ECUMENISMUL este EREZIE CONDAMNATĂ!

Biserica_Ortodoxa_intre_eretici_si_pagani

Întreruperea pomenirii episcopului locului presupune deci din partea acestuia acceptarea și propovăduirea ereziei. Există astăzi vreo erezie care este propovăduită „cu capul descoperit”, adică public, pe față, deschis? Doar cei indiferenți față de dogmele Βisericii și care, considerând „evlavia un mijloc de câştig”[1], adoptă politica struțului și nu văd că mai bine de un secol consumă Biserica, erodează conștiințe, târăște după sine episcopi, preoți, monahi, profesori ai Facultăților de Teologie și teologi, panerezia ecumenismului, așa cum potrivit a fost numită de marele dogmatolog al Bisericii, Sfântul Iustin Popovici, de Sfântul Paisie Aghioritul și de mulți alți părinți și învățători contemporani.

Ecumenismul cade sub incidența cerinței Canonului 15 al Sinodului I-II, potrivit căreia erezia propovăduită de episcop trebuie să fie „osândită de Sfintele Sinoade sau de Părinți”. Dincolo de faptul că Sfinții Părinți au condamnat deja această erezie, învățăturile care stau la baza ei au fost condamnate de Sfinți din vechime și de vechi sinoade, de Sfânta Scriptură însăși, fiindcă atacă dogme esențiale ale Bisericii, este chintesența tuturor ereziilor, de aceea și este numită panerezie. Nu e nevoie de multe cunoștințe și studii teologice pentru ca cineva să îi numească eretici pe cei care nu acceptă că Hristos este singurul Mântuitor și Izbăvitor, potrivit învățăturii Sfintei Scripturi, mărturisite în multe locuri și în multe feluri. Din multele mărturii redăm doar cuvintele Sfântului Apostol Petru din cuvântarea sa în fața sinedriului iudeilor, al arhiereilor și teologilor vremii:„Şi întru nimeni altul nu este mântuirea, căci nu este sub cer niciun alt nume, dat între oameni, în care trebuie să ne mântuim noi”[2]. Nu asta spune și Simbolul de Credință alcătuit la Sinodul I Ecumenic împotriva ereziei lui Arie, atunci când vorbește de Dumnezeu-Omul, Iisus Hristos și de mântuirea prin El? „Care pentru noi oamenii și pentru a noastră mântuire, S-a pogorât din ceruri …”.Această dogmă fundamentală a unicității și exclusivității mântuirii în Hristos este atacatăde ecumenism, care susține că oamenii se mântuiesc și în celelalte religii și prin urmare Sfântul Apostol Petru greșește, la fel și Sfânta Scriptură și întreaga tradiție patristică, care învață că „întru nimeni altul nu este mântuirea”.

Chiar dacă nu îndrăznește să o declare în mod oficial, ecumenismul atacă în mod indirect chiar și dogma Sfintei Treimiprin ceea ce învață mulțiecumeniști și Conciliul II Vatican, că cele trei religii monoteiste, cele trei religii avraamice, iudaismul, creștinismul și islamismul, cred în același Dumnezeu. Doar noi însă credem în Sfânta Treime, celelalte două religii neagă dumnezeirea Fiului și a Duhului Sfânt, sunt ariene și pnevmatomahe, de aceea nici nu cred în adevăratul Dumnezeu, fiindcă cine nu crede în Fiul nu crede nici în Tatăl[3].Și la sfârșitul Sfintei Liturghii cântăm:„Am văzut lumina cea adevărată, am primit Duhul cel ceresc, am aflat credința cea adevărată, nedespărțitei Sfintei Treimi închinându-ne”.Nu este de prisos să adăugăm că dogma Sfintei Treimi este atacatăși de erezia Filioque, cu alte cuvinte învățătura papalității și a protestantismului provenit din aceasta, că Sfântul Duh purcede nu doar de la Tatăl, așa cum învață Sfânta Scriptură prin gura Mântuitorului Iisus Hristos însuși[4], și așa cum a dogmatizat Biserica la Sinodul I Ecumenic, ci purcede „și de la Fiul” (Filioque), potrivit învățăturii oficiale anti-dumnezeiești și anti-patristice a papistașilor și a protestanților, pe care însă ecumenismul și pseudosinodul ecumenist din Creta îi recunosc ca biserici, în ciuda mulțimii de erezii pe care le propovăduiesc, în afara lui Filioque.

Cea mai izbitoare rătăcirea ecumenismului și a pseudosinodului din Creta este însă desconsiderarea și denaturarea dogmei eclesiologice, care afirmă că Biserica este una și nu multe și că această Biserică una are o credință și un Botez, potrivit cuvântului Sfântului Apostol Pavel, „un Domn, o credinţă, un Botez”[5]. Această dogmă despre Biserica cea una, caracterizată de identitatea de credință, deaceeași învățătură apostolică și patristică, care ajungepână și în cele mai mici detalii și care trebuie să rămână nestricată și neclintită, a fost păstrată de Biserică de lungul veacurilor, începând cu epoca apostolică. De la începutul vieții Bisericii, așa cum reiese din textele Noului Testament, și până astăzi apar învățători și profeți mincinoși, precum și episcopi și clerici mincinoși, care încearcă să denatureze, să pervertească Credința unitară a Bisericii celeiUna, introducând propriile lor învățături eretice, propovăduind în fond „altă evanghelie”[6],și creând grupări eretice, pe care le numesc biserici.Sfinții Apostoli și Sfinții Părinți combat și condamnă  cu multă severitate ereziile fiindcă cei care se implică în ele își pierd mântuirea, lipsindu-se de harul mântuitor, care lucrează doar în Biserică; în afara Bisericii nu există mântuire (extra Ecclesiam nulla salus), potrivit cuvântului apoftegmatic și general acceptat al Sfântului Ciprian. În toate perioadele vieții Bisericii și în toate scrierile patristice, precum și în textele noastre imnologice se pot vedea interesul neadormit al Bisericii pentru combaterea ereziilor și luptele anevoioase și mucenicești ale Sfinților Părinți, dintre care mulți au devenit martiri și mărturisitori, stâlpi ai Ortodoxiei, pentru a fi păstrată corectitudinea dogmelor, Ortodoxia, și pentru ca să nu stăpânească erezia și rătăcirea. Este de ajuns să citim „Sinodiconul Ortodoxiei”, unde sunt numiți și anatematizați toți ereticii; pentru ca nici o erezie să nu rămână fără condamnare, la sfârșitul „Sinodiconului” Biserica îi anatematizează în general pe toți ereticii: „Anatema tuturor ereticilor!”.

Niciunul dintre Sfinții Apostoli și Sfinții Părinți nu ar fi putut să creadă că aveam să ajungem astăzi ca Biserică Să năruim din interior hotareleBisericii, „hotarele pe care le-au așezat Părinții noștri”[7] prin intermediul multor episcopi, clerici și teologi și să introducem în Biserică toate rătăcirile și ereziile, considerând și numind ereziile biserici, așa cum a făcut pseudosinodul din Creta. Aceasta constituie o răsturnare a Evangheliei și a Sfintelor Sinoade, care au condamnat ereziile și ofensă adusă Sfinților Mucenici și Mărturisitori.

Dacă mai adăugăm la acestea și acceptarea sinodală a textelor comune ale Dialogurilor Teologice, în care recunoaștem ereticilor monofiziți, catolici și protestanți Botez valid și Succesiune Apostolică, precum și aprobarea sinodală de a ne amesteca laolaltă cu protestanții în așa numitul „Consiliu Mondial al Bisericilor”, disprețuindBiserica cea Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească și făcând din ea o mică pietricică în mozaicul de prost gust al ereziilor, nu ne va fi greu să constatăm că pseudosinodul din Creta a atacat dogma eclesiologică și a introdus o eclesiologie nouă, eretică.

 Întrebări și probleme actuale

Există deci în mod indiscutabil în zilele noastre o erezie condamnată de sinoade, blestematul ecumenism, pe care l-am descris foarte succint, chiar dacă mulți se prefac că nu-l văd, fiindcă abordarea sa  aduce cu sine eforturi, jertfe, calomnii, persecutări, renunțare la comoditate. Până la pseudosinodul din Kolymbari – Creta, ecumenismul era propovăduit „cu capul descoperit” de clerici și teologi izolați, între care reprezentanți de frunte și renumiți sunt cei doi patriarhi ai Constantinopolului, Atenagora și Bartolomeu. Multe sunt rătăcirile și cuvântările eretice, ecumeniste ale Patriarhului Atenagora, care în mod justificat au condus cele mai multe Mănăstiri din Sfântul Munte, însă și monahi trăitori la chilii, printre care și Sfântul Paisie, la întreruperea pomenirii sale, ca episcop local, timp de trei ani, între 1969 și 1972, urmând Canonul 15 al Sinodului I-II (861). Devierile ecumeniste ale Patriarhului Bartolomeu sunt nemăsurat mai multe, colecții ale acestora fiind publicate din când în când în texte acuzatoare la adresa sa, așa cum este, de exemplu, textul întocmit de „Sinaxa Clericilor și Monahilor Ortodocși”, cu titlul „Noua eclesiologie a Patriarhului Ecumenic Bartolomeu”, care în afara membrilor Sinaxei, a fost semnat de sute de clerici și monahi și mii de credincioși, însă în principal de nouă arhierei, IPS Amvrósios, Mitropolit de Kalavrita și Aigiáleia, IPS Andreas,  Mitropolit de Dryinoupoli, IPSPanteleímon,Mitropolit de Antinóe, IPS Serafim, Mitropolit de Pireu, IPS Pavlos, Mitropolit de Glyfada, IPS Ierótheos, Mitropolit de Zihni și Nevrokópi, IPS Serafim, Mitropolit de Kýthira, IPS Kosmás, Mitropolit de Aitolía și Akarnanía, IPS Ieremias,Mitropolit de Górtyna[8]. Importantă este colecția publicată de curând de Pr. Arhimandrit Hrysostomos Píhos, egumen al Mănăstirii Izvorul Tămăduirii din Longovarda – Paros, cu titlul „Condamnarea învățăturilor străine de credință ale Sanctității Sale Bartolomeu, Patriarhul Ecumenic, înaintea Sfântului Sinod al Ierarhiei Bisericii Greciei[9]. De asemenea, numeroși clerici, monahi și mireni au strâns un mare volum de cuvântări și acțiuni ecumeniste ale Patriarhului Ecumenic Bartolomeu, care, atunci când vor fi publicate și comentate, îi vor surprinde pe susținătorii neinformați ai acestuia.

Trebuia deci ca întreruperea pomenirii Patriarhului Bartolomeu să se fi făcut cu mulți ani înainte de către chinoviile aghiorite și de către preoții viețuitori la chilii, care,potrivit tradiției canonice și patristice, dar și celei aghiorite, vechi și recente, îl pomenesc în fiecare zi la slujbe ca episcop al locului. Același lucru ar fi trebuit să facă și arhiereii așa numitelor „Ținuturi Noi”*, urmând atitudinea mărturisitoare, curajoasă a celor trei arhierei ai „Țărilor Noi”, care au întrerupt pomenirea lui Atenagora între anii 1969-1972, alături deMânăstirile aghiorite,și anume a vrednicilor de pomenire IPS Amvrósios, Mitropolit de Eleftheroúpoli, IPS Avgoustinos, Mitropolit de Flórina și IPS Pavlos, Mitropolit de Paramythía. Nimeni nu i-a pedepsit atunci, nici Athenagora, și nimeni nu a susținut că tainele pe care le-au săvârșit în cei trei ani de întreruperea pomenirii patriarhului au fost invalide.

Dacă s-ar fi făcut acest lucru, perspectivele întrunirii pseudosinodului din Creta ar fi fost diferite. Patriarhul ar fi ezitat să convoace „Sinodul” fiindcă ar fi apărut ca responsabil pentru tulburarea provocată în cadrul pleromei bisericești și în fond ca acuzat și astfel ecumenismul ar fi rămas o alegere și o rătăcire personală a unor clerici și teologi. Acum, după lipsa de îndrăzneală, după ezitările și pretinsele dificultăți și consecințe de natură pastorală [invocate ca pretext al pasivității], patriarhul cu cuget eretic a rămas practic invulnerabil și neatins și,fără multe opreliști, prin autoritatea și puterea pe care le are, a convocat pseudosinodul și cu toate că trebuia să apară ca acuzat într-un sinod ortodox, a apărut ca acuzator al celor care se luptăîmpotriva ecumenismului, având acum chiar mai multă îndrăzneală în exercitarea persecutărilor și în calomnierea luptătorilor pentru credință, de vreme ce toate rătăcirile pe care le rostea și înfăptuia înainte au acum și întărire sinodală. Noi nu mai suntem acum doar cei ce puneam la îndoială opiniile sale personale, așa cum avem datoria și dreptul să o facem, ci suntem „nedisciplinații, schismaticii, revoluționarii, egoiștii și infailibilii, care nu acceptăm cele pe care le hotărăște Biserica în sinod”, așa cum repetă micii papagali ai Fanarului, episcopi neinstruiți și semidocți și teologi proaspăt hirotoniți, care sfâșie cuvântul adevărului precum niște fiare sălbatice, după exprimarea Sfântului Grigorie Teologul[10].

Uită că validitatea convocării și funcționări unui sinod nu depinde de faptul că se adună la un loc patriarhi și episcopi și discută, ci de corectitudinea dogmelor și a hotărârilor adoptate și de continuitatea față de sinoadele anterioare[11]. Biserica se regăsește în sinoadele episcopilor atunci când aceștia urmează adevărul și Ortodoxia. Când aceștia urmează și susțin erezia și rătăcirea, Biserica este absentă, nu se află acolo[12]. Se află acolo unde este păstrat și propovăduit adevărul și prin urmare este limpede cine sunt cei care sunt în Biserică și cine sunt cei care sunt în afara Bisericii. Nenumărate sinoade în istoria bisericească au fost declarate invalide și au fost condamnate ca tâlhărești, ca false sinoade și ca adunări ale celor fărădelege. Între acestea se va număra și pseudosinodul din Creta.

Prin pasivitatea, prin lipsa de curaj, prin pretinsa grijă pastorală și prin teama noastră le-am dat deci posibilitatea Patriarhului și Întâistătătorilor și episcopilor celor de un cuget cu el să convoace „Sinodul” și să consolideze poziția ecumenismului cu pecete sinodală și semnături sinodale.Asta înrăutățește lucrurile, le înrăutățește foarte mult fiindcă acum ecumenismul este propovăduit „cu capul descoperit”, nu numai de cinci-zece sau douăzeci de patriarhi și episcopi, ci de toți cei care au luat parte la „Sinod” și au validat prin semnăturile lor hotărârile, precum și de cei care îi acceptă hotărârile și le fac cunoscute păstoriților lor și până și de cei care tac și nici nu le condamnă, nici nu le acceptă, dar „fac pe proștii”, după expresia populară. Atitudinea indicată față de „Sinod” din partea episcopilor este un „da” clar sau un „nu” clar, dar nu tăcerea, fiindcă, în afara faptului că tăcerea înseamnă consimțământ[13]și potrivit Sfântului Grigorie Palama reprezintă al treilea fel de ateism[14],cartea Apocalipsei ne spune că în problemele de credință se justifică să fie cineva fie rece fie cald; până și pe cei reci îi suportă Dumnezeu, îi suportă „stomacul” Lui; pe cei căldicei,  pe cei adaptați, pe diplomați, pe „da și nu” nu-i suportă, îi respinge, îi vomită.: „Ştiu faptele tale; că nu eşti nici rece, nici fierbinte. O, de ai fi rece sau fierbinte! Astfel, fiindcă eşti căldicel – nici fierbinte, nici rece – am să te vărs din gura Mea”[15].

Întrucât nici ecumeniștii nu neagă înaltul nivel de autoritate al „Sinodului”, pe baza căruia consideră deciziile acestuia obligatorii pentru toți, sunt obligați să recunoască faptul că panerezia ecumenismului a fost propovăduită și validată în chip vădit, „cu capul descoperit” la acest nivel înalt al „Sinodului”, „pe munte înalt și măreț”, la nivel mondial, panortodox. Și este propovăduit iar și iar de toți cei care acceptă și promovează hotărârile „Sinodului”. Prin urmare, acum nu numai Bartolomeu intră sub incidența întreruperii pomenirii numelui său la sfintele slujbe, ci și toți episcopii care au conlucrat și conlucrează la acceptarea, răspândirea și aplicarea hotărârilor „Sinodului”. Din acest motiv au procedat foarte bine monahii din Sfântul Munte, trăitori la chilii, din păcate însă nu și Mânăstirile mari, corectând pasivitatea și ezitarea anterioare și păstrând autoritatea Sfântului Munte ca arcă a Ortodoxiei – aproape imediat după desfășurarea „Sinodului” au întrerupt pomenirea Patriarhului arhi-ecumenist Bartolomeu, promotorul ecumenismului și al validării sale sinodale. „Sinaxa Clericilor și Monahilor Ortodocși”, în textul său cu titlul „Scrisoare deschisă – mărturisire despre «Sinodul» din Creta”, care a fost semnat de mulți clerici, monahi și mireni, a sprijinit și a lăudat faptapărinților de la chiliile aghiorite fiindcă, așa cum scriam: „episcopul lor direct este promotorul și predicatorul «cu capul descoperit» al ecumenismului, Patriarhul Ecumenic Bartolomeu, al cărui nume părinții atoniți nu doresc să mai fie pomenit la sfintele slujbe. Săvârșesc o mare greșeală canonică și eclesiologică cei care în loc să laude, îi persecută pe monahii și clericii care țin la tradiția patristică, canonică și aghioritică”[16].

Această laudă adusă faptei deplin justificate a părinților de la chiliile Sfântului Munte nu a fost pe placul multor clerici și teologitradiționali, a fost dezavuată până și de unii membri ai „Sinaxei” noastre, întrucât ceea ce lauzi trebuie să aplici și tu însuți; de la teorie și de la vorbe până la fapte este o mare distanță. Până la „Sinodul” din Creta, episcopii noștri, episcopii Bisericii Greciei, nu cădeausub incidența Canonului 15 al Sinodului I-II (861), întrucâtnu au propovăduit „cu capul descoperit” și în mod deschis panerezia ecumenismului, așa cum o făceau Bartolomeu și cei dimpreună cu el. În deciziile Sinodului Bisericii Greciei, întrunit în luna mai a anului 2016, înaintea „Sinodului”, apărut chiar că propunerile unanime ale ierarhilor erau capabile să desființeze caracterul ecumenist al „Sinodului” și săofere liniște conștiințelor ortodocșilor. Din păcate Arhiepiscopul și delegația de 24 de membri a Sinodului Elen nu s-au arătat demni de hotărârile plenului șinici de așteptările pleromei Bisericii. Au cedat în aspectele esențiale și s-au mulțumit cu schimbări minime în aspectele secundare, care nu au rănit de moarte trupul ecumenismului, ci i-au provocat doar câteva zgârieturi neînsemnate.

Ne-am pus din nou nădejdile în întrunirea plenului Sinodului Bisericii Elene, care avut loc în luna noiembrie a anului 2016, pentru a ne fi dezmințite izbitor. Nu s-a făcut nicio evaluare a „Sinodului”, nici votare pentru acceptarea sau respingerea acestuia, ci a avut loc doar o discuție și o informare pe baza referatului foarte pozitiv al Mitropolitului de Serres,Theologos, ale cărui evaluări pozitive și propuneri pentru valorificarea la nivel pastoral a deciziilor „Sinodului” au fost acceptate în unanimitate de către toți membrii Ierarhiei, potrivit „Comunicatului oficial” al Comisiei pentru Presă. Nu s-a făcut nicio observație în privința răsturnării situației, a dezicerii și a abandonării hotărârilor din luna mai. Foarte puțini arhierei, cum au fost Mitropoliții Serafim de Kýthira și Amvrósios de Aigiáleia, au protestat în legătură cu faptul că acel „Comunicat” a fost inexact, că nu s-a luat nicio decizie, nici pozitivă nici negativă.  Protestele au ajuns la urechi ce nu aud. Pe ascuns, fără dezbatere și supunere la vot, Biserica Greciei a acceptat pozitiv „Sinodul” din Creta. Există oare cineva care poate să creadă și să susțină că Biserica Greciei trebuie să se numere printre Bisericile Αutocefale care resping „Sinodul”, numărul acestora crescând astfel la cinci (5) și al celor care recunosc „Sinodul” micșorându-se în mod corespunzător la nouă (9)?

Și ca și cum nu ar fi fost de ajuns că în fond prin fraudă s-a ajuns la atitudinea pozitivă a Ierarhiei față de „Sinod”, a urmat apoi cunoscutul text al Sfântului Sinod al Bisericii Greciei „Către popor”, purtând titlul „Despre Sfântul și Marele Sinod din Creta”, un monument de minciună și dezinformare, avându-l ca redactοr declarat pe Μitropolitul Ioil, Mitropolitul de Édessa, Pella și Almopía, dacă nu cumva a fost modificat după întocmirea sa, în orice caz însă redactorul său nu a protestat. În acest text este recunoscut în chip lămurit pseudosinodul din Creta, poporul fiind pur și simplu dezinformat și batjocorit, pentru a limita reacțiile negative în privința „Sinodului”. Nu ne vom ocupa de acest text; au făcut-o deja mulți alții, dar și noi am făcut-o deja, într-un curs la „Arhondaricul” bisericii Sfântul Antonie, transmis și pe internet, iar acum pregătim și forma extinsă, scrisă, a criticii acestuia. Textul sinodal a fost trimis la mitropolii la sfârșitul lunii ianuarie a anului 2017, cu dispoziția de a i se da citire în biserici. A fost citit și distribuit, nu în toate mitropoliile, la începutul lunii februarie.

Prin urmare, după cum am spus, ca o consecință logică necesară, ecumenismul nu este propovăduit acum „cu capul descoperit” doar de Patriarhul Bartolomeu, ci „pe vârf de munte” și de pseudosinodul din Creta, cel mai înalt organ administrativ și pastoral al Bisericii, și de toți semnatarii acestuia, precum și de cei care sunt de acord cu hotărârile lui, cu alte cuvinte de majoritatea zdrobitoare a episcopilor Bisericii Greciei. Acum nu doar părinții din Sfântul Munte sunt îndreptățiți să întrerupă pomenirea episcopului locului, adică a Patriarhului Bartolomeu, ci  toți clericii de pe teritoriul Greciei. Αm sperat, am așteptat, însă speranțele ne-au fost dezmințite, ca între cei care vor întrerupe pomenirea Sfântului Sinod să se numere și unii episcopi ai vechii „Grecii de Jos”, pentru a nu se face mincinoși în fața Sfântului Jertfelnic, când spun, în timpul Sfintei Liturghii, „pe Sfântul nostru Sinod, drept învățând cuvântul adevărului”. Iar arhiereii „Noilor Ţinuturi” cu atât mai mult trebuia să facă acest lucru deoarece se fac de două ori mincinoși, zicând „pe Patriarhul nostru Bartolomeu și pe Sfântul nostru Sinod, drept învățând cuvântul adevărului”.

Aplicând deci Canonul 15 al Sinodului I-II (861), unii clerici, între care ne numărăm și noi, au întrerupt pomenirea numelor episcopilor locului, care, participând la pseudosinod, așa cum sunt Makarios, Mitropolitul de Sidirókastro și Ioannis, Mitropolitul de Langadás, sau susținând pe față „Sinodul”, precum este Ánthimos, Mitropolitul Tesalonicului, și împărțind broșura „Către popor”, au propovăduit și ei, „cu capul descoperit”, erezia ecumenismului. Nu face excepție nici Mitropolitul Theóklitos de Flórina, a cărui pomenire a fost întreruptă de câțiva slujitori în primul rând fiindcă și acesta, în pofida rezervelor inițiale pe care le-a avut în privința participării la „Sinod” și a refuzului său de a participa, în cele din urmă a acceptat hotărârile „Sinodului” și a împărțit și el broșura „Către popor”. Clericii din parohia sa și mare parte a poporului credincios își doreau ca păstorul lor să meargă pe urmele predecesorului său, a luptătorului episcop Avgoustinos Kantiótis și să dea el cel dintâi semnul rezistenței ortodoxe, cu atât mai mult cu cât vreme îndelungată fiind hrăniți cu predicile ortodoxe arzătoare ale vrednicului de pomenire ierarh, din dragoste și respect nu au suportat să îl asculte pe actualul lor ierarh în calitatea sa de arhiereu al „Noilor Ţinuturi”, cum proferă neadevăruri pomenindu-l pe Patriarhul Bartolomeu ca „propovăduind cuvântul adevărului”.

Nu susținem că toți arhierei Bisericii Greciei sunt în aceeași măsură răspunzători pentru acceptarea pseudosinodului și că au lipsit cu totul ierarhii antiecumeniști, cu cuget ortodox, care din diverse motive nu îndrăznesc și în chip nejustificat păstrează tăcerea. Cu atât mai mult nu susținem că trebuie să trecem la neîmpărtășirea generală cu toți episcopii ortodocși, de vreme ce încă și cele patru Biserici care nu au participat la „Sinod” (a Antiohiei, a Rusiei, a Bulgariei, a Georgiei) continuă să îl pomenească, prin întâistătătorii lor, pe Patriarhul Ecumenic Bartolomeu.În istoria sa, Biserica a trecut prin situații asemănătoare, în care hotarele între episcopii ortodocși și cei eretici au fost fragile și greu de distins, mulți dintre cei din urmă pocăindu-se și revenind în rândul ortodocșilor; aceste perioade sunt marcate în primul rând de confuzie și necunoaștere în rândul turmei păstoriților, care  nu trebuie lăsați neprotejați și lipsiți de îndrumare, pradă ereticilor ecumeniști, iar noi, slujitorii, nu trebuie să pierdem contactul cu ei. De aceea Părinții admit că în Biserică există două modalități de cârmuire, acrivia și iconomia. Chiar și mari Sfinți plini de zel, precum Sfântul Teodor Studitul, în situații critice asemănătoare lăsau temporar (πρόςκαιρόν) acrivia și aplicau iconomia, spre evitarea unui rău mai mare[17].

Nu s-a contaminat întreaga Biserică de erezie și nu sunt invalide tainele acolo unde sunt pomeniți episcopi cu cuget eretic, așa cum susțin unii în chip neruşinat și dezbinator.Discernământul și grija pastorală prin aplicarea iconomiei în momentul de față sunt  exprimate în ceea ce am convenit cu părinții din Sfântul Munte cu câteva zile înainte de Întâlnirea de la Oreókastro din 4 aprilie 2017, însă din păcate aceștia și-au schimbat gândul în ultima clipă, susținând în exclusivitate acrivia, cu alte cuvinte susținând că credincioșii trebuie să frecventeze exclusiv bisericile unde preoții au întrerupt pomenirea, fapt ce creează probleme de natură pastorală, eclesiologică, însă și dogmatică, întrucât presupune că episcopul cu cuget eretic și înainte de condamnarea sa sinodală ca eretic săvârșește taine invalide și lipsite de temei. Nu vom argumenta acum contrariul; este suficient să spunem că secole întregi Răsăritul s-a aflat în comuniune cu Apusul, cu toate că acolo exista erezia Filioque și cel mai simplu este faptul că în cazul nostru, al celor care am întrerupt pomenirea episcopilor, tainele pe care le-am săvârșit cu o duminică înainte, când i-am pomenit pe episcopi la slujbe, nu au fost invalide. Spune oare așa ceva canonul 15, și anume că întrerupem pomenirea fiindcă atunci când pomenim, tainele sunt invalide? Înțelegerea pe care am făcut-o cu părinții aghioriți, care din nefericire a fost încălcată – și de aceea nici nu am luat parte la Întâlnirea de la Oreókastro  (4 aprilie 2017), spunea următoarele: „Se recomandă credincioșilor să evite să frecventeze bisericile unde slujesc sau sunt pomeniți ecumeniști eretici declarați, episcopi și preoți. Să prefere să meargă acolo unde slujesc episcopi și preoți cu cuget ortodox (care, după cuvântul părintelui profesor, mărturisesc public împotriva ecumenismului și a pseudosinodului din Creta – n.n.) chiar dacă din anumite motive aceștia nu au întrerupt pomenirea și acest lucru îl fac din iconomie. Cel mai bine și lăudabil, potrivit acriviei canonice, este să participe la slujbe acolo unde nu sunt pomeniți cei cu cuget eretic, adică acolo unde preoții au trecut la întreruperea pomenirii”.

Protoprezbiter Theodor Zisis, Îngrădirea nu este schismă. Lămuriri datorate, trad. Emanuel Dumitru, Suceava, 2018, pp. 21-32.

[1]I Tim. 6, 5

[2]F.Ap. 4, 12

[3]I In. 2, 23: „Oricine tăgăduieşte pe Fiul nu are nici pe Tatăl”. In. 5, 22-23: „Ca toţi să cinstească pe Fiul cum cinstesc pe Tatăl. Cine nu cinsteşte pe Fiul nu cinsteşte pe Tatăl care L-a trimis”.

[4]In. 15, 26: „Iar când va veni Mângâietorul, pe Care Eu Îl voi trimite vouă de la Tatăl, Duhul Adevărului, Care de la Tatăl purcede, Acela va mărturisi despre Mine”.

[5]Ef. 4, 5.

[6]II Cor. 11, 4: „Căci dacă cel ce vine vă propovăduieşte un alt Iisus, pe care nu l-am propovăduit noi, sau luaţi un alt duh, pe care nu l-aţi luat, sau altă evanghelie, pe care nu aţi primit-o, voi l-aţi îngăduit foarte bine”. Gal. 1, 6: „Mă mir că aşa degrabă treceţi de la cel ce v-a chemat pe voi, prin harul lui Hristos, la altă Evanghelie, care nu este alta, decât că sunt unii care vă tulbură şi voiesc să schimbe Evanghelia lui Hristos”.

[7]Pilde 22, 28: „Nu muta hotarul străvechi pe care l-au însemnat părinţii tăi”.

* Așa-numitele „Ținuturi Noi” (zone din Grecia de Nord şi câteva dintre insulele Mării Egee) sunt eparhii ale Patriarhiei Ecumenice, a căror administrare a fost încredinţată de către Patriarhia Ecumenică Bisericii Greciei în anul 1928, în regim de „epitropie”. [n. trad.]

[8]A se vedea textul în Theodromia16 (2014) 557-570.

[9]A se vedea textul în Theodromia 19 (2017) 18-29.

[10]Λόγος 28ος, Θεολογικὸς 2ος, 2, ΕΠΕ. 4, 3G: „Iar dacă cineva este fiară rea şi sălbatică şi nu este în stare să înţeleagă cuvintele de contemplaţie şi teologice, să nu se ascundă în tufărişuri hoţeşte şi cu răutate, cu scopul de a pune mâna pe vreo dogmă sau pe vreun cuvânt al nostru, sărind pe neaşteptate din ascunziş şi să sfâşie prin insulte cuvintele noastre sănătoase, ci tot mai departe să stea şi de munte să se depărteze, sau altfel va fi lovit cu pietre şi se va strivi şi va pieri rău ca un om rău, căci pietre sunt pentru cei sălbatici cuvintele adevărate şi tari”. [„Cuvântarea a doua despre Dumnezeu” în Sfântul Grigorie de Nazianz, Cele cinci cuvântări despre Dumnezeu, trad. Pr. Gheorghe Tilea și Nicolae I. Barbu, Editura Herald, Bucureşti, p. 34]

[11]Sfântul Maxim Mărturisitorul, Περί τῶν πραχθέντων ἐν τῇ πρώτῃ ἐξορίᾳ, 12, PG 90, 148: „Regula evlavioasă a Bisericii recunoaște ca sfinte și aprobate acele sinoade care au fost caracterizate de corectitudinea dogmelor”. Sfântul Teodor Studitul, „Ἐπιστολή 24, Θεοκτίστῳ Μαγίστρῳ”, G. Fatouros (Ed.), Theodori Studitae Epistulae, vol. I, p. 66: „Biserica lui Dumnezeu a rămas însă nevătămată, chiar dacă multe săgeți au fost aruncate asupra ei și porțile Iadului nu au putut să o biruiască. Nici nu îngăduie să se facă sau să se spună ceva care stă împotriva regulilor și a legilor existente, cu toate că mulți păstori au acționat în multe feluri cu nesocotință și s-au numit pe sine biserică a lui Dumnezeu și după părerea lor au arătat grijă față de canoane, deși în realitate au acționat împotriva canoanelor … Un sinod, stăpâne, nu este deci când  doar se adună la un loc ierarhi și preoți, chiar dacă sunt mulți la număr (fiindcă zice, «mai bun este unul care împlinește voia lui Dumnezeu decât o mie care o nesocotesc»), ci când se adună în numele lui Dumnezeu, în cercetarea și păzirea canoanelor… Nu este îngăduit, nu este îngăduit, stăpâne, ca Biserica noastră și nici alta să facă ceva contrar legilor și canoanelor existente. Fiindcă, dacă se îngăduie aceasta, zadarnică e Evanghelia, zadarnice sunt și canoanele. Adică, fiecare, în timpul arhipăstoririi sale,  întrucât i se îngăduie să acționeze așa cum crede, dimpreună cu cei ce sunt de acord cu el, trebuie să fie un nou evanghelist, un alt apostol, alt legiuitor? În niciun caz. Fiindcă avem poruncă de la însuși apostolul ca, dacă cineva învață sau ne poruncește să facem ceva ce este în afara a ceea ce am primit și a ceea ce stabilesc canoanele sinoadelor întrunite din timp în timp, ecumenice și locale, să îl considerăm inadmisibil și să nu îl numărăm în preoția sfinților”.

[12]Sfântul Grigorie Palama, Ἀναίρεσις γράμματος Ἰγνατίου Ἀντιοχείας 3, ΕΠΕ 3, 608: „Fiindcă cei ai Bisericii lui Hristos sunt ai adevărului, iar cei care nu sunt ai adevărului nu sunt ai Bisericii lui Hristos și cu atât mai mult cu cât se mint așadar pe ei înșiși, numindu-se pe sine și unii pe alții păstori și arhipăstori sfinți. Căci cu adevărat noi nu am învățat că Creștinismul este definit de persoane, ci de adevăr și de acrivia credinţei”.

[13]Sfântul Teodor Studitul, „Ἐπιστολή 43, Ἰωσήφ ἀδελφῷ καί ἀρχιεπισκόπῳ”, în op. cit. (Fatouros), vol. 1, p. 125: „Iar tăcerea este parte a învoirii”.

[14]Πρός τόν εὐλαβέστατον ἐν Μοναχοῖς κύρ Διονύσιον” 5, în Γρηγορίου Παλαμᾶ Συγγράμματα, Ed. P. Hrístos, vol. 2, Tesalonic, 1966, p. 482: „Al treilea fel (de ateism), care nu este departe de ticăloasa pereche de mai sus, este acela de a renunța la a vorbi despre învățăturile lui Dumnezeu din pricina neevlavioasei evlavii …”

[15]Apoc. 3, 15-16

[16]V. Theodromia18 (2016) 478-487. Textul citat se află la pag. 485.

[17]V., de exemplu, „Ἐπιστολή 49, Ναυκρατίῳ τέκνῳ”, în op. cit. (Fatouros), vol. 1, p. 142: „Așa au făcut și sfinții aplicând iconomia, după cum a făcut și marele Chiril în privința aceasta; fiindcă în orice caz a așteptat o  vreme din pricina dificultății orientalilor de a judeca și a aplecării lor cu împătimire spre erezie, neconsiderându-l eretic pe cel care era cu adevărat eretic. Căci ce altceva a mediat, de vreme ce propovăduiau credința ortodox și totodată îl anatematizau pe cel pe care îl pomeneau? Fiindcă fiecare care este ortodox în toate dă anatemei în gând pe tot ereticul, chiar dacă nu o zice cu cuvintele”.

Sfântul Grigorie Palama, un sfânt anatematizat de ”confesiunea” romano-catholică. Un sfânt antipapist și delirul filopapist al ecumeniștilor

67057_sf-grigorie-palamaCu multă îndreptățire Biserica cea Una, Sfântă, Catholică (Universală, Sobornicească, atribut valabil doar pentru Ortodoxie – n.n.) și Apostolică a hotărât că în a doua Duminică a Postului Mare să fie pomenit Sfântul Grigorie Palama, Arhiepiscopul Tesalonicului. Duminica aceasta este plasată, nu întâmplător după Duminica Ortodoxiei, pentru că este a doua Duminică a Ortodoxiei. Dacă Biserica a luptat împotriva iconoclasmului care venea ca influență din Răsărit, de la evrei și musulmani, acum Biserica va avea o nouă provocare, de data aceasta venită din Apus. În această Duminică sărbătorim anatematizarea de către Biserică prin Sinoadele Isihaste (numite împreună Sinodul al IX-lea Ecumenic), a ereticului Varlaam de Calabria, care venise din Vest pentru a latiniza, a raționaliza credința ortodoxă (adică a o transforma în romano-catolicism).

Sfântul Grigorie Palama împreună cu Sfântul Fotie cel Mare și cu Sfântul Marcu al Efesului (Cei trei noi Ierarhi) sunt supranumiți “bătătorii de papi” și “surpătorii papilor”. Sfântul Grigorie Palama a condamnat cu tărie persoana lui Varlaam, panerezia papistă și secularizarea adusă de raționalismul european papistaș. De aceea până astăzi papistașii nu îl consideră sfânt pe Sfântul Grigorie ci îl numesc eretic și e condamnat de “Biserica” romano catolică.

În cartea „Cuvânt demonstrativ despre Purcederea Duhului Sfânt” Sf. Grigorie spune că: „din nou şarpele răutăţii, diavolul, se ridică împotriva Adevărului”, apoi spune că „acelaşi diavol care l-a inspirat pe Arie, pe Eunomie, pe Macedonie şi pe toţi ereticii, acelaşi a inspirat şi pe latini să introducă Filioque. Diavolul care este începutul, mijlocul şi sfârşitul răului, nu şi-a uitat tehnica sa cea rea şi avându-i pe latini (romano-catolici) ca organe docile, să introducă o erezie nouă despre Dumnezeu”.

Tot Sfântul Grigorie spune ceea ce avea să spună Sfântul Cosma Etolianul, şi anume că papa este un antihrist. (Pe Papa să îl anatematizaţi, pentru că el este cauza tuturor relelor (noilor erezii). Sf Cosma Etolianul, „Despre Credinţa Ortodoxă”.

Sfântul Grigorie Palama, referindu-se la blasfemia „purcederii Duhului Sfânt şi de la Fiul” le spune Romano-Catolicilor: „Nu vom începe nici un dialog cu voi până ce nu veți scoate adăugirea „şi de la Fiul” din învăţătura voastră de credinţă”.

„Nu vom avea nici un fel de comuniune cu voi, până când nu vă veți opri de a mai spune că Duhul Sfânt ar avea două Izvoare ale existenţei Sale, pentru că aţi alterat învăţătura lui Hristos. Până ce nu veţi reveni la învăţătura Sinoadelor Ecumenice nu ne vom împărtăşi împreună cu voi latinilor”.

Iată care este condiția Sfântului Grigorie Palama pentru a începe dialogul cu latinii, scoaterea Filioque din Marturisirea de Credința. (Conciliul II Vatican întărește erezia Filioque).

Sfântul Grigorie arată că în spatele Filioque se ascunde o altă învăţătură eretică şi anume puterea nelimitată a papei de a judeca singur ceea ce este drept pentru Biserică, care mai tâziu se va contura foarte bine în infaibilitatea papală. (Dacă Harul este creeat, el se poate depozita şi papa este cel care dispune de depozitul de Har). Se legiferează în felul acesta, împotriva învăţăturii Bisericii, un nou dumnezeu, un nou zeu, după modelul faraonic în care faraonul era şi zeu, în creştinismul apusean noul zeu devine papa.

La Sinodul IX Ecumenic (Constantinopol 1341, 1347, 1351) sunt condamnate învăţăturile papiste despre „lucrările create” şi „Lumina Taborcă creeată”, învăţând că Dumnezeu are Fiinţa şi Lucrările, care amândouă sunt necreeate, Fiinţa fiind necomunicabilă, în schimb lucrările necreate sunt comunicabile făpturii, de aceea şi Lumina lui Hristos de pe Muntele Tabor este necreeată. Papistașii creează o distanţă între Dumnezeu şi oameni, între care se interpune papa.

Sfântul Grigorie subliniază în scrisoarea „Către evlaviosul monah Dionisie” cum că tăcerea legată de problemele credinței este al treilea tip de ateism și de aceea atunci când e în pericol credința, tăcerea este vinovată.

Deși ne-am aștepta ca liderii Bisericii Ortodoxe să exploateze această comoară de învățătură patristică antieretică a Sfântului Grigorie Palama, urmând în mod smerit gândirii Sfinților Părinți, și în felul acesta să conducă pe eretici la pocăință și întoarcere la Adevăr, un grup ateologic de patriarhi, arhiepiscopi, episcopi și “teologi” laici nu numai că se îngrijesc de multe altele, dar sunt chiar diametal opuși a ceea ce a porncit Domnul Iisus Hristos, Apostolii, Părinții, Canoanele Bisericii, Sinoadele Ecumenice și Sfânta Tradiție a Bisericii.

Cu toții am devenit martori ai acestei apostazii, a vizitelor dintre ortodocşi şi eretici, îmbrăţişări, rugăciuni, recunoaşterea lor ca presupuse “Biserici”, semnând documente comune antiortodoxe, şi alte acţiuni similare. Delirul ecumenist a întrecut orice limită din partea patriarhului ecumenist, a episcopilor şi a delegaţiilor Bisericilor Ortodoxe la întronizarea noului Papa Francisc, la 19 martie 2013.

Numele “Francisc” nu este un nume întâmplător, la Assisi de unde era “Sfântul” Francisc se fac întâlnirile inter-religioase. Papa Paul II-lea a convocat prima întâlnire panreligioasă la Assisi în 1986.

În 2010 a participat şi patriarhul Bartolomeu la întrunirea de la Assisi.

Papa Francisc a primit inelul petrin care îl face “succesor al Sf. Ap Petru” în scaunul de la Roma, păstrând (umilul, iubitorul de săraci, simplul slujitor papa Francisc I) toate prerogativele papale, insistând aspura primatului papal luciferic, (inclusiv infaibilitatea ex catedra).

Ceea ce este important de subliniat este faptul că Biserica ortodoxă nu se bucură şi nici nu ia parte împreună cu papistaşii la alegerea şi întronizarea noului Papa Francisc I. Aşa numiţii “reprezentanţi” ai Bisericii Ortodoxe se reprezintă doar pe ei însişi (Patriarhul Ecumenic Bartolomeu, Patriarhul Theodoros, Patriarhul Antiohiei, Ioan Ziziulas, dl Chiril Patriarh al Moscovei, Patriarhul Irineu al Serbiei, Patriarhul din România, Daniel, Arhiepiscopul Hrisostom, Arhiepiscopul Atenei și toată Grecia, Ieronim B), chiar dacă au trimis scrisori de felicitare în care se exprimă total ateologic „frate iubit şi sfinte episcop al Romei” sau „sărutare a dragostei în Hristos”, iar căzuta Romă este numită  „Tron Apostolic”, iar erezia papismului a fost numită „Biserica Romano-Catolică şi biserică Soră”, care trebuie să aducă „mărturie comună creştină în lume”.

La întronizarea Papei au participat aproape toată gruparea episcopilor ecumenişti nepocăiţi (avându-l în frunte pe Bartolomeu care a şi dat “sărutul păcii” în “liturghia” papistaşă), care i-au adus daruri şi sărutări, plecăciuni şi sărutări de mâini.

Cu toate acestea Biserica Ortodoxă, cea Una, Sfântă, Catholică şi Apostolică nu a fost prezentă, ci a lipsit, nu s-a bucurat ci s-a întristat. E posibil ca acestă grupare să reprezinte Biserica Ortodoxă? Bineînţeles că nu.

Cine a autorizat pe patriarhul, arhiepiscopii, episcopii aceştia de a merge la Roma şi a face acţiunile menţionate mai sus? Ce sinod panortodox le-a dar voie? Desigur, nici unul. Credeţi că aveţi consimţământul Bisericii?

Sinoadele Locale nu pot să dea consimţăminte arbitrare, fără a avea consensul Bisericii. Au renunţat papistaşii la ereziile lor ca să poată exista un astfel de consimţământ panortodox? Nu. Pentru a lua o astfel de decizie trebuie eliminate cauzele, şi anume ereziile şi apoi se poate lua decizia deplinei comuniuni cu Roma (primatul papal, Filioquie, infaibilitatea, etc). Aceasta decizie trebuie sa fie in concordanta cu Traditia Bisericii si Sfintele Canoane.

Pleroma Bisericii este împotriva acestei trădări a credinţei, îi pare rău şi sângerează datorită acţiunilor nebuneşti ale acestor (episcopi) ecumenişti.

Sfântul Grigorie Palama le răspune acestor episcopi ecumenişti: „Cei ce nu sunt cu Adevărul nu sunt nici cu Biserica lui Hriostos”.

Ecumeniştii nu sunt cu Adevărul şi nici cu Biserica lui Hristos. Sinodiconul Ortodoxiei spune: „Lui Varlaam şi Achindin, Nikifor Greogora şi urmaşilor acestora Anatema (de 3 ori).” „Anticanonicului şi ereziarhului papă şi patriarh al Romei celei Vechi, Francisc I şi celor ce se împărtăşesc cu el, Anatema (de 3 ori)!” (anatema rostită de Mitropolitul de Pireu Serafim).

Nu ne-am putea imagina să îl vedem pe Sfântul Palama felicitând pe noul papă ales, sau a participa la întronizarea lui, a-i oferi cadouri, a se ruga împreună cu el, să se sărute, să-i sărute mâna.

Să alegem cu cine vrem să mergem înainte, cu fiara sau cu Mielul Înjunghiat? Cu ereticii ecumeniști nepocăiți sau cu sfinții?

Protopresbiter Anghelos Anghelacopulos, parohia Agia Paraschevi, Pireu

26-03-2013

Traducere din limba greacă de preot Matei Vulcănescu

DISCERNE

Viitorul, o paletă de opţiuni. Alege drumul!

Ortodoxia mărturisitoare

,,Dacă cineva va păzi cuvântul Meu, nu va vedea moartea în veac" (Ioan 8, 51).

ATITUDINI - Revista Fundației Justin Parvu

REVISTĂ DE CERCETARE ȘTIINȚIFICĂ ȘI EDUCAȚIE ORTODOXĂ editată de Fundația Justin Pârvu

ASTRADROM

,,Dacă cineva va păzi cuvântul Meu, nu va vedea moartea în veac" (Ioan 8, 51).

Vremuritulburi

ortodoxie, vremurile de pe urma, istorie, sanatate, politica, economie, analize si alte informatii utile

Lumea Ortodoxă

,,Dacă cineva va păzi cuvântul Meu, nu va vedea moartea în veac" (Ioan 8, 51).

Blog de Dogmatică Empirică

...adică despre dogmă și experierea ei în Duhul Sfant. Doar în Ortodoxie dogmele Bisericii chiar pot fi verificate prin viața mistagogică!

Sfântul Ioan de Kronstadt

În fiecare zi - gândurile unui om extraordinar

Monahul Teodot - blog oficial

Ortodoxia-singura credinta mantuitoare

SINODUL TÂLHĂRESC

,,Dacă cineva va păzi cuvântul Meu, nu va vedea moartea în veac" (Ioan 8, 51).

Bucovina Profundă

“ De mare jele şi de mare minune iaste, o iubite cetitoriu, cându toate faptele ceriului şi a pământului îmblă şi mărgu toate careş la sorocul şi la marginea sa... şi nici puţin nu smintescu, nici greşescu sămnul său. Numai sânguru amărătulu omu... ” Varlaam - Cazania

Cuvântul Ortodox

,,Dacă cineva va păzi cuvântul Meu, nu va vedea moartea în veac" (Ioan 8, 51).

Redescoperirea Sfintei Euharistii

,,Dacă cineva va păzi cuvântul Meu, nu va vedea moartea în veac" (Ioan 8, 51).

,,Dacă cineva va păzi cuvântul Meu, nu va vedea moartea în veac" (Ioan 8, 51).

SACCSIV - blog ortodox

Ortodoxie, analize, documentare, istorie, politica