Minunea întreruperii pomenirii

manolis_salonic.jpg

Referat prezentat la Conferința „Ortodoxia și Colimbari, după doi ani. Erezie, Caterisire, Rezistență Ortodoxă”, care a avut loc sâmbătă, 16 iunie 2018, în Tesalonic, la Grand Hotel Palace.

Protopresv. Nikólaos Manolis

Cinstiți părinți, dragi participanți,

Titlul omiliei mele, „Minunea întreruperii pomenirii”, li se va părea cu siguranță straniu unora, care se vor întreba: este o minune întreruperea pomenirii? Este minune îngrădirea? În timpul care-mi revine voi încerca să dau un răspuns la aceste întrebări, prezentând situații, trăiri și experiențe.

În primul rând cred și mărturisesc că este o acțiune inspirată de Sfântul Duh, întrucât este fundamentată pe experiența Bisericii și pe modul în care procedau sfinții atunci când aveau de a face cu erezii. Nu este ceva necunoscut în tradiția noastră, chiar dacă trebuie să mărturisim că este necunoscut în epoca noastră. Nu am crescut cu cunoașterea și învățarea acestei metode, a instrumentului ultim, pe care credinciosul îl are la dispoziție în fața unei erezii care înaintează galopant. Nu am fost învățați despre această metodă în școli, la școlile catehetice sau la Facultățile de Teologie. Duhovnicii noștri nu ne-au vorbit niciodată despre asta și acest lucru este adeverit de atitudinea oscilantăn a acestora în cazurile de îngrădire. Nu ne-am născut în perioade în care a dominat o erezie clară și persecuții, așa cum a fost perioada iconomahiei, ci ne-am format într-o epocă în care a existat sentimentul că ne aflăm în cadrul „Bisericii celei vii și libere”. Chiar dacă nu sunt foarte îndepărtate cazurile de îngrădire din Sfântul Munte din anul 1969 sau cel al celor trei episcopi care au întrerupt menirea Patriarhului Atenagora, puțini își amintesc și se gândesc totuși la acea perioadă.

În zilele noastre, odată cu năvala ecumenismului și consolidarea „sinodală” a acestuia de către sinodul din Colimbari și după aceea, întreruperea pomenirii ierarhilor cu cuget eretic, binecuvântata îngrădire, devine mai actuală decât oricând. Propovăduit altădată în ascuns, de conducători religioși și teologi din domeniul universitar, la conferințe inter-creștine și inter-religioase, ecumenismul a urcat acum la amvon, a devenit oră de religie în școli și este predat și la lecțiile de cateheză. S-au descoperit până și cei mai ascunși ecumeniști, notabilități colaboraționiste ale Bisericii, care, din dragostea pentru cârja episcopală, Îl urăsc pe Hristos. Se află însă în pericolul de a trăi o înfrângere totală, prin dezavuarea lor deplină de către poporul credincios. Erezia lor riscă să fie caterisită. Toți cei care am văzut lumina lui Hristos putem vedea că ecumeniștii se află în întuneric. Noi Îl slujim pe Hristos, iar ei îl slujesc pe Antihrist.

1. Înțelegerea credinței și recunoașterea ereziei sunt o minune

„Tocmai în aceasta stă minunea: că voi nu știți de unde este el și el mi-a deschis ochii” (Ioan 9, 30). Cu aceste cuvinte, le-a răspuns cel ce mai înainte era orb iudeilor celor vicleni și neîncrezători, care subestimau minunea și se îndoiau de semnul tămăduirii acestuia. Aceste cuvinte descoperă, în același timp, erezia lor. Acest lucru se întâmplă și în zilele noastre. În mijlocul negurii, al întunecimii și al orbirii apostaziei contemporane de la voia lui Dumnezeu, luminarea credinței și osebirea înșelării și a ereziei sunt o minune. Și la fel de minunată este cunoașterea personală a Ortodoxiei, care are în centrul său Învierea și care păstrează creștinul în credință și-l păzește de erezie. În câteva cuvinte, este o minune faptul că Dumnezeu nu ne-a părăsit, că încă și în epoca noastră credința continuă să fie înțeleasă și trăită și că înșelarea și erezia generalizate sunt recunoscute și li se opune rezistență.

În mod concret, erezia ecumenismului a căpătat dimensiuni gigantice grație extraordinarei sale capacități de a se ascunde, de a folosi diverse stratageme, de a-și schimba vocabularul în funcție de public, de a-și ține ascunsă agenda de lucru și de a se îmbrăca în haina cucerniciei. A înțelege că sub masca discursurilor despre dragoste și despre cucernicie, ținute de teologi, monahi, egumeni, episcopi și patriarhi, se ascunde erezia eshatologică a ecumenismului, reprezintă o minune a credinței. Dar și recunoașterea învățăturii eretice a sinodului din Colimbari reprezintă o minune la fel de mare. Din nefericire, oameni și grupuri de oameni care până de curând înțelegeau că ecumenismul este o erezie, nu au reușit să discearnă că erezia aceasta s-a strecurat și în hotărârile pseudosinodului.

Același har care ne-a inspirat înainte de sinod și înainte de îngrădire, ca să ne opunem negurii ecumeniste a secularizării din sânul Bisericii și catehezei postpatristice, a lucrat înăuntrul nostru minunea îngrădirii în har de înșelare și erezie acum, când ecumenismul a devenit, prin sinodul din Colimbari, o vijelie ce amenință să dezrădăcineze ortodoxia din istorie și din lume.

Prigonit fiind și scos în afara sinagogii, respins de arhierei, cel care mai înainte fusese orb și care fusese învrednicit să-L afle pe Dumnezeu, a strigat cu toată tăria: „Cred, Doamne!” (In. 9, 38). Aceste cuvinte ale sale sunt un strigăt de bucurie și recunoștință pentru lumina care a strălucit înăuntrul său. Însă această mărturisire este importantă și dintr-un alt motiv; cel vindecat nu numai că nu a fost influențat de prigonirea pe care a trăit-o, ci s-a întărit și prigoana a devenit prilej de mărturisire. „Cred, Doamne!” Această mărturisire ar putea fi formulată cu alte cuvinte de către Sfântul Iosif Isihastul, în felul următor:

Nu știi că Iisus se face în fiecare tămăduire a fiecărei nevoi? Adică hrană celui înfometat, apă celui însetat, sănătate celui bolnav, îmbrăcăminte celui gol, glas celor ce cântă, vestire celui ce se roagă. Tuturor, toate, spre mântuire (Epistola 30).

2. Hotărârea întreruperii pomenirii

În ziua anunțării întreruperii pomenirii spuneam: „Politica pe care o urmați (Înaltpreasfințite Antim), de a adopta hotărârile pseudosinodului din Creta și de a încerca să le strecurați în mitropolia dumneavoastră prin distribuirea preamincinosului text «Către popor», întocmit de Sinodul Bisericii Greciei, este picătura care a umplut paharul. Propovăduiți în mod nerușinat, cu capul descoperit, erezia ecumenismului și hotărârile eretice ale pseudosinodului. Sufletul meu nu suportă această amărăciune, conștiința mea preoțească se revoltă, flacăra credinței mele, flacăra Ortodoxiei, care arde în sufletul meu, mă conduce spre decizia eroică a binecuvântatei întreruperi a pomenirii episcopului meu, a binecuvântatei îngrădiri de erezie. Este cea din urmă reacție binecuvântată pe care am dreptul să fac uz ca preot al Bisericii Ortodoxe a lui Hristos, pentru a mă proteja pe mine însumi, pe enoriașii mei și pe toți fiii mei duhovnicești de întinarea ereziei și de schisma care se instaurează în Tesalonic, avându-vă ca promotor pe dumneavoastră”.

Aceasta declaram atunci și inima mea știe prin ce am trecut până am ajuns în acest punct. Fiindcă este o minune faptul că trăiesc îngrădirea ca pe o virtute, ca pe un rod al Harului.Gândindu-mă la atacul brutal pe care l-am primit din partea apărătorilor acriviei prost înțelese și la insuportabilele și nerușinatele presiuni din partea contestatarilor iconomiei Sfinților Părinți și din partea susținătorilor îngrădirii utopice forțate [s.n. OrtodoxINFO], faptul că am ajuns la momentul acestei declarații întreg și cu pace se datorează cu adevărat intervenției lui Dumnezeu. Fiindcă m-am cercetat pe mine însumi și am observat elemente ale Ηarului care m-au umbrit toate acele zile pline de frământare, în care am luat hotărârea îngrădirii, dar și în zilele următoare, în care am făcut experiența unei stări paradisiace. Nu am venit aici pentru a tăinui mila lui Hristos în spatele unei false cucernicii și a unei false smerenii, ci pentru a mărturisi binecuvântarea deosebită, după cuvintele: „Mărturisim harul Tău, vestim mila Ta, nu tăinuim facerea Ta de bine” (Slujba Aghiasmei Mari).

Am avut în gând starea în Duhul Sfânt, pe care o descrie Sfântul Iosif Isihastul, despre trăsăturile caracteristice ale harului, atunci când mă aflam sub ocrotirea părintelui meu duhovnicesc Agathon, care s-a îngrijit de mine și m-a apărat… „Dumnezeiescul Har”, scrie Sfântul Iosif, „este dulce, plin de pace, smerit, liniștit, curățitor, luminător, dătător de bucurie și nu încape nicio îndoială că este Harul Dumnezeiesc”. Acest Har m-a însoțit, acesta m-a întărit, acesta m-a îndrumat. Aceasta am trăit, aceasta descriu, despre aceasta vorbesc! Dumnezeu îmi este martor, am trecut prin nenumărate încercări, am ajuns în Iad, am fost lovit de gânduri și de vrăjmași și acolo, față către față, am cunoscut Harul îngrădirii! Și acesta a fost atât de diferit față de cum mi-l imaginam, temându-mă, și cum mi-l prezentau figuri dure și necruțătoare, posace și nemiloase… Cel Blând și Smerit a mers alături de mine și m-a îndrumat spre loc de odihnă!

Nu sunt nedrept, fraților, nici nu spun acestea pentru a primi premii! Grija mea cea mai mare a fost turma a cărei răspundere o simțeam ca pe o greutate atârnată de epitrahil. „Cum să o părăsesc?, îmi spuneam! “O s-o las pradă poftelor ereticilor, ca să mă salvez pe mine însumi? Îl voi lăsa pe cel ce se închină papei să boteze, să cunune, să spovedească și să împărtășească turma?” Durere, săgetături în coaste mă străpungeau de fiecare dată când gândul acesta îmi săgeta mintea. Această stare este insuportabilă, frații mei, doare și face ca sufletul duhovnicului să se sufoce. Doar Harul te izbăvește de durere și te încredințează că turmei îi este de folos să fii prigonit pentru întreruperea pomenirii.

Această deosebită trăire duhovnicească am constatat-o la toți părinții. Din clipa în care am cunoscut care va fi consecința mărturisirii, harul a strigat și a răsunat înăuntrul nostru, că mântuirea turmei noastre depinde de asumarea acestei căi mucenicești. Este o minune că la câteva zile după îngrădire am văzut cum sămânța luptei noastre de ani de zile a început să încolțească, să crească, iar planta credinței să stăpânească în fiii noștri duhovnicești; cu binecuvântare cerească primeau vestea despre sfințenia deciziei noastre. Până în ziua de azi alegerea pe care am făcut-o dă naștere la minuni, cu toți trăiesc înaintarea pe calea spre cele nematerialnice, poporul așteaptă într-un cuget revărsarea acestui har de la preot, de la fiecare preot care nu renunță, care nu cedează.

3. Episcopocentrismul și minunea Prorocului Iile

După ce a cucerit inimile episcopilor ecumeniști de toate tipurile, învățătura eretică a episcopocentrismului, care este plasată cu îndemânare de către cunoscuți ierarhi ecumeniști ai Patriarhiei Ecumenice și din întreaga Grecie, a cucerit și inimile arhimandriților „plini de dorințe”. Nutrind speranța că vor primi un scaun episcopal și dorind să fie acoperiți, aceștia pregătesc terenul, ca să nu aibă situații neplăcute, generate de cazuri de întrerupere a pomenirii etc.

Astfel, inspirați fiind de mentalitatea despotică a superiorilor lor, declară cu fiecare ocazie că Sfânta Liturghie este imperfectă, dacă nu este pomenit un anumit episcop în timpul săvârșirii ei. Adică taina reprezintă pentru aceștia posibilitatea de „spălare” a acțiunilor eretice. Cer să se facă pomenirea chiar și a episcopilor cu cuget eretic! Iar atunci când le vorbești despre atitudinea tradițională a Bisericii în perioade în care dominau ereziile și anume întreruperea pomenirii episcopului locului la sfintele slujbe, nu vor să audă niciun cuvânt despre aceasta. „Fără pomenirea episcopului nu există Sfântă Liturghie”, zic, „fiindcă Taina se săvârșește în numele acestuia!”.

Cu adevărat o taină este faptul că cei care vor sluji credinței noastre, preluând poziții înalte în conducere, aleg ignoranța. Νici nu vor măcar să audă că Sfintele Taine sunt săvârșite în numele marelui Arhiereu, Hristos, și persistă în opinia lor ticăloasă. Pe aceasta se bazează și resping nepomenirea episcopului. Iar practica tradițională, potrivit căreia în cazurile de îngrădire, în locul numelui episcopului eretic sunt pomeniți „toţi episcopii ortodocşi” [s.n. OrtodoxINFO], o consideră eronată. Insistă asupra faptului că doar prin pomenirea numelui episcopului, fie acesta și eretic ecumenist, avem Taină canonică.

Dumnezeu însă altfel rânduiește, îi rușinează prin sfintele Sale apariții și întărește trăirile sfinților care au slujit cuvântului Său în persoanele părinților mărturisitori de astăzi. Un frate duhovnicesc, preot, care a întrerupt de curând pomenirea episcopului său, mi-a descris o mărturie cutremurătoare. Era chinuit de presiunile altor preoți, care îl bombardau cu informații potrivit cărora Sfânta Liturghie pe care o săvârșește este lipsită de har, atâta vreme cât nu îl pomenește pe episcopul local și toate cele pe care le-am amintit anterior. Frământat fiind, pe de o parte, de aceste îndoieli și simțind prezența sensibilă a Harului pe de altă parte, în timpul săvârșirii sfintelor slujbe, slujea la privegherea făcută de praznicul Sfântului Proroc Ilie. Terminând citirea Sfintei Evanghelii la Sfânta Liturghie, s-a îndreptat spre altar pentru a rosti ectenia mare și ectenia catehumenilor, înainte de cântarea heruvimică, fără să fie însă concentrat asupra celor săvârșite – în acel moment în mintea sa domina neatenția. Nefiind deci atent, zicând „Să zicem toţi, …”, a ajuns la momentul în care trebuia să spună „pentru toţi episcopii ortodocşi …”. În loc de aceasta însă era gata să îl pomenească pe episcopul său, așa cum obișnuise în toți anii anteriori. În clipa în care a vrut să spună „pentru arhiepiscopul …” a primit o îmbrâncitură de la Prorocul Ilie, pe care l-a auzit spunându-i cu voce serioasă: „Bine, pe acesta o să pomenești acum, la sărbătoarea mea?” Nu pot să-ți descriu, mi-a spus, ce Sfântă Liturghie a urmat! Atâta Har nu am mai simțit niciodată.

4. Minunea iubirii celei dintre noi

„Întru aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unii faţă de alţii”. (Ioan 13, 35).

Părinte Teodor, Părinte Fotie, Părinte Maxim și ceilalți părinți, țineți seama de faptul că suntem urmăriți prin telescoape în interiorul și în afara Greciei, așteptându-se distrugerea relației noastre, alienarea iubirii noastre. „Iată, dintr-o clipă în alta”, își spun, „se vor despărți și acesta va fi semnul că se află în înșelare”. Și vor avea dreptate, fiindcă semnul lipsei Harului dumnezeiesc va fi dacă vom lăsa să se infiltreze între noi demonii încrederii de sine iubitoare de conducere, ai complexelor de inferioritate și ai tuturor mișcărilor egoiste care și-au făcut apariția în oameni cu care ne-am aflat în legătură, care s-au luptat mai înainte pentru credință și care au avut tendințe schismatice [s.n. OrtodoxINFO]. Însă există un adevăr, părinților, pe care vrăjmașii noștri nu-l cunosc, fiindcă le este necunoscut, Adevărul…

Cu adevărat în mod minunat suntem până astăzi un trup. Mulți a încercat să ne despartă, loviturile din partea prietenilor au durat mai mult și au provocat lacrimi în sufletele noastre. Mitropoliți plini de invidie, s-au silit precum niște demoni și au pariat pe zdruncinarea statorniciei noastre prin propuneri de a ne cumpăra, unii dintre aceștia – tirani barbari, cu intenții mizerabile – ne-au amenințat cu lucruri care provoacă groază de moarte oricui. Alții, precum niște hiene (și nedreptățesc animalele spunând aceasta), au plănuit riguros acțiuni ce aveau ca scop împrăștierea poporului care ne urmează. Iadul însuși a complotat împotriva noastră. Nu este o minune faptul că până în momentul de față am rămas uniți, untrup, un suflet, având dragostea lui Hristos întreolaltă? Fiindcă aceasta este taina, acesta este adevărul! Chiar dacă fiecare avem propria cale de propășire duhovnicească, suntem cu toții ai lui Hristos și avându-L pe El drept model, înaintăm pe calea perihorezei întreolaltă, a respectului și a iubirii jertfelnice.

Nu suntem singuri, iubiții mei frați. Părinții care ne susțin sunt puterea noastră. Comunitatea acoperită de Har a părinților îngrădiți sau nu, tradiționaliști și mărturisitori, care au cuget comun și același țel, sunt o rană în trupul ereziei. Iar poporul credincios, poporul curat al Bisericii, care este astăzi aici, la binecuvântata noastră manifestare și poporul care, din întreaga lume, urmărește cu neliniște pe internet, conștientizează însemnătatea critică a acestor clipe, arată dispoziție mucenicească, credință nezdruncinată, forță sufletească ce ne inspiră pe toți, ne susține, ne dă putere. Fără acest popor jertfa și lupta noastre ar fi zadarnice. Acest popor se roagă ca noi să fim statornici și viteji în linia întâi a luptei. Dă lupte pentru a ne sprijini, plătind de multe ori la nivel personal și familial. Cu toții constituim Biserica cu sfintele trăiri dumnezeiești, cu darurile pline de har de care ne bucurăm cu toții. Fiindă suntem ai lui Hristos și pentru Hristos suntem gata să ne vărsăm și sângele. Avându-L pe El ca pildă, părinți și frați, nu avem de ce să ne temem. „Dacă Dumnezeu este cu noi, nimeni nu este împotriva noastră.”

Epilog

În încheiere aș vrea să salut efortul celor patru asociații ale noastre. Am fost întemeiate pentru a transmite credința ortodoxă în lume și pentru a se opune până la sfârșit ereziilor și voracei și Noi Ere. Le urez comitetelor de conducere și membrilor asociațiilor să se afle în harul lui Iisus și în binecuvântările Stăpânei noastre Născătoarei de Dumnezeu. Unica lor preocupare să fie slăvirea lui Dumnezeu și slujirea credinței ortodoxe. Nu așteptați, frații mei, cinstiri lumești, lumea vă urăște, aceasta este soarta creștinilor în această lume. Însă voi, precum aurul în încercări, prigoniri și calomnii, să străluciți și mai mult. Astfel, în împreună-lucrare, zidiți biserica lui Hristos și vestiți slujirea voastră.

Mulțumesc și sponsorilor media ai prezentei manifestări, celor trei site-uri web, care depun emoționante eforturi, de a transmite ortodoxia „pe aripile vântului”, până la marginea pământului. Deosebite mulțumiri adresez site-ul luptător Katánixi, care, dincolo de neîntrerupta sârguință și contribuția la răspândirea cuvântului ortodox, prin luarea de atitudine în mod esențial în problemele de actualitate, trasând linia ortodoxă, plătește și un mare preț, devenind receptorul mâniei mitropolitane și patriarhale și a susținătorilor Noii Ere. Cine luptă astăzi împotriva ecumenismului și a masoneriei, a paradelor Gay Pride și a ateismului, va plăti. Site-ul „Katánixi” cunoaște foarte bine acest lucru și îi mulțumim. Tuturor vă dedic aceste cuvinte pline de înțelepciune ale sfântului Iosif Isihastul, spre întărire în viitoarele dumneavoastră lupte:

„Trebuie ca omul să treacă prin foc și prin apă și astfel să se arate valoarea sa. Însemnătate are câtă cinste vei primi de la Domnul, nu de la oameni. Oamenii nu știu să prețuiască. Trebuie să ne cinstească El, cel care dă răsplata luptelor, care rânduiește luptele, stabilește regulile după care se desfășoară lupta, dăruiește puterea, îi supune pe vrăjmași, îi încununează pe câștigători și răsplătește slava” (Epistola 42, pag. 259).

În final le adresez calde mulțumiri tuturor celor care urmăresc manifestarea noastră. Transmit tuturor binecuvântările părintelui meu duhovnic, preacuviosul părinte arhimandrit, egumen al Sfintei Mănăstiri Konstamonitou, gheronda Agathon.

Fie, frații mei, ca această manifestare teologică să constituie o mică pietricică pe calea reușitei întrunirii la un moment dat a unui cu adevărat mare și Sfânt Sinodul al Bisericii noastre, care să condamne panerezia ecumenismului, să anuleze pseudosinodul din Creta și să îi condamne pe toți ecumeniștii.

Vă salut cu dragostea lui Hristos, urându-vă ca toți, împreună, așa cum ne aflăm acum aici, să ne regăsim și în Rai! Vă mulțumesc!

NOTĂ OrtodoxINFO

Nota teologului Mihai-Silviu Chirilă

Atrag atenția în acest discurs extraordinar câteva aspecte foarte concrete:

  1. Dacă întreruperea pomenirii nu este o lucrare a Harului Duhului Sfânt, ea este o lucrare omenească, ce nu trebuie urmată. De unde se vede dacă este sau nu o lucrare a Harului Duhului? Din roadele Duhului (Gal. 5,22-23). Nu poate să fie o lucrare a Duhului Sfânt, atunci când ea produce o lucrare schismatică de genul celei cunoscute în România sub denumirea grupului Sava-Staicu-Rădeni (și aproape toți ceilalți preoți și ieromonahi și protosingheli din Moldova care achiesează discret la schisma de la Roman-Satu Mare), lucru despre care ne vorbește și părintele N. Manolis în referirea la atacurile primite din partea minciunoacriviștilor (probabil referirea este la grupul schismatic al monahului Sava Lavriotul, căruia părintele Nicolaos Manolis i-a dat o lecție de teologie pe siteul ortodox antiecumenist Katanixis). Nu poate fi ortodoxă și lucrarea Duhului Sfânt, când în urma sa lasă un val de ură demonică, de delațiuni, de minciuni desăvârșite, de dezbinare și de căderi cumplite (există un preot român care a întrerupt pomenirea și care a ajuns să își nege… propria preoție, după ce a parcurs toți pașii către schisma stilistă. Toți care au adoptat calea radicalismului extrem vor ajunge la astfel de “raționamente”. Atunci când ai postulat că toți ierarhii români sunt eretici din 1961, când au acceptat intrarea în CMB a BOR, atunci negarea propriei preoții vine ca o concluzie “logică).
  2. Lucrarea ecumenistă este una care se bazează pe minciună și disimulare. Despre ierarhii care disimulează cucernicia și duhul ortodox, vezi articolul recent publicat „Mitropolitul Teofan, patriarhul Daniel, sau jocul de-a polițistul bun și polițistul rău”.
  3. Părintele Nicolaos Manolis și toți cei prezenți la Conferința de la Salonic au ales calea unei atitudini patristice corecte, fără exagerări și radicalisme, în care principiul mărturisirii dreptei credințe împotriva ecumenismului este criteriul luptei contra acestei cumplitei erezii. Acești părinți nu s-au grăbit să îi judece ca eretici pe toți cei care nu au ascultat apelul de întreruperea pomenirii, așa cum au făcut minciunoacriviștii români, care la Roman și Satu Mare i-au condamnat ca eretici pe toți cei care auîndrăznit” să nu le urmeze îndemnul de a întrerupe pomenirea, fără să țină seama de dificultatea momentului, de greutatea pe care o întâmpină o generație slabă duhovnicește, fără exercițiul întreruperii pomenirii, de a se despărți de episcopi, biserici, preoți și confrați creștini.
  4. Episcopocentrismul propovăduit în Biserică de către episcopii ecumeniști este necanonic și nepatristic. Dacă ar fi adevărat că fără pomenirea episcopului Sfânta Liturghie nu este ortodoxă și nu există, atunci canoanele 31 apostolice și 15 I-II ar fi… “schismatice”. Ceea ce, slavă Domnului, nu este adevărat.

Sursa: http://ortodoxinfo.ro/2018/08/05/minunea-intreruperii-pomenirii/

Reclame

Autor: Preot Claudiu

pr_claudiubuza@yahoo.com

27 de gânduri despre „Minunea întreruperii pomenirii”

  1. Am observat că primarul din Cristești a organizat bâlci in care m.m.b nu era străină, oricum inadmisibil ceea ce fac in plin postul, nunumai in cel al Maicii Domnului dar și în celelalte posturi fie al Nașterii Domnului, fie al Învierii Domnului, dumnealor deja au o regula de a organiza bâlciuri și paranghelii

    Apreciază

      1. Îi mulțumesc lui Dumnezeu și Sfinților Sila, Paisie și Natan pentru ajutorul dat părintelui Ioan Ungureanu. Cuvinte ieșite dintr-o inimă călită în focul suferinței pentru Hristos! Cuvinte rostite cu lacrimi dintr-o inimă în care plânge Însuși Hristos! Doar că, de data aceasta nu zice ,,Ierusalime, Ierusalime…” Durerea este, însă, aceeași. Dumnezeu să-l ocrotească pe acest drum!

        Apreciază

  2. Plin de lumina harica este acest referat al Protopresv.Nikólaos Manolis,prezentat la Conferinta de la Tesalonic 16 iunie 2018.
    Toti,absolut toti,fara nici o scuza, de la arhiereu la preot,din cele 10 Patriarhii participante la minciunosinodul cretan,sunt chemati sa infaptuiasca „minunea intreruperii pomenirii” Ierahului , „a binecuvântatei îngrădiri de erezie”,actiuni inspirate de Duhul Sfant,si urmate apoi de „stari paradisiace”.
    Framantarile sufletesti ale Parintelui Manolis,insotite de durere si suferinta,impartasite noua tuturor cu emotie si profunda sinceritate, denota ca ne aflam in fata unui slujitor al Domnului Hristos,care este rascolit pana in adancul fiintei sale de aceasta incercare unica si neasteptata.
    „Doar Harul te izbăvește de durere și te încredințează că turmei îi este de folos să fii prigonit pentru întreruperea pomenirii”,ne spune Parintele Manolis.
    „*Dumnezeu ne daruieste daru­rile Sale si apoi ne indeamna sa I le dam cu imprumut, ca si cum ar fi ale noastre, pentru ca prin aceasta sa ne invredniceasca de mai mare rasplata; nu numai a darului, ci si a dobanzii si aceasta numai pentru o neinsemnata osteneala: bunavointa de a imprumuta darul primit. Inca o data vedem cat de mari sunt faptele dragostei de aproapele.”
    Preotii ortodocsi din veacul acesta , plin de rataciri si tulburari,erezii si schisme, sunt chemati sa slujeasca cu durere Imparatului Hristos,spre Slava Sa nepieritoare,jerfind totul pentru Sfanta Ortodoxie.
    „Cum să nu salte inima în noi când vedem astfel de urmași ai lui Hristos, care nu aduc laude puternicilor zilei, ci numai lui Dumnezeu și care își pun viața pentru Hristos și pentru turma Lui, păstori care intră în staul pe ușă și oile îi cunosc glasul și-l ascultă și-l urmează, pentru că nu este un păstor năimit, ci adevărat păstor, el însuși urmând Marelui Păstor Iisus.”spunea Marturisitorul Parinte Gheorghe Calciu Dumitreasa.

    Faptele milosteniei pentru aproapele,dragostea fata de el sunt garantul ca ele duc la Dumnezeu.
    ” *Milostenia este deci certificatul de garantie al virtutii, ca este bine facuta, ca duce la Dumnezeu. La infricosatoarea Judecata, Dumnezeu va verifica numai aceste certificate si veri­ficarea va fi indestulatoare. Orice fapta virtuoasa, fara aceasta garantie, nu este mantuitoare. De aceea, Sf. Maxim Marturi­sitorul zice ca
    „toata asceza care nu are dragoste este straina de Dumnezeu” (Filocalia II, p. 24)

    Sfintii Parinti deosebesc la o fapta, doua parti: trupul, sau forma vazuta a faptei si sufletul sau scopul cu care se face fap­ta. Ceea ce face ca o fapta sa fie buna sau rea este scopul ei si nu forma, pentru ca diavolul „care de la inceput este mincinos si tatal minciunii” (Ioan 8, 44), intotdeauna ascunde pacatul sub chipul virtutii. Adeseori forma, atat a virtutii, cat si a pa­catului poate fi aceeasi, pe cand scopul le deosebeste hotarat; scopul a toata fapta buna este Dumnezeu, iar scopul pacatului este moartea. De aceea, o fapta buna ca sa fie virtuoasa, are ne­voie de o garantie ca scopul ei duce la Dumnezeu.”
    Prin urmare,deducem ca tot ceea ce s-a stabilit la asa zisul sinod de la Kolymbari, Creta din 16 iunie 2016,nu a primit Harul Duhului Sfant,a fost o lucrare lumeasca neroditoare,si nu o lucrare mantuitoare,din dragoste pentru aproapele,deci „straina de Dumnezeu.”
    Ecumenismul a otravit deja pleroma ortodoxa din cadrul BOR,madularele Trupului lui Hristos , astfel ca acum , majoritatea ortodocsilor romani cred ,de pildă, că şi romano-catolicii sunt Biserică, că Biserica Ortodoxă și și papismul sunt Biserici Surori, că sunt „cei doi plămâni ai Bisericii”. Încă mai mulţi cred că se mântuiesc şi neortodocșii şi nu au nimic împotriva
    rugăciunii în comun cu cei de alte credinţe şi a preluării diferitelor idei eterodoxe şi păgâne. Toate aceste idei sunt consfinţite acum de acest Sinod, demers prin care se vădește existenţa unei stări de confuzie în viaţa noastră duhovnicească și bisericească.
    Inţelegem cu durere că învăţătura și viaţa revelate de Dumnezeu-Omul Hristos nu au alt scop decât tămăduirea omului de boala morţii și a stricăciunii. Dacă alterăm și falsificăm această „medicină”a Vieţii și a Învierii, lăsată nouă moștenire în Biserică, într-o continuitate
    neîntreruptă de la Proroci, Apostoli până la Părinţii Bisericii contemporani,omul nu va mai găsi în Biserică tămăduirea de moarte și stricăciune, iar Biserica nu-și mai atinge scopul pentru care a fost întemeiată.

    „Dacă Dumnezeu este cu noi, nimeni nu este împotriva noastră.”

    *Protosinghel Petroniu Tanase, “Usile pocaintei. Meditatii duhovnicesti la vremea Triodului”, Editura Doxologia, Iasi, 2012

    Apreciază

  3. Exceptional cuvantul Parintelui Ioan Ungureanu! Pe omul acesta nu-l doboara toti mmb-istii, uniti cu prefectii, primarii, militienii, cozile de topor. Sa se uite toti preotii care tremura cand se pronunta numele ierarhului si sa vada ce inseamna un adevarat Preot al lui Hristos. Sa traiti, Parinte!

    Apreciază

  4. In gradina plina de flori a Schitului Oraseni,rasuna plina de sensibilitate si emotie,vocea Parintelui Paroh,Ioan Ungureanu,gazda generoasa si plina de noblete a Hramului Schitului ,Schimbarea la Fata a Mantuitorului Hristos,pe Muntele Tabor.
    Credinciosii ortodocsi veniti din cateva colturi ale tarii au trait clipe de neuitat,alaturi de cinstitii Parinti ,Ieromonahul Grigorie si Parintele nostru Duhovnic,Claudiu,caci pentru multa vreme vor
    avea intiparite in memorie,momentele evocate ale luptei duse de Parintele Ioan si doamna Preoteasa ,sustinuti de turma binecredincioasa,cu slujbasii primariei,arendasi naimiti,care cauta cu orice chip sa striveasca ,daca ar putea ,puterea,taria si harul vrednicului Parinte Ioan.
    MMB,cu lasitate s-a spalat pe maini,si s-a retras in umbra,nascocind planuri prin care sa invinga tenacitatea Parintelui Ioan si a enoriasilor ,uitand ca acolo unde s-a ivit minunea intreruperii pomenirii Ierarhului si cea a ingradirii de erezia propovaduita de acesta cu capul descoperit,este prezent si Harul Duhului Sfant,caruia nimeni nu-i poate sta impotriva.
    Ceea ce au nascocit in Creta,sinodalii BOR in frunte cu Presedintele lor,lucrarea lumeasca a ereziei papale si a masoneriei,cred ca o pot instaura ,folosind forta oarba si duhurile rautatii.
    Exista aici o doza de indrazneala in nerusinare care depaseste puterea de intelegere a mintii omenesti, la fel cum depasita este mintea noastra si de rabdarea Domnului, care, asteapta indreptarea slujitorilor Sai,care l-au tradat.Aceasta este taina cea de neinteles a invartosarii in rau, atunci cand omul, simtind ca ceea ce face este rau si ca duce la o fapta ingrozitoare, totusi nu se opreste, ci mai tare se forteaza sa nu mai gandeasca, sa nu mai asculte deloc glasul constiintei. Aceasta invartosare are intotdeauna in spatele ei o patima adanca, care subjuga intr-un mod tiranic libera vointa a omului.
    Va purtam cu totii in rugaciune,Parinte Ioan!
    Pastram in inima binecuvantarile date ,ca semn al dragostei jertfelnice pentru Hristos si aproapele.

    Apreciază

  5. Doamne, ai milă de noi!

    Sunt tristă, Doamne, sunt tristă
    Când văd cum păcatu-nfloreşte;
    Sunt tristă, Doamne, sunt tristă
    Când răul enom se-nmulţeşte.

    Lingura, biata, nu ştie
    De-amestec-otravă ori miere,
    Dar omul chemat e să urce
    Prin Cruce spre Înviere!

    Plăcerea şi banul pornesc cu trufie
    Cu Crucea un aprig război
    Şi suflete cad ori suspină
    Strigând: ,,Doamne, ai milă de noi!”

    Întregul Pământ e-un ţambal
    La care cântă unii cum vor,
    Şi muzica lor ne răneşte:
    Doar Tu poţi opri jocul lor!

    Alarma nu sună, dar Cerul
    Cu Pământul poartă război;
    Şi doarme poporu-n păcate,
    Nu strigă: ,,Doamne, ai milă de noi!”

    Sinoade drăceşti ne dezbină
    Şi suntem reci, mândri şi răi,
    Iar îngerul fals de lumină
    Dansează rânjind prin văpăi!

    În fund de ocean se aruncă,
    În valuri dansează şi-apoi
    Înghite şi turme şi oameni:
    –Doamne, ai milă de noi!

    Apreciază

    1. Strajerule, ma bucur ca ai fost la post si ai semnalat primul evenimentul. Sa vedem cum vor face cu moscheea lui Omar. Probabil se va crea un incident de catre specialisti diversionisti, va cadea o bomba mica, asa ca din intamplare. Va rezulta un crater exact cat sapaturile pentru temelie. Betonierele vor fi pregatite si imediat vor incepe lucrarile. Pana sa se dezmeticeasca arabii, zarurile vor fi aruncate. E un scenariu care exista numai in mintea mea, caci lucrurile se vor desfasura cu totul altfel. Noi sa fim cu ochii-n patru pentru ca zidirea templului ne va apropia mult de ceea stim ca ne asteapta. Dumnezeu cu noi si nimeni impotriva noastra.

      Apreciază

  6. Dupa atata amar de vreme,constat ca cei care s-au autoproclamat ca fiind singurii ortodocsi adevarati,alaturi de membrii gruparii schismatice de care ii leaga o stransa prietenie,treziti la viata de tunetul asa zisului sinod din Creta,continua sa umple de greata si venin,blogurile,acolo unde au permisiunea sa muste putin din carnea aproapelui.
    Frumos graieste,Sf.Ioan Gura de Aur,dar cati il asculta?
    „….căci ce ar folosi, dacă noi nu mâncăm carnea dobitoacelor, dar ca nişte fiare sălbatice sfâşiem numele cel bun al fraţilor noştri?

    Defăimătorul, într-adevăr, sfâşie şi mănâncă pe aproapele său. Despre aceasta vorbeşte Pavel, când zice: „Iară de vă muşcaţi unul pe altul şi vă mâncaţi, căutaţi să nu vă mistuiţi unul de către altul” (Gal. 5, 15). Deşi nu ai înfipt dinţii tăi în carnea, nici în trupul aproapelui tău, dar ai muşcat sufletul lui cu clevetirea ta, l-ai rănit cu bănuiala ta cea rea, ţi-ai pricinuit ţie însuţi, lui şi multor altora înmiite daune….Să nu-mi zică nimeni că numai când ar vorbi cineva neadevărul despre aproapele său, atunci l-ar defăima, iară nu când vorbeşte adevărul. Nu, nu este aşa; căci si aceea este o călcare de lege, când cineva vorbeşte asupra aproapelui ceva de rau, care este adevărat.”
    Nu sunt grei de cap,sunt doar manipulati
    Nu sunt prefacuti,sunt sinceri in ceea ce cred.
    Au doar inima invartosata care numai aude glasul constiintei,
    Nu-i mai misca suferinta fratelui,caci numai au iubire de aproapele.
    Nu ai iubire de aproapele, te-ai departat de Dumnezeu,iar Duhul Sfant s-a indepartat de tine.
    Nu au gandire roditoare si prin zicerile lor dovedesc ca urasc pe tot omul care nu achieseaza ideile gruparii revolutionare din care fac parte,care socheaza si fac valuri,la ordinul sefului ocazional.
    Nici nu le trece prin cap ca idolii lor ar fi animati de rationamente diferite de cele pe care le afiseaza: dragostea pentru dreptate, nevoia de adevar. Unii se vor prinde pana la urma, altii nu… si vor continua sa le poarte lupta din care idolii castiga, iar amatorii pierd… timp si insasi identintatea proprie.
    ”Ganditi cu capul vostru” a devenit un refren fara nicio insemnatate repetat obsesiv, tocmai de cei care gandesc cu capul altora din instinct de turma.

    „Semnul lipsei Harului dumnezeiesc va fi dacă vom lăsa să se infiltreze între noi demonii încrederii de sine iubitoare de conducere, ai complexelor de inferioritate și ai tuturor mișcărilor egoiste care și-au făcut apariția în oameni cu care ne-am aflat în legătură, care s-au luptat mai înainte pentru credință” deveninu-ne dusmani ,prin manifestarile acerbe schismatice,marturiseste cu durere Parintele Nikolaos Manolis.

    Apreciază

  7. „Căci tu, prin clevetirea aproapelui tău, ai făcut mai rău pe cel ce te-a ascultat; de este el un păcătos, acum va fi mai îndrăzneţ, căci cunoaşte un tovarăş al păcatului său; de este el un drept, acum uşor se va amăgi întru mândrie şi prin păcatul altora va-ti împins a cugeta lucruri înalte despre sine. Tu eşti vinovat încă şi prin aceea că numele lui Dumnezeu se huleşte; căci precum prin vederea faptelor celor bune numele lui Dumnezeu se cinsteşte, aşa prin descoperirea păcatelor El se defăima şi se necinsteşte. Pe lângă aceasta, pe omul pe care îl defaimi, prin defăimarea ta l-ai făcut mai fără de ruşine şi totodată mai învrăjmăşit asupra ta.
    […]

    Deci să fugim, iubiţilor, de defăimări, şi să recunoaştem că patima defăimării este o cursă a Satanei şi o groapă plină de răutate şi de pândituri.

    Căci diavolul pentru aceea ne-a împins la acest obicei rău, pentru ca noi să nu ne îngrijim de mântuirea sufletului nostru, iar ca răspunderea noastră să o facă mai mare. Şi defăimarea nu numai pentru aceea este ceva rău, pentru că noi avem să dăm seamă despre fiecare cuvânt, ci şi pentru aceea că defăimarea ne răpeşte orice dezvinovăţire pentru păcatele noastre, făcându-le mai grele şi mai de osândit.

    Cine critică cu amărăciune păcatele altora, acela nu are a aştepta nici o iertare pentru păcatele sale. Căci Dumnezeu ne va judeca nu numai după mărimea păcatelor noastre, ci şi după cum am judecat noi pe alţii. De aceea Hristos a zis: „Nu judecaţi, ca să nu fiţi judecaţi” (Mt. 7, 1).
    Aşadar, păcatul nostru în acea lume se va arăta nu numai aşa cum este el în sine, ci, prin judecata noastră cea aspră despre aproapele, el se va face mai grozav şi mai vrednic de osândă. Dimpotrivă, cel domol, cel iubitor de oameni, cel blând micşorează mărimea păcatelor sale.

    Aşadar, în acest sfânt timp al postului să alungăm toată defăimarea din gura noastră, fiind convinşi, că de am mânca numai cenuşă, această viaţă aspră nu va putea folosi, dacă nu ne vom înfrâna totodată de prihanire şi de defăimare.”

    Sursa: Sfantul Ioan Gura de Aur: Cuvant la Duminica a patra a Sfântului si Marelui Post

    Apreciază

  8. Arhiepiscopul Ciprului Hrisostom propune eliminarea a 5 sărbători religioase din instituțiile de învățământ, acesta ai propune ministrului învățământului din această țară și ce sărbători sa fie scoase, printre ele se afla și Înălțarea Domnului

    Apreciază

    1. Pai dna Gabriela, daca vizionam asa ceva ne imbolnavim mai rau.., caci spectacolul acesta de .. UMBRE SI „lumini”.., numai ortodox nu mai este, oricat incearca ce-i care l-au conceput sa-l prezinte ca atare, oricat de multa muzica bizantina se canta… Este o evidenta „OPERA” perfida a ecumenismului. Totul este pentru imbatarea simturilor trupesti, placerea auzului, vazului, aplauze la scena deschisa si ridicare in slavi mai mult a omului decat a Domnului. Cand psalmodierea ajunge sa se faca electronic (chiar daca nu este prea evident acest lucru pentru spectatori), prin utilizarea (pe langa cor) a Moog synthesizer-ului, toate pe fondul unui decor si el puternic electronizat, jocuri de lumini si peisaje diverse, care induc stari trupesti imbatatoare, etc. etc, totul devine un spectacol lumesc grandios si nimic mai mult . Un spectacol bun doar ca sa evidentieze ca traim vremurile proorocite de Sfintii Parinti cand, citez ” viaţa monahicească se va defăima cu totul şi nu vor mai ţine socoteală monahii de mântuirea sufletului şi vor umbla prin mijlocul tulburărilor şi al gâlcevilor, întunecaţi, fără nici un folos …, etc, etc ” – inchei citatul . Din pacate stim si vedem cu totii ca asa este. . .. Multumim, oricum, pt buna dumneavoastra intentie .

      Apreciază

      1. Fina observatie, intru totul de acord, dar cu un amendament! E vorba mai degraba de pietism decat de ecumenism, desi primul poate fi intr-adevar, produsul celui de al doilea…, sau doar cadere de sine statatoare…

        vs

        (E adevarat, in a doua varianta, fara protopsalt)

        Apreciază

  9. Va multumesc la randul meu ,doamna Gabi,pentru raspunsul dumneavoastra.
    Vocea Arh.Nikodimos Kabarnos este divina,si este pentru mine ca si pentru multi, un balsam pentru suflet.Este un dar al Duhului Sfant si o inaltare pentru suflet.
    Eu ii multumesc Domnului Hristos ca ne-a daruit acest giuvaier,poet al muzicii bizantine psaltice,in a carei arta a debutat la varsta de 7-8 ani,ajungand prin efort si pasiune la nivelul exceptional de astazi.
    Personal,nu simt absolut nimic in momentul in care la strana se canta pricesne.Oricat de frumoase sunt.O lume intreaga le agreeaza si canta cu dor in inima.Eu fac ascultare,plecand capul.Daca cel de langa mine este bucuros,sunt si eu alaturi de el.
    Nu caut sa va schimb parerea,deci luati cuvintele mele ca atare.A vedea in toate si in tot ecumenismul,este sa ma iertati o exagerare,care duce la un extremism periculos.
    Marturiseste Parintele Arhimandrit Nikodimos:
    „Toată viaţa mea pe tărâmul muzicii bizantine este o minune. Nu este vorba despre ceva magic, ci despre modalitatea prin care psaltica reuşeşte să mă aducă la starea de dinainte de cădere. Adică la naturaleţe. Ceea ce mi se întâmplă mie prin muzica bizantină este ceva cu totul natural. Nu este nimic magic. Pur şi simplu, prin muzica bizantină reuşesc să experiez starea primordială, de dinainte de cădere….Muzica nu e rugăciune. Rugăciunea este un mod de a comunica cu Dumnezeu – aşa cum făceau primii oameni în paradis. Muzica este consecinţa căderii omului.
    De aceea, eu consider că muzica nu este forma perfectă de comunicare cu Dumnezeu. Este doar o formă simplă, cel mai neînsemnat mod de a te ruga lui Dumnezeu.

    Rolul muzicii bizantine este să preia textul şi să‑l facă să fie pe înţelesul oamenilor. Prin intermediul acelor texte, însă, omul poate să se roage. Primele forme de organizare creştină interziceau muzica în biserică. Biserica a fost însă nevoită să accepte muzica în cult – cu toate că nu dorea aceasta – întrucât ereticii lui Arie îşi răspândeau ideile prin intermediul cântărilor şi atrăgeau mulţi adepţi în acest mod (şi prin lucrarea sa Banchetul). Ca să contracareze lucrul acesta, Biserica a fost nevoită să recurgă la aceeaşi metodă şi a făcut‑o prin…

    …Sfântul Efrem Sirul.

    Da. El a avut cel mai mare rol în adoptarea muzicii în Biserică, prin introducerea hexametrul silabic în cult. În melodiile ereticilor el a pus dogmele ortodoxe. Aşadar muzica a apărut în Biserică din şi prin necesitate. Aş vrea să spun un lucru pe care eu îl consider important pentru cei care se ocupă de muzica bizantină şi consideră că doar muzica tradiţională psaltică este bună, nu şi muzica polifonică: toate genurile de muzică bizantină – fie că e de secol X, fie că este din veacul al XIII ‑lea etc. –, toate tipurile acestea de muzică au în ele semnul păcatului, pentru că sunt creaţii ale perioadei de după cădere. Aşadar nu putem vorbi despre muzică bună sau muzică mai puţin bună. Dacă cineva ar dori să cânte muzică de secol XVIII – foarte bine face că priveşte înapoi, în istorie. Cel care vrea să cânte psaltică bizantină de secol XXI – foarte bine face pentru că el creează şi îmbogăţeşte muzica astfel. Aşadar toate tipurile de muzică pot să‑l ajute pe om să comunice – chiar şi în mică măsură – cu Dumnezeu. Totuşi, nu trebuie să uităm că în secolele anterioare muzica ajunsese la un nivel foarte înalt. Dacă vrem să le depăşim trebuie să ne împropiem această muzică, s‑o transfigurăm şi s‑o ridicăm la un alt nivel. Aceasta este datoria psalţilor, a muzicienilor, a profesorilor, a teoreticienilor şi a tuturor celor care se ocupă cu muzica.

    Am să vă spun un lucru: nu există greşit sau corect. Singurul Adevăr este Dumnezeu şi nici un tip de artă nu este cel adevărat.”
    Monahii athoniti spun că există canoane care interzic cântatul prea frumos pentru că acesta îndepărtează mintea de la rugăciune.
    Asta pentru că frumosul – aşa cum îl traducem noi, oamenii – este, de fapt, „frumosul” de după cădere, pe când „urâtul” este dinainte de cădere. Cu acest simţământ spun ei să nu cânţi „frumos”. Dacă‑l asculţi pe Sfântul Paisie Aghioritul cântând îţi dai seama imediat că el cânta din inimă şi imnele lui îl ridicau şi plutea către Dumnezeu. Şi cânta cu atâta patos ca şi când Dumnezeu era în faţa lui. Aşa o bucurie reda prin sunet încât oamenii – văzându‑i şi fericirea de pe chip – uitau că, de fapt, muzical vorbind, el cânta puţin fals. Nu era atât de priceput la muzică, dar simţeai că el se ducea la Dumnezeu atunci când cânta. Când îl ascultai ştiai că Dumnezeu era de faţă.

    Consider că muzica bizantină dă această bucurie, a întâlnirii cu Dumnezeu. Ce frumos este ca atunci când cânţi „Hristos a înviat” să te bucuri de Înviere! Ascult uneori psalţi care cântă „Hristos a înviat” foarte sobru, grav, şi consider că sunt plictisiţi când fac aceasta: cântă ca şi cum n‑ar cânta din inimile lor, ca o interpretare străină de sufletele lor…..

    Am multă bucurie atunci când cânt. Uneori, când încep să cânt şi să vorbesc cu Dumnezeu, îmi fug notele. Cobor atunci în realitate – ca să pot cânta mai departe –, dar pierd comuniunea cu Dumnezeu. …Alegi şi culegi ceea ce alegi!”
    V-a raspuns Parintele Arhimandrit Nikodimos in locul meu.

    Slava lui Dumnezeu pentru toate!

    Apreciază

  10. Prohodul Adormirii Maicii Domnului se cântă la vecernia praznicului din 15 august.
    La Ierusalim, unde se află biserica Mormântului Maicii Domnului, Prohodul se cânta în ajunul praznicului Adormirii, pe la ceasurile 10 dimineaţa şi cu un fast deosebit: unul până la 3 arhierei, 6 arhimandriţi, 4 diaconi şi un cor numeros. La această slujbă participă câteva mii de suflete.

    Textul Prohodului, în forma de astăzi, este extras din Prohodul Maicii Domnului, găsit scris pe larg, în Ceaslovul bogat, tipărit la Mănăstirea Neamţului, în anul 1835. (pe vremea domnitorului Mihail Grigore Sturza Voevod, când Mitropolit al Moldovei era Veniamin Costache şi stareţ al mănăstirii Neamţ era părintele Neonil. Textul a fost tipărit de schimonahul Isaia tipograful)

    Prohodul Adormirii Maicii Domnului – TEXT

    Apreciază

  11. *Care este scopul zidirii trupului lui Hristos si al cresterii noastre duhovnicesti întru el?
    Ca toti sa ajungem:
    1. la unirea credintei si cunostintei Fiului lui Dumnezeu;
    2. întru barbat desavîrsit;
    3. la masura vîrstei plinirii lui Hristos.

    *Taina Euharistiei „se numeşte Împărtăşanie – μετάληψιςμ- fiindcă printr-însa ne împărtăşim de Dumnezeirea lui Iisus. Şi se numeşte cuminecătură – κοινωνία -, şi cu adevărat este pentru cuminecarea prin ea cu Hristos şi părtăşia la Trupul şi la Dumnezeirea Lui. Iar pe de altă parte, ne cuminecăm şi ne unim şi unii cu alţii prin ea. Căci pentru că ne împărtăşim dintr-o singură pîine, ne facem cu toţii un trup şi un sînge al lui Hristos, şi unii altora mădulare, ajungînd de un trup – σύσσωμοι – cu Hristos.

    Neînfricatul mărturisitor al adevărurilor Dumnezeu-omeneşti al ortodocşilor vesteşte tuturor oamenilor din toate lumile: „Împărtăşania de la eretic înstrăinează pe om de Dumnezeu şi îl predă diavolului”[6]. În Euharistie, „pîinea ereticilor nici nu e trupul lui Hristos”[7]. „După măsura deosebirii dintre lumină şi întuneric, aşa e şi deosebirea dintre împărtăşania drept slăvitoare (ortodoxă) şi cea eretică: cea drept slăvitoare luminează, cea eretică întunecă; una îl uneşte cu Hristos, cealaltă – cu diavolul; una dă viaţă sufletului, cealaltă îl ucide”[8]. „Împărtăşania din mînă eretică este otravă, nu simplă pîine”[9].
    [[6] Cuv. Theodor Studitul, (ed. Peterburg, 1908, tom. 2), p. 332
    [7] Idem, p. 596
    [8] Idem, p. 742
    [9] Idem, p. 780]

    Minunea ingradirii de erezie ,a avut si are efectele benefice ale cunoasterii voii lui Dumnezeu si iubirii aproapelui mult mai bine decat am facut-o oricare dintre noi pana acum, a modului in care ne verificam pe noi insine cat am reusit in atati ani de duhovnicie, sa-l iubim si sa-l acceptam cu bune si cu rele,asa cum ne porunceste Domnul Slavei.
    Cei care ne-au parasit si s-au reintors acolo de unde au plecat,in obstile din care au facut parte,nu ne mai cunosc si refuza orice contact cu noi sau cu Parintii care au intrerupt pomenirea si i-au ajutat in momentele de cumpana.
    Suntem mai putini,dar mai intariti duhovniceste cu fiecare plecare,care consfinteste cernerea care s-a facut dupa asa-zisul sinod din Creta.
    Chiar daca s-a zdruncinat increderea in cei de langa noi,se cade sa luptam cu noi insine,mai mult decat am facut-o vreodata,fiind in stare permanenta de trezvie duhovniceasca,caci aceasta ingradire de erezie a deschis calea războiului cel dintre noi si a celui cu noi insine.
    Căci ce alt avantaj au avut după schimbarea calendarului duşmanii Bisericii, dacă nu schisma zeloților, confuzia,frustarea,amaraciunea şi tulburările care continuă până astăzi,mergand chiar pana la necredinta?
    „Dacă nu vom mărturisi Adevărul şi Ortodoxia după învăţătura Cuviosului Părinte Iustin Popovici, nu ne mântuim”. Afirmatia apartine Cuviosului Parinte Justin Parvu,si cuprinde tot ceea ce avem nevoie sa stim.
    Important este ca in aceasta perioada sa incercam sa ne schimbam modul de a-l privi pe cel de langa noi,respectandu-l si considerandu-l mult mai bun decat noi,smerindu-ne ,caci suntem praf si cenuse in fata Domnului,asa cum Parintele nostru Duhovnic are grija sa ne reaminteasca la fiecare Sf.Liturghie.
    Ne intrebam oare patriarhul BOR si sinodalii participanti la asa-zisul sinod din Creta,cunosteau invatatura Sf.Iustin Popovici?
    Fara indoiala!

    Atunci,daca nu au marturisit dupa invatatura si dogmele Sfintilor Parinti si a Sf.Iustin Popovici,se cheama ca L-au tradat pe Domnul Iisus Hristos,au tradat pleroma ortodoxa,aruncand-o cu buna stiinta in gura lupilor flamanzi,risipind turma Mantuitorului Hristos incredintata lor spre pastorire,sporire si mantuire,propovaduind o învățătură străină față de învățătura Sfinților Părinți ai Bisericii noastre și încalcand grav Sfintele Canoane prin rugăciunile în comun cu ereticii.
    Nimic numai asteptam din partea lor si nici a preotilor ,reprezentanti ai cinului laic si monahal,din subordine ,nici macar sa acorde o sansa celor adormiti ,anesteziati,caldicei si suficienti lor insile.
    „**Însă a mă întâlni eu, episcopul ortodox, cu Papa și a-i săruta mâna acestui eretic și a discuta multă vreme cu el, fără să-i spun nimic despre crezul lui greșit, ci dimpotrivă, să-l strâng în brațe, arătându-i prin aceasta că mă bucur de el, așa cum este în înșelarea sa, aceasta nu se numește dragoste. Este ca medicul care, din „dragoste”[I Tim. 1, 10.], nu-i spune bolnavului despre boala sa, ci, dimpotrivă, îi spune că este foarte bine. Iar rezultatul va fi că va muri bolnavul din pricina „dragostei” medicului. Da, noi ortodocșii avem „învățătura sănătoasă”, pe care noi episcopii, ca niște medici duhovnicești, trebuie s-o oferim nu numai pentru catehizarea ortodocșilor noștri, ci și celor rău-slăvitori și ereticilor, pentru a se izbăvi de „ciuma” ereziei lor. Și papistașii, cu care din păcate se fac rugăciuni în comun, sunt eretici”marturiseste Mitropolitul Ieremia al Gortinei și Megalopolei.
    Sa ne invredniceasca Atotmilostivul Dumnezeu de a agonisi putere,tarie si dragoste nemincinoasa, smerenie atotcalauzitoare catre inima aproapelui,indiferent de ofense,jigniri si umilinte ,pentru a fi pregatiti a marturisi in frunte cu Parintele nostru Duhovnic,la ceasul hotarat prin voia Atotputernicului:
    „**Iar când îmi vor pune sabia la gât pentru credință, să nu mă lepăd de mucenicie, ci să pot spune și eu cuvântul Sfântului Eftimie din Damitsana, nepotul Sfântului Grigorie V, care pentru credință și patrie a fost spânzurat: „Mai adânc sabia! Nu mă lepăd de credința mea și de dragostea mea pentru Hristos”.

    Dumnezeu să ne lumineze pe toți, ca să cugetăm corect și să învățăm drept credința!”
    AMIN!
    AVVA PARINTE!

    *http://tineretulortodox.md/wp-content/uploads/2011/03/Sf.-Iustin-Popovici-Biserica-Ortodoxa-si-Ecumenismul.pdf
    **https://marturieathonita.ro/papistasii-sunt-eretici/

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s