APOTEOZA PAPISMULUI ESTIC

,,PAPISMUL ESTIC” E PE CALE SĂ SE REALIZEZE PRIN PRETENȚIA PATRIARHULUI BARTOLOMEU DE A FI PĂSTORUL SUPREM PESTE ÎNTREAGA ORTODOXIE!!

Este lamentabil să vedem cum, după atâtea secole de luptă cu Papismul Roman, Biserica Constantinopolului însăși se încadrează în aceeași erezie, în aceeași seducție ca papismul. Impunerea puterii asupra plinătății ortodoxe de către Fanar, așa cum a fost cu Papa în vremea lui, este o încercare imprudentă și mândră de a profita de poziția de „Șef al Bisericii” de la Domnul nostru Iisus Hristos, de a revizui apostolatul și ecleziologia patristică, să devină mai presus de Biserică, să distrugă structura canonică a Bisericii și să priveze Bisericile locale de adevărata libertate care a fost întotdeauna atât de caracteristică și distinctivă a Sfintei Ortodoxie.
În absența Patriarhiei Ecumenice, „Bisericile locale vor ființa ca niște oi fără păstor „(Matei 9,36). Adică, în discursul patriarhului Bartolomeu, Tronul Constantinopolului este declarat PĂSTOR suprem al întregii Biserici Ortodoxe, în legătură cu care Bisericile locale cu toți patriarhii și credincioșii lor sunt pur și simplu o turmă ascultătoare de vocea ,,păstorului de la Fanar”.

Acest articol a fost prezentat pentru a analiza discursul Patriarhului de la Constantinopol Bartolomeu, la Sinaxa Arhiepiscopilor Patriarhiei de Constantinopol, care a avut loc la Istanbul în perioada 1-4 septembrie 2018.

În discursul său – care nu a fost contrazis de nici un episcop al Bisericii din Constantinopol, dar a fost întâmpinat chiar și cu aprobare generală – Patriarhul Bartolomeu a proclamat la nivel bisericesc oficial poziția dogmatică că Patriarhia Constantinopolului (sau „Ecumenică”) și patriarhii săi primatul puterii sacrale, administrative și judiciare-de apel1 în plinătatea Bisericii lui Hristos.

Aceste prevederi sunt o revizuire [referitoare la / în stilul-Trans.] Erezia latină a papalității. Dezvoltată, în special, în ultimul secol de lucrările diferiților teologi Fanarioți[Patriarhia Constantinopolului], această revizuire a fost numită „papismul estic”. Aceasta înseamnă că apelul Patriarhiei de Constantinopol de a crea un model de guvernare și autoritate în Biserica Ortodoxă, similar cu cel al romano-catolicilor, numai cu Patriarhul de Constantinopol în locul Papei, iar în locul Bisericii Romane – Biserica Constantinopolului.

Actualul Patriarh Ecumenic a declarat Primatul de Onoare, pe care în Biserica din secolul al unsprezecelea Patriarhul Constantinopolului la avut în locul Papei în Dipticile2 Bisericii Ortodoxe, pentru a fi o instituție specială cu autorități, prerogative și privilegii care nu au fost niciodată cunoscute în tradiția Bisericii.

Papismul estic

Este regretabil să vedem cum, după atâtea secole de luptă cu Papismul Roman, Biserica Constantinopolului însuși se afundă în aceeași erezie, aceeași seducție ca și papismul. Impunerea puterii asupra plinătății ortodoxe de către Fanar, așa cum a fost cu Papa în vremea lui, este o încercare imprudentă și plină de mândrie de a profita de poziția „Șef al Bisericii” de la Domnul nostru Iisus Hristos, pentru a revizui ecleziologia apostolică și patristică, pentru se ridica mai presus de Biserică, pentru a distruge structura canonică a Bisericii și să lipsească Bisericile locale de adevărata libertate care a fost întotdeauna atât de caracteristică și distinctivă Sfintei Ortodoxii. Papismul Fanarului îndrăznește să ignore și să anuleze podvigul3 [isprava valoroasă] a opoziției față de papismul occidental, scăldat în sângele mucenicilor și suferința Mărturisitorilor credinței ortodoxe.

Astfel, în discursul său, Patriarhul Bartolomeu de Constantinopol a spus următoarele:

” Patriarhia Ecumenică este, pentru Ortodoxie, o plămădeală „care dospește tot aluatul”(cf. Gal 5,9) Bisericii și a istoriei”.4

Este clar că Patriarhul de la Constantinopol a dorit să exprime prin aceste cuvinte că Patriarhia sa este o instituție specială, sacră, o forță specială care formează însăși Biserica și istoria în sine, ca și plămădeala pentru o bucată de aluat.

Este greu de imaginat, totuși, un citat mai nefericit. Ceea ce a fost citat de la Sfântul Apostol Pavel (Galateni 5, 9) era în contextul unui reproș pentru Galateni5. Sfântul Ierarh Ioan Hrisostom tâlcuiește acest lucru astfel:

„Și astfel, această mică greșeală, dacă este lăsată fără îndreptare, are puterea (ca și plămădeala cu aluatul) să te conducă la iudaismul desăvârşit”.

