Drept la replică în legătură cu articolul despre pr. Ciprian Staicu: „Preotul Ciprian Staicu insultă și blestemă o creștină care i-a cerut un sfat duhovnicesc”

download

,,Recunosc, pr. Ciprian Staicu m-a primit foarte frumos când ne-am întâlnit în iunie la Sfinţia Sa să mă spovedesc.

Îi mulţumesc foarte mult pentru acest lucru şi pentru răbdarea de care a dat dovadă atunci, încă îi sunt foarte recunoscătoare. L-am şi lăudat atunci către alţi creştini, pentru că a avut atâta răbdare cu mine.

M-am recompensat însă şi eu, căci îmi dau seama cât de greu îi este unui preot nepomenitor. Cu ce am putut, cu cât a îngăduit Dumnezeu.

Recunosc că au apărut discuţii foarte aprinse între mine şi pr. Ciprian pe motiv că nu vreau să renunţ la duhovnicul meu actual, discuţii pe care nu mi-am dorit să le fac publice, pentru că nu consider că sunt relevante.

Totuşi într-un e-mail pe care i l-am trimis pr. Ciprian Staicu pe data de 23 septembrie 2017 (pe care îl ataşez acestei discuţii), i-am anunţat foarte clar decizia mea de a nu mă mai spovedi la Sfinţia Sa. Oricum îmi scrisese într-un SMS că nu mă mai poate primi la spovadă. Foarte bine, îi accept decizia şi nu e nici o supărare din partea mea.

mail_catre_pr_Ciprian_Staicu

Am avut înainte de acest e-mail o discuţie în Bucureşti, este foarte adevărat, dar nu numai atunci ci şi mai înainte, în care mă sfătuia să renunţ la duhovnicul meu.

Veţi vedea în e-mailul din 23 septembrie că sunt confuză. Şi pentru că nu îmi doream să bag zâzanie între părinţii nepomenitori am văzut ca firesc să trimit acel memoriu în care să îmi prezint situaţia şi să se ia o decizie în privinţa mea de către toţi părinţii, nu doar unul sau altul să hotărască, pentru că în felul acesta se va ajunge la ceartă între părinţi. Până la urmă este o problemă extrem de serioasă şi o astfel de decizie trebuie asumată de către toţi membrii Sinaxei (cum ne raportăm la cei care pomenesc, dar sunt favorabili celor care au întrerupt pomenirea). Nu este relevant numele părintelui meu duhovnic şi nu e relevant nici faptul că părintele Staicu a fost cel la care părintele meu m-a trimis. Astfel că vă rog să ignoraţi orice nume de părinţi care ar putea să fie vehiculate prin comentarii. Le voi infirma categoric,  pentru că nu e important. Eu am vrut doar să semnalez o situaţie care se poate întâmpla oricui şi am vrut ca părinţii să ia o decizie în acest caz să ştim cu toţii ce e de făcut în astfel de situaţii. De aceea am şi menţionat că nu sunt un membru marcant, pentru că nu vreau ca pentru mine să fie vreo decizie specială.

M-am spovedit şi împărtăşit o singură dată la un alt părinte care nu pomeneşte ierarhul, înainte de a apărea aceste discuţii atât de aprinse legate de starea de erezie şi părtăşie la erezie deoarece urma să plec în pelerinaj cu pr. Ciprian şi nu aveam cum să ajung la duhovnicul meu (iar pr. Ciprian mi-a „impus” această condiţie si sunt de acord, deci îi mulţumesc), şi o singură dată la pr. Ciprian tot înainte de aceste discuţii. După ce au început să apară astfel de discuţii am considerat că trebuie să fiu mai rezervată şi m-am limitat doar a participa la slujbe unde nu se pomeneşte ierarhul.

Resping acuzaţia părintelui Ciprian cum că l-aş fi sfătuit să meargă la psihiatrie (nu îl consider nebun, ferească Domnul), însă admit că i-am recomandat să meargă la psiholog (psihologul e pentru oameni normali, în caz că pr. Ciprian nu ştie).

Îmi cer iertare în mod public pentru această jignire şi alte câteva pe care i le-am adus în privat într-un singur e-mail, trimis pe 9 octombrie. Recunosc, nu am nici o justificare pentru acest lucru. M-am aprins din cauza faptului că o discuţie teologică aşa de importantă s-a transformat în motiv pentru Sfinţia Sa de a face public atacuri la persoană (sau cel puţin aşa văd eu lucrurile) şi am dorit să opresc cumva asta, nu dezbaterea în sine, ci modul în care se desfăşoară. Este singurul motiv pentru care ma simt vinovată faţă de Sfinţia Sa. Dar sunt un om cu patimi, aşa că îl rog să aibă aşteptări realiste de la mine şi să îmi fie exemplu, nu să mă urmeze în patimile mele.

Am vrut de mai multe ori să stau de vorbă cu pr. Staicu despre situaţia mea, să mă lămurească, înainte de mailul din 23 septembrie dar a refuzat de fiecare dată să îmi combată argumentele cu care veneam, pur şi simplu am avut impresia că nu am cu cine discuta – ori era ca Sfinţia Sa ori ignora, acuza etc. Sigur îmi afirma răspicat că nu se poate şi, şi. Am luat act de poziţia Sfinţiei Sale, chiar dacă nu am înţeles-o. Dar aveam nevoie să ştiu şi dacă poziţia Sfinţiei Sale este împărtăşită şi de ceilalţi preoţi mărturisitori.

Recunosc de asemenea că nu mi-am dorit nici ca memoriul să fie făcut public, ci să fie adresat membrilor Sinaxei, nici ca e-mailul părintelui Ciprian către mine să fie făcut public (cu toate că am acceptat la un moment dat propunerea prin telefon, dar apoi, dimineaţa, mi-am dat seama că nu e bine), însă înţeleg foarte bine intenţia pozitivă a persoanelor care au făcut aceasta în ceea ce mă priveşte, aceea de a-mi lua apărarea, astfel că le mulţumesc pentru faptul că îmi iau apărarea. Având în vedere faptul că la un moment dat am acceptat publicarea, sunt pe deplin responsabilă de ceea ce a ieşit.

Sunt singura responsabilă pentru aceste tensiuni şi îmi asum asta şi îmi cer iertare faţă de toţi cei cărora le-am greşit, smintindu-i şi provocând dezbinare mai mare, deşi eu mi-am dorit doar o clarificare. Astfel că poate „canonul” părintelui Ciprian e îndreptăţit având în vedere că am provocat atâta supărare.

Recunosc că am fost foarte supărată pe pr. Ciprian pentru mailul care s-a făcut public, dar dacă Dumnezeu a îngăduit înseamnă că patimile mele sunt foarte mari, aşa că e cazul să mă smeresc şi să accept ceea ce până la urmă de la Dumnezeu este.

Tot ce îmi doresc este ca discuţia legată de acest memoriu să fie una civilizată, fără atacuri la persoană, nu e de dorit pentru nimeni. Şi să se ajungă la o concluzie. Indiferent care va fi aceea. Sigur că am sperat şi mai sper ca răspunsul la memoriul meu să îmi fie favorabil, e omeneşte să îţi doreşti aceasta, şi voi face tot ce îmi stă în putinţă să îmi susţin cu argumente pertinente punctul de vedere, dar nu mă voi supăra de un răspuns nefavorabil.

În continuare îmi susţin punctul de vedere – care este al meu – vă rog să nu îl implicaţi pe duhovnicul meu în aceasta, nu este cu nimic responsabil de conţinutul memoriului meu, nici nu ştie de el – anume că dacă nu se poate să rămân la părintele meu nu voi mai participa la slujbele unde nu se pomeneşte ierarhul, nu pentru că aş acuza pe cineva de ceva, dar pur şi simplu înseamnă că avem opinii diferite şi decât să ne certăm public şi să ne acuzăm unii pe alţii, e mai bine să îşi vadă fiecare de drumul său. Nu va fi nici o pierdere în ceea ce mă priveşte, sunt un participant obişnuit, care nu s-a remarcat prin nimic, decât acum făcând atâta rău.

Deocamdată vă rog să îmi respectaţi decizia de a nu-mi face publică identitatea, nu cred că e relevantă.

Încă o dată îmi cer iertare pentru tulburările provocate”.

26 octombrie 2017