[AUDIO] Mesaj DUR, precum cel adresat cretanilor, al ÎPS Loghin pentru preoții ce au semnat la „sinaxa” de la Roman: „Mă dezic total de acei oameni, care au pornit pe altă cale, spre împărăția iadului… și-au semnat sentința chinurilor veșnice în iad”

PS Longhin a adresat un cuvânt credincioșilor prezenți la slujba de Duminică, 4 februarie, la Bănceni, cu privire la derapajele de la Ortodoxie a semnatarilor „sinaxei” de la Roman și a celor care i-au influențat spre un drum greșit, cel al schismei.

„Să fiți foarte atenți cu noua grupare de la Rădeni și sinaxa de la Roman, cu părintele Sava, ne pare rău de el, au pus masonii mâinile pe ei, cu bani (nn. e vorba de Vlamakis, un milionar din Grecia care-l finanțează pe mon. Sava, implicit pe preotul Staicu și alții), cu aceasta i-au rupt din adevărata credință ortodoxă. Dacă se poate să se pocăiască, cât este timp, pentru că Biserica există și va fi până la ultima zi, a venirii lui Hristos pe acest pământ… Dumnezeu să răsplătească tuturor care s-au adunat la Roman, la sinaxă, că atât de urât m-au judecat pe mine, cei pe care i-am îmbrățișat pentru mărturisirea lor, iar acum de erezia lor mă dezic cu totul de acei oameni care au croit altă cale, spre împărăția iadului.

Prin semnarea lor de la Roman și-au semnat sentința la chinurile veșnice, în iad. A fost repetarea din Creta. Această repetare din Creta au semnat-o părinții călugări care s-au adunat acolo și, au luat-o razna spre pierzanie. Fiți atenți fraților că în credința ortodoxă se cere și ascultare și, vedeți că dacă un pic nu asculți te lepezi de Adevărul Ortodoxiei. De aceea îi rugăm pe părinți să mărturisească Adevărul pe care trebuie să-L ducem pe calea Sfinților Părinți și să nu oprim. Pentru că e groaznic ce s-a mărturisit și a ceea ce s-a luat de părinții de la Rădeni, la Roman, în „sinaxa” lor, că nu mai există nici un arhiereu ortodox pe fața pământului. Doamne, trezește-i, dacă se vor pocăi, poate mai au timp câteva zile să se dezică de învățăturile și de erezia pe care au început să o ducă. Dar, Biserica lui Hristos va fi până la sfârșitul veacurilor”.

 

Același tot dur l-a avut și pentru ierarhii semnatari la pseudo-sinodul din Creta:

Sursa: http://ortodoxinfo.ro/2018/02/06/audio-mesaj-dur-precum-cel-adresat-cretanilor-al-ips-loghin-pentru-preotii-ce-au-semnat-la-sinaxa-de-la-roman-ma-dezic-total-de-acei-oameni-care-au-pornit-pe-alta-cale-spre-imparatia-iadu/

Autor: Preot Claudiu

pr_claudiubuza@yahoo.com

27 de gânduri despre „[AUDIO] Mesaj DUR, precum cel adresat cretanilor, al ÎPS Loghin pentru preoții ce au semnat la „sinaxa” de la Roman: „Mă dezic total de acei oameni, care au pornit pe altă cale, spre împărăția iadului… și-au semnat sentința chinurilor veșnice în iad””

  1. 6.Nu dati cele sfinte câinilor, nici nu aruncati mărgăritarele voastre înaintea porcilor, ca nu cumva să le calce în picioare si,întorcându-se, să vă sfâsie pe voi.

    16. După roadele lor îi veţi cunoaşte. Au doară culeg oamenii struguri din spini sau smochine din mărăcini?
    17. Aşa că orice pom bun face roade bune, iar pomul rău face roade rele.
    18. Nu poate pom bun să facă roade rele, nici pom rău să facă roade bune.
    19. Iar orice pom care nu face roadă bună se taie şi se aruncă în foc.
    20. De aceea, după roadele lor îi veţi cunoaşte.
    (Matei 7; 6,16-20).

    Axios!Axios!Axios!IPS LONGHIN,Inaltul Ierarh ,iubit de adevaratii crestini ortodocsi din intreaga lume,care drept invata Cuvantul Adevarului,dar si contestat de dusmanii Adevarului Hristos,care desconsidera si otravesc prin veninul de aspida al vorbelor,orice condamnare a ereziilor facuta cu glas puternic de Inaltul Ierarh al lui Hristos,care arde viclenia fara seaman a iudelor, a celor aflati in slujba dusmanului mantuirii neamului omenesc.Despre acest adevarat strajer al Ortodoxiei vorbeste peste timp,Sfântul Patriarh al Constantinopolului, Grigorie al Vl-lea, spunand doar cuvinte frumoase, considerand cinul monahal, pavăza Ortodoxiei. „…Ereticii de as­tăzi – scrie în circulara sa din anul 1836 – pentru a molipsi religia adevărată… au vărsat microbul din sufletele lor veninoase prin mulţimi de pala­vre împotriva Turmei Ortodoxe veghetoare şi au făcut totul pentru a se împotrivi şi vătăma prin planurile lor viclene cinul monahal… Dar au vă­zut, netrebnicii, că în acest cin până astăzi sunt cuvântătorii adevărului şi călăuzitorii tinerimii ortodoxe, care o învaţă pe aceasta sfintele dogme şi morala dreaptă. Această tagmă n-a molipsit niciodată Biserica văzută a lui Hristos, ci mereu a luminat-o, a slăvit-o, a păzit-o şi a statornicit-o pe aceasta prin trăirea duhovnicească, prin scrierile dogmatice şi prin bunele moravuri”.
    Cine il contesta astazi pe IPS LONGHIN?
    Cumva ierarhii care au semnat documentele tradarii Ortodoxiei in Creta?Nu au facut si nu vor face nimic public,in aceasta directie.
    Tacerea lor este asurzitoare ,dar este tacere. Dezbinatorii „teologi”cu acte sau fara,din mijlocul nostru, si-au atins in chip rusinos telul propus,amagind pe naivii oameni simpli, care i-au aplaudat,victime colaterale in acest razboi.
    Astazi unii sovaielnici,indecisi,considera ca a sosit finalul miscarii antiecumeniste.
    Tocmai cei ,care pana mai ieri isi trambitau victoria ,afisandu-se ca demni aparatori ai adevarurilor,dusmani incrancenati ai ereziilor ,”supercorectii” contemporani,care condamnau pe toti drept eretici,ei fiind singurii ortodocsi adevarati in aceasta lume pervertita si mizerabila,se ridica calomniind,in loc sa se bucure.De ce?
    Pentru ca minciuna propagata pe toate sit-urile ortodoxe a fost descoperita,si „nimic nu trebuie să rămână sub obroc.
    Nu avem îndreptăţirea de a nu lumina cu Nezidita Lumină a Domnului..Judecata este normal să vină la om. Critica şi osândirea se întâmplă din răutate. Discernământul este Darul lui Dumnezeu şi trebuie să ne rugăm ca să-l dobândim. Este neapărat pentru a noastră ocrotire şi pentru a noastră întărire.”(cuvinte frumoase si pline de dragoste din partea Gherontissei Gavrilia,Asceta Iubirii).
    Sinaxa de la Roman ,cu semnatarii ei,va ramane in istoria anti-ecumenista ca un episod trist si zadarnic,lipsit de roadele Duhului Sfant,exemplu pentru cei care vor veni dupa noi,ca lipsa unitatii in cuget si simtiri cu toti Sfintitii Parinti,distruge si duce la inselare perfida si moarte duhovniceasca.
    Ea a cazut sub cuvantul puternicului si neanfricatului Ierarh al Domnului Iisus Hristos,Vladica Longhin,cu a carui putere in cuvant si in fapta putini se pot masura.
    Domnul Atotmilostiv sa-i harazeasca sanatate ,bucurie sfanta si dreapta cugetare ,sa-l invesniceasca cu cele mai alese daruri ale Mangaietorului intru multi si vesnici ani!
    „**O, Părinţi sinodali, în zadar ați înălțat de dragul nostru acei stâlpi ocrotitori. In zadar ne-aţi păzit prin ameninţări. Unde este acum frica de afurisiri, unde s-a ascuns? Unde este cuvântul aspru al anatemelor? O, scrieri ale Părinţilor, care aţi fost alcătuite cu puterea înţelepciunii şi cu îndrumarea povăţuitoare a Sfântului Duh, iar acum aţi ajuns să fiţi călcate în picioare! O, ziduri care aţi înconjurat mântuirea noastră veşnică, iar acum sunteți dărâmate!
    Fie ca Domnul să deschidă ochii tuturor. Măcar voi şi cei mai aleşi dintre voi să păzească statornică Credinţa Părinţilor, încât din pricina voastră să existe o oarecare nădejde de la Dumnezeu”.Amin

    *adaptare text dupa:Monahul Teoclit Dionisiatul-Fragmente din articolul Ortodoxia şi Vaticanul, al revistei „Biblioteca Aghiorită”, Sot. Shoina Voios, nr. 60, 1962
    **Ghenadie Scholarul, Patriarhia Constantinopolului, Răspunsuri, voi. 3, p. 180) Evghenie Vulgaris, dascălul neamului (1716-1806)

    Apreciază

    1. Cine îl contestă pe ÎPS Longhin? Ecumeniștii și, mai nou extremiștii. De ce?
      1. Ecumeniștii – pentru că îi mustră cu asprime și le dă pe față învățătura mincinoasa;
      2. Extremiștii – pentru că le-a vădit înșelăciunea de a duce poporul în schismă și le-a cerut să facă pocăință publică;
      Atât unii, cât și ceilalți vor căuta să lovească în Vlădica pentru a rămâne în rătăcirea lor. Însă, aceștia să nu uite că Vlădica Longhin este un IERARH Mărturisitor apărat de Harul lui Dumnezeu și aflat sub Acoperământul Maicii Domnului.

      Apreciază

  2. ban,
    Să știi că e pocăință și pentru tine. Pentru diavol nu este! Amintește-le, te rog, și prietenilor defăimători Aye și Ortodoxos că timpul e scurt și Domnul îi așteaptă și pe ei la pocăimță! Cu toată dragostea!

    Apreciază

    1. ban,
      Să mă ierți că nu dau drumul cuvintelor șerpești pe care nu pot să le numesc comentarii… o poți numi cenzură! Nu mă supăr!

      Apreciază

  3. Trebuia transcris si partea unde ÎPS Loghin spune ca este o erezie a se spune ca nu mai este vreun arhiereu sau episcop ortodox in timpurile post-Creta in Biserica Ortodoxa,cum multi comenteaza in duh (neo)stilist.

    Apreciază

      1. Anador,
        De dragul adevărului am lăsat să se vadă duhul de înfruntare și gândirea schismatică pe care, iertați-mă, nu le recunosc la Părinții Aghioriți. Apropo, în numele căror Părinți Aghioriți vorbește pr Sava?! Iar daca și pr Ciprian Staicu subscrie la cele spuse, deși era așteptată pocăință publică pentru dezbinarea creată, îi dorim luminare, îndreptare și îngrădire de SCHISMĂ!

        Apreciază

      2. Prin urmare, cine sunt cu adevărat SCHISMATICI? Aceştia, bineînţeles, nu sunt cei ce urmează duhul Ortodoxiei tradiţionale, ci toţi cei ce se îndepărtează de la dreapta Credinţă a lui Hristos şi resping adevăratul duh patristic al evlaviei dreptslăvitoare, chiar dacă vom întâlni printre ei pe cei mai mulţi dintre patriarhii contemporani care au denaturat Ortodoxia Sfinţilor Părinţi…

        Şi într-adevăr, Mântuitorul nostru Iisus Hristos n-a promis mântuirea veşnică unui număr mare de oameni, ci dimpotrivă, turmei celei mici, care îi va rămâne credincioasă până la sfârşit, până la ziua de temut a celei de a doua slăvite veniri, când va veni să judece viii şi morţii…

        Iată de ce noi propunem să fie reexaminată terminologia acceptată până acum, pentru că nu este îndeajuns să se numească cineva “creştin”, ci s-ar cuveni să i se spună “adevărat creştin”, şi de adăugat “ortodox”, pentru a nu fi confundat cu ortodoxia modernistă.

        În prezent, sub masca Ortodoxiei se ascunde non-ortodoxia. Ar fi timpul să se formuleze o nouă denumire pentru ceea ce numim noi Ortodoxie, iar acest lucru nu va fi deloc uşor.

        Toţi adevăraţii ZELOTI ai Credinţei Ortodoxe, care Îl slujesc numai pe Hristos, Mântuitorul nostru, se numesc Adevăraţi Creştini Ortodocşi. (IPS Averchie Tausev)

        Apreciază

      3. Cuvântul ÎPS Averchie este cât se poate de clar. Totuși rămâne întrebarea: cine sunt cei numiți turma cea mică?! Posibil:
        1. Cei care neagă existența Harului și validitatea Tainelor la cei neîngrădiți de erezie, vor spune: noi suntem!
        2. Cei care au trecut pe calendarul vechi, vor spune: noi suntem!
        3. Cei care îi numesc pe toți eretici afară de ,,nepomenitori ” vor spune: noi suntem!
        4. Cei care s-au îngrădit de ecumenism, mărturisind credința mântuitoare, vor spune: noi suntem!
        Noi însă spunem doar atât: Dumnezeu Tatăl vrea ca noi să fim smeriți și cu dragoste față de toți credincioșii din Biserica Fiului Său care, prin Duhul Sfânt, dă șanse egale tuturor să facă parte din turma cea mică.
        Zelotismul poate fi calea cea mai potrivită de a ocupa un loc în turma binecuvântată. Dar să fie acel zelotism care te face să ceri, ca Sf Ap Pavel, să fii tu însuți anatema pentru fratele tău de o credință. Atenție! A nu se confunda cu extremismul schismatic!

        Apreciază

    1. Update fragment al înregistrării:
      „Prin semnarea lor de la Roman și-au semnat sentința la chinurile veșnice, în iad. A fost repetarea din Creta. Această repetare din Creta au semnat-o părinții călugări care s-au adunat acolo și, au luat-o razna spre pierzanie. Fiți atenți fraților că în credința ortodoxă se cere și ascultare și, vedeți că dacă un pic nu asculți te lepezi de Adevărul Ortodoxiei. De aceea îi rugăm pe părinți să mărturisească Adevărul pe care trebuie să-L ducem pe calea Sfinților Părinți și să nu oprim. Pentru că e groaznic ce s-a mărturisit și a ceea ce s-a luat de părinții de la Rădeni, la Roman, în „sinaxa” lor, că nu mai există nici un arhiereu ortodox pe fața pământului. Doamne, trezește-i, dacă se vor pocăi, poate mai au timp câteva zile să se dezică de învățăturile și de erezia pe care au început să o ducă. Dar, Biserica lui Hristos va fi până la sfârșitul veacurilor”.

      Apreciază

  4. Parinte Claudiu locuim in Buzau si vrem sa venim la liturghie la Urziceni Sambata sau Duminica mereu .Nu avem treaba cu niciun ratacit.Noi stim ca vreascurile se separa singure de ortodoxie.Pozitia Sf Voastre e buna.Cu ajutorul lui Dumnezeu noi socotim ca avem discernamant.In sufletul nostru,drag parinte,pastram acrivia(ca pazire cu scumpatate a Dumnezeiestilor Porunci si incercam sa simtim ortodoxia asa cum au trait Sf Ioan Iacob,NICODIM MANDITA,VICHENTIE MALAU SI ILIE CIORUTA,ARSENIE BOCA,CLEOPA,PAISIE,IOANICHIE.)SUNT LEGAT SUFLETESTE DE SF IOAN IACOB SI DE ACRIVIA SA IN ORTODOXIE PT CA,PARINTE,ERAM ADOLESCENT IN 1990 CAND,PROFESOARA MEA DE CANTO SI DIRIJOAREA DE COR MI A POVESTIT ATUNCI,PT PRIMA OARA PT MINE,CU OCHII SIROI DE LACRIMI SI CU TRAIRE DE MARE NIVEL,CUM A ASISTAT LA DESHUMAREA SF IOAN IACOB IN 1980,EA AFLANDU SE CU CATIVA CORISTI,PRINTRE PELERINI,IMPREUNA CU STARETUL MANASTIRII,CALUGARII,PR IOANICHIE PARAIALA SI PARINTELE VENIT DIN AMERICA CA SA L VADA.DOAMNA PROFESOARA NU MAI E IN VIATA,ERA DIN BUCOVINA,PARTEA UKRAINEANA.PE ATUNCI NU SE TIPARISE CARTEA CU POEZIILE SF IOAN IACOB.EA A APARUT CEVA MAI TARZIU.APOI,CE SA VA SPUN?AM AVUT CA DUHOVNIC PE PR IOANICHIE BALAN.AM AVUT INDRUMATOR APROPIAT PE PARINTELE MARCU DUMITRESCU DE LA SIHASTRIA.AM VAZUT CUM ACESTA INGRIJEA CU TOATA DRAGOSTEA PE IEROMONAHUL TANAR CARE A PRIMIT O CARAMIDA IN CAP DE LA CALUGARI DIN SIHASTRIA.ACESTA DEVENISE INVALID PSIHIC DAR NU ERA VIOLENT,STATEA MEREU LINISTIT CA SI DUS,CONSILIUL DUHOVNICESC AL MANASTIRII AU ZIS SA L INTERNEZE LA SOCOLA INSA A INTERVENIT PR MARCU DUMITRESCU SPUNAND CA L IA LA EL LA STUPINA MANASTIRII,PE RASPUNDEREA LUI.VA AVEA EL GRIJA SA I DEA MANCARE CU LINGURITA,SA I FACA MENAJUL PANA VA HOTARA DUMNEZEU CE E BINE PT MANTUIREA SA,CA E PACAT DE EL SA SE PIARDA PRIN SPITALUL DE NEBUNI SI UNDE VA FI VAI DE SUFLETELUL LUI,SARMANUL.DECI,PARINTE,NU VA TEMETI,CA ,CU AJUTORUL LUI DUMNEZEU,NU SUNTEM TRESTII PURTATE DE VANTURI.ASA TICALOS CUM SUNT,AM RAMAS IN DUHUL ORTODOXIEI SECULARE SI ASA VOI RAMANE.DE PE POZITIE ORTODOXA,INCERC SA SESIZEZ PE CINE S O PUTEA ASUPRA PERICOLULUI NEIMPLICARII CU SEMNATURA PROPRIE SI FACUTA PUBLICA A IERARHIEI ORTODOXE LA SINAXE SI LA CONFERINTE PT CA EI SUNT ACELE „CADRE DIDACTICE” CAREA AU OBLIGATIA DE A PARAFA ORICE APARE IN SPATIUL PUBLIC CA LUCRARE ANAGHIGNOSKOMENA.O EXPRIMARE DE OPINIE,ATITUDINE,PREDICA,APRECIERE,NU E NEAPARAT ATITUDINEA IDEALA DE IERARH ORTODOX IN SITUATIILE DE AZI.LOCUL PREASFINTIILOR LOR E, CU SEMNATURA PROPRIE, PE TOT CE MISCA IN SPATIUL ORTODOX,SA NU MAI FIE CITIT NIMIC IN FATA CRESTINILOR ORTODOCSI FARA SA AIBA AMPRENTA DE IERARH PE PAGINI DE HARTIE.DEZBATERILE AU TRECERE SECUNDARA CATRE ENORIASI,PROCEDEUL ,DIN TRADITIE,CU SEMNATURA PROPRIE MERGE LA TINTA,INAINTEA PROCEDEULUI DEZBATERII CARE,SE STIE,E O MENTALITATE TIPIC APUSEANA,EVREIASCA,STRAINA DE DUHUL ORTODOXIEI,AL SF PARINTI,DE DRUMUL TRASAT DE BISERICA ORTODOXA.CA PREOT,CA IERARH NU DEZBATI(CA DOGMELE NU SUNT CA LA TARG).AI SPUS TOT CE AI AVUT DE SPUS,DACA SUNT INTREBARI,RASPUNZI LA INTREBARI IAR DACA NU,TE AI RIDICAT,AI MULTUMIT,AI BINECUVANTAT PE TOTI CEI PREZENTI SI AI PLECAT PT CA COMPORTAREA TA IN ORTODOXIE TI A ARATAT O HRISTOS DIN CAPUL LOCULUI PRIN SINTAGMA”CINE ARE URECHI DE AUZIT SA AUDA”,SINTAGMA PRIN CARE NU SE CIRCUMSCRIE ADEVARUL ABSOLUT EXPUS DE TINE LA SAU CU NICIO MINTE PATRATA DIN SALA ORI DIN SF BISERICA.AUDITORIUL,ORICUM, DACA „ARE URECHI DE AUZIT”AUDE SI FARA SA TI DAI TU SEAMA SI NUMAI DACA LE SPUI CE TREBUIE,NU CE VREI TU,SAU CE CONSIDERI CA TREBUIE SA AUDA.

    Apreciază

  5. Personajele astea murdare nu mai au frica de Dumnezeu si nici rusine in fata oamenilor. Sa ne mai lase-n pace Lavriotul asta, ca a facut prea mult rau, pentru care va da seama in fata lui Dumnezeu. Face pe prostul cand spune ca Vladica n-a fost prigonit. Intr-adevar, n-a fost prigonit, a fost otravit, si uite ca Dumnezeu il tine in viata. El (Sava) se plimba nestingherit prin Romania, ca voda prin loboda, in vreme ce Parintele Zisis are interdictie de a calca pe pamant romanesc. Vai de voi, ca v-ati vandut sufletele pentru argintii murdari ai lui Iuda!

    Apreciază

  6. 24.Nu este ucenic mai presus de învăţătorul său, nici slugă mai presus de stăpânul său.
    25. Destul este ucenicului să fie ca învăţătorul şi slugii ca stăpânul. Dacă pe stăpânul casei l-au numit Beelzebul, cu cât mai mult pe casnicii lui?
    26. Deci nu vă temeţi de ei, căci nimic nu este acoperit care să nu iasă la iveală şi nimic ascuns care să nu ajungă cunoscut.(Matei 10;24-26)

    Blagosloviti si iertati,Sfintia Voastra!
    Intotdeauna am considerat un act de curaj si credinta puternica din partea tuturor celor care isi asuma raspunderea in fata Domnului Slavei si al Puterilor,in Treime slavit, de a marturisi curat Adevarul Hristos si a lupta cu arma cuvantului ,dupa putere,impotriva celor care tradand Sfanta si Iubita Ortodoxie,isi tradeaza in acelasi timp tara si neamul.
    Pentru orice cuvant gol,desert vom da seama in fata Inaltului Judecator,la Infricosata Judecata de Apoi si propriile cuvinte,uneori josnice,ironice ,razbunatoare,rod al mandriei si al iubirii de sine,ale tuturor celor care lupta acum impotriva noastra miseleste,ii vor osandi.Atunci cand esti acuzat de un Inalt Ierarh ,respectat si iubit de lumea ortodoxa,ca Vladica Longhin , de fapte reprobabile,vrednice de osanda ,cand nu ai dovezi incontestabile,palpabile, care sa-ti sustina nevinovatia,esti vinovat.

    Grea incercare frati ortodocsi,asa ca numai aruncati cu noroiul din troaca porcilor ,caci asta dovedeste carui stapan slujiti.Ccel care isi judeca aproapele,folosind cuvinte grele,fara a avea protectia Harului Mangaietorului si a Acoperamantului Maicii Domnului,fara sa fi facut nimica bun in viata sa,creeaza un camp energetic negativ,iar cuvintele se vor intoarce ca un bumerang impotriva celui care le-a rostit,care se autocondamna la un proces lent de autodistrugere la nivel mental,prin caderea in patimi greu vindecabile si boli sufletesti,care duc catre moartea duhovniceasca.Hristos, spune Sfântul Apostol Pavel „ocărât fiind, nu răspundea cu ocară…, ci se lăsa în grija Celui ce judecă cu dreptate” (I Petru 2, 23).De cele mai multe ori persoanele care încearcă să-ți facă rău se simt într-un fel inferioare ție și astfel încearcă să egalizeze balanța. Ego-ul lor le spune că este pe o poziție inferioară și astfel este pregătit de atac, aruncând vorbe grele asupra ta.

    „*’Bunatatea’ lor se afla doar la nivel de pretentie. Este, in fapt, o minciuna. Minciuna nu este destinata atat de mult sa-i amageasca pe ceilalti, cat amagirii de sine. Ei nu pot sau nu vor tolera durerea unor reprosuri aduse lor. Eticheta dupa care isi conduc viata este mentinuta ca o oglinda in care sa-si vada reflectata o imagine corecta. Totusi, autoamagirea n-ar fi necesara daca cei rai n-ar fi constienti de bine si de rau. Mintim doar atunci cand incercam sa acoperim ceva despre care stim ca este ilicit.” M. Scott Peck – Psihologia minciunii
    Oamenii rai sufera. Dar cel mai mult sufera cei din jurul lor, persoanele care sunt victimele dorintei lor de a-si satisface pornirile de agresivitate, narcisismul, dorinta de putere si de dominare. Pentru ca sunt maestrii ai deghizarii si ai manipularii, oamenii cu care au de-a face sunt inselati de imaginea pe care ei o proiecteaza in exterior. De asemenea, este foarte important sa ne uitam la comportamentele unui om, la discrepantele dintre ceea ce spune si ce face si sa fim atenti la expresia fetei sale. Nimeni nu poate sa sustina o masca neintrerupt….acesti oameni nu pot fi ajutati deoacere ei nu cred ca ar avea o problema. Din contra, au tendinta sa dea vina pe altii, sa-si justifice actiunile neortodoxe si sa caute tapi ispasitori. Neasumarea este o caracteristica centrala a acestor oameni.
    Important este pentru cei care au de suferit de pe urma oamenilor rai este sa nu se autoiluzioneze ca ii pot schimba sau ca ei se vor schimba vreodata. Singura metoda de a te proteja de rau este sa pleci din calea lui. ”
    *Dr. Ursula Sandner-“Despre binele si raul din fiinta umana”

    Apreciază

  7. Am ales cateva cuvinte intelepte, pe care frati ortodocsi ar trebui sa ni le insusim cu totii,in primul rand eu,care”nica sunt,nica bun am facut”,pentru a birui raul ,pe care nu l-am cunoscut pana acum in aceasta forma ,venind de la cei care nu sunt atei,nu sunt ecumenisti sadea,nu sunt sectari,si nu apartin altei religii,ci sunt fratii nostri ortodocsi ,care pana la un moment dat au fost alaturi de noi.
    „Dar vorbele!, vorbele acelea la nivel de mușcătură de câine ce se repede pe furiș, la nivel de lătrături chelălăite și colți arătați de dincolo de gard; care desigur nu stau în corelație cu involuntara îmbrâncire sau cotul atins în treacăt, ci sunt însăși vărsătura Satanei. Tocmai contrariul supărăciosului, îl prezintă Sfântul Apostol Iacov (3, 23) drept pildă de urmat: „Pentru că toți greșim în multe chipuri și dacă nu greșește cineva în cuvânt acela este bărbat desăvârșit, în stare să se înfrâneze în întregime.”
    Monahul Nicolae Steinhardt, Jurnalul fericirii, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1992

    „Fie ca sufletul vostru să se însănătoșească mai mult, căci atunci când sufletul este sănătos, are răbdare în necazuri, are lepădare de sine; nu-l înspăimântă nici bolile, nici gândurile iubirii de sine. Când sufletul este sănătos, are dragoste întru sine, nu se smintește, rabdă cuvântul greu al fratelui, nu teatralizează greșelile lui, întotdeauna are cuvânt bun de spus fratelui, cedează înaintea voii celuilalt și astfel se izbăvește de gânduri și mâhnire. Când sufletul este sănătos, nu se mânie, nu cârtește, nu grăiește-împotrivă, nu șoptește, nu face neascultare, nu-și face voia proprie și toate celelalte care aduc sănătate sufletului. Această sănătate o cer de la voi, pe aceasta vă sfătuiesc și mă rog s-o dobândiți.”Amin

    Arhim. Efrem Filotheitul, Povețe părintești, Editura Evanghelismos, 2015

    Apreciază

    1. Nu este bine unde sa ajuns, căci din cauza divergențelor ecumeniștii jubilează, trebuie să existe o cale de înțelegere și împăcare și lupta dusa împotriva apostaziei, căci deja lucrurile au luat o amploare amețitoare

      Apreciază

      1. Nu este bine unde s-a ajuns, asta este clar! Însă, dacă urmărim cu atenție șirul evenimentelor, vom înțelege că a fost provocată o diversiune, probabil de către acoliții celor care ,,jubilează” în rătăcirea lor, pentru a discredita lupta antiecumenistă din România. Pentru noi este important cine va râde la urmă… în Biserică, cu Hristos! Vai de cei care ,,fluieră în Biserică „!

        Apreciază

  8. Suntem încercați ca argintul cu toții. Ce să mai spun când aud astfel de avertismente arhierești? Mă gândesc dacă nu cumva în sufletul meu s-a cuibărit iadul… Mă gândesc cu seriozitate că acesta ar putea fi locul meu în veșnicie. Nu pentru că aș fi semnat ceva la vreo sinaxă, ci aşa, pur și simplu…

    Și pentru care faptă bună mi s-ar cuveni Raiul? Vai de urechile duhovnicilor mei care prea multe au auzit!

    Și împart frățește două lacrimi ce se grăbesc să-mi brăzdeze obrajii. Una e pentru păcatele mele, deoarece știu că numai mila lui Dumnezeu mă va scăpa de chinurile veșnice. Cealaltă lacrimă e pentru Sfânta Biserică, Mireasa lui Hristos, atât de umilită în ultima vreme!

    Cum Se simte Hristos în aceste vremuri? Plânge, probabil, de mila noastră gândindu-Se că S-a răstignit aproape degeaba!

    Dumnezeu să ne ocrotească și să ne arate mereu Calea, Adevărul și Viața!

    Apreciază

    1. Dacă Hristos a reușit să facă inimile noastre sa plângă este pentru că Și-a întins Preacuratele Sale Mâini pe Cruce și, de aici, a izvorât Mila. E bine că plâng ambii ochi. Asta voiesc și eu să dobândesc: să pot plânge pentru păcatele mele și pentru frații și surorile Bisericii lui Hristos. Dar nu pot decât prin Harul lui Dumnezeu!

      Apreciază

  9. Sarut dreapta, parinte!
    Sfintia voastra, dimpreuna cu dl. Mihai Silviu Chirila, pr. Matei Vulcanescu, prof. pr. Theodoros Zisis, si toti parintii de un cuget cu sfintiile voastre siunteti singurul grup patristic si cu o cugetare mantuitoare din miscarea nepomenitoare. Doar de la sfintia voastra si cei de-o lupta putem lua noi mirenii sfat si indrumare spre Hristos. Acum ceva vreme, un vechi amic al meu imi spusese, cu destula obida, ca „Athonul este plin de masoni” si ca, foarte probabil, „Protosul are un grad inalt”. Cea mai buna tehnica de control (sau, mai degraba, subminare) a unei miscari periculoase pentru ordinea stabilita este crearea unor false nuclee de lupta zelotista, conduse de „radicali” controlati, ca sa zic asa. Ma tem ca Radeniul va fi translatat in Slatioara. Asta este, desertul meselor lui Satan este compus din suflete de luptatori fie cazuti de-a dreapta (din exces de zel si orbire incapatanata), fie tradatori si infiltrati care sunt controlati si folositi cu buna stiinta si in mod autoasumat. Ce sa ii faci, o fi avind un grad mare, „arhifratia sa”, archon Vlamakis.
    Ne rugam pentru sanatatea si victoria sfintiei voastre!

    Apreciază

    1. Doamne ajută! Mulțumim mult!
      Sperăm să fie o victorie a tuturor spre mântuire, spre slava lui Dumnezeu și binele Bisericii!
      PS tare m-aș bucura ca Satana să rămână fără desert. Soluția: POCĂINȚA!

      Apreciază

  10. Un lucru este cert, tocmai pentru ca a fost rostit de Mantuitorul lumii: Biserica nu va fi biruita nici de portile iadului. Aceasta biruinta va fi si a noastra numai daca ramanem neclintiti in Sfanta Biserica a lui Hristos, ferindu-ne de primejdia ereziei si a schismei. Incerc sa inteleg de ce o parte din cei ingraditi de erzie prin nepomenire si-au asumat acest risc, si acum aluneca in schisma cu o usurinta teribila. Nu cumva au fost ,,caterisiti” de ochii lumii si apoi trimisi intre noi ca sa dezbine? Presimt eu ca Dumnezeu va scoate la lumina niste lucruri pe care acum doar le banuiesc. Doamne ajuta.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

DISCERNE

Viitorul, o paletă de opţiuni. Alege drumul!

Ortodoxia mărturisitoare

,,Dacă cineva va păzi cuvântul Meu, nu va vedea moartea în veac" (Ioan 8, 51).

ATITUDINI - Revista Fundației Justin Parvu

REVISTĂ DE CERCETARE ȘTIINȚIFICĂ ȘI EDUCAȚIE ORTODOXĂ editată de Fundația Justin Pârvu

ASTRADROM

,,Dacă cineva va păzi cuvântul Meu, nu va vedea moartea în veac" (Ioan 8, 51).

Vremuritulburi

ortodoxie, vremurile de pe urma, istorie, sanatate, politica, economie, analize si alte informatii utile

Lumea Ortodoxă

,,Dacă cineva va păzi cuvântul Meu, nu va vedea moartea în veac" (Ioan 8, 51).

Blog de Dogmatică Empirică

...adică despre dogmă și experierea ei în Duhul Sfant. Doar în Ortodoxie dogmele Bisericii chiar pot fi verificate prin viața mistagogică!

Sfântul Ioan de Kronstadt

În fiecare zi - gândurile unui om extraordinar

Monahul Teodot - blog oficial

Ortodoxia-singura credinta mantuitoare

SINODUL TÂLHĂRESC

,,Dacă cineva va păzi cuvântul Meu, nu va vedea moartea în veac" (Ioan 8, 51).

Bucovina Profundă

“ De mare jele şi de mare minune iaste, o iubite cetitoriu, cându toate faptele ceriului şi a pământului îmblă şi mărgu toate careş la sorocul şi la marginea sa... şi nici puţin nu smintescu, nici greşescu sămnul său. Numai sânguru amărătulu omu... ” Varlaam - Cazania

Cuvântul Ortodox

,,Dacă cineva va păzi cuvântul Meu, nu va vedea moartea în veac" (Ioan 8, 51).

Redescoperirea Sfintei Euharistii

,,Dacă cineva va păzi cuvântul Meu, nu va vedea moartea în veac" (Ioan 8, 51).

,,Dacă cineva va păzi cuvântul Meu, nu va vedea moartea în veac" (Ioan 8, 51).

SACCSIV - blog ortodox

Ortodoxie, analize, documentare, istorie, politica

%d blogeri au apreciat: