NU VOM PROVOCA SCHISMĂ. Sfintele Taine sunt valide și fără pomenirea episcopului.

Ce reiese din Canonul 15 al Sinodului I-II din Constantinopol. Sfânta Liturghie nu se săvârșește în numele episcopului.

Pentru a înlătura deci aceste griji și pentru a liniști cugetele anumitor persoane, ale celor bine intenționate, desigur, vom da următoarele explicații: Întreruperea pomenirii episcopului eretic sau cu cuget eretic este recomandată  de Canonul 15 al Sinodului I-II (861) al Sfântului Fotie cel Mare, atunci când episcopul propovăduiește în public, „cu capul descoperit”, adică fățiș, direct, o anumită erezie condamnată de Sinoade sau de Sfinții Părinți^[1]. Din acest canon rezultă următoarele:

1. a) Întreruperea pomenirii se referă la episcopul locului și nu la toți episcopii Bisericii. Fiecare cleric întrerupe pomenirea propriului său episcop.
2. b) Întreruperea pomenirii nici nu se recomandă și nici nu se impune să fie organizată, să se facă adică de mai multe persoane, să nu fie izolată. Și un singur preot poate să purceadă la întreruperea pomenirii episcopului.
3. c) Episcopul a cărui pomenire se întrerupe trebuie nu doar să aibă cuget eretic, ci și să propovăduiască în public erezia.
4. d) Această întrerupere a pomenirii este numită în Canon „îngrădire”: „îngrădindu-se pe sine de comuniunea cu cel ce se numeşte episcop” (τῆς πρός τόν καλούμενον Ἐπίσκοπον κοινωνίας ἑαυτούς ἀποτειχίζοντες). Nu sunt două lucruri diferite îngrădirea și întreruperea pomenirii. Nu există altă îngrădire în afara întreruperii pomenirii, astfel încât să poată crede cineva că se îngrădește fără să treacă la întreruperea pomenirii.
5. e) Această îngrădire nu provoacă schismă, fiindcă nu se îngrădește nimeni de Biserică, ci de erezie;^[2] nu se îngrădește de un episcop ortodox, ci de un așa-zis episcop, (τόνκαλούμενονἐπίσκοπονἑαυτούςἀποτειχίζοντες), pe care canonul îl numește în continuare „pseudoepiscop” (ψευδεπίσκοπο) și „pseudoînvățător” (ψευδοδιδάσκαλο).

f) Cei care întrerup pomenirea episcopului care are cuget eretic nu săvârșesc un delict canonic, de aceea nici nu se supun judecății și pedepsei canonice, adică nu trebuie să fie trimiși la tribunale episcopale sau sinodale.

