Care este SOARTA PRUNCILOR NEBOTEZAȚI morți prematur – accidental sau voit (avort)? Partea I

152418_prunciPuțini Părinți au luat poziție în termeni clari referitor la acest subiect: pentru cei care considerau embrionul sau fetusul ca având însușiri specific umane, întrebarea se punea în mod mai general, anume care este soarta pruncilor morți prematur; în ceea ce-i privește pe adepții însuflețirii ulterioare, abordarea acestei probleme nu era deloc comodă.

Poziția Părinților latini

Tertulian  – care, să ne amintim lucrul acesta, consideră că omul are suflet desăvârșit din momentul zămislirii sale – pomenește de existența unei credințe potrivit căreia „sufletele celor morți înainte de vreme pribegesc pe pământ până ce-și completează numărul anilor pe care i-ar mai fi putut trăi dacă n-ar fi intervenit moartea pe neașteptate”. Ar fi ilogic însă să admitem, pe de o parte, că sufletul are de petrecut aici vremea care i-a fost răpită din viață și, pe de altă parte, că un suflet lipsit de trup ar putea „parcurge șirul vieții”, dat fiind că „vârsta omului nu poate fi concepută fără trup, fiindcă vârstele sunt socotite în raport cu trupul”. El spune că „la înviere, își vor primi trupurile din care au plecat”. Credința despre care vorbește presupune în chip absurd că un suflet de optzeci de ani ar putea să redobândească trupul unui copil de o lună. Ea implică, de asemenea, întrebarea dacă sufletul care ar continua să viețuiască printre noi ar avea de suferit obișnuitele vicisitudini ale existenței omenești. Lucru cu neputință admis, căci „cum va putea trece prin toate acestea fără trup”? N-ar fi oare aceasta o „viață fără viață”? În ceea ce-l privește, Tertulian crede că sufletul, la orice vârstă ar muri copilul, „rămâne în cele mai de jos ale pământului (adică în infern) până în acea zi (a judecății) în care îi este făgăduită starea desăvârșită prin care se ajunge la plinătatea vieții îngerești”. „Cele de jos” nu înseamnă aici un loc de osândă, ci, potrivit înțelesului celor vechi, lipsit de orice conotație negativă, locul în care morții stau în așteptarea judecății din urmă și a învierii. Pentru cei răpiți înainte de vreme din lume – pe care Tertulian îi numește ahores, aceste locuri de jos sunt chiar bune; astfel n-ar fi potrivite ca să primească sufletele celor „puri și inocenți datorită vâstei lor”.

O cu totul altă părere are Fericitul Augustin, deoarece pentru el păcatul originar își pune pecetea pe toate făpturile omenești chiar din momentul zămislirii lor, care, prin legea firii căzute, se săvârșesc în chip păcătos, prin pofta trupească. Aceasta înseamnă nu numai că toți oamenii moștenesc din chiar acel moment relele pe care păcatul lui Adam le-a transmis firii omenești (suferința, stricăciunea și moartea), dar și vinovăția aceluia. Cei nebotezați nu s-au spălat de acest păcat, care face parte din însăși firea omenească. Ei n-au fost scoși din robia întunericului și sunt sortiți focului veșnic. Fiind aruncați de la fața lui Dumnezeu, ei se află în stare de mare suferință, care este însă atât de grea ca a celor care, prin faptele rele săvârșite, pe lângă păcatul strămoșesc, au și propriile lor păcate. Poziția Fericitului Augustin – al cărei caracter radical se explică prin aceea că se opune lui Pelagiu, care, dimpotrivă, îi punea pe pruncii morți nebotezați într-un loc de veșnică odihnă – este foarte bine rezumată în acest pasaj clasic din Enchiridion, în care femeia este la fel de aspru condamnată: „Toți care, prin poftă trupească, aveau să se nască din Adam și femeia lui, unealtă a păcatului și tovarășă de osândă, pentru că i-a stat alături în neascultare, trebuiau să ia la naștere asupra lor păcatul strămoșesc, prin care, după multe rătăciri și tot felul de suferințe, să fie duși la chinul de veci, alături de îngerii căzuți, cei care i-au înșelat și i-au robit și cu care vor împărtăși aceeași nefericită soartă”.

Aprobată în mod indirect prin Canonul 3 al Sinodului din Cartagina, din 418 – care condamna teza potrivit căreia pruncii trebuiau botezați pentru a li se curăți păcatele proprii, iar nu pentru curățirea de păcatul strămoșesc – și confirmată mai ales de papa Grigorie cel Mare, concepția lui Augustin se va impune timp de șapte secole în creștinătatea occidentală, până când Anselm va elabora o concepție mai nuanțată, dezvoltată de Abelard și mai apoi de Petru Lombardul, în care păcatul personal este net deosebit de păcatul strămoșesc, consecințele acestuia din urmă fiind pur privative; s-a putut astfel ajunge la concluzia că „pruncii morți nu suferă altă pedeapsă decât aceea că sunt lipsiți pentru totdeauna de vederea lui Dumnezeu”.

Papa Inocențiu al III-lea, făcând distincție între starea sufletelor întinate de păcate personale și cea a sufletelor vinovate doar de păcatul strămoșesc, spune că ele se sălășluiesc după moarte în locuri diferite.

În prima jumătate a secolului al XIII-lea, Guillaume d’Auvergne va spune că pruncii morți nebotezați „vor fi puși într-un loc care nu este nici cel al chinului de acum, nici cel al slavei”.

Albert cel Mare numește acel loc „limburile pruncilor” (limbus puerorum), deosebit de limburile în care sălășluiesc drepții Vechiului Testament  (limbus Patrum), cuvântul limbus, care desemna marginea unui veșmânt, are aici înțelesul de loc situat la marginea infernului.

Toma de Aquino va preciza această concepție, afirmând că pruncii morți nebotezați se află într-o stare și într-un loc în care într-adevăr sunt lipsiți de unirea cu slava lui Dumnezeu, dar au totuși parte de unire cu El prin împărtășirea de bunurile naturale, ei având de îndurat o lipsă, iar nu propriu-zis o suferință.

Sinodul de la Lyon (1274), apoi Sinodul de la Florența (1439) vor aspri din nou poziția „Bisericii” catolice (apusului eretic – n.n.): „Cât privește sufletele celor care la moarte au păcate neiertate sau doar au doar păcatul strămoșesc, ele se duc îndată în iad, pentru a primi acolo pedepse, care însă nu vor fi egale”.

În Secolele următoare, poziția „teologilor” catolici va oscila între cea a Fericitului Augustin, admisă de Sinoadele de la Lyon și Florența, și poziția scolastică, mult mai nuanțată, care se întemeiază pe autoritatea papei Inocențiu al III-lea.

Poziția Părinților Răsăriteni

Perspectiva Părinților răsăriteni este cu totul diferită  .

Să observăm de la bun început că ideea unei pedepsiri a pruncilor le este acestora cu totul străină, și nu doar în primele veacuri, ci și ulterior, pentru că ei nu vor primi învățătura Fericitului Augustin cu privire la păcatul strămoșesc.

Astfel, de pildă, Atenagora lasă să se înțeleagă limpede că pruncii, care n-au făcut nici rău nici bine, nu vor fi judecați: „Toți oamenii care mor vor învia, dar nu toți cei înviați vor fi judecați; căci dacă ar fi înviere numai pentru dreptatea ce se va face în urma judecății, ar trebui ca fără nicio îndoială cei care n-au făcut nici bine, nici rău – cum este cazul pruncilor – să nu mai învieze. Or, toți vor învia, și cei care au murit în cea mai fragedă vârstă, împreună cu noi toți ceilalți”.

Aceeași idee se regăsește la Sfântul Grigorie de Nazianz, atunci când vorbește despre cei care au murit fără să fi primit, din pricina vârstei lor fragede, botezul: „aceștia nu vor nici lipsiți de vederea slavei, nici pedepsiți de Cel ce este judecător drept; ei n-au primit pecetea, dar n-au făcut nimic rău, și sunt mai curând victime decât pricinuitori ai răului”.

La fel citim în Întrebări către Antiohie: „Pentru că Domnul nostru a spus: <<Lăsați copiii și nu-i opriți să vină la Mine, că a unora ca aceștia este împărăția cerurilor>> (Mat. 19,14), și Apostolul, la rândul lui zice: <<copiii voștri sunt sfinți>> (I Cor. 7, 14), e limpede că pruncii botezați ai creștinilor vor intra în împărăția cerurilor, căci sunt nevinovați și cu adevărat creștini. Cât privește pe cei care n-au fost botezați și deci nu sunt creștini, nu vor merge nici în împărăție, dar nici la locul de pedeapsă, căci n-au făcut niciun păcat”.

O opinie apropiată de cele prezentate mai sus aflăm la autorul scrierii Întrebări și Răspunsuri pentru cei drept credincioși: „Întrebare: Dacă pruncii morți nu primesc nici laudă, nici osândă pentru faptele lor, ce deosebire este între cei care au fost botezați și n-au făptuit nimic și cei care n-au fost botezați și, tot așa, n-au avut timp să făptuiască ceva? Răspuns: Deosebirea între cei care au fost botezați și cei nebotezați este că cei care au fost botezați au primit, prin botez, bunuri de care cei nebotezați sunt lipsiți. Cei dintâi s-au învrednicit prin botez de acele bunuri, prin credința celor care i-au botezat”. Dacă aici se vorbește în plus despre bunurile pe care dobândesc cei botezați, în schimb nu se spune nimic despre vreo pedeapsă pentru cei nebotezați.

Sfântul Atanasie Sinaitul (secolul al VIII-lea) apără și el această concepție. Întrebat despre ce se întâmplă cu acei copii nevinovați, ajunși la patru sau cinci ani fără a fi botezați pentru că părinții lor sunt necredincioși, el răspunde astfel: „De vreme ce Dumnezeu a spus că păcatele părinților nu cad asupra fiilor și a vestit prin proroci: <<copiii să nu fie pedepsiți cu moartea pentru vina părinților>> (cf. Deut. 24, 26; 2 Regi 14,6; Iez. 18, 20), credem că acești copii nu vor merge în gheenă”.

Textele citate mai sus au în vedere copiii mici, fără vreo altă precizare, și se referă mai ales la urmările pe care le poate avea asupra sorții lor în veșnicie faptul că n-au fost botezați. Cosma Indicopleustul (secolul al VI-lea), într-un text în care nu se pune problema botezului și în care se vorbește explicit despre fetus, ajunge la aceleași concluzii: „Cât privește judecata pe care Dumnezeu o va face (cu fătul mort), o lăsăm pe seama lui Dumnezeu, căci nu ne este îngăduit să le cunoaștem pe toate în această viață. Doar atât vom spune, că fătul este într-o stare mijlocie: nu va primi nici cunună, dar nici nu va suferi chinuri; va fi ferit de chinuri, pentru că nu s-a bucurat aici de desfătările vieții, iar cununi nu va lua, pentru că-i lipsește osteneala din viața pământească”.

Alți Părinți dezvoltă o perspectivă mai luminoasă (o prezentăm în partea a II-a, n.n.), socotind că cei morți în vârstă fragedă vor continua dincolo să crească, ajungând într-un sfârșit să se bucure de bunurile dumnezeiești care se dobândesc prin cunoașterea lui Dumnezeu.

Jean – Claude Larchet, Etica procreației în învățătura Sfinților Părinți, trad. Marinela Bojin, Edit Sofia, București, 2003, pp. 210-219.

Autor: Preot Claudiu

pr_claudiubuza@yahoo.com

4 gânduri despre „Care este SOARTA PRUNCILOR NEBOTEZAȚI morți prematur – accidental sau voit (avort)? Partea I”

  1. În ,,Cartea trezirii neamului”, mai apare o opinie cu privire la schimbarea destinului pruncilor avortați. Există un proroc român cu numele Ilie, despre care se știu foarte puține lucruri, care a primit o poruncă de la Maica Domnului în acest sens. În această carte, părintele Pantelimon de la Mănăstirea Turnu aduce niște mărturii care pe mine mă pun pe gânduri. Nu aduc detalii, deoarece nu știu dacă sunt acceptate de Biserică descoperirile acestui proroc. Nu știu dacă și cât am greșit preluând unele sugestii din această carte.

    După ce am citit această carte, am început să mă rog pentru pruncii avortați la fel ca și pentru cei vii și pentru ceilalți adormiți și să mă gândesc la ei tot ca la niște membri ai familiei mele. Nu mai am acel zbucium interior pe care îl aveam de când procedez astfel. Știu că sunt datoare cu pocăință până la sfârșitul vieții pentru păcatul avortului. Deasa Împărtășanie și rugăciunile pentru toți cei vii și pentru toți cei adormiți îmi dau un sentiment de împlinire pentru care le mulțumesc Tuturor Binefăcătorilor mei.

    Apreciază

    1. Intuiesc despre ce este vorba. Nu cunosc însă cartea amintită, dar dacă învățătura prezentată se sprijină pe literatura patristică (care după cum am văzut nu este prolifică pe această temă, dar este) putem să o luăm în considerare. Dacă nu, mai bine să rămânem rezervați și să ascultăm glasul duhovnicilor noștri.

      Apreciază

  2. corectura..

    Doar atât vom spune, că fătul este într-o stare mijlocie: nu va primi nici cunună, dar nici nu va suferi chinuri; va fi ferit de chinuri, pentru că NU s-a bucurat aici de desfătările vieții,

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

DISCERNE

Viitorul, o paletă de opţiuni. Alege drumul!

Ortodoxia mărturisitoare

,,Dacă cineva va păzi cuvântul Meu, nu va vedea moartea în veac" (Ioan 8, 51).

ATITUDINI - Revista Fundatiei Justin Parvu

REVISTĂ DE CERCETARE ȘTIINȚIFICĂ ȘI EDUCAȚIE ORTODOXĂ editată de Fundația Justin Pârvu

ASTRADROM

,,Dacă cineva va păzi cuvântul Meu, nu va vedea moartea în veac" (Ioan 8, 51).

Vremuritulburi

ortodoxie, vremurile de pe urma, istorie, sanatate, politica, economie, analize si alte informatii utile

Lumea Ortodoxă

,,Dacă cineva va păzi cuvântul Meu, nu va vedea moartea în veac" (Ioan 8, 51).

Blog de Dogmatică Empirică

...adică despre dogmă și experierea ei în Duhul Sfant. Doar în Ortodoxie dogmele Bisericii chiar pot fi verificate prin viața mistagogică!

Sfântul Ioan de Kronstadt

În fiecare zi - gândurile unui om extraordinar

Monahul Teodot - blog oficial

Ortodoxia-singura credinta mantuitoare

SINODUL TÂLHĂRESC

,,Dacă cineva va păzi cuvântul Meu, nu va vedea moartea în veac" (Ioan 8, 51).

Bucovina Profundă

“ De mare jele şi de mare minune iaste, o iubite cetitoriu, cându toate faptele ceriului şi a pământului îmblă şi mărgu toate careş la sorocul şi la marginea sa... şi nici puţin nu smintescu, nici greşescu sămnul său. Numai sânguru amărătulu omu... ” Varlaam - Cazania

Cuvântul Ortodox

,,Dacă cineva va păzi cuvântul Meu, nu va vedea moartea în veac" (Ioan 8, 51).

Redescoperirea Sfintei Euharistii

,,Dacă cineva va păzi cuvântul Meu, nu va vedea moartea în veac" (Ioan 8, 51).

,,Dacă cineva va păzi cuvântul Meu, nu va vedea moartea în veac" (Ioan 8, 51).

SACCSIV - blog ortodox

Ortodoxie, analize, documentare, istorie, politica

%d blogeri au apreciat: