Învierea lui Hristos nu trebuie sărbătorită ca un eveniment istoric și social, ci ca unul existențial, ceea ce echivalează cu împărtășirea din harul Învierii. Postul de dinaintea Sărbătorii, care durează șapte săptămâni, și nevoința ascetică țintesc spre desăvârșita împărtășire din taina Învierii.
Însă, așa cum ne învață toți Sfinții Părinți, pentru acest lucru, este nevoie atât de curățirea simțurilor trupești, cât și de cea a celor sufletești. Omul are trup și suflet, și de aceea are simțuri trupești și simțuri sufletești. Într-un tropar, Sfântul Ioan Damaschin scrie: „Să ne curățim simțurile și să vedem pe Hristos strălucind cu neapropiata lumină a Învierii. Şi, cântându-I cântare de biruință, luminat să-L auzim zicând: bucurați-vă”. Așadar, curățirea este o condiție necesară pentru vederea de Dumnezeu și pentru comuniunea cu Acesta. Sfântul Grigorie Teologul spune: „De aceea, să te curățești mai întâi pe tine pentru ca să se curățească și cei din jurul tău”.
Scopul vieții duhovnicești este ca omul să se unească cu Hristos înviat din morți și să îl vadă pe Acesta în inima sa. Hristos înviază în inimă, omorând gândurile de răzvrătire care sunt sădite acolo de diavoli și zdrobind patimile și atacurile păcatului, la fel cum a zdrobit pecețile mormântului (Sfântul Maxim Mărturisitorul). Prin urmare, nu suntem în fața unei sărbători exterioare și ceremoniale, ci a unui praznic lăuntric și existențial. Astfel privind lucrurile, Sfântul Grigorie Teologul ne îndeamnă să nu facem din Înviere o petrecere lumească, ci să o sărbătorim cu sfințenie și să ne îndepărtăm de duhul lumesc.
Împărtășirea din taina Învierii înseamnă trăirea îndumnezeirii. Cel care a început să înțeleagă puterea tainică a Învierii a cunoscut din experiență scopul pentru care Hristos a zidit lumea (Sfântul Maxim Mărturisitorul). Cu adevărat, omul a fost creat pentru a ajunge la îndumnezeire, iar lumea – pentru a se sfinți prin om. Prin urmare, cei care încep să înțeleagă puterea tainică a Învierii ajung la îndumnezeire și împlinesc scopul existenței lor pe pământ. În acest fel, aceștia dobândesc o mare cunoștință.
Sfântul Apostol Pavel ne recomandă tuturor să dăm vieții noastre un asemenea curs, scriind că, prin Botez, ne-am îngropat cu Hristos în moarte, „pentru ca, precum Hristos a înviat din morți, prin slava Tatălui, așa să umblăm și noi întru înnoirea vieții” (Rom. 6, 4). Această renaștere este absolut necesară, pentru că altfel, omul moare duhovnicește, după cuvântul Apostolului Pavel: „căci dacă viețuiți după trup, veți muri, iar dacă ucideți cu Duhul faptele trupului, veți fi vii. Căci câti sunt mânați de Duhul lui Dumnezeu, sunt fii ai lui Dumnezeu” (Rom. 8,13-14).
***
Învierea lui Hristos este cel mai mare eveniment din istorie. Ea înseamnă învierea și îndumnezeirea firii omenești și nădejdea de îndumnezeire și de înviere a propriului nostru ipostas. Pentru că s-a găsit tratamentul, acum există speranța de viata. Prin Învierea lui Hristos, viața și moartea capătă un alt înțeles. Deja nu mai considerăm că viața este reprezentată de totalitatea evenimentelor istorice, ci de comuniunea cu Dumnezeu. De asemenea, nu mai considerăm că sfârșitul acestei vieți înseamnă moarte, pentru că moartea este îndepărtarea omului de Hristos, în vreme ce despărțirea sufletului de trup nu este decât un somn temporar. Tocmai pentru că se simte în comuniune cu Hristos înviat din morți, Sfântul Apostol Pavel poate să mărturisească: „Căci sunt încredințat că nici moartea, nici viața, nici îngerii, nici stăpânirile, nici cele de acum, nici cele ce vor fi, nici puterile, nici înalțimea, nici adâncul și nicio altă făptură nu va putea să ne despartă pe noi de dragostea lui Dumnezeu, cea întru Hristos Iisus, Domnul nostrum” (Rom. 8, 38-39).
Într-un cuvânt de învățătură – un adevarat imn de biruință – al Sfântului Ioan Gură de Aur, se spune că, prin Învierea lui Hristos, au fost depășite toate problemele omenești:
Nimeni nu trebuie să plângă pentru sărăcie și, în general, pentru lipsa celor necesare, pentru că „s-a arătat Împărăția cea de obște”.
Nimeni nu trebuie să jelească pentru păcatul pe care l-a făcut, pentru că „din mormânt iertare a răsărit“.
Nimeni nu trebuie să se teamă de moarte, pentru că „ne-a izbăvit pe noi moartea Mântuitorului”.
Acest „nimeni” este absolut, pentru că izvorăște din Învierea lui Hristos. Cu cât ne închidem mai mult în relativ și ne îndepărtăm de absolutul lui „nimeni”, cu atât mai mult vom plânge, vom jeli și ne vom teme.
Arhimandrit Hierotheos Vlachos, Predici la Marile Sărbători. pp. 249-251.
Ortodoxia mărturisitoare 