,,REFLECȚII DIN DEȘERT” – VICTORIA AFORISMULUI CREȘTIN ORTODOX ÎN LUMEA PĂGÂNĂ, SPRE SLAVA LUI DUMNEZEU!

Reflectii in desertEu am avut un vis, cândva la mine, în Dobrogea copilăriei mele… Eram o mână de om, de numai opt ani, în 1984, care își dorea , rugându-se Cerului, luptându-se, ținând discursuri și trecând la scris, să schimbe umanitatea în bine, să facă cumva ca Binele, Frumosul și Adevărul să triumfe, iar binecuvântarea lui Dumnezeu să poată veni și peste omul contemporan..
Eu am avut un vis, și mi se pare o vecie de atunci, dar astăzi, când mă văd înfrântă de multe tragedii interioare, frumosul meu vis începe să devină realitate. Dacă în urmă cu 6 ani îmi începeam „haiducia ” culturală cu aforismele creștine, astăzi volumul meu de aforisme „REFLECȚII DIN DEȘERT” a depășit granițele țării noastre și a început să cucerească mintea și inima altor și altor cititori din toate colțurile lumii! Dacă în 2017, în cel mai prolific an al său, „REFLECȚIILE” ajungeau în Canada, la Standul Românesc al celui mai mare Târg de Carte de pe continentul american, din Montreal, și în paginile revistei internaționale de literatură, „Destine Literare”, anul acesta, în 2018, aforismele mele creștine, inspirate de către Duhul Sfânt, au ajuns în Asia, într-o lume culturală arabă, și fac furori în inima creștinilor de acolo și nu numai. Astfel, în primele luni ale acestui an am fost invitată , chiar de către legendarul Naji Naaman, să particip la cea mai mare competiție de aforisme din lume, Festivalul Internațional al Aforismului „NAJI NAAMAN” din Liban. I-am primit invitația cu multă bucurie și responsabilitate, spunându-i că o fac spre slava lui Dumnezeu și de dragul aforismului creștin din România, așa cum se prezintă ei în paginile „Reflecțiilor” mele „din deșert”. I-am trimis 60 de aforisme, în loc de 10, în limba română și în limba engleză. Și am zis să se facă voia lui Dumnezeu! Și s-a făcut. Peste câteva luni am primit și rezultatul acestui teribil festival-concurs de aforisme, cu 2400 de participanți din 66 de țări de pe toate continentele lumii: Dumnezeu mă premiase! Nu-i așa că Domnul nu Își uită niciodată prietenii și îi răsplătește, indiferent de cât de chinuiți, de prigoniți și de nedreptățiți ar fi ei în această lume? Naji Naaman mi-a acordat Premiul de Creativitate „Naji Naaman” la ediția din acest an a importantului său Festival, sunt inclusă în Antologia din 2010 a Festivalului, iar „Reflecții din deștert” a fost tradusă, în Liban, și în alte limbi ale pământului și va fi distribuită cu titlu gratuit în toată lumea.
Așadar aforismul creștin din România a învins! Spre slava și cu ajutorul lui Dumnezeu.
Primesc acest Premiu de Creativitate din Asia în numele Iubirii pe care I-o port lui Dumnezeu și semenilor mei. Dar și ca pe un omagiu personal pe care îl aduc Țării mele, România cea eternă, atât de minunată și atât de greu încercată, care își sărbătorește anul acesta, în ciuda opoziției tuturor dușmanilor săi, 100 de ani de la Marea Unire a hotarelor sale firești.
Daniela E. Bogdan

Reclame

Autor: Preot Claudiu

pr_claudiubuza@yahoo.com

10 gânduri despre „,,REFLECȚII DIN DEȘERT” – VICTORIA AFORISMULUI CREȘTIN ORTODOX ÎN LUMEA PĂGÂNĂ, SPRE SLAVA LUI DUMNEZEU!”

  1. Ne-ati facut o mare bucurie , Sfintia Voastra,oferindu-ne un dar de suflet,aceasta prezentare a cartii Reflectii in desert-Maxime si cugetari,care dupa cum marturiseste,autoarea,Daniela Bogdan,”este o carte a poporului roman”.
    Aceasta ajuta nivelului nostru spiritual,duhovnicesc,,venind in spijinul actiunii de vindecare sufleteasca a omului ,instituita de Domnul nostru Atotmilostiv,asa cum binecuvantati in predica tinuta astazi, spre intarirea si vindecarea noastra a tuturor,slabanogiti,de atacurile neancetate ale celui rau.
    Greu sa ajungi”omul nepătimirii și al învierii. Nevoința nu este mică și biruința împotriva egoismului nu se dobândește în scurtă vreme. Căci egoismul este o fiară mare cu multe capete.

    Cuviosul Efrem Filotheitul (Arizona) spune: „Cu leul te-ai luat la luptă? Ia aminte să nu-ți strivească oasele….. Această fiară este egoismul. Ca un leu pândește și atacă. Iar noi trebuie să avem în mâini arma și sabia cu care să ne împotrivim gândurilor.”
    La aceasta se adauga patima vorbirii-impotriva,care ne îmbrâncește,de la ea plecand multe rele sufletesti cu care ne confruntam zilnic.
    Ele ne vin mai ales de la fratii, care au ramas in transeele construite de cel rau,condusi de cei de la care s-a indepartat Harul,cum bine spunea Sfintia Sa, Parintele Claudiu, si arunca aceleasi torente verbale,masluind adevarul,manipuland cu indemanare, mintile naivilor care le-au cazut in plasa,pentru a-i mentine in stare de alerta si de condamnare cu manie proletara,a inamicilor eretici.caci doar ei si numai ei,sunt ortodocsii,iar restul,vai de ei,ereticii pe care ii asteapta gheena,daca nu le impartasesc crezul exclusivist.Unde s-a pierdut IUBIREA?

    Va rog,sa-mi permiteti a cita dintr-un amplu interviu ,al autoarei maximelor si cugetarilor , distinsa doamna Daniela Bogdan, interviu,care cucereste de la inceput:

    -Care crezi că este maxima ce te reprezintă cel mai bine?

    -Maximele care mă reprezintă cel mai bine, în acest moment, sunt următoarele: „Numai atunci când ajunge să gândească cu inima, omul poate judeca cu înţelepciune lucrurile.” şi „Dintre toate lucrurile pe care le cunosc, Dumnezeu este singurul pentru care merită să trăieşti.”

    -Te-aş ruga să ne explici puţin noţiunea „timp interior” din frumoasa ta maximă „Doar prin sine însuşi, timpul nostru interior nu ne oferă şansa de a deveni eterni. Numai Iubirea poate.”

    -Eu cred că la nivelul spiritual, duhovnicesc, există un timp etern, adică un prezent continuu. Doar pentru noi, cei muritori, timpul este limitat între naştere şi moartea biologică. După trecerea pe care o presupune aceasta din urmă, vom reintra în atemporalitate, adică în veşnicie.

    Timpul interior de care vorbesc eu, reprezintă percepţia proprie, la nivelul sufletesc al fiecărui om, a tuturor experienţelor trăite de către acesta de-a lungul vieţii. În mod obişnuit, acest timp timp interior se sfârşeşte şi el odată cu moartea noastră biologică, atunci când sufletul omului, singurul lucru nemuritor din noi, trece într-un alt plan de existenţă şi se eliberează de toate lucrurile acestei lumi.

    Există un singur mod în care timpul nostru interior poate supravieţui morţii biologice şi poate să urmeze sufletul omului în veşnicie, căpătând astfel un caracter atemporal, etern: prin Iubire. Adică numai în măsura în care omul a înţeles să colaboreze cu Dumnezeu, prin comuniunea sa cu Biserica şi cu semenii săi, şi a ales să înveţe să iubească în decursul existenţei sale pământeşti.

    Iubirea rămâne, aşadar, singurul lucru integrator, care îl împlineşte pe om în acestă lume, şi salvator, deoarece îi asigură acestuia un viitor sigur în veşnicie.

    http://jurnalspiritual.eu/lansare-de-carte-daniela-e-bogdan-exista-un-desert-al-incercarilor-si-un-desert-al-inimii-de-preferat-este-sa-treci-prin-cel-dintai/

    Apreciat de 1 persoană

  2. Astazi pomenim cu adanca dragoste,evlavie si vie recunostinta pe Martira Nicoleta Constanţa Nicolescu,(care a fost prima femeie din cadrul Legiunii Arhanghelului Mihail care a primit gradul de comandant. A fost conducătoarea organizaţiilor de femei(a Cetăţuilor) de pe întreg cuprinsul României, până în anul 1936, când a fost transferată în funcţia de consilier personal al Capitanului Corneliu Zelea Codreanu.
    Schingiuită,sfartecată,cu cruzime de calaii regimului carlist, in beciurile Prefecturii Poliţiei Capitalei,a fost a fost aruncată în cuptorul cu nr.1, al crematoriului si arsa de vie,in seara zilei de 10 iulie 1939,fara a i se aduce nici o acuzatie.
    O cinstim ca pe o eroină a satanismului carlist, care şi-a dat viaţa pentru Hristos şi ţară, într-o epocă în care orice formă de manifestare a patriotismului şi a credinţei în Dumnezeu era aspru pedepsită.Jertfa sa, va rămâne întipărită cu litere de foc în cartea istoriei neamului românesc , alaturi de martiriul altor Sfinţi ai închisorilor.
    Urna cu cenusa ei a fost inmormantata cu altele asemenea ale unor Mucenici Legionari, in cimitirul M.Sf.Nicolae- Predeal(80 de fruntasi legionari executati pe 22 septembrie 1939 au fost dezgropati si inmormantati aici in 1940,intr-o mare ceremonie nationala,pe care acoperite de crengi de brad trase de boi.)
    Toate aceste cruci au fost arse in perioada comunista,cimitirul legionar de la Predeal a fost profanat, troitele ridicate in memoria eroilor distruse.
    In 1998 s-a inaltat un monument din marmura neagra pe care figureaza numele celor ucisi,pe partile laterale ale monumentului ,pe hartie aurie,lipita!!!!!
    El este lasat in parasire ,fara candela aprinsa,,fara flori,cand in gradina manastirii se gasesc zeci de ghivece cu muscate,si o multime de flori.

    Deasemeni pomenim pe Marturisitoarea,Lucia Trandafir,studenta la medicina,si Comandanta a Cetatuilor de fete,devotata trup si suflet,Credintei in Hristos si idealului legionar ,plecata la Domnul in 3 iulie 1980,alaturandu-se legiunii ceresti,in exil,acolo unde a militat in continuare pentru pentru biruinta neamului romanesc,coplesit de barbarii atei.
    Pe 8 iulie 1959,pleca la Domnul,ca urmare a torturilor torționarilor bolșevici anticreștini,in temnita de la Ocnele Mari,Poetul-Martir,Vasile Militaru,la varsta de 74 de ani,dupa alte incarcerari si torturi in temnitele de la Jilava, Pitești, Craiova, Rahova, Ocnele Mari, Ghencea, Fundulea
    Vasile Militaru este cel mai mare poet creştin şi cel mai mare fabulist al românilor.

    Desprindem cateva fragmente relatate de Marturisitorul Dumitru Radu Udar, din momentele in care,robul lui Dumnezeu,Vasile Militaru,se pregatea de plecare catre Domnul Atotindurarilor :
    -Banditul ăsta trage să moară, ridicaţi-l în pat mai repede.

    L-am întors cu faţa în sus pe muribund şi l-am aşezat în pat. Acest om era Vasile Militaru. Cu ochii daţi peste cap şi cu faţa brăzdată de chinurile morţii. Nimic nu mai era viu în el, doar ochii, parcă năluci nepământene, vegheau aşteptând de undeva o mână de ajutor care nu mai venea. Am trecut la picioare făcând semn preotului să treacă la cap. Din privire şi din mişcarea buzelor (gardianul stătea în uşă) m-am înţeles cu preotul să-i spună rugăciunea din urmă, pentru dezlegare. Când preotul a început prin mişcarea buzelor să-i facă rugăciunea de dezlegare, pleoapele muribundului s-au deschis, apoi iarăşi s-au închis şi, parcă mulţumit, s-a înseninat la faţă şi şi-a dat duhul. Aşa i-a fost dat, să nu aibă o lumânare aprinsă la căpătâi în acele ultime clipe ale vieţii, el care se risipise în atâtea generaţii. Ne-am dat seama cât de profundă a fost credinţa în Dumnezeu a poetului, care şi-a acceptat moartea ca pe o împărtăşanie.

    Cu vocea strangulată de emoţii, i-am spus păgânului care stătea în uşă nepăsător, ca şi când omul din faţa lui era un nimeni.

    – A murit deţinutul!

    – Dă-l în… de bandit! Bine că am scăpat de el, a fost răspunsul tiranului suprasaturat de ura proletară.

    Încremeniţi de durere aşteptam alte porunci, cu ochii duşi undeva departe, poate într-o lume mai bună.

    – Staţi aici, a tunat gardianul, închizând uşa pe dinafară.

    În scurtul răgaz pe care l-am avut, ne-am putut face semnul crucii şi să zicem: Dumnezeu să-l ierte … Am putut observa că poetul stătea singur în celulă, mai degrabă izolat, neacordându-i-se nici un ajutor medical. Nu se vedea nicăieri vreo urmă de medicament. Pe mica măsuţă de fier – tablă – se găsea o cană cu ceai neîndulcit, pe care îl beam şi noi ceilalţi, o bucăţică de turtoi şi un castron de tablă în care abia se distingeau câteva boabe de arpacaş, de multe ori nefiert şi plin de gărgăriţe….
    „Dezbrăcaţi-l pe bandit de ce are pe el şi îmbrăcaţi-l cu rufele astea.”

    Am executat operaţia sub supravegherea lui. Când a văzut că este gata, ni s-a adresat autoritar şi duşmănos:

    – Ieşiţi afară! Bine că a murit. Un bandit mai puţin în ţară.

    Ne-a condus în celulă, având grijă pe parcurs să ne atragă atenţia:

    – Să nu cumva să ciripiţi în celulă unde aţi fost şi ce-aţi făcut, că ştiţi ce vă aşteaptă.”

    ********************************
    Sa nu uitam ca astazi in cele mai inalte sfere ale conducere ale Bisericii si ale statului,Întunericul mai dăinuie încă în anumite capete dominate de ură,de spiritul antinational , antiromanesc , antiortodox,cu puternice influente talmudice,venite de la stapanii ocultei sionisto-masonice.
    Nici un Martir din temnite si inchisori nu va fi canonizat,acest lucru sa inteleaga si naivii ,care mai spera acest lucru.
    Stapanii de sclavi ai poporului roman, crestin de veacuri, robit in propria lui tara,colonia Romania, sunt simbriasii celor care lupta din rasputeri cu flacara inca vie a celor, care au auzit soapta Duhului Atotstapanitor,al Adevarului Hristos,si facand ascultare ca niste robi prea plecati in fata Ziditorului,nu pregeta a-L marturisi,ingraditi de ereziarhi,pana in ziua Biruintei Sfintei Ortodoxii,hotarata de Domnul Slavei.
    Sunt jertfe pe care nu avem dreptul să le dăm uitării, sunt sfinţi pe care trebuie să-i cinstim, sunt icoane ale mântuirii neamului românesc, în faţa cărora ne plecăm astăzi genunchii.

    „Din iadul vrerilor haine…
    Tu Doamne,smulge-ma din chin,
    Ca sa Te preamaresc pe Tine,
    In vecii vecilor .Amin”

    Surse:www.marturisitorii.ro
    https://www.fericiticeiprigoniti.net/vasile-militaru/1428-ultimele-clipe-ale-poetului-martir-vasile-militaru

    Apreciază

  3. NEAMULUI VALAH STRIGARE
    VASILE MILITARU
    Frați Valahi din patru unghiuri, frați de viță Geto-Dacã,
    Frați pe care nici o liftă n’a putut robi să ne facă, –
    Iată-ne azi robi sub lifta unui Neam care, din lume,
    Vrea pe veci să ne sugrume,
    Să se şteargă dintre Neamuri strălucitul nostru nume!…
    Dar, mai cruzi ca lifta neagră care azi, prin vicleşug,
    Ne-a’njugat – plăvani la jug, –
    Sunt acei câțiva nemernici, frați de sânge, scoşi din minți
    De-ai trădărilor „arginți”,
    Cari, de zornăitul dulce, nu mai pot nimic s’audă
    Din cât geme țara toată cu de lacrămi geana udă!…
    Toți aceştia, – o droae de nemernici care vor
    Nimicirea Țării lor, –
    S’au făcut, în mâna liftei, crunte ,,Coade de Topor”,
    Şi s’au năpustit cu ură, fâlfâind drapele roşii,
    Să doboare tot ce’n veacuri au păstrat mai drag strămoşii!…
    Vor, vânduții fără inimi, – îndemnați de-a liftei gloată, –
    Să ne-aprindă Țara toată;
    Nu mai vor s’avem tezaur
    În altare pe Iisus;
    Ticăloşilor li-i sete de mărirea lor, de aur;
    Drojdia se vrea de-asupra; putregaiul se vrea sus;
    Sufletele lor de fiară
    Nu mai au nimica sfânt;
    Ei vor ,,patria” să piară,
    „Dumnezeu” să fie frânt;
    Să fim toți o biată turmă fără drepturi, nici cuvânt!…
    Să nu mai avem din toate, sub tâlharii bolşevici,
    Decât jug şi plâns în gene, umilinți, scuipat şi bici;
    Soarta nației române s’o păstreze lifta ‘n mână
    Viermii toți s’ajungă ‘n slavă, iar luceferii’n țărână;
    Şi, sub tirania gloatei care-şi ‘nalță pumnul strâns,
    Să ni-se topească ochii potopiți de-atâta plâns?…
    Frați Valahi – cu glas de tunet, ne-a strigat un mare ,,Mag”
    Să ne facem toți o stâncă sub al Țării noastre steag;
    S’alungãm ,,semănătorii de ruine şi pustiu”,
    Care vor s’arunce Neamul în mormânt fără sicriu !
    El a plâns pe culmea ‘naltă, când a buciumat aprins,
    Neamului aproape ‘nvins,
    Şi-al său bucium l-a dus vântul, prelungit, din stâncă’n stâncă;
    L’au fost auzit şi morții din dormirea lor adâncă:
    Frați Valahi, chemarea-i sfântă, voi n’ați auzit-o încă?!…
    Cine să te mai trezeascã, Neam robit de-atâtea Iude,
    Dac’ auzul tău nici glasul Magului nu-l mai aude?!
    Cum să nu ne facã robi,
    Ca pe nişte boi neghiobi
    Cei mişei: ,,semănătorii de pustiu şi de ruine”,
    Când nici ție nu ți-e milã de moşia ta, de tine?!
    Cum n’ar împroşca tâlharii
    Cu noroi pe toți ,,stegarii”,
    Tot ce-avem mai drag, mai sfânt;
    Cum nu ne-ar scuipa obrazul, şi pe morții din mormânt,
    Când, cu nepăsare, toți
    Ne uităm mereu la gloata de mişei vânduți, de hoți,
    Făr’a ridica un deget, – ca un hoit ce zace’n glod,
    Şi din care viermii lacomi, liniştiți, în voe rod?!…
    O, vă veți trezi odată, frați Valahi, dar prea târziu,
    Când va fi aproape gata groapa cea fără sicriu,
    În adâncul cărei Neamul aruncat va fi de viu!…
    Vasile MILITARU
    1 Octombrie 1937

    Apreciază

  4. PUTREGAIUL SI LASTARII
    VASILE MILITARU
    – închinată Studențimii române creştine –
    Cândva, un codru secular,
    Cu mii de cântece’n frunzar,
    De nici o vijelie frânt,
    Sorbea puteri adânci de viață din sfântul cer şi din pământ…
    Şi bucurii nețărmurite veneau într’una să desmierde
    Norodul celor ce de veacuri sălăşuiau în codrul verde:
    Potop de păsări cântătoare,
    Şi urşi, şi cerbi, şi căprioare,
    Şi mierle fluerând din nai, –
    Cu negrăit senin în suflet trăiau în codrul lor mereu
    Trăiau ca’ntr’un adânc de rai,
    Cu gâzele, cu greeruşii, cu florile lui Dumnezeu…
    Dar într’o zi, veni din zare o vijelie cruntă foarte,
    Cu negri nori aduşi de vânt, –
    O vijelie ‘ngrozitoare, cu grele trăsnete de moarte,
    Sub care mulți stejari s’au frânt
    Şi’n urma căreia, pe codru s’a fost lăsat atâta jele,
    De parcă iadul îl călcase cu toate duhurile-i rele!…
    De-atunci, – pierind în zări furtuna, –
    Pornit-a, una câte una,
    Să cadă frunza celui codru, rămas cu ‘ngălbenite foi,
    Pân’au ajuns copacii goi;
    În ei s’au fost înfipt toți „carii”, rozându-i tainic, fără grai,
    Şi’n locul cântecelor multe, nespusă jale-a fost apoi,
    Căci păsările cântătoare pierduseră seninul rai:
    Era acum doar plâns şi vai,
    Iar codrul tot, – un putregai!…
    Dar când, sub jale neagră foarte,
    Întreg norodul celui codru se pregătea de moarte, –
    Un sturz, – de doruri mari încins, –
    A fluerat prelung odată norodului ce l-a cuprins
    Şi sturzul i-a grăit aprins:
    O, fraților, când ştiți cu toții că toți copacii noştri, vai,
    Mâncați de „cari”, sunt putregai,
    Când nici măcar un pic de viață nu pot să ne mai dea stejarii, –
    Priviți: din putregai se ‘nalță, cu toată viața ‘n ei, lăstarii!…
    Priviți-i, frații mei!… Priviți-i prin calda lăcrămilor rouă!…
    Ei cresc cu soarele pe creştet şi vin s’aducă viață nouă!…
    Ei vin cu doruri mari de viață, –
    Oştire de lăstari, măreață, –
    Să ‘nlăture tot putregaiul în care stau să roadă „carii”…
    Mărire lor!… Trăiască-ne lăstarii!
    O, frați, lăsați-mă cu lacrămi de bucurie azi să plâng,
    Privind lăstarii ce se ‘nalță, – biruitor şi verde crâng, –
    Cât zarea toată să’ntind aripi şi crângul tot la piept să-l strâng!
    Căci, mâine, crângul va fi codru, – un codru dârz şi tare foarte, –
    Menit de Dumnezeu să scape norodul nostru dela moarte!…
    Vasile MILITARU

    Apreciază

  5. Ne plecam genunchii,cu dragoste si adanca evlavie in fata Ziditorului a toata faptura, intru pomenirea vesnica a robilor lui Dumnezeu,Sfinti Martiri din temnite si inchisori,eroi ai neamului romanesc,noi cei de astazi neam neputincios,nevrednic ,dar care incearca sa readuca in memoria tuturor ,numele,celor pe care ii pastram in inima ca sfant odor:

    -Alexandru Onoriu Nicolici – Preot-martir al temniţelor comuniste(a.9 Iulie 1987),intemnitat 9 ani la penitenciarul Gherla,cu degradarea civică şi confiscarea totală a averii,fixându-i-se ulterior domiciliul obligatoriu în localitatea Olaru, judeţul Călăraşi,timp de 5 ani,lucrand ca muncitor împletitor de papură si apoi ca muncitor calificat.Părintele Nicolici, eliberat după ce a ispăşit o pedeapsă fără vină, pentru un crez care era al întregului neam,a suferit ,avand vocatia sacrificiului pentru Domnul si semenii sai,si-a reluat misia ,pastorind cu dragoste turma credinciosilor sai.”De multe ori, ne spunea el, simţeam aevea că Iisus Domnul este biciuit, lovit… Că El sângerează, cu coroana de spini pe cap… şi suportam loviturile şi frigul, şi foamea, şi ocările”.

    -Protopopul Ioan Duma, un stâlp al Bisericii doborât de comunişti(a.11 iulie 1957),intemnitat 2 ani,la penitenciarul Deva.A fost singurul deputat al României Mari de la 1919, care a candidat ca independent, devenind astfel unul dintre cei mai reprezentativi oameni din Valea Jiului. In 1945,scapa dintr-un atentat cu bomba,plasat sub dormitorul sau.Este scos din functie si arestat fara vina,intr-un lot al”legionarilor din Valea Jiului”,pentru „crime împotriva umanităţii”, pentru absurda acuza de”maltratarea evreilor din anul 1940-1941″ .Eliberat, i s-a fixat domiciliu obligatoriu la Targu Jiu. Acumuland mai multe boli in timpul prelungitelor anche­te, batut si infometat,pleaca la Domnul la 11 iunie 1957.

    -Dr.Aristide Lefa,Marturisitorul,(a.12 iulie 2009),incarcerat 16 ani in temnitele de la ilava, Piteşti, Văcăreşti, Târgu Ocna, Gherla, Noua Culme, Periprava.În timpul liceului a intrat în Frăţiile de Cruce, organizaţie a Legiunii, prin care s-a desăvârşit social-moral şi creştin. La Bucureşti continuă pregătirea legionară în cadrul luptei anticomuniste.Viaţa lui este un exemplu de cinste, modestie, ajutor pentru semeni şi mai ales de adevărat creştin al Bisericii Ortodoxe. A ajutat pe foarte mulţi deţinuţi în cariera sa. Pe unii i-a întors de la moarte prin operaţii cu instrumentar improvizat, pe alţii insistând la administraţie, ca fiind prea slabi, să fie mutaţi la munci mai uşoare, iar pe alţii doar cu cuvântul său cald şi blând.Nu i s-a permis să-şi termine facultatea şi a absolvit doar facultatea de Biologie Bucureşti la fără frecvenţă (1968-1972), din cauza trecutului său.Împreună cu alţi camarazi au întemeiat Fundaţia „Prof. George Manu”, iar mai târziu revista „Permanenţe”, al cărei redactor a fost şi unde scria aproape număr de număr. O parte din articole le-a publicat în broşura „Pentru cunoaşterea adevărului” (ed. II, 2000). A mai colaborat cu articole în presa din ţară şi străinătate. În 1998 îi apare excelentul volum autobiografic „Fericiţi cei ce plâng”, Bucureşti, Ed. Eminescu. De acolo poate fi cunoscut blândul, eroicul şi desăvârşitul creştin Aristide Lefa.

    -Ioan Simionescu – doctor fără de arginți în temnițele comuniste,(a.12 iulie 1951),intemnițat 1 an, la: Jilava, Aiud, Poarta Albă, Peninsula (Valea Neagră) si asasinat prin impuscare in lagarul de munca de la Canal,de unul din studentii legionari reeducati,Bogdanescu.
    Fruntaş al generaţiei naţionaliste de după primul război mondial, ocupând un post în guvernul Goga-Cuza din 1938,Profesor de chirurgie şi chirurg celebru, el izbutise să salveze vieţi omeneşti până şi în închisoare (de pildă, la Jilava operase, slujindu-se de un geam spart, un flegmon cu septicemie generalizată).
    A suferit torturi ingrozitoare,fracturi de coaste,ocari si umilinte ,batai,clipa de clipa,foame si frig.
    „L-am văzut pe doctorul Simionescu vârât sub o grindă (fermă) mare şi apoi lovit cu bâtele de reeducaţi ca să o ducă singur în spate.

    Mi s-a părut atunci acest erou al generaţiei de la 1922 asemenea lui Iisus Hristos urcând crucea pe muntele Golgota…”
    (Mărturia lui Vasile Mocanu – Mărturii din iadul temniţelor comuniste, de Gheorghe Andreica)

    A fost o mare personalitate a lumii medicale,cu deosebite capacitati stiintifice,cu inalte calitati cetăţeneşti, etice şi creştine, la care se adauga patriotismul şi umanitarismul său proverbial,adanc ancorat în valorile înalte ale iubirii de Dumnezeu, pe care le cultivase o viaţă întreagă, cu ardoare şi deplină convingerePrin moartea sa, doctorul Ioan Simionescu ar fi salvat zeci şi zeci de vieţi, deoarece nu peste mult timp reeducarea din temnite a încetat,intrucat asasinarea sa ,a fost amplu comentata in Occident,la posturile de radio.În memoria sa, la Palatul Studenţilor în Medicină de la podul Izvor din Bucureşti şi la pavilionul nou al Spitalului din Turnu Măgurele, care-i poartă numele, s-au montat plăci comemorative şi s-a ridicat o statuie.

    -Radu Marculescu(a.12 iulie 2011),profesor, „veteranul veteranilor” din lagărele sovietice, cum i s-a spus.În 1942, în urma bătăliei de la Cotul Donului,a fost luat prizonier timp de aproape 10 ani în lagărele sovietice, iar apoi deţinut politic timp de 5 ani în temniţele comuniste din România,la Periprava.
    Numele lui ,ca de altfel al miilor de eroi, tineri ofiţeri ai Armatei Regale a României pe frontul de răsărit, în ceea ce ei numeau „războiul sfînt” sau „cruciada” împotriva bolşevismului,ar trebui sa figureze in toate manualele de istorie contemporana.
    Pictor bisericesc, dramaturg, memorialist,vechi colaborator al Punctelor cardinale,eseist, traducător, fostul ofiţer artilerist de pe frontul de răsărit, licenţiat în Litere şi Filosofie, rămîne în faţa lui Dumnezeu şi în amintirea noastră mai nedesăvîrşită un martor jertfelnic şi harismatic al contorsionatei istorii a secolului XX, iar cărţile sale de memorii, Pătimiri şi iluminări din captivitatea sovietică (Editura Albatros, Bucureşti, 2000; reeditată în 2010 la Humanitas) şi Mărturii pentru „Judecata de apoi”… adunate din Gulagul românesc (Editura Aldine, Bucureşti, 2005), rămîn printre cele mai bune din categoria lor. Nu mai puţin remarcabil este însă volumul său de Teatru (cu piesele Meşterul-fără-nume şi Magog) apărut la Editura Vitruviu în 1992.
    Printre ultimele sale mărturii,mentionam o declaraţie ca aceasta: „Ateii mor primii. N-am văzut om fără credinţă care să reziste [în lagărele şi în închisorile bolşevice], oricît de robust fizic ar fi fost…”

    EROI SUB AURORE BOREALE

    Lui Radu Mărculescu
    şi celor împreună cu el

    Vînduţi peşin, pe-arginţii altor iude,
    ei crucea şi-au purtat-o peste stepe,
    dar cît le-au fost prigoanele de crude,
    nemoartea noastră de la ei începe.

    Ierusalimul le-a rămas departe,
    dar s-a făcut ceresc în dorul lor,
    iar peste el nevolnica de moarte
    n-avu nicicînd şi n-o să aibă spor.

    Căci azi de mor, mai vii s-or naşte mîine
    în cerul unde visul e pe rod
    şi unde Cel ce-n lume-i vin şi pîine
    aievea stă, cu dragostea năvod,
    şi nu-i în El nici jertfă să nu-nvie,
    nici viaţă să nu tragă-a veşnicie.

    Răzvan CODRESCU
    surse:
    https://www.fericiticeiprigoniti.net/
    http://c-tarziu.blogspot.com/2011/07/radu-marculescu-la-capat-de-drum.html

    Apreciază

  6. „Nu există iubire adevărată fără smerenie. Și nici înțelepciune fără Dumnezeu.

    Curajul mai înseamnă și frumusețea pe care o smulgem timpului.

    Adevărul nu este ceea ce descoperi, ci ceea ce recunoști.

    Nu filosofii, ci sfinții, sunt cei mai înțelepți dintre oameni.

    Drumul înțelepciunii prin Biserică trece.

    Putem trăi fără multe lucruri în această viață, dar fără sens nu putem! Iar sensul nu ni-l dă decât Iubirea”.

    Daniela E. Bogdan

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s