Și-a găsit gruparea Staicu-Sava-Rădeni episcop?

“S-a terminat cu toate minciunile și calomniile…”
(Sava Lavriotul, tradus și citat de pr. Ciprian Staicu)

Precizare preliminară

gruparea_schismatica_staicu_radeni

În expresia “Sava-Staicu-Rădeni” folosesc numele “Rădeni” pentru a mă referi strict la acei preoți aflați într-un duh cu monahul Sava, cu monahul Efrem și cu preotul Staicu. Știu că foarte mulți credincioși și chiar unii preoți de acolo nu împărtășesc acest tip de radicalism schismatic, fiind mai curând înclinați spre o luptă echilibrată și corectă teologic contra ecumenismului.

“Delegația românească”

Într-o postare de internet pe siteul propriu, punctată abundent cu imagini ale propriei persoane, preotul Ciprian Staicu ne povestește participarea unei “delegații românești la ceea ce a numit o “sinaxă internațională” desfășurată în localitatea Barajevo din Serbia. Titlul bombastic lasă să se creadă că toată Ortodoxia a fost prezentă la acest eveniment, când de fapt, conform relatării, în afară de credincioșii sârbi din eparhia respectivă, delegația română a avut trei reprezentanți, pe preotul Staicu, pe preotul Emanuel Oros și pe ieromonahul Spiridon Roșu, reprezentantul Rădeniului, și câteva zeci de credincioși, iar delegația greacă l-a avut pe monahul Sava și pe monahul Efrem de la Prodromu. Pentru a se da o impresie de masivitate a participării, preotul Staicu citează un text dintr-o relatare sârbă în care se spune că “peste 700 de credincioși au participat la Sfânta Liturghie arhierească”, uitând că la sinaxa de la Botoșani din anul trecut au participat peste 800 de oameni la Sfânta Liturghie, iar la Bănceni Arhiepiscopul Longhin adună mii de oameni în fiecare duminică.

În plus, pe greci și pe cretani naratorul îi prezintă ca două națiuni diferite, pentru a spori numărul, gafă pe care o face mai încolo și unul dintre episcopii necanonici sârbi.

Schisma în formă continuată

O grijă deosebită o arată preotul Staicu în relatarea sa pentru următorul detaliu: “am intrat la slujbă și am stat la strană. Nu am slujit, nici nu am fost invitați să o facem (motivul îl vom arăta în finalul acestui articol). Nici nu ne-am împărtășit cu clericii sârbi – horepiscopi, ieromonahi, preoți, ierodiaconi și diaconi – pentru că am vrut să știm mai întâi dacă sunt cu adevărat în duhul dreptei credințe, fără vreo abatere de la rânduială, am vrut să îi cunoaștem, să purtăm un dialog, să fim uniți în lupta împotriva panereziei ecumeniste, ceea ce s-a și realizat, spre slava lui Dumnezeu”.

Nu putem să nu ne întrebăm: Dacă a fost o comuniune atât de frățească și de plină de iubire de ce a fost nevoie de această precauție de a nu sluji, de a nu se împărtăși cu sârbii? Dacă sârbii îi consideră frați de gândire și trăire pe cei din Grecia și România de ce “nici nu au fost invitați” preoții români (grecii se pare că nu aveau preoți în delegație) să slujească cu sârbii? Cum poate cineva să se prezinte la ditamai conferința internațională fără ca mai înainte să fi verificat dacă gazdele sale sunt “cu adevărat în duhul dreptei credințe, fără vreo abatere de la rânduială”? De ce ar fi avut “delegația română” suspiciuni cu privire la gazdele lor, dacă îi consideră vajnici apărători ai Ortodoxiei, și mai ales de ce aceste suspiciuni s-au discutat după participarea la slujbele săvârșite și la sinaxa propriu-zisă, iar nu înainte?

În realitate, preotul Staicu încearcă să se sustragă și să îi sustragă și pe ceilalți participanți din“delegația română” de la posibile acuze de schismă pentru conslujirea cu schismaticii, știut fiind că asupra arhiepiscopului Artemie planează acuzația de schismă, după ce a hirotonit singur doi “horepiscopi1 (care au slujit Sfânta Liturghie la care au participat românii și grecii), lucru contrar Sfintelor Canoane 1 apostolic, 3 sin. VII ec., 19, 23 Antiohia, 12 Laodiceea, 6 Sardica, 1 Constantinopol, 13, 49-50 Cartagina, care spun că la hirotonirea unui episcop trebuie să existe cel puțin doi sau trei episcopi, în timp ce în Constituțiile Apostolice se stabilește și sancțiunea pentru încălcarea acestor canoane: dacă un episcop hirotonește singur alți episcop trebuie caterisit și el, și cel pe care l-a hirotonit, iar în caz de persecuție sau alte situații excepționale, ceea ce nu e cazul acum în sensul persecuțiilor din primele secole sau din vremea comunismului, episcopul care hirotonește singur alt episcop trebuie să prezinte împuterniciri de la alți episcopi, ceea ce iarăși nu este cazul: “Episcopul să se hirotonească de trei sau de doi episcopi. Iar dacă a fost cineva hirotonit de un singur episcop să fie depus și el, și cel ce l-a hirotonit. Dacă silește nevoia însă ca să fie hirotonit de un singur episcop, pentru că nu pot fi de față mai mulți, din pricina persecuției, sau alte asemeni pricini, să aducă act de împuternicire de la mai mulții episcopi” (Const. Apost. VIII, 27).

Ceea ce ignoră preotul Staicu este că, în conformitate cu Sfintele Canoane 10, 11, 45, 46, 64 apostolice, 19 sin. I ec., 7 sin. II ec., 2, 4 sin. III ec., 11, 95 Trul, 6, 7, 8, 9, 10, 14, 31, 33, 34, 37 Laod., 1, 47 Vasile cel Mare, 9 Tim. Alexandria, simpla participare la o rugăciune cu un schismatic te face vinovat de acea schismă. În plus, cântarea unor cântări liturgice la strană te face coslujitor la acea liturghie, chiar dacă nu din postura de preot.

În continuarea relatării, preotul Staicu afirmă că în timpul acelei liturghii horepiscopul Maxim a hirotonit în preot un diacon rus, despre care mai apoi spune: “preotul rus Victor (hirotonit în această zi de 22 aprilie 2018) se va întoarce în Rusia și, precum și ceilalți preoți hirotoniți la fel, nu va pomeni pe vlădica Artemie în Rusia (ci doar la Proscomidie, în taină), iar cu voce tare va folosi formula de întrerupere a pomenirii ierarhului rus din eparhia căruia slujește (în stil de catacombă), așteptând ca acesta sau un alt ierarh rus să se ridice împotriva ereziei, iar atunci să treacă sub oblăduirea lui canonică; sârbii îi ajută pe ruși doar cu hirotoniile necesare, ca să poată sluji ortodox în țara lor, dar nu îi îndeamnă la nicio schismă, nevrând să greșească în niciun fel”.

Cu alte cuvinte, preotul Staicu ne descrie o schismă în formă continuată, ca să folosim un termen din lumea juridică, deoarece acel horepiscop, chiar și admițând că ar fi avut o hirotonire validă în horepiscop și motivată de o necesitate stringentă2, nu putea să hirotonească preoți pentru o eparhie din altă Biserică Ortodoxă. Argumentul că “sârbii îi ajută pe ruși cu hirotoniile necesare, ca să poată sluji ortodox în țara lor” indică faptul că cei ce au făcut aceste hirotonii și cel ce le-a consemnat în scris nu mai recunosc existența Bisericii Ortodoxe Ruse¸tot așa cum unii de pe la noi nu mai recunosc nici legătura lor cu Biserica Ortodoxă Română, adică sunt în schismă. Precizarea că “nu îi îndeamnă la schismă, nevrând să greșească în niciun fel” trădează aceeași conștiință a vinovăției pentru schismă, care îl însoțește pe preotul Staicu peste tot în acest material.

În fapt, Biserica Ortodoxă Rusă există, chiar dacă se confruntă cu erezia ecumenismului, ca și celelalte Biserici locale, iar hirotonirea unui preot dintr-o Biserică locală în altă Biserică locală canonică este interzisă sub pedeapsa caterisirii săvârșitorului și primitorului tainei, conform canoanelor mai sus citate și canoanelor 35 ap., 2 sin. II ec., 8 sin. III ec., 17 sin. VI ec., 13 Antiohia, 56 Cartagina, care sancționează cu caterisirea pe episcopul care își întinde jurisdicția în altă eparhie.

Acțiunea schismatică este demonstrată și prin faptul că acest nou preot va pomeni în taină, la Proscomidie pe vlădica Artemie, iar în fața poporului nu va face acest lucru, și că va aștepta ca ierarhul rus al locului sau alt ierarh rus să devină nepomenitor pentru ca preotul “să treacă sub oblăduirea lui”. Pe ce Sfinte Canoane se bazează această practică? Și întrebarea cea mai gravă:există posibilitatea ca cei ce au propus în România schimbarea formulei de pomenire a ierarhului după modelul atonit (“pe episcopul nostru…” în loc de “pe toți arhiereii ortodocși) să aibă în vedere o astfel de practică de pomenire în taină a episcopului Artemie, iar în public să folosească formula “pe episcopul nostru…”? Se poate ca “episcopul nostru…” să ajungă să fie de fapt arhiepiscopul Artemie, cu care preotul Staicu afirmă mai încolo că “s-a unit” în lupta contra ecumenismului, chiar dacă rămâne în eparhia sa și pomenește public, după cum fac și preoții ruși hirotoniți în Serbia, cu formula locală de pomenire a celor care au întrerupt pomenirea?

Pentru a ilustra această schismă la care preotul Staicu, ieromonahul Spiridon Roșu și preotul Emanuel Oros au participat și s-au făcut părtași, ca și monahii Efrem și Sava, din Muntele Athos, este de ajuns să cităm canonul 13 Ancira, care spune: “Horepiscopilor nu le este iertat să hirotonească presbiteri sau diacon în altă eparhie, dar încă nici presbiteri pentru cetate, decât numai cu încuviințarea episcopului, dată prin scrisori”. Din acest citat se vede că horepiscopul are o jurisdicție limitată în cadrul episcopiei ierarhului care l-a hirotonit. Pentru a hirotoni pe cineva în Rusia acel horepiscop putea primi scrisoare scrisă de la arhiepiscopul Artemie numai cu condiția ca arhiepiscopul Artemie să fie ierarh direct al eparhiei pentru care a fost hirotonit acel preot, ceea ce nu este cazul. Altfel, trebuia să aibă scrisoare de la ierarhul rus local sau de la Soborul Arhieresc BORu, iar dacă nu o avea, cădea sub incidența canoanelor 13, 22 Antiohia, 2 sin. II ec., 20 sin. VI ec., 18 Ancira, 3, 11 Sardica, prin care se pedepsește cu caterisirea episcopul care se amestecă în altă eparhie, fără învoirea forurilor competente. Starea de erezie în care se află Biserica nu este o scuză pentru eludarea tuturor canoanelor invocate până în acest moment.

Faptul că horepiscopul respectiv a hirotonit pe cineva pentru altă eparhie, dacă a făcut-o cu încredințarea episcopului său, îl plasează pe arhiepiscopul Artemie sub canonul 35 apostolic: “episcopul să nu îndrăznească să facă hirotonii în afara eparhiei sale, în cetățile și în satele care nu îi sunt supuse lui, iar dacă s-ar dovedi că a făcut aceasta fără încuviințarea celor ce stăpânesc cetățile sau satele acelea, să se caterisească și ei, și cei pe care i-a hirotonit”. Același lucru îl prevede și canonul 13 Antiohia.

Încă din secolul al IV-lea Sinodul local din Antiohia, prin canonul 10 statornicește că horepiscopii “să-și cunoască măsura drepturilor lor și să cârmuiască bisericile supuse lor și să se mulțumească cu îngrijirea și administrarea acestora, să așeze adică citeți și ipodiaconi și exorciști și să se mulțumească cu înaintarea acestora; dar să nu îndrăznească a hirotoni nici presbiteri, nici diaconi fără episcopul din cetatea căreia este supus atât el, cât și teritoriul lui.Iar de ar îndrăzni cineva să calce cele hotărâte, acela să se caterisească și să se lipsească de cinstea pe care o are”. Cu alte cuvinte, încă de pe atunci nu mai puteau hirotoni preoți fără episcopul lor. Circumstanța agravantă a acestor fapte o găsim tot în relatarea preotului Staicu, care spune “ni s-a răspuns că preotul rus Victor (hirotonit în această zi de 22 aprilie 2018) se va întoarce în Rusia și, precum și ceilalți preoți hirotoniți la fel, nu va pomeni pe vlădica Artemie în Rusia (ci doar la Proscomidie, în taină)…”. Din aceste cuvinte vedem că acest preot rus nu este singurul preot hirotonit în această eparhie și trimis în Rusia în mod necanonic. Asta în condițiile în care întâlnirea de la Krasnodar din octombrie anul trecut ne-a arătat că rușii au propriii preoți nepomenitori, în număr destul de mare, și nu este nevoie să li se aducă alții din alte țări.

Toate aceste realități canonice nu pot fi date la o parte doar pentru că cei din gruparea Staicu-Sava-Rădeni au proclamat că este sfârșitul Ortodoxiei și trebuie luate măsuri extraordinare pentru supraviețuirea Bisericii, interpretând canoanele după bunul plac (în timp ce, la sinaxa din Atena, se pregătesc, după cum reiese din relatarea preotului Staicu, să îl condamne pe părintele Zisis pentru că nu ar respecta canoanele). De fapt, exact ceea ce relatează preotul Staicu acum au făcut stiliștii în urmă cu o sută de ani, ceea ce ridică întrebarea: De ce a fost nevoie ca cei din gruparea Staicu-Sava-Rădeni să facă o călătorie până în Serbia, când puteau intra în comuniune direct cu cei din mișcarea stilistă din România, de vreme ce urmează exact parcursul acelora?

La acest punct al analizei relatărilor preotului Staicu se cuvine să punem o întrebare esențială: dacă sârbii sunt atât de săritori și îi ajută pe ruși “cu hirotonii”, i-ar putea ajuta și pe cei din gruparea Staicu-Sava-Rădeni, la nevoie “cu hirotonii”, eventual cu vreun “horepiscop”? Deja pe internet au început să apară, în urma relatării preotului Staicu, solicitări de hirotoniri de preoți români pentru diverse comunități românești din diaspora.

În continuarea povestirii sale, preotul Staicu interpretează o știre din presa sârbă, care spune: „Aproximativ 700 de credincioși au participat la Sfânta Liturghie arhierească, aceștia fiind din Serbia, alături de preoți, monahi și credincioși din Rusia, din Grecia și din România, care potrivit Canonului 15 al Sinodului I-II Constantinopol, au întrerupt comuniunea liturgică cuepiscopii, preoții și credincioșii ecumeniști”, la care introduce un comentariu personal: “(după cum se vede, nici vorbă în cazul sârbilor să accepte vreo „părtășie nevinovată la erezie”, pe care pun atât de mult accentul neo-ecumeniștii lui Chirilă și ai părintelui Teodor Zisis – n.trad)”.

Nu ne spune dacă în mintea persoanei care a scris știrea în limba sârbă expresia “episcopi, preoți și credincioși ecumeniști” se referă la toată populația sârbă care nu este cuprinsă în rândul celor 700 de credincioși participanți la evenimentul respectiv, ceea ce ar însemna că cei 700 de credincioși, cărora se adaugă clericii din jurul arhiepiscopului Artemie și viețuitorii din episcopia din exil, nu mai au comuniune cu nimeni în Serbia sau în lume, așa cum nu mai au nici cei din gruparea Sava-Staicu-Rădeni, sau se referă la acei episcopi, preoți sau credincioși care mărturisesc ecumenismul deschis în Serbia, ceea ce ar face ca întreruperea comuniunii cu aceștia să fie corectă, pentru că așa am făcut și noi în România.

Obsesia cu “părtășia nevinovată la erezie” este o invenție strict a preotului Staicu, cu care i-a manipulat în ultimele luni pe credincioșii nepomenitori care l-au urmat, așa cum sunt și expresiile “neoecumeniști”, “criptoecumeniști”, aplicate unor oameni pe care preotul Staicu îi urăște personal pentru că refuză să cadă în schisma considerării tuturor membrilor Bisericii Ortodoxe Române ca eretici, a tuturor episcopilor din lume ca eretici și compromiși și a tuturor Bisericilor Ortodoxe din lume ca eretice. Niciunul dintre cei ce nu am aderat la gruparea Sava-Staicu-Rădeni nu am vorbit de o “părtășie nevinovată la erezie” și nu am îndemnat la reluarea pomenirii pe nimeni, așa cum minte preotul Staicu mai jos.

Singurul adevăr pe care îl rostește relatarea preotului Staicu este aceea că, într-adevăr, cele descrise reprezintă o imagine unică: un “episcop” sârb (numit neglijent de data aceasta direct episcop, nu horepiscop, așa cum este numit cu grijă peste tot în restul textului), hirotonit necanonic de către un episcop ucenic al Sfântului Iustin Popovici, caterisit pe nedrept la un moment dat, dar care și-a asumat ulterior hirotonirea de unul singur a acestui “episcop” și a încă unuia, hirotonește, la rândul său, un preot rus, pe care îl trimite într-o eparhie străină, din altă Biserică locală, în timp ce oaspeții” români și greci de același duh cu el strigă “Axios!”. Ca să îl cităm pe cronicarul evenimentului“Cu adevărat o imagine și un mesaj unic a fost trimis în lumea întreagă. Cine are urechi de auzit, să audă”. Îl asigurăm că toți am primit mesajul și am auzit ce era de auzit.

Să adăugăm și afirmația că Heruvicul cântat de monahul Sava și Axionul cântat de “delegația română” “au servit într-un mod special la întărirea sentimentului de comuniune, de dragoste între frați, de solidaritate în lupta comună pentru puritatea credinței”. În traducere liberă, i-au făcut pe cei cu duh schismatic din România și Greica părtași deplini la schisma care se petrecea sub ochii lor, în ciuda grijii de a nu se expune prin împreună-slujire cu aceia.

Sinaxa sârbo-greacă în care limba română s-a vorbit în șoaptă

Din relatare aflăm că “sinaxa internațională” a fost de fapt o întâlnire sârbo-greacă, deoarece limbile de comunicare au fost sârbă și greacă, în ciuda faptului că la ea a participat și o delegație română. Preotul Staicu inserează și precizarea că monahul Efrem de la Prodromu a tradus pentru români “în șoaptă”, la o întâlnire internațională în care limba română nu a fost recunoscută ca limbă de comunicare, iar pretinsul reprezentant al “delegației române” a vorbit probabil în limba greacă. Asta dacă nu o fi vorbit cumva în sârbește.

La acest moment se impun neapărat câteva întrebări:

  1. Cine i-a mandatat pe preotul Staicu, pe preotul Oros și pe ieromonahul Spiridon Roșu să reprezinte mișcarea nepomenitorilor din România în ansamblu?
  2. De ce această participare s-a făcut în taină desăvârșită, poporul (nici măcar cel din Rădeni) neștiind nimic despre aceasta? Dacă proiectul de rezoluție din ianuarie a fost atât de contestat pentru că la acel moment nu au putut fi consultați toți preoții nepomenitori, cum se simt oare toți nepomenitorii români care află despre faptul că au fost reprezentați la un eveniment atât de controversat din relatări de presă?
  3. Cine i-a ales pe credincioșii participanți la acest eveniment și de ce nu au putut participa și alții?
  4. Cine l-a mandatat pe preotul Staicu, a cărui activitate antiecumenistă în ultimii doi ani a constat în mare parte în dezbinare, dezinformare, manipulare a conștiințelor și răfuieli personale cu alți luptători antiecumeniști, purtate în numele unei iluzorii “teologii patristice”, cu o ură care îl descalifica drept preot și îl plasează sub epitimia Sfintelor Canoane, să fie reprezentantul românilor nepomenitori în Serbia?
  5. Cum a fost acceptat ca la o sinaxă interortodoxă limba română să nu fie admisă ca limbă oficială a sinaxei respective, în condițiile în care aproximativ 8-9 la sută dintre participanți erau români, iar limba greacă a fost oficială, deși delegația greacă avea unul sau doi membri?

Ca o constatare generală cu privire la această sinaxă, în ce privește discursul preotului Staicu și cel al monahului Sava, ele se înscriu pe linia trasată în ianuarie la Roman, în sensul că sunt o răfuială personală cu mine și cu clericii care au refuzat doctrina schismatică a declarării tuturor eretici și trădători ai Ortodoxiei, neavând nicio referire la lupta reală antiecumenistă. Ceea ce este mai trist este că și sinaxa din Atena, și cea din Satu Mare, plănuite a avea loc în luna viitoare, au ca tematică aceeași răfuială cu ceialalți nepomenitori, nicidecum o luptă reală împotriva adevăratului dușman, care este ecumenismul. Din acest punct de vedere, ele sunt niște întâlniri cu un puternic caracter identitar, ca să le spunem așa, având ca scop conturarea identității noii structuri religioase care se creează, nicidecum lupta contra contaminării Bisericii cu erezie, care este singura preocupare a ierarhilor, clericilor, teologilor și credincioșilor care luptă împreună pe calea echilibrată, corectă teologic, trasată în România de Rezoluția de la Botoșani, uitată de mult de cei din gruparea Sava-Staicu-Rădeni, și de Proiectul de Rezoluție din ianuarie, iar în celelalte țări ortodoxe de documente similare.

Din relatarea cuvântului pe care preotul Staicu l-a ținut în fața sârbilor nepomenitori se desprind câteva minciuni grosolane, pe care acesta le colportează de câteva luni bune:

  1. Revenirea celor ce țin calea echilibrată la pomenirea ereticilor ecumeniști. Argumentul lipsit de substanță, inspirat din interpretarea schismatică a vaselor comunicante” aplicate greșit înainte de caterisirea episcopilor eretici și scoaterea lor în afara Bisericii, este împreună-slujirea la Bănceni cu Înaltpreasfințitul Longhin Jar, considerat de către preotul Staicu“pomenitor de eretici”.
  2. Insultarea grosieră a arhiepiscopului Longhin Jar, care se situează pe o poziție ortodoxă în mărturisirea Înaltpreasfinției Sale, a întrerupt pomenirea patriarhului Kirill, pomenește un episcop ortodox, este persecutat intens pentru mărturisirea sa. Afirmația că Înaltpreasfințitul Longhin este pomenitor de eretici”, ca și afirmația mai veche că Înaltpreasfințitul Serafim de Pireu este “pseudoierarh” îl plasează pe preotul Staicu în stare de schismă încă înainte de a veni și a cânta Axionul în adunarea schismatică despre care relatează în această postare de internet.
  3. Poziția mereu schimbătoare care îl caracterizează atât pe el, cât și pe monahul Sava Lavriotul. În noiembrie 2016, la conferința de la Bănceni, monahul Sava Lavriotul îl elogia, pe drept cuvânt, de acea dată, pe episcopul Longhin ca fiind unul dintre cei mai mari luptători antiecumeniști. Aceleași cuvinte de laudă le avea și preotul Staicu, când era la Bănceni pentru a se fotografia cu adevărați luptători contra ereziei. Astăzi îl elogiază pe episcopul sârb Artemie. Așteptăm cu interes continuarea, după vorba latinească finis coronat opus.
  4. Minciuna că eu sau părinții din România care suntem semnatari ai Proiectului de Rezoluție din ianuarie și încercăm să ținem calea corectă teologic a luptei în România contra ecumenismului i-am fi îndemnat pe credincioși să se împărtășească la ecumeniști, lucru pe care noi nu l-am făcut și nu îl vom face niciodată. Îi solicit public preotului Staicu să arate un singur loc în care eu am îndemnat la frecventarea pomenitorilor, ca și retorilor de la Rădeni, care au păcălit lumea că eu „îl invit să slujească la Rădeni pe mitropolitul Teofan, să producă proba acestor afirmații.
  5. Minciuna că noi practicăm o “dragoste fără limite dogmatice” și un neoecumenism, când în realitate noi nu facem niciun rabat de la lupta contra ecumenismului și de la acrivia dogmatică, chiar dacă nu admitem să ne considerăm pe noi înșine singurii ortodocși români rămași pe fața pământului, iar pe toți ceilalți eretici.
  6. Minciuna că există “zeci de preoți din Grecia și România” care țin calea schismatică pe care merge. În realitate „zecile de preoți din Grecia și România” s-au văzut la întâlnirea de la Roman, iar dintre “miile de credincioși care îi urmează” cei mai mulți nu sunt de acord cu această linie schismatică a lor și nu o cunosc în detaliu.

În ceea ce privește discursul monahului Sava Lavriotul, atrage atenția fraza care vorbește despre condamnarea la sinaxa din Atena, din luna viitoare, a celor care chipurile sunt adepții “neobligativității respectării Sfintelor Canoane (promovată de pr. prof. Teodor Zisis3) și a laxismului trimiterii credincioșilor îngrădiți înapoi între eretici (practicat de același părinte grec, cât și de „ucenicii” lui Chirilă din România)”. Aceste cuvinte indică faptul că monahul Sava este profund dezinformat de către sfetnicii și locotenenții săi din România, atunci când afirmă că ar exista în rândul celor care păstrează calea corectă a luptei antiecumeniste “laxismul trimiterii credincioșilor îngrădiți înapoi între eretici”. Nu este foarte clar dacă expresia “înapoi între eretici” este un reproș pentru faptul că nu ne-am izolat complet de restul Bisericii Ortodoxe Române, așa cum au făcut adepții grupării Sava-Staicu-Rădeni, și trăim încă între eretici”, adică alături de cei ce încă nu au ajuns la starea întreruperii pomenirii.

Cât despre “marea sinaxă de la Atena”, așteptăm cu mare interes prezența zecilor de preoți și a miilor de credincioși cu care se laudă preotul Staicu. Sperăm ca atunci, cu adevărat, să se poată spune că “s-a terminat cu toate minciunile și calomniile”, cu care se ocupă preotul Staicu neîncetat din septembrie anul trecut față de niște oameni care nu i-au făcut niciun rău, ci se îngrijesc de propria mântuire. Va fi foarte interesantă condamnarea conceptului de “părtășie la erezie”, deoarece va trebui să fie condamnați toți Sfinții Părinți care l-au folosit în istorie. Nu mai puțin interesantă va fi condamnarea ideii că nu mai este har în Biserică de către cei ce au afirmat la Roman “teoria căderii automate în erezie”, prin care toți cei ce nu s-au îngrădit de erezie până acum sunt considerați eretici, de-a valma, popor, cler, episcopi, Biserici locale, bătrâni, noi-născuți etc., ceea ce echivalează de fapt cu o negare a harului cel puțin la fel de evidentă ca și din partea celor care au afirmat că după 2016 în Biserică nu ar mai fi har.

Din discursul “horepiscopului Naum” reținem ideea considerării sinaxei ca “un mic sinod ecumenic”, ceea ce ne arată clar că în Serbia s-au pus de fapt bazele unei organizații bisericești paralele cu Biserica Ortodoxă și cu Bisericile Ortodoxe Locale, numirea insulei Creta printre țările participante, separat de Grecia, lucru care ar fi trebuit să îi supere foarte tare pe greci, enumerarea Rusiei, fără a ne fi fost spus ceva despre vreo delegație rusă, în afara proaspătului hirotonit întru preot și trimis să se amestece în treburile BORu și, cel mai trist, punerea acestei întâlniri sub auspiciile sfântului Iustin Popovici, care cu siguranță nu ar gira niciodată o schismă.

Preotul Staicu ne mai vorbește despre încă o sinaxă, organizată după sinaxa “mare”, în care s-a încercat lămurirea chestiunii canonice a hirotonirii celor doi horepiscopi. Invocarea bazei canonice a existenței horepiscopilor nu răspunde la problema hirotonirii de unul singur a acestora, condamnată de sfintele canoane, după cum am arătat mai sus, iar hirotonirea chiar în acea zi a preotului care a fost trimis ulterior în Rusia, ca și alții care au fost hirotoniți la fel anterior, arată că acolo există o lucrare schismatică. Cu tot respectul pentru credincioșii afiliați luptei antiecumeniste în Serbia, cu care ar fi fost de dorit să stabilim un prim contact sub alte auspicii.

În ce privește afirmațiile monahului Sava Lavriotul cu privire la această problemă, trebuie să amintim că în multele sale peregrinări prin România, cuvioșia sa a afirmat de fiecare dată că episcopul Artemie a greșit hirotonind singur cei doi (hor)episcopi și că nu există nicio bază canonică pentru a face acest lucruLa un moment dat, a propus chiar ca soluție pentru recuperarea episcopului Artemie pentru lupta antiecumenistă ca cei doi episcopi să își dea demisia și să se retragă din funcție.

La afirmația preotului Staicu că nu dorește să fie decât “unit” în lupta antiecumenistă cu episcopul Artemie se pun câteva întrebări:

  1. Cu cine mai este în lumea ortodoxă în comuniune episcopul Artemie?
  2. Cine îi va urma în scaun după ce va trece la Domnul, mai ales că are o vârstă înaintată? Va fi un episcop sârb ales de către Sfântul Sinod (Adunarea Episcopală, cum se numește în această țară) al Bisericii Ortodoxe Sârbe sau va fi unul dintre horepiscopii hirotoniți de către episcopul Artemie?
  3. Cum se numește în termeni canonici unirea” cu cineva asupra căruia planează acuzația de schismă?
  4. Cu cine se mai află în comuniune în întreaga lume ortodoxă gruparea Sava-Staicu-Rădeni?
  5. În afară de episcopul Artemie, pe cine mai recunosc cei din gruparea Sava-Staicu-Rădeni ca episcop ortodox în întreaga lume?

În încheierea relatării sale, preotul Staicu anunță o sinaxă panortodoxă” ce va avea loc la 19 mai 2018 la Satu Mare, în organizarea părintelui Emanuel Oros, care a și lansat deja invitațiile, fără a preciza cine anume va participa din toate țările invitate. Știm acum că vor participa “mulți sârbi”, nu știm și dacă va fi “un mic sinod ecumenic”, prin participarea horepiscopilor care au participat în Serbia. Vom vedea la momentul respectiv. Sperăm ca limba română să nu se vorbească în șoaptă acolo.

Această efervescență bruscă, cu sinaxe peste sinaxe, pare a avea următoarele scopuri:

  1. Consolidarea la nivel interortodox a unei grupări închise față de toate Bisericile locale.
  2. Oferirea impresiei că lupta se duce cu fervoare, când în realitate singura luptă care se duce de jumătate de an este contra celor din interiorul mișcării antiecumeniste care nu sunt de acord cu linia radicală schismatică.
  3. Înlăturarea acuzației de schismă prin „unirea” cu un episcop, astfel încercându-se înlăturarea ideii că gruparea Sava-Staicu-Rădeni nu recunoaște niciun episcop în lume.

În concluzie, chiar dacă există riscul să asistăm la o alunecare totală în schismă a celor reprezentați la întâlnirea din Serbia, lupta contra ecumenismului merge înainte, grupată în jurul principiilor expuse în Proiectul de Rezoluției din ianuarie și al preoților care l-au semnat, iar triumful ecumeniștilor, care se felicită că nu au întrerupt pomenirea pentru a cădea în această schismă, este prematur, atât timp cât încă mai există în România nepomenitori care duc lupta corect patristic și teologic și nu au căzut în schismă.

Ceea ce se impune în perioada următoare este ca fiecare să-și contureze poziția clar față de această direcție în care se îndreaptă o anumită parte a mișcării antiecumeniste din România.

1 Mai detaliat despre motivele pentru care arhiepiscopul Artemie este considerat schismatic în toată lumea ortodoxă, într-un material viitor.

2 Sinodul din Sardica, în canonul 6 , spune: Să nu fie iertat a pune episcop într-un sat sau într-o cetate mică, pentru care ajunge și un singur presbiter, căci nu este nevoie să se așeze episcopi acolo, ca să nu se mișcoreze numele și autoritatea episcopului”, iar sinodul din Laodiceea, din 343, vorbește încă de pe atunci de începutul restrângerii stării de horepiscop la sate și înlocuirea ei cu ceea ce astăzi s-ar numi protopop, iar reînvierea ei după 1000 de ani nu are decât justificarea evitării acuzației de schismă pentru hirotonirea unui episcop de unul singur.

3 Calea pe care o propune părintele Zisis nu este una nouă în Biserică, ci este una veche patristică, prin care se ține seama de realitățile unei Biserici locale la un moment dat, atunci când se aplică modul cel mai bun de a lupta contra ereziei, fără a se face rabat de la acrivia dogmatică.

Sursa: http://ortodoxinfo.ro/2018/04/25/si-a-gasit-gruparea-staicu-sava-radeni-episcop/

Autor: Preot Claudiu

pr_claudiubuza@yahoo.com

22 de gânduri despre „Și-a găsit gruparea Staicu-Sava-Rădeni episcop?”

  1. http://prieteniisfantuluiefrem.ro/2017/02/18/apel-la-mascarada-de-proces-la-care-au-inghetat-si-pietrele-30-grade-c/#comments


    claudiu
    Parinte, ce parere aveti despre episcopul Artemie de Kosovo si ceea ce a patit el?

    admin2
    20 februarie 2017 at 20:03 Răspunde
    L-au canonizat pe Sf. Justin Popovici și cam în același timp l-au caterisit pe unicul lui ucenic care îi urma învățătura. Cu prima au acoperit a doua (oamenii să vadă fapta bună și să nu priceapă nelegiuirea). Voiau să pună mâna pe Kosovo.
    Mai multe nu mai știu de atunci, decât că grecii totuși îl acuzau că s-a apucat apoi singur să hirotonească episcopi. Dacă așa e, nu e bine, că înseamnă schismă.
    Pr Ciprian”

    Apreciază

    1. Graniţele canonice pe timp de erezie nu sunt ca pe timp de pace:
      ” Pe timp de erezie, după trebuinţă, nu este totul neapărat conform regulilor stabilite pe timp de pace. Astfel vedem că au procedat şi preafericitul Atanasie şi sfântul Eusebiu, care ambii săvârşeau hirotonii asupra persoanelor din afara regiunii lor. Şi acum vedem că acelaşi lucru se săvârşeşte şi în vremea ereziei actuale.” [Sfantul Teodor Studitul-Epistola 87 (275). Către monahul Metodie]

      Apreciază

      1. Asta o va stabili un Sinod. Ce facem acum? Suspendăm Sfintele Canoane?!
        V-am spus: nu vă mai jucați cu textele patristice rupte din context, fără conglăsuirea întregii Biserici! Asta fac stiliștii!!!

        Apreciază

  2. Pun in fata dvs o nedumerire, poate ma lamureste cineva. Preotii care dupa Creta s-au ingradit de eretici si erezie afirma la unison ca:

    1. ingradindu-se, au facut-o canonic si in conformitate cu invatatura dintotdeauna a Bisericii, si in consecinta nu s-au rupt de Biserica, ci, tocmai, cauta sa ramana in Ea.

    2. ereticii (preoti sau eipscopi) de care s-au ingradit canonic au har si Taine pana la o condamnare sinodala (a ereziei sau a lor nominal, e mai putin limpede).

    3. de asemenea, atat cei care s-au ingradit cat si cei asa zisi „cu cuget ortodox” care nu s-au ingradit, afirma fara echivoc ca in afara Bisericii nu exista Taine.

    Pai in tot acest „tablou”, ceva nu e in regula. Daca ereticii, in acest moment, au Har si Taine pana la un viitor sinod Ortodox, inseamna (conf. 3) ca nu se pot afla in afara Bisericii lui Hristos, iar asta inseamna ca, invatatura Bisericii care spune ca cu omul eretic nu trebuie sa ai comuniune (canonul 15 e doar un caz particular, in care ereticul e chiar episcopul tau), creeaza schisma in Insusi Trupul Mantuitorului, caci obliga pe ortodox sa rupa comuniunea cu cineva care se afla tot in Trupul Bisericii! Or asa ceva este ilogic, incoerent, „schizofrenic” – cum vreti sa-i spuneti. Cele 3 afirmatii de mai sus nu pot fi simultan adevarate. De pct. 1 nu cred ca se indoieste cineva, asa ca ar ramane celelalte doua.

    Poate ma ajuta cineva sa inteleg, poate imi scapa mie ceva …..

    Multumesc.

    Apreciază

    1. Canonul 15 impune ca ,,drept și datorie” întreruperea pomenirii minciunoepiscopului, chiar înainte de o cercetare sinodală. Îngrădirea de erezie nu înseamnă și îngrădirea de Biserică sau de episcop, ci de partea bolnavă (erezie) și de cel prin care se propagă boala (minciunoepiscop). Asta înseamnă că, în Biserică, Harul lucrează chiar prin cel numit minciunoepiscop până la o condamnare sinodală, într-o formă pe care noi nu o putem înțelege. Ceea ce știm, este că acolo unde se propovăduiește erezia, chiar numai prin pomenirea pseudoepiscopului, s-a produs o stare nefirească în Biserică, prin care cel conștient de prezența ereziei este afectat sau ,,întinat” (Sf Teodor Studitul) în urma participării la slujbele Bisericii, acolo unde este pomenit arhiereul eretic. Iar această stare sau ,,întinare” nu este dată de lucrarea Harului, ci de răspunsul nostru la colaborarea cu El (Harul) pentru sfințirea noastră. Adică, omul conștient de prezența ereziei ecumenismului în Biserică, în formă legalizată prin ,,sinod mare și sfânt”, nu poate fi nepăsător la această anomalie, și răspunde, asemenea sistemului imunitar, pentru a se apăra de boală. Dar acest lucru îl face nu pentru că nu ar mai fi Har în Biserică, ci pentru că Harul în forma întinată (prin conlucrare) nu îl sfințește pe credinciosul ancorat la realitatea spațiului eclezial. El lucrează, prin iconomie, până la o condamnare sinodală, pentru o anumită categorie de credincioși. Este exact același lucru ca la împărtășirea cu Sfintele Taine. Nu Sfintele Taine sunt întinate sau lipsite de Har, ci nevrednicia noastră face ca Sfintele să ne fie spre osândă. Iar scoaterea în afara Bisericii a ierarhilor ecumeniști și condamnarea lor, se va face de către un Sinod panortodox. De asemenea, validitatea sau lipsa validității Sfintelor Taine în Biserică, ține tot de competența unui Sinod.

      Apreciază

      1. Multumesc pentru raspuns. Nu-l comentez, dar as dori daca se poate un raspuns cat mai simplu (da sau nu ar fi OK) la urmatoarea intrebare: ereticii de care v-ati ingradit sunt in acest moment in Trupul Tainic al Bisericii lui Hristos sau nu? Multumesc.

        Apreciază

      2. Da, ereticii necondamnați de care ne-am îngrădit sunt în Trupul Bisericii până la o condamnare sinodală. Hristos îi taie din Biserică la vremea hotărâtă. Noi, până atunci, doar ne îngrădim de ei și de erezie.
        Dacă ar fi acum în afara Bisericii cum ar mai săvârși Taine valide si ce rost ar mai avea un Sinod care să îi caterisească?

        Apreciază

  3. Cand cineva intra in criza de legitimitate, incepe sa comita greseli in lant. Constiinta morala, judecatorul neadormit, nu-i da pace, se instaleaza o stare de neliniste din care ar vrea sa iasa, dar mai rau se afunda. Ce putem face? Stam si ne uitam neputinciosi, ne intristam si cu asta ramanem. Mai neajutorati cum suntem, incercam sa invatam si din greselile altora. Doamne, fereste-ne de erezii, de schisme, de orice pacat impotriva Duhului Sfant, care nu se iarta nici in veacul acesta, nici in cel ce va sa fie.
    Preot Iovita Vasile

    Apreciază

    1. Da, este la fel ca atunci când ai pășit în mlaștină. Cu cât te miști mai tare, cu atât te afunzi mai adânc. Degeaba stau oameni pe margine cu mâinile întinse, că le refuză ajutorul. Nici ,,liana” de deasupra capului, de care ar putea să se apuce nu o văd fiind preocupați de teoria învățată fugitiv la fără frecvență.
      Nu vreau să asist nepăsător la pieirea acestora, dar se pare că nu ne-a rămas decât să ne rugăm pentru ei:
      Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, pentru rugăciunile Preacuratei Maicii Tale și ale Tuturor Sfinților Tăi, nu lăsa pe robii Tăi să piară din pricina păcatelor noastre, ci fii milostiv spre zidirea Ta, și cu milă îi cercetează pe dânșii, scăpându-i din nevoi și din primejdii, și le trimite Harul Tău mântuitor și sfințitor pentru a rămâne în Biserica Ta, spre slava Preasfântului Tău nume: al Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Amin!

      Apreciază

  4. R 26 aprilie 2018 at 21:45
    Da, ereticii în acest moment au Har și Taine până la un viitor sinod Ortodox, pentru că cine și în baza a ce argumente ar putea afirma că nu mai au Har și Taine? Pe de altă parte, pentru cei care știu că s-a comis erezia în mod oficial și sub semnătură, conștiința le spune că trebuie să se delimiteze, tot în mod oficial, de erezie, adică să nu mai fie în comuniune cu ereticii. Cei care au declanșat această situație nu sunt cei care se delimitează de erezie, ci cei care o promovează. Iar cei care promovează erezia sunt tocmai conducătorii bisericii, și, până la un viitor sinod Ortodox, nu există alți ierarhi cu continuitate apostolică în fruntea bisericii, decât cei care au semnat în Creta. Așa că deocamdată și nu se știe pentru câtă vreme, vor coexista în aceiași biserică cele două „tabere”. Poate să dureze această situație și până la „sfîrșitul veacurilor”, dacă nu se va ține un sinod Ortodox. Dumnezeu a lăsat oamenilor mână liberă să rezolve ei înșiși problemele. Întrebarea care se pune este: cum ar fi dacă nu ar exista nimeni care să se delimiteze de erezie?

    cosmin26 aprilie 2018 at 21:50
    Nu va suparati, daca in Trupul Bisericii exista eretici, inseamna ca Trupul lui Hristos este eretic:

    Sfantul Leon in Epistolia cea catre Nichita zice: „ Nici un eretic nu da sfintenie prin taine.” Iar Ambrosie in Cuvantul cel pentru cei ce se catehisesc, zice: „Botezul celor rau cinstitori de Dumnezeu, nu sfinteste.” (Talcuirea Canonului 46 Apostolic, Pidalionul de la Neamt de la 1844)

    Preot Claudiu Buză26 aprilie 2018 at 22:51
    Și dacă în Trupul Bisericii sunt păcătoși, înseamnă că Trupul Bisericii este păcătos?!
    Citatul de sus nu cumva se referă la ereticii condamnați, tăiați din Trupul Bisericii?

    cosmin26 aprilie 2018 at 23:08
    Sfântul Nicodim Aghioritul: ” Păcatul personal este o încălcare a Legii şi pe care Dumnezeu îl poate şterge, dar erezia este o schimbare a Legii şi care face imposibilă orice comuniune cu Dumnezeu.”

    Sf. Ignatie al Caucazului: ” Erezia este răzvrătirea şi răscoala creaturii împotriva creatorului, revolta şi răzvrătirea fiinţei celei mai mărunte şi mărginite, omul, împotriva Dumnezeului Celui atotdesăvârşit.”

    Sfantul Teofan Zăvorâtul: ..„Fie se pronunţă, fie nu se pronunţă asupra învăţăturii şi numelui tău anatema, tu deja eşti căzut sub ea atunci când cugeţi cele potrivnice Bisericii şi stărui în această cugetare.” (Sf. Teofan Zăvorâtul – Manuscrise din chilie, Cuvânt la Duminica Ortodoxiei)

    ” De omul eretic, după întâia şi a doua mustrare, depărtează-te, Ştiind că unul ca acesta s-a abătut şi a căzut în păcat, fiind singur de sine osândit.” (Tit 3, 10-11)

    Erezia ecumenismului a infectat nu doar o biserică ortodoxă locală, ci pe toate. Fiecare Patriarhie a contribuit în felul său la pervertirea credinţei Ortodoxe: Constantinopolul prin ‘ridicarea’ anatemelor date de Sfinţii Părinţi împotriva ‘bisericii’ romano-catolice, Alexandria prin recunoaşterea monofiziţilor drept ortodocşi [„Patriarhia Moscovei” la fel; „Patriarhia Română” la fel; a se vedea şi căderea Mitropoliei Moldovei], Antiohia prin împărtăşirea din acelaşi potir cu monofiziţii, şi toate ‘bisericile’ ecumeniste luate împreună – prin participarea la Consiliul Mondial al Bisericilor şi renunţarea la învăţătura patristică a Bisericii. Toate ‘bisericile’ ecumeniste sînt în deplină comuniune şi împărtăşesc aceeaşi convingere ecumenista: convingerile uneia sînt convingerile celorlalte, fiecare Patriarh susţinînd şi încurajînd acţiunile ecumeniste ale celorlalţi. În acest moment, prima întrebare ar fi: Cum trebuie să procedeze credincioşii atunci cînd episcopii lor cad în erezie? Răspunsul Sfinţilor Părinţi este clar: rupeţi comuniunea imediat, fiindcă acei episcopi nu mai reprezintă Biserica, ci un mădular străin. Creştinii (Ortodocşii) nu pot fi în comuniune cu episcopii eretici, deoarece împărtăşania din acelaşi potir presupune mărturisirea aceleiaşi credinţe. (Pr. Maxim M.)

    Sfântul Teodor Studitul
    „Sinodul nu este aceasta: sa se întruneasca simplu ierarhi si preoti, chiar daca ar fi multi; ci sa se întruneasca în numele Domnului, spre pace si spre pazirea canoanelor… si nici unuia dintre ierarhi nu i s-a dat stapînirea de a încalca canoanele, fara numai sa le aplice si sa se alature celor predanisite, si sa urmeze pe Sfintii Parinti cei dinaintea noastra… Sf. loan Gura de Aur a spus deschis ca dusmani ai lui Hristos sunt nu numai ereticii, ci si cei aflati în comuniune cu ei.”

    cosmin26 aprilie 2018 at 23:11
    ” Dacă vă propovăduieşte cineva altceva decât aţi primit – să fie anatema! ” (Galateni I-9)

    “ Oricine se abate şi nu rămâne în învăţătura lui Hristos nu are pe Dumnezeu; cel ce rămâne în învăţătura Lui, acela are şi pe Tatăl şi pe Fiul.” (II Ioan 1, 9)

    Apreciază

    1. Neînțelegerea acestor probleme apare ca urmare a confuziei dintre cele două stări: eretici condamnați și eretici necondamnați de Biserică. Faptul că nu toți reacționează imediat la pericolul apărut după Creta, nu înseamnă ,,căderea automată în erezie” a tuturor celor aflați în comuniune cu ereticii. Mânuirea cu ușurință a unor citate din Sfinții Părinți, nu cred că vă legitimează să trageți concluzii înaintea unui Sinod. Părintele Theodoros Zisis folosește tomuri întregi pentru a arăta linia patristică corectă pentru aceste vremuri. Și nu este singurul. Aceste dialoguri au devenit sterile și nu fac altceva decât să adâncească și mai tare prăpastia celor care au părăsit calea împărătească și acum se îndreaptă spre schismă. Cu toată durerea!
      Să înțeleg că v-ați îngrădit și de cei care sunt în comuniune cu erezia?!
      Ca medic (iertați-mă dacă greșesc) cunoașteți cum lucrează sistemul imunitar. Cum ar fi să se războiască cu întregul organism?

      Apreciază

  5. ,,Preot” Tudor,
    Nu te-ai săturat să tot blestemi și să legi când ceva nu-ți convine sau nu se pliază pe gândirea ta schismatică? Ai ajuns acum să rostești și anatema asupra noastră?! Te-ai făcut pe tine însuți ,,sinod” și autoritate supremă în Biserică? Nu ți-e frică de Dumnezeu și de Judecata Lui? Pesemne că știi că mai ai puțină vreme! Vezi că există un leac puternic pentru vindecare: POCĂINȚA! Dumnezeu să judece!

    Apreciază

  6. SERGHIANISM și ECUMENISM. DESPRE TAINELE SERGHIANIȘTILOR.
    „Tainele săvârșite de către serghianiști (ecumeniști – n.n.), care sunt hirotoniți în mod canonic și nu au interdicția de a sluji ca preoți, sunt fără îndoială Sfinte Taine mântuitoare pentru cei care le primesc cu credință, în simplitate, fără deliberări și îndoieli cu privire la validitatea lor, și care nu suspectează nimic incorect la caracterul serghianist (ecumenist – n.n.) al Bisericii. Dar, în același timp, ele slujesc pentru judecata și osândirea chiar a celor care le săvârșesc și a celor care se împărtășesc de ele înțelegând bine neadevărul pe care se întemeiază serghianismul (ecumenismul – n.n.), și prin lipsa lor de împotrivire dau dovadă de nepăsare aducătoare de moarte față de felul în care este maimuțărită Biserica. Pentru aceasta este esențial pentru un episcop (cu adevărat) ortodox să se rețină de la comuniunea de rugăciune cu serghianiștii (ecumeniștii – n.n.). Același lucru este de mare importanță și pentru mirenii care au o atitudine conștientă cu privire la toate amănuntele vieții bisericești”.
    Sfântul Chiril al Kazanului

    Apreciază

    1. Multumesc, domnule Tudor, pentru eticheta de ,,hahalera” pe care mi-ai lipit-o, ca reactie la un articol al meu care nu te privea. Sau te-ai regasit in textul acelui articol? Ar fi grav. Daca mai ai si alte invective, nu ezita sa mi le adresezi. Sanatate sa-ti dea Dumnezeu.
      Pr. Iovita Vasile

      Apreciază

  7. Maria,
    Nu știu ce duh te poartă să spui asemenea grozăvii, dar știu că nu pot permite comentarii malițioase și diversioniste pe acest blog. Se pare că Mihai Silviu Chirilă nu numai că a scris un articol excepțional dar a făcut o și o adevărată ,,exorcizare” prin cuvântul scris pentru alungarea duhului schismatic! Era de așteptat ,,critica” diversionistă și cea de scandal cu care aproape ne-am obișnuit de aproape un an de zile.

    Apreciază

  8. Hristos a inviat!
    Am citit cu atentie si durere articolul,comentariile si alte interventii legate de tema in discutie.
    Se pare ca stapanii din umbra ai celor angajati cu simbrie sau fara,din motive personale,nu au fost multumiti de efectele actiunilor concertate pana acum, in scopul slabirii,dezorganizarii,descompunerii si anihilarii in final,a miscarii antiecumeniste din Romania.Sa nu uitam de aprecierile laudative,pe plan international, la adresa strajerilor Ortodoxiei romanesti,(semnatarii si cei care s-au alaturat,din dragoste pentru Adevar, Proiectului de rezolutie.)de catre vasele alese ale Duhului Sfant,bine placutii Celui PreaInalt.
    Se incearca acum aplicarea unor actiuni concentrate tip ‘guerila’,specifice razboiului de disimulare si abaterea atentiei, cum ar fi bombardarea spatiului ortodox cu intalniri, sinaxe,evenimente in afara spatiului romanesc, pentru obtinerea legitimitatii celor implicati(cler laic si monahal,impreuna cu obstile de credinciosi),sau in interior ,unde miza este foarte mare.
    BOR altadata activ,acum tace.Patriarhia Serbiei tace.Asa cum se intreba retoric cineva,ce se mai aude din partea celor 17 Arhierei Ortodocsi din Serbia ,care nu au semnat documentele de la asa zisul sinod din Creta?Tacere!
    Conform planului ,IPS Artemie,a incalcat canoanele ,cu buna stiinta,spre satisfactia si linistirea ecumenistilor,spre a fi aratati cu degetul de intreaga suflare ortodoxa,cei care lupta cu buna credinta impotriva uraciunii pustiirii si s-au ingradit de erezia propovaduita cu capul descoperit de ereziarhii binecunoscuti,semnatari ai documentelor perfide dela asa zisul sinod din Creta,atragand spre schisma ortodocsi nelamuriti,indoctrinati si naivi, din Serbia , Romania,Rusia,Grecia.
    Conducatorii delegatiei romane(care se reprezinta pe ei insisi), care au participat in Serbia,la evenimentul care a creeat ample discutii in spatiul ortodox,adeptii acriviei si al supercorectitudinii in respectarea canoanelor,au cunoscut categoric,ceea ce urma sa se intample,in cadrul Sfintei Liturghii.Iata o preluare din articolul preotului Staicu, în care se descrie “imaginea unică” de la Barajevo:
    “Astfel, în familia Sfântului Justin Popovici a fost văzută o imagine unică: un episcop sârb în exil, într-o biserică din catacombe, a hirotonit un diacon rus ca preot și un monah sârb ca ierodiacon, în timp ce ortodocșii sârbi, ruși, greci și români au strigat plini de bucurie: „AXIOS! „(Vrednic este!). Cu adevărat o imagine și un mesaj unic a fost trimis în lumea întreagă. Cine are urechi de auzit, să audă”.(http://ortodoxinfo.ro/2018/04/28/comentariul-teologului-mihai-silviu-chirila-cu-privire-la-afirmatia-monahului-sava-lavriotul-referitoare-la-prezenta-sa-in-serbia/)

    In plasa aruncata de duhurile necurate ,care lucreaza continuu ,se mentine lumea in neliniste,tulburare,agitatie si abaterea gandurilor de la rugaciune,linistea si pacea sufleteasca,concetrarea pe rugaciune si curatarea sufletelor de gandurile patimase ,care navalesc in afara.In ea se mentin naivii,ansteziati de discursurile patimase,si mentinuti bine in lesa,ca lucrurile sa nu scape de sub control,condusi cu finete alunecoasa si rece de clanul supercorectilor.
    Din pacate,oricum se incearca lamurirea celor care ii urmeaza,aceasta a devenit imposibila.Nimeni si nimic nu-i poate convinge ca se afla intr-o inselare ,care ii conduce spre prapastie.Neincrederea a fost sadita cu buna stiinta,acum, si in sufletele celor care gandeau ortodox si poate ,ar fi dorit intr-un tarziu sa ni se alature.
    „*Amagirea sarpelui este foarte perversa si „subtire”, nici nu se simte; din contra, pare o forma de evlavie si de sfintenie. Chiar si cu gandul se poate comite pacatul; acolo in minte se da lupta cea grozava si nevazuta. Acolo se implineste adulterul. Cel ce nu este atent la gandurile lui si nu stie cum si pe care sa le alunge imediat, acela pacatuieste necontenit, nevazut de nimeni; dar, vai!, la judecata totul va tasni in afara, tot ce este ascuns in inimile si in mintile oamenilor……
    Neatentia da prilej duhurilor rele sa intre in casa sufletului si sa o pustiasca.
    Multi oameni ce duc o viata corecta in aparenta si practica cultul religios cu constiinciozitate sunt linistiti in constiinta lor ca merg pe drumul cel bun. Se inseala insa, necautand sa analizeze ce se petrece in inima lor! Acolo trebuie sa fie adevarata corectitudine, nu numai in comportarile exterioare, care de foarte multe ori sunt false, ipocrite. Nu intotdeauna aparenta evlavie este urmare a sfinteniei inimii.Pacatul sta ascuns si tasneste din cand in cand, prin diferite ganduri, in mintea omului. Cine nu duce lupta cu gandurile, nu lupta cu satana si, mai curand sau mai tarziu, aceste ganduri rele se vor revarsa si in afara si-l vor conduce pe cel aparent corect la pacate fatise.”

    CUI PRODEST?
    „**Fabricile de oameni mari” sunt locurile deformatoare de suflete şi minţi..Fără a urmări un joc de cuvinte, zidarii – masonii – îl au ca dumnezeu pe marele arhitect. Ca urmare este vorba, fără nici o îndoială, despre arhitectura lumii, cea trăitoare în istorie şi despre o pseudo-religie, pe care teologia o numeşte satanism….Marele arhitect îşi asumă lumea pe care o „reconstruieşte”, o „re-creează” sau o „re-naşte” după propriile-i reguli, care se opun Legii lui Hristos. Cel cu care se face această construcţie (indiferent cum s-ar numi ea) este omul lipsit de credinţă, omul îndepărtat de Hristos. Odată cu această fatală îndepărtare, omul devine o cărămidă în construcţia în care – după cum se tot promite – va fi „cald şi bine”. Însă, cu mult mai fierbinte şi infinit mai rău va fi pentru el, cînd va merge la judecată, înfăţişându-se Judecătorului nu ca un om îndumnezeit, vas purtător al Iubirii, ci ca o carcasă în care şi-a întipărit chipul nefratele cel mare, marele arhitect.

    Asupra identităţii marelui arhitect nu trebuie să insistăm – el este însuşi Antihrist.”

    *Pocainta sau intoarcerea la Dumnezeu. Extrase din Omiliile duhovnicesti ale Sfantului Macarie Egipteanul, Editura Bizantina, Bucuresti
    **http://axa.info.ro/editoriale/raportul-orbului/fabrica-de-facut-oameni-mari/-Mugur Vasiliu ,de la a carui plecare la ceruri s-au implinit 1 an si 11 luni.Dumnezeu sa-l odihneasca, cu Dreptii Sai!Amin

    Apreciază

  9. Danielvla,
    Dacă ecumeniștii necondamnați sunt în afara Bisericii, cum pot săvârșii Sfinte Taine valide în Biserică?! Sau, de ce mai trebuie condamnați și scoși în afara Bisericii dacă ei sunt deja afară?!

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

DISCERNE

Viitorul, o paletă de opţiuni. Alege drumul!

Ortodoxia mărturisitoare

,,Dacă cineva va păzi cuvântul Meu, nu va vedea moartea în veac" (Ioan 8, 51).

ATITUDINI - Revista Fundatiei Justin Parvu

REVISTĂ DE CERCETARE ȘTIINȚIFICĂ ȘI EDUCAȚIE ORTODOXĂ editată de Fundația Justin Pârvu

ASTRADROM

,,Dacă cineva va păzi cuvântul Meu, nu va vedea moartea în veac" (Ioan 8, 51).

Vremuritulburi

ortodoxie, vremurile de pe urma, istorie, sanatate, politica, economie, analize si alte informatii utile

Lumea Ortodoxă

,,Dacă cineva va păzi cuvântul Meu, nu va vedea moartea în veac" (Ioan 8, 51).

Blog de Dogmatică Empirică

...adică despre dogmă și experierea ei în Duhul Sfant. Doar în Ortodoxie dogmele Bisericii chiar pot fi verificate prin viața mistagogică!

Sfântul Ioan de Kronstadt

În fiecare zi - gândurile unui om extraordinar

Monahul Teodot - blog oficial

Ortodoxia-singura credinta mantuitoare

SINODUL TÂLHĂRESC

,,Dacă cineva va păzi cuvântul Meu, nu va vedea moartea în veac" (Ioan 8, 51).

Bucovina Profundă

“ De mare jele şi de mare minune iaste, o iubite cetitoriu, cându toate faptele ceriului şi a pământului îmblă şi mărgu toate careş la sorocul şi la marginea sa... şi nici puţin nu smintescu, nici greşescu sămnul său. Numai sânguru amărătulu omu... ” Varlaam - Cazania

Cuvântul Ortodox

,,Dacă cineva va păzi cuvântul Meu, nu va vedea moartea în veac" (Ioan 8, 51).

Redescoperirea Sfintei Euharistii

,,Dacă cineva va păzi cuvântul Meu, nu va vedea moartea în veac" (Ioan 8, 51).

,,Dacă cineva va păzi cuvântul Meu, nu va vedea moartea în veac" (Ioan 8, 51).

SACCSIV - blog ortodox

Ortodoxie, analize, documentare, istorie, politica

%d blogeri au apreciat: