SFINTELE FEMEI MIRONOSIȚE au devenit evangheliste ale Evangheliștilor și apostoli ai Apostolilor

148646_duminica-femeilor-mironosite.jpg

Faptul că femeile mironosițe au fost primele care L-au văzut pe Hristos înviat din morți are o semnificație deosebită. Înspăimântați de ceea ce se petrecuse, Apostolii s-au ascuns într-o casă, în vreme ce femeile, pline de dragoste, de căldură sufletească și de bărbăție, s-au dus la mormânt înca dinainte de a se ivi zorile pentru ca să ungă Trupul lui Hristos cu miresme. Nu le-a fost frică nici de întuneric, nici de singuratate și nici de soldați. Aceasta înseamna că, pentru a se învrednici să-L vadă pe Hristos înviat, omul are nevoie de dragoste și de bărbăție.

După cum spune Sfântul Grigorie Palama, faptul că Hristos S-a arătat mai întâi femeilor mironosițe are un profund înțeles teologic. Sfântul Grigorie învață că Învierea lui Hristos este înnoirea și învierea firii omenești, rezidirea și reîntoarcerea la viața fără de moarte pe care a avut-o primul Adam. După facerea sa, primul Adam a fost văzut mai întai de femeie, care a fost zidită imediat după Adam, pentru că în acel ceas nu mai era nimeni altcineva care sa îl vada. În egală măsură, pe noul Adam nu L-a văzut nimeni atunci cand a ieșit din mormânt, dar mai târziu, prima data a fost văzut de femei.

Așadar, mironosițele au devenit evangheliste ale Evangheliștilor și apostoli ai Apostolilor. Acest fapt are o deosebită însemnătate. Eva a fost aceea care a adus lui Adam vestea căderii, iar acum, tot femeia este cea care aduce Apostolilor vestea Învierii. În acest fel s-a făcut reașezarea firii femeiești pe locul avut înainte de păcat. Nimeni nu o mai poate învinui acum pe femeie de încălcarea poruncii și de cădere.

Nichita Tâlcuitorul face și alte observații în legătură cu numele femeilor mironosițe. Aceste nume înfățișează trăsăturile personale ale acestora și ne arată felul în care trebuie să trăim și drumul pe care trebuie să-l urmăm pentru a-L vedea pe Hristos înviat din morți.

Maria Magdalena, din care Hristos a scos șapte duhuri necurate, simbolizează acel suflet care se curăță de aluatul diavolului prin supunerea față de poruncile evanghelice. Salomeea, al cărei nume înseamnă pace, reprezinta omul care a dobândit pacea interioară prin biruirea patimilor, care a supus trupul sufletului și a primit lumina cunoștinței prin vederea de Dumnezeu și prin înțelegerea adâncimilor duhovnicești. Ioana, al cărei nume înseamnă porumbiță, simbolizează sufletul fără răutate și plin de virtuți, care a scăpat prin blândețe de orice patima și care izvorăște înțelesuri pline de discernamant duhovnicesc. Atunci când omul se distinge prin aceste stări duhovnicești și se apropie de mormântul inimii sale, el vede dându-se la o parte piatra indiferenței și a tulburării cugetului, iar îngerii, care reprezintă conștiința sa, îi vestesc că a înviat în el gândul virtuții și al cunoștinței care fusese mort și, mai mult decât atât, omul se va învrednici să vadă arătarea în inima sa a lui Dumnezeu Cuvântul Însuși, fără ca această apariție să mai fie o preînchipuire sau un simbol.

În concluzie, pentru a se învrednici de închinarea în fața lui Hristos înviat din morți și de auzirea „cuvântului învierii”, omul are nevoie de curățire interioară.

Mitropolit Hierotheos Vlachos, Predici la Marile Sărbători, Edit. Egumenița, 2004, pp. 236-237.

