Nu există o “erezie a părtășiei la erezie”, ci o “isterie a părtășiei la erezie”

12191334_1646735338926598_2293547823584315407_oPărinte Matei, video-ul acesta e atât de explicit., încât ar trebui să închidă o dată pentru totdeauna discuția inutilă despre existența, nonexistența, paraexistența părtășiei la erezie, care e, în ultimă instanță, un concept patristic și nu poate fi ignorat.

În România nu există nicio “erezie a părtășiei la erezie”, ci o “isterie a părtășiei la erezie”, întreținută de unii care nu au priceput acest concept, dar țin cu orice preț să aibă dreptate și să îi condamne pe toți românii ca eretici, deși mulți habar nu au de erezia respectivă. Același lucru este valabil și cu privire la așa-zisa “a treia cale” între Ortodoxie și erezie (teoretizată de jumătate de an doar de cei care afirmă că toți românii sunt eretici, indiferent de motivele pentru care cei mai mulți mai au cu ierarhii lor o comuniune care îi plasează într-o stare periculoasă pentru mântuire, din care pot ieși prin întreruperea pomenirii), dar și cu privire la acuza că, prin refuzul de a-i considera pe toți eretici, îndemnăm lumea “să meargă la pomenitori”, lucru pe care niciunul dintre noi nu l-a făcut și nu îl va face vreodată, mai ales în situația din România, în care niciun ierarh nu face mărturisire ortodoxă, iar în cazul preoților pomenitori antiecumeniști, în condițiile de represiune totală contra celor ce “contrazic poziția oficială a Bisericii”, dacă tot vorbesc contra sinodului și eventual participă la slujbele nepomenitorilor și nu pomenesc, riscând sancțiunea caterisirii, este de așteptat să facă pasul până la capăt și să întrerupă și ei pomenirea, pentru care vor primi aceeași sancțiune de la autorități.

Chiar dacă ideea de părtășie la erezie ar fi greșită, ea nu ar putea fi numită erezie, ci cel mult o opinie teologică eronată. Erezia este o învățătură greșită care atacă o dogmă a Bisericii, punând în pericol mântuirea, deoarece dogmele în forma lor ortodoxă sunt absolut necesare mântuirii. Opinia teologică greșită poate fi cel mult o prostie spusă de un teolog oarecare. De aceea, catalogările de “neoecumeniști”, “criptoecumeniști” nu își au locul, nici substanța.

Același lucru se poate spune și despre opusul conceptului de “părtășie la erezie”, teoria promulgată la Roman a “căderii automate în erezie”, în paralel cu contestarea corectă a teoriei “căderii automate din har”. Considerarea ca eretici a tuturor românilor este o idee teologică greșită, care, susținută cu insistență și coroborată și cu alte idei și practici similare, îi poate duce în schismă pe cei care o propovăduiesc. Dar nu o putem numi o erezie în sine.

Dinspre cei ce îi condamnă pe toți ca eretici pare a veni și ideea pe care am auzit-o exprimată zilele trecute, a considerării tuturor românilor ca “eretici condamnabili”, ca un fel de soluție alternativă la numirea lor “părtași la erezie”. La un viitor sinod ecumenic nu va fi condamnat un întreg popor, ci ierarhii care au promovat erezia, cum bine ați spus, vor fi chemați să se lepede de erezia lor, și cei ce vor rămâne până la capăt nepocăiți vor fi condamnați. Poporul și clerul inferior nu vor fi condamnați in corpore. Preoților și credincioșilor li se va spune că de acum înainte (iar nu de acum înapoi) nu mai pot fi în comuniune cu ierarhii condamnați, iar dacă o vor face vor avea soarta acelora, adică se vor plasa în afara Bisericii alături de ereticii condamnați la sinod care au fost tăiați din trupul Bisericii, devenind ei înșiși, din acel moment, iar nu mai înainte, eretici. Așa ne arată canonul I de la sinodul al III-lea ecumenic. Așa că nu li se poate aplica tuturor românilor eticheta de eretic condamnabil.

Există totuși o deosebire pe care nu ați menționat-o între părinții nepomenitori care au făcut și fac ce trebuie și cei care urmează o cale radicală. În timp ce primii văd scopul final al luptei,adunarea unui sinod ecumenic care să condamne erezia ecumenistă și pe ereticii promotori ai acesteia, cei ce urmează calea radicală a unei pseudoacrivii riscă să piardă perspectiva curățirii Bisericii de erezie și revenirea la ascultările canonice firești în cadrul Bisericii Ortodoxe Române și să ajungă să gândească în termenii desfășurării unei vieți bisericești în afara acesteia.

Tragedia este că în tot acest timp aproape nimeni nu mai luptă împotriva adevăratului dușman: ecumenismul. Să dea Domnul ca această dispută sterilă, pe care eu o consider cel mai dur atac din interior al sistemului ecumenist contra mișcării antiecumeniste, să se încheie și forțele să se canalizeze pe combaterea ecumenismului sub forma conștientizării pliromei de pericolul acestei erezii.

Sursa: http://ortodoxinfo.ro/2018/02/14/nu-exista-o-erezie-partasiei-la-erezie-ci-o-isterie-partasiei-la-erezie/

Anunțuri

Autor: Preot Claudiu

pr_claudiubuza@yahoo.com

26 de gânduri despre „Nu există o “erezie a părtășiei la erezie”, ci o “isterie a părtășiei la erezie””

  1. Lucrurile sunt atât de clare încât nu putem spune decât: Slavă lui Dumnezeu pentru toate! Dacă pentru noi ,,scopul final al luptei” – a fost și este – ,,adunarea unui sinod ecumenic care să condamne erezia ecumenistă și pe ereticii promotori ai acesteia”, ceilalți – o spunem cu toată durerea – or ,,să ajungă să gândească în termenii desfășurării unei vieți bisericești în afara acesteia” (adică se vor autoizola și se vor înstrăina de Biserică). Această situație nu a fost dorită de nimeni, ci a fost moșită cu multă abilitate drăcească de dezbinători și preluată cu voie sau fără de voie de cei pe care i-am numit, în ultimele luni, ,,supercorecți”. Încă mai este timp pentru cei manipulați de monahul Sava și preotul Staicu să se ,,dezlege” de legăturile duhului schismatic și să revină la adevărata luptă dusă corect, după voia lui Dumnezeu. Altfel, toți aceștia, împreună cu susținătorii lor, vor merge în SCHISMĂ! Ferească Sfântul și Maica Domnului!
    Dumnezeu să ne ajute să fim uniți în Hristos!

    Apreciază

  2. A fost atât de frumos la Botoșani! Insa Dumnezeu a ingaduit apoi sa ni se încerce credinta, nadejdea, dragostea și chiar smerenia. Dumnezeu sa ne ajute ,,sa stăm cu frica, sa luăm aminte” si sa avem grijă de Biserica Sa.

    Fără un mare ajutor dumnezeiesc, nu vedem limpede lucrurile și riscam sa fim influentati negativ, apoi cădem pradă orgoliilor. Necuratul a încercat sa-L ispitească și pe Hristos cu fraze din Scriptură! Cum sa nu ne încerce și pe noi?

    Ispitele și influentele negative pot veni prin cine nu ne așteptăm, de aceea mântuirea e dificila în zilele noastre. În aceste vremuri, exista și prietenii ,,controlate”. Să căutăm sa verificăm influentele primite de la cei cu care intram în contact. Nu pentru a judeca, ci pentru a ne proteja.

    Să ne ajute Dumnezeu sa ne vedem toate păcatele săvârșite cu fapta, cu vorba și cu gândul, pentru a reuși sa ne facem părtași la fericirea veșnică! Amin.

    Apreciază

  3. In totalitate de acord,cu acest frumos articol,al domnului teolog Mihai-Silviu Chirila.Mai clar de atat nu se poate!
    Iata ca termenul de „partasi la erezie” ,atat de hulit,de adeptii „ce urmează calea radicală a unei pseudoacrivii”,isi reia locul binemeritat in cadrul impartirii pleromei ortodoxe din Romania,in urma implementarii documentelor nefaste ale pseudo-sinodului cretan.
    „Al doilea, sa invatam din necazurile Sfantului Grigorie. El a trecut prin cuptor ca aurul. „Ca pe aur in topitoare l-a incercat” pe el (Intelepciunea lui Solomon 3, 6). Si tu, daca vrei sa-ti pastrezi credinta, vei fi incercat. Spune-mi, ce te costa crestinismul? Crezi ca esti crestin pentru ca aprinzi o lumanare si faci o metanie? Pentru astea te voi numi crestin? Daca vei fi credincios, vei fi prigonit. Daca esti ortodox, prieten al adevarului, om cu constiinta, vei suferi. Pentru ca Duhul Sfant zice: „Prin multe necazuri ni se cuvine noua a intra in Imparatia lui Dumnezeu” (Fapte 14, 22) si „Cei ce vor sa traiasca cu cucernicie… vor fi prigoniti” (II Timotei 3, 12). Macar de ne-ar invrednici Dumnezeu sa fim prigoniti ca si sfintii.

    Asadar, nu crestini morti, ci vii, credinciosi si hotarati, copii ai lui Grigorie, copii ai marilor Parinti. Amin.”

    O data prinsi in hatisurile adularii propriilor ganduri si termeni ,prin care se indreptatesc si cauta cu tot dinadinsul sa respinga orice gandire teologica, gruparea Monahului Sava &colaboratorii,(caci parca de la o vreme nu se mai aseamana cu adeptii gandirii supercorecte din vremea Cuviosului Seraphim Rose)nu vor renunta,si se vor duce direct spre schisma.Nu am nici o indoiala.
    Alti adepti ,in afara celor ,pe care i-au cules pana acum, nu vor mai fi.
    Avertizati fiind de Inalti Ierarhi si Cinstiti Parinti , de teologi de renume,ca merg spre prapastie ,alaturi de turma celor care ii asculta orbeste,ii lasam in grija Domnului Atotindurarilor.
    „Vino si vezi”,ii spune Filip lui Natanael in Galileea neamurilor.Este indemnul pe care l-as adresa celor care ii urmeaza pe Monahul Sava si ceilalti Parinti semnatari la pseudo-sinaxa de la Roman.
    „Biruinţa noastră nu se dobândeşte cu sfadă şi cu pleftureală, ci cu blândeţe şi cu dreaptă socoteală. Din sfadă nu iese decât tulburare şi duşmănie. Războiul nostru este nevăzut şi armele noastre trebuie să fie arme duhovniceşti, şi anume: sabia Duhului, care este Cuvântul lui Dumnezeu şi Pavăza Credinţei, cu care putem stinge toate săgeţile vicleanului cele aprinse, cum ne învaţă Sf. Apostol Pavel. Pe cei slabi să-i întărim, iar pe cei vicleni să-i ocolim. Pe cei năimiţi şi pe cei urgisiţi să-i lăsăm în pace, căci sunt acum mărişori şi pot pricepe semnele vremii. „Vrăjmaşii omului sunt casnicii lui” şi iată anume pentru ce: când fraţii noştri de o credinţă şi de un sânge se fac coadă de topor, adică unelte ale vrăjmaşului credinţei, atunci vătămarea noastră este negrăit de mare, zice Sf. Apostol Pavel; nu vă plecaţi grumazul sub jug străin. Să stăm bine, să stăm cu frică întru Sfânta credinţă şi să arătăm „Mila Păcii” către toţi, cu darul Domnului nostru Iisus Hristos. Amin”. (din: Sfantul Ioan Iacob Romanul (Hozevitul), Din Ierihon catre Sion. Trecerea de la pamant la cer. Ierusalim, 1999“)

    sursa: +Augustin al Florinei, Prespei si Eordeii
    (Omilia Mitropolitului de Florina, Parintele Augustin Kantiotis, in Sfanta Biserica a Sfantului Panteleimon, Florina, 25 ianuarie 1976

    Apreciază

  4. Parinte Claudiu, va propun si sfintiei voastre un exercitiu de imaginatie:
    O mica parte din popor ( hotaratii) se ingradeste de erezie prin neparticiparea la slujbele BOR (srl).
    O alta parte din popor ( nehotaratii ) intelege ca este o problema si incearca sa se dumireasca de realitate, urmand ca la un moment dat constiinta sa-i indemne sa faca pasul spre ingradire.
    Cea mai mare parte a poporului ( indiferentii ) nu crede, nu intelege sau nu stie de existenta vreunei probleme legate de ecumenism.
    Acum, se intruneste sinodul care va condamana ierarhii ( si sustinatorii lor) care nu se leapada de erezia ecumenismului si va arata poporului ca exista o erezie numita ecumenism.
    Poporul, in cunostinta de cauza, alege un din cele doua cai: ortodoxia sau erezia.
    Intrebarea mea este:
    Ce se intampla cu nehotaratii si indiferentii care se intampla sa moara pana la momentul intrunirii sinodului ?

    Apreciază

      1. parinte Claudiu, va apreciez pentru lupta pe care o duceti!
        consider ca nu se cuvine ca mirenii sa faca aprecieri teologice pentru simplul motiv ca nu au pregatirea si experienta duhovniceasca necesara.
        observ cu tristete divizarea fortelor in aceasta lupta cu erezia ecumenismului si daca, dupa creta, am facut o alegere, acum ma vad nevoit cumva sa fac inca o alegere, de aceasta data intre cele doua tabere care par sa uite cine este de fapt dusmanul…
        exercitiul acela de imaginatie face parte dintr-un traseu logic la capatul caruia sper sa vad ce alegere sa fac.
        nu trebuie sa considerati acum ca toti cei care au nedumeriri, ar fi partizanii celeilalte „tabere”.
        ma iertati, dar as vrea totusi un raspuns!

        Apreciază

      2. Dacă vreți să faceți o alegere, rămâneți în învățătura sănătoasă, acceptată la unison până la apariția dezbinatorilor. Adică, ceea ce s-a hotărât la Botoșani. Apoi, vedeți dacă această învățătură se pliază pe linia panortodoxă a mărturisirii, și trageți concluziile. Eu deja nu mai văd două tabere, ci una singură, rămasă pe calea împărătească a mărturisirii. Cei care nu sunt pe această cale, au ieșit dintre noi, fie prin erezie, fie prin schismă!

        Apreciază

      3. Iar pentru mine, dialogul cu ,,facțiunea supercorectă” s-a încheiat. Promotorii isteriilor pseudo-teologice s-au dovedit mai răi și mai învârtoșați decât ecumeniștii. Nu vor dialog, vor să impună o linie schismatică cu orice preț. Nu vom face altceva, de acum încolo, decât să-i atenționăm pe cei sinceri în căutarea mântuirii, de pericolele care sunt: ecumenismul și fanatismul schismatic. Am pierdut prea mult timp încercând să risipim perdelele de fum ridicate de dezbinători. E timpul să ne oprim din amețeala provocată voit de manipulatori și fiecare să meargă pe calea aleasă! A fost suficient timp ca fiecare să înțeleagă ce se întâmplă. Cu toată durerea și dragostea pentru fiecare suflet în parte!

        Apreciat de 1 persoană

      1. A plecat la Domnul,
        Schimonahia Heruvima de la Manastirea Catrinari, Vatra Dornei. A fost 30 de ani fica duhovniceasca a parintelui PAPACIOC. Si de 8 ani slujea pe langa un parinte in Vatra Dornei. Mirosea foarte puternic a mir. După ce si-a dat sufletul, singură a închis ochii și gura și a zîmbit în ultimele 4 zile. Așa a zâmbit si după Sf Împărtășanie.

        Apreciază

  5. Blagosloviti si iertati,Sfintia Voastra!
    Dumnezeu s-o odihneasca in pace,cu Dreptii Sai,pe roaba Sa ,Heruvima,Schimonahia!Amin

    Multumim Sfintiei Voastre,pentru exemplul edificator,in care se vede limpede iubirea Domnului Slavei ,pentru alesii Sai,indiferent de judecatile oamenilor,care se departeaza prin alegerile pe care le fac,de iubirea Sa nesfarsita.
    În lupta cu panerezia ecumenista,multi dintre cei care s-au angajat in ea,in dorinta de a placea oamenilor si nu lui Dumnezeu,arunca cuvinte de ocara semenilor, Cinstitilor Parinti,teologi,cu atat mai grav cand ele vin din partea unor slujitori ai Mantuitorului Hristos.Cata rusine m-a coplesit in zilele acelea ca si acum,vazand cu dezamagire,ca in dorinta de a avea dreptate,acesti semeni ai nostri cu care am pornit la lupta,tovarasi de urcus duhovnicesc,jignesc cu buna stiinta,cerand viclean iertare,dupa ce au improscat cu noroi aproapele.
    Asa cum m-am asteptat lupta continua in subterane,indiferent de cate lucrari de seama s-ar publica,cate exemple ar oferi cei mai competenti teologi,Cinstiti Parinti sau Inalti Ierarhi,nume sonore in lumea ortodoxa.
    Orice om de buna credinta s-ar fi lamurit pana acum.
    Continuarea luptei cu noi in primul rand(caci daca ati observat,accentul cade pe lupta dintre noi,nu cu vrajmasii credintei Ortodoxe din afara),este dovada ca dorinta lor ascunsa este faramitarea unitatii antiecumeniste din tara,indiferent de consecinte(schisma nu este decat un bau-bau din povesti pentru ei),intrecandu-se care mai de care cu invectivele de rigoare ,sa comenteze absolut orice se posteaza,de catre oricine.În moara draceasca pe care au pus-o in functiune,macina orice si pe oricine, care cauta sa se pronunte in Duhul Adevarului cu dovezi bine intemeiate,pentru apararea credintei scumpe Ortodoxe.
    De la rastalmaciri si intrebari hilare,pana la exercitii de imaginatie,de la postari pe sit-uri pro si contra (ca si cum acela ar avea dubla personalitate),in dorinta de a-si vedea numele pe sticla,pana la cereri hilare(„Ar fi bine ca dl.Mihai S.Chirila sa arate,cum un ortodox ,un mirean,care nu vrea in ruptul capului,sa se atinga,de aceasta erezie sa traiasca,la ce slujbe sa participe,unde sa se impartasasca,sa se spovedeasca……Cum trebuie sa ne ducem viata in continuare.Trebuie vorbit cat mai simplu,si clar cum ne_au vorbit noua Sfintii Parinti.”),de care nu stii daca sa razi sau sa plangi,adulatorii dezbinatorilor numai tin cont ca orice scrii ramane scris in Cartea Vesniciei .
    „Acum, când suntem tovarăși de drum toți, ne urâm unul pe altul? Ai în traistă un lucru bun, care ține de foame, și celălalt nu are, și tu mergi cu el și nu-i dai și lui? Îi dai șarpe? Îi dai răutate? Vă dați seama cât de mult se greșește în fața lui Dumnezeu, pentru că nu prețuim faptul că suntem împreună? Vorbiți-vă de bine!
    Sfântul Grigorie de Nazianz spune că pentru orice cuvânt în plus dăm răspuns! Cu atât mai mult pentru orice cuvânt rușinos! Și zic și eu mai departe cu atât mai mult de orice cuvânt ucigător. Căci, a vorbi de rău pe aproapele tău, te încadrează în canonul de ucidere! Ucidere cu îngăduință, că ai vorbit numai de rău!”(Arhim. Arsenie Papacioc, Convorbiri duhovnicești, vol. I)

    „Bine este a deduce din pilda aceasta(n.m.Intalnirea Mantuitorului cu femeia hananeanca din ţinutul Tirului şi al Sidonului) că dintre însuşirile plăcute Domnului l-au stârnit bucuria şi admiraţia: credinţa, dezinteresarea, curajul, stăruinţa, bunăcuviinţă, smerenia şi inteligenţa. …Hananeencei i se acordă har peste har, se vede limpede ca Examinatorul după ce a căznit-o doreşte acum să o copleşească: şi o cinsteşte cum ştie El, clătinat şi îndesat, din belşug şi din prea plin, boiereşte, împărăteşte.
    Credinţa, dezinteresarea, stăruinţa, smerenia le ştim îndeobşte ca necesare şi binevenite. Dar cazul hananeencei ne arată şi dovedeşte că tot atât de puternice şi de preţioase sunt calităţile mai puţin accentuate de comentatori: curajul, politeţea, inteligenţa. Domnul iubeşte pe credincioşi, pe altruişti, pe stăruitori. Şi nu mai puţin pe curajoşi, pe cuviincioşi, pe inteligenţi. Frica, obrăznicia şi prostia nu-s plăcute lui Hristos. Hananeanca – lipsită de aceste urâte însuşiri – ne-o spune desluşit. Osebitul ei succes la excepţionalul examen semnifică biruinţa unor virtuţi creştine de noi nu îndeajuns proslăvite.

    Fie ca răspunsul pe care-l vom da la sfârşitul mai lungului examen ce este viaţa fiecăruia dintre noi, să ne învrednicească şi El desigur nu de menţiunea „magna cum laude” obţinută de femeia hananeanca însă măcar de nota de trecere sau poate chiar, din mila Judecătorului, de notă bună!”

    (Nicolae Steinhardt, Daruind vei dobandi, Editura Mănăstirii Rohia, 2005)

    Apreciază

    1. Doamne ajută! Frumoase cuvinte, crunt adevăr! Sperăm ca exemplu viu al Schimonahiei Heruvima să dezghețe inimile învârtoșate ale dușmanilor Bisericii și să-i ajute să înțeleagă că ,,gândurile lui Dumnezeu nu sunt ca gândurile oamenilor”, iar judecățile Sale sunt după voia Sa cea Sfântă, nu după formele pătimașe de manifestare întru rătăcire ale putregaiului. Stau și mă întreb: dușmanii Adevărului vor vedea semnele sfințeniei la Maica Heruvima, vor cere acesteia să mijlocească la Dumnezeu pentru noi, păcătoșii, sau o vor numi în chip rușinos eretică, fiindcă, nu-i așa, a fost în comuniune cu pomenitorii, adică cu ereticii?! Cum vor putea ,,supercorecții” să gestioneze toate aceste realități din viața Bisericii?! Cum vor putea rămâne curați de sângele drepților”?! Poate, doar spălându-și mâinile ca Pilat!

      Apreciază

  6. Sa fie blagoslovit ,cuvantul Sfintiei Voastre!
    O rugam cu smerenie,noi nevrednicii,pigmeii si necajitii acestor vremuri tulburi,pe Maica Heruvima cea binecinstitoare si iubitoare de Hristos,Imparatul Slavei,care o va intampina cu o cununa nevestejita,sa-L induplece ,pe „**Cel ce ne rabdă cu dragoste… deşi cunoaşte halul în care ne aflăm, ca un Cunoscător de inimi”,sa se milostiveasca de cei care cinstesc deja numele ei,caci mare putere au Sfintii necunoscuti de langa noi,de acelas neam,sange si credinta,la picioarele tronului dumnezeesc.
    Cat priveste intrebarea retorica frumos si explicit pusa,inclin sa cred ca a doua varianta li se potriveste.
    Ce sa fac,ma iertati,dar nu inteleg inca, ce „partasie in erezie” au Parintii de la Radeni,semnatari ai pseudo-sinaxei de Roman ,cu Monahul Sava&colaboratorii.Nu putem trece cu vederea repede peste acest fapt,care a produs multa tulburare ,iar efectul ei dezastruos pentru miscarea antiecumenista,este asemanator celor doua bombe atomice,”Little Boy” si „Fat Man”,( detonate asupra orașului Hiroshima si respectiv Nagasachi,in cel de-al doilea razboi mondial).
    Daca totul a fost urzit in taina,cu mult timp inainte,pentru a-si atinge scopul propus,numai exista pentru dansii nici o sansa de revenire.
    Ma opresc la doua citate din intelepciunea Sf.Cuvios Paisie Aghioritul,in concordanta cu cele spuse pana acum:
    „*Din pacate, in vremea noastra avem multi care o tulbura pe Biserica Mama. Dintre acestia, cei care sunt cu stiinta de carte au prins dogma cu mintea si nu cu duhul Sfintilor Parinti. Iar cei care sunt fara stiinta de carte au prins si ei dogma cu dintii si de aceea scrasnesc din dinti atunci cand discuta probleme bisericesti, si astfel se pricinuieste mai mare vatamare in Biserica de la acestia, decat de la luptatorii impotriva Ortodoxiei noastre.Este bine ca râul sa nu fie prea iute, pentru ca altfel ia totul, cioate, pietre, oameni; dar desigur nici prea domol, pentru ca va pricinui tantari…

    Sunt unii care se ocupa cu critica unuia si a altuia si nu cu binele general. Unul urmareste pe celalalt mai mult decat pe sine. Cauta sa afle ce va spune sau ce va scrie celalalt, ca dupa aceea sa-l loveasca fara mila, in timp ce el insusi, de ar spune sau ar scrie acelasi lucru, l-ar sustine cu multe marturii din Sfanta Scriptura si de la Sfintii Parinti. Raul pe care il face este mare, pentru ca pe de-o parte nedreptateste pe aproapele sau, iar pe de alta il injoseste inaintea ochilor credinciosilor. De multe ori seamana si necredinta in sufletele celor slabi, pentru ca ii sminteste.”

    „**Duhul necurat, in mod firesc, nu scoate la iveala virtutile oamenilor, ci neputintele lor. Insa oamenii sloboziti de patimi, deoarece nu au rautate, indreapta raul prin bunatate. Si daca ar vedea vreodata putina necuratie care nu se curata, o acopera cu altceva, ca sa nu se ingretoseze cel ce ar putea-o vedea. Iar cei care scormonesc gunoaiele se aseamana cu gainile… Nu este sincer si cinstit cel care spune adevarul in fata, nici cel care il publica, ci cel care are dragoste, viata dreapta si vorbeste cu discernamant atunci cand trebuie, spunand cele ce trebuie la vremea potrivita.

    Cei care mustra fara discernamant au intunecare duhovniceasca si rautate, iar pe oameni ii vad, din pacate ca pe niste busteni.Si in timp ce ii cioplesc fara mila, facandu-i pe oameni sa sufere, ei se bucura de “fasonarea” ce le-o fac, de “cubizarea” lor.Cei care se grabesc sa faca pe Parintele duhovnicesc, desi au inca multe toxine duhovnicesti, seamana cu gutuile verzi strepezite, care oricat zahar am pune peste ele, nu vor ajunge niciodata o dulceata buna, iar daca vor ajunge, repede se vor acri.Cuvintele dulci si adevarurile mari au valoare doar atunci cand ies din guri adevarate si prind radacini numai in sufletele binevoitoare si la oamenii maturi duhovniceste, care au minte curata”.

    *in: “Cu durere si cu dragoste pentru omul contemporan”, Editura Evanghelismos, Bucuresti, 2003
    ** Cuviosul Paisie Aghioritul, “Epistole“, Editura Evanghelismos

    Apreciază

  7. I-am iubit pe pr Ciprian Staicu și pe monahul Sava ca pe frații mei. Ei mi-au insuflat curajul slujirii preoțești și m-au învățat să mărturisesc întru Adevăr credința Ortodoxă, după pseudosinodul din Creta. M-au sfătuit de bine atunci când am întrerupt pomenirea și m-au povățuit pas cu pas în problemele credinței. Am primit cu seninătate tot ce m-au învățat și am verificat cuvintele lor în Sf Canoane și în învățăturile Sf Părinți, încredințându-mă de adevărul mărturisit. Însă, la un moment dat, începând cu Sinaxa interortodoxă de la Oreokastro, din aprilie 2017 și culminând cu recursul din vara aceluiași an, apele au început să se tulbure și, încet, să se părăsească, de cei numiți frați și Părinți, calea echilibrată și să se adopte o poziție radicală, numindu-i eretici pe toți cei aflați în comuniune cu erezia. Am înțeles că este o mare greșeală ce poate duce în schismă, și am rămas în hotărârile Sinaxei de la Botoșani, verificate panortodox, în conglăsuire cu întreaga Ortodoxie. Este o mare durere pentru mine să văd și să simt prăbușirea unor frați care au pornit bine lupta și au mărturisit împreună cu noi Adevărul, îngrădiți fiind de erezie. Acum vom merge fiecare pe drumul ales, eu, în nevrednicia mea, purtând pe cale durerea, dezamăgirea, dar și recunoștința pentru cei care mi-au fost frați. Mă voi ruga mereu pentru ei și voi păstra nădejdea că vor reveni, prin pocăință, la Adevăr cu toți cei care au părăsit Calea!

    Apreciază

  8. Am preluat un comuntariu lămuritor, al lui Rares, de pe Ortodoxinfo:
    ,,Din pacate, la Roman a avut loc o adunare cu iz satanicesc.
    Rezultatul este cel asteptat!
    Ura si dezbinarea intre frati, in familie, intre fiii duhovnicesti si duhovnic, intre prieteni.
    Nimic constructiv, duhovnicesc!
    Super-ingraditorii se ingradesc de ingraditi.
    Semnatarii unei defaimari – a celui mai iubit episcop, Presfintitul Longhin, care invata Cuvantul Adevarului.
    Le statea in cale si in gat, trebuia dat jos din sufletul si inima celor sinceri si curati, ingraditi de erezia ecumenista, care aveau mangaiere si binecuvantare de la acest Episcop cu viata sfanta.
    Trebuia defaimat si ponegrit cu toata taria uraciunii, ca autor moral si exemplu de urmat, in propovaduirea si pastrarea Credintei neamului romanesc in Biserica Ortodoxa.
    La fel si cu dl Mihai Silviu Chirila, trebuia de urgenta inlaturat si izgonit pentru ca prea mult a contribuit la tot ce se numeste azi ingradire de erezie, Sfanta Liturghie curata, fara comuniune cu cei care au semnat in Creta.
    Un om a lui Dumnezeu, un teolog cu suflet de crestin adevarat, care s-a jertfit zi si noapte, cu neodihna, cu timp si fara timp, sa gaseasca Calea cea Dreapta in canoane, in scrierile Sfintilor Parinti, in sinoadele zbuciumate ale istoriei si vietii bisericesti.
    Stiau raufacatorii ca daca reusesc sa il inlature pe Preasfintitul Longhin, invatator si luminator al acestor vremuri de dezbinare a credintei, timpuri apocaliptice, ne va fi foarte greu fara puterea si Harul pe care i le-a dat Dumnezeu pentru noi pacatosii.
    Cu dl Mihai Chirila au procedat la fel, stiind ca daca il elimina si il discrediteaza vom fi manipulati foarte usor si le vom urma…direct in prapastie.
    Sa ne ferim de tot ce au adus si cuvantat inovator, ca nu mai sunt episcopi ortodocsi pe intreg globul, daca sunt unde sunt, ca oricum sunt eretici ca au partasie cu ereticii…etc, precum si erezia pe care au compus-o S-S-S, Staicu-Sava- Spiridon au dezbatut-o, au dezvoltat-o si au semnat-o la Roman.
    Erezia isteriei a partasiei la erezie!
    Asta au creat dumnealor si au aruncat cu vorbe grele si noroi pe unde si in cine au putut, sustinuti de cei ce le gadila orgoliul si infatuarea, si vor sa mearga pana in panzele albe…dar cu cine le merge.
    Sa nu uite ca au ridicat piatra asupra unor oameni de buna credinta, care au facut tot ce au putut ca lucrurlie sa fie placute lui Dumnezeu, sa mergem pe calea cea buna.
    Suntem martorii acestor evenimente! Sa nu uite ca la mijoc e un Preasfintit ce urmeaza voii lui Dumnezeu, si nu e o solutie duhovnicesca sa pui la indoiala vorbele sfintiei sale.
    Tot ce au facut si au spus o fac pe barba lor si tot la Preasfintitul vor ajunge pentru rugaciuni si dezlegari.
    Cei care au semnat la Roman se fac partasi. Vor plati si pentru toate scornelile si defaimarile de pe internet.
    Nici nu-si dau seama cata osanda isi agonisesc!
    Cainta si post cu folos duhovnicesc. Iertare si mantuire!”

    Apreciază

  9. Si eu am semnat marturisirea de credinta de la Roman si o sustin. Va multumim pentru cuvintele „frumoase”. Hristos si Maica Domnului sa va intareasca in aceasta lupta grea dar frumoasa!

    Apreciază

    1. Iertați-mă dacă v-am greșit cu ceva, dvs sau cititorilor blogului! Vă doresc din toată inima să aveți un Post binecuvântat, cu bogate roade duhovnicești! Iertați-mă, pentru Hristos Domnul!

      Apreciază

  10. Inceputul si sfarsitul , ce departe-s uneori
    Cat de trista-i cateodata seara unor veseli zori.
    Ce urat se-ncheie anii deseori porniti frumosi !
    Ce ajung la batranete mii de tineri credinciosi!

    Cati copii ce-n rugaciune si in lacrimi au crescut
    au ajuns de parca mama niciodata n-ar fi avut!
    Cate cantece voiase au un dureros sfarsit.
    Dar si cate zile negra au apusul stralucit!

    Cate prietenii si drumuri, si-nsotiri pornesc placut
    iar la urma-ar fi fost bine nici sa nu se fi stiut!
    Cati din cei cu case sfinte au murit necredinciosi!
    Cine-ar sti ce pot fi maine cei azi tineri si voisi?

    Bune-s zilele frumoase cand frumoase si apun,
    buna-a fost atunci viata cand sfarsitul ei e bun.

    Traian Dorz

    Apreciază

  11. Blagosloviti si ne iertati,Sfintia Voastra,pe noi nevrednicii ,care ‘nica bun am facut’,cu mila si indurarea Domnului Iisus Hristos,care va rasplati generozitatea boiereasca a Sfintiei Voastra,smerenia si exemplul pe care ni-l dati ,de a ierta cu dragoste totul ,din partea oricarei persoane,indiferent de raul si suferinta indurata.
    Caci toate ne sunt date noua spre a ne pregati ASTAZI SI ACUM,in orice clipa,sufletul nostru pentru intalnirea in vesnicie cu Domnul Atotmilostiv.
    Sa iertam cu dragoste desavarsita tot si toate,caci altfel,nu vom putea sa ne rugam cu pocainta si lacrimi,intinzand mainile catre Imparatul Atotziditor.
    Ganduri de vie recunostinta si iubire se indreapta acum catre Mucenicul,Fericitul Valeriu Gafencu ,Sfantul Inchisorilor,de la a carui plecare la Domnul Slavei,se implinesc 66 de ani.(intemnitat timp de 11 ani la Aiud,Pitesti,Tg.-Ocna)Ultimele sale cuvinte,au fost :
    „Sa dati slava lui Dumnezeu ,toata viata!”
    „Caut umilinţa, căci îmi foloseşte mult la frângerea inimii. Lupta împotriva egoismului este foarte grea….O singură atitudine este valabilă: o viaţă înaltă creştină de necontenită rugăciune. Adică ce faci să fie curat – orice faptă, orice gând sau vorbă, orice relaţie, muncă, odihnă, totul să fie stare de rugăciune, de comuniune cu Dumnezeu. Păcatul a fost biruit de Iubire.””Vă mărturisesc iarăşi acelaşi lucru: trăiesc fericirea, o gust mai ales în lacrimi şi durere, acolo o găsesc mai dulce, mai adâncă. Trăiesc cu conştiinţa omului păcătos. Trăiesc pe Dumnezeu, Izvorul tuturor bucuriilor vieţii.”(selectiuni din scrisorile din inchisoare1945,1946)
    Parintelui meu Duhovnic,si tuturor crestinilor ortodocsi ,care cu ganduri bune,cerceteaza acest blog,celor care ne iubesc si celor care nu ne iubesc,un dar deosebit:
    Rămas bun
    de Valeriu Gafencu (24 ianuarie 1921, Sângerei, județul Bălți, Basarabia – 18 februarie 1952, închisoarea Târgu Ocna)
    Sângerând de răni adânci,
    De zile fără soare,
    De răni ascunse şi puroi,
    Cu oasele slabe şi moi,
    Stau ghemuit în pat şi mă gândesc
    Că în curând am să vă părăsesc,
    Prieteni dragi.
    Nu plangeţi că mă duc de lângă voi
    Şi c-o să fiu zvârlit ca un gunoi
    Cu hoţii în acelaşi cimitir,
    Căci crezul pentru care m-am jertfit
    Cerea o viaţă grea şi-o moarte de martir.

    Luându-L pe Iisus de Împarat,
    Năvalnic am intrat pe poarta strâmtă
    Luându-mă cu diavolul la trântă
    Şi ani de-a randu-ntr-una m-am luptat
    Să devin altul,
    Un erou,
    Om nou.

    Şi-am vrut
    Neamul să-l mut
    De-aici, de jos,
    La Domnul Iisus Hristos.
    Nu vă-nfricaţi de cei ce-n temniţi vă închid
    Şi nici de cei ce trupul vi-l ucid.
    De Cel ce viaţa-ţi scoate din robie
    Şi fericirea-ţi dă în veşnicie,
    De El să-ţi fie frică, turmă mică.
    Acum, când văd cât sunt de păcătos,
    De mic şi de neputincios,
    Că am nevoie multă de-ndurare,
    De dragoste, de milă, de iertare,
    Că numai Dumnezeu le poate toate
    Şi lumea din robie El o scoate,
    Devin copil supus,
    Sunt umilit
    Şi-s fericit.

    Din cerul tău înalt şi prea ales,
    Părinte, când mă vei lua la Tine,
    Prietenilor mei de pe pământ
    Redă-le, Tu, în alb veşmânt
    Un suflet care i-a iubit şi i-a-nţeles.

    Apreciază

  12. Valeriu Gafencu a adormit întru Domnul ca un sfânt. Toţi de lângă el îl percepeau sfânt, ca o icoană vie a lui Hristos. Valeriu Gafencu şi-a cunoscut ziua plecarii la Domnul, aşa cum odinioara erau hărăziţi sfinţii pustiei. În ziua de 2 februarie 1952, cu 16 zile mai înainte de adormirea lui în Domnul, Valeriu Gafencu i-a rugat pe colegii săi de suferinţă să-i facă rost de o lumînare şi de o cămaşă albă, până pe data de 18 februarie. În ziua de 18 februarie, la ora 14:00, după o indelungată rugăciune, cu ultimele puteri, Valeriu a spus: “Doamne, dă-mi robia care eliberează sufletul şi ia-mi libertatea care-mi robeşte sufletul.”
    „Şi astfel, în acel regim sever de temniţă căruia el îi dăduse rol duhovnicesc, Valeriu era plin de bucurie şi de cântec. Impetuozitatea tinereţii sale era acum tradusă în neostenită lucrare lăuntrică. Iar darurile cereşti nu încetau să sosească. Lumina era tot mai cuprinzătoare. Hristos îi devenise Prieten şi de aici înainte nu se vor mai despărţi niciodată.” (Ioan Ianolide – Întoarcerea la Hristos. Document pentru o lume nouă).
    “Sunt sănătos şi mă gândesc întruna la voi, dragii mei, la toate încercările prin care a trebuit să treceţi, spre a vă da seama de deşertăciunea acestei lumi, de ajutorul şi dragostea lui Dumnezeu, de Viaţa Veşnică, pe care noi o putem câştiga cu mila Domnului, dacă ne vom trăi viaţa în iubire curată, fapte bune şi rugăciune.Viaţa e un dar de la Dumnezeu, şi noi trebuie să ştim a o trăi în chipul cel mai vrednic. Să ne curăţăm de păcate, care ne urmăresc la tot pasul, să fim cu iubire faţă de semenii noştri, să ajutăm, să răspundem la rău prin bine şi la ură prin dragoste, să ne mărturisim păcatele şi să luăm temeinic hotărârea de a nu le mai săvârşi. Iată, a venit şi postul Crăciunului. Pregătiţi-vă sufleteşte pentru această mare sărbătoare creştină, prin post şi rugăciune şi nu uitaţi milostenia pentru cei săraci şi lipsiţi, căci milostenia acoperă o mulţime de păcate. Aşa că, faceţi această faptă măreaţă, ca la Sfintele Sărbători să daţi la câte un sărac, lipsit de ajutor, ba o pâine, ba o prăjitură, ba un bănuţ, că mult vă va răsplăti Dumnezeu şi în viaţa aceasta şi în viaţa viitoare. Mie îmi pare tare bine că voi înţelegeţi această lume. Mi-aduc aminte că, încă în sat, îi mai ajutaţi din când în când şi pe ţiganii şi pe nevoiaşii de pe la noi! Ştiţi voi ce înseamnă lucrul acesta!? Fericirea este sensul întregii noastre vieţi. Şi eu vă mărturisesc azi, după ani de suferinţă, meditaţie şi frământări, cu viaţă aspră, că Viaţa nu are nici un sens fără Hristos! Că toate alergările noastre, fără Iisus sunt deşertăciune şi goană după vânt! De aceea, să căutăm ca prin modul nostru de trăire să-l câştigăm pe Mântuitorul în inimile noastre. Numaidecât să vă spovediţi şi împărtăşiţi. Să faceţi o spovedanie cât mai serioasă şi mai adâncă. Să luaţi hotărârea de a vă lepăda de păcate, să duceţi lupta cu răul inimii voastre, înclinate a-i judeca şi condamna pe alţii pentru faptele lor, când noi înşine săvârşim aceleaşi păcate.” (Penitenciarul Aiud, 22 noiembrie 1943).
    http://www.buciumul.ro/2018/02/18/o-perspectiva-teandrica-despre-valeriu-gafencu-sfantul-inchisorilor/

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s