Sfinții Chiril al Ierusalimului și Meletie al Antiohiei – de la scumpătate la pogorământ.

(Lămuriri cu privire la articolul „Chiril al Ierusalimului și Meletie al Antiohiei sfinți sau eretici?”)

99170_sfantul-meletieCu puțin timp în urmă, Maricica Pandele a publicat pe blogul nostru – Ortodoxia Mărturisitoare – un articol intitulat „Chiril al Ierusalimului și Meletie al Antiohiei sfinți sau eretici?”[1] prin care explica, în urma unui „studiu de caz”, că Biserica a suspendat în anumite momente acrivia, aplicând pogorământul pentru binele obștesc al Bisericii. Articolul nu a avut drept scop, după afirmațiile malițioase și lipsite de temei ale contestatarilor, discreditarea celor doi mari Sfinți Părinți ai Bisericii – Chiril și Meletie – prin folosirea unor surse bisericești lipsite de  autoritate. Izvoarele susțin, fără echivoc, că cei doi au primit hirotonia de la arieni. Analiza echilibrată a tinerei Maricica Pandele făcută din perspectivă istorică îndeosebi, dar și teologică, exprimă o realitate greu de acceptat pentru cei care aplică acrivia fără excepție în materie de credință. Și aplicarea acriviei nu este ceva rău, ci dimpotrivă, este învățătura Bisericii. Nicicând Biserica nu a recunoscut tainele ereticilor. Aceasta este acrivia peste care nu putem trece.

p18i7vc14m16lobn1lb5qqn1p653Însă, în istoria Bisericii au existat evenimente care i-au determinat pe Sfinții Părinți, adunați în Sobor, să aplice iconomia, ca excepție, fără a recunoaște însă tainele ereticilor. Iar această lucrare s-a făcut în Sinod. Acest aspect trebuie înțeles pentru a nu cădea în extreme și a nu judeca cu mintea noastră Sfintele Canoane socotindu-ne pe noi înșine mai înțelepți decât Sfinții Părinți ai Bisericii lui Hristos.

Este foarte adevărat că ,,nu încape pogorământ în cele despre credință”[2], însă vedem că Biserica a folosit cu multă înțelepciune la vreme de nevoie, prin Sfinții Părinți adunați în Sobor, iconomia fără a anula scumpătatea canonică. Astfel, Sfântul Nicodim Aghioritul în tâlcuirea Canonului 46 Apostolic spune că „Sfinții Apostoli în Canoanele lor cele mai-nainte zise, și toți pomeniții Sfinți, au întrebuințat scumpătatea (acrivia – n.n), și pentru aceasta desăvârșit leapădă botezul ereticilor. Iar soboarele acestea două de toată lumea au întrebuințat iconomia, și botezul Arienilor și al Macedonienilor l-au primit (!), și al altora. Iar pe al Evnomianilor, și al altora încă, nu l-au primit. Pentru că, mai ales în vremea Soborului al 2-lea, Arienii și Macedonienii erau la putere, și nu numai că erau mulți întru mulțime, ci aveau și mari puteri pe lângă împărați, și pe lângă stăpânitori, se aflau și la senat. Drept aceea, întâi pentru ca să-i tragă la dreapta slăvire, și să-i îndepărtăze mai cu lesnire, și alta pentru ca să nu se întâmple mai mult să-i sălbăticească asupra Bisericii, și asupra creștinilor, și răul mai rău să se facă, au iconomisit lucrul așa, Dumnezeieștii Părinți aceia iconomisindu-și cuvintele lor cu judecată (Psalm111, 5). Și s-au pogorât a primi botezul lor. Iar cum că, acestea nu le zicem de la sinene, și cu cuvinte goale, mărturii sunt la aceasta la acești doi mari Părinți, Vasile și Grigorie (hirotoniți diacon și respectiv episcop de către Sfântul Meletie al Antiohiei – n.n)”[3].

Fiindcă se tot încearcă explicarea unor realități bisericești folosindu-se silnic, în anumite împrejurări, scrieri ale Sfinților Părinți, trebuie să precizăm că textele patristice nu sunt infailibile. Ele nu au valoare de Scriptură, ci doar autoritate după măsura conglăsuirii cu Dogmele și Canoanele Bisericii stabilite în Sfintele Sinoade Ecumenice, singurele cu valoare de Scriptură. Astfel, Sfântul Marcu Evghenicul spune: „Acelea [scripturile canonice] ca unele predate de Dumnezeu, suntem datori unii faţă de alţii şi a le crede şi a le întări chiar dacă unele par că nu sunt în acord [cu altele],dar acestea [cele predate de Părinţi] suntem datori a nu le crede în chip absolut, nici a le primi fără cercetare. Căci este cu putinţă ca acelaşi dascăl să nu le grăiască pe toate după acrivie. Altminteri, pentru ce au mai avut Părinţii nevoie de Sinoade Ecumenice, dacă fiecare nu ar fi căzut nicidecum din adevăr?”[4]..

Dintre tâlcuirile Sfinților „trebuie ca noi să le alegem pe cele mai adevărate dintre acestea și care sunt într-o mai mare conglăsuire cu dogmele bisericești, iar pe celelalte să le punem pe locul al doilea. Sinoadele Ecumenice sunt puse implicit pe același plan cu Sfânta Scriptură și orice Sinod care nu e în acord cu cele ecumenice nu e adevărat. Tradiția nu este un monolit, un muzeu de antichități demn doar de cinstire și respect, ci ea este viață în Duhul și cere o receptare vie și plină de discernământ. Nu tot ceea ce au scris sfinții trebuie acceptat. Și nu e nimic de mirare, om fiind, de vreme ce mulți dintre dascăli se arată tâlcuind în chip diferit vorbele Scripturii, nu toți deopotrivă ajung la acrivie. Căci nici nu e cu putință ca același cuvânt, când este primit cu diferite înțelesuri, să se pună deopotrivă în acord cu toate (sensurile) sale, ci trebuie ca noi să le alegem pe cele mai adevărate dintre acestea și care sunt într-o mai mare conglăsuire cu dogmele bisericești, iar pe celelalte să le punem pe locul al doilea”[5].

Era nevoie de aceste precizări făcute prin gura nemincinoasă a Sfântul Marcu Evghenicul pentru a înțelege că nu e suficient a scoate din context un fragment patristic, care poate a fost folosit pastoral, pentru a ne susține o idee sau o poziție ce pare a fi după voia lui Dumnezeu, dar este interpretată și aplicată după voia noastră. E nevoie de mai mult decât atât. E nevoie să înțelegem „savoarea Ortodoxie” cum numește Părintele Serafim Rose normalitatea vieții în Hristos, fără exagerări ce pot duce la „supercorectitudine” sau „boala corectitudinii”[6].

Dacă realitatea canonică poate fi interpretată după bunul plac al fiecăruia, folosindu-se abuziv texte ale Sfinților Părinți, cu cât mai mult putem greși atunci când refuzăm nevoia Bisericii de a se exprima Sinodal sau atunci când nu înțelegem aplicabilitatea pogorământului la vreme de nevoie? Și dacă Biserica a vorbit prin Sfinții Părinți prin Sfintele Sinoade, cine suntem noi să negăm ceea ce Biserica a statornicit în Sobor?! Faptul că nu înțelegem sau nu vrem să acceptăm o realitate din viața bisericească, nu înseamnă că Biserica a greșit sau că a făcut compromisuri. Să nu fie! Poate ar trebui să luăm în calcul, smeriți, faptul că nu avem luminarea Sfinților Părinți care au luat hotărâri sobornicești pe care noi nu le putem înțelege sau ajungem să  le interpretăm după literă. Și atunci, luptați de patimi și de orgolii, începem să răstălmăcim, refuzând izvoare de care Biserica s-a folosit de-a lungul timpului (cum ar fi Socrate Scolasticul, sec. V).

Poate că ar trebui, față de cele scrise în articol să avem anumite rezerve sau suspiciuni (autoarea subliniază nevoia unui studiu de specialitate), dar de aici și până la a-l numi hulitor și smintitor e cale lungă. Ar trebui ca cei care afirmă în predici și în scris așa ceva să-și ceară ei înșiși iertare public pentru relativizarea adevărului și minimalizarea unor învățături cuprinse în izvoare bisericești cu autoritate, după care au fost scrise chiar Vieți ale Sfinților. Mai ales că scopul apariției acestui articol este de a face cunoscută lucrarea sobornicească a Sfinților Părinți și excepția de la acrivie pentru binele Bisericii în situații cu totul excepționale. Iar această lucrare nu face decât să-i slăvească și mai mult pe Sfinții lui Dumnezeu și Biserica cea Una a lui Hristos.

Redăm mai jos explicația pertinentă a d-rei Maricica Pandele la atacurile nemiloase din mediul virtual cu privire la articolul „Chiril al Ierusalimului și Meletie al Antiohiei sfinți sau eretici?”

(https://ortodoxiamarturisitoare.wordpress.com/2018/01/08/chiril-al-ierusalimului-si-meletie-al-antiohiei-sfinti-sau-eretici/)

„În primul rând am menționat în articol că acesta este un studiu de caz pe o temă foarte sensibilă și că îmi doresc mai degrabă să atrag atenția asupra temei pentru a fi o bază de pornire pentru un studiu mai amplu făcut de specialiști, teologi, recunoscând că nu sunt totuși specialistă.

Acest referat nu îşi propune să epuizeze subiectul abordat. Nu pretind că aş avea suficiente cunoştinţe încât ceea ce spun să conteze cât opinia avizată a unui teolog. Dar îmi propun prin acest studiu de caz să atrag atenţia asupra unor teme sensibile şi poate, dacă teologii doresc să aprofundeze mai mult, referatul meu să fie o bază de pornire pentru un studiu mult mai amplu.

În al doilea rând, sursa pe care o folosesc, Socrate Scolasticul, este și sursa de informare din Viețile Sfinților (în cartea Viețile Sfinților pe luna februarie, Ediția a III-a, apărută la Editura Mănăstirea Sihăstria în 2012, la pag. 167, când se vorbește despre Sf. Meletie, Arhiepiscopul Antiohiei, o notă de subsol spune sursele: „După Nichifor Calist, cartea a IX-a, cap. 48 și Socrate, cartea a II-a, cap. 34”) .

Pe Nichifor Calist nu l-am citit; din cunoștințele mele este un scriitor bisericesc care a trăit la sfârșitul sec. al XII-lea, începutul secolului al XIII-lea care cu siguranță că a avut o contribuție importantă în ceea ce privește istoria bisericească, dar scriind mult timp după ce s-au petrecut evenimentele, s-a bazat la rândul său pe niște surse, astfel că unii cercetători consideră că informațiile din Istoria sa trebuie mai atent verificate.

Însă, mai aproape de perioada în care a trăit Sf. Meletie este Socrate Scolasticul, care a scris această Istorie Bisericească pe la începutul sec. al V-lea, deci la câteva zeci de ani după evenimentele întâmplate în Antiohia. Sigur, Socrate nu este infailibil dar, din informațiile pe care le am, Istoria lui este o resursă considerată a fi cu o credibilitatea foarte mare de către cercetătorii avizați.

Cred că în Viețile Sfinților este o mică eroare în ce privește menționarea capitolului din cartea lui Socrate, căci capitolul care vorbește despre Sf. Meletie este cap. 44 din Cartea a II-a, nu cap. 34, dar nu e așa de relevant, e scuzabil. Voi reda integral capitolul mai jos („Meletie e făcut Episcop din Antiohia. Schismă în această Biserică.”):

„Să vorbim acum despre Meletie. El fusese hirotonit Episcop de Sebastia, în Armenia, după depunerea lui Eustațiu. De la Sebastia a fost transferat la Berea, cetate din Siria. El asistă la Sinodul de la Seleucia, iscăli formula de credință formulată de Acachie și se reîntoarse la Biserica sa. Mai pe urmă, a fost înlăturat de acolo de către locuitorii din Antiohia, când aflară că Eudoxiu disprețuise cetatea lor pentru a poseda bogățiile celei din Constantinopol. Când Meletie a fost așezat pe scaunul din Antiohia, el nu vorbi poporului decât de doctrina moravurilor, fără a spune în ea ceva legat de credință. Mai târziu, el le propuse doctrina Sinodului de la Niceea și le predică consubstanțialitatea Fiului lui Dumnezeu. Împăratul, înștiințându-se despre aceasta, îl exilă și îl făcu să fie hirotonit în locul său Euzoius, preotul ce fusese depus odinioară cu Arie. Cei care erau aderenți devotați ai lui Meletie se depărtară de arieni și se adunară separat, pentru că cei care admiseseră, la început, consubstanțialitatea evitau împărtășirea lor, de ură că Meletie fusese hirotonit de către arieni. Astfel, Biserica de Antiohia a fost dezbinată, deși ambele partide ce o dezbinau erau unite între ele prin mărturisirea aceleiași credințe.

Cu toate acestea, Împăratul plecă grabnic spre Antiohia după ce primise vestea că perșii se pregăteau să înceapă războiul” (Socrate Scolasticul: 2016, pag. 124).

De asemenea, Socrate reia problematica în Cartea a 5-a, cap. V, „Răscoala întâmplată în Biserica din Antiohia din pricina lui Paulin și a lui Meletie”:

„Meletie dădu naștere în acel timp la o mare ceartă în Antiohia. Am spus deja că respectul pe care îl aveau față de virtutea lui Paulin îi împiedica să îl trimită în exil. Cât despre Meletie, el a fost restabilit de către Iulian, alungat de Valens și, în fine, rechemat de Grațian. Când se reîntoarse, găsi pe Paulin la adânci bătrânețe; și cei ce favorizau partidul său, încercau prin toate mijloacele să-l pună cu dânsul pe același scaun. Paulin, susținând că regulile Bisericii nu permit ca un Episcop hirotonit de arieni, să fie pe același scaun cu un Episcop ortodox, poporul îl puse cu sila într-o altă biserică afară din cetate. Acest procedeu a provocat o ceartă furtunoasă, care nu a fost potolită decât în următoarele condiții: poporul a adunat șase clerici care puteau pretinde demnitatea Episcopală, între care se afla și Flavian, și-i obligară să promită cu jurământ, că atunci când unul din cei doi Episcopi va muri, ei să nu ceară locul său. Înțelegerea a fost făcută astfel și observată cu multă religiozitate. Luciferienii se despărțiră de ceilalți, pentru că Meletie care fusese hirotonit de arieni îndeplinea funcțiile episcopale” (Socrate:2016, pag. 195).

Se pare că Sf. Meletie era un apropiat al lui Acaciu (Acachie) de Cezareea Palestinei înainte de alegerea lui în Antiohia, cel puțin așa susține Socrate. Căci se pare că Sf. Meletie a semnat formula foarte vagă de credință, acaciană, la Sinodul de la Seleucia. În aceste condiții este posibil ca Sf. Meletie să fi fost hirotonit de arieni.

Tot Socrate spune că în vremea Împăratului Iovian (363-364 d. Hr.), deci după numirea Sf. Meletie în Antiohia, conducătorii sectelor încercau să obțină protecția acestuia pentru a se apăra de inamici. Dar Împăratul le-a spus: „urăsc gâlcevele, iubesc și cinstesc pe cei ce întrețin pacea”. După un așa răspuns, aderenții lui Acaciu, „se adunară în Antiohia, discutară cu Meletie, care îmbrățișase cu puțin mai înainte doctrina consubstanțialității Fiului lui Dumnezeu și, pentru că știau că el e foarte stimat de Împăratul care locuia atunci în această cetate, ei adoptară vederile sale, confirmară Sinodul din Niceea” (Socrate: 2016, pag. 157). Printre episcopii care au semnat această mărturisire de credință înaintată lui Iovian se numără, conform lui Socrate, și Eusebiu, Episcopul de Samosata, amintit în Viețile Sfinților la viața Sf. Meletie și prieten cu Sf. Vasile cel Mare, dacă nu mă înșel.

Astfel că, potrivit acestor informații, pare logică afirmația lui Socrate cum că Sf. Meletie ar fi fost hirotonit de arieni, sigur, vorbim de o partidă moderată. Sunt mai multe informații care se leagă între ele.

Sigur, repet, e nevoie de o analiză foarte atentă pe acest subiect, nu pretind că analiza mea este infailibilă. Nefiind de specialitate, ci doar o creștină interesată de adevăr, chiar dacă acesta poate fi bulversant, nu mi-am propus decât să aduc în discuție acest subiect sensibil pentru a fi dezbătut.

Într-adevăr, am făcut o eroare de tehnoredactare când am pomenit de Canonul 5 al Sf. Atanasie cel Mare, citatul este din interpretarea la Canonul 3.

Am primit comentarii cum că ar fi fost posibilă acceptarea prin iconomie a Sf. Meletie, deoarece episcopii arieni care l-ar fi hirotonit nu fuseseră condamnați nominal de către un sinod în momentul în care s-a săvârșit hirotonia. Recunosc, nu mi-am pus această problemă atunci când am scris studiul de caz. Dar această interpretare pare logică dacă ne gândim că Sf. Constantin cel Mare a primit botezul de la un semi-arian, Eusebiu de Nicomidia (sau de către Sfântul Silvestru al Romei, după alte surse – n.n), și cu toate acestea, pentru contribuția lui și pentru faptul că el totuși susținea Crezul de la Niceea, este considerat sfânt ortodox.

Sigur, e nevoie de o dezbatere între specialiști pe această temă, dar din punctul meu de vedere explicația este pertinentă.

Dar, după cum am explicat și în articol, nu sunt totuși o specialistă în canoane, nu am pretins acest lucru, astfel că este loc de dezbatere pe marginea subiectului prezentat” (Maricica Pandele).

Se pare că suspendarea acriviei de către Părinții Sinodali nu are legătură cu problema ereticilor condamnați sau necondamnați. În anumite condiții, după cum am văzut în cazul botezului arienilor,  se poate accepta și hirotonia săvârșită chiar și de un eretic condamnat deja (vezi canonul 95 al Sinodului V-VI și mai ales tâlcuirea Sfântului Nicodim Aghioritul la Canonul 46 Apostolic, inclusiv notele de subsol). Recunoașterea hirotoniei Sfinților Chiril și Meletie are ca fundament lucrarea extraordinară a Duhului Sfânt, luminarea Sfinților Părinți la Sfintele Sinoade ecumenice și sfințenia vieții lor. Iată cum este descrisă în Viața Sfântului Meletie această realitate de netăgăduit: „sculându-se Meletie, dumnezeiescul bărbat, le-a arătat oamenilor care cereau învățătură de la dânsul trei degete, în chipul celor trei fețe ale Sfintei Treimi. Apoi, două degete împreunându-le și pe unul îndoindu-l, a binecuvântat pe popor şi a ieşit de la dânsul foc ca fulgerul, apoi vrednicul de laudă a strigat: «Că trei ipostasuri înțelegem, însă numai despre o ființă vorbim». Astfel, pe toți minunându-i, a rușinat pe eretici, iar pe cei dreptcredincioși i-a întărit în credința cea dreaptă”.

Așadar, dacă Sfintele Sinoade ale Bisericii au suspendat acrivia (scumpătatea) și au chivernisit cu înțelepciune iconomia (pogorământul) – ca excepție – în legătură cu botezul arienilor[7], fără a recunoaște tainele ereticilor, de ce nu putem accepta că aceste hotărâri sunt valabile și pentru hirotonia de către arienii moderați a celor doi Mari Sfinți ai Bisericii: Chiril și Meletie? Mai ales că izvoarele bisericești menționează această realitate de necontestat!

Apoi, cum poate fi explicată schisma meletiană (antiohiană), o realitate istorică generată de hirotonia Sfântului Meletie de către arieni și nicidecum de alegerea sa în sobor de către aceștia, cum eronat susțin unii dintre contestatari?!

În concluzie, articolul propus nu are ca scop defăimarea Sfinților Chiril și Meletie sau încălcarea Sfintelor Canoane și învățături ale Bisericii, ci are rolul de a exprima frumusețile nemărginite ale Ortodoxiei pe care, se pare, că unii nu mai vor să le facă arătate, prinși fiind în legalismul rece, lipsit de viață, asemenea cărturarilor și fariseilor din vechime. Este un subiect, după cum se pronunță și autoarea articolului, care cere timp și pregătire pentru cercetare și înțelegere, în lumina Sfintelor Scripturi, ale Sfintelor Canoane și Dogme ale Bisericii, ale Sfinților Părinți și a tuturor  izvoarelor cu autoritate care pot lămuri și ajuta pentru o bună mărturie spre slava lui Dumnezeu, cinstirea Sfinților și zidirea Bisericii lui Hristos.

Preot Claudiu Buză

15 ianuarie 2018

[1] https://ortodoxiamarturisitoare.wordpress.com/2018/01/08/chiril-al-ierusalimului-si-meletie-al-antiohiei-sfinti-sau-eretici/

[2] Sfântul Marcu Evghenicul, Opere vol. I, Editura Pateres 2009, p. 130

[3] Pidalion – Cârma Bisericii, Edit. Credința Strămoșească, 2013, p. 87.

[4] Sfântul Marcu Evghenicul, Opere vol. I, p. 130

[5] Sfântul Marcu Evghenicul, Opere vol. I, pp. 130-131.

[6] Ieromonah Damaschin, „Viața și lucrările Părintelui Serafim Rose”, Editura Sophia, 2005, p. 464 – 470.

[7] Pidalion – Cârma Bisericii, Canonul 46 Apostolic (tâlcuire) și Canonul 95 Sinodul VI Ecumenic, pp. 85-91; pp. 312-313.

Anunțuri

Autor: Preot Claudiu

pr_claudiubuza@yahoo.com

16 gânduri despre „Sfinții Chiril al Ierusalimului și Meletie al Antiohiei – de la scumpătate la pogorământ.”

  1. Nu vreau sa supar pe nimeni, dar demersul acesta mi se pare riscant.

    Pentru mine, în calitate de crestina, e important ce virtuti ale Sfântului pot fi modele demne de urmat. De aceea, cred ca acestea nu trebuie sa lipsească dintr-un studiu despre acest sfânt. Altminteri, ne vom întreba cum de mai apare în calendar. E la moda denigrarea tuturor celor care pot constitui repere de sfințenie. Noi avem datoria sa acoperim cu haina noastră, dacă e cazul, păcatele cuiva și sa-i evidențiem virtuțile.

    Unii spun ca Sfântul Meletie era deja episcop hirotonit canonic atunci când a ajuns în Antiohia. Nu îmi e clar cine l-a hirotonit în Sevaștia. Arienii sau ortodocsii?

    Iar în Antiohia a fost acceptat ca episcop de către arieni, deoarece, fiind smerit, nu ii contrazicea. A facut, se pare, niste compromisuri., insă, îndată ce a fost acceptat episcop, a mărturisit adevărul ortodox, motiv pentru care a și fost prigonit. Probabil ca le-a și perceput ca fiind compromisuri, altminteri n-ar fi putut marturisi despre Preasfânta Treime, iar Dumnezeu n-ar fi dat marturie pentru el prin acea flacără ce părea ca izvorăște din mâna sa, în timp ce mărturisea cu cele trei degete împreunate. Din acest motiv, Sfantul Meletie apare în calendarul ortodox.

    Apreciază

    1. Articolul prezentat nu știrbește cu nimic sfințenia ierarhului lui Hristos, Meletie. Dimpotrivă, îl face cu mult mai strălucitor dacă înțelegem contextul istoric în care a trăit și ortodoxia vieții sale într-o epocă în care arienii erau la putere. Însuși Sf Vasile cel Mare face pogorământ pentru a nu-i sălbătici mai tare pe eretici împotriva Bisericii. Încercați să aveți o imagine de ansamblu a vieții sale și poate vă veți schimba opinia. Oricum, scopul articolului este cu totul altul. Nu ,,sacrificăm” sfinți si Bisericii pentru a ne susține punctul de vedere. M-aș bucura să puteți vedea asta! Iertați!

      Apreciază

  2. Sa fereasca Dumnezeu ce va mai trece prin cap,parinte,ia vedeti ce Sfinti Parinti mai gasiti in neregula,si asa sa facem in acest moment ,;linistit; a Ortodoxiei o comfuzie cum numai dracul e in stare!!

    Apreciază

    1. Ion Hodor,
      Confuzia e în capul vostru, a celor care urmați „calea patristică a teologilor ciprianiți”, iubitori de schismă, răzvrătiți și debusolați duhovnicește. Mergeți pe „Prietenii…” și culegeți rodele stafidite ale dezbinării și lăsați-ne pe noi, în duhul nostru. Și fiindcă tot ne-ați vizitat pe blog, vă ofer spre meditație un moment de bună dispoziție, direct de la sursa mult iubită și lăudată, în drumul spre schisma dorită:
      „Toți cei care nu s-au îngrădit față de Sinodul din Creta sunt eretici, conștient sau inconștient, însă datoria noastră nu este de a-i acuza, ci de a-i conștientiza de starea lor (majoritatea fiind aruncați fără știre de ereziarhi în ea) și să îi informăm, pentru ca, prin libera lor alegere, să se îngrădească de erezie sau nu, cu consecințele soteriologice firești ale hotărârii respective a fiecăruia” (Punctul 3 din „Mărturisirea de credință spontană” a pr Ciprian Staicu).
      Iar dacă mai reveniți pe la noi, pregătiți și un răspuns la întrebarea: cum se face că numai o facțiune radicală susține asemenea aberații, fără a se verifica sau a fi în conglăsuire cu pliroma moderată a întregii Ortodoxii?! Dumnezeu să vă ierte și să vă lumineze!

      Apreciază

      1. Dumnezeu să ne ierte! Răspunsul de pe Strana Ortodoxă, prin care este respins Proiectul de Rezoluție, este o confirmare că ceea ce s-a spus este adevărat…. schismă! Proiectul de rezoluție, alcătuit în urma unor tulburări și neînțelegeri, era menit să ferească de schismă. Acum, dacă vreți să-i numiți pe toți cei neîngrădiți eretici, veți suferi consecințele. Cu părere de rău și durere nemângâiată!

        Apreciază

      2. Prin respingerea Proiectului de Rezoluție și prin obturarea căii echilibrate în luptă antiecumenistă, verificată panortodox, se poate rupe puntea de legătură cu Sinaxa Clericilor și Monahilor Antiecumeniști din Grecia și cu alte țări ortodoxe implicate în lupta împotriva panereziei care au ca bază lupta comună a nepomenitorilor si a pomenitorilor mărturisitori (Bulgaria, Georgia, etc) pentru eradicarea ecumemenismului. Se conturează, din păcate, o „biserică” a nepomenitorilor sau „Biserica rezidă numai și numai în nepomenitori”. Deși condițiile și situația din teren sunt clar favorabile luptei antiecumeniste, panortodoxia Cretei a fost eradicată deja, iar acum cu o lucrare bine organizată, comună, se putea trece la faza doi, la condamnarea kakodoxiilor. Ar fi păcat să ne poticnim acum susținând că „toți cei care nu s-au îngrădit față de Sinodul din Creta sunt eretici, conștient sau inconștient”. Această abordare este una extremistă, lipsită de temei canonic și sobornicesc.

        Apreciază

  3. Blagosloviti si iertati,Sfintia Voastra!
    Recunosc ca de la bun inceput spre deosebire de alti comentatori,am fost impresionata de complexitatea si modul de abordare al articolului prezentat,nestiind inainte de evenimentul din Creta 2016,decat foarte putine lucruri despre cei doi mari Sfinti ai Ortodoxiei universale.Eu ,cea care”nica sunt si nica bun am facut”,m-am minunat,si am inteles modul deosebit in care cu multa truda s-a realizat prezentarea,subiectul ales fiind dupa umila mea parere foarte sensibil si extrem de dificil .Trimit autoarei sincerele mele felicitari si o rog ca si pe viitor sa ne prezinte si alte lucrari,si ii rog pe cei care au atatea de spus contra,sa incerce sa faca o lucrare pe un subiect teologic de actualitate,sa vada cat de dificil este,si cata lume va sari contra.Aceasta inseamna ca iei toate sursele disponibile si incerci sa gasesti o greseala cat de mica ,cu rea intentie,pentru a-l combate pe autor,”Când nimic nu ai a spune, Înşirând cuvinte goale Ce din coadă au să sune.”(M.Eminescu-Criticilor mei)
    Nu cred ca mi se poate reprosa ca am incredere absoluta in tot ce are girul si responsabilitatea Parintelui nostru Duhovnic,care este un respectat PREOT ORTODOX,care s-a ingradit de erezia ecumenista,ajutandu-si cu dragoste si mila nesfarsita turma binecredincioasa cu inima,mintea si cugetul la a primi,pe Adevarul Hristos cel Intrupat,si a lupta neancetat impotriva panereziei ecumenismului si triumful Sfintei Ortodoxii.Ce atatea discutii fara folos duhovnicesc frati crestini,suntem la fotbal,unde atotcunoscatorii comenteaza zile si saptamani in sir, daca a fost hent sau nu,daca arbitrul a fost corect sau nu in nu stiu ce decizie luata.
    Cu adanca si puternica dezamagire,pe cat trece timpul,nu imi mai recunosc locul aici,poate mai sunt si altii,de alta parere(pe care mi-ar fi facut placere sa o cunosc),care prefera sa stea in fotoliu comozi,sa citeasca sau si mai rau sa nu se informeze ,ca sa nu-si piarda linistea intr-un mod egoist.Acestia sunt doar credinciosi ,dar ortodocsi ,categoric NU.Si mie mi-ar place acest lucru ,il doresc din toata inima,dar nu pot ramane indiferenta la tot ce se intampla,discutand eventual, mai simplu,ca altii ,pe facebook sau whatsapp,retele primejdioase ,in care toti sunt controlati 24 din 24 ore.
    In incheiere permiteti Sfintia Voastra,sa citez o poezie inchinata Luceafarului nostru,Marelui Eminescu ,de la a carui nastere s-au implinit ieri,168 de ani!Da-ne Doamne puterea ,de a-l iubi mereu,de a-l intelege,de a nu-l uita si de a-l pomeni cu dragoste si recunostinta in veci,AMIN

    DE VEGHE
    RAZVAN CODRESCU

    Stă Eminescu, drept, în verbul lui,
    de veghe unei ţări ce nu-l mai ştie
    şi unui neam căzut din poezie
    în proza-n care loc de vise nu-i.

    E rana noastră cea de-a pururi vie,
    durerea tuturor şi-a nimănui,
    în lemnul crucii cel mai groaznic cui
    şi-n bezna morţii cea mai grea stihie.

    Precum iubirea ori lumină lină
    ne-o fi cîndva, ori bici de foc cumplit,
    aşa ne-a fost şi el din cer menit
    să fie stîlpul nostru de lumină
    sau cea mai rea ţepuşă dinapoi
    atunci cînd firea se sminteşte-n noi.

    (pe Blogul lui Răzvan Codrescu.
    15 ianuarie 2015)

    Apreciază

  4. Doamna Gabriela,
    Sunteți prea bună cu noi, pentru că ne trimiteți câte o mângâiere la fiecare nevrednică postare de-a noastră. Niciodată nu v-ați găsit în offside, ci dimpotrivă, ați exersat o dinamică a cuvântului plăcută pentru cititorii noștri. Nu ați faultat, nu ați jucat după reguli străine bunei cuviințe, ci întotdeauna ne-ați onorat cu prezența plăcută. Nu vă lăsați întristată de „hăitașii” trimiși să denigreze sau să sporească confuzia în subiectele propuse cititorilor. Au făcut mereu asta și, probabil, o vor mai face. Câtă vreme „Vânătorul” amăgește, „hăitașii” se supun îndemnurilor neobosite de a defăma și a lucra diversionist. Dacă ați ști câți bat la „ușile încuiate” ale blogului pentru a strecura tulburare, v-ați înfricoșa. Slavă Domnului, asalturile au mai slăbit! Însă, atunci când apare câte un subiect incomod, care le strică planurile schismatice, încep ofensiva.
    Mulțumim lui Dumnezeu că ne întărește cu puterea Harului Său, Maicii Domnului și tuturor Sfinților!
    Mulțumesc fiilor duhovnicești și tuturor cititorilor pentru dragoste, bunătate și îngăduință pentru nevrednicia mea!

    Apreciază

  5. Sa fie blagoslovit cuvantul Sfintiei Voastre,datator de de tarie si pace sufleteasca,care are puterea sa risipeasca cu ajutorul Celui Vechi de Zile si a Prea Sfintei Nascatoare de Dumnezeu ,al tuturor Sfintilor si al Sf.Martiri,Mucenici si Marturisitori din temnite si inchisori,puterile oarbe si surde ale intunericului,care incearca sa destabilizeze echilibrul fragil si sensibil al luptatorilor (stie Domnul Cel Vechi de Zile ,care sunt)adevarati,pasnici si puternici,precum Sfintia Voastra.Si cum ar putea lipsi la zi de sarbatoare poezia marelui poet Radu Gyr,dedicata celui care in clipele premergatoare sfarsitului sau dramatic a spus lui Al.Vlahuta,in spital:”Atâta foc, atâta cer/ Atâtea lucruri sfinte/ Peste’ntunericul vieţii/ Ai revărsat, Părinte!”
    RADU GYR: BALADĂ PENTRU EMINESCU

    Te-au slăvit în cărţi şi în poeme
    Şi te-au înălţat iconostas,
    Ca să fulgeri tânăr peste vreme,
    Cu vecii de cremene sub pas.

    Te-au văzut voevodând voroave,
    Ciobănind genune şi zăpezi,
    Potcovar de fum bătând potcoave
    Negurilor strânse în cirezi.

    Te-au crezut gigantic Sfarmă-Piatră
    Care sparge piscul viforos,
    Şi fierar înfierbântând pe vatră,
    Mările călite sub baros.

    Împărat, ţi-au scris pe tâmple steme.
    Făt-Frumos, ţi-au pus în mâini hanger.
    Şi-au cules, din pana ta, blesteme,
    Viscole şi răzvrătiri în cer.

    Ci, netrebnic, eu adulmec zării,
    Paşii tăi pe unde te-au fost dus,
    Şi-nsetat pe drumurile Ţării
    Dibui urma ta de blând Iisus.

    Caut picurii de sânge, neşterşi încă,
    Ai crucificării pe furtuni
    Şi sărut lumina lor adâncă
    Şi-i ating cu mâini de rugăciuni.

    Trist Iisus cu umbra de tămâie
    Dăruind azur din mâini subţiri,
    Sfânt, bătut, pe veacul tău, în cuie,
    Scânteind, înalt, din răstigniri.

    Frânt de-o stea şi-ngenuncheat de-o floare,
    Biruit de ramuri de arin,
    Îndulcit cu dor de moarte-alinătoare,
    Ars ca Nesus în cămaşă de venin…

    Nu, tu nu eşti meşterul, ci cneazul,
    Nu eşti înstelatul împărat.
    Sfâşiat ţi-i pieptul şi obrazul.
    Tu eşti marele însângerat !

    Te-ncrustăm, zadarnic, în agată
    Şi-n icoane noi pe flori de crin.
    Crinii nu vor stinge, niciodată,
    Umbrele cununilor de spini.

    Eu nu-ţi pipăi steme şi nici lauri…
    Numai rănile mă plec şi ţi le strâng
    Şi le fac medalii mari de aur, –
    În genunchi, le-nchid în inimă şi plâng.

    Apreciază

  6. O bucurie mi-a inseninat,Sufletul Sfintia Voastra!
    Am intrat pe blogul ortodox grec,unde a fost publicat” Στώμεν καλώς στώμεν μετά φόβου πρόσχωμεν!”si deja a fost apreciat cu Πολύ καλό.(foarte bun). Ο Κύριος να σας ευλογεί με τα Απροσδιόριστα Δώρα του Μανγκαϊτή και να σας ενδυναμώνει στον αγώνα ενάντια στους φαύλους και αόρατους εχθρούς της Ιεράς Ορθοδοξίας[Domnul sa va binecuvanteze cu Darurile nestiute ale Mangaietorului,si sa va intareasca in lupta contra dusmanilor vazuti si nevazuti,ai Sfintei Ortodoxii]AMIN

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s