Protopresv. Theodoros Zisis – Doi ani după Kolymbari. Care este situația Bisericii?

Cuvânt rostit pe 16 iunie 2018, la Salonic în cadrul conferinței dedicate împlinirii a doi ani de la sinodul mincinos din Creta.

DOI ANI DUPĂ KOLYMBARI. CARE ESTE SITUAȚIA BISERICII?

pr-theodoros-zisis_ortodoxinfo-800x451.jpg

Aceste zile se împlinesc exact doi ani (iunie 2016 – iunie 2018) de la întrunirea și lucrările pseudosinodului eretic și catastrofal din Kolymbari, care a dezmințit în totalitate numele de Sinod Mare și Sfânt, fiindcă a denaturat dogme fundamentale ale Bisericii, a desconsiderat Tradiția sinodală și patristică, a conferit caracter nevinovat unor erezii vechi și noi, a anulat până și cuvântul erezie și sub pretextul, sub haina unui așa zis sinod ortodox, a reușit să împlinească ceea ce diavolul caută întotdeauna: să înșele turma credincioșilor și mulți păstori, conducând-o spre cea mai rea și periculoasă erezie a tuturor timpurilor, panerezia ecumenismului inspirat de diavol.

În acești doi ani promotorii și cei ce aprobă „sinodul” din Creta îi fac reclamă în mod neîncetat ca unei reușite bisericești însemnate și de amploare istorică, prin conferințe, manifestări, publicații, onoruri și premieri acordate unor prelați bisericești, oferiri de tronuri episcopale și alte danii. În același timp îi calomniază, acuză, amenință și prigonesc pe toți cei care reacționează și se opun, pe cei care manifestă rezistență și nu vor să se închine lui Baal al religiei universale, al sincretismului, al globalizării, al „Noii Ere” și al „Noii Ordini”. Adevărul nu are nevoie însă de reclamă. Și se impune de la sine și nici nu este stăvilit de prigoniri și de calomnieri, dimpotrivă, devine încă și mai puternic și se întărește. Hristos cel răstignit, calomniat, ocărât și neputincios din punct de vedere uman, aflat în fața sinedriilor preaputernice și ilegale ale arhiereilor și fariseilor, dimpreună cu miile de mucenici mărturisitori pe parcursul istoriei bimilenare a Bisericii, mărturisesc și arată că adevărul și dreptatea se află de partea celor prigoniți și a celor neputincioși și nu de partea prigonitorilor, a celor puternici, a celor ce au tronuri, bani, cinste și onoruri.

Întâlnirea noastră bisericească de azi, în spațiul lumesc al unui hotel, departe de bisericile noastre și de sălile bisericești, mărturisește de la sine și strigă că suntem nedoriți de către conducătorii bisericești, că se tem și tremură în fața cuvântului Adevărului, a cuvântului Ortodoxiei, al Sfinților Părinți și Învățători, fiindcă știu că propriul lor cuvânt, cuvântul pseudosinodului din Creta, este antievanghelic, antipatristic, antiortodox. La fel ca ereziile din toate secolele, „sinodul” din Kolymbari încearcă să impună un nou sistem teologic eretic, desprins de tradiția bisericească și de experiența credinței, de canonul sigur al credinței, pe care Biserica l-a păstrat neabătut și neîncetat în epocile anterioare, prin condamnarea ereziilor care vătămau acest canon. Prin deciziile și linia sa teologică, „sinodul” din Kolymbari s-a distanțat de canonul tradiției bisericești și a pășit pe căi filozofice și sociale noi, s-a închinat și i-a adus venerare nu Sfântului Dumnezeu Treimic, Mântuitorului Hristos și Sfintei Sale biserici, ci puternicilor pământului și a devenit instrument al forțelor și centrelor de putere întunecate, anticriste și antibisericești.

2. Imbatabile sunt cele ce s-au scris împotriva pseudosinodului

Nu ne vom referi astăzi în mod detaliat la caracterul antisinodal, anticanonic și antiortodox al pseudosinodului, care, după o organizare insistentă și sistematică, care a durat timp de aproape un secol, secolul XX cel înșelător, a anulat egalitatea episcopilor, a impus într-o manieră papală primatul întâistătătorilor și a propovăduit noi dogme în Biserică, anulând întreaga tradiție bisericească anterioară. Aceste aspecte au fost analizate și prezentate convingător și imbatabil nu doar prin cuvântări și prin scrieri, ci și prin actul îndrăzneț și inspirat de Duhul Sfânt, la care au recurs unii dintre noi, clericii, de a ridica greutatea poruncii sfintelor canoane și de a întrerupe pomenirea numelor episcopilor care au conlucrat sau și-au dat acordul la deciziile din Kolymbari, întâmpinând astăzi, drept consecință, prigoniri, chemări în tribunale, excluderi, interdicții de a sluji și amenințări cu caterisirea. Subtitlul manifestării de astăzi, Erezie – caterisire – rezistență ortodoxă, prin cuvântul „caterisire” face trimitere mai puțin la amenințările cu propria noastră caterisire, care va constitui pentru noi cunună și laudă, ci mai mult la caterisirea pe care Dumnezeu a săvârșit-o deja asupra episcopilor și clericilor ecumeniști, caterisire ce se va continua ca fapt sinodal prin condamnarea acestora de către un sinod cu adevărat ortodox, care va constitui continuare a Sinoadelor ortodoxe anterioare. În conștiința diacronică a pleromei Bisericii, aceștia sunt deja caterisiți și ne rugăm să se pocăiască, pentru a nu-și pierde mântuirea.

Pentru informarea și întărirea tuturor în rezistența ortodoxă, care cu harul lui Dumnezeu devine din ce în ce mai puternică, am tipărit cu ajutorul unor donatori anonimi și vom împărți tuturor gratis două broșuri deosebite, care constituie un rezumat, o prezentare concisă a motivelor pentru care respingem întrunirea din Kolymbari ca pe un pseudosinod eretic. Mai există aici și alte publicații, în care mulți autori expun în mod analitic cuvânt teologic serios, critic la adresa întregii pregătiri și tematici, precum și a deciziilor pseudosinodului. Amintesc cu deosebire cele două voluminoase numere duble ale revistei Theodromia, care au fost caracterizate deja drept memorabile și istorice, fiindcă în cel dintâi dintre acestea (Anul XIX, numerele 1-2, ianuarie-iunie 2016) pe a cărui copertă sunt înfățișate trei personalități cu viață sfântă, Sfântul Iustin Popovici și părinții cu sfântă trăire Daniel Katounakiotis și Filotei Zervakos, sunt cuprinse toate observațiile negative scrise înainte de întrunirea pseudosinodului de către părinți cuvioși, sinoade ale Bisericilor, mitropoliți și episcopi, sfinte mănăstiri și clerici, monahi și mireni. În al doilea număr (Anul XIX, numerele 3-4, iulie-decembrie 2016, pe coperta căruia se află titlul „Nici sfânt, nici mare, nici sinod”, sunt cuprinse texte publcate de Bisericile care au luat parte la sinod, texte scrise de arhierei, dintre care unii au participat la ședințele sinodale și texte scrise de clerici, monahi și mireni, care, toate, realizează o radiografie a pseudosinodului și stabilesc un diagnostic al bolii acestuia. Reprezintă cu adevărat monumente dogmatice și simbolice, pe care, prin defăimări și calomnii, se străduiesc din răsputeri să le minimalizeze mărunți și nesocotiți clerici și teologi din întreaga lume, lipsiți de cugetul lui Hristos și al Sfinților Părinți, trestii ce se clatină încotro bate vântul vremurilor și încotro îi poartă puterea conducătorilor pământului, care nu respectă legile lui Dumnezeu, ci legile oportunităţilor, fiind, așa cum spune Sfântul Grigorie Teologul, lei față de cei mici, dar cățeluși ce ling picioarele celor puternici: „cinstesc legile oportunităţilor, nu pe cele ale lui Dumnezeu … lei cu cei mici, câini cu cei puternici”(„Καιρῶν νόμους, οὐ τοὺς Θεοῦ σέβοντες… μικροῖς λέοντες, τοῖς κρατοῦσι δὲ κύνες”)1. Nu se sfiesc chiar să se mândrească că sunt moderni, că înnoiesc Biserica cu modernisme și inovații, fiindcă, după cum afirmă, este nevoie ca Biserica să se adapteze la cerințele vremurilor. Pe aceștia îi zugrăvește și celălalt Capadocian, Arhiepiscopul Cezareei, Sfântul Vasile cel Mare, referindu-se la ereticii și la cei cu cuget eretic din vremea sa, care corespund și li se aseamănă întru totul ecumeniștilor postpatristici și antipatristici din ziua de azi: „Dogmele Sfinţilor Părinţi sunt dispreţuite, tradiţiile apostolice nu mai sunt băgate în seamă; în locul lor stăruie acum în Biserici scornituri noi, oamenii au devenit tehnicieni ai cuvântului omenesc; în loc să teologhisească despre Dumnezeu, înţelepciunea lumească a ajuns să conducă după ce a dat deoparte bunul nume al Crucii. Păstorii sunt surghiuniţi, în locul lor sunt aduşi lupi răpitori, care sfâşie turma lui Hristos, casele de rugăciuni sunt goale acum, în schimb pustiurile sunt pline de oameni care plâng. Bătrânii lăcrimează când compară vremurile de altădată cu cele de acum, iar tinerii sunt şi mai de plâns, căci nu-şi dau seama ce au pierdut”2.

3. Episcopii cei răi, care susțin pseudosinodul, vor întâmpina o puternică rezistență

Așadar motivul pentru care am organizat manifestarea de astăzi nu se datorează nevoii de a adăuga argumente și de a combate devierile și abaterile pseudosinodului, cele câte s-au scris până acum în acest sens fiind arhisuficiente. Ne-am adunat astăzi aici pentru a arăta, așa cum spune Sfântul Grigorie Teologul, că nu vor stăpânii cei răi și că nu le va fi calea lină și ușor de străbătut, fiindcă nu li se împotrivește nimeni3. Ne împotrivim cu toții, dimpreună cu toți Sfinții și suntem siguri de rezultatul luptei și de biruința împotriva răului ereziei, împotriva episcopilor oportuniști, care atrag după ei credincioși neștiutori pe căi strâmbe și pervertite. Mare este responsabilitatea episcopilor răi, care sunt interesați doar de scaunele lor, de traiul bun, de petreceri și lasă turma neocrotită în fața puhoiului panereziei ecumenismului. Este uimitor faptul că citim la Sfântul Grigorie Teologul că în vremea sa majoritatea episcopilor se cοalizau și se uneau în cuget nu pentru apărarea credinței, ci urmărind doar un singur lucru: cum să rămână în siguranță pe scaunele lor: „Aceștia fac front comun în sens rău, urmărind un singur lucru, cum să își mențină scaunele în siguranță” (Αὐτοὶ συνασπίζουσιν ἀλλήλοις κακῶς. Πρὸς ἓν βλέποντες· τῶν θρόνων τὸ ἀσφαλές)4. Atât de mare este paguba pe care o provoacă episcopii răi, încât Sfântul Grigorie ajunge în punctul de a afirma că nu se teme de nimic, nici să fie omorât cu pietre, nici să întâlnească fiare sălbatice; își dorește doar să îi evite pe episcopii răi: „Un singur lucru mă întoarce din drum: episcopii răi” (Ἓν ἐκτρέπου μοι, τοὺς κακοὺς ἐπισκόπους)5. În sens asemănător îndrumă și Sfântul Vasile cel Mare, să nu ne lăsăm înșelați de cuvântările mincinoase ale unor episcopi care vorbesc de ortodoxie. Sunt negustori ai lui Hristos și nu creștini, fiindcă în loc să trăiască în adevărul credinței ortodoxe și să o apere, preferă ceea ce le este de folos în viața de acum. Îndată ce se instalează pe scaunul lor, trec în rândul vrăjmașilor lui Hristos; când văd însă că poporul, turmele duhovnicești, se mânie, atunci fac din nou pe ortodocșii. Sfântul Vasile nu-l recunoaște pe episcopul care a fost hirotonit de mâini întinate, spre desființarea credinței6. Aceste păreri ale celor doi mari teologi capadocieni îi erau cunoscute celui de-al treilea ierarh al triadei de ierarhi, Patriarhului Constantinopolului Sfântul Ioan Gură de Aur, care, caterisit fiind de colegi ai săi episcopi, a scris din exilul său mucenicesc de trei ani, care câteva decenii mai târziu l-a dus la moarte (407), teribilul cuvânt, înfricoșătoarea constatare, că nu se teme de nimeni în afară de episcopi, cu excepția câtorva dintre aceștia: „De nimeni nu m-am temut ca de episcopi, în afară de puţini!” (Οὐδένα δέδοικα, ὡς τοὺς ἐπισκόπους, πλὴν ὀλίγων)7.

4. Nu toți episcopii sunt răi

Referirea pe care o facem la episcopii răi poate fi ușor greșit interpretată și acesta este și motivul pentru care, cu toate că cele spuse de Sfinții Trei Ierarhi în acest sens sunt foarte multe și absolut adevărate, mulți ani am evitat să le prezentăm concentrate la un loc, fiindcă i-am fi scandalizat pe mulți dintre cei simpli și am fi adunat împotriva noastră în mod nejustificat furia și mânia multor episcopi care caută prilej să ne defăimeze și să ne izgonească. Pentru aceasta trebuie să dăm următoarea explicație. Sfinții care îi critică pe episcopii răi, sfinți pe care îi urmăm, nu susțin că toți episcopii sunt răi, că în Biserică nu există nici măcar un episcop bun și ortodox, că s-a pierdut prin urmare și succesiunea apostolică și odată cu aceasta și harul Tainelor, așa cum, cu ignoranță și fără cunoștințe teologice, afirmă câțiva zeloți extremiști, care nu au aflat că „nu este dat oricui a teologhisi”. Vorbind despre episcopii cei răi, Sfinții lasă să se înțeleagă în mod automat că există și episcopi buni. Până și Sfântul Ioan Hrisostom, care nu vorbește despre episcopii răi, ci spune în general că se teme de episcopi, pentru a evita înșelarea că toți episcopii sunt nevrednici și că trebuie să ne temem de ei, adaugă că există și puțini care constituie o excepție: „De nimeni nu m-am temut ca de episcopi, în afară de puţini!” Cu astfel de episcopi buni, chiar dacă aceștia nu s-au făcut cunoscuți în luptele împotriva ereziilor, a colaborat Sfântul Vasile cel Mare pentru pregătirea lucrării Sinodului al II-lea Ecumenic (381), la care el nu a mai apucat să participe, murind în anul 379; la acest sinod au dominat însă teologic și au condus lucrările sinodale ceilalți doi Teologi Capadocieni, Sfântul Grigorie Teologul, prietenul Sfântului Vasile cel Mare, și fratele după trup al acestuia, Sfântul Grigorie de Nyssa. Într-o scrisoare pe care o trimite „Preoților din Tars”, le recomandă acestora să fie îngăduitori față de cei care au rezerve față de Dumnezeirea Sfântului Duh, fiindcă vremurile sunt foarte primejdioase: „Multă aplecare are vremea spre distrugerea Bisericilor”. Să nu purcedem cu nechibzuință la întreruperea comuniunii fiindcă anumite lipsuri și erori vor fi corectate prin împreună existența îndelungată. Să nu le dăruim cu ușurință ereticilor pe unii care fac greșeli, mărind astfel numărul hulitorilor8. Sf. Ioan Gură de Aur a fost depus din scaun și exilat de episcopi răi, însă zeci de episcopi au refuzat să semneze condamnarea lui, au pătimit și au fost exilați împreună cu el, iar unii, așa cum a fost episcopul de Cucuzan, Adelfios, nu au recunoscut condamnarea sfântului, astfel procedând și întregul Occident ortodox de atunci.

5. „Sinodul” a anulat și a schimbat dogme fundamentale ale Credinței Ortodoxe

Ceea ce trebuie de asemenea subliniat în cadrul manifestării de astăzi este faptul că trebuie să realizăm și să înțelegem cu toții că pseudosinodul din Kolymbari a distrus tradiția dogmatică a Bisericii, în special două dogme fundamentale, dogma despre unitatea și unicitatea Bisericii, dogma eclesiologică, precum și dogma soteriologică, potrivit căreia numai în Biserica cea Una și Unică ne putem mântui. Până la sfârșitul secolului al ΧΙΧ-lea o învățătură fundamentală a Bisericii, pe care nimeni nu a îndrăznit vreodată să o conteste, a fost și este învățătura potrivit căreia Biserica este una și unică și ea este rânduită ca purtătoare a mântuirii oamenilor. Nu există nici mai multe biserici, nici alte biserici; ereziile și schismele se află în afara granițelor Bisericii, iar în acestea nu există mântuire. Principiul „Extra Ecclesiam nulla salus” – „în afara Bisericii nu există mântuire“ constituie o dogmă soteriologică fundamentală. De nouăsprezece secole, cei mai mari eretici care au apărut de-a lungul istoriei, nu au îndrăznit să pună la îndoială aceste fundamentale învățături dogmatice, pe baza cărora întreaga tradiție eclezială condamnă ereziile și schismele, pentru a-i proteja pe credincioși să nu-și piardă mântuirea. Singura posibilitate a ereticilor și a schismaticilor de a se mântui este să se întoarcă în Biserică, lepădându-se de înșelarea lor, să se unească cu Biserica cea Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească, așa cum ne rugăm la Liturghia Sfântului Vasile cel Mare, după sfințirea Cinstitelor Daruri: „Pe cei rătăciţi îi întoarce şi-i uneşte cu sfânta Ta sobornicească şi apostolească Biserică!”.

De la începutul secolului XX, aceste nezdruncinate și imuabile învățături dogmatice mântuitoare au început încet-încet, treptat, să fie puse la îndoială, să facă obiect de discuție ca o provocare ecleziologică, fiindcă pasămite modelul de întoarcere a ereticilor în Biserică este învechit, arată exclusivitate egoistă și autarhie din partea Bisericii Ortodoxe, subestimând restul lumii creștine. Nu trebuie nici măcar să folosim cuvintele erezie și eretic, toate comunitățile și confesiunile creștine au elemente ecleziale și au dreptul să fie numite biserici ale lui Hristos. Nevoile timpului ne impun să renunțăm la eclesiologia exclusivistă și îngustă a Bisericii, care consideră că există doar o singură și unică Biserică, și să înaintăm spre acceptarea unei ecleziologii noi, extinse, care în limitele Bisericii cuprinde și ereziile.

Aceasta a fost o adevărată lovitură de stat ecleziastică, o catastrofă eclesiologică, care a început să fie pusă în aplicare treptat, având, din păcate, drept inițiator și promotor Patriarhia Ecumenică, cea care odată a fost Biserica Mare a lui Hristos, centrul Ortodoxiei, izvorul învățăturilor ortodoxe9. Acest proces distructiv a început timid, prin enciclica sinodală și patriarhală din 1902 a Patriarhului Ioachim al III-lea, în care pentru prima oară nu s-a mai vorbit despre combaterea ereziilor papismului și protestantismului, așa cum se întâmpla până la sfârșitul secolului al XIX-lea, ci se face referire într-o manieră neutră la „relațiile noastre prezente și viitoare cu cele două ramuri majore ale Creștinismului, și anume cu Biserica Apuseană și cu cea Protestantă”10. Ereziile devin acum „ramuri ale Creștinismului” și apoi sunt numite biserici. Și mai îndrăzneață este cealaltă enciclică patriarhală și sinodală din 1920, mândria ecumeniștilor, în care Bisericile ortodoxe și comunitățile eretice sunt considerate egale în mod fățiș, încă din titlul Decretului adresat „Bisericilor lui Hristos de pretutindeni”. Comunitățile eretice din Apus sunt numite în această enciclică „cinstitele Biserici creştine” și se afirmă că „mai înainte de orice trebuie reaprinsă şi întărită dragostea dintre Biserici, astfel ca ele să nu se mai socotească una pe cealaltă ca fiind străine, ci rudenii şi parte a familiei lui Hristos şi „împreună moştenitori şi împreună un trup şi împreună părtaşi făgăduinţei lui Dumnezeu întru Hristos prin Evanghelie”11.

Marea aventură a panereziei ecumenismului a început deja. Nu avem timpul necesar pentru a vă prezenta în detaliu pașii care au urmat, dintre care cei mai importanți sunt:

a) Înființarea „Consiliului Mondial al Bisericilor“, la Amsterdam, în 1948, Consiliul ereziilor protestante, cu care, prin calitatea de membru, Biserica cea Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească se află pe picior de egalitate.

b) Alungarea Patriarhului Maxim al V-lea de pe tronul Patriarhiei și impunerea Patriarhului Athenagora din America, care au avut loc tot în anul 1948, pentru a pune în aplicare noua eclesiologie eretică.

c) Începutul Conferințelor panortodoxe din Insula Rhodos în anul 1961 pentru pregătirea „Sfântului și Marelui Sinod“, pe care, cu mai multă impertinenţă decât Athenagora, l-a înfăptuit în Kolymbari, demnul succesor al acestuia, Patriarhul Bartolomeu, fără unanimitatea și acordul tuturor Bisericilor locale, prin violarea și încălcarea tuturor rânduielilor sinodale și canonice.

Pentru cei care, cu criterii ortodoxe patristice, urmăresc și evaluează ceea ce s-a înfăptuit în Kolymbari și situația ulterioară din Biserică, nu există nicio îndoială că întregul proces al pregătirii „sinodului“, pentru a rezolva presupuse probleme urgente și tergiversate de mult timp și pentru a se arăta unitatea Bisericii Ortodoxe, a fost o perdea de fum, o aparență și un pretext pentru a strecura, după cum s-a și întâmplat, cu unele reacții minore, noua eretică eclesiologie extinsă, prin rușinosul text eretic „Relațiile Bisericii cu restul lumii creștine”. În acest document nu apare nici măcar o singură dată cuvântul erezie, ereziile sunt numite biserici, iar participarea noastră la „Consiliul Mondial al Bisericilor“ și documentele eretice semnate acolo și de către ortodocși, precum și dialogurile teologice și inadmisibilele texte adoptate în cadrul acestora sunt elogiate și se decide să se ia măsuri împotriva celor care nu acceptă deciziile pseudosinodului, măsuri care au fost luate deja pentru unii dintre noi. „Sinodul” nu a soluționat nici o altă problemă urgentă și arzătoare; pe promotorii acestuia nu i-a interesat decât să promoveze ecumenismul și sincretismul și să provoace dezbinări și schisme în trupul Bisericii, așa cum au făcut și anterior cu problema calendarului, care, deși trebuia rezolvată, în ultimul moment a fost ștearsă de pe lista subiectelor de discuție ale sinodului.

6. Diavolul încearcă să stăpânească folosind drept instrumente episcopii răi. Capcana iubirii

Este limpede că diavolul, șarpele cel începător al răutății, care a provocat cu cuvinte înșelătoare apariția tuturor ereziilor, inclusiv cea a papismului, potrivit Sfântului Grigorie Palama12, nu a suportat să vadă că după separarea papismului în 1054, și după desprinderea protestantismului în secolul al XVI-lea, Biserica, Biserica Ortodoxă, rămâne timp de un mileniu unită și în pace și este singura arcă a mântuirii. A șoptit deci la urechea unor păstori neglijenți, că separarea și dezbinările dintre creștini sunt nejustificate, fiindcă astfel nu avem credibilitate înaintea poporului, însă dacă ne iubim și ne unim toți creștinii, ortodocși și eretici, propovăduirea noastră va dobândi o mai mare putere de convingere, mai ales în fața marilor provocări ale vremurilor, a ateismului și a materialismului, care se răspândesc în lume; să lăsăm, prin urmare, deoparte dogmele, adevărul, și să punem înainte iubirea, să ne iubim mai întâi și apoi vom rezolva și diferențele care există între noi în sfera dogmelor. În capcana aceasta a accentuării exclusive a iubirii, care separă dragostea de adevăr, au căzut mulți clerici și în primul rând, Patriarhul Athenagora, care a și prezentat-o cu măiestrie, prin cuvântul său insuflat de cuget eretic, pentru a fi atractivă și pentru a-i amăgi pe mulți. De atunci diavolul și-a întins cursele peste tot pământul, așa cum spune Sfântul nostru, Sfântul Antonie13 și prin păstori și teologi, ține captivă si ucide turma. De multe ori am analizat și am combătut pseudo-argumentul iubirii14. Iubirea fără adevăr este pseudoiubire, înșelare; atunci când iubim pe cineva, îi spunem adevărul, nu îl înșelăm cu minciuna. Dacă îi iubim cu adevărat pe ereticii din afara Bisericii, pe care acum îi numim în mod politicos eterodocși, trebuie să le spunem că se află în înșelare, într-un spațiu în care nu se mântuiesc și trebuie să vină în Biserică, în Biserica Ortodoxă, pentru a se mântui. Toate cele pe care le înșiră episcopii și profesorii ecumeniști, despre eclesiologia exclusivă și extinsă și despre provocarea eclesiologică, nu reprezintă teologia Bisericii, ci tehnica diavolului, vorbe goale și sofisme. Aceasta a fost lucrarea și propovăduirea lui Hristos, a Apostolilor și a Sfinților: au prezentat adevărul Evangheliei cu rigurozitate, au arătat lumina în fața întunericului și nu au lăsat oamenii să rătăcească în întuneric. Pseudosinodul din Creta a prezentat întunericul ereziilor drept lumină, slujind astfel la întinderea curselor și a capcanelor diavolului.

7. Ortodoxia este în pericol. Biserica nu poate fi biruită

Ne dorim cu ardoare lumina lui Hristos și a Sfintei Lui Biserici. Nu suntem mai înțelepți și mai sfinți decât Sfinții Apostoli și Sfinții Părinți, care au combătut și au condamnat ereziile și ne-au condus la adevărata credință, așa cum cântă Biserica în condacul sărbătorii Sfinților Părinți de la Niceea15. Știm că acum Ortodoxia e în pericol de moarte, așa cum am spus și cu mulți ani înainte16, prezentând degradarea pe care au suferit-o instituțiile care ar trebui să funcționeze ca niște stăvilare în calea şuvoiului ecumenismului, adică ierarhii, clerul în general, Sfântul Munte și Facultățile de Teologie, cu câteva excepții, „în afară de puţini”, cum ar spune Sfântul Ioan Hrisostom. Acum, prin pseudosinodul din Kolymbari, a căzut și alt stăvilar puternic, instituția sinodală, iar curgerea râului ereziei este mai puternică. Există însă încă un foarte puternic, preaputernic zăgaz, pleroma ortodoxă, poporul binecredincios, așa cum au spus Patriarhii Ortodocși în răspunsul trimis Papei Pius al IX-lea în 1848: „Și apoi la noi nici Patriarhii, nici Sinoadele nu au putut vreodată a aduce lucruri noi, căci păzitorul Credinţei este însuşi trupul Bisericii, adică poporul însuşi, care voieşte ca veşnic neschimbată să-i fie credinţa, şi la fel cu a Părinţilor săi”17. Pe acest popor, trupul Bisericii, îl reprezentăm astăzi aici, la această binecuvântată manifestare și nu vom permite nici Patriarhului Bartolomeu și nici pseudosinodului din Kolymbari să introducă în Biserică noua eclesiologie eretică, care suprimă Biserica cea Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească și nu îi conduce pe eretici în Biserică pentru a se mântui, ci îi lasă în întunericul ereziei și al înșelării. Vrem ca credința să ne rămână veșnic neschimbată, la fel cu a Părinţilor noștri. Ridicăm deja stăvilare în fața puhoaielor ecumenismului și ale pseudosinodului. Ridicăm baraje, ziduri, ne îngrădim de erezie și creăm ostroave ale Ortodoxiei. Și pentru că ne cunoaștem forțele slabe și nu știm cât vom rezista în fața valurilor și a furtunii, așa cum au simțit Apostolii pe corabia de pe Marea Tiberiadei, să Îl rugăm cu tărie pe Domnul să se trezească, să asculte rugăciunile noastre, căci piere credința. Să Îi zicem, ca și Apostolii odată: „Doamne, mântuieşte-ne, că pierim!”18. Să se trezească și să îi lumineze așa cum cu preaînțelepciune știe, pe puținii episcopi care au rămas ortodocși, să ajute la ridicarea stăvilarelor ortodoxe, ca să deviem curgerea, cursul ecumenismului, să se reitereze minunea din Colose a Sfântului Arhanghel Mihail, care nu a lăsat să fie distrusă biserica lui de apele râului, a cărui albie închinătorii la idoli din acele locuri o îndreptaseră spre biserică19, la fel cum azi ecumeniștii îndreaptă râul ecumenismului împotriva Sfintei Biserici a lui Hristos. Va merge și acesta în adâncul întunericului, acolo unde îi este locul și se va scufunda. Nu ne pierdem curajul și nici credința. De la mult încercatul și grăitorul de cuvinte mari și de aur Sfântul Ioan Gură de Aur știm că „Multe sunt valurile şi cumplită e furtuna! Dar nu mă tem! N-am să mă înec. Stau pe stâncă! Înfurie-se marea! Stânca n-o poate clinti. Ridică-se valurile! Corabia lui Iisus nu poate s-o scufunde! … Hristos este cu mine, de cine să mă tem? Pot să se ridice împotriva mea valurile mării, pot să se ridice oceane, poate să se ridice mânia împăraţilor! Toate acestea-s pentru mine mai şubrede ca pânza de păianjen”20. În aceeași omilie a sa fără egal, „Omilia înainte de plecarea în exil“, luminatul și curajosul ierarh ne înalță tuturor cugetul, adresându-se vrăjmașilor Bisericii, celor dinăuntru și celor din afară; îi asigură că în cele din urmă aceștia vor pieri și vor fi învinși, fiindcă „Nimic nu-i mai puternic decât Biserica, omule! Pune capăt războiului, ca să nu ţi se pună capăt puterii tale. Nu te lua la luptă cu cerul. Dacă te războieşti cu un om, sau învingi sau eşti învins. Dar dacă te lupţi cu Biserica, e cu neputinţă să birui. Căci Dumnezeu e mai puternic ca toţi”21.

1 Sf. Grigorie Teologul, Ποίημα ΙΒ´, Εἰς ἑαυτὸν καὶ περὶ ἐπισκόπων [Către sine însuşi şi despre episcopi, poemul 12], stih. 335-336, ΕΠΕ 10, 190. În alt poem al său, Sfântul îi prezintă pe episcopili oportuniști și preocupați de bunul trai, care se adaptează vremurilor și lingușesc patimile oamenilor, adresându-i-se lui, ierarhului ascetic și neclintit, și zicând: Ποίημα ΙΑ´,Περὶ τὸν ἑαυτοῦ βίον [Despre viaţa sa, poemul 11], stih. 704-715, ΕΠΕ 10, 100-101: „Θωπεύομεν, σὺ δι᾽ οὐχί· τιμῶμεν θρόνους, σὺ δ᾽ εὐλάβειαν· ἀρτύσεις ἡμῖν φίλαι, σοὶ δ᾽ εὐτέλεια, καὶ τρυφῆς ἔσθων ἅλας, τῆς ὀφρυώδους ἁλμυρὸν καταπτύεις. Δουλεύομεν καιροῖς τε καὶ λαῶν πόθοις, ἀεὶ διδόντες τῷ πνέοντι τὸ σκάφος, χαμαιλεόντων καὶ τρόπον πολυπόδων πολλὰς τιθέντες τοῖς λόγοις ἀεὶ χρόας. Ἄκμων σὺ δ᾽ ἦς ἀνήλατος, τῆς ὀφρύος! Ὥσπερ μιᾶς γε πίστεως οὔσης ἀεί, στενοῖς τὸ δόγμα τῆς ἀληθείας σφόδρα, σκαιὰν βαδίζων πάντοτε Λόγου τρίβον”.

Traducere:

„Noi lingușim, dar tu, nu; noi ne închinăm scaunelor, tu credinței; gândul nostru e la mâncăruri, tu ai în gând simplitatea și hrănindu-te cu mâncărurile tale sărate, sărătura lor o scuipi pe îngâmfata lor desfătare. Noi suntem sclavii vremurilor și ai poftelor oamenilor și întotdeauna corabia o lăsăm în bătaia vremii, dând mereu, precum cameleonii și caracatițele, multe fețe cuvintelor noastre. Dar tu ești nicovală nedoborâtă, ce semeție! Ca și cum credința ar fi întotdeauna una singură, reduci excesiv dogma adevărului, pășind permanent pe calea cea aspră a Cuvântului”.

2 Epistola 90, Τοῖς ἁγιωτάτοις ἀδελφοῖς καὶ ἐπισκόποις, τοὶς ἐν τῇ Δύσει [Către mult iubiţii fraţi, episcopii din Apus] 2, ΕΠΕ 2, 20: «… Καταπεφρόνηται τὰ τῶν πατέρων δόγματα, ἀποστολικαὶ παραδόσεις ἐξουθένηνται, νεωτέρων ἀνθρώπων ἐφευρέματα τοῖς Ἐκκλησίαις ἐμπολιτεύεται· τεχνολογοῦσι λοιπόν, οὐ θεολογοῦσιν οἱ ἄνθρωποι· ἡ τοῦ κόσμου σοφία τὰ πρωτεῖα φέρεται παρωσαμένη τὸ καύχημα τοῦ σταυροῦ. Ποιμένες ἀπελαύνονται, ἀντεισάγονται δὲ λύκοι βαρεῖς, διασπῶντες τὸ ποίμνιον τοῦ Χριστοῦ. Οἶκοι εὐκτήριοι ἔρημοι τῶν ἐκκλησιαζόντων, οἱ ἐρημίαι πλήρεις τῶν ὀδυρομένων. Οἱ πρεσβύτεροι ὀδύρονται, τὰ παλαιὰ συγκρίνοντες τοῖς παροῦσιν· οἱ νέοι ἐλεεινότεροι, μὴ εἰδότες οἵων ἐστέρηνται».

3 Poemul 12. Εἰς ἑαυτὸν καὶ περὶ ἐπισκόπων [Către sine însuşi şi despre episcopi, poemul 12], stih. 8-10, ΕΠΕ 10, 172: „Dar pentru ca să nu creadă cei răi că au biruit toate şi calea le este lină, fiindcă nimeni nu le stă împotrivă”.

4 Ποίημα Μ´, Πρὸς τοὺς φθονοῦντας [Către cei ce pizmuiesc, poemul 40], stih. 27-28, ΕΠΕ 10, 318-320.

5 Ποίημα ΙΒ´, Εἰς ἑαυτὸν καὶ περὶ ἐπισκόπων [Către sine însuşi şi despre episcopi, poemul 12], stih. 31-35, ΕΠΕ 10, 174.

6 Epistola 225, Νικοπολίταις Πρεσβυτέροις [Către preoţii din Nicopole] 3, ΕΠΕ 3, 226: „Aveţi grijă să nu fiţi înşelaţi de minciunile lor, în timp ce spun că-şi fac mărturisire de dreaptă credinţă. Astfel de oameni Îl negustoresc pe Hristos, ei nu mai sunt creştini, căci preferă numai ceea ce le este folositor în această viaţă în locul vieţii trăite după adevăr: când cred că au dobândit această putere deşartă, atunci se alătură duşmanilor lui Hristos; când văd popoarele tulburându-se, atunci se prefac din nou că s-au întors la dreapta credinţă. Nu recunosc pe un astfel de episcop al lor şi n-aş putea număra în rândul preoţilor lui Hristos pe cel care a fost pus pe prima treaptă de nişte mâini necurate, spre surparea credinţei”.

7 Epistola 14, Πρὸς Ὀλυμπιάδα [Către Olimpiada] 4, PG 52, 617.

8 Sfântul Vasile cel Mare Epistola 231, Τοῖς ἐν Ταρσῷ πρεσβυτέροις [Preoţilor din Tars], ΕΠΕ 3, 252-254. „Vă rugăm ca, în măsura în care vă stă în putere, să micşoraţi cât mai mult numărul acestor hulitori, primind în comuniune pe cei care nu socotesc că Sfântul Duh este o creatură … Căci sunt convins că, în urma contactelor îndelungate şi a strădaniilor paşnice, orice ar mai trebui pentru clarificarea lucrurilor ni-l va dărui Dumnezeu, Care «toate le lucrează spre binele celor ce-l iubesc pe El»”

9 Referitor la această mare schimbare și răsturnare de situație, a se vedea studiul nostru „Ἀπὸ τὴν Ὀρθοδοξία στὸν Οἰκουμενισμό. Ἡ μεγάλη ἀνατροπὴ τοῦ 20οῦ αἰώνα” [De la Ortodoxie la ecumenism. Marea schimbare a secolului XX], în Protopresv. Theodoros Zisis, Ἁγία καὶΜεγάλη ΣύνοδοςΠρέπει νὰ ἐλπίζουμε  νὰ ἀνησυχοῦμε; [Sfântul și Marele Sinod. Trebuie să sperăm sau să ne îngrijorăm?] Tesalonic 2016, p. 15-48.

10 V. textul la I. Karmiris, Τὰ Δογματικὰ καὶ Συμβολικὰ Μνημεῖα τῆς Ὀρθοδόξου Καθολικῆς Ἐκκλησίας, tom. 2, Graz-Austria 1968, p. 946γ [1034] ș.u. Citatul se află la p. 946 ș.u. [1036].

11 Ibidem, p. 957 [1055] ș.u. Citatul se află la p. 958 [1056].

12 Sfântul Grigorie Palama, Λόγος Α´, Περὶ τῆς ἐκπορεύσεως τοῦ Ἁγίου Πνεύματος [Cuvântul I, Despre purcederea Sfântului Duh], Prolog, în Γρηγορίου του Παλαμά, Συγγράμματα, ed. P. Hrystou, vol. I, Tesalonic 1962, p. 23-24: „Deci şarpele acesta cel ce cu mintea se înţelege şi pentru aceasta mai vârtos blestemat,… prin latinii cei supuşi lui introduce cuvinte noi despre Dumnezeu”.

A se vedea în acest sens și articolul nostru recent „Ὁ Παπισμὸς κατὰ τὸν Ἅγιο Γρηγόριο Παλαμᾶ” [Papismul după Sfântul Grigorie Palama], în Theodromia 20 (1918) 5-14. Un gând asemănător despre șiretlicurile diavolului și despre ura pe care o are față de Hristos și față de Biserică este formulat și de Sfântul Grigorie Teologul, care spune că diavolul, când a văzut că prin prigoane și prin mucenici Biserica s-a întărit și mai mult, a găsit o altă modalitate de război. Văzând puternica oaste a creștinilor și neputând să să îi înfrunte pe toți și să îi îngenuncheze, s-a folosit de conducători, de episcopi, cărora le-a insuflat o ură nimicitoare împotriva Bisericii, și astfel, atunci când trădează căpeteniile, se predă întreaga oștire. V. Ποίημα ΙΓ´, Εἰς ἐπισκόπους [Către episcopi, poemul 13], stih. 43-58, ΕΠΕ 10, 222.

13 V. în Γεροντικόν, ἤτοι Ἀποφθέγματα Ἁγίων Πατέρων, Ed. Astir, Atena 1981, ed. a III-a, p. 2: „Zis-a avva Antonie: „Am văzut toate cursele vrăjmaşului întinse pe pământ şi suspinând am zis: «Oare cine poate să le treacă pe acestea?». Şi am auzit glas zicându-mi: «Smerenia!»”.

14 V. Protopresv. Theodoros Zisis, Διαθρησκειακὲς ΣυναντήσειςἌρνηση τοῦς Εὐαγγελίου καὶπροσβολὴ τῶν Ἁγίων Μαρτύρων [Întâlniri interreligioase. Negarea Evangheliei și ofensă la adresa Sfinților Mucenici], Tesalonic 2003, p. 15-25. IdemΤὰ ὅρια τῆς Ἐκκλησίας.Οἰκουμενισμὸς καὶ Παπισμός [Limitele Bisericii. Ecumenismul și Papismul], Tesalonic 2004, p. 234-254.

15 „Preaproslăvit ești, Hristoase, Dumnezeul nostru, Cela ce i-ai așezat pe Părinții noștri luminători pe pământ; și printr-înșii pe noi toți la adevărata credință ne-ai îndreptat, Mult-milostive, slavă Ție!”

16 V. Protopresv. Theodoros Zisis, „Κινδυνεύει τώρα σοβαρὰ ἡ Ὀρθοδοξία” [Ortodoxia e acum în mare pericol], Theodromia 9 (2007) 89-128.

17 V. I. Karmiris, op. cit., p. 920 [1000].

18 Mt.. 8, 23-27.

19 Această minune este sărbătorită de Biserică în ziua de 6 septembrie.

20 Ioan Gură de Aur,  Ὁμιλία πρὸ τῆς ἐξορίας [Omilie înainte de plecarea în exil] 1-2, PG 52, 427–429. „Πολλὰ τὰ κύματα καὶ χαλεπὸν τὸ κλυδώνιον· ἀλλ᾽ οὐ δεδοίκαμεν μὴ καταποντισθῶμεν ἐπὶ γὰρ τῆς πέτρας ἑστήκαμεν. Μαινέσθω ἡ θάλασσα, πέτραν διαλῦσαι οὐ δύναται· ἐγειρέσθω τὰ κύματα, τοῦ Ἰησοῦ τὸ πλοῖον καταποντίσαι οὐκ ἰσχύει…Χριστὸς μετ᾽ ἐμοῦ, καὶ τίνα φοφηθήσομαι; Κἂν κύματα κατ᾽ ἐμοῦ διεγείρηται, κἂν πελάγῃ, κἂν ἀρχόντων θυμοί· ἐμοὶ ταῦτα πάντα ἀράχνης εὐτελέστερα”.

21 Ibidem, 1, PG 52, 429. „Οὐδὲν Ἐκκλησίας δυνατώτερον, ἄνθρωπε. Λῦσον τὸν πόλεμον, ἵνα μὴ καταλύσῃ σου τὴν δύναμιν· μὴ εἴσαγε πόλεμον εἰς τὸν οὐρανόν. Ἄνθρωπον ἐὰν πολεμῆς, ἢ ἐνίκησας, ἢ ἐνικήθης. Ἐκκλησίαν δὲ ἐὰν πολεμῇς, νικῆσαὶ σε ἀμήχανον. Ὁ Θεὸς γάρ ἐστιν ὁ πάντων ἰσχυρότερος”.

Sursa: http://ortodoxinfo.ro/2018/08/16/protopresv-theodoros-zisis-doi-ani-dupa-kolymbari-care-este-situatia-bisericii/

 

Reclame

Autor: Preot Claudiu

pr_claudiubuza@yahoo.com

11 gânduri despre „Protopresv. Theodoros Zisis – Doi ani după Kolymbari. Care este situația Bisericii?”

  1. „Multe sunt valurile şi cumplită e furtuna! Dar nu mă tem! N-am să mă înec. Stau pe stâncă! Înfurie-se marea! Stânca n-o poate clinti. Ridică-se valurile! Corabia lui Iisus nu poate s-o scufunde! … Hristos este cu mine, de cine să mă tem? Pot să se ridice împotriva mea valurile mării, pot să se ridice oceane, poate să se ridice mânia împăraţilor! Toate acestea-s pentru mine mai şubrede ca pânza de păianjen”.
    Sfântul Ioan Gură de Aur

    Apreciat de 1 persoană

  2. „Nimic nu-i mai puternic decât Biserica, omule! Pune capăt războiului, ca să nu ţi se pună capăt puterii tale. Nu te lua la luptă cu cerul. Dacă te războieşti cu un om, sau învingi sau eşti învins. Dar dacă te lupţi cu Biserica, e cu neputinţă să birui. Căci Dumnezeu e mai puternic ca toţi”.
    Sfântul Ioan Gură de Aur

    Apreciat de 1 persoană

  3. ‘La trecerea a doi ani ‘si o luna, de la savarsirea sinodului ‘inselator, anticanonic,antisinodal si antiortodox’,de la Kolymbari,cuvantul luminat de Duhul Sfant,al bravului strajer al Ortodoxiei,al teologului de renume mondial, al carui nume , Protopresv.Theodoros Zisis, il pomenim cu dragoste,la fiecare Sf.Liturghie,rasuna in mintea si constiinta noastra,aflata in stare de trezvie si nu cufundata in somnul aducator de moarte duhovniceasca si de aspra condamnare, din partea Dumnezeului in Treime slavit.
    Interventia Sfintiei Sale la Conferinta de la Salonic,a fost ascultata si citita ulterior de Inalti Ierarhi,de cinul monahal si laic apartinand Patriarhiilor Ortodoxe si cum era de asteptat de pleroma ortodoxa ingradita de ereziile propovaduite cu ardoare de lingusitorii ‘fortelor întunecate, anticriste și antibisericești.’
    Puternicii vremelnici inscaunati in tronuri aurite prin Voia Domnului Slavei,au considerat ca n-au a se teme de nimic si de nimeni,cuvantul lor fiind nu-i asa, cuvant cu putere inaintea celor mici si nevolnici,uitand ca toti suntem praf si cenusa inaintea Atotputernicului,Domnul Cel Vechi de Zile!
    Vai ,vai….vai celor care asculta inca cuvantul lor eretic cu putere de a schimba ceea ce nu poate fi schimbat,de a nesocoti porunci si canoane care nu pot fi nesocotite,de a caterisi ,ei fiind deja cei ‘caterisiti’ de Hristos!
    Inaltii Ierarhi,”episcopii cei rai’, sunt cei care„cinstesc legile oportunităţilor, nu pe cele ale lui Dumnezeu … lei cu cei mici, câini cu cei puternici”(„Καιρῶν νόμους, οὐ τοὺς Θεοῦ σέβοντες… μικροῖς λέοντες, τοῖς κρατοῦσι δὲ κύνες”)1
    Voi Preoti ai Imparatului Hristos,cei care pomeniti in continuare pe cei care au tradat Sfanta Ortodoxie si voi cei care pornind la drum cu ganduri bune,ati dezertat de la indatorirea sfanta pe care o aveati si ca niste ‘trestii,care se pleaca incotro bate vantul’,ati alunecat in schisma,sunteti de acum pe aceeasi treapta, caci v-ati dat mana umilind , jignind ,insultand,calomniind si prigonind cu rele cuvinte pe cei care s-au straduit amarnic sa va arate ‘caile strambe si pervertite’ pe care mergeti orbecaind ,tragand in prapastii pe cei naivi,care v-au acordat increderea lor.
    Ati instaurat teama,refuzand orice dialog teologic si ati alungat din Biserica,pe cei care au indraznit sa ridice glasul si sa va opuna rezistenta,instaurand o dictatura nemaivazuta ,prin oprimare si manipulare.De unii ca voi s-a temut Sf.Grigorie Teologul.
    Nu exista rusine,pentru ca nu exista smerenia pe care o propovaduiti,ca sa puteti conduce, dominand tiranic,peste capetele plecate,a celor a caror glasuri au fost suprimate.
    Din acest punct,daca consideram ca toti episcopii sunt rai,cadem in inselarea grozava,de care s-au temut Sfintii Capadocieni,Sfantul Grigorie Teologul si cei care au dreptul sa teologhiseasca, de-a lungul timpului,nicidecum mirenii care dincolo de ingradirea de erezie nu se cuvine sa strige,sa arunce cu pietre si noroi,fara rusine, in totii Preotii si celelalte madulare ale Bisericii.
    Ofensand pe aproapele si admonestandu-l ca un aspru judecator,etichetandu-l „ecumenist”sau „eretic”,suprimi porunca iubirii si te condamni singur la ispita grozava din partea vrajmasului neamului omenesc.
    Am fost cu cinste reprezentati de Protopresv.Theodoros Zisis,la aceasta sfanta intrunire,iar cuvantul sau,plin de dragoste pentru noi, dar si pentru aproapele cazut,a ajuns la picioarele tronului dumnezeesc.
    Sa ramanem tari ca stancile in furtuna,in acest mic ‘ostrov al Ortodoxiei’,plecati in ascultare fata de „Gura lui Hristos”,Parintele nostru Duhovnic,slavind pe Domnul,si pe Prea Sfanta Nascatoare de Dumnezeu,„Theotokos”(Sfântul Grigorie de Nazianz are meritul că mai înainte de Sinodul de la Efes (431),a arătat că numele de „Theotokos” este cel firesc şi consacrat pentru Fecioara Maria. Sfântul Grigorie a mers aici pe linia unui maximalism doctrinar: cine nu primeşte acest nume este în afara lui Dumnezeu-Cuvantarea 29, 4, P.G., 36, 79 A.)

    Apreciază

  4. „*Cei ce țin de Biserica lui Hristos sălășluiesc în adevăr; dacă oamenii nu trăiesc în adevăr, atunci nu țin de Biserica lui Hristos.Și cu mult mai vârtos dacă aceștia spun minciuni despre ei înșiși, numindu-se și fiind numiți păstori și arhipăstori; căci ne-am învățat că creștinismul nu se arată prin înfățișarea din afară, ci prin adevărul și acrivia credinței. Dacă sunt credincioși tradiției și lucrează în armonie cu întreaga Biserică, atunci se sălășluiesc în adevăr. Dar dacă leapădă Ortodoxia, atunci pierd nu numai autoritatea lor religioasă, ci însăși calitatea de creștini, iar anatemele lor nu au nicio valoare” ..”( Sf.Grigorie Palama)

    Daca nu esti in adevar,nu esti in iubire si cazi in inselarea subtila a viclenului vrajmas,care soptind neancetat la urechea Arhipastorilor,Pastorilor, si teologilor ortodocsi,ii indeamna spre cugetari eretice,pentru a se bucura de desarta slava omeneasca oferita lor de cei mai mici in treapta de slujire,cat si de cei multi, neputinciosi si caldicei in credinta,autosuficientii supusi, care nu vad stralucirea luminii taborice dumneezeiesti.
    Credinciosia fata de Hristos Domnul iese la iveala in momentele de prigoana ale Bisericii.
    Credinta vie in Dumnezeu si iubirea desavarsita pentru El,il transforma pe omul obisnuit in Mucenicul lui Hristos,vasul ales al Domnului Slavei,precum Sfintii Martiri Brancoveni,Sfintii Martiri,Mucenici, Marturisitori din temnitele comuniste si inchisori, care s-au adus pe sine insusi ardere de tot duhovniceasca .
    Nadejdea in Mila si dragostea netarmurita a Domnului,rasplata vietii vesnice in raiul divin,in nesfarsita Sa Imparatie,a sprijinit in sfinti credinciosia si neobisnuitul lor curaj si darzenie.
    Mult ti s-a dat,mult ti se va cere!
    Fidelitatea marturisitoare,semn al dragostei fata de Dumnezeu fata in fata cu fatarnicia si falsitatea sufleteasca,acel „cutit uns cu miere”,necredinciosia care apare treptat in tainita sufletului,urmare a poftelor nesabuite,a intereselor ascunse si a orgoliilor personale.Ea conduce catre apostazie si tradarea Mantuitorului Hristos.
    „**O pildă a celei mai cumplite, mai pierzătoare făţărnicii, a făţărniciei de treaptă diavolească, e sărutarea trădătoare dată Domnului Iisus Hristos de către Iuda în Grădina Ghetsimani. … Ce poate fi mai cumplit decât această făţărnicie? Sărutul Iudei a devenit simbolul trădării, făţărniciei, al celei mai mari josnicii şi nemernicii omeneşti.”
    Cat de des am intalnit-o,in timpul comunismului feroce,de sorginte sionisto-masonica si mai ales acum, in timpurile din urma ,ea devenind modalitatea prin care Hristos si turma Sa,data spre pastorire Arhipastorilor si Pastorilor,deveniti peste noapte, lupi imbracati in piei de oaie, au fost tradati de catre mai marii Bisericii,la pseudo-sinodul din Creta.

    „**Ei sunt din cale-afară de şireţi: linguşesc subţire auzul, fac pe sfinţii, robesc oamenii printr-o amăgitoare dragoste şi atenţie, îi atrag în cursele lor…..
    Cum puteţi voi să credeţi, când primiţi slavă unii de la alţii?” (Ioan 5, 44). ..Domnul a spus că cel ce caută slava de la oameni nu poate să creadă în Dumnezeu, fiindcă în locul Marelui Dumnezeu, Căruia trebuie să-I slujim, el şi-a făcut un idol ‒ slava omenească, şi acestui idol se închină şi îi slujeşte. Ce poate fi mai cumplit? ”
    Durerea sfasietoare a Sf.Luca al Crimeei este impartasita de Arhiepiscopul Averchie si ea este durerea noastra,a tuturor :
    ”***Şi cine va lupta în aceste vremuri cumplite de pe urmă pentru biata ORTODOXIE PĂTIMITOARE ?”
    Viaţa creştină devine acum mai grea ca niciodată, căci cursele din calea mântuirii omului s-au înmulţit foarte şi s-au perfecţionat extrem de mult. Truda de a fi păstor devine de multe ori mai grea şi mai plină de răspundere … Chiar înaintea ochilor noştri încep să se împlinească cuvintele prooroceşti ale Episcopului Teofan Zăvorâtul despre vremurile din urmă:” Atunci, deşi numele creştinilor va fi auzit pretutindeni şi bisericile şi slujbele bisericeşti vor fi văzute peste tot, toate acestea vor fi doar o înfăţişare exterioară, în timp ce înăuntru va fi adevărată apostazie”. Din aceasta se naşte pentru păstorul modern, pe lângă exemplul întotdeauna primordial şi esenţial al unei vieţi personale duhovniceşti şi morale înalte, sarcina deosebit de importantă şi plină de responsabilitate de a-i învăţa pe credincioşi să recunoască adevărata Biserică în mijlocul mulţimii de false Biserici şi, prin cuvintele lui pline de putere şi înţelepciune duhovnicească, de a-i ţine în sânul ei, în timp ce-i atrage pe cei ce sunt în greşeală”
    Atunci ca si acum s-a facut cernerea,iar acest proces dureros va dura pana la sfarsitul veacurilor.

    Suferinta noastra,din dragoste pentru aproapele,mai are o fateta,cea reprezentata de acei pastori,care desi au intrerupt pomenirea Episcopului,continua actiunea de invrajbire in numele acriviei credintei,decretand sus si tare ,ca intreaga lume ortodoxa s-a impartit dupa talharescul sinod din Creta, in ortodocsi(ei si turmele lor,la care se adauga nedreptatitul Arhiepiscop Artemie si turma sa) si eretici(ecumenisti,apostati)

    Ei si-au format in timp o turma de credinciosi pe care au reusit sa-i manipuleze,exploatand lipsa lor de educaţie şi neputinţa minţii ,oameni neştiutori, neîntăriţi în adevăr,calomniind,cu vorbe grele pe toti cei care s-au delimitat de actiunile si sinaxele lor,de anatemele aruncate fara sfiala si smerenie,de propovaduirea unor invataturi noi privind relatia intre ei si BOR,considerata eretica(cum sustii ca ai ramas in cadrul BOR ,cand te-ai delimitat clar de aceasta si numai esti in comuniune cu nimeni din ea?), relatia duhovnic-fiu duhovnicesc,incurajand turma, sa critice Preotii, Parintii Duhovnici,atunci cand sunt incredintati (dupa parerea si ‘cunostintele lor teologice’)ca acestia gresesc canonic,sadind in biata turma, pacatul inrobitor al mandriei si parerii de sine.Iata cu ce seamana aceasta:

    Noi nu ne-am temut niciodată și nu ne vom teme să ne criticăm deschis pe noi și greșelile noastre în fața întregului partid. Forța bolșevismului rezidă propriu-zis tocmai în faptul că nu se teme de critică și că din critica lipsurilor sale își trage energia necesară mersului continuu înainte.
    STALIN, O. X 350

    Nu consider ca intotdeauna opinia mirenilor , este o măsurătoare vrednică de încredere vizavi de cât de periculoasă poate fi eroarea.De ce trebuie să criticăm tot timpul, oamenii cu care nu suntem de acord?
    Cei care in toata aceasta perioada ,n-au facut altceva decat sa critice,au ajuns sa se simta bine într-o situaţie conflictuală. Ei se mândresc în a găsi greşeli, în a-i critică pe alţii. De fapt, cu cât critică mai mulţi, cu atât sunt mai fericiţi.Nici o persoana, sănătoasa din punct de vedere psihic, nu poate găsi plăcere în lupta necontenita pentru temeiuri fara acoperire ,in cearta si galceava,care alunga pacea,linistea si Duhul Sfant de la rostirea primelor silabe.

    Acesti Pastori îşi clădesc învăţătura fiind pătrunşi de patima cea mai grea, de cel mai greu păcat: de păcatul satanic al trufiei,spune Sf.Luca al Crimeei.Ei îndrăznesc cu obrăznicie să critice Inalti Ierarhi,vasele alese ale lui Dumnezeu,Preoti si teologi ortodocsi de renume mondial, al caror nume este respectat si cinstit de intreaga Ortodoxie,pleroma ortodoxa,care isi urmeaza Parintele Duhovnic,al carui nume este inscris pe lista neagra,a acestora.
    Credinciosii care ii urmeaza,pe acesti Pastori, supun unei nimicitoare critici, cu prostie şi ignoranţă, pe toti Preotii BOR,care au intrerupt pomenirea, respingând tot ceea ce le contrazice părerile preconcepute si alimentate de Pastorul conducator in ale acriviei credintei, care ii dirijeaza in aceasta actiune,aducatoare de moarte duhovniceasca.
    Acesta ,desi a primit cununa,fiind ‘caterisit’,fara temei,propovaduieste acum,tot ceea ce ii gâdilă iubirea de sine şi trufia ,incercand sa demonstreze tuturor ca este un conducator respectat al crestinilor ortodocsi ai BOR, din tara si mai ales din diaspora,un vajnic strajer ,care vegheaza la respectarea adevarurilor credintei ortodoxe,clatinand capul din corabia mantuirii(asa cum il socotesc adulatorii),acolo unde se afla alaturi de cei pe care i-a salvat,din ghearele ereticilor,(ecumenisti sau care au incetat pomenirea),catre cei care nu se pot urca in ea,fiind in fapt, niste”eretici”,aflati sub indoctrinarea singurului teolog al miscarii antiecumeniste,domnul Mihai Silviu Chirila,la randul sau, socotit ‘eretic’.

    Iata cum defineste vrednicul de pomenire Parintele Cleopa,”această patimă a iubirii de sine, apoi şi ce fiice izvorăsc din ea, rostind din memorie sute de păcate mari şi mici: „Mila de sine, cruţarea de sine, îndreptăţirea de sine, mulţumirea de sine, trâmbiţarea de sine, lauda de sine, plăcerea de sine, părerea de sine, închipuirea de sine, simţirea de sine, îngâmfarea de sine, cinstea de sine, încrederea în sine, rezemarea pe sine, bizuirea pe sine, înălţarea de sine, cutezanţa de sine şi nesimţirea, care-i moartea minţii şi omorârea sufletului mai înainte de moartea trupului, şi altele”.

    Acesti frati ai nostri intru Hristos,’singurii ortodocsi ai vremurilor din urma’,nu reusesc sa vada ca singurul lucru realizat cu certitudine in acesti doi ani si o luna de la savarsirea asa zisului sinod din Creta,a fost si este să se înşele pe ei însuşi şi să fie batjocoriti de demonii mamonei, aducandu-si grabnică pieire,izolati si nerecunoscuti de Inaltii Ierarhi si Sfintitii Parinti ai Ortodoxiei,in fata carora se pleaca pleroma ortodoxa de pretutindeni ,lipsiti fiind prin voie proprie, de dragostea cea izbavitoare si mantuitoare a Domnului Hristos.
    Atat de mult s-au straduit sa convinga pleroma ratacita si eretica,care a rezistat cu eroism la smintitoarele lor indemnuri,incat au omis sa ne arate ca au reusit sa atinga „lepădarea de sine din care izvorăsc alte virtuţi care se împotrivesc şi omoară iubirea de sine, ca de pildă: tăgăduirea de sine, însingurarea de sine, cunoştinţa de sine, desăvârşita neîncredere în sine, împotrivirea de sine, ura de sine şi la urmă dragostea şi înfrânarea”.

    In numele dragostei pentru Atotmilostivul Domn Iisus Hristos si zidirea Sa,trebuie sa continuam sa rabdam toate in pace,bucurie si smerenie,atata cata am agonisit, indreptand ochii inimii in sus,in stare de trezvie duhovniceasca, luptand necontenit pentru atingerea idealului propus , MANTUIREA SI INDUMNEZEIREA,in timpul ramas cat ne mai ingaduie Domnul Atotmilostiv pe acest pamant .AMIN
    SLAVA LUI DUMNEZEU PENTRU TOATE!

    *Sf. Grigorie Palama-Respingerea Tomului lui Kalekas și în Respingerea epistolei lui Ignatie al Antiohiei (1345)
    **Sfântul Luca al Crimeei, La porțile Postului Mare, Editura Biserica Ortodoxă, Bucureşti, 2004, p. 43,p.44,p. 55-57.
    ***Arhiepiscopul Averchie-Drepţii strălucesc ca stelele, p. 54-55.

    Apreciază

  5. LAUDĂ

    NICHIFOR CRAINIC
    (n. 22 decembrie 1889, în localitatea Bulbucata, județul Vlasca-a.20/21 august 1972 Bucuresti)
    „*Pe toate câmpurile de luptă, Ortodoxia ne-a însoţit ca un tainic acoperământ al Maicii Domnului… suntem prin credinţa noastră ortodoxă, moştenitorii Bizanţului, care a fost faţa răsăriteană a aceluiaşi imperiu roman.”

    Tu, cel ce te ascunzi în eterna-ți amiază
    Și lumea o spânzuri în haos de-o rază,
    Metanie ție, Părinte.
    Izvod nevăzut al văzutelor linii,
    Mă scalzi și pe mine în unda luminii
    Un mugur de carne fierbinte.

    Sunt duh învălit în năluca de humă,
    Sunt om odrăslit dintr-un tată și-o mumă,
    Dar sunt nerăspunsa-ntrebare.
    Ce glas destoinic să-mi spună-ncotro e
    Oceanul de somn ce icnind fără voie
    M-a-mpins și pe mine-n mișcare?

    Nici maica nu știe ce tainică normă
    Îmi dete din carnea-i vremelnică formă,
    Neant înflorit în minune.
    Căci toate izvoadele umbrelor noastre
    Roiesc mai presus de arhangheli și astre
    Din veșnica ta-nțelepciune.

    În ceruri, Părinte, sunt abur în aburi
    Și-asemeni cu apa ce-ngheață pe jgheaburi
    Prind coajă de carne din spațiu.
    Tu cugeți, se naște; voiești și durează;
    Respiri și-nflorește; iubești și vibrează
    De-adancul luminii nesatiu.

    De tine mi-e foame, de tine mi-e sete,
    Fac dară de umbră acestei planete
    Cu spumă de soare pe creste;
    Și-n saltul credinței gustând veșnicia,
    Din pulberea lumii îmi strig bucuria
    Că sunt intru Cel care este!

    Puzderii de stele ascunse-n amiază,
    Făpturile-n tine de-a pururi durează
    Și-n spațiu vremelnic colindă.
    A fi, bucurie eternă și sfântă!
    O vrajă a toată lumina răsfrântă
    De-a gloriei tale oglindă.

    RUGACIUNEA DIN AMURG

    NICHIFOR CRAINIC
    „**Hristos e actualitatea veşnică a Bisericii, iar un vicar, adică un locţiitor, ar însemna absenţa sau concediul lui Hristos din ea. O asemenea erezie şi o asemenea trufie nu-şi au locul în concepţia noastră ortodoxă, unde membrii aceleiaşi trepte ierarhice sunt egali prin sarcina harică, iar nu prin drept de moştenire istorică sau de stăpânire asupra lumii….Teologie însemnează identificare cu Iisus Hristos, încât atunci când vei grăi despre viaţa în Dumnezeu, omului să i se pară că Însuşi Iisus Hristos e Cel Care vorbeşte prin gura ta.”

    Mã rog si pentru viii si pentru mortii mei.
    Tot una-mi sunt acuma partasii si dusmanii,
    Cu ei deopotriva mi-am sfaramat eu anii,
    Si dragostea si vrajba le-am impartit cu ei.

    Pe morti în rugaciunea de seara mi-i culeg.
    Acestia sunt, Doamne, iar eu printre morminte.
    Au fost în ei avanturi si-au fost si pogoraminte.
    Putin în fiecare, în toti am fost intreg.

    De viforele vietii ei sunt acum deserti,
    Dar dragostea, dar vrajba, din toate ce ramane?
    Zdrobita rugaciune la mila ta, Stapane,
    Sunt si eu printre mortii rugandu-mã sã-i ierti.

    Si adunandu-mi viii, la mila ta recurg,
    Când crugul alb al zilei pamantul incununa:
    Tu da-le, Doamne, da-le cu toata mana buna
    Tarzia-ntelepciune din tristul meu amurg.

    MILOGUL

    NICHIFOR CRAINIC
    ***”Socotindu-mi viața trăită, am certitudinea că mâna nevăzută a Celui de Sus ne poartă de la marginea de jos la marginea cealaltă a existenței, de la umilință la faimă și de la faimă la umilință, ca să se încredințeze în ce măsură îi semănăm sau nu, – fiindcă ne-a zidit după chipul său pentru bucuria de a-i fi asemenea”.
    „Ceea ce Crainic a întreprins timp de douăzeci şi cinci de ani pentru renaşterea spiritului ortodox, rămâne fără pereche în analele vieţii noastre literare… este aici şi o operă de gânditor ortodox… punctul de mânecare al gândirii lui Crainic este credinţa într-o «revelaţie divină» făcută omului prin literatura testamentară, dar şi prin acele organe ale revelaţiei care sunt sfinţii Părinţi acceptaţi ca atare de ecumenicitatea ortodoxă… Crainic îşi ia locul de membru activ al Academiei Române, dar el nu vine singur între noi. Cu el alături intră în Academia Română şi Dionisie Areopagitul, Maxim Confesorul şi Ioan Damaschin, gânditorii falnici ai creştinătăţii răsăritene, sosiţi din ţara lui Lerui-Ler”.-Lucian Blaga

    Cerşea la colţ un slăbănog
    în zdrenţe, slut şi fără dinţi
    neguţătorul de arginţi
    gândi, zãrindu-l pe milog:
    Eu nu dau mila mea obol
    acestui trântor de prisos
    şi-ntoarse rânjetu-i câinos
    rãmasului cu mâna-n gol.
    Trecu maestrul glorios
    al farmecului triumfal
    cu spiritul în ideal
    şi-a zis vãzând pe zdrenţuros:
    E-atât de slut şi mã-nspãimânt
    eu, magul purei frumuseţi!
    şi-ntoarse recele dispreţ
    rãmasului cu mâna-n vânt.
    Trecu predicatorul sfânt
    grãbindu-se cãtre amvon
    vijelios ca un ciclon
    sã se dezlãnţuie-n cuvânt,
    s-aprindã mila din altar
    de soarta celui slãbãnog,
    dar ocoli pe-acest milog
    cu mâna-ntinsã în zadar.
    Târziu când noaptea cobora,
    sosi o umbrã ca-n icoane,
    pe mâini cu semne de piroane
    şi-o inimã ce sângera.
    Pe chipul ars de chin şi vai
    oftând îl sãrutã fierbinte
    cu veşnicie în cuvinte
    tu azi vei fi cu Mine-n Rai!

    Dumnezeu să-l odihneasca în Împărăţia Sa, alături de toţi Drepţii Neamului Românesc!AMIN

    *Nichifor CRAINIC, Ortodoxia română ca funcțiune europeană, în revista Gândirea, ian. 1944, p. 2
    **Nichifor CRAINIC,Iisus in tara mea
    ***Acad. Nichifor CRAINIC, în discursul de recepție de la Academia Română, Elogiul lui Octavian Goga, rostit în 22 mai 1940 în ședință solemnă

    Apreciază

    1. Teologia patristică, cântarea bisericească și poezia religioasă fac parte din ,,patrimoniul” duhovnicesc al inimii dvs pe care le împărtășiți cu seninătate cititorilor noștri. Mulțumim pentru frumoasele comentarii ce însuflețesc paginile blogului!

      Apreciază

  6. Dimitrie Iov(n. 9/22 martie 1888, în comuna Uriceni-Flămânzi, jud. Botoşani-a. 20 august 1959-lagărul de exterminare Gherla, vestit în lumea întreagă prin distrugerea cu cruzime a conştiinţei şi personalităţii umane. Dupa 3 ani de suferinte inimaginabile morale si fizice,pleaca la Domnul,fiind inmormantat in asa zisul Cimitir fara cruci
    Ilustrul scriitor, ziarist şi cărturar,patriot de seama,a fost de două ori prefect de Soroca (1921 şi 1926), inspector general al artelor din Basarabia (1920), deputat(1926) şi senator (1931) de Soroca,în 1943, detine funcţia de director al Teatrului Naţional din Iasi.
    Participa la bataliile Primului Razboi Mondial.Poet si prozator,director de ziare si redactor .
    După înăbuşirea de către sovietici a revoltei maghiarilor din octombrie 1956, securiştii din România devin superiori partidului, care nu mai poate conduce masele populare prin mijloacele politico-ideologice anterioare. Se instalează o cenzură foarte aspră, sînt introduse măsuri drastice pentru aşa-zisa „înalta trădare”. Pe 10 noiembrie 1956, D. Iov împreună cu alţi camarazi, care participau la o şedinţă ordinară a „cafenelei literare” conspirative din locuinţa doamnei doctor Virginia Munteanu, sînt arestaţi. Un participant la aceste şedinţe, scriitorul C.D. Zeletin, care în acea zi tragică a lipsit fiindcă avea febră şi a scăpat de urgie, îşi aduce aminte – după mulţi ani – cu înfrigurare de acele clipe: „Un denunţător, un sicofant, o iudă a dirijat în toiul nopţii securitatea spre sălaşul artiştilor de pe strada Eminescu, nu departe de căsuţa marelui eminescolog Perpessicius, ce avea să treacă şi el, nu peste multă vreme, printr-o tragedie similară. Cuibul visător era supravegheat. Într-o teroare de nedescris au fost arestaţi Dimitrie Iov, Doamna Doctor [Virginia Munteanu], Iosif Dumitrescu Pietrarie şi studenţii Dumitru Stanciu, Ion Vîrlan, Constantin Chiriac şi Ovidiu Pamfil Ionescu. N-a scăpat nici Virgil Carianopol: a fost ridicat, concomitent de acasă. Au scos pînă şi scîndura duşumelelor, au înjunghiat pernele. Cărţile de poezie închinate Basarabiei au devenit pe dată delict, după cum delict a devenit şi manuscrisul, ascuns în beci într-un bidon, al lui Ovidiu [Pamfil Ionescu], avînd eroină o pisică autohtonă tînjind după Occidentul liber…” [p. 153].
    În 2009, strada principală care străbate oraşul Flămînzi, pe o distanţă de cinci kilometri, capătă denumirea celui care a dus faima urbei în lume. Tot în acest an, Consiliul orăşenesc din Flămînzi îi acordă post-mortem lui Dimitrie Iov, titlul de Cetăţean de Onoare. În 2010, în cadrul ediţiei a doua a Zilelor oraşului Flămînzi a fost organizat simpozionul Dimitrie Iov – jertfă pe altarul unităţii naţionale. De asemenea, în holul Primăriei Flămînzi, a fost dezvelit bustul scriitorului, realizat de sculptorul botoşănean Marcel Mănăstireanu.

    DIMITRIE IOV
    COVOR BASARABEAN
    (ciclul „Lacrimi pentru Basarabia”)

    Ce mâni trudite de ţărancă
    Ţi-au înflorit urzeala trandafirii
    Şi te-au ţesut, ca să te calce mirii
    Cum o strigau? Marie? Ancă?

    Pe câmpul tău bogat, cum e un lan
    Privirea mea citeşte ca-n scrisoare,
    Gândindu-mă la biata ţesătoare,
    Frumosule covor basarabean.

    Eu parcă văd o frunte cum asudă
    Şi-obrajii aburiţi, ca nişte pâni!
    Aş vrea ca să sărut acele mâni
    Ce te-au ’nflorit cu dragoste şi trudă.

    Au plâns deasupra ta tristeţi de moină
    Şi inima şi-a destrămat-o ’n fire;
    Chenarul drag ţi l-a ţesut din doină
    Şi florile din cântec de iubire.

    În clitul, sub icoane, ce-adun anii
    Din truda degetelor de mărgean?
    Căci zestre-ai fost şi te-au furat duşmanii
    Frumosule covor basarabean.

    VOROAVA

    Cu crucea şi cu paloşul în mână
    Cel care-n veacuri a răzbit streinul
    Vă-ntreb Io Ştefan Voevod ot Putna:
    Hatmanii mei, au unde ni-i Hotinul?

    Io care-n patruzăci şi şăpte lupte
    Am pus cu voi acestei ţări temeiul,
    Vă-ntreb Io Ştefan Voevod ot Putna:
    Mazâlii mei, au unde ni-i Orheiul?

    Curs-a sângele în râuri până când
    Am întărit hotarele, ca roca,
    Vă-ntreb Io Ştefan Voevod ot Putna:
    Răzeşii mei, au unde ni-i Soroca?

    Prin vitejie am rămas Cel Mare
    Aşa cum scrie-n Letopiseţ slova.
    Vă-ntreb Io Ştefan Voevod ot Putna:
    Urmaşii mei, au unde ni-i Moldova?

    Urmaşii mei!… De nu sunteţi voi vrednici,
    Voiu deştepta pe Tăutu, pe Duma,
    Pe Boldur, pe Mohilă, pe Ţuţora,
    Pe toţi acei ce-avură-n leaturi rost

    Şi spre ruşinea voastr-a tuturora,
    Voiu întregi cu ei Moldova cum a fost…
    21 august 1940 la Buşteni

    Atotmilostivul Domn Iisus Hristos,sa-l odihneasca cu Dreptii Sai!AMIN

    Apreciază

  7. Sa fie in veci blagoslovit cuvantul Sfintiei Voastre,Parinte Duhovnic!

    „Hristos a iubit Biserica şi S-a dat pe Sine pentru ea, ca s-o sfinţească…, şi ca s-o înfăţişeze Sieşi, Biserică slăvită, neavând pată sau zbârcitură…, ci ca să fie sfântă şi fără de prihană”
    (Efeseni 5, 25-27).

    As dori sa semnalez importanta pe care o acorda Mitropolitul Ieremia al Gortinei,BISERICII,indemnandu-ne sa retinem ca BISERICA ORTODOXA”*păstrează şi învaţă dreapta credinţă în Dumnezeu. În al doilea rând: Biserica Ortodoxă Îl slăveşte pe Dumnezeu cu închinare dreaptă [adorare corectă]. Şi tocmai din aceste două motive, pentru că Biserica noastră are credinţă dreaptă şi închinare dreaptă, de aceea se şi numeşte ORTODOXĂ. Şi în al treilea rând, despre Biserica noastră Ortodoxă credem că este UNICA Biserică de pe pământ.”
    Romano-catolicii,sunt schismatici şi eretici şi nu putem să numim schisma şi erezia „Biserică”.Protestantii la randul lor sunt eretici,caci”aşa cum a spus un teolog rus – Alexie Homiakov (1846), toţi protestanţii sunt papistaşi în ascuns! ”
    Ei s-au taiat din Biserica. „Despre ei trebuie să folosim verbul ,,κοπηκαν”, au fost tăiaţi de Biserica noastră. Pentru că, dacă spunem doar ,,au plecat din” ori ,,s-au despărţit de” Biserică şi, mai mult, îi vom numi şi pe ei cu cuvântul ,,Biserică” [aşa cum spun mulţi: ,,biserica romano-catolică”], atunci s-ar crede că chiar şi ereticii constituie într-adevăr o Biserică…..Adică, după această părere, Biserica lui Hristos cea UNA s-a divizat în multe Biserici distincte. Este o mare erezie aceasta, creştinii mei, dacă spunem aşa ceva. Asta ar aduce ,,teoria ramurilor”, despre care vorbesc protestanţii; că adică, toţi aceia care cred la modul general în Hristos, constituie ramuri ale aceluiaşi copac, ale Bisericii celei UNA a lui Hristos.
    Ca să nu cădem în această mare înşelare şi erezie, trebuie să cunoaştem şi să mărturisim ceea ce e de căpetenie, adevăr pe care vi l-am spus şi vi-l repet: Adevărata Biserică a lui Hristos este UNA, după cum şi adevărul este unul singur, iar minciunile sunt multe.
    Această Biserică UNA este Biserica noastră Ortodoxă. Toţi câţi au fost tăiaţi din acest Dumnezeiesc Copac, pe care l-a sădit Hristos pe pământ şi l-a adăpat cu sângele Său, aceştia, zic, care s-au tăiat din Copacul acesta al Bisericii, s-au uscat, nu mai sunt membri ai Bisericii. Nu acceptăm aşadar, fraţii mei creştini, expresia de ,,Biserică divizată”. O considerăm greşită şi eretică, deoarece atacă şi huleşte Biserica noastră Ortodoxă, pe care o considerăm întreagă, desăvârşită şi nu „ciuntită”, ca să-i spunem „divizată”.

    Este adevarat deasemeni ca crestinii ortodocsi sunt datori sa nu ingaduie blestematei super-erezii ecumeniste sa pangareasca Ortodoxia.Atât timp cât romano-catolicii nu vor renunţa la invataturile si dogmele lor greşite, clerul şi mirenii ortodocşi nu au dreptul să intre în intercomuniune cu ei. Altfel ei vor greşi împotriva curăţiei credinţei şi canoanelor ortodoxe, ceea ce este totuna cu lepădarea lor lăuntrică de Ortodoxie.

    Din rândul teologilor greci, un mare adversar al ecumenismului,din secolul trecut, este Constantin Murathydis, profesor la Facultatea de Teologie a Universităţii din Atena, care, într-o conferinţă publică ţinută la 21 octombrie 1970, a caracterizat ecumenismul ca demonism, iar într-un discurs televizat rostit la 15 mai 1972 a subliniat trei mari pericole la care ecumenismul expune Ortodoxia: a) înăbuşirea sentimentului ortodox; b) destrămarea unităţii religioase a poporului grec; c) influenţa păgubitoare a C.E.B., dirijat de pan-erezia protestantă.Cea mai însemnată lucrare teologică antiecumenista din secolul XX, este cea a teologului grec A. D. Delibasis, „Erezia ecumenismului” (Atena, 1972, 304 p.), având subtitlul „Mântuirea întru Hristos, ereziile şi pan-erezia ecumenismului” şi epigraful „Decăderea cea din urmă este decăderea sufletului”.

    Raportând la erezie acest epigraf, preluat de la Sfântul Grigorie de Nyssa, autorul remarcă: „Adoptarea unei erezii este într-adevăr decăderea cea din urmă a sufletului”. Super-erezia ecumenismului este cel mai mare rău de pe pământ, căci luptă împotriva celui mai mare bun, care este credinţa creştină ortodoxă. Luptând cu credinţa ortodoxă, ecumenismul luptă împotriva Adevărului inspirat de Dumnezeu, care este Însuşi Domnul nostru Iisus Hristos. Ecumenismul luptă împotriva lui Hristos şi împotriva lui Dumnezeu … Luptând împotriva lui Dumnezeu ecumenismul atacă şi Biserica Ortodoxă care este trupul lui Hristos (I Corinteni 12, 27) şi vistieria adevărului şi al harului dumnezeiesc. Ecumenismul reprezintă cea mai mare erezie anticreştină, antiumană şi inumană a tuturor veacurilor”.

    Cum poti tu,ca preot ortodox al lui HRISTOS ,care te-ai ingradit de toate ereziile propovaduite de sinodalii BOR,semnatari ai documentelor pseudo-sinodului din Creta,sa umilesti madularele Bisericii lui Hristos,preoti ,teologi,mireni,care s-au ingradit si ei de aceste hule blasfemiatoare,numinandu-i „eretici”,”ecumenisti”(stiut fiind ca ecumenismul este inspirat de către francmasoneria anticreştină şi pregăteşte calea lui antihrist)pe toti de-a valma,inainte de pronuntarea unui sinod panortodox?
    Toti am devenit ecumenisti francmasonici,dupa conceptia dvs.si a altor prieteni,si sfatuitori de taina?
    In virtutea caror premize ,va permiteti sa intinati Marturisirea noastra de credinta,batandu-va joc de sufletele noastre,punandu-ne pe aceeasi treapta cu ereticii recunoscuti,apartinand tuturor denominatiunilor crestine,anatematizati de sinoadele ecumenice,pe noi ,cei tradati de dvs.,cu sarutul fatarnic si josnic al lui Iuda?
    Mai grav este ca ati inoculat in cei care va urmeaza orbeste,Parinte, Preot al lui Hristos,sentimente potrivnice vietuirii unui adevarat crestin ortodox,turmei manipulate ,indoctrinate cu fina si vicleana subtilitate,caci ati reusit prin discursuri abile,sa-i faceti sa creada ca va pot „corecta”si „trage de maneca”,atunci cand gresiti,aducand ,desigur argumente teologice valabile.

    Aceeasi conduita ofensatoare si nedemna de un slujitor al Domnului in Treime slavit, ati incurajat-o ca o cale demna de urmat, fata de alti inalti Ierarhi,Preoti si teologi de renume din lumea ortodoxa ,care va ignora pe dvs.si pe cei din acelasi aluat,la nivelul carora nu veti ajunge in veac.
    Toate cele mentionate le consider abateri grave de tip protestanto-luteran.
    Nu suntem egali Parinte, noi nevrednicii mireni cu Parintii Duhovnici,slujitori ai altarelor,care au primit prin darul şi mila Domnului,din mana Celui Vechi de Zile,hirotonirea,a cincea Sfântă Taină a Bisericii,irepetabila,care confera celui ales ,Harul lui Dumnezeu ,care dă puterea de a propovădui cuvântul lui Dumnezeu(Puterea învăţătorească), de a săvârşi Sfintele Taine şi slujbele bisericeşti(Puterea sfinţitoare), şi de a conduce pe cei credincioşi la mântuire(Puterea de conducere duhovnicească).
    Hulindu-ne, impreuna cu cei devotati,dumneavoastra,dar nu Mantuitorului Hristos,dovediti de multa vreme ca nu ne iubiti,caci ne considerati „eretici”,”ecumenisti apostati”.Incalcati astfel toate poruncile Mantuitorului Hristos,va lipsiti de Harul Celui Prea Inalt,inmultindu-va zilnic osanda si impingand pe sarmanii adulatori,in prapastia decaderii sufletesti si a pierderii mantuirii.
    Sfântul Petru Damaschin zice: „De va lăsa omul voile şi cugetele sale şi va face voia şi cugetul lui Dumnezeu, pentru acela în toată lumea nu se va găsi nici loc, nici lucru care să-i împiedice mântuirea”.
    Ne-ati onorat Parinte al lui Hristos impreuna cu cei aflati in acelasi cuget si simtire,punandu-ne pe aceeasi treapta cu IPS Serafim de Pireu,IPS Longhin,IPS Damianos al Sinaiului,
    Protopresv.Theodoros Zisis si cu multi,multi altii,vasele alese ale lui Dumnezeu,de a caror sfintenie nu va veti putea apropia niciodata,voi ‘unicii ortodocsi’,fara de care lumea s-ar prabusi!

    Cat zel inutil ati depus de atata vreme,fara smerita si dreapta-cugetare, din care a lipsit iubirea si cinstirea aproapelui ,bantuiti de cumplita invartosare a inimii si uitand cu desavarsire,ca
    ” De se va bizui cineva numai pre a sa dreptate si pre izbavirea ce singur si-o lucreaza, in desert si in zadar se trudeste. Ca toate ale dreptatii sale ca o carpa lepadata se vor arata in ziua cea de pre urma, precum zice Isaia: „Ca o carpa lepadata toata dreptatea noastra” (Is 64,5) (Sf. Macarie cel Mare (†390), Omilii duhovnicesti XX, 3)
    Cati dintre credinciosii mireni ortodocsi din turmele unor Preoti ,care au incetat pomenirea,v-au insultat pe dvs.sau pe ceilalti semnatari ai sinaxei de la Roman,sau pe prieteni?Niciunul!

    „Cei care se îndoiesc de calitatea celor din jur, sunt cei care n-au încredere în ei înșiși, care se îndoiesc de ei înșiși. Dacă omul ar avea încredere în sine, dacă s-ar cunoaște pe sine, atunci ar putea să aibă încredere și în aproapele său. Încrederea duce la iubire. Răul nu este în ceilalți, răul trebuie căutat, mai întâi, de către fiecare, în sine”,ne atrage atentia Cuviosul Parinte Justin Parvu.
    Cum am putut uita ca dvs.”nu sunteti fan Miscara Legionara”,deci nu aveti nici o tangenta cu Sfintii Martiri ,Mucenici,Marturisitori din temnite si inchisori,care majoritatea apartineau acestei Sfinte Miscari a neamului omenesc.Acesta este crezul Sfintiei Voastre,pe care mi l-ati comunicat personal si il respect…restul sunt vorbe in vant.
    Un sfat din inima:Mai rafinati-va discursul,caci neortodoxe din partea unui Preot carmaci al corabioarei matuirii sunt cuvintele ‘Cu respect’,(formula de politețe,folosita în cazul corespondenței administrative),cu care va incheiati,unele mesaje,catre credinciosii ortodocsi
    V-as recomanda:
    -Cu multe rugăciuni,
    † Mitropolitul Ieremia de Gortina şi Megalopol

    -Pacea fie cu voi, bucurându-vă întru Domnul.
    † Antim, prin mila Domnului, arhiepiscop al Constantinopolului, Noua Romă, şi patriarh ecumenic, frate iubitor întru Hristos, Dumnezeul nostru, şi rugător

    -Pace tie si binecuvantare de la Dumnezeu
    Staretul Anatolie de la Optina

    „**Fără îndoială, cuvintele oamenilor fără de Dumnezeu şi eretici – oricât de cutezătoare, oricât de verosimile şi plăcute, oricât de blânde ar fi – nu vor triumfa asupra dogmei ortodoxe biruitoare şi a căii ei tăcute şi nezgomotoase. Dar ce este că, calea necredincioşilor sporeşte ? (Ieremia 12, 1) De ce văzut-am pre cel necurat preaînălţându-se, şi ridicându-se ca chedrii Livanului ? (Psalmi 36, 35) pentru că pângăreşte închinarea în pace la Dumnezeu ? Pricina acestui lucru este tainică, iar Biserica, deşi se roagă zi de zi ca această cruce, acest mesager al lui satan să se depărteze de ea, aude de-a pururi de la Domnul: Destul este ţie darul meu; că puterea mea întru neputinţă se săvârşeşte. Pentru care motiv, ea grăieşte: Cu dulceaţă mă voiu lăuda mai mult întru neputinţele mele, ca să locuiască întru mine puterea lui Hristos (II Corinteni 12, 9).”

    *https://www.impantokratoros.gr/mitropolitul-ieremia.ro.aspx
    **Enciclica Patriarhilor Răsăriteni, 1848

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s