Gruparea schismatică Sava-Staicu-Rădeni se desparte “oficial” de toate Bisericile Ortodoxe Locale

sinaxa-botosani-2017

De pe unul dintre săitulețele care îi deservesc pe preoții extremiști grupați în ceea ce noi am numit generic “gruparea Sava-Staicu-Rădeni” (gruparea rămâne și cu Rădeni atașată la ea, până când conducerea schitului se va lepăda oficial, public și onest de deciziile schismatice ale grupării și de rătăciții care o conduc, chiar dacă poporul, în majoritate, nu este de acord cu această linie schismatică, existând și între preoți cel puțin unul care, deși merge acolo, nu este de acord cu ce se întâmplă) aflăm că la data de 18 august 2018, în localitatea Mestecăniș din Județul Suceava, s-a desfășurat încă o întâlnire a grupului schismatic respectiv.

Anunțată cu ocazia întâlnirii de la Satu Mare a se desfășura la Brașov, întâlnirea s-a desfășurat la jud. Suceava, în mare taină, nefiind anunțați participanții la ea nici măcar adepții grupării. În schimb, “grupul de inițiativă” care a comunicat așa-zisele hotărâri ale grupării, alcătuit din ieromonahii Xenofont Horga, Tihon Bivolaru și un monah, Anania Burlui, despre care nu a auzit nimeni până acum, ne asigură că toți cei ce au participat achiesează la acele decizii.

Nu știm dacă au participat, de exemplu, monahul Sava Lavriotul sau monahul Efrem Prodromitul. Am citit undeva că preotul Staicu nu a participat pentru că… i s-a stricat mașina, deși într-o postare scrisă în duhul cunoscut deja, încerca să explice cum Rezoluția de la Botoșani nu ar fi “în totalitate ortodoxă”, ceea ce înseamnă că deciziile de la Mestecăniș au și acordul acestui preot. Nu știm cine a participat din Moldova, dacă a participat părintele Antim Gâdioi și ucenicii, sau părintele Ieronim Cozma, oameni importanți în lupta aceasta, ale căror poziții față de tot ce se întâmplă de un an încoace nu le cunoaștem public, ci doar din ceea ce spun ucenicii sfințiilor lor, care par a fi de acord cu ce fac și spun membrii grupului Sava-Staicu-Rădeni.

Nu știm dacă a participat cineva de la Rădeni, măcar ca “observator”, în condițiile în care există zvonuri că egumenul de acolo ar încerca o detașare de politica adoptată la Roman-Satu Mare și, mai nou, Mestecăniș (chiar dacă până acum nu a făcut nimic concret, dimpotrivă, din relatările unora de la Rădeni, duminică ar fi făcut o gafă, imputându-i episcopului Longhin participarea la o slujbă la Putna din… 2015!!!), și având în vedere că unii dintre “pandiții” mișcării schismatice (ieromonah Spiridon Roșu, ieromonah Xenofont Horga) nu mai frecventează schitul nemțean.

Nu știm dacă nu cumva grupusculul a suferit între timp unele mutații la vârf, dat fiind că în locul preotului Staicu îl vedem în prim-plan pe ieromonahul Xenofont. Ar fi interesant (strict jurnalistic, nu din alte motive neapărat) de aflat dacă cei prezenți la Mestecăniș sunt aceiași cu cei prezenți la Roman-Satu Mare sau sunt alții…

Nu știm de ce le este frică (rușine?) celor ce au participat la Mestecăniș să își asume public opțiunea, mai ales că cei trei purtători de cuvânt ne spun că nu a existat nicio abținere. Noi le cerem respectuos tuturor celor care încă nu s-au pronunțat oficial să o facă, să ne arate dacă sunt de acord cu ce susține gruparea Sava-Staicu-Rădeni sau nu.

Un singur lucru este evident din deciziile pe care le-a emis această adunare: ca și la adunările anterioare, nu s-a discutat și nu s-a decis o luptă contra ecumenismului și a ereziei, ci împotriva celor care luptă, la rândul lor, contra ereziei, dar care nu au căzut în excesele grupului Sava-Staicu-Rădeni. În mod suspect, de un an de zile, grupul respectiv nu spune o vorbă contra ereziei și contra ereticilor căzuți, luptându-se în schimb cu ceilalți nepomenitori, pe care îi batjocorește într-o manieră incalificabilă. Oare de ce?

În mijlocul acestor necunoscute, se cuvine să ne ocupăm de cele două decizii prezentate publicului ca realizări ale întâlnirii de la Mestecăniș, deoarece prin acestea gruparea duce la capăt lucrarea de separare de întreaga Biserică Ortodoxă, un plan pe care monahul Sava l-a avut încă din vremea sinaxei grecești de la Oreocastro (aprilie 2017) și pe care nu l-a putut pune în practică cu credincioșii greci, care l-au respins, dar îl pune cu câțiva dintre credincioșii nepomenitori români.

Sub acest aspect, nu putem să nu ne punem întrebarea: Cum se face că preot profesor Theodor Zisis, o somitate în materie teologică, și protopresviter Matei Vulcănescu, cetățean român și botezat în BOR, sunt considerați personae non gratae în Patriarhia Română, datorită mărturisirii lor antiecumeniste înscrise perfect în limitele canonice, pe când monahul Sava Lavriotul, care s-a mutat practic în România și conduce un grup schismatic alcătuit din preoți și credincioși BOR, nu are nicio supărare din partea autorităților bisericești românești?

Textul comunicatului spune că adunarea a avut ca scop “să soluționăm câteva probleme apărute în interiorul comunității noastre, a celor care s-au îngrădit de erezia ecumenistă”. De erezie și de sinodul din Creta ne-am îngrădit mulți, dar care nu facem parte din această “comunitate”, ci continuăm să fim membri ai Bisericii Ortodoxe Române.

Prima decizie de la Mestecăniș este de atacare a punctului 10 din Rezoluția de la Botoșani din iunie 2017, punctul prin care participanții la Sinaxa Ortodoxă Națională de la Botoșani își manifestau păstrarea comuniunii cu toți cei ce mărturisesc public împotriva sinodului mincinos din Creta și a ecumenismului în general.

Textul punctului 10 al Rezoluției de la Botoșani sună așa:

“Respingem cu tărie acuzația că, prin întreruperea pomenirii ierarhilor părtași ai ecumenismului și ai adunării din Creta, am comis un act schismatic sau o revoltă contra arhiereilor Bisericii noastre. Suntem în comuniune cu Bisericile locale și cu episcopii care resping public ecumenismul și adunarea din Creta, cu preoții și credincioșii acestora, precum și cu preoții și credincioșii care au întrerupt comuniunea cu episcopii care le acceptă, rămânem în Biserica Ortodoxă Universală, în cadrul Bisericii Ortodoxe Române, neavând intenția de a ne separa de ea, de a adera la organizații eretice sau schismatice, de a intra sub ascultarea altor episcopi decât cei ai locului”.

Adunații la Mestecăniș au decis să respingă afirmația din punctul 10 “suntem în comuniune cu Bisericile Locale și cu episcopii care resping public ecumenismul și adunarea din Creta, cu preoții și credincioșii lor” și să introducă ideea că se află în comuniune cu aceștia doar cu condiția întreruperii pomenirii ierarhilor semnatari la Creta.

Prin această decizie, gruparea schismatică afirmă că nu se află în comuniune, de exemplu, cu episcopi precum IPS Longhin, IPS Damianos, IPS Serafim de Pireu, deoarece acești episcopi mărturisitori nu au întrerupt pomenirea tuturor episcopilor care au participat în Creta: IPS Longhin este acuzat cu toate prilejurile că îl pomenește pe mitropolitul Onufrie, care nu a participat la Creta și despre care reprezentanții ecumeniști ai grupării schismatice a lui Filaret din Ucraina spun că este principala piedică în calea ecumenismului în Ucraina și în lumea ortodoxă, alături de episcopul de la Bănceni, IPS Serafim este insultat de obicei ca eretic sau “pseudoepiscop”, deși a anatemizat ecumenismul și sinodul din Creta și la slujbe pomenește doar ierarhia la modul general, la fel ca și arhiepiscopul Sinaiului, care rezistă unor presiuni uriașe prin care se dorește anularea mărturisirii antiecumeniste a arhiepiscopului, făcută în ianuarie 2018.

Faptul că acești arhierei și alții ca înaltpreasfințiile lor sunt mărturisitori, că fac mărturisire cu riscul vieții (IPS Longhin a fost otrăvit de câteva ori, IPS Damianos a suferit un accident imediat după mărturisirea sa, IPS Serafim este hărțuit și amendat de către statul grec etc.) nu înseamnă nimic pentru “luptătorii” grupului Sava-Staicu-Rădeni, dintre care unii nici măcar nu și-au făcut mărturisirea de întrerupere a pomenirii în mod public, iar din acest motiv nu sunt deranjați de nimeni cu nimic.

Decizia de la Mestecăniș anulează și eforturile unor Biserici Locale de a lupta contra ecumenismului, în special ale Bisericii Ortodoxe Bulgare, care a părăsit ecumenismul încă din 1998, nu a participat la Creta, nu a semnat la Chieti, sau ale Bisericii Ortodoxe Georgiene, care a ieșit cam tot atunci din CMB, nu a participat la Creta și a afirmat că “deciziile sinodului din Creta trebuia să reflecte învățăturile Bisericii Ortodoxe, ceea ce nu este cazul setului de documente adoptate acolo”, ale Bisericii Ortodoxe a Sinaiului, al cărei episcop s-a despărțit de toate ereziile de tip ecumenist, ale Bisericii Antiohiei, ale Arhiepiscopiei Bănceni, ale Mitropoliei Pireului, ale Mitropoliei Nafpaktelor, al cărei mitropolit, IPS Ierotheos, a scris o carte care arată toate detaliile care au compus minciunosinodul din Creta, și ale tuturor episcopiilor conduse de episcopi antiecumeniști.

Eforturile unor Biserici Locale sunt recunoscute de către Rezoluția de la Botoșani, în articolul 9, în care se spune:

Salutăm poziția acelor Biserici locale care au decis să nu participe la adunarea din Creta, să nu-i recunoască deciziile și să rămână ferme împotriva ecumenismului și pe cea a episcopilor care nu au semnat sau au respins documentele și mărturisesc public împotriva acelei adunări eretice, adresându-le rugămintea de a folosi toate instrumentele canonice și pastorale puse la îndemână de Sfintele Sinoade și Sfinții Părinți pentru a împiedica răspândirea și permanentizarea în Biserică a ereziei ecumeniste legiferate în Creta și a determina întrunirea unui sinod ortodox, care să condamne oficial adunarea din Creta, ecumenismul și, nominal, pe episcopii ce vor rămâne adepți ai acestora”.

Punctul 9 al Rezoluției legitimează de fapt prevederile punctului 10, în sensul că recunoaște că există Biserici locale sau episcopi locali care luptă activ, prin mărturisire și nepomenire (IPS Longhin), prin mărturisire (IPS Serafim, IPS Damianos), prin nepartipare (BO Bulgară, BO Georgiană) contra ecumenismului. Acestor Biserici li se cere să se folosească de toate mijloacele canonice pentru a lupta contra minciunosinodului din Creta (inclusiv nepomenirea, atunci când și cum vor considera potrivit să o facă). Cum se face că participanții la Mestecăniș au acceptat punctul 9, adică au recunoscut eforturile unor Biserici Locale de a lupta contra ecumenismului, dar totuși refuză comuniunea cu acestea?

Prin această decizie, gruparea Sava-Staicu-Rădeni se plasează în afara comuniunii cu Bisericile locale din lumea ortodoxă, cu preoții din Ortodoxie care nu a întrerupt pomenirea și cu orice preot, care, deși a întrerupt pomenirea, nu mărturisește în duhul schismatic de la Roman-Satu-Mare-Mestecăniș. Membrii și simpatizanții acestui grup schismatic ne insultă și pe noi, cei ce am întrerupt pomenirea și luptăm de la început împotriva ecumenismului, numindu-ne “eretici”, “criptoecumeniști”, “frații mincinoși”, pentru simplul motiv că nu acceptăm afirmații care nu reflectă cugetul ortodox, cum greșit se exprimă comunicatul de la Mestecăniș, ci un radicalism schismatic extrem de periculos (ale cărui consecințe se pot vedea în tragedia preotului Ioan Miron, de care cei de la Mestecăniș nu sunt foarte departe; diferența este doar că preotul Miron a alergat mai sprinten decât sfințiile lor spre “linia de sosire”).

Această atitudine se poate vedea și într-un textuleț halucinant, în care, caricaturizând stilul epistolar al Sfinților Părinți ai Bisericii Ortodoxe, preotul Staicu își asumă un fel de rol de “sfânt părinte” (mai mult în sensul în care îi spun papistașii “sfânt părinte” conducătorului lor) și dă răspunsuri, cu o autosuficiență care arată că nu a învățat nimic de la grecul filosof care spunea pe vremuri: “Știu că nu știu nimic”. Astfel, la întrebarea incredibilă: “Este adevărat că unii părinți au trimis credincioși la slujbele preoților de același cuget cu MS Chirilă?”, preotul schismatic Staicu răspunde: “Eu nu am făcut niciodată așa ceva. MS Chirilă este eretic”. Atât. Fără nicio explicație de ce este eretic MS Chirilă sau care este erezia pe care o învață acesta sau despre cum poți să nu trimiți credincioși la slujbele preoților care sunt nepomenitori, doar pentru că la acele biserici participă și MS Chirilă, care este mirean și stă în biserică, nu împreună-liturghisește. Pentru toate acestea, ar trebui să îl credem pe cuvânt pe preotul Staicu, pentru că, fiind doctor în teologie, cum nu uită să amintească la fiecare frază, în cazul în care nu se înțelege asta din scrierile și zicerile sfinției sale, vorbește ex cathedra. Sfinția sa și unul de la Roma, pe care “ucenicii” îl numesc pentru acest lucru “sfinte părinte”. Cu părere de rău, nu îl credem și sperăm că nici oamenii de bună credință nu o fac.

Practica preotului Staicu de a le spune credincioșilor că noi, cei ce am refuzat să cădem în schismă, suntem eretici, este comună și unor duhovnici din Moldova, care au îndemnat credincioșii să nu meargă la slujbe la Orășeni sau la Ivești, pentru că cei ce merg acolo au comuniune cu MS Chirilă, care este “eretic”, “evreu”, sau pentru că au “comuniune cu Zisis” sau pentru că “au semnat Proiectul de Rezoluție” etc. Acesta este duhul deciziei de la Mestecăniș, de rupere a legăturilor cu toți cei ce nu sunt de acord cu linia pe care merge gruparea Sava-Staicu-Rădeni.

Se cuvine la acest moment să facem câteva precizări legate de Rezoluția din Botoșani, din iunie 2017. Încă din luna aprilie 2017 se întrezărea o mișcare centrifugă a monahului Sava Lavriotul, care părăsea linia așezată a antiecumeniștilor greci, reafirmată la Salonic, în conferința din iunie 2018, pentru a implementa o linie radicală, sortită eșecului, la fel ca cea a luptătorilor împotriva calendarului nou, care au eșuat în diverse grupări schismatice, deoarece nu au dus o luptă teologică corectă.

Față de această tendință, mai ales față de tendința monahului atonit de a-i despărți pe români de sfatul și rugăciunea singurului episcop de limbă și inimă română mărturisitor al dreptei credințe împotriva ecumenismului, IPS Longhin Jar, s-a luat decizia organizării Sinaxei Ortodoxe Naționale de la Botoșani și s-a redactat Rezoluția de la Botoșani, al cărei punct 10 viza tocmai statornicirea unei linii de luptă a antiecumenismului românesc în duhul Sfinților Părinți, pentru a se evita o deraiere de tip schismatic, ca cea pe care o vedem astăzi la adepții liniei Roman-Satu-Mare-Mestecăniș.

Punctul 10 al Rezoluției a fost, putem spune, dedicat în mod special monahului Sava Lavriotul și partenerilor săi atoniți, arătându-le că noi, antiecumeniștii români, recunoaștem eforturile altor Biserici de a lupta împotriva ecumenismului și păstrăm comuniunea cu ele și cu toți cei ce se află ca membri ai lor. Anularea de către grupul de la Mestecăniș a acestei prevederi reprezintă o mișcare prin care monahul Sava Lavriotul a reușit să le impună celor care se află încă alături de cuvioșia sa punctul de vedere schismatic, împotriva celui patristic și împotriva voinței poporului ortodox român, care s-a exprimat în favoarea tuturor prevederilor Rezoluției de la Botoșani.

De asemenea, atacarea Rezoluției de la Botoșani este o încercare de a anula cel mai important document și cel mai semnificativ moment de unitate națională în lupta antiecumenistă de până acum, pentru a se pune în loc o suită de adunări cu un mental sectar, menite a produce disensiuni și învrăjbire. Atacarea punctului 10 nu este întâmplătoare, deoarece în acest punct se manifestă și atașamentul nostru față de Biserica Ortodoxă Română, ai cărei membri rămânem. Cei de la Mestecăniș nu au avut curajul să se refere la acest lucru în comunicat, dar unii dintre preoții simpatizanți ai lor afirmă de mult că nu mai au nicio legătură cu Biserica Ortodoxă Română, că se află în “Biserica Universală”, în “Biserica Sfinților”, motiv pentru care resping cu fermitate atât Rezoluția de la Botoșani, cât mai ales Proiectul de Rezoluție din ianuarie 2018.

Se cuvine să adăugăm că, la momentul respectiv, Rezoluția de la Botoșani a fost dată spre analiză tuturor preoților participanți la Sinaxa din 18 iunie 2017, și a fost acceptată de toți, fără nicio rezervă (a existat o singură rezervă cu privire la oportunitatea condamnării francmasoneriei, dar decizia finală a fost ca francmasoneria să fie condamnată ca începătoare a ereziei ecumeniste).

Rezoluția a fost prezentată și dezbătută la o întâlnire organizată de preotul Staicu la domiciliul personal prin luna mai 2017, la care au participat foarte mulți preoți nepomenitori, când preotul respectiv a dat citire unui document scris de preotul Ioan Miron, pe care, la acea vreme, îl prezenta ca pe cel mai mare canonist din BOR, cunoscător “al Pidalionului pe de rost”, pentru ca, mai apoi, când acel preot a căzut într-o cumplită înșelare, în loc să îl susțină pe cel care i-a fost mereu alături și care avea și are și acum nevoie de ajutor pentru a ieși din iadul în care a intrat, l-a condamnat în minciunoadunări regizate ca niște tribunale inchizitoriale, la Roman, la Satu Mare (despre tragedia părintelui Ioan Miron, despre cauzele căderii sale cumplite și despre ce se poate face pentru a-l ajuta, sperăm într-un material viitor).

Rezoluția a fost dezbătută public la Rădeni, într-o întâlnire presinaxală, la care au participat cei mai mulți preoți nepomenitori, reprezentanți ai fraților din Republica Moldova și popor credincios, venit să îl cinstească pe părintele Justin Pârvu, cu ocazia unei pomeniri a acestuia. Cu acel prilej, s-au discutat multe aspecte legate de acea rezoluție și s-au adus completări necesare, dar nu s-a pus în discuție de către nimeni articolul 10 al acesteia.

Textul Rezoluției a fost supus dezbaterii pe mail și a fost aprobat de toți, a fost citit public la Botoșani în cadrul sinaxei și a fost primit de către poporul credincios, adunat în număr foarte mare la Botoșani, și de către toți preoții nepomenitori adunați cu acea ocazie, unii dintre ei aflați în prezidiu. A fost tradus în limba greacă și dat partenerilor greci, care nu au avut nicio obiecție față de punctul 10. Nu în ultimul rând, a fost semnată de către toți preoții nepomenitori. Și atunci, cum se face că după un an unii semnatari s-au gândit că punctul 10 nu este ortodox? Ce revelații au avut între timp?

În completarea acestei lepădări de prevederea esențială a articolului 10 al Rezoluției de la Botoșani, care asigură linia ortodoxă și păzește de rătăcirile schismatice, adunarea de la Mestecăniș mai introduce un text extrem de important și de periculos. Documentul spune:

“De asemenea, în ceea ce privește afirmația ambiguă de la punctul 10 al rezoluției de la Botoșani, anume că: nu avem intenția «de a intra sub ascultarea altor episcopi decât cel al locului», noi, subsemnații, ținem să precizăm că: nu vom intra sub ascultarea niciunui episcop (nici membru al BOR, nici din alte Biserici Ortodoxe Locale), dacă intrând sub ascultarea respectivului episcop ar însemna să încălcăm în vreun fel Sfintele Canoane și învățăturile Sfinților Părinți, care sunt clare în privința condițiilor în care trebuie făcută ascultarea de episcop”.

La această formulare, prima întrebare care se pune este: Dar dacă, intrând sub ascultarea respectivului episcop, NU ar însemna să încălcăm în vreun fel Sfintele Canoane și învățăturile Sfinților Părinți? Sau mai corect: Există vreo situație în care intrând sub ascultarea respectivului episcop nu am încălca Sfintele Canoane și învățăturile Sfinților Părinți?

Noi spunem că nu, dar membrii grupării schismatice de la Mestecăniș par a spune altceva. Din felul în care este formulată această lepădare de principiul simplu și lapidar al articolului 10 alRezoluției de la Botoșani, care stipulează că nu vom intra sub nicio formă în altă ascultare canonică, rezultă că membrii grupării schismatice nu vor intra sub ascultarea altui episcop,dacă asta ar însemna să încalce canoanele și cugetarea patristică, dar dacă nu ar fi contra canoanelor și cugetării patristice, ei ar putea intra liniștiți sub ascultarea altui episcop.

În realitate, această formulare nu trebuia să existe, deoarece nu există nicio situație în care intrarea sub ascultarea canonică a altui episcop, fără acordul episcopului de la care te muți în altă eparhie sau fără ca acesta să fi fost condamnat de către un sinod ca eretic și scos în afara Bisericii, să nu încalce Sfintele Canoane și cugetarea patristică. Însă corifeii mișcării s-au chinuit timp de luni de zile să ne arate că episcopul sârb Artemie, care s-a rupt de Biserica Ortodoxă Sârbă și și-a hirotonit episcopi de unul singur, este cu totul canonic. Săitulețele mișcării au abundat în interpretări greșite ale cuvintelor Sfântului Teodor Studitul, din care schismaticii au tras concluzia că, în timpul ereziei, hotarele canonice nu mai pot fi respectate și cumva totul este permis, lucru pe care Sfântul Teodor și nici alt Sfânt Părinte nu l-au afirmat niciodată.

Și ajungem astfel la această condiționare, inexistentă în Sfintele Canoane și în cugetarea Sfinților Părinți, a posibilității ascultării de alt episcop, dacă acest lucru nu încalcă Sfintele Canoane. Încă de la întâlnirea de la Barajevo, din aprilie 2018, s-a spus că episcopul Artemie este un mare mărturisitor ortodox, un episcop fără nicio problemă, care trimite slujitori hirotoniți de el în Rusia, pentru că, nu e așa, în timp de erezie hotarele canonice nu mai există și sfânta Ortodoxie trebuie să continue cumva, de vreme ce toți sunt eretici.

Decizia de la Mestecăniș nu corectează o ambiguitate a Rezoluției de la Botoșani, ci introduce posibilitatea intrării sub ascultarea canonică a altui episcop, printr-o interpretare unilaterală schismatică a Sfintelor Canoane și a cugetării Sfinților Părinți. Dacă nu ar fi așa, decizia ar fi trebuie să fie scurtă: noi, subsemnații, ținem să precizăm că: nu vom intra sub ascultarea niciunui episcop (nici membru al BOR, nici din alte Biserici Ortodoxe Locale)”. Punct. Fără condiționarea: dacă intrând sub ascultarea respectivului episcop ar însemna să încălcăm în vreun fel Sfintele Canoane și învățăturile Sfinților Părinți, care sunt clare în privința condițiilor în care trebuie făcută ascultarea de episcop.

Această nuanță vine în completarea prieteniei cu episcopul sârb Artemie, considerat ortodox la Satu Mare, considerat ortodox la Cacak, în Serbia, unde unii dintre participanții de la Mestecăniș au fost în “grupul de monahi și monahii” care au scris, tot sub anonimat, despre cât de frumos a fost “să fie frații [de schismă] împreună”, elogiat ca ortodox într-una dintre explicațiile date de preotul Staicu în textulețul în care, închipuindu-și că este vreun mare părinte duhovnicesc, după ce ne spune că s-a întâlnit în urmă cu două săptămâni cu episcopul Artemie în Serbia, în drum spre Muntele Athos (în urmă cu vreun an făcea un titlu de glorie din faptul că este interzis în Sfântul Munte; Ce a determinat oare schimbarea de atitudine a autorităților atonite?) postulează că “vlădica Longhin este, datorită comuniunii cu ecumenistul Onufrie, și el ecumenist, deci eretic. Vlădica Artemie este ortodox, în niciun caz schismatic”.

După ce au respins comuniunea cu toți episcopii și Bisericile luptătoare ortodoxe antiecumeniste, membrii grupării nu exclud o ascultare față de alt episcop, dacă prin aceasta nu se încalcă Sfintele Canoane și învățăturile Sfinților Părinți, în ciuda faptului că în orice situație imaginabilă (în afara condamnării sinodale a unui episcop ca eretic și excluderea sa din Biserică sau a plecării în altă episcopie cu binecuvântarea episcopului din episcopia căruia se pleacă) canoanele interzic acest lucru.

În privința celei de-a doua decizii a adunării tainice de la Mestecăniș, nu sunt prea multe de spus. Ideea enunțată la Roman că un copil născut în familie pomenitoare ar fi eretic de la naștere a fost puternic criticată chiar și de unii dintre fanaticii care alcătuiesc această grupare. Încercând să dreagă busuiocul, “canoniștii” de la Mestecăniș au îmblânzit un pic afirmația delirantă de la Roman, introducând un prag de vârstă absolut arbitrar, prin invocarea canonului 18 al Sfântului Timotei al Alexandriei, care, întrebat la ce vârstă se osândesc de Dumnezeu păcatele, a răspuns: “După cunoștința și înțelepciunea fiecăruia. Unii de la vârsta de zece ani, iar alții de la mai mare vârstă”.

Cu alte cuvinte, ieromonahul Xenofont și ceilalți participanți la adunare au decis cu de la sine putere că nu de la botez este copilul părtaș la erezie (s-a folosit în text termenul patristic “părtășie la erezie”, chiar dacă s-a formulat “comuniune cu erezia”, concept care a fost piatra de poticnire a tuturor schismaticilor români), ci de la 10 ani, vârstă la care el ar trebui să înțeleagă și să știe și să facă ceea ce nu reușesc să facă nici oameni maturi, aflați la vârste mult mai înaintate. În felul acesta, adunarea de la Mestecăniș ne dă un prag minim pentru considerarea ca eretici a celor care încă nu au reușit să se delimiteze prin nepomenire de erezia ecumenistă. Faptul că păcatul comis de acești tineri nu este erezia propriu-zisă, pe care nu o mărturisesc deschis, ci delăsarea, neștiința, ignoranța, teama, ascultarea de părinți sau de preoți, nu pare a interesa pe membrii grupării schismatice Sava-Staicu-Rădeni.

Se cuvine la final să punem câteva întrebări, la care așteptăm răspunsuri:

  1. Cine a autorizat această adunare?
  2. Cine a organizat această adunare?
  3. Cine a participat la această adunare?
  4. Cine a făcut convocarea la această adunare?
  5. De ce nu au fost convocați toți preoții nepomenitori la această adunare?
  6. De ce se păstrează această taină maximă cu privire la participanții la această adunare?
  7. Ce au de ascuns participanții la această adunare?
  8. Sunt preoții care nu se află în grupul celor trei semnatari ai deciziilor de la Mestecăniș de acord cu interpretările deciziilor acestei adunări?
  9. Sunt preoții din Moldova, care cochetează cu grupul schismatic Sava-Staicu-Rădeni, de acord cu ele sau cu tot ce grupul respectiv a făcut până acum?
  10. Înseamnă afirmarea ieromonahului Xenofont în locul preotului Staicu că gruparea și-a schimbat cumva conducerea (gândirea nu și-a schimbat-o în niciun caz)?
  11. Cum percep conducătorii schitului Rădeni aceste decizii? Sunt de acord cu ele? Le resping? Le acceptă?

Și o constatare finală: există informația că mai sunt preoți care se pregătesc să întrerupă pomenirea ierarhilor lor, ceea ce este foarte bine. Acești preoți trebuie să fie însă foarte înțelepți și să urmeze calea corectă a întreruperii pomenirii, pentru că, o dată întreruptă pomenirea, există un risc major de a cădea în schismă și, dacă întrerupând comuniunea cu un ierarh eretic, intră în legătură cu o grupare schismatică nu au realizat nimic pentru mântuirea proprie și a credincioșilor sfințiilor lor.

De aceea, îi sfătuim să se informeze foarte serios, atunci când fac acest pas, și să evite gândirea schismatică, doar pentru că ea pare mai corectă, din pricina radicalismului care, la prima vedere, pare mai justificat decât atitudinea temperată.

Teolog Mihai-Silviu Chirilă

Sursa: https://ortodoxinfo.ro/2018/08/28/gruparea-schismatica-sava-staicu-radeni-se-desparte-oficial-de-toate-bisericile-ortodoxe-locale/

Autor: Preot Claudiu

pr_claudiubuza@yahoo.com

23 de gânduri despre „Gruparea schismatică Sava-Staicu-Rădeni se desparte “oficial” de toate Bisericile Ortodoxe Locale”

  1. apropo si de poza expusa .
    n-a observat nimeni din Sfintiile voastre ca steagului românesc îi lipseste ceea ce îi dă valoare neamului românesc, si anume stema cu vulturul biruitor tinând Sfanta Cruce in cioc. fara stemă steagul nu are valoare, e ca oricare alt steag .
    Sf. Ioan Hozevitul chiar are o poezie in care indeamna sa punem Crucea pe steag.

    Apreciază

      1. Gigi Duru, daca vă referiti la mine tin sa va infirmez ca nu sunt nici domn si nici nu intru pe site-ul pr. Staicu , ceva eroare sa fie sau altcineva poate o fi copiat de aici cu alt nume.
        eu n-am nicio treaba sa scriu pe acel site pe care nu-l vizitez deloc.
        ma scuzati , Doamne ajută!

        Apreciază

  2. cel care O poarta in inimă voieste ca pretutindenea sa fie inscriptionata spre a-i indemna pe cei care nu o au inca in inimă…
    adică pt. cei patrioti sa nu uite ca patriotismul fara Sfanta Cruce nu e patriotism!

    Apreciază

  3. Domnule teolog Mihai Silviu Chirila,Domnul Atotmilostiv sa va primeasca cu bucurie jertfa si sa randuiasca dupa slavita voia Sa ,alese binecuvantari,pentru acest articol mult asteptat,o radiografie panoramica revelatoare ,a situatiei in care se gaseste gruparea schismatica Sava-Staicu-Radeni ,despartita oficial si fara echivoc de toate Bisericile Ortodoxe locale.
    Este un semnal de alarma ,inaltarea steagului negru ORTODOXIE SAU MOARTE(Ορθοδοξία ή θάνατος!),avertisment pentru cei inrolati in aceasta grupare distrugatoare de suflete si a celor care ingraditi fiind de erezie,nou-sositi in miscarea anti-ecumenista,sunt atrasi prin nestiinta de primejdioasa grupare.
    Intr-o ultima postare,intitulata „IMPORTANT ȘI REVELATOR DESPRE CUM SE CADE DIN MÂNDRIE ÎN EREZIE!
    Noaptea minții……naște teologi ortodocși? FEREASCĂ DUMNEZEU !
    Poate dacă mamona s-ar înfrăți cu cerul, dar nu este deloc așa!!!
    Le recomand lucrarea mea de doctorat despre Înțelepciunea divină în spiritualitatea românească, dacă tot vor să aprofundeze înțelepciunea biblică și patristică, din care toți avem de învățat ceva bun.
    Pr. Ciprian”,
    autorul recurge la un atac aiuristic fata de relatarea dl,teolog despre pelerinajul efectuat in Egipt si Israel.Chiar nu isi mai poate controla hienele sufletesti ,care ii devoreaza incet ,dar sigur puterea rationala a mintii?

    Cât de tragic este când rațiunea doarme, iar voința omului este dominată de prostie,ignoranta, mârșăvie, durere sau pofte.Francesco Goya(1746 – 1828)pictor şi gravor spaniol ,trăitor la cumpăna dintre secolele al XVIII-lea şi al XIX-lea spunea că somnul raţiunii naşte monştri.
    Unii pot adauga sintagma „noaptea minţii”, care tot la somnul inteligenţei, logicii, bunului simţ natural şi al instinctului de supravieţuire colectivă se referă.
    Trupul are nevoie de odihnă, dar mintea n-are voie să doarma,nici o clipa,caci ea trebuie sa ramana intr-o stare de permanenta trezvie duhovniceasca.

    “IGNORANTA ESTE NOAPTEA MINTII DAR O NOAPTE FARA LUNA SI FARA STELE”, spunea Confucius.
    Este foarte greu sa ” circuli ” prin viata, apasat si incovoiat de greutatea ignorantei.

    Nu exista fiinta umana care sa nu poarte aceasta greutate. Pentru unii, insa, cantareste mai putin, pentru altii mai mult, iar pentru altii enorm de mult. Suntem cu toţii ignoranţi, dar nu cu toţii ignorăm aceleaşi lucruri.

    Ignoranta este ca un imens lac, pe care suntem obligati, sa-l traversam. Nu putini sunt aceia care ajung pe celalalt mal. Ce-i drept, mai greu, mai usor, dar ajung. Din pacate, multi se ineaca, convinsi fiind, pana-n ultima clipa, ca stiu sa inoate. Si pana la urma….cea mai rea ignoranţă este să nu ştii că eşti ignorant,spune psihologul Roxana Rohan.
    Pentru ignorant verbele ” a sti ” si ” a cunoaste ” n-au nicio relevanta. In viziunea lui despre viata, aceste notiuni nu-si gasesc locul.De cele mai multe ori, nu-si constientizeaza ignoranta. Se crede atotstiutor si este in stare sa-si apere, cu indarjire, punctele de vedere, fiind ferm convins ca are dreptate. Dar,stim ca pentru a putea începe să înveţi orice, trebuie să laşi la o parte siguranţa pe care ţi-o dă ignoranţa. Mediocritatea poate fi considerata sora ignorantei. Si una si cealalta urasc varfurile, valorile si calitatea.
    Ne indurereaza sa vedem la unii frati ai nostri cum ne pleznesc peste fata cu rauvoitoare comentarii,frati intru Hristos,care sunt convinsi ca stiu totul,dar incurca termenii si semnificatia lor dorind cu furie oarba sa-l umileasca continuu pe aproapele,si prin el pe noi toti,iar demonul mandriei,care unelteste fara o clipa de odihna,isi face simtita prezenta dand la o parte masca sub care s-a ascuns atat amar de vreme.
    „Tu ce te lauzi omule, cu ce te mândreşti atâta? Oricine se laudă, o face cu cele ale sale, nu cu cele ale altuia. Ce ai tu al tău, cu care să te poţi lăuda? Ce ai tu, în afară de cele împrumutate, pe care la sfârşit trebuie să le înapoiezi Celui ce ţi le-a dat?”(Sf.Nicolae Velimirovici)
    „Să nu se laude cel îngâmfat cu slava sa, nici cel vânjos cu sănătatea sa, nici cel frumos cu frumuseţea sa, nici cel tânăr cu tinereţile lui, pe scurt, cu nimic din toate câte sunt de laudă în lumea aceasta şi provoacă mândrie.

    Deci, cel care se laudă, numai în acestea să se laude: că Îl cunoaşte şi-L caută pe Dumnezeu, că suferă cu cel care suferă, şi-şi pune nădejdile lui în bunurile viitoare”
    (Sfântul Grigorie Teologul)

    (Glasul Sfinţilor Părinţi, traducere de Părintele Victor Mihalache, Editura Egumeniţa, 2008, pp. 378-379)

    Apreciază

  4. Pentru cei interesati ,mai ales cei care au primit citatii de prezentare la procesul intentat guvernului Romaniei,impotriva construirii Mega-Moscheei,domnul Catalin Berenghi,ofera cateva precizari:

    Apreciază

  5. O precizare
    Imaginea postata la inceputul articolului este excelenta ,intrucat in ansamblu vadeste unitatea tuturor fortelor antiecumeniste,grupate in jurul Preotilor care au intrerupt pomenirea Ierarhului locului,insotiti de turmele de credinciosi care s-au ingradit dupa putinta,sub aripa Duhului Sfant,in atmosfera incarcata de emotii,in timpul Sinaxei de la Botosani,plina de pace si bucurie tainica,intr-un singur glas,o singura simtire,un singur trup.
    Se stie ca in comunicarea non verbala ,gesturile ocupa un rol esential.Astfel vedem in imaginea surprinsa de fotograf ,nota discordanta pe care o face Pr.Staicu Ciprian ,fata de ceilalti membri ai prezidiului si a celorlati participanti ,care urmaresc interventia persoanei care vorbeste.
    Acrivistul sef al gruparii Sava-Staicu -Radeni, ne comunica prin acoperirea gurii cu un deget sprijinit pe obraz si lipsa totala a contactului vizual intr-un anumit moment, mai multe decat ar putea spune.
    Astfel,aceasta denota dorinta de a bloca comunicarea , anxietate,ascunderea unui lucru,comportament negativ,minciuna si o lipsa totala de adeziune cu ceea ce se vorbeste.Vorbim aici de o reactie de tip primitiv instinctual,care te tradeaza imediat.Este dorinta ascunsa de a nu dezvalui celorlalti tot ce stie,ascunzandu-le adevarul.Gura este altfel spus,partea vulnerabila a sa,pe care o ascunde,cu mana.Intr-o alta imagine este surprins cu o mana la piept,care indica acelasi comportament mincinos.Evitarea contactului vizual ,ajuta persoana respectiva sa se concentreze la misiunea pe care o are,de a-i pacali pe ceilalti,sau cand pregateste o minciuna pe care ceilalti trebuie sa o considere un adevar.
    Si a dovedit ulterior, prin tot comportamentul sau ca asa este.

    Apreciază

    1. Ceea ce nu a surprins fotograful este greu a spune în cuvinte. Faptele din ultimul an, însă, sunt evidente! Dezbinătorul și-a făcut bine treaba, mulțumind pe ecumeniști și extremiști. Dumnezeu să aibă grijă de sufletul lui!

      Apreciază

  6. Un semnal ingrijorator,demn de a fi subliniat, a fost si este absenta preocuparii gruparii schismatice sus amintita, de a acuza si a crtica cu argumente solide teologice si cu pidalionul deschis pe ecumenistii BOR,asa cum au procedat cu noi,intocmind procese tuturor la toate sinaxele si sedintele tinute mai in taina,mai la vedere.
    Din pacate atentia gruparii reprezentata propagandistic de acrivistul sef, a fost concentrata numai asupra dl.teolog Mihai Silviu Chirila,a Parintelui Claudiu si a Ieromonahului Grigorie,a tuturor Inaltilor Ierarhi si a Sfintitilor Parinti antiecumenisti, ,nume prestigioase ale teologiei ortodoxe,care ne-au sustinut, si asupra carora s-a indreptat tirul necrutator al acuzelor , defaimarilor,in scopul decredibilizarii lor,scop neatins,prin voia celui Atotputernic .
    Acest Preot ,purtator al Harului dumnezeesc, a lovit in credincioşii ortodocsi ingraditi, poporul, trupul cel viu al Bisericii lui Hristos. uitand zicerea Apostolului«Voi sunteţi biserica lui Hristos şi (fiecare) mădulare în parte»(1 Cor. 12:27).”Poporul, cu trebuinţele lui de mântuire, cu dorurile, durerile şi bucuriile lui.”(Preotul Martir ilarion Felea)
    Frumos glasuieste Monahul Nicolae de la Rohia,despre omul lumesc care nu a reusit sa ajunga om duhovnicesc:
    ‘Firesc îi este omului raţionamentul cu totul invers: să voiască a creşte şi a propăşi el pe seama şi în dauna celorlalţi. Ceilalţi? Să-l admire, să-l slujească, să-l răsfeţe, să-l ridice în slăvi! Oricât de mult, de fără întrerupere, de nereticent. Sătul de laude, complimente, slujiri şi plecăciuni nu se va declara niciodată. Convins de perfecta-i superioritate nu va înceta în veac a fi.

    Egocentrismul şi idolatrizarea eului sunt cererile şi dorinţele sufletului omenesc obişnuit, câtuşi de puţin ştergerea şi înfrângerea sinei, recunoaşterea superiorităţii altuia. Ceilalţi îi sunt toţi inferiori, orbi care nu se pricep să-i deosebească însuşirile excepţionale şi să-l aprecieze cum ar trebui.’
    In gruparea Sava-Staicu-Radeni,minciuna a ocupat un loc fruntas.(Raspunsul Parintelui Nicolaos Manolis la minciuna Monahului Sava).
    Cu ajutorul ei ,abil si cu multa viclenie,s-a manipulat constiinta si mintea pleromei ortodoxe ingradite de erezie,care a cautat ocrotire sub epitrahilul Parintilor care au incetat pomenirea,sinceri si dezinteresati,cautand cu tot sufletul Adevarul Hristos si primind caterisirea din mana Inaltilor Ierarhi ai Bisericii,ca pe o cununa din partea lui Hristos.
    Dar nimic nu este lasat la intamplare de catre stapanii din umbra.
    Monahul Sava cel care detine si a impus cu’ sceptrul de conducator al acriviei’,parerile sale teologice,nu poate renunta acum,la acest lucru, prin care a sucit mintile unei parti a credinciosilor ortodocsi romani,aruncati la ora actuala in bratele schismei,dezbinarii,indoielilor,cale din care greu se mai intoarce cineva.
    Parintele Prof.Nicolaos Manolis ii cere Monahului Sava,”să admită că nu ne separă nimic,
    să ceară iertare de la părintele protoiereu Theodoros Zisis și de la cei împreună cu acesta,
    să spună un călugăresc „Binecuvântați!” pentru defăimarea luptei antiecumeniste, pentru dezbinarea sinaxei de la Oreokastro, pentru scandalizarea credincioșilor la nivelul întregii lumi ortodoxe și pentru jubilarea ecumeniștilor din pricina dezbinării provocate în lupta ortodoxă.”
    Asemenea ii cerem acrivistului sef,Pr.Staicu Ciprian si Preotilor de la Radeni(care in mod tacit au admis tot ceea ce reprezinta si propovaduiesc monah Sava-Pr.Staicu C.) ,care incheie acest triunghi al defaimarii,necinstei sufletesti si lipsei de discernamant,sa ceara iertare IPS Longhin,
    Parintelui Theodoros Zisis și de la cei împreună cu acesta,Sfintitilor Parinti, Pr. Claudiu , Pr. Ioan , Pr.Cosmin -Florin,Ieromonahului Grigorie, a celor dinpreuna cu dansii si nu in ultimul rand dl.teolog Mihai Silviu Chirila,spunand un calugaresc „binecuvantati si iertati!”.
    Necuviintele,atitudinile dispretuitoare manifestate in corpore,similare unor inversunati ecumenisti ,nu le face cinste.
    „Să-i amintesc, în acest sens, cu indignare în fața adâncului disprețuirii pe care o arată și a modului înjositor de exprimare, că în istoria bimilenară a Bisericii există multe exemple de promotori care au fost stăpâniți de boala iubirii de putere în numele lui Hristos,”spune Parintele Manolis,Monahului Sava.
    Suntem intru-totul de acord cu Sfintia Sa.
    Cum am putea sa-l contrazicem cand spune :”Consider, fraților, că există un mare joc de culise.;altfel nu se explica inversunarea impotriva noastra,fie slujesc unor interese străine, fără să fie conștienti de asta sau fiind (vai și amar) în cunoștință de cauză,fie au fost orbiti duhovnicește de pretuirea de sine si rolul de conducere,fie toate acestea la un loc.
    Personal ,nu cred in revenirea acestei grupari,cautand cu dor nestins, Adevarul Hristos,pe calea Marturisirii echilibrate,a impacarii, cu atat mai putin cei care ii insotesc pe reprezentantii acesteia, pe acest drum,care duce inevitabil,catre abisurile intunecate ale ereziei si schismei.
    Slava lui Dumnezeu pentru toate!

    Apreciază

  7. N-am fost prezent la Sinaxa de la Botosani. Din cate vad, luatorul de cuvant este Spiridon Rosu. Lui as vrea sa-i spun acestea: Prietene, medicina veterinara nu se aplica oamenilor. Ramai la ceea ce ai invatat si invata de la cee ce a spus Apelles:,,Ne ultra suror crepidam”.
    Previziune: cei cazuti in schisma si erezie nu se vor intoarce. Implicatiile sunt prea adanci si puterea lor de discernamant, prea slaba sau inexistenta.
    Ceea ce la om este cu neputinta, la Dumnezeu toate sunt cu putinta. De aceea, ma gandesc ca dintre ei totusi unii se vor intoarce spre adevar . Da, Doamne.

    Apreciază

  8. Tipras imbracanduse mai ceva ca un flăcău de parcă era un ginerică și ducanduse in vizita de lucru, odată ajuns intro localitate pe nume Ithaka, clopotele bisericilor din zonă au început să bată că și când cineva ar fi murit, acum ce te faci supărare și nervi pe Tipras cum sa aibe parte de o așa primire, iar episcopia locului a zis că va face o anchetă și va lua masuri
    În ceea ce privește pe Tipras deja de la acesta nici un fel de pretenții, dar pseudo episcopul locului, oare nu a văzut ce face acesta sub privirile sale?! https://www.katanixis.gr/2018/08/blog-post_444.html?m=1

    Apreciază

  9. Aflam dintr-un articol,publicat pe romfea.gr., ca Patriarhul Ecumenic Bartolomeu i-a transmis Patriarhului Kirill ca a decis acordarea AUTOCEFALIEI Bisericii Ortodoxe Ucrainene.
    Patriarhul Ecumenic Bartolomeu a avut o intalnire, la Fanar, Istanbul, cu Patriarhul Kirill al Moscovei. Subiectul intalnirii a fost autocefalia bisericii ortodoxe din Ucraina.

    Potrivit Romfea.gr, Patriarhul Kirill ar fi propus dezbaterea autocefaliei in cadrul unei conferinte stiintifice, pentru a fi dezbatute si cunoscute temeiurile si textele in cauza.
    Patriarhul Ecumenic Bartolomeu,a comunicat decizia sa asupra autocefaliei ca fiind una pozitiva.
    In acest context, Romfea.gr a publicat in exclusivitate o scrisoare a Patriarhului Irineu al Serbiei catre Patriarhul Ecumenic Bartolomeu in care acesta protesteaza fata de intentia de a acorda autocefalie gruparilor schismatice din Ucraina si Macedonia,acuzand sprijinirea SCHISMATICILOR de catre FANAR

    De asemenea, si Patriarhia Ierusalimului a declarat ca Ucraina e teritoriul canonic al Bisericii Rusiei, conduse, pe plan local, de Mitropolitul Onufrie, iar nu al Constantinopolului.
    Ce implicatii va avea aceasta decizie,vom vedea.Se asteapta reactia Pariarhiei BOR.

    Apreciază

    1. Asta e o problemă foarte gravă pentru Biserica Ucrainiana! Sunt convins că Mitropolitul Onufrie lucrează cu multă înțelepciune pentru apărarea Bisericii Ucrainiene în fața facțiunii schismatice care pretinde autocefalia. Chiar dacă sunt evidente unele apariții publice ale ÎPS alături de schismatici și eretici, totuși să avem încredere în ORTODOXIA acestui încercat arhiereu. Face totul pentru apărarea Bisericii Ucrainiene! Câtă vreme ÎPS Longhin îl pomenește să nu ne îndoim de cei doi arhierei ai lui Hristos! Să ne rugăm pentru ÎPS lor și întrega Biserica Ucrainiana!

      Apreciază

  10. Sa fie blagoslovit cuvantul Sfintiei Voastre, in vesnicie!
    O situatie extrem de dificila,pentru Mitropolitul Onufrie,la care a trebuit sa faca fata, a fost
    evenimentul organizat anual începând cu 2005,legat de independenta Ucrainei,la 24 august 1991.Sa se tina cont ca Ucraina este un mozaic etnic,si presiunile sunt uriase.

    Ma incred in cuvantul IPS Longhin si deci implicit si in cel al Mitropolitului Onufrie,doi Inalti Ierarhi Ortodocsi,care cunosc mai bine decat noi toate consecintele unui singur cuvant si implicatiile unui singur gest,care pot mari instabilitatea intr-un teritoriu cu grave probleme,care pot afecta intreaga zona geo-politica in care se gaseste.
    Această regiune s-a caracterizat printr-o polietnie rar întîlnită în Europa. În calitate de limbă uzuală şi astăzi este folosit un argou alcătuit dintr-un extraordinar amalgam de cuvinte provenite din limbile ucraineană, rusă, germană, greacă, română, idish,[3] tătară, poloneză, turcă şi a ţiganilor căldărari (o ramură distinctă a romilor care locuiesc în Europa Răsăriteană).
    Ucraina este un exemplu clasic de ţară, în care o minoritate confesională activă (galiţienii-uniaţi) domină net scena politică.Cu toate acestea, chiar aflandu-se la New York, Londra sau Tel-Aviv, diaspora evreiască ucraineană conduce abil din culise viaţa economică şi politică a ţării.
    Orientarea politico-externă bicefală (Galiţia – spre Occident, iar răsăritul – spre Moscova) a Ucrainei îi poate juca odată şi odată festa. Teritoriile acaparate sau dăruite Ucrainei de către Stalin (Galiţia, Rutenia, Bucovina de Nord – Hotinul, jumătate din fosta RASSM, Bugeacul de Sud şi Donbas) şi Hruşciov – Crimeea, pot juca în orice moment rolul calului Troian.
    Echilibrul dintre cele două poluri antagonice (Vestul uniat pro-occidental şi Răsăritul ortodox pro-moscovit) este foarte şubred.
    In urma asasinării principalului lider al separatiştilor proruşi în estul Ucrainei, Aleksandr Zaharcenko,in varsta de 42 de ani,vineri 31 august 2018,într-o explozie la o cafenea din capitala regiunii,orice noi negocieri privind situaţia din Ucraina,au incetat.

    În conflictul din Donbas, declanșat în aprilie 2014, pana acum,și-au pierdut viața peste 10 300 de oameni.
    Spunea Mitropolitul Onufrie,cu durere:”În numele istoriei de o mie de ani a Bisericii Ortodoxe Ucrainene, îi îndemn pe toți acei care se numesc creștini, încetați imediat să vă ucideți între voi!
    Il implorăm pe Dumnezeu să le adauge înțelepciune și iubire creștină tuturor acelora de care depinde încetarea acestei vărsări de sânge îngrozitoare.”
    Sa adaugam cu evlavie si dragoste cu adevarat ortodoxa,rugaciunile noastre indreptate catre Domnul,pentru Ucraina si poporul binecredincios ortodox,greu incercat in aceste vremuri tulburi.

    Adaptare text dupa;https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2013/02/20/ucraina-si-problemele-sale-geopolitice-interne/

    Apreciază

  11. 1.Bartolomeu n-are dreptul sa acorde autocefalie Bisericii din Ucraina, aceasta fiind parte a BORu. Este ca si cum ar acorda autocefalie Bisericii din Oltenia fata de BOR.
    2. Avand posibilitatea de a comite acesta faradelege, fiti siguri ca o va face. Bartolomeu oricum se afla sub anatema si face ce i se dicteaza.
    3. Durerea cea mare apasa pe umerii IPS Onufrie si a IPS longhin. Ei duc greul. Tiriflici, dezlantuiti-va si aruncati cu noroi. Dati apa la moara aventurierului Filaret. V-ar putea fi rusine.
    4 Ca IPS Onufrie ne e prezentat in prezenta unor eretici, necredinciosi, atei nu inseamna nimic. IPS Sa ramane arhiereu ortodox, cu grea sarcina de purtat. Ecumenistii i-au gasit o vina, sau chiar doua: este om cu viata sfanta, dar este conservator. Gura pacatosului…
    5. Kiril s-a dus la Constantinopol de ochii lumii, ca sa propuna o dezbatere… Ce dezbatere? Care sa ne arate ca faradelegea e justificata? N-am nicio incredere in acest om, chiar daca s-ar apuca sa pozeze in aparator al Ortodoxiei. Cine a tradat o data…
    6. Irinei al Serbiei este de un cuget cu Kiril. vrea sa para ceea ce nu este.
    7. Valabil si pentru Ierusalim. Pe acestia ii doare-n cot de Biserica lui Hristos.
    8. Ierarhia romana va fi intru totul de acord cu acordarea ,,autocefaliei” aventurierului Filaret.
    9. Biserica lui Hristos nu va fi niciodata biruita. degeaba se agita ,,portile iadului”. Veti vedea ce vor primi de la Capul Bisericii, Hristos Mantuitorul. nu peste multa vreme.
    10. Nu te teme turma mica… timpul lor este scurt. Vino, Doamne Iisuse Hristoase.

    Apreciază

  12. „MSC e si Eretic si Schismatic ptr ca a zis ca ruga in comun la consistoriu cu ecumenistii acuzatori nu incalca canoanele ca deh nu is condamnati nominal ”spune pe un blog ortodox ,pe care il frecventam,comentatorul aflat intr-un duh si o vorbire cu cei care s-au retras in schisma,acrivistii de ieri,care nu se dezmint prin afirmatii riscante ,care vadesc”ingustimea si formalismul”.
    O fraza care incalca poruncile dumnezeesti,si de care n-ar trebui sa ma impiedic,intrucat contine ura netagaduita impotriva aproapelui,atacuri la persoana care incalca bunul simt elementar.

    Orice preot care a trecut prin faza consistoriului ,toti dar absolut toti inalta impreuna cu martorii si judecatorii rugaciune catre Sfantul Duh si Rugaciunea domneasca,pentru savarsirea in pace a lucrarilor.Domnul a spus prin Sfantul Apostol loan: „Acestea zice Cel ce este Amin, Martorul cel credincios si adevarat, inceputul zidirii lui Dumnezeu” (Apocalipsa III, 14). Noi incheiem fiecare rugaciune si fiecare multumire adusa lui Dumnezeu cu acest nume: Amin. Este ca si cum am spune: Dumnezeu, Adevar. De asemenea, cand depunem juramant, incheiem prin cuvantul Amin, ceea ce inseamna: ceea ce spun este adevarat ca Adevarul sau ca Dumnezeu.Duhurile luminii şi duhurile întunericului „veghează asupra fiecăruia dintre noi, aşteptând să vadă cu care ne vom învoi … Când ne învoim cu unele, ori prin gânduri, ori prin cuvinte, ori prin fapte, atunci celelalte se depărtează de la noi. Când încuviinţăm primirea duhurilor întunericului, duhurile luminii se retrag de la noi, iar când încuviinţăm primirea duhurilor luminii, duhurile întunericului fug de la noi. Când rostim „în numele Tatălui, şi al Fiului, şi al Sfântului Duh,” atunci toate întunecatele oştiri diavoleşti cad degrabă unele peste altele în iad, iar noi vorbim prin rugăciune numai cu puterile luminii şi dragostei.”(Sf.Nicolae Velimirovici-Prin fereastra temniței, Editura Predania, 2009, p. 121)
    Respectam persoanele care ne judeca ,nu le aruncam cuvinte jignitoare si nu le intoarcem spatele, cand am fost solicitati ca martori intr-un proces in care acuzat era Parintele nostru Duhovnic,iar noi trebuia sa marturisim pe Adevarul Hristos, intelegand „cã ceilalti nu ne datoreazã nimic. Ceilalti nu îmi apartin. Fiecare dintre ei, ca si Dumnezeu, a cãrui imagine este, rãmâne o persoanã liberã, inaccesibilã, pe care nu as putea s-o stãpânesc decât rãpindu-i libertatea, adicã negând-o, la limitã, ucigând-o. Dar asa cum Dumnezeu cel de nepãtruns mi se reveleazã mie prin harul Sãu, si celãlalt, tot de nepãtruns mi se poate revela tot prin har.”(Olivier Clement)

    Cei care au sfidat adunarea,strigand si intorcand spatele comisiei de judecata formata din Preoti,Parintelui lor Duhovnic la vremea aceea,si noua,au insultat pe Mantuitorul Hristos,si se afla acum in schisma cu adevarat ,ratacindu-se in abisul inselarilor,din care cu greu vor mai putea iesi.
    Spunea Parintele Arsenie Boca:“*Nimic mai greu, nimic mai periculos decat sa te lupti cu ingustimea si cu formalismul.
    Nimic mai primejdios, decat a combate rautatea, care crede ca are dreptate, ca apara adevarul si ca slujeste lui Dumnezeu…Rautatea e o osanda, o moarte anticipata, care chinuieste firea, dar nu e naturala, e o venetica in fire. Pe aceasta vrea Dumnezeu sa o izgoneasca din fire, cu ajutorul omului…: “Iata, eu va trimit pe voi ca pe niste miei in mijlocul lupilor.Misiunea lui Iisus, data si mieilor, e descojirea firii de absurditate, de salbaticie, de caricatura existentei: demonicul”.
    Si iarasi:”Cand stai de vorba cu cate unii din acestia, te uimeste convingerea si siguranta lui, uneori si legatura cu judecata a cuvintelor lui, si nu poti prinde repede ca stai de vorba cu un inselat si sarit din minte. Asta, pana nu-i afli prima spartura a mintii, de la care apoi toate mestesugirile vicleanului sa-si dea arama pe fata. Trebuie sa-i prinzi momeala pe care a inghitit-o si care, de cele mai multe ori, e caderea la lauda, cu care tatal minciunii si-a mangaiat pruncul iubirii de sine, pe care l-a clocit cu atat osardie cel amagit de minte…Nu-i ocaram, ci ne pazim, si invatam si pe altii sa se pazeasca si ne infricosam cat de groaznic si-au taiat mintea in Scripturi (II Petru 1, 20). Totusi, pe cat se poate, sa incercam sa-i intelegem, lamurind adevarul lucrurilor si mestesugirile vicleanului. E stiut ca facand omul gandurile si voile celui rau, intra acela in el. Sau, altfel zicand: iubind cele rele, pe firul acestei iubiri intra vrajmasul in cetate, adica prin cele de-a stanga, relele. Cand insa vede ca nu poate amagi pe om cu cele de-a stanga, sare in cealalta margine, de-a dreapta de tot, cautand acolo sa-l amageasca, ca sa-i dea omul crezare. (Firul iubirii omului are doua capete: de-a stanga iubirea celor rele si de-a dreapta iubirea virtutii; diavolul il cantareste atent pe cel ochit spre inselare spre ce inclina si-l sageteaza apoi fie cu laude pentru virtuti, fie cu indemnuri spre pacate. Extremele sunt ale diavolului si abia mijlocul, adica dreapta socoteala, e acela care-l duce pe crestin in bratele lui Dumnezeu”[Din “Fericirea de a cunoaste calea” – Parintele Arsenie Boca]
    Fanatismul fundamentalist – care vadeste deopotriva rautatea, ridicolul si neghiobia – întotdeauna duce la erezii, schisme, sectarism, suprematia literei, forme religioase naive ori teroriste, îndârjiri formaliste (stilistii) si compromiterea în ochii oamenilor cu scaun la cap a fenomenului religios,spune cu amaraciune,Monahul Nicolae de la Rohia.
    *“PARINTELE ARSENIE BOCA, mare indrumator de suflete din secolul XX. O sinteza a gandirii Parintelui Arsenie in 800 de capete“, Editura Teognost, Cluj-Napoca, 2000

    Apreciază

    1. sa raspunda minciunoacrivistul respectiv ce canoane incalca impreuna rugaciunea cu cei din consistoriul de la Bucuresti, in niciun caz nu incalca canoanele despre impreuna rugaciunea cu ereticii, deoarece acolo spune Pidalionul ca termenul eretici se refera la eretici condamnati.
      Simpla idee ca MSC e eretic si schismatic pentru aceasta afirmatie arata iresponsabilitatea celui care arunca cu vorbe goale. Intr-o conversatie pe sms l-am intrebat pe parintele Elefterie ce canoane a incalcat parintele Claudiu prin participarea la acea rugaciune si a spus ca niciunul, dar ca totusi a facut ceva neplacut lui Dumnezeu si oamenilor. Cum sa faci ceva neplacut lui Dumnezeu si oamenilor fara a incalca sfintele canoane? Taine ale minciunoacrivistilor…

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s