Pr. prof. Theodoros Zisis: Despre actele anticanonice ale episcopului Artemie și despre horepiscopii pe care i-a hirotonit

pr.-prof.-Theodoros-Zisis-800x450

1. Acte anticanonice ale episcopului Artemie

După pseudosinodul din Creta un număr redus de clerici, monahi și laici, am trecut la îngrădirea prevăzută de sfintele canoane, adică la întreruperea comuniunii cu toți episcopii care au semnat actele „sinodului” sau care susțin deciziile acestuia. Din punct de vedere liturgic am manifestat întreruperea comuniunii cu episcopii locului prin întreruperea pomenirii numelui ierarhilor la sfintele slujbe.

Aproape toți cei care am trecut la îngrădire, printre care și părinți aghioriți, am declarat dintru început că nu vom provoca schismă trecând la grupări schismatice stiliste sau pomenind numele unui alt episcop, ci vom aștepta rezolvarea problemei pe cale sinodală, prin condamnarea ecumenismului și a pseudosinodului din Creta.

Din păcate există o deviere de la această linie fiindcă am fost informați că unii părinți din Sfântul Munte – din fericire foarte puțin la număr, care nu mai exprimă și nici nu reprezintă majoritatea părinților aghioriți care au trecut la îngrădire, se află în comuniune cu episcopul Artemie, care a fost persecutat și caterisit în mod nedrept și anticanonic de către Biserica Ortodoxă a Serbiei. Nu este prima dată în istoria Bisericii când mărturisitori și luptători pentru Ortodoxie sunt prigoniți pe nedrept și anticanonic. Mulți dintre sfinți au suportat persecutări, pe care însă le-au îndurat fără să provoace schisme și dezbinări, așteptând restabilirea lor în timp, care de multe ori, spre sporirea sfințeniei lor, nu s-a făcut pe pământ, ci în ceruri. Încredințarea că nu va provoca schismă a fost dată și de episcopul Artemie anterior caterisirii sale, spunând textual următoarele: „Prigonitorii mei pot să mă lipsească de scaunul episcopal, până și de treapta episcopală… pot să facă și multe alte ilegalități, pe care nici nu mi le pot imagina. le voi suporta toate cu ajutorul lui Dumnezeu. Cu toate acestea nu pot să mă silească însă să fac schismă și să sfâșii cămașa Bisericii Ortodoxe a Serbiei, pe care ne-a lăsat-o Sfântul Sava1.

Mulți am fost cei care am condamnat persecutarea nedreaptă și anticanonică aepiscopului Artemie, chiar și episcopi ai Bisericii Greciei. Am continuat să-l considerăm episcop canonic de Raşca şi Prizren și am avut de multe ori întâlniri cu el la sediul „Sinaxei clericilor și monahilor”, discutând împreună despre situația actuală din Biserică. L-am chemat chiar și ne-a vorbit în plenul sinaxei și a binecuvântat ca episcop masa mănăstirească oferită. Niciodată nu ne-a descoperit și nici nu n-a cerut vreodată părerea în privința actului schismatic pe care se pare că avea de gând să îl facă, de a hirotoni singur episcopi fără acoperire sinodală, astfel încât să-și alcătuiască propriul sinod, care este, în mod evident, unul schismatic. Am fost la aceste întâlniri trei profesori universitari, părintele Gheorghios Metallinos, domnul Dimitrios Tselenghidis și cel ce semnează aceste rânduri, pronunțându-ne asupra unei mulțimi de subiecte teologice și canonice, despre care ni se cerea părerea. În mod evident a înțeles din aceste discuții că poziția noastră era una negativă și a trecut la actul deplin anticanonic și schismatic de a hirotoni singur episcopi, pe care în mod amăgitor i-a numit „horepiscopi”, pentru a nu fi nevoie, pasămite, să se ceară pentru aceștia acoperire sinodală sau hirotonirea de către doi sau trei episcopi, așa cum stabilești Tradiția canonică a Bisericii.

După acest act anticanonic am întrerupt orice comuniune cu el și la începutul anului 2015 „Sinaxa clericilor și monahilor ortodocși” a întocmit și a publicat textul cu titlul Actul de separare al episcopului Artemiedin Biserica Ortodoxă a Serbiei2, în care explicăm părerea noastră de rău pentru acest act, îl rugăm pe episcopul Artemie să nu treacă la alte acte anticanonice, iar către Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe a Serbiei și către arhiereii Sinodului Serbiei facem apelul de a cerceta în mod canonic subiectul episcopului Artemie, pentru a nu se sfâșia și mai mult cămașa Sfântului Sava a Bisericii Ortodoxe a Serbiei. Acest text a fost semnat de membrii comitetului de conducere al „Sinaxei Clericilor și Monahilor Ortodocși”, și anume de părinții arhimandriți Arhim. Athanasios Anastasiou, Sarandis Sarandos și Grigorios Hatzinikolaou, de părintele ieromonah Evstratios Lavriotul, de protopresviterii profesori Gheorghios Metallinos și Theodoros Zisis și de către dl. profesor Dimitrios Tselenghidis. Demn de observat este faptul că textul este semnat și de părintele ieromonah Evstratios Lavriotul, care exprimă și acordul părinților aghioriți care acum au comuniune cu episcopul Artemie, comuniune ce acum înseamnă că aprobă evoluția schismatică a episcopul Artemie.

Hirotonirea numiților „horepiscopi” s-a făcut fără acoperire sinodală din partea Bisericii Autocefale a Serbiei, care, în pofida erorilor unor ierarhi ai săi, continuă să fie în legătură canonică cu celelalte Biserici Ortodoxe care alcătuiesc laolaltă Biserica cea una, sfântă, sobornicească și apostolică. Și chiar majoritatea episcopilor delegației Bisericii Serbiei la Kolymbari, adică șaptesprezece (17) din cei douăzeci și cinci (25) nu au semnat textul controversat al „sinodului” care recunoaște ereziile drept biserici. Activitatea episcopală a episcopului Artemie dincolo de granițele jurisdicției sale nu are suport canonic. Putea să rămână, caterisit pe nedrept și anticanonic, în cadrul granițelor eparhiei sale, în legătură duhovnicească cu turma sa și să aștepte anularea deciziei date în defavoarea sa și nu să creeze turmă și să construiască biserici și „catacombe” în eparhii străine. Nu l-a alungat și nu l-a exilat nimeni cu forța din eparhia sa, chiar dacă în mod necanonic a fost așezat în locul său altepiscop. Dacă nu ar fi trecut și el la o acțiune anticanonică de depășire a limitelor jurisdicției sale, ar fi rămas ca episcop canonic și păstor al eparhiei Raşca şi Prizren și în conștiința turmei sale, dar și în conștiința tuturor ortodocșilor care cunoșteau prigonirea sa nedreaptă. Chiar dacă l-ar fi alungat cu forța și l-ar fi exilat, așa cum s-a întâmplat cu Sfântul Ioan Gură de Aur, s-ar fi găsit un episcop să îl găzduiască, așa cum a făcut episcopul de Cucuzis pentru Sfântul exilat, care în niciun caz nu a trecut la hirotoniri de episcopi sau de horepiscopi și nici nu și-a format propriul său sinod3, iar restabilirea sa triumfală a avut loc după moartea sa. De altfel, cum ar fi putut să treacă la schismă marele părinte cel cu cuvântul de aur devreme ce de multe ori învățase că „a dezbina Biserica este mai rău decât a cădea în erezie”?

2. Horepiscopii nu fac excepție de la principiul canonic care cere să fie hirotoniți de trei episcopi

În ceea ce privește „horepiscopii” pe care Artemie i-a hirotonit în mod anticanonic, cercetările teologice au ajuns la concluzia că horepiscopatul a fost o instituție temporară, care a fost valabilă de la jumătatea secolului al II-lea până la sfârșitul secolului al patrulea, fiind creat pentru a întâmpina o problemă a timpului, care astăzi nu există. Și această nevoie provenea din răspândirea creștinismului din orașe, unde a fost limitat inițial, în afara orașelor, „în sate și la țară”. Termenul „horepiscop” înseamnă episcop de țară, de sat, al satelor. Așadar, fiindcă din cauza dificultăților ce țineau de deplasare, era dificil pentru episcopul din orașul zonei respective să supravegheze și să păstorească turma credincioșilor și din oraș și din sate, se hirotoneau „horepiscopi”, care aveau arhierie deplină, erau adică episcopi canonici, cu o anumită jurisdicție locală, depinzând însă în mod direct de episcopul orașului, care avea responsabilitatea pastorală asupra întregii eparhii și trebuia să își exercită îndatoririle arhierești în acord cu acesta. Încet-încet însă, printr-o mulțime de hotărâri sinodale care limitau sau fixau drepturile horepiscopilor, instituția a intrat treptat în declin, fiind scoasă din uz și și dispărând în cele din urmă, spre sfârșitul secolului al IV-lea. Canoane din secolul al IV-lea care se referă la horepiscopi sunt în ordinea cronologică a Sinoadelor, următoarele: canonul 13 al Sinodului din Ancira (314), canonul 14 al Sinodului din Neocezareea (314-319), canonul 8 al Sinodului I Ecumenic de la Niceea (325), canonul 8 și 10 ale Sinodului din Antiohia (341), canonul 6 al Sinodului din Sardica (343), canonul 57 al Sinodului din Laodiceea (cca 360) și Epistola canonică a Sfântului Vasile cel Mare către horepiscopi (370-378), care a fost recunoscută în mod oficial de către Sinodul Ecumenic Quinisext drept canon al Bisericii (canonul 89 al Sfântului Vasile cel Mare). Primul canon în ordine cronologică al Sinodului de la Ancira recunoaște în mod clar că horepiscopii aparțin treptei episcopale: „de ar fi şi luat hirotonie de episcop”. Ultimele două sinoade arată că a început decăderea instituției horepiscopatului, care a dus în cele din urmă la totala sa ieșire din uz. Canonul 6 al Sinodului din Sardica afirmă printre altele: „Dar în general să nu fie iertat a pune episcop într-un sat sau într-o cetate mică, pentru care ajunge şi un singur presbiter; căci nu este nevoie să se aşeze episcopi acolo, ca să nu micșoreze numele şi autoritatea episcopului”. Și ultimul sinod în ordine cronologică, cel de la Laodiceea (381) trece la interzicerea și desfiinţarea totală a instituției: „Nu se cuvine a aşeza episcopi în sate si la ţară” (can. 57).

Desigur, pe parcursul secolelor următoare au rămas foarte puține rămășițe ale acestei instituții, în orice caz în secolul al XII-lea instituția a fost dată uitării, fiindcă anterior dispăruse complet, așa cum suntem informați de către marele canonist Teodor Valsamon, care, interpretând canonul 13 al sinodului din Ancira(314), care se referă la horepiscopi, spune că reprezintă un efortzadarnic să se preocupa cineva de aceștia, fiindcă instituția horepiscopatului lipsea cu desăvârșire: „deoarece treapta horepiscopilor a dispărut cu totul, nici noi nu ne-am dorit să facem o osteneală zadarnică4. Folosirea termenului horepiscop în foarte puține cazuri în timpul stăpânirii turcești și de către Biserica Ciprului, cu referire la episcopi titulari sau vicari, este nefericită, fiindcă episcopii în cauză nu au legătură cu instituția sinodală veche a episcopatului5.

Pentru aceasta este demn de mirare faptul că episcopul Artemie a readus la viață o instituție care a dispărut de 1600 de ani. Probabil a interpretat în mod eronat canonul 10 al Sinodului din Antiohia, care spune: „Şi horepiscopul să se facă de către episcopul cetăţii, căreia este pus”. Cu siguranță a considerat că verbul a se face” (γίνεσθαι) înseamnă și „a se hirotoni” (χειροτονεῖσθα), așadar, potrivit interpretării sale, și un episcop poate hirotoni horepiscop. După interpretarea unanimă a Sfintelor Canoane, este interzisă însă hirotonirea de către un singur episcop; aceasta trebuie să se facă de cel puțin doi sau trei episcopi canonici, așa cum stabilește Canonul I apostolic: „Episcopul să se hirotonească de către doi sau trei episcopi”. Până și alegerea episcopului trebuie să se facă de către toți episcopii Bisericii locale, potrivit canonului 4 al Sinodului I Ecumenic, iar dacă acest lucru este anevoios sau imposibil de făcut din anumite motive, cei absenți trebuie să fie împreună alegători prin epistole, să fie de acord, astfel încât în continuare să se facă hirotonia. Interpretarea Sfântului Nicodim Aghioritul la canonul 4 al Sinodului I Ecumenic se referă la cuvântul καθίστασθαι (a se așeza) prezent în textul canonului: „Episcopul se cuvine mai ales a se așeza hirotonisi de toți episcopii eparhiei”. Se referă la interpretarea diferită a unor canoniști, dintre care unii dau verbului καθίστασθαι sensul lui ψηφίζεσθαιadică a se alege, iar alții îi dau sensul lui χειροτονεῖσθαι, a se hirotoni. Sfântul Nicodim în „Pidalion” formulează concluzia că acest verb are ambele sensuri: de a fi ales de către toți și de a fi hirotonit de trei [episcopi], „astfel încât verbul a se așezare ambele sensuri, precum și a se face, întrucât înseamnă și a se alege, înseamnă și a se hirotoni, cel dintâi de către toți,iar cel de-al doilea de către trei și potrivit acestui canonși potrivit canonului 1 apostolic. Aceasta este aproximativ și tălmăcireaSinoduluial VII-lea ecumenic la al treilea canon al său.Căci și când trei singuri hirotonesc, mai întâi se alege de către toți, cei absenți făcându-se împreună alegători prin scrisori”.

Epilog

Hirotonirea episcopului – episcop este și horepiscopul – de către un singur episcop și fără părerea și acordul altor episcopi ai eparhiei nu poate fi susținută de niciun canon. Din păcate episcopul Artemie nu a respectat nimic din toate acestea. A readus la viață o instituție care a fost desfiinţată acum 1600 de ani, fără să existe motiv, devreme ce în orașe și în sate sunt așezați preoți, pentru a nu exista doi episcopi în același loc. Episcopul Artemie nu mai este episcopul unui oraș, ca să fie nevoie să așeze horepiscopi la țară, în satele de lângă orașul respectiv. Acțiunea sa în afara limitelor propriei jurisdicții presupune că Biserica Ortodoxă a Serbiei nu mai există, și odată cu aceasta nici Biserica Ortodoxă Sobornicească, al cărei membru este Biserica Serbiei și că singurii ortodocși care au mai rămas sunt acesta și cei ce îl urmează, iar acum și puținii părinți aghioriți care au comuniune cu el. Sperăm și ne dorim să revină la atitudinea ortodoxă pe care a afirmat-o anterior, aceea că oricâte prigoniri și necazuri ar suporta, nu îl vor sili să treacă la schismă „și să sfâșie cămașa Sfântului Sava a Bisericii Ortodoxe a Serbiei”. Acum trece și la acțiuni în afara țării, la extinderea schismei în Bisericile Greciei și României, așa cum suntem informați. Măcar să fim dezmințiți.

Protopresbiter Theodoros Zisis,
Profesor emerit al Facultății de Teologie
a Universității Aristoteliene din Tesalonic

1V. Theodromia 12 (2010) 55.
2V. Theodromia 12 (2015) 51-53.
3Așa-numiții episcopi ioaniți nu au fost hirotoniți de Sfântul Ioan după caterisirea sa, ci hirotoniți fiind anterior, nu au acceptat caterisirea sa și l-au urmat.
4 V. G. Rallis-Potlis, Σύνταγμα τῶν Θείων καί Ἱερῶν Κανόνων,Atena 1853, vol. III, pag. 47.
5 V. Pavlos Menevisoglou, Mitr. Suediei și al întregii Scandinavii, „Οἱ ἐπισκοπικοί τίτλοιἐντῇὈρθοδόξῳἘκκλησίᾳ”, în Ξενία Ἰακώβῳ Ἁρχιεπισκόπῳ Βορείου καί ΝοτίουἈμερικῆς· ἐπί τῇ 25ετηρίδι τῆς ἀρχιεπισκοπείας αὐτοῦ, Tesalonic 1985, pag. 182 ș.u. Prezentarea istorică și canonică a acestui studiu al Mitropolitului Pavel este cea mai cuprinzătoare și cea mai bună. Folositoare sunt și următoarele studii: Mitr. Maxim de Sardes,Τό Οἰκουμενικόν Πατριαρχεῖον ἐντῇ Ὀρθοδόξῳ Ἐκκλησίᾳ, Πατριαρχικόν Ἵδρυμα Πατερικῶν Μελετῶν, Tesalonic 1989, ed. a II-a, pag. 38-40. Mitr. Ioannis Zizioulas de Pergam, Ἡ ἑνότης τῆς Ἐκκλησίας ἐν τῇ Θείᾳ Εὐχαριστίᾳ καί τῷ Ἐπισκόπῳ κατάτούς τρεῖς πρώτους αἰῶνας, ed. Grigori, Atena 1990, ed. a II-a, pag. 73-76. Nikolaos Tomadakis, Ἐκ τῆς Ἐκκλησιαστικῆς Ὁρολογίας
(epub.lib.uoa.gr/index.php/epetirisphil/article/download/1072/1238), pag. 324-327. Erik Sergiou, Ὀργανωτικά Ζητήματα στήν Ἐκκλησία τῆς Κύπρου ἐπί Ἀρχιεπισκόπου Κυρίλλου Γ΄(1916-1933), Lucrare de doctorat, Nicosia 2013, pagina 93-12. Foarte cuprinzătoare, ca și toate studiile sale de altfel, este și studiu special al Arhiepiscopului Hrisostomos Papadopoulos, „Περί Χωρεπισκόπων καί Τιτουλαρίων Ἀρχιερέωνεἰς τήν Ὀρθόδοξον Ἐκκλησίαν”, în Ἐκκλησία 13 (1935) 57-60, 65-66, 73-75.

Sursa: http://ortodoxinfo.ro/2018/05/11/pr-prof-theodoros-zisis-despre-episcopul-artemie-si-despre-horepiscopii-pe-care-i-a-hirotonit/

 

Reclame

Autor: Preot Claudiu

pr_claudiubuza@yahoo.com

12 gânduri despre „Pr. prof. Theodoros Zisis: Despre actele anticanonice ale episcopului Artemie și despre horepiscopii pe care i-a hirotonit”

  1. HRISTOS A INVIAT!

    Asupra acestui articol,nu exista umbra de indoiala in ceea ce priveste adevarul enuntat,atunci cand vine din partea unei persoanalitati, a carei credibilitate nu poate fi pusa in balanta,prestigios teolog al vremurilor din urma,Pr.Prof.Theodoros Zisis,care ne lumineaza mintea in probleme canonice,cu care acum ne confruntam,si ascultam sfiosi pe cel care ne onoreaza cu aceste precizari.Consider ca rolul mirenilor,cu insuficienta pregatire in domeniu,este sa asculte si sa invete ,de la cel mai mare, ca sta scris:
    „Nu este sluga mai mare decat stapanul sau. De M-au prigonit pe Mine, si pe voi va vor prigoni. De au pazit cuvantul Meu, si pe al vostru il vor pazi. Dar toate acestea le vor face voua din pricina numelui Meu, pentru ca ei nu cunosc pe Cel ce M-a trimis. De n-as fi venit si nu le-as fi spus, pacat n-ar avea, dar acum n-au indreptatire pentru pacatele lor. Cel ce Ma uraste pe Mine uraste si pe Tatal Meu. „(Ioan 15;20-23)
    Fara cuviinta este cel care se razvrateste si cauta prin discursuri sforaitoare,fara noima,neavand nici o pregatire,consfintita de studii serioase teologice si da lectii ,pe care nimeni nu le pricepe,contrazicand cu dovezi fara acoperire,pe eminentul Profesor Th.Zisis,asteaptand biciul celui care il conduce si il manipuleaza ,pentru a-si da acordul.Daca pe Sfintia Sa,Parintele Theodoros Zisis,il contesta,pentru noi cei mai mici, cuvintele umilitoare care ne sunt destinate devin fara indoiala,lauda nepretuita.
    Pseudo-sinaxa ,anuntata cu surle si trambite, de la Satu-Mare,este praf si pulbere in ochii si urechile celor ,care se vor impauna spre pierderea lor si nu spre mantuire.Schisma este pregatita,ramane sa-i inghita pe cei ,care nu sunt in stare sa discearna,sa asculte glasul critic al constiintei si sa-si continue lupta impotriva panereziei parafate la asa zisul sinod din Creta,de care ne-am ingradit cu doi ani in urma.Mare pacat fratilor!
    Stati si ganditi,analizati,mai aveti putin timp,sa va retrageti din fata pericolului de moarte,care va pandeste.
    O data semnate adeziunile ,la gruparea schismatica pregatita ,de cei cu vederi radicale,ne exprimam inca o data totalul dezacord, urmand astfel indemnul din frumoasul cuvant de invatatura, rostit astazi de Parintele nostru Duhovnic,trezitor de constiinte,veghetor in duh,cu smerenie si evlavie,asupra fiilor si fiicelor duhovnicesti,care ii urmeaza cuvantul cu credinciosie, departandu-ne de ei cu parere de rau.Sa fie blagoslovit cuvantul Sfintiei Voastre,Parinte Duhovnic,Claudiu!

    M.Radeni cu reprezentantii ei m-a indus si pe mine in eroare la inceput,pentru ca vedeam in ea pe urmasii vrednicului de pomenire, Cuviosul Marturisitor,Parintele Justin cel Sfant de la Petru-Voda.Exact in acest inceput de mai ,in urma
    cu 5 ani,au avut loc ultimele patimiri ale Cuviosului Justin,istorisite cu smerenie, evlavie și recunoștință de doctorul său,chirurgul oncolog,dl.Dr. Dan Tudor ENIU,intr-o postare ,facuta pe sit-ul Bucovina Profunda.
    „*Cata luciditate, atata sfintenie,
    Cata sfintenie, atata putere,
    Cata putere, atata credinta,
    Cata credinta, atata omenie….
    Si cata dreptate regasim in cuvintele parintelui Iustin, care afirma simplu si cu demnitate, ca la Aiud ca de altfel si celelalte inchisori si lagare de exterminare comuniste, el si ceilalti martiri chemati sa apere valorile nationale si spirituale ale neamului nostru romanesc, ei bine ei nu erau decat…..si ce frumos spune parintele…..voluntari in slujba neamului.”
    Sa avem parte de rugaciunile lui!

    Maine 14 mai,comemoram cu voia lui Dumnezeu, cu dragoste ,adanca recunostinta si smerenie, jertfa Martirilor , Mucenicilor , Marturisitorilor, din temnitele,inchisorile si lagarele comuniste.70 de ani de la cel mai mare val de arestari politice din istoria Romaniei.(14 mai 1948-14 mai 2018)
    „Ar fi bine sa fim mai atenti si sa ne cinstim asa cum se cuvine eroii, mai ales ca jertfa lor a fost pusa pe altarul credintei crestine. S-au jertfit pentru ca L-au iubit pe Dumnezeu, s-au jertfit pentru ca au refuzat sa semneze pactul cu necuratul, s-au jertfit pentru a lasa urmasilor lor…adica noua…o tara frumoasa ca soarele sfant de pe cer si iubitoare de Dumnezeu !!!

    Pentru toti cei care s-au jertfit udând cu propriul lor sange pământul scump al patriei, pentru toti…..Prezent!!!”
    Cristian Ardeleanu(*http://www.napocanews.ro/2018/05/14-mai-1948-14-mai-2018.html)

    Sa avem parte de rugaciunile lor!Domnul Cel Atotputernic sa-i odihneasca cu Dreptii Sai!Amin
    Il pomenim cu aceasta ocazie si pe Nita Brasov,studentul teolog, Martir Legionar,ucis dupa o intemnitare de 2 ani,trecut prin inchisorile Jilava,Pitesti,Vacaresti,Targu-Ocna.Spunea plin de credinta,evlavie si dragoste jertfelnica:
    „…Creştini, lăsaţi-i singuri pe duşmanii credinţei, însemnându-i cu dispreţul vostru; lăsaţi-i singuri ca să strige în văzduhul unui idol neputincios îndemnător la moarte. De vom fi uniţi, furia lor va fi fără putere, iar izbânda noastră nu o vor zdruncina cu nimic. Fiţi uniţi, români creştini; ziua de 1 mai trebuie înlăturată anul acesta din locul ei! În Iisus încă nu vor avea curajul să lovească”.

    PARADA MORŢII – PARADA INVIERII
    (In memoriam: ing. Ion Graur, farmacist Ion Voinea, av. Constantin Călin, stud. Gheorghe Papanace şi teolog Zaharia Duhul, căzuţi în bombardamentul din lagărul de concentrare Buchenwald (Germania), la 23 August 1944, şi stud. Gigi Bădulescu, mort în acelaş lagăr în 1943)

    Ieşi-vor, Doamne, odată din adâncuri
    martirii legionari, cu crucile ‘n oblâncuri…

    Şi suflete de piatră
    s’or muia
    şi-or plânge,
    la înfricoşetoarea paradă de sânge…

    Vor defila ‘n cătuşi,
    în lanţuri grele,
    – ca un blestem din cer –
    cohorte şi drapele
    cu închisori pe umeri,
    cu feţele brăzdate de durere,
    cu rănile deschise de puşti mitraliere…

    Va fi atunci
    parada morţii pentru voi,
    iar pentru noi,
    – paradă de ‘nviere!…

    Demetrius Leontieş, “Prin Mlaştini şi Furtuni”, Ed. Dacia, 1969, Rio de Janeiro, Brazilia

    Apreciază

    1. Adevărat a înviat!
      Într-adevăr, un mare pericol se anunță. Sperăm, însă, cu ajutorul lui Dumnezeu și al Maicii Domnului, să depășim și această probă de foc și să nu cadă victime nimeni dintre preoții, monahii și credincioșii sinceri în mărturisirea lor. Nici măcar unul!
      Temerea mea cea mai mare este că prin alegerea ,,supercorecților” de a se izola de Biserica lui Hristos, prin semnături puse pe documente schismatice (Roman) și legături necanonice (Serbia), se pot activa pedepsele bisericești a celor care mearg pe calea aceasta, sau, ierarhii ecumeniști, vor profita de ,,ieșirea din decor” pentru a caterisi pe cei ,,prinși” în schismă și pe toți cei aflați în legătură cu ei. Eu cred că acesta este un plan bine pus la punct de ecumeniști și, deopotrivă, o înșelare a unei părți importante a fraților care au fost alături de noi în această luptă, până la acest moment.
      Iar ceilalți, care au ales să se îngrădească de erezie, rămași pe calea împărătească a mărturisirii, vor avea parte de o a doua ,,provocare” din partea celor care le propun să meargă la pomenitori, minimalizând importanța întreruperii pomenirii și a îngrădirii de erezie. Iar pentru cele două extreme, extremismul schismatic și laxismul pierzător, sunt convins că ecumeniștii au oameni infiltrați și iude dispuse să se sacrifice pentru ,,binele” Bisericii.

      Apreciază

  2. HRISTOS A INVIAT!

    In dorinta lor de razbunare in fata ofensei adusa prin caterisirea nedreapta ,necanonica,a celor care ii conduc cu avant „salvator”,catre groapa dezmostenirii de catre Tatal Ceresc,Parintii din cinul laic si cel monahal afiliati la aceasta grupare straina Ortodoxiei stramosesti,impreuna cu turmele de credinciosi care ii urmeaza, uita ,ca schisma, reprezinta in ascuns,setea de putere,de influenta,trufia fara margini,pierzatoare de suflete,spre bucuria vrajmasului.
    Nu este destul se pare,ca seful temporar al guvernului,slujbas naimit,insulta pe toti romanii ortodocsi din aceasta tara, ducandu-se cu daruri la ereticul Papa si la simbriasul masonilor,aroganti si mandri stapani ai vremurilor din urma
    ( Marele Maestru al Ordinului Suveran de Malta, Giacomo Dalla Torre del Tempio di Sanguinetto, precum şi cu preşedintele Comunităţii Sant’Egidio, Marco Impagliazzo.)Legatura ascunsa intre reprezentantii clerului care au semnat documentele eretice in Creta,si reprezentantii statului care ne insulta zilnic,in diferite moduri,a iesit la iveala in Lumina stralucitoare a Soarelui Dreptatii.
    Se urmareste dupa cum se vede,predarea definitiva a Romaniei saracite si ingenunchiate ,cu o lume de sclavi neputinciosi, in mainile strainilor,de catre tradatorii de neam,de credinta si de tara,cei de azi aceeiasi cu cei de ieri, iude sfidatoare ale credintei de veacuri a poporului roman,condusi astazi de stapanii din umbra.
    Tot ce ne-a mai ramas este Credinta Sfanta Ortodoxa,caci in ea ne regasim,ea este comoara nepieritoare,in ea ne salvam sufletele ,caci aparatorul nostru este insusi ,Atotputernicul Domn Iisus Hristos,si Sfanta Sa Maica.
    Cei 30 de arginti spera sa le sature nimicnicia si lasitatea.In halul acesta ati ajuns si voi ,mireni dreptcredinciosi,din turmele celor care va conduc catre dezastru.Oare nu se deschid ochii vostri,sa vada pericolul de moarte,groapa sapata de stapanii din umbra?
    Faramitand miscarea antiecumenista prin adeziunea voastra in cunostinta de cauza, la pseudo-sinaxa de la Satu-Mare,ecumenistii in alianta cu puterea iudeo-masonica ,care a ucis elita neamului romanesc ,pe cei mai buni fii ai neamului,in temnitele comuniste, insangerand intreg pamantul tarii,va dezbina pentru totdeauna poporul roman drept credincios.Cata durere,cata suferinta ,fratilor!
    Ganditi-va inca o data ,inainte de a face pasul,iar Domnul Atotmilostiv,va spala cu tina ochii vostri,spre a vedea ADEVARUL triumfator,calcand peste serpi si balauri.Numai exista cale de intoarcere,aceasta o stiti prea bine.
    Sa ne ajute Bunul Dumnezeu,in Treime Slavit,si sa ne izbaveasca de acest rau fara margini acum si in vecii vecilor Amin

    Apreciază

  3. HRISTOS A INVIAT!

    „Sã vã umpleti inimile de foc si de hotãrîre în lupta grea si dreaptã în care v’ati înclestat si din care avem cu totii porunca de a iesi: biruitori sau morti. La voi mã gândesc când scriu. La voi, acei care veti trebui sã muriti, primind cu seninãtatea strãmosilor Thraci, botezul mortii. Si la voi acei ce veti trebui sã pãsiti peste morti si mormintele lor, ducând în mâinile voastre steagurile triumfãtoare ale Românilor”.
    (Corneliu Zelea Codreanu)
    Inainte de marea arestare din 14 mai 1948:
    LEGIONARI ASASINATI LA JILAVA PE MORMÂNTUL CÃPITANULUI IN NOAPTEA DE 21-22 SEPTEMBRIE 1939

    1. Pop Ion (Student); 2. Lascaianu Aurel (Student).

    In luna Februarie 1939 are loc la Cluj marele proces pentru atentat contra profesorului Goanga. In proces sunt acuzati optzeci de studenti clujeni. Dintre acestia, la 8 Februarie 1939, au fost condamnati 9 insi in frunte cu Pop Ion si Lascaianu Aurel, care au fost condamnati la moarte. Dupa opt luni dela pronuntarea sentintei acesti doi camarazi au fost scosi din celulele lor, dusi pe mormantul Capitanului si ucisi. Trupurile lor au fost aruncate in crematoriu.

    LEGIONARI ASASINATI LA INCHISOAREA DIN RÂMNICU- SÃRAT IN NOAPTEA DE 21-22 SEPTEMBRIE 1939

    1. Clime Gheorghe (Inginer); 2. Cantacuzino Alexandru (Avocat); 3. Totu Nicolae (Avocat); 4. Tell-Christian Alexandru (Avocat); 5. Furdui Gheorghe (Doctor in Teologie); 6. Dobre Banica (Licentiat); 7. Polihroniade Mihail (Avocat); 8. Craja Paul (Medic); 9. Simulescu Sima (Profesor); 10. Apostolescu Gheorghe (Comerciant); 11. Istrate Gheorghe (Licentiat); 12. Banea Ion (Avocat, Medic); 13. Serafim Aurel (Inginer).

    Dupa condamnarea Capitanului, se insceneaza un al doilea proces; in el se urmareste acum condamnarea celor pe care guvernul ii socotea in Statul Major al Miscarii Legionare. In vederea acestui proces, la 18-IV-1938, sunt alesi si scosi din lagarul de concentrare Ciuc -unde se gaseau arestati peste doua sute de legionari- un grup de 19: cei doisprezece de mai sus (mai putin Ion Banea), plus Vasile Christescu (ucis in Ianuarie 1939), Eugen Ionica, Traian Cotiga (ucisi la Brasov) si alti patru legionari. Procesul „celor 19” s’a judecat cu usile inchise. Acuzarea era aceiasi ca si in procesul Capitanului. Condamnarea: 7 ani inchisoare. Pe cand isi executau aceasta nemeritata pedeapsa, innoaptea de 21-22 Septembrie 1939, sunt tariti pe rand in curtea inchisorii si asasinati. Pe Inginerul Gheorghe Clime, inainte de a-l asasina,calaii l-au desfigurat in schingiuiri pentru ca sa smulga dela el declaratia ca ar fi dat ordin sa fie impuscat Armand Calinescu. Pe Gheorghe Apostolescu nu l-au atins gloantele. A stat insa intins pe pamant langa ceilalti camarazi, iar dimineata cand au venit calaii sa le ridice cadavrele a inceput sa strige: ajutor! Cateva gloante, acum tintite bine, l-au doborit si pe el la pamant.

    LEGIONARI ASASINATI LA SPITALUL MILITAR DIN BRASOV IN NOAPTEA DE 21-22 SEPTEMBRIE 1939

    1. Cotiga Traian (Avocat); 2. Ionica Eugen (Inginer); 3. Siancu Emil (Ofiter); 4. Pihu Grigore (Licentiat); 5. Susman Iuliu (Functionar); 6. Herghelegiu Ion (Avocat); 7. Proca Gheorghe (Functionar).

    Cand un legionar ce se afla in vreo inchisoare, prin beciurile politiei sau in vreunul din lagarele de concentrare, era total sleit de boala sau de raul tratament, cand adica era cu un picior in groapa, abia atunci era dus intr’un spital. In aceasta situatie se gasea acest grup de camarazi internati in Spitalul Militar din Brasov. In acea noapte de salbatica furie au fost treziti din somn si asa bolnavi cum erau, au fost incarcati intr’un camion si dusi in directia Rasnov. Langa o padure masina se opreste. Bolnavii sunt dati jos. Trupurile lor istovite au fost legate cu funii (cum ai lega un snop de grau), si-apoi asasinati. Herghelegiu Ion reuseste sa se desfaca din legatura comuna si prin intuneric se retrage in padurea din spatele lor. Cand sa le incarce cadavrele, asasinii constata ca unul lipseste. Vreme de o zi fu cautat. Seara la radio, se promite recompensa persoanei care-l va preda politiei viu sau mort. In cele din urma, descoperit intr’un copac, a fost impuscat si dus langa ceilalti camarazi ai lui in piata orasului unde au stat expusi doua zile.
    („Memorial Legionar”, Colectia Dacoromania, Madrid, 1960)

    Declaratii referitoare la moartea unor legionari cu ocazia evenimentelor din 1939

    – declaratii date de Adrian Brãteanu în anul de gratie 20 Mai 1939 –

    1) Avocatul Fagadaru, prins la Cernauti si dus la Cluj, înainte de a fi împuscat i s-a smuls limba fiindca n-a vrut sa tradeze pe camarazii lui. I s-au taiat mainile si labele picioarelor apoi un glonte i-a curmat restul de viata ce mai era in el.

    2) Ilie Grozea a fost chinuit in modul cel mai barbar bagandu-i-se aschii sub unghile de la maini si picioare. Nevrând sa divulge secretele ce le detinea ca sef al unei sectiuni muncitoresti, i s-a împuns limba cu sula si in fine i s-au sdrobit cu ciocanul toate incheieturile.

    3) Locotenentul Nae Dumitrescu, ofiter specialist in directia chimica a armatei, unul dintre cei mai distinsi ofiteri dupa ce a trecut prin toata gama torturilor neomenoase, i s-a smuls limba, apoi a fost dus in closet si spanzurat pentru a simula o sinucidere.

    4) Licentiata Lucia Grecu in fizico-chimice a fost groasnic chinuita si pe urma siluita de bestile „insarcinate cu anchetarea ei si, inebunita de groaza, s-a aruncat de la al patrulea etaj al prefecturii, ramanand moarta pe loc cu oasele sdrobite.

    5) Arhitectul Iacob si el a trecut prin toate aceste chinuri si in agonie a fost dus acasa, unde dupa o ora a incetat din viata, in timp ce sotia sa era torturata la Prefectura de politie.

    6) In luna Martie au fost impuscati chiar in cladirea Prefecturii Politiei, dupa ce au trecut prin toate chinurile avocatul Nadoleanu, doctorandul Tibi Popa, Dragos Popovici si Cosmin, student in medicina.

    7) In judetul Cluj,dupa ce au fost scosi din inchisoarea Cluj,pe drum au fost impuscati un grup de 7 studenti legionari dintre cari unul scapand grav ranit, s-a tarat pana in casa unui taran, unde autoritatile au adus un medic pentru a-i face o injectie ucigatoare; medicul refuzand studentul a fost lasat fara ajutorul necesar medical si pazit pana si-a dat sufletul din cauza pierderii de sange.

    8) In luna Mai Preotul Calugar Isichie Antochi din Iasi si Ion Mihalache, student, in drum spre Tg Ocna au fost impuscati. Cazuri de acestea sunt foarte numeroase dar in mare parte inca necunoscute, corpurile celor ucisi fiind arse la crematoriu pentru a li se pierde urma.
    Domnul Cel Atotputernic sa-i odihneasca cu Dreptii Sai!AMIN
    Numele Presedintelui sinodului BOR,si a celor care formeaza acestsinod de trista ,dar vremelnica amintire, sunt o rusine pentru neamul romanesc,si numele lor vor fi sterse din Cartea de Aur a Ortodoxiei.
    Nu-si vor retrage infamele semnaturi de pe infamele documente semnate in Creta si nu vor canoniza in veac,pe acesti Sfinti Martiri,Mucenici,Marturisitori ai neamului nostru necajit,oropsit ,vandut si innecat in sange.
    Niste vanzatori de neam si de Credinta Sfanta Ortodoxa, stramoseasca nu pot sa-si puna semnatura pe documentele de canonizare, alaturi de cele ale Sfintilor si Mucenicilor neamului strabun,datorita carora,mai exista acest neam romanesc in granitele sale,iar Domnul Milei si al Iubirii ne mai ingaduie prin slavita Voia Sa.
    Vremelnicele lor misii,in slujba vrajmasilor si tradatorilor,straini de neam,credinta si tara,pentru care au vandut ca iudele pe treizeci de arginti,Ortodoxia ,sfasiind Camasa lui Hristos,nu le vor fi de nici un folos ,atunci cand se vor afla in fata Dreptului Judecator!
    Spunea ,marele filozof Nae Ionescu:”Stim cã batjocorit, scuipat, pãlmuit si spânzurat pe cruce, Christos a gemut îndurãtor: Iartã-le lor, Doamne, cã nu stiu ce fac. Dar tot Christos îndurãtorul a toate e cel care a luat biciul si a gonit pe zarafii si negustorii cari spurcau casa Domnului. De ce se uitã asa usor lucrurile acestea?
    De ce nu ne dãm seama cã blasfemãm si cã batjocorim tocmai ce e mai cutremurãtor de sublim în crestinism atunci când bagatelizãm iertarea crestinã fãcând din ea o musama cu care sã acoperim pãcatele ce se fac împotriva «legii»?
    Cãci tocmai asta e sublim în religia noastrã: desrãdãcinarea subiectivismului si a sentimentalismului obicinuit sã centreze toate întâmplãrile asupra noastrã însine – si punerea noastrã absolutã în slujba unei realitãti transcendente nouã. Iertarea în domeniul relativ al personalului e la locul ei: pentrucã noi neexistând ca «noi», insulta ce ni se face nu are obiect, nu existã pur si simplu. Iertarea gresalelor gresitilor nostri echivaleazã cu indiferenta fatã de rãul care ni se face pentru ca acest rãu noi nu-l simtim, nu trebue sã-l simtim. Asa fiind iertarea nu e un principiu de moralã, ci o metodã terapeuticã pentru prelucrarea noastrã personalã.
    Dar atunci iertare pentru pãcate împotriva legii nu existã pentru noi; ea nu stã în mâna noastrã, ci în mâna lui Dumnezeu; singur poate Dumnezeu sã ierte. Noi nu! Ar fi prea mare îndrãsnealã, si orgoliul acesta ne-ar pierde.
    Incetati deci, mielusei ai lui Dumnezeu, cu risipa de generozitate; NON DE RE TUA AGITUR!’
    Nae IONESCU

    Discursul Contemporan, Tom I, Paris, 1977
    29 Noemvrie 1926

    Apreciază

  4. NEAMULUI VALAH STRIGARE

    Frați Valahi din patru unghiuri, frați de viță Geto-Dacã,
    Frați pe care nici o liftă n’a putut robi să ne facă, –
    Iată-ne azi robi sub lifta unui Neam care, din lume,
    Vrea pe veci să ne sugrume,
    Să se şteargă dintre Neamuri strălucitul nostru nume!…
    Dar, mai cruzi ca lifta neagră care azi, prin vicleşug,
    Ne-a’njugat – plăvani la jug, –
    Sunt acei câțiva nemernici, frați de sânge, scoşi din minți
    De-ai trădărilor „arginți”,
    Cari, de zornăitul dulce, nu mai pot nimic s’audă
    Din cât geme țara toată cu de lacrămi geana udă!…
    Toți aceştia, – o droae de nemernici care vor
    Nimicirea Țării lor, –
    S’au făcut, în mâna liftei, crunte ,,Coade de Topor”,
    Şi s’au năpustit cu ură, fâlfâind drapele roşii,
    Să doboare tot ce’n veacuri au păstrat mai drag strămoşii!…
    Vor, vânduții fără inimi, – îndemnați de-a liftei gloată, –
    Să ne-aprindă Țara toată;
    Nu mai vor s’avem tezaur
    În altare pe Iisus;
    Ticăloşilor li-i sete de mărirea lor, de aur;
    Drojdia se vrea de-asupra; putregaiul se vrea sus;
    Sufletele lor de fiară
    Nu mai au nimica sfânt;
    Ei vor ,,patria” să piară,
    „Dumnezeu” să fie frânt;
    Să fim toți o biată turmă fără drepturi, nici cuvânt!…
    Să nu mai avem din toate, sub tâlharii bolşevici,
    Decât jug şi plâns în gene, umilinți, scuipat şi bici;
    Soarta nației române s’o păstreze lifta ‘n mână
    Viermii toți s’ajungă ‘n slavă, iar luceferii’n țărână;
    Şi, sub tirania gloatei care-şi ‘nalță pumnul strâns,
    Să ni-se topească ochii potopiți de-atâta plâns?…
    Frați Valahi – cu glas de tunet, ne-a strigat un mare ,,Mag”
    Să ne facem toți o stâncă sub al Țării noastre steag;
    S’alungãm ,,semănătorii de ruine şi pustiu”,
    Care vor s’arunce Neamul în mormânt fără sicriu !
    El a plâns pe culmea ‘naltă, când a buciumat aprins,
    Neamului aproape ‘nvins,
    Şi-al său bucium l-a dus vântul, prelungit, din stâncă’n stâncă;
    L’au fost auzit şi morții din dormirea lor adâncă:
    Frați Valahi, chemarea-i sfântă, voi n’ați auzit-o încă?!…
    Cine să te mai trezeascã, Neam robit de-atâtea Iude,
    Dac’ auzul tău nici glasul Magului nu-l mai aude?!
    Cum să nu ne facã robi,
    Ca pe nişte boi neghiobi
    Cei mişei: ,,semănătorii de pustiu şi de ruine”,
    Când nici ție nu ți-e milã de moşia ta, de tine?!
    Cum n’ar împroşca tâlharii
    Cu noroi pe toți ,,stegarii”,
    Tot ce-avem mai drag, mai sfânt;
    Cum nu ne-ar scuipa obrazul, şi pe morții din mormânt,
    Când, cu nepăsare, toți
    Ne uităm mereu la gloata de mişei vânduți, de hoți,
    Făr’a ridica un deget, – ca un hoit ce zace’n glod,
    Şi din care viermii lacomi, liniştiți, în voe rod?!…
    O, vă veți trezi odată, frați Valahi, dar prea târziu,
    Când va fi aproape gata groapa cea fără sicriu,
    În adâncul cărei Neamul aruncat va fi de viu!…
    Vasile MILITARU
    1 Octombrie 1937

    Apreciază

  5. CAPITANUL

    Duh de Arhanghel sfânt şi luminat,
    Străfulgerând în bezna constiinței –
    Rod milenar şi copt al suferinței
    Acestui neam deapururi împilat –
    El ne-a grăit să ne schimbăm osânda,
    Să năzuim spre Soare si spre Cer,
    Desi ştia, în sfântul Lui mister,
    Că astfel singur îşi rostea osânda.
    Dar fără jertfă nu e mântuire
    Şi fără jertfă înviere nu e…
    (Christos Se răstigni, bătut în cuie,
    Spre-a mântui sărmana omenire!)
    Mişeii, fariseii, răii, zbirii,
    Toți demonii acestei nații,
    Desi poporul îl primea ‘n ovații,
    Cârtiau şi îl meniau pieirii.
    Şi el primi, cu însăşi jertfa Lui
    Să-şi mântuie poporul de obidă –
    Şi trupu-i fu ‘ngropat sub pălamidă.
    Ucis ca şi un câine-al nimănui.
    . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
    Neam Românesc, ți s’a sfârşit aleanul!
    Că iată, jertfa Lui a fost rodit…
    Ridică-ți fruntea înspre Cer, smerit!
    Priveşte! Îți învie CĂPITANUL!
    Dem. BASSARABEANU
    1940

    Apreciază

  6. TACEM DIN GURA
    RADU GYR-

    Din tot, ne-a mai rămas aieve,
    acest zid grav, aceste dreve.
    Crunt ferecaţi în piatra dură
    cu pumnii strânşi, tăcem din gură.
    Tăcem, parc’am tăcea de veacuri
    ca nişte funduri vechi de lacuri.
    Şi ferecat în bezna sură,
    de mii de ani, tăcem din gură.
    Ei: ziduri, lanţuri, temnicerii,
    noi, numai cremenea tăcerii.
    Ei, biciuri cu bătăi şi ură,
    noi, uriaş îngheţ pe gură.
    Deasupra vremii şi genunii,
    tăcem ca spinii şi tăciunii.
    Tăcem ca lama de custură,
    tăcem mereu, tăcem din gură

    Ne linge frigul pe ciolane,
    ei, foame, cuie şi ciocane
    şi orice zi e-o muşcătură.
    Scrâşnind din dinţi, tăcem din gură.
    Tăcem ca lacătul pe uşe,
    tăcem ca focul sub cenuşe,
    tăcem… dar noaptea sub celule,
    vuiesc torente nesătule.
    Un zgomot bubuie departe,
    se darmă parcă ziduri sparte
    şi parcă lanţuri cad în zgură.
    Noi aşteptăm, tăcem din gură.

    (scrisa in Închisoarea Aiud)

    INTELEPTUL
    RADU GYR

    Nu scuip pe’nfrângerile mele!
    Ce-am adorat nu ştiu să ard
    şi nu ridic în vânt obiele
    în locul ruptului stindard.
    De funia spânzurătorii
    dezastrele nu mi le-agăț
    şi nici mândria din victorii
    n’o pun sperietoare’n băț.
    Cu-aceleaşi zâmbete’nțelepte
    îmi port şi lanțurişi cununi
    urcând spre soare clare trepte
    sau coborând printre furtuni.
    Şi merg pe-acelaş țărm ce suie,
    la braț cu prieteni sau vrăjmaşi,
    de-o fi să-mi bată trupu’n cuie
    sau să-mi presare crini sub paşi.
    (scrisa in Închisoarea Aiud)

    Apreciază

  7. HRISTOS A INVIAT!

    Cuviosul Paisie de la Neamţ spune: „*Unirea (ecumenismul satanic) este înşelăciunea diavolului, ce-i vânează pe cei nesocotiţi întru pierzanie. Unirea este un lup răpitor de suflete în piele de oaie. Unirea este veninul aducător de moarte, în chip de miere, ce pierde sufletele. Unirea este mlădiţa înainte-mergătoare a antihristului, ce ademeneşte cu măgulire pe cei mai neştiutori întru pierzanie. Unirea este prăpastia iadului pentru cei ce nu au parte de cuget. Unirea este Iuda, ce cu linguşitorul sărut a vândut Credinţa Pravoslavnică»
    Intalnirea celor care numai reprezinta,pentru noi „Credinta Pravoslavnica”,cu papistasii,protestantii,intr-un loc,precum M.Sambata de Sus,loc incarcat de traditii milenare si sfintenie,este inca o palma data de tradatorii ecumenisti,cinului preotesc si monahal pomenitori ai ierarhilor apostati,poporului dreptcredincios caldicel,semiadormit ,anesteziat de mai-marii sinodali,in frunte cu al lor presedinte,o ofensa si hula adusa Domnului Hristos si Maicii Sale Prea Curate,in zilele premergatoare cinstirii Sf.Martiri,Mucenici si Marturisitori din temnitele comuniste.
    Deschiderea lucrarilor s-a facut la Academia Evanghelică „Transilvania” din Sibiu.
    La aceste intruniri ,Duhul Sfant ,Mangaietorul,nu a fost prezent,deci cine i-a condus in savarsirea sacrilegiului?
    Sunt ei oare convinsi ca aceste culte vor să amăgească pe creştinii ortodocşi cu învăţături străine-eretice, să-i despartă de Biserica lui Hristos, să le dezbine Neamul, să-i euro-înglobeze antihristic?
    Recunoasterea lor ca”biserici”la asa zisul sinod din Creta ,a rupt orice posibilitate de trezire a constiintelor lor,ca se afla pe drumul gresit,care ii conduce catre iad si moarte,nemaiputandu-se intoarce in veci la Biserica datatoare de viata vesnica,Biserica Ortodoxa,Biserica lui Hristos.
    Iar ceilalti „ortodocsi”participanti,fie ei ierarhi,preoti sau mireni,s-au lepadat de trupul mistic al Mantuitorului Hristos,si vor fi judecati alaturi de eretici ,de Dreptul Judecator,condamnati de insasi faptele lor ,iar altora le va fi adaugat osanda vesnica,caci prin ei a venit sminteala .
    Nici un cuvant despre comemorarea Sfintilor Martiri,Mucenici ,Marturisitori din temnite si inchisori ,in ziua cinstirii lor.Mai bine asa!
    Sa ne amintim cu dragoste si sa aducem prinos de recunostinta Fericitei Aspazia Otel Petrescu,sfanta inchisorilor romanesti(si alaturi de ea de toate curajoasele Mironosite ,care au infruntat moartea ,necedand in fata celor care le torturau ,pentru adanca si marturisita lor dragoste fata de credinta ,neam si tara):
    „**Nici o frică să nu fie mai mare decât frica de Dumnezeu. De ce? Pentru că frica venită de la diavol este spaimă, este îngrozire, este o cale de tulburare și de suferință căreia nu ai cum să‑i faci față, pentru că diavolul este înfricoșător, într‑adevăr.

    Deci frica de el asta este. Frica de Domnul, însă, este frica de a nu ofensa o iubire perfectă, este de cu totul altă natură. Și în momentul când ai această grijă, ai această frică să nu ofensezi iubirea Celui Care Și‑a lăsat cerul și a venit pe pământ ca să vadă care sunt problemele omului, care sunt treburile pe care el nu le poate birui și cum poate să‑l ajute mai mult și mai bine, din momentul acela înțelegem într‑adevăr că nici o frică, oricât de spăimoasă ar fi, nu te poate tulbura, nu te poate clinti. Pentru că una este frica de a nu ofensa iubirea absolută și alta este frica de a nu te lăsa păcălit, îngenuncheat, umilit și până la urmă înhățat de cel nenumit. Deci acestea sunt cele două mari învățăminte cu care Dumnezeu ne‑a împodobit sufletele în închisoare. Să trăim suferința ca pe un dar de iubire și să nu ne fie frică decât de a nu ofensa această iubire absolută, desăvârșită…..
    Știu că toți frații mei au murit în închisori în chinuri de neimaginat; omul nu‑și poate da seama prin ce au trecut frații mei, ce a însemnat experimentul Pitești, de pildă. Deci, eu știu clar că ei sunt izbăviți, dar eu țin la un sfârșit creștinesc pentru faptul că am remarcat din ceremonialul de înmormântare că preotul, printre ultimele rugăciuni pe care le face, are și o rugăciune de dezlegare.

    Deci, în ultimul moment, părinții noștri, care au grijă de noi, au grijă să rostească și această ultimă dezlegare, și aș vrea să nu fi scutită de ea, aș vrea să o primesc, pentru că am nevoie de ea, pentru că sunt mică, nevrednică, păcătoasă. Dacă mă gândesc la câte greșeli am făcut după experiența din închisoare, pot să spun că am greșit mai mult decât am greșit înainte de a intra.

    Dacă mă gândesc la toate lucrurile astea, nu mi‑ar ajunge lacrimile ca să spăl toate greșelile astea… Noi zicem că suntem mici, dar să ne gândim la lucrul următor: „Te uiți pe o plajă, nisipul de pe plajă este mărunt, nu are nici o putere, îl spulberă orice vânt. Dar dacă sunt procese care coagulează aceste firișoare de nisip, se formează o stâncă, și stânca aceea, cum se spunea într‑o poezioară cu care‑i învățau părinții mei pe copii (părinții mei au fost învățători), Când se unește grăunte cu grăunte,/ O stâncă se‑nfiripă din firile mărunte/ Și ce‑i mai pasă stâncii de‑a vântului turbare,/ Din loc nici urganul s‑o miște nu‑i în stare…

    Mă gândesc așa, noi zicem că sunt păcate mici, nu le luăm în considerare, mici și mari, dar toate izvorăsc din aceeași sursă, păcatul, și toate împreună fac cât o stâncă.

    În greutatea lor, deși ele sunt mici și multe, dar fac cât unul mare și zdravăn, și atunci avem nevoie, tot timpul avem nevoie de ajutorul părinților noștri, să ne dezlege, să ne binecuvinteze, să ajute micimii noastre. Nu ne dăm seama cât de mici suntem față de marea iubire a Bunului Tată ceresc.”
    S-o odihneasca Domnul cu Dreptii Sai!
    Sa avem parte cu totii, de rugaciunile Fericitei Aspazia,aflata alaturi de Legiunea Cereasca,la picioarele tronului Dreptului Judecator!Amin

    *Cuv. Paisie de la Neamţ, Cuvinte şi scrisori duhovniceşti, vol. II, Chişinău, 1999, p. 49.
    **https://poruncaiubirii.agaton.ro/articol/2073/aspazia-o%C8%9Bel-petrescu-nicio-fric%C4%83-s%C4%83-nu-fie-mai-mare-dec%C3%A2t-frica-de-dumnezeu

    Apreciază

    1. Este un afront adus întregii Ortodoxii și o prelungire a trădării cretane. Ecumeniștii nu s-au rușinat nici măcar de Sfinții închisorilor, de Mărturisitorii care au suferit pentru ca noi să avem o credință curată. Dealtfel, cum să se rușineze de poporul dreptcredincios care însetează să audă ,,drept învățându-se Cuvântul Adevărului”?!

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s