1. g) Și nu numai că nu trebuie să fie trimiși la tribunale și să fie pedepsiți, ci dimpotrivă, trebuie să fie cinstiți deoarece apără Biserica de schisme și de dezbinări, nu provoacă schismă. Schismele le provoacă episcopii cu cuget eretic.
2. h) Nu este necesar ca episcopul cu cuget eretic să fi fost condamnat de un sinod, pentru ca întreruperea pomenirii acestuia să se facă după condamnarea sa sinodală. Aceasta este permisă și înainte de condamnarea sinodală („înainte de cercetarea sinodală”). Canonul este clar și doar cei agramați și neinstruițiau dificultăți în a-l înțelege sau unii îl interpretează greșit pentru a se sustrage prevederilor canonului: „unii ca aceştia (cei care întrerup pomenirea) nu numai că nu se vor supune certării canoniceşti, desfăcându-se pe sineşi de comuniunea cu cel ce se numeşte episcop chiar înainte de cercetarea sinodicească, ci se vor învrednici şi de cinstea cuvenită celor ortodocşi. Căci ei nu au osândit pe episcopi, ci pe pseudoepiscopi şi pe pseudoînvăţători şi nu au rupt cu schismă unitatea Bisericii, ci s-au silit să izbăvească Biserica de schisme şi de dezbinări”.
3. i) Constituie o absurditate din punct de vedere logic, teologic, bisericesc și juridic a admite că întreruperea pomenirii provoacă schismă. Este cu putință ca însăși Biserica, într-un canon al unui sinod oficial și celebru, la care a prezidat chiar Sfântul Fotie cel Mare, ilustru învățător, teolog, canonist, jurist, filosof, precum și mulți alți episcopi, să recomande săvârșirea schismei și nu doar împotriva Bisericii, ci chiar și împotriva lor înșiși, ca episcopi? Prin sinoade Biserica încearcă să își păstreze membrii în cadrul hotarelor sale, păzindu-i de erezii și de schisme. Este posibil să le spună „întrerupeți pomenirea episcopului și ieșiți din Biserică”?
4. j) Cel care întrerupe pomenirea aplică recοmandarea canonică în timpul săvârșirii Sfintei Liturghii, în timp ce slujește; aceasta înseamnă că potrivit canonului este permisă săvârșirea Sfintei Liturghii fără ca episcopul să fie pomenit; nu stabilește că cel ce întrerupe pomenirea trebuie să fie oprit de la slujire fiindcă pasămite SfântaLiturghie se săvârșește „în numele episcopului” și acolo unde episcopul nu este pomenit tainele sunt invalide, potrivit opiniei insolite și eronate a Mitropolitului Pergamului, Ioannis Zizioulas, în favoarea căreia nu există nicio mărturie scripturistică sau a Sfinților Părinți, ci doar episcopocentrismul eretic și despotismul de tip papal. Ar fi recomandat vreodată să se facă taine nevalide Sfântul Fotie cel Mare și ceilalți Părinți purtători de Dumnezeu de la Sinodul I-II, care recomandă întreruperea pomenirii? Toate tainele și Sfânta Liturghie se săvârșesc în numele Sfintei Treimi sau în numele Mântuitorului Iisus Hristos și nu în numele episcopului. Nu este nevoie să dezbatem mai mult lucruri de la sine înțelese. Menționăm doar cu titlul ilustrativ ceea ce le spune Sfântul Pavel corintenilor, care se dezbinaseră împărțindu-se în grupe de adepți, în fruntea cărora puneauunii apostoli-învățători, și nu pe Hristos. Sfântul Apostol Pavel se revoltă spunând că Hristos este Începătorul mântuirii, cel care S-a răstignit pentru noi și în numele lui Hristos se săvârșesc Tainele. „Oare s-a împărţit Hristos? Nu cumva s-a răstignit Pavel pentru voi? Sau fost-aţi botezaţi în numele lui Pavel? Mulţumesc lui Dumnezeu că pe nici unul din voi n-am botezat”^[3]. Dacă deci cerescul și văzătorul de Dumnezeu Pavel afirmă că nu săvârșește Taina Botezului în numele său, cât egoism și câtă mândrie papală ascunde oare opinia ziziouliană potrivit căreia Sfânta Liturghie se săvârșește „în numele episcopului”? Însuși Domnul, trimițându-i pe ucenici la propovăduire, le-a poruncit să boteze în numele Sfintei Treimi: „Drept aceea, mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh”^[4]. Iar atunci când a instituit și a întemeiat Taina Sfintei Euharistii, în timpul săvârșirii Cinei celei de Taină, nu a zis aceasta să o săvârșiți în numele vostru, ci ca să mă pomeniți pe mine: „Aceasta să faceţi spre pomenirea Mea”^[5].

Sfânta Liturghie și celelalte slujbe încep cu invocarea Sfintei Treimi: „Binecuvântată este Împărăţia Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh” și „În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh” sau „Binecuvântat este Dumnezeul nostru, totdeauna …”. Nu începem prin invocarea numelui episcopului. Episcopii indiferenți și neinstruiți, dintre care unii nu pot nici măcar să citească predicile pe care li le descriu alții, să facă efortul să caute într-un lexicon al Noului Testament (Concordantia) cuvântul „nume”, să vadă al cui nume îl invocau Sfinții Apostoli ca să săvârșească minuni. În numele unuia dintre ei sau toate, în nenumărate întâmplări și situații, se făceau „întru numele Domnului nostru Iisus Hristos”, „chemând numele lui Hristos”? De altfel, și în rugăciunea „Nimeni din cei legaţi cu pofte şi cu desfătări trupeşti nu este vrednic…”, pe care episcopul sau preotul o rostesc în timpul cântării Imnului Heruvic înaintea Sfintei  Mese, mărturisesc că Hristos este slujitorul Tainei, „Cel ce aduci (jertfa) și Cel ce Te aduci (ca jertfă)”, și nu episcopul și nici preotul: „Căci Tu ești Cel ce aduci (jertfa) și Cel ce Te aduci (ca jertfă), Cel ce primești (jertfa) și Cel ce Te împarți, Hristoase, Dumnezeul nostru”. De asemenea, în timpul micii slujbe a Luării Vremii, de dinaintea Proscomidiei, slujitorii Îl roagă pe Hristos să trimită mâna Sa ca să săvârşească Jertfa cea fără de sânge: „Doamne, trimite mâna Ta dintru înălţimea locaşului Tău…”. Pomenirea episcopului se face din alte motive și nu fiindcă reprezintă un element esențial al Tainei, fără de care Taina este pasămite invalidă. În ce Dogmatică Ortodoxă se învață această învățătură eronată? Episcopul este pomenit pentru a se arăta că cel care pomenește și cel care este pomenit au aceeași credință, că ambii sunt ortodocși, că cel pomenit are aceeași credință cu cel care pomenește, că au aceeași cugetare și aceeași credință. Nu subestimăm locul însemnat, esențial, pe care episcopul îl are în Biserică, după cum spune și Sfântul Igatie al Antiohiei, însă toate acestea sunt valabile atunci când este vorba de un episcop ortodox, și nu de un pseudoepiscop.

Prin urmare, potrivit canonului, cel care întrerupe pomenirea continuă să slujească și nu se supune „osândei canonice”, iar  dacă i se impune vreo pedeapsă de oprire de la slujire sau de caterisire de către tribunalele „bisericești” competente, această pedeapsă, necanonică fiind, este invalidă și inaplicabilă.  Vai și amar ar fi fost dacă Sfinții Părinți care erau persecutați și caterisiți de sinoade eretice se supuneau și făcea ascultare față de hotărârile episcopilor eretici. Ar fi fost desfiinţată Ortodoxia.

^[1]Canonul 15 al Sinodului I-II (861): „Cele ce sunt rânduite pentru presbiteri, episcopi şi mitropoliţi, cu mult mai vârtos se potrivesc pentru patriarhi. Drept aceea, dacă vreun presbiter, sau episcop, sau mitropolit ar îndrăzni să se depărteze de comuniunea cu propriul său patriarh şi nu ar pomeni numele acestuia, precum este hotărât şi rânduit în dumnezeiasca slujbă tainică, ci mai înainte de înfăţişarea în faţa sinodului şi de osândirea definitivă a acestuia ar face schismă, Sfântul Sinod a hotărât ca acela să fie cu totul străin de toată preoţia, dacă numai se va vădi că a făcut această nelegiuire. Şi acestea s-au hotărât şi s-au pecetluit pentru cei ce sub pretextul oarecăror vinovăţii se depărtează de întâii lor stătători şi fac schismă şi rup unitatea Bisericii. Căci cei ce se despart pe sine de comuniunea cea cu întâiul stătător al lor pentru oarecare eres osândit de sfintele sinoade sau de Părinţi, fireşte adică, de comuniunea cu acela care propovăduieşte eresul în public şi cu capul descoperit îl învaţă în Biserică, unii ca aceştia nu numai că nu se vor supune certării canoniceşti, desfăcându-se pe sineşi de comuniunea cu cel ce se numeşte episcop chiar înainte de cercetarea sinodicească, ci se vor învrednici şi de cinstea cuvenită celor ortodocşi. Căci ei nu au osândit pe episcopi, ci pe pseudoepiscopi şi pe pseudoînvăţători şi nu au rupt cu schismă unitatea Bisericii, ci s-au silit să izbăvească Biserica de schisme şi de dezbinări” [Cf. Arh. Prof. Dr. Ioan N. Floca, op.cit. p. 346–347].

^[2]A se vedea referitor la aceasta Protopresbiter Theodoros Zisis, „Ἀποτείχιση ἀπό τήν αἵρεση, ὄχι ἀπό τήν Ἐκκλησία”, în Theodromia 19 (2017) 3-13.

^[3]I Cor. 1, 13-14.

^[4]Mt. 28, 19.

^[5]Lc. 22, 20.

Protoprezbiter Theodoros Zisis, Îngrădirea nu este schismă, trad. Emanuel Dumitru, Suceava, 2018, pp. 32-41