Scrisoare a unei credincioase din Rădeni: “Proiectul de rezoluție ne reprezintă pe noi, pe mărturisitorii de rând”

radeni_9_februarie_2017-19-Adeziunea la proiectul de rezoluție împotriva extremelor din cadrul luptei noastre antiecumeniste, inițiat de grupul celor 5 preoți cărora li se adaugă teologul Mihai-Silviu Chirilă, înseamnă un sprijin al nostru, al mărturisitorilor, pentru o cale teologică de urmat în această etapă a luptei noastre contra ecumenismului.

Pentru ca noi să ne trezim din somnul cel adânc, Domnul, în marea Sa milă, ne-a făcut cunoscut nouă, tuturor, că ierarhii, slujitorii Săi, au greșit grav la Sinodul din Creta din iunie 2016, unde au acceptat învățături neortodoxe.

Poporul din România a urmărit cu interes predicile IPS Serafim de Pireu și ale IPS Longhin, episcopul de același sânge cu noi, care au înfierat erezia ecumenistă și, cu multe rugăminți, i-au îndemnat pe ierarhii noștri care au greșit să se întoarcă la Hristos, pe Care L-au cunoscut.

Pentru a veni în turma mărturisitorilor, Dumnezeu a lucrat prin preoții Săi dreptcredincioși, care au sunat semnalul de alarmă din care am înțeles că erezia ecumenistă este un pericol de moarte pentru sufletele noastre.

Când a apărut Comunicatul Părintelui Antim de întrerupere a pomenirii mitropolitului Teofan, am avut o bucurie așa de mare, încât am vrut să îl citesc de mii de ori. Am întrebat o ucenică a părintelui Antim ce zice sfinția sa să facem. I-a spus să venim la Rădeni.

Privilegiați au fost ucenicii Părintelui Antim, ai Părintelui Ieronim și ai Părintelui Calinic, care au primit toate învățăturile direct, iar noi, ceilalți, ne interesam la ucenicii Părintelui Antim. În multe probleme puneam o ucenică a părintelui să întrebe care este părerea Sfinției Sale. Și atunci el spunea: “Țineți-vă de Rădeni!”.

Eu nu am avut bucuria să fiu ucenica Părintelui Antim sau a Părintelui Ieronim, sau a Părintelui Calinic, dar Dumnezeu, Care poartă de grijă tuturor, a binevoit ca în timpul sinodului tâlhăresc să mă aflu în Creta cu soțul. Știam de sinod, așa că înainte de a pleca am mers la Cămârzani, la părintele Ignatie, să-i spun că merg la Sfânta Liturghie săvârșită de toți Întâistătătorii tuturor Bisericilor Ortodoxe autocefale. Mi-a spus: “Să nu mergi să fii cu trădătorii!

Părintele Pamvo de la Rădeni a oprit pomenirea ierarhului, astfel încât Parintele Antim și toți preoții și-au trimis ucenicii la Rădeni.

Domnul teolog Mihai-Silviu Chirilă a luptat alături de poporul credincios contra “sistemului cezarului”, pentru ca Schitul Rădeni să reziste și să avem un loc unde să ne adunăm toți la Sfânta Liturghie. Dacă nu era această luptă a poporului, Schitul Rădeni putea să aibă soarta pe care a avut-o Schitul de la Codrii Pașcanilor, care a fost desființat. Mulți au auzit de Rădeni din Ilfov, Vrancea, Vâlcea, că este bastionul Ortodoxiei curate, neîntinate de erezie, iar un merit deosebit în propagarea în toată lumea a luptei pentru Rădeni îl are portalul de știri ortodox OrtodoxINFO, care ne-a stat alături în cele mai grele momente.

De la Rădeni am aflat multe lucruri despre credința noastră, pentru că a mărturisi înseamnă să-ți cunoști credința, scrierile Sfinților Părinți care au tâlcuit Scripturile, ale Sfântului Ignatie Briancianinov, ale Sfântului Teofan Zăvorâtul, ale Sfântului Averchie Taușev, ale Sfântului Iustin Popovici și ale altor sfinți care au scris pentru timpurile noastre.

De aceea, în aceste momente de derută și încrâncenare ne întrebăm: Ce este greșit în proiectul de rezoluție împotriva extremelor din lupta antiecumenistă propus de cei șase membri ai sinaxei? Proiectul este echilibrat, atenționează pe mărturisitori să nu cadă în extreme și este deschis pentru oricine dorește să vină cu îmbunătățiri.

De ce nu se dezbate acest proiect la Sinaxa din 25.01.2018 de la Roman??? Sau se dorește a se lua hotărâri asupra unor documente pe care noi, cei mulți, nu le cunoaștem? Vă rugăm, sfințiți părinți, să nu cădeți în aceeași greșeală a ierarhilor noștri, care, la Sinodul din Creta, n-au consultat poporul. Dacă l-ar fi consultat, n-ar fi trădat credința noastră ortodoxă.

De ce se trece cu vederea munca și sacrificiul unor oameni care au lucrat și au luptat în interesul nostru, al celor mulți, și luptă și în prezent? Chiar dacă din cauza unor neînțelegeri domnul Mihai-Silviu Chirilă a trebuit să plece de la Radeni, domnia sa luptă în continuare cu “sistemul lumesc” pentru ca noi să putem veni aici, la Sfânta Liturghie, și în prezent. Oare e puțin lucru, îi întrebam pe cei puțini, măcinați de orgolii, care îl atacă și vor să-l determine să abandoneze lupta?

S-a speculat că ar exista o neînțelegere între Părintele Antim și domnul Mihai-Silviu Chirilă. Ce se urmărește cu aceasta? Se vrea o și mai mare dezbinare? Eu cred că binele va birui, și duhovnicul nu-și va lăsa ucenicul în gura viclenilor.

De ce nu au fost invitați la Sinaxa de la Roman din 25.01.2018, decât după ce am luat poziție noi, credincioșii, Părintele Ioan Ungureanu, de la Botoșani, și domnul Mihai-Silviu Chirilă, care ne reprezintă pe noi, mărturisitorii, în schimb a fost invitat Părintele Ciprian Staicu, care nu ne reprezintă, pentru că aproape de un an luptă pentru dezbinarea turmei și spune că la sinaxă va veni să judece!!! Ce orgolii ascunse îi animă pe cei ce au procedat în felul acesta?

Acest proiect ne reprezintă pe noi, pe toți mărturisitorii de rând, care, în proporție de 99% avem membri de familie, dar și apropiați care nu au înțeles încă ce este cu această luptă!

Când le vorbesc apropiaților, cunoscuților sau chiar și soțului și copiilor, care sunt la casele lor, se uită la mine ca la urs.

Dacă se acceptă poziția celor care promovează extremele în lupta antiecumenistă, vom mai putea, eu și ceilalți mărturisitori, să ne aducem familiile și apropiații pe calea mărturisirii? Oare va mai veni cineva în turma noastră, văzându-ne intoleranți și fără răbdare?

Oare Dumnezeu nu are răbdare cu noi de 2000 de ani, sau de 100 de ani, de când se sapă la temelia credinței, pentru a fi distrusă??? Și noi să nu mai avem răbdare cu semenii noștri, să-i ajutăm să vină și ei la cunoștința adevărului? Frumos a spus părintele Calinic într-o predică să mulțumim Domnului că ne-am îngrădit de erezie și atât, să nu Îl mai ispitim pe Dumnezeu!

Sfințiți părinți care promovați extremele în lupta noastră, vă întreb: Ce să facem noi toți, ce să fac eu, să nu mai stau cu familia la masă, să mă despart de soț, să plec de acasă? Acceptarea extremelor înseamnă să dăm credit unor oameni măcinați de ură, care vor dezbinare în turma mărturisitorilor. S-au făcut și greșeli, așa este, dar nu trebuie să-i judecăm noi, poate au conștientizat, și-au cerut iertare și Domnul i-a iertat, iar noi rămânem cu păcatul.

Și apoi, tot ce este în proiectul propus de cei șase membri ai sinaxei spune și Părintele Antim în Comunicatul din 30.12.2017.

Dacă cei care îl denigrează pe domnul Chirilă reprezintă un număr infim, dar care sunt foarte vocali pe internet și dau impresia că sunt mulți și afirmă orice pentru a-l face să abandoneze această luptă, foarte mulți dintre noi îl susținem și îi îndemnăm și pe ceilalți, care susțin extremele, să fie mai împăciuitori, și cu răbdare se va înmulți turma, pentru că Domnul are răbdare cu noi.

Cu durere în suflet și cu nădejde,
Maria Petrariu,
Târgu Neamț

Notă OrtodoxINFO: Precizăm că nu există o campanie de semnături pentru proiectul de rezoluție. Cei ce aderă, o fac dezinteresat și în inițiativă proprie.

Sursa: http://ortodoxinfo.ro/2018/01/18/scrisoare-unei-credincioase-din-radeni-proiectul-de-rezolutie-ne-reprezinta-pe-noi-pe-marturisitorii-de-rand/

DISCERNE

Viitorul, o paletă de opţiuni. Alege drumul!

Ortodoxia mărturisitoare

,,Dacă cineva va păzi cuvântul Meu, nu va vedea moartea în veac" (Ioan 8, 51).

ATITUDINI - Revista Fundației Justin Parvu

REVISTĂ DE CERCETARE ȘTIINȚIFICĂ ȘI EDUCAȚIE ORTODOXĂ editată de Fundația Justin Pârvu

ASTRADROM

,,Dacă cineva va păzi cuvântul Meu, nu va vedea moartea în veac" (Ioan 8, 51).

Vremuritulburi

ortodoxie, vremurile de pe urma, istorie, sanatate, politica, economie, analize si alte informatii utile

Lumea Ortodoxă

,,Dacă cineva va păzi cuvântul Meu, nu va vedea moartea în veac" (Ioan 8, 51).

Blog de Dogmatică Empirică

...adică despre dogmă și experierea ei în Duhul Sfant. Doar în Ortodoxie dogmele Bisericii chiar pot fi verificate prin viața mistagogică!

Sfântul Ioan de Kronstadt

În fiecare zi - gândurile unui om extraordinar

Monahul Teodot - blog oficial

Ortodoxia-singura credinta mantuitoare

SINODUL TÂLHĂRESC

,,Dacă cineva va păzi cuvântul Meu, nu va vedea moartea în veac" (Ioan 8, 51).

Bucovina Profundă

“ De mare jele şi de mare minune iaste, o iubite cetitoriu, cându toate faptele ceriului şi a pământului îmblă şi mărgu toate careş la sorocul şi la marginea sa... şi nici puţin nu smintescu, nici greşescu sămnul său. Numai sânguru amărătulu omu... ” Varlaam - Cazania

Cuvântul Ortodox

,,Dacă cineva va păzi cuvântul Meu, nu va vedea moartea în veac" (Ioan 8, 51).

Redescoperirea Sfintei Euharistii

,,Dacă cineva va păzi cuvântul Meu, nu va vedea moartea în veac" (Ioan 8, 51).

,,Dacă cineva va păzi cuvântul Meu, nu va vedea moartea în veac" (Ioan 8, 51).

SACCSIV - blog ortodox

Ortodoxie, analize, documentare, istorie, politica