„Un întuneric apăsător şi sumbru s-a aşternut peste Biserici, pentru că luminătorii lumii, pe care Dumnezeu i-a pus să lumineze sufletele oamenilor, au fost îndepărtaţi” (Sf. Vasile cel Mare)

Expunere a situaţiei Bisericii

biserica-chivotul-mantuirii„Deci, cu ce vom asemui situaţia prezentă ?

Seamănă, într-adevăr, unui război naval, izbucnit între marinari războinici, din cauza unor vechi fricţiuni , imaginează-ţi, deci, acest tablou : flota (părţilor beligerante) porneşte din ambele părţi la atac cu mult elan. Apropiindu-se corăbiile una de alta, mînia ajunge la culme şi (bărbaţii) încep lupta. Presupune, dacă vrei, că în acelaşi timp corăbiile sînt zdruncinate de o furtună violentă şi că o întunecime densă, provocată de nori, învăluie totul, încît să nu se mai poată face deosebire între prieteni şi duşmani, iar semnele lor distinctive nu mai pot fi recunoscute din cauza confuziei (generale). Să mai adăugăm tabloului, pentru a-l face mai viu, o mare agitată, o ploaie torenţială si valuri ridicate de furtună. Apoi, un vînt puternic, suflînd din toate părţile, către acelaşi punct şi vasele ciocnindu-se (între ele). (În această situaţie), închipuie-ţi că unii dintre luptători trădează, trecînd în cursul luptei în tabăra duşmană, alţii încearcă să conducă vasele purtate de vînturi, împotriva atacanţilor, iar alţii (cuprinşi) de revolta pe care le-a inspirat-o invidia faţă de superiori şi de dorinţa de a fi fiecare stăpîn, se ucid reciproc. Adaugă acestora un zgomot confuz (provocat) de vui­turile care şuieră, de ciocnirea corăbiilor, de valurile care fierb şi de ţipetele luptătorilor, care proferă tot felul de cuvinte din cauza celor ce suferă, încît să nu se audă nici vocea comandantului, nici a cîrmaciului şi peste tot să se aştearnă o dezordine şi o confuzie înfricoşă­toare, multe greşeli comiţîndu-se din cauza disperării.Adaugă acestora şi o extraordinară boală a doxomaniei, încît, deşi corabia se scufundă, cearta pentru întîietate să mai preocupe încă pe pasageri. Treci acum de la imagine la prototipul însuşi al răutăţii. Fracţi­unea ariană, separîndu-se de Biserica lui Dumnezeu, nu părea mai de mult a fi singura grupare duşmană ? Ei bine, după o lungă şi penibilă «dispută, s-a pornit război deschis împotriva noastră, iar odată pornit, războiul s-a lăţit şi a luat forme multiple, trezind în toţi suspiciune şi ură neîmpăcată. Această agitaţie a Bisericilor nu este mai rea decît orice furtună pe mare ? În timpul ei, orice limită pusă de părinţi este depăşită şi dogmele sînt clătinate. (În această dispută) se cutremură şi se dărîmă toate. Căzînd unii asupra altora, sîntem doborîţi unii de alţii. Chiar dacă duşmanul nu ajunge să te lovească, însoţitorul (tău) te răneşte. Chiar dacă (duşmanul) cade lovit, tovarăşul (tău) de arme intervine. Sîntem în comuniune unii cu alţii, atîta timp cît urîm împreună pe duş­mani. Dar, îndată ce duşmanii sînt îndepărtaţi, ne şi privim unii pe alţii ca duşmani. Apoi, cine ar putea să enumere mulţimea naufragiilor ? Unii se scufundă din (cauza) atacului duşmanilor, alţii din (cauza) complotului secret al aliaţilor, alţii din (cauza) lipsei de experienţă a conducătorilor. Biserici întregi au pierit lovindu-se de momelile ereti­cilor ca de nişte stînci şi mulţi au naufragiat de la credinţă, pentru că preluînd frînele (Bisericii) n-au înţeles să urmeze pe Mîntuitorul pînă la patimă. Tulburările pe care le provoacă conducătorii acestei lumi nu tulbură popoarele mai puternic decît orice furtună ? Într-adevăr, un întuneric apăsător şi sumbru s-a aşternut peste Bi­serici, pentru că luminătorii lumii, pe care Dumnezeu i-a pus să lumi­neze sufletele oamenilor, au fost îndepărtaţi. Şi pe cînd ne temem că totul va fi distrus, pofta de ceartă îi face (pe sectari) să nu perceapă acest pericol. Pentru că dau mai multă importanţă nemulţumirii personale decît (faptului că poate izbucni) un război general ; dorinţa de a stăpîni peste adversari este pusă înaintea folosului obştesc; satisface­rea imediată a egoismului este preferată recompenselor care se vor da mai tîrziu. De aceea, toţi, fără excepţie, fiecare cum poate, ridică mîini ucigaşe împotriva aproapelui. Ţipetele celor care se luptă între ei, îm­preună cu un vuiet nedesluşit, (provocat) de amestecul zgomotelor ne­întrerupte, au umplut deja aproape toată Biserica, ducînd la exagerări şi la alterarea dreptei credinţe. Pentru că unii, confundînd persoanele (ajung) la iudaism, iar alţii susţinînd că firile (spirituală şi materială) se duşmănesc, sînt conduşi spre păgînism. Nici Scriptura, de Dumnezeu inspirată, nu ajunge să-i împace, nici tradiţiile apostolilor. Una este condiţia pentru a le cîştiga prietenia : să li se vorbească măgulitor. O nepotrivire de păreri este de ajuns (a constitui) motiv pentru duşmani. Asemănarea în greşeală le dă încrederea pentru participarea la rebe­liune mai mult decît orice fel de legămînt. Teolog este oricine (vor­beşte despre Dumnezeu), chiar dacă are sufletul întinat de nenumărate păcate. De aceea, inovatorii au foarte mulţi partizani. De aceea, (per­soane) de sine hirotonite, urmărind prin orice mijloc (posturile mari), îşi împart conducerea Bisericilor, ignorînd iconomia Duhului Sfînt. Şi, pe cînd instituţiile evanghelice sînt în întregime răvăşite, se observă o nedescrisă alergare după putere ; fiecare dintre cei care vor să ajungă la cîrmă îşi dă silinţa să iasă în evidenţă. Datorită acestei iubiri de stăpînire, o anarhie înfricoşătoare domneşte şi între popoare. Recomandările con­ducătorilor sînt cu totul nefolositoare şi fără rezultat, pentru că fie­care socoteşte că nu mai este obligat să dea ascultare cuiva, că fiecare crede că este chemat să conducă pe alţii. De aceea, am considerat că este mai folositor a tăcea decît a vorbi, pentru că nu poate să se audă cuvîntul omului prin astfel de zgomote. Pentru că, dacă sînt adevărate cuvintele Eclesiastului că «în linişte se aud cuvintele înţelepţilor» ( Ecl. IX, 17), este departe de a fi oportun ca în prezenta situaţie să vorbim despre acestea. Îmi amintesc apoi şi acel cuvînt pro­fetic : «Cel înţelept va tăcea în acel timp, pentru că timpul este rău» (Amos V, 13) . Şi este rău, într-adevăr, acest timp, pentru că unii pun piedici, alţii sar împrejurul celui căzut, alţii aplaudă şi nu este cel ce întinde mîna din compasiune celui care a îngenuncheat, deşi după legea veche este con­damnabil şi cel ce trece (indiferent) pe lîngă animalul duşmanului, că­zut sub povară (leş. XXIII, 5). Acum nu mai au valoare astfel (de principii). Din ce cauza ? Pentru că iubirea s-a răcit peste tot şi buna înţelegere a dispărut, iar armoniei i se ignorează chiar numele. Au dispărut admo­nestările, făcute din iubire, nicăieri nu există inimă creştină, nicăieri (nu se varsă) lacrimă de compătimire. Nu vine nimeni în ajutorul celui slab în credinţă şi atîta ură s-a aprins între cei de acelaşi neam, încît fiecare se bucură mai mult de nenorocirile aproapelui decît de suc­cesele proprii. Şi, după cum în epidemiile de ciumă aceleaşi (necazuri) suferă şi cei care respectă cu toată străşnicia regimul alimentar, pen­tru că se contaminează prin contacul cu cei infectaţi de boală, la fel şi acum (noi) toţi sîntem purtaţi ca de o ciumă, de duhul de ceartă care ne-a cuprins sufletele de zelul celor răi. De aceea, pe cînd judecători neiertători şi cruzi stau (să judece) pe cei ce greşesc, judecători ne­drepţi şi răuvoitori stau să judece faptele celor buni. După cît se pare, atît (de mult) s-a sălăşluit răul în noi, încît am devenit mai fără de minte decît animalele ; pentru că dacă acelea fac împreună cu cele de aceeaşi rasă o turmă, noi purtăm războiul cel mai nenorocit împotriva alor noştri. Deci, pentru toate acestea trebuie să tac, însă iubirea m-a atras de partea cealaltă, ea care nu caută folosul personal şi pre­tinde (omului) să învingă orice greutate (impusă) de timp şi de împre­jurări. Apoi, tinerii (aruncaţi în foc) în Babilon ne-au învăţat că, chiar dacă nimeni nu există de partea bunei credinţe, se cuvine să ne facem datoria. Ei, din mijlocul flăcării, lăudau pe Dumnezeu fără a lua în seamă mulţimea celor care dispreţuiau adevărul — şi trei fiind, se sprijineau reciproc. De aceea, nici pe noi nu ne-a înfricoşat mulţimea duşmanilor, ci, punîndu-ne nădejdea în ajutorul Duhului, am predicat adevărul cu toată îndrăzneala. De altfel, ar fi cel mai rău lucru dintre toate ca, pe cînd cei care defăima pe Duhul să-şi ia curajul a înfrunta dreapta credinţă cu atîta uşurinţă, noi, cei ce avem un astfel de apără­tor, să ne temem a sluji învăţătura pe care am primit-o de la părinţi pe caile tradiţiei. Dispoziţia noastră (în a expune adevărurile de credinţă) a fost animată de flacăra iubirii tale neprefăcute şi de calmul caracte­rului tău, care garantează că nu vor fi făcute cunoscute multora cele scrise ; nu pentru că acestea nu trebuie să fie cunoscute, ci pen­tru ca mărgăritarele să nu fie aruncate înaintea porcilor. Acestea am avut de spus în legătură cu această temă. Dacă ţi se pare că sînt de ajuns, să punem aici capăt discuţiilor. Dacă ţi se pare că lipseşte ceva, n-am să mă supăr dacă te vei deda cu sîrg cercetării şi prin întrebări, fără duh de ceartă, vei completa ceea ce trebuie cunos­cut. Domnul va da, fie prin mine, fie prin alţii, împlinirea celor ce lip­sesc, prin cunoaşterea pe care o dă Duhul celor vrednici de darurile Sale”.

Sf. Vasile cel Mare, Scrieri – partea a III-a – , Editura Institutului Biblic si de Misiune al BOR, 1988, Col 212-217

Sursa: Un întuneric apăsător şi sumbru s-a aşternut peste Bi­serici, pentru că luminătorii lumii, pe care Dumnezeu i-a pus să lumi­neze sufletele oamenilor, au fost îndepărtaţi | Apărătorul Ortodox

 

Autor: Preot Claudiu

pr_claudiubuza@yahoo.com

4 gânduri despre „„Un întuneric apăsător şi sumbru s-a aşternut peste Biserici, pentru că luminătorii lumii, pe care Dumnezeu i-a pus să lumineze sufletele oamenilor, au fost îndepărtaţi” (Sf. Vasile cel Mare)”

  1. Ce se mai poate adauga la cuvantul intelept care patrunde in inima si zideste al Sf.Vasile Cel Mare?
    Sfantul Vasile cel Mare releva ca „nu e permis sa se spuna ca raul isi are originea de la Dumnezeu, pentru ca nimic din cele contrarii nu vine din contrariul sau. .. Raul nu se trage din bine, zice Pseudo-Dionisie Areopagitul, pentru ca pomul bun nu poate sa produca roade rele (Matei VII, 18). Binele da tuturor lucrurilor armonie iar Sfintii scriitori il numesc pace si datator de pace. Lucrurile bune stau intr-o atractie si intelegere, ele sunt placute, se aseamana, sunt binevoitoare unele catre altele si sunt create in vederea unui bine. Dumnezeu nu e, deci, cauza raului….
    (..)Dar raul e o realitate asa de intinsa si de cumplita, asa de adanca si de variata, incat n-a fost si nu este om care sa-l ignore. El imbraca felurite aspecte: orgoliul, minciuna, dusmania, ura, nedreptatea, exploatarea, robia, razboiul. Dintr-o lasitate rusinoasa, oamenii pun pe seama lui Dumnezeu aceste rele, sau fac din El un complice. S-a demonstrat mai sus si o stim cu totii din proprie experienta ca nu Dumnezeu, ci noi, oamenii, suntem vinovati de toate nenorocirile si suferintele noastre. A pretinde altfel, inseamna a fi impotriva evidentii. Raul are ca autor pe om, pentru ca omul singur, prin propria sa vointa, alegere si hotarare determina sensul si scopul faptelor sale. Autorul greselii si al nenorocirilor nu trebuie cautat in afara; el e inlauntru, inchis in noi insine, zice Sf. Ambrozie. Controleaza-ti proiectele, cerceteaza tinuta mintii tale, pune paza gandurilor si placerilor sufletului. Tu insuti esti cauza rautatii, tu insuti conduci viciile tale si pui la cale crimele. Nu mai invoca o natura straina, spre a-ti scuza caderile tale. Nu te mai iuti, nu te mai precipita, nu te mai lasa cuprins de ambitii nemasurate, de manie sau de placeri, care ne tin prinsi ca niste retele, observa cu durere Sf. Ambrozie. Principiile faptelor care vin din vointa noastra si ai caror stapani suntem noi nu trebuie sa le cautam in afara, sau sa le punem pe seama altora, ci sa recunoastem ca sunt ale noastre. Niciun om cu mintea intreaga n-a admis vreodata ca nedreptatea, exploatarea, robia sau razboiul au ca autor pe Dumnezeu. Niciodata Dumnezeu n-a invatat pe oameni sa fie nedrepti, asupritori, exploatatori sau ucigasi. ”
    sursa:Dumnezeu nu este autor al raului-Parintele I. G. Coman

    Apreciază

  2. Asa cum minunat descrie Sf.Vasile Cel Mare,in timpul luptei duhovnicesti cu fortele raului,(concretizate in erezii,propovaduite,in sinodul talharesc din Creta,si dupa),dar infiltrate in Biserica cu peste 100 de ani in urma,apar
    si alte ispite, manifestate in lupta cu proprii colegi,animati de acelas cuget si simtire,care peste noapte iti devin dusmani.Adevar mare” toţi sîntem purtaţi ca de o ciumă, de duhul de ceartă care ne-a cuprins sufletele de zelul celor răi.”Dovedim prin asta,ca suntem mai rai decat animalele,caci”noi purtăm războiul cel mai nenorocit împotriva alor noştri.”
    In loc sa folosim toate binecuvantarile harice cu care ne-a invesmantat Domnul Atotmilostiv,Mantuitorul Hristos,
    in lupta impotriva celor potrivnici Adevarului Hristos,care devin pe zi ce trece ,mai vocali,mai obraznici,mai razbunatori,stiind ca se afla la carma Bisericii,suntem nevoiti sa ne razboim intre noi,pierzand timp,liniste si pace sufleteasca,pentru a domoli,si incerca din dragoste pentru aproapele aflat in cadere,sa-l facem sa-si revina in simtiri.Induram ofense,palme,ironii,insulte,batjocoriri ca niste scuipaturi ,nu de la cei impotriva carora s-au declarat fatis impotriva Adevarului Hristos,ci de la fratii,pana mai ieri prietenii nostri intru Hristos.Dureroasa constatare.A tacea si a sta linistit,ocrotindu-ti pacea inimii si concentrandu-te asupra rugaciunii, mi se pare in aceste timpuri o atitudine egoista,indreptata doar asupra sinelui propriu,pe care tinzi sa-l protejezi de navalirile vrajmase,neanmultind talantii ,ci ingropandu-i,nu cumva sa ii pierzi.La intrebarea Stapanului despre binele ,pe care puteai sa-l faci ,dar nu l-ai facut ,oblojind ranile celui cazut intre talhari ,astfel incat,prietene,sa te simt alaturi de mine in lupta,cum vei raspunde?
    Marele teolog Dimitrios Telenghidis ne spune:”*Devierea ereticilor de la dreapta credință are ca urmare fireasca si devierea lor de la viața duhovnicească veritabilă. De aceea, și viața lor este caracterizată de violență, calomnie și atrocități… Atunci când este în pericol credința ortodoxă, cei credincioși cu adevărat arată o mare sensibilitate și se arată ca apărători ai dogmei Ortodoxe și ai evlaviei Ortodoxe.(..)În această situație, credincioșii, care sunt în mod obișnuit toleranți și pașnici, se arată ca „războinici” ne va spune Sfântul Grigorie Teologul.Lupta creștinilor ortodocși, chiar dacă este pentru viața lor însăși, nu este îndreptată împotriva ereticilor ci împotriva ereziei, care amenință să erodeze adevărul in constiinta membrilor Bisericii și prin extensie viața Ei. După Stâlpul Ortodoxiei Atanasie cel Mare, “erezia nu provine de la apostoli, ea provine de la demoni și de la tatăl lor, diavolul, și este fără roadă, stearpă, irațională și nebunească”.
    Scopul acestei poziții a Ortodoxiei în fața provocării ereticilor este dublu. Pe de o parte apără trupul bisericesc de a nu fi molipsit, iar pe de alta parte dă posibilitatea ca rătăciții să revină la credința sănătoasă a Bisericii. Aceasta se adeverește și din faptul că Părinții apologeți, deși folosesc un limbaj dur la adresa ereticilor, nu simt ură față de aceștia,… părinții sunt neținători de minte a răului, blânzi și iubitori de oameni, deși aceia sunt puși pe ceartă. În mod evident socotesc prietenia și tovărășia cu ereticii ca o ” stricăciune ” și ca o ” pierdere a sufletului „.
    Oare cei certareti,din randurile noastre s-au imbolnavit atat de tare,incat le-a amortit dragostea,facand jocul periculos al celor care au ingaduit infiltrarea cumplitei boli,in trupul Bisericii lui Hristos?

    http://www.rostonline.ro/2012/11/credinta-ortodoxa-si-viata-bisericeasca/

    Apreciază

    1. Pesemne că acesta este motivul pentru care ajung unii dintre noi să lupte împotriva propriilor camarazi motivând erezia: identificarea lor cu Sfinții Părinți, fără a avea masura duhovnicească și sfințenia acestora.

      Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s