Siteul care îi batjocorește pe marii duhovnici, părintele Justin Pârvu și părintele Arsenie Papacioc, afirmă că numai episcopul Artemie mai poate asigura săvârșirea Sfintelor Taine în Ortodoxie

“Astfel, din datorie pentru Biserica lui Hristos, a luat decizia canonică de a hirotoni horepiscopi, pentru a putea întări Biserica. Acești horepiscopi îl ajută pe episcopul Artemie să hirotonească preoți acolo unde e nevoie, pentru ca Sfintele Taine ale Bisericii să fie în continuare săvârșite.” (Autorul anonim al siteului)

Întreaga luptă a acriviștilor” neostiliști pentru a-i convinge pe români că participarea în Serbia nu este o problemă prea gravă, că nu există nicio schismă etc. a fost preluată de către un săituleț pe care colegii de la OrtodoxINFO l-au prezentat în zilele trecute ca defăimător la adresa părintelui Justin, moment în care administratorii siteului au retras blasfemiile la adresa acestuia. Totuși pe site mai există o serie de articole în care marii duhovnici sunt defăimați.

Nu am nicio intenție să polemizez cu cei ce scriu pe acel site, pentru că argumentele pe care le folosesc trădează un amatorism care nu ar trebui să participe la această luptă, așa cum voi demonstra în continuare. Totuși, voi face câteva considerații scurte, cu speranța că voi ajuta la împiedicarea păcălirii în continuare a credincioșilor care au întrerupt pomenirea și au fost atrași în ultimele luni de astfel de retorică neacoperită de niciun argument teologic solid.

Articolul are două scopuri: să demonstreze că cei ce merg pe calea echilibrată a nepomenirii sunt niște trădători care practică “ecumenismul prin învăluire” și să arate că drumul pe care merg “acriviștii” uniți cu episcopul Artemie “în lupta comună contra ecumenismului” este cel indicat. Argumentarea teologică precară este presărată abundent cu izbucniri de ură viscerală la adresa mea și a celor care sunt în același cuget cu mine. De ce atâta ură, nu pot să spun.

“Iconomia” monahului Sava

Pentru a explica poporului neconcordanța dintre spusele monahului Sava din urmă cu doi ani și spusele sale de acum, autorul articolului introduce conceptul de “iconomie temporară” pe care, chipurile, monahul atonit ar fi aplicat-o episcopului Longhin în 2016. În realitate, monahul Sava nu a făcut niciun fel de “iconomie” la Bănceni în 2016, ci a exprimat ceea ce gândea atunci. Atunci când faci iconomie îi spui celui pe care îl păsuiești că greșește, dar că îl păsuiești, nu îl elogiezi și spui că face excelent ceea ce face, că procedează cu înțelepciune, așa cum a spus, din convingere, la acea epocă, monahul Sava despre IPS Longhin.

Chiar dacă am admite faptul că monahul Sava a făcut iconomie până la o vreme, problema de fond este că pentru a aplica acrivia după acea vreme monahul Sava ar fi trebuit să rezolve mai întâi problemele extrem de complexe ale statului ucrainean, de care depinde toată situația bisericească acolo. Înaltpreasfințitul Longhin a explicat foarte bine complexitatea situației din acea țară și rolul mitropolitului Onufrie în păstrarea unității bisericești.

Iconomia “până la o vreme” se stabilește de cel ce o face, în funcție de realitatea cu care se confruntă. Răsăritul a făcut iconomie cu Apusul de exemple mai bine de un secol, până când a aplicat acrivia ruperii legăturilor cu papismul. Sfinții Părinți au făcut în funcție de nevoile pastorale pe care le aveau. Monahul Sava nu a făcut niciun fel de iconomie cu IPS Longhin, pentru că nici nu este nevoie de iconomie în relație cu înaltul ierarh.

Canonul 45 apostolic interzice rugăciunea cu ereticii condamnați sinodal

Autorul anonim al materialului folosește canonul 45 apostolic exact în aceeași manieră în careacriviștii” își croiesc toată învățătura. Dacă ar fi citit și tâlcuirea din Pidalion, ar fi văzut că aceasta spune că: “orice episcop sau prezbiter sau diacon dacă numai împreună s-ar ruga, dar nu și împreună ar liturghisi cu ereticii, să se afurisească. Că cel ce împreună se roagă cu afurisiții (precum acest fel sunt ereticii) trebuie împreună a se afurisi și el, după canonul 10 al acestorași apostoli. Iar de au iertat ereticilor acestora să lucreze vreo slujire, ca clericii, să se caterisească. Fiindcă orice cleric va și liturghisi împreună cu cel caterisit (precum unii ca aceștia sunt ereticii, după canonul 2 și 4 al sinodului 3), împreună se caterisește și el, după al 11-lea al Apostolilor”.

Prin urmare, acest canon, ca de altfel toate care opresc împreună rugăciunea cu ereticii, se aplică celor ce slujesc cu ereticii afurisiți, adică condamnați sinodal și excluși din Biserică. Dovadă în acest sens este că sinoadele ecumenice nu au caterisit pe toți preoții și nu au afurisit toate popoarele care nu au întrerupt pomenirea ierarhilor eretici sau chiar ereziarhi pentru împreună slujire cu ereticii în perioada în care erezia se propaga și nu fusese condamnată încă, în schimb au statornicit un hotar de acum înainte (de la momentul sinodului ecumenic), iar nude acum înapoi. De la acel moment începea să se aplice caterisirea preoților sau ierarhilor care continuau să slujească cu ereticii condamnați (vezi canoanele 3-5 sin. 3 ec.)

Din acest motiv, afirmația “Nu mai putem acum aplica iconomia, PS Longhin, prin ridicarea sa în rang a demonstrat că este supus ecumeniștilor eretici din patriarhia Moscovei. PS Longhin a continuat să slujească cu ierarhi care practică ecumenismul, deși aceștia, dacă mădularele Bisericii ar fi fost sănătoase și nu bolnave grav de erezie ca acum, ar fi trebuit să fie propuși instantaneu spre afurisire și caterisire!”, nu are nicio acoperire în canoanele invocate, ci doar în gândirea de tip stilist a autorului.

Acoperire nu are nici problema hirotonirii în arhiepiscop, făcută de Biserica Ucraineană, nu de Patriarhia Moscovei, și nici gândirea contrafactuală a autorilor noștri, care vorbesc despre ce s-ar fi întâmplat în condiții normale, uitând că în condiții de erezie vremurile nu sunt normale și, chiar și așa, Sfinții Părinți au făcut distincțiile între erezia condamnată și faza ei de răspândire până când un sinod o biruie și reafirmă cu tărie Ortodoxia.

Canonul 70 se aplică pentru comuniunea de rugăciune cu rabinii

Același lucru se poate spune și despre aplicarea greșită a canonului 70 apostolic în acest articol. Canonul descrie clar faptele pentru care clericul se caterisește pentru comuniunea cu rabinii. Din câte știu eu, mitropolitul Onufrie a participat la un eveniment public organizat de statul ucrainean, nu a slujit efectiv cu rabinii, nu a petrecut cu ei, nu a primit daruri de la ei, nu era în veșminte liturgice. Dacă am aplica acest canon așa cum îl aplică acriviștii, atunci ar trebui să credem că ierarhii români nu mai sunt ierarhi demult (ceea ce “acriviștii” și cred), iar întrebarea s-ar pune: “de unde își au preoția cei ce susțin ca preoți această linie schismatică și care binecuvântează existența acestui site care îl batjocorește pe părintele Iustin?”.

Sfântul Teodor Studitul a făcut distincțiile necesare în privința aplicării acriviei

Pasajele citate în articol din gândirea Sfântului Teodor Studitul argumentează cel mult conceptul de “părtășie la erezie”, nicidecum faptul că trebuie să existe o poziție precum cea pe care o practică “acriviștii”. Dacă acest citat se pune în contextul altor citate din gândirea Sfântului Teodor se va vedea care sunt limitele acriviei. Dau un singur exemplu: “Dar nu trebuie mai mult iscodit și cercetat dacă cineva a mâncat cu cel ce a mâncat împreună cu un eretic și altul cu acesta, căci atunci, dacă mergem așa cu înlănțuirea, trebuie să ne despărțim de toți. Iar acest lucru este al celor ce-și iubesc voia proprie, iar nu al sfinților. Până la acesta [la cel ce mănâncă cu ereticii] rămâi și nu trece mai departe. Nu cumva din neștiință [sfinții] nu au cercetat și nu ne-au vestit nouă acestea? Nicidecum. De aceea, nu te lupta să treci dincolo de hotarele pe care le-au pus Părinții noștri”1 (s.n.). Exact acest lucru l-au făcut “acriviștii”: abandonând voia sfinților, “acriviștii” îi folosesc pe aceștia pentru a-și justifica radicalismul, ajungând prin cugetări ca cele oprite de sfântul Teodor să se despartă de toți, cum zice sfântul, și să își caute “suflete pereche” prin diverse grupări schismatice din lume.

Oare este posibil ca sfântul Teodor să se fi contrazis de la o epistolă la alta? Evident că nu. Nu contrazice cele afirmate în epistola către Teofil atunci când îl vedem numindu-l, în Epistola către Navcratie, “episcop ortodox” pe acel episcop care 1) nu a participat la sinodul eretic, 2) îl numește pe acesta adunare adulteră (în cazul nostru, “sinod tâlhăresc”), chiar dacă de frică îl pomenește pe mitropolitul său eretic. Atât IPS Longhin, cât și IPS Serafim sunt în situația de a nu fi participat la sinod, de a-l fi socotit eretic, de a predica deschis contra lui și a organiza acțiuni concrete care să ducă la condamnarea lui. Cum este numit acest episcop ortodox, dacă el ar fi trebuit să nu aibă nicio legătură cu superiorii săi eretici, așa cum afirmă “acriviștii” neostiliști, folosind un citat scos din contextul său? În pasajul din Epistola către Navcratieinterdicția de a nu fi slujit cu ereticii îl privește pe preot: “Pentru iconomie, trebuie [să ne împărtăşim], numai el [preotul] să nu liturghisească împreună cu ereticii. Căci nu e nimic, de vreme ce îl pomeneşte pe episcopul ortodox, chiar dacă acela, de frică, îl pomeneşte pe mitropolitul său eretic”? Cum se face că în aceeași epistolă și preotul care pomenește de frică pe episcopul său eretic este numit tot “preot ortodox”, chiar dacă se recomandă să nu se coliturghisească cu el?

Autorul nostru spune că nu mai merge cu sofisme, ori ești ortodox, ori ești eretic”, o afirmație care, în condiții normale este perfect adevărată. Îl rog însă să explice, în această situație descrisă de sfântul Teodor, episcopul ortodox care de frică îl pomenește pe superiorul său eretic este ortodox sau eretic? Dar preotul ortodox care de frică pomenește și cu care totuși nu trebuie să avem comuniune liturgică?

În epistola către egumenul Teofil Sfântul Teodor îi trasează egumenului comportamentul de principiu pe care trebuie să îl aibă față de o erezie vădită oricine dorește să se îngrădească de erezie, pe când în epistola către Navcratie introduce nuanțări, prin care, printre altele, invalidează aplicarea teoriei vaselor comunicante la situația ereziei dinaintea condamnării sinodale.

Demonstrația că pomenirea de frică înseamnă exclusiv frica de prigoană fizică nu are o bază în scrierile Sfântului Teodor. Acel citat trebuie pus în consonanță cu alte citate. În Scrisoarea 393,Sfinților mei părinți duhovnicești, care sunt alungați pentru Domnul, Teodor, cel mai mic preot și egumen al celor din Studion, bucurați-vă în Domnul, aparținând tot Sfântului Teodor Studitul, avem următoarele afirmații: “unii s-au plecat ereziei de bunăvoie, fără să-i silească nimeni, alții în urma bătăilor, alții numai din amenințare, alții fără de amenințări și chinuri,doar din frică”. Frica nu înseamnă pentru Sfântul Teodor neapărat bătaie, după cum se vede aici. Dacă tot veni vorba de persecutare brutală, oare otrăvirea de mai multe ori poate fi pentru “acriviștii” care scriu acest articol o formă de persecuție, prin care episcopul Longhin trece de mai bine de un an, sau măcar un semnal că totuși sistemul ecumenist îl consideră un adversar de temut? Sau mergând pe această interpretare a scrierii sfântului au tras concluzia că nici părintele Iustin nu a suferit cu adevărat, de și-au permis să îl batjocorească?

Frica despre care vorbește Sfântul Teodor în cazul episcopilor poate să fie și frica de a nu produce, în anumită conjunctură, o pierdere mai mare Bisericii prin oprirea pomenirii decât s-ar produce prin iconomia temporară. Acest considerent îl găsim la sfântul Teodor, atunci când vorbește despre iconomia aplicată de Sfântul Chiril.

Episcopul Artemie nu putea hirotoni fără acordul nimănui din BOS

Canonul 10 Antiohia, pe lângă faptul că spune că “horepiscopul să se facă de către episcopul cetății” (în cazul în care primea hirotonire de episcop, cum se vede clar că au horepiscopii din Serbia, această hirotonie se supunea regulii hirotonirii episcopilor) mai spune și că horepiscopul nu poate hirotoni preoți fără acordul episcopului din eparhia respectivă (în care acei preoți vor activa). De aici vedem o restrângere canonică a rolului horepiscopului. Această restrângere a continuat până când funcția a dispărut, pentru că nu mai era nevoie de ea. De ce era nevoie de o hotărâre a unui sinod ecumenic pentru desființarea ei? Unde a existat o decizie canonică de desființare a altor instituții din Biserica veche, care au încetat de la sine, atunci când nu a mai fost nevoie de ele (diaconițele, proorocii, taumaturgii, catehumenatul)? Unele dintre aceste instituții au dispărut cu totul, altele au luat altă formă, mai apropiată de nevoile vremii.

În schimb, pentru reînființarea ei era nevoie de un acord al sinodului local, pentru că era o problemă care privea întreaga Biserică. De exemplu: sinodul local putea să constate că nu e nevoie de horepiscopi, deoarece există episcopi-vicari și protopopi; sinodul local era cel care putea și trebuia să stabilească jurisdicția lor și funcțiunea lor în contextul bisericesc local, dacă accepta ca ei să fie hirotoniți. De altfel, discuția este lipsită de sens, deoarece mai jos autorii articolului ne arată și pentru ce au fost hirotoniți acei episcopi: nu pentru a-și desfășura activitatea în eparhie ca toți ceilalți episcopi sârbi, ci pentru a hirotoni preoți “acolo unde e nevoie, pentru ca Sfintele Taine ale Bisericii să fie în continuare săvârșite”.

În schimb canonul 9 Antiohia spune că “episcopii nu pot face nimic mai însemnat în eparhie fără de dânsul”, adică fără mitropolitul lor. Reînființarea unei instituții demult apuse este un lucru pentru care sinodul local trebuia consultat, mai ales că acei horepiscopi erau de fapt episcopi în toată regula.

“Iconomia” monahului Sava față de episcopul Artemie

Fascinantă explicația despre cum monahul Sava a aplicat o iconomie temporară: “Monahul Sava nu cunoștea nici el cu adevărat situația episcopului Artemie la acel moment și exista precedentul recent, „Actul de separare al Episcopului Artemie din Biserica Ortodoxă a Serbiei” – scrisoarea Clericilor și Monahilor din Grecia, din 2015. Astfel că și-a revizuit poziția treptat, pentru a nu face o notă discordantă bruscă și a deruta poporul dintr-o dată. Era vorba de a încerca să se discute și cu părintele Theodoros Zisis, și cu ceilalți clerici și monahi anti-ecumeniști din Grecia, și cu PS Longhin. Acest mod de abordare al monahului Sava se numește strategie și discernământ. Ca o voce ascultată de mulți oameni, era responsabil pentru modul în care trebuia să îi informeze, astfel încât nu putea face deviații bruște dintr-o dată. Era în faza iconomiei, am putea zice că a făcut tot ce s-a putut în materie de răbare și pogorământ, pentru ca lupta să se ducă împreună, pentru ca toți să înțeleagă linia generală, care este acrivia Sfintelor Canoane”.

Mărturisesc că nu am înțeles mare lucru din acest pasaj. Ni se vorbește despre faptul că monahul Sava a aplicat strategie și discernământ”, că în 2016 era “în faza iconomiei”, că ulterior a intrat în faza acriviei sfintelor canoane și s-a dus la o conferință în Serbia, unde a asistat la o slujbă săvârșită de un episcop care și-a hirotonit singur episcopi. Unde e acrivia?

Interesant este însă pasajul în care ne descrie “strategia și discernământul” monahului Sava: “Ca o voce ascultată de mulți oameni, era responsabil pentru modul în care trebuia să îi informeze, astfel încât nu putea face deviații bruște dintr-o dată”. Acest lucru nu l-a priceput preotul Staicu, atunci când s-a grăbit să anunțe cu surle și trâmbițe apropierea de episcopul Artemie. Nu este exclus să fi fost și un risc asumat pentru testarea reacției populare la o viitoare propunere de colaborare cu episcopul Artemie.

Săvârșirea în continuare a Sfintelor Taine ale Bisericii

Cel mai interesant pasaj din toată argumentarea articolului este explicația din care ni se spune că: “Episcopul Artemie a rămas singur și nu a fost sprijinit de ÎPS Serafim de Pireu și alti «lei» prefăcuți, care probabil demult aveau înțelegeri cu ecumeniștii, deși în față se dădeau mari mărturisitori, ducând poporul în eroare… Astfel, din datorie pentru Biserica lui Hristos, a luat decizia canonică de a hirotoni horepiscopi, pentru a putea întări Biserica. Acești horepiscopi îl ajută pe episcopul Artemie să hirotonească preoți acolo unde e nevoie, pentru ca Sfintele Taine ale Bisericii să fie în continuare săvârșite”.

Aceste cuvinte ne prezintă un episcop Artemie considerat singurul episcop rămas ortodox în lume, care hirotonește preoți “acolo unde este nevoie”, fără a respecta granițele canonice ale eparhiilor canonice. Mai mult, episcopul Artemie face acest lucru pentru ca tainele sfinte ale Bisericii să fie în continuare săvârșite, arătând că, în viziunea “acriviștilor”, Sfintele Taine ale Bisericii se mai săvârșesc în continuare doar de către episcopul Artemie, cei din subordinea sa și colaboratorii săi mai noi din România. Cum rămâne cu decizia de la Roman care arată că nu se poate vorbi despre dispariția harului în Biserică după sinodul din Creta?

Sinaxa de la Satu Mare va analiza hirotonirile episcopului Artemie

Deși există canoane care arată că este interzisă intrarea unui episcop în jurisdicția canonică a altuia, iar sfântul Teodor Studitul le explică, într-un text pe care l-au citat cu ocazia altei postări, faptul că numai în eparhii cu eparhi condamnați de sinoade pentru că au rămas în comuniunea cu erezia condamnată sinodal se poate interveni ca într-un teritoriu în care nu există autoritate bisericeascca “acriviștii” promit că “La sinaxa de la Satu Mare probabil că se va veni cu exemple din viețile Sfinților în acest sens, pentru a se vedea dacă este corect sau nu să se hirotonească preoți în afara granițelor canonice pe timp de erezie, după cum a afirmat Gheron Sava la conferința de la Arad, din decembrie 2017. Putem ghici de pe acum în favoarea cui va înclina balanța, dacă aceste exemple din Sfinții Părinți vor fi interpretate în aceeași cheie în care sunt interpretate canoanele în acest articol.

Blestemarea celor care fac “ecumenism prin învăluire

În același stil, autorii articolului mă blestemă să am soarta călugărilor care au slujit cu Ioannes Vekkos, aruncând în discuție argumentul că Vekkos nu era caterisit la acel moment. Uită însă că era scoasă în afara Bisericii erezia papistă, pe care Vekkos încerca să o impună în Athos printr-o uniune de tipul greco-catolicismului actual, și că acei călugări au fost bătuți de Dumnezeu pentru că au acceptat să iasă în afara Bisericii printr-o acceptare a unirii făcute de Vekkos cu erezia și a slujbelor de tip catolic pe care le aducea Vekkos în Sfântul Munte.

Nu pot spune dacă toate aceste idei sunt însușite de toți membrii grupului Sava-Staicu-Rădeni. Însă unele articole publicate pe acest site au fost preluate în ultima vreme pe siteul preotului Staicu, ceea ce ne lasă să înțelegem că sunt toți în același gând.

Din aceste date observăm că acest șir de sinaxe, de la Atena, de la Satu Mare, din Serbia din nou, par a avea ca scop rezolvarea în ochii poporului (în ochii “teologilor” care au aderat la grupul Sava-Staicu-Rădeni lucrurile par a fi clare) a complicațiilor pe care le prezintă opoziția celor care nu doresc să părăsească în vreun fel calea împărătească a Sfinților Părinți, consemnată în Rezoluția de la Botoșani din 2017 și în Proiectul de Rezoluție din ianuarie 2018, și a problemelor canonice ale episcopului Artemie, pentru a se înainta pe calea colaborării cu acesta.

Dacă este așa, revin cu întrebarea: de ce atâta tevatură, când “acriviștii” puteau face o înțelegere locală cu stiliștii români, de vreme ce au o mentalitate asemănătoare?

Precizare terminologică: folosesc denumirea “monahul Sava”, nu pentru a-l insulta pe Gheron Sava Lavriotul, ci pentru a informa poporul credincios că părintele atonit este un simplu monah, nu este preot, așa cum cred mulți dintre cei ce îl cunosc.

1 Sfântul Teodor Studitul, Scrisoarea 49. Fiului Navcratie, în ed. cit., p. 60.

Sursa: http://ortodoxinfo.ro/2018/05/02/siteul-care-ii-batjocoreste-pe-marii-duhovnici-parintele-justin-parvu-si-parintele-arsenie-papacioc-afirma-ca-numai-episcopul-artemie-mai-poate-asigura-savarsirea-sfintelor-taine-in-ortodoxie/

Reclame

PĂRTĂȘIA (comuniunea) CU EREZIA (cu ereticii) şi alte explicaţii…

scara-raiului-icoana-2.jpgPentru că în momentul de faţă ne confruntăm cu o polemică pe baza expresiilor ,,părtăşie la erezie” sau ,,părtaş cu ereticii” încercăm prin acest mic articol să aducem un plus de lumină asupra acestor două sintagme. Expresia ,,părtăşie” (cu ereticii sau la erezie) o găsim şi la Sfinţii Părinţi precum Marcu Evghenicul şi Teodor Studitul. Prin analiza unui text al Sfântului Teodor Studitul veți vedea de ce a fost folosită acea dublă sintagmă.

,,Dar dacă [preotul] pomeneşte vreun episcop eretic, chiar dacă [preotul] are vieţuire fericită, chiar dacă e ortodox[1], trebuie să ne îndepărtăm de dumnezeiasca împărtăşanie; dar când e vorba de masa de obşte – de vreme ce doar acolo [la Liturghie] din frică[2] îl pomeneşte [pe episcopul eretic] – ar putea fi acceptat [acel preot] să binecuvânteze şi să cânte cu noi, dar numai dacă nu a slujit, nici nu a avut conştient părtăşie nici cu ereticul, nici cu episcopul său.”[3] Dacă Sfântul Teodor Studitul ar fi văzut în preotul care pomeneşte din frică pe ierarh, un  eretic[4] atunci cu siguranţă nu ar fi fost de acord ca acest preot să binecuvânteze masa de obşte şi să cânte cu cei ortodocşi[5]. Ştim că preotul care pomeneşte de frică este conştient de erezia[6] episcopului său, frica reprezintă singura cauză pentru care acesta pomeneşte. Prin această pomenire din frică, el îşi calcă într-o oarecare măsură conştiinţa, prin acest compromis pe care îl săvârşeşte, această partăşie pe care el o are. Unii poate vor spune: Da, dar Sfântul Teodor acceptă binecuvântarea preotului pomenitor care nu a avut o părtăşie conştientă cu ereticul, cu episcopul său. În prima parte a textului Sfântul Teodor spune că preotul care pomeneşte din frică poate binecuvânta, iar în partea a doua spune ,,numai dacă nu a slujit, nici nu a avut conştient părtăşie nici cu ereticul nici cu episcopul său”. Oare Sfântul Teodor se contrazice pe sine? Nu, în nici un caz, este clar că preotul care pomeneşte din frică este conştient de erezia episcopului său. Atunci care este sensul  părţii a doua a textului ,,dacă nu a avut conştient părtășie cu ereticul sau episcopul său?” Prin această părtăşie conştientă Sfântul Teodor vrea să spună că dacă preotul şi-a însuşit credinţa sau o parte din credinţa eretică a ierarhului său, deci are părtăşie conştientă, nu poate binecuvânta masa. Canoanele Sfintei Biserici Ortodoxe interzic cu desăvârşire rugăciunea în comun cu ereticii. Dacă preotul pomenitor din frică ar fi eretic atunci însuşi Sfântul Teodor Studitul, care vedem că este un canonist desăvârşit, nu ar fi acceptat sub nicio formă ca un preot pomenitor din frică, deci părtaş din frică, prin pomenire la erezia episcopului, să binecuvânteze masa de obşte – nu o simplă masă, ci o masă de comunitate fie ea monahală sau laică. Cel ce binecuvintează masa este mai mare decât ceilalţi care participă la masă pentru că cel mic se binecuvântează de cel mai mare, deci acel preot care pomeneşte din frică se bucură de cinste înaintea mesenilor. Un eretic nu poate să se bucure de această cinste. Dacă toți sunt eretici (cum afirmă unii), pentru cine se mai pogoară Duhul Sfânt să sfințească Tainele? Dumnezeu mai trimite harul Său să săvârșească Tainele ca să și le administreze ereticii? Cu siguranță că dacă în biserica unde sunt pomeniți ierarhii nu mai există decât eretici, harul nu va mai lucra în acea biserică, însă din istoria Bisericii știm că harul lucrează până la condamnarea oficială a ereziei. Dacă Sfinţii Părinţi au folosit termenul ,,părtăşie la erezie” de ce să nu-l folosim şi noi, care încercăm să păşim pe calea lor. A renunţa la expresia ,,părtaş la erezie” sau ,,părtăşie cu ereticii” înseamnă a renunţa la duhul patristic în cadrul căruia Sfinţii Părinţi au folosit această terminologie. În cazul în care moartea îi va prinde pe clerici și pe mireni în părtăşie la erezie, vor avea parte cu ereticii,[7] dar dacă se vor întoarce vor avea parte cu ortodocșii. Acest proces are loc în Biserică până la întrunirea unui sinod ortodox care va anatemiza erezia și ereticii. În momentul în care sinodul va da anatema pe cei prinşi în comuniune cu ereticii, vor ieși din acel stadiu[8] și vor deveni eretici, vor fi primiţi la Ortodoxie numai prin lepădare de erezie şi mărturisire de credinţă ortodoxă scrisă şi prin mirungere. Iar ierarhii şi toţi clericii pe care această anatemă îi va prinde în părtășie cu ereziarhii vor fi primiţi prin mirungere şi în rândul laicilor conform canoanelor Bisericii.

În continuare vom prezenta unele argumente logice care susţin existenţa unor stadii din cadrul unui proces prin care un ortodox devine eretic condamnat sinodal. Putem aminti de cele trei feluri de păcate[9] pe care le numără  Biserica:

  1. cu gândul
  2. cu cuvântul
  3. cu lucrul

Ca să fac o analogie există pentru început contaminarea cu gândirea eretică (părtașia la erezie)[10], apoi propovăduirea ereziei (prin cuvânt și scris) cu capul descoperit înainte de condamnarea sinodală[11] și stadiul în care se află ereticul condamnat de un sinod ortodox din cauza faptelor sale.[12] Am îndrăznit să fac o astfel de comparație deoarece erezia reprezintă tot un păcat, mai exact un păcat împotriva Duhului Sfânt conform Îndreptarului pentru spovedanie întocmit de Protosinghel Nicodim Măndiță.

Ca să știm cum să  procedăm în aceste vremuri tulburi trebuie să ne ghidăm după Sfinții care au trecut prin încercări similare. Se știe că în data de ,,16/29 iulie 1927, adjunctul de locum tenens al patriarhului Bisericii Ortodoxe Ruse, Mitropolitul Serghie Stragorodsky, a dat infama sa «Declarație», în care mai mult sau mai puțin condiționat a plasat Biserica Rusă în ascultare de ateiștii urâtori de Dumnezeu, declarând că bucuriile statului Sovietic  sunt bucuriile Bisericii și tristețile sovieticilor sunt tristețile Bisericii.”[13] Oare situația din 16/29 iulie 1927 nu se aseamănă cu întâmplarea din 16/26 2016 când mai mulți ierarhi ortodocși din întreaga lume au semnat documente eretice la pseudo-sinodul din Creta? Răspunsul e da. Cazul e similar deoarece serghianismul și Ecumenismul sunt interconectate deoarece vechea gardă care nu era suficient de devotată cauzei ecumenist-marxiste avea să fie îndepărtată, eventual omorâtă, iar în locul lor au fost aduse slugile antihristului, foarte devotate cauzei sionist-ecumeniste. Cu alte cuvinte, serghianismul patriarhatului a dus în final la acceptarea ereziei ecumeniste prin intrarea Patriarhiei Moscovei în CMB în 1961. Tot astfel cum Ecumenismul proclamă că toate minciunile trebuie adunate și unite pentru a forma Adevărul, și Serghianismul, sora ecumenismului, proclamă că adevărul însuși este fondat pe o minciună. Adevărul este că Serghie împreună cu lucrătorii săi, nu și-au salvat decât pieile lor. Însă nu au putut să se salveze de focul gheenei (I Corinteni 3-15). ,,Așa cum spunea Sfântul Mitropolit Veniamin de Petrograd: «Rațiunea unor păstori ai Bisericii este stranie. Ei spun că trebuie să ne salvăm viețile cu orice preț pentru ca Biserica să continue. Și atunci unde este Hristos? Nu Platonov, sau Chuprin sau Veniamin salvează Biserica, ci Hristos! Însă ei găsesc că viețile lor sunt mai importante decât Biserica însăși.»”[14] Iată cum a fost definit Serghianismul de către Arhiepiscopul Vitaly Maximenko de Jordanville: «Patriarhatul a distrus dogma esențială a Bisericii lui Hristos, și a respins misiunea ei esențială – să slujească mântuirii oamenilor, transformării lăuntrice a lor, și a înlocuit-o cu slujirea țelulilor fără de Dumnezeu ale comunismului[15], ceea ce este nefiresc pentru Biserică…»[16] Sfântul Chiril al Kazanului avea să spună despre tainele serghianiștilor:

,,…Tainele săvârșite de către serghianiști care sunt hirotoniți în mod canonic și nu au interdicția de a sluji ca preoți, sunt fără îndoială Sfinte Taine mântuitoare pentru cei care le primesc cu credință, în simplitate, fără deliberări și îndoieli cu privire la validitatea lor, și care nu suspectează nimic incorect la caracterul serghianist al Bisericii. Dar în același timp, ele slujesc pentru judecata și osândirea chiar a celor care le săvârșesc și a celor care se împărtășesc de ele înțelegând bine neadevărul pe care se întemeiază serghianismul, și prin lipsa lor de împotrivire dau dovadă de o nepăsare aducătoare de moarte față de felul în care este maimuțărită Biserica. Pentru aceasta este esențial pentru un episcop (cu adevărat) ortodox să se rețină de la comuniunea de rugăciune cu serghianiștii. Același lucru  este de mare importanță și pentru mirenii care au o atitudine conștientă cu privire la toate amănuntele vieții bisericești…”[17].

Prin această prezentare nu am căutat să rezolvăm problema teologică cu care ne confruntăm, am vrut să arătăm că lucrurile nu sunt aşa de uşor de înţeles, că pe această temă se poate discuta îndelung şi nu ştim dacă la un moment dat vom înţelege cu desăvârşire toate aspectele legate de problema în discuţie. Trebuie să ne acceptăm unii pe alţii aşa cum suntem, să ne îngrădim de erezie şi să păstrăm comuniunea dintre noi chiar dacă există unele mici neînţelegeri.

Sfântul Marcu Evghenicul spune: ,,Acelea [scripturile canonice] ca unele predate de Dumnezeu, suntem datori unii faţă de alţii şi a le crede şi ale întǎri chiar dacă unele par că nu sunt în acord [cu altele ] dar acestea [cele predate de Părinţi] suntem datori a nu le crede în chip absolut, nici a le primi fără cercetare. Căci este cu putinţă ca acelaşi dascăl să nu le grăiască pe toate după acrivie. Altminteri, pentru ce au mai avut Părinţii nevoie de Sinoade Ecumenice, dacă fiecare nu ar fi căzut nicidecum din adevăr?”[18] Am amintit acest text pentru a arăta că au existat unele neînţelegeri şi între Sfinţii Părinţi dar totuşi ei au rămas în comuniune şi prin Sinoadele Ecumenice au realizat un singur Crez. Din toate aceste aspecte rezultă clar că clericii, şi nu numai, care nu împărtășesc credința ereziarhului, dar pomenesc ierarhii semnatari ai documentelor eretice din frică, până la o condamnare sinodală, se află într-un stadiu ce le permite revenirea întru totul la Ortodoxie prin îngrădirea de pseudo-episcopi[19] fără mirungere şi fără a fi trecuţi în rândul laicilor. Hotarele iconomiei[20] nu le putem fixa noi, ci aceasta intră în compentenţa unui sinod şi, în altă ordine de idei, putem spune că hotarul ca timp al iconomiei în privinţa părtaşiei la erezie este de fapt întrunirea unui sinod.

După cum majoritatea stiți, în mediul virtual la momentul de față există un război al declarațiilor de tot felul. Foarte mulți recurg la afirmații pe care le înțeleg mai mult sau mai puțin. Cu siguranță că sunt și elemente străine de lupta antiecumenistă pe care o ducem care vor să creeze dezbinare și să creeze un haos și pe credincioșii de rând să-i facă să nu știe ce să mai creadă. Poate că ați văzut că unii au început și un atac la persoană, uitând că lupta noastră nu este împotriva trupului și a sângelui, ci împotriva stăpâniilor întunericului care sunt în văzduhuri și prin aceasta se străduiesc să ne angajeze în această luptă care nu este după Dumnezeu. Cu siguranță că dorința celor ce vor să ne impună documentele eretice din Creta este de a crea o situație în care oamenii să-și piardă încrederea în părinții angajați în lupta contra ecumenismului. ÎPS Longhin e acuzat de faptul că-l pomenește pe ÎPS Onufrie (mitropolitul Kievului) care la rândul lui îl pomenește pe patriarhul Kiril al Rusiei.

,,Gândirea de tip schismatic ce duce până la urmă la schismă care afirmă că: nu mai există episcopi ortodocși pe acest pământ pe motiv că ei sunt în comuniune cu semnatari în Creta, adică teoria vaselor comunicante (aplicată de sinoadele paralele stiliste) înainte de condamnarea Sinodală a persoanelor eretice… se aplică obligatoriu după condamnarea de către un Sinod a persoanelor eretice, nu înaintea lor, de abia atunci cine rămâne în comuniune cu patriarhul Bartolomeu, Daniel, Kiril, vor fi la rândul lor eretici, până atunci nu”[21] (pr. Teodor Zisis). Dar veți spune că nu e nevoie ca mitropolitul Onufrie să-l pomenească pe patriarhul Kiril deoarece el însuși este eretic pentru că la data de 24 august 2017, de ziua independenței a Ucrainei, a avut loc în catedrala Sf. Sofia din Kiev o rugăciune ecumenistă pentru această țară unde mitropolitul Kievului s-a rugat împreună cu ecumeniștii. Să nu uităm că (și înainte de pseudo-sinodul din Creta) timp de 7 zile pe an are loc săptămâna de rugăciune pentru venirea antihristului. Oare câți ierarhi români au luat atitudine împotriva săptămânii urâciunii? Pe lângă faptul că nu au luat nicio atitudine, o parte dintre episcopi s-au și rugat împreună cu catolicii, protestanții și păgânii și nu s-a produs atâta tulburare și dezbinare între creștini precum s-a întâmplat în cazul ÎPS Longhin. Trebuie să vă reamintesc că spre deosebire de ierarhii BOR, Arhiepiscopul Longhin nu pomenește niciun ereziarh ce a trădat Ortodoxia în Creta, iar din 2016 a încetat să-l mai pomenească[22] pe patriarhul Kiril al Rusiei din cauza documentului eretic semnat împreună cu papa Francisc la Havana. Această întâlnire fără precedent între un papă și un patriarh rus ce a avut loc în Cuba, îmi aduce aminte de întâlnirea ecumenistă deosebit de gravă care a avut loc la Balamand (Liban – 1993), unde s-au recunoscut toate tainele catolicilor ca fiind valide și s-a introdus termenul eretic de ,,Biserici surori”. Erezia de la Balamand a fost acceptată prin hotărâre sinodală doar de BOR deși au mai participat reprezentanți a încă nouă Biserici Ortodoxe locale. Conform cazului de mai sus putem spune că majoritatea oamenilor care mergeau la slujbe în Biserici unde erau pomeniți ierarhii români care nu s-au dezis de această erezie sau au acceptat-o în mod tacit, se împărtășeau spre osândă și au devenit eretici potrivit teoriei vaselor comunicante.[23] Ca să nu mai spun că rudele noastre, prietenii noștrii sau duhovnicii noștri care au murit în perioada 2011 – 2016 neapucând să se îngrădească de erezia semnată la Balamand au ajuns în iad, deoarece pentru ,,străjerii ortodoxiei” neștiința nu e o scuză.[24] Deși a fost otrăvit în mai multe rânduri și amenințat cu moartea, arhiepiscopul Longhin nu s-a temut să mărturisească public împotriva pseudosinodului[25] din Creta și a declarației[26] comune semnată de patriarhul Kiril și papa Francisc la Havana. ,,A fi episcop în zilele noastre, înseamnă să accepți condiția de mucenic. Nu e ușor nici pentru ei. Noi avem datoria să îi trezim și să ne rugam pentru ei să aibă puterea de a se opune rătăcirilor dogmatice și să fortifice Biserica cu mărturisirea lor dreaptă.”[27] De aceea noi îi susținem atât pe arhiepiscopul Longhin cât și pe oricare ierarh care va da semne de pocăință și de luptă împotriva ecumenismului. Deci să lăsăm fiecare dintre noi atitudinile exclusiviste, să ne acceptăm şi să ne sprijinim pe calea mântuirii, să  lăsăm polemicile şi să ne zidim duhovniceşte unii pe alţii.

Înainte de încheiere aș vrea să vă relatez un caz din vremea Sfântului Teodor Studitul. Pe când Sfântul Teodor era egumen la Sakkudion, împăratul Constantin al VI-lea și-a închis cu forța soția legitimă într-o mănăstire și s-a căsătorit în chip abuziv și adulter cu amanta sa. Căsătoria a fost săvârșită de un preot de la catedrala Sfânta Sofia. Sfântul Tarasie, patriarhul Constantino-polului, pentru a evita o posibilă redeclanșare a persecuției iconoclaste, a acceptat starea de fapt, aplicând, forțat de împrejurări ,,iconomia”, iar Sfântul Teodor a întrerupt pomenirea sfântului patriarh până ce căsătoria ilegitimă avea să se desfacă și preotul săvârșitor al acestei căsătorii avea să fie caterisit. Vedem că unul a aplicat iconomia și celălalt acrivia, dar totuși amândoi sunt Sfinți. Oare putem face afirmația că unul dintre ei a greșit? Cu siguranță că nu. Fiecare dintre cei doi Sfinți au urmărit binele Bisericii. Sfântul Teodor a urmărit ca să fie condamnată această căsătorie pentru a nu se crea un precedent, pentru a nu face și alții astfel de fapte nelegiuite, astfel prin această rupere de comuniune cu patriarhul a sancționat această nelegiuire. La rândul său Sfântul Tarasie a acceptat această stare știind că împăratul este iconoclast și ar putea să redeclanșeze persecuția iconoclastă dacă s-ar lovi de opoziția sa. A pus pacea Bisericii mai presus de această nelegiuire. Vedem astfel, că mult mai mare este răspunderea pe care o au cei din fruntea Bisericii decât a noastră, a preoților și credincioșilor de rând. Dacă pentru noi cei de jos, este mai ușor să procedăm cu acrivie, aceasta nu este la fel de ușor pentru cei aflați în treapta arhieriei. Pentru aceasta să nu-i judecăm pe ierarhii ortodocși ce luptă împotriva sinodului din Creta și a ecumenismului. Dacă am sta de vorbă cu aceștia, ne-am da seama că dacă folosesc iconomia, aceasta o fac spre binele Bisericii. Să lăsăm pe Dumnezeu, care știe cele ascunse ale inimii, să judece, iar noi să ne ținem poziția aceasta de îngrădire pe care am adoptat-o pentru că la noi toți ierarhii au acceptat documentele din Creta și să petrecem în multă rugăciune și frică de Dumnezeu. Trag un semnal de alarmă: prin judecata pe care o facem numindu-i eretici pe unii care cu adevarat luptă împotriva ereziei, că este posibil să luptăm împotriva unor plăcuți ai lui Dumnezeu și astfel harul lui Dumnezeu să ne părăsească și să ne pierdem mântuirea. Dacă nu știm să cântărim bine lucrurile, pentru că nu avem luminare de la Dumnezeu mai bine să tăcem, să înmulțim rugăciunea și să ne adâncim pocăința, căci jertfa lui Dumnezeu – duhul umilit, inima înfrântă și smerită – Dumnezeu nu o va urgisi.

Să ne ajute Bunul Dumnezeu să ținem calea de mijloc, să ne păstrăm liniștea sufletească și lucrând virtuțile să dobândim mila lui Dumnezeu cel închinat în Sfânta Treime, Tatăl, Fiul și Sfântul Duh! Amin!

Conchid cu următoarea definiție: Părtăşia la erezie nu este o stare intermediară între ortodoxie şi erezie, ci modul în care se produce contaminarea cu gândirea eretică, adică primul stadiu din cadrul unui proces la capătul căruia se află ereticul condamnat sinodal. Iar cel care este sau va fi în comuniune cu ierarhul eretic, dacă nu se va îngrădi de pseudo-episcop, va fi judecat împreună cu acesta, și ca un călcător al credinței va fi numit fiind vrednic de osânda cea veșnică (cu excepția celor care nu au avut posibilitatea să ia cunoștință de hotărârile eretice stabilite în Creta, cum ar fi persoanele prea bătrâne, copiii, cei prea bolnavi care sunt în incapacitate medicală de a înțelege, aceia care trăiesc izolați și alte situații care i-au împiedicat în mod obiectiv, nu din cauza delăsării, să se informeze).                                                                                                                        

Constantin Tudor

23 ‎aprilie 2018

[1] Cu sensul: chiar dacă acel preot are viețuire și învață ortodox. E în acord cu ce spunea și Sf. Ciprian al Cartaginei: ,,Oricine se împărtășește într-o biserică unde este pomenit un episcop eretic, chiar dacă preotul acelei biserici învață ortodox, o astfel de împărtășire nu rămâne fără urmări…” (https://romanortodox.info/sf-ciprian-al-cartaginei-despre-pomenirea-episcopului-eretic/)

[2] Frica pe care o aveau ortodocșii din acele vremuri era cauzată de prigoana dură a autorităților imperiale. Mai exact, era pusă în pericol viața celui ce se opunea ordinelor date de împărat pentru că era supus: arestării, judecării, torturilor, exilului și uneori chiar a uciderii.

[3] Dreapta credinţă în scrierile Sf. Părinţi, vol. 1, Ed. Sofia, 2006.

[4] Se referă la stadiile doi și trei: ereticul încă necaterisit sau ereticul condamnat sinodal, care propovăduiește cu capul descoperit erezia. Pentru mai multe detalii în ceea ce privește cele trei stadii citiți la pag. 2.

[5] cântarea se referă clar la o rugăciune sau ierurgie

[6] ,,…simpla pomenire a unui episcop eretic constituie o ,,întinare” și știrbește ortodoxia celui care îl pomenește, în timp ce  comuniunea cu ereticii ne desparte cu totul de Hristos; credea, de asemenea, odată cu Sfântul Ioan Gură de Aur, că nu numai ereticii, dar și cei ce sunt în comuniune cu ei sunt vrăjmași ai lui Dumnezeu și, potrivit lui Atanasie cel Mare, trebuie să ne ferim nu numai de cei dintâi, dar și de cei de-ai doilea” (Străjerii Ortodoxiei, Editura Egumenița, 2015,  pag. 287).

[7] cu excepția copiilor, a persoanelor cu dizabilități, a bătrânilor în cazul cărora nu mai lucrează conștiința etc. ,,Este evident că o biată bătrână din provincie care știe foarte puțin despre afacerile bisericești este într-o poziție foarte diferită de un ierarh aflat în capitală, care se află în situația de a ști orice este important” (Vladimir Moss – vezi situl de la nota de subsol nr. 13).

[8] de părtaș la erezie

[9] Această clasificare a păcatelor a făcut-o și Sf. Nicolae Velimirovici

[10] Mai întâi se produce o acceptare a ereziei ecumeniste la nivelul minții și apoi se trece și la mărturisirea ei prin faptă, adică fie prin cuvânt rostit, fie prin cuvânt scris sau prin acțiuni ecumeniste.

[11] Spre deosebire de ereticii condamnați sinodal, tainele și hirotoniile ereziarhilor/preoților încă necaterisiți sunt valide și spre osândă sau spre mântuire (în unele cazuri) deoarece după ,,cum știm până la condamnarea lui Nestorie, Patriarhul Constantinopolului, sfinții și de Dumnezeu insuflații Părinți ai Sinodului al III-lea Ecumenic au primit ca fiind lucrătoare toate hirotoniile și slujbele săvârșite de Nestorie până în momentul condamnării lui și a ereziei lui de către Sfântul Sinod, chiar dacă acesta propovăduia erezia în public și o impunea prin forță și violență”. Pentru mai multe detalii accesați situl acesta: http://sinodultalharesc.tk/gheron-savva-mesaj-legat-de-existenta-harului-sfantului-duh-bisericile-ortodoxe–locale-care-au-acceptat–creta/

[12] După condamnarea nominală ereziarhii își pierd continuitatea apostolică, deci și harul nu mai lucrează.

[13]Articol scris de Vladimir Moss. Puteți găsi tot textul aici: https://ortodoxianecenzurata.wordpress.com/2011/10/25/serghianismul-o-erezie-ecleziologica/

[14] https://ortodoxianecenzurata.wordpress.com/2012/02/24/serghianismul-o-erezie-ecleziologica-2/

[15] Serghianiștii săvârșeau o slujire activă pentru puterea sovietică în loc să-i slujească lui Dumnezeu. În timp ce aceștia erau chiar bucuroși să pomenească autoritățile la Dumnezeiasca Liturghie, acest lucru era anatema pentru Ortodocși.

[16] https://ortodoxianecenzurata.wordpress.com/2012/02/24/serghianismul-o-erezie-ecleziologica-2/

[17] https://theologiepatristica.wordpress.com/2016/08/02/cateva-probleme-referitoare-la-intreruperea-pomenirii-si-ingradirea-de-erezie/

[18] Sfântul Marcu Evghenicul, Opere vol. I, Editura Pateres 2009, pag. 130.

[19] ,,Ierarhii români, care s-au făcut părtași la erezia din Creta fie prin semnătură directă, fie prin aprobarea acesteia la sinodul din București, fie prin acordul tacit față de cele două sinoade, au devenit propovăduitorii ecumenismului în Biserica noastră și prigonitori ai preoților care mărturisesc adevărul de credință, iar din acest punct de vedere pot fi considerați eretici, deoarece s-au făcut începători și propovăduitori ai ereziei în BOR (…) Eretici pot fi considerați și toți cei care au acceptat din toată inima hotărârile sinodului din Creta (fragmente ce aparțin teologului Mihai Silviu Chirilă – sursa: http://ortodoxinfo.ro/2017/11/06/partasia-la-erezie-expresie-biblica-si-patristica/).

[20] din punct de vedere al mărimii şi al timpului pentru care este folosită

[21] https://ortodoxinfo.ro/2018/02/12/teoria-vaselor-comunicante/

[22] https://danielvla.wordpress.com/2017/08/20/prea-sfintitul-longhin-jar-episcop-de-banceni-a-fost-ridicat-la-rang-de-arhiepiscop/

[23] iar asta înainte de sinodul tâlhăresc din Creta

[24] Ierarhii nu au cerut părerea și acordul poporului astfel că mirenii nu au fost înștiințați în privința Acordului de la Balamand. Ei au putut afla de acel document mai ales după anul 2010 când au apărut pe internet mai multe articole despre subiectul în cauză (pe situri precum Saccsiv, Astradrom, ș.a.), iar persoanele care n-au avut acces la internet au putut căpăta informații prin intermediul marelui duhovnic al neamului românesc Cuviosul Părinte Justin Pârvu sau din revista ortodoxă Atitudini nr. 19, anul 2011. De altfel pr. Ioannis S. Romanidis a realizat un studiu care a fost tradus și în lb. română intitulat Acordul Ortodocși – Vatican, Balamand, Liban, iunie 1993  care a fost publicat în Theologia – Periodicul Bisericii Greciei, vol. VI 1993, Nr. 4, paginile 570-580. În România a apărut pe diferite situri precum Apologeticum, Cuvantul-ortodox sau Scribd încă din anul 2011. Preoții români au învățat despre Declarația de la Balamand în facultățile de teologie, deci au fost informați de acest act ecumenist. Dacă ar fi să ne luăm după gândirea ,,apărătorilor Ortodoxiei”, preoții/mirenii n-ar trebui să mai aibă vreo scuză deoarece înștiințarea a avut loc ulterior și tot nu s-au îngrădit atunci când au aflat de această trădare a Ortodoxiei lăsându-i pe lupi să pătrundă în turma noastră aruncând poporul în rătăcire. Oare Sfinții Părinții precum Ioan Gură de Aur, Vasile cel Mare sau Maxim Mărturisitorul ar fi stat cu mâinile în sân după ce ar fi aflat că la nivel sinodal s-a hotărât ca tainele unor eretici să fie recunoscute ca fiind valide?

[25],,Acolo s-au adunat sataniștii, masonii…”, mai multe detalii aici: (https://danielvla.wordpress.com/2016/07/16/ps-ul-longhin-jar-despre-sinodul-din-creta-acolo-s-au-adunat-satanistii-masonii/)

[26] ,,Semnarea declarației din Cuba este o trădare, o călcare în picioare a credinței ortodoxe. Pentru mine, personal, cele 30 de puncte sunt cei 30 de arginți ai lui Iuda” (sursa: lumea-ortodoxa.ro)

[27] http://www.apologeticum.ro/2011/10/parintele-justin-despre-acordul-de-la-balamand-noi-nu-ascultam-de-furi-ci-de-glasul-bisericii-care-vorbeste-prin-sfintii-parinti/

Nu îl sprijin pe monahul Sava, deoarece face acum ce a zis la Bănceni, în 2016, că nu trebuie făcut, ca să nu ieșim din Biserică

Dracul te așteaptă în altă parte să îți spună:
“Tu e
ști tare cuminte, tare sfânt, tu ești cel mai drept dintre toți”.
Ca să te prindă în labele lui și s-a terminat cu mântuirea ta.

https://archive.org/embed/ConferintaBanceninoiembrie2016PSLonghinJarPr.SavaDinAthosPr.MateiVulcanescu

PS_LONGHIN_GHERON_SAVA.jpgÎn noiembrie 2016, la Bănceni, a avut loc o conferință a monahului Sava Lavriotul, la care a participat mulțime de popor din România, din Ucraina. La acea conferință s-au spus unele lucruri importante, asupra cărora la acea vreme am căzut cu toții de acord.

Monahul Sava a adus atunci câteva explicații pertinente cu privire la unele aspecte ale luptei antiecumeniste cu care ne confruntăm și în zilele noastre. Din păcate, constatăm că face acum aproape tot ceea ce a spus atunci că nu trebuie făcut, pentru a nu cădea în schismă și a ieși în afara Bisericii. Din acest motiv purtăm acest schimb de replici, nu pentru a ne dușmăni și a ne certa, cum greșit înțeleg unii, ci pentru a înțelege ce s-a întâmplat în toată această perioadă și cum se face că noi am rămas fideli ideilor enunțate la Bănceni, iar cuvioșia sa, care dădea atunci răspunsurile corecte, acum le pune în practică exact invers.

Dacă părintele Sava mi-a transmis public că mă iubește cu o dragoste frățească, îi răspund că îmi este dor de acel părinte Sava de la Bănceni și din primele conferințe din România și nu îl înțeleg deloc pe cel de acum, care conlucrează cu o grupare agresivă și radicală, mânată de patimi omenești și de lucrări ale unor duhuri despre care vorbește Înaltpreasfințitul Longhin în materialul de mai jos. Această grupare desconsideră principiile pe care le-a enunțat la începutul acestei lupte părintele Sava, vitale pentru biruința Ortodoxiei împotriva ecumenismului. În acest moment, mă văd pus în situația de a-l apăra pe monahul Sava de la Bănceni și din primele conferințe din România de monahul Sava care acum contrazice tot ce a spus și făcut atunci.

Prezentăm în acest material câteva gânduri ale monahului Sava, din noiembrie 2016, cu privire la episcopul Artemie și situația din Serbia, la relația Înaltpreasfințitului Longhin cu mitropolitul Onufrie, la mărturisirea pe care o face Biserica Bulgară, la neaplicarea principiului vaselor comunicante și la modul corect de a întrerupe pomenirea.

Pentru coerența textului și pentru a înțelege mai bine, am adăugat între paranteze [] precizările suplimentare făcute de traducător, părintele protopresbiter Matei Vulcănescu, care făcea adăugirile știind gândirea de atunci a părintelui Sava, comună tuturor luptătorilor antiecumeniști din Grecia. Era epoca în care monahul Sava colabora cu părintele Zisis, cu părintele Manolis, cu părintele Matei și cu toți ceilalți teologi ai Greciei și cu marii duhovnici ai Sfântului Munte, care duc acum lupta teologic corectă în Grecia. De asemenea, am pus între paranteze [] unele cuvinte pentru a sprijini înțelegerea corectă a textului.

Mulțumesc părintelui Cosmin Tripon pentru munca de cercetare în arhive, fără de care nu s-ar fi putut face această demonstrație.

La minutul 1h:56:15, monahul Sava răspunde unei întrebări din sală referitoare la episcopul sârb Artemie. Iată întrebarea:

În Serbia aproape tot sinodul local s-au pronunțat împotriva hotărârilor sinodului din Creta și numai patriarhul a fost pentru. Preasfințitul Artemie, care este ucenic de-al Sfântului Iustin Popovici, are zeci de ani în această lucrare împotriva ecumenismului, deja mai are încă doi episcopi1, popor, monahi și monahii, și cred că noi ar trebui să strângem rândurile și cu ei, să facem cumva o comuniune…

Răspunsul monahului Sava cu privire la episcopul Artemie începe cu avertismentul “Atenție!:

Atenție! Noi încercăm să ținem canoanele Bisericii. Într-o discuție pe care am avut-o cu episcopul, am spus următorul lucru: “Canoanele s-au dat de către Sfinții Părinți nu pentru a-l condamna pe eretic fără dragoste și fără milă, ci pentru a-i readuce cu dragoste pe eretici și pentru a apăra turma. Deci noi suntem obligați să ținem canoanele. Nu putem să le călcăm în picioare noi, care se presupune și susținem că suntem ortodocși”.

Episcopul Artemie, pe care eu îl iubesc foarte mult și îl cunosc și este ortodox, a făcut hirotonie de unul singur. Acest lucru este condamnat de canoane. Noi nu putem să fim de acord atunci când un canon este călcat în picioare…

Cel ce a pus întrebarea a adăugat:

Excepție…

Răspunsul monahului Sava:

Din păcate, așa-numiții stiliști, cei care s-au rupt de Biserica Ortodoxă datorită calendarului vechi, au făcut același lucru în Grecia, spunând că fac excepție și au ajuns acum să fie în schismă cu Biserica. Eu nu îl condamn pe Artemie, dar pentru că așa spune canonul [1 apostolic, n.red.], noi așa trebuie să facem. Trebuie să avem încredere că Hristos este Cel care salvează Biserica și nu noi.

Pe lângă aceasta, să nu uităm că există și alți episcopi care mărturisesc. Nu putem noi să spunem: soluția este Artemie. Vedeți că și episcopul Longhin merge până acolo unde spun canoanele: oprește pomenirea, așa cum spun Părinții, nu face nimic mai mult.

Pentru că atunci când începem să sărim canoanele, chiar ecumeniștii ne vor acuza de acest lucru. Oare nu are Hristos putere ca să dea soluție în Biserica Lui? Vă mai spun ceva. Dacă trăim vremea antihristului și nu se va face un sinod care să condamne, noi ce vom face? Nu vedem clar că mergem către antihrist? Eu cred că suntem în vremea antihristului. Nu dogmatizez, e doar părerea mea, nu voi spune niciodată că vine antihristul acum sau aici… Numai din faptul că înțelegem că sunt puțini episcopii care urmează exact sfintele canoane și care se opun în modul cel mai clar. așa cum face episcopul Longhin, înțelegem că aceasta este epoca antihristică.

De aceea noi trebuie să facem ceea ce Duhul Sfânt ne-a arătat prin Sfintele Canoane să facem. Respectăm Sfintele Canoane și așteptăm ca Hristos să vorbească.

Vreau să fac o paranteză: Sfântul Maxim, Sfântul Teodor și toți sfinții care au întrerupt pomenirea au mers numai până acolo, nu mai departe. Nu și-au făcut o Biserică separată. Ei au încercat prin sinoadele lor să lupte, să mărturisească.

Deși nu sunt de acord cu Artemie, eu îl iubesc, este un mărturisitor…

La afirmația:

Și dacă au intervenit alți episcopi, să zicem din diaspora și au hirotonit acei episcopi? Nu știm noi exact ce s-a întâmplat…

Monahul Sava răspunde:

El însuși a mărturisit [există video în care el însuși reconoaște că a hirotonit singur – precizare traducător păr. Matei Vulcănescu]Ce să facem, suntem în timp de erezie [și eu am rămas singura Biserică – precizare traducător păr. Matei Vulcănescu]”. Numai că este clar canonul. Dacă ar fi existat în canoane scris că în timp de erezie un singur episcop poate hirotoni alt episcop… [dar canonul nu zice lucrul acesta – precizare traducător păr. Matei Vulcănescu].

Din aceste replici putem trage următoarele concluzii:

  1. Monahul Sava avea încă de pe atunci într-o relație personală cu episcopul Artemie, pe care încerca să îl convingă să revină la starea canonică și să repare eroarea hirotonirii episcopilor de unul singur. Dacă nu a reușit atunci nimic, de ce a crezut acum că va avea mai mulți sorți de izbândă?
  2. Spune că gestul episcopului Artemie este condamnat de Sfintele Canoane. Dacă este așa, cum susține că nu este în schismă?
  3. Afirmă că nu poate spune că soluția este comuniunea cu episcopul Artemie, indicând existența și a altor episcopi mărturisitori. Unul dintre ei fiind episcopul Longhin, la care s-a uitat în momentul în care a spus aceste cuvinte, dacă îmi aduc bine aminte, ceea ce l-a determinat pe părintele Matei să afirme în cuvinte ceea ce monahul Sava a afirmat din gesturi.
  4. Afirmă corect că sfintele canoane nu s-au dat pentru a-i blestema și condamna pe eretici fără dragoste și milă, ci pentru a-i readuce la Hristos. În altă parte, mai jos, arată și faptul că poporul trebuie pregătit temeinic pentru a se întrerupe pomenirea, pentru ca el să știe ce trebuie făcut, iar lucrarea să aibă rezultatul scontat. Cum se împacă aceste afirmații cu deciziile întâlnirii de la Roman, din ianuarie 2018, pe care a patronat-o, în care s-a hotărât că toți cei ce nu au întrerupt pomenirea sunt eretici, fără nicio distincție și, în general, cum se împacă cu retorica agresivă a celor din grupul pe care îl conduce în România?

Imediat după intervenția monahului Sava, Înaltpreasfințitul Longhin a intervenit (la minutul 2h:04:31) confirmând că nu putem încălca Sfintele Canoane, că nu putem să ieșim din Biserică, pentru că asta doresc și ecumeniștii, să scape de noi.

IPS Longhin a atras atenția asupra pericolului extrem de grav pe care îl reprezintă căderea sub ispita demonului mândriei, care ne dă impresia că numai noi suntem drepți, numai noi suntem ortodocși, numai noi ne mântuim. Acest demon a ispitit pe foarte mulți dintre cei ce aplică acum ceea ce cred a fi “acrivie”.

Înaltpreasfinția Sa a avertizat și asupra pericolului de a considera Biserica locală în care ne aflăm ca eretică și de a afirma că nu mai avem nimic de-a face cu ea.

Iată cuvintele înaltului ierarh:

Toți cei a căror pomenire am oprit-o vor să ne vadă ieșiți din Biserică. Asta ar fi biruința lor. Atunci noi încălcăm canoanele Bisericii și am ieșit din Biserică. Noi nu plecăm nicăieri. I-am spus și patriarhului, așa știu toți, că noi suntem în Biserică, ei s-au dus, ei ne-au vândut, ei ne-au părăsit. Niciodată să nu îngăduiți să spună cineva “eu am ieșit din Biserica asta, că e eretică”. Noi în Biserica în care am fost suntem și vom rămâne veșnic. Aceasta este Biserica, cu toate canoanele, dogmele, cu Sfinții Părinți. Biserica este bună, învățătura, dar ei așteaptă să plecăm, să ne ducem.

Este vremea mărturisirii și apărării Ortodoxiei curate. Dracul te așteaptă în altă parte să îți spună: “Tu ești tare cuminte, tare sfânt, tu ești cel mai drept dintre toți”. Ca să te prindă în labele lui și s-a terminat cu mântuirea ta.

De aceea, îi rog pe toți părinții: fiți foarte răbdători, cereți multă înțelepciune de la Bunul Dumnezeu. Noi nu avem nimic de făcut decât de a apăra tot ce am primit până astăzi… Nu vă grăbiți să faceți ceva, să rupeți. Întrerupeți pomenirea, pentru că nu recunoaștem ereziile, pe care le aduc ei peste noi.

Noi ne-am luptat foarte mult când ne întâlneam la sinod. Toți spuneau “dar ce să facem, mâine ne dă jos de pe catedră [tronul episcopal – n. red.] și ne trimite în Siberia”. Vladica Onufrie a spus: “E bine și în Siberia. Oriunde ne-ar duce, este Dumnezeu”.

Vă rog din suflet pe toți să aveți răbdare. Pentru că în Rusia deja au început să se rupă. Au hirotonit preoți alții străini, eu nu vreau să dau nume. Aceștia [preoții hirotoniți în străinătate – n. red.] au venit în Rusia și au făcut altă ruptură în Biserică: au spus că ei sunt cei drepți, unii spun că sunt eparhia Ierusalimului ceresc, alții spun că ei îl așteaptă pe împăratul, dar nu știm care împărat, că și antihrist va fi împărat. Au început să îi ducă pe oameni vânturile și valurile.

[…] Vladica Onufrie așa a spus: “Mărturisiți credința, apărați curăția Ortodoxiei. Nu vă lăsați, că vremurile sunt foarte grele”. S-au primit aici multe scrisori cuînvinuiri la adresa vlădicăi Onufrie. Fraților, dacă nu era vladica Onufrie astăzi, în capul Bisericii Ortodoxe Ucrainene, nici Biserica nu mai era. Credeți-mă, noi știm tot ce a fost pregătit. Acesta este omul lui Dumnezeu, despre care voi nu știți cât luptă, cât suferă, cât rabdă. Rugați-vă lui Dumnezeu, pentru că atâta vreme cât va fi el, este o nădejde. Apoi, vai de noi, ce va veni asupra noastră.

La minutul 02h:13:46, părintele Matei Vulcănescu anunță decizia Bisericii Bulgare de a nu recunoaște sinodul din Creta:

Aseară am primit o scrisoare pe mail de la Secretarul Sfântului Sinod al Bisericii Bulgariei. Biserica Bulgară a hotărât: nu acceptă minciuno-sinodul din Creta, îl respinge în mod oficial, spune că nu e nici mare, nici sfânt, ci este împotriva învățăturii Sfinților Părinți. Biserica Bulgară nu îl va accepta în veac (audiența aplaudă).

Din sală se pune o întrebare:

Biserica Bulgară a spus că întrerupe pomenirea, că nu recunoaște, dar să treacă la fapte, să întrerupă pomenirea celorlalți patriarhi. Face lucrul acesta?

Răspunsul monahului Sava:

Este foarte bună întrebare. Dar am și eu un răspuns foarte bun la ea: bineînțeles că ce ați spus e foarte corect și modul în care această Biserică mărturisește Ortodoxia [ar trebui] să întrerupă pomenirea. Dar trebuie să avem și răbdare. Trebuie să îi ajutăm pe oameni să înțeleagă erezia, ușor, ușor să facă ce trebuie să facă.

Gândiți-vă, [cum ar fi] acum să i se spună episcopului Longhin că îl pomenește pe mitropolitul Onufrie, care îl pomenește pe Kirill [deci, prin ricoșeu, îl pomenește pe Bartolomeu – precizare traducător păr. Matei Vulcănescu]. Ceea ce face episcopul Longhin este corect. De ce? Pentru că Onufrie este ortodox, și dacă nu îl va sprijini pe [mitropolitul] Onufrie [episcopul] Longhin și orice alt Longhin, cine îl va ajuta pe [mitropolitul] Onufrie? Ceea ce face episcopul Longhin este cu mult discernământ.

Sigur că ar fi fost frumos ca Biserica Bulgară să rupă comuniunea cu celelalte patriarhii. Trebuie să avem încredere că dacă au făcut acest mare pas, ușor, ușor vor ajunge și la conștiința aceasta.

Episcopul Longhin face ceea ce ar fi trebuit să facă și alți episcopi: mărturisește, păzește turma și îl ajută pe mitropolitul Onufrie. Să ne gândim puțin. Știți ce presiuni fac asupra acestor oameni?

Din aceste cuvinte reținem că:

  1. Episcopul Longhin face ceea ce ar trebui să facă și alți episcopi și are mult discernământ.
  2. Mitropolitul Onufrie este ortodox, iar episcopul Longhin face bine că îl ajută, neîntrerupând pomenirea sa.
  3. Biserica Bulgară a făcut un pas important și trebuie să avem răbdare ca să ajungă la conștiința întreruperii pomenirii patriarhilor ecumeniști.
  4. După cum se vede din fraza următoare, părinții atoniți îi sprijină pe mitropolitul Onufrie și pe episcopul Longhin.

Despre riscul căderii monahilor aghioriți într-o poziție greșită și consecințele asupra mântuirii tuturor celor ce îi urmează, părintele Sava spune:

Noi monahii aghioriți trebuie să fim foarte atenți, pentru că toți ochii sunt ațintiți asupra noastră. O singură mișcare greșită și vom lua toată lumea cu noi în iad…De aceea, noi părinții atoniți îi sprijinim și pe [mitropolitul] Onufrie, și pe [episscopul] Longhin. Noi facem ceea ce trebuie, dar este o greșeală să rupem legătura cu frații noștri care sunt în luptă la fel ca și noi.

Despre teoria vaselor comunicante spune:

Din păcate, acest gând îl au stiliștii [care în greacă se numește orthologismos, că dacă episcopul pomenește pe cutare, care pomenește pe cutare, te afli în legătură cu cutare – precizare traducător păr. Matei Vulcănescu]. Au zis că rupând comuniunea cu toți ceilalți devin ortodocși.

Eu în urmă cu patru luni pomeneam. Să îmi intre acest gând de mândrie în cap[că eu sunt ortodox, iar ceilalți nu? – precizare traducător preot Matei Vulcănescu]? Vă spun lucrul acesta pentru că avem informații sigure căecumeniștii ne fac între noi discordie, ca să ne certăm între noi.

Discernământul care trebuie să însoțească întreruperea pomenirii îl demonstrează monahul Sava printr-un sfat personal pe care l-a dat episcopulu Vladimir de la Poceaev:

…Vlădica Vladimir de la Poceaev mi-a explicat care este situația acolo și m-a întrebat ce să facă, să întrerupă pomenirea. Eu, care am întrerupt pomenirea, știți ce i-am răspuns: “Nu, Înaltpreasfinția Voastră, nu întrerupeți pomenirea. Mi-a spus: “De ce nu?”. I-am răspuns: “Dacă veți întrerupe acum pomenirea, poporul nu va înțelege, monahii nu vor înțelege ce ați făcut și nu veți reuși nimic. Va trebui să întrerupi pomenirea, dar nu acum, ci după ce vei informa poporul, după ce vei informa monahii, să înțeleagă motivul întreruperii, pentru că întreruperea pomenirii nu o faci numai pentru tine. O faci ca să te urmeze poporul pe drumul cel bun”.

Am venit aici să vă spunem că poporul trebuie să fie informat, să te înțeleagă, să aibă gândul tău, să mărturisiți și apoi să întrerupeți pomenirea.

1 Din informațiile pe care le-a publicat preotul Staicu, ca fiind transmise de o doamnă Sanja, din episcopia IPS Artemie, aflăm că episcopul Artemie a hirotonit trei episcopi.

Teolog Mihai-Silviu Chirilă

Comentariu Rareș,

HRISTOS A INVIAT!

Foarte bun, relevant si obiectiv acest material!
Trebuie ascultat cu mare atentie si urmata acesta Cale de mijloc, Calea Imparateasca.
Este binevenit, este salvator. pentru ca sa inteleaga tot crestinul, ca IPS Longhin si IPS Onufrie sunt impreuna luptatori pentru Dreapta Credinta stramoseasca.
Sa nadajduim ca toti, cei care cauta sincer Adevarul mantutor, vor intelege ca Dumnezeu ii va ajuta,si nu vor mai rataci in schisme si erezii.
Afirmatiile făcute de monahul Sava, în noiembrie 2016, la Banceni, sunt rezultatul constatarilor pe care le-a făcut la fata locului, în mod direct,cu discernamant și în mod responsabil.
Cum se justifica acest decalaj imens intre ceea ce s-a petrecut și a declarat în nioembrie 2016, la Banceni, și ceea ce s-a făcut în 22 ianuarie 2018, prin sinaxa de la Roman, și unde s-a ajuns acum, în luna mai 2018? Și ce și-au mai propus sa mai facă de acum încolo, pentru ca lucrurile NU merg spre bine !?
În luna noiembrie 2017, un preot, apropiat al pr Staicu, a spus unei cunostinte într-o discuție particulară, ca – Banceniul trebuie sa cada!
Tot ce s-a lucrat din toamna lui 2017, s-a lucrat necinstit și incorect fata de IPS Longhin și IPS Onufrie, și fata de toți care și-au pus încrederea în acești arhierei marturisitori.
Acum, monahul Sava este combatut de propriile sale afirmații. Chiar dacă a suferit o schimbare intre timp, împreuna cu sustinatorii săi, era dator ca în mod corect sa meargă personal, sau în grup, la IPS Longhin și să-i expuna aceste noi schimbari și motivația lor documentata.
Cum poate justifica monahul Sava atitudinea ce o are acum fata de IPS Longhin și IPS Onufrie, spre care a generat o campanie de denigrari și cuvinte calomnioase, chiar de la noi, romanii, pe care ne iubeste atât de mult,ca pe frați sai adevărați? Jicniri de care nu au fost scutiti nici măcar copiii orfani, crescuti la Banceni cu atâtea sacrificii, pr Staicu a vorbit foarte dur,calomnios si despre ei.
Își va putea ierta monahul Sava toate acestea, le va putea indrepta?
Dar și pe acelea, a celor pe care i-a incitat public spre toată aceasta tulburare și dezbinare? Cel putin site-ul Ortodoxos, laudat si ridicat in slavi de pr Staicu, are doar dezimformari,ura, critici dure,tendentioase si imagini, vesnic aceleasi imagini, cu care insulta si acuza pe IPS Onufrie si IPS Longhin, si pe dl teolog Silviu Chirila,cred ca astfel de oameni nu au suflet, sunt vanduti vrajmasului. La fel si pr Staicu, nu se mai satura de vorbe desarte,pline de venin si rautate. Ne-am saturat de astfel de pesonaje, care sunt recunoscute pretutindeni prin rautatea excesiva cu care isi fac loc cu coatele la mai multa apreciere,si veninul cu care improsca pe fiecare, sa-l anihileze. Iar site-ul Invataturile Sf Parinti si-a permis, sa-l faca eretic si inselat pe Printele Iustin,in mod revoltator, pe care pur si simplu l-au desfiintat prin judecati dureroase si interpretari scandaloase,cu maxima inconstienta.
Dar,fenomenul acesta de tradare, a monahului Sava, a generat mult mai multe rautati,discutii,durere,boli, lacrimi,deznadejde,certuri in familie si despartiri etc.
Acum nu mai sunt valabile sfaturile pe care le-a dat in 2016, pentru – rabdare, precautie, pregatirea clerului și a credinciosilor pentru a nu ieși din Biserica? Sau, a fost doar o manipulare pentru a deveni credibil? Apoi, premeditat, si-a ales cei mai jalnici colaboratori. Dumnezeu le va scoate pe toate la iveala, daca nu acum, la Infricosata Judecata, unde se va vedea toata lucratura cea ascunsa, si unde isi va primi plata fiecare.
Greu e sa te lupți cu Adevărul!
Opriți-va deci, fraților!
Propriile voastre cuvinte și fapte va vor condamna, precum și graba, nechibzuinta, lipsa de sfatuire atât de necesare acum, mai mult ca oricând.
Cereți iertare celor pe care i-ați denigrat și napastuit!
Nu uitați dragostea cu care ați fost primiti întotdeauna la Banceni și vedeți în ce fel ați răspuns. De ce nu au fost consultati toti ceilalti clerici si monahi din tara asupra acestor schimbari de grup? Totul s-a lucrat tacit si pe ascuns,din ce motiv si cu ce scop?
Ne pare rau ca din bucuria ce o aveam la inceput, simpatia si respectul fata de monahul Sava, acum, dupa ce a facut atata vrajba si dusmanie intre frati, a adus atatea lacrimi, durere si tulburari, il privim cu suspiciune si neincredere, ba mai mult cu repulsie si indignare, cu dezamagire profunda!
Asadar, sa ne ferim fratilor de darurile grecilor!

Ne ramane rugaciunea si increderea numai in Dumnezeu!

El nu a parasit si nu a inselat pe nimeni, niciodataI

IPS Longhin,care se roaga pentru noi, ne-a sfatuit, ne-a incurajat si ne-a spus sincer ca, problemele noastre se rezolva doar aici, in tara, nu in alta parte, nu de altii, ci de catre noi, in tara noastra!!
Numai noi, aici, in tara ne putem rezolva problemele de suflet, grave si dureroase, legate de Credinta noastra Ortodoxa, stramoseasca. Cu rugaciune, cu smerenie, cu post, cu vorbe frumoase si curate, cu dragoste intre frati, sa fim exemplu pentru toti, cei care nu au inteles inca rostul apararii Credintei.
Sa nu-i facem eretici sau altfel, ca sunt fratii nostri, ci sa-i iubim, sa le vorbim nu cu dusmanie sau ura, sa-i imbratisam cu drag si sa-i asteptam sa vina si ei, pentru ca la sfarsit sa ne putem mantui cu totii. Asa ne-a sfatuit IPS Longhin, cu drag si cu durere in suflet, pentru tot ce se intampla fiecarui om, binecredincios, care isi pune problema mantuirii si a ales Calea Marturisirii.
Asa sa ne ajute Dumnezeu!

Sursa: http://ortodoxinfo.ro/2018/05/01/nu-il-sprijin-pe-monahul-sava-deoarece-face-acum-ce-a-zis-la-banceni-in-2016-ca-nu-trebuie-facut-ca-sa-nu-iesim-din-biserica/