Ieromonah Grigorie Sanda: Părtăşia (comuniunea) cu erezia (cu ereticii) şi alte explicaţii

706px-KLONTZAS_GEORGIOS_End_of_16th_cent_The_Second_Coming_detail_The_HellPentru că în momentul de faţă ne confruntăm cu o polemică pe baza expresiilor “părtăşie la erezie” sau “părtaş cu ereticii” încercăm prin acest mic articol să aducem un plus de lumină asupra acestor două sintagme. Expresia părtăşie (cu ereticii sau la erezie) o găsim şi la Sfinţii Părinţi și în continuare vom aminti câteva texte de la sfinţii Marcu Evghenicul şi Teodor Studitul în care folosesc termenul de părtăşie.

“Refuzul părtăşiei cu ereticii la toate nivelele cere luptă, în schimb cedarea şi pogorământul întinează pe ortodox”.

“Şi poate vor porni şi o prigoană împotriva celor ce se tem de Domnul de vreme ce [aceştia] în niciun fel nu primesc părtăşia cu ei… Trebuie ca cei ce-L iubesc pe Dumnezeu să se pună cu adevărat în linie de bătaie prin însăşi faptele [lor] şi să fie pregătiţi să pătimească toată primejdia pentru dreapta credinţă şi nu să se păteze prin părtăşia cu necredincioşii.”

“Dar trebuie a ne păzi şi de părtăşia cu «ortodocşii» care au părtăşie cu ereticii. Despre un astfel de arhiereu Sfântul Marcu îi scrie unui ieromonah: «să îndemni pe preoţii lui Dumnezeu să fugă în toate chipurile de părtăşia cu el şi nici să liturghiseasca împreună cu el, nici să-l pomenească nicidecum, nici arhiereu să-l socotească pe acesta, ci lup şi simbriaş, nici să liturghisească nicidecum în bisericile latineşti ca să nu vină şi asupra voastră mânia lui Dumnezeu care a venit asupra Constantinopolului din pricina nelegiuirilor întâmplate acolo». Şi tot acolo spune: «Aşadar, fugiţi şi voi, fraţilor, de părtăşia cu cei lipsiţi de părtăşie şi de pomenirea celor nepomeniţi»”.

(Sfântul Marcu Evghenicul, Opere vol. I, Editura Pateres 2009, pag. 128-129) “

….Aşadar, fugiţi şi voi, fraţilor, de părtăşia cu cei lipsiţi de părtăşie bisericească şi de pomenirea celor nepomeniţi. Iată, eu Marcu păcătosul, vă spun că cel ce-l pomeneşte pe papă că arhiereu ortodox vinovat este că împlineşte tot latinismul chiar până la tăierea bărbii şi latino-cugetătorul va fi judecat împreună cu latinii şi ca un călcător al credinţei va fi socotit.”

(Sfântul Marcu Evghenicul, Opere vol. I, Editura Pateres 2009, pag. 223) “

…dar mai presus de orice lucru să fugi de părtăşia cu erezia luptătoare împotriva lui Hristos, căci împărtăşirea de ea înnegreşte şi pierde sufletul.”

(Dreapta credinţă în scrierile Sfinţilor Părinţi, vol. 1, Ed. Sophia,pag.79) “

…ai ales mai bine să pătimeşti pentru Hristos decât să te împărtăşeşti cu împărtăşania eretică ce desparte de Hristos. Căci cel ce se împărtăşeşte cu ea este străin de moştenirea lui Hristos, precum Iuda, şi părtaş cu cei ce L-au luat pe Domnul ca să fie răstignit …”( pag. 89 ) “

…Iar eu te sfătuiesc, dacă a avut parte prin împărtăşanie de părtăşia cu cei necredincioşi, să se ţină departe de Sfintele Taine până la unu sau doi ani…”( pag 92).

“… iar Sfântul Atanasie porunceşte ca nu numai să nu avem nicio părtăşie cu ereticii, dar nici [măcar] cu cei ce au părtăşie cu cei necredincioşi. Şi cum nu e părtăşie (chinonia), dacă trebuie să şezi într-un asemea loc şi să fii hrănit de asemenea [oameni].”

(Dreapta Credinţă în scrierile sfinţilor Părinţi, Editura Sofia, 2006, vol I, Cuvânt al Sfântului Teodor Studitul, pag, 137)

“…. Mărturisesc înaintea multor bărbaţi vrednici care sunt de faţă că nici nu vreau, nici nu primesc nicidecum părtăşia cu el [patriarhul] sau cu cei ce sunt împreună cu el, nici în timpul vieţii nici după moarte, după cum nu primesc nici unirea ce s-a făcut şi dogmele latineşti pe care le-a primit şi el, şi cei dimpreună cu el …”

(Sfântul Marcu Evghenicul, Opere vol. I, Editura Pateres 2009, pag. 231)

A renunţa la expresia “părtaş la erezie” sau “părtăşie cu ereticii” înseamnă a renunţa la duhul patristic în cadrul căruia Sfinţii Părinţi au folosit această terminologie. În convorbirea telefonică cu părintele Sava postată pe internet se vede clar cum se evită folosirea acestui termen prin sintagma “comuniune cu erezia” (“…oamenii majoritatea nu înţeleg că sunt în comuniune cu erezia”) Termenul de comuniune în acest context nu înseamnă decât părtăşie. Dacă Sfinţii Părinţi au folosit termenul părtăşie de ce să nu-l folosim şi noi, care încercăm să păşim pe calea lor. În această convorbire, părintele Sava spune că preoţii trebuie să meargă numai la consistoriu nu şi la recurs unde să dea mărturie, dacă părinţii vor să dea mărturie şi la recurs şi la consistoriul patriarhal, oare putem noi să-i judecăm? Eu personal nu m-am prezentat la consistoriu şi nici recurs n-am făcut. Asta înseamnă că eu am avut o poziţie mai bună decât cei care am fost la recurs? Suntem oare noi în măsură să punem o normă după care să se ghideze preoţii? Trebuie lăsat la latitudinea fiecăruia până unde vor să ajungă cu mărturisirea (consitoriu eparhial, consistoriu mitropolitan, consistoriu patriarhal).

În continuare vom încerca să vedem dacă cumva există o stare (nu cum se afirmă în discuţia telefonică cu părintele Sava în care se spune că anumiţi părinţi vorbesc de trei căi; nimeni n-a făcut această afirmaţie: că există 3 cai, una este starea iar altă calea; toţi ştiu că există două căi Raiul şi iadul sau calea dreptei credinţei şi calea ereziei)  prin analiza unui text al Sfântului Teodor Studitul.

“Dar dacă [preotul] pomeneşte vreun episcop eretic, chiar dacă [preotul] are vieţuire fericită, chiar dacă e ortodox, trebuie să ne îndepărtăm de dumnezeiasca împărtăşanie; dar când e vorba de masă de obşte – de vreme ce doar acolo [la Liturghie] din frică îl pomeneşte [pe episcopul eretic] – ar putea fi acceptat [acel preot] să binecuvânteze şi să cânte cu noi, dar numai dacă nu a slujit, nici nu a avut conştient părtăşie nici cu eretic, nici cu episcopul său”

(Dreapta credinţă în scrierile Sfinţilor Părinţi, vol. 1, Ed. Sofia, 2006).

Dacă Sfântul Teodor Studitul ar fi văzut în preotul care pomeneşte din frică pe ierarh un eretic, atunci cu siguranţă nu ar fi fost de acord ca acest preot să binecuvânteze masa de obşte şi să cânte cu cei ortodocşi (cântarea se referă clar la o rugăciune sau ierurgie). Ştim că preotul care pomeneşte de frică este conştient de erezia episcopului său, frica reprezintând singura cauză pentru care acesta pomeneşte, deci în sinea lui el este ortodox, dar pomenitor din frică. Prin această pomenire din frică, el îşi calcă într-o oarecare măsură conştiinţa, fiind un compromis pe care îl săvârşeşte, această părtăşie pe care el o are.

Unii poate vor spune: “Da, dar Sfântul Teodor accepta binecuvântarea preotului pomenitor care nu a avut o părtăşie conştientă cu ereticul, cu episcopul său”. În prima parte a textului Sfântul Teodor spune că preotul care pomeneşte din frică poate binecuvânta, iar în partea a doua spune numai dacă nu a slujit, nici nu a avut conştient părtăşie nici cu eretic nici cu episcopul său. Oare Sfântul Teodor se contrazice pe sine? Nu, în niciun caz, este clar că preotul care pomeneşte din frica este conştient de erezia episcopului său. Atunci care este sensul părţii a doua a textului “dacă nu a avut conştient părtăşie cu eretic sau episcopul său”? Prin această părtăşie conştientă Sfântul Teodor vrea să spună că dacă preotul şi-a însuşit credinţa sau o parte din credinţa eretică a ierarhului său, deci are părtăşie conştientă, nu poate binecuvânta masa.

Canoanele Sfintei Biserici Ortodoxe interzic cu desăvârşire rugăciunea în comun cu ereticii. Dacă preotul pomenitor din frică ar fi eretic atunci însuşi Sfântul Teodor Studitul, care vedem că este un canonist desăvârşit, nu ar fi acceptat ca un preot pomenitor din frică, deci ortodox dar părtaş din frică prin pomenire la erezia episcopului, să binecuvânteze masa de obşte – nu o simplă masă, ci o masă de comunitate fie ea monahala sau laică. Cel ce binecuvântează masa este mai mare decât ceilalţi care participă la masă, pentru că cel mic se binecuvântează de cel mai mare, deci acel preot care pomeneşte din frică se bucură de cinste înaintea mesenilor. Un eretic nu poate să se bucure de această cinste.

Iată că unii vor să “simplifice” lucrurile spunând că există numai Ortodoxie şi erezie și că nu există părtaş la erezie, deşi am adus în față atâtea texte în care avem acest termen de părtăşie folosit de Sfinţii Părinţi, constatăm că întocmai ca în textul de faţă există trei stări (nu căi):

  1. starea ortodoxicșilor, care sunt îngrădiți de orice erezie, nu au părtăşie (comuniune) cu ereticii sau erezia,
  2. starea ereticilor, adică a celor ce primesc învăţătura eretică,
  3. starea în care o parte din oameni (cler şi credincioşi) au cuget ortodox, dar nu reuşesc să se îngrădească de eretici, deci să întrerupă comuniunea (părtăşia cu aceştia).

Cu siguranţă că ultima categorie de oameni dacă nu se va îngrădi, nu va întrerupe părtăşia cu ereticii, va merge pe calea ereziei şi va moşteni osânda veşnică, iadul. Dacă aceasta a treia categorie sau o parte din aceasta va reuşi să se îngrădească de orice erezie va merge şi va moşteni viaţa veşnică. Nicăieri nu s-a vorbit de trei căi cum se spune în convorbirea telefonică amintită. Din această analiză se vede că sunt trei stări şi două căi.

Ne cerem iertare că am cutezat, noi, să cercăm unele taine greu de pătruns ale Ortodoxiei. Nicăieri la Sfinţii Părinţi n-am găsit explicarea acestor lucruri. Aceştia ne-au transmis doar mesajul pe care şi noi trebuie să-l respectăm: să fugim de comuniunea cu ereticii indiferent în ce constă această. Ar trebui, după cum ne învaţă Sfinţii Părinţi să nu ispitim mai mult lucrurile cu mintea noastră slabă. Prin această prezentare nu am căutat să rezolvăm această problemă teologică, am vrut să arătăm că lucrurile nu sunt aşa de uşor de înţeles, că pe această temă se poate discuta îndelung şi nu ştim dacă la un moment dat vom înţelege cu desăvârşire toate aspectele legate de problema în discuţie.

Trebuie să ne acceptăm unii pe alţii aşa cum suntem, să ne îngrădim de erezie şi să păstrăm comuniunea dintre noi chiar dacă există unele mici neînţelegeri. Sfântul Marcu Evghenicul spune:

“Acelea [scripturile canonice] ca unule predate de Dumnezeu, suntem datori unii faţă de alţii şi a le crede şi a le întări chiar dacă unele par că nu sunt în acord [cu altele],dar acestea [cele predate de Părinţi] suntem datori a nu le crede în chip absolut, nici a le primi fără cercetare. Căci este cu putinţă ca acelaşi dascăl să nu le grăiască pe toate după acrivie. Altminteri, pentru ce au mai avut Părinţii nevoie de Sinoade Ecumenice, dacă fiecare nu ar fi căzut nicidecum din adevăr?”

(Sfântul Marcu Evghenicul, Opere vol. I, Editura Pateres 2009, pag. 130).

Am amintit acest text pentru a arăta că au existat unele neînţelegeri şi între Sfinţii Părinţi, dar totuşi ei au rămas în comuniune şi prin Sinoadele Ecumenice au realizat un singur Crez. Deci să lăsăm şi noi fiecare atitudinile exclusiviste, să ne acceptăm şi să ne sprijinim pe calea mântuirii, să lăsăm polemicile şi să ne zidim duhovniceşte unii pe alţii. Unui părinte i s-a imputat folosirea unor cuvinte sau expresii incorecte din punct de vedere teologic. Oare a fost întrebat acest părinte ce a vrut să spună prin aceste cuvinte, înainte de a fi criticat pentru folosirea acestora? Oare înainte de aceste critici s-a încercat să se vadă mesajul predicii în care au fost folosite aceste cuvinte? Dacă ne dorim să răstălmăcim cuvintele altora, vom găsi întotdeauna prilejul, chiar putem ajunge să răstălmăcim cuvintele unor sfinţi, dacă nu avem o vedere de ansamblu a ceea ce au vrut să exprime şi izolam unele cuvinte din afirmaţiile lor. Să avem dragoste unii faţă de alţii şi să ne corectăm între noi cu pace şi răbdare. În Sfânta Evanghelie se spune:

De-ţi va greşi fratele, mergi, mustră-l pe el între tine şi el singur. Şi de te va asculta, ai câştigat pe fratele tău. Iar de nu te va asculta, ia cu tine încă unul sau doi, că din gură a doi sau trei martori să se statornicească tot cuvântul. Şi de nu-i va asculta pe ei, spune-l Bisericii. Iar de nu va asculta nici de Biserică, să-ţi fie ca un păgân şi ca un vameş.

Matei 18:16

Sunt unele probleme numai de competența sinoadelor şi noi n-avem decât datoria de a le accepta ca atare. Să ne rugăm cu toţii şi să mai lăsăm deoparte polemicile. Pace, sănătate şi mântuire!

Unele argumente logice în susţinerea existenţei “părtăşiei la erezie”

În continuare vom prezenta şi unele argumente logice care susţin existenţa unei stări intermediare (nu căi) între Ortodoxie şi erezie. Dacă cel ce pomeneşte pe ierarhul eretic fără a-i împărtăşi credinţă, deci îl pomeneşte din anumite frici este eretic după cuvintele unora, atunci am avea următoarea situaţie: Niciun părinte dintre cei îngrădiţi de erezie şi de ierarhii eretici, până la ora actuală, nu a intreupt pomenirea exact în momentul semnării documentelor eretice. Deci avem părinţi care au întrerupt pomenirea la două săptămâni după sinod, la o lună, la mai multe luni, un an şi chiar mai mult. Prin urmare toţi aceşti părinţi au fost eretici?! Atunci cine i-a primit pe ei la Ortodoxie? Dacă ei au fost eretici, trebuiau să se lepede de documentele eretice din Creta şi să fie primiţi la Ortodoxie prin mirungere. Să zicem că aceşti părinţi s-au lepădat de aceste erezii prin întreruperea pomenirii ierarhului. Întrebarea este cine le-a făcut mirungerea? Cine i-a primit la Ortodoxie? Niciun părinte n-a primit mirungere de nicăieri. Şi dacă părinţii aceştia au fost eretici, după canoanele Bisericii ar fi fost reprimiţi la Ortodoxie după lepădarea de erezie şi mărturisirea de credinţă ortodoxă scrisă, dar numai în rândul laicilor. Atunci cu ce putere aceşti părinţi slujesc, cine i-a primit pe ei, în pofida normelor canonice, în rândul clericilor?

Totuși fraţilor, dacă noi suntem la ora actuală întru slujire clericală, în Ortodoxie, este pentru că noi nu am fost într-o stare de erezie, ci în stare de părtăşie la erezie. Dacă noi preoţii îngrădiţi până la ora actuală am fost într-o stare de părtăşie la erezie nu putem spune că preoţii care încă nu s-au îngrădit şi dintre care unii se vor îngrădi sunt eretici, ci părtaşi la erezie.

Este clar că dacă moartea îi va prinde în stare de părtăşie la erezie vor avea parte cu ereticii, dar dacă se vor întoarce vor avea parte cu ortodocșii. Această stare de părtăşie la erezie în Biserica are loc până la întrunirea unui sinod ortodox care va anatemiza erezia şi ereticii. În momentul în care sinodul va da anatema, cei prinşi în starea de părtăşie cu erezia, îşi vor pierde această stare de părtăşie şi vor fi eretici, vor fi primiţi la Ortodoxie numai prin lepădarea de erezie şi mărturisirea de credinţă ortodoxă scrisă şi prin mirungere. Iar ierarhii şi toţi clericii pe care această anatemă îi va prinde în comuniune cu ierarhii eretici vor fi primiţi prin mirungere şi trecuți în rândul laicilor, conform canoanelor Bisericii. Dacă afirmaţiile celor care spun că şi cei care au părtăşie la erezie sunt eretici, atunci noi toţi clericii îngrădiţi de erezie, care înainte am avut părtăşie cu aceasta, trebuie să fim primiţi la Ortodoxie, dar trecuţi în rândul mirenilor şi atunci cei care fac aceste afirmaţii să găsească preoţi care să oficieze tainele şi ierurgiile necesare comunităţilor de ortodocşi, care s-au îngrădit de ierarhii eretici.

Din toate aceste aspecte rezultă clar că, clericii, şi nu numai, care au duh ortodox, dar pomenesc ierarhii semnatari ai documentelor eretice din anumite nedumeriri sau frici, până la o condamnare sinodală, se află într-o stare intermediară între Ortodoxie şi erezie, stare ce le permite revenirea întru totul la Ortodoxie prin îngrădirea de ierarhii eretici, fără mirungere şi fără a fi trecuţi în rândul laicilor.

Hotarele iconomiei (d.p.d.v. al mărimii şi al timpului pentru care este folosită) nu le putem fixa noi, ci această intră în compentența unui sinod şi, în altă ordine de idei, putem spune că hotarul ca timp al iconomiei în privinţa stării de părtăşie este de fapt întrunirea unui sinod, după care vom avea doar două stări: ortodocşi (îngrădiţi în toate de erezie) şi ereticii condamnaţi.

Nu există niciun canon care să dea dreptul clericului căzut în erezie să revină în Ortodoxie în treaptă clericală în care a fost, ci numai în rândul laicilor. Aşadar clericii care s-au îngrădit de erezie prin încetarea pomenirii ierarhului şi cei care se vor îngrădi până la un eventual sinod ortodox nu au fost şi nu sunt eretici, ei înşişi fiind ortodocşi în sinea lor. Una este când un ortodox cade în erezie, deci are o cugetare eretică, şi alta când un ortodox se trezeşte peste noapte cu nişte documente eretice semnate în numele lui, rămâne în sinea lui ortodox, dar nu reuşeşte să se dezică de semnatari.

În altă ordine de idei dacă pomenitorii, adică cei ce nu s-au îngrădit de ierarhii eretici sunt eretici, deci nu părtaşi la erezie, şi numai cei îngrădiţi sunt ortodocşi, atunci cum putem să mai afirmăm că există har în biserica unde sunt pomeniţi ierarhii, că mai sunt taine valide? Dacă toţi sunt eretici, pentru cine se mai pogoară Duhul Sfânt să sfinţească Tainele? Dumnezeu mai trimite harul Său să săvârşească Tainele ca să şi le administreze ereticii? Cu siguranţă că dacă în biserica unde sunt pomeniţi ierarhii nu mai există decât eretici, harul nu va mai lucra în acea biserică, însă din istoria Bisericii ştim că harul lucrează până la condamnarea oficială a ereziei.

Putem aminti de existenţa a trei stări şi în alte cazuri asemănătoare: în cazul unui război avem 3 stări: 1. învingătorul, 2. învinsul şi 3. starea celui care este în luptă care nu este nici învingător nici învins; după încheierea războiului rămân doar două stări.

Să ne referim la Sfânta Cuvioasa Maria Egipteanca sau la alţi sfinţi cu o viaţă asemănătoare. Prima parte a vieţii starea de păcat, a doua parte a vieţii (47 de ani în pustie) starea de luptă cu duhurile desfrânării şi cu amintirile desfrânate şi starea a treia când a ajuns la apatie, la nepătimire, la îndumnezeire, când luptele cu diavolii au încetat şi când ea a ajuns la măsura în care când se ruga se înălţa deasupra pământului. Am îndrăznit să fac astfel de comparaţii ştiind că şi Mântuitorul în viaţa Sa s-a folosit de pilde sau exemple din natură şi societate pentru a se face înţeles auditoriului.

În continuare vom prezenta două cazuri din care rezultă că există o stare intermediară între Ortodoxie şi erezie, între statutul de ortodox şi cel de eretic.

  1. Dacă un ortodox merge la adunarea penticostalilor (sau al oricărei alte erezii), dar nu primeşte “botezul” penticostal este reprimit în comunitatea ortodoxă doar prin pocăinţă (spovedanie, căinţă, canonul de la duhovnic şi hotărârea fermă de a nu mai greşi).
  2. Al doilea caz un ortodox merge la adunarea penticostalilor şi primind “botezul” penticostal se face mădular “viu” al acelei erezii. În acest caz acest ortodox s-a lepădat de Ortodoxie, a devenit eretic (cu acte în regulă) şi poate fi reprimit la Ortodoxie, decât prin lepădarea de erezia în care a intrat, prin mărturisirea dreptei credinţe, prin mirungere şi i se rânduieşte canonul potrivit acestei mari căderi.

În primul caz avem un ortodox care se clatină în credinţa lui, cochetează cu ideile străine (eretice) deci are o oarecare părtăşie la erezia respectivă. Acest “ortodox” cade sub afurisire. În cadrul canoanelor Bisericii termenul de afurisire este folosit cu dublu sens: afurisirea ca îndepărtarea de la pricestuire, de la împărtăşirea cu Sfintele Taine şi afurisirea ca excomunicare, adică excluderea din Biserică. Acestui “ortodox” i se va rândui primul fel de afurisire, adică îndepărtarea de Sfintele Taine, dar dacă el persistă în această cădere va primi al doilea fel de afurisire cu sensul de excomunicare.

În cazul al doilea ortodoxul a trecut (a aderat) la erezie, drept urmare a trecut sub pedeapsa anatemei. Observăm că există o distincție clară între cele două cazuri, în primul caz avem o starede părtăşie cu erezia, iar în cel de al doilea o stare a ereticului, a celui ce a apostat de la Ortodoxie şi s-a dus la adunarea ereticească, a ales altă cale.

În concluzie, în privinţa credinţei avem trei stări:

  1. Starea ortodoxului curat de orice întinare cu ereticii şi erezia
  2. Starea părtaşului la erezie, a acelui ce se clătina în credinţa dar nu a făcut pasul trecerii la erezie
  3. Starea ereticului, a celui ce este membru al adunării ereticeşti.

Ieromonah Grigorie Sanda, schitul Lacul Frumos

Precizare: Articolul de față nu este definitiv, fiind propus discuției celorlați părinți nepomenitori.

http://ortodoxinfo.ro/2017/10/11/ieromonah-grigorie-sanda-partasia-comuniunea-cu-erezia-cu-ereticii-si-alte-explicatii/

Anunțuri

Autor: Preot Claudiu

pr_claudiubuza@yahoo.com

29 de gânduri despre „Ieromonah Grigorie Sanda: Părtăşia (comuniunea) cu erezia (cu ereticii) şi alte explicaţii”

  1. Părintele Grigorie, prin studiul realizat, arată că trecerea de la starea de ortodox la starea de eretic reprezintă un proces de îmbolnăvire prin care părtașul la erezie devine eretic. Adică, pomenirea episcopului devenit eretic prin semnarea unor acte heterodoxe, nu transformă dintr-o dată preotul sau credinciosul cu cugetare ortodoxă în eretic. Este, din punct de vedere duhovnicesc, un întreg proces de transformare, nu o stare juridică. Exemplele folosite în studiul părintelui sunt suficiente pentru a demonstra că cei care vorbesc despre părtășia la erezie în chipul patristic prezentat, nu pot fi numiți eretici.
    Așadar, perdelele de fum aruncate în ultima vreme de către unii „teologi”, și așa numitele studii (care sunt simple texte lipsite de fundament teologic și esență duhovnicească) vin în conflict cu ethosul Evangheliei lui Hristos și cu porunca iubirii!

    Apreciază

  2. Prea Cuvioase Parinte Grigorie si Prea Cucernice Parinte Claudiu,va fac metanie si rog din adancul inimii ca Domnul Atotmilostiv sa va rasplateasca cu harul Mangaietorului, darul facut noua,tuturor nevrednicilor si nesilitorilor in lupta dreapta ortodoxa ,cu puterile intunericului, furisate ca niste furi in sufletele unora,care au devenit mai rai decat lupii si simbriasii acestora,dar carora le multumim ,ca ne-au ‘blagoslovit’ cu jigniri,ocari si insulte,laude,in fata Mantuitorului Hristos.
    Sufletul nostru s-a umplut de bucurie negraita ,citind aceasta fina si documentata prezentare, scrisa cu condeiul inmuiat in sclipirea gandului venit din inima si luminat de intelepciunea Duhului Sfant ,extrem de folositoare tuturor, cu interpretarea textelor Sf.Parinti, Marcul Evghenicul si Teodor Studitul ,pe care nu am putut,din nestiinta si nepricepere, sa le citim si intelege,asa cum ati facut-o.
    Numai cei cu minte intunecata,nu ar pricepe cele scrise,limpezi ,tari si stralucitoare ca diamantul de mare pret.
    Am învăţat astfel că a crede în Dumnezeu înseamnă a face ceea ce spune El. Altfel, e o credinţă falsa si ca a mărturisi Adevărul cu voce tare este de datoria fiecărui creştin ortodox care pretinde la un loc lîngă Adevărul mărturisit.Tot asa adevarat este că mărturisirea orgolioasă a Adevărului este o cale directă către un loc lîngă Cel Orgolios…Deasemeni am învăţat practic, că cea mai bună dovadă pentru o prietenie adevărată este jertfa de sine, indiferent de preţul acesteia si ca important inainte de toate ,Domnul pretinde sa te cunosti pe tine insuti,pentru a ne putea lepada de noi insine si a ne feri de pacatul amar al mandriei atotştiutorilor,care nu se cunosc pe sine.
    Iata ca cei care au hulit si rastalmacit termenul „partas la erezie”,au ocazia sa-si limpezeasca mintile,sa intre cu pace si bucurie in adevarul scris in duhul Sf.Parinti.
    In adancul sufletului ,sunt insa convinsa ca nu o vor face,intrucat,s-au infestat cu duhul criticii si al invrajbirii,si oricate lamuriri bine documentate in duh patristic, ati scrie si publica,cu cat sunt mai temeinice si mai bune calauzitoare ,cu atat vor alimenta sentimentul mandriei de sine si a neputintei de a recunoaste deschis ca au gresit,cerand iertare cum se cuvine Sfintiilor Voastre.Acestea le spun ca doctor(‘sau ce-oi fi eu’) si imi asum responsabilitatea celor afirmate. Sa nu fie!Amin

    Apreciază

    1. Mulțumim lui Dumnezeu pentru acest mare dar făcut de părintele Grigorie, luminător al minților și inimilor noastre atât de tulburate de ,,superortodocșii” dezbinători. Îndemnul la iubire și iertare, pe care l-am fãcut cu puțin timp în urmă, nu a ,,funcționat” pentru că, se pare, unii citesc o altă Evanghelie. Aceștia sunt în stare, cu Sfintele Canoane și învățăturile Sf Părinți, sã se ia la luptă, în numele ,,adevărului”, și cu Sfinții lui Dumnezeu și chiar cu Hristos! Duhul de dezbinare promovat de către unii ,,supercorecți”, nu este Duhul lui Hristos! Se vede și, mai ales, se simte! Dacă nu sunt în Duhul lui Hristos, în ce duh sunt aceștia?! Raspuns: sunt două căi, una duce la Dumnezeu, cealaltă la diavolul. Așadar, să avem grijă în ce duh ne găsim!!!

      Apreciază

    2. Vă mulțumesc, în numele cititorilor, dna dr Gabriela, pentru cuvintele frumoase pe care le adresați pe acest blog, cuvinte prin care dați glas pliromei, la vreme de încercare. Așa ar trebui să fim: o familie extinsă, plină de iubire, de grijă și responsabilitate. Să vorbească și părintele, și fratele, și sora. Toți în același duh!

      Apreciază

  3. „Pace multă au cei ce iubesc legea Ta şi cărora nu le e piatră de poticnire.” (Psalmi 118, 165)
    Sfîntul Teofan de Poltava (†6/19.02 1940), duhovnicul familiei Ţarului Nicolai al 2-lea,spre deosebire de Mitropolitul Antonie (Hrapoviţki) care, deşi adversar al schimbării calendarului, a pledat pentru păstrarea comuniunii cu nou-calendariştii şi a slujit împreună cu patriarhul nou-calendarist Miron [Cristea] mai mult decît o dată, a adoptat linia „zelotă” a vechi-calendariştilor români şi greci.In legatura cu adoptarea noului calendar ,Vladica Teofan,marturisea:
    „Este foarte importantă, mai ales în legătură cu Pascalia, şi este o neorînduială extremă şi schismă eclesiastică [la nivel de Biserică – Trup al lui Hristos], care îi îndepărtează pe oameni de comuniunea şi unitatea cu întreaga Biserică a lui Hristos, îi lipseşte de Harul Duhului Sfînt, zdruncină dogma unităţii Bisericii, şi, asemeni lui Arie, rupe cămaşa necusută a lui Hristos, adică dezbină pretutindeni ortodocşii, lipsindu-i de unitatea cugetului; rupe legătura cu Sfînta Predanie a Bisericii şi îi face să cadă sub osînda sinodală pentru dispreţuirea Predaniei.”
    „Feriţi-vă de proorocii mincinoşi, care vin la voi în haine de oi, iar pe dinăuntru sunt lupi răpitori – cunoaşteţi minciuna ce se ascunde în cuvintele îmbietoare ale ispititorilor, care caută să vă pervertească sub chipul bunăvoinţei” („Despre Ortodoxie”, pag. 17).
    De-a lungul următoarelor trei secole: al 17-lea, al 18-lea şi al 19-lea, un întreg şir de Patriarhi Ecumenici s-au pronunţat tranşant împotriva calendarului Gregorian, osîndindu-l în duhul hotărîrii sinodale statornicite de Patriarhul Ieremia II, totodată îndemnîndu-i pe ortodocşi să-l evite…si sa nu aiba comuniune(partasie )cu schismaticii noi calendaristi,pana la osandirea lor sinodala,care ar fi trebuit sa aiba loc la mincino-sinodul din Kolymbari,dar tema a fost evitata cu diplomatie luciferica de ereziarhul Bartolomeu.
    Sursa: “A life of Archbishop Teophan of Poltava”
    Prin urmare si noi, suntem in schisma fata de cei care au pastrat vechiul calendar,Arhiep. Averchie Tauşev (†1976) avertizand in repetate randuri de actiunea de putrezire a Sf.Ortodoxii,pe care cei platiti,o lucreaza temeinic,spre distrugerea Bisericii lui Hristos,etichetati fiind de lupii ucigasi ca „inapoiati”,”retrograzi”sau „sute negre”((rus. Черносотенцы) – o organizaţie patriotică rusească de la răscrucea sec. XIX-XX, unul din fruntaşii căreia era Sf. Ioan de Kronştadt).
    http://paterika.net/2014/07/31/arhiep-averchie-tausev-%E2%80%A01976-nu-biserica-s-o-innoiesti-ci-pe-tine-insuti/
    Sa retinem ca atât in documentul ”Relațiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creștine”, cât si in așazisa Enciclică a
    asa-zisului Sinod, scrie negru pe alb că ecumenismul este o datorie a Bisericii. Cităm din Enciclică, pct 3: „Biserica noastră gândindu-se la datoria de a mărturisi Adevărul și credința apostolică, acordă o mare importanță dialogului, în particular cu creștinii eterodocși. În acest mod, restul lumii creștine cunoaște mai exact autenticitatea Tradiției Ortodoxe, valoarea învățăturii patristice, experiența liturgică și credința ortodocșilor. Dialogurile întreprinse de Biserica Ortodoxă nu semnifică în nimic un compromis în materie de credință„.
    De asemeni la acest Sinod s-a afirmat ca Tradiția înseamnă fundamentalism. Citat, tot din encilică: „Explozia fundamentalismului care se observă în diferite tradiții religioase reprezintă expresia unei religiozități morbide. Un dialog interreligios sobru [cu trezvie] contribuie într-un mod semnificativ să favorizeze încrederea reciprocă, pacea și reconcilierea„ (pct. 4). (preluat de pe Român ortodox în Franța)
    https://www.atitudini.com/tag/sinod-panortodox/

    Apreciază

  4. Foarte necesare aceste lamuriri. Una e sa fii eretic, iar trecerea la Ortodoxie sa se faca prin Botez ori prin mirungere şi alta e sa fii doar părtaş la erezie, stare care permite iesirea din aceasta stare fără mirungere.

    Preotii care au întrerupt de curând pomenirea, în opinia hipercorectilor, necesită oare mirungere? Dacă nu, atunci care e statutul acestor preoţi? Sunt ortodocşi? Sunt eretici?

    Am încredere ca Dumnezeu mi-a arătat drumul cel bun.

    Apreciază

    1. Nu cred că ,,supercorecții” au răspunsuri pentru aceste probleme, deși se cred ,,teologi”. Răspunsurile, din nefericire, le vor găsi la schismatici! Sau poate chiar le-au găsit. De aceea sunt atât de vocali!

      Apreciază

  5. Atata timp cat esti dominat de o dorinta egocentrica,nu iti poti dezradacina patimile,pentru a-I putea apartine în întregime lui Dumnezeu.“În dragostea sa fata de oameni, Dumnezeu a sadit în fiecare persoana o dorinta launtrica dupa adevarul Sau dumnezeiesc. Ca sa i se descopere plinatatea adevarului, acea persoana trebuie sa renunte mai întâi la rautatile acestei lumi, iar launtric sa moara fata de ele. Aceasta renuntare se realizeaza prin suferinta, în care duhul omului este sfâsiat, precum catapeteasma unei biserici, îndepartat de sinele sau trupesc, cazut si condus sa caute iluminarea de sus. Numai atunci Domnul nostru Cel milostiv, daca gaseste o inima iubitoare care poate sluji drept lacas de primire a adevarului Sau, împartaseste o întelegere mai înalta celui ce ajuta.”Fie ca si noi toti sa reusim nadajduind in milostivirea lui Dumnezeu sa gustam din intelepciunea Cuviosului Serafim Rose SINCER PANA LA NECRUTAREA ULTIMA cu sine insusi!
    „Suferinţa este arătarea unei alte împărăţii, spre care noi privim. Dacă a fi creştin ar însemna a fi „fericit” în viaţa aceasta, atunci nu am mai avea trebuinţă de împărăţia Cerurilor…Ortodoxia confortabilă nu poate fi decât o făcătură… De fapt, din punct de vedere duhovnicesc, cei ce chiar au un drum „uşor”, probabil că sunt în primejdie! – tocmai fiindcă nu există câştig duhovnicesc sau sporire fără răbdarea până în sfârşit a ceea ce Dumnezeu ne trimite. Dumnezeu ne cunoaşte pe fiecare în parte mult mai bine decât ne cunoaştem noi înşine şi, orice am crede noi, El ne trimite ceea ce ne este de trebuinţă!Insă trebuie să înveţi să suferi şi să rabzi – dar să nu vezi aceasta ca pe un lucru „fără sfârşit şi dezolant”, căci atunci greşeşti: Dumnezeu trimite multă mângâiere, pe care o vei cunoaşte din nou. Trebuie să te deprinzi a afla bucurie în mijlocul unor doze tot mai mari de întristare; astfel îţi vei putea mântui sufletul şi îi vei putea ajuta şi pe alţii“.La foarte mulţi dintre creştinii noştri ortodocşi de astăzi .. se poate observa un lucru înfricoşător: multe discuţii despre adevărurile şi experienţele înalte ale adevăratei Ortodoxii, însă ameste­cate cu mândrie şi cu simţământul propriei importanţe de a fi „înlăuntrul” a ceva ce majoritatea oamenilor nu văd (de unde izvorăşte şi atitudinea critică, în pri­vinţa căreia deja ai fost avertizat). Să-ţi ţină Dumnezeu inima blândă şi plină de dragoste pentru Hristos şi pentru aproapele. Dacă te vei învrednici şi de un du­hovnic căruia să-i poţi încredinţa simţămintele inimii tale şi în judecata căruia să te poţi încrede, totul îţi va fi mult mai uşor – dar dacă Dumnezeu va binevoi să ai parte de un asemenea duhovnic, îl vei găsi „firesc”, aşa cum se petrec toate în viaţa duhovnicească – cu timpul, cu răbdare, cu suferinţă şi ajungând să te cu­noşti mai bine pe tine însuţi.”
    De asemenea, ori de câte ori simţea nevoia să critice ceva,Cuviosul Serafim avea grijă să-şi cumpănească critica cu ceva pozitiv, astfel încât să nu te simţi distrus sau descurajat în lucrarea ta. Aceasta este un semn de sănătate duhovnicească, spre deosebire de comporta­mentul sectar al celor ce cred că ei ştiu [cel] mai bine“si ceea ce constituie aşa-zisul «guru-ism», care este ispita de a-i trata pe unii oameni ale caror pareri sunt in discordanta cu ale tale ,cu duritate,insulte nepermise unor clerici,care doresc sa te raportezi la ei, ca la un guru sau «Stareţi» [Batrani duhovnicesti mari].Acestia dovedesc ca nu au harul dobandit prin „durerea inimii răbdate pentru buna cinstire”,neavand blandetea si dragostea jertfelnica pentru aproapele,avand insa impenetrabilitate la critica.lipsa de consideratie pentru ceilalti,supraevaluarea fatisa,si ceea ce este cel mai grav,in acest comportament care frizeaza patologicul, este tinta ( o persoana sau un grup de persoane catre care isi indreapta critica si agresivitatea.)
    Sa ne lumineze Atotbunul Domn Iisus Hristos,mintea si inima,pentru a ajunge si noi sa zicem ,precum Cuviosul Paisie Aghioritul ‘Ma rog la Dumnezeu, spunea el, ca sa ia zile din viata mea si sa le dea patriarhului Atenagora, ca sa se pocaiasca‘.Amin
    Citate si adaptare :http://www.cuvantul-ortodox.ro/sfaturi-parintesti-de-urias-folos-si-pentru-noi-de-la-cuviosul-serafim-de-la-platina/

    Apreciază

  6. 1.Dacă părtășia la erezie e între ortodoxie si erezie, atunci ea este în afara Ortodoxiei?

    2.Se cuvine ca ortodocșii sa aibă părtășie cu cei părtași la erezie intr-o vreme când ecumenismul s-a dat pe față prin „sinod”?daca da, in ce condiții?

    3.Care e folosul comuniunii dintre ortodocși și cei părtași la erezie până la urmă?

    Constantin

    Apreciază

    1. Problema părtășiei la erezie este o problemă falsă a unora care vor ,,certuri și discuții interminabile”. Polemicile născute din folosirea acestei expresii, arată că în altă parte este problema. Este o diversiune folosită de unii ,,mărturisitori” cu scopul de a numi eretici acolo unde Biserica nu s-a grăbit să se pronunțe. De aceea, trebuie să înțelegem că îmbolnăvirea de erezie este un proces pe care noi nu-l putem cunoaște în profunzimea lui. Cine altcineva decât Dumnezeu cunoaște inima omului?!
      1. Este un ortodox cu cugetare sănătoasă în afara Ortodoxiei? Putem cunoaște noi starea omului, gradul lui de îmbolnăvire de erezie? Dacă nu știm, de ce trebuie să definim o stare pe care, poate, numai Dumnezeu o cunoaște?!
      2. Bineințeles că nu trebuie să avem părtășie cu cei părtași la erezie! De aceea ne-am îngrădit!
      3. Nu a vorbit nimeni de un folos al comuniunii dintre ortodocși și cei părtași la erezie, ci s-a limitat atitudinea noastră, de a nu numi eretici pe cei pe care Biserica nu s-a grăbit să-i numească și să-i condamne.
      Vedem practic exagerările unora care se cred ,,sfinți părinți” și care dau anateme, numind chiar pe cei îngrădiți ,,un nou Nestorie ” și ,,un nou Arie”. Eu cred că asta este adevărata problemă! Și nu e una neînsemnată!
      Doamne apără și păzește!

      Apreciază

      1. Multumesc pentru raspuns parinte Claudiu!

        Sunt de acord ca agresivitatea limbajului si insultele tradeaza o mare problema. Totusi cred ca trebuie ingaduinta si rabdare fata de aproapele, poate ca si noi ii dam motive fara sa ne dam seama.

        In acest caz, cred ca trebuie precizat foarte clar ca invatatura despre partasia la erezie nu urmareste amestecarea ortodocsilor (cei ce s-au ingradit) cu cei neingraditi pe motivul „cugetului ortodox.” Consider ca aceasta nu reiese clar din textul de mai sus. In felul acesta „supercorectii” nu ar mai avea motive sa spuna ca <>

        Ce folos cugetul ortodox fara credinta curata? Caci cugetul parut ortodox fara fapte pe masura poate insela cu usurinta.
        „De cei care arată că mărturisesc credinţa ortodoxă, dar sunt în unire cu cei care i se împotrivesc, dacă după mustrare nu vor întrerupe această unire, de aceia trebuie nu numai să te desparţi, dar nici fraţi nu se cuvine să-i mai numeşti” spune Sf. Vasile cel Mare

        Va doresc indeluga rabdare si putere de iertare de la Domnul Hristos! Fie ca insultele si ocarile fratilor sa nu va tulbure si sa nu va raceasca dragostea!

        Apreciază

      2. Și eu vă mulțumesc pentru sinceritate și obiectivitare! Sperăm ca în viitorul apropiat să urmeze studii care să lumineze această problemă și să risipească cu totul confuzia. Dumnezeu să ne dea răbdare și putere de a ierta și de a iubi sincer!

        Apreciază

  7. „Vă rătăciţi neştiind Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu.” (Matei, 22,29)
    „Cand vorbiti, sa aveti rugaciunea mintii, astfel incat cuvintele voastre sa fie imbracate cu putere de sus” (Gheron Iosif Athonitul)
    Multe avem de invatat ,noi nevrednicii,din indemnurile pline de rabdare, chibzuinta si dreapta socoteala ale Parintelui nostru Duhovnic, sub al carui epitrahil ne adapostim in aceste vremuri de prigoana ,in care diavolul se joaca cu mintile oamenilor,coplesiti si slabiti de patimile sufletesti nemarturisite,nestiute ,aparute ca urmare a increderii in sinele propriu,in ego-ul supradimensionat,in dorinta tainica de conduce si a fi important in ochii unora,care sa -i confirme,orgoliul,neobrazarea, invrajbirea,ura si incrancenarea in idei obsesive.
    Sa fi uitat oare ca” *Dumnezeu ne descopera starea noastra sufleteasca prin aproapele nostru, in care ne reflectam ca intr-o oglinda. Daca ne mandrim, il judecam, il clevetim, il zavistuim, il uram, pe scurt avem ganduri rele fata de el, nu suntem pe calea mantuirii. „…dreptatea noastra, toata, ca o carpa lepadata”(Isaia64,6)
    Ce pline de intelepciune,vindecatoare pentru sufletul ranit de sagetile pline de venin ale aproapelui tau,sunt cuvintele Arh.Serafim Alexiev: „*Nu acela arata smerita cugetare care se huleste pe sine insusi (jignirea adusa de noi insine lesne se rabda), ci acela care, hulit si ocarat de altul, nu-si micsoreaza dragostea lui catre el”. (Sf. Ioan Scaraul)
    Cel desavarsit in smerenie nu cauta pricini de a se smeri, caci el a dobandit darul smereniei, in lumina caruia se vede pe sine ca pe un om de dispretuit si ca pacatosul cel mai de pe urma. Nu e mare lucru ca gandul tau este la Dumnezeu! Lucru inalt este sa-ti dai seama ca esti mai prejos decat toata faptura. Doar smerenia este o asemenea fapta. Insa nici aceasta nu mantuieste cand este aratata. Daca socotesti ca nu o ai, atunci te vei mantui.”
    Cu cat privesti mai mult spre Dumnezeu si te aproprii de El, cu atat descoperi mai mult propria ta neputinta. Umilinta este Adevarul; aceasta inseamna sa te infatisezi inaintea lui Dumnezeu si a oamenilor asa cum esti,spune Parintele Hristofor Panaghiotis.
    Primiti Sfintia Voastra ,blagosloviti si iertati,acest micut dar de suflet,pentru toti iubitorii acestui blog Ortodox,cat si pentru cei care urandu-ne si injosind toata stradania si lupta noastra,atata cat este ea dupa putere(stie Domnul, AVVA PARINTE!),ne ajuta in drumul spre mantuire,ca sa marturisim si noi ca” Isaia Pustnicul: Smerenia nu are limba sa vorbeasca despre semenii nostri care neglijeaza ori nesocotesc lucrarea lor sau despre cei ce gandesc raul despre altcineva. Ea nu are ochi si privire care sa ia seama la scaderile altora, nici urechi sa auda cele ce nu ii aduc vreun folos duhovnicesc. Singurul lucru pe care il cugeta, il rosteste, il vede, il aude si il arata tuturor este lipsa de desavarsire, caderile sale.”Amin

    Adaptare si citate din:*http://pandelikos.blogspot.ro/2010/01/curatirea-inimii-pr-hristofor.html

    Apreciază

    1. Sunt convins că iubitorii acestui micuț blog să primească marele dar al cuvântului rostit din inimă, întărit de cuvintele Sfinților de la care, și noi nevrednicii, învățăm smerenia și dragostea, deși suntem neputincioși! Mulțumim tuturor pentru dragoste și răbdare!
      Slavă lui Dumnezeu pentru toate!

      Apreciază

  8. Multumim parintelui Grigorie pentru pertinenta explicatie .Cine cauta mantuirea cu curatie si sinceritate nu ii trebuie mii de dovezi si documente.Inima curata imediat simte adevarul si dreptatea.
    Multe a suferit ,par Grigorie, dar Dumnezeu nu l-a lasat.Sa aiba mila si de acum incolo de dansul.
    Multumim si par Claudiu pentru acest loc unde ne putem hrani si intari duhovniceste.
    Sa faca Bunul Dumnezeu ca toate neintelegerile sa dispara , sa ne unim toti nepomenitorii si sa ducem lupta impotriva ereziei so acolitilor ei.
    Domnul si Mantuitorul nostru sa ne ajute si lumineze in tot ce facem.Cerem sa ne dea putere sa iubim pe tot omul caci si El ne-a iubit pe cand noi inca nu-L iubeam si ne-a asteptat cu dragoste si mila.
    Binecuvantarile cerului sa fie asupra sfintiilor voastre.

    Apreciază

  9. Pr Ciprian Staicu, pr Ioan Miron, Gabriel (Glasul Strămoșesc), dna Doina (Buzău), opriți-vă din alergarea după vânt și reveniți în adevărata luptă, cu ecumenismul și adevărații eretici. Ați făcut destulă tulburare! Ajunge, pentru Dumnezeu! Nu vedeți în ce duh ați intrat?! O să ajungeți ca acei cruciați care în numele credinței au omorât și au prădat. Voi nu numai că ucideți și tâlhăriți (duhovnicește vorbind), dar și duceți în robie pe cei neîntăriți care sunt manipulați cu nerușinare, promițând-le ,,trofee” de eretici, pârjoliți cu denigrări și invective, pe care nu le-am auzit și nu le-am mai trăit până acum. Ați făcut suficientă tulburare în Biserica lui Hristos! Cine poate estima pierderile sufletești și duhovnicești?! Chiar nu vă pasă de cei cărora le datorăm dragostea și slujirea, și care sunt cu noi în această luptă?! Opriți-vă la timp, căci duhul în care vă găsiți este unul schismatic! Cum se poate, ca la nivel panortodox, părinții, monahii și mirenii să se ferească de a numi eretici pe cei neîngrădiți cu cugetare ortodoxă, iar voi, plini de curaj și înveșmântați peste patima mândriei cu haina ,,mărturisirii”, ați luat-o înaintea unui Sinod panortodox, stabilind cine este și cine nu este eretic în Biserică. Iar ca mustrarea să fie deplină și rușinea după măsura faptelor voastre aducem și cuvântul părinților basarabeni, care s-au îngrădit de erezie și refuză a-i numi eretici pe cei care sunt în comuniune cu ei (adică părtași la erezie)!

    VESTE BUNĂ DIN BASARABIA!
    ,,Părinții basarabeni au decis (săptămâna aceasta) să îi numească, până la condamnarea sinodală, pe ecumeniști – „propovăduitori ai ereziei”, iar pe poporul care pomenește – „cei aflați în comuniune cu erezia”.
    Amintim și cuvântul Părinților Aghioriți din decembrie 2016, care spun că cei care vor judeca pe cei ce fac lucrare de luminare a poporului dintre ,,preoți, teologi, monahi și maici” care nu au întrerupt pomenirea, vor ,,CĂDEA DIN BISERICĂ”!!! Oare între timp s-a schimbat ceva și nu știm și noi?! Dacă da, faceți o scrisoare oficială ca cea din decembrie și opriți-vă să mai vorbiți ,,pe la colțuri”!
    Dumnezeu să ne lumineze!

    Apreciază

    1. Parintele Ciprian, dacă ar dori sa fie considerat hipercorect, ar trebui sa fie mai atent la predicile pe care le postează pe internet. Călătorind printre cuvintele ultimei predici postate pe ,,Prietenii Sfântului Efrem”, am observat un mesaj pe care nu cred ca a intenționat să-l transmită. Si totusi! Of, Doamne!

      Aștept cu interes sa posteze cuvinte cu adevărat ziditoare, sa acorde atenția cuvenita Literei și Duhului și sa predice spre slava lui Dumnezeu și spre folosul aproapelui și sa ne întărească în credință prin puterea exemplului personal.

      Apreciază

  10. Sfânta Cuvioasa Parascheva, prin viata ta smerita, mare trecere ai dobandit in fata lui DumnezeU! Ajuta-ne, prin rugăciuni către Preasfânta Treime, sa sporim în credință, nădejde, dragoste, smerenie, curăție, milostenie, cumpătare, blândețe, îndelungă răbdare și hărnicie!
    Ajuta-ne sa ne vindecăm de mânie, mândrie, zgârcenie, lăcomie, desfrânare, invidie și lene!
    Ajuta-ne pe fiecare sa luptam cu propriile patimi, pentru ca inima noastră sa poată fi templu al Duhului Sfânt, ca sa nu mai greșim în aceste vremuri de cernere!

    Apreciază

  11. Daca la Radeni se dau anateme,unde merg,,partasii la erezie,,?..daca ne-am ingradit de erazie de ce trebuie sa ne sucim mintile cu atatea filosofari pe teme ,,pertasiei,,?

    Apreciază

  12. Intrucat ati mentionat faptul ca „Articolul de față nu este definitiv, fiind propus discuției celorlați părinți nepomenitori.”, desi nu ma regasesc in tagma celor mentionati a fi indreptatiti sa discute articolul, va trimit totusi umila mea intelegere asupra unui paragraf al scrisorii pr. Grigorie Sanda, despre care care cred ca contine o interpretare gresita. Si anume, se spune in scrisoare asa:
    „Unii poate vor spune: “Da, dar Sfântul Teodor accepta binecuvântarea preotului pomenitor care nu a avut o părtăşie conştientă cu ereticul, cu episcopul său”. În prima parte a textului Sfântul Teodor spune că preotul care pomeneşte din frică poate binecuvânta, iar în partea a doua spune numai dacă nu a slujit, nici nu a avut conştient părtăşie nici cu eretic nici cu episcopul său. Oare Sfântul Teodor se contrazice pe sine? Nu, în niciun caz, este clar că preotul care pomeneşte din frica este conştient de erezia episcopului său. Atunci care este sensul părţii a doua a textului “dacă nu a avut conştient părtăşie cu eretic sau episcopul său”? Prin această părtăşie conştientă Sfântul Teodor vrea să spună că dacă preotul şi-a însuşit credinţa sau o parte din credinţa eretică a ierarhului său, deci are părtăşie conştientă, nu poate binecuvânta masa.”

    Expresia „partasie constienta” nu se refera nicidecum la insusirea, totala sau partiala, a ereziei ierarhului, ci la impreuna-slujirea cu acesta bine stiind (sau constient fiind) ca acesta este eretic. Spuna asta pentru ca Sfantul Theodor, in cel putin alte 2 pasaje, face desosebire intre partasie (sau impartasire) si pomenirea numelui:

    1. „Şi pe sfinţia ta iarăşi am primit-o în vrednica arhieriei, după cum o şi pomenim la liturghie în fiecare zi. Şi întru nimic nu e vreo nedumerire [în ceea ce te priveşte] decât numai pentru iconom, care, caterisit fiind în multe chipuri de sfintele canoane şi mai cu seamă după afurisirea de nouă ani, el iarăşi slujeşte cele sfinte şi nu oriunde (căci atunci ar fi putut fi suferit acest lucru, de vreme ce noi nu avem părtăşie cu el în fapt), ci, ca să spun de-a dreptul, în însuşi izvorul preoţiei noastre, intrând şi liturghisind pururea împreună cu tine, cel cu vieţuirea curată. Aşadar, ceea ce e drept şi cuvios şi fără poticnire pentru popoarele lui Dumnezeu şi mai ales pentru tagma noastră [preoţească] este ca cel care a intrat în chip nevrednic în ea să fie scos de la slujba celor sfinte, noi pomenindu-te pe sfinţia ta şi având părtăşie cu tot ierarhul şi preotul care nu sunt de faţă osândiţi, după Teolog.” (din Scrisoarea 30 – Patriarhului Nichifor)

    2. „Deci, împreună cu salutarea mea către tine, pe acestea am socotit necesar să le amintesc părinţimii tale ca, ştiind că este erezie, să fugi de erezie, adică de eretici, încât nici să te împărtăşeşti cu ei, nici să-i pomeneşti la dumnezeiasca liturghie, în preasfânta51 ta mănăstire. Fiindcă cele mai mari ameninţări spuse de sfinţi zac asupra celor ce se învoiesc52, chiar numai să-i primească la masă53. Şi dacă ar zice cuvioşia ta cum de nu am spus aceasta mai înainte de robie, ba că şi noi i-am pomenit pe cei din Bizanţ, aceea să se ştie că [atunci] nu fusese sinod, nici era pronunţată anatema şi dogma cea rea54. Şi mai înainte de acestea nu era sigur dacă trebuie să ne depărtăm cu totul de cei fărădelege sau numai să fugim de împărtăşirea pe faţă cu ei, dar să-i pomenim [totuşi], printr-o iconomie cuvenită până la o vreme. Dar când necredinţa eretică a ieşit limpede pe faţă şi a fost dată la arătare prin sinod, trebuie de acum să-ţi arăţi pe faţă evlavia ta, împreună cu toţi ortodocşii, prin faptul de a nu te împărtăşi cu cei rău credincioşi, nici să pomeneşti pe vreunul din cei aflaţi în sinodul cel adulter sau care cugetă la fel cu el [cu sinodul adulter].” (din SCRISOAREA 39 – Egumenului Teofil)

    Cel mai limpede este citatul 2, unde scrie: „Şi mai înainte de acestea nu era sigur dacă trebuie să ne depărtăm cu totul de cei fărădelege sau numai să fugim de împărtăşirea pe faţă cu ei, dar să-i pomenim [totuşi], printr-o iconomie cuvenită până la o vreme.” Deci la Sfantul Theodor impartasirea pe fata, sau partasia constienta (acelasi lucru dupa parerea mea) este privita oarecum separat de pomenirea numelui (impartasirea fiind un lucru mult mai grav decat pomenirea numelui, pomenire pe care o poti continua inca o vreme dupa intreruperea partasiei pe fata).

    Asadar, dupa intelegerea mea, interpretarea corecta a pasajului “dacă nu a avut conştient părtăşie cu eretic sau episcopul său” este aceasta: daca nu a impreuna-slujit (si impartasit in consecinta) cu ierarhul eretic, ci doar il pomeneste din frica.

    Iertati.

    Apreciază

  13. 14.De aceea, aşa zice Domnul Dumnezeul puterilor: „Pentru că voi grăiţi asemenea vorbe, iată voi face cuvintele Mele foc în gura ta, iar pe poporul acesta îl voi face lemne ş-l va mistui focul acesta.[Ieremia5;14]
    ,,În ce-i priveşte pe cei care trăncănesc, să-i lăsăm să trăncănească despre lucruri fără noimă cât doresc, iar pe defăimători să-i lăsăm să-şi rostească clevetelile. Noi suntem gata să ne apărăm pe noi înşine în orice privinţă şi să respingem orice acuză se aduce împotriva noastră”Sf.Teodor Studitul

    Blagosloviti si iertati ,Sfintia Voastra!
    Deosebit de frumos,intelept si documentat,raspunsul Pr.Matei Vulcanescu LA TEXTUL PĂRINTELUI EFTIMIE TRICAMINAS,pus pe seama Mitropolitului Serafim de Pireu.Sunt convinsa ca acuzatorii de profesie ,infestati de duhul invrajbirii,al criticii nefondate si al dezbinarii,se vor ridica si impotriva acestui articol,pentru ca nu-i asa, ei sunt adevaratii teologi,care detin cheia la toate afirmatiile care nu le sustin ideile eronate care duc la schisma.
    Totul se implineste in apostazia generalizata ,pe care o traim ,iar saparea din interior a fratilor ortodocsi „rataciti”,este condamnata prin cuvintele Fericitului Cuvios Serafim Rose:
    „Să te fereşti de atitudinea exagerat de critică. Nu spun să-ţi anulezi inte­lectul şi discernământul, ci mai curând să le subordonezi unei inimi pline de credinţă („inimă” însemnând nu doar „sentiment”, ci ceva mult mai profund -organul care îl cunoaşte pe Dumnezeu).Din păcate, sunt unii [..]care se cred foarte „isteţi” şi folosesc Ortodoxia ca pe un mijloc de a se simţi superiori faţă de neortodocşi şi uneori chiar faţă de ortodocşii din alte jurisdicţii… care se mândresc că „ştiu mai bine” decât catolicii şi protestanţii, ajung adeseori să „ştie mai bine” şi de­cât preotul lor din parohie, şi decât episcopul, şi, până la urmă, chiar şi decât Pă­rinţii şi întreaga Biserică!”
    Cerule! Ce se intampla cu oamenii? Cat de usor este tras cineva de la calea slujirii lui Dumnezeu in tot felul de factiuni, invidii si incercari de razbunare.
    Cat de multa nadejde este pentru cei ce nu se incred lor prea mult si nu ii critica peste masura pe ceilalti! Si cat de putina nadejde este pentru cei ce fac altminteri!
    Ma gandesc… la generatia in varsta care acum e aproape dusa, si vreau sa-i plang pe tinerii stie-tot care nu au inteles nimic. Dar intelegerea vine numai prin suferinta adevarata, si cat de multi pot face aceasta?
    Nu te increde prea mult mintii tale; gandirea trebuie rafinata prin suferinta, caci altfel nu va rezista incercarii acestor vremuri crude.
    .. calitatea necesara este o anume smerenie profunda a mintii care ii da putinta cuiva sa accepte alte feluri de a privi lucrurile, alte accente, ca fiind la fel de ortodoxe precum proprii…
    (sursa: Ne vorbeste Parintele Serafim (Rose). Extrase din scrierile sale)
    …este foarte usor sa credem ca suntem plini de ravna si de strictete, pe cand in realitate ne lasam, mai ales, in voia patimii noastre pentru dreptatea sinelui…si iata cum apare„boala corectitudinii”, atunci cand oamenii citeaza canoane, Parinti, tipicul bisericesc, spre a dovedi ca au „dreptate” si ca toti ceilalti se inseala. Corectitudinea poate deveni cu adevarat o „boala” atunci cand este administrata fara dragoste, toleranta si fara constientizarea propriei intelegeri imperfecte, a cuiva. O astfel de „corectitudine” va produce mereu numai schisme, si in cele din urma ajuta numai miscarea ecumenica, reducand numarul celor ce marturisesc Ortodoxia.
    Trebuie sa ne straduim ca marturia misionara pe care o dam sa ajute la plamadirea nu a unor experti in litera legii, reci, calculati, “corecti”, ci a unor crestini calzi, iubitori, simpli – macar pe cat ne va ingadui aroganta noastra fire apuseana.Astfel ca si prea multa “corectitudine” in Ortodoxie, fara o inima crestina iubitoare, nu ii va putea rezista Antihristului; cel care il va recunoaste si ii va rezista cu tarie o va face indeosebi prin inima si nu prin minte. Trebuie sa ne dezvoltam launtric simtamintele si instinctele crestine drepte, si sa lasam deoparte toata fascinatia asupra “satisfactiilor duhovnicesti” (“conforturi spirituale”) ale modului de viata ortodox, caci altfel vom fi – precum nota un observator plin de discernamant al convertitilor din ziua de astazi – “ortodocsi, dar nu si crestini”.“Nici macar nu mai este vorba de cine este un „bun” crestin-ortodox, sau unul „prost”; întrebarea care se pune acum este aceasta: va mai supravietui macar credinta noastra?”
    http://www.cuvantul-ortodox.ro/cuv-seraphim-rose-si-lectia-esentiala-a-discernamantului-pur-si-simplu-actual-ii/

    Apreciază

  14. Un text potrivit situatiei actuale,cand fratele se opune fratelui,condamnandu-l la moarte,prin etichete de eretic si ecumenist,uitand,in razbunarea sa vremelnica,ca a depasit orice urma de buna-credinta si elementar bun simt, dorinta nestapanita de a avea mereu dreptate s-a raspandit ca o umbra intunecata in mintea si corpul lui,ucigand binele facut pana acum, facandu-se dusmanal sinelui propriu si al aproapelui, calcand astfel legile divine in picioare.
    „Niciodata pana in vremea noastra omul n-a fost mai mandru, mai autosuficient, mai indaratnic, mai inchinator la idolul mintii proprii. Desteptaciunea si cultura l-au dus pe omul contemporan pana la culmi nebanuite de rafinament si subtilitate in gasirea unor modalitati de a se pacali pe el insusi, de a inventa justificari sofistice (dar teologice, duhovnicesti!) verosimile pentru toate, de a se refugia in victimizari si de a face in asa fel incat “sa cada mereu in picioare” si sa nu se lase “(in)frant” niciodata. De a se strecura mereu profitabil si oportun(ist), de a se descurca in toate, de a aluneca mereu pe langa adevar.
    Nu e de ajuns sa stim multe, sa avem o minte buna sau sa credem ca intuitia sau trairile noastre nu ne insala niciodata (ceea ce deja este o mare inselare!). Dimpotriva, cu cat suntem mai bogati in toate acestea, cu atat suntem mai in primejdie si cu atat trebuie sa ne smerim mai mult, ca sa nu cadem prada cumplitelor boli ale ego-ului umflat. Insa astazi sunt in voga alte principii decat cele evanghelice ale ascunderii virtutilor, astazi diavolul deghizat in inger de lumina ne sopteste: daca ai niste daruri, niste “talanti” (cat de mult s-a pierdut si intelesul duhovnicesc al “talantilor”, redusi la simplele daruri naturale…), foloseste-i din plin si arata-le si celorlalti; vezi ca esti valoros, esti inzestrat, poti mai mult, meriti mai mult!
    Cata parere de sine avem, atata minciuna zace in noi fara sa stim, atata iad al necredintei ne stapaneste pe nesimtite. Cu cat ne cultivam mai mult duhul demonic de ambitie, “desteptaciunea” si patima dreptatii proprii, cu atat ne vom cunoaste pe noi insine mai putin si vom pierde orice sansa la discernamantul duhovnicesc (care vine numai prin smerenie si ascultare in adevar).
    Din toate aceste cauze, si poate si multe altele, crestinului de azi ii este tot mai straina smerenia, credinta si inima plina de iubire a sutasului din Evanghelie. Din aceste cauze, noi, ortodocsii cei mai ortodocsi, tocmai noi putem sa fim cei mai vrednici de plans apostati, pentru ca vietuim dupa un duh strain, mandru, eretic, luciferic si, astfel, ne inchinam, prin viata noastra, altor dumnezei. Tocmai noi, cei care traim usuratic si suficient ca si cum am primit deja calitatea de “fii ai imparatiei”, vom risca sa auzim – sa nu fie! – aceste cuvinte ale Judecatorului:
    ‘Si zic voua ca multi de la rasarit si de la apus vor veni si vor sta la masa cu Avraam, cu Isaac si cu Iacov in imparatia cerurilor. Iar fiii imparatiei vor fi aruncati in intunericul cel mai din afara; acolo va fi plangerea si scrasnirea dintilor.'[Matei8;11,12]
    http://www.cuvantul-ortodox.ro/du-te-sa-ti-fie-dupa-cum-ai-crezut/
    Vindecarea lor nu mai sta in puterea lor si nici a noastra,oricate sfaturi si argumente duhovnicesti ar primi,pentru ca boala a pus stapanire pe dansii.
    „*Nu doctoriile şi unsorile vindecă: ci Dumnezeu. Dumnezeu vindecă, fie nemijlocit prin cuvântul Său, fie mijlocit prin leacuri – după credinţa omului. Nici un leac din lume nu poate stârpi boala fără puterea, prezenţa si cuvântul lui Dumnezeu.
    Slavă Dumnezeului Celui Viu pentru fără de număr tămăduirile Sale asupra credincioşilor Săi prin cuvântul Său cel puternic, din vremurile trecute si din ziua de astăzi.”Sf.Nicolae Velimirovici
    *http://www.cuvantul-ortodox.ro/vindecarea-slugii-sutasului/

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s