ACTUAL: Părintele Serafim Rose despre „SUPERCORECTITUDINE” sau „boala corectitudinii”. Apărarea fără compromis a Adevărului trebuie combinată cu o CALDĂ și VIE ORTODOXIE A INIMII

Teologii neotradiţionalişti erau în afara duhului teologiei ortodoxe: „nu fiindcă nu ar fi destul de deştepţi sau citiţi, ci fiindcă sunt prea pătimaş preocupaţi să arate cât sunt ei de corecţi întotdeauna.” Părintele Serafim Rose

004-seraphim-rose.jpgAcest tip de îngustime era numit de Pr. Serafim cu termenul de „supercorectitudine” iar uneori îl mai numea şi „boala corectitudinii”. Vedea ce putere de atracţie poate avea ea asupra tinerilor, atât asupra celor convertiţi şi asupra ortodocşilor născuţi în Occident. Noile autorităţi „supercorecte” observa el, „le oferă câteva «răspunsuri simple» la întrebări complexe, lucru foarte atrăgător pentru cei uşor nesiguri sau şovăielnici în credinţa lor. […] Cunoaştem mulţi convertiţi ce se agaţă de «corectitudine» ca de un biberon şi cred că şi-ar mântui sufletele mai bine dacă ar fi puţin mai «incorecţi», dar mai smeriţi”.

Prin demersul său modern şi extrem de logic, aripa „supercorectă” s-a plasat deasupra simplilor credincioşi greci din „vechea şcoală”; iar Pr. Serafim a simţit că mentalitatea lor era străină şi de cea a mult-pătimitorilor ruşi. Iată ce scria într-o scrisoare: „Din toată «înţelepciunea» lor pare să lipsească un element de bază, unul pe care Sfinţii Părinţi îl subliniază ca fiind esenţial pentru autentica viaţă ortodoxă: suferinţa. «Înţelepciunea» născută din tihnă şi dispute goale nu are rost; dar înţelepciunea născută dintr-o suferinţă profundă (aşa cum a dat Dumnezeu mai ales ruşilor din ziua de azi) este singura cu adevărat echilibrată şi sănătoasă, chiar dacă ea nu poate da un răspuns rapid la orice întrebare pusă în glumă. Să încercăm a intra mai adânc în această suferinţă, dacă Dumnezeu ne va da harul Său!”

Unul dintre „răspunsurile simple” furnizate de către contingentul supercorect se referea la relaţiile dintre feluritele Biserici Ortodoxe. Ei susţineau că Bisericile nou-calendariste sau implicate în activităţi ecumenice erau „eretice” sau „nevalabile”, că „nu sunt deloc biserici”, că episcopii lor erau „pseudo-episcopi” şi că nu aveau har în Tainele lor.

Unii dintre preoţii de frunte ai noii facţiuni, înainte de a fi primiţi în Biserica din Afara Graniţelor fuseseră hirotoniţi de una din aceste Biserici nou-calendariste, Arhiepiscopia Greacă a Americii. Aceşti preoţi îşi alcătuiseră o întreagă teorie conform căreia Arhiepiscopia Greacă, datorită activităţilor ecumenice şi-ar fi pierdut harul cândva după hirotonia lor.

Din nefericire, unul dintre preoţi avea un frate care era încă preot în Arhiepiscopia Greacă. În timpul unei vizite la Platina, el i-a spus Părintelui Gherman: „Fireşte că nu mă rog pentru fratele meu!” – vrând să spună că nu se roagă pentru el la Sfânta Liturghie, când se pomenesc ortodocşii. Uluit, Pr. Gherman s-a dus să-i spună Părintelui Serafim. „Îţi poţi închipui aşa ceva?”, a întrebat el. „E vorba de fratele său de sânge, hirotonit de acelaşi episcop ca şi el!”

Părintele Serafim şi-a mijit ochii a mirare. „Ăsta cu siguranţă este «corect»”, a spus el oftând.

Când Cuvântul Ortodox a publicat un apel al Bisericii Ortodoxe din Uganda lovită de sărăcie, având nevoie urgentă de hrană, îmbrăcăminte, cărţi duhovniceşti, icoane etc., unul dintre preoţii supercorecţi le-a scris părinţilor pentru a întreba dacă aceşti ortodocşi africani erau „cu adevărat fraţi”. Preotul susţinea că dacă aparţineau unei jurisdicţii nou-calendariste (cum de fapt şi erau), adică „una lipsită de har”, nu trebuie ajutaţi. „Mai bine donez cât pot unei familii sau organizaţii ortodoxe care merită”, concluziona el.

„Cum am putea combate acest elitism rece?” – s-a întrebat Pr. Serafim la citirea acestei scrisori.

Concepţia supercorectă despre har – sau mai degrabă despre lipsa de har – a pricinuit multe probleme Bisericii Ruse din Afara Graniţelor. Liderii facţiunii supercorecte le dădeau de înţeles oamenilor, mai ales convertiţilor impresionabili, că episcopii Bisericii Ruse din Afara Graniţelor socoteau că această Biserică este singurul trup ortodox rămas în lume şi că aproape tot restul Bisericilor sunt lipsite de har. Însă, aşa cum observa Pr. Serafim, „episcopii noştri refuză «definească» acest subiect şi să facă totul «alb şi negru»; şi sunt sigur că, poate fără excepţie, episcopii noştri nu numai că refuză să le declare fără har, ci cred (lăsându-le cel puţin avantajul unei îndoieli) că au har“.

Mulţi dintre aceşti ierarhi şi-au ridicat glasul cu putere împotriva ecumenismului, serghianismului etc., dar nu au rupt în mod oficial comuniunea cu vreo Biserică, afară de Patriarhia Moscovei – şi chiar şi în acest caz nu au îndrăznit să o declare „lipsită de har”. Aşa cum scria Pr. Serafim altundeva, „Episcopii (Bisericii Ruse din Afara Graniţelor) chiar au refuzat în mai multe rânduri să facă o asemenea declaraţie; iar în declaraţia lor de la Sinodul din 1976, ei chiar s-au adresat preoţilor sinceri şi râvnitori din Patriarhia Moscovei în termeni rezervaţi doar preoţilor care posedă şi transmit harul lui Dumnezeu”.

Ducându-se în Grecia, facţiunea supercorectă a încercat să creeze legături politice între Biserica Rusă din Afara Graniţelor şi cea mai extremistă dintre toate grupările vechi-calendariste, cea a mateiţilor, care credeau nu numai că toate Bisericile nou-calendariste erau lipsite de har, ci că orice Biserică ce avea de-a face cu ele era lipsită de har. Mai apoi, planul a căzut, fiindcă mateiţii au aflat că, contrar a ceea ce li s-a dat de înţeles, Biserica Rusă din Afara Graniţelor era mult prea „liberală” pentru ei.

În 1976, misiunea ortodoxă de limbă engleză a primit şi ea o lovitură când unele persoane (mai ales convertiţi nesiguri pe ei) care fuseseră botezaţi în alte Biserici Ortodoxe canonice au fost îndrumaţi de către contingentul supercorect să se reboteze în Biserica Rusă din Afara Graniţelor.

„Recent”, scria Pr. Serafim, „unii au dorit să vadă asemenea «rebotezări» săvârşite în eparhia noastră a Americii de Vest, dar Arhiepiscopul Antonie a refuzat cu multă înţelepciune să le îngăduie, lucru în care noi i-am dat tot sprijinul nostru – căci, într-adevăr, aceasta ar fi echivalat cu o declarare a absenţei harului în Arhiepiscopia Greacă“.

Episcopul Nectarie s-a alarmat auzind de această practică fără precedent. „Poate că al doilea botez”, a remarcat el, „spală harul de la cel dintâi”.

În 1976, la apogeul maniei corectitudinii, Pr. Serafim a explicat unui convertit de ce drumul lui nu poate urma acest tip de „zelotism”. «Stricteţea» lor”, scria el, „îi sileşte să se implice aşa de tare în politica bisericească încât problemele duhovniceşti devin cu totul secundare. În ce mă priveşte, ştiu că dacă ar trebui să mă aşez şi să mă gândesc ce nuanţă de «zelotism» este cea «corectă» astăzi, mi-aş pierde întreaga pace a minţii şi mi-aş pune mereu problema ruperii comuniunii, a felului cum li se va părea acest lucru altora, a «ce vor crede grecii» (şi care greci?) şi «ce va crede Mitropolitul?» Şi nu aş mai avea timp sau înclinare să primesc insuflarea pustiei, a Sfinţilor Părinţi şi a minunaţilor sfinţi din vechime şi din vremurile moderne care au trăit într-o lume mai înaltă. În vremea noastră mai ales, nu este cu putinţă să fii cu totul detaşat de asemenea probleme, dar să nu punem carul înaintea boilor“.

Într-o altă scrisoare scria: „Noi cei care dorim să rămânem în adevărata tradiţie a Ortodoxiei trebuie să ne arătăm osârduitori şi fermi în ortodoxia noastră, fără a fi fanatici şi fără a îndrăzni să-i învăţăm pe episcopii noştri ce trebuie să facă. Şi, mai presus de orice, trebuie să ne străduim să păstrăm mireasma Ortodoxiei, fiind măcar puţin mai nelumeşti, desprinşi de toate grijile şi politicile, chiar ale Bisericii, hrănindu-ne cu hrana cea de dincolo de lume pe care Biserica ne-o dă atât de îmbelşugat“.

A existat o vreme când Pr. Gherman se temea că grupul supercorecţilor era destul de puternic spre a da tonul pentru toţi convertiţii la ortodoxia tradiţională din America şi în special cei din Biserica Rusă din Afara Graniţelor. Dar Pr. Serafim, deşi îl durea să vadă cum oamenii sunt prinşi de acest extremism, nu era prea convins. Citându-l pe Abraham Lincoln, el i-a spus părintelui Gherman: „E adevărat că îi poţi prosti pe toţi oamenii un timp; îi poţi prosti pe unii chiar tot timpul; dar nu îi poţi prosti tot timpul pe toţi”.

Judecând după felul cum mergeau lucrurile Pr. Serafim a prezis că până la urmă, grupul supercorecţilor va pune la cale o schismă şi va sfârşi ca o sectă îngustă şi izolată. De-a lungul anilor a afirmat acest lucru de mai multe ori în scrisorile sale:

15 iunie 1976: „În viitor «aripa dreaptă» a ortodoxiei se va diviza probabil în mai multe mici «jurisdicţii», cele mai multe anatematizându-se şi luptându-se unele cu altele. […] Trebuie să menţinem contactul viu cu clericii ruşi mai bătrâni, chiar dacă unii dintre ei ne par poate puţin prea «liberali», altfel ne vom pierde în jungla «zelotismului» ce creşte în jurul nostru!”

8 iulie, 1980: „Noi înşine am simţit de la o vreme că Pr. … şi alţii care îi împărtăşesc atitudinea se îndreaptă direct către o schismă, care acum pare inevitabilă dacă nu îşi schimbă direcţia. Nimeni nu are nevoie de o astfel de schismă: sunt aşa de multe grupuri de ortodocşi «corecţi» în Grecia de azi (nici unul în comuniune cu ceilalţi), încât un nou grup nu va face decât să dovedească puterea diavolului de a diviza pe creştinii ortodocşi“.

27 octombrie 1980: Privesc cu durere şi întristare întreaga situaţie…, dar nu am puterea de a face nimic. […] Inevitabila schismă pe care ei o pregătesc acum (dacă nu se schimbă cât mai curând) va fi ultimul pas într-un proces pe care numai ei îl pot schimba”.

17 septembrie 1981: „Judecând după ultima izbucnire, schisma este aproape şi mi-e teamă că «majoritatea tăcută» a preoţilor şi a mirenilor noştri vor ofta doar uşuraţi când vor fi plecat cei ce bagă zâzanie, lăsând în urma lor o recoltă negativă de rea-voinţă şi continuându-şi, pe un ton şi mai înalt, ponegrirea şi ura din noua lor «jurisdicţie».

Dumnezeu să ne păzească de toate acestea! Te rog să-mi ierţi francheţea, dar simt că este deja foarte târziu, şi oricine poate face ceva e mai bine să o facă acum. Ştiu că Dumnezeu va continua să păzească Biserica Sa şi cred că va face să prospere adevărata misiune ortodoxă care tocmai începe în Biserica noastră […] Dar tragedia sufletelor prinse într-o schismă produsă de încăpăţânare va fi incalculabilă“.

8 decembrie 1981: „Cât de tragic este faptul că unii îi scot pe cei din turma lor (chiar dacă mică) din comuniunea cu singurii oameni care ar putea încă să-i înveţe ce este ortodoxia şi să-i ajute să se trezească din fanteziile lor despre o ortodoxie supercorectă ce nu există niciunde în lume”.

Din nefericire, la scurt timp după adormirea părintelui Serafim prevestirea sa s-a împlinit aşa cum scrisese.

„Toate acestea vor trece ca un groaznic coşmar”, remarca Pr. Serafim într-o scrisoare. Privind înapoi la sprijinul pe care-l acordase grupului supercorect în anii anteriori, scria: „Ne simţim noi înşine trădaţi mişeleşte. […] În toţi aceşti ani am crezut că sunt în acelaşi cuget şi suflet cu noi, dând tot ce au pentru cauza misiunii de limbă engleză. Dar în realitate, se pare că în tot acest timp nu au lucrat decât pentru propria slavă, abuzând cu cruzime de încrederea simplilor noştri episcopi, preoţi şi mireni ruşi… Ne temem că toate articolele noastre despre «zelotism» din anii trecuţi n-au făcut decât să producă un monstru!“

Bineînţeles, ambele părţi au rămas dezamăgite. Liderii noii partide, insuflaţi să adopte o poziţie zelotă, mulţumită în primul rând părinţilor de la Platina, socoteau că părinţii se vor alătura în chip firesc mişcării lor şi vor începe să asculte de directivele mănăstirii din Boston. Unii dintre ei au fost cu adevărat dezamăgiţi când a devenit limpede că părinţii nu au de gând să urmeze linia lor. Credeau că Pr. Serafim dorea o stricteţe absolută, la fel cum o doreau ei, dar se înşelau. Pr. Serafim dorea Adevăr, care este la un nivel mult mai adânc. „Ei şi-au clădit o carieră bisericească proprie”, scria Pr. Serafim, „pornind de la o premisă falsă, dar atrăgătoare: că principala primejdie pentru Biserica de azi este lipsa stricteţii. Nu: primejdia principală este ceva mult mai adânc – pierderea savorii Ortodoxiei, o mişcare la care participă ei înşişi, cu toată «stricteţea» lor. «Stricteţea» nu ne va mântui, dacă nu vom mai avea simţământul şi gustul Ortodoxiei[…] “.

În timpul ultimului deceniu de viaţă Pr. Serafim a cheltuit o incredibilă cantitate de timp şi energie cu problema supercorectitudinii, fiind nevoit să susţină conştiinţa ortodoxă transmisă de Părinţi împotriva multelor idiosincrasii ale „teologiei” neotradiţionaliste. Era nevoie nu doar de articole, ci şi de răspunsuri bine chibzuite pentru mulţi oameni ce veneau la el uimiţi de noul ton dat în Biserică.

Privind în urmă, am fi înclinaţi să privim aceste lucruri ca pe o pierdere de timp. Aceştia erau, după cum spunea Pr. Serafim, „liceeni ce se jucau de-a ortodoxia”, încercând să dovedească că ei sunt mai duri decât toţi. Nu erau nişte gânditori sensibili precum Pr. Serafim şi nu erau defel interesaţi de ceea ce ar fi avut de spus, dacă aceasta nu era în acord cu linia partidului.

Însă anumite consideraţii ne duc la concluzia că nu şi-a pierdut defel timpul. În primul rând, aşa cum îşi dădea prea bine seama Pr. Serafim, erau în joc suflete, căci, conducând oamenii la schisma cu Biserica, facţiunea supercorectă îi lipsea de mijloacele mântuirii.

„Un număr de oameni”, scria Pr. Serafim, „au părăsit deja Biserica noastră plini de mânie şi văd cum alţii se pregătesc să urmeze aceeaşi cale. Avertismentele noastre din Cuvântul Ortodox sunt destinate să salveze cât mai mulţi oameni cu putinţă de la acest pas sinucigaş. Iată câteva semne de primejdie: foarte recent, preotul bisericii din… le-a spus la doi dintre fiii mei duhovniceşti pe care-i trimisesem acolo, că episcopii noştri ruşi îl «trădează» cu «ecumenismul» lor; un alt preot grec a spus turmei sale că, în curând, vor fi iarăşi fără episcopi, fiindcă trebuie să părăsească Biserica Rusă din Afara Graniţelor; un alt cleric îi numeşte pe faţă pe unii din episcopii noştri «eretici».Pericolele asupra cărora avertizăm nu sunt nicidecum imaginare“.

În al doilea rând, trebuie să luăm în considerare efectul pe care acest subiect l-a avut în rotunjirea mesajului Părintelui Serafim către lumea modernă. Aşa cum am văzut, supercorectitudinea (şi nu totdeauna în formele atât de evidente evidente mai sus) este o mare ispită pentru poporul ortodox din aceste vremuri din urmă, când „dragostea multora se răceşte“ (cf. Mt. 24, 12). Într-adevăr, corectitudinea e implicată chiar de cuvântul „ortodox”, care înseamnă „dreaptăslăvire”. Una din întrebările cheie ale vremii noastre, cu care Pr. Serafim a trebuit să se confrunte, a fost: Cum poţi rămâne drept credincios fără a ajunge la îndreptăţirea de sine, la fariseim?

Tocmai datorită faptului că Pr. Serafim s-a confruntat cu extremismul „corect”, a fost în stare să-şi ajute contemporanii să iasă din această fundătură. De nu ar fi fost aşa, probabil că scrierile sale s-ar fi dovedit unilaterale. Chiar dacă el însuşi a evitat această capcană, cuvintele sale nu ar fi putut să-i împiedice pe unii indivizi mai puţin echilibraţi să se abată de la scopul mai adânc înspre dreapta. Însă, aşa cum se dovedeşte acum, mesajul său către oamenii de azi e plin de avertismente împotriva reînnoirii atât de dreapta, cât şi de stânga, împotriva legalismului şi exteriorizării lipsite de dragoste, deghizate în „tradiţionalism”. „Orice lucru exterior“, spunea el, „poate deveni ceva fals”.

În sfârşit, să nu uităm să pomenim valoarea tuturor acestor lucruri pentru formarea sufletească a Părintelui Serafim însuşi. Şi el era un convertit la „ortodoxia zelotă”; şi era necesar să pătrundă mai adânc în fenomenul zelotismului care în sine nu era o rezolvare. Ocupându-se de el şi mai ales suferind din pricina lui de-a lungul multor ani, Pr. Serafim fusese silit să elimine vestigiile unui elitism rece din credinţa sa creştină, păstrându-şi în acelaşi timp credincioşia pentru cauza „adevăratei Ortodoxii”. Aşa cum scria într-o scrisoare, „Cred că, prin toate acestea, în ciuda aparenţelor, Dumnezeu ne ajută să ajungem la o Ortodoxie mai adâncă şi mai adevărată. Prea mult din ortodoxia noastră de azi este fariseică şi mărginită, sau cel puţin căldicică şi confortabilă, încât avem trebuinţă să fim puţin scuturaţi. Să dea Domnul ca măcar oile Sale să nu se piardă!“ Iar într-o altă scrisoare: „În adâncul meu nădăjduiesc că vom trece prin toate acestea şi că în final inima profundă a Bisericii noastre se va face cunoscută”.

În suferinţa aceasta Pr. Serafim a reuşit, aşa cum vom vedea, să ajungă la rara combinaţie între apărarea fără compromis a Adevărului şi o caldă şi vie Ortodoxie a inimii. Iată ceea ce-i deosebeşte pe experţii „tradiţionalismului” mort de adevăraţii purtători ai Tradiţiei vii, precum Arhiepiscopul Ioan”.

Ieromonah Damaschin, „Viața și lucrările Părintelui Serafim Rose”, Editura Sophia, 2005, p. 464 – 470.

Reclame

Autor: Preot Claudiu

pr_claudiubuza@yahoo.com

57 de gânduri despre „ACTUAL: Părintele Serafim Rose despre „SUPERCORECTITUDINE” sau „boala corectitudinii”. Apărarea fără compromis a Adevărului trebuie combinată cu o CALDĂ și VIE ORTODOXIE A INIMII”

  1. Să ne trăiți întru mulți ani, Preacucernice Părinte Claudiu, cinstit, drept, îndelungat în zile, drept învățînd Cuvîntul Adevărului! Vă iubim și Vă pomenim la preasmeritele noastre rugăciuni cu toată familia și toți cei dragi ai Dvs!

    Apreciază

  2. Sa fie blagoslovit si acest dar facut noua de Sfintia Voastra,prin postarea cuvintelor tari scrise de Parintele Serafim Rose,in acest veac al apostaziei,despre care Parintele Serafim prorocea ca va fi cu mult mai rau,intrebandu-se pe buna dreptate ,daca va mai dainui Ortodoxia inafara catacombelor si a pustiei.
    „În timp ce cancerul ecumenist roade astăzi tot mai mult din rămăşiţele mădularelor celor glăsuitoare ale Bisericilor Ortodoxe…poate, într-adevăr, este deja prea târziu pentru a împiedica „Cel de-al Optulea Sinod Ecumenic” renovaţionist şi unirea ecumenistă deplină care se ascunde în spatele lui; dar poate una sau mai multe Biserici Locale ar mai putea fi convinse să păşească înapoi de la calea aceasta dezastruoasă, ce va duce la lichidarea totală (ca ortodoxe) a acelor jurisdicţii ce o vor urma până la capăt;…Din nefericire, se întâmplă uneori, mai ales în focul unei dispute, ca poziţii fundamental ortodoxe să fie exagerate de către una din părţi, şi înţelese greşit de către cealaltă, şi astfel o impresie pe de-a-ntregul înşelătoare se zămisleşte în unele minţi, cum că cauza actuala a Adevăratei Ortodoxii este un soi de „extremism”, un soi de „replică de dreapta” la direcţia predominant de „stânga”, urmată acum de către conducătorii Bisericilor Ortodoxe „oficiale”.Parintele Serafim ,urmand invatatura Sf.Cuvios Ioan Cassian recomanda „Calea imparateasca” intrucat „adevărata Ortodoxie nu merge „în pas cu vremurile” – pe de o parte; nici nu face din „stricteţe”, „corectitudine” ori „canonicitate” (bune în sine) o scuză pentru o auto-satisfacţie fariseică, exclusivism şi neîncredere, pe de alta. Această moderaţie a adevăratei Ortodoxii nu trebuie confundată cu indiferenţa sau o stare de „căldicel”, ori cu orice fel de compromis între extremele politice. Spiritul de „reformă” este atât de predominant astăzi, încât oricine ale cărui vederi sunt hrănite de „duhul vremurilor” va privi moderaţia cea cu adevărat Ortodoxă ca apropiată „fanatismului”, dar cine caută către problemă cu mai multă profunzime şi foloseşte hotarul patristic, va găsi calea împărătească a fi departe de orice fel de extremism. ”
    https://graiulortodox.wordpress.com/2017/05/19/pozitia-ecleziologica-a-parintelui-serafim-rose/
    Unul dintre cei mai mari duhovnici ai Serbiei ,Staretul Tadei de Vitovnita,de origine romana ,ne sfatuieste:
    „Cum iti sunt gandurile, asa iti este si viata. Daca avem ganduri de pace, de liniste, de dragoste deplina, de bunatate, de virtute, de curatie, atunci si in noi va fi pace, deoarece toate gandurile pasnice aduc pace launtrica, ce razbate din noi – caci gandurile ne sunt pline de pace, liniste, dragoste desavarsita si bunatate.Daca purtam in noi ganduri rele, diavolesti, atunci se nimiceste si pacea noastra launtrica.”
    „Nu mai dati atata insemnatate intamplarior din afara. Fiti mai mult inlauntrul vostru, in inima, cu Domnul, iar pe celelalte lasati-le! Trebuie doar sa fiti cuviinciosi, linistiti si buni fata de toti. Nu purtati grija altora!”
    „Daca departam de la noi ispita duhului vicleniei, fara lupta dobandim biruinta. Daca departam de la noi ispita, biruinta este dobandita fara lupta!”
    „Nu trebuie sa va impotriviti, nici sa-l convingeti pe aproapele vostru; nu foloseste la nimic! Pe aproapele trebuie doar sa-l iubiti pentru Domnul!”
    „Domnul este si in ei (in cei necredinciosi), caci, daca n-ar fi intr-insii, ar mai putea fi ei vii?”
    „Cel care asculta, acela este smerit.”
    „Cum vom birui raul? Cu dragoste!”
    „Tristetea tulbura totul. ea zadarniceste pacea. De aceea trebuie sa ne rugam, caci a ne intrista este lucru paganesc.”
    [https://www.impantokratoros.gr/staretul-tadei.ro.aspx]
    Si o minunata inregistrare a Staretului Tadei,dar de suflet primit pe mail :

    Apreciază

  3. Dorința de a feri pe unii dintre fiii duhovnicești de o poziție radicală, anume de a-i considera pe toți preoții, monahii și mirenii care nu s-au îngrădit încă de erezie (chiar și pe cei cu cugetare ortodoxă, care luptă pentru a-și ajuta fiii duhovnicești sau proprii semeni pentru conștientizarea prezenței și lucrării ereziei) și pomenesc în continuare pe ierarhii eretici la sfintele slujbe – ERETICI, a fost greșit înțeleasă și prost interpretată. Expresia „părtășie la erezie” pe care am folosit-o în predici și cateheze (nu cu înțelesul de stare intermediară între ortodox și eretic), nu-mi aparține, nu este o născocire a mea. Am preluat-o și eu cu același înțeles ca cel folosit de părinții care s-au îngrădit de erezie. Ea este adeseori folosită în Conferințele părintelui Sava, în traducerile părintelui Ciprian, în studiile, referatele și rezoluțiile Sinaxelor la care am participat toți părinții care am întrerupt comuniunea cu ierarhii eretici. Nimeni nu a văzut o problemă, până când vrăjmașul mântuirii a început să ne ispitească, sucind mințile noastre dând sensuri noi la ceva exprimat la unison cu multă claritate. Mai mult decât atât, expresia „părtășie la erezie” devine, se pare, piatră de poticnire pentru cei care îi numesc eretici pe toți cei rămași „între ziduri”, motivând boala necruțătoare care îmbolnăvește întregul organism. Nu negăm existența acestei boli asemănătoare cancerului între cei care au comuniune cu ierarhii pomeniți, dar nu putem nici să-i numim pe toți eretici, folosind surse patristice după bunul plac. Dacă Sfinții Părinți nu au văzut nici o diferență între eretic și părtașul la erezie, au exprimat o stare de îmbolnăvire fără putință de vindecare a celui ce urmează ereticului. Ori, noi știm că „între ziduri” sunt preoți, monahi și mireni antiecumeniști care, din diferite rațiuni, nu au ieșit din mijlocul celor îmbolnăviți de erezie. Da, riscurile pentru aceștia de a se îmbolnăvi sunt foarte mari. Unii preoți, poate, și-au asumat conștient aceste riscuri pentru binele semenilor lor, pregătindu-i pe credincioși înainte de a părăsi amvonul. De aceea, îi așteptăm pe toți să se îngrădească cât mai repede de erezie pentru a nu fi îmbolnăviți de această necruțătoare boală. Dar nu cred că NOI suntem îndreptățiți să-i numim eretici. Eretici sunt cei pervertiți de boală, care au inimile și mințile întunecate de eres sau cei care au semnat acte eretice sau au propovăduit erezia „cu capul descoperit”.
    Personal, ÎMI CER IERTARE dacă am produs confuzie în rândul unor credincioși prin folosirea acestei expresii („părtășie la erezie”), dar scopul propus a fost acela de ne a feri de atitudini radicale care nu sunt binevenite și fac mult rău preoților, monahilor și credincioșilor care au ales să se îngrădească prin neparticiparea la slujbele unde sunt pomeniți ierarhii eretici. Nimic nu s-a schimbat și nu se va schimba din cele hotărâte și comunicate poporului dreptcredincios la Sinaxa Națională de la Botoșani. Aplicăm în continuare acrivia ( cu dragoste – arătând că poate fi folosită de unii „supercorecți” și într-un chip pătimaș, fără dragoste adică, nu că acrivia în sine este lipsită de dragoste), ca formă terapeutică, folosindu-ne de mijloacele canonice și patristice cunoscute. Nimeni dintre cei care au întrerupt pomenirea nu este infailibil, nici măcar la scaunul spovedaniei. Cu toții putem greși, dar important este să nu răcim dragostea dintre noi și să nu ne judecăm unii pe alții pentru slăbiciunile noastre, făcând sminteală printre frați. Această învățătură am primit de la Hristos, de la Sfinții Prooroci, Apostoli și Părinți. Cu măsura cu care judecăm, vom fi judecați!
    Gândul îmi spune că nu suntem pregătiți și nici îndreptățiți pentru a-i numi pe toți ceilalți ERETICI! Să lăsăm Biserica să vorbească înaintea noastră, la vremea hotărâtă de Hristos!

    „Cine îşi ține cu tărie părerea lui greşită şi se împotriveşte puternic, având în conştiință convingerea despre adevărul rătăcirii sale, fără nici o nădejde de schimbare, acela este eretic. Iar dacă el procedează aşa din neştiință, atunci este numit rătăcit, nu eretic. Sfântul Mucenic Iustin Filosoful spune despre el însuşi: „Pot să mă rătăcesc, însă eretic nu voi fi”.
    Sfântul Maxim Grecul, Scrieri dogmatico-polemice, Volumul II, Editura Bunavestire, Galați, 2003, p. 183-184.

    Apreciază

    1. Nu inteleg de unde atata galceava: doar s-a lamurit de la inceput ca tainele celor care au ramas in comuniune cu eretici pot mintui numai pe popor nestiutor – asta se afla in perfecta armonie cu cuvintele lui sf. Serafim Rose din articolul Dumneavoastra.
      Insa cum pot fi mintuiti cei care sunt constienti de erezie si deci se impartase cu nevrednicie? Mai ales din preoti si episcopi – toti au pregatire necesara teologica !
      De ce dara este asa de dur CANONUL 46 apostolic: „sa se cateriseasca episcopul sau presbiterul care a primit botezul ori jertfa (euharistia) ereticilor” ?
      De exemplu, daca ep. Longhin inca se afla in comuniune eucharistica cu episcopi apostati, la el poate veni si sluji cu el insusi patriarhul Kiril (pe care el il critica dur). Oare nu cade si el sub pedeapsa CANONULUI 46 – ca primeste euharistia de la episcop evident eretic ?
      Atunci afirmatia Dumneavoastra ca clericii (nu popor nestiutor) care pomenesc în continuare pe ierarhii eretici la sfintele slujbe nu sunt eretici mi se pare gresita.

      Apreciază

      1. Aici este înțelepciunea și dragostea! Oare părintele Sava nu cunoștea acest canon atunci când a sfătuit pe PS Longhin să-l pomenească pe Mitropolitul Onufrie și pe Mitropolitul Vladimir al Poceaevului să nu întrerupă pomenirea patriarhului Chiril, că ar fi o greșeală?! (vezi conferința de la Bânceni a pr Sava Lavriotul). Există o formă a pogorământului atunci când se urmărește binele Bisericii. Nu este diplomație bisericească! Vine vremea, și acum este, când acest Canon va putea fi invocat în orice situație. Haideți, vă rog, să nu mai gândim atât de simplist și să înțelegem că Dumnezeu lucrează cu multă dragoste și înțelepciune. Să nu o luăm înaintea hotărârilor pe care trebuie să le ia Biserica!

        Apreciază

  4. Cred ca mai exista părinți care vor întrerupe pomenirea. De curând, am întâlnit un astfel de părinte. Era foarte documentat în privința Sinodului din Creta și se vedea ca nu e de acord cu așa ceva. Vorbea cu entuziasm despre misiunea preoțească, despre greșeli care se fac. Eu nu știu dacă mai pomenește sau nu ierarhul. Părea sincer si interesat de cele placute lui Dumnezeu. Vorbea frumos, așa ca m-am mulțumit sa-l ascult. Nu as indrazni sa-l numesc eretic.

    Apreciază

    1. Slavă lui Dumnezeu pentru toate! Câți astfel de oameni mai sunt ascunși printre adevarații eretici?! Ei bine, pe unii ca aceștia nu-i putem numi eretici! Cum am putea?!

      Apreciază

  5. Este adevarat ca prin ultimele doua articole postate pe blog raspundeti atacurilor furibunde ale pr Ciprian ? Este adevarat ce spune? Ati vorbit cu parintele Sava si cu dl M S Chirila despre aceasta situatie creata? De ce se tace?

    Apreciază

    1. Cele două articole le-am postat, în primul rând pentru a lămuri unele aspecte importante al luptei noastre. Mai întâi de toate, după cum spune Sfântul Marcu Evghenicul, „pe nimeni nu-l va folosi dreapta credință fără dragostea cea către frați”. Avem nevoie de această iubire „ca să nu arătăm că, sub pretextul credinței, împlinim tulburarea și dorința noastră de luptă”. Să nu ne trezim luptând împotriva semenilor noștri spunând în chip mincinos că apărăm dreapta credință. Din nefericire vedem acest lucru și la cei la care nu ne-am fi așteptat vreodată. Consecințele pot fi dezastruoase (chiar pierderea mântuirii) atât pentru aceștia cât și pentru cei care urmează lor. Apoi, pe lângă lipsa iubirii mai vedem „supercorectitudinea” ca formă de existență egocentristă, pseudo-tradiționalistă, a celor care vor să fie asemenea Sfinților Părinți fără a fi în duhul lor și fără a se afla la starea duhovnicească a acestora. Dar vor să fie patristici! Nici nu știm ce să facem: să râdem sau să plângem! Aceștia, „se agaţă de «corectitudine» ca de un biberon şi cred că şi-ar mântui sufletele mai bine dacă ar fi puţin mai «incorecţi», dar mai smeriţi”.
      Problema cea mai gravă este că „judecând după felul cum mergeau lucrurile Pr. Serafim a prezis că până la urmă, grupul supercorecţilor va pune la cale o schismă şi va sfârşi ca o sectă îngustă şi izolată.” De acest lucru mă tem și eu pentru cei lipsiți de dragoste și discernământ duhovnicesc.

      Apreciază

  6. În al doilea rând, i-am lăsat pe cei doi Sfinți să vorbească pentru că ei grăiesc luminați fiind de Duhul Sfânt. Eu nu mă consider a fi un teolog al Bisericii, dar îi iubesc pe adevărații teologi și îi las să vorbescă în locul meu. Știu că aceștia fac o lucrare duhovnicească cu multă dragoste și bunătate, lipsindu-le judecata și răutatea. Ei folosesc, asemenea Doctorului Hristos, leacurile potrivite pentru vindecarea celor bolnavi din Biserică. Ei știu că Biserica este un spital duhovnicesc unde sunt vindecați cei neputincioși. Și vedem la ei modul corect de raportare la cei bolnavi, fără a-i brusca și fără a interveni în intimitatea lor cu superioritate și lipsă de bunătate. De aceea, voi încerca să vorbesc cât mai puțin, dacă se poate, atât cât este nevoie pentru binele fiilor duhovnicești și a celor care sunt în duhul nostru.

    Apreciază

    1. Nu toti preotii au devenit nepomenitori din dragoste pt Hristos , pt unii Sinodul a fost o ocazie pt a rezolva răfuieli mai vechi. Mândria a fost si atunci si acum cauza atâtor dispute care afecteaza nu numai persoana in cauza.

      Apreciază

  7. Am vorbit cu Gheron Sava când m-a vizitat, împreună cu părintele Efrem, acasă, în Urziceni. Mi-a vorbit cu multă căldură și bunătate, explicându-mi că nu există o stare intermediară între eretici și ortodocși. I-am explicat că expresia „părtășie la erezie” nu am folosit-o pentru a arăta o stare intermediară, ci pentru a-i feri pe unii dintre fii duhovnicești de extreme. Nu m-a găsit cu nimic vinovat, a înțeles poziția mea corectă, ortodoxă și a afirmat că buzoienii nu au nici un motiv să întrerupă comuniunea cu mine. A susținut că trebuie ca totul să facem cu dragoste, dar să avem grijă față de cei care nu s-au îngrădit de erezie să nu-i odihnim în starea în care ei se găsesc, ca și cum ar sta bine. A afirmat, patristic, că și cei cu cugetare ortodoxă care nu s-au îngrădit de erezie, dacă ar fi să vină acum Hristos să judece lumea, vor fi condamnați împreună cu ereticii. De aceea, trebuie să grăbim ieșirea lor, după cum Moise a grăbit ieșirea evreilor din Egipt.

    Apreciază

    1. „cei cu cugetare ortodoxă care nu s-au îngrădit de erezie, dacă ar fi să vină acum Hristos să judece lumea, vor fi condamnați împreună cu ereticii” –- Adevarat a grait Gheron Savva. Si indirect, parinte Claudiu, i-a numit eretici pe cei care, constientizand eresul ecumenist si abaterile din textele cretane, raman in continuare „intre zidurile” ecumenistilor. Numai ca nu sunt (inca) eretici ecumenisti, ci eretici pentru ca cred ca (si) aceasta pozitie de comuniune cu ecumenistii (sau orice alti eretici) ar fi (totusi) o cale posibila spre mantuire, ceea ce este fals. Cu alte cuvinte, ei cred ca „merge si asa”. Si tocmai asta a spus Gheron Savva, ca NU „merge si asa”.

      Apreciază

      1. Se pare că nu aveți liniște până nu-i vădiți pe toți cei neingrădiți, direct sau indirect, eretici! Câtă mulțumire aveți! Noi pentru asta ne-am ingradit, pentru a-i ,,vâna” pe ceilalți numindu-i eretici, sau pentru a ne mărturisi credința?! Nu vedeți că a devenit o obsesie care alungă liniștea și face tulburare în Biserică?!

        Apreciat de 1 persoană

  8. Despre dl Mihai Silviu Chirilă nu vă pot spune decât că a fost și este pe nedrept judecat. Sunt pur și simplu stupefiat de ura cu care unii s-au năpustit să-l ponegrească, fără să cunoască sau să aprecieze contribuția pe care a adus-o în lupta împotriva pseudosinodului din Creta și a ecumenismului. Se pare că unii și-au pierdut „strălucirea” prin efortul fratelui Mihai Silviu de a lucra binele comun al Bisericii, deși ar fi putut să intre și ei în plata Domnului lor. Se pare că, aceștia, preferă să dărâme tot ce au zidit.
    Eu cred că diavolul s-a pornit cu multă ură să dezbine din interior, iar unii, nu dăm nume, se silesc fără odihnă să facă jocul celui rău, lucrând prin minciună, batjocură și denigrare publică. Măcar noi să nu fim părtași la lucrurile întunericului.
    Se tace pentru că nu vrem să pornim polemici în spațiul public. Mulți ochi sunt asupra noastră, chiar și cei ai lui Hristos!

    Apreciază

    1. A fost acuzat dl Chirilă ca nu ar avea voie sa predice fiind mirean, dar sa vedem ce spune Dreptul Canonic

      ………………………..

      Numai daca va avea autorizatie scrisa sau invoire verbala ( blagoslovenie ) de la episcopul locului sau de la preotul parohiei unde vrea sa predice .
      Atunci , atat clericul cat si mireanul poate sa predice in biserica si la adunari publice ; dar si atunci va fi sub directa supraveghere a episcopului si a preotului din acea parohie si eparhie ( vezi Dreptul Canonic, cap. 133, p. 363

      Apreciază

      1. Sfaturi utile!
        Toți credincioșii ortodocși care caută sincer mântuirea si adevarul,
        să aibă în vedere și urmatoarele:
        1. Să se îngrădească, să nu primească și sã nu creada în orice citat din Sfinții Părinți sau din Canoanele BO (și tâlcuire) care nu are precizat clar PROVENIENȚA BIBLIOGRAFICĂ. Din ce PSB sau lucrare teologică este extras citatul, capitolul, pagina, cu exactitate. Considerați din start, un text patristic fără notă bibliografică, un fals.
        2. Orice citat din Sfinții Părinți care are precizată nota bibliografică se verifică direct la sursa citată. Acum cărțile PSB sunt în format electronic pe internet, sunt ușor de depistat astfel de,, fraude”, doar dacă verificăm citatul de pe internet cu originalul.
        3. Citiți si viața Sfântului care a scris citatul. Veți putea înțelege mult mai bine contextul istoric și politic, și veți putea face deosebirea mult mai ușor dintre iconomie și acrivie.
        4. Dacă în urma acestor pași veți găsi alte citate fantomă sau modificate, vă rog să anunțați și să le trimiteți, pentru a-i feri și pe alți credincioși de a cadea în capcana neștiinței.

        Apreciază

      2. Cel care dezinformează și face tulburare fraților în Biserică prin publicarea unor articole denigratoare, nu numai că nesocotește Sfintele Canoane folosindu-se, paradoxal (!) de Canoane, ci lovește și în marii duhovnici ai Ortodoxiei românești care au îngăduit mirenilor să predice în Biserică (a se vedea predicile lui Danion Vasile la Petru Vodă, când părintele Iustin era în viață, și nu numai). Se pare că orgoliile, invidia, mândria, filautia și alte patimi, orbesc pe cei care se folosesc de Sfintele Canoane și de Sfinții Părinți în chip pătimaș, fiind judecați de propria judecată. ,,Nu vă lăsați amăgiți! Dumnezeu nu se lasă batjicorit!”

        Apreciază

  9. Elocventa fotografia pe care ati postat-o, pentru ceea ce trebuie sa fie un slujitor al ADEVARULUI HRISTOS.
    Unii dintre „marturisitori” arata ca artistii….si joaca in „filme” care nu au nimic comun cu dreapta credinta ortodoxa…

    Apreciază

  10. In aceste vremuri de prigoana,dusmanul mantuirii abia asteapta sa prade comoara credintei ortodoxe stramosesti,intarita de toata scriptura,pe care trebuie cu evlavie sa o aparam chiar cu pretul vietii.In acelasi timp trebuie sa ne purtam cu dragoste si luare-aminte fata de ortodoxul ratacit,inselat ,caci vom da seama in fata Atotbunului Domn Iisus Hristos de el.
    Numai poti adauga nimic,ci doar incerci sa sapi in adancul inimii aceste intelepte cuvinte rostite de Sfântul Teodosie de la Peșterile Kievului (+1074):
    „„Nu vă împărtășiți de credinţa latină, nu vă lipiţi de obiceiurile lor, fugiţi de părtăşia cu ei, feriţi-vă de toate învăţăturile lor şi să nu suferiţi moravurile lor.
    Feriţi-vă, fiii mei, de cei strâmbi în credință și de convorbirile cu ei, că s-a umplut pământul nostru de ei. Pe lângă acestea, nu este bine fiule să lauzi altă credință. Cel ce laudă alte credință și-o huleşte pe a sa. Dacă cineva începe să laude atât credinţa sa cât şi o alta, atunci el are două credinţe şi e aproape de erezie. Dar tu fiule, ia aminte la asemenea oameni şi laudă-ţi mereu credinţa ta. Nu fii prietenos cu ei, ci fugi de ei şi te nevoieşte în credinţa ta prin faptele cele bune.
    Fiule, chiar de va trebui să mori pentru credinţa noastră sfântă, mergi la moarte cu îndrăzneală. Aşa au murit Sfinţii pentru credinţă, iar acum trăiesc întru Hristos. Iar tu fiule, dacă vezi oameni de alte credinţe sfădindu-se cu cei credincioşi şi încercând să-i abată de la credinţa cea dreaptă prin înşelare, ajută-l pe cel ortodox. În acest fel, e ca şi cum ai salva o oaie din gura leului. Dar dacă păstrezi tăcerea şi-l laşi fără de ajutor, e ca şi cum ai lua de la Hristos un suflet răscumpărat și l-ai vinde Satanei. Dacă ţi se împotriveşte cineva zicând: „credinţa ta şi a mea sunt de la Dumnezeu”, atunci să răspunzi aşa fiule: „Vai ţie celui strâmb în credinţă! Ori crezi că și Dumnezeu este de două credințe!
    Dar voi (latinii), care lepădați predania apostolică a Sfinților Părinți, ați primit o credință greșită și stricată, plină de nimicire. De aceea sunteți lepădați de noi. Pentru aceasta nu este drept ca să slujiți cu noi și să vă apropiați cu noi de Sfintele Taine, nici să veniți voi la Tainele noastre, nici noi la ale voastre, pentru că sunteți morți și aduceți o jertfă moartă, în timp ce noi aducem Dumnezeului Celui viu jertfa cea curată și desăvârșită spre moștenirea vieții celei veșnice.”
    https://ganduridinortodoxie.wordpress.com/2017/01/16/testamentul-antiecumenist-al-sfantului-teodosie-de-la-pesterile-kievului-1074-nu-va-impartasiti-de-credinta-latina-nu-va-lipiti-de-obiceiurile-lor-fugiti-de-partasia-cu-ei-feriti-va-de-toate-in/

    Apreciază

  11. Blagosloviti si iertati,Sfintia Voastra!
    Suntem cu toti intr-un cuget si o simtire din adancul constiintei noastre (pe care a cercetat-o si Domnul Atoate ziditor)cu toata invatatura ,pe care cu rabdare,sinceritate si claritate ati expus-o si pentru cei care se pare nu vor sa inteleaga.
    „Cine are urechi de auzit sa auda! striga Prietenul omenirii, Prietenul tuturor celor asupra carora se reped negrele rapitoare ale vazduhului ca asupra unui ogor al nimanui. Striga a primejdie. Striga ca sa arate singura, stramta cale de scapare din stricaciunea si valvataia lumii. Striga ca sa se vada ca aici nu sunt in joc haine, pamanturi sau case, ci insasi viata.
    Nu striga de manie asupra oamenilor, ci striga ca o mama care isi vede copiii incoltiti de serpi. Copiii se joaca, nici nu vad serpii, dar mama ii vede. Iar cand copiii vad serpii, nici nu stiu incotro s-o apuce, ci mama stie. Si striga la copii.
    Si Hristos striga la oameni, pana la sfarsitul veacurilor: Cine are urechi de auzit sa auda!“
    (Sfantul Nicolae Velimirovici, Predica la Duminica Samanatorului, sursa, aici)
    Si permiteti sa mai citez cateva din invataturile rostite de Sf.Voievod Neagoe Basarab,Printul Pacii,ramase drept testament peste veacuri intregului neam romanesc ortodox de aici si de pretutindeni spre a fi pazite,aparate si puse in fapta.Se pare ca ereziarhii tradatori ,semnatari ai documentelor eretice din Creta ,neaga insasi istoria strabuna,ca si cand nu ar apartine acestui neam tradat,incercat si razboit,umilit si injosit ,ai caror Martiri si Mucenici din toate timpurile,se roaga si pentru ei la picioarele Tronului dumnezeesc.Sangele lor sfant care a spalat intreg pamantul tarii (zdrentuit si vandut ca vitele in targuri)tine inca aceasta tarisoara si pe noi,nevrednicii si pacatosii,inca vii in ea.Sa nu uitam ca ierarhii semnatari si slugile lor obediente,care au tradat Sfanta si Iubita Ortodoxie in Creta,au tradat intreg poporul roman crestin ortodox, batandu-si joc,cu nepasare de el.
    „Iată, ia aminte şi aceasta, fătul meu, că poruncescu dumnezeieştile scripturi să te lepezi de eretici, să nu faci taină cu dânşii, nici să vorbeşti multu cu ei; dar încă cu cât mai multu să cade să te fereşti de păgâni, de care nu ştiu ce iaste Dumnezeu, nici să botează, măcar de ţe-ar fi şi frate şi să te fii născut cu dânsul dintr-o mumă, tot încă mai multu şi mai tare să te fereşti de dânsul, şi să te păzeşti şi să nu faci cu dânsul den adâncul şi din ascunsul inimii tale nici un sfat. Că aceştea suntu vrăjmaşi crucii Domnului nostru Iisus Hristos, şi numele lui Dumnezeu cel sfântu ei îl hulescu. Deci de vom iubi noi pre unii ca aceştia, iar dragostea lui Dumnezeu se va lua de la noi. Dreptu aceia, de toţi de aceştea să ne ferim, să nu cumva să auzim şi noi, cum auzi Iezechiia împărat, că-i zise: „Iată, va veni vremea şi să va prăda toată casa ta şi tot ce-au câştigat părinţii tăi va lua împăratul Vavilonului”, cum s-au şi umplut, cum aţi auzit mai sus, de veţi fi băgat seama. Dumnezeu au dat tuturor creştinilor celor pravoslavnici să prăznuiască în dragostea cea dumnezeiască şi să petreacă bine, în pacea lui Dumnezeu, iar n-au dat să faceţi praznice cu cei necredincioşi şi să vă veseliţi cu dânşii, carii suntu vrăjmaşii lui Dumnezeu. Amar lumii de zminteale, că zice Dumnezeu: „Cel ce va zminti pe unul din cei mai mici, carii cred în numele mieu, mai bine i-ar fi fost de s-ar fi legat o piiatră de moară de grumazi şi să fie dat în adâncul mării”. Pentr-aceia zice şi apostolul: „Tot omul cel ce-i pare că stă, să se păzească, să nu cumva să cază”. O, adâncul înţelepciunii şi bogăţiei şi cugetului lui Dumnezeu ! Că neîntrebate şi neispitite suntu judecăţile lui, şi căile lui neurmate şi neumblate ! ”
    Din “Învăţăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Theodosie”.
    http://acvila30.ro/26-septembrie-printul-pacii-impotriva-ecumenismului/

    Apreciază

  12. Părintele Iustin Pârvu: ,,Să nu ne facem părtași la erezie”!
    „Aşadar să nu ne facem părtaşi la erezie, ci mai bine să murim muceniceşte pentru adevărul Bisericii lui Hristos, după cum spune şi troparul: „Sfinţilor mucenici, care bine v-aţi nevoit şi v-aţi încununat, rugaţi-vă Domnului să se mântuiască sufletele nostre“.
    http://www.cuvantul-ortodox.ro/protos-justin-parvu-sa-nu-ne-facem-partasi-la-erezie/

    Apreciază

  13. AMIN!AMIN!AMIN!
    Sa binecuvinteze Domnul si darul acesta,pe care ni-l faceti Sfintia Voastra,citandu-l pe Marele Duhovnic,Ingerul de la poalele Ceahlaului,Sf.Cuvios Justin Marturisitorul,pe care cu smerenie il rugam sa puna un cuvant bun pentru noi pacatosii,in fata Atotmilostivului Dumnezeu,caci desi vrednici suntem de toata osanda,nechibzuiti si plini de desartaciuni lumesti,de toate relele care au acoperit din belsug capetele noastre,cu ajutorul Mangaietorului nu suntem partasi la erezie.Prorocea Sf.Parinte Justin,ca”*Dacă nu avem rădăcinile bine înfipte pe altarul credinţei, cu siguranţă putem rătăci drumul, dar puterea rugăciunii şi speranţa în mângâierea Duhului Sfânt, toate acestea ne fac să desluşim aşa cum se cuvine lumina Sfintei Treimi. Vremurile pe care le trăim sunt foarte tulburi, cum bine ziceaţi, dar avem datoria de a arăta tuturor calea spre mântuire, chiar dacă aceasta nu este la îndemâna oricui. Eu am tot spus că trăim într-un veac al minciunii şi-al înşelării, iar timpul a confirmat că nimic nu mai este autentic. Trăim o totală depersonalizare a fiinţei umane. ..Urcuşul însă este greu, iar sănătatea fie ea sufletească, fie trupească, o găseşti doar în potirul preotului. Dar pentru asta e nevoie chemare, de râvnă duhovnicească, de dragoste. Altfel rămânem fie în rătăcire, fie în amorţire, fie în moarte ori pieire. Bieţii oameni trăiesc un creştinism mai căldicel şi-atunci acestea toate rămân oleacă mai departe. Asta e…Cu tristeţe şi mare durere trebuie să vă spun că şi copiii, ca şi bătrânii, au pângărit tradiţia. Simt un fior pe şira spinării, când văd cum tot ceea ce este frumos şi bineplăcut lui Dumnezeu este îndepărtat, este strivit şi mai apoi uitat cu desăvârşire. Iar noi, parcă am fi cu toţii satanizaţi şi îndemnaţi să acceptăm toată scursura asta a societăţii, eeehe… .dacă aţi şti cât de primejdioasă este acestă stare pentru mântuirea noastră… Dumneavoastră mă întrebaţi de fărădelegile copiilor sau ale tinerilor, dar pe bătrâni unde-i aşezaţi? Sau credeţi că toate persoanele în vârstă au o viaţă asemănătoare cu cea a bătrânilor din Centrul de la Petru Vodă?”
    Sf.Grigorie Palama ,intareste prin intelepciunea cuvantului sau ,importanta dragostei si compasiunii in tot ceea ce facem:”**Aşa precum, fraţilor, dragostea şi faptele dragostei sunt plinirea virtuţilor, tot aşa ura şi faptele urii, printre care lipsa de căldură sufletească şi neîmpărtăşirea cu alţii a ceea ce este al tău, reprezintă plinirea păcatului; şi aşa precum virtuţile se însoţesc cu iubirea de oameni, tot astfel relele se însoţesc cu ura faţă de oameni, iar aceasta va fi pentru mulţi îndestulător temei de osândă…Căci ceea ce primim în schimb este asemenea cu ceea ce dăm, facerea de bine, iubirea de oameni, dragostea, milostivirea şi compătimirea nefiind egale prin vrednicia şi măsura întâietăţii lor; căci tu dai din cele pe care omul le are, şi în măsura în care omul poate să săvârşească fapte bune, dar tu primeşti în schimb din comorile cele dumnezeieşti şi neîmpuţinate nespus mai mult: şi viaţa de veci, şi acele binefaceri care numai la Dumnezeu se află şi sunt cu putinţă: „Cele ce ochiul n-a văzut şi urechea n-a auzit, şi la inima omului nu s-au suit” [I Corinteni2:9]… Să ne temem şi să săvârşim toate cele de trebuinţă, spre a nu rămâne în afară de dragostea lui Dumnezeu din pricina nemilostivirii noastre: „Căci cel ce nu iubeşte pe fratele său, pe care îl vede, cum va iubi el – spune Evanghelistul [parafrază la Ioan 3:12] – pe Dumnezeu, pe Care nu ÎI vede?”, iar cel ce nu iubeşte pe Dumnezeu, cum se va uni cu Dumnezeu? Cel ce nu este unit cu El, acela se va îndepărta de Dumnezeu, şi cel ce se îndepărtează de Dumnezeu, acela va cădea cu totul în gheenă.”
    *http://www.lumeacredintei.com/reviste/lumea-monahilor/lumea-monahilor-nr-90-decembrie-2014/parintele-iustin-parvu-traim-o-totala-depersonalizare-fiintei-umane/
    **https://www.pemptousia.ro/2012/10/omilie-despre-a-doua-venire-a-lui-hristos/

    Apreciază

    1. Unii se grabesc sa numeasca pe cineva: eretic. Altii se grabesc sa numeasca pe cineva: sfant.
      Biserica nu e in criza de sfinti.
      Iustin Parvu e deocamdata: Parintele.
      Nu va mai hazardati aiurea. Discernamantul e maica sigurantei !

      Apreciază

      1. „Iustin Parvu e deocamdata: Parintele. Nu va mai hazardati aiurea. Discernamantul e maica sigurantei !”

        Doamne ajuta! Subscriu!

        Si poate ne spune si noua d-na Naghi cine este misteriosul personaj care „se arata mare iubitor al Sfintilor Martiri,Mucenici,Marturisitori din temnite si inchisori,dar nu era”fan miscarea legionara””. Multumim.

        Apreciază

  14. Întrucât există o categorie de creștini care merg pe această linie zelotistă a unui puritanism militant, însă, neavând dreaptă socoteală, pun înaintea dragostei sabia legii și a dreptătii, făcând astfel ca râvna lor pentru credintă să fie confiscată de diavol, care o îndreaptă în cele din urmă împotriva Domnului Iisus Hristos. Tot la fel s-a întâmplat în cazul lui Baraba și a altor conaționali de ai săi, care – mergând după litera legii, iar nu după duhul dragostei – nu L-au recunoscut pe Mesia, pe care Îl asteptau cu înfrigurare de atâta timp.

    Zelotiștii sunt activi și bine intenționați. Ei vor să apere creștinismul, însă, din cauza stilului lor exaltat, răzvrătit, încrâncenat, repezit și încremenit în clișee, mai rău încurcă lucrurile. Prin acțiunile lor nechibzuite trezesc reacții adverse foarte categorice și astfel ajung să facă deservicii Bisericii pe care vor să o slujească.

    Aceștia promovează în general o atitudine care favorizează concentrarea pe exterioritate în detrimentul interioritătii, o asemenea stare fiind vizibilă în dorința lor de a face în primul rând schimbări pozitive în jur, iar nu în propriul suflet. 

    Apreciază

    1. Deși pot să susțină cu îndârjire unele adevăruri teologice, istorice sau de altă natură, nefiind însă atenți la dimensiunea duhovnicească a vietii, ajung totuși să producă dezbinare sau certuri.

      Zelotiștii, de obicei, nu înțeleg și mai ales nu simt în profunzime faptul că pe un creștin trebuie să-l intereseze în primul rând dreptatea prin iubirea și voia lui Dumnezeu, iar nu dreptatea după mintea omenească sau reforma socială ori bisericească.

      Apreciază

      1. Extras din Tudor Popescu, acum Ierom. Teofan, iunie 2002, fragmente din postfața la cartea: Arhimandrit Sofian Boghiu, Smerenia și dragostea, însușirile trăirii ortodoxe

        Apreciază

  15. Sfantul Antim Ivireanul ne vorbeste despre responsabilitatea imensa a unui ierarh. Care sunt şansele de mântuire ale unuia care urmează ierarhul mason şi ecumenist vom afla, probabil, dincolo! Indiferent daca i se spune ,,partaş la erezie” sau ,,eretic”, daca este mason şi a ajuns la grade inalte inseamna ca a facut pact cu necuratul, iar creştinii care îl pomenesc sunt în ceata lui! Si asta este extrem de grav pentru sufletele lor! Daca vedem că un lup îmbracat în piele de oaie se apropie de oi, încercam să le protejăm avertizandu-le şi demascând lupul!

    Sa fim din ce în ce mai realisti si sa nu încurajam deloc comuniunea creştinilor cu ierarhii ecumenisti şi masoni dovediti. La un ierarh mason, nu cred ca se mai pune problema Harului! Ritualurile de initiere în masonerie sunt incompatibile cu Harul! Nu încap două picioare în acelasi pantof! E greu să spunem asa ceva, dar e necesar! Unde mai punem că încep să dispară cărţile duhovniceşti şi icoanele ortodoxe? Ce fel de duh calauzeste astfel de situatii? Dar aparitia unor icoane cu semne masonice?

    Cum ne ajută ierarhii să dobandim Duh Sfant, fără de care nu ne putem mântui? Cui se roaga ei, de fapt, pentru noi?

    ,,Nimeni să nu socotească din voi, și să zică în inima lui: ce treabă are vlădica cu noi, nu-și caută vlădiciia lui, ci să amestecă întru ale noastre? De n-ați știut până acum și de n-au fost nimeni să vă învețe, iată că acum veți ști că am treabă cu toți oamenii câți sunt în Țara Rumânească, de la mic până la mare și până la un copil de țâță afară din păgâni și din ceia ce nu sânt de o lege cu noi; căci în seama mea v-au dat stăpânul Hristos să vă pasc sufletește, ca pre niște oi cuvântătoare și de gâtul mieu spânzură sufletele voastre și de la mine va să vă ceară pe toți, iar nu de la alții, până când vă voiu fi păstoriu.”(Aceasta o am zis când m-am făcut mitropolit). (Antim Ivireanul, Didahii, p. 31)

    Apreciază

  16. Am vazut ca sunteti acuzat de inovatii introduse „fraudulos” adevarului de credinta (nu le-as numi erezii), de catre cel care v-a fost fiu duhovnicesc. Nu ar fi intelept din partea sfintiei voastre sa va cereti public iertare, dupa cum va cer „supercorectii”, pentru a pune capat acestor tulburari create?

    Apreciază

    1. Alexandra,
      Așa zisele inovații sunt de fapt fabulații ale unora din facțiunea ,,supercorecților” cu scop diversionist. Este adevarat ca am folosit expresia ,,partașie la erezie”, care este o expresie patristica, însă nu am afirmat o stare intermediara intre ortodox si eretic, cum susțin dezbinătorii. Pur și simplu, am ferit de extreme! Despre celelalte afirmații făcute: ,,acrivia cu dragoste” si ,,infailibilitatea nepomenitorului” (nu am afirmat niciodata așa ceva), am mai vorbit. Nu cred ca merita să dezvoltăm. De ce vor ,,supercorecții să mă dezic public de ceea ce ei susțin greșit că am afirmat? De ce se insistă atât de mult asupra acestui aspect pe care ei îl promovează cu brutalitate și lipsă de dragoste, lovind în tot ce le iese în cale și se opun acestei atitudini, reprezintând o amenințare a rătacirii lor? De ce folosesc minciuna și denigrarea cu atâta ușurință?
      1. Pentru a găsi alți vinovați decât cei adevărați. Toți cei care susțin o altă ,,învățătură” decât cea ,,patristică”, cum că toți cei rămași printre pomenitorii ereticilor sunt eretici și trebuie numiți ca atare, sunt la rândul lor eretici.
      2. Pentru a-și ascunde lipsa de dragoste și patimile nestăpânite, nedorind, prin pocaință sinceră, să se vindece. Ei nu-și văd boala de care suferă și nu înțeleg că se pot pierde. Ei văd eretici peste tot, dar nu se văd pe ei înșiși cum sunt. În nevrednicia mea și potrivit priceperii mele, i-am atenționat de pericolul la care se expun, iar ei m-au scos din mijlocul lor și s-au dezis de mine. Nu trebuie să ne facem griji, sunt puțini aceștia, iar furtuna pornită este una într-un pahar cu apă. Noi nu ne dezicem de ei, ci ne rugăm pentru ei să revină la dragostea cea dintâi.
      3. Pentru a-și justifica poziția (căderea) lor cum că ar fi cea corectă și a demonstra că sunt nevinovați și inocenți.
      Așadar, nu am nici un motiv de a-mi cere iertare în mod public, fiindcă nu am greșit cu nimic, decât cu păcatele personale care nu au legătură cu problemele invocate de ,,superortodocși”. Acest lucru cerut de ei, i-ar odihni în rătăcirea lor și ar cere recunoașterea acestei învățături ca singura mântuitoare.
      Dumnezeu îmi este martor, iar adevărații fii duhovnicești sunt alături de mine și nu au pentru ce mă judeca. Mai mult decât atât, m-am spovedit duhovnicului și m-am sfătuit și mă sfătuiesc în toate problemele importante ale luptei noastre. Părinții din Sinaxă nu m-au găsit cu nimic vinovat. Gheron Sava, la fel. Deci, vorbim dedpre perdele de fum și otravă pentru neinițiați! Grijă mare atât la acești oameni cât și la duhurile care stau în spatele acestor manipulări ce conduc la dezbinare!

      Apreciază

  17. “Cunoaştem mulţi convertiţi ce se agaţă de «corectitudine» ca de un biberon şi cred că şi-ar mântui sufletele mai bine dacă ar fi puţin mai «incorecţi», dar mai smeriţi” (Cuv. Seraphim Rose).
    Parintele Serafim Rose,acest drept si cutezator marturisitor, a abordat cu mult curaj ,problema zelotismului „super corect”,straduindu-se sa ne arate in“Calea Imparateasca – adevarata Ortodoxie intr-o epoca de apostazie”, pericolul pe care il reprezinta cei care” incearca sa impuna tuturor o corectitudine rigida, care este in mod evident produsul logicii omenesti, si nu al Traditiei vii a Bisericii… intr-adevar, lucrarea lui Dumnezeu se poate face acolo unde doi sau trei se aduna laolalta intru unimea cugetului si a sufletului.”In Cronica sa ,Parintele Serafim se intreaba,asa cum ne intrebam si noi astazi:”Cum sa procedam? Cum sa facem ca firava noastra miscare misionara sa ramana curata si sa nu se piarda pe calea succesului lumesc, in detrimentul adevaratei Ortodoxii?“Dupa cum observa Parintele Serafim intr-o scrisoare, acesti preoti “pur si simplu nu au idee ca pot fi si <>…Aplicand invatatura aceasta la situatia noastra de fata, putem spune ca astazi <> a adevaratei Ortodoxii se afla intre cele doua extreme, a ecumenismului si a reformismului, pe de-o parte, si a ravnei fara cunostinta (Rom. 10, 2), pe de alta… fara niciun fel de abatere la <> sau la <>, insa accentuand mereu latura duhovniceasca a adevaratei Ortodoxii.”
    Sunt in asentimentul tuturor celor care sunt intr-o unime de cuget si simtire cu Parintele nostru Duhovnicesc,pe care ni l-a randuit Domnul Atotmilostiv ca sa-i spunem „Fie ca Domnul sa va binecuvanteze, alaturi de toti cei ce propovaduiesc cu credinciosie si tin cu putere “Cuvantul Adevarului” in aceste grele vremuri de apostazie… Secerisul este mult, iar roadele sunt putine; insa cei putini sunt foarte insemnati si acesta este telul caruia v-ati inchinat…”
    Citate din:http://www.cuvantul-ortodox.ro/parintele-serafim-rose-calea-imparateasca-ecumenism-zelotism-ravna-fara-cunostinta/
    Oare daca cei din familie ,copii,rude ,prieteni au ramas inca in bisericile in care slujesc preotii care pomenesc pe ierarhii semnatari ai ereziilor cretane,tot asa le-ar striga’super-corectii’ cat ii tin puterile, „ERETICILOR,ECUMENISTILOR”?Sau poate i-ar agresa verbal,coborand dincolo de limita impusa de bunul-simt elementar ,cazand in grosolanie si injurii?
    Din nefericire,medical vorbind,cei care persista cu incrancenare in idei care treptat devin obsesive,sunt persoane de regula sensibile care nu fac corect fata unor situatii de stres,capatand cu timpul un comportament narcisist.Acestia desi frecvent ambitiosi si capabili,dezvolta nevoia de a fi recunoscuti superiori,devin aroganti,le este frica permanent de a pierde controlul pe care il exercita asupra unui grup de persoane.Alte caracteristici :imposibilitatea de a tolera esecurile, criticile, lipsa empatiei,manipulare,dorința nelimitată de a le fi mângâiat orgoliul și, din acest motiv, se înconjoară cu oameni care să facă exact asta.
    Vulnerabilitatea respectului de sine face ca indivizii cu aceasta tulburare sa fie foarte sensibili la critici sau esec. Desi pot manifesta sentimente de putere, criticismul ii bintuie si ii lasa cu sentimente de umilinta, degradare si simplitate. Pot reactiona prin furie si razbunare.Masca este aceea a unui individ șarmant, afectuos, hrănitor emoțional, charismatic, diplomat, iubitor și călduros.
    Și este așa de bine construită, încât oamenii nu reușesc să vadă dincolo de ea adevărata natură a persoanei narcisice: o persoană fără capacitatea de a empatiza.
    „Mare lupta se va da atunci, fratilor, mai vartos celor credinciosi… Vedea-vom pre tot omul varsand lacrimi si cu durere intreband: “Mai este cuvantul lui Dumnezeu dainuind pre pamant?” Si va auzi raspuns: “Nicaieri“.
    (Sfantul Efrem Sirul (372), Cuvant despre vremurile din urma)

    Apreciază

    1. Doamnă doctor, vă mulțumesc pentru că ați rãspuns în locul meu, prin aceste cuvinte, la chestionarul în 9 puncte propus de omul care și-a pierdut coordonatele duhovnicești și care refuză sistematic ajutorul și dragostea celor din jur, considerându-se un fel de Don Quijote al ortodoxiei românești. Dacă o Sinaxă întreagă nu a dat rezultate in urma ,,exorcizării” sus numitului, înseamnă că ne-am înșelat, aplicând un tratament greșit. Poate că nu este o problemă duhovmicească, ci una medicală! Sau, poate, amândouă!

      Apreciază

  18. „Noi cei care dorim să rămânem în adevărata tradiţie a Ortodoxiei trebuie să ne arătăm osârduitori şi fermi în ortodoxia noastră, fără a fi fanatici … Şi, mai presus de orice, trebuie să ne străduim să păstrăm mireasma Ortodoxiei, fiind măcar puţin mai nelumeşti, desprinşi de toate grijile şi politicile, chiar ale Bisericii, hrănindu-ne cu hrana cea de dincolo de lume pe care Biserica ne-o dă atât de îmbelşugat“.
    „Cât de tragic este faptul că unii îi scot pe cei din turma lor (chiar dacă mică) din comuniunea cu singurii oameni care ar putea încă să-i înveţe ce este ortodoxia şi să-i ajute să se trezească din fanteziile lor despre o ortodoxie supercorectă ce nu există niciunde în lume”.
    „Ei şi-au clădit o carieră bisericească proprie”, scria Pr. Serafim, „pornind de la o premisă falsă, dar atrăgătoare: că principala primejdie pentru Biserica de azi este lipsa stricteţii. Nu: primejdia principală este ceva mult mai adânc – pierderea savorii Ortodoxiei, o mişcare la care participă ei înşişi, cu toată «stricteţea» lor.«Stricteţea» nu ne va mântui, dacă nu vom mai avea simţământul şi gustul Ortodoxiei[…] “
    Una din întrebările-cheie ale vremii noastre, cu care Pr. Serafim a trebuit să se confrunte, a fost: Cum poţi rămâne drept credincios fără a ajunge la îndreptăţirea de sine, la fariseim?
    În suferinţa aceasta Pr. Serafim a reuşit, aşa cum vom vedea, să ajungă la rara combinaţie între apărarea fără compromis a Adevărului şi o caldă şi vie Ortodoxie a inimii.
    Citate din http://www.cuvantul-ortodox.ro/cuviosul-seraphim-rose-in-jungla-zelotismului-sau-despre-ortodoxia-fariseica-si-flagelul-supercorectitudinii/

    Apreciază

  19. Sărut dreapta, părinte. Blagosloviti si binecuvantati.
    Iertati mi îndrăzneala, raman neplăcut surprinsă de atitudinea „colegului” si dupa cate am inteles fostului fiu duhovnicesc, parca ma si vad la spovedanie cu noianul de pacate ca apoi dezlegata prin mana duhovnicului sa fiu curata, dar ar fi culmea tocmai fata de cel care imi stie nemernicia sa ma mai dau si dreapta asta e chiar fatarnicie si parca nu ar fi de ajuns mai si fac sminteală fata de cei pe care trebuie sa ii duc la mântuire, Doamne iartă si pazeste si totusi Dumnezeu ne lasa sa cădem si in astfel de ispite pentru mândria noastra.
    Părinte pentru tot noroiul aruncat in sfintia voastra altii nu vor straluci mai tare ca drept dovadă ca ati castigat multi simpatizanți prin atitudinea pe care ati avut o. Am si ras imi venea sa si plâng, auzi sa spui si ce ti a spus la ureche ( ca la gradinita) spune părinte Ciprian si ce ai spus sfintia ta cândva la urechea duhovnicului daca esti asa de tare si drept.
    Permiteti mi sa va pun o intrebare : oare dupa care canoane se ghidează părintele care ataca cu atata nerusinare, dupa cele modificate de simoniacii apostati? Prima data s a luat de cel de la Oituz, apoi de dl Chirila, ma intreb cine urmeaza?
    Canoanele au avut greseli de copiat: numarul defectelor si greselilor a crescut în măsură mare ( Macarie 11, pag 118-119)
    Stilistii vechi tocmai prin canoane eronate s au rătăcit.
    In Sinodul II Ecumenic, canonul 5 si 6 ar apartine sinodului local din 382 Constantinopol, iar 7 este posterior cuprinzând fragmentul unei scrisori a Sf Biserici catre Episcopul Martirie al Antiohiei ( Dionisie cel Mic, Isidor, Ioan Scolasticul).
    Clericii apostati au dat canoane noi pe care le au scris chiar in molitfelnice noi.
    Iertarea pacatosilor si pocainta clerului ar trebui azi in vremea lui antihrist. Dar nimeni nu ia in seama ca împăcarea nu se poate face decât cu Hristos si prin Hristos.
    Mai ales in latura lui antihrist, multi se trudesc cu sfintele canoane ” nestiind nici ce vorbesc si nici ce apara sau ce urmeaza”. Bineinteles ca scribii si legiuitorii fariseii si răii nu le fac si nu le respecta ” dar pun sarcini grele pe norod, iar ei nici cu degetul mic nu le ridica”. Daca analizăm cu atentie, observam aceeasi eroare ca si la sectanti care cu Biblia in mana cad in atâtea erezii; sau la stilistii vechi iuliani, calendaristic care dupa interpretarea eronată a câtorva canoane devin schismatici. Scurta e viata pe pământ iar noi ne tinem de judecati, cand Hristos nu judeca pe nimeni decat la Judecată particulară si apoi la cea generala. Vai noua ca ne am facut judecători, inainte de Eternul Judecător, Dumnezeu.
    Cel mai potrivit canon de azi este iubirea si impartasirea cu Dumnezeu. Canonul este in vigoare si actual. El trebuie utilizat cu asa mare întelepciune, incat acesta constituie însăsi esenta preotiei, ca indrumatoare a obstii crestine si a mantuirii ei de pacat ( Pr. Constantin Dron. op.cit 377). Iata lucrarea iconomiei tainei divine!
    Iata puterea de a lega si a dezlega!
    Iertati ma părinte, dar asa a lăsat Dumnezeu ca in vremea de apoi sa vorbeasca „Veronicile” ca si pe vremea Mântuitorului femeile au fost c mai curajoase.

    Apreciază

    1. Domnul să binecuvânteze!
      Nici în visele cele mai urâte nu am gândit o asemenea perspectivă, ca cel care mi-a insuflat curajul să întrerup pomenirea (pentru care îi sunt recunoscător indiferent de ceea ce va face mai departe) și care mi-a devenit apoi fiu duhovnicesc, să se ridice cu atâta furie împotriva mea. Eu mă rog pentru el și aștept întoarcerea lui, alături de noi, în lupta pe care, acum, a părăsit-o. E păcat de osteneala lui, căci risipește tot ce a agonisit, dărâmă tot ce a zidit! Domnul să ne ajute și să ne întărească cu bogăția Harului Său!

      Apreciază

  20. Între litera și Duh pot sa apară diferențe majore. Asta s-a putut observa și pe vremea Mântuitorului. Fariseii nu au putut urca duhovniceste. Au disprețuit smerenia lui Hristos, în loc sa o imite și atunci li s-au închis ochii duhovnicești și nu au putut înțelege corect vremurile în care trăiau.

    Fiecare etapa istorica are ispitele ei. Părintele Paisie Olaru a trait în perioada comunistă. Prin smerenie, a reușit sa scape de arestare și sa călăuzească o mulțime de suflete. Litera fără Duh e moartă, așa cum reiese din cuvintele sale:

    https://www.google.ro/url?sa=t&source=web&rct=j&url=http://vladherman.blogspot.com/2015/02/cuvinte-de-aur-ale-parintelui-paisie.html&ved=0ahUKEwjclO7mhczWAhWD0xoKHbiZDKs4ChAWCFEwDQ&usg=AOvVaw2u38onArid0eN5uGlrIt6W

    Alții au murit mărturisindu-L pe Hristos cu însăși viața lor. Fiecare a procedat după cum l-a luminat Dumnezeu. Vrăjmașul mântuirii şi-a perfecționat armele. Dumnezeu sa ne ajute sa înțelegem corect vremurile în care trăim și sa facem voia Sa!

    Apreciază

  21. Blagosloviti si iertati,Sfintia Voastra!
    Permiteti o mica corectie la fragmentul citat anterior,din lucrarea Parintelui Serafim Rose:”Dupa cum observa Parintele Serafim intr-o scrisoare, acesti preoti “pur si simplu nu au idee ca pot fi si „ispite de-a dreapta” “Aplicand invatatura aceasta la situatia noastra de fata, putem spune ca astazi „calea imparateasca” a adevaratei Ortodoxii se afla intre cele doua extreme, a ecumenismului si a reformismului, pe de-o parte, si a ravnei fara cunostinta (Rom. 10, 2), pe de alta … fara niciun fel de abatere la dreapta sau la stanga, insa accentuand mereu latura duhovniceasca a adevaratei Ortodoxii.”
    http://www.cuvantul-ortodox.ro/parintele-serafim-rose-calea-imparateasca-ecumenism-zelotism-ravna-fara-cunostinta/
    Si permiteti sa adaug,o farama din minunatele invataturi ale Cuviosului Serafim ,extrem de adecvate situatiei actuale:
    „Cel ce crede in ceva atat de patimas incat iti va „taia capul” daca nu esti de acord cu el, isi arata slabiciunea. Este atat de nesigur de sine, incat are nevoie sa te converteasca pe tine, pentru a se asigura pe el insusi ca crede.Formele contemporane de „super-ravna” (zelotism) din Biserica, ce sunt propagate de oameni care vor cu disperare sa se afle de partea cea dreapta, sunt de fapt incarcate cu slabiciune si nesiguranta.
    Nevoia de a fi „drept” se gaseste, si ea, la suprafata crestinismului. Este importanta, dar nu de o importanta primordiala. Intaietatea o are inima, care trebuie sa fie blanda si calda. Daca nu avem aceasta inima calda, trebuie sa il rugam pe Dumnezeu sa ne-o daruiasca, nevoindu-ne sa savarsim acele lucruri prin care o putem dobandi. Mai mult, trebuie sa constientizam ca nu o avem – ca suntem reci.
    Mai putem inca gasi preoti „obisnuiti” de parohie, unii dintre ei din Lumea Veche, care nu s-ar gandi nicicand sa faca schisme si factiuni, sau sa excomunice (afuriseasca) pe cineva din pricina strictetii, care sunt indelung-rabdatori, care adesea nu spun nimic si sunt, prin urmare, criticati sau trecuti cu vederea.Trebuie, oriunde ati fi, sa incercati sa primiti acele lucruri care nu pot fi transmise intotdeauna prin vorbe. Aceste lucruri sunt insesi caracteristicile ce provin dintr-o inima calda si iubitoare: indelunga-rabdare, ingaduinta, ravna (dar nu una care sa devina critica fata de ceilalti).De indata ce incepi sa afirmi ca „Acesti oameni nu fac lucrurile asa cum trebuie”, trebuie sa te opresti si sa-ti dai un avertisment launtric. Chiar daca e adevarat – asa cum se intampla adesea, intr-o anumita masura – aceasta atitudine critica este un lucru extrem de negativ care nu te va duce nicaieri.In cele din urma, te-ar putea aseza in afara intregii Biserici. Asadar, trebuie sa iti aduci aminte sa nu judeci sau sa te crezi atat de intelept incat sa „stii mai bine”. Daca urmam calea simplitatii – neincrezandu-ne intelepciunii noastre, facand tot ce putem, dar constientizand ca mintea noastra, fara de incalzirea inimii, este o unealta foarte slaba…vei incepe sa vezi intelepciunea din spatele lucrurilor si a oamenilor pe care inainte i-ai respins…Facand pasi mici si fara a crede ca putem ajunge undeva dintr-o saritura, putem pasi drept in Imparatia Cerurilor – si nu exista nici o pricina, pentru nimeni, sa piarda drumul”.
    PARINTELE SERAPHIM ROSE – Viata si practica ortodoxa – “Inaltarea cugetului, incalzirea inimii”
    http://www.cuvantul-ortodox.ro/despre-sectarismul-ortodox-si-inselarea-dreptilor-hipercriticisti-pur-si-simplu-actual-iii/

    Apreciază

      1. Sinaxa de la Beiuș păstrează pacea între frați și hotarârile rezoluției Sinaxei naționale de la Botoșani. Nu Sinaxa se face vinovată de tulburările dintre frați, ci cei care calcă în picioare cele deja stabilite în vară. Să ajungă cineva dintre noi să spună ca la Beiuș s-a format o ,,structură paralelă” e ,,nebunia nebuniilor” și o diversiune mizerabilă menită să aduca tulburare între frați! Cel care a provocat această tulburare va da socoteală înaintea lui Dumnezeu și a Bisericii lui Hristos. Curând va fi scoasă la lumină întreaga uneltire a celui viclean. Păcat că și dintre ai noștri au părăsit adevàrata luptă și s-au pornit cu multă furie să dezbine Biserica lui Hristos spre deliciul ecumeniștilor eretici.

        Apreciază

  22. „…cînd va fi nevoie – şi sîngele vostru să-l vărsaţi pentru păzirea credinţei şi mărturisirii strămoşeşti” (Soborul Bisericesc din Constantinopol, 1583).Parintele Serafim Rose ne sfatuieste cu intelepciune:
    „De aceea, daca citim carti ortodoxe sau suntem interesati de ortodoxie doar pentru a fi mai informati sau pentru a ne fali cu cunostintele noastre in fata celorlalti, nu am inteles nimic; daca invatam din poruncile lui Dumnezeu si din canoanele Bisericii doar ca sa fim „corecti” si sa judecam”incorectitudinea” celorlalti. Aceste lucruri nu trebuie doar sa ne influenteze ideile, ci trebuie sa ne atinga in mod direct sufletul si sa ne schimbe viata. In orice vreme de mari crize in cursul vietii umane – cum sunt chiar vremurile critice cu care ne confruntam in lumea libera – cei ce se vor intemeia pe cunoasterea exterioara, pe legi si canoane si pe corectitudine, nu vor fi in stare sa reziste.
    Cei puternici vor fi aceia carora educatia ortodoxa le-a imprimat o traire cu adevarat crestina, care au Ortodoxia in inima si sunt capabili sa atinga si inimile celorlalti.O Ortodoxie care este prea inalta si prea in nori, o Ortodoxie de sera, nu ne poate ajuta in viata de zi cu zi….. Lumea noastra este destul de cruda si raneste sufletele cu duritatea ei; trebuie mai intâi sa raspundem cu o intelegere si cu o dragoste crestineasca realista, lasând isihasmul si formele avansate de rugaciune celor capabili sa le primeasca. De asemenea, atitudinea noastra nu trebuie sa fie egocentrica,
    ci trebuie sa iasa in intâmpinarea celor care il cauta pe Dumnezeu si cauta o viata dumnezeiasca.”
    Parintele Gheorghe Calciu spunea„..Esti in Biserica lui Hristos de fiecare data cand il ridici pe cel cazut in intristare, ori cand faci milostenie celui sarac, si il vizitezi pe cel bolnav. Esti in Biserica lui Hristos cand esti bun si intelegator, cand refuzi sa te manii pe fratele tau, chiar si atunci cand ti-a ranit sentimentele. Esti in Biserica lui Hristos cand te rogi: ‘Doamne, iarta-l.’ Cand muncesti cinstit la slujba ta, intorcandu-te obosit seara acasa, dar cu zambetul pe buze; cand rasplatesti raul cu dragostea – esti in Biserica lui Hristos. Nu vezi, asadar, tinere prieten, cat de aproape este Biserica lui Hristos? Tu esti Petru si Dumnezeu si-a cladit Biserica Sa pe tine. Tu esti piatra Bisericii Sale impotriva careia nimic nu poate izbandi… Sa cladim biserici cu credinta noastra, biserici pe care nici o putere omeneasca nu le poate dobori, o biserica a carei temelie este Hristos… Simte-l pe fratele tau langa tine. Nu intreba niciodata: ‘Cine e el?’ Mai degraba zi: ‘Nu e un strain; este fratele meu. Este Biserica lui Hristos la fel ca si mine’.”
    Cu o astfel de chemare in inimi, sa incepem a apartine cu adevarat Bisericii lui Hristos, Biserica Ortodoxa. Apartenenta exterioara nu este suficienta; ceva trebuie sa se miste in noi ca sa ne faca deosebiti de lumea dimprejur, chiar daca aceasta lume isi zice „crestina” si chiar „ortodoxa”. Sa pastram si sa intretinem acele calitati ale adevaratei perspective ortodoxe asupra lumii pe care le-am mentionat mai devreme: o atitudine vie, normala, iubitoare si iertatoare, nu centrata asupra sinelui, pastrandu-ne inocenta si caracterul nelumesc, chiar cu o constienta deplina si smerita a pacatosiei proprii si a puterii ispitelor lumesti din jurul nostru.”
    https://saraca.orthodoxphotos.com/biblioteca/perspectiva_ortodoxa.htm

    Apreciază

  23. Constat din nou cu intristare ca tulburarea personalitatii despre care vorbeam intr-o alta postare, apare din ce in ce mai sever in modul de manifestare si de raspuns a unor persoane,ceea ce intareste ideea ca prin manipularea exercitata constient de cel bolnav antreneaza si pe cei din anturajul sau ,care ii canta in struna devenind servili,obedienti si gandind doar prin prisma celui bolnav.
    Cel care se arata mare iubitor al Sfintilor Martiri,Mucenici,Marturisitori din temnite si inchisori,dar nu era”fan miscarea legionara”,dupa propria sa expresie ,de dragul super-corectitudinii,admite in jurul sau persoane care habar nu au despre inseamnatatea Sf.Martiri, Marturisitori pentru neamul nostru ortodox ,lovind in ei cu nerusinare si incompetenta crasa,la fel cu ereticii admiratori ai talharescului pseudo-sinod cretan.
    Continui cu prezentarea acestei grave tulburari de personalitate,creionata excelent de Dr.Ursula Sadner:
    „Dacă îi vom reproșa unui narcisic că este egoist sau arogant, nu vom face altceva decât să îl atacăm personal, iar reacția lui va fi una agresivă și ne va contraataca.
    Un alt aspect la care trebuie să fim atenți se referă la încercările de manipulare. Narcisicului îi pasă prea puțin de cei din jurul său și se raportează la aceștia mai degrabă în termeni mercantili,si nu va ezita să îi manipuleze pentru a obține ceea ce își dorește.
    Este indicat, de asemenea, să ne trasăm cu fermitate limitele și granițele de interacțiune, pentru că altfel ne putem trezi în ipostaza de „supuși” sau „servitori”.
    În cazul personalităților narcisice, ca și în cazul celorlalte tulburări de personalitate, pentru că vorbim despre trăsături stabile și rigide, nu ne putem aștepta la schimbări profunde,
    Narcisicii au o nevoie constantă de atenție și admirație. Își doresc să fie mereu în centrul atenției, monopolizează discuțiile care, de obicei, ajung să se învârtă în jurul propriei persoane, și se simt inconfortabil atunci când ceilalți se raportează la ei ca la niște persoane „obișnuite”, când nu li se acordă atenția, măgulirea și flatarea pe care o așteaptă. Propriul lor fel de a fi îi împiedică să stabilească cu ceilalți relații strânse și afectuoase iar principalul criteriu în funcție de care se implică sau nu în relații este „poate această persoană să îmi servească scopurile ori să mă ajute să îmi ating obiectivele?” Așadar, se raportează la cei din jur în funcție de propriile interese și în general nu îi mișcă emoțiile, trăirile sau problemele acestora pe care le consideră semne de slăbiciune. Narcisicii manifestă răceală emoțională și lipsă de interes față de cei din jur, sunt deseori disprețuitori și duri, și nu țin cont de faptul că remarcile lor îi pot răni sau ofensa pe ceilalți.
    De asemenea, consideră că merită mai mult decât ceilalți, așadar se vor simți deseori invidioși pe succesele și realizările lor deoarece cred că ei ar merita mai bine admirația și privilegiile de care se bucură alte persoane.
    Fiind foarte încrezători în propria persoană au tendința să creadă că dețin adevărul absolut, sunt non-receptivi sau indiferenți la sfaturile, opiniile sau părerile celorlalți, le este greu să accepte opinii contradictorii și nu se lasă până când nu îi conving pe ceilalți că ideile sau punctul lor de vedere este cel mai bun. Cu toate acestea, încrederea și stima de sine sunt mai degrabă superficiale, deoarece eul lor este unul vulnerabil. De aceea răspund foarte bine la complimente, deoarece consideră că li se cuvine întreaga admirație a celorlalți, însă le este greu să accepte critica și nu tolerează frustrarea. Deși uneori pot să nu arate cât de mult îi afectează, criticile îi vor face să se simtă insignifianți, umiliți și lipsiți de valoare și vor reacționa cu dispreț sau furie, vor deveni sfidători, ofensivi sau defensivi.”Le doresc tuturor celor ,pe care Domnul ii va ajuta sa-si vada propriile suferinte(Doctore ,vindeca-te ,pe tine insuti Lc.4,23)insanatosire grabnica spre a fi de folos slujirii lui Dumnezeu si aproapelui.

    Apreciat de 1 persoană

  24. https://stranaortodoxa.wordpress.com/2017/09/23/sa-nu-pricinuim-noi-sminteli-sa-nu-deschidem-crapaturi-diavolului-deoarece-sufletele-care-au-cugetarea-stricata-se-vatama-si-cauta-apoi-sa-se-indrepta%c2%adteasca-pe-ei-insisi-sfantul-paisi/
    ,,Pe cât putem, să luăm aminte ca noi să nu dăm prilejuri să se creeze situaţii grele.Să nu deschidem crăpături diavolului, deoarece sufletele care au cugetarea stricată se vatămă şi caută apoi să se îndreptă­ţească pe ei înşişi. Procedând astfel, într-o parte zidim şi din cealaltă dărâmăm.
    Odată au venit la Colibă câţiva tineri moderni şi am discutat. În ziua aceea trebuia să ies din Sfântul Munte. Când au aflat aceasta au ieşit şi aceia din Munte şi pe vapor au venit şi au stat alături de mine. M-au întrebat cu mult interes despre diferite subiecte duhovniceşti. Însă unii din corabie s-au smintit şi au început să ne privească foarte bănuitor. Dacă aş fi putut prevedea că s-ar putea sminti de aceasta ceilalţi, m-aş fi îngrijit să iau măsurile necesare.
    Lumea este vicleană. Trebuie să ne îngrijim să nu creăm sminteli. Nu suntem răspunzători pentru cele de care nu ne putem apăra sau pentru care nu avem experienţă. Să nu aşteptăm plată de la Dumnezeu, când noi, din neatenţia noastră, pricinuim probleme. Plată avem atunci când noi suntem atenţi şi proble­mele le creează vrăjmaşul.
    Cineva îmi spune, de pildă, că sunt înşelat. Mai întâi caut să văd dacă sunt înşelat sau nu. “Ca s-o spună acela, a văzut ceva. N-a putut-o spune aşa, fără motiv; de ceva s-a smintit”. Şi stau şi mă gândesc şi caut să aflu de ce s-a smintit, ca să mă îndrept. Dacă spune că sunt înşelat, atunci sunt vrăji­tor, şi pentru mine asta este câştig, căci nu se va mai aduna lume şi mă voi linişti. Dar acela, sărmanul, se va osândi, pentru că face rău Bisericii. Nu-i păcat? Şi eu sunt de vină, pentru că la ceva nu am luat aminte.
    Vin unii să-mi sărute mâna şi îi lovesc uşor peste cap. Altul vede şi spune: “Îi binecuvintează, deşi este numai monah! Ce-i asta?”. Nu sunt de vină ei, trebuie ca să n-o mai fac eu.
    – Părinte, dacă cineva, din neatenţie, creează o oa­recare sminteală, unii spun: “Lasă-l pe acesta, este lip­sit de judecată!”.
    – Lipsă de judecată are cel care nu poate gândi, nu cel care este neatent. Cel neatent aprinde foc şi nu se gândeşte că va arde totul în locul unde l-a aprins. Când vreodată aprinde foc un astfel de om şi pârleşte şi alte suflete, avem datoria să ne rugăm şi să aruncăm şi vreo găleată de apă. Sunt şi alţii care sunt violenţi – au şi evlavia împreună cu vătămarea de minte şi atunci când aud ceva cu care nu sunt de acord, fără să cer­ceteze dacă este corect sau nu, pe toate le fac praf. Atunci trebuie ca, uneori, să călcăm puţin frâna, alte­ori, atunci când se opresc, să punem şi vreo piatră la roata lor, pentru că altfel o pot lua anapoda şi să ia şi pe alţii de-a valma cu ei”.

    Apreciază

    1. ,,– Ascultă. Eu fac aceasta unor cunoscuţi. Văd, de pildă, pe cineva că face o neorânduială şi sminteşte pe ceilalţi. Îi spun o dată, de cinci, de zece, de douăzeci, de treizeci de ori să se îndrepte, dar el nu se îndreaptă, nu înţelege că nu are dreptul să continue o neorân­duială după repetate atenţionări, pentru că sunt atraşi şi ceilalţi şi îl imită. Vezi, oamenii pot imita foarte uşor răul, nu însă şi binele. De aceea sunt nevoit după aceea s-o spun şi altora care văd această neorânduială, pentru ca să-i apăr.
      Adică atunci când spun: „Ceea ce face cutare nu mă odihneşte”, n-o spun ca să judec – căci am spus-o de 500 de ori aceluia – ci pentru că sunt influenţaţi cei ce văd cusurul lui şi-l imită, căci spun: “Dacă Părintele Paisie nu îi spune nimic, înseamnă că e bine ceea ce face”. Dacă nu-mi spun gândul, că nu mă odihneşte situaţia asta, dau impresia că o binecuvântez, că şi eu sunt de acord cu această situaţie. Astfel se strică toţi, pentru că pot crede că tactica aceluia e bună şi o pun şi ei în practică. Şi ce iese după aceea? Mai cred şi că nu i-am spus nimic celui în cauză. Nu ştiu că acela m-a sufocat atâta vreme. Avem şi pe diavolul, care îi şopteşte: “Nu-i nimic dacă faci aceasta. Vezi, şi acela o face şi Părintele Paisie nu-i spune nimic”. De aceea, atunci când văd că cineva îşi continuă tipicul făcând o neorânduială, deşi i-am spus să se îndrepte, spun aceasta, într-o discuţie, unuia care îl cunoaşte: “Ceea ce face cutare nu mă odihneşte”, ca să-l păzesc şi să nu se vatăme. Aceasta nu este judecată. Să nu încur­căm lucrurile.
      După aceea, unii ca aceia vin şi îmi spun: “De ce ai spus-o şi altuia? Era un secret”. “Ce secret?”, îi spun. “Ţi-am spus-o de o mie de ori şi nu te-ai îndreptat. Nu ai dreptul să vatămi pe ceilalţi care ar fi crezut că eu sunt de acord cu această situaţie”. Aceasta mai lipsea, să n-o spun, după atâta vătămare ce a făcut-o celor­lalţi. Mai ales atunci când vine vreun copil dintr-o fa­milie ce-o cunosc şi văd că, prin tactica lui, distruge familia, îi spun: “Ascultă, dacă nu te îndrepţi, te spun mamei tale. Nu ai dreptul să vii la mine şi să-mi spui ce faci şi iarăşi să-ţi continui cântarea ta. O să fac cunoscut mamei tale, ca să vă apăr familia”. Când cine­va se pocăieşte, este bine. Dar atunci când continuă tactica sa, trebuie să vorbesc, căci sunt răspunzător“.
      Sursa: Sfantul Paisie Aghioritul, “Trezire duhovniceasca”, Editura Evanghelismos, Bucuresti, 2003).

      Apreciază

  25. Sarut mana parinte ! Duminica 1 octombrie am fost la Sf Liturghie. La cuvantul de invatatura de la sfarsit, parintele a rostit gresit un citat al Sf. Teodor Studitul. Citatul fals suna asa : „Daca preotul pomeneste vrun episcop eretic acela nu-i ortodox”. Citatul original din cartea Dreapta Credinta in Scrierile Sfintilor Parinti , Scrisoarea 49 Fiului Naucratie, spune asa : „Daca preotul pomeneste vreun episcop eretic,chiar daca preotul are vietuire fericita, chiar daca e ortodox, trebuie sa ne departam de dumnezeiasca împartasire”.

    Apreciază

    1. Este o diferență clară între cele două citate! Da, trebuie să fim atenți la învățăturile Bisericii și să exprimăm corect spusele Sfinților Părinți!

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s