Sfintele CANOANE cer ÎMPĂRTĂȘIRE ZILNICĂ în SAPTĂMÂNA LUMINATĂ. Nu există dublu standard preot-laic în problema pregătirii pentru Euharistie. După cum veți vedea, Sinodul Trulan sau „in Trullo”, ori „Quinisext” adică „Cinci-șase Ecumenic” se exprimă în acest sens la sfârșitul secolului VII d. Hr. (691), prin canonul 66. Hotărârile sale sunt primite și de Sinodul VII Ecumenic, cu un secol mai apoi (787 d. Hr.). Prin urmare, nu este vorba de perioada primară a Bisericii (pentru cei care susțin retorica lui „aceasta se făcea numai în Biserica primară” etc), ci de plin Ev Mediu. Iar canonul a fost dat ca sa fie ținut de întreaga Biserică și nu a fost abrogat niciodată (poate doar de cei care refuză să pună în practică acest canon, ignorându-l sau considerându-l căzut în desuetudine – n.n.).
În plus, Săptămâna Luminată este toată O SINGURĂ ZI. Paștile nu țin trei zile, cum greșit tot repetă unii și a pătruns și în calendarele bisericești! Fiecare zi a Săptămânii Luminate este mai mult decât o Duminică. Se cânta în fiecare zi toată slujba din noaptea privegherii Paștilor Învierii (Paștile Crucii sunt Vinerea Mare). Singurele lucruri care diferă sunt:
1. faptul că nu se ia și lumină (de la candelă / lumânare) la început și nu se citește Evanghelie în pridvorul bisericii, ci se ia doar Lumina (și Adevăratul Miel Pascal) de la sfârșit, adică Sfânta Împărtășanie!
2. faptul că slujba se cântă, ca și în noaptea privegherii de Paște, combinată cu slujba din Duminicile obișnuite, dar se schimbă glasul, trecându-se, în fiecare zi a Săptămânii Luminate, la alt glas. La privegherea din noptea Paștilor Învierii slujba se combină, deci, cu slujba din Duminicile glasului I de peste an. În Lunea Luminată cu slujba Duminicilor glsului II de peste an. Și tot așa, până Sâmbăta…
Iar această Săptămână, ”Sâmbăta a Sâmbetelor” (Sabbath al Sabbath-urilor, Odihnă a Odihnelor) și „Sărbătoare a Sărbătorilor”, Înșeptita Zi a Opta, este Înșeptita Zi Întâi (naștere, spre veșnicie) și a Opta (renaștere în veșnicie) ca UNA (Duminica este „ziua una”, nu „ziua întai”- conform traducerii corecte la Facere 1, 5). Ziua a opta și erupere-pregustarea a „Zilei celei Neînserate a Împărăției”, Paștile Domnului petrecut Duminica, se încununează cu o Duminică, a opta numarată din Duminica Paștilor, dacă este să luăm fiecare zi din Săptămâna Luminată ca Duminică. Aceasta este cunoscută (nu numai la români) ca „Duminica Tomei”, însa în cărțile de cult (Penticostar) poartă și numele de ANTIPASCA, adica cea care închide crugul strict al Zilelor Paștilor (pentru că mai apoi urmează după-prăznuirea până în ajunul Înalțării). Pe de altă parte, toată perioada Cincizecimii cuprinde șapte săptămâni, și, deci, șapte Duminici, care se încununează cu Săptămâna Prăznuirii Cincizecimii (va fi din nou harți), și se sfârșește cu o A OPTA DUMINICĂ, care este Duminica Tuturor Sfinților. Iar Sfinții sunt roada eshatologică a Paștilor, Înălțării lui Hristos și Pogorârii Duhului Sfânt.
Iata ce spune si par. Petru Pruteanu in problema Impartasirii Continue in Saptamana Luminata:
„Iar acum despre împărtăşirea în Săptămâna Luminată. Canonul 66 Trulan (anul 691) cere ca creştinii „să se îndestuleze cu Sfintele Taine” pe parcursul întregii Săptămâni Luminate, chiar dacă în această săptămână specială nu se posteşte nici măcar miercurea şi vinerea. Deci e clar că împărtăşirea se face fără post, căci ori nu se punea Liturghie, ori se continua postul. Ideea de a lega postul de împărtăşire se referă în primul rând la ajunarea înainte de primirea Sfintelor Taine, adică la primirea împărtăşaniei după cel puţin 6 sau chiar 9 ore de nemâncare (nu ca romano-catolicii, care se împărtăşesc la o oră după masă). Iar dacă e să ne referim la postul de durată, atunci este suficient postul de 7 săptămâni pe care l-am ţinut şi nu-i nevoie, ba chiar este interzis să-l continuăm; vom posti în zilele de miercuri şi vineri, şi în celelalte trei Posturi de peste an. La urma urmei, preoţii nu postesc în Săptămâna Luminată pentru a se împărtăşi, şi nu-i clar de unde s-a luat ideea că mirenii ar trebui?! Cu toate acestea, consider că au dezlegare la împărtăşire în zilele Săptămânii Luminate doar cei care au ţinut întregul post, duc o viaţă creştină echilibrată şi-L doresc întotdeauna pe Hristos (nu doar în posturi), pentru că nu percep împărtăşirea ca o răsplată pentru nevoinţa lor, ci ca un medicament pentru bolile sufleteşti.
Deci fiecare creştin este chemat să se pregătească de împărtăşanie şi să o ceară de la preot mai ales în ziua de Paşti, iar dacă preotul i-o refuză fără temei, adică fără ca omul să aibă păcate opritoare, ci inventând tot felul de pretexte, consider că persoana în cauză ar trebui să meargă la o altă biserică şi la un alt preot (dar numai dacă dacă motivul plecării într-o altă parohie este unul binecuvântat, şi nu unul viclean). Situaţia aceasta, care este pe larg răspândită mai ales în Republica Moldova, trebuie să dispară cât mai curând, mai ales că şi ierarhia superioară a Bisericii Ortodoxe Ruse a dat directive clare preoţilor de a nu limita accesul credincioşilor la potirul euharistic fără motive canonice evidente (a se vedea Hotărârile Soboarelor Arhiereşti din 2011 şi 2013). Deci, să căutăm duhovnici înţelepţi, iar dacă i-am aflat, să ascultăm de ei şi, sub îndrumarea lor, să ne împărtăşim cât mai des cu Sfintele Taine. Să nu ne dăm sufletul pe mâna oricui.
Sunt cazuri când unii creştini s-au apropiat la Paşti să se împărtăşească, iar preotul i-a făcut de râs în faţa întregii Biserici spunându-i: „…şapte săptămâni nu ţi-au de ajuns să te împărtăşeşti? De ce strici obiceiurile satului?”. Eu însă l-aş întreba pe un astfel de preot: “patru ani de studenţie la teologie nu ţi-au fost de ajuns să te hotărăşti: ori devii preot serios, ori te duci să paşti vacile, căci “iconomii Tainelor lui Dumnezeu” (I Corinteni 4:1) nu pot să spună aşa prostii…”. Şi astfel de replici nu trebuie spuse în bătaie de joc, ci cu durere pentru Biserica lui Hristos, care a ajuns să fie slujită de astfel de oameni incompetenţi. Un preot adevărat nu numai că nu opreşte oamenii de la împărtăşire, ci îi cheamă şi-i învaţă să trăiască în aşa fel încât să se poate împărtăşi la fiecare Liturghie. Şi atunci însuşi preotul se bucură de o cu totul altă viaţă a creştinilor din parohia sa. “Cine are urechi de auzit, să audă!”. ”
Marian Maricaru
Sursa: http://acvila30.ro/pastile-tin-sapte-zile-ca-una-nu-trei-sfintele-canoane-pecetluite-de-sf-sinoade-ecumenice-cer-impartasire-zilnica-in-saptamana-luminata-celor-care-nu-se-afla-sub-epitimie/
Ortodoxia mărturisitoare 