pe toti. Nu fiti nepasatori, fiti credinciosi pana la moarte, si va va da voua Dumnezeu cununa vietii!.Iar Sfantul Proroc Isaia a spus astfel de cuvinte: Cutremurati-va, cei nepasatori, infricosati-va, cei fara grija, aruncati hainele si dezbracati-va, incingeti mijloacele!
    Sa fie dar mijlocurile voastre incinse si felinarele aprinse! Amin.”(Sf.Luca al Crimeei-Predici-Ed.Sophia,2010)

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

DISCERNE

Viitorul, o paletă de opţiuni. Alege drumul!

Ortodoxia mărturisitoare

,,Dacă cineva va păzi cuvântul Meu, nu va vedea moartea în veac" (Ioan 8, 51).

ATITUDINI - Revista Fundației Justin Parvu

REVISTĂ DE CERCETARE ȘTIINȚIFICĂ ȘI EDUCAȚIE ORTODOXĂ editată de Fundația Justin Pârvu

ASTRADROM

,,Dacă cineva va păzi cuvântul Meu, nu va vedea moartea în veac" (Ioan 8, 51).

Vremuritulburi

ortodoxie, vremurile de pe urma, istorie, sanatate, politica, economie, analize si alte informatii utile

Lumea Ortodoxă

,,Dacă cineva va păzi cuvântul Meu, nu va vedea moartea în veac" (Ioan 8, 51).

Blog de Dogmatică Empirică

...adică despre dogmă și experierea ei în Duhul Sfant. Doar în Ortodoxie dogmele Bisericii chiar pot fi verificate prin viața mistagogică!

Sfântul Ioan de Kronstadt

În fiecare zi - gândurile unui om extraordinar

Monahul Teodot - blog oficial

Ortodoxia-singura credinta mantuitoare

SINODUL TÂLHĂRESC

,,Dacă cineva va păzi cuvântul Meu, nu va vedea moartea în veac" (Ioan 8, 51).

Bucovina Profundă

“ De mare jele şi de mare minune iaste, o iubite cetitoriu, cându toate faptele ceriului şi a pământului îmblă şi mărgu toate careş la sorocul şi la marginea sa... şi nici puţin nu smintescu, nici greşescu sămnul său. Numai sânguru amărătulu omu... ” Varlaam - Cazania

Cuvântul Ortodox

,,Dacă cineva va păzi cuvântul Meu, nu va vedea moartea în veac" (Ioan 8, 51).

Redescoperirea Sfintei Euharistii

,,Dacă cineva va păzi cuvântul Meu, nu va vedea moartea în veac" (Ioan 8, 51).

,,Dacă cineva va păzi cuvântul Meu, nu va vedea moartea în veac" (Ioan 8, 51).

SACCSIV - blog ortodox

Ortodoxie, analize, documentare, istorie, politica

%d blogeri au apreciat: