MĂRTURISIREA IEROMONAHULUI PETRONIU și împotrivirea sfinției sale, cu prețul vieții, față de lucrarea păgubitoare a masonerie.

monahul-rastignit

„Aș vrea să vă mărturisesc că de-a lungul timpului am fost și eu ademenit cu diferite avantaje și funcții înalte. Prețul era de a deveni mason. Cu ajutorul lui Dumnezeu, însă, mereu m-am împotrivit oricărei colaborări cu ei. Iar acest lucru a început să mă coste, deoarece au început să mă prigonească. Am fost izgonit din unele mănăstiri, mi s-au adus fel de fel de acuze neadevărate cu scopul de a mă compromite. În același timp, unii dintre oamenii care mă cercetau ca duhovnic pentru spovedanie erau intimidaţi sau chiar hărţuiţi. Într-un final, datorită poziției mele de a sta hotărât împotriva planurilor lor de a se infiltra în viața Bisericii, m-au condamnat la moarte în cadrul unui ritual ucigaș, numit „arderea între coloane”… Până în acest moment s-a încercat uciderea mea prin otrăvire… De curând, am fost avertizat că se vor încerca asupra mea și alte metode de ucidere. De aceea, doresc să vă spun că nu am de gând cu niciun chip a mă sinucide sau scrie bilete de rămas bun. Nu intenționez să mor cu niciun chip. Mă simt foarte bine, cu ajutorul lui Dumnezeu, în putere” (Ieromonah Petroniu).

Mărturisirea Părintelui Petroniu

Dacă veți rămâne în cuvântul Meu,  sunteți cu adevărat ucenici ai Mei; și veți cunoaște adevărul, iar adevărul vă va face liberi (Ioan, 8, 31-32).

Această mărturisire pe care o voi prezenta în scris sosește, din păcate, cu întârziere, trebuia făcută mai demult.  Este vorba despre situația în care ne aflăm noi acum.

Observ de ani buni și consider că poporul nostru este împins să meargă pe un drum greșit, într-o direcție din care întoarcerea pare foarte  greu de realizat. Faptul care m-a făcut să mă hotărăsc pentru această mărturisire este moartea. Am ajuns de mai multe ori în vecinătatea ei.  Am pipăit-o. Și nu aș vrea să iau cu mine în mormânt această mărturisire.

Mă numesc Socaci Călin Bogdan, cu numele de călugărie Petroniu, am 55 de ani, sunt monah de aproape 20 de ani și hirotonit preot și duhovnic de mai mult de 10 ani. În prezent, fac parte din Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, la o mănăstire cu cămin de bătrâni. Anterior, am mai fost detașat în Arhiepiscopia Iașilor.

În toată această perioadă am avut timp să cunosc bine și să îmi dau seama cu multă durere de problemele,  slăbiciunile și greșelile oamenilor, în general, dar mai ales ale creștinilor, credincioșilor, în particular.  Și vă mărturisesc că nu doresc nicidecum ca aceste rânduri să devină vreun act de acuzare sau ceva demascator împotriva acestor slăbiciuni și probleme, ci un strigăt de durere și de alarmare, de trezire de conștiințe, dacă este posibil.  Și mai ales,  încerc să fac acest lucru din poziția de preot al Bisericii lui Iisus Hristos.

În ultimii ani,  viaţa și sănătatea românilor este atacată într-un mod din ce în ce mai agresiv de un CANCER cu tendințe evidente de metastază,  care se întinde și cuprinde ușor, ușor, pe acuns, toate părțile importante ale societății și ale vieții oamenilor: politicul, justiția, armata, presa, învățământul,  economia, socialul, credințele. Este vorba despre masonerie.

Aceasta se străduiește să pătrundă în toate segmentele vieții omului. Se folosește de orice metodă legală sau ilegală spre a controla conducerile tuturor acestor părți ale societății și de a le face să lucreze în interesul lor, nesocotind așezămintele și legile ţării. Masoneria este în același timp o mișcare îndreptată împotriva lui Hristos și a omului creat de Dumnezeu. Scopul acestei mișcări este unul luciferic: de a stăpâni și conduce creația lui Dumnezeu, de a-L îndepărta pe Dumnezeu din creația Lui, de a uzurpa prezența lui Dumnezeu.

Îmi amintesc că în perioada în care eram presat să intru acolo, am cercetat în această problemă pe marele Duhovnic și Părinte al nostru,  Arsenie Papacioc.  Cuvintele lui mi-au rămas în suflet pentru totdeauna. Mi-a zis așa: „Părinte, masoneria este o altă religie și ei au alt dumnezeu! Nu ne putem înscrie acolo. Îți spun despre cazul unui om care a făcut parte din ea.  La intrare, la înscriere, se face promisiunea ca cei care devin membrii să-și poată păstra credința cu care vin: musulmani, evrei, budiști, creștini. Mai apoi, la gradele mai înalte, sunt presaţi să se lepede de credința lor și să rămână doar cu masoneria. Să vezi ce a pățit acest fiu duhovnicesc: la o așa zisă înaltă inițiere, i s-a poruncit să traverseze rapid o cameră care avea două uși, de intrare și de ieșire. A făcut omul așa, și mergând repede prin cameră, a observat sub picioarele lui,  lipită pe podea,  o fotografie mare cu chipul Mântuitorului. Așadar, l-au făcut să calce peste Hristos, adică să își calce în picioare credința, crezul și pe Dumnezeul lui. Iar în acea clipă, omul s-a înspăimântat și a plecat de acolo.  Așa a ajuns să vină să se spovedească la mine. Așa l-am cunoscut.”

Nu doresc să acuz oameni, ci doar această ideologie eretică. E adevărat însă, că oamenii care au ales să facă parte din această mișcare au greșit grav, nedându-și seama de consecințe. Poate unii au ales să intre acolo din cauza fricii, datorate unor presiuni, alții din oportunism, pentru funcții importante, putere și pentru avantaje materiale, iar unii, pur și simplu, au fost amăgiţi și au făcut acest pas din simplitate prostească. Cea mai gravă este situația creștinilor, membrii Bisericii lui Hristos. Unii că aceștia au devenit duplicitari faţă de Hristos… Observ și vă mărturisesc cu durere cum acești creștini singuri pierd darul lui Dumnezeu și, în timp,  își urâţesc chipul.

Revenind la situația mea, aș vrea să vă mărturisesc că de-a lungul timpului am fost și eu ademenit cu diferite avantaje și funcții înalte. Prețul era de a deveni mason. Cu ajutorul lui Dumnezeu, însă, mereu m-am împotrivit oricărei colaborări cu ei. Iar acest lucru a început să mă coste, deoarece au început să mă prigonească. Am fost izgonit din unele mănăstiri, mi s-au adus fel de fel de acuze neadevărate cu scopul de a mă compromite. În același timp, unii dintre oamenii care mă cercetau ca duhovnic pentru spovedanie erau intimidaţi sau chiar hărţuiţi. Într-un final, datorită poziției mele de a sta hotărât împotriva planurilor lor de a se infiltra în viața bisericii, m-au condamnat la moarte în cadrul unui ritual ucigaș, numit „arderea între coloane”.

Până în acest moment s-a încercat uciderea mea prin otrăvire. Numai Dumnezeu știe câtă suferință mi-a adus otrăvirea, căci, vă spun, otrava provoacă niște dureri foarte greu de suportat, timp de multe ore. Simți efectiv cum te afli la limita dintre viaţă și moarte. Faptul că mă aflu încă în viață se datorează milostivirii Bunului Dumnezeu, Care mi-a dat zile. Până și ei se mirau că nu mor. I-am auzit vorbind între ei și spuneau despre mine că m-am obișnuit cu otrava și am devenit imun.

De curând, am fost avertizat că se vor încerca asupra mea și alte metode de ucidere. De aceea, doresc să vă spun că nu am de gând cu niciun chip a mă sinucide sau scrie bilete de rămas bun. Nu intenționez să mor cu niciun chip. Mă simt foarte bine, cu ajutorul lui Dumnezeu, în putere.

Îmi asum responsabilitatea pentru cele mărturisite în această scrisoare. Am preferat să nu dau niciun nume pentru a nu supăra pe nimeni. Rămâne ca Dumnezeu Atotștiutorul să-i judece pe acești oameni dimpreună cu faptele lor.

În încheiere, rog autoritățile să scoată această mișcare, plină de ilegalități, în afară legii. Consider că poporul nostru are cu adevărat nevoie de ajutor. Amin!

Ieromonah Petroniu

PS. Scrisoarea părintelui Petroniu Socaci am primit-o pe adresa de mail direct de la autorul ei, ieromonahul Petroniu, cu recomandarea de a fi publicată.

Domnul să vă întărească, să vă lumineze și să vă îndulcească cu roua Harului Său, PĂRINTE pătimitor!

ECUMENISMUL – CALEA PIERZANIEI. Urâciunea pustiirii are deja loc. Trăim începutul sfârșitului cel mare.

antihrist2Cuvintele profetului Daniel referitoare la „urâciunea pustiirii ce va sta în locul cel sfânt” (Dan 9,27) au căpătat un înțeles aparte în zilele noastre. Domnul nostru Iisus Hristos însuși vorbește despre această profeție (Matei 24,15; Marcu 13,14; Luca 21,20).

Mântuitorul a prezis ca semne ale sfârșitului când „stelele vor cădea de pe cer” (Matei 24,29, Marcu 13,25, Luca 21,25). „Așa cum Domnul însuși a explicat că „stelele” sunt Îngerii Bisericii – arhiereii, căderea arhiereilor este de natură religioasă și morală și de asemenea este … una din cele mai importante caracteristici ale sfârșitului. Dar mai teribilă decât toate este căderea arhiereilor din învățăturile dogmatice, sau, precum spun Sfinții Apostoli, când „pervertesc Evanghelia lui Hristos” (Gal. 1,7). Apostolul anatemizează astfel de practici (Gal.1,9) și îndeamnă la respingerea lor fără întârziere (Tim. 3,10-11). Altfel putem fi judecați de indiferență în căderea noastră de la Adevăr (Apoc 3 16). [585]

Urâciunea pustiirii ce va sta în locul cel sfânt” se referă de asemenea la profanarea de locașuri ortodoxe sfinte precum și de înscăunarea în scaunul episcopal a ierarhilor nevrednici.

Altă profeție despre Antihrist ce va schimba legile și obiceiurile (Dan 7,25) se înfăptuiește literalmente în fața ochilor noștri. Când această carte s-a finalizat, am primit un mesaj extrem de important: Consiliul Mondial al Bisericilor a determinat în avans ziua comună de sărbătorire a Sfintelor Paști. Documentul rezultat în urma consultărilor ecumenice [586] din 5-10 martie 1997 de la Aleppo, Siria stă mărturie. Aceste documente au fost semnate de adventiști, penticostali, anglicani, luterani, monofiziți, catolici de rit vechi, Vaticanul, episcopiile Moscovei, Antiohiei și Constantinopolului ș.a.

Citând cuvintele Mântuitorului dar în van, făcând referire la pasaje din Biblie, făcând o falsă interpretare a deciziilor primului Sinod Ecumenic [587], falsificatorii ecumeniști încearcă să-și construiască argumentele și să îndrume greșit oamenii de la cea mai mare crimă împotriva Ortodoxiei, care, încă o dată, este dusă la îndeplinire în secret împotriva credincioșilor.

Discutând despre „calendarul vechi” ecleziastic, care este hulit de reformatori dar consacrat de Sfinții Părinți, la care s-au aliniat Bisericile Ortodoxe din Europa de Est și cele din estul apropiat, participanții de la Consultările de la Aleppo au declarat într-un mod fals și secular calendarul ca fiind numai „un simbol al dorinței Bisericilor pentru a-și menține ideea de integritate și libertate.” Recomandările acceptate în urma acestor consultări cu privire la schimbările Paștelui Ortodox sună mai degrabă a ordine ce trebuiesc executate cu obediență decât recomandări.

Faptul că recomandările CMB sunt de fapt decizii este demonstrat de exemplu prin faptul că ereticii – monofiziți au rang bisericesc recunoscut de facto alături de ortodocși. Aceasta s-a datorat în mod indubitabil pentru a întări imaginea de uniune cu anti calcedonenii, ce s-a parafat la CMB în 13-15 Dec 1996 în Antelias Liban sub conducerea ÎPS Aram I, Chatolicos of Cifcia [588], un reprezentant al monofiziților anatemizați.

Aceleași consultații „pan-Ortodoxe” au decis să respingă pe viitor vreo decizie unilaterală autocefală a vreuneia din bisericile locale Ortodoxe care să se implementeze, până nu se ajunge la o înțelegere între toate bisericile. Documentul final al acestei consultații subliniază că „un astfel de pas ar viola solidaritatea inter-ortodoxă cauzând schismă.” [589] Cu alte cuvinte, conform blasfemiei ecumeniste, unitatea și sfințenia Bisericii care reprezintă trupul lui Hristos, depinde mai mult de deciziile membrilor CMB decât de poruncile lui Hristos. Este cu adevărat o monstruozitate ecleziologică, un prevestitor al fiarei apocaliptice.

Acum 55 de ani, în 1942, episcopul de Cantebury, CV Temple, unul din fondatorii CMB afirma că „ecumenismul a fost cel mai important eveniment al secolului” [590]. Secularizarea în general a vieții și apostazia ce a cuprins omenirea în totalitate, sunt în directă legătură cu anarhia contemporană cauzată de ecumenismul și modernismul din sânul bisericii precum și în afara ei în genral. Este nevoie pentru a-l ajuta pe cel ce vine în numele său – antihristul – ca oamenii să aleagă „liber” în favoarea sa: „conform voinței mele libere, vin la tine.” Acesta este scopul depravării omenirii la scară planetară, o încercare cu adevărat satanică de pervertire a sufletelor oamenilor de la firea lor Dumnezeiască, la transformarea lor în vase ale viciilor și practicilor abominabile pentru ca în final să le ducă spre pierzanie. În acest demers, ecumenismul joacă un rol foarte important.

Ecumenismul este, probabil, cel mai mare fals, cea mai mare minciună a tuturor timpurilor. Mijlocind pentru bisericile Ortodoxe [591] să-și păstreze (n.trad. doar) la exterior aspectul de unitate creștină, CMB face tot ce îi stă în putință pentru a goli Biserica de esența sa spirituală fără de care rămâne doar cu „praful de pe tobă.”

Toate evenimentele la care se face referire în carte ne arată că avem de a face cu un vârcolac, o pseudo-biserică, curva Babilonului din cap. 17-18 al Apocalipsei: ea stă deasupra apei (17,1) ce reprezintă oameni, națiuni, limbi (17,15). Ecumenismul universal este principalul semn al pseudo-bisericii antihristului: ea stă desupra fiarei roșii (17,3), ea acționează conform ideologiei puterii supreme a conducerii mondiale și o încoronează pe aceasta. Ea se desfrânează cu regii pământului (17,2;18,9) (serghianism mondial). Este îmbrăcată în purpuriu și roșu aprins, împodobită cu aur și pietre prețioase având un pahar de aur în mână plin cu necurățiile desfrâului ei (17,4) – ea are aparența sfințeniei, dar este murdară de necurăție. A corupt pământul cu desfrânarea ei (19,2) – a distorsionat credința și a corupt neamurile. Numele ei este maica desfrâului, Babilonului celui mare (17,5). – erezia, învățăturile demonice false și ocultismul. Ea este beată de sângele sfinților – ea persecută Adevărata Biserică. Țelul ei este patriarhia Moscovei și a Constantinopolului și celelalte pseudo-biserici ecumeniste „Ortodoxe”.

Mitropolitul Vitalie, primul ierarh al Bisericii Ortodoxe Ruse de peste granițe, a spus precum urmează:

«Deodată, foarte pe neașteptate, în fața ochilor noștrii vedem Apocalipsa, descoperirea făcută de către Dumnezeu Sfântului Apostol și Evanghelist Ioan Teologul. Pentru mult timp am considerat-o ca pe o profeție din alte vremuri care cu siguranță se va împlini în viitor. Dar acum, pe neașteptate, nu numai că bate la ușa vieții noastre contemporane, dar suflul tăios și glacial al antihristului a început să răcnească pe întreaga noastră planetă.

Ce este exact APOCALIPSA? Conform Sfinților Părinți care au interpretat Biblia, Apocalipsa este cartea ultimilor ani de istorie a Bisericii lui Hristos. În ea se arată legături strânse inseparabile între sfârșitul Bisericii și sfârșitul întregii lumi, întregii rase umane și întregului cosmos. Asta înseamnă că singurul motiv pentru care lumea și tot ceea ce este în ea mai există încă este faptul că Adevărata Biserică a lui Hristos continuă să trăiască în ea.

Care este soarta Bisericii în zilele noastre? Este înlocuită. Biserica deranjează pe mulți; este tolerată cu greu, lumea o derâde și o insultă. Deci acum toate puterile întunericului încearcă să pătrundă în ea și să o mănânce din interior precum termitele, lăsând în urmă doar învelișul gol. Dar nu au reușit să o distrugă și nici nu vor reuși.

Răul ne râde în față! Și noi alergăm necugetat după umbra bunurilor lumești și bunei noastre reputații imaginare cât timp nimeni nu ne incomodează sau ne deranjează ritmul și comfortul vieții noastre. Dar o mare ispită va veni peste noi și va veni fără îndoială. Vom fi puși în situațiile limită ale vieții. Nimeni nu se va putea ascunde nicăieri, nici măcar într-o gaură de piatră. Toți vor fi găsiți și vor fi puși în fața tragicei întrebări fatale: ori ești cu „noi” ori cu HRISTOS? Probabil că întrebarea nu va fi pusă chiar așa, din frică de a nu speria pe nefericitul creștin, ci i se va pune simplu întrebarea: „ești cu noi?”

Care trebuie să fie răspunsul nostru și ce trebuie să facem? Mai întâi trebuie să înțelegem în ce timpuri primejdioase trăim. Apoi trebuie să ne forțăm să urmăm o viața disciplinată de rugăciune: să ne rugăm dimineața și seara și să spunem rugăciunea inimii de fiecare dată când putem și unde putem. Să primim Sfânta Împărtășanie mai des în biserica adevărată și nu în biserica cojii de ou goale mâncată de pe dinăuntru. Nimeni nu va fi salvat atunci de diplome în teologie sau de știință sau de ordinele bisericești sau clericale, ori de nici un alt rang. Doar iubirea personală din inima față de Mântuitorul nostru Iisus Hristos va salva sufletul împreună cu credința în El până la moarte.» [592]

Dezastrele și crizele care amenință inevitabil omenirea sunt mai degrabă de ordin spiritual și moral decât de ordin economic, politic și ecologic așa cum vor să ne facă să credem domnii acestei lumi. Este extrem de important pentru adevărații creștini ortodocși să-și înalțe glasul adevărului, să devină conștienți de necesitatea crucială de a numi „răul cu propriul nume, să demaște minciunile și să condamne în orice moment în mod decisiv orice acțiune anti-creștină și anti-ortodoxă”. [593]

Trebuie să ne amintim că Biserica este constituită din toți ortodocșii, episcopi, clerici, monahi și laici, care păstrează sfintele Dogme și Canoane pe care trebuie să le pazească. Puținul timp care ne-a mai rămas nu este favorabil tentativelor de reconciliere cu ereticii și realizarea unirii cu apostații. Călugării aghioriți au scris: „Știm doar o cale de realizare a unirii între eretici și Biserica ortodoxă și anume un act canonic scris de renunțare și condamnare a erorilor lor și un act din partea lor prin care se alătură Bisericii ortodoxe exclusiv prin Botez”. [594]

În viitorul nu foarte îndepărtat creștinii ortodocși trebuie să se aștepte la faptul că lumea care l-a negat pe Hristos și care și-a bătut joc de vigilența, integritatea și credința față de Hristos, care sunt adeseori abuzați și numiți fanatici, că lumea aceasta se va îndrepta către o persecuție nemiloasă față de ultimii creștini. Dar chiar știind acestea, putem noi să fim de acord să schimbăm Biserica lui Hristos – singura sfântă, sobornicească și apostolească, singura Biserică care oferă mântuire – cu o orice altă „biserică” ca de exemplu infernala „biserică cibernetică” care înflorește acum în spațiul electronic cu toate invențiile sale nocive ca de exemplu „inteligența artificială”, „ecospiritualitatea” (cu alte cuvinte Neo-păgânism) și hiper-teologia cu „spiritualitatea ei virtuală și post-religioasă”, ”teleevanghelizarea” și miile de interpretări ale cuvântului Dumnezeu”!? [595]

Apogeul New Age-ului global cu supermarketul său spiritual ce cuprinde panteismul, ocultismul și magia; copii concepuți in vitro, manipularea ingineriei genetice; criza valorilor morale în toată lumea, propaganda homosexualității și a depravării – toate aceste practici rușinoase ne aduc mai aproape de sfârșitul istoriei lumii.

Persoanele care se complac în apostazie, păcate și erezie, a căror „nume nu sunt scrise în Cartea Vieții” (Apoc. 13, 8) sunt deja pregătiți să-l venereze pe antihrist și să-l recunoască ca fiind singurul conducător spiritual al tuturor religiilor… La vremea celei de-a Doua Veniri, Biserica lui Hristos va fi redusă ca dimensiune la cel mai mic nivel. Vor rămâne doar una sau două biserici în care adevăratul Trup și adevăratul Sânge al lui Hristos vor fi împărtășite credincioșilor. Din celelalte biserici va rămâne doar coaja goală, cu ornamente externe mărețe, dar goale. „Deci luaţi seama cu grijă, cum umblaţi…căci zilele rele sunt” (Efes. 5,15-16) [596]

Cei ce ”au ochi” văd în fiecare zi și în fiecare loc semnale de alarmă despre formidabilele pericole iminente care se apropie de noi, mai ales de sufletele noastre veșnice. Fiecare dintre noi va trebui să dea un răspuns Judecătorului Nepărtinitor pentru ce am făcut pentru mântuirea noastră. Soarta noastră în veșnicie depinde de Judecată Lui Supremă. Lăsați conducătorii acestei lumi să răspândească noua ordine mondială fără Hristos, cu singurul ei guvern, cu economia și piața comune, cu pseudo-cultura și superbiserica post-religioasă. Putem să ne opunem lor cu libertatea noastră, libertatea care ne asemuiește cu ”imaginea lui Dumnezeu” și pe care nimeni nu o va putea lua vreodată de la noi. Putem și trebuie să ne opunem cu curaj totalitarismului spiritual și colectivizării vieții cu libertatea în Hristos cu care ne răsplătește Ortodoxia.

Sunt multe semne că, „corabia lumii este deja înconjurată de un ocean cu furtuni dezlănțuite și evenimente apocaliptice iar Ortodoxia, singura voce puternică în arsenalul spiritual al omenirii, trebuie să acționeze conform responsabilității pe care o are. Oamenii lui Dumnezeu se luptă și se roagă, se roagă și se luptă. Fiți rezistenți în fortăreața voastră, fiți de neclintit și credincioși! Dumnezeu este puternic, nu lumea”. [597]

Această modestă lucrare a fost adresată tuturor celor care îl iubesc pe Hristos și Biserica Lui ortodoxă și care își doresc spre slava lui Dumnezeu să se opună și să lupte în orice fel posibil contra otravei ecumenismului, modernismului ecleziastic și apostaziei ce ne înconjoară. Vrem să concluzionăm cu vorbele mitropolitului Vitalie, conducătorul Bisericii Ortodoxe de peste granițe:

Ne apropiem acum de începutul sfârșitului, marelui sfârșit; fără îndoială intrăm în această perioadă. Așadar suntem atacați de tot felul de dificultăți; stâncile subacvatice, necazurile și furtunile ne așteaptă…dar corabia noastră le va trece nevătămată pentru că însuși Domnul nostru Iisus Hristos este timonierul acestei corăbii”. [598]

Vino, Doamne Iisuse!” (Apoc. 22, 20)”

Ludmila Perepiolkina

[585] Arhiepiscopul Teofan din Poltava. Citat din colecția Ortodoxie sau Moartea, Moscova, 1997, p. 10.

[586] A se vedea documentele ENI „Către o dată comună a Paștelui”. Consiliul Mondial al Bisericilor / Consiliul Consultativ al Bisericilor din Orientul Mijlociu. Alep, Siria, 5-10 martie 1997.

[587] Acest Sinod de la Nicea (325) a acceptat o rezoluție (oros) cu privire la celebrarea Paștilor (vezi Suplimentul nostru privind Calendarul Iulian Bisericesc).

[588] A se vedea materialele die la http://www.russian-orthodox-church.org.ru/ecr-ru.htm, 04/17/97.

[589] Ibid.

[590] A se vedea cartea sa „Creștinismul și ordinea socială”, citată de Ieromonahul Ignatie, „Consiliul Mondial al Bisericilor”, p. 2.

[591] În prezent, CMB unește 330 de denominațiuni. Se compune din toate Bisericile Ortodoxe locale, cu excepția Bisericii Ortodoxe Ruse din Străinătate, Patriarhiei Ierusalimului, o serie de grupări vechi-calendariste din Grecia, precum și Bisericile vechi-calendariste românești și bulgare. În afară de CMB, „Consiliul Mondial al Bisericilor Creștine”, înființat în 1948, este format din 602 de denominațiuni. Mulți membri ai ambelor organizații nu numai că resping Dogma Răscumpărării și Învierea Domnului nostru Iisus Hristos, dar ei nu cred nici măcar în Divinitatea Mântuitorului.

[592] Mitropolitul Vitalie (Oustinov), primul ierarh al Bisericii Ortodoxe Ruse din străinătate, „Paskhalnoe Poslanie” (Epistola pascală), Rusia ortodoxă, nr. 1580, 1997, pp. 1-2, 15.

[593] Patriarhul Diodorus, „Declarația, citită la Sinodul de la Istanbul (13-15 martie 1992)”, în Coleția de Proteste Ortodoxe …, p. 74-75.

[594] Scrisoarea călugărilor din Karyes către Sfânta Chinotită „Întreruperea comuniunii cu Patriarhul”. Ibid., P. 36.

[595] A se vedea articolele înfricoșătoare apocaliptice: Joshua Cooper Ramo Chama, „Găsirea lui Dumnezeu pe Web”; Robert Wright, „Poți să te întorci?” (Religiile obscure – jumătate uitate sau jumătate inventate înfloreau pe Web.), Time Australian Edition, 16 decembrie 1996, pp. 72-78; 82-83.

[596] Mitropolitul Vitalie, „Epistola pascală”, p. 15.

[597] Nicholas Psarudakis, „Scrisoare deschisă către noul Patriarh Ecumenic Bartolomeu”, Orthodoxos Typos, nr. 950, 1 noiembrie 1991.

[598] Mitropolitul Vitalie „Predica după slujba de înmormântare a Arhiepiscopului Anthonie din Los Angeles și California de Sud”, Rusia ortodoxă, nr. 1566, 1/14 septembrie 1996, p. 4.

Sursa: http://ortodoxinfo.ro/2017/11/16/ecumenismul-calea-pierzaniei-uraciunea-pustiirii-deja-loc-traim-inceputul-sfarsitului-cel-mare/

Plângere penală contra PRIMULUI-MINISTRU al României pentru DISCRIMINARE și INCITARE LA URĂ la adresa părinților care refuză VACCINARE OBLIGATORIE

ms_chirila_m_tudoseLa data de 26 octombrie 2017 a fost depusă la DNA – Direcția Națională Anticorupție o plângere penală contra primului-ministru al României, domnul Mihai Tudose, pentru săvârșireainfracțiunilor de incitare la ură sau discriminare a unei categorii de persoane, prevăzută de art. 369 NCP; purtare abuzivă, prevăzută de art. 269, alin. 1) NCP; fals în declarații, prevăzut de art. 326 NCP; comunicare de informații false, prevăzută de art. 404 NCP și fapte asimilate faptelor de corupție, prevăzută de art. 13 din Legea 78/2000. Plângerea a fost depusă de domnul Chirilă Gh. Mihai-Silviu, din localitatea Tașca, județul Neamț, tatăl minorei Chirilă M.-S. Maria-Despina, născută la data de 10 septembrie 2014.

În plângerea formulată, domnul Mihai-Silviu Chirilă reclamă faptul că în vara acestui an, în perioada iunie-august, primul-ministru al României a promovat în ședințele de guvern ideea că în țară există o epidemie de rujeolă cu consecințe catastrofale pentru sănătatea populației, urmărind prin aceasta, după cum s-a văzut din acțiunile ulterioare, condamnarea publică a părinților care refuză vaccinarea obligatorie a copiilor lor și impunerea în conștiința publică a necesității unei legi draconice care să permită vaccinarea obligatorie și pedepsirea părinților care se opun acesteia.

În demonstrarea acestui fapt, domnia sa aduce printre argumente și opinia exprimată public de medicul Mircea Pușcașu, cunoscut luptător împotriva obligativității vaccinării, care a afirmat că epidemia de rujeolă din vara aceasta „se transmite mediatic”1, adică este mai mult produsul stării de frică insuflate de media decât o realitate medicală, întrucât niciunul dintre rapoartele medicale prezentate în ședințele de guvern și difuzate ulterior de mass-media nu a prezentat dovezi în favoarea faptului că cei 32 de copii au murit de rujeolă. Potrivit declarației medicului M. Pușcașu, care a cerut autorităților sanitare date despre epidemia de rujeolă, moartea celor 32 s-a datorat unor complicații care nu au nicio legătură cu rujeola (malformații congenitale, boli ale sângelui, sistem imunitar foarte slăbit, pneumonii repetate, un caz de fază terminală a sindromului imunodeficienței dobândite HIV etc.).

Nu s-a prezentat public nicio dovadă că toți cei 32 de copii au murit pentru că părinții lor au refuzat vaccinurile obligatorii, nevaccinarea lor putând fi la fel de bine datorată unei neglijențe medicale sau lipsei vaccinurilor respective din sistemul medical. Printre cei decedați și contabilizați alături de copiii decedați se afla, din relatările de presă, cel puțin o persoană de 29 de ani, care probabil s-a născut înainte de căderea regimului comunist, când vaccinarea era obligatorie și nu exista probabil niciun motiv pentru ca părinții să se opună ei, deoarece acele vaccinuri nu semănau cu cele de acum. Din relatările din sistemul medical prezentate de medicul Mircea Pușcașu, o persoană de 27 de ani a murit pentru că era în faza terminală a HIV/SIDA, decesul acesteia fiind asociat epidemiei de rujeolă, când în realitate, în acea fază a bolii, putea deceda și din pricina unei răceli obișnuite. Nu există niciun indiciu că părinții stigmatizați de către primul-ministru în declarația din 26 iulie ar fi în vreun fel vinovați pentru decesele regretabile ale celor 32 de persoane.

Domnul Mihai-Silviu Chirilă consideră că toată campania de promovare a pretinsei epidemii catastrofale de rujeolă, susținută intens de mass-media invitată de către primul-ministru să“informeze” populația, a avut ca scop descurajarea părinților care refuză vaccinarea obligatorie și crearea unei presiuni uriașe la nivelul opiniei publice, încât legea vaccinării propusă de Guvern și înaintată spre aprobare Parlamentului să treacă fără nicio opoziție din partea părinților. Pentru acest motiv, domnia sa a formulat acuzațiile de fals în declarații, fapte asimilate corupției și comunicare de informații false.

Motivul principal pentru care domnul Chirilă a formulat o plângere împotriva primului-ministru îl constituie declarația din ziua de 26 iulie 2017, când primul-ministru al României a spus:

“Din punctul meu de vedere personal, vă spun că acel părinte care refuză vaccinarea şi pune în pericol inconştient viaţa copilului, decide el asupra copilului, dacă face sau nu poliomielită, face sau nu rujeolă, moare sau nu, eu cred că aici tot ce înseamnă servicii sociale, protecţia copilului… Alţi părinţi sunt decăzuţi din drepturi pentru fapte mult mai puţin grave. Când un părinte îşi condamnă copilul practic la moarte, nu ştiu în ce măsură se mai poate vorbi despre drepturi părinteşti”2.

Argumentând motivele pentru care consideră declarația primului-ministru ca ilegală, domnia sa afirmă în plângerea formulată:

Afirmația primului-ministru, potrivit căreia orice părinte care refuză vaccinarea este un criminal care își condamnă copilul la moarte este o incitare la ură și discriminare la adresa acelor părinți care, din motive de conștiință, din dragoste şi luciditate, refuză să își vaccineze copiii. În această categorie mă aflu și eu. Fapta are circumstanța agravantă de a fi făcută într-0 poziție de putere în stat, cu consecințe atât în planul imaginii publice a celor vizați și supuși oprobriului popular, cât și în plan legislativ, prin mișcarea voinței legislative a statului către aprobarea unei legi cu totul neconstituționale, prin care părerea personală expusă de către primul-ministru la televizor pe 26 iulie devine motivație juridică a decăderii părinților din drepturile parentale și a persecutării lor crunte, de către legea vaccinării propusă de către Guvern Parlamentului și aflată în dezbatere în aceste zile.

În altă declarație, primul-ministru a ridiculizat dreptul părintelui de a-și crește copiiiși a lua decizii în ceea ce îi privește în baza propriei conștiințe, numindu-i pe părinții care au avut “diferite pretexte sau convingeri” cu un cuvânt pe care și l-a asumat în mod expres: “părinți iresponsabili3.

Constituția României în art. 48, alin. (1) consacră dreptul și îndatorirea părinților de a asigura creșterea, educarea și instruirea copiilor proprii.

Articolul 261 din Noul Cod Civil statuează că Părinții sunt cei care au, în primul rând, îndatorirea de creștere și educare a copiilor lor minori”. Din acest articol, rezultă că părinții sunt cei care au dreptul și obligația de a se preocupa de bunăstarea propriilor copii în primul rând, adică chiar înaintea primului-ministru al României, a cărui grijă față de copiii altora ar trebui să se manifeste în asigurarea infrastructurii medicale, de exemplu, în asigurarea condițiilor pentru ca părinții să își poată îndeplini cum se cuvine îndatoririle, în asigurarea unor condiții decente de viață pentru părinți și copii deopotrivă, în asigurarea vaccinurilor pentru cei ce doresc să își vaccineze copiii etc.

Articolul 487 din Noul Cod Civil spune: Părinţii au dreptul şi îndatorirea de a creşte copilul, îngrijind de sănătatea şi dezvoltarea lui fizică, psihică şi intelectuală, de educaţia, învăţătura şi pregătirea profesională a acestuia, potrivit propriilor lor convingeri, însuşirilor şi nevoilor copilului; ei sunt datori să dea copilului orientarea şi sfaturile necesare exercitării corespunzătoare a drepturilor pe care legea le recunoaşte acestuia”. Codul Civil statuează dreptul părinților de a-și crește copilul, îngrijind de sănătatea fizică a acestuia potrivit propriilor convingeri. Din acest motiv, consider că afirmațiile primului-ministru incită la ură, dar și la nerespectarea drepturilor stabilite părinților de către Noul Cod Civil.

Articolul 29 al Constituției României apără dreptul părintelui la propriile convingeriși statuează că nimeni nu poate fi obligat să accepte o opinie la care nu aderă”.

Explicând procurorilor DNA poziția domniei sale cu privire la vaccinarea obligatorie, domnul Mihai-Silviu Chirilă afirmă:

Doresc să fac precizarea că eu, în calitate de părinte, refuz vaccinarea copilului meutocmai pentru că mă îngrijesc de sănătatea acestui copil și doresc ca el să crească și să se dezvolte armonios și sănătos. Motivul pentru care refuz administrarea acestor vaccinuri este controversa din lumea medicală, în care medici respectabili au atras atenția că vaccinarea cu actualele vaccinuri este foarte riscantă pentru sănătatea micuților. De altfel, acest lucru a fost prevăzut și de diversele versiuni ale legii vaccinării, care au fost prezente prin spațiul public, în care se recunoștea că, în cazul în care copilul va suferi efecte secundare grave, familia va fi despăgubită.

Consider că atât timp cât există o astfel de dispută în lumea medicală, căreia nu i s-a dat până acum un răspuns suficient de credibil, ci s-a încercat mai mult eliminarea din sistem a medicilor care trag semnale de alarmă în această privință (la întrebarea unui jurnalist cu privire la faptul că sunt medici care avertizează contra vaccinurilor, primul ministru a avut remarca incredibilă: “Nu știu dacă aceia sunt chiar doctori4), cât timp există suspiciunea foarte serioasă că actualele vaccinuri au fost cauze pentru boli foarte grave precum autismul, iar această suspiciune, chiar dacă nu a fost confirmată, pentru că sistemul medical nu pare interesat să o facă, nu a fost nici infirmată științific credibil, cât timp există personalități de renume mondial, precum Bill Gates, care fac declarații controversate ce leagă vaccinarea de reducerea creșterii demografice5, am tot dreptul să refuz vaccinarea copilului meu. Prin aceasta, consider că îmi îndeplinesc obligațiile constituționale, trasate și de Codul Civil, de a mă comporta ca un părinte responsabil care ia deciziile cele mai bune pentru copilul său, iar tratarea mea ca un potențial criminal de către primul-ministru al țării o consider profund ilegală. Cu atât mai mult cu cât incitarea la ură față de părinții care se opun vaccinării și încălcarea grosolană a drepturilor lor constituționale a îmbrăcatși o formă legală, prin noul proiect de lege, propus de Guvern, aflat în Parlamentul României în dezbateri și care, dacă se va aproba în forma propusă de guvern, va trata părinții care refuză să își vaccineze copiii din motivele enunțate mai sus ca pe niște criminali, fără ca statului să îi pese că acești oameni pot fi discreditați, amendați, arestați fără niciun motiv”.

În plângerea domniei sale, domnul Mihai-Silviu Chirilă mai arată că la capătul unei campanii de presă, inițiată la cererea primului-ministru, care le-a și mulțumit celor din media la sfârșitul verii pentru munca depusă, populației României i s-a inculcat o mentalitate de “apartheid sanitar” față de părinții care refuză vaccinarea obligatorie, în baza căreia “copiii nevaccinați nu au ce căuta în comunități (de ce oare, dacă ceilalți sunt vaccinați cu vaccinurile care ar trebui să îi facă imuni?),punându-se în discuție și încălcarea dreptului constituțional la educație a acestora și obligația constituțională și legală a părinților de a-i purta în școli”.

Domnul Mihai-Silviu Chirilă a precizat pentru OrtodoxINFO că domnia sa nu se opune vaccinării în general, ci obligativității vaccinării cu actualele vaccinuri, despre care există o controversă nerezolvată în lumea medicală, planând suspiciunea că ele pot produce daune grave sănătății copilului vaccinat.

Plângerea penală a fost primită și înregistrată la Direcția Națională Anticorupție la data de 30.10.2017. (vezi recipisa de la Poșta Română din imaginea de mai jos)

1 https://www.youtube.com/watch?v=n2F1Ed2OHtQ.

2 http://adevarul.ro/news/societate/ministrul-sanatatii-prezinta-miercuri-raportul-privind-situatia-vaccinurilor-epidemia-rujeola-1_597844b35ab6550cb880027d/index.html.

3 http://evz.ro/mihai-tudose-situatia-din-romania-impune-introducerea-vaccinari.html.

4 http://romanialibera.ro/politica/institutii/mihai-tudose–despre-vaccinare–cand-un-parinte-isi-condamna-copilul-practic-la-moarte–nu-stiu-in-ce-masura-se-mai-poate-vorbi-despre-drepturi-parintest-461274.

5 https://www.youtube.com/watch?v=pjj4Iq-rsNg.

Sursa: http://ortodoxinfo.ro/2017/11/16/plangere-penala-contra-primului-ministru-al-romaniei-pentru-discriminare-si-incitare-la-ura-la-adresa-parintilor-care-refuza-vaccinare-obligatorie/

DISCERNE

Viitorul, o paletă de opţiuni. Alege drumul!

Ortodoxia mărturisitoare

,,Dacă cineva va păzi cuvântul Meu, nu va vedea moartea în veac" (Ioan 8, 51).

ATITUDINI - Revista Fundației Justin Parvu

REVISTĂ DE CERCETARE ȘTIINȚIFICĂ ȘI EDUCAȚIE ORTODOXĂ editată de Fundația Justin Pârvu

ASTRADROM

,,Dacă cineva va păzi cuvântul Meu, nu va vedea moartea în veac" (Ioan 8, 51).

Vremuritulburi

ortodoxie, vremurile de pe urma, istorie, sanatate, politica, economie, analize si alte informatii utile

Lumea Ortodoxă

,,Dacă cineva va păzi cuvântul Meu, nu va vedea moartea în veac" (Ioan 8, 51).

Blog de Dogmatică Empirică

...adică despre dogmă și experierea ei în Duhul Sfant. Doar în Ortodoxie dogmele Bisericii chiar pot fi verificate prin viața mistagogică!

Sfântul Ioan de Kronstadt

În fiecare zi - gândurile unui om extraordinar

Monahul Teodot - blog oficial

Ortodoxia-singura credinta mantuitoare

SINODUL TÂLHĂRESC

,,Dacă cineva va păzi cuvântul Meu, nu va vedea moartea în veac" (Ioan 8, 51).

Bucovina Profundă

“ De mare jele şi de mare minune iaste, o iubite cetitoriu, cându toate faptele ceriului şi a pământului îmblă şi mărgu toate careş la sorocul şi la marginea sa... şi nici puţin nu smintescu, nici greşescu sămnul său. Numai sânguru amărătulu omu... ” Varlaam - Cazania

Cuvântul Ortodox

,,Dacă cineva va păzi cuvântul Meu, nu va vedea moartea în veac" (Ioan 8, 51).

Redescoperirea Sfintei Euharistii

,,Dacă cineva va păzi cuvântul Meu, nu va vedea moartea în veac" (Ioan 8, 51).

,,Dacă cineva va păzi cuvântul Meu, nu va vedea moartea în veac" (Ioan 8, 51).

SACCSIV - blog ortodox

Ortodoxie, analize, documentare, istorie, politica