Sfinții Chiril al Ierusalimului și Meletie al Antiohiei – de la scumpătate la pogorământ.

(Lămuriri cu privire la articolul „Chiril al Ierusalimului și Meletie al Antiohiei sfinți sau eretici?”)

99170_sfantul-meletieCu puțin timp în urmă, Maricica Pandele a publicat pe blogul nostru – Ortodoxia Mărturisitoare – un articol intitulat „Chiril al Ierusalimului și Meletie al Antiohiei sfinți sau eretici?”[1] prin care explica, în urma unui „studiu de caz”, că Biserica a suspendat în anumite momente acrivia, aplicând pogorământul pentru binele obștesc al Bisericii. Articolul nu a avut drept scop, după afirmațiile malițioase și lipsite de temei ale contestatarilor, discreditarea celor doi mari Sfinți Părinți ai Bisericii – Chiril și Meletie – prin folosirea unor surse bisericești lipsite de  autoritate. Izvoarele susțin, fără echivoc, că cei doi au primit hirotonia de la arieni. Analiza echilibrată a tinerei Maricica Pandele făcută din perspectivă istorică îndeosebi, dar și teologică, exprimă o realitate greu de acceptat pentru cei care aplică acrivia fără excepție în materie de credință. Și aplicarea acriviei nu este ceva rău, ci dimpotrivă, este învățătura Bisericii. Nicicând Biserica nu a recunoscut tainele ereticilor. Aceasta este acrivia peste care nu putem trece.

p18i7vc14m16lobn1lb5qqn1p653Însă, în istoria Bisericii au existat evenimente care i-au determinat pe Sfinții Părinți, adunați în Sobor, să aplice iconomia, ca excepție, fără a recunoaște însă tainele ereticilor. Iar această lucrare s-a făcut în Sinod. Acest aspect trebuie înțeles pentru a nu cădea în extreme și a nu judeca cu mintea noastră Sfintele Canoane socotindu-ne pe noi înșine mai înțelepți decât Sfinții Părinți ai Bisericii lui Hristos.

Este foarte adevărat că ,,nu încape pogorământ în cele despre credință”[2], însă vedem că Biserica a folosit cu multă înțelepciune la vreme de nevoie, prin Sfinții Părinți adunați în Sobor, iconomia fără a anula scumpătatea canonică. Astfel, Sfântul Nicodim Aghioritul în tâlcuirea Canonului 46 Apostolic spune că „Sfinții Apostoli în Canoanele lor cele mai-nainte zise, și toți pomeniții Sfinți, au întrebuințat scumpătatea (acrivia – n.n), și pentru aceasta desăvârșit leapădă botezul ereticilor. Iar soboarele acestea două de toată lumea au întrebuințat iconomia, și botezul Arienilor și al Macedonienilor l-au primit (!), și al altora. Iar pe al Evnomianilor, și al altora încă, nu l-au primit. Pentru că, mai ales în vremea Soborului al 2-lea, Arienii și Macedonienii erau la putere, și nu numai că erau mulți întru mulțime, ci aveau și mari puteri pe lângă împărați, și pe lângă stăpânitori, se aflau și la senat. Drept aceea, întâi pentru ca să-i tragă la dreapta slăvire, și să-i îndepărtăze mai cu lesnire, și alta pentru ca să nu se întâmple mai mult să-i sălbăticească asupra Bisericii, și asupra creștinilor, și răul mai rău să se facă, au iconomisit lucrul așa, Dumnezeieștii Părinți aceia iconomisindu-și cuvintele lor cu judecată (Psalm111, 5). Și s-au pogorât a primi botezul lor. Iar cum că, acestea nu le zicem de la sinene, și cu cuvinte goale, mărturii sunt la aceasta la acești doi mari Părinți, Vasile și Grigorie (hirotoniți diacon și respectiv episcop de către Sfântul Meletie al Antiohiei – n.n)”[3].

Fiindcă se tot încearcă explicarea unor realități bisericești folosindu-se silnic, în anumite împrejurări, scrieri ale Sfinților Părinți, trebuie să precizăm că textele patristice nu sunt infailibile. Ele nu au valoare de Scriptură, ci doar autoritate după măsura conglăsuirii cu Dogmele și Canoanele Bisericii stabilite în Sfintele Sinoade Ecumenice, singurele cu valoare de Scriptură. Astfel, Sfântul Marcu Evghenicul spune: „Acelea [scripturile canonice] ca unele predate de Dumnezeu, suntem datori unii faţă de alţii şi a le crede şi a le întări chiar dacă unele par că nu sunt în acord [cu altele],dar acestea [cele predate de Părinţi] suntem datori a nu le crede în chip absolut, nici a le primi fără cercetare. Căci este cu putinţă ca acelaşi dascăl să nu le grăiască pe toate după acrivie. Altminteri, pentru ce au mai avut Părinţii nevoie de Sinoade Ecumenice, dacă fiecare nu ar fi căzut nicidecum din adevăr?”[4]..

Dintre tâlcuirile Sfinților „trebuie ca noi să le alegem pe cele mai adevărate dintre acestea și care sunt într-o mai mare conglăsuire cu dogmele bisericești, iar pe celelalte să le punem pe locul al doilea. Sinoadele Ecumenice sunt puse implicit pe același plan cu Sfânta Scriptură și orice Sinod care nu e în acord cu cele ecumenice nu e adevărat. Tradiția nu este un monolit, un muzeu de antichități demn doar de cinstire și respect, ci ea este viață în Duhul și cere o receptare vie și plină de discernământ. Nu tot ceea ce au scris sfinții trebuie acceptat. Și nu e nimic de mirare, om fiind, de vreme ce mulți dintre dascăli se arată tâlcuind în chip diferit vorbele Scripturii, nu toți deopotrivă ajung la acrivie. Căci nici nu e cu putință ca același cuvânt, când este primit cu diferite înțelesuri, să se pună deopotrivă în acord cu toate (sensurile) sale, ci trebuie ca noi să le alegem pe cele mai adevărate dintre acestea și care sunt într-o mai mare conglăsuire cu dogmele bisericești, iar pe celelalte să le punem pe locul al doilea”[5].

Era nevoie de aceste precizări făcute prin gura nemincinoasă a Sfântul Marcu Evghenicul pentru a înțelege că nu e suficient a scoate din context un fragment patristic, care poate a fost folosit pastoral, pentru a ne susține o idee sau o poziție ce pare a fi după voia lui Dumnezeu, dar este interpretată și aplicată după voia noastră. E nevoie de mai mult decât atât. E nevoie să înțelegem „savoarea Ortodoxie” cum numește Părintele Serafim Rose normalitatea vieții în Hristos, fără exagerări ce pot duce la „supercorectitudine” sau „boala corectitudinii”[6].

Dacă realitatea canonică poate fi interpretată după bunul plac al fiecăruia, folosindu-se abuziv texte ale Sfinților Părinți, cu cât mai mult putem greși atunci când refuzăm nevoia Bisericii de a se exprima Sinodal sau atunci când nu înțelegem aplicabilitatea pogorământului la vreme de nevoie? Și dacă Biserica a vorbit prin Sfinții Părinți prin Sfintele Sinoade, cine suntem noi să negăm ceea ce Biserica a statornicit în Sobor?! Faptul că nu înțelegem sau nu vrem să acceptăm o realitate din viața bisericească, nu înseamnă că Biserica a greșit sau că a făcut compromisuri. Să nu fie! Poate ar trebui să luăm în calcul, smeriți, faptul că nu avem luminarea Sfinților Părinți care au luat hotărâri sobornicești pe care noi nu le putem înțelege sau ajungem să  le interpretăm după literă. Și atunci, luptați de patimi și de orgolii, începem să răstălmăcim, refuzând izvoare de care Biserica s-a folosit de-a lungul timpului (cum ar fi Socrate Scolasticul, sec. V).

Poate că ar trebui, față de cele scrise în articol să avem anumite rezerve sau suspiciuni (autoarea subliniază nevoia unui studiu de specialitate), dar de aici și până la a-l numi hulitor și smintitor e cale lungă. Ar trebui ca cei care afirmă în predici și în scris așa ceva să-și ceară ei înșiși iertare public pentru relativizarea adevărului și minimalizarea unor învățături cuprinse în izvoare bisericești cu autoritate, după care au fost scrise chiar Vieți ale Sfinților. Mai ales că scopul apariției acestui articol este de a face cunoscută lucrarea sobornicească a Sfinților Părinți și excepția de la acrivie pentru binele Bisericii în situații cu totul excepționale. Iar această lucrare nu face decât să-i slăvească și mai mult pe Sfinții lui Dumnezeu și Biserica cea Una a lui Hristos.

Redăm mai jos explicația pertinentă a d-rei Maricica Pandele la atacurile nemiloase din mediul virtual cu privire la articolul „Chiril al Ierusalimului și Meletie al Antiohiei sfinți sau eretici?”

(https://ortodoxiamarturisitoare.wordpress.com/2018/01/08/chiril-al-ierusalimului-si-meletie-al-antiohiei-sfinti-sau-eretici/)

„În primul rând am menționat în articol că acesta este un studiu de caz pe o temă foarte sensibilă și că îmi doresc mai degrabă să atrag atenția asupra temei pentru a fi o bază de pornire pentru un studiu mai amplu făcut de specialiști, teologi, recunoscând că nu sunt totuși specialistă.

Acest referat nu îşi propune să epuizeze subiectul abordat. Nu pretind că aş avea suficiente cunoştinţe încât ceea ce spun să conteze cât opinia avizată a unui teolog. Dar îmi propun prin acest studiu de caz să atrag atenţia asupra unor teme sensibile şi poate, dacă teologii doresc să aprofundeze mai mult, referatul meu să fie o bază de pornire pentru un studiu mult mai amplu.

În al doilea rând, sursa pe care o folosesc, Socrate Scolasticul, este și sursa de informare din Viețile Sfinților (în cartea Viețile Sfinților pe luna februarie, Ediția a III-a, apărută la Editura Mănăstirea Sihăstria în 2012, la pag. 167, când se vorbește despre Sf. Meletie, Arhiepiscopul Antiohiei, o notă de subsol spune sursele: „După Nichifor Calist, cartea a IX-a, cap. 48 și Socrate, cartea a II-a, cap. 34”) .

Pe Nichifor Calist nu l-am citit; din cunoștințele mele este un scriitor bisericesc care a trăit la sfârșitul sec. al XII-lea, începutul secolului al XIII-lea care cu siguranță că a avut o contribuție importantă în ceea ce privește istoria bisericească, dar scriind mult timp după ce s-au petrecut evenimentele, s-a bazat la rândul său pe niște surse, astfel că unii cercetători consideră că informațiile din Istoria sa trebuie mai atent verificate.

Însă, mai aproape de perioada în care a trăit Sf. Meletie este Socrate Scolasticul, care a scris această Istorie Bisericească pe la începutul sec. al V-lea, deci la câteva zeci de ani după evenimentele întâmplate în Antiohia. Sigur, Socrate nu este infailibil dar, din informațiile pe care le am, Istoria lui este o resursă considerată a fi cu o credibilitatea foarte mare de către cercetătorii avizați.

Cred că în Viețile Sfinților este o mică eroare în ce privește menționarea capitolului din cartea lui Socrate, căci capitolul care vorbește despre Sf. Meletie este cap. 44 din Cartea a II-a, nu cap. 34, dar nu e așa de relevant, e scuzabil. Voi reda integral capitolul mai jos („Meletie e făcut Episcop din Antiohia. Schismă în această Biserică.”):

„Să vorbim acum despre Meletie. El fusese hirotonit Episcop de Sebastia, în Armenia, după depunerea lui Eustațiu. De la Sebastia a fost transferat la Berea, cetate din Siria. El asistă la Sinodul de la Seleucia, iscăli formula de credință formulată de Acachie și se reîntoarse la Biserica sa. Mai pe urmă, a fost înlăturat de acolo de către locuitorii din Antiohia, când aflară că Eudoxiu disprețuise cetatea lor pentru a poseda bogățiile celei din Constantinopol. Când Meletie a fost așezat pe scaunul din Antiohia, el nu vorbi poporului decât de doctrina moravurilor, fără a spune în ea ceva legat de credință. Mai târziu, el le propuse doctrina Sinodului de la Niceea și le predică consubstanțialitatea Fiului lui Dumnezeu. Împăratul, înștiințându-se despre aceasta, îl exilă și îl făcu să fie hirotonit în locul său Euzoius, preotul ce fusese depus odinioară cu Arie. Cei care erau aderenți devotați ai lui Meletie se depărtară de arieni și se adunară separat, pentru că cei care admiseseră, la început, consubstanțialitatea evitau împărtășirea lor, de ură că Meletie fusese hirotonit de către arieni. Astfel, Biserica de Antiohia a fost dezbinată, deși ambele partide ce o dezbinau erau unite între ele prin mărturisirea aceleiași credințe.

Cu toate acestea, Împăratul plecă grabnic spre Antiohia după ce primise vestea că perșii se pregăteau să înceapă războiul” (Socrate Scolasticul: 2016, pag. 124).

De asemenea, Socrate reia problematica în Cartea a 5-a, cap. V, „Răscoala întâmplată în Biserica din Antiohia din pricina lui Paulin și a lui Meletie”:

„Meletie dădu naștere în acel timp la o mare ceartă în Antiohia. Am spus deja că respectul pe care îl aveau față de virtutea lui Paulin îi împiedica să îl trimită în exil. Cât despre Meletie, el a fost restabilit de către Iulian, alungat de Valens și, în fine, rechemat de Grațian. Când se reîntoarse, găsi pe Paulin la adânci bătrânețe; și cei ce favorizau partidul său, încercau prin toate mijloacele să-l pună cu dânsul pe același scaun. Paulin, susținând că regulile Bisericii nu permit ca un Episcop hirotonit de arieni, să fie pe același scaun cu un Episcop ortodox, poporul îl puse cu sila într-o altă biserică afară din cetate. Acest procedeu a provocat o ceartă furtunoasă, care nu a fost potolită decât în următoarele condiții: poporul a adunat șase clerici care puteau pretinde demnitatea Episcopală, între care se afla și Flavian, și-i obligară să promită cu jurământ, că atunci când unul din cei doi Episcopi va muri, ei să nu ceară locul său. Înțelegerea a fost făcută astfel și observată cu multă religiozitate. Luciferienii se despărțiră de ceilalți, pentru că Meletie care fusese hirotonit de arieni îndeplinea funcțiile episcopale” (Socrate:2016, pag. 195).

Se pare că Sf. Meletie era un apropiat al lui Acaciu (Acachie) de Cezareea Palestinei înainte de alegerea lui în Antiohia, cel puțin așa susține Socrate. Căci se pare că Sf. Meletie a semnat formula foarte vagă de credință, acaciană, la Sinodul de la Seleucia. În aceste condiții este posibil ca Sf. Meletie să fi fost hirotonit de arieni.

Tot Socrate spune că în vremea Împăratului Iovian (363-364 d. Hr.), deci după numirea Sf. Meletie în Antiohia, conducătorii sectelor încercau să obțină protecția acestuia pentru a se apăra de inamici. Dar Împăratul le-a spus: „urăsc gâlcevele, iubesc și cinstesc pe cei ce întrețin pacea”. După un așa răspuns, aderenții lui Acaciu, „se adunară în Antiohia, discutară cu Meletie, care îmbrățișase cu puțin mai înainte doctrina consubstanțialității Fiului lui Dumnezeu și, pentru că știau că el e foarte stimat de Împăratul care locuia atunci în această cetate, ei adoptară vederile sale, confirmară Sinodul din Niceea” (Socrate: 2016, pag. 157). Printre episcopii care au semnat această mărturisire de credință înaintată lui Iovian se numără, conform lui Socrate, și Eusebiu, Episcopul de Samosata, amintit în Viețile Sfinților la viața Sf. Meletie și prieten cu Sf. Vasile cel Mare, dacă nu mă înșel.

Astfel că, potrivit acestor informații, pare logică afirmația lui Socrate cum că Sf. Meletie ar fi fost hirotonit de arieni, sigur, vorbim de o partidă moderată. Sunt mai multe informații care se leagă între ele.

Sigur, repet, e nevoie de o analiză foarte atentă pe acest subiect, nu pretind că analiza mea este infailibilă. Nefiind de specialitate, ci doar o creștină interesată de adevăr, chiar dacă acesta poate fi bulversant, nu mi-am propus decât să aduc în discuție acest subiect sensibil pentru a fi dezbătut.

Într-adevăr, am făcut o eroare de tehnoredactare când am pomenit de Canonul 5 al Sf. Atanasie cel Mare, citatul este din interpretarea la Canonul 3.

Am primit comentarii cum că ar fi fost posibilă acceptarea prin iconomie a Sf. Meletie, deoarece episcopii arieni care l-ar fi hirotonit nu fuseseră condamnați nominal de către un sinod în momentul în care s-a săvârșit hirotonia. Recunosc, nu mi-am pus această problemă atunci când am scris studiul de caz. Dar această interpretare pare logică dacă ne gândim că Sf. Constantin cel Mare a primit botezul de la un semi-arian, Eusebiu de Nicomidia (sau de către Sfântul Silvestru al Romei, după alte surse – n.n), și cu toate acestea, pentru contribuția lui și pentru faptul că el totuși susținea Crezul de la Niceea, este considerat sfânt ortodox.

Sigur, e nevoie de o dezbatere între specialiști pe această temă, dar din punctul meu de vedere explicația este pertinentă.

Dar, după cum am explicat și în articol, nu sunt totuși o specialistă în canoane, nu am pretins acest lucru, astfel că este loc de dezbatere pe marginea subiectului prezentat” (Maricica Pandele).

Se pare că suspendarea acriviei de către Părinții Sinodali nu are legătură cu problema ereticilor condamnați sau necondamnați. În anumite condiții, după cum am văzut în cazul botezului arienilor,  se poate accepta și hirotonia săvârșită chiar și de un eretic condamnat deja (vezi canonul 95 al Sinodului V-VI și mai ales tâlcuirea Sfântului Nicodim Aghioritul la Canonul 46 Apostolic, inclusiv notele de subsol). Recunoașterea hirotoniei Sfinților Chiril și Meletie are ca fundament lucrarea extraordinară a Duhului Sfânt, luminarea Sfinților Părinți la Sfintele Sinoade ecumenice și sfințenia vieții lor. Iată cum este descrisă în Viața Sfântului Meletie această realitate de netăgăduit: „sculându-se Meletie, dumnezeiescul bărbat, le-a arătat oamenilor care cereau învățătură de la dânsul trei degete, în chipul celor trei fețe ale Sfintei Treimi. Apoi, două degete împreunându-le și pe unul îndoindu-l, a binecuvântat pe popor şi a ieşit de la dânsul foc ca fulgerul, apoi vrednicul de laudă a strigat: «Că trei ipostasuri înțelegem, însă numai despre o ființă vorbim». Astfel, pe toți minunându-i, a rușinat pe eretici, iar pe cei dreptcredincioși i-a întărit în credința cea dreaptă”.

Așadar, dacă Sfintele Sinoade ale Bisericii au suspendat acrivia (scumpătatea) și au chivernisit cu înțelepciune iconomia (pogorământul) – ca excepție – în legătură cu botezul arienilor[7], fără a recunoaște tainele ereticilor, de ce nu putem accepta că aceste hotărâri sunt valabile și pentru hirotonia de către arienii moderați a celor doi Mari Sfinți ai Bisericii: Chiril și Meletie? Mai ales că izvoarele bisericești menționează această realitate de necontestat!

Apoi, cum poate fi explicată schisma meletiană (antiohiană), o realitate istorică generată de hirotonia Sfântului Meletie de către arieni și nicidecum de alegerea sa în sobor de către aceștia, cum eronat susțin unii dintre contestatari?!

În concluzie, articolul propus nu are ca scop defăimarea Sfinților Chiril și Meletie sau încălcarea Sfintelor Canoane și învățături ale Bisericii, ci are rolul de a exprima frumusețile nemărginite ale Ortodoxiei pe care, se pare, că unii nu mai vor să le facă arătate, prinși fiind în legalismul rece, lipsit de viață, asemenea cărturarilor și fariseilor din vechime. Este un subiect, după cum se pronunță și autoarea articolului, care cere timp și pregătire pentru cercetare și înțelegere, în lumina Sfintelor Scripturi, ale Sfintelor Canoane și Dogme ale Bisericii, ale Sfinților Părinți și a tuturor  izvoarelor cu autoritate care pot lămuri și ajuta pentru o bună mărturie spre slava lui Dumnezeu, cinstirea Sfinților și zidirea Bisericii lui Hristos.

Preot Claudiu Buză

15 ianuarie 2018

[1] https://ortodoxiamarturisitoare.wordpress.com/2018/01/08/chiril-al-ierusalimului-si-meletie-al-antiohiei-sfinti-sau-eretici/

[2] Sfântul Marcu Evghenicul, Opere vol. I, Editura Pateres 2009, p. 130

[3] Pidalion – Cârma Bisericii, Edit. Credința Strămoșească, 2013, p. 87.

[4] Sfântul Marcu Evghenicul, Opere vol. I, p. 130

[5] Sfântul Marcu Evghenicul, Opere vol. I, pp. 130-131.

[6] Ieromonah Damaschin, „Viața și lucrările Părintelui Serafim Rose”, Editura Sophia, 2005, p. 464 – 470.

[7] Pidalion – Cârma Bisericii, Canonul 46 Apostolic (tâlcuire) și Canonul 95 Sinodul VI Ecumenic, pp. 85-91; pp. 312-313.

Mihai Silviu Chirilă – Lansare de Carte la Biserica Românească „Panaghia Odighitria” din Pireu.

coperta_promovarea_ecumunismului_pseudosinod_creta.jpgDuminică 21 ianuarie 2018, ora 14:30 va avea loc un eveniment cultural-teologic la Biserica Panaghia Odighitria a Comunității Românești din Pireu.

Teologul român Mihai-Silviu Chirilă, cunoscut publicului interesat de teologie ortodoxă, va face prima lansare a cărții sale numite „Promovarea ecumenismului la nivel panortodox de către pseudosinodul din Creta”.

Evenimentul se va desfășura în sala mare a Bisericii „Panaghia Odighitria”, imediat după Sfânta Liturghie în limba română care se săvârșește în fiecare duminică la această biserică.

Mihai Silviu Chirilă s-a  născut pe 30 aprilie 1973 în Bicaz, judeţul Neamţ. Este absolvent al Seminarului Teologic ”Veniamin Costachi” din Tg. Neamț precum și al Facultății de Teologie „Dumitru Stăniloae” din Iaşi, unde a urmat și studii aprofundate postuniversitare de Misiologie şi Ecumenism. A adus contribuții însemnate în cultură și teologie prin realizarea emisiunii radio „Vestea cea bună” și a emisiunii „Credinţă şi tradiţii nemţene” la postul 1TV Neamţ, precum și prin lucrările sale teologice apologetice. De-a lungul timpului a colaborat cu diverse publicații și diverse în calitate de redactor și traducător.

Lucrarea sa „Promovarea ecumenismului la nivel panortodox de către pseudosinodul din Creta” a apărut la sfârșitul verii trecute ca un răspuns la broșura Bisericii Ortodoxe Române numite „Despre Sfântul și Marele Sinod din Creta. Întrebări și răspunsuri”, pe care autorul o numește “minicatehism ecumenist”.

Motivul acestei apariții editoriale a fost dorința de a oferi publicului larg posibilitatea de a se informa corect în legătură cu deciziile eretice ale pseudosinodului din Creta, cu reacția clericilor și credincioșilor ortodocși care au respins aceste decizii, întrerupând pomenirea ierarhilor fideli acestora, și cu calea de urmat de către cei ce doresc să nu se facă părtași la erezia ecumenistă, ci să continue să trăiască în curăția învățăturii ortodoxe, așa cum au făcut generațiile de ortodocși dinainte.

Comunicat de presa 

Sursa: https://romedia.gr/index.php/grecia/comuniti/8085-lansare-de-carte-la-biserica-romaneasca-panaghia-odighitria-din-pireu

Evenimentul va avea loc in sala mare a Bisericii „Panaghia Odighitria”, imediat după Sfânta Liturghie în limba română care se săvârșește în fiecare duminică la această biserică.

Adresa: Tenarou 3, Lofos Vokou, Maniatika, Pireu

Informații la nr. de telefon: 698119008

DISCERNE

Viitorul, o paletă de opţiuni. Alege drumul!

Ortodoxia mărturisitoare

,,Dacă cineva va păzi cuvântul Meu, nu va vedea moartea în veac" (Ioan 8, 51).

ATITUDINI - Revista Fundației Justin Parvu

REVISTĂ DE CERCETARE ȘTIINȚIFICĂ ȘI EDUCAȚIE ORTODOXĂ editată de Fundația Justin Pârvu

ASTRADROM

,,Dacă cineva va păzi cuvântul Meu, nu va vedea moartea în veac" (Ioan 8, 51).

Vremuritulburi

ortodoxie, vremurile de pe urma, istorie, sanatate, politica, economie, analize si alte informatii utile

Lumea Ortodoxă

,,Dacă cineva va păzi cuvântul Meu, nu va vedea moartea în veac" (Ioan 8, 51).

Blog de Dogmatică Empirică

...adică despre dogmă și experierea ei în Duhul Sfant. Doar în Ortodoxie dogmele Bisericii chiar pot fi verificate prin viața mistagogică!

Sfântul Ioan de Kronstadt

În fiecare zi - gândurile unui om extraordinar

Monahul Teodot - blog oficial

Ortodoxia-singura credinta mantuitoare

SINODUL TÂLHĂRESC

,,Dacă cineva va păzi cuvântul Meu, nu va vedea moartea în veac" (Ioan 8, 51).

Bucovina Profundă

“ De mare jele şi de mare minune iaste, o iubite cetitoriu, cându toate faptele ceriului şi a pământului îmblă şi mărgu toate careş la sorocul şi la marginea sa... şi nici puţin nu smintescu, nici greşescu sămnul său. Numai sânguru amărătulu omu... ” Varlaam - Cazania

Cuvântul Ortodox

,,Dacă cineva va păzi cuvântul Meu, nu va vedea moartea în veac" (Ioan 8, 51).

Redescoperirea Sfintei Euharistii

,,Dacă cineva va păzi cuvântul Meu, nu va vedea moartea în veac" (Ioan 8, 51).

,,Dacă cineva va păzi cuvântul Meu, nu va vedea moartea în veac" (Ioan 8, 51).

SACCSIV - blog ortodox

Ortodoxie, analize, documentare, istorie, politica