Și aici este și tâlcuirea binecuvântatului Teofilact al Bulgariei:

„Această împrejurare aparent fără însemnătate provoacă un rău foarte mare. Dacă plămădeala, oricât de mică ar fi, poate fermenta și schimba aluatul, așa și circumcizia6 , deși este doar o învățătură, te poate duce în iudaismul desăvârşit”.

Pentru a compara rolul unei Patriarhii în Biserică cu circumcizia care poate duce la iudaism este cu siguranță o îndrăzneală, însă, de fapt, repetăm, este clar ce a vrut să spună patriarhul Bartolomeu.

Mai departe, în textul discursului său, Primatul Bisericii din Constantinopol a subliniat de mai multe ori că biserica sa, și se referă la tronul său, are un loc sacru special în întreaga Biserică Ortodoxă:

” Ca Primul Tron al Ortodoxiei, Patriarhia Ecumenică exercită o lucrare profetică, răspândind misterul Bisericii Catolice(Universale n.t.) în Hristos Iisus prin întreaga lume în fiecare eră”7

La început a fost Cuvântul. . . în El era viața și viața era lumina oamenilor”(Ioan 1,1,4). Începutul Bisericii Ortodoxe este Patriarhia Ecumenică; „În aceasta este viața, iar viața este lumina Bisericilor”. Mitropolitul Chiril al Gortinei și Arcadiei, un Ierarh iubit al Bisericii Mamă și prieten personal, a avut dreptate să sublinieze că „Ortodoxia nu poate exista fără Patriarhia Ecumenică”8

Patriarhul Bartolomeu vorbește pretutindeni despre Patriarhie se pare, și nu despre Patriarhul Constantinopolului. Aici vedem o avertizare importantă: O declarație a Patriarhiei Ecumenice „Ca Primul Tron al Ortodoxiei”.

Cu alte cuvinte, discursul nu se referea pur și simplu la drepturile și privilegiile exclusive ale Bisericii din Constantinopol, care în sine ar fi o deviație serioasă de la adevărul bisericesc, ci mai degrabă a mers așa de departe până a se mărturisi „Primul Tron al Ortodoxiei” , la fel ca „Tronul Apostolic” în Biserica Romano-Catolică.

Astfel, potrivit Patriarhului Bartolomeu și a doctrinei sale necontestate:

  • Sinaxa Ierarhilor Bisericii din Constantinopol – Tronul din Constantinopol – are o poziție excepțională, unică și prerogative în biserică, pe care nici un alt tron sau Biserică locală nu le posedă.

  • Premisa pentru însăși existența Bisericii universale [ecumenice] este prezența Tronului din Constantinopolului în ea; cu alte cuvinte, prezența lui(Tronului din Constantinopol n.t) în biserică este chiar criteriul adevărului celei din urmă. Fără acest tron, existența Ortodoxiei este imposibilă! Este plămădeala care formează însăși Biserica lui Hristos și istoria.

  • Tronul de la Constantinopol este începutul mistic al Bisericii Ortodoxe, la fel cum este Dumnezeu Cuvântul la începutul tuturor. Și la fel precum în Hristos „este viață” care „este Lumina Omului„, așa și Patriarhia Constantinopolului are o viață specială specifică ei, fiind lumina celorlalte Biserici.

  • Prin urmare, concluzia logică este că tronul patriarhal al Constantinopolului are un dreptul unic, unic numai pentru „primul tron al ortodoxiei” – dreptul la învățătură universală extrateritorială [în afara teritoriului său jurisdicțional],9 în întreaga lume la orice moment.

Pretențiile administrativ-papiste ale Patriarhului de Constantinopol sunt exprimate în aceste cuvinte ale discursului său:

” … Patriarhia Ecumenică … se bucură de jurisdicția canonică și de toate privilegiile apostolice în responsabilitatea sa de a proteja unitatea și comuniunea Bisericilor locale, dar și pentru mersul în general al Ortodoxiei în lumea contemporană și in istorie. În acest sens, în calitate de președinte al trupului Ortodoxiei, Patriarhul Ecumenic a convocat Sfântul și Marele Sinod din Creta în iunie 2016, cel mai mare eveniment bisericesc din ultimii ani.”10

” Patriarhia Ecumenică poartă răspunderea de a pune lucrurile în ordine bisericească și canonică, pentru că doar ea singură are privilegiul canonic, precum și rugăciunea și binecuvântarea Bisericii și a Sinoadelor Ecumenice de a îndeplini această datorie supremă și excepțională ca o mamă grijulie și născătoare a Bisericilor. Dacă Patriarhia Ecumenică își neagă răspunderea și se îndepărtează de scena inter-ortodoxă, atunci Bisericile locale vor rămâne „ca oile fără păstor” (Matei 9,36), cheltuindu-și energia în inițiative bisericești care confundă smerenia credinței și aroganța puterii.”11

Astfel, autoritatea administrativă a Tronului de la Constantinopol, în conformitate cu doctrina Papismului Estic [și prezentată mai sus – Trans.], include:

  1. Privilegiul apostolic și jurisdicția bisericească asupra întregii biserici, în chestiuni legate de păstrarea unității bisericești și de comuniunea Bisericilor locale. Cu alte cuvinte, fără să se vorbească în stilul „înalt” de la Fanar, aceasta înseamnă că Fanarul este catedra[scaunul episcopal] apostolică de întemeiere(de temelie n.t.), prin a cărei comuniune determină apartenența unei anumite Biserici locale la unitatea Bisericii Ortodoxe. Astfel, comuniunea Bisericii locale se realizează prin Catedra de la Constantinopol. Termenul „jurisdicție canonică” subliniază poziția subordonată a Bisericilor locale față de Fanar în cadrul acestei scheme.

  2. Tronul de la Constantinopol este capul sau „Președintele trupului Ortodoxiei”, cu singura prerogativă de convocare a sinoadelor pan-ortodoxe (și ecumenice).

  3. Tronul de la Constantinopol se împuternicește cu unele din cele mai vagi și totuși cele mai exclusiviste drepturi de a „pune lucrurile în ordine bisericească și canonică”12. A subliniat în mod special că” doar ea13” are acest drept din întreaga biserică, și sursa „privilegiului său canonic” este „rugăciunea și binecuvântarea Bisericii și a Sinoadelor Ecumenice”. Aici, de fapt, își declară puterea nelimitată în întreaga biserică, în măsura în care totul poate fi inclus sub [prevederea și pretextul] ordinii bisericești14. Aceasta subliniază în mod special autoritatea de la Fanar în problemele canonice. „Datoria” Catedrei de la Constantinopol – stabilirea „ordinii bisericești și canonice” în întreaga Biserică – este „supremul15„; adică, deține cel mai înalt și mai incontestabil caracter.

  4. Biserica din Constantinopol este „Mama și născătoarea Bisericilor16 „. Nu este foarte clar ce a vrut să spună Patriarhul Bartolomeu aici: fie că el singur are puterea exclusivă de a acorda autocefalie oricărei noi Biserici locale din întreaga lume, fie că toate Bisericile locale au Patriarhia Constantinopolului ca sursă a originii și alcătuirii lor. Continuând din celelalte materiale ale Sinaxei, un lucru este clar: Patriarhul de la Constantinopol declară că el este posesorul exclusiv al dreptului de a acorda și recunoaște autocefalia bisericilor locale emergente, toate definind și schimbând limitele canonice ale celor existente!

  5. Și, în final, punctul culminant al tuturor – afirmația că, în absența Patriarhiei Ecumenice, „Bisericile locale vor rămâne „ca oi fără păstor”(Matei 9,36)”. Adică, Tronul de la Constantinopol este declarat păstor suprem al întregii Biserici Ortodoxe, în care Bisericile locale cu toți Patriarhii și Primatele lor sunt pur și simplu o turmă de oi, ascultătoare de vocea păstorului.

Ultimul privilegiu pe care Patriarhul Bartolomeu i l-a atribuit Catedrei sale a fost cea mai înaltă autoritate bisericească judiciară-de apel din Biserica lui Hristos!

” … Ne imaginăm că toți ierarhii care slujesc în jurisdicția Tronului Ecumenic știu foarte bine că al 4-lea Sinod Ecumenic, printre alte decizii, a onorat privilegiul excepțional al „dreptului de a face apel”(ekkliton) al Tronului Constantinopol, prin prevederile Canoanelor 9 și 17 ale sale. Numeroase cazuri de exercitare a acestui drept de apel de către Ierarhi și clerici ai altor jurisdicții au fost înregistrate de-a lungul secolelor în drumul istoric a Bisericii Mamă. Demnă de menționat aici este interpretarea canonistului Miodrag Petrovic, că „numai Arhiepiscopul de Constantinopol are privilegiul de a judeca și de a da o sentință în conflictele de episcopi, clerici și mitropoliți ai altor patriarhii” (Nomocanon pe cele 14 titluri și comentatorii bizantini, p. 206) „17

Dreptul ierarh, Episcopul Kyrillos de Abydos, profesor la Universitatea Națională și Capodistriană din Atena, un cărturar devotat al cuvântului scris și vorbit, va aborda privilegiul unic al Bisericii din Constantinopol de a primi apelul Ierarhilor și a clericilor care caută refugiu din toate Bisericile Ortodoxe locale în prezentarea sa, intitulată „Privilegiul Ecclitonului (Dreptul la Apel): Perspective Istorice, Canonice și Teologice”. Așteptăm cu bucurie analiza sa asupra acestui subiect…”18

O astfel de doctrină exprimată în mod deliberat despre privilegiile și puterile Tronului de la Constantinopol poartă influența și simptomele clare ale doctrinei romano-catolice a papalității. Desigur, există o diferență, dar multiplele asemănări și relații dintre cele două doctrine dogmatice indică în mod clar că avem de-a face cu două subspecii ale aceleiași învățături false.

