Celor care spun că nu este încă momentul întreruperii pomenirii: Mărturisiți măcar public că respingeți ecumenismul și minciunosinodul din Creta!

Mt.-Athos-rebels-1

Au trecut doi ani de la minciunosinodul din Creta și lucrurile par a fi intrat într-un fel de“normalitate” în Biserica Ortodoxă Română, după ce Patriarhia a emis o broșură. în care i-a asigurat pe preoți și pe credincioși că totul a fost în regulă în Creta, că nu s-a trădat Ortodoxia, ci a fost reafirmată cu tărie etc. De asemenea, pentru a le lua românilor mintea de la documentele eretice semnate în 2016, ierarhia bisericească s-a lansat în câteva acțiuni de fidelizare a celor pe care îi păstorește.

În 2017, ierarhii și-au lipit imaginea puternic șifonată de participarea la Colimbari de sfinții închisorilor, pe care i-au elogiat, cu voie de la organizațiile care se ocupă cu implementarea legilor antisemitismului, având însă grijă să nu îi numească niciodată “sfinții închisorilor” și, mai ales, să nu facă nimic pentru canonizarea lor.

În acest demers, în care, printr-o mișcare uluitoare, l-au asociat și pe “patriarhul roșu” Iustinian, cel ce a introdus BOR în CMB și i-a unit cu forța pe greco-catolici cu ortodocșii, infestând cu spiritul catolic trupul Bisericii din Transilvania, celor ce au umplut închisorile regimului roșu în timpul păstoririi sale, Patriarhia a mizat și pe sprijinul unor politicieni, care au trecut prin Parlament o lege potrivit căreia în luna mai erau comemorați cei ce au murit în regimul comunist pentru dreapta credință (sau pentru apărarea dreptului la libertatea religioasă, cum s-au exprimat politicienii, în acest proiect legislativ ecumenist în esența sa, deoarece, prin modul în care a fost formulat, recunoștea alături de mărturisitorii ortodocși și pe “mărturisitorii” altor culte, în condițiile în care canonul 34 Laodiceea spune că martirii ereticilor nu sunt martiri).

Anul acesta organizațiile care au permis anul trecut discutarea publică a problemei sfinților închisorilor, deși cu doi ani înainte trecuseră prin Parlament o lege draconică profund anticonstituțională (Legea 217/2015), prin care pedepseau cu ani grei de închisoare pe oricine elogia unele personalități ale culturii române, considerate a fi antisemite, au interzis aplicarea legii votate în 2017. Finita la commedia par a spune cei de la Institutul Wiesel și de la alte organizații similare unei acțiuni care a stârnit suspiciuni anul trecut prin faptul că a fost lăsată să se desfășoare fără o opoziție serioasă din partea celor care au votat ani grei de închisoare contra celor care fac orice referire la personalitățile interbelice condamnate în condițiile tulburi ale războiului mondial la ani grei de închisoare pentru că erau creștini.

După ce i-a fidelizat pe ortodocșii cu simpatii naționaliste mai ales anul trecut, anul acesta Patriarhia pare angrenată într-un alt proiect, demarat încă dinaintea sinodului din Creta, referendumul pentru familia creștină, care ar putea să-i aducă alături pe cei ce țin la valorile familiei creștine. Orice demers profamilie este foarte bun și foarte necesar, dacă este onest și nu este folosit pentru a ascunde greșeli mult mai grave decât cele pe care încearcă să le repare referendumul profamilie. Este posibil ca demersul, chiar dacă va trece la un moment dat de opoziția președintelui țării, să aibă o utilitate limitată, în condițiile în care lobby-ul homosexual ar putea spune că nu este nicio problemă ca familia să fie în Constituție definită ca alcătuită din bărbat și femeie, pentru că cei de același sex nu doresc familie, doresc parteneriat civil, la care să emită dreptul, mai ales după acordarea satisfacției creștinilor de a li se defini familia în Constituție. S-a făcut aceasta în alte țări europene, unde modificarea constituțională în favoarea familiei creștine a fost însoțită aproape concomitent de acordarea dreptului de parteneriat civil.

O mișcare mai inteligentă ar fi fost interzicerea avortului pe baza principiilor constituționale, invocându-se articolul constituțional care spune că persoana poate dispune de propriul trup cu respectarea drepturilor constituționale ale celorlalți, inclusiv a dreptului la viață, apărat de asemenea de Constituție. Tot ce trebuia făcut era modificarea articolului care să oblige statul să protejeze viața din momentul concepției, cum e și firesc, pentru că cineva trebuie să fie conceput mai înainte de a se naște, iar a aștepta ca cel conceput să fie la mila sau să se protejeze singur împotriva sălbăticiei egoiste a unor părinți denaturați, până când ajunge la o vârstă la care statul să îl considere (pe baza unor concepții evoluționiste profund arbitrare și a unor teologumene romano-catolice din Evul Mediu referitoare la transmiterea sufletului) subiect al protecției sale este cât se poate de neconstituțional și inuman. Astfel au procedat și alte popoare și le-a reușit protejarea vieții din momentul concepției ei, în ciuda opoziției UE. Demersul nu ar fi putut fi împiedicat și ar fi salvat milioane de vieți de români. Dar acesta este un subiect care face demersul altui articol. Să dea Dumnezeu ca referendumul profamilie să ajute familia creștină să se apere contra agresivei propagande LGBT și mai ales să nu fie un instrument de păcălire a credincioșilor față de marea problemă nerezolvată: adeziunea ierarhiei la ecumenism!

În timp ce Patriarhia depune eforturi pentru a se reabilita în ochii populației și a minimaliza importanța sinodului tâlhăresc din Creta, lupta împotriva ecumenismului, demarată în forță în 2016, prin întreruperea pomenirii de către câteva zeci de preoți și a comuniunii bisericești cu ierarhii semnatari ai documentelor eretice de câteva mii de credincioși, bate pasul pe loc de câteva luni bune, în care în locul discursului antiecumenist au fost introduse câteva teme diversioniste de discuție, legate mai ales de poziționarea celor care au întrerupt pomenirea față de cei care încă nu au făcut-o. Ca urmare a acestei evoluții, s-au cristalizat câteva poziții distincte. Unii au îmbrățișat o poziție stilistă, negând harul și Tainele Bisericii și trecând pe calendarul vechi, alții au abordat un fel de poziție neostilistă, blamându-i pe toți cei ce nu au întrerupt încă pomenirea ca eretici și pe toți ierarhii ortodocși care luptă contra ecumenismului ca fiind compromiși și aliindu-se cu grupări aflate în stare de schismă față de Biserica lor locală, pe când alții au mers pe o laxitate care face ca granița dintre pomenire și nepomenirea ierarhilor eretici să fie estompată aproape cu totul.

Între toate aceste puncte de vedere s-a cristalizat și o poziție echilibrată, care evită atât radicalismul, cât și laxismul. Cei ce au îmbrățișat această cale echilibrată, rămânând în nepomenire, îi încurajează pe cei ce încă nu au ajuns la stadiul de a întrerupe pomenirea să își facă mărturisirea de credință în măsura în care o pot face în acest moment al luptei, conștienți că scopul acestui demers este determinarea ierarhiei să ia o atitudine ortodoxă față de ecumenism, nu neapărat crearea unei națiuni de nepomenitori, cum bine s-a exprimat un părinte nepomenitor, pentru care am un respect deosebit, chiar dacă nu îi împărtășesc în multe puncte strategia de luptă antiecumenistă.

Din toate motivele enunțate mai sus, a venit momentul ca lupta contra ecumenismului să fie reorientată spre țelul său inițial: convingerea ierarhilor români să revină la Ortodoxie, prin reevaluarea și respingerea sinodului din Creta și prin pași concreți pentru ieșirea BOR din CMB. Este necesar ca mărturisitorii nepomenitori să abandoneze discursurile identitare de tipul celor promovate de cei din grupare ultraradicală în întâlnirile lor, pe care în ultima perioadă le au aproape în fiecare sâmbătă. A venit momentul ca toți cei ce caută o puritate desăvârșită” a poziției lor în această luptă, abordând o “acrivie” inexistentă în practica patristică, îngrădindu-se de toți din Biserică și căzând astfel în rătăciri de tip schismatic, să înțeleagă că din acest moment sunt pe cont propriu și trebuie să se descurce cum pot, deoarece nu le vom mai atrage atenția, atunci când vor cădea din nou (și o vor face cu siguranță), așa cum am făcut și după întâlnirea de la Roman, și după participarea la întâlnirea din Serbia, și după întâlnirea din Satu Mare, pentru că au devenit deja surzi la orice altă opinie decât cea care îi ghidează pe calea pe care și-au ales-o. Să dea Dumnezeu să ne întâlnim la porțile raiului cu toți, iar dacă prin poziția lor radicală vor fi cei ce vor scoate Biserica noastră din impas, eu voi fi primul care îi voi elogia ca pe niște eroi ai credinței și mărturisitori ai acesteia. Până atunci însă, se cuvine să revenim la problema de fond: ecumenismul.

Tema acestui articol mi-a fost inspirată de campania de informare a câtorva frați care au înțeles care trebuie să fie imperativul luptei în acest moment: trezirea conștiinței celor ce nu au întrerupt încă pomenirea și care trebuie să ia și ei o poziție față de erezia prezentă în Biserică, ecumenismul. În această adevărată călătorie misionară pe care au făcut-o prin toată țara, s-au confruntat cu insistență cu câteva idei care le-au fost și le sunt piatră de poticnire unor preoți, monahi și credincioși, preocupați de erezia gravă semnată în Creta, dar neconvinși de necesitatea sau oportunitatea întreruperii pomenirii.

Una dintre cele mai recurente teme a fost aceea a lui “nu este momentul acum”. Mulți preoți spun că, într-adevăr, la Creta s-a trădat credința, dar nu este momentul acum pentru întreruperea pomenirii. În această afirmație sunt încurajați și de tulburările produse între cei care au întrerupt pomenirea și care în ultima perioadă s-au poziționat diferit unii față de alții, dând posibilitatea Patriarhiei, prin oamenii săi infiltrați (alții decât cei ce au provocat disensiunile în rândul nepomenitorilor) să îi înspăimânte pe preoți cu perspectiva căderii în schismă, în cazul întreruperii pomenirii. (Mărturisitorii care umblă prin țară să trezească conștiințele împotriva ereziei cretane au relatat că la Mănăstirea Pângărați din Neamț au auzit una dintre cele mai halucinante afirmații ale unuia dintre conducătorii mănăstirii, care le-a spus că preferă să fie… înșelat de Biserică, decât să iasă în afara ei prin nepomenire, o viziune despre Biserică ce aduce aminte mai mult de apologiile papei Ioan Paul al II-lea față de cei cărora papismul le-ar fi greșit în timpul celui de-al doilea război mondial decât de învățătura ortodoxă, care spune că Biserica este infailibilă, deoarece Capul ei este Hristos, și conducătorul ei prin istorie este Sfântul Duh, motiv pentru care nu poate greși și, cu atât mai mult, înșela pe cineva!!!)

Nu voi intra în argumentarea necesității întreruperii pomenirii, nici în cea a faptului că întreruperea pomenirii nu este schismă, ci este cea mai eficientă armă de luptă contra ereziei și schismei. Am făcut aceste demonstrații în anii trecuți, iar argumentarea că nepomenirea nu este schismă a făcut-o cât se poate de bine și părintele profesor Teodor Zisis, într-o carte tradusă în limba română anul acesta.

Voi face însă o referire la o convorbire pe care am avut-o cu mitropolitul Moldovei și Bucovinei, Înaltpreasfințitul Teofan, în august 2016. La câteva zile după apariția scrisorii preoților și credincioșilor, prin care ceream mitropolitului Moldovei să își retragă semnătura de pe documentele din Creta și să facă demersuri pentru condamnarea ecumenismului și ieșirea BOR din CMB (nu și întreruperea comuniunii cu ceilalți membri ai sinodului sau cu celelalte Biserici, așa cum cer acum “acriviștii” ultraradicali), am fost invitați la o întâlnire la Iași cu ierarhul. Am participat eu și încă doi mireni, unul dintre ei cosemnatar al scrisorii. Cu acea ocazie, încercând să ne convingă să “luptăm din interiorul Bisericii” și “să nu ieșim din Biserică” prin întreruperea pomenirii, înaltul ierarh moldav ne-a spus, citez din memorie:“Scrieți articole, cărți, faceți conferințe, emisiuni, arătați lumii care sunt greșelile din Creta, dar nu întrerupeți pomenirea!”.

Din aceste cuvinte se desprind două aspecte esențiale:

  1. Singurul lucru care îi mișcă și îi îngrijorează pe ierarhii români este nepomenirea lor la sfintele slujbe;
  2. Ierarhii par a nu avea nimic împotriva mărturisirii publice contra sinodului din Creta, atât timp cât nu este însoțit de nepomenire.

Dacă prima constatare este sigură, cea de-a doua este relativă, mai ales după întreruperea pomenirii de către foarte mulți preoți din țară.

Și atunci, întrebarea se pune: Dacă nu este acum momentul întreruperii pomenirii ierarhului, ce îi împiedică pe preoții care se opun sinodului mincinos din Creta să facă mărturisirea publică împotriva acestuia chiar dacă nu au întrerupt pomenirea, să spună credincioșilor public că sinodul a fost tâlhăresc, să spună că ecumenismul este erezia tuturor ereziilor, să țină conferințe, să adreseze scrisori ierarhilor, în care să îi roage să revizuiască decizia de adoptare a deciziilor din Creta, fără a-i amenința cu întreruperea pomenirii?

În condițiile în care îngrijorarea celor care spun că nu este momentul acum pentru întreruperea pomenirii este motivată doar de frica de o posibilă cădere în schismă, nu de frica de repercusiunile pe care le poate avea mărturisirea dreptei credințe, nu ar trebui să existe niciun motiv pentru a amâna mărturisirea publică a dreptei credințe împotriva ecumenismului, chiar și fără întreruperea pomenirii.

Preotul care își asumă mărturisirea publică fără a întrerupe pomenirea își asumă aceleași riscuri ca și cel ce a întrerupt pomenirea deja, deoarece poate fi destituit din slujirea preoțească pentru contrazicerea publică a poziției oficiale a Bisericii, conform art. 39 RACDIJBOR, în condițiile în care ierarhii ar dori să procedeze la o atitudine dictatorială completă în BOR contra adevărului de credință, ceea ce ar avea consecințe catastrofale pentru ei.

Preotul care amână mărturisirea dreptei credințe de frica aplicării acelui articol din RACDIJBOR trebuie ajutat să înțeleagă că misiunea preoțească înseamnă și asumarea unor riscuri, iar destituirea sa din slujirea clericală pentru că a spus adevărul în biserică ar fi și mai necanonică și mai agravantă pentru ierarhii români decât caterisirea preoților nepomenitori, împotriva cărora au putut manipula argumentul comiterii schismei, printr-o falsă interpretare a canoanelor. Ce ar putea spune însă în apărarea lor pentru că au caterisit un preot care îi pomenește, dar afirmă adevărul de credință împotriva minciunii ecumeniste? Cât de nedreaptă ar părea decizia lor și ce consecințe ar avea pentru conștiința celor ce ar vedea așa ceva? Din acest motiv, cred că ar fi puțin ierarhi care ar îndrăzni să pedepsească un asemenea preot.

Protopopiatele fac aproape săptămânal întâlniri cu preoții. Este o ocazie extraordinară pentru ca preoții să transforme discuțiile sterile despre numărul de lumânări vândute și despre contribuțiile la catedrala mântuirii neamului în dezbateri serioase și persistente pe tema sinodului din Creta, în care preoții să le ceară protopopilor să le spună adevărul despre Creta și să le prezinte îngrijorările înaintea ierarhilor. Același lucru îl pot face ieromonahii în sinaxele monahale, care se fac destul de frecvent.

Cercurile pastorale pot fi de asemenea un prilej foarte bun de discuție între preoți pe tema sinodului din Creta, ale cărui hotărâri trebuie dezbătute cu seriozitate, pe bazele teologice, nu propagandistice. Predicile sunt un excelent mod de a comunica poporului că sinodul din Creta este greșit și că ei, preoții, se desolidarizează de deciziile luate de ierarhii lor pe această temă.

În 2016, mulți dintre membrii societății civile creștine, teologi, intelectuali, care nu au agreat întreruperea pomenirii au afirmat că lupta contra ecumenismului și a sinodului din Creta trebuie dusă “din interiorul Bisericii” (deși nepomenirea, făcută așa cum trebuie, nu scoate pe nimeni din Biserică, conform canonului 15 I-II). Din păcate, după câteva memorii și scrisori deschise, acea luptă s-a atenuat. Pentru ca să îi convingă pe ierarhi să se răzgândească în privința Cretei, lupta trebuie dusă constant, cu sau fără întreruperea pomenirii.

În consecință, cei ce se opun sinodului din Creta, dar nu pot sau nu vor să întrerupă încă pomenirea, pot să își facă mărturisirea publică a dezacordului față de ecumenism, în așa fel încât poporul să fie informat corect cu privire la ce s-a întâmplat la sinodul mincinos de la Colimbari și la pericolul ecumenismului pentru mântuire. Este un pas foarte important în angrenarea în lupta pentru păstrarea dreptei credințe. Dacă toți preoții ortodocși români ar face presiuni în acest fel asupra ierarhilor, aceștia ar fi obligați să revizuiască decizia de acceptare a sinodului, măcar și de frica faptului că mărturisitorii încă pomenitori de astăzi ar putea deveni mărturisitorii nepomenitori de mâine.

Așa cum întreruperea pomenirii este o datorie morală a oricărui preot care îl aude pe episcopul său predicând o erezie (nu și o obligație juridico-canonică, potrivit canonului 15 I-II, decât după condamnarea ierarhului de către sinod ca eretic și scoaterea sa în afara Bisericii, conform canonului 3 de la sinodul al III-lea ecumenic), mărturisirea publică a dreptei credințe, chiar dacă nu este însoțită imediat de întreruperea pomenirii, este o datorie a oricărui preot și a oricărui credincios în fața ereziei. Când erezia este prezentă în toată Biserica Ortodoxă, nu doar în cea din România, de aproape o sută de ani, cum poate un preot rămâne nepăsător la aceasta, fără a lua nicio măsură de protejare a turmei, amăgindu-se cu ideea că nu este atât de grav, “că nu s-a schimbat nimic”, că “nu s-a ajuns la potir”, că nu își poate lăsa copii pe drumuri etc.? Este adevărat că “nu este momentul acum” pentru întreruperea pomenirii, pentru că momentul era în urmă cu zeci de ani, de pe vremea când o întrerupea Sfântul Paisie Aghioritul, când ecumenismul nu își făcuse generații de preoți și arhierei fideli și nu schimbase mintea credincioșilor ortodocși în așa fel încât să accepte ideologia sa fără prea mare opoziție.

Ca unul dintre cei ce au rămas pe calea echilibrată a mărturisirii prin nepomenire a dreptei credințe contra ecumenismului, evitând, cu ajutorul lui Dumnezeu, căderea în vreo latură schismatică, cred că sunt în asentimentul celorlalți mărturisitori nepomenitori echilibrați când afirm deschiderea noastră față de colaborarea cu toți preoții și credincioșii Bisericii noastre pe diverse proiecte care să conducă la convingerea ierarhilor noștri să se comporte ca niște părinți ai poporului dreptcredincios și să ia măsurile ce se impun pentru readucerea păcii și dreptei credințe în toată Biserica (scrisori deschise, conferințe, studii, cărți, campanii de informare, emisiuni radio-tv etc.). Rămânem în nepomenire și continuăm lupta ca nepomenitori, deoarece aceasta este arma cea mai eficientă de luptă contra ereziei, dar suntem gata să îi sprijinim cum putem (chiar și cu o simplă încurajare de a începe lupta) pe toți cei ce doresc să mărturisească public dreapta credință împotriva ecumenismului și care vor să facă acest lucru fără a întrerupe încă pomenirea. Cei ce doresc să o facă pe cont propriu, fără implicarea noastră, pot să o facă liniștit, dar să o facă de așa manieră încât ecourile ei să fie la fel de puternice pe cât au fost cele ale întreruperii pomenirii. Numai așa mărturisirea lor va fi auzită de ierarhii ecumeniști.

A spune că nu este momentul întreruperii pomenirii acum și a nu mai face nimic din acest motiv pentru mărturisirea credinței este o formă de părtășie la erezie, care îl face vinovat înaintea lui Dumnezeu pe creștinul sau preotul care rămân indiferenți pentru indiferența sau lașitatea lor.

Preoții și credincioșii care doresc să întrerupă pomenirea trebuie, la rândul lor, să fie foarte atenți și să procedeze corect, pentru a nu cădea în latura schismatică în care au căzut unii dintre nepomenitori. Pomenirea trebuie întreruptă pentru apărarea dreptei credințe, nu pentru orgolii personale sau dorința de răfuială cu arhiereii sau de afirmare publică. Chiar dacă unii au deraiat de la exigențele canonului care reglementează până unde trebuie mers în această luptă, alții au rămas în interiorul granițelor acestui canon, arătând că se poate întrerupe pomenirea fără pericol și că aceasta continuă să fie, cel puțin față de ierarhii români, cea mai eficientă metodă de a-i determina să asculte glasul poporului credincios.

Patriarhia își închipuie că introducând, prin diverși infiltrați, disensiunile în rândul nepomenitorilor, lupta contra ecumenismului asumat de ierarhi a fost compromisă. În realitate însă, disensiunile interne dintre nepomenitori au ajutat la cristalizarea pozițiilor fiecăruia, fiind o amară, dar utilă pedagogie pentru toți cei implicați, în condițiile în care în Biserica noastră românească întreruperea pomenirii este o acțiune de pionierat, ea nemaifiind făcută niciodată în istorie. Odată lămurite lucrurile și învățate lecțiile pe care greșelile făcute ni le-au predat, lupta continuă cu cei rămași. Acestei lupte se cuvine să se adauge toți credincioșii Bisericii, după puterea și măsura fiecăruia, care doresc ca Ortodoxia să triumfe împotriva ereziei.

Teolog Mihai – Silviu Chirilă

Sursa: http://ortodoxinfo.ro/2018/05/30/celor-care-spun-ca-nu-este-inca-momentul-intreruperii-pomenirii-marturisiti-macar-public-ca-respingeti-ecumenismul-si-minciunosinodul-din-creta/

Reclame

Autor: Preot Claudiu

pr_claudiubuza@yahoo.com

39 de gânduri despre „Celor care spun că nu este încă momentul întreruperii pomenirii: Mărturisiți măcar public că respingeți ecumenismul și minciunosinodul din Creta!”

  1. Este binevenit acest articol pentru a arăta, pe de o parte, existența unei căi echilibrate a nepomenirii, delimitată deja (,,din acest moment”) de formele radicale ale pseudomărturisirii, cu deschidere spre cei sinceri, conștienți de pericolul panereziei ecumenismului legalizat în BOR, iar pe de altă parte pentru a sublinia importanța mărturisirii publice în Biserică a celor care nu au întrerupt pomenirea. Este cât se poate de corectă și patristică abordarea propusă, fiindcă ferește de derapaje și confuzii, evită excesele, împlinind totodată și răspunsul echilibrat al Păriților Aghioriți din Scrisoarea din decembrie 2016:
    ,,Noi, părinţii aghioriti, susţinem în mod deschis întreruperea pomenirii numelor episcopilor care au acceptat sinodal erezia de la Kolimbari, Creta şi nu s-au delimitat măcar printr-o scrisoare publică de acest pseudo-sinod. De asemenea, îndemnăm pe părinţii care au oprit pomenirea să fie cumpătaţi şi să nu încurajeze mişcările schismatice, patimile oamenilor care încep să hulească pe părinţii care nu au oprit pomenirea şi să îi primească pe toţi la Sfântul Potir, să nu pomenească alt episcop în loc, nici să caute episcopi din alte Biserici Locale, pentru că acest lucru este necanonic. Este suficient lor că au întrerupt pomenirea şi mărturisesc Ortodoxia. Avem cunoştinţă de faptul că există părinţi, teologi, monahi şi maici care nu au întrerupt încă pomenirea, dar fac o lucrare de luminare a poporului prin scrieri, prin mărturisire publică, prin siteuri, prin cărţi şi prin alte mijloace, iar cine îi judecă pe aceştia şi cad în extreme vor cădea şi din Biserică. Aşteptăm ca toţi părinţii şi ierarhii să întrerupă pomenirea”.
    Au întocmit textul şi l-au semnat:
    Gheron Gavriil, Chilia Sfântul Hristodul, Sfânta Mănăstire Cutlumuș
    Gheron Iulian Prodromitul, duhovnicul Schitului Românesc Prodromu
    Gheron Sava Lavriotul, Sfânta Mănăstire a Marii Lavre
    Gheron Ilarion, Chilia Sfântului Maxim Mărturisitorul, Sfânta Mănăstire Cutlumuș
    Monahul Dositei, Chilia Sfântul Maxim Mărturisitorul, Sfânta Mănăstire Cutrlumuș
    Ieromonahul Hariton, Chilia Înălţării Domnului, Sfânta Mănăstire Vatoped
    Monahul Heruvim, Chilia Sfinţilor Arhangheli, Sfânta Mănăstire a Marii Lavre

    Apreciază

  2. A VENIT MOMENTUL DESPĂRȚIRII!
    ,,A venit momentul ca lupta contra ecumenismului să fie reorientată spre țelul său inițial: convingerea ierarhilor români să revină la Ortodoxie, prin reevaluarea și respingerea sinodului din Creta și prin pași concreți pentru ieșirea BOR din CMB. Este necesar ca mărturisitorii nepomenitori să abandoneze discursurile identitare de tipul celor promovate de cei din grupare ultraradicală în întâlnirile lor, pe care în ultima perioadă le au aproape în fiecare sâmbătă. A venit momentul ca toți cei ce caută o “puritate desăvârșită” a poziției lor în această luptă, abordând o “acrivie” inexistentă în practica patristică, îngrădindu-se de toți din Biserică și căzând astfel în rătăciri de tip schismatic, să înțeleagă că din acest moment sunt pe cont propriu și trebuie să se descurce cum pot, deoarece nu le vom mai atrage atenția, atunci când vor cădea din nou (și o vor face cu siguranță), așa cum am făcut și după întâlnirea de la Roman, și după participarea la întâlnirea din Serbia, și după întâlnirea din Satu Mare, pentru că au devenit deja surzi la orice altă opinie decât cea care îi ghidează pe calea pe care și-au ales-o. Să dea Dumnezeu să ne întâlnim la porțile raiului cu toți, iar dacă prin poziția lor radicală vor fi cei ce vor scoate Biserica noastră din impas, eu vor fi primul care îi voi elogia ca pe niște eroi ai credinței și mărturisitori ai acesteia. Până atunci însă, se cuvine să revenim la problema de fond: ecumenismul”.
    Mihai-Silviu Chirila

    Apreciază

    1. Eu nu inteleg…daca Sfantul Teodor Studitul zice in scrisorile sale ca cel ce pomeneste nu e ortodox chiar daca are viata fericita si cuget ortodox si ca pentru cei constienti nu mai exista iconomie, si din moment ce toti episcopii romani au acceptat hotararile de la Creta, de ce spuneti ca inca mai sunt ortodocsi o parte din ei, din episcopi? Doar ca unii sunt mai inversunati in erezia lor asta nu ii face pe cei mai putin inversunati ortodocsi….
      Doar raspundeti-mi.

      Apreciază

      1. Sfântul Teodor Studitul nu spune că cel care pomenește nu e ortodox, ci ,,chiar ortodox de ar fi”. Cum credeți că Sf Teodor ar primi pentru ,,binecuvântarea mesei și psalmodiere” un eretic, prin simplul fapt că pomenește ,,din frică”? Interpretați scrierile sfinților în mod greșit și nu țineți seama de consensul Sfinților Părinți care au aplicat o iconomie temporară până la o condamnare sinodală. Vă rog să încetați cu aceste discuții interminabile care au făcut mult rău Bisericii. Nu toți sunt teologi! L-ați îndepărtat și pe Pr Theodoros Zisis și v-ați pus teologi în locul sfinției sale și a altora care știu teologie și o aplică corect pentru aceste vremuri. Dovadă că unii au intrat în schismă citând fără oprire și lipsiți de discernământ din textele Sfinților Părinți. Opriți-vă, până nu este prea târziu!

        Apreciază

      2. Deja este târziu! Încercați să mai reparați ceva cât încă este lumină.
        V-ați izolat de tot corpul Bisericii și vă întrebați de ce vă numim schismatici?! Care este perspectiva frățiilor voastre în lupta împotriva ecumenismului și a minciunosinodului din Creta când v-ați înstrăinat de Biserică și de adevărații mărturisitori pe care, înaintea unui Sinod, i-ați numit eretici?!
        Perspectiva este izolarea totală față de Biserică, căutarea unui ,,episcop ortodox” (căutarea a început din Serbia și va sfârși la stiliști) sau reabilitarea celor considerați schismatici de pliromă, ,,sinaxe peste sinaxe” și ,,studii” nesfârșite despre ,,supercorectitudine” și ,,curăția Ortodoxiei”. Să dea Domnul să mă înșel, dar tare îmi este teamă că așa va fi! Dumnezeu să ne lumineze!

        Apreciază

  3. „Dumnezeule, sunt uluit şi mi-e ruşine să-mi ridic faţa spre Tine. Căci fărădelegile noastre s-au înmulţit deasupra capetelor noastre şi greşelile noastre au ajuns până la ceruri” (EZRA, 9.6)

    In aceasta lancezeala caldicica,in care mirenii ramasi in turmele Preotilor pomenitori,se scalda amortiti, gandind ca fac tot ceea ce trebuie pentru mantuirea sufletelor lor,acest articol al Domnului teolog Mihai Silviu Chirila,este sunetul trambitei strajerului neobosit ,veghetor alaturi de toti ceilalti bravi strajeri ai Ortodoxiei,semnatari ai Proiectului de Rezolutie,de la care asteptam in continuare indemnuri sfintitoare la continuarea neobosita,cum putem fiecare, a luptei
    impotriva hidrei cu multe capete,panerezia ecumenista!
    Domnul Slavei sa le rasplateasca jertfa tuturor!
    Am remarcat si imaginea plina de simboluri,care insoteste articolul,si care aminteste de lupta neobosita a inaintasilor nostri,monahii aghioriti,pe al caror steag era consemnat ORTODOXIE sau MOARTE!
    Ne atragea atentia cu intelepciune si trezvie duhovniceasca, Arh.Ioanichie Balan:
    „….Că de teorii din astea masonice ne-am cam săturat. Ori esti creştin azi, ori eşti păgân, una din două. Şi creştin ortodox, căci România e ţară ortodoxă. Tineţi cont ce vă spune un călugăr bătrân şi rău: dacă nu vă ţineţi serios de biserică şi de ortodoxie, prăpăd e cu noi. Ne mănâncă vecinii şi străinii şi păgânii.[ ..]
    Eu sunt un om mai de baricade. Ori facem ceva, ori ne ducem la plimbare…”
    „Priviţi bine ziua de astăzi, căci mâine vom fi mai decăzuţi, mai nepăsători şi mai marginalizaţi. Nu e un îndemn la nepăsare, la a pune mâinile în buzunar şi a fluiera a pagubă. Cred că a venit clipa în care este destul să înţelegi gravitatea situaţiei ca să te salvezi. Totul a venit peste noi ca un vârtej enorm care spulberă totul în cale, care nu mai poate fi oprit. Dar este şi clipa în care să strigi pe Hristos, să cauţi să te salvezi hrănindu-te din „munţii” de istorie şi de cultură ai acestui neam; este acum ziua în care să te hotărăşti că tu nu vrei şi nu poţi fi călcat în picioare de răutatea, de incultura şi de necredinţa ce creşte tot mai mult pe zi ce trece.”(Monahul Paulin-Rugaciuni catre tineri)

    Sunt convinsa ca toti stiu ce fac,de la Ierarhi,la Preoti ,la tot cinul monahal si teologi.
    Acceptarea tacita si tacerea vinovata,sunt problemele de constiinta cu care vor trai poate pana la sfarsitul vietii.
    Cunosc dogme,canoane si invatatura Sfintilor Parinti,dar libertatea alegerii le apartine.
    Exista un lant al slabiciunilor,care nu intotdeauna poate fi rupt cu usurinta,fara a crea tulburari ,nu numai sacrificii pe care Preotii pomenitori nu sunt dispusi sa le faca.Au prieteni,relatii (ma refer la Bucuresti si orasele mari ale tarii),nasi, a caror pomenire nu pot,nu vor,sau nici macar nu si-au pus problema sa o faca,facand ascultare de „Inaltul”.
    Lamurirea dreptcredinciosilor ortodocsi ramasi in ascultare fata de Parintii Duhovnici este o problema extrem de delicata.Exclud din aceasta categorie persoanele in varsta,bolnave,cele cu multi copii din diverse comune,sate,din diferitele zone ale tarii,situate la distanta fata de Preotii nepomenitori si cea mai dureroasa categorie,tinerii.
    Sunt convinsa ca intr-un fel sau altul ,tradarea Ortodoxiei in Creta de catre ierarhii romani a iesit la iveala.
    Toata suflarea are deja informatii despre miscarea antiecumenista,dar nu pot lua decizia intrucat nu toata lumea poate sa mearga zeci de km.pentru a ajunge la un paraclis,cu traista in bat.
    Sunt pomeniri ale celor adormiti, pe care unii le fac saptamanal,nu?
    Existe durerea pentru neparticiparea la Sf.Maslu ,la care unii au fost obisnuiti sa mearga saptamanal la propria biserica sau la o alta din apropiere.
    Nu toata lumea poate indura dorul de „acea Biserica”,pe care o aveam ,dar ne-a fost rapita,nu toti sunt pregatiti sa faca pasul.Si apoi mai exista frica de necunoscut si insuficienta pregatire legata de canoane,traditia bisericii,preocuparea de a citi si aprofunda ,care iar spun nu este la indemana oricui.
    Aici numai Duhul Sfant ,de Va binevoi,Ii va acoperi cu dulcea Sa Mangaiere,si atunci,nimic nu va mai conta.
    Vor intelege totul,si vor urma neabatuti calea spre mantuire,indiferent de sacrificii ,pana la moarte!
    Cat despre problema discutiei initiate impotriva sinodului din Creta de catre Preoti,Ieromonahi sau teologi in cadrul catehezelor,intrunirilor,etc.,este eminamente exclusa din start.Cine indrazneste ,zboara.
    Cred ca exista o legatura ascunsa si stransa intre canonizarea Sf.Martiri,Mucenici,Marturisitori din temnite si inchisori si tradarea Ortodoxiei in Creta.Stapanii din umbra a caror marionete docile sunt ,au prevazut in planul lor tenebros aceasta legatura.
    Ultima dorinta a Cuviosului Justin ,Marturisitorul de M.Petru-Voda,a fost canonizarea Sf.Inchisorilor, care dupa cum se stie, 75% dintre ei, erau legionari!
    Unul dintre Marturisitorii din inchisori,vrednicul de pomenire Arh.Ioan Iovan de la Recea-Omul lui Dumnezeu(hirotonit de episcopul de Oradea, Nicolae Popovici)a fost caterisit şi exclus din monahism pe 27 ianuarie 1955.
    Parintele Ioan ,un adevărat „cruciat al terorii bolşevice“ şi un martir al credinţei şi legii strămoşeşti,spunea intr-un memoriu adresat Patriarhului Justinian:”Toate hotărârile sunt luate din ordinul unor atei apostaţi sau renegaţi din partid sau guvern […] De ce vindeţi interesele lui Dumnezeu şi ale Bisericii statului ateu pentru interesele menţinerii unui salariu şi renunţaţi la truda de a mărturisicredinţa?”Părintele Ioan apreciază că vedeniile, expresii ale prezenţei Duhului Sfânt, sunt cu putinţă permanent. El ,,simte şi aleargă unde credinţa e vie” Totodată, învinuirea de ,,misticism” adusă acestuia este extrem de imprecisă.
    ,,Statul, prin Ministerul Cultelor, tolerează pe reprezentanţii săi să întreprindă o prigoană uneori făţişă contra credinţei. De ce, dacă lupta împotriva credinţei se face numai ideologic, sunt pedepsiţi cei ce merg la biserică? Libertatea religioasă ,,se rezumă treptat numai la suflet şi nici în Biserică nu se poate refugia creştinul[…] Dacă este o colaborare între Biserică şi Stat, atunci de ce statul are drepturi nelimitate şi se amestecă grosolan în toate ale Bisericii, iar Bisericii să nu i se îngăduie deplina libertate spre îndeplinirea misiunii sale de sfinţire a sufletelor?”..,Ortodoxia vrem s-o mărturisim nu numai cu inima şi cu buzele, ci la nevoie chiar cu sângele”. În vederea acestui fapt, el cheamă pe ierarhi a se încumeta să rişte ,,până la sânge pentru a-l mărturisi pe Hristos”. Compromisul şi pevederea nu sunt admise: ,,Pactizarea cu lupii duce la risipirea oilor”.In noaptea de 30 martie 1955 sunt arestati părintele Ioan, maica Veronica şi maica Mihaela. În ciuda acestui fapt, soborul nu s-a dezis de stareţă şi de părintele Ioan, adresând memorii Patriarhiei şi autorităţilor în vederea izbăvirii celor trei. Apreciindu-se situaţia ca fiind inadmisibilă, în anul 1956, autorităţile au iniţiat o acţiune de proporţii, la care au participat 220 de ofiţeri de Securitate. Socotite inamice ale poporului, călugăriţele (în total, 318) au fost săltate în noaptea de 14 februarie 1956. Perioada ce a urmat a fost dificilă, de claustrare şi domiciliu forţat pentru port ilicit de uniformă.Chiar dacă ,,Vladimireştiul” va fi zdrobit şi în final, ferecat, invocându-se pretextul ,,conspiraţiei legionare”, cu prilejul cercetărilor ce vizau problema în cauză, organele represive,ajung să aibă conştiinţa vigorii credinţei, dar, îndeosebi, a mănăstirilor.De altfel, părintele Justin Pârvu, recrea într-un articol apărut în revista Atitudini contextul istoric specific şi menţiona importanţa fenomenului Vladimireşti în peisajul orthodox: ,,Noi ştim că Germania avea planul să se extindă în Balcani cu toată forţa lor politică şi economică; tânjeau după petrolul şi grâul din Balcani. În aceste momente grele pentru noi de a ne păstra echilibrul a avut un rol important curentul religios, care a început prin mănăstirea Vladimireşti şi a continuat cu Rugul Aprins şi a avut un efect foarte pozitiv asupra creştinătăţii noastre. În pofida tuturor controverselor, începutul maicii Veronica a fost bun şi prin ea s-a dus mai departe o lucrare; e altceva cum a depasit ea ispitele şi greutăţile de mai târziu”.
    A urmat o anchetă dusă la Securitatea din Galaţi. Procesul s-a judecat şi sentinţa de condamnare la moarte, dată în prima instanţă, s-a comutat în condamnare pe viaţă. A executat nouă ani şi jumătate, până în 1964, când au fost amnistiaţi deţinuţii politici.
    A trecut prin mai multe penitenciare, îmbolnăvit grav la Galaţi, este dus la Văcăreşti. Şi aici, ca şi la Galaţi, oficia tainic Sfânta Liturghie. Potirul era o cutiuţă de ebonita, iar vinul se aducea în sticluţe de vin tonic. De la Văcăreşti a ajuns la Penitenciarul Jilava, penitenciar de tranzit.
    Următorul penitenciar a fost cel din Gherla, cu teribilul său comandant Goiciu. Iar apoi deţinuţii cei mai „periculoşi”, după evenimentele din Ungaria, au fost transferaţi la Aiud,indurand calvarul si tortura,dar stand in zarca cate 7 ore in rugaciune,cu toate degetele degerate.
    Sa ne amintim in aceste momente de cumpana si incercare de cuvintele darzului si neinfricatului Marturisitor al lui Hristos,trecut în Împărăţia veşniciei în 2008, pe 17 mai:
    „Mâncam foc şi mă gândeam numai la o moarte de mucenic. Doream să mor în genunchi, rugându-mă. A trebuit să trec prin atâtea încercări, ca să-mi dau seama că celula temniţei e tot o chilie călugărească. Ca să fii puternic, trebuie să-L ai pe Dumnezeu alături mereu. În închisoare, mă gândeam în fiecare zi că Dumnezeu închide cheia celulei, nu gardianul. Oriunde te poţi mântui. De aceea zic că tinerii să-şi revizuiască busola conştiinţei, păzind ca îndreptarea lor să fie neabătut spre divinitate. Indiferenţa religioasă a lumii de astăzi e cea mai grea boală – un nou ateism. E ca şi cum ai face cruce pe comunismul vechi. Să nu rătăcim, ajungând în situaţia celui care jos nu vrea, iar sus nu poate. Avem o zestre enormă, aceea de a fi născuţi, şi nu făcuţi creştini. De aici vine şi optimismul meu. Avem o vigoare creştină străbună care ne va ajuta să vedem, în sfârşit, lumina.”

    „SUS INIMA, ROMANI!CU HRISTOS INAINTE!NU FITI TIMIZI!”

    Apreciază

    1. Doamna Gabriela,
      Cuvinte de foc ne-ați oferit despre cei care au pătimit pentru dreapta credință în închisorile comuniste, adevărați mărturisitori ai lui Hristos. Însuși părintele Cleopa spunea în 1953 că mănăstirea Vladimirești (cu cele 300 de monahii fecioare și cu vrednicul de pomenire părintele Ioan Iovan) a servit ca model pentru întreaga Moldovă. După ,,curățarea” mănăstirii de către Securitate s-a lucrat intens pentru discreditatea celor care au făcut parte din obște, lovind fără încetare valorile duhovnicești ale timpului.

      Apreciază

  4. Ca si mirean ortodox,dar fara studii teologice,este primejdios a te angaja in polemici vatamatoare de suflet , smintitoare,cu Preotii care au studiat teologie,caci aceasta stiinta ,nu se interpreteaza”dupa ureche”,caci altfel te trezesti facand greseli impardonabile,devenind viclean cu venin de aspida pe limba,fata de marii teologi ai veacului XXI,precum,Mitropolitul Serafim de Pireu,Pr. Prof.Emerit Dr.Theodoros Zisis.(am luat exemplele care apar cel mai des in atacurile factiunii schismatice nou aparuta ,de sine-statatoare,care sustine ca sunt singurii „ortodocsi”ramasi pe pamant alaturi de confratii cu aceleasi idealuri,care incearca,infierand proletar pe oricine se abate de la regulile prin care se auto-indreptatesc.)
    Sigur nu ar avea atata aplomb,daca nu ar fi incurajati de gruparea bine-cunoscuta Pr.Staicu C.-monahSava-Ieromonah Spiridon.(cei mai cunoscuti liederi ai gruparii schismatice sus mentionate)
    Noi ca mireni,avem dreptul si obligatia de a marturisi Adevarul in vremuri ,in care panerezia ecumenista”sta cu regele la masa”,de a ne ingradi de aceasta ciuma raspandita de Ierarhii semnatari ai nefastelor documente de la intalnirea din Kolymbari 2016, conform canonului 15I-II Constantinopol,dar nu avem dreptul de a initia polemici,ba mai mult a-i judeca atat pe cei de care ne-am ingradit,cat mai ales pe cei la a caror pregatire teologica si nu numai, nu vom ajunge niciodata.Cunoaste-te pe tine insuti,si judeca-ti patimile neinfranate, inainte de a cere explicatii viclene,ispitind indelunga rabdare a Sfintiei Sale Parintele Claudiu,Prea Cuviosiei Sale Ieromonah Grigorie si nu in ultimul rand,a dl.teolog,Mihai-Silviu Chirila.

    Un exemplu edificator si inaltator de Teologie mistica si dogmatica,pe care cati oare il pot pricepe?
    „*Lumea s-a făcut prin laolaltă-lucrarea Sfintei Treimi. „Să facem om după chipul și asemănarea Noastră”, stă scris în Cartea Facerii (1, 26). Iar Evanghelia ne încredințează că Fiul a participat la Creație în întregimea ei: „Toate prin El s-au făcut; și fără El nimic nu s-a făcut din ce s-a făcut” (Ioan 1, 3). În privința Duhului, avem mărturia lui Iov: „Duhul lui Dumnezeu m-a zidit” (Iov 33, 4). Duhul lui Dumnezeu este și Cel despre Care stă scris că „Se purta pe deasupra apelor” primordiale (Facerea 1, 2).

    Sfîntul Vasile cel Mare spune că Persoanele Sfintei Treimi sînt cauze ale Creației în următoarele trei moduri (Despre Duhul Sfînt, XVI, 38):

    A) Tatăl este cauza inițiatoare (căci prin inițiativa voinței Sale se creează totul);
    B) Fiul este cauza eficientă (căci prin El vine la existență tot ce este creat; Fiul este Logos-ul, Cuvîntul prin Care toate s-au făcut, cum mărturisește și Sfîntul Ioan Teologul și Evanghelistul);
    C) Sfîntul Duh este cauza sfințitoare (căci prin El lumea creată, înduhovnicindu-se, ajunge la desăvîrșirea spre care este chemată).
    Sfîntul Ioan Damaschin spune în Dogmatica sa (ed. cit., p. 90): „Singur Dumnezeu este prin fire bun și înțelept. Așadar, bun fiind, poartă de grijă, căci cel ce nu poartă de grijă nu este bun. Căci și oamenii și făpturile neraționale în chip firesc poartă de grijă odraslelor lor, iar cel ce nu poartă de grijă este hulit. Or, Dumnezeu, înțelept fiind, poartă de grijă tuturor existențelor în chipul cel mai înalt”.

    Teologia dogmatică ortodoxă deosebește trei aspecte ale acestei „purtări de grijă”:

    1) Conservarea făpturii, „acea lucrare în virtutea căreia Dumnezeu menține lumea și fiecare făptură în forma lor originară” și în care „se folosește atît de puterile fizice și spirituale din lume, cît și de legile acesteia” (Teologia dogmatică și simbolică, ed. cit., vol. 1, pp. 471-472). Sfîntul Ioan Gură de Aur ne învață: „Conservarea lumii nu este o faptă inferioară creației ei, ci, dacă ni se îngăduie să spunem ceva minunat, este chiar superioară aceleia; înseamnă mult a produce ceva din nimic; dar a conserva lucrurile care tind spre inexistență și a le ține laolaltă, deși ele tind să se împrăștie, aceasta este o faptă mare de tot și un semn de multă putere” (Omilia II la Evrei, I, 3).
    2) Conlucrarea cu făptura, „acțiune prin care Dumnezeu împărtășește creaturilor ajutorul Său, ca ele să-și poată atinge scopul” (Teologia dogmatică și simbolică, loc. cit.). Această con-lucrare nu se face doar cu omul, ci și cu ființele necuvîntătoare (prin mijlocirea instinctelor cu care acestea sînt înzestrate tot prin rînduială divină). Apostolul zice: „Căci Dumnezeu este Cel ce lucrează întru voi, și ca să voiți, și ca să săvîrșiți, după a Lui bunăvoință” (Filipeni 2, 13). În cazul omului, firește, această con-lucrare nu se face peste voia liberă a acestuia; omul e liber să răspundă sau nu chemării de sus.
    3) Cîrmuirea sau călăuzirea făpturilor – toate la un loc și fiecare în parte – spre țelul final al Creației, spre „lumina cea neînserată a Zilei a Opta”, spre starea „nestricăcioasă” a lumii mîntuite și transfigurate prin Duhul Sfînt. De aceea este numit Dumnezeu „Domn [= Cîrmuitor] al cerului și al pămîntului” (Matei 25, 11). Sfîntul Efrem Sirul zice undeva: „Văd creaturile și trag concluzie despre Creatorul lor. Văd lumea și cunosc Providența. Văd cum se scufundă corabia, dacă-i lipsește cîrmaciul, și cunosc că lucrurile omenești rămîn zadarnice, dacă nu sînt îndreptate prin Domnul”.

    **Cred că „teologia este regina ştiinţelor”. Toată lumea, deci, ar trebui să stu­dieze Teologia. ”
    Cu cât avansează, cu atât omul trebuie să fie atent să progreseze deodată şi în cunoaşterea, şi unirea cu Dumnezeu, dar şi în smere­nie. Căci dacă omul rămâne orgolios şi primeşte darul, atunci starea sa reală devine mai rea.Există în viaţa spirituală un fel de lege: la început, omul primeşte harul, dar în mod inevitabil îl pierde, fiindcă în momentul în care primeşte harul nu este pregătit să-l păstreze. Altfel spus, Dumnezeu vine în întâmpinarea noastră chiar când suntem adânciţi în păcat. Altfel, nu suntem capa­bili să continuăm viaţa în Hristos „(Părintele Symeon de la Essex)

    *Extrase din Teologia mistica si dogmatica-Razvan Codrescu
    (**Celălalt Noica – Mărturii ale monahului Rafail Noica însoțite de câteva cuvinte de folos ale Părintelui Symeon, ediția a IV-a, Editura Anastasia, 2004, p. 191)

    Apreciază

    1. Ce frumos: ,,Toată lumea, deci, ar trebui să stu­dieze Teologia”. Dar cunoașterea teologică trebuie să meargă în paralel cu smerenia. Altfel, apar efecte ale patimilor dezlănțuite ce lovesc în însăși esența teologiei: iubirea de Dumnezeu și iubirea de aproapele. Este acel zel nebun, greu de stăpânit, lipsit de pace și de bucurie, cum frumos spune Sfântul Isaac Sirul:
      ,,Omul zelos nu ajunge niciodată la pacea minții. Iar cel lipsit de pace e lipsit și de bucurie. Căci, dacă pacea e numită sănătatea desăvârșită a minții, cel ce are zel rău bolește de o boală grea. O, omule care socotești să folosești zelul tău împotriva bolilor străine, tu alungi prin aceasta sănătatea din sufletul tău! Pentru sănătatea sufletului tău, iubește mai bine durerea! Iar de dorești să tămăduiești pe cei bolnavi, cunoaște că bolnavii au nevoie mai degrabă de îngrijire decât de certare. Și, iarăși, dacă nu ajuți altora, te scufunzi pe tine în chip dureros în mare boală. Nu din chipurile înțelepciunii se naște zelul în oameni, ci din bolile sufletului, care sunt îngustimea cugetării și multa neștiință”.

      Apreciază

  5. Este extrem de dificil pentru toti,a trece peste desfasurarea in forta a panereziei ecumeniste,masonico-sionista promovata de Partiarhul mason Miron Cristea,care in 1927 a aprobat introducerea noului calendar si continuand cu
    epoca de inflorire a acestei ciume in timpul Patriarhului Justinian Marina,care,se spune ca a fost nevoit sa faca pactul cu diavolul pentru salvarea BOR(timp in care trăirea autentică a slujitorilor ei s-a diluat şi a fost mutilată sub imperiul ideilor moderniste provenite sau din curentele de gândire necreştine ale omenirii, sau din mediile ecumeniste.)
    La 28 februarie 1948, patriarhul Nicodim Munteanu murea la Mănăstirea Neamţ în condiţii misterioase (conform unor zvonuri i s-a grăbit sfârşitul de către comunişti şi unii clerici aliaţi ai lor prin otrăvire). În mod similar, se va specula şi asupra decesului fostului mitropolit al Moldovei, Irineu Mihălcescu, precum şi al episcopului de Huşi, Grigore Leu, forţat şi el să se retragă din funcţie prin şantaje şi ameninţări. Pe lângă varianta otrăvirii lor, a circulat şi aceea a morţii „de inimă rea”, din pricina supărării foarte mari „ca urmare a actelor de teroare comunistă” (vezi Agenţia de Presă „Rideau de Fer”)
    Sub Patriarhul Justinian Marina( (1901-1977, patriarh între 1948-1977)a fost inițiată colaborarea Bisericii Ortodoxe Române cu autorităţile comuniste. Colaborarea sa cu bolșevicii a fost constantă și excelentă, încă de la începuturile carierei sale arhierești, poreclit fiind „patriarhul roșu” sau „sovrom-patriarhul”.

    A contribuit direct atât la persecutarea ierarhilor cât și la măsurile represive luate împotriva unor enoriași și slujitori ai BOR prin denunțuri, mutări din post, depuneri din treaptă, suspendări și caterisiri de clerici (cazurile mitropolitului Visarion Puiu, episcopilor Galaction Cordun și Nicolae Popovici),reorganizarea învăţământului teologic de toate gradele (cuprinzând reducerea numărului de studenţi teologi, eliminarea profesorilor de teologie care-şi păstraseră stilul didactic din trecut, introducerea educaţiei politico-ateiste staliniste, a disciplinelor care aveau pretenţia că studiază ştiinţific ideologia comunistă, prin diverse şedinţe, sesiuni, cursuri, conferinţe, revizuirea cărţilor religioase şi editarea lor în lumina dialecticii marxiste şi în tiraje mult reduse, marginalizarea şi cvasi-renunţarea la două materii extrem de necesare combaterii ideologiilor străine creştinismului: Apologetica şi Mistica,etc
    Patriarhul a promovat ideea ca istoria merge după niște legi date de Dumnezeu, iar una dintre aceste legi este lupta de clasă. Scriitorul polonez Czeslaw Milosz, laureat al premiului Nobel, citează pe patriarhul Justinian Marina, patriarhul României în cartea sa „Gândirea captivă”: „Stalin, conducătorul Partidului Comunist, duce la îndeplinire legea istoriei, cu alte cuvinte acționează așa cum dorește Dumnezeu, motiv pentru care trebuie să ne supunem lui. Omenirea poate fi reînnoită după modelul rusesc; de aceea nici un creștin nu se poate opune ideii – crude, ce-i drept – care va crea un om nou pe întreaga planetă.” „Cristos este omul nou. Omul nou este omul sovietic. Prin urmare Cristos este sovietic!”
    În cei 30 de ani petrecuţi în funcţie Patriarhul a transformat BOR într-o organizație aservită total sistemului politic comunist, care se manifestă la unison cu aparatul de propagandă internă și externă, din care făcea practic parte.
    Apostolatul sau social a avut roade similare cu cele ale serghianismului în Rusia, cu nuanţe specifice poporului român: întemniţarea şi uciderea episcopilor, preoţilor, monahilor şi mirenilor care s-au opus, într-un fel sau altul, noii orânduiri comuniste, izgonirea monahilor din mânăstiri şi deposedarea bisericilor şi mânăstirilor de terenurile şi bunurile pe care le deţineau, închiderea şi chiar dărâmarea lăcaşurilor de cult, profanarea odoarelor bisericeşti şi a moaştelor ( pe alocuri).Pe de altă parte, în numeroase pastorale şi discursuri, el a afirmat acordul Bisericii faţă de acţiunile statului ateu, abolirea monarhiei, noua constituţie, colectivizarea agriculturii, arătând preoţilor şi credincioşilor că trebuie nu numai să se supună acestor decizii, dar să şi sprijine realizarea lor.
    Justinian Marina a prezidat la moartea dictatorului Stalin,in martie 1953, împreună cu rectorul Institutului Teologic Ortodox din Bucureşti, arhiereul Teoctist Botoşăneanul (Arăpaşu), adunarea de doliu de la această instituţie, la care au participat 300 de preoţi, profesori şi studenţi, rostind în faţa lor printre alte elucubraţii, platitudini şi lozinci demne de un nomenclaturist şi următoarele fraze: „I. V. Stalin a purtat cu vrednicie steagul Păcii”; „[…] gândurile îndurerate ale poporului nostru se întâlnesc cu gândurile sutelor de milioane de oameni, care, cu inimile şi feţele îndoliate, îl însoţesc pe I. V. Stalin pe cea din urmă cale.”; „[…] luăm parte la durerea poporului nostru şi a partizanilor păcii din lumea întreagă”; „Noi nu vom putea uita niciodată că de numele marelui Stalin se leagă viaţa liberă pe care o trăieşte astăzi poporul nostru. Nu vom uita niciodată că fără jertfele eroice ale ostaşilor lui Stalin, ţara noastră n-ar fi putut zdrobi lanţurile robiei în care o încătuşaseră fasciştii şi n-am fi putut reîntregi Ardealul nostru drag; noi nu vom putea niciodată uita că Marea Uniune Sovietică, consolidată prin munca şi înţelepciunea lui I. V. Stalin, este chezăşia libertăţii şi independenţei Patriei noastre dragi, este chezăşia păcii lumii întregi”; „[…] libertăţile largi pe care le-au dobândit oamenii sovietici sub conducerea lui I. V. Stalin, s-au răsfrânt în egală măsură şi asupra Bisericii Ortodoxe Ruse, care abia în anii puterii sovietice a putut să-şi împlinească fără nici o stânjenire lucrarea ei sfântă.”; „[…] făgăduim că vom păstra veşnic în inimile noastre amintirea numelui şi luptei eroice a lui I. V. Stalin pentru pacea şi libertatea omenirii muncitoare.”; „Gloria marelui Stalin să rămână pururea vie între noi, iar amintirea şi pomenirea lui să fie veşnică”

    În 1962, patriarhul felicita preoţimea pentru munca depusă pentru colectivizarea agriculturii: ,,Pentru noi ca slujitori ai Bisericii, colectivizarea agriculturii nu era o problemă străină de învăţăturile Sfintei Scripturi şi ale Sfintei Tradiţii” (,,Apostolatul social”, vol. VIII). Lăsând la o parte falsele conexiuni pe care le face între învăţătura Bisericii şi diversele acţiuni ale statului ateu, el trece sub tăcere metodele abominabile prin care se realizau cele din urmă, în cazul de mai sus deposedarea cu forţa a ţăranilor de pământuri, unelte agricole, animale etc.
    Redam niste afirmatii antologice ale sus-numitului Patriarh:
    „Iată atâtea pilde din care putem constata că astăzi mai mult decât oricând viaţa politică şi viaţa religioasă a poporului nostru dreptcredincios sunt contopite. Biserica Naţională Ortodoxă Română şi Statul democratic român sunt legate indisolubil, pentru că fiii credincioşi ai Bisericii noastre sunt cetăţenii Statului, iar cârmuitorii R.P.R. sunt cei mai mari ocrotitori ai Bisericii noastre”(Biserica Ortodoxă Română” („BOR”), nr. 5-8 (mai-august)/1948)

    ” L-a elogiat și pe Stalin: „[…] Noi nu vom putea uita niciodată că de numele marelui Stalin se leagă viaţa liberă pe care o trăieşte astăzi poporul nostru. Nu vom uita niciodată că fără jertfele eroice ale ostaşilor lui Stalin, ţara noastră n-ar fi putut zdrobi lanţurile robiei în care o încătuşaseră fasciştii şi n-am fi putut reîntregi Ardealul nostru drag; noi nu vom putea niciodată uita că Marea Uniune Sovietică, consolidată prin munca şi înţelepciunea lui I. V. Stalin, este chezăşia libertăţii şi independenţei Patriei noastre dragi, este chezăşia păcii lumii întregi. […] făgăduim că vom păstra veşnic în inimile noastre amintirea numelui şi luptei eroice a lui I. V. Stalin pentru pacea şi libertatea omenirii muncitoare. […] „Gloria marelui Stalin să rămână pururea vie între noi, iar amintirea şi pomenirea lui să fie veşnică”(„BOR”, nr.2-3 (februarie-martie)/1953, pp. 138-143)

    Biserica Ortodoxă Română, care avea oricum simpatii moderniste încă din perioada interbelică, a intrat, în 1961, în Consiliul Mondial al Bisericilor, numărându-se printre Bisericile Ortodoxe avangardiste. În acest nou context, patriarhul Justinian a iniţiat relaţii cu Bisericile necalcedoniene, vizitând Patriarhia Armeană din Etcimiadzin (1958, 1966), Biserica Etiopiană (1969, 1971), Biserica Coptă din Egipt (1969, 1971), Biserica Siriană din Malabar-India (1969).

    Mai apoi, el a iniţiat şi întreţinut relaţii strânse cu o serie de Biserici Romano-Catolice din diferite ţări, vizitând Austria (1969), Germania (1970), Belgia (1972), cu Biserica Vechi-Catolică şi cu Biserica Anglicană. În cadrul vizitei pe care a făcut-o arhiepiscopului Michael Ramsey de Canterbury, în iunie 1966, el a semnat, la Lambeth, un ,,comunicat comun” al Bisericilor Ortodoxă Română şi Anglicană.
    Deceniile de compromisuri au covârşit cugetul ortodox al multor trăitori din sânul Bisericii, astfel că deşi mulţi nu au încuviinţat la acea vreme ideile apostolatului social, în timp, adevărata Biserică dinlăuntrul fiinţei lor a fost surpată sub greutatea poverii şi a lipsei de hrană duhovnicească curată,caci pactul cu dusmanii credintei,isi pune amprenta ca pacat de moarte asupra neamului nostru mult incercat,iar Duhul Sfant se indeparteaza,lipsind intrea natie de minunatele Sale daruri.
    Aceasta si-a pus amprenta peste seminariile si facultatile de teologie,astfel ca traitorii ‘curati’ai Sfintei si iubitei noastre Ortodoxii,s-au imputinat cu trecerea timpului.

    Adaptare text dupa,,Catacombele Ortodoxiei”, nr. 39/Almanah 2007
    Biserica Ortodoxă Română şi teologia ortodoxă românească sub impactul sovietizării în anii 1947-1955. Primii ani ai colaborarii stranse intre B.O.R. si regimul comunist din România-G.Catalan

    Apreciază

  6. Sa fie blagoslovit cuvintul Sfintiei Voastre!
    Minunat,inaltator, plin de Duh Sfant ,citatul pe care ni l-ati oferit ca pretios odor!
    Sa-l pastram mereu in tainita secreta a inimii, cu sfintenie!Amin

    Apreciază

  7. Multe se pot scrie despre Patriarhul Iustinian Marina. Bune si rele. Adevarate si neadevarate. Eu vorbesc intotdeauna despre cele bune pe care le-a faptuit. Intr-un fel ii datorez faptul ca am ajuns preot. PF Sa a infiintat Seminarul Teologic din Curtea de Arges, in care am ucenicit in frumusetile Dumnezeiesti ale Teologiei. A dat Seminarul acesta numai trei promotii, la trei ani cate una, si asa s-a ajuns sa se ocupe multele parohii vacante din Ardeal cu circa patru sute de slujitori ai altarului. Cu multa dragoste il pomenesc in rugaciuni si la Sfanta Liturghie, vreme de patruzeci de ani. Imi doresc mantuirea mai mult decat orice si mai doresc sa ma intalnesc la poarta raiului si cu Prea Fericitul Iustinian. Si, evident, cu fratiile voastre. Iertati-ma pe mine nevrednicul
    Preot Iovita Vasile

    Apreciază

  8. Parinte Claudiu , binecuvantati si iertati , despre Vladimiresti si Pr. Ioan Iovan se stie din cartea parintelui Dimitrie Bejan ca era in deraiere mare , facea prostii , iar Man. Vladimiresti nu era cum trebuie se faceau cam multe „minuni” pe acolo cam aiurea , asa zice pr. Dimitrie in cartea sa ! ma iertati .

    Apreciază

    1. Pana in anii ’55 – ’56 nimeni nu vedea o problemă în legătură cu mănăstirea Vladimirești și slujirea pr Ioan. Poate doar invidioșii pe lucrarea pr Ioan Iovan, potrivnicii împărtășirii continue și Securitatea vremii. Însuși pr Cleopa lăuda Vladimireștiul și împărtășirea deasă într-un studiu interesant publicat în revista ,,Studii Teologice ” din anul 1953. După intervenția Securității și trădarea ierarhilor ,,serghianiști” s-au spus multe minciuni și a fost multă dezinformare. Căutați studiul respectiv și citiți-l! Merită!

      Apreciază

  9. Bineînțeles ca asta e o alta tema care nu ne priveste pe noi si n-are legătură cu articolul de mai sus, Dumnezeu hotaraste soarta fiecăruia. Dar din 2016 pana acu nu s-o trezit multi preoti marturisitori, ca e cam totuna [ pomeni episcopul si a spune la popor ca e mare gresesla ce au semnat ] si:: [pur si simplu a nu pomeni.] Deci trebe toti sa se ingradeasca prin nepomenire , dar n-o s-o faca…s-au pus lucrurile la normal , nu-i interesează nici pe episcopi de turma, ei nu or sa se delimiteze de greselile semnate prea curând ca nu au in spate o calugarie adevarata din păcate! Dumnezeu ingaduie încercările acestea ca sa aibă pe cine încununa! Doamne ajuta! Sănătate! Spor la rugăciune si la fapte bune!

    Apreciază

    1. Noi facem înaintea lui Dumnezeu ceea ce suntem datori: rămânem îngrădiți de erezie și mărturisim Adevărul! Chiar prea puțin! Dumnezeu lucrează în chip nevăzut, tainic! Voia și mila Domnului! Domnul să binecuvânteze!

      Apreciază

      1. De părintele Iulian duhovnicu Prodromu daca mai stiti ceva. N-am mai văzut nicio „declaratie” luata de curând, ii bolnav rau oare?

        Apreciază

      2. Este bine! La fel cum îl știm: cu neputința și cu mărturisirea. Este în continuare îngrădit și îndeamnă la echilibru. Săptămâna trecută am aflat și eu de la un părinte de încredere care l-a vizitat pe pr Iulian.

        Apreciază

  10. Mulțumesc! Dar de împărtășit , ? nu se împărtășește cu Sfintele Taine unde se pomeneste ierarhu nu? Are Sfinte Taine de unde nu se pomeneste nu? Sau …e întrebare prea personala. Iertați.

    Apreciază

      1. Da binee…dar noi ăstialalți ,pacatosi si simpli credinciosi unde sa ne împartașim? că unde se pomenește nu mă lasă constiința si in alta parte n-ai unde!

        Apreciază

  11. Că din cuvânt se cunoaşte înţelepciunea şi din graiurile limbii învăţătura.Nu grăi împotriva adevărului, ci ruşinează-te de lipsa ta de învăţătură. Graiul dulce înmulţeşte pe prieteni şi limba cea binegrăitoare îndatorează, deseori, la răspunsuri binevoitoare. (Înţelepciunea lui Isus Sirah 4, 26-27; 6,5)

    ,,„Noi purtăm această cruce a Gherlei, a Aiudului, a Sighetului, pentru ca să răsplătim toate păcatele neamului nostru, de la începuturile vieţii politice după secolul XIX şi până în prezent. Dacă va veni peste noi o altă pedeapsă, şi care va veni numaidecât, va veni pentru nerecunoştiinţa noastră a românilor ortodocşi care călcăm pe jertfele martirilor. Oriunde ne-am îndrepta e picătura de sânge pe metru pătrat.Dacă Biserica noastră ortodoxă nu se va apropia cu toată dragostea, cu tot dinadinsul de jertfa acestor tineri, vom avea soarta cea mai degradantă şi mai disperată a popoarelor care au dispărut de pe harta Europei. De aceea, nu ne rămâne astăzi decât să ne reîntoarcem la cei pe care prin aceste jertfe înalte Dumnezeu i-a ales şi i-a aşezat să moară în cele mai groaznice chinuri. ”
    Arhimandrit IUSTIN PARVU

    Blagosloviti si iertati,Sfintia Voastra!
    Trebuie sa constientizam adevarul istoric si numai adevarul,chiar daca este dureros si greu de acceptat…
    In timpul Patriarhului Justinian,au fost comise cele mai mari atrocitati asupra Preotilor si a cinului monahal.

    Aceste lucruri le-am citit in documentele securitatii,sistematizate prin activitatea neobosita a vrednicului de pomenire, Marturisitorul Cicerone Ionitoiu,”CRONICARUL GULAGULUI ROMANESC((n. 8 mai 1924, Craiova – d. 26 ianuarie 2014, Paris) in http://www.procesulcomunismului.com/marturii/fonduri/ioanitoiu/Se spune ca daca acest Mare Marturisitor nu ar fi supravietuit,foarte multe atrocitati ale regimului bolsevico-sionist ar fi ramas necunoscute.A fost arestat de NKVD,ca lider al Tineretului Universitar din Bucureşti si condamnat la 26 de ani de inchisoare ,dintre care a petrecut 10 ani in penitenciarele si lagarele de exterminare.(Văcărești, Peninsula (Valea Neagră), Poarta Albă, Jilava, Oradea, Aiud),si inca 10 de urmariri neincetate.Dicţionarul în zece volume, ajuns la litera S, Victimele terorii comuniste,Arestaţi, torturaţi, întemniţaţi, închişi şi cele trei volume sugestiv intitulate Morminte fără cruce sunt doar câteva dintre lucrările semnate de Cicerone Ioniţoiu.De cate ori ii scriu pe pomelnice pe toti Sfintii Martiri,Mucenici din temnite si inchisori,plang,caci suferintele descrise sunt infioratoare (stie Domnul Slavei si Parintele meu Duhovnic,care ii pomeneste cu netarmurita dragoste)
    Peste 2.600 de preoti ortodocsi de mir si un numar inca necunoscut de calugari au fost arestati,incepand cu 1945,si continuand masiv in 1948,in randul preotilor considerati legionari. Dintre acestia, cel putin 200 – gasiti in documente pina in aceasta faza a cercetarilor istorice – au murit in temnita sau dupa eliberare, ca urmare a conditiilor de detentie.
    In noaptea de 15/16 august 1952 – celebra „noapte a Adormirii Maicii Domnului” -, la ordinul ministrului Afacerilor Interne(trebuiau arestati peste 12.600), au fost arestati foarte multi preoti cu functii in Biserica inainte sau dupa 1948. Majoritatea au fost trimisi in colonii de munca,la Poarta Alba, in celebra „brigada a hotilor”, si la Coasta Gales, unde au si murit o mare parte dintre ei.O etapa distincta a represiunii a fost vinatoarea preotilor care ajutau grupurile de rezistenta anticomunista din munti. Ei cadeau pe masura ce erau lichidate grupurile de rezistenta. Amintim in treacat cazurile unor preoti morti in inchisoare in urma acestei actiuni prelungite: Pr.Dumitru Mihailescu din Dobrogea, arestat in anul 1949 pentru ca il sprijinise pe Gogu Puiu, conducatorul rezistentei din Dobrogea;Pr. Nicolae Manescu, Pr.Nicolae Andreescu, Pr.Ion Dragoi si Pr. Ion Constantinescu, pentru ca i-au ajutat pe fratii Arnautoiu, erau arestati, anchetati, umiliti si detinuti, primul decedind in 1961 in Penitenciarul Botosani, iar ceilalti fiind executati prin sentinta la Jilava in 1959.Comunistii se ghidau insa dupa logica exprimata fidel in timpul anchetarii, din anul 1959, a marelui teolog Teodor M. Popescu: „Esti legionar pentru ca esti teolog si fiind teolog esti anticomunist, iar a fi anticomunist inseamna a fi legionar”Multe decese surveneau in anchete din cauza torturilor. Alti preoti au fost executati cu sau fara judecata. Altii si-au dat duhul in timpul muncii fortate la care erau supusi, fie in colonii de munca, fie in inchisori. Bolile, mai cu seama TBC, au ucis si ele pe capete.Episcopul Grigorie Leu al Husilor, dupa ce i se desfiintase eparhia (1949), pentru atitudinea sa fatis anticomunista, avea sa fie otravit.

    La fel a fost eliminat episcopul Nicolae Popovici – scos din scaun in septembrie 1950, pentru atitudinea anticomunista in predici -, otravit in potirul euharistic, in anul 1960. Desi era fin al lui Petru Groza, Sebastian Rusan, mitropolit al Moldovei, nu ezita sa se manifeste impotriva regimului atunci cind acesta se amesteca in treburile Bisericii. A fost si el otravit in martie 1956, pentru ca in august, paralizat complet, sa treaca la cele vesnice.
    Pr. Ioan Bărdaş, deţ. pol. cu 16 ani de temniţă; dublu lic. în Istorie şi Teologie, Pr. prof. scriitor, Maior, Dimitrie Bejan, prizonier 7 ani, deţ. pol. cu peste 16 ani de temniţă; lic. în Teologie, pr. prof. Ioan Gh. Berghianu, deţ. pol. ucis laînchis. Aiud în 1958; studii în Academia Comercială, lic. în Teologie, pr. Eugen Berza, deţ. pol. cu peste 17 ani de temniţă; lic. în Drept, av. luptător, erou şi martir, dublu lic. în Bele Arte şi Teologie, marele duhovnic, Sofian Boghiu, deţ. pol.;lic. în Teologie, pr. Liviu Brânzaş, deţ. pol. cu 13 ani de închisoare;lic. în teologie, părintele Adrian Cărăuşu, deţ. pol. cu peste 17 ani de închisoare; unul din şefii mişcării de rezistenţă<>, cu o reţea de peste 2000 de partizani, Nicolae Ciolacu, deţ. pol., după 1990 se călugăreşte la M-rea Sâmbăta sub numele Nectarie; lic. în Teologie, pr. Ioan F. Coliţă, deţ. pol. ucis în lagărul de la Salcia-Măcin; absolv. al Şcolii de Comerţ, mobilizat pe front, adjunct de prefect-Prahova, intră în monahism la M-rea Sihăstria, Constantin-Marcu Dumitrescu, deţ. pol. între ’43-’64; lic. în Drept, comisar de poliţie, erou pe frontul de Răsărit, lic. în Teologie, cursuri în Filosofie, călugărit la Mănăstirea Putna, memorialist, Arhimandritul Alexandru Adrian Făgeţeanu, deţ. pol.; lic. în Teologie, luptător anticomunist, Părintele Petru I. Focşăneanu, deţ. pol., ucis la închis. Gherla în 1953; lic. în Teologie-Sibiu, pr. Ion Fulea, deţ. pol.; lic. în Teologie, erou pe frontul de Răsărit, fondatorul organizaţiei de luptă anticomunistă <>cu 300 de voluntari în 4 judeţe, Părintele Filaret Gămălău, deţ. pol. cu peste 15 de temniţă; Pr. prof. univ. Dr. protopop de Făgăraş, Părintele Ioan Glăjar, deţ. pol.; erou al rezistenţei anticomuniste, stareţul Evghenie Hulea, deţ. pol. ucis de securitate la Galaţi; lic. al Facultăţii de Teologie-Cernăuţi, Dr. al Facultăţii de Teologie-Bucureşti, ilustru pedagog şi scriitor, poet, pr. prof. univ., min. secretar în Ministerul Cultelor, Părintele Ilie Imbrescu, deţ.pol. este ucis la închisoarea Aiud în 1949; lic. în Teologie-Bucureşti, călugărit la M-rea Bogdana-Bacău, luptător anticomunist, exarh al mănăstirilor din Oltenia, stareţ şi protosinghel Gherasim Iscu, deţ. pol. ucis în penitenciarul Târgu Ocna; lic. al Facultăţii de Teologie-Bucureşti, preot misionar în Transnistria, Pătintele Ilie Lăcătuşu, deţ. pol. supravieţuitor, făcător de minuni după moarte, propus pentru canonizare; lic. în Teologie, trecut prin reeducările Piteşti,părintele Mihai Lungeanu, deţ. pol.; lic. în Teologie-Iaşi, Părintele Ştefan Marcu, deţ. pol. peste 15 ani;lic. şi dr. în Teologie-Cernăuţi, pr. prof. univ., rector al Academiei din Cernăuţi, părintele Liviu Galaction Munteanu, deţ. pol., ucis la penitenciarul Aiud în 1961;lic. în Teologie, ctitor, duhovnic, iscusit propăvăduitor şi mistic trăitor, părintele Ioan Negruţiu, deţ. pol.;lic. în Teologie, torturat la Piteşti, părintele Gheorghe Opriş, deţ. pol.; lic. în Teologie, luptător în organizaţia anticomunistă Vlad Ţepeş II, condusă de Gheorghe Popescu-Vâlcea, părintele Dumitru Iliescu Palanca, deţ. pol., ucis în lagărul Salcia, aruncat în groapa comună de la Agaua, în 1963; student al Academia Comerciale, lic. în Teologie, părintele Vasile Pătraşcu, deţ. pol.;lic. în Teologie cu vocaţie de mare mărturisitor, un înflăcărat şi zelos luptător anticomunist, purtător al Crucii patriarhale, părintele Ioan Sabău, deţ. pol. în toate cele 3 regimuri dictatoriale;farmacist, oltean dârz, fiul aghiotantului Generalul-Prinţ Gheorghe Cantacuzino, Alexandru Ştefănescu, scriitor, memorialist, deţ. pol. din ’38 -’64, călugărit la M-rea Petru Vodă; lic. în Teologie-Sibiu, ctitor, părintele Gheorghe Tarcea, deţ. pol. ucis la închisoarea Aiud în 1963 şi aruncat în groapa comună din Râpa Robilor; lic. în Teologie, luptător anticomunist, părintele Ilie Ţintă,deţ. pol. sub cele 3 regimuri de dictatură;studiază 2 ani Geografia, lic. în Teologie, ctitor, duhovnic cu un har deosebit, scriitor-mărturisitor, părintele Constantin Voicescu, deţ. pol. ucis cu bune intenţii în 1997; lic. în Litere şi Filosofie, erou pe frontul din Răsărit, 6 ani prizonier, prof. Grigore Zamfiroiu, deţ. pol. devenit monahul Andrei; lic. în Teologie, deosebit propăvăduitor al Mântuitorului Hristos, ctitorul bisericii Sf. Gheorghe-Toronto, părintele Nicolae Zelea, deţ. pol.; lic. în Teologie, dârz misionar, ctitorul bisericii Hăşdate, purtător al Crucii patriarhale, părintele Gavril Zob, deţ. pol.;Arh.Iustin Parvu 17 ani de temnita;Arh.Arsenie Papacioc,Daniil(Sandu Tudor) -ieroschimonahul,Roman Braga-Arh.,Pr.Gheorghe Calciu-Dumitreasa, monahia Maria-Mihaela Iordache, deţ. pol., ucisă în închis. Miercurea Ciuc în Aprilie 1963;mărturisitoarea Aspazia Oţel-Petrescu, deţ. pol.14 ani;Zorica Laţcu/Maica Teodosia, deţ. pol.;Ceata Maicilor mărturisitoare: Stavrofora Veronica Gurău, Mihaela Portase, Arhimandritele surori Olga şi Teodosia Gologan, Anghel Calidonia, Nimfodora Cuştiuliţă, Monica Pâciu, Florentina Bârdan, Stavrof. Tatiana Răduleţ, Nicoderma Vasilache, Patricia Codău, Nicodima-Hristu, Epiharia Muşat, Pangratia Mureşan, Maftidia Grancea, Filofteia Grunzişor, Epistimia Dănilă, Atanasia Iordache, Irina Lecca, Anastasia Porfiria Ciolac, Ana-Epraxia Danielescu, Eufrosina, Magdalena Bochi, Veronica Constantinescu, Olga Glejaru, Paisia Despina Băzăvan, Xenia, Veniamina Răducanu, Olimpiada Liţescu, Gabriela Cotârlan, Cipriana Cojocaru, Onisifora Rus, Tinca Popa, Silvia-Maria-Gabriela Vlad, Ecaterina Iordache ,prof. univ. Dr. în Teologie cu studii de specializare la Athena, Berlin, Munchen, rector al Academiei Teologice-Sibiu, mb. al Academiei Române, unul dintre cei mai mari dogmatişti ai lumii, Părintele Dumitru Stăniloae, doctor honoris causa al Univ. Bucureşti; studii teologice la Bucureşti şi Strasbourg, Dr. în Teologie-Germania, pr. prof. Ieromonah, ales episcop de Hotin, Benedict Ghiuş; lic. în Teologie şi Litere, Dr. în Teologie, reputat cărturar, pr. prof. Ion V. Georgescu, deţ. pol.;lic. în Teologie la Cernăuţi, absolv. al Şc. Militare din Bacău, pr. apoi Arhimandrit, Ilarion Argatu-ctitorul Mănăstirii Sf. Cruce-Brusturi; erou, arhimandrit Pimen Bărbieru, deţ. pol cu 14, 9 ani de temniţă; lic. în Teologie, pr. paroh, apoi monah, Valentin Bilţ, deţ. pol. ucis în închis. Aiud în 1960; Preşedintele Consiliului Naţional Român, erou- luptător, artizan al Marii Uniri, pr. militar, senator, Iosif Coriolan Buracu, deţ. pol.; absolv. de Teologie, erou-martir pe frontul din Rusia, Horea Buracu;sculptor bisericesc, erou pe frontul de Vest, lic. în Teologie, călugărit în ’48., arestat în 3 rânduri: ’48-’49, ’59-’66 şi 1988 la Jilava.,ctitor, mare duhovnic, cel care l-a încreştinat şi l-a botezat pe omul de cultură Nicolae Steinhardt, Mihai-Mina Dobzeu, deţ. pol.;lic. în Filosofie şi Litere, absolv. de Drept, doctorand în Teologie, ofiţer-erou în războiul din Răsărit, călugărit la M-rea Cernica, iar la 6 August 1952, va îmbrăca marea schimă, fiul generalului Dumitru Dorobanţu, Nil Dorobanţu, deţ. pol.;lic. şi Dr. în Teologie, pr. prof. univ. Gheorghe I. Drăgulin, deţ. pol.; pr. prof. Dr. în Teologie, rector la Acad. Teologică Arad, cursuri de Litere şi Filosofie la Cluj, premiat de Academia Română, Ilarion V. Felea, deţ, pol. „între cei 5.000 de prizonieri politici din Aiud, asistaţi de cei 400 de preoţi ortodocşi”, ucis în închisoare în 1961; lic. şi Dr. în Filosofie la Roma, lic. în Teologie la Roma, Dr. în Teologie la Lwow, pr. prof. la Academia Teologică-Cluj, Alexandru Filipaşcu, coautor al Istoriei Bisericii Române-2vol., ucis în lagărul Valea Neagră-Canal în 1952; lic. în Teologie-Cluj, Dr. în Teologie-Sibiu, pr. prof. mare duhovnic, ctitor, Ioan Iovan, deţ. pol.; lic. în Teologie, luptător în organizaţia anticomunistă Babadag, părintele Aurel Lazarov, deţ. pol., ucis în penitenciarul Aiud, în 1960; lic. în Teologie, erou al primului război mondial, cel mai mare misionar român al secolului XX, mare propăvăduitor de cultură creştină, cel mai mare bibliofil, peste 500. 000 de cărţi confiscate şi arse de securitate, luptător în Oastea Domnului, protosinghel Nicodim Măndiţă, deţ.pol.; dublu lic. în Teologie-Cluj şi Litere şi Filosofie, Dr. în Teologie-Cernăuţi, cu studii postuniversitare la Strasbourg, Dr. în Teologie-Berlin, părintele Florea Mureşan, deţ.pol., ucis în penitenciarul Aiud în 1961; student eminent în anul V la Facultatea de Medicină-Cluj, ucis de securitate în 1985; dublu lic. în Litere şi Teologie, descendent al unei caste clericale-Neagovici, cu preoţi ce au păstorit peste 200 de ani ortodocşii din Depresiunea Buzăului, părintele Aurel Negoescu, deţ. pol., ucis la Canal-Capul Midia în 1952;lic. în Teologie, părintele Zosim Oancea, deţ.pol. 15 ani; lic. în Teologie-Bucureşti, dr. Doc. în Teologie-Athena, cursuri postuniversitare în Istorie, Filosofie şi Litere la Leipzig, Sorbona, Paris, prof. univ. Teodor M. Popescu, deţ. pol.;lic. în Teologie, ctitor, mare duhovnic, memorialist, părintele Constantin Sârbu, deţ. pol.; lic. în Teologie, unul din stâlpii Ortodoxiei, părintele Ilie Stan, deţ. pol. ucis în penitenciarul Aiud în 1962; dublu lic. în Litere şi Drept, Dr., scriitor, critic literar, eseist, publicist, filosof, evreu, Nicolae Steinhardt, deţ. pol., încreştinat în închisoare; lic. în Teologie, stareţ al M-rii Neamţ, arhimandritul Haralambie Vasilache, deţ. pol. omorât în 1962, la închisoarea Gherlea; lic. în Teologie-Bucureşti, Dr. în Teologie-Chişinău, scriitor, redactor, iniţiator al mişcării Rugul Aprins, stareţ, ctitor, Arhimandritul Vasile Vasilache, deţ. pol., etc.
    Ceata Ierarhilor, membri, simpatizanţi, pătimitori; a Teologilor-Preoţilor, Monahilor şi Monahiilor însumează după afirmaţia Părintelui Dumitru Stăniloae, cca. 6 000 de preoţi, după Cicerone Ioaniţoiu, circa 4 000 de preoţi: „din care 10%, circa 400 au fost ucişi în temniţă.” (Cicerone Ioaniţoiu-Persecuţia creştină în România-Casa, anul III, nr. 2/1996, RFG; Preoţi cu crucea-n frunte- Casa, anul IV,nr. 3/1996, RFG; Dr. Manfred Zeidler-Denn ich sah vor mir unser Heer,voll des groBen Zornes, Ilja Ehremburg- FAZ Nr. 71/24.03.95.

    ” Doamne,/Ajunsu-ne-a cuțitul pân-la os/Și orice așteptare-i de prisos./Îndură-Te de noi din cerul Tău / Și fă de-acum să piară Duhul Rău. /Că viața ni-i câinească și amară / Și sângeră și geme –ntreaga țară !”( Ionel Zeană- Rugă)

    Apreciază

  12. Merita citita lucrarea Pr.Prof. Univ. Dr. Aurel Pavel si Prep. Univ. Dr.Ciprian Iulian Toroczkai(din cadrul catedrei de „Misiologie şi Ecumenism” de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Andrei Şaguna” din Sibiu ),care au lansat o carte
    Adevăratul şi falsul ecumenism.Perspective ortodoxe asupra dialogului dintre creştini
    Apare cu binecuvântareaÎPS Dr.LAURENŢIU STREZA Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului
    Editura Universităţii Lucian Blaga din Sibiu 2010.

    Ea poate fi citita aici:https://www.scribd.com/document/86174518/Adevaratul-Si-Falsul-Ecumenism

    Am rasfoit-o si am ramas extrem de surprinsa vazand capitolul dedicat Parintelui Dumitru Staniloae,considerat de autori alaturi de Parintele Georges Florovsky,ca fiind unul din pionierii ecumenismului,Subiectul este dezbatut pe larg,cartea continand si capitole dedicate Sf.Iustin Popovici si Muntelui Athos..

    Ce spun monahii din Sf.Munte Athos:
    „„De ce ierarhia ortodoxă tolerează participarea încontinuare la harababura mondială a ereziilor C.M.B., în ciuda încălcăriivădite a Sfintelor Canoane celor de Dumnezeu inspirate şi a principiilor eclesiologice fundamentale, prin care se loveşte în însăşi calea mântuitoarea Ortodoxiei?… De ce ierarhia ortodoxă, cel puţin după constatarea consecinţelor periculoase şi cu totul distructive care rezultă din participarea laC.M.B., nu se retrage din el?”…
    – decizia unilaterală a Sfântului Sinod al Bisericii OrtodoxeRomâne (8-9 decembrie 1994) de a semna declaraţia de unire pe baza următoarelor false motive: că anatemele îndreptate împotriva ereticilor de Sinoadele Ecumenice au avut la bază lipsa de dragoste, în vreme ce astăzi, când există dragoste, unirea poate fi lesne înfăptuită. Dar „în acest fel se aduce o hulă foarte grea împotriva Duhului Sfânt, sub inspiraţia Căruia au fost luate aceste hotărâri, şi împotriva memoriei sfinte a dumnezeieştilor Părinţi…”.Propune ca autoritatea sinoadelor ecumenice să fie înlocuită de consensul sinoadelor locale; în fine, aprobă organizarea de programe care să facă cunoscute credincioşilor deciziile Comisiei Mixte, fără însă ca toate Bisericile Ortodoxe să se fii pronunţat în prealabil în consens. Comunitatea athonită consideră acest fapt ca fiiind „întristător şi vătămător pentru poporul român evlavios”şi precizează: „Inima noastră se umple de o mâhnire nespusă din pricina acestei decizii a Bisericii Ortodoxe a României”

    Apreciază

    1. „IPS ” Laurentiu Streza e un ecumenist vândut , un vulpoi si jumătate! Singurul dialog dintre crestini (ortodocsi) si ceilalti care nu-s ortodocsi este acesta: VA PRIMIM CU DRAG LA BISERICA CEA DREPTMARITOARE FARA ALTE CONDITII PUSE DE VOI. VOI SUNTETI IN MINCIUNA SI NEADEVAR, DESPARTITI DE SFINTENIE CARE SE DA NUMAI IN ORTODOXIE. IISUS HRISTOS ESTE ORTODOX „” SI cam atât , ce este mai mult decat acest dialog este uraciunea pustiirii pt ierarhii nostri. A se citi cartea ” Singur Ortodoxia” Pr. Arsenie Papacioc .

      Apreciază

  13. Delegație ortodoxă rusă primită azi de Papa Francisc

    30.05.2018, Vatican (Catholica)
    […]
    „În lume, care trece printr-o perioadă de diviziuni dramatice, nu se poate subevalua rolul pacificator și umanitar al Bisericilor”, a spus Mitropolitul Hilarion în salutul său adresat Papei Francisc. A subliniat importanța „mărturiei comune a Bisericilor cu privire la valorile universale de pace, iubire, milostivire și iertare” în contextul actual. Timp de secole Bisericile au fost divizate între ele și astăzi rănile sunt profunde, înrădăcinate. Între aceste lumi rămase despărțite prea mult timp reiese însă o cale prețioasă de „vindecare” și apropiere, care este cultura „cu limba ei universală”.
    Mai multe aici: https://www.catholica.ro/2018/05/30/delegatie-ortodoxa-rusa-primita-azi-de-papa-francisc/

    Apreciază

  14. Modalitatea de gandire a Ierarhilor si preotilor ecumenisti dateaza de multe decenii si a fost implementata cu sarg,in seminariile si facultatile teologice.Din aceasta cauza ,Preotii si Ieromonahii tineri vad ca absolut normala pozitia sinodului BOR in Creta,conform cu invataturile primite.Insasi titlul mi-a trezit interesul…exista 2 tipuri de ecumenism”fals si adevarat”?
    „Părintele Stăniloae sugerează posibilitatea mântuirii şi pentru cei care nu fac parte din Biserica Ortodoxă; aceştia, nefiind încorporaţi deplin în trupul lui Hristos, nu sunt în interiorul„casei” Lui, ci se află „în jurul casei” Sale – mai aproape sau mai departe, în funcţie de apropierea mai mare sau mai mică avută în această lume faţă de Hristos. Împărtăşirea de Hristos nu este deci deplină, ca a ortodocşilor; ei primesc „o lumină împuţinată,nedeplin clară”.
    Aceeaşi atitudine ambivalentă reiese şi din dezbaterea altor două chestiuni: admisibilitatea şi posibilul scop al participării ortodocşilor la rugăciuni săvârşite în locaşurile de cult neortodoxe, respectiv diferenţa dogmatică între Liturghia ortodoxă şi cea a altor confesiuni creştine. Interesant e faptul că Părintele Stăniloae nu interzice accesul ortodocşilor în alte locaşuri de cult decât cele proprii, nici nu neagă caracterul real al Liturghiilor catolice, protestante şi chiar neoprotestante. Pe de altă parte însă,el subliniază superioritatea Ortodoxiei în ambele aspecte: deşi credinciosul se poate ruga oriunde lui Dumnezeu, doar în locaşul ortodox el se poate mântui, întrucât numai aici este prezent real şi deplin Hristos, Cel ce preface pâinea şi vinul în întregime înTrupul şi Sângele Său.
    De asemenea, acesta este şi motivul pentru care Liturghia ortodoxă este superioară altor adunări euharistice.”

    „În ce constă însă principala contribuţie adusă de Părintele Dumitru Stăniloae la dialogul ecumenic?
    Ion Bria sublinia că participanţii ortodocşi la acest dialog au folosit „metoda Stăniloae”de a defini şi comunica Tradiţia ortodoxă într-un context ecumenic….. Pe lângă faptul că a legat prietenii statornice cu teologi de mare anvergură aparţinând diverselor tradiţii creştine şi a militat intens pentru intensificarea dialogului ecumenic şi pentru identificarea punctelor comune de mărturisire a credinţei între confesiuni (plecând mereu în acest demers de la învăţătura apostolic-patristică), el a lansat mai multe concepte, fundamentate teologic, extrem de importante, în perspectivă ortodoxă, pentru demersul ecumenic: „Biserici nedepline”, „sobornicitate deschisă” ş.a. De aceea opera Părintelui Stăniloae „reprezintă prin coordonatele ei interioare o autentică invitaţie la dialog între Biserici şi chiar între religii, având drept fundament iubirea şi dimensiunea cosmică a mântuirii realizate în Iisus Hristos Dumnezeul-Om, aspect mărturisit atât de SfântaScriptură, cât şi de Tradiţia Bisericii”. Importanţa sa derivă din deschiderea faţă de tradiţia cultural-teologică apuseană, „neobişnuită pentru un teolog ortodox”, iar teologii ortodocşi români din noua generaţie trebuie să fructifice „moştenirea Stăniloae”,să concretizeze din ce în ce mai mult şi mai realistic concluziile implicate în noţiunea, atât de bogată în sensuri, de „sobornicitate deschisă”.

    https://www.scribd.com/document/86174518/Adevaratul-Si-Falsul-Ecumenism

    Apreciază

    1. Țin minte la Facultate de Teologie din București, prin anul III sau IV, la un opțional de dogmatică, am fost examinați de un profesor protestant, din Germania dacă nu mă înșel, pe o temă legată de teologia personalistă a pr prof D. Stăniloae. Acel profesor stăpânea foarte bine teologia dogmatică ortodoxă și era interesat, cred, de viitori bursieri pentru studiile din afară. Asta era prin 2000-2001. Vă dați seama ce este acum în Facultățile de Teologie! Nu m-aș mira, în viitorul apropiat, să vină eretici condamnați de Biserică să ocupe catedre și să predea anumite discipline pentru ,,binele Ortodoxiei românești”.

      Apreciază

      1. Înseamnă ca diavoluul s-a specializat, s-a infiltrat in facultățile de teologie ca oarecând in rai prin sarpe. De acuma teologia cea mai mare: Fugi de sarpe si Doamne Iisuse…neincetat. Si gândul la moarte!

        Apreciază

    2. Pfuii…. Dar nu e bine deloc ce zice acolo Pr. Dumitru Stăniloae… In afara Bisericii Ortodoxe nu este mântuire zic Sfintii Parinti. E greseala sa spui ca e voie sa te rogi in alte locasuri de cult , iar sa admiti Liturghia catolicilor…bleahhh…. Nu-i adevărat. Poate fii teolog mare Dumitru Stăniloae , dar aici e gresit ce a zis. Nici nu trebuie teologhisit atata pe tema ecumenismului. E o mare pierdere de timp. Nu exista decât ecumenism rau, ecumenism bun e ca si când ai spune întuneric strălucit. Lăsați pe pr. Dumitru Stăniloae și luațiva dupa Sfintii Părinți cei mari. Luațiva dupa pr. Iustin Popovici daca vreti sa faceti ceva bun. Altfel o sa va treziti că stați la taclale cu erezia si va spurcati rau. Cu ereziile nu se discuta, ci se taie din discutii. Pierdeti vremea cu prostii de astea :”ecumenism adevărat si fals” . Ori esti ortodox și îmbrăcat in cămasa lui Hristos si automat ai un loc in Rai daca pana la capăt duci crucea -,,- ori nu esti ortodox ,deci fara haina de nunta si fără posibilitatea de a ajunge nici măcar la vami!!! Toti sunt chemati la Ortodoxie daca vor mântuire. Trebuie sa cititi cartea „vamile văzduhului” de pr. Nicodim Mandita si cartea Hristoitia de Sf. Nicodim Aghioritul. Pr. Stăniloae e un micuț teolog pe lângă cei mari. Mari teologi nu mai sunt demult. Numai micuți. Cu stima si respect. Doamne ajuta! A..si mai este folositoare cartea „De ce Papa si supusii sai s-au despărțit de Biserica lui Hristos” de Sf. Nectarie de eghina. Cartile le gasiti la editura egumenita.ro.

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s