Ecumenismul – dialogul minciunii. „Dialogul între ortodocși și romano-catolici”.

«Ecumenismul este numele comun pentru pseudo-creştinismul pseudo-bisericilor din Europa Occidentală. Înlăuntrul său se află inima umanismului european, având papalitatea drept cap al ei. Tot acel pseudo-creştinism, toate acele false biserici nu sunt nimic altceva decât o erezie după alta. Numele lor evanghelic comun este panerezie. De ce? Întrucât, de-a lungul istoriei, felurite erezii au tăgăduit sau au deformat anumite însuşiri ale Dumnezeu-omului şi Domnului Iisus Hristos, aceste erezii europene se îndepărtează cu totul de El, înlocuindu-L cu omul european. Nu există nici o diferenţă esenţială între catolicism, protestantism, ecumenism şi alte erezii ale căror nume este “legiune” ». Sfântul Iustin Popovici

2017-11-25-aMitropolitul Ierotheos Vlachos este un teolog de seamă și are o poziție mărturisitoare în privința Sinodului din Creta și a credinței ortodoxe în general. Faptul că nu a luat o atitudine corectă de delimitare față de semnatarii documentelor din Creta nu ar trebui să umbrească meritele și teologia lui. Probabil că face o iconomie în privința comuniunii cu restul participanților la Sinod (văzută de noi ca „diplomație bisericească”), deși orice Sinod ar trebui să facă departajarea clară între adepți și opozanți prin decizii unanime, obligatorii măcar pentru cei ce iau parte la el.
Textul de față este unul bun pentru a fi făcut cunoscut stadiul actual al dialogului ecumenist cu romano-catolicii (papistașii).
„Cele pe care le-a zis Papa sunt inconsecvente cu textele oficiale ale Comisiei Mixte de Dialog Teologic între ortodocși și romano-catolici, după cum se vede în textele care au fost semnate până acum. Aceasta înseamnă că se fac dialoguri teologice, sunt semnate texte, dar Papa, din perspectiva că el este peste Sinoadele Ecumenice, nu este membru al Sinodului, Papa nu este verificat de Sinod, ci el îl verifică și deciziile Sinodului sunt pur și simplu texte-referat”.

Dialogul între ortodocși și romano-catolici

Mitropolitul Ierotheos de Nafpaktos și Sf. Vlasie

De la început trebuie să declar că nu sunt împotriva dialogului cu romano-catolicii și cu ceilalți eterodocși, sunt pentru dialog, care totuși trebuie să se facă cu anumite condiții prealabile teologice și ecleziologice. Nu trebuie să se facă nimic fără condiții prealabile.

Sunt absolut de acord cu observațiile Părintelui Ioannis Romanidis, care a fost delegat al Bisericii Greciei mulți ani la Dialogurile cu eterodocșii. Într-o carte mai veche a mea am inventariat opiniile sale despre Dialogul cu eterodocșii după cum le-a exprimat în textul său cu titlul: «Teologul în slujba Bisericii la Dialogul Ecumenic».

În acest text al său se diferențiază patru puncte importante. La primul sunt arătate opiniile Părintelui Gheorghe Florovski pe această temă, care avea o mare experiență în Dialogurile teologice. La al doilea sunt analizate condițiile prealabile pe baza cărora teologul ortodox poate să participe la Dialogurile teologice cu eterodocșii. La al treilea sunt prezentate problemele care apar la Dialoguri în sarcina Predaniei ortodoxe. La al patrulea este inventariată și strategia care trebuie să fie aplicată de partea ortodoxă pe parcursul Dialogurilor.

În continuare voi accentua unele puncte pe care consider că sunt importante pentru ca să înțelegem tema dialogului cu romano-catolicii.

  1. Istoria Dialogului

Din 1965, odată cu încheierea Conciliului Vatican 2, a întâlnirii Papei cu Patriarhul Constantinopolului și a ridicării anatemelor sau a lipsei de comuniune, a început «Dialogul dragostei» în multe moduri, în principal cu returnarea moaștelor, începutul fiind făcut de la întoarcerea capului Sfântului Andrei la Patra.

Din anul 1980 a început «dialogul teologic» între ortodocși și romano-catolici.

În anul 1979, înainte de a începe dialogul teologic, Papa Ioan Paul al II-lea a zis romano-catolicilor, între altele, următoarele: Dialogul va fi «în termeni egali». Cele două Biserici au conștiința de sine a identității lor, a ecleziologiei lor și a structurii lor sacramentale. Și cele două Biserici se evidențiază de la conștiința de sine că ele continuă neîntrerupt viața Bisericii una, sfântă, sobornicească (catolică) și apostolică.

Totuși, deoarece există o disensiune în realitatea istorică, de aceea dialogul acesta are loc în perspectiva Bisericii neîmpărțite de dinainte de schismă. Nu este vorba despre dialogul «pentru supremația» unuia asupra altuia, ci despre dialogul unor Biserici surori pentru restaurarea unității.

De aceea dialogul se va face de la punctele care unesc pe ortodocși și pe romano-catolici. Pornind de la aceste puncte vor fi cercetate și punctele care despart.

A început dialogul asupra temelor care au fost fixate. Totuși a fost punctat faptul că, după editarea celui de-al doilea text (textul de la Bari), a existat o astfel de euforie, încât a fost cultivată convingerea că toate merg bine, că respirăm în sfârșit cu cei doi plămâni ai Bisericii.

Textele pe care s-a făcut dialogul teologic sunt următoarele:

  1. a) «Taina Bisericii și a Euharistiei în lumina tainei Sfintei Treimi» (Munchen, 1982).
  2. b) «Credință, taină, unitatea Bisericii» (Bari, 1987).
  3. c) «Taina Preoției în structura sacramentală a Bisericii, cu referire particulară la succesiunea apostolică pentru sfințirea și unitatea poporului lui Dumnezeu» (Noul Valaam, 1988).
  4. d) «Consecințe ecleziologice și canonice ale firii sacramentale a Bisericii. Comuniunea bisericească, sinodalitatea și autoritatea» (Ravenna 2007).
  5. e) Se află în evoluție dialogul despre «Sinodalitate și primat în primul mileniu» cu textul de la Chieti (2016) și se urmărește confruntarea temelor care privesc calea spre unitatea de credință.
  6. Observații la dialogul dintre ortodocși și romano-catolici

Am studiat toate textele care au fost semnate până acum de către delegații Bisericilor și voi nota foarte pe scurt unele din observațiile mele.

  1. a) Acest dialog a fost întreținut de un mic grup de Arhierei și Profesori teologi, care a informat Sfântul Sinod Permanent. Ierarhia (Sinodul plenar) Bisericii Greciei nu a luat cunoștință despre dialog. În 22 de ani de arhierie (a mea), numai de două ori a survenit tema aceasta în Ierarhie, în octombrie 2004, când s-a făcut o informare despre dialogurile teologice de astăzi de către Mitropolitul de atunci Pantelimon al Aticii, și în octombrie 2009.

Consider că nu trebuie să avem liniște în conștiința noastră că ne-am ocupat ca Ierarhie de această temă serioasă. Ne-am ocupat de multe alte probleme cu caracter practic, dar nu cu această temă serioasă teologică și ecleziastică.

  1. b) Dialogul a început pe temele «care unesc» și a fost formulată opinia că vor fi cercetate pe parcurs și cele «care despart».

Caracteristic este textul de la Munchen, 1982, cu tema «Taina Bisericii și a Euharistiei în lumina tainei Sfintei Treimi». Textul acesta are un principiu teologic inexact pentru că Biserica are o bază hristologică, nu trinitară și prin Hristos ne-am împărtășit de lucrarea Dumnezeului treimic. De altfel, nu poate fi anulat apofatismul tainei Sfintei Treimi și să fie pusă viața internă a Sfintei Treimi drept bază pentru a fi explicată Biserica și regulile ei.

Dincolo de acest fapt, în text sunt scrise multe puncte inexacte. Este scris la un punct: «Prezenta expunere abordează taina Bisericii numai dintr-un aspect al ei, totuși un aspect deosebit de important pentru cadrele perspectivei sacramentale a Bisericilor noastre, adică taina Bisericii și a Euharistiei în lumina Tainei Sfintei Treimi. Ni s-a cerut să pornim de la punctele care ne unesc și, după ce le vom dezvolta, să ne apropiem din interior și progresiv de toate punctele asupra cărora nu suntem de acord.

La redactarea acestui text dorim să arătăm că printr-o astfel de lucrare ne exprimăm dimpreună o singură credință, care este continuitatea credinței Apostolilor».

Am subliniat două puncte de bază ale acestui text, că dialogul se face în cadrele perspectivei sacramentale a Bisericilor noastre, că dialogul începe de la punctele care ne unesc pentru a ajunge la punctele care ne despart, dar în același timp se vorbește că exprimă ambele părți, ortodocși și romano-catolici, o credință, care este continuarea credinței Sfinților Apostoli.

Aristotel scrie că temelia cunoștințelor omenești sunt categoriile asemănării și diferenței, dar și legea antitezelor, așezând lucrurile pe genuri și feluri. Punctele comune dintre oameni și animale sunt în jur de 85%. Deci, când cercetăm oamenii și animalele vom rămâne la punctele comune dintre ei și nu vom privi diferența? După aceea, punctele comune dintre toți oamenii urcă la o rată de 99,9%. Și, când comparăm oamenii, vom vedea numai punctele comune, nu vom vedea diferențele dintre ei de 0,1%?

Consider că la acest dialog nu a fost studiată nici o diferență, precum erezia Filioque, lucru pe care-l consider principala diferență din secolul al IX-lea până în al XIX-lea, și erezia actus purus, după cum s-a arătat la dialogul dintre Grigorie Palama și anti-isihaști și este consemnat în Sinodiconul Ortodoxiei. Nu numai nu a avut loc vreun dialog despre diferențe, dimpotrivă, s-a făcut mențiune despre «perspectiva sacramentală a Bisericilor noastre» și că «exprimăm dimpreună o credință, care este continuarea credinței Apostolilor».

Mai mult, în textul de la Munchen din 1982 a fost ocolită dezbaterea asupra ereziei Filioque. Este scris în acest text: «Fără să vrem să soluționăm deja dificultățile care subzistă între Răsărit și Apus, cât privește relația dintre Fiul și Duhul, putem să spunem deja dimpreună că Duhul, Care de la Tatăl purcede (In. 15,26), ca dintr-un singur izvor în cadrul Treimii și Care a fost pus Duh al înfierii noastre (Rom. 8,5) și pentru că este de asemenea și Duh al Fiului (Gal. 4,6), ne este dat îndeosebi în Euharistie prin Fiul, în Care Se odihnește, atât în timp, cât și în veșnicie».

Este definitorie declarația pe care a făcut-o cardinalul de atunci Ratzinger, mai apoi Papă, la un interviu, când a apreciat textul de la Munchen. A zis că despre faptul că Duhul purcede de la Tatăl și de la Fiul, că «această problemă a fost lăsată la periferie, cât timp această temă era legată de un domeniu larg de probleme de bază, la care Biserica Catolică și cea Ortodoxă vor trebui să înfrunte una pe alta».

Deci se pare că abordarea subiectului Filioque a fost evitată și nu a fost cercetat.

  1. c) Din 1982, la Munchen, Germania, a fost selectată ca temă a Dialogului cu romano-catolicii «Taina Bisericii și a Euharistiei în lumina tainei Sfintei Treimi». Și dialogul a fost continuat cu alte fațete ale acestei teme.

Consider aceasta o mare greșeală teologică. Biserica este trupul lui Hristos, și nu icoana Sfintei Treimi. Pr. Gheroghe Florovski a accentuat mereu elementul hristologic al Bisericii și al dumnezeieștii Euharistii. Cunoaștem pe Tatăl prin Hristos în Duhul, după cuvântul lui Hristos: «Cel ce M-a văzut pe Mine a văzut pe Tatăl» (In.14,9).

Totuși de ce a început Dialogul de la Taina Bisericii în lumina Sfintei Treimi?

Consider că s-a făcut aceasta pentru ca să ajungă la primat, deși nu au fost dezlegate celelalte greșeli teologice serioase, precum Filioque și actus purus. Dar și primatul îl privesc diferit cele două părți. Romano-catolicii îl privesc de la unitatea de ființă, iar ortodocșii de la Persoana Tatălui. De altfel, aceasta a fost una din deciziile Conciliului Vatican 2, că între cei botezați există o unitate de căpătâi, comuniunea communio, «ecleziologia communio sau comuniunea euharistică», «după modelul icoanei Treimii, după modelul communio treimic»

Este vorba de probleme teologice serioase, pentru că astfel este anulat apofatismul Dumnezeului Treimic. Sfântul Grigorie Palama a spus clar: «Mai presus de cunoaștere și de cuvânt sunt și cele ce țin de unirea ființială, și cele ce țin de distincția ipostatică, și cele ce țin de neamestecarea totală și consubstanțialitatea neconfundată. Sunt astfel deoarece nu se poate participa la ele deloc. De aceea nici nu se poate găsi vreo pildă pentru acestea în creație».

  1. d) Când studiem toate textele care au fost redactate, observăm că există o înșiruire continuă între ele, unul urmează altuia, este o derulare și următorul îl presupune pe cel anterior.

Spre exemplu, la Munchen în 1982 a fost cercetată taina Bisericii și a dumnezeieștii Euharistii în lumina tainei Sfintei Treimi. La Bari în 1987 a fost analizată tema credinței, taina și unitatea Bisericii. La Noul Valaam în 1988 s-a avansat la taina preoției în structura sacramentală a Bisericii și îndeosebi însemnătatea succesiunii apostolice. La Ravenna în 2007 au semnat un text despre consecințele teologice și canonice ale firii sacramentale a Bisericii și concret despre comuniunea ecleziastică, sinodalitate și autonomie. În continuare este cercetat primatul Papei în primul mileniu. Observă oricine cu multă ușurință că există un curs continuu al chestiunilor ecleziologice ca și cum ar exista identitate ecleziologică și teologică între romano-catolici și ortodocși.

Poate fi notat că, atunci când cercetează cineva textele acestea ca pe niște texte care au fost semnate numai de Bisericile Ortodoxe, au o direcție generală corectă. Totuși, când sunt semnate de ortodocși și romano-catolici, la care există o mare diferență în teologie și ecleziologie, atunci există o problemă foarte serioasă. Și nu poate să pretindă nimeni că romano-catolicii au dat înapoi și au aderat la viziunea ortodoxă pentru că textele comune sunt contestate ușor de Papa. De altfel, toate cele semnate sunt fără valoare când Papa nu renunță la primat.

Voi oferi câteva fraze din textele semnate împreună și în care se pare că cei ce au semnat au, din păcate, o conștiință a identității teologice și ecleziologice, deși atât în teologie, cât și în ecleziologie există diferențe mari.

–«Trupul lui Hristos este unul» (textul de la Munchen).

–«Biserica Locală care săvârșește Euharistia în jurul Episcopului nu este o parte a Trupului lui Hristos» (textul de la Munchen).

–«Fiecare este dator să recunoască în ceilalți, prin particularitățile locale, identitatea Tainei Bisericii» (textul de la Munchen).

–«Taina Bisericii este o „taină a credinței”» (textul de la Bari).

–«Orice Taină a Bisericii dăruiește harul Sfântului Duh» (textul de la Bari).

–«Aceasta (despre formularea credinței) cere ca teologia „teologumenelor” să întrunească o cercetare serioasă. Este, de asemenea, nevoie să fie lămurit care evoluție concretă ce survine într-un segment al creștinătății nu va putea fi gândită de celălalt segment drept o evoluție permisă. În plus, trebuie să recunoaștem că frecvent sensul unor cuvinte s-a schimbat în decursul timpului» (textul de la Bari).

Semnalez iarăși faptul că frazele acestea pot fi acceptate când sunt conținute în texte care sunt semnate numai de Bisericile Ortodoxe, dar este inacceptabil să fie semnate de ortodocși și eterodocși astfel de texte în care se spune că Trupul lui Hristos este unul, înțelegându-se faptul că și romano-catolicii aparțin Bisericii celei una; că fiecare Biserică Locală (Ortodoxă și Romano-Catolică) este toată Biserica; că fiecare este dator să recunoască în ceilalți identitatea tainei Bisericii, chiar dacă există pur și simplu particularități locale și nu diferențe de dogme; că Tainele Bisericii sunt «Taine ale credinței»; că fiecare Taină a Bisericii, ortodoxă și eterodoxă, integrală sau incompletă, dăruiește harul Sfântului Duh și că există probleme «teologumene» între segmentele creștinătății, care trebuie să fie cercetate în complexitatea evoluției permise și a schimbării termenilor pe parcursul timpului!!!

Toate acestea sunt cel puțin inacceptabile.

  1. e) Deși pe parcursul teologic al dialogului au fost evitate diferențele teologice serioase, între acestea singura diferență care s-a ivit pe parcursul dialogului este Uniația și această temă nu a avut nici o concluzie, mai mult a forțat pe ortodocși să accepte participarea uniților la dialog.

Când citește cineva istoria chestiunii, se încredințează de faptul că da, a fost condamnată Uniația la Freising, în 1990, ca metodă de unire care se opune tradiției comune a «celor două Biserici», dar decizia aceasta nu a fost recunoscută de Vatican și mai ales la Balamand, în 1993, Vaticanul, exploatând absența a nouă Biserici Ortodoxe, printre care și Biserica Greciei, a izbutit să răstoarne deciziile de la Freising și să valideze existența Uniației.

Desigur, Biserica Greciei nu a participat la Balamand și a reacționat față de Uniație. Mai ales Președintele Comisiei de dialog dintre ortodocși și catolici, Arhiepiscopul Stelian de Australia, a pus în dezbatere, judecată și vot decizia oficială a Sfântului Sinod al Bisericii Greciei.

Biserica Greciei s-a adunat pentru decizia de la Balamand și a emis o Scrisoare Sinodală care consideră decizia de la Balamand nu numai pe tema Uniației, ci și în ce privește decizia comuniunii depline dintre ortodocși și «Biserica Romano-Catolică» cu recunoaștere reciprocă a Preoției și a Tainelor săvârșite de ei.

Între altele, este scris: «În textul nou alcătuit la Balamand se întreprinde, în avans și fără ridicarea diferențelor teologice și ecleziologice cedate, comuniunea deplină între Biserica Ortodoxă și cea Romano-Catolică prin recunoașterea reciprocă a Preoției și a Tainelor săvârșite de ele. Adică Comisia Mixtă introduce prin textul despre Uniație pe de o parte abdicarea Bisericii Ortodoxe de la conștiința ei de sine exclusivă ca [fiind] Biserica cea una, sfântă, sobornicească și apostolească, iar pe de altă parte recunoașterea acestor proprietăți și pentru Biserica Romano-Catolică înainte de a fi restabilită unitatea în dreapta credință printr-un dialog teologic».

Și Scrisoarea sinodală încheie: «Sfântul Sinod Permanent al Bisericii Greciei concepe textul despre Uniație de la Balamand drept inacceptabil din punct de vedere ortodox, drept total străin de tradiția ortodoxă de veacuri și drept contrar tuturor deciziilor din cadrul Dialogului cu Biserica Romano-Catolică ale Consfătuirilor Întâistătătorilor. Elementele drepte menținute fragmentar în acest text despre Uniație dispar în baza lui întunecată ecleziologică și sunt plasate cu neglijență în Dialog și în perspectivele lui viitoare. Evaluarea aceasta a textului despre Uniație fiind considerată indispensabilă pentru liniștirea cugetului pliromei bine-credincioase a Bisericii din Grecia, este făcută cunoscută Bisericii-Mame conform predaniilor ca să nu se facă un rău mai mare».

În urma acestora mă întreb: De ce a fost ignorată această decizie și nu a fost trimisă Ierarhiei (Sinodului complet) spre validare? Și de ce continuă mulți să vorbească despre Tainele eterodocșilor când nu au fost soluționate problemele teologice și ecleziologice și când nu a fost restabilită unitatea în dreapta credință?

La dialogul care a avut loc în Baltimore în 2000 despre Uniație dezbaterile au fost conduse spre un naufragiu esențial. Acolo a fost dezvăluită epistola Papei Ioan Paul al II-lea către Cardinalul Cassidy, care spunea între altele: «Pentru Biserica Catolică Bisericile Catolice Orientale au aceeași valoare (dignity) pe care o au și restul Bisericilor care se găsesc în deplină comuniune cu Episcopul Romei».

Aceste dezvăluiri s-au încheiat prin oprirea dialogului între ortodocși și romano-catolici și retragerea Co-Președintelui ortodox, Arhiepiscopul Stelian de Australia.

În 2003 noul Președinte al dialogului din partea Bisericii Ortodoxe a devenit Ioan al Pergamului, care și-a asumat toate Bisericile Ortodoxe și s-a luat decizia la nivel panortodox de a fi continuat dialogul teologic între ortodocși și romano-catolici. În acea perioadă eram Arhiereu sinodal și urmăream subiectul.

Cu toate acestea, în 2005 Biserica Greciei a decis să fie continuat dialogul teologic, însă a accentuat în același timp că «trebuie să fie condamnată cu hotărâre și fără ocolișuri Uniația ca metodă», «trebuie continuată în orice caz dezbaterea asupra temei Uniației, care nu a fost epuizată nicidecum». Dezbaterea aceasta «poate să se desfășoare în cadrele ecleziologiei din prisma primatului» pentru facilitarea derulării dialogului.

Un lucru important este faptul că se face Dialogul între ortodocși și romano-catolici și în delegația romano-catolicilor, deși anterior a fost inclus numai un uniat, acum sunt incluși patru uniați!! Astfel, nu numai că nu a fost dezbătută tema Uniației, dar sunt de față chiar mai mulți uniți decât anterior.

  1. f) Sunt importante cele ce s-au petrecut puțin înainte de convocarea Comisiei teologice de Dialog între ortodocși și romano-catolici la Ravenna (8-15 oct. 2007).

Papa, de praznicul Apostolilor Petru și Pavel, pe 29 iunie 2007, a contrasemnat un text cu titlul «Răspunsuri la întrebări care se referă la anumite puncte de vedere cu privire la învățătura despre Biserică». În acest text există teze inacceptabile din perspectiva teologiei și a ecleziologiei ortodoxe.

Printre ele este scris că «Biserica Catolică» este singura Biserică adevărată, care păstrează elementele autentice pe care le-a stabilit Hristos pentru Biserică, este Biserica veritabilă și văzută din istorie, care a fost instituită de Hristos pe pământ. Singura Biserică este aceea administrată de Papa, urmașul lui Petru, și de Episcopii care se găsesc în comuniune cu el. Celelalte Biserici au un «deficit ecleziologic»; există o identitate deplină a Bisericii lui Hristos cu «Biserica Catolică», în timp ce celelalte Biserici au numai unele elemente de eclezialitate. Comuniunea Bisericilor cu urmașul lui Petru este condiția prealabilă esențială prin care se delimitează toate structurile bisericești și sunt circumscrise principiile interne și limitele pentru fiecare «Biserică separată» și pentru «Biserica Catolică».

Comisia Sinodală pentru relațiile inter-ortodoxe și inter-creștine a Bisericii Greciei și-a exprimat prin decizia ei din 5-10-2007 rezervele și a făcut o critică la aceste puncte de vedere.

Prin urmare, cele pe care le-a zis Papa sunt inconsecvente cu textele oficiale ale Comisiei Mixte de Dialog Teologic între ortodocși și romano-catolici, după cum se vede în textele care au fost semnate până acum. Aceasta înseamnă că se fac dialoguri teologice, sunt semnate texte, dar Papa, din perspectiva că el este peste Sinoadele Ecumenice, nu este membru al Sinodului, Papa nu este verificat de Sinod, ci el îl verifică și deciziile Sinodului sunt pur și simplu texte-referat.

Pornind de la aceste condiții prealabile, cum poate cineva să fie sigur cu privire la evoluția dialogului? Și cum poate cineva să se încredințeze episcopilor și teologilor care participă la astfel de dialog și sunt alcătuite textele pe principiul ad referendum (spre aprobarea de către Bisericile Locale) și totuși nici nu vin spre aprobarea lor la Ierarhia Bisericii Greciei, dar sunt puse totodată sub contestarea Papei?

  1. g) Totuși partea importantă a chestiunii este că la Conferința a III-a Presinodală Panortodoxă de la Chambesy din 1986 a fost pregătit textul «Relațiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creștine». În acest text se face referire la dialogurile Bisericii Ortodoxe cu romano-catolicii, precum și cu ceilalți creștini.

În acest text sunt scrise temele teologice care pun în dificultate dialogul, nu numai cele ce unesc, ci și cele ce despart la nivelul ecleziologiei, temele metodologice, precum și, de asemenea, faptul că Uniația trebuie să fie cercetată ca prioritate ecleziologică. Între altele, au scris în acest text: «Conferința face o prezentare selectivă a temelor viitoare pentru Dialog nu pur și simplu numai dintre cele care “unesc” cele două Biserici, ci și dintre cele care le “despart”, în special la nivel ecleziologic».

Totuși, după revizuirea și actualizarea textelor care s-a făcut la Conferința a V-a Presinodală Panortodoxă la Chambesy în 2015 au fost șterse toate aceste puncte concrete și a fost configurat un nou text, care nu face referire și unde se găsește astăzi dialogul între Biserica Ortodoxă și romano-catolici și cum va fi continuat.

La «Sfântul și Marele Sinod» din Creta a fost dat prilejul să fim informați unde se găsește precis acest dialog, să fie aprobate sau nu textele semnate până la vremea aceea de către delegații Bisericilor și să fie decis cursul pe mai departe.

Totuși nu s-a făcut nimic pentru aceste chestiuni, dar mai ales a fost decis să se scrie «Biserici eterodoxe», drept pentru care se pun foarte multe întrebări: Sunt în vigoare textele semnate până acum? Cu care autorizare va fi continuat dialogul și din ce punct? Care sunt temele care ne despart de romano-catolici? Și multe întrebări asemănătoare.

  1. Concluzii

După cele de mai sus, care au fost prezentate cu mare concizie, consider că dialogul dintre ortodocși și romano-catolici suferă la baza lui.

Ca principiu, nu există unitate între Bisericile Ortodoxe și s-au ivit și se ivesc probleme serioase intraortodoxe.

Apoi, se face dialog de către delegații Bisericii noastre fără să fie puse concluziile dialogurilor în Ierarhia Bisericii spre validare sau nu.

Mai mult, a fost ignorată baza ecleziologică indispensabilă că Biserica este Trupul lui Hristos și, dimpotrivă, este pusă «în lumina Sfintei Treimi», care servește unor scopuri ecumeniste.

Textele care au fost semnate sunt încă inacceptabile din perspectivă teologică și ecleziologică atunci când sunt semnate în același timp de ortodocși și romano-catolici, în timp ce între aceștia există o ecleziologie diferită și Papa nu este implicat, el fiind mai presus de Sinoadele Ecumenice și deciziile lor le privește drept texte-referat. După cum, de asemenea, persistă erezii serioase, precum Filioque și actus purus, care nu pot fi trecute cu vederea.

În sfârșit, dialogul acesta este ineficient și, firește, primejdios, pentru că la final va fi ce vrea Papa cu puterea pe care o deține, poziția pe care o are, că este urmașul direct al Apostolului Petru și nu al predecesorului[1] lui și este mai presus de toți Episcopii și de înseși Sinoadele Ecumenice, dar și imposibilitatea delegaților Bisericilor Ortodoxe de a se exprima împotriva deciziilor Sinoadelor Ecumenice și a învățăturii Sfinților Părinți ai Bisericii, îndeosebi a Sfântului Grigorie Palama. Cred că fără cunoașterea teologiei Sfântului Grigorie Palama, un Părinte de frunte al Bisericii, nu poate să se facă nici un dialog teologic. Și aceasta constituie deficitul dialogului teologic al Bisericii Ortodoxe cu creștinii eterodocși.

[1] Este logic că, de fapt, orice papă este urmașul celui ce a fost papă înainte de el; nu are cum să fie urmașul direct al Apostolului Petru. Este o pretenție fără temei (n.tr.).

Traducere după: http://parembasis.gr/index.php/el/metropolitan/articles/5054-2017-11-25

Ieromonah Lavrentie Carp

 

Autor: Preot Claudiu

pr_claudiubuza@yahoo.com

4 gânduri despre „Ecumenismul – dialogul minciunii. „Dialogul între ortodocși și romano-catolici”.”

  1. CAND IN AERUL PROASPAT SI CURAT PATRUND ABURI OTRAVITORI, CARE TE NAUCESC DE CAP.., ITI TII RESPIRATIA CAT POTI, ALERGAND SA AFLI IAR O GURA DE AER PROASPAT … IAR ACEST AER CURAT, NEINFESTAT, NU-L PUTEM GASI DECAT IN INVATATURA SFINTILOR PARINTI :
    „Ortodoxia va genera întotdeauna renaşterea ascetică. Ea nu recunoaşte nimic altceva. Asceţii sunt singurii misionari ai Ortodoxiei. Nevoinţa este singura ei şcoală misionară. Ortodoxia înseamnă efort ascetic şi viaţă şi doar prin acestea două misiunea ei este transmisă mai departe şi împlinită. Trăirea nevoinţei ar trebui să fie misiunea lăuntrică a Bisericii noastre printre oameni. Parohia trebuie să devină un focar de nevoinţă. Dar acest lucru poate fi împlinit doar de către un preot ascet. (…) Există o cerinţă absolut necesară: ca toţi episcopii, preoţii şi monahii noştri să devină ei înşişi asceţi.
    Misiunea Bisericii este mărturisirea lui Hristos. Care nu poate fi făcută prin vorbe goale, prin refrene moraliste sau prin învăţături savante. Numai când cuvintele vor fi acoperite de trăire, vor fi susţinute de trăire, numai atunci vor da roade – P. Iustin Popovici, extras din cartea Credinta Ortodoxa si viata in Hristos”.
    http://www.cuvantul-ortodox.ro/sf-iustin-popovici-despre-ecumenismul-ca-dialog-al-minciunii/

    Apreciază

  2. Fara indoiala ca Mitropolitul Ierotheos de Nafpaktos și Sf. Vlasie este unul dintre marii teologi ai ortodoxiei contemporane,cu o gandire luminata,cu o prestanta si diplomatie deosebite,merite pe care nimeni nu le discuta.
    Pentru noi,cei care ne-am ingradit de gravele erezii semnate de sinodalii nostri in frunte cu Patriarhul la sinodul talharesc din Creta,aceste discutii sunt inutile,neroditoare,intrucat probleme esentiale,cum ar fi infaibilitatea papei,care se considera superior sinodului ecumenic, nefiind de acord ca primatul nu este un primat al puterii, ci este unul al cinstirii, primus inter pares ( primul între egali). ) si grava erezie Filioque,au ramas de atatia ani nerezolvate.
    Desi acest dialog este promovat cu asiduitate de ierarhii ecumenisti,care si -au facut un tel din” a lucra, fie şi unilateral, pentru unitatea creştinilor, având ca emblemă cuvântul Domnului nostru pe care l-a spus cu puţin înainte de Patimile sale: ‘ca toţi să fie una'(Mitropolitul Spaniei şi Portugaliei, kir Policarp-interviu Orthódoxos Týpos, nr. 1931, 15 iunie 2012),pana in prezent rezultatele sunt nule. Acestea „*sunt eforturi omenesti care exclud voia lui Dumnezeu.Noi stim ca rânduielile canonice ne opresc de a ne ruga cu ereticii. Asadar, cum pot fi justificate rugaciunile comune?Se aduc tot felul de argumente fatarnice, cum ca ar fi vorba de doua Biserici surori; ca diferentele nu ar fi asa de mari; ca Hristos iubeste unitatea si alte minciuni asemanatoare….ecumenismul actual a fost initiat pe cai oculte de catre francmasonerie, fiind considerat necesar pe calea pregatirii noii ordini mondiale si a guvernului mondial..
    De aceea se ridica o întrebare legitima: cum putem sa ne rugam cu niste eretici si schismatici si cum putem sa intram în dialog în vederea unirii cu o papalitate care prin declaratiile sale vadeste erezia?
    Vaticanul si papalitatea tin în întunericul ereziei pe crestinii catolici…Si pentru ca lucrurile sa fie cât mai clare, va propunem consultarea ANEXEI III, care reliefeaza cât se poate de clar ereziile sustinute de Vatican si de actualul papa, Ioan Paul II.
    Cum sa ne unim cu o Biserica a carui papa se roaga cu vrajitorii, samanii si hindusii si care declara ca toate religiile sunt bune?
    Tinând cont de realitatea faptelor, asa cum este ea, consideram inacceptabile rugaciunile comune, precum si dialogurile în vederea unirii, în care nu se tine seama de necesitatea marturisirii aceleiasi credinte drepte, conforma cu hotarârile sfintelor sinoade ecumenice.”
    *http://www.sfantulpolicarp.com/Cleopa/ecumenism/e20.htm

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

DISCERNE

Viitorul, o paletă de opţiuni. Alege drumul!

Ortodoxia mărturisitoare

,,Dacă cineva va păzi cuvântul Meu, nu va vedea moartea în veac" (Ioan 8, 51).

ATITUDINI - Revista Fundației Justin Parvu

REVISTĂ DE CERCETARE ȘTIINȚIFICĂ ȘI EDUCAȚIE ORTODOXĂ editată de Fundația Justin Pârvu

ASTRADROM

,,Dacă cineva va păzi cuvântul Meu, nu va vedea moartea în veac" (Ioan 8, 51).

Vremuritulburi

ortodoxie, vremurile de pe urma, istorie, sanatate, politica, economie, analize si alte informatii utile

Lumea Ortodoxă

,,Dacă cineva va păzi cuvântul Meu, nu va vedea moartea în veac" (Ioan 8, 51).

Blog de Dogmatică Empirică

...adică despre dogmă și experierea ei în Duhul Sfant. Doar în Ortodoxie dogmele Bisericii chiar pot fi verificate prin viața mistagogică!

Sfântul Ioan de Kronstadt

În fiecare zi - gândurile unui om extraordinar

Monahul Teodot - blog oficial

Ortodoxia-singura credinta mantuitoare

SINODUL TÂLHĂRESC

,,Dacă cineva va păzi cuvântul Meu, nu va vedea moartea în veac" (Ioan 8, 51).

Bucovina Profundă

“ De mare jele şi de mare minune iaste, o iubite cetitoriu, cându toate faptele ceriului şi a pământului îmblă şi mărgu toate careş la sorocul şi la marginea sa... şi nici puţin nu smintescu, nici greşescu sămnul său. Numai sânguru amărătulu omu... ” Varlaam - Cazania

Cuvântul Ortodox

,,Dacă cineva va păzi cuvântul Meu, nu va vedea moartea în veac" (Ioan 8, 51).

Redescoperirea Sfintei Euharistii

,,Dacă cineva va păzi cuvântul Meu, nu va vedea moartea în veac" (Ioan 8, 51).

,,Dacă cineva va păzi cuvântul Meu, nu va vedea moartea în veac" (Ioan 8, 51).

SACCSIV - blog ortodox

Ortodoxie, analize, documentare, istorie, politica

%d blogeri au apreciat: