„Acriviștii” din România au cimentat relația cu episcopul Artemie, în timp ce continuă să-i batjocorească pe episcopii mărturisitori

DSC_0161

Bine este când sunt frații [de schismă] împreună!

Pe siteul preotului Staicu există un articol despre sinaxa ținută în această duminică în Serbia, la care ni se spune că au participat și reprezentanți din România. Textul se numește sugestiv “Bine este când sunt frații împreună”, sugerând același cuget schismatic cu cei ce se află în comuniune cu un episcop care și hirotonit singur trei episcopi, și este semnat de “un grup de ieromonahi, monahi și monahii”, neasumându-și nimeni nominal participarea la acea sinaxă. Cu alte cuvinte, au semnat cu toții articolul, dar l-au dat anonim.

Întrebări: Dacă totul este atât de roz și de frumos, cum scrie articolul în continuare, iar întâlnirea a fost a unor mărturisitori cinstiți ai Ortodoxiei, de ce niciunul dintre “mărturisitorii” români prezenți în Serbia nu și-a asumat acest lucru și nu semnează relatarea? De ce nici proprietarul siteului nu lămurește dacă a fost sau nu prezent? Cum se face că ditamai “sinaxa internațională” de la Satu Mare este reprezentată la un asemenea eveniment important de către “un grup de ieromonahi, monahi și monahii” anonim?

Articolul ne spune că după o Sfântă Liturghie la care au participat 50 de preoți a avut locsinaxa, despre care autorii nu ne spun mai nimic, decât că la ea au luat cuvântul ctitorul mănăstirii din localitate, un preot din Rusia și “alte persoane”. Oare să nu se fi spus nimic demn de a fi menționat într-o ditamai sinaxa?

În schimb, se acordă un spațiu foarte larg unei discuții particulare cu episcopul sârb Artemie, care răspunde la câteva întrebări, dând câteva linii directoare ale luptei în continuare, sau, ca să folosim expresia autorului articolului, “s-au clarificat câteva probleme cu care se confruntă în prezent rezistența anti-ecumenistă”.

După ce episcopul le întărește convingerile extremiste, pe care acriviștii” le propovăduiesc de la întâlnirea de la Roman încoace, potrivit cărora “cei ce nu s-au îngrădit de ecumeniști, dar se laudă că mărturisesc credința… sunt mai periculoși decât ecumeniștii” și “despre situația celor care chipurile din neștiință sunt în comuniune cu ecumeniștii, vlădica Artemie a spus că nu există justificare, deoarece acest lucru înseamnă nepăsare” și le dă unele sfaturi preoților români: “să îi urmăm pe Sfinții Părinți” și “să-și găsească fiecare o casă, un loc, o bisericuță în care să slujească”, discuția se pierde într-o argumentare inutilă cu privire la rolul horepiscopilor în istoria Bisericii, punctată din plin cu expresii de genul “dușmanii ortodoxiei care îl acuză de schismă”, “dușmanii credinței noastre vor să demonstreze în chip mincinos că horepiscopii au fost destituiți de Sinodul din Laodiceea, dar aceasta este o minciună nerușinată, o hulă și o insultă la adresa Istoriei Bisericii și neamului nostru” (autorul ignoră faptul că despre dispariția instituției vorbește în Sintagma ateniană canonistul Valsamon, iar canonistul care vorbește despre încercarea sinodului de la Laodiceea de a suprima horepiscopatul este chiar canonistul sârb Nicodim Milaș).

Din această argumentare, care s-ar dori o justificare istorico-canonică a hirotonirii unilaterale de horepiscopi de către episcopul Artemie, lipsesc câteva explicații fundamentale:

  1. Cu cine s-a consultat episcopul Artemie în Patriarhia Sârbă când a întemeiat instituția horepiscopilor, fiind evident că de unul singur nu putea lua această decizie, conform canoanelor 34 apostolic și 9 Antiohia?
  2. Ce legătură este între societatea ruralizată din Dacia Aureliană, Valahia rurală sau Maramureșul aflat sub dominația austriacă și Serbia contemporană, care, spre deosebire de Dacia aureliană, Valahia rurală și Maramureșul medieval are o Biserică Ortodoxă canonică și funcțională și nu are nevoie de o ierarhie paralelă și de o episcopie paralelă (Episcopia de Rașka care nu se află în exil tocmai a canonizat o sfântă martiră săptămâna trecută), chiar dacă se confruntă, ca și celelalte Biserici locale, cu erezia ecumenismului? Unde s-a mai văzut în istoria Bisericii să se creeze structuri paralele pe timp de erezie?
  3. Cea mai importanta întrebare: ce se întâmplă când trece la Domnul episcopul Artemie: vor accepta antiecumeniștii sârbi un episcop trimis de BOS sau va deveni unul dintre “horepiscopi” urmaș al episcopului Artemie?
  4. Este referirea la lunga tradiție a horepiscopatului pe teritoriul românesc o încercare de justificare “istorico-canonică” a unei posibile hirotoniri, la un moment dat, de astfel de horepiscopi și pe teritoriul românesc, “pentru lucrarea de propovăduire a credinței”?

Pentru a concluziona, din relatarea pe care preotul Staicu o prezintă se pot desprinde câteva realități:

  1. Participanții la Sinaxa din Serbia se tem să își asume identitatea: fie au sentimentul că ceva nu este în regulă cu noii lor parteneri de luptă antiecumenistă, fie se tem de reacția care i-ar putea arăta lumii ca având o orientare schismatică (chiar dacă nu și-au asumat identitatea, nu e greu de presupus această identitate: de exemplu, există o întrebare țintită pusă episcopului Artemie despre cei ce practică deasa împărtășanie, or, dintre membrii grupării Sava-Staicu-Rădeni există un ieromonah care s-a remarcat în mod special prin insistența pe această temă; o analiză similară a întregului document ar putea ajuta la stabilirea identității tuturor celor ce l-au scris, dar acest lucru nu ne interesează pe noi, ar trebui să îi intereseze pe cei ce încă îi mai citesc și îi mai urmează).
  2. Chiar dacă nu o mărturisesc deschis, proprietarul siteului și cei ce au consemnat cele petrecute în Serbia îl acceptă pe episcopul Artemie ca fiind episcop canonic (în sensul ca nu a gresit hirotinind de unul singur episcopi) și îl consideră singurul episcop rămas în Ortodoxie la ora actuală (măcar și pentru faptul că pe toți ceilalți îi batjocoresc la grămadă sau în particular, după cum vom vedea mai jos).
  3. Din prezentarea modului în care se percep creștinii din Serbia, se poate deduce că cei din Episcopia Rașka în Exil au un program misionar de luptă contra ecumenismului care îi include și pe creștinii din celelalte țări ortodoxe: “Creștinii din Serbia sunt tot mai conștienți de necesitatea îngrădirii de erezia ecumenistă, fiind un exemplu pentru alte țări ortodoxe… Sunt speranțe că activitatea misionară va spori și din ce în ce mai mulți credincioși din Serbia și de pretutindeni le vor urma exemplul și vor întrerupe comuniunea cu cei care acceptă panerezia ecumenistă, având Canonul 15, I-II Constantinopol drept temei canonic” (s.n.).

Mitropolitul Pireului nu a slujit cu patriarhul ecumenist Bartolomeu

În paralel cu prezentarea acestui eveniment din Serbia, pe siteul preotului Staicu este prezentat un alt eveniment, de data aceasta din Grecia, în care mitropolitul Pireului, Înaltpreasfințitul Serafim, este din nou criticat pentru faptul că a asistat la canonizarea cuviosului Iacov Tsalikis. Articolul este și de această dată anonim (sau traducătorul uită pur și simplu să pună numele autorului pe care îl traduce) și trece cu vederea câteva aspecte esențiale:

  1. IPS Serafim a participat la o canonizare de sfânt local, la care erau obligați să participe toți arhiereii greci, iar o neparticipare la acest eveniment ar fi fost în primul rând o împietate față de cuviosul care era canonizat în acea zi.
  2. Mitropolitul Pireului nu a coliturghisit cu patriarhul ecumenist Bartolomeu, nici nu s-a împărtășit împreună cu acesta cu ocazia acelui eveniment.

La un moment dat, autorul, prezumat a fi grec, vorbește despre “iconomia” promovată de“«ucenicii» lui Chirilă”. Acest lucru ne spune fie că autorul textului este monahul Sava Lavriotul, care îl cunoaște pe Mihai-Silviu Chirilă, fie poate fi chiar preotul Staicu însuși, care să fie și traducător, și autor în același timp. Este greu de crezut că un teolog grec serios ar putea vorbi în asemenea manieră despre părintele profesor T. Zisis sau ar ști ceva despre “ucenicii lui Chirilă”.

Indiferent cine este autorul, acesta se lansează într-o teorie elucubrantă, potrivit căreia “conducătorul grupării de ecumeniști ascunși este Mitropolitul Serafim de Pireu… iar pr. Teodoros Zisis este omul lui în rândul celor îngrădiți”.

Puse cap la cap cu afirmațiile din articolul dedicat participării la sinaxa din Serbia, aceste teorii ne dau o impresie clară despre direcția spre care se îndreaptă minciunoacrivismul promovat în România de un preot care, până în septembrie anul trecut, era adeptul unei iconomii laxe (lucru care se vede printr-o simplă lectură a siteului său), după care, certându-se sistematic cu toți adepții liniei pe care mergea, a descoperit brusc acrivismul radical, punându-se în slujba ideilor unor monahi atoniți rămași fără nicio credibilitate și public în Grecia și veniți să conducă în România pe cei pe care i-au încurajat într-o viziune extremistă foarte periculoasă pentru mântuirea lor.

Un detaliu pentru cei ce spun că episcopul Artemie nu și-a făcut sinod: O simplă privire la fotografia cu care ilustrăm acest articol ne arată pe Sfânta Masă patru mitre episcopale. Oare ce formează patru mitre episcopale adunate în jurul aceluiași Sfânt Potir?

Teolog Mihai-Silviu Chirilă

Sursa: http://ortodoxinfo.ro/2018/06/06/acrivistii-din-romania-au-cimentat-relatia-cu-episcopul-artemie-in-timp-ce-continua-sa-i-batjocoreasca-pe-episcopii-marturisitori/

Reclame