O deviație eclesiologică în Teologia Dogmatică Ortodoxă, volumul II, a Părintelui Profesor Dumitru Stăniloae?

Biserica_Ortodoxa_intre_eretici_si_pagani (1)

Având toată dragostea, considerația și respectul față de Părintele Academician Profesor Dumitru Stăniloae, un om cu viață sfântă, un om de o smerenie, modestie și firesc pe care numai sfinții le pot avea, un teolog renumit care a vorbit despre delicatețea sfântului și despre dragoste ca motiv al creării lumii și al omului de către Dumnezeu cel Treimic, un om care a adus o contribuție însemnată la ridicarea duhovnicească și teologică a poporului român prin  traducerea Filocaliei în 12 volume, a vieții și lucrării Sfântului Grigorie Palama, Teologul Energiilor Necreate, a Sfinților Maxim Mărturisitorul, Dionisie Areopagitul, Atanasie cel Mare, Chiril al Alexandriei și  Grigorie de Nazianz, ne aplecăm smeriți, cu frică de Dumnezeu și cu cutremur asupra capitolului Biserica – Trupul Tainic al Domnului din Teologia Dogmatică Ortodoxă volumul II, pagina 275 – 276, în care se scriu următoarele:

„Dar atunci se pune întrebarea: Ce sunt celelalte confesiuni creștine care nu mărturisesc o astfel de unire intimă și lucrătoare a lui Hristos cel integrat în ele? Socotim că ele sunt biserici nedepline, unele mai aproape de deplinătate, altele mai depărtate. Contrar mitropolitului Platon, care socotește că toate confesiunile sunt despărțaminte care s-au format egale ale aceleiași unice Biserici, spiritul învățăturii și tradiției ortodoxe ne impune să socotim că confesiunile neortodoxe sunt desparțaminte care s-au format într-o anumită legătură cu Ea, dar nu se împartașesc de lumina și de puterea deplină a soarelui Hristos. Într-un fel, deci, Biserica cuprinde toate confesiunile despărțite de Ea, întrucât ele nu s-au putut despărți deplin de Tradiția prezentă în Ea. De altfel, Biserică în sensul deplin al cuvântului este numai cea Ortodoxă”.

Mai departe se dă o explicație denumirii de biserica vorbind  despre faptul că „întreaga creație se află obiectiv încadrată în Logosul dinainte de întrupare, deci în faza Bisericii înainte de Hristos, chemată să devină Biserica lui Hristos” În acest sens se poate întelege denumirea de biserică, dar ca și comunitate umană, creație a lui Dumnezeu, dar alterată, în care Purtarea de grijă a lui Dumnezeu este prezentă. Dumnezeu nu și-a distrus creația care s-a îndepartat de El, ci a conservat-o și a condus-o prin lucrările Sale necreate spre mântuirea care avea să vină prin Hristos la plinirea vremii. Dar acest lucru în iconomia mântuirii nu însemnă sub nici o formă Biserica așa cum este definită și consacrată definitiv prin Simbolul de Credința, anume Comuniunea sfinților care se împartășesc de Harul Necreeat, cetățenii Împărăției Cerurilor care se împărtășesc cu Hristos în Liturghieși care intră în Biserică prin Taina Botezului care este Ușa Împărăției Cerurilor. Însuși spațiul liturgic al clădirii bisericii are simbolistică eshatologică, totul în Ea amintind de Împărăție, pentru că în Ea ne aflăm fizic în Împărăție.  Definiția bisericii ca societate umană căzută călăuzită de Pronie, dar care nu se poate mântui din cădere, stare în care se află toate comunitățile eterodoxe, care au fost tăiate din Biserica cea Una, cea la care Pronia Dumnezeiască îi conduce pe toți în chip tainic, ca să lepede fiecare membru în mod conștient biserica cea nemântuitoare și sa vină în Împarația Cerurilor care este doar Biserica Ortodoxă, singura care mântuiește. Deci nu se poate vorbi de o nedeplinătate, ci de o lipsă de Har mântuitor, de o rămânere în zona stricăciunii și în această viața și în celalată (șeolul). Ce folos să te găsești într-o biserică nedeplină care nu te poate vindeca, lumina și îndumnezei? Adică nu te poate mântui. Mântuirea presupune comuniunea cu Hristos cel Viu, cel Înviat, nu o comuniune cu un hristos desfigurat, fals, mincinos. Sfântul Ioan Hrisostom ne spune că toți cei din Vechiul Testament au mers în iad, chiar și cel mai mare om născut din femeie, Sfântul Ioan Botezătorul în Omilia a XXXVI-a la Matei (p. 447 – 448), aratând că mântuirea a venit prin pogorârea lui Hristos la iad. În acest context se întelege ceea ce spune Sfântul Grigorie de Nyssa atunci când vorbește despre biserica ajunsă în noroiul păcatului, împiedicată prin șarpe și căzută la pământ și ajunsă în căderea neascultării.” (p. 276). La fel și Sfântul Ioan Hrisostom vorbește despre biserica trasă în jos, întinată, uscată, roabă, goală, murdară de sînge, slujnica demonilor.

În contiunare la pagina 276 se afirmă:  Dacă Mișcarea Ecumenică tinde să refacă unitatea Bisericii, ea trebuie să tindă către cea mai intimă prezență a lui Hristos întreg în rândul credincioșilor… care îl experiază Biserica Ortodoxă. „Mișcarea Ecumenică pornește de la ideea cum că Biserica nu ar fi unitară și Ea trebuie să-și refacă unitatea. Ideea unei supra Biserici se observă din aceste rânduri și puternica influență a ideii  de Biserică deplină unită cu Capul Hristos prin păstrarea tradiției de viață a Bisericii Primare și celelalte biserici nedeplin unite cu Capul Hristos, dar care prin Mișcarea Ecumenică tind spre această unire. Aceasta învațatură neagă dogma unității nepieritoare a Bisericii celei Una și Unică și faptul că ereticii sunt rupți de Ea și ei pot reveni prin lăsarea ereziilor la Ea, sau pot rămâne în afara Ei, lipsindu-se de Harul Mântuirii. Biserica nu își pierde unitatea prin faptul că ereticii o părăsesc prin anatema Sinoadelor și a Parinților. Dar dacă este privită eclesiologia după Rahner și  Congar atunci Biserica nu este unitară, Ea trebuind să își refacă unitatea deplină, pentru că fiecare denominațiune are reminiscențe de Har, Har nedeplin în Biserici nedepline?! Idee care nu se regăsește în tradiția ortodoxă.

Mai departe se atinge problema mântuirii: În situația actuală de nedeplinatate bisericească a diferitelor confesiuni creștine, se pune întrebarea: Se mântuiesc membrii lor? Sau există mântuire în afara Bisericii, care nu e decât Una în sensul deplin al cuvântului?” (nota noastră – Să înțelegem că există și un sens nedeplin al cuvântului Biserică?)   Răspunsul la această întrebare nu are nici o trimitere patristică, ci apare ca o părere personală a autorului, care enumeră cauzele pentru care cineva s-a trezit fără să vrea în cultul eretic în care viețuiește: „Participarea lor nedeplină la Hristos, și aceasta în mare măsură fără vina lor, poate va avea ca urmare o participare nedeplină la El și în viața viitoare, conform cuvântului Mântuitorului: „În Casa Tatalui Meu multe locașuri sunt” (Ioan 14, 2).

A presupune o participare nedeplină după moarte a celor nascuți în erezie la Hristos este un concept care pornește tot din ideea comuniunii nedepline sau imperfecte cu Hristos în afara Bisericii depline. Dar această idee este contrazisă de Sfânta Evanghelie în dialogul dintre Mântuitorul Iisus Hristos și femeia samariteancă (Ioan 4, 19-23), samaritenii se închinau în mod greșit în Muntele Garizim și nu la Ierusalim. Răspunsul Mântuitorului ne arată fermitatea dialogului cu ereticii Vechiului Testament în raport cu iudeii despre care Hristos spune că „mântuirea din iudei este” mărturisind ferm prin aceasta că samaritenii greșeau închinându-se acolo de unde nu provenea mântuirea, adică Hristos, Cel care vorbea cu ea (cu eretica), dialogul cu ea având ca scop aducerea ei la Desăvârșirea Legii Vechi care pregătea mântuirea prin Mesia Hristos, iar în versetul 7 Hristos îi cere apă, intrând în dialog cu eretica samariteancă, dându-ne exemplu cum trebuie să dialogăm cu ereticii, scopul fiind ca și ei sa primească Apa cea Vie, adică Adevarul, lepădându-se de minciuna ereziei. La fel la Matei 18, 15-17, Mântuitorul ne arată în ce stadiu se găsesc cei ce nu ascultă de Biserică (ereticii). Ideea din Teologia Dogmatică Ortodoxă vol 2 este contrazisă  și de tradiția Bisericii Ortodoxe prin Canonul 47 Apostolic care spune că „Episcopul, sau Presbiterul pe cel ce are Botez după adevăr, de-l va boteza din început, sau pe cel spurcat de către cei necinstitori de Dumnezeu, de nu îl va boteza, să se caterisească. Ca unul ce-şi bate joc de Crucea, şi de Moartea Domnului, şi nu osebeşte pe Ierei de către minciunoierei” , arătând că aceștia (ereticii) sunt întinați prin acțiunile lor liturgice nemântuitoare care întinează pe om, iar preoții lor sunt minciunoierei.   Dar este contrazisă și de Sfântul Ciprian de Cartagina care explică de ce este imposibilă mântuirea în afara Bisericii Ortodoxe : „asemenea oameni (cei născuţi în erezie), chiar dacă au fost ucişi în numele credinţei lor, nu-şi vor spăla nici cu sânge greşelile lor. Vina dezbinării e gravă, de neiertat, şi suferinţa n-o poate purifica. Nu poate fi martir cel ce nu este cu Biserica. (…) Nu pot rămâne cu Dumnezeu cei ce nu vor să fie uniți cu Biserica lui Dumnezeu. Chiar dacă vor arde pe rug sau vor fi daţi fiarelor sălbatice, aceea nu va fi coroana credinţei, ci pedeapsa trădării, şi nu sfârşitul glorios al celui cu virtute religioasă, ci moartea din disperare. Unul ca aceştia poate fi ucis, dar nu poate fi încoronat. Mărturiseşte că e creştin, ca şi diavolul care adesea minte că e Hristos, căci Însuşi Domnul ne atrage luarea-aminte şi zice: «Mulţi vor veni în numele Meu spunând: Eu sunt Hristos, şi pe mulţi vor înşela.» După cum el nu e Hristos, chiar dacă înşeală cu numele, la fel nu poate fi creştin cine nu rămâne în Evanghelia lui Hristos şi a adevăratei credinţe” [221; 444] și apoi Sinodul de la Laodiceea a dat acest canon care se găseşte în Cârma Bisericii numită Pidalion : «Nici un creştin nu se cuvine să părăsească pe martirii lui Hristos şi să se ducă la pseudomartiri, adică la ai ereticilor sau la cei ce mai înainte au fost eretici; căci aceştia sunt străini de Dumnezeu. Deci cei ce se vor duce la dânşii să fie anatema» (Laodiceea canon 34).  Apoi citatul de la Ioan 14, 2, care este adus ca argument în Dogmatica sase referă la faptul că oricine are acces la Împărăția lui Dumnezeu, oricine poate deveni membru al Bisericii Ortodoxe, locurile fiind nelimitate, în nici un caz nu se poate vorbi de o mântuire a celor rămași în afara relației cu Hristos.

Sfântul Ciprian de Cartagina în Scrisoarea LXXIV Catre fratele Pompeius (Scrisori, p. 380, ed. Sofia) spune „căci dacă la eretici pentru aceasta nu este Biserică, fiindcă Biserica este Una singură și nu poate fi împarțită, și dacă pentru aceasta (nn – pentru că sunt eretici) nu este Duh Sfânt, fiindcă (nn – Duhul Sfânt) este Unul singur și nu poate fi la profani sau la cei diafara ( nn – Bisericii celei Una) de bună semă și Botezul care este strâns în aceeași unitate nu poate fi la eretici, fiindcă nu poate fi despărțit nici de Biserică, nici de Duhul Sfânt”. Și continuă argumentarea Sfântul Ciprian, arătând că dacă ereticii ar avea botez atunci neapărat ar trebui sa aibă și hirotonie și „este o prostie și să se spună că cineva se poate naște duhovnicește la eretici, unde nu se îngăduie Duhul” arătând Sfântul prin aceasta că nu există Harul necreeat mântuitor la eretici, ci există Harul proniator care îi ține pe aceștia în viața biologică și mișcă sufletul lor către Adevăr pentru că „Dumnezeu vrea ca toți oamenii să se mântuiască și la cunoștința Adevărului să vină” (I Timotei, 2, 4).

Sfântul Nectarie de Pentapole a scris o carte conținând o argumentație bogată în privința căderii reale din Trupul Bisericii a unei Biserici Locale, Biserica Romei, care din Biserică a devenit adunare papistașă, cu titlul sugestiv „Cum papa și supușii lui s-au desparțit de Biserica lui Hristos” .  Sfântul Iustin Popovici ne vorbește iarăși de ecumenism ca dialog al minciunii și amestecarea umanismelor europene cu teologia. La fel Ieromartirul Daniil Sisoyev ne vorbește despre lipsa mântuirii celor aflați în erezie și datoria noastră de a-i aduce la Adevăr.

Dacă Hristos văzând inima unui iehovist, papistaş, penticostal, sau păgân I se va descoperi în chip tainic, îl va îndemna să părăsească eresul sau păgânătatea şi îl va conduce la Biserica Ortodoxă. Ca exemplu avem cazul sutaşului Corneliu din Faptele Apostolilor, care era om drept şi bun, milostiv, cu multe virtuţi, dar toate nemântuitoare. De aceea Duhul Sfânt a venit la el şi a grăit cu dânsul îndemnându-l să meargă la apostolul Petru ca să fie botezat, deci să intre în comuniune cu Hristos şi cu Biserica Lui. Prin aceasta vedem că Dumnezeu este nepărtinitor şi nu lasă pe nimeni în bezna morţii, dar, în acelaş timp, cei care rămân în afara Bisericii Ortodoxe – în opoziţie cu kakodocșii (rău slăvitorii, cei care blasfemiază în felul acesta pe Duhul Sfânt) nu se bucură de roadele Jertfei de pe Cruce a lui Hristos. Pentru ei, Hristos este ca şi cum nu ar fi venit şi ca şi cum nu ne-a mântuit, ei trăind exact ca în perioada Vechiului Testament, în «umbra morţii» sufleteşti, aşteptându-i la sfârşit iadul, conform Sfântului Ignatie Briancianinov.

Ideea participării graduale la mântuirea în Hristos nu se regăsește în Tradiția Bisericii, participarea la viața lui Hristos, la viața Sa ca Dumnezeu, se realizează numai în comuniune cu Biserica Ortodoxă, în afara Ei nu există participare la Viata Treimică, ci doar chemare la Ea, care este Biserica Ortodoxă.  Profesorul de Dogmatică Dimitrie Tselenghidis spune: „Nu există mântuire în afara Bisericii, pentru că dacă ar fi existat atunci s-ar fi golit întreaga lucrare de mântuire a lui Hristos, nu ar mai fi avut rost întruparea lui Hristos. Când vorbim de mântuire înţelegem o comuniune de viaţă. Hristos când a plecat din această lume le-a spus ucenicilor: «Viaţa mea o dau vouă». Aceasta nu este viaţa Lui ca Om ci este viaţa Dumnezeului în Treime, este viaţa necreată, este dumnezeirea, la care noi trebuie să participăm ca să ne mântuim. Hristos a luat firea umană ca să ne dea posibilitatea de a participa la viaţa Treimică. Mântuitorul spune «Eu sunt viţa, voi mlădiţele, dacă o mlădiţă nu aduce rod, se taie şi se aruncă în foc», ceea ce înseamnă că atunci când cineva nu are Dreapta Credinţă este tăiat din Biserică, ceea ce au făcut Sfintele Sinoade tăind pe eretici din trupul Ei. Aşadar nu e posibil ca unul rupt din Biserică să aducă rod, pentru că rodul Bisericii este mântuirea. Diavolul nu se mântuieşte pentru că nu are smerenie. Un om din afara Bisericii nu poate fi smerit, pentru că nu urmează Adevărului descoperit de Dumnezeu Întrupat».

Cu siguranță părintele Dumitru Staniloae s-a implicat în mișcarea ecumenistă în mod sincer, așa cum a procedat inițial și teologul patrolog Theodoros Zisis, care mai târziu va deveni un luptător fervent împotriva ecumenismului. Apoi spre sfârșitul vieții sale pământești el a realizat ce este ecumenismul, fără însă a reuși să corecteze lucrările sale dogmatice legate de viziunea ecumenistă asupra Bisericii celei Una și Unice, inspirată din  noua viziune eclesiologică apuseană, avându-i ca părinți fondatori pe dominicanul Yves Marie-Joseph Congar și pe jesuitul Karl Rahner (https://en.wikipedia.org/wiki/Karl_Rahner#Non-Christian_religions), care au fost de fapt temerarii concepției ecumenice asupra Bisericii exprimată prin Conciliul II Vatican și anume Biserica Deplină (Katholiki Ekklisia) în raport cu bisericile nedepline ( Biserica Ortodoxă, Bisericile Orientale Necalcedoniene, Bisericile Protestante, Bisericile Neoprotestante, Religiile Monoteiste, Religiile Politeiste, Ateismul alaturat de fapte bune) care se găsesc ca niște cercuri concentrice în jurul Bisericii Romano – Catolice. Este interesantă și exprimarea Biserica cea Una  (http://www.magisteriu.ro/unitatis-redintegratio-1964/rezidă în Biserica Romano-Catolică, aceasta fiind schimbarea fundamentală făcută de Conciliul II Vatican în Decretul despre Ecumenism, dacă Conciliul I Vatican afirmă că Biserica Romano-Catolică este Biserica cea Una și Unică,  Conciliul II Vatican spune doar ca Biserica cea Una și Unică rezidă în Biserica Romano-Catolică.

Dacă cineva citește cu atenție Decretul despre Ecumenism al Conciliului II Vatican și face o paralelă cu Documentul Relațiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creștine a numitului Sfântul și Marele Sinod al Bisericii Ortodoxe (http://basilica.ro/sfantul-si-marele-sinod-relatiile-bisericii-ortodoxe-cu-ansamblul-lumii-crestine-document-oficial/) va fi frapat de asemanarea ideologică izbitoare. În ambele documente transpare ideea de Biserică Deplină în raport cu bisericile nedepline, de aceea observam și denumirea confesiunilor creștine cu termenul biserică și ideea refacerii unității creștine și ideea minimalismului dogmatic, anume credința minimală în Sfânta Treime și în Iisus Hristos ca Domn și Mântuitor, atât în Sinodul din Creta cât și în Documentul despre Ecumenism a Conciliului II VaticanDe aceea, putem să spunem, fără să greșim că Sinodul din Creta s-a vrut a fi un Vatican II al Ortodoxiei. Dar se pare că încă nu sunt pe deplin pregătite conștiintele ortodoxe ca să primească în întregime ca și corp eclesial noua eclesiologie care este contrară gândirii Sfintelor Sinoade Ecumenice și a Sfinților Părinți care au anatematizat ereziile și pe eretici, numindu-i nebuni, lipsiți întru totul de Harul mântuitor, pierduți, atâta timp cât se găsesc prin învățătura lor distorsionată în afara Bisericii celei Una, Bisericii Ortodoxe, așa cum însăși anatemele Bisericii ne arată.

Este important faptul că părintele Dumitru Staniloae nu a murit mărturisind erezia ecumenistă, ci a ajuns la cunoașterea faptului că toată această mișcare nu este de la Dumnezeu: „Eu nu sunt pentru ecumenism; socotesc că ecumenismul este produsul masoneriei; iarăşi vor să relativizeze credinţa adevărată. A avut dreptate Biserica zicând că nu prea suntem uniţi (noi ortodocşii între noi – n.n.). Ecumenismul este pan-erezia (a toată erezia n.n.) timpului nostru. Au venit odată şi aici, la un congres al ecumeniştilor. Şi unul dintre reprezentanţii lor a susţinut ideile socialiste (adică comuniste – n.n.). Eu i-am combătut şi vorbeam mereu de Hristos. Iar ei mă întrebau; «De ce tot vorbiţi de Hristos? Aici este vorba de altceva, nu de Hristos.» S-au supărat teribil, şi după ce am plecat, m-au criticat foarte tare pentru că vorbeam de Hristos şi nu de probleme de astea sociale. De ce să mai stau de vorbă cu ei care au făcut femeile preoţi, sunt de acord cu homosexualii, nu se mai căsătoresc…”. Ortodoxia şi internaţionalismul religios, Ed. Scara, 1999.

Dialogul cu restul lumii creștine este o datorie a Bisericii celei Una si Unice, lucru pe care Părintele Dumitru Staniloae l-a înțeles pe deplin și a încercat, având mijloacele comunicării și a filosofiei vehiculate în epocă, să arate, așa cum el a putut, frumusețea Ortodoxiei, pe care o trăia și pe care simțea nevoia să o transmită și celor care nu o cunoșteau. Misiunea apostolică a Bisericii se realizează pe coordonatele corecte ale Dogmelor Ei, prin care nu putem altera Eclesiologia Bisericii pentru a fi în duhul lumii seculariste, pierzând prin aceasta Duhul lui Hristos, singurul dătător de Unitate în Adevar și singurul care poate să îi aducă pe eterodocși la mântuire. Pentru lumea secularizată, eclesiologia Bisericii este o nebunie și o intoleranță, însă întotdeauna creștinismul autentic a scandalizat lumea filosofiilor seculare ale fiecarei epoci. Orice încercare de îmbinare a ceea ce este Revelat de Dumnezeu cu filosofiile lumii duce la erezie, care are ca efect lipsa vindecării și a mântuirii. De aceea, minciuno Sinodul din Creta, care este fructul a 100 de ani de amestecare între Adevarul Revelat și filosofiile lumești este un corp străin în Biserica lui Hristos care va fi tăiat la rândul sau de către Sinodul rânduit de Dumnezeu pentru a eradica și această învațatură neo varlaamită. Ne rugăm ca Dumnezeu să scoată un nou Sfânt Grigorie Palama care să fie îndreptător credinței. Dar este de datoria fiecaruia dintre noi să respingem în spațiul nostru eclesial aceste corpuri străine care sunt ereziile.

Protoprezbiter Matei Vulcanescu

Sursa: https://ortodoxiacatholica.wordpress.com/2018/03/15/o-deviatie-eclesiologica-in-teologia-dogmatica-ortodoxa-volumul-ii-a-parintelui-profesor-dumitru-staniloae/

 

[AUDIO] Duminica Sf. Ioan Scărarul în comunitatea de la Ivești, Galați. Vecernia, Utrenia, Sf. Liturghie și predica p. Claudiu Buză

 

Sursa: http://ortodoxinfo.ro/2018/03/19/audio-duminica-sfintei-cruci-in-comunitatea-de-la-ivesti-galati-vecernia-utrenia-sf-liturghie-si-predica-p-claudiu-buza/

 

[VIDEO] Teolog Mihai-Silviu Chirilă – Lansare de carte la București în Duminica Sfintei Cruci

 

Părintele Claudiu Buză ne relatează despre acest eveniment pe site-ul sfinției sale.:

În Duminica a treia – a Sfintei Cruci, din Sfântul și Marele Post, în Municipiul București, după săvârșirea Sfintei Liturghii la care au participat credincioși din toată țara, a avut loc un eveniment deosebit de important pentru cei care s-au îngrădit de panerezia ecumenismului și mărturisesc fără frică Ortodoxia prin respingerea hotărârilor pseudosinodului din Creta. A fost o atmosferă încărcată de emoție și bucurie, atât la Sfânta Liturghie la care au participat drept-slăvitori în mijlocul cărora au slujit părinții Grigorie Sanda și Claudiu Buză, cât și la fericitul eveniment ce a urmat liturghisirii. Cuvântul de învățătură, despre importanța Sfintei Cruci în viața noastră, care a precedat evenimentul lansării cărții „Promovarea ecumenismului la nivel panortodox de către pseudosinodul din Creta” – scrisă de Mihai Silviu Chirilă și prezentarea cărții tradusă în limba română – „Îngrădirea nu este schismă” – a Părintelui Profesor Teodor Zisis, a fost rostit cu dăruire și elocință de teologul Mihai – Silviu Chirilă.

Sursa: http://ortodoxinfo.ro/2018/03/16/teolog-mihai-silviu-chirila-lansare-de-carte-la-bucuresti/

DE NECREZUT!!! ,,SUNTEM UNA!” Ceremonialul de semnături de la SEUL – 2014. Să fim și să rămânem ortodocși!

DE NECREZUT!!! ,,SUNTEM UNA!”
Iată ceremonialul de semnături de la SEUL – 2014, prin care avem DOVADA UNIRII RELIGIILOR! Recunoașterea ereziilor drept ,,biserici” la pseudosinodul din Creta, implică nu doar legalizarea ecumenismului, ci și acceptarea indirectă a ,,ceremonialului de semnături de la Seul”, din 2014 și a tuturor acordurilor cu ereziile și religiile păgâne. E mai grav decât am crezut!
Să fim și să rămânem ortodocși!

Cuvânt de învățătură rostit de teologul Mihai – Silviu Chirilă, la Duminica Sfintei Cruci, înaintea lansării, în București, a cărții „Promovarea ecumenismului la nivel panortodox de către pseudosinodul din Creta”.

mihai silviuÎn Duminica a treia – a Sfintei Cruci, din Sfântul și Marele Post, în Municipiul București, după săvârșirea Sfintei Liturghii la care au participat credincioși din toată țara, a avut loc un eveniment deosebit de important pentru cei care s-au îngrădit de panerezia ecumenismului și mărturisesc fără frică Ortodoxia prin respingerea hotărârilor pseudosinodului din Creta. A fost o atmosferă încărcată de emoție și bucurie, atât la Sfânta Liturghie la care au participat drept-slăvitori în mijlocul cărora au slujit părinții Grigorie Sanda și Claudiu Buză, cât și la fericitul eveniment ce a urmat liturghisirii. Cuvântul de învățătură, despre importanța Sfintei Cruci în viața noastră, care a precedat evenimentul lansării cărții „Promovarea ecumenismului la nivel panortodox de către pseudosinodul din gplus-156594124Creta” – scrisă de Mihai Silviu Chirilă și prezentarea cărții tradusă în limba română – „Îngrădirea nu este schismă” – a Părintelui Profesor Teodor Zisis, a fost rostit cu dăruire și elocință de teologul Mihai – Silviu Chirilă.

Redăm mai jos frumoasa și ziditoarea predică a teologului Mihai – Silviu Chirilă, urmând ca, în cel mai scurt timp să oferim și înregistrarea video a conferinței în cadrul căreia a avut loc lansarea cărții domniei sale.

 

Mărturisirea ortodoxă a Înaltpreasfințitului Longhin în fața Soborului Arhieresc al Bisericii Ortodoxe Ruse

„Noi niciodată nu vom recunoaște erezia                  
ecumenismului și învățăturile ei.

ips-longhin-_-banceni.jpgÎn perioada 28.11.2017 – 05.12.2017, la Moscova s-au desfășurat lucrările Soborului Arhieresc al Bisericii Ortodoxe Ruse, având pe ordinea de zi și analizarea documentelor pseudosinodului din Creta. Soborul Arhieresc este forul de conducere al Bisericii Ortodoxe Ruse, fiind alcătuit din toți arhiereii din Patriarhia Rusă.

Înaltpreasfințitul Longhin, Arhiepiscop de Bănceni, vicar al Episcopiei Cernăuților și Bucovinei, stareț al Sfintei Mănăstiri Înălțarea Domnului” din Bănceni a participat la lucrările acestui sinod, prezentând patriarhului Kiril al Moscovei și Întregii Rusii o adresă în numele Sfintei Mănăstiri “Înălțarea Domnului” din Bănceni și a obștii trăitoare acolo.

Documentul cuprinde în două pagini întreaga mărturisire ortodoxă de credință a Înaltpreasfinției Sale Longhin și a obștii pe care o conduce, pe care Înaltpreasfinția Sa o face public cu curaj de mai bine de doi ani, de când a întrerupt pomenirea patriarhului Kiril, ca urmare a semnării de către acesta a acordului de la Havana, din 2016.

Scrisoarea pe care Înaltpreasfințitul Longhin a citit-o în plenul Soborului Arhieresc îmbină precizia teologică, concizia exprimării și statornicia în apărarea credinței ortodoxe, transmițând un mesaj percutant, ușor de înțeles și de reținut, direct și fără demonstrații teologice alambicate, care să lase loc vreunei interpretări contrare celor afirmate.

Textul urmărește două obiective:

  1. să demonstreze că Sfânta Mănăstire de la Bănceni și întâistătătorul său nu se află în schismă față de Biserica Ortodoxă Rusă prin faptul că s-a întrerupt pomenirea patriarhului Moscovei;
  2. să arate statornicia acestora în credința ortodoxă împotriva ereziei ecumenismului, cu care Biserica Ortodoxă Rusă se confruntă, ca și celelalte Biserici Ortodoxe locale.

Folosind o adresare canonică, respectuoasă, pe care unii cu mentalitate schismatică ar putea-o considera nepotrivită față de un patriarh care a semnat documentele eretice de la Havana, Înaltpreasfințitul Longhin afirmă atașamentul ferm față de Biserica Ortodoxă Rusă, în contextul complicat al relațiilor dintre Ucraina și Federația Rusă, care s-a răsfrâns și asupra relațiilor bisericești între Patriarhia Moscovei și poporul ucrainean.

Înaltpreasfinția Sa îi asigură, în acest context, pe patriarhul rus și pe întregul for conducător al Bisericii Ortodoxe Ruse de faptul că întreruperea pomenirii Preafericirii Sale la slujbe nu are nicio legătură cu tendințele centrifuge manifestate în Ucraina din partea celor care doresc să iasă de sub ascultarea canonică a Patriarhiei Moscovei.

Rămânerea în ascultarea canonică față de Patriarhia Moscovei îi obligă pe patriarh și pe membrii Soborului Arhieresc, sugerează subtil textul, să lupte din toate puterile pentru apărarea dreptului credincioșilor de sub ascultarea sa canonică de a păstra sfintele canoane, dogmele și învățăturile Sfinților Părinți, pentru a nu se face trădători ai lui Hristos și ai credinței ortodoxe. Ultima parte a frazei este un reproș discret adresat chiar patriarhului și tuturor celor ce au achiesat la deciziile pe care acesta le-a luat la Havana, în comisiile presinodale în care au fost aprobate textele din Creta etc.

După ce face afirmația că nu există mai multe “biserici” și nicio altă cale de mântuire decât cea arătată de Hristos în Biserica Ortodoxă, afirmație prin care se respinge direct documentul din Creta, care declara ereziile și schismele “biserici”, Înaltpreasfințitul Longhin susține cu egală determinare atât hotărârea de a nu provoca o schismă prin nepomenirea patriarhului moscovit, cât și pe cea de a nu accepta sub nicio formă ereziile care se propovăduiesc astăzi sub umbrela ecumenismului, care cuprinde toate ereziile exprimate de-a lungul timpului.

În partea a doua a textului se cere sinodului să ia atitudine față de patru probleme punctuale legate de erezia ecumenismului și de hulirea în spațiul public a familiei țariste canonizate de către Biserica Ortodoxă Rusă pe 4 august 2000:

  1. Scoaterea Bisericii Ortodoxe Ruse din Consiliul Mondial al Bisericilor și din mișcarea ecumenistă în general.
  2. Anularea declarației de la Havana, pe motiv că s-a făcut de către patriarh unilateral, fără consultarea sinodului. Înaltpresfinția Sa a dat asigurări că obștea pe care o conduce nu îl va recunoaște niciodată pe papa ca “sanctitate”.
  3. Respingerea minciunosinodului din Creta ca tâlhăresc, întrucât s-a desfășurat pe fundamentele ecumenismului, nu a păstrat plinătatea adevărului și condamnă, prin deciziile sale, pe fiii Bisericii Ortodoxe la osândă veșnică.
  4. Dezaprobarea difuzării peliculei “Matilda”, care profanează memoria țarului Nicolae al II-lea al Rusiei, prezentând o pretinsă poveste de iubire între acesta și o balerină de origine poloneză. Filmul a fost lansat în octombrie 2017 într-o atmosferă dominată de protestele celor care nu acceptă ca memoria țarului să fie pătată în acest mod1.

Mesajul transmis Soborului Arhieresc se încheie printr-o rugăminte vibrantă, adresată atât patriarhului Kiril, cât și membrilor sinodului, de a asculta durerea credincioșilor ortodocși din Bănceni, care doresc să păstreze Adevărul neclintit în Biserica Ortodoxă una, sfântă, sobornicească și apostolească, dar și printr-o asigurare că “noi niciodată nu vom recunoaște erezia ecumenismului și învățăturile ei”.

Pentru OrtodoxINFO, Înaltpreasfințitul Longhin a declarat că mesajul a fost bine primit de către ierarhii prezenți, care l-au felicitat și l-au asigurat că este nevoie în sinod de o voce ca a Înaltpreasfinției Sale. La rândul său, patriarhul Kiril, ascultând cu atenție mesajul, și-a făcut semnul Sfintei Cruci și a promis în fața tuturor arhiereilor prezenți că atât timp cât va fi patriarh nu va permite ca credința ortodoxă să fie știrbită în vreun fel.

Mesajul rostit de către Înaltpreasfințitul Longhin în Soborul Arhieresc din noiembrie-decembrie 2017 este o dovadă de mărturisire ortodoxă neclintită și echilibrată din partea unui arhiereu ortodox, care știe să îmbine acrivia în privința păstrării curate a învățăturii de credință cu înțelepciunea de a afirma fără șovăire această învățătură într-un context extrem de complicat cum este cel al relațiilor ruso-ucrainene, păstorindu-și Biserica fără a face compromisuri de credință și fără a cădea în extremele schismatice în care duce de obicei imaturitatea duhovnicească. Pentru români este un motiv de speranță în plus existența unui ierarh mărturisitor de origine română, mai ales în condițiile în care în Biserica Ortodoxă Română asemenea poziție nu a luat încă niciun arhiereu față de erezia ecumenismului și de minciunosinodul din Creta.

Ca urmare a puternicei opoziții față de ecumenism din partea unor arhierei ortodocși mărturisitori precum Înaltpreasfințitul Longhin, dar și a unei părți a poporului dreptcredincios,Soborul Arhieresc din noiembrie-decembrie 2017 a dat o serie de rezoluții în care a folosit o abordare diplomatică, menită să dea oarecare satisfacție contestatarilor ecumenismului, păstrându-și însă în oarecare măsură angajamentele luate la nivel internațional. Apreciat de mulți analiști și de mulți credincioși ortodocși ca insuficient pentru condamnarea ecumenismului, a minciunosinodului din Creta și a declarației eretice de la Havana, rezoluția Soborului Arhieresc:

  1. respinge caracterul ecumenic al sinodului din Creta și caracterul obligatoriu al hotărârilor sale, apreciindu-l însă ca un eveniment semnificativ2 al istoriei Bisericii Ortodoxe3. Soborul recunoaște faptul că documentele sinodului din Creta conțin “formulări neclare și ambigue, care nu ne permit să le considerăm expresii exemplare ale adevărurilor credinței ortodoxe și ale tradiției Bisericii” și ia notă de atitudinile diferite față de sinod, în special ale celor trei Biserici care nu au participat, georgiană, bulgară și antiohiană, care au exprimat poziții critice față de sinod.
  2. în privința declarației de la Havana, Soborul recunoaște “natura istorică a întâlnirii ce a avut loc la Havana”, dar atunci când o evaluează „recunoaște importanța acesteia” exclusiv în privința conlucrării pentru rezolvarea situației conflictuale din Ucraina și Siria, a declarației comune cu privire la uniație, care nu este o cale de a “realiza unitatea între Biserici”, și a acordului de aducere a Sfintelor Moaște ale Sfântului Nicolae în Rusia, care s-a petrecut în perioada mai-iulie 2017, lăsând la o parte aspectele scandaloase legate de recunoașterea bisericității papismului, a faptului că “ne adăpăm din aceeași Tradiție spirituală a primului mileniu al creștinătății”4 etc.
  3. Deși nu condamnă ecumenismul și nu propune un calendar al ieșirii BORu din CMB, documentul reușește să nu pomenească nicăieri despre ecumenism.

1https://magnanews.ro/2017/10/24/video-matilda-filmul-care-scandalizat-rusia-avut-premiera-fara-incidente/.
2 Aprecierea ca eveniment semnificativ al istoriei nu înseamnă neapărat aprecierea ca eveniment pozitiv. Într-un sens strict istoric, și sinoadele tâlhărești, și cel de la Lyon sau Ferrara-Florența au fost evenimente semnificative, chiar dacă semnificația lor este una profund negativă pentru Biserica Ortodoxă.
3 https://mospat.ru/en/2017/12/02/news153781/.
4http://en.radiovaticana.va/news/2016/02/12/joint_declaration_of_pope_francis_and_patriarch_kirill/1208117

Sursa: http://ortodoxinfo.ro/2018/03/09/marturisirea-ortodoxa-a-inaltpreasfintitului-longhin-in-fata-soborului-arhieresc-al-bisericii-ortodoxe-ruse/

ECUMENISMUL este EREZIE CONDAMNATĂ!

Biserica_Ortodoxa_intre_eretici_si_pagani

Întreruperea pomenirii episcopului locului presupune deci din partea acestuia acceptarea și propovăduirea ereziei. Există astăzi vreo erezie care este propovăduită „cu capul descoperit”, adică public, pe față, deschis? Doar cei indiferenți față de dogmele Βisericii și care, considerând „evlavia un mijloc de câştig”[1], adoptă politica struțului și nu văd că mai bine de un secol consumă Biserica, erodează conștiințe, târăște după sine episcopi, preoți, monahi, profesori ai Facultăților de Teologie și teologi, panerezia ecumenismului, așa cum potrivit a fost numită de marele dogmatolog al Bisericii, Sfântul Iustin Popovici, de Sfântul Paisie Aghioritul și de mulți alți părinți și învățători contemporani.

Ecumenismul cade sub incidența cerinței Canonului 15 al Sinodului I-II, potrivit căreia erezia propovăduită de episcop trebuie să fie „osândită de Sfintele Sinoade sau de Părinți”. Dincolo de faptul că Sfinții Părinți au condamnat deja această erezie, învățăturile care stau la baza ei au fost condamnate de Sfinți din vechime și de vechi sinoade, de Sfânta Scriptură însăși, fiindcă atacă dogme esențiale ale Bisericii, este chintesența tuturor ereziilor, de aceea și este numită panerezie. Nu e nevoie de multe cunoștințe și studii teologice pentru ca cineva să îi numească eretici pe cei care nu acceptă că Hristos este singurul Mântuitor și Izbăvitor, potrivit învățăturii Sfintei Scripturi, mărturisite în multe locuri și în multe feluri. Din multele mărturii redăm doar cuvintele Sfântului Apostol Petru din cuvântarea sa în fața sinedriului iudeilor, al arhiereilor și teologilor vremii:„Şi întru nimeni altul nu este mântuirea, căci nu este sub cer niciun alt nume, dat între oameni, în care trebuie să ne mântuim noi”[2]. Nu asta spune și Simbolul de Credință alcătuit la Sinodul I Ecumenic împotriva ereziei lui Arie, atunci când vorbește de Dumnezeu-Omul, Iisus Hristos și de mântuirea prin El? „Care pentru noi oamenii și pentru a noastră mântuire, S-a pogorât din ceruri …”.Această dogmă fundamentală a unicității și exclusivității mântuirii în Hristos este atacatăde ecumenism, care susține că oamenii se mântuiesc și în celelalte religii și prin urmare Sfântul Apostol Petru greșește, la fel și Sfânta Scriptură și întreaga tradiție patristică, care învață că „întru nimeni altul nu este mântuirea”.

Chiar dacă nu îndrăznește să o declare în mod oficial, ecumenismul atacă în mod indirect chiar și dogma Sfintei Treimiprin ceea ce învață mulțiecumeniști și Conciliul II Vatican, că cele trei religii monoteiste, cele trei religii avraamice, iudaismul, creștinismul și islamismul, cred în același Dumnezeu. Doar noi însă credem în Sfânta Treime, celelalte două religii neagă dumnezeirea Fiului și a Duhului Sfânt, sunt ariene și pnevmatomahe, de aceea nici nu cred în adevăratul Dumnezeu, fiindcă cine nu crede în Fiul nu crede nici în Tatăl[3].Și la sfârșitul Sfintei Liturghii cântăm:„Am văzut lumina cea adevărată, am primit Duhul cel ceresc, am aflat credința cea adevărată, nedespărțitei Sfintei Treimi închinându-ne”.Nu este de prisos să adăugăm că dogma Sfintei Treimi este atacatăși de erezia Filioque, cu alte cuvinte învățătura papalității și a protestantismului provenit din aceasta, că Sfântul Duh purcede nu doar de la Tatăl, așa cum învață Sfânta Scriptură prin gura Mântuitorului Iisus Hristos însuși[4], și așa cum a dogmatizat Biserica la Sinodul I Ecumenic, ci purcede „și de la Fiul” (Filioque), potrivit învățăturii oficiale anti-dumnezeiești și anti-patristice a papistașilor și a protestanților, pe care însă ecumenismul și pseudosinodul ecumenist din Creta îi recunosc ca biserici, în ciuda mulțimii de erezii pe care le propovăduiesc, în afara lui Filioque.

Cea mai izbitoare rătăcirea ecumenismului și a pseudosinodului din Creta este însă desconsiderarea și denaturarea dogmei eclesiologice, care afirmă că Biserica este una și nu multe și că această Biserică una are o credință și un Botez, potrivit cuvântului Sfântului Apostol Pavel, „un Domn, o credinţă, un Botez”[5]. Această dogmă despre Biserica cea una, caracterizată de identitatea de credință, deaceeași învățătură apostolică și patristică, care ajungepână și în cele mai mici detalii și care trebuie să rămână nestricată și neclintită, a fost păstrată de Biserică de lungul veacurilor, începând cu epoca apostolică. De la începutul vieții Bisericii, așa cum reiese din textele Noului Testament, și până astăzi apar învățători și profeți mincinoși, precum și episcopi și clerici mincinoși, care încearcă să denatureze, să pervertească Credința unitară a Bisericii celeiUna, introducând propriile lor învățături eretice, propovăduind în fond „altă evanghelie”[6],și creând grupări eretice, pe care le numesc biserici.Sfinții Apostoli și Sfinții Părinți combat și condamnă  cu multă severitate ereziile fiindcă cei care se implică în ele își pierd mântuirea, lipsindu-se de harul mântuitor, care lucrează doar în Biserică; în afara Bisericii nu există mântuire (extra Ecclesiam nulla salus), potrivit cuvântului apoftegmatic și general acceptat al Sfântului Ciprian. În toate perioadele vieții Bisericii și în toate scrierile patristice, precum și în textele noastre imnologice se pot vedea interesul neadormit al Bisericii pentru combaterea ereziilor și luptele anevoioase și mucenicești ale Sfinților Părinți, dintre care mulți au devenit martiri și mărturisitori, stâlpi ai Ortodoxiei, pentru a fi păstrată corectitudinea dogmelor, Ortodoxia, și pentru ca să nu stăpânească erezia și rătăcirea. Este de ajuns să citim „Sinodiconul Ortodoxiei”, unde sunt numiți și anatematizați toți ereticii; pentru ca nici o erezie să nu rămână fără condamnare, la sfârșitul „Sinodiconului” Biserica îi anatematizează în general pe toți ereticii: „Anatema tuturor ereticilor!”.

Niciunul dintre Sfinții Apostoli și Sfinții Părinți nu ar fi putut să creadă că aveam să ajungem astăzi ca Biserică Să năruim din interior hotareleBisericii, „hotarele pe care le-au așezat Părinții noștri”[7] prin intermediul multor episcopi, clerici și teologi și să introducem în Biserică toate rătăcirile și ereziile, considerând și numind ereziile biserici, așa cum a făcut pseudosinodul din Creta. Aceasta constituie o răsturnare a Evangheliei și a Sfintelor Sinoade, care au condamnat ereziile și ofensă adusă Sfinților Mucenici și Mărturisitori.

Dacă mai adăugăm la acestea și acceptarea sinodală a textelor comune ale Dialogurilor Teologice, în care recunoaștem ereticilor monofiziți, catolici și protestanți Botez valid și Succesiune Apostolică, precum și aprobarea sinodală de a ne amesteca laolaltă cu protestanții în așa numitul „Consiliu Mondial al Bisericilor”, disprețuindBiserica cea Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească și făcând din ea o mică pietricică în mozaicul de prost gust al ereziilor, nu ne va fi greu să constatăm că pseudosinodul din Creta a atacat dogma eclesiologică și a introdus o eclesiologie nouă, eretică.

 Întrebări și probleme actuale

Există deci în mod indiscutabil în zilele noastre o erezie condamnată de sinoade, blestematul ecumenism, pe care l-am descris foarte succint, chiar dacă mulți se prefac că nu-l văd, fiindcă abordarea sa  aduce cu sine eforturi, jertfe, calomnii, persecutări, renunțare la comoditate. Până la pseudosinodul din Kolymbari – Creta, ecumenismul era propovăduit „cu capul descoperit” de clerici și teologi izolați, între care reprezentanți de frunte și renumiți sunt cei doi patriarhi ai Constantinopolului, Atenagora și Bartolomeu. Multe sunt rătăcirile și cuvântările eretice, ecumeniste ale Patriarhului Atenagora, care în mod justificat au condus cele mai multe Mănăstiri din Sfântul Munte, însă și monahi trăitori la chilii, printre care și Sfântul Paisie, la întreruperea pomenirii sale, ca episcop local, timp de trei ani, între 1969 și 1972, urmând Canonul 15 al Sinodului I-II (861). Devierile ecumeniste ale Patriarhului Bartolomeu sunt nemăsurat mai multe, colecții ale acestora fiind publicate din când în când în texte acuzatoare la adresa sa, așa cum este, de exemplu, textul întocmit de „Sinaxa Clericilor și Monahilor Ortodocși”, cu titlul „Noua eclesiologie a Patriarhului Ecumenic Bartolomeu”, care în afara membrilor Sinaxei, a fost semnat de sute de clerici și monahi și mii de credincioși, însă în principal de nouă arhierei, IPS Amvrósios, Mitropolit de Kalavrita și Aigiáleia, IPS Andreas,  Mitropolit de Dryinoupoli, IPSPanteleímon,Mitropolit de Antinóe, IPS Serafim, Mitropolit de Pireu, IPS Pavlos, Mitropolit de Glyfada, IPS Ierótheos, Mitropolit de Zihni și Nevrokópi, IPS Serafim, Mitropolit de Kýthira, IPS Kosmás, Mitropolit de Aitolía și Akarnanía, IPS Ieremias,Mitropolit de Górtyna[8]. Importantă este colecția publicată de curând de Pr. Arhimandrit Hrysostomos Píhos, egumen al Mănăstirii Izvorul Tămăduirii din Longovarda – Paros, cu titlul „Condamnarea învățăturilor străine de credință ale Sanctității Sale Bartolomeu, Patriarhul Ecumenic, înaintea Sfântului Sinod al Ierarhiei Bisericii Greciei[9]. De asemenea, numeroși clerici, monahi și mireni au strâns un mare volum de cuvântări și acțiuni ecumeniste ale Patriarhului Ecumenic Bartolomeu, care, atunci când vor fi publicate și comentate, îi vor surprinde pe susținătorii neinformați ai acestuia.

Trebuia deci ca întreruperea pomenirii Patriarhului Bartolomeu să se fi făcut cu mulți ani înainte de către chinoviile aghiorite și de către preoții viețuitori la chilii, care,potrivit tradiției canonice și patristice, dar și celei aghiorite, vechi și recente, îl pomenesc în fiecare zi la slujbe ca episcop al locului. Același lucru ar fi trebuit să facă și arhiereii așa numitelor „Ținuturi Noi”*, urmând atitudinea mărturisitoare, curajoasă a celor trei arhierei ai „Țărilor Noi”, care au întrerupt pomenirea lui Atenagora între anii 1969-1972, alături deMânăstirile aghiorite,și anume a vrednicilor de pomenire IPS Amvrósios, Mitropolit de Eleftheroúpoli, IPS Avgoustinos, Mitropolit de Flórina și IPS Pavlos, Mitropolit de Paramythía. Nimeni nu i-a pedepsit atunci, nici Athenagora, și nimeni nu a susținut că tainele pe care le-au săvârșit în cei trei ani de întreruperea pomenirii patriarhului au fost invalide.

Dacă s-ar fi făcut acest lucru, perspectivele întrunirii pseudosinodului din Creta ar fi fost diferite. Patriarhul ar fi ezitat să convoace „Sinodul” fiindcă ar fi apărut ca responsabil pentru tulburarea provocată în cadrul pleromei bisericești și în fond ca acuzat și astfel ecumenismul ar fi rămas o alegere și o rătăcire personală a unor clerici și teologi. Acum, după lipsa de îndrăzneală, după ezitările și pretinsele dificultăți și consecințe de natură pastorală [invocate ca pretext al pasivității], patriarhul cu cuget eretic a rămas practic invulnerabil și neatins și,fără multe opreliști, prin autoritatea și puterea pe care le are, a convocat pseudosinodul și cu toate că trebuia să apară ca acuzat într-un sinod ortodox, a apărut ca acuzator al celor care se luptăîmpotriva ecumenismului, având acum chiar mai multă îndrăzneală în exercitarea persecutărilor și în calomnierea luptătorilor pentru credință, de vreme ce toate rătăcirile pe care le rostea și înfăptuia înainte au acum și întărire sinodală. Noi nu mai suntem acum doar cei ce puneam la îndoială opiniile sale personale, așa cum avem datoria și dreptul să o facem, ci suntem „nedisciplinații, schismaticii, revoluționarii, egoiștii și infailibilii, care nu acceptăm cele pe care le hotărăște Biserica în sinod”, așa cum repetă micii papagali ai Fanarului, episcopi neinstruiți și semidocți și teologi proaspăt hirotoniți, care sfâșie cuvântul adevărului precum niște fiare sălbatice, după exprimarea Sfântului Grigorie Teologul[10].

Uită că validitatea convocării și funcționări unui sinod nu depinde de faptul că se adună la un loc patriarhi și episcopi și discută, ci de corectitudinea dogmelor și a hotărârilor adoptate și de continuitatea față de sinoadele anterioare[11]. Biserica se regăsește în sinoadele episcopilor atunci când aceștia urmează adevărul și Ortodoxia. Când aceștia urmează și susțin erezia și rătăcirea, Biserica este absentă, nu se află acolo[12]. Se află acolo unde este păstrat și propovăduit adevărul și prin urmare este limpede cine sunt cei care sunt în Biserică și cine sunt cei care sunt în afara Bisericii. Nenumărate sinoade în istoria bisericească au fost declarate invalide și au fost condamnate ca tâlhărești, ca false sinoade și ca adunări ale celor fărădelege. Între acestea se va număra și pseudosinodul din Creta.

Prin pasivitatea, prin lipsa de curaj, prin pretinsa grijă pastorală și prin teama noastră le-am dat deci posibilitatea Patriarhului și Întâistătătorilor și episcopilor celor de un cuget cu el să convoace „Sinodul” și să consolideze poziția ecumenismului cu pecete sinodală și semnături sinodale.Asta înrăutățește lucrurile, le înrăutățește foarte mult fiindcă acum ecumenismul este propovăduit „cu capul descoperit”, nu numai de cinci-zece sau douăzeci de patriarhi și episcopi, ci de toți cei care au luat parte la „Sinod” și au validat prin semnăturile lor hotărârile, precum și de cei care îi acceptă hotărârile și le fac cunoscute păstoriților lor și până și de cei care tac și nici nu le condamnă, nici nu le acceptă, dar „fac pe proștii”, după expresia populară. Atitudinea indicată față de „Sinod” din partea episcopilor este un „da” clar sau un „nu” clar, dar nu tăcerea, fiindcă, în afara faptului că tăcerea înseamnă consimțământ[13]și potrivit Sfântului Grigorie Palama reprezintă al treilea fel de ateism[14],cartea Apocalipsei ne spune că în problemele de credință se justifică să fie cineva fie rece fie cald; până și pe cei reci îi suportă Dumnezeu, îi suportă „stomacul” Lui; pe cei căldicei,  pe cei adaptați, pe diplomați, pe „da și nu” nu-i suportă, îi respinge, îi vomită.: „Ştiu faptele tale; că nu eşti nici rece, nici fierbinte. O, de ai fi rece sau fierbinte! Astfel, fiindcă eşti căldicel – nici fierbinte, nici rece – am să te vărs din gura Mea”[15].

Întrucât nici ecumeniștii nu neagă înaltul nivel de autoritate al „Sinodului”, pe baza căruia consideră deciziile acestuia obligatorii pentru toți, sunt obligați să recunoască faptul că panerezia ecumenismului a fost propovăduită și validată în chip vădit, „cu capul descoperit” la acest nivel înalt al „Sinodului”, „pe munte înalt și măreț”, la nivel mondial, panortodox. Și este propovăduit iar și iar de toți cei care acceptă și promovează hotărârile „Sinodului”. Prin urmare, acum nu numai Bartolomeu intră sub incidența întreruperii pomenirii numelui său la sfintele slujbe, ci și toți episcopii care au conlucrat și conlucrează la acceptarea, răspândirea și aplicarea hotărârilor „Sinodului”. Din acest motiv au procedat foarte bine monahii din Sfântul Munte, trăitori la chilii, din păcate însă nu și Mânăstirile mari, corectând pasivitatea și ezitarea anterioare și păstrând autoritatea Sfântului Munte ca arcă a Ortodoxiei – aproape imediat după desfășurarea „Sinodului” au întrerupt pomenirea Patriarhului arhi-ecumenist Bartolomeu, promotorul ecumenismului și al validării sale sinodale. „Sinaxa Clericilor și Monahilor Ortodocși”, în textul său cu titlul „Scrisoare deschisă – mărturisire despre «Sinodul» din Creta”, care a fost semnat de mulți clerici, monahi și mireni, a sprijinit și a lăudat faptapărinților de la chiliile aghiorite fiindcă, așa cum scriam: „episcopul lor direct este promotorul și predicatorul «cu capul descoperit» al ecumenismului, Patriarhul Ecumenic Bartolomeu, al cărui nume părinții atoniți nu doresc să mai fie pomenit la sfintele slujbe. Săvârșesc o mare greșeală canonică și eclesiologică cei care în loc să laude, îi persecută pe monahii și clericii care țin la tradiția patristică, canonică și aghioritică”[16].

Această laudă adusă faptei deplin justificate a părinților de la chiliile Sfântului Munte nu a fost pe placul multor clerici și teologitradiționali, a fost dezavuată până și de unii membri ai „Sinaxei” noastre, întrucât ceea ce lauzi trebuie să aplici și tu însuți; de la teorie și de la vorbe până la fapte este o mare distanță. Până la „Sinodul” din Creta, episcopii noștri, episcopii Bisericii Greciei, nu cădeausub incidența Canonului 15 al Sinodului I-II (861), întrucâtnu au propovăduit „cu capul descoperit” și în mod deschis panerezia ecumenismului, așa cum o făceau Bartolomeu și cei dimpreună cu el. În deciziile Sinodului Bisericii Greciei, întrunit în luna mai a anului 2016, înaintea „Sinodului”, apărut chiar că propunerile unanime ale ierarhilor erau capabile să desființeze caracterul ecumenist al „Sinodului” și săofere liniște conștiințelor ortodocșilor. Din păcate Arhiepiscopul și delegația de 24 de membri a Sinodului Elen nu s-au arătat demni de hotărârile plenului șinici de așteptările pleromei Bisericii. Au cedat în aspectele esențiale și s-au mulțumit cu schimbări minime în aspectele secundare, care nu au rănit de moarte trupul ecumenismului, ci i-au provocat doar câteva zgârieturi neînsemnate.

Ne-am pus din nou nădejdile în întrunirea plenului Sinodului Bisericii Elene, care avut loc în luna noiembrie a anului 2016, pentru a ne fi dezmințite izbitor. Nu s-a făcut nicio evaluare a „Sinodului”, nici votare pentru acceptarea sau respingerea acestuia, ci a avut loc doar o discuție și o informare pe baza referatului foarte pozitiv al Mitropolitului de Serres,Theologos, ale cărui evaluări pozitive și propuneri pentru valorificarea la nivel pastoral a deciziilor „Sinodului” au fost acceptate în unanimitate de către toți membrii Ierarhiei, potrivit „Comunicatului oficial” al Comisiei pentru Presă. Nu s-a făcut nicio observație în privința răsturnării situației, a dezicerii și a abandonării hotărârilor din luna mai. Foarte puțini arhierei, cum au fost Mitropoliții Serafim de Kýthira și Amvrósios de Aigiáleia, au protestat în legătură cu faptul că acel „Comunicat” a fost inexact, că nu s-a luat nicio decizie, nici pozitivă nici negativă.  Protestele au ajuns la urechi ce nu aud. Pe ascuns, fără dezbatere și supunere la vot, Biserica Greciei a acceptat pozitiv „Sinodul” din Creta. Există oare cineva care poate să creadă și să susțină că Biserica Greciei trebuie să se numere printre Bisericile Αutocefale care resping „Sinodul”, numărul acestora crescând astfel la cinci (5) și al celor care recunosc „Sinodul” micșorându-se în mod corespunzător la nouă (9)?

Și ca și cum nu ar fi fost de ajuns că în fond prin fraudă s-a ajuns la atitudinea pozitivă a Ierarhiei față de „Sinod”, a urmat apoi cunoscutul text al Sfântului Sinod al Bisericii Greciei „Către popor”, purtând titlul „Despre Sfântul și Marele Sinod din Creta”, un monument de minciună și dezinformare, avându-l ca redactοr declarat pe Μitropolitul Ioil, Mitropolitul de Édessa, Pella și Almopía, dacă nu cumva a fost modificat după întocmirea sa, în orice caz însă redactorul său nu a protestat. În acest text este recunoscut în chip lămurit pseudosinodul din Creta, poporul fiind pur și simplu dezinformat și batjocorit, pentru a limita reacțiile negative în privința „Sinodului”. Nu ne vom ocupa de acest text; au făcut-o deja mulți alții, dar și noi am făcut-o deja, într-un curs la „Arhondaricul” bisericii Sfântul Antonie, transmis și pe internet, iar acum pregătim și forma extinsă, scrisă, a criticii acestuia. Textul sinodal a fost trimis la mitropolii la sfârșitul lunii ianuarie a anului 2017, cu dispoziția de a i se da citire în biserici. A fost citit și distribuit, nu în toate mitropoliile, la începutul lunii februarie.

Prin urmare, după cum am spus, ca o consecință logică necesară, ecumenismul nu este propovăduit acum „cu capul descoperit” doar de Patriarhul Bartolomeu, ci „pe vârf de munte” și de pseudosinodul din Creta, cel mai înalt organ administrativ și pastoral al Bisericii, și de toți semnatarii acestuia, precum și de cei care sunt de acord cu hotărârile lui, cu alte cuvinte de majoritatea zdrobitoare a episcopilor Bisericii Greciei. Acum nu doar părinții din Sfântul Munte sunt îndreptățiți să întrerupă pomenirea episcopului locului, adică a Patriarhului Bartolomeu, ci  toți clericii de pe teritoriul Greciei. Αm sperat, am așteptat, însă speranțele ne-au fost dezmințite, ca între cei care vor întrerupe pomenirea Sfântului Sinod să se numere și unii episcopi ai vechii „Grecii de Jos”, pentru a nu se face mincinoși în fața Sfântului Jertfelnic, când spun, în timpul Sfintei Liturghii, „pe Sfântul nostru Sinod, drept învățând cuvântul adevărului”. Iar arhiereii „Noilor Ţinuturi” cu atât mai mult trebuia să facă acest lucru deoarece se fac de două ori mincinoși, zicând „pe Patriarhul nostru Bartolomeu și pe Sfântul nostru Sinod, drept învățând cuvântul adevărului”.

Aplicând deci Canonul 15 al Sinodului I-II (861), unii clerici, între care ne numărăm și noi, au întrerupt pomenirea numelor episcopilor locului, care, participând la pseudosinod, așa cum sunt Makarios, Mitropolitul de Sidirókastro și Ioannis, Mitropolitul de Langadás, sau susținând pe față „Sinodul”, precum este Ánthimos, Mitropolitul Tesalonicului, și împărțind broșura „Către popor”, au propovăduit și ei, „cu capul descoperit”, erezia ecumenismului. Nu face excepție nici Mitropolitul Theóklitos de Flórina, a cărui pomenire a fost întreruptă de câțiva slujitori în primul rând fiindcă și acesta, în pofida rezervelor inițiale pe care le-a avut în privința participării la „Sinod” și a refuzului său de a participa, în cele din urmă a acceptat hotărârile „Sinodului” și a împărțit și el broșura „Către popor”. Clericii din parohia sa și mare parte a poporului credincios își doreau ca păstorul lor să meargă pe urmele predecesorului său, a luptătorului episcop Avgoustinos Kantiótis și să dea el cel dintâi semnul rezistenței ortodoxe, cu atât mai mult cu cât vreme îndelungată fiind hrăniți cu predicile ortodoxe arzătoare ale vrednicului de pomenire ierarh, din dragoste și respect nu au suportat să îl asculte pe actualul lor ierarh în calitatea sa de arhiereu al „Noilor Ţinuturi”, cum proferă neadevăruri pomenindu-l pe Patriarhul Bartolomeu ca „propovăduind cuvântul adevărului”.

Nu susținem că toți arhierei Bisericii Greciei sunt în aceeași măsură răspunzători pentru acceptarea pseudosinodului și că au lipsit cu totul ierarhii antiecumeniști, cu cuget ortodox, care din diverse motive nu îndrăznesc și în chip nejustificat păstrează tăcerea. Cu atât mai mult nu susținem că trebuie să trecem la neîmpărtășirea generală cu toți episcopii ortodocși, de vreme ce încă și cele patru Biserici care nu au participat la „Sinod” (a Antiohiei, a Rusiei, a Bulgariei, a Georgiei) continuă să îl pomenească, prin întâistătătorii lor, pe Patriarhul Ecumenic Bartolomeu.În istoria sa, Biserica a trecut prin situații asemănătoare, în care hotarele între episcopii ortodocși și cei eretici au fost fragile și greu de distins, mulți dintre cei din urmă pocăindu-se și revenind în rândul ortodocșilor; aceste perioade sunt marcate în primul rând de confuzie și necunoaștere în rândul turmei păstoriților, care  nu trebuie lăsați neprotejați și lipsiți de îndrumare, pradă ereticilor ecumeniști, iar noi, slujitorii, nu trebuie să pierdem contactul cu ei. De aceea Părinții admit că în Biserică există două modalități de cârmuire, acrivia și iconomia. Chiar și mari Sfinți plini de zel, precum Sfântul Teodor Studitul, în situații critice asemănătoare lăsau temporar (πρόςκαιρόν) acrivia și aplicau iconomia, spre evitarea unui rău mai mare[17].

Nu s-a contaminat întreaga Biserică de erezie și nu sunt invalide tainele acolo unde sunt pomeniți episcopi cu cuget eretic, așa cum susțin unii în chip neruşinat și dezbinator.Discernământul și grija pastorală prin aplicarea iconomiei în momentul de față sunt  exprimate în ceea ce am convenit cu părinții din Sfântul Munte cu câteva zile înainte de Întâlnirea de la Oreókastro din 4 aprilie 2017, însă din păcate aceștia și-au schimbat gândul în ultima clipă, susținând în exclusivitate acrivia, cu alte cuvinte susținând că credincioșii trebuie să frecventeze exclusiv bisericile unde preoții au întrerupt pomenirea, fapt ce creează probleme de natură pastorală, eclesiologică, însă și dogmatică, întrucât presupune că episcopul cu cuget eretic și înainte de condamnarea sa sinodală ca eretic săvârșește taine invalide și lipsite de temei. Nu vom argumenta acum contrariul; este suficient să spunem că secole întregi Răsăritul s-a aflat în comuniune cu Apusul, cu toate că acolo exista erezia Filioque și cel mai simplu este faptul că în cazul nostru, al celor care am întrerupt pomenirea episcopilor, tainele pe care le-am săvârșit cu o duminică înainte, când i-am pomenit pe episcopi la slujbe, nu au fost invalide. Spune oare așa ceva canonul 15, și anume că întrerupem pomenirea fiindcă atunci când pomenim, tainele sunt invalide? Înțelegerea pe care am făcut-o cu părinții aghioriți, care din nefericire a fost încălcată – și de aceea nici nu am luat parte la Întâlnirea de la Oreókastro  (4 aprilie 2017), spunea următoarele: „Se recomandă credincioșilor să evite să frecventeze bisericile unde slujesc sau sunt pomeniți ecumeniști eretici declarați, episcopi și preoți. Să prefere să meargă acolo unde slujesc episcopi și preoți cu cuget ortodox (care, după cuvântul părintelui profesor, mărturisesc public împotriva ecumenismului și a pseudosinodului din Creta – n.n.) chiar dacă din anumite motive aceștia nu au întrerupt pomenirea și acest lucru îl fac din iconomie. Cel mai bine și lăudabil, potrivit acriviei canonice, este să participe la slujbe acolo unde nu sunt pomeniți cei cu cuget eretic, adică acolo unde preoții au trecut la întreruperea pomenirii”.

Protoprezbiter Theodor Zisis, Îngrădirea nu este schismă. Lămuriri datorate, trad. Emanuel Dumitru, Suceava, 2018, pp. 21-32.

[1]I Tim. 6, 5

[2]F.Ap. 4, 12

[3]I In. 2, 23: „Oricine tăgăduieşte pe Fiul nu are nici pe Tatăl”. In. 5, 22-23: „Ca toţi să cinstească pe Fiul cum cinstesc pe Tatăl. Cine nu cinsteşte pe Fiul nu cinsteşte pe Tatăl care L-a trimis”.

[4]In. 15, 26: „Iar când va veni Mângâietorul, pe Care Eu Îl voi trimite vouă de la Tatăl, Duhul Adevărului, Care de la Tatăl purcede, Acela va mărturisi despre Mine”.

[5]Ef. 4, 5.

[6]II Cor. 11, 4: „Căci dacă cel ce vine vă propovăduieşte un alt Iisus, pe care nu l-am propovăduit noi, sau luaţi un alt duh, pe care nu l-aţi luat, sau altă evanghelie, pe care nu aţi primit-o, voi l-aţi îngăduit foarte bine”. Gal. 1, 6: „Mă mir că aşa degrabă treceţi de la cel ce v-a chemat pe voi, prin harul lui Hristos, la altă Evanghelie, care nu este alta, decât că sunt unii care vă tulbură şi voiesc să schimbe Evanghelia lui Hristos”.

[7]Pilde 22, 28: „Nu muta hotarul străvechi pe care l-au însemnat părinţii tăi”.

* Așa-numitele „Ținuturi Noi” (zone din Grecia de Nord şi câteva dintre insulele Mării Egee) sunt eparhii ale Patriarhiei Ecumenice, a căror administrare a fost încredinţată de către Patriarhia Ecumenică Bisericii Greciei în anul 1928, în regim de „epitropie”. [n. trad.]

[8]A se vedea textul în Theodromia16 (2014) 557-570.

[9]A se vedea textul în Theodromia 19 (2017) 18-29.

[10]Λόγος 28ος, Θεολογικὸς 2ος, 2, ΕΠΕ. 4, 3G: „Iar dacă cineva este fiară rea şi sălbatică şi nu este în stare să înţeleagă cuvintele de contemplaţie şi teologice, să nu se ascundă în tufărişuri hoţeşte şi cu răutate, cu scopul de a pune mâna pe vreo dogmă sau pe vreun cuvânt al nostru, sărind pe neaşteptate din ascunziş şi să sfâşie prin insulte cuvintele noastre sănătoase, ci tot mai departe să stea şi de munte să se depărteze, sau altfel va fi lovit cu pietre şi se va strivi şi va pieri rău ca un om rău, căci pietre sunt pentru cei sălbatici cuvintele adevărate şi tari”. [„Cuvântarea a doua despre Dumnezeu” în Sfântul Grigorie de Nazianz, Cele cinci cuvântări despre Dumnezeu, trad. Pr. Gheorghe Tilea și Nicolae I. Barbu, Editura Herald, Bucureşti, p. 34]

[11]Sfântul Maxim Mărturisitorul, Περί τῶν πραχθέντων ἐν τῇ πρώτῃ ἐξορίᾳ, 12, PG 90, 148: „Regula evlavioasă a Bisericii recunoaște ca sfinte și aprobate acele sinoade care au fost caracterizate de corectitudinea dogmelor”. Sfântul Teodor Studitul, „Ἐπιστολή 24, Θεοκτίστῳ Μαγίστρῳ”, G. Fatouros (Ed.), Theodori Studitae Epistulae, vol. I, p. 66: „Biserica lui Dumnezeu a rămas însă nevătămată, chiar dacă multe săgeți au fost aruncate asupra ei și porțile Iadului nu au putut să o biruiască. Nici nu îngăduie să se facă sau să se spună ceva care stă împotriva regulilor și a legilor existente, cu toate că mulți păstori au acționat în multe feluri cu nesocotință și s-au numit pe sine biserică a lui Dumnezeu și după părerea lor au arătat grijă față de canoane, deși în realitate au acționat împotriva canoanelor … Un sinod, stăpâne, nu este deci când  doar se adună la un loc ierarhi și preoți, chiar dacă sunt mulți la număr (fiindcă zice, «mai bun este unul care împlinește voia lui Dumnezeu decât o mie care o nesocotesc»), ci când se adună în numele lui Dumnezeu, în cercetarea și păzirea canoanelor… Nu este îngăduit, nu este îngăduit, stăpâne, ca Biserica noastră și nici alta să facă ceva contrar legilor și canoanelor existente. Fiindcă, dacă se îngăduie aceasta, zadarnică e Evanghelia, zadarnice sunt și canoanele. Adică, fiecare, în timpul arhipăstoririi sale,  întrucât i se îngăduie să acționeze așa cum crede, dimpreună cu cei ce sunt de acord cu el, trebuie să fie un nou evanghelist, un alt apostol, alt legiuitor? În niciun caz. Fiindcă avem poruncă de la însuși apostolul ca, dacă cineva învață sau ne poruncește să facem ceva ce este în afara a ceea ce am primit și a ceea ce stabilesc canoanele sinoadelor întrunite din timp în timp, ecumenice și locale, să îl considerăm inadmisibil și să nu îl numărăm în preoția sfinților”.

[12]Sfântul Grigorie Palama, Ἀναίρεσις γράμματος Ἰγνατίου Ἀντιοχείας 3, ΕΠΕ 3, 608: „Fiindcă cei ai Bisericii lui Hristos sunt ai adevărului, iar cei care nu sunt ai adevărului nu sunt ai Bisericii lui Hristos și cu atât mai mult cu cât se mint așadar pe ei înșiși, numindu-se pe sine și unii pe alții păstori și arhipăstori sfinți. Căci cu adevărat noi nu am învățat că Creștinismul este definit de persoane, ci de adevăr și de acrivia credinţei”.

[13]Sfântul Teodor Studitul, „Ἐπιστολή 43, Ἰωσήφ ἀδελφῷ καί ἀρχιεπισκόπῳ”, în op. cit. (Fatouros), vol. 1, p. 125: „Iar tăcerea este parte a învoirii”.

[14]Πρός τόν εὐλαβέστατον ἐν Μοναχοῖς κύρ Διονύσιον” 5, în Γρηγορίου Παλαμᾶ Συγγράμματα, Ed. P. Hrístos, vol. 2, Tesalonic, 1966, p. 482: „Al treilea fel (de ateism), care nu este departe de ticăloasa pereche de mai sus, este acela de a renunța la a vorbi despre învățăturile lui Dumnezeu din pricina neevlavioasei evlavii …”

[15]Apoc. 3, 15-16

[16]V. Theodromia18 (2016) 478-487. Textul citat se află la pag. 485.

[17]V., de exemplu, „Ἐπιστολή 49, Ναυκρατίῳ τέκνῳ”, în op. cit. (Fatouros), vol. 1, p. 142: „Așa au făcut și sfinții aplicând iconomia, după cum a făcut și marele Chiril în privința aceasta; fiindcă în orice caz a așteptat o  vreme din pricina dificultății orientalilor de a judeca și a aplecării lor cu împătimire spre erezie, neconsiderându-l eretic pe cel care era cu adevărat eretic. Căci ce altceva a mediat, de vreme ce propovăduiau credința ortodox și totodată îl anatematizau pe cel pe care îl pomeneau? Fiindcă fiecare care este ortodox în toate dă anatemei în gând pe tot ereticul, chiar dacă nu o zice cu cuvintele”.

Sfântul Grigorie Palama, un sfânt anatematizat de ”confesiunea” romano-catholică. Un sfânt antipapist și delirul filopapist al ecumeniștilor

67057_sf-grigorie-palamaCu multă îndreptățire Biserica cea Una, Sfântă, Catholică (Universală, Sobornicească, atribut valabil doar pentru Ortodoxie – n.n.) și Apostolică a hotărât că în a doua Duminică a Postului Mare să fie pomenit Sfântul Grigorie Palama, Arhiepiscopul Tesalonicului. Duminica aceasta este plasată, nu întâmplător după Duminica Ortodoxiei, pentru că este a doua Duminică a Ortodoxiei. Dacă Biserica a luptat împotriva iconoclasmului care venea ca influență din Răsărit, de la evrei și musulmani, acum Biserica va avea o nouă provocare, de data aceasta venită din Apus. În această Duminică sărbătorim anatematizarea de către Biserică prin Sinoadele Isihaste (numite împreună Sinodul al IX-lea Ecumenic), a ereticului Varlaam de Calabria, care venise din Vest pentru a latiniza, a raționaliza credința ortodoxă (adică a o transforma în romano-catolicism).

Sfântul Grigorie Palama împreună cu Sfântul Fotie cel Mare și cu Sfântul Marcu al Efesului (Cei trei noi Ierarhi) sunt supranumiți “bătătorii de papi” și “surpătorii papilor”. Sfântul Grigorie Palama a condamnat cu tărie persoana lui Varlaam, panerezia papistă și secularizarea adusă de raționalismul european papistaș. De aceea până astăzi papistașii nu îl consideră sfânt pe Sfântul Grigorie ci îl numesc eretic și e condamnat de “Biserica” romano catolică.

În cartea „Cuvânt demonstrativ despre Purcederea Duhului Sfânt” Sf. Grigorie spune că: „din nou şarpele răutăţii, diavolul, se ridică împotriva Adevărului”, apoi spune că „acelaşi diavol care l-a inspirat pe Arie, pe Eunomie, pe Macedonie şi pe toţi ereticii, acelaşi a inspirat şi pe latini să introducă Filioque. Diavolul care este începutul, mijlocul şi sfârşitul răului, nu şi-a uitat tehnica sa cea rea şi avându-i pe latini (romano-catolici) ca organe docile, să introducă o erezie nouă despre Dumnezeu”.

Tot Sfântul Grigorie spune ceea ce avea să spună Sfântul Cosma Etolianul, şi anume că papa este un antihrist. (Pe Papa să îl anatematizaţi, pentru că el este cauza tuturor relelor (noilor erezii). Sf Cosma Etolianul, „Despre Credinţa Ortodoxă”.

Sfântul Grigorie Palama, referindu-se la blasfemia „purcederii Duhului Sfânt şi de la Fiul” le spune Romano-Catolicilor: „Nu vom începe nici un dialog cu voi până ce nu veți scoate adăugirea „şi de la Fiul” din învăţătura voastră de credinţă”.

„Nu vom avea nici un fel de comuniune cu voi, până când nu vă veți opri de a mai spune că Duhul Sfânt ar avea două Izvoare ale existenţei Sale, pentru că aţi alterat învăţătura lui Hristos. Până ce nu veţi reveni la învăţătura Sinoadelor Ecumenice nu ne vom împărtăşi împreună cu voi latinilor”.

Iată care este condiția Sfântului Grigorie Palama pentru a începe dialogul cu latinii, scoaterea Filioque din Marturisirea de Credința. (Conciliul II Vatican întărește erezia Filioque).

Sfântul Grigorie arată că în spatele Filioque se ascunde o altă învăţătură eretică şi anume puterea nelimitată a papei de a judeca singur ceea ce este drept pentru Biserică, care mai tâziu se va contura foarte bine în infaibilitatea papală. (Dacă Harul este creeat, el se poate depozita şi papa este cel care dispune de depozitul de Har). Se legiferează în felul acesta, împotriva învăţăturii Bisericii, un nou dumnezeu, un nou zeu, după modelul faraonic în care faraonul era şi zeu, în creştinismul apusean noul zeu devine papa.

La Sinodul IX Ecumenic (Constantinopol 1341, 1347, 1351) sunt condamnate învăţăturile papiste despre „lucrările create” şi „Lumina Taborcă creeată”, învăţând că Dumnezeu are Fiinţa şi Lucrările, care amândouă sunt necreeate, Fiinţa fiind necomunicabilă, în schimb lucrările necreate sunt comunicabile făpturii, de aceea şi Lumina lui Hristos de pe Muntele Tabor este necreeată. Papistașii creează o distanţă între Dumnezeu şi oameni, între care se interpune papa.

Sfântul Grigorie subliniază în scrisoarea „Către evlaviosul monah Dionisie” cum că tăcerea legată de problemele credinței este al treilea tip de ateism și de aceea atunci când e în pericol credința, tăcerea este vinovată.

Deși ne-am aștepta ca liderii Bisericii Ortodoxe să exploateze această comoară de învățătură patristică antieretică a Sfântului Grigorie Palama, urmând în mod smerit gândirii Sfinților Părinți, și în felul acesta să conducă pe eretici la pocăință și întoarcere la Adevăr, un grup ateologic de patriarhi, arhiepiscopi, episcopi și “teologi” laici nu numai că se îngrijesc de multe altele, dar sunt chiar diametal opuși a ceea ce a porncit Domnul Iisus Hristos, Apostolii, Părinții, Canoanele Bisericii, Sinoadele Ecumenice și Sfânta Tradiție a Bisericii.

Cu toții am devenit martori ai acestei apostazii, a vizitelor dintre ortodocşi şi eretici, îmbrăţişări, rugăciuni, recunoaşterea lor ca presupuse “Biserici”, semnând documente comune antiortodoxe, şi alte acţiuni similare. Delirul ecumenist a întrecut orice limită din partea patriarhului ecumenist, a episcopilor şi a delegaţiilor Bisericilor Ortodoxe la întronizarea noului Papa Francisc, la 19 martie 2013.

Numele “Francisc” nu este un nume întâmplător, la Assisi de unde era “Sfântul” Francisc se fac întâlnirile inter-religioase. Papa Paul II-lea a convocat prima întâlnire panreligioasă la Assisi în 1986.

În 2010 a participat şi patriarhul Bartolomeu la întrunirea de la Assisi.

Papa Francisc a primit inelul petrin care îl face “succesor al Sf. Ap Petru” în scaunul de la Roma, păstrând (umilul, iubitorul de săraci, simplul slujitor papa Francisc I) toate prerogativele papale, insistând aspura primatului papal luciferic, (inclusiv infaibilitatea ex catedra).

Ceea ce este important de subliniat este faptul că Biserica ortodoxă nu se bucură şi nici nu ia parte împreună cu papistaşii la alegerea şi întronizarea noului Papa Francisc I. Aşa numiţii “reprezentanţi” ai Bisericii Ortodoxe se reprezintă doar pe ei însişi (Patriarhul Ecumenic Bartolomeu, Patriarhul Theodoros, Patriarhul Antiohiei, Ioan Ziziulas, dl Chiril Patriarh al Moscovei, Patriarhul Irineu al Serbiei, Patriarhul din România, Daniel, Arhiepiscopul Hrisostom, Arhiepiscopul Atenei și toată Grecia, Ieronim B), chiar dacă au trimis scrisori de felicitare în care se exprimă total ateologic „frate iubit şi sfinte episcop al Romei” sau „sărutare a dragostei în Hristos”, iar căzuta Romă este numită  „Tron Apostolic”, iar erezia papismului a fost numită „Biserica Romano-Catolică şi biserică Soră”, care trebuie să aducă „mărturie comună creştină în lume”.

La întronizarea Papei au participat aproape toată gruparea episcopilor ecumenişti nepocăiţi (avându-l în frunte pe Bartolomeu care a şi dat “sărutul păcii” în “liturghia” papistaşă), care i-au adus daruri şi sărutări, plecăciuni şi sărutări de mâini.

Cu toate acestea Biserica Ortodoxă, cea Una, Sfântă, Catholică şi Apostolică nu a fost prezentă, ci a lipsit, nu s-a bucurat ci s-a întristat. E posibil ca acestă grupare să reprezinte Biserica Ortodoxă? Bineînţeles că nu.

Cine a autorizat pe patriarhul, arhiepiscopii, episcopii aceştia de a merge la Roma şi a face acţiunile menţionate mai sus? Ce sinod panortodox le-a dar voie? Desigur, nici unul. Credeţi că aveţi consimţământul Bisericii?

Sinoadele Locale nu pot să dea consimţăminte arbitrare, fără a avea consensul Bisericii. Au renunţat papistaşii la ereziile lor ca să poată exista un astfel de consimţământ panortodox? Nu. Pentru a lua o astfel de decizie trebuie eliminate cauzele, şi anume ereziile şi apoi se poate lua decizia deplinei comuniuni cu Roma (primatul papal, Filioquie, infaibilitatea, etc). Aceasta decizie trebuie sa fie in concordanta cu Traditia Bisericii si Sfintele Canoane.

Pleroma Bisericii este împotriva acestei trădări a credinţei, îi pare rău şi sângerează datorită acţiunilor nebuneşti ale acestor (episcopi) ecumenişti.

Sfântul Grigorie Palama le răspune acestor episcopi ecumenişti: „Cei ce nu sunt cu Adevărul nu sunt nici cu Biserica lui Hriostos”.

Ecumeniştii nu sunt cu Adevărul şi nici cu Biserica lui Hristos. Sinodiconul Ortodoxiei spune: „Lui Varlaam şi Achindin, Nikifor Greogora şi urmaşilor acestora Anatema (de 3 ori).” „Anticanonicului şi ereziarhului papă şi patriarh al Romei celei Vechi, Francisc I şi celor ce se împărtăşesc cu el, Anatema (de 3 ori)!” (anatema rostită de Mitropolitul de Pireu Serafim).

Nu ne-am putea imagina să îl vedem pe Sfântul Palama felicitând pe noul papă ales, sau a participa la întronizarea lui, a-i oferi cadouri, a se ruga împreună cu el, să se sărute, să-i sărute mâna.

Să alegem cu cine vrem să mergem înainte, cu fiara sau cu Mielul Înjunghiat? Cu ereticii ecumeniști nepocăiți sau cu sfinții?

Protopresbiter Anghelos Anghelacopulos, parohia Agia Paraschevi, Pireu

26-03-2013

Traducere din limba greacă de preot Matei Vulcănescu

Apariție editorială: Protopresbiter Theodoros Zisis: „Întreruperea pomenirii nu este schismă. Lămuriri necesare”.

coperta_theodoros_zisis_ingradirea_nu_este_schisma.jpgMarcat de carențe, pseudosinodul  întrunit în luna iunie a anului 2016 în localitatea Kolymbari din Creta nu numai că nu a  reprezentat totalitatea episcopilor și credincioșilor ortodocși, din acest motiv neavând caracter panortodox și neexprimând nici unitatea Bisericii, dar în primul rând nu a exprimat cugetul ortodox al Bisericii celei Una, Sfinte, Sobornicești și Apostolice și a atacat dogme și învățături fundamentale și esențiale.

Din acest motiv era de așteptat ca acest „sinod” să nu fie acceptat de pleroma dreptcugetătoare a Bisericii, de clerici și mireni. Aceștia, aplicând tradiția canonică a evlaviei, au întrerupt pomenirea episcopilor care au semnat sau au acceptat  hotărârile „sinodului” și au trecut la așa-numita îngrădire, pe baza Canonului 15 al Sinodului I-II (861), convocat de Sfântul Fotie  cel Mare.

Acest gest a generat multe semne de întrebare în rândul credincioșilor neinformați cu privire la subiectele legate de credință și a declanșat persecutări și  calomnii din partea anumitor episcopi neinstruiți sau devotați ereziei ecumenismului împotriva clericilor curajoși și mărturisitori, care, urmând Sfinților Apostoli și Sfinților Părinți, nu vor accepta  panerezia ecumenismului, încununată acum chiar și cu recunoaștere sinodală.

În această broșură din seria „Kairos” răspundem unor întrebări care apar și îi preocupă pe credincioși, însă demonstrăm și caracterul nejustificat al persecutării celor care încercăm să apărăm Biserica de erezii și de schisme. Ne aflăm din nou în fața pericolului apariției unei schisme, pe care o creează însă susținătorii pseudosinodului din Creta, nu noi, cei care ne luptăm împotriva acestuia. Pacea în sânul Bisericii nu va fi restabilită prin persecutări și calomnii, ci prin respingerea hotărârilor eretice ale pseudosinodului din Creta prin intermediul unui nou sinod ortodox.

„Să se aducă la cunoștința conducerilor bisericești în mod categoric că în cazul în care vor continua să participe și să susțină panerezia ecumenismului intercreștin și interreligios, calea pe care se impune să o urmeze credincioșii, clericii și mireni, calea mântuitoare, canonică și în duhul Sfinților Părinți este neîmpărtășirea, adică întreruperea pomenirii episcopilor, care se fac împreună responsabili și părtași la erezie și înșelare. Nu este vorba de schismă, ci de mărturisire bineplăcută lui Dumnezeu, așa cum au procedat Părinții din vechime, însă așa au făcut și în zilele noastre episcopi mărturisitori, printre care se enumeră vrednicul de laudă și venerabilul fost Mitropolit de Flórina, Augustin, și Sfântul Munte”1.

Septembrie 2017 Protopresbiter Theodoros Zisis

1 Secția de Teologie Pastorală și Socială a Facultății de Teologie a Universității „Aristotel” din Tesalonic și Societatea de Studii Ortodoxe (organizatori), Οἰκουμενισμός, Γένεση-Προσδοκίες-Διαψεύσεις, Πρακτικὰ Διορθοδόξου Ἐπιστημονικοῦ Συνεδρίου, Sala de Festivități a Universității „Aristotel” din Tesalonic, 20-24 septembrie 2004, Ed. Theodromia, Tesalonic, 2008, p. 1029.

Cartea poate fi comandată la adresa sfintiimarturisitori at gmail.com. Preț  este de 5 lei, plus taxele poștale. Întrucât, taxele poștale uneori depășesc valoare unei cărți, vă rugăm să comandați minim 5 cărți, iar cele care vă prisosesc să le dați altora, fie gratis, fie să vă recuperați banii.

Sursa: http://ortodoxinfo.ro/2018/03/01/aparitie-editoriala-protopresbiter-theodoros-zisis-intreruperea-pomenirii-nu-este-schisma-lamuriri-necesare/