Să examinăm viziunea romano-catolică a papalității.

Papismul Roman Clasic

Constituția dogmatică a Pastorului Aeternus de la primul Conciliu Vatican prevede:

„… Și pentru ca și Episcopia să fie una și nedespărțită, și astfel, printr-o preoție strâns unită, mulțimea credincioșilor să poată fi păstrată în unitatea credinței și a comuniunii, El a așezat pe Binecuvântatul Petru peste restul Apostolilor. Și El a stabilit prin el principiul statornic al acestei dublă unitate cu temelia ei vizibilă… (latină: perpetuum principium ac visibile fundamentum

…De aceea, a fost întotdeauna necesar ca fiecare Biserică – adică cei care sunt credincioși de pretutindenea – să fie de acord cu Biserica Romană, din cauza puterii mai mari a Principatului pe care a primit-o, pentru ca toți fiind uniți în unitatea acelui Scaun, de la venerarea căruia drepturile comuniunii curg spre toți, să se poată asocia îndeaproape ca membri ai unui Cap, în unitatea compactă a trupului…

… Reînnoim definiția Sinodului Ecumenic din Florența, în virtutea căruia toți credincioșii lui Hristos trebuie să creadă că Sfântul Scaun Apostolic și Pontiful Roman posedă primatul asupra întregii lumi, și că Pontiful Roman este succesorul lui Petru cel Binecuvântat, Prințul Apostolilor, și este adevăratul Vicar al lui Hristos și capul întregii Biserici, și Tată și Învățător al tuturor Creștinilor; și că putere deplină i-a fost dăruită lui, în Binecuvântatul Petru, de Domnul nostru Isus Hristos, ca să păstorească, să domnească și să guverneze Biserica Universală; așa cum se regăsește și în actele Sinoadelor Generale și în Sfintele Canoane…

…păstorii și credincioșii, atât individual cât și colectiv, sunt legați, de datoria lor de subordonare ierarhică și ascultare adevărată, să se supună, nu numai în chestiunile care aparțin credinței și moralei, ci și în cele care aparțin disciplinei și guvernării Bisericii din întreaga lume, pentru ca Biserica lui Hristos să fie o turmă sub un Pastor Suprem…

…Și deoarece, prin dreptul Divin al primatului Apostolic, Pontiful Roman este plasat deasupra Bisericii Universale, învățăm și declarăm în continuare că este judecătorul suprem al credincioșilor, și că în toate cazurile, la hotărârea care aparține Bisericii, recursul se poate solicita la tribunalul său…

…puterea supremă a învățăturii este inclusă și în primatul Apostolic în care Pontiful Roman, ca succesor al lui Petru, Prințul  apostolilor, o posedă asupra întregii Biserici … „19

Apologetul papal Joseph de Maistre a scris: „Papa este indispensabil. El este singurul Tată excepțional al creștinismului…fără el, unitatea dispare și asta înseamnă că și Biserica!”

Adevărata semnificație a Canoanelor 9 și 17 din Sinodul al IV-lea Ecumenic

În încheierea acestei „smerite” analize de mărturisire a ereziei Papismului Estic, care a avut loc la Sinaxa Ierarhilor conducători ai Patriarhiei de la Constantinopol, este crucial să se răspundă interpretării false a Patriarhului Bartolomeu a Canoanelor 9 și 17 de la cel de-al patrulea Sinod Ecumenic.

Acestea se presupune că acordă Patriarhiei de Constantinopol dreptul special de a fi curtea supremă de apel a Bisericii, inclusiv dreptul de a revizui curțile bisericești ale altor Patriarhi și Primate ale Bisericilor Ortodoxe Locale. Iată fragmente din textele acestor canoane:

Al nouălea canon: …Dacă, pe de altă parte, un cleric are o dispută cu propriul său episcop sau cu un alt episcop, să fie judecat de Sinodul provinciei. Dar dacă vreun episcop sau cleric are o dispută cu mitropolitul aceleiași provincii, să se adreseze fie exarhului eparhiei, fie tronului capitalei imperiale, Constantinopol, și să fie judecat înaintea lui.20

Canonul al 17-lea: „… Dar dacă cineva a fost tratat pe nedrept de propriul său Mitropolit, să se plângă Exarhului eparhiei, sau să-și înfățișeze pricina înaintea tronului de la Constantinopolului, potrivit alegerii sale…”21

Acest canon este reinterpretat în sensul că clericilor și episcopilor li se dă dreptul de a contesta curțile propriilor Patriarhi prin intermediul Patriarhului de Constantinopol.

Această neînțelegere este susținută de faptul că „Exarhul(ii) eparhiei(lor) mai mari22” sunt considerați ca fiind de fapt Patriarhii23. Numai Aristenos aderă la acest punct de vedere al celor trei interpreți clasici ai canoanelor. Dar nu există nici un motiv să-i numim pe alți Patriarhi exarhi, și nu întâlnim aceasta nicăieri în canoanele Sinoadelor Ecumenice.

Alți doi interpreți ai canoanelor, Balsamon și Zonaras, clarifică faptul că atunci când se spune „exarhi” se referă la metropoliții eparhiilor bine-chivernisite și catedre – eparhii – mai mari în corpul Patriarhiei de la  Constantinopol, ale căror teritorii canonice au fost stabilite tocmai de către al IV-lea Sinod Ecumenic (a se vedea al 28-lea canon al celui de al IV-lea Sinod24).

Prin urmare, acestea se adresează dreptului Patriarhiei de la  Constantinopol ca curte de apel în cadrul Patriarhiei sale, și nu în cadrul altor Patriarhii.

În caz contrar, se propune o situație absurdă: că aceste canoane conferă Patriarhului de Constantinopol dreptul de a fi cea mai înaltă autoritate Judiciară-de apel, în raport cu Biserica Romană și episcopii Romei, care la vremea respectivă [Al patrulea Sinod Ecumenic – Trans.] A ocupat, fără îndoială, primul loc în Dipticele Bisericilor.

Balsamon, interpretarea la cel de-al 9-lea Canon: Exarhul unei regiuni (rusă: Okrug) nu este, cred, un mitropolit al fiecărei provincii (rusesc: Oblast), ci mitropolitul întregii Regiuni. Și o regiune cuprinde multe provincii.25 Acum privilegiul/avantajul exarhilor nu are nici un efect; pentru că, deși unii dintre Mitropoliți sunt numiți exarhi, ei nu au alți Mitropoliți în regiunile lor subordonați lor. Deci, cel mai probabil, în acele vremuri, au existat un fel diferit de Exarhi Regionali; sau cu toate acestea, privilegiile care le-au fost acordate de canoane au încetat să acționeze.

Zonaras, interpretarea celui de-al 17-lea de la Sinod: Astfel, ideea acestei reguli privind separarea curților ar fi aceasta: atunci când un Episcop are o pricină cu un alt Episcop, sau cu un cleric cu un episcop, atunci Mitropolitul îi va judeca, pe care canoanele îl numesc Exarhul Regiunii. Dar când un episcop are o pricină împotriva Mitropolitului său, atunci canoanele îl încredințează instanței Patriarhiei de la Constantinopol. Dar Patriarhul de la Constantinopol nu este trimis ca judecător peste toți Mitropoliții fără excepții – doar asupra subordonaților săi. Căci el nu poate să-i aducă la judecată pe Mitropoliții Siriei, sau Palestinei și Feniciei sau Egiptului împotriva voinței lor; ci mai degrabă Mitropoliții Siriei sunt supuși judecății Patriarhului Antiohiei și cei Palestinieni judecății Patriarhului Ierusalimului, iar egiptenii trebuie să meargă la Patriarhia Alexandriei, de la care au primit hirotonia(punerea mâinilor), și la care sunt supuși. Alți exarhi, de exemplu, episcopul Cezareei din Capadocia, Efes, Tesalonic și Corint, erau de asemenea numiți Exarhi, cărora le-a fost dat privilegiul de a purta polistavrionul26 în bisericile lor”.

Sfântul Nicodim din Sfântul Munte distruge mai decisiv interpretarea falsă a Canoanelor 9 și 17 în celebrul „Pidalion” [care este de obicei tradus în limba engleză ca „Cârma”], monumentul canonic al secolului al XVIII-lea, deci autoritate, de fapt, în Bisericile Grecești:

Ca albinele în jurul unui stup, diferitele opinii au înconjurat această parte a prezentului Canon. Pentru ca autoritățile noastre, opunându-se domniei și primatului Papei, și dorind să cinstească Patriarhul Constantinopolului, au înclinat spre exagerare; Prin urmare, Makarios, episcopul Ancyrei, înțelege prin „exarhii eparhiei” ceilalți Patriarhi, în timp ce Patriarhului de la Constantinopol îi acordă ultimul cuvânt, și dorește ca el să fie judecătorul suprem al tuturor Patriarhilor. Makarios a fost urmat și de Alexios în „Istoria” sa, și de către Nicolae Episcopul Methonului în scrierile sale împotriva principiului Papei.

Papiștii doresc, din nou, să stabilească statutul monarhic al Papei, să urmeze autoritățile noastre și să recunoască faptul că Episcopul [Patriarhul] Constantinopolului este judecătorul principal asupra tuturor, deoarece episcopul Romei [Papa] este primul [în cinste] potrivit acelorași canoane, chiar și peste episcopul Constantinopolului. Deci episcopul Romei este judecătorul suprem și comun al tuturor Patriarhilor și chiar înaintea patriarhului Constantinopolului în ceea ce privește jurisdicția; și, în consecință, pentru el trebuie să facă apel de la toți Patriarhii de pe pământul locuit (numit în limba greacă „occumene/Ecumene”).

Toți acești oameni, totuși, se rătăcesc mult de la adevăr. Constantinopolul nu are nicio autoritate să oficieze în eparhiile și parohiile(sau districte) ale celorlalți Patriarhi, și nici acest canon nu i-a dat dreptul la ultimul apel din întreaga Biserică. Devine clar din următoarele:

  1. În al patrulea act al prezentului Sinod de la Calcedon, Episcopul de la Constantinopol Anatolie a fost blamat de conducători și de întregul Sinod pentru depășirea granițelor și luarea Tirului de la episcopul său – Fotie, și predarea lui Eusebiu, Episcopul din Beirut, după ce a înlăturat și excomunicat pe Fotie. Cu toate că a oferit multe pretexte, totuși, orice a făcut el a fost anulat și invalidat de Sinod, iar Fotie a fost îndreptățit, și a primit din nou episcopatul Tirului. De aceea Isaac, Episcopul din Efes, i-a spus împăratului Mihai I Paleologul, primul dintre paleologi: că autoritatea episcopului de la Constantinopol nu se întinde peste Patriarhiile din Orient (conform Pachymeres, Cartea 6, Capitolul 1).

  2. Legile civile și imperiale nu prevăd că judecata și hotărea Patriarhului de la Constantinopol singure, nu fac obiectul unui apel, ci doar spune pe termen nedefinit (nelimitat) la „orice Patriarh sau Patriarhii” la plural…

    Și astfel, conform legilor acestor Împărați, care sunt de acord cu sfintele Canoane, deciziile tuturor Patriarhilor nu pot fi contestate, sau, cu alte cuvinte, ele nu pot fi duse spre judecata altui Patriarh pentru a fi revizuite, cum poate Patriarhul de la Constantinopol să le acorde o audiere și le revizuiască? Și dacă actualul canon al celui de-al patrulea Sinod, precum cel de-al 17-lea canon, a avut ca scop să dea Patriarhului de Constantinopol puterea de a face apel peste capetele celorlalți patriarhi, cum ar fi putut împărații să legifereze ideea în mod diametral opus și contrar, într-un moment în care știau bine că legile civile care nu erau de acord cu canoanele erau considerate invalide?

  3. Dacă suntem de acord cu papiștii menționați mai sus, că Patriarhul de la Constantinopol poate să-i judece pe ceilalți Patriarhi, și că poate să le revizuiască deciziile și hotărârile, atunci, deoarece Canonul nu face nicio excepție vreunuia sau cutare Patriarh, el ajunge la concluzia logică de a considera că ar avea dreptul de a judeca însuși episcopul Romei și, astfel, Patriarhul de la Constantinopol devine primul și ultimul judecător comun al tuturor Patriarhilor și chiar al Papei însuși.

    Și astfel, încercând să justifice monarhia Romei cu aceste trucuri, ei de fapt își distrug și demolează propriul lor argument cu aceste trucuri.

  4. Dacă nimeni – nici un Mitropolit sau un Patriarh nu are dreptul să impună nimic bisericilor din afara jurisdicției sale, ci doar celor dintre granițe și supuse lui, în conformitate cu Canoanele 34 și 35 Apostolice și canoanele 6 și 7 de la Primul Sinod Ecumenic; precum și 3-8 de la cel de-al doilea (Sinod n.t.) Ecumenic; 20, 36 și 39 de la (Sinodul n.t.) Ecumenic al 6-lea; 3, 11 și 12 ale Sinodului din Sardica; 9 din Antiohia, precum și altele, cum poate prezentul Canon sau altele să decidă și să stabilească contrariul și în mod opus tuturor acestora?

  5. Dacă Constantinopolul ar fi primit un astfel de privilegiu, cum se face că Patriarhii de la Constantinopol, când se certau deseori cu Papa, nu au pretins un astfel de drept, ci doar au insistat că privilegiile tuturor erau egale? Sau de ce alți Creștini, în mijlocul certurilor și diferențelor, nu spun că Patriarhia de la Constantinopol este mai mare decât cea a Romei?

    Și așa Viu este Domnul! El trăiește! Adevărata explicație a Canonului este următoarea:

    Exarhul eparhiei, potrivit lui Balsamon, nu este Mitropolitul provinciei (deoarece o eparhie cuprinde multe provincii și metropole), dar Mitropolitul Eparhiei de asemenea nu este Patriarhul, după cum se poate vedea din textul celui de-al 6-lea Canon al celui de-al doilea Sinod Ecumenic.

    Dacă cineva necinstește pe toți episcopii din Eparhie, care este același lucru cu a spune Exarhul Eparhiei, ceea ce într-adevăr spune actualul Canon; întrucât un Sinod al Eparhiei și un Exarh al Eparhiei ocupă o poziție diferită de cea deținută de fiecare Patriarh împreună cu episcopii supuși lui.

Și astfel Exarhul unei eparhii este Mitropolitul eparhiei, care are un privilegiu în plus față de ceilalți Mitropoliți din aceeași eparhie.

Dar acest privilegiu al exarhilor nu este astăzi în vigoare. Deși anumiți Mitropoliți sunt numiți Exarhi, ceilalți Mitropoliți din eparhiile lor nu sunt, de fapt, subordonați lor.

Astfel, după cum spune Balsamon, Exarhii eparhiilor și-au pierdut privilegiile fie imediat, fie nu după mult timp după acest al patrulea Sinod Ecumenic.

Asta explică de ce Iustinian nu îl menționează în ceea ce spune despre disputele dintre clerici, în ciuda faptului că el enumeră celelalte curți sau tribunale ale clericilor.

Deci, este evident că Canonul înseamnă că dacă un episcop sau un cleric are o dispută sau o diferență față de Mitropolitul unei eparhii, să se adreseze Exarhului eparhiei: ceea ce este același lucru cu a spune că clericii și mitropoliții supuși tronului de la Constantinopolului trebuie să fie judecați fie în fața Exarhului din eparhia în care se află, fie în fața episcopului Constantinopolului, ca propriul Patriarh.

Nu a spus că dacă un cleric are o dispută sau o diferență față de Mitropolitul unei alte eparhii, sau dacă un Mitropolit are o dispută sau o diferență cu Mitropolitul oricărei eparhii sau parohii indiferent, trebuie să fie judecați în fața episcopului de la Constantinopol.

De asemenea, nu a spus că, trebuie să apeleze mai întâi la Exarhul eparhiei și apoi la episcopul Constantinopolului, după cum Papa Nicolae de mai sus distorsionează canonul; ci, dimpotrivă, a lăsat-o la alegerea celor care urmează să fie judecați pentru a stabili cu drepturi egale, dacă ar trebui să meargă la Exarhul eparhiei sau la episcopul de la Constantinopol și să fie judecați exact „în același mod și la fel de bine, fie înaintea unuia, fie înaintea celuilalt.

Prin urmare, Zonaras, în interpretarea sa a celui de-al 17-lea canon al celui de-al patrulea Sinod Ecumenic, spune că episcopul de la Constantinopol nu are neapărat dreptul de a se așeza în calitate de judecător asupra tuturor Mitropoliților, ci numai asupra celor supuși judecății lui. 

Și în interpretarea sa al celui de-al cincilea Canon din Sardica, el spune și:

„Episcopul de la Constantinopol nu poate audia decât apelurile celor care sunt supuși Scaunului din Constantinopol, la fel cum episcopul Romei nu poate audia decât apelurile celor care sunt supuși Scaunului Romei”.

Acum, cu toate că, Sinodul și Exarhul eparhiei nu mai sunt active sau în vigoare, Episcopul de la Constantinopol este primul și unicul judecător al Mitropoliților de sub el, dar nu și al celor care se află sub restul celorlalți Patriarhi.

Căci numai un sinod ecumenic este ultimul și cel mai comun judecător al tuturor Patriarhilor, și nimeni altcineva, așa cum am spus despre acest lucru”.

Protopop Andrei Novikov
Tradus de Matfey Shaheen

Pravoslavie.ru

9/13/2018

1 Puterea judecătorească de apel sau jurisdicția de apel este dreptul unei instanțe sau unei autorități judecătorești, în acest caz o Patriarhie, pentru a audia apelurile formulate de „instanțele inferioare”. Aceasta include examinarea deciziilor lor și chiar modificarea acestora. Cu alte cuvinte, Patriarhia Ecumenică se consideră a fi „Curtea Supremă” a lumii Ortodoxe, capabilă să revizuiască și să schimbe realitățile altor biserici naționale. Aceasta nu este în conformitate cu canoanele ortodoxe, în care Patriarhia Ecumenică are doar o poziție înaltă onorifică și simbolică. Așa cum am remarcat mai sus pe această temă „Simbolismul și realitatea nu trebuie confundate” http://orthochristian.com/115189.html – Trans.

2 În acest context, Diptych nu se referă la o icoană pliantă, ci mai degrabă era o listă, în mod tradițional, cu două laturi conținând nume pentru pomenirea celor vii și adormiți. În acest context specific se referă la lista oficială a tuturor Patriarhilor și Primatelor Bisericii Ortodoxe Universale, care sunt în comuniune cu Ortodoxia universală. Numele lor sunt enumerate în ordinea „primatului” lor în rândul bisericilor locale autocefale, cu toate acestea că primatul este doar o onoare și fiecare episcop este la fel de „prim” în propria jurisdicție în conformitate cu legea canonică. Aceste nume sunt apoi pomenite la slujbele Ierarhice, sau ori de câte ori toate Primatele sunt pomenite. Prezența numelui unui episcop în acest Diptic înseamnă că biserica este în comuniune cu el, iar îndepărtarea, ca și cu Papa după schisma, ar indica faptul că comuniunea a fost întreruptă. Iată un exemplu de Diptic în engleză, de la OCA: https://oca.org/liturgics/music-downloads/diptychs

3 Podvig este un cuvânt rus considerat adesea netranslatabil, dar înseamnă în general o ispravă sau faptă valoroasă. Acesta este cuvântul care se referă la lupta martirilor și la suferința națională și răsturnarea nazismului în Marele Război Patriotic (WW2), care a provocat moartea a cel puțin 20 de milioane de oameni în ținuturile Rusiei. Folosirea acestuia aici este doar pentru a arăta cât de mult oamenii ortodocși foarte serioși au suferit și s-au luptat timp de secole împotriva opresiunii Papiste de la Ucraina la România și în Imperiul Bizantin/Orientul Mijlociu în timpul cruciadelor. – Trans.

5 Sfântul Pavel avertizează (în Galateni 5) că circumcizia nu are nicio legătură cu Biserica lui Hristos. El spune că circumcizia ” nu vă va ajuta cu nimic „, astfel încât Circumcizia însăși poate fi o chestiune mică…dar… dacă cineva devine prea radical și legalist cu ea, ex. fie că o cere sau o interzice, aceasta poate duce la erezie. – Trans.

6 Vezi mai sus.

8 Ibid.

9 În Ortodoxie, un Episcop nu are dreptul să trimită reprezentanți sau să intervină în orice fel cu teritoriul canonic al altui episcop.

11 Ibid.

12 Ibid.

13 Ibid.

14 Cu alte cuvinte, prin această logică, Patriarhului Ecumenic i se va da dreptul de a interveni în activitățile oricărei biserici din lume, atâta timp cât citează pretextul de a „pune lucrurile în ordine bisericească”. Practic, aceasta îi acordă puterea nelimitată, deoarece aproape orice lucru ar putea fi considerat aceea.

15 Aceste afirmații citate despre îndatoririle supreme și „singura” care posedă acest „privilegiu canonic” nu sunt opinia sau interpretarea autorilor, ci sunt luate direct din discursul Patriarhului de la Constantinopol: https://www.uocofusa.org/news_180901_1 .html

16 Ibid. (Vezi deasupra)

18 Ibid.

22 Cuvântul slavonic „Oblast”, folosit în articolul original, nu înseamnă în acest context o provincie, cum ar fi în cuva modern rus oblast, ci mai degrabă „eparhia”, de aici forma tradițională slavonă de pomenire a unui episcop „имярек егоже есть область”. Într-o traducere din rusă despre explicațiile canoanelor Sinoadelor Ecumenice, se folosește cuvântul „Eparhii” (Eparhia), în loc de Slavonul Oblast, care are un înțeles diferit în rusa (provincie) -Trans.

23 Cu alte cuvinte, aceasta oferă dreptul de a contesta deciziile exarhului eparhial în cadrul Patriarhiei Constantinopolului la Patriarhul Constantinopolului. Acest lucru NU înseamnă că un individ al altei biserici locale poate apela deciziile Patriarhului/Consiliilor locale ale Bisericii sale, Patriarhului de la Constantinopol, deoarece Patriarhii nu sunt, în mod evident, exarhi eparhiali de rand, sunt conducătorii Bisericilor locale.

25 Aici se folosește cuvântul modern rusesc „Oblast”, în loc de cel slavon, și astfel a fost tradus ca provincie. Cuvântul Okrug este tradus aici ca regiune. Okrug în limba rusă modernă este adesea folosit ca „district federal” unde se referă la regiuni mari din Rusia, care conțin multe provincii, în mod similar cu modul în care englezii foloseau termenii: Midlands, Coasta de Vest etc.

26 O îmbrăcăminte specială episcopală cu multe cruci pe ea, de aici și numele.

Sursa: http://orthochristian.com/115685.html

 

 

Reclame

Autor: Preot Claudiu

pr_claudiubuza@yahoo.com

3 gânduri despre „APOTEOZA PAPISMULUI ESTIC”

  1. Să ne amintim de Sfântul Modest, Arhiepiscopul Ierusalimului. Numai citindu-i viața și pătimirea, vom înțelege că suntem niște orfani. Patriarhul Bartolomeu vrea sa ne fie stăpân, dar nu părinte. Un stăpân își permite anumite abateri chiar dacă supușii au de suferit, de dragul unor avantaje lumești. Un părinte preferă să sufere el însuși pentru Hristos, urmărind mântuirea fiilor săi duhovnicești prin puterea exemplului personal.

    Necuratul a încercat sa-L ispitească și pe Hristos, însă nu a reușit. Acelorași ispitiri, Patriarhul Bartolomeu nu rezistă. Dumnezeu să-i arate Calea, Adevărul și Viața!

    Sfinte Părinte Modest, vino în ajutorul nostru!
    Doamne, Iisuse Hristoase, pentru rugăciunile Preasfintei Născătoare de Dumnezeu și ale Tuturor Sfinților, ai milă de toți ce suferă sufleteştie sau trupește!

    https://www.google.ro/url?sa=t&source=web&rct=j&url=https://doxologia.ro/ceaslov/acatiste/acatistul-sfantului-ierarh-modest-arhiepiscopul-ierusalimului&ved=2ahUKEwi21c-umPHdAhUFHZAKHRFHBT4QFjABegQIBRAB&sqi=2&usg=AOvVaw2k2QEq4vcNaGzWiv_ziLS6

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s