Reclame

Autor: Preot Claudiu

pr_claudiubuza@yahoo.com

6 gânduri despre „SFINTELE FEMEI MIRONOSIȚE au devenit evangheliste ale Evangheliștilor și apostoli ai Apostolilor”

  1. HRISTOS A INVIAT!
    SA NE TRAITI INTRU MULTI SI BINECUVANTATI ANI,DRAGI FEMEI CRESTINE ,URMASELE FEMEILOR MIRONOSITE,
    „evangheliste ale Evangheliștilor și apostoli ai Apostolilor”!
    Sfintele femei Mironosite,iubitoare pana la sacrificiu suprem pentru Domnul Iisus Hristos ,curajoase si pline de barbatie,sunt primele vestitoare ale celei mai mari minuni, Învierea Domnului,” *cel mai dumnezeiesc Poem al Frumuseţii Întrupării Cuvântului. Dar această Frumuseţe a Învierii nu poate rodi decât în Sublimul absolut al Suferinţei Sfinte”…Sfintele Femei Mironosite sunt modelul nostru,al tuturor femeilor crestine,Marturisitoare,pline de iubire jertfelnica,traitoare in Hristos,demne,gratioase,harnice,doctori ai sufletelor ranite,tandre si gingase ca frumoasele flori ale primaverii,blande si rabdatoare…
    „Fiecare Rază de soare ţese lumina Învierii dumnezeieşti.
    Fiecare Caier de nor alb împrăştie întunericul nopţii, călăuzind drumul Mironosiţelor.
    Fiecare Pală de vânt se înteţeşte în celelate prăvălind piatra de pe Sfântul Mormânt.
    Fiecare Freamăt de codru aduce Ucenicilor şi urmaşilor lor de-a pururea Bunavestirea Învierii.
    Fiecare Fir de iarbă brodează Mantia de brocard a Împăratului Vieţii într-o dumnezeiască Primăvară a Sfintelor Paşti.
    Fiecare Floare îşi pune corola şi mireasma pe Hitonul de aur al Veşnicului Arhiereu.
    Fiecare Ramură înflorită cauta cu adâncă veneraţie Giulgiul gol de unde a ţâşnit Flacăra nestinsă a Celui Prea Sfânt.
    Fiecare Licăr de apă se preface în lacrimi de bucurie, când Arhanghelul Gavriil anunţă: Duminica Învierii.
    Fiecare Stea şi Astru consfiinţesc Aura Purtătorului şi Dătătorului de Viaţă.
    Fiecare Câmpie, Deal sau Munte tresaltă şi dănţuie deodată cu bucuria celei mai mari Minuni a Universului.
    Fiecare Cruce odrăsleşte Rodul biruinţei Sale dumnezeieşti.
    Fiecare Poem se înalţă şi cântă în lumina Sufletului Divin.
    Fiecare Cântare se primeneşte liturgic în Suprema Sărbătoare.
    Fiecare Cugetare aleasă se desăvârşeşte în Psalmii Învierii.
    Fiecare Pătimitor, Martir, Erou, Mucenic, Cuvios, Drept şi Desăvârşit din istorie, dar mai ales Noii Sfinţi ai Închisorilor ateo-totalitare şi-au zugrăvit cununile dumnezeieşti din Sângele scump al Jertfei lor şi din Aura Învierii Mântuitorului Iisus Hristos.
    În Fibra menirii noastre ortodoxe s-au împletit deopotrivă dimensiunea protodacică Profetico-Zamolxiană şi dimensiunea Hristico-Voievodală a dacoromânilor creştini.
    Fiecare Închinător ortodox se cuminecă cu Frumuseţea Sublimului Iisus, alături de toate celelalte creaturi care-şi mărturisesc fiorul şi mireasma, grăind într-un nemărginit cor diafan:

    HRISTOS A ÎNVIAT!
    Iar ecoul care se înalţă la Ceruri răspunde serafic:

    ADEVĂRAT A ÎNVIAT!”

    PARINTELUI NOSTRU DUHOVNIC,TUTUROR PRIETENILOR DRAGI şi PUTĂTORILOR DE BIRUINŢĂ,

    Vă urez din lumina sufletului meu să plinească binecuvântarea cerească în familiile iubite, lucrul lor să aibe harul Duhului Sfânt, ocrotirea permanentă a Maicii Domnului în toate cele bune, adevărate, frumoase şi de folos duhovnicesc pentru Obştea cea mare a Neamului Romanesc.

    *Prof. dr. Gheorghe Constantin Nistoroiu

    Apreciază

    1. Adevărat a înviat! Dumnezeu să binecuvânteze femeia creștină a Bisericii lui Hristos cu alese daruri duhovnicești! Mulți și binecuvântați ani!

      Apreciază

  2. HRISTOS A INVIAT!

    La multi si binecuvantati ani, incarcati cu bogate roade duhovnicesti,plini de tarie ,barbatie si Marturisire Ortodoxa neclintita,Mladitelor Sf.Mare Mucenic Gheorghe,Purtatorul de Biruinta,pe care il rugam sa ne ocroteasca,sa ne pazeasca,sa ne intareasca in Sfanta credinta Ortodoxa,acum si in vecii nesfarsiti!AMIN
    Sfântul Gheorghe doborând balaurul este reprezentat pe Steagul Țării Moldovei, care se afla la Mănăstirea Zografu din Muntele Athos. Pe o parte, steagul il infatiseaza pe Sfantul Mare Mucenic Gheorghe, ocrotitorul soldatilor si al armatei, sfant mult iubit de domnitorul moldovean. Sfantul Gheorghe este infatisat sezand pe un tron domnesc, avand la picioare un balaur cu trei capete. Deasupra sa, doi ingeri ai Domnului, tinand in maini o sabie si o coroana, il incununeaza pe sfant cu o cununa muceniceasca vesnica.Broderia din jurul Sfantului Gheorghe infatiseaza o inscriptie in limba slavona, cunoscuta drept „Rugaciunea Sfantului Stefan cel Mare”, care marturiseste urmatoarele:
    „O, luptatorule si biruitorule, mare Gheorghe, in nevoi si in nenorociri grabnic ajutator si cald sprijinitor, iar celor intristati, bucurie nespusa, primeste de la noi aceasta rugaminte a smeritului tau rob, a Domnului Io Stefan Voievod, din mila lui Dumnezeu, Domnul Tarii Moldovei. Pazeste-l pe el neatins in lumea aceasta si in cea de apoi, pentru rugaciunile celor ce te cinstesc pe Tine, ca sa Te preamarim in veci. Amin. Si aceasta a facut-o in anul 7008 (1500), in al 43 an al Domniei Sale.”
    Steagul Sfantului Stefan cel Mare este unul dintre cele mai valoroase obiecte istorice si liturgice ramase pana astazi de la domnitorul moldovean. Acest steag reprezintă una dintre foarte puținele piese de broderie bizantină târzie din secolele XIV-XV, care mai există, în prezent, la nivel mondial.

    Manastirea Zografu a fost reintemeiata, practic in intregime, intre anii 1466-1502, de Sfantul Stefan cel Mare al Moldovei, el zidind turnul clopotnita, arsanaua (portul) manastirii, corpul de chilii, trapeza, incinta, biserica si pictura acesteia. Sfantul Stefan cel Mare a iubit atat de mult manastirea athonita Zografu, incat adesea a numit-o „a noastra manastire”.Steagul a fost daruit manastirii athonite, de catre domnitor, candva intre anii 1500-1502.
    Cel care a nascut pentru prima oara dorinta de a readuce in tara minunatul steag al domnitorului moldovean a fost Ion I.C. Bratianu.In ziua de 22 februarie 1920, steagul Sfantului Stefan cel Mare a fost predat celor responsabili, spre a fi asezat in Muzeul Militar din Bucuresti.În prezent, această nepreţuită relicvă a unui trecut de luptă şi de credinţă strămoşească, rămasă de la viteazul apărător al Creştinătăţii ,Sfantul Ştefan cel Mare şi Sfânt, se păstrează la Muzeul Naţional de Istorie.

    Un minunat film despre Sf.Mare Mucenic Gheorghe ,Purtatorul de Biruinta,in dar tuturor :

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s