Ortodocșii nepomenitori, susținători ai „Rezoluției din ianuarie 2018”: cine suntem și cum luptăm contra ecumenismului

thumbnail

Încercăm prin acest demers să ne poziționăm cât mai pe înțelesul tuturor în lupta contra înșelării ereziei ecumenismului. Răspundem astfel celor mai multe dintre obiecțiile pe care ni le-au adus unii cititori din spațiul virtual, foarte mulți dintre ei luând contact cu lupta noastră pentru prima dată prin intermediul acestui portal.
Recomandăm citirea acestui articol numai celor care caută adevărul în situația gravă prin care trece Biserica noastră în zilele noastre, nu și celor care percep lumea prin prisma manipulărilor „geostrategice” și „politico-religioase” la care îi supune o viață trăită în fața televizorului.
Celor ce încearcă să înțeleagă în profunzime lupta noastră le sugerăm să se documenteze citind linkurile pe care le-am dat în cuprinsul articolului. Am apelat la această metodă pentru a nu îngreuia lecturarea materialului.

Portalul de teologie ortodoxă antiecumenistă Mărturisirea Ortodoxă împlinește zilele acestea două luni de când activează în spațiul media online. Siteul a fost înființat pentru a fi un instrument de luptă împotriva ereziei ecumenismului, oficializată în Biserica Ortodoxă Română prin semnăturile ierarhilor noștri pe documentele sinodului ecumenist din Creta, din iunie 2016, și de informare a credincioșilor ortodocși români cu privire la consecințele acestei erezii pentru Biserica noastră și a necesității ca fiecare român ortodox să facă mărturisirea sa publică de credință împotriva acesteia.

https://www.marturisireaortodoxa.ro/politica-editoriala/.

https://www.marturisireaortodoxa.ro/colectivul/

Publicația este coordonată și editată de către cei cinci preoți și un teolog semnatari ai documentului programatic „Să stăm bine, să stăm cu frică, să luăm aminte!”, cunoscut și sub denumirea “Rezoluția din ianuarie 2018” adoptată la întrunirea acestora de la Valea Ierii, județul Cluj.

https://www.marturisireaortodoxa.ro/predica-parintelui-ioan-ungureanu-la-duminica-bogatului-caruia-i-a-rodit-tarina/.

https://www.marturisireaortodoxa.ro/predica-parintelui-cosmin-tripon-despre-sfintii-marturisitori-ardeleni/.

https://www.marturisireaortodoxa.ro/parintele-claudiu-buza-cata-vreme-tinem-calea-sfintilor-nu-avem-de-ce-sa-ne-temem/.

https://www.marturisireaortodoxa.ro/sa-purtam-crucea-marturisind-adevarul-in-biserica-lui-hristos-sinaxa-de-la-mestecanis-si-pierderea-comuniunii-cu-pliroma-bisericii/.

https://www.marturisireaortodoxa.ro/parintele-matei-vulcanescu-marturie-despre-basarabia/.

https://www.marturisireaortodoxa.ro/nu-i-am-urmat-in-erezie-nu-i-vom-urma-nici-in-schisma/.

https://www.marturisireaortodoxa.ro/primele-impresii-ale-teologului-mihai-silviu-chirila-dupa-conferinta-de-la-salonic-16-iunie-2018/.

„Rezoluția din ianuarie” trasează clar limitele întreruperii pomenirii ierarhilor ecumeniști și se delimitează de toate tendințele schismatice ale unora dintre nepomenitori, apărute în a doua jumătate a anului 2017. El a fost foarte bine primit de către teologii din Grecia, fiind semnat de către părintele protopresbiter Theodoros Zisis și asumat de către duhovnicul Sfântului Paisie Aghioritul, părintele Maximos Karavas, care, în Duminica Ortodoxiei din 2018, l-a citit în fața unei adunări de câteva mii de credincioși greci, de alți mari teologi și duhovnici din Grecia și din lumea slavă, fiind cunoscut și apreciat în întreaga Ortodoxie ca linia oficială a luptei ortodoxe din România contra ecumenismului, în mod ironic, dacă ne gândim că în România confrații nepomenitori extremiști au semnat un document de dezicere de acesta, iar marea masă a populației abia acum află de existența sa.

https://ortodoxinfo.ro/2018/02/28/marele-duhovnic-grec-parintele-maximos-karavas-citit-si-binecuvantat-duminica-ortodoxiei-fata-mii-de-credinciosi-proiectul-de-rezolutie-al-celor-sase-membri-ai-sinaxei-nepomenitorilor-ro/.

În urmă cu o lună, portalul a început o fructuoasă campanie de publicitate, prin intermediul platformei de socializare Facebook, deschizându-și mesajul către toți vorbitorii de limbă română din lume, înregistrați pe această platformă. Mai mult de 150.000 de oameni au putut citi articolele noastre, au putut aprecia sau critica activitatea noastră de până acum. Campania este abia la început, și avantajul ei este că se adresează marelui public ortodox în mare parte rămas deocamdată în comuniune cu ierarhii semnatari în Creta, în sarcina căruia este până la urmă efortul de curățire a Sfintei Biserici Ortodoxe Române de erezia care, pentru prima dată în istoria noastră, s-a cuibărit în viața bisericească a poporului român.

https://www.facebook.com/marturisireaortodoxa.ro.

Cum era de așteptat, deschizându-ne spre un public larg, de cele mai multe ori puțin sau deloc informat cu privire la lupta pe care noi o ducem, au apărut nedumeriri, neînțelegeri și reproșuri.

Nu ne vom adresa acum celor pe care autoritățile bisericești i-au determinat să ne scrie pentru a ne denigra. Aceia știu exact cine suntem noi și de aceea ne atacă furibund, pentru că încercăm să spunem un adevăr dureros, pe care l-ar vrea uitat.

Ne vom adresa însă oamenilor de bună credință, care chiar nu au reușit să înțeleagă încă gravitatea situației în care se află Biserica, nevoia imperioasă de a luat atitudine și faptul că atitudinea noastră este cea corectă canonic, chiar dacă este nemaiîntâlnită în viața noastră bisericească. Acelora le vom explica pe scurt cine suntem și pentru ce luptăm, arătând atât cine suntem, cât și cine nu suntem.

Suntem ortodocși, nu suntem sectari

Una dintre cele mai frecvente acuze ale cititorilor noștri care nu au înțeles această luptă este că am fi “sectari”, care au părăsit Biserica Ortodoxă. Față de această afirmație răspundem exact cum am scris și în Rezoluția de la Botoșani și în Rezoluția din ianuarie că suntem creștini ortodocși, preoți, monahi, teologi sau simpli mireni, care am întrerupt pomenirea ierarhilor semnatari ai documentelor eretice din Creta și luptăm împotriva ecumenismului cu scopul de a determina pe ierarhii Bisericii Ortodoxe Române să se lepede de acele documente și de ecumenism în general.

Frecventăm bisericile unde nu se pomenesc ierarhi eretici și suntem în comuniune cu toți ortodocșii care luptă activ și public contra acestei erezii, cu Bisericile locale care refuză Creta și ecumenismul (Biserica Ortodoxă Bulgară, Biserica Ortodoxă Georgiană, Arhiepiscopia Sinaiului, Mitropolia Pireului, Mitropolia Nafpaktelor, Arhiepiscopia Bănceni etc.), cu ierarhii care au făcut mărturisire împotriva ereziei și cu credincioșii acestora. Suntem deschiși spre colaborare cu toți credincioșii din Biserica Ortodoxă Română care doresc să lupte contra ecumenismului, fie prin întreruperea pomenirii, fie printr-o mărturisire de credință antiecumenistă.

https://www.marturisireaortodoxa.ro/rezolutia-de-la-botosani-a-sinaxei-ortodoxe-nationale-din-18-iunie-2018/

https://www.marturisireaortodoxa.ro/marturisirea-de-credinta-ortodoxa-impotriva-tuturor-ereziilor-a-preafericitului-parinte-damianos-arhiepiscopul-sinaiului/

https://www.marturisireaortodoxa.ro/protoprezbiter-anghelos-anghelacopulos-contributie-pe-tema-intreruperii-pomenirii/

Suntem în Biserica Ortodoxă

Printre acuzațiile favorite ale autorităților bisericești la adresa noastră este aceea că, prin întreruperea pomenirii, am fi ieșit în afara Bisericii. Acuza este falsă, deoarece decizia de întrerupere a pomenirii a fost luată în conformitate cu canoanele 31 apostolic[1], 15 I-II Constantinopol[2] și 3 sin. III ec.[3], care permit preotului care constată că episcopul său învață cu capul descoperit o erezie condamnată de Sfintele Sinoade sau Sfinții Părinți și să întrerupă pomenirea ierarhului înainte ca ierarhul să fie judecat pentru erezia sa de un sinod, prin aceasta fiind considerat apărător al Bisericii, iar nu schismatic.

Faptul că întreruperea pomenirii nu se face doar pentru o erezie condamnată deja de către Sfintele Sinoade sau de către cugetarea Sfinților Părinți, ci și pentru o erezie nouă, cum e cazul ecumenismului, condamnată de către învățătura sinoadelor ecumenice și al cugetării patristice, este demonstrat de către canonul 3 al sinodului al III-lea ecumenic, care a repus în funcție pe toți preoții caterisiți de ereticul Nestorie pentru că întrerupseseră pomenirea înainte de condamnarea sa sau a ereziei sale, în baza învățăturii ortodoxe a primelor două sinoade ecumenice și a cugetării patristice de până atunci.

https://www.marturisireaortodoxa.ro/promovarea-ecumenismului-la-nivel-panortodox-de-catre-pseudosinodul-din-creta/.

https://www.marturisireaortodoxa.ro/protopresbiter-profesor-theodoros-zisis-ingradirea-nu-este-schisma-lamuriri-datorate/

Caracterul eretic al sinodului din Creta este afirmat de către decizia sinodală a Bisericii Ortodoxe Georgiene, care, în articolul 4 spune că “deciziile sinodului ar fi trebuit să reflecte învățătura Bisericii Ortodoxe, ceea ce nu este cazul setului de documente adoptat în Creta”. Aceasta este o decizie sinodală a unei Biserici Ortodoxe locale care afirmă că toate documentele din Creta sunt eretice, adică nu reflectă învățătura Bisericii. În Ortodoxie, tot ce nu reflectă învățătura Bisericii este eretic.

Astfel de aprecieri la adresa documentelor din Creta și/sau a ideilor eretice ecumeniste cuprinse în acestea au făcut și Biserica Ortodoxă Bulgară, Biserica Ortodoxă Rusă, diverși mitropoliți și episcopi, conducători ai unor mitropolii sau arhiepiscopii, precum Mitropolitul Serafim al Pireului, Mitropolitul Ieremia de Gortina, Mitropolitul Ierotheu al Nafpaktelor, Arhiepiscopul Damianos al Sinaiului, Arhiepiscopul Longhin al Bănceniului, 17 episcopi sârbi care au refuzat să semneze documentul 6 din Creta, teologi de renume mondial precum Profesor Dimitrios Tselenghidis, protopresbiter profesor Theodoros Zisis, monah Serafim Zisis, protopresbiter profesor Anghelos Anghelakopoulos, preot A. Gotsopoulos, Gheronda Gavriil din Sfântul Munte Athos și mulți alții.

https://www.marturisireaortodoxa.ro/decizia-finala-a-bisericii-georgiei-cu-privire-la-pseudo-sinodul-din-creta/.

https://www.marturisireaortodoxa.ro/sa-intelegem-de-ce-patriarhia-ecumenica-da-autocefalie-schismaticilor-din-ucraina-sinodul-bisericii-ortodoxe-ruse-considera-problematice-formularile-sinodului-din-creta-si-nu-il-pr/

Faptul că unii dintre aceștia nu au întrerupt încă comuniunea cu ierarhii eretici ține de o strategie a lor de luptă menită să prezerve pacea în Biserică, la nivel de relații interortodoxe, în condițiile unei lumi anticreștine și ale atacurilor agresive ale patriarhului ecumenist Bartolomeu, dar nu înseamnă în niciun caz că cei ce au întrerupt pomenirea nu ar fi îndreptățiți, conform Sfintelor Canoane, să o facă (Biserica Ortodoxă Georgiană a ieșit din CMB tocmai ca urmare a acțiunilor foarte serioase ale marilor mănăstiri, care au amenințat ierarhia cu întreruperea pomenirii). Nu înseamnă nici că cei ce au rămas încă în comuniune cu semnatarii din Creta ar fi, la rândul lor eretici, în măsura în care nu împărtășesc ideile eretice ale acelora.

Există o tradiție a întreruperii pomenirii în Biserică

Canoanele 31 apostolic, 15 I-II, 3 sin. III ec. reflectă o tradiție a întreruperii pomenirii în Biserica Ortodoxă în situații de erezie. Este adevărat că această tradiție este nouă pentru spațiul românesc, confruntat pentru prima dată cu o erezie, dar ea există în spațiul grecesc, atonit, acolo unde s-au dus marile bătălii pentru apărarea Ortodoxiei de-a lungul secolelor.

https://www.cartipdf.ro/strajerii-ortodoxiei-arhimandrit-vasilios-papadakis/.

Pe lângă preoții și credincioșii care au întrerupt pomenirea ierarhilor eretici din timpul ereziilor ce au marcat convocarea sfintelor sinoade ecumenice, mai avem ilustre exemple de preoți, ierarhi sau monahi care au întrerupt pomenirea. Cele mai cunoscute sunt: Sfântul Grigore Palama, Sfântul Maxim Mărturisitorul, Sfântul Ioan Damaschin, Sfântul Ghenadie Scholarios, Sfântul Marcu Eugenicul, Sfântul Paisie Aghioritul, preoții atoniți din secolul al XIII-lea și multe alte exemple.

https://www.marturisireaortodoxa.ro/momentul-istoric-al-intreruperii-pomenirii-arhiepiscopului-ecumenist-al-tesalonicului-de-catre-parintele-theodoros-zisis/.

Nu îi acuzăm ca eretici pe cei ce încă nu au întrerupt pomenirea

După întreruperea pomenirii ierarhilor care au semnat documentele eretice din Creta de către preoți din toată țara, lupta s-a dus unitar, iar mesajul a început să fie perceput din ce în ce mai mult de marea masă a credincioșilor ortodocși români.

În vara anului 2017, după momentul extraordinar de unitate națională a mișcării antiecumeniste manifestat prin Sinaxa Națională Ortodoxă de la Botoșani, din 18 iunie, au apărut diverse idei centrifuge ale unor preoți nepomenitori, care, din zel fără discernământ sau din lipsă de pregătire teologică, au produs unele deraieri de la calea corect canonică pe care lupta o urmase până în acel moment.

Cea mai mare astfel de deraiere s-a produs prin acțiunea unui monah venit din Muntele Athos, care i-a învățat pe adepții săi că toți cei ce nu au întrerupt pomenirea ierarhilor eretici sunt la rândul lor eretici. Fundamentându-și învățătura pe o relație greșită între membrii Bisericii în perioada răspândirii ereziei, înainte de judecarea acesteia de către un sinod ecumenic (vezi infra, despre „vasele comunicante”), călugărul atonit afirmă o obligativitate a întreruperii pomenirii ierarhilor eretici, nesprijinită de prevederile canonice în acest sens, acuzându-i pe toți cei ce încă nu au întrerupt pomenirea că sunt eretici, fie că este vorba despre întregi Biserici, cum ar fi Biserica Bulgară, de episcopi mărturisitori, precum arhiepiscopul Longhin de la Bănceni, sau de poporul credincios și preoții care încă nu au întrerupt pomenirea din diverse motive, altele decât convingerea propriu-zisă că ecumenismul este bun și calea de urmat în relațiile ortodoxe cu ereticii.

https://www.marturisireaortodoxa.ro/gruparea-schismatica-sava-staicu-radeni-se-desparte-oficial-de-toate-bisericile-ortodoxe-locale/.

https://www.marturisireaortodoxa.ro/si-a-gasit-gruparea-staicu-sava-radeni-episcop/.

https://www.marturisireaortodoxa.ro/monahul-sava-isi-tine-conferinta-la-bucuresti-intr-un-decor-din-scaunele-de-ionesco/.

Față de asemenea poziționare, argumentată insuficient de către teologi de ocazie cu citate patristice scoase din context, noi, semnatarii „Rezoluției din ianuarie” susținem distincția operată de către Sfinții Părinți, care deosebesc pe cei ce propovăduiesc erezia deschis de cei ce acceptă părtășia la erezie din alte motive decât convingerea eretică. Pe cei dintâi îi considerăm eretici, pe ceilalți, nu, dar îi îndemnăm pe toți la pocăință, pe primii pentru îmbrățișarea ereziei, pe cei din urmă pentru lașitatea, nepăsarea sau neștiința lor, și la acțiune concretă și urgentă de mărturisire a dreptei credințe împotriva ereziei. Nici pe unii, nici pe alții nu îi judecăm noi; ne delimităm de cei ce au gândire eretică, încercăm să îi convingem să lupte pe cei ce nu sunt eretici în cuget.

https://www.marturisireaortodoxa.ro/cateva-teme-de-meditatie-pentru-conferintele-monahului-sava/.

https://www.marturisireaortodoxa.ro/cazuri-de-aplicare-a-principiului-iconomiei-in-luptele-pentru-ortodoxie/.

https://www.marturisireaortodoxa.ro/canonul-sfantului-atanasie-cel-mare-despre-reprimirea-celor-ce-nu-s-au-facut-partasi-eresului-de-bunavoie/.

https://www.marturisireaortodoxa.ro/acrivie-si-iconomie-in-aplicarea-canonului-15-i-ii-constantinopol/.

https://www.marturisireaortodoxa.ro/gheronda-gavriil-sa-avem-ca-punct-de-referinta-canonul-sfantului-atanasie-cel-mare/.

Pe cei ce susțin această cale extremistă a acuzării tuturor ca eretici, contrar deciziilor Sfintelor Sinoade și a cugetării patristice, îi considerăm căzuți într-o tendință schismatică. Ne delimităm de ei, dar nu îi judecăm, lăsând judecata lor în seama Bisericii.

https://www.marturisireaortodoxa.ro/acrivia-iresponsabila-creeaza-tragedii-in-familiile-romanesti/.

Nu avem pretenția că suntem singurii nepomenitori sau luptători antiecumeniști din România. Avem însă dorința de a fi printre aceia care țin calea corectă teologic a luptei antiecumeniste. Avem o metodă inedită de a ne verifica în practică dacă suntem pe calea cea corectă: considerăm că atât timp cât Patriarhia Română ne acuză că suntem schismatici, iar cei cu care am început această luptă ne acuză că suntem eretici pentru că nu acceptăm extremismul lor, de fapt suntem pe calea cea împărătească a Sfinților Părinți, lucru pentru care dăm slavă bunului Dumnezeu, rugându-ne să îi aducă pe calea cea corectă pe toți ortodocșii din lume.

Nu contestăm Harul și Sfintele Taine ale preoților pomenitori

Conform Sfintelor Canoane și cugetării patristice, considerăm că până la judecarea sinodală a episcopilor căzuți în erezie Tainele ce se săvârșesc în Biserică sunt valide, iar Harul este lucrător pentru mântuirea celor ce nu se atașează de lucrarea eretică. Motivul pentru care noi nu mai frecventăm bisericile preoților pomenitori nu este acela că i-am considera lipsiți de har sau preoție, ci pentru că nu suntem de acord cu atitudinea pe care o au, de acoperire a gravei erezii existente în Biserică la ora actuală.

https://www.marturisireaortodoxa.ro/ingradire-unitate-si-iconomie/

Din acest motiv, refuzăm să primim din mâna sfințiilor lor Sfintele Taine, nu pentru că le-am considera mai puțin Taine, ci pentru că nu suntem de acord să le primim din mâna unor preoți care își trădează vocația preoțească și acceptă, spre a lor osândă, conviețuirea cu erezia, chiar dacă nu îi judecăm noi pentru acest lucru. Din mâna celor ce sunt vădit eretici refuzăm să primim Sfintele Taine pentru a nu ne osândi împreună cu aceștia.

Principiul „vaselor comunicante”

Acest principiu, preluat prin analogie cu legile fizicii, postulează o relație de cauzalitate în privința pomenirii între episcopii care se pomenesc unii pe alții la sfintele slujbe. El operează atunci când există o condamnare sinodală a unei erezii sau a unui episcop eretic, față de care restul Bisericii este obligat să nu mai aibă nicio legătură cu acesta (canoanele 45, 46 apostolic, 3, 5 sin. III ec. ș.a.). În faza de propagare a unei erezii în rândul credincioșilor, înainte de condamnarea acesteia, acest principiu nu este funcțional, iar aplicarea lui produce rătăciri de tip schismatic, ca cele ale stiliștilor sau ale unora dintre cei cu care am plecat la drum la luptă în 2016.

Un exemplu „clasic” de aplicare defectuoasă a principiului acestuia este acela potrivit căruia un episcop îl pomenește pe mitropolitul său, care îl pomenește pe patriarhul său, care, la rândul lui, îl pomenește pe patriarhul ecumenic, care, în ultimele decenii, îl pomenește pe papa, care, fiind eretic, îi slujește lui satana. O astfel de judecată ne duce cu gândul, în mod negreșit, la faptul că noi de decenii întregi participăm la liturghii… sataniste, de vreme ce de la preot până la papa de la Roma toți sunt concatenați prin acest principiu și s-ar părea că toți slujesc satanei. Or, această idee este absurdă.

Principiul „vaselor comunicante” va putea fi aplicat după momentul în care un sinod va judeca, va chema la pocăință și va condamna pe cei ce susțin erezia ecumenistă, stabilind restului Bisericii că de acum înainte, nu de acum înapoi, nimeni să nu mai aibă legătură cu cei condamnați, sub pedeapsa canonică a caterisirii, respectiv afurisirii. Până atunci operează modul în care sfintele sinoade și Sfinții Părinți au luptat contra ereziei.

Nu îi necinstim pe ierarhi, dar ne detașăm de erezia lor

În toată activitatea noastră avem grijă mare să nu cădem în schismă prin necinstirea ierarhilor Bisericii Ortodoxe Române. În toate luările noastre de poziție noi am fost foarte atenți să nu batjocorim ierarhii Bisericii noastre. Le reproșăm greșelile săvârșite în Creta, scoatem în evidență gravele consecințe ale acestor greșeli, dar nu îi batjocorim, nu condamnăm greșelile lor omenești, conștienți fiind că până la o eventuală condamnare a lor sinodală ei continuă să fie episcopii din scaunele episcopale pe care le ocupă, chiar dacă, conform canonului 15 I-II Constantinopol, ei sunt “minciunoepiscopi și minciunoînvățători”, adică nu mai pot fi ascultați și urmați pe perioada în care învață erezia cu capul descoperit, adică în mod public.

http://mihaisilviuchirila.blogspot.com/2016/12/celor-ce-ne-invita-la-schisma-nu.html.

Ne detașăm de toate acțiunile necugetate ale celor care își închipuie că prin oprirea pomenirii își pot permite să îi batjocorească pe episcopii Bisericii așa cum doresc. Considerăm această viziune pătimașă ca fiind schismatică, ne delimităm de ea, dar lăsăm judecarea acesteia în seama Sfintei Biserici.

Respingem ca nefondată ideea că fără pomenirea ierarhului la liturghie aceasta nu ar avea nicio valoare. Dacă ar fi așa, nu ar trebui să existe canoanele care permit preoților să întrerupă pomenirea ierarhilor căzuți în erezie. Nu putem să credem că Sfinții Părinți au învățat că se poate opri pomenirea ierarhilor căzuți știind că prin aceasta nu ar mai exista Sfântă Liturghie. Dimpotrivă, prin nepomenirea ereticilor, Sfinții Părinți au apărat caracterul ortodox al Sfintei Liturghii.

Nu ne facem altar

Prin întreruperea pomenirii nu ne facem altar, așa cum avertizează Sfintele Canoane, adică nu ne facem grupări parabisericești, nu pomenim ierarhi străini, nu avem nicio afiliere față de orice structură bisericească. Rămânem în Biserica Ortodoxă Română, așteptând ca, cu ajutorul lui Dumnezeu și cu implicarea poporului ortodox, să ajungem să curățim Biserica de erezie.

https://www.marturisireaortodoxa.ro/gheronda-gavriil-sa-avem-ca-punct-de-referinta-canonul-sfantului-atanasie-cel-mare/.

https://www.marturisireaortodoxa.ro/episcopul-schismatic-artemie-critica-schisma-patriarhului-eretic-bartolomeu/.

Celor care ne întreabă „pe cine aveți voi ierarhi, dacă ați întrerupt pomenirea”, le răspundem cu cuvintele Părintelui Iustin Pârvu, rostite în cartea Biserica și noile erezii (p. 27): „Ierarhii noștri, când sunt învestiți în episcopie depun un jurământ cum că se obligă să păzească dreapta credință și cele șapte sinoade ecumenice. Dacă încalcă jurământul, atunci nu mai sunt episcopi, nu se mai supun mai marilor lor, păstorii lor. Dacă ei nu se supun mai-marilor lor, adică Sfinților Părinți, cum să ne pretindă nouă ascultare? Noi nu ascultăm de furi, ci de glasul Bisericii, care vorbește prin Sfinții Părinți, nu prin minți îmbătate de mitre aurite din capul lor”.

Prin urmare, în perioada în care episcopii noștri se fac învățători ai unor erezii, noi ascultăm de glasul Bisericii, care ne vorbește prin Sfinții Părinți, adică prin cugetarea acestora și prin deciziile lor de la sinoadele ecumenice și locale.

https://ortodoxinfo.ro/2017/06/19/teolog-mihai-silviu-chirila-intreruperea-pomenirii-singura-masura-eficienta-contra-ereziei-consideratii-de-ordin-canonic/.

Preoții caterisiți merită cinstirea ca apărători ai Bisericii

Începând din ianuarie 2017, ierarhii BOR au trecut la caterisirea preoților care au întrerupt pomenirea lor la slujbe. Toți preoții care și-au asumat cu curaj lupta în mod public au fost caterisiți, deși canonul 15 I-II interzice episcopului să caterisească pe preotul mărturisitor, iar canonul 3 al sinodului al III-lea ecumenic îi repune în funcție pe preoții care au fost caterisiți pe nedrept de către episcopi eretici.

Pe parcursul proceselor pe care le-au suportat, numeroși părinți nepomenitori au atras atenția că, încălcând canoanele Bisericii, episcopii ecumeniști au încălcat toate procedurile de judecată bisericească și și-au judecat propriile cauze, de către tribunale bisericești aservite, fără a permite acestor preoți să se apere corespunzător. Caterisirile pronunțate împotriva lor, lovite de nulitate din prisma canonului 3 sin. III ec. și 8 sin. III ec. (care postulează că orice decizie contrară sfintelor sinoade este nulă), sunt nule și din perspectiva procedurală juridică bisericească, preoții nepomenitori caterisiți putând să își exercite activitatea în continuare în liniște (așa cum au făcut sfinți precum Sfântul Grigore Palama, de exemplu).

https://ortodoxinfo.ro/2017/07/22/parintele-ioan-ungureanu-face-recurs-contra-caterisirii-pronuntate-de-consistoriul-eparhial-iasi/.

https://www.marturisireaortodoxa.ro/consistoriul-mitropolitan-al-mmd-ii-incalca-parintelui-claudiu-buza-dreptul-la-recurs/.

La momentul la care au fost caterisiți, preoții nepomenitori erau mărturisitori ai Ortodoxiei împotriva ecumenismului, iar caterisirile lor au fost nule de drept și inoperante. Faptul că unii au căzut ulterior în tot felul de înșelări (grupul preotului Ioan Miron, care este neostilist, grupul monahului Sava Lavriotul, care practică un extremism schismatic etc.) îi face pasibili de a fi considerați schismatici, dar judecarea lor aparține Bisericii, atunci când Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române va reveni la Ortodoxie, prin lepădarea de erezia ecumenistă, pe care o îmbrățișează din păcate în acest moment.

Frământările interne sunt inerente unei asemenea lupte

Există o stare de tulburare în rândul creștinilor ortodocși, mai ales a celor nepomenitori, care dezavuează faptul că mișcarea antiecumenistă este consumată de anumite frământări interne în ultima perioadă. Cum era și firesc, asemenea frământări sunt inerente luptei pe care o ducem. Cei ce credeau că după întreruperea pomenirii totul va fi roz, iar îngerii din ceruri vor cânta împreună cu noi pentru atitudinea noastră antiecumenistă, s-au înșelat și au căzut într-o gravă formă de mândrie. Forțele demonice s-au mobilizat și au reușit să facă dezbinările lor, peste care noi trebuie să trecem și să ne continuăm lupta, indiferent de cât de puțini vom mai rămâne pe calea cea dreaptă.

Există un fel de așteptare a reinstaurării unei unități la nivelul luptei antiecumeniste. Aceasta nu poate fi acceptată cu prețul căderii tuturor în vreo rătăcire. Unul dintre părinții grupului nostru a spus la un moment dat că semnatarii „Rezoluției din ianuarie” suntem cei ce am mai rămas de la Botoșani în această luptă. Lupta va continua cu cei ce rămân în ea, sperând că Dumnezeu va aduce alături de noi pe toți cei ce au o cugetare patristică corectă.

https://ortodoxiacatacombe.wordpress.com/.

Deplângem faptul că pe portalul nostru trebuie să mai fie citite și articole polemice cu cei ce au ales calea urii și a dezbinării, dar considerăm că este de datoria noastră să informăm poporul credincios cu privire la riscurile pe care le comportă asocierea cu cei ce practică extremismul de tip schismatic.

Este momentul acum!

Foarte mulți dintre credincioșii ortodocși care citesc articolele noastre spun că nu este momentul întreruperii pomenirii, pentru că la Creta nu s-a întâmplat ceva grav, că nu s-a schimbat nimic, că nu s-a ajuns la “potirul comun”.

https://www.marturisireaortodoxa.ro/celor-care-spun-ca-nu-este-inca-momentul-intreruperii-pomenirii-marturisiti-macar-public-ca-respingeti-ecumenismul-si-minciunosinodul-din-creta/

Acestora le răspundem că, într-adevăr, nu este momentul acum pentru întreruperea pomenirii ierarhilor eretici. Momentul trebuia să fie în 1961, când Biserica strămoșească a intrat în Consiliul Mondial al Bisericilor, iar ierarhii noștri au început compromisurile dogmatice, canonice și morale cu ereticii.

 

S-a schimbat totul la Creta

Există unii care consideră că sinodul din Creta nu este periculos, deoarece la Creta nu s-a schimbat nimic din viața Bisericii. În realitate, s-a schimbat totul.

S-a schimbat optica Bisericii noastre față de eretici. În loc să îi osândească drept eretici, sinodul ecumenist din Creta i-a considerat parteneri de dialog, numindu-i “cei de aproape sau de departe”, adică cu mai multă sau mai puțină Biserică, ceea ce este complet greșit, de vreme ce în toată istoria Bisericii s-a păstrat un hotar clar între eretici și ortodocși.

https://www.marturisireaortodoxa.ro/implicatii-eclesiologice-ale-aprobarii-documentului-eretic-declaratia-de-la-toronto-de-catre-pseudosinodul-din-creta/.

https://www.marturisireaortodoxa.ro/consideratii-teologice-cu-privire-la-caracterul-eretic-al-pseudosinodului-din-creta/.

https://www.marturisireaortodoxa.ro/scrisoarea-adresata-sfantului-sinod-al-bisericii-ortodoxe-romane-cu-prilejul-receptarii-de-catre-acesta-a-deciziilor-sinodului-eretic-din-creta/.

S-a schimbat conținutul mărturisirii de credință, chiar dacă forma a rămas aceeași. Chiar dacă sinodul ecumenist din Creta a mărturisit că Biserica Ortodoxă este singura Biserică una, sfântă, sobornicească și apostolească, această mărturisire a fost pusă într-un context ecumenist, în care toate membrele Consiliului Mondial al Bisericilor se denumesc ca părți ale Bisericii una, sfântă, sobornicească și apostolească, pe care luptă să o “reconstruiască”. Există ierarhi greci și români care afirmă că niciuna dintre Bisericile actuale (inclusiv Biserica Ortodoxă) nu este Biserica una, sfântă, sobornicească și apostolească, care, chipurile, s-ar fi pierdut la începutul mileniului al II-lea și pe care se străduie ecumenismul să o „reconstruiască”.

https://www.marturisireaortodoxa.ro/cugetarea-eretica-a-patriarhului-ecumenist-bartolomeu-chemat-sa-sfinteasca-catedrala-nationala-a-romanilor/.

https://www.marturisireaortodoxa.ro/consideratii-teologice-cu-privire-la-caracterul-eretic-al-pseudosinodului-din-creta/.

S-au schimbat cărțile de cult. Dau un singur exemplu în acest sens, deși aș putea da zeci de astfel de exemple. Un bun prieten de-al meu, la origine musulman, a trecut la Ortodoxie, în urmă cu câțiva ani. Pentru că preotul ecumenist care l-a botezat a folosit cartea tipărită de BOR în 2013, din care a scos toate lepădările musulmanilor care vin la Ortodoxie de idolii musulmani, prietenul meu a trăit o vreme în Ortodoxie, după care a avut o tendință de revenire la islam. În urmă cu ceva timp, după o adevărată tragedie în familia sa, a acceptat să i se citească acele lepădări de către un preot nepomenitor, iar de atunci a devenit cu adevărat ortodox.

Acest exemplu este referențial pentru duhul ecumenist al ierarhilor Bisericii. Să mai vorbim despre cenzurarea slujbelor pe motiv că sunt… antisemite sau xenofobe etc.? Să mai vorbim de acceptarea fără nicio opoziție a dispozițiilor UE privitoare la înmormântarea credincioșilor? Să mai vorbim despre faptul că preoții nu mai înfierează de la Sfântul Altar păcatele grave ale poporului, lăsându-l pe acesta să băltească în ele? Despre faptul că nu sunt condamnate erezii și păcate cumplite precum homosexualitatea, feminismul, masoneria, new-agismul, materialismul sau atâtea alte aspecte care se schimbă pe zi ce trece viața Bisericii?

http://mihaisilviuchirila.blogspot.com/2010/01/ue-legifereaza-si-pentru-vii-si-pentru.html.

Potirul comun”

Există credincioși care spun că nu a venim vremea să reacționăm contra ereziei, deoarece încă nu s-a ajuns la “potirul comun”. Celor care se înșală astfel le spunem că în canonul 15 I-II se spune că preotul poate reacționa la primele semne ale ereziei ierarhului său, fără a aștepta ca Biserica Ortodoxă să fie cu totul înghițită de erezie. Canonul 15 I-II impune condiția propovăduirii unei învățături eretice, nu pe aceea a împreună slujirii cu ereticii, care este de fapt momentul dispariției Ortodoxiei.

Cei ce așteaptă “potirul comun” de fapt propovăduiesc inactivitatea până în momentul în care ar fi prea târziu pentru a mai face ceva. Sfintele Canoane prevăd acțiuni care trebuie întreprinse tocmai pentru a preveni înghițirea completă a Bisericii de către erezie.

În plus, tuturor acestora patriarhul ecumenist Bartolomeu le-a promis potirul comun ca pe un vis asumat al Patriarhiei ecumeniste de la Constantinopol.

https://www.marturisireaortodoxa.ro/cugetarea-eretica-a-patriarhului-ecumenist-bartolomeu-chemat-sa-sfinteasca-catedrala-nationala-a-romanilor/

Credincioșii au obligația să ia atitudine

Există opinia că nu se cuvine ca creștinul obișnuit să ia atitudine contra ereziei, că problema este strict de competența autorităților bisericești, singurele chemate că o rezolve. Opinia este eronată, deoarece în vreme de erezie este de datoria tuturor credincioșilor, indiferent de starea lor în Biserică (episcopi, preoți, monahi, simpli credincioși), să ia atitudine contra ereziei, fie printr-o mărturisire publică contra ereziei, fie prin asumarea întreruperii legăturii cu ierarhul eretic.

https://www.cartipdf.ro/strajerii-ortodoxiei-arhimandrit-vasilios-papadakis/.

Nu suntem “oamenii rușilor

Atitudinea noastră față de schisma patriarhului ecumenic Bartolomeu în Ucraina i-a determinat pe unii să spună că facem propagandă prorusă, că apărăm “interesele Patriarhiei Moscovei” împotriva Bisericii Ortodoxe Române.

Acestora le spunem că nu avem nicio legătură cu Patriarhia Rusă. Suntem un grup de preoți, teologi și credincioși ortodocși români, preocupați doar de destinul Bisericii Ortodoxe în general și al celei românești în special. Ne respectăm și ne iubim țara, dar nu ne interesează jocurile politice la nivel local, regional sau mondial.

Există unii care ne acuză că nu vedem ecumenismul patriarhului Kirill al Rusiei și că îl acuzăm doar pe patriarhul ecumenic Bartolomeu de ecumenism. Acelora le răspundem că la Sinaxa Națională Ortodoxă de la Botoșani am avut plăcerea să avem ca invitați pe părinții din Republica Moldova care au întrerupt comuniunea cu Patriarhul Moscovei Kirill tocmai pentru atitudinea ecumenistă a acestuia. Avem de asemenea relații foarte bune cu arhiepiscopul Longhin de la Bănceni, care, de asemenea, a întrerupt pomenirea patriarhului rus din același motiv. Prin urmare, sancționăm derapajele eretice ale patriarhului moscovit, însă și pe cele schismatice ale patriarhului ecumenist de la Constantinopol.

https://www.marturisireaortodoxa.ro/ce-va-face-boru-dupa-ce-pe-a-oferit-autocefalie-gruparilor-schismatice-ucrainene/.

https://www.marturisireaortodoxa.ro/va-participa-patriarhia-romana-la-ambitiile-schismatice-papistoide-ale-ereziarhului-bartolomeu/.

https://www.marturisireaortodoxa.ro/ortodoxia-xeroxata-in-alb-negru-sau-partasia-la-schisma/.

https://www.marturisireaortodoxa.ro/nu-i-am-urmat-in-erezie-nu-i-vom-urma-nici-in-schisma/.

https://www.marturisireaortodoxa.ro/episcopul-schismatic-artemie-critica-schisma-patriarhului-eretic-bartolomeu/.

Demersul nostru este unul pur teologic, fără nicio preocupare pentru interesele geostrategice ale diverselor țări din spațiul ortodox. Suntem conștienți că aspirațiile naționale ale popoarelor ortodoxe nu trebuie să se facă cu prețul aruncării în schismă a Bisericilor Ortodoxe locale din diferitele țări ortodoxe.

Din acest motiv, considerăm acuzațiile că suntem promotorii intereselor Moscovei în România ca simple speculații fără fond și manipulări grosolane din partea unui sistem care încearcă să ne discrediteze pentru a-și ascunde propria vină – aceea de a trăda învățătura de credință ortodoxă a Bisericii.

Celor care ne acuză că ne opunem aspirațiilor de autocefalie ale Ucrainei și astfel sprijinim interesele rusești le-am putea răspunde că, susținând interesele naționaliste ale Ucrainei, manifestate la nivel bisericesc prin sprijinirea autocefaliei unor grupări religioase schismatice de către patriarhul ecumenist Bartolomeu, ei sunt de fapt trădătorii intereselor naționale ale poporului român, dat fiind faptul că în acest moment aproximativ o treime din teritoriul istoric al Moldovei se află sub dominația ucraineană, fără nicio perspectivă reală de a fi readus la patria-mamă. Ne referim aici la nordul Bucovinei, la Ținutul Herța, la sudul Basarabiei și la mare parte din Transnistria (există dovezi istorice că Transnistria până la Bug și chiar dincolo de acesta este pământ al Moldovei străvechi).

Ne pare rău pentru cei ce gândesc situația prin intermediul tubului catodic al televizorului și se lasă pradă propagandei oficiale, care prezintă Ucraina ca pe un viitor partener UE și ca pe un stat prieten, în condițiile în care aceasta are o parte a teritoriului românesc în stăpânirea sa, cedat de către politicienii trădători români în 1996 și în tratatele ulterioare, care au „ajutat” România să se integreze în UE și NATO, acțiune ce a adus grava știrbire a suveranității naționale a poporului român și niciun beneficiu pentru locuitorii acestei țări. Cu atât mai puțin pentru cei abandonați în țări ca Ucraina, unde sunt supuși unei puternice deznaționalizări.

Mărturisiți măcar public contra ereziei!

Încheiem această succintă prezentare a activității noastre cu mesajul pe care l-am adresat deja celor care au decis că nu este încă momentul să se implice în acțiunea de întrerupere a pomenirii ierarhului. Acelora le-am recomandat să mărturisească măcar Ortodoxia împotriva sinodului mincinos din Creta cu toate ocaziile pe care le au. În ceea ce ne privește suntem deschiși să îi sprijinim cu toate resursele de care dispunem.

https://www.marturisireaortodoxa.ro/celor-care-spun-ca-nu-este-inca-momentul-intreruperii-pomenirii-marturisiti-macar-public-ca-respingeti-ecumenismul-si-minciunosinodul-din-creta/.

Considerăm o gravă eroare lipsa de reacție contra sinodului din Creta și a ecumenismului, credem că cei ce nu fac nici măcar cea mai mică mărturisire contra acestora își adună osândă înaintea lui Dumnezeu pentru faptul că stau impasibili la căderea Bisericii noastre în erezie.

Ne rugăm bunului Dumnezeu să izbăvească Sfânta noastră Biserică de această grea încercare prin care trece!

Mihai Silviu Chirilă

Note:

[1] “Dacă vreun prezbiter, defăimând pe episcopul său, va face adunare osebită și alt jertfelnic ar înființa, nicio vină știind asupra episcopului întru buna credință și întru dreptate, caterisească-se ca iubitor de începătorie, așijderea și ceilalți clerici, care se vor uni cu el, că sunt tirani și uzurpatori. Iar cei lumești să se afurisească. Aceasta însă facă-se după una, și a doua, și a treia rugăminte a episcopului”.

[2] “Căci cei ce se despart pe sine de împărtășirea cea către întâiul șezător al lor pentru oarecare eres al lor osândit de Sfintele Sinoade sau de Sfinții Părinți, de acela adică care eresul în public îl propovăduiește și cu capul descoperit îl învață, unii ca aceștia nu numai canoniceștii certări nu sunt supuși, îngrădindu-se pe sine despre împărtășirea numitului episcop, mai înainte de sinodiceasca cercetare, ci și de cinstea cuvenită celor drept slăvitori se vor învrednici.  Că nu au osândit episcopi, ci minciuno-episcopi și minciuno-învățători. Și nu cu schismă au rupt unirea Bisericii, ci s-au silit a izbăvi Biserica de schisme și de împărțiri”.

[3] „Iar dacă oarecare dintre clericii din fiecare cetate ori sat au fost opriți de la preoție de către Nestorie și de către cei împreună cu dânsul pentru că cugetă drept, am îndreptățit și pe aceștia să primească din nou treapta proprie. În genere, poruncim ca acei clerici care cugetă deopotrivă (învață de acord) cu sinodul ortodox și ecumenic să nu se supună nicidecum și în niciun chip episcopilor care s-au dezbinat sau celor care se despart (de Biserică)”.

https://www.marturisireaortodoxa.ro/ortodocsii-nepomenitori-sustinatori-ai-rezolutiei-din-ianuarie-2018-cine-suntem-si-cum-luptam-contra-ecumenismului/

Reclame

Ortodoxia xeroxată în alb-negru sau părtășia la schismă

patriarhul_daniel_si_ecumenic_bartolomeu_69217000(Sursa foto: Basilica.ro – patriarhii  ecumeniști Bartolomeu I și Daniel)

Iubirea lui Dumnezeu nu are margini. Aceasta este salvarea noastră! Oricât de mult șchiopătăm în păcate și apoi în lupta pentru despătimire asumată conștient, Dumnezeu ne arată a Sa îndelungă răbdare, izvorâtă din iubirea nelimitată.

Am putea percepe iubirea lui Dumnezeu ca fiind plină de culoare, învăluită într-o perdea de strălucire care nu se lasă pătrunsă de mintea omenească curioasă și întinată de păcat, pentru ca aceasta din urmă să își înțeleagă măsura, căderea, și neputința izvorâtă din propriile puteri. Atâta timp cât omul nu cunoaște iubirea dezinteresată a lui Dumnezeu, nu va cunoaște atunci, nici motivația întoarcerii la dragostea cea dintâi [1].

Pentru ca parcursul sufletului omenesc spre cunoașterea lui Dumnezeu să fie îngreunat, tatăl fărădelegii a copiat tot ce văzuse în Rai, înainte de cădere, în sensul opus iubirii nemărginite, obținând o copie lipsită de culoare și strălucire, unde este plângerea și scrâșnirea dinților [2].

Știut este că potrivnicul a cugetat în sine: „Ridica-mă-voi în ceruri și mai presus de stelele Dumnezeului celui puternic voi așeza jilțul meu! În muntele cel sfânt voi pune sălașul meu, în fundurile laturei celei de miazănoapte. Sui-mă-voi deasupra norilor și asemenea cu Cel Preaînalt voi fi”[3].

Acestea spunând, a început a se îndepărta de Dumnezeu, lăsându-se amețit de dulceața acestei cugetări pline de mândrie. Căzând ca un “fulger din cer”, Lucifer s-a transformat în înger al întunericului. După cum învață Părinții Bisericii, necuratul nu a putut să copieze ființial Trinitatea din Ceruri pentru “împărăția” lui căzută și răzvrătită. Nici nu ar fi avut cum, pentru că și el a fost creat tot de Dumnezeu. Însă după cădere, prin pervertirea puterilor sufletești, a început să își folosească rațiunea văduvită de harul lui Dumnezeu.

Și astfel cugetând de la sine putere, convingeri întunecate, nu și-a mai pus problema pocăinței. Necuratul s-a raportat apoi, la propriile cugetări, de acum diavolești, îndulcindu-se de starea căzută în care intrase, bazându-se pe puterea sufletească poftitoare, pentru a-și hrăni orgoliul rănit, micșcorându-și simțurile pocăinței în totalitate. De la puterea poftitoare pentru autosugestionare, până la atingerea stării de irascibilitate față de orice posibilitate de întoarcere cu capul plecat la Dumnezeu, nu a durat prea mult. Iată și “trinitatea” inversată a necuratului vădită de la cădere până în prezent, trinitate întunecată și manifestată prin puterile sufletești, pătate de păcatul mândriei numite rațiune, poftă, și irascibilitate.

Însă precum știm că faptele vădesc credința mărturisită în timpul vieții pe pământ [4], așa și vrăjmașul se descoperă vinovat fără voia sa, prin învățăturile sale strâmbe, hulitoare, inoculate în mintea omenească dispusă la dialog, drept aceea, trebuie să “ne păzim și să și ne pândim de năvălirile cele din afara duhurilor, și de necurățiile cele dinlăuntru ale gândurilor”[5].

Așadar trecând prin cursul istoriei și colecționând informații despre slăbiciunile firii omenești, vrăjmașul dorește să acționeze în prezent, în Biserică, în mod trinitar însă în sensul opus iubirii. Modul trinitar poate fi observat în tabloul apocaliptic în care ne aflăm astăzi cu toții. Și este trinitar în sensul diabolic, pentru că primul atac din vremurile din urmă al satanei este reușita pătrunderii ereziei ecumenismului, precum un cal troian în Biserica cea Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească.

Părtășia la erezia ecumenismului, face parte din acțiunea fără precedent a necuratului asupra omului și indirect adresată lui Dumnezeu. Necuratul acționează acum în mod trinitar, copiind și batjocorind pe Dumnezeu, înlocuind cele Trei Ipostasuri ale Sfintei Treimi cu cele trei acțiuni potrivite firii lui căzute.

Dacă Dumnezeu Tatăl este Cel care Îl trimite pe unicul Său Fiu pentru a propovădui Evanghelia Iubirii[6] prin însăși Întruparea, pătimirea, moartea pe Cruce și Învierea Sa cu scopul restaurării sufletului omenesc, vrăjmașul își trimite și el cea mai înșelătoare învățătură sub forma ereziei  ecumenismului în vremurile noastre, ținta fiind pervertirea sufletului prin despărțirea de Dumnezeu ca apartenență, și pregătirea lui pentru osânda veșnică.

Dacă Fiul Lui Dumnezeu, Iisus Hristos Mântuitorul nostru, a venit pe pământ să înfăptuiască cele primite de la Tatăl spre salvarea oamenilor, necuratul vine acum să marcheze efectele post-erezie de după pseudo-sinodul cretan din 2016, prin schisma, materializată de unul dintre înaintemergătorii săi, Patriarhul Ecumenic de Constantinopol Bartolomeu I.

Aici ne referim la schisma creată și susținută de PF Bartolomeu prin înființarea Patriarhiei Bisericii Ortodoxe ucrainene fără consultarea prealabilă a patriarhiei de la Moscova, față de care atârnă Biserica Ucrainei din vechime până în prezent.[7] PF Bartolomeu a numit, precum știm, în fruntea acestei patriarhii noi, pe schismaticul Filaret, deja anatematizat de către Patriarhul Rusiei, Kiril, în trecut, fiind atunci acuzat de comuniune cu papistașii.

(Sursa: https://epochtimes-romania.com – patriarhul schismatic al Ucrainei, Filaret)

Rezultatul pătrunderii schismei în Biserica Ortodoxă Universală nu s-a lăsat așteptat. În prezent putem vorbi și despre părtășia la schismă, ca fiind a doua acțiune a vrăjmașului în mod trinitar, în sens opus iubirii dumnezeiești, pentru îndepărtarea lui Dumnezeu din sufletele oamenilor.

Ziua de ieri, 25 noiembrie 2018, reprezintă îmbrățișarea din partea BOR a părtășiei la schismă, prin coslujirea patriarhului Daniel împreună cu patriarhul ecumenist Bartolomeu I cu ocazia sfințirii catedralei[8] “mântuirii” neamului, redenumită între timp, națională. Acest fapt vădește și mai mult, misiunea de îngropare a Ortodoxiei în România sub semnătura Patriarhului ecumenist Daniel dată la Creta împotriva Adevărului Hristos, misiune primită și formată din tinerețe, în cadrul studiilor[9] de teologie… din occident.[10]

(Sursa: http://www.mitropolia-ardealului.ro  – patriarhii  ecumeniști Bartolomeu I și Daniel la sfințirea catedralei naționale 25 nov)

Cu certitudine putem afirma că sufletele oamenilor vor fi acum încercate și înrobite cu o nouă înșelare la care se expun din diferite motive. Unele suflete sunt deja pervertite și au în consecință, un cuget contaminat de erezia pătrunsă în trupul Bisericii, unde putem menționa pe semnatarii direcți și indirecți ai documentelor cretane, cât și clerici și mireni cu cuget ecumenist. Însă mai sunt și suflete părtașe la erezie, fără cuget ecumenist, care din diferite motive (frică, ignoranță, neștiință), se expun mai nou și la schismă, fără însă a fi numiți eretici și schismatici, până la convocarea unui Sinod Ortodox Ecumenic autentic.

Oare ce urmări vor fi după această a doua cădere a poporului român în părtășie la schismă, asigurată de către vârful ierarhiei BOR în data de ieri? Care să fie ultima acțiune a vrăjmașului, pentru a completa, batjocoritor tabloul trinitar diabolic? Oare trimiterea fiului pierzării, antihrist?!

Fie ca Bunul Dumnezeu să ne țină întăriți în credința dreptslăvitoare, pentru a înțelege importanța îngrădirii față de erezia ecumenismului care ne apără și de schisma proaspăt pătrunsă în Biserica Ortodoxă de pretutindeni, cât și în mod concret în BOR, odată cu sfințirea catedralei de la București.

Slavă lui Dumnezeu pentru toate!

Valentin Bucur

26 noiembrie 2018

[1] Arhimandritul Zaharia, Adu-ţi aminte de dragostea cea dintâi (Apoc. 2, 4-5).

[2] Biblia sau Sfînta Scriptură. (Matei 13; 42, 50)

[3] Biblia sau Sfînta Scriptură. (Isaia 14; 13)

[4] Biblia sau Sfînta Scriptură. (Iacov 2; 14-26)

[5] Sf. Nicodim Aghioritul, Paza Celor Cinci Simțuri.pag 239

[6] Biblia sau Sfînta Scriptură. (Matei 22; 35-40)

[7]  https://ortodoxinfo.ro/2018/09/09/profetia-sfantului-lavrentie-de-cernigov-despre-schismaticii-ucraineni-de-azi/

[8] https://ortodoxinfo.ro/2017/12/01/icoana-proslavirea-patriarhului-daniel-care-se-lauda-cu-catedrala-mantuirii-neamului-fata-domnului-iisus/.

[9] https://ortodoxinfo.ro/2017/10/16/patriarhul-daniel-documentele-wikileaks-este-nostalgic-dupa-atmosfera-ecumenica-din-strainatate-si-incearca-sa-o-recreeze-bucuresti/

[10] https://saccsiv.wordpress.com/2016/10/23/cine-si-in-ce-scop-i-a-pregatiti-inca-de-mici-pe-actualii-ierarhi-sa-devina-ierarhi-aproape-toti-au-trecut-foarte-scurta-vreme-prin-monahism-strict-cat-sa-figureze-ca-sunt-monahi-caci-altfel-nu-put/comment-page-1/

https://www.marturisireaortodoxa.ro/ortodoxia-xeroxata-in-alb-negru-sau-partasia-la-schisma/

Autodenunț complet

writing.jpgÎn baza decretului imperial de a mărturisi în orice vreme, de a da socoteală de nădejdea care este în noi, și de a nu ne rușina de Fiul lui Dumnezeu, eu, roaba lui Dumnezeu declar sub semnătură următoarele:

Sunt creștin-ortodox, conservatoare, tradiționalistă, incorectă politic și de un obscurantism religios din Evul Mediu ceva de speriat, întrucât, cred că Biblia (pe care știu bine că mulți din inteligenții lumii o consideră doar o carte plină de basme evreiești + măsluită) și Sfinții Părinți ce au trăit cu sute de ani înainte mă pot ghida mai bine în viața de zi cu zi decât o face televizorul, internetul și geniile zilei. Am cultură și intuiție economică și financiară ZERO, crezând că unul care trăiește în peșteră sau în creierul munților, stând la lumina lumânării și citind Acatiste, e mai bogat și mai fericit decât cei din vile și palate. Totul e răsturnat în capul meu sec și gol de știința secolului XXI. Cred că rugăciunea unui credincios e mai rapidă spre ceruri decât un call de pe cel mai performant telefon mobil. Cred că îngerii zboară mai repede și mai sus decât supersonicele, și,în loc să-mi parfumez camerele cu odorizante de camera profesionale de firmă, încă mai ard tămâie și mai stropesc cu buchetul de busuioc. Nu am nici un idol din industria muzicii sau filmului, dar mi-am umplut camerele cu icoane.

Cât despre simț politic, ce să mai zic? Cred că Dumnezeu poate schimba omul, lumea, că lumea politica poate schimba și ea lumea și societatea în care trăim dacă se apucă serios de rugăciuni, post și mătănii și dacă ascultă sfaturile duhovnicilor, și nu cele ale analiștilor politici.

Mai am o meteahnă gravă, poate cea mai gravă dintre toate, pentru care mulți mă vor trimite să mă consult la “mansardă”, căci e nebunie curată pentru ei: cred în învierea morților și în viața veacului care va să vie. Cred că Duhul Sfânt poate crea omul nou și nu genetica și clonarea.

Mai mult sunt o troglodită, înapoiată și o anacronică care a fost la biserici și mănăstiri,unde am pupat icoane și moaștele sfinților fără a ține cont de microbii sau saliva cu care erau eventual acoperite.

Am stima de sine redusă, crezând că sunt cea mai păcătoasă dintre voi toți, și am și oarecare înclinații masochiste pentru că, atunci când greșesc, în loc să mă duc la psiholog să îmi spună ce frumoasă și deșteaptă sunt, prefer să merg la duhovnic să mă pedepsească cu câteva canoane. Nu sunt în căutarea Sinelui, ci a lui Dumnezeu. Am idei năstrușnice despre matematică și geomerie și știința unităților de măsură: Cred că, coborându-te în genunchi poți ajunge SUS și înalțându-te te cobori în iad. Dumnezeul meu e UNUL: TATĂL, FIUL și DUHUL SFÂNT.

Nu fac gimnastică de întreținere, nici jogging, nici yoga, dar fac mătănii cu placere, fără a aștepta să-mi scadă stomacul. Nici la dietetician nu merg, dar postesc Miercurea și Vinerea și în posturile de peste an. Pentru asta nu am ceas la mână conectat la telefonul mobil să văd câte calorii ard.

Sufăr și de dedublare de personalitate, crezând că în mine sunt doi oameni: unul vechi, firesc ce-i în afară și unul nou, duhovnicesc, ce-i înlăuntru. Am și înclinații ucigașe, dorind să omor omul vechi, să îl răstignesc.

Refuz hotărât, dar fără resentimente, să lupt pentru drepturile omului, cetățeanului, homosexualului, lesbienei, căsătoriilor gay, transsexualului, schimbătorului de sex, pedofilului, musulmanului immigrant, celui ce vrea libertate religioasă sau constrângere religioasă, pedepsei cu moartea, eutanasiei și avortului. Mă simt mulțumită în starea mea de roabă a lui Hristos, îmi place dictatura lui Dumnezeu și constrângerile Lui. Părerea mea nu contează deloc, mă bazez pe părerea Lui că știe tot și mă consult cu Sfinții Părinți, cu preoții care pot să vină și în Mercedes la Biserică, important pentru mine e să vină și să îmbrace haina de preot și să slujească, și cu duhovnicul care poate să îmi spună să fac și o suta de mătănii, că nu mă supăr. Renunț la voința proprie și vreau ca voia mea să nu se facă, ci voia Lui Dumnezeu că e sfântă și dreaptă și duce la viață.

Cred că ambasadorul SUA pentru extratereștri e cu totul inutil, căci nu cred în existența extratereștrilor și nici nu am fost răpită de vreunul. Dar cred că există draci și chiar am avut de a face cu ei de câteva ori și nu a fost nici illuminator și nici cool. Nu cred că ar trebui create arme laser, biologice sau nucleare împotriva dracilor. Crucea și moliftele sunt de cele mai multe ori de ajuns. În cazuri extreme se poate ataca și cu post. Iar ca Ambasador Îl chem doar pe Iisus Hristos de care ei se tem și se înfioară și fug.

Cred că mirungerea e mai folositoare decât vaccinarea. Botezul copiilor trebuie să fie obligatoriu. Cred că Sfânta Spovedanie și Sfânta Împărtășanie pot trata cu succes depresia, anxietatea, melancolia și majoritatea bolilor minții și sufletului. Chiar cred că la Sfânta Liturghie pâinea se poate transforma în Trupul lui Hristos, vinul în Sângele Sfânt care curățește păcatele noastre. Din acest punct de vedere sunt de acord cu canibalismul. Cred că, copii trebuiesc îndoctrinați de mici cu învățăturile creștine, trebuie spălați pe creier ori de câte ori vreo idee progresistă le atacă creierul. Refuz să adopt credința feministă, pur și simplu pentru că urmând învățăturile Bibliei cred că devin mult mai frumoasă. Tratamentul biblic al așezării femeii la locul ei sub ascultare de Hristos, de Biserică și de bărbat te înfrumusețează garantat.

În caz de al treilea război mondial nu intenționez să achiziționez nici un buncăr subteran. Mi-oi face o cruce cu un Doamne ajută! și Domnul mă va păzi mai bine decât buncărul. Cred că plătim politicienii prea mult și preoții prea puțin.

Sunt de o intoleranță religioasă oribilă: nu cred că toate religiile te duc în același loc. Exclusivist, cred că una singură te duce în Rai și restul în Iad.

Deși profesor de geografie, nu am nicio idee științifică asupra Universului: cred că totul a fost creat de Dumnezeu în 6 zile, că există un loc numit Rai și un altul numit Iad. Aaa…și nu cred că americanii au fost pe Lună (ăsta e un comentariu răutăcios care nu are legătură cu subiectul, dar așa le răspund celor care mă întreabă de ce Neil Armstrong nu l-a întâlnit pe Dumnezeu….,și tot ca o paranteză, cred că mister Neil Îl va întâlni negreșit pe Dumnezeu, doar că sper că nu va fi prea târziu pentru el….,și apropos, cred că cel mai mare pas al omenirii nu a fost cel de pe Luna, ci al credinciosului care s-a aruncat în brațele lui Dumnezeu sărind peste prăpastia necredinței.)

Feriți-vă de mine că sunt contagioasă. Vă pot contamina și de la mii de kilometri distanță printr-o simplă rugăciune prin care port numele vostru înaintea Tronului Harului lui Dumnezeu.

Îmi cer iertare dacă postarea mea v-a jignit, enervat, necăjit sau mâniat, dar am de gând să continui tot așa, sperând și rugându-mă ca Domnul să mă mântuie și să mă ducă în Ceruri unde are multe locașuri.

Dacă vă este milă de starea mea total nemodernizată, chiar vă rog să vă rugați pentru mine, iar cei mai cu dare de mână puteți să puneți și un acatist. Vă mulțumesc anticipat!

Dacă v-am enervat și v-am scos din răbdări cu declarația mea, vă rog să mă denigrați, criticați, vorbiți de rău, înjurați și tot ce puteți da mai rău din voi. Cred că se pune ca o mică suferință pentru numele lui Hristos și ca o mică prigoană (exact, caut și eu să adun puncte). Vă ameninț că vă iert din start și vă iubesc. Dacă mă înjurați așa, mai mult de 10 cuvinte pe text și cu talent românesc, vă promit că scriu și un acatist pentru voi și mă rog măcar o dată pentru ca Dumnezeu să vă miluiască.

P.S. Vă rog din inimă să îl distribuiți în pagina celor care au avut de comentat despre multe lucruri, dar mai ales despre preoți, sfinți și moaște. Domnul să vă răsplătească efortul.

Laura Mihaela Ștefănescu

https://m.facebook.com/100000201435134/posts/2328653890484636/

Cugetarea eretică a patriarhului ecumenist Bartolomeu, chemat să sfințească “catedrala națională” a românilor

Patriarhia Română l-a invitat pe patriarhul ecumenic Bartolomeu să oficieze sfințirea catedralei naționale din București, într-un moment în care patriarhul ecumenic este purtătorul de ștafetă al ereziei ecumeniste, iar Biserica Ortodoxă Română se confruntă pentru prima dată în istoria sa cu prezența unei erezii în viața sa bisericească și cu o puternică reacție populară față de aceasta.
Ceea ce Patriarhia Română pregătește a fi un eveniment epocal în viața Bisericii noastre riscă să fie văzut, la scara istoriei, ca încă o cădere în prăpastia eretică ecumenistă. Evenimentul se anunță a fi unul exclusivist, pe bază de invitație adresată mai-marilor zilei, poporul, care începe a fi deplasat deja de prin parohii, fiind doar de decor, pentru a spori fastul momentului.

Screenshot-98.pngPatriarhia Română se pregătește cu mare fast să sfințească ceea ce autoritățile bisericești numesc deja “catedrala națională”. Proiectul acestei catedrale, demarat în urmă cu un secol, când s-a realizat România Mare, se dorea a fi o transpunere în plan bisericesc a unității naționale realizate pentru prima dată în istoria neamului nostru sub forma unei țări în care să locuiască toți de aceeași limbă și aceeași credință.

Proiectul nu a fost realizat atunci, unirea înfăptuită la 1918 nu a durat nici ea mai mult de câteva decenii. Construcția catedralei a fost reluată cu multă energie în timpul patriarhului Daniel, care se pregătește să o sfințească cu ocazia Centenarului Marii Uniri.

Nu vom intra în discuții cu privire la utilitatea sau inutilitatea unei astfel de construcții, la efectele pe care aceasta le-a produs în privința percepției Bisericii Ortodoxe Române în societate. Ne vom limita la a spune că Patriarhia Română a decis să sfințească această construcție într-unul dintre cele mai nepotrivite momente istorice, în care Biserica Ortodoxă Română se confruntă pentru prima dată în istorie cu o erezie, în speță erezia ecumenistă, pe care ierarhii au adus-o în Biserică prin semnăturile date pe documentele din Creta, dar și cu o scădere tragică în popularitate în rândul românilor, lucru demonstrat printr-o prezență extrem de scăzută la referendumul constituțional sprijinit de Patriarhie, desfășurat în octombrie acest an.

Nu vom analiza nici încercarea Patriarhiei de a plasa sfințirea catedralei în contextul mai larg al Centenarului Marii Uniri, sugerând acest edificiu ca pe un simbol al unității naționale a românilor, în condițiile în care, am spus deja, încrederea în Biserică a scăzut vertiginos în rândul populației, iar pentru aceasta singurii responsabili sunt chiar oficialii care se pregătesc să sfințească catedrala, care experiază pe cont propriu o părăsire din partea lui Dumnezeu, după ce au semnat documentele ecumeniste din Creta.

https://www.marturisireaortodoxa.ro/concluzia-referendumului-dumnezeu-si-a-intors-fata-de-la-poporul-care-se-complace-in-erezia-ecumenista-a-ierarhiei/

Vom spune doar că ideea de a numi “catedrala națională”, în locul fostei denumiri de “catedrala mântuirii neamului” este destul de problematică, întrucât, deși mulțumește sentimentele națioanale ale fiecăruia dintre noi, riscă să fie considerată a avea un iz neplăcut de etnofiletism. Probabil că nu etnofiletismul i-a împins pe oficialii Patriarhiei să o numească așa, ci dorința de a se reinventa în societatea românească, după un referendum eșuat, care, în condiții normale (adică dacă ierarhii nu s-ar fi întinat de erezia ecumenistă), trebuia câștigat fără probleme.

Ceea ce vom analiza însă este prestanța teologică a aceluia chemat să sfințească această catedrală, în speță patriarhul ecumenic Bartolomeu.

În mod normal, venirea la București la un asemenea eveniment a celui care este patriarhul Constantinopolului este un motiv de cinste și de bucurie. Deși Patriarhia Ecumenică nu mai este ce a fost pe vremuri, păstrând doar o întâietate de onoare între celelalte Biserici locale autocefale, prestanța și istoria excepționale ale Tronului Marii Biserici a Constantinopolului sunt neegalate în Ortodoxie și imposibil de negat sau neglijat.

Din această perspectivă, invitarea la București a patriarhului ecumenic și acceptarea acestei invitații reprezintă un motiv de cinste pentru Biserica noastră.

Problemele încep să apară însă atunci când analizăm mai atent prestația teologică a ocupantului actual al Tronului Patriarhiei Ecumenice, pentru că dacă istoria va consemna că în măreața zi a sfințirii catedralei naționale din București a fost prezent patriarhul Constantinopolului, ea nu va putea să nu spună și că acesta avea o cugetare eretică și a venit la București după ce anterior a dezbinat Biserica Ortodoxă în toate formele posibile, prin sinodul ecumenist din Creta și prin acțiunile schismatice din Ucraina și de prin alte părți ale Ortodoxiei. Dacă această istorie se va scrie peste ceva timp, este posibil ca sfințitorul catedralei naționale din București să fie trecut deja în rândul ereticilor condamnați și anatemizați de Biserica Ortodoxă. (Fie-mi permis, din aceste considerente, să îl numesc pe patriarhul ecumenic în continuarea acestui text „patriarhul ecumenist”, ceea ce probabil constituie pentru Sanctitatea Sa un titlu de glorie.)

Din această perspectivă, ceea ce patriarhul Daniel pregătește a fi evenimentul de vârf al istoriei Bisericii Ortodoxe Române s-ar putea să fie, privit cu ochii istoriei, un eșec mai mare decât referendumul pentru familie eșuat lamentabil în urmă cu o lună.

Hereticus sine paribus

Vom analiza în cele ce urmează doar câteva dintre acțiunile patriarhului Bartolomeu, în încercarea de a prezenta publicului român o imagine teologică a celui care vine să sfințească catedrala națională. Această imagine teologică sperăm că va ajusta la adevărata ei valoare imaginea mediatică pe care, cu siguranță, i-o vor pregăti televiziunile în zilele ce vin.

Activitatea pe tărâm ecumenist a patriarhului Bartolomeu este ultracunoscută şi poate fi citită în paginile revistei Sfântul Munte Athos, mărturie de veacuri pentru apărarea dreptei credinţe, care are o trecere exhaustivă şi sugestiv ilustrată a întâlnirilor şi luărilor de poziţie ale Patriarhului Ecumenic. Spaţiul nu ne permite să detaliem aici toate căderile în erezie săvârşite de Preafericirea Sa.

Vom folosi însă câteva dintre exemplele din această revistă pentru a arăta publicului românesc ce crede patriarhul Bartolomeu despre Biserica Ortodoxă, despre ereticii contemporani și despre colaborarea cu aceștia.

Patriarhul Bartolomeu este un continuator al predecesorului său Atenagora, cel ce a ridicat în mod necanonic anatemele din secolul al XI-lea împotriva papistașilor. Într-o întâlnire din 2014 cu papa Francisc, cei doi au emis o declarație comună, în care spun:

Întrevederea noastră frățească de azi este un nou pas necesar în direcția unității, către care numai Duhul Sfânt poate să ne conducă, respectiv către acea comuniune în diversitate[1].

Comuniunea în diversitate este idealul eretic al ecumenismului, în baza căruia ecumeniștii doresc să unească Ortodoxia cu ereziile printr-o dare la o parte a gravelor erori dogmatice ale ereziilor, pe care ecumeniștii le-au numit la adunarea ecumenistă de la Porto Alegre în 2006 simple „varietăți evanghelice”.

În anul 1995, patriarhul Bartolomeu a dat o declarație comună cu papa Ioan Paul al II-lea în care a afirmat:

În cadrul Bisericilor noastre, succesiunea apostolică constituie piatra de temelie pentru sfințirea și unirea poporului lui Dumnezeu. Considerând că Sfânta Taină a iubirii are loc în fiecare Biserică locală și că Biserica lui Hristos își manifestă prezența energică în fiecare dintre acestea, comisia mixtă este în măsură să declare că Bisericile noastre se recunosc a fi Biserici surori, împreună responsabile pentru existența unei singure Biserici a lui Dumnezeu[2].

Prin această declarație eretică, patriarhul Bartolomeu recunoaște succesiunea apostolică și tainele celor ce se autointitulează romano-catolici, în ciuda faptului că erezia papistașă a fost condamnat de două sinoade ecumenice, în secolul al IX-lea la sinodul Sfântului Fotie și în secolul al XIV-lea, la sinodul organizat de către Sfântul Grigore Palama. Pentru a vedea duplicitatea duhului ecumenist, este important să notăm faptul că în enciclica de la sinodul ecumenist de la Creta, același patriarh Bartolomeu recunoaște cele două sinoade de condamnare a papistașilor ca fiind ecumenice pentru că au condamnat învățăturile eretice ale Apusului.

De asemenea, cum putem vedea și mai jos, Ortodoxia și ceea ce este cunoscut în mod impropriu (deoarece adevărații romani/romei aparținând Bisericii catolice/universale sunt bizantinii și celelalte popoare ortodoxe, urmașe ale Bizanțului) drept „romano-catolicism” sunt numite de către patriarh „Biserici locale”, în condițiile în care catolicii sunt în afara Bisericii din 1054.

Despre „duhul înfrățirii” patriarhul spune, într-o declarație comună cu papa:

Îi îndemnăm pe credincioșii noștri, deopotrivă catolici și ortodocși, să se întărească în duhul înfrățirii, cel ce purcede din Sfântul Botez și din participarea la viața mistică.

Acest “duh al înfrățirii”, pe care îl propovăduiește patriarhul ecumenist Bartolomeu între ortodocși și eretici, este condamnat și interzis de către sfintele canaone (45, 46 apostolic și urm.).

În același duh, în 2014, la sărbătorirea a 50 de ani de la ridicarea necanonică a anatemelor din 1054, patriarhul ecumenist Bartolomeu a dat o declarație comună cu papa Francisc, în care a afirmat că:

Întâlnirea noastră constituie, de fapt, întâlnirea dintre episcopul Bisericii Romei și cel al Bisericii Constantinopolului, înființate de către cei doi frați, Sfinții Apostoli Petru și Andrei.

Pe lângă recunoașterea preoției și episcopiei papei eretic roman și a egalității (cel puțin) dintre cele două tronuri apostolice, deși unul dintre ele este între timp căzut în erezie în afara Bisericii (cel al Romei), patriarhul Bartolomeu recunoaște și mitul identitar al romano-catolicilor, care spune că Biserica Romei ar fi fost întemeiată de către Sfântul Apostol Petru, care ar fi fost primul papă. Nu există nicio dovadă scripturistică sau patristică din care să rezulte că Sfântul Apostol Petru a întemeiat Biserica Romei sau că a fost primul ei episcop.

Cu același prilej, în cuvântul său de salut, patriarhul ecumenist Bartolomeu afirmă ideea ecumenistă a pierderii unității Bisericii:

Datorită în primul rând slăbiciunilor omenești precum și înțelegerii limitate a minții umane, odată cu scurgerea timpului Biserica cea una, sfântă, sobornicească și apostolească… s-a fragmentat, ducând la apariția a diferite Biserici și grupări… Bisericile locale au fost conduse astfel spre pierderea unității de credință și spre izolare… De aceea Preafericirea Sa Papa și noi suntem chemați “să deschidem noi căi”, pentru a continua noi traiectorii, aceea întru împlinirea Voii Sale, a unității Bisericii.

În acest mesaj patriarhul ecumenist Bartolomeu afirmă:

  1. Că s-a pierdut unitatea Bisericii celei una, sfântă, sobornicească și apostolească, care s-a “fragmentat”.
  2. Că în locul unei singure Biserici a lui Hristos au apărut “diferite Biserici și grupări”.
  3. Că ereziile și schismele sunt “Biserici locale”, conduse spre pierderea „unității de credință” și spre izolare.
  4. Că papa și Patriarhia Ecumenică trebuie să refacă unitatea Bisericii.

Toate aceste idei eretice au constituit și baza afirmațiilor sinodului ecumenist din Creta. Dacă s-ar fi pierdut unitatea Bisericii celei una, sfântă, sobornicească și apostolească, cum spune patriarhul, atunci afirmația că Biserica Ortodoxă este singura Biserică una, sfântă, sobornicească și apostolească, promovată cu atâta emfază de sinodul cretan, ar fi mincinoasă, dat fiind că nu poate exista o singură Biserică cu pretenția de una, sfântă, sobornicească și apostolească, de vreme ce, potrivit afirmațiilor patriarhului Bartolomeu, Biserica s-a fragmentat… Dacă în locul Bisericii lui Hristos au apărut “biserici și grupări”, înseamnă că afirmația din documentul 6 al sinodului ecumenist din Creta recunoaște aceste “biserici și confesiuni” exact așa cum le arată patriarhul ecumenist Bartolomeu, ca părți ale Bisericii celei una.

Vedem de aici care este duhul duplicitar al sinodului ecumenist din Creta, iar acest lucru ar trebui să îi determine pe cei ce afirmă “că nu s-a schimbat nimic în Biserică” să priceapă că deși cuvintele au rămas aceleași, s-a schimbat sensul lor. Atunci când patriarhul ecumenist Bartolomeu afirmă faptul că crede într-una sfântă, sobornicească și apostolească Biserică înțelege prin aceasta exact „Biserica ce s-a fragmentat” și pe care, cu ajutorul papei, încearcă să o refacă.

Că este așa ne spune episcopul Chiril Catellarios, reprezentant al Patriarhiei Ecumenice. În duhul teologiei „Bisericilor nedepline”, inventat de Jean Calvin pentru mentalitatea protestantă, adaptat de Conciliul II Vatican pentru pretențiile suprematiste ale Romei și importat de către sinodul din Creta, prin mitropolitul Pergamului Ioannis Zizioulas,  pentru a împăca învățătura ortodoxă cu existența ereziilor și schismelor în afara Bisericii, fără a le aplica denumirea firească și tradițional-canonică de „erezii și schisme”, reprezentantul Patriarhiei Ecumenice afirmă că Biserica una, sfântă, sobornicească și apostolească cuprinde grupările heterodoxe, nefiind exclusiv Biserica Ortodoxă.

În realitate însă, Biserica una, sfântă, sobornicească și apostolească nu s-a fragmentat, ci a rămas și este deplină, fiind Biserica Ortodoxă. De aceasta s-au despărțit diverse grupări eretice și schismatice, care nu sunt “biserici locale”, ci grupări ieșite din Biserică. Revenirea acestora în Biserică se poate face numai prin pocăință, lepădarea ereziei și mărturisirea Ortodoxiei, nu prin comuniune în diversitate, cum propune cel ce va sfinți catedrala românilor din București.

Într-un cuvânt de salut rostit cu ocazia aniversării celei de-a 60-a aniversări a CMB, patriarhul ecumenist Bartolomeu afirmă:

Eliberați așadar de anchilozele trecutului și hotărâți să ne păstrăm uniți și să lucrăm laolaltă, cu ocazia celei de-a noua adunări de la Porto Alegre o nouă epocă în viața Consiliului, în baza relației actuale dintre Biserici precum și a schimburilor înregistrate de-a lungul timpului, în spațiul ecumenic. Ne bucurăm că inițiativele Consiliului țin cont de viziunea Bisericilor ce activează în cadrul acestuia întru atingerea, prin harul lui Dumnezeu, a unității întru credința în Hristos, în jurul Sfintei Sale Mese Euharistice…[3]

„Anchilozele trecutului” despre care vorbește patriarhul ecumenist Bartolomeu sunt probabil referiri la lupta seculară a ortodocșilor contra ereziei papiste, iar adunarea de la Porto Alegre, care pentru înaltul ierarh reprezintă începutul „unei noi epoci”, este cea care a oficializat ideea de unitate în diversitate dogmatică.

Iată ce s-a stabilit la Porto Alegre, în 2006:

Varietatea expresiei evanghelice, a cuvântului şi a faptei, îmbogăţeşte viaţa comună. Formele diferite de expresie sunt prezente astăzi în viaţa şi mărturia diferitelor Biserici. Aşa sunt de exemplu tradiţia sfinţeniei la metodişti, dogma răsplatei pentru credinţă şi a harului la luterani, viaţa întru Duhul Sfânt la penticostali, primatul în slujba unităţii al Bisericii Romano-Catolice, valoarea intrinsecă în societatea anglicană, dogma îndumnezeirii corelate cu cea a «sinergiei» la ortodocşi. În ce măsură punctele pe care se pune accentul constituie atitudini contradictorii sau expresie a varietăţii legitime? Accesul pus pe anumite chestiuni umbreşte deplinătatea mesajului Evangheliei”[4].

Adunarea de la Porto Alegre ne spune că nu există erezie și schismă, ci doar “varietate a expresiei evanghelice”, adică interpretări diferite ale acelorași învățături scripturistice, care nu se contrazic unele pe altele, ci se completează, lucru contrazis de două mii de ani de tradiție și legislație canonică ortodoxă. Biserica Ortodoxă consideră, pe temeiul Revelației, că ea este singura depozitară a adevărului de credință, iar toate învățăturile care nu sunt ortodoxe sunt eretice și nemântuitoare, așa cum a afirmat tranșant Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Georgiene, care, respingând sinodul ecumenist din 2016, a spus că: „deciziile sinodului din Creta trebuia să reflecte învățătura Bisericii Ortodoxe, ceea ce nu este cazul setului de documente aprobat acolo”.

https://www.marturisireaortodoxa.ro/decizia-finala-a-bisericii-georgiei-cu-privire-la-pseudo-sinodul-din-creta/

Acelora dintre ortodocși care așteaptă “potirul comun” pentru a se decide să ia atitudine contra ereziei sinodului ecumenist din Creta, patriarhul ecumenist le dă vestea că acesta nu va întârzia să apară prea mult:

Istoria și-a schimbat cursul, drumurile urmate de Bisericile noastre, când paralele, când intersectate, s-au regăsit acum pe această viziune comună a regăsirii unității pierdute. Dragostea dintre noi s-a revigorat, iar voința de a duce la bun sfârșit ceea ce ne-am propus ni s-a oțelit, astfel încât să răsară din nou comuniunea noastră de credință într-unul și singur Sfânt Potir!

Ni s-a deschis astfel calea spre Emaus, posibil una lungă și dificilă, dar fără întoarcere. Domnul însoțindu-ne pe aceasta în chip nevăzut, așa cum a fost cunoscut de ei de la frângerea pâinii.

Toate afirmațiile făcute de patriarhul ecumenist Bartolomeu de-a lungul timpului ating apogeul concepției ecumeniste a acestuia în sinodul ecumenist din Creta, opera patriarhului și a grupării de episcopi împreună latino-cugetători.

Dacă până în 2016 părerile eretice ale patriarhului Bartolomeu puteau fi considerate ca și ale celorlalți ierarhi ortodocși ecumeniști din lume, ca simple opinii personale, Sinodul din Creta îndeplineşte deplin condiţia cerută de canonul 15 I-II Constantinopol de “propovăduire cu capul descoperit” de către Patriarhul Ecumenic a ereziei ecumeniste. Aşa cum arată art. 2 din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Sfântului şi Marelui Sinod[5], Patriarhul Ecumenic este cel ce face convocarea acestuia; art. 4 arată că Patriarhul Ecumenic este cel ce conduce, ca preşedinte, acest sinod; art. 5, arată că el conduce dezbaterile fiecărei şedinţe, dă cuvântul membrilor sinodului, garantează aplicarea regulamentului, coordonează secretariatul sinodului; art. 13, Preşedintele semnează actele sinodului şi le trimite Întâistătătorilor.

Patriarhul Ecumenic a fost acela care a propus participarea la sinodul din Creta a unor observatori din partea confesiunilor creştine cu care Biserica Ortodoxă se află în dialog, dând exemplu Conciliul II Vatican, care a avut ca observatori teologi ortodocşi[6]. Încă înainte de desfăşurarea sinodului, Patriarhul Ecumenic a pus problema “nesupunerii faţă de hotărârile acestui sinod”, în condiţiile în care unii îl considerau încă de pe atunci un “sinod tâlhăresc”[7].

Există opinia că întregul sinod din Creta a fost realizat din dorinţa Patriarhului Ecumenic de a impune ecumenismul ca doctrină oficială a Bisericii. Lucrarea de doctorat a Preafericirii Sale conţine ideea de modificare a sfintelor canoane pentru ca ele să permită legăturile cu eterodocşii:

 Nu mai pot fi puse în practică astăzi vechile dispoziţii canonice care reglementau relaţiile creştinilor ortodocşi cu eterodocşii şi cu cei de alte religii, ci trebuie modificate. Nu e cu putinţă ca Biserica să aibă dispoziţii canonice care opresc intrarea în biserici a eterodocşilor şi rugăciunea în comun cu aceştia, de vreme ce Biserica, prin reprezentanţii ei se roagă împreună cu eterodocşii pentru unirea definitivă întru credinţă, iubire şi nădejde. Mai multă dragoste trebuie să inunde multe dintre dispoziţiile noastre canonice pentru a le însufleţi. Unele dispoziţii canonice trebuie modificate pentru a deveni mai iubitoare de oameni şi mai realiste. Biserica nu poate şi nu trebuie să trăiască în afara spaţiului şi timpului[8] (s.n.).

Despre schimbarea canoanelor pentru a putea fi „în acord cu vremurile pe care le trăim”, adică pentru a putea permite ecumenismului să devină doctrină oficială în Biserica Ortodoxă putem citi:

Subliniem încă o dată că Sfintele Canoane ale Sinoadelor Ecumenice şi cele ale Sinoadelor Locale şi ale Sfinţilor Părinţi, adeverite de acestea nu sunt neschimbătoare, ci irevocabile – cel puţin de jure – până la schimbarea sau abrogarea lor de către un Sinod Ecumenic ulterior, pentru că este un principiu al Dreptului Bisericesc şi al Dreptului în general ca dispoziţiile juridice să poată fi schimbate sau înlăturate numai de o instanţă egală sau mai mare decât aceea care le-a emis[9].

Toate aceste idei, pe care Patriarhul Ecumenic le-a emis încă de pe vremea când era student doctorand, şi-au găsit o materializare în documentele sinodului din Creta.

Ambițiile papale ale patriarhului Bartolomeu

Într-un document de răspuns adresat Patriarhiei Ruse, teologii Patriarhiei Ecumenice afirmă:

Primatul arhiepiscopului de Constantinopol nu are nimic de-a face cu dipticele, care, cum am văzut, exprimă doar rangurile ierarhice (pe care, textul Patriarhiei Moscovei le acceptă implicit, în termeni contradictorii, dar le neagă explicit). Dacă este să vorbim despre sursa primatului, aceasta este însăși persoana Arhiepiscopului de Constantinopol, care, strict ca episcop, este „unul dintre egali”, dar în calitate de Arhiepiscop al Constantinopolului și, prin urmare, ca Patriarh Ecumenic, este primul fără de egali (primus sine paribus).

Această idee reprezintă mai mult ambițiile patriarhului Bartolomeu decât realitatea canonică existentă în Biserica Ortodoxă la acest moment, în care Bisericile Locale și-au dobândit autocefalia, iar supremația patriarhului ecumenic este una onorifică, care îl face cel mult primus inter pares (“primul dintre egali”), nici într-un caz primus sine paribus, așa cum îl propun teologii Fanarului. Din păcate, se pare că ambițiile de supremație ale patriarhului ecumenist provoacă suferințe mari Bisericii Ortodoxe, confruntată în zilele noastre cu mișcări schismatice de care patriarhul nu este străin.

Pe de altă parte, vedem din afirmațiile de mai sus, că patriarhul ecumenist și papa roman și-au trasat o sarcină comună de a realiza cumva la modul personal ceea ce numesc „unitatea Bisericii lui Hristos”. O negociere între un papă roman și unul răsăritean ar putea probabil fi mult mai ușor de realizat decât prin participarea a 14 patriarhi, chiar și asociați după modul propus, încă neimpus la nivel panortodox, de către sinodul ecumenist din 2016.

Departe de a fi un primus sine paribus, adică un papă răsăritean, patriarhul Bartolomeu a demonstrat prin gândirea sa că este hereticus sine paribus (eretic fără pereche) în Biserica Ortodoxă.

Căsătoria a doua a preoților

Tot interpretarea „plină de dragoste a canoanelor” l-a determinat pe patriarhul Bartolomeu să permită căsătoria a doua a preoților văduvi sau rămași fără soții în urma divorțurilor intentate de către acestea.

Prin această decizie, patriarhul ecumenist Bartolomeu încalcă prevederile scripturistice cu privire la preoți, care trebuie să fie „bărbați ai unei singure femei” (1Tim. 3,2,12, Tit 1,6) și canonul 26 apostolic, care interzice căsătoria preoților după hirotonire.

Schisma din Ucraina

Ambițiile de primul fără egal ale patriarhului ecumenist Bartolomeu l-au determinat să se amestece în viața bisericească a Bisericii Ortodoxe Ucrainene, săvârșind acolo o schismă prin faptul că:

  1. A recunoscut o grupare schismatică drept ortodoxă și a intrat în comuniune cu aceasta.
  2. A înființat o organizație paralelă celei pe care pretinde că Patriarhia Rusă i-ar fi luat-o Patriarhiei Ecumenice în 1686 și o promovează ca Biserica Ucraineană istorică, urmașă a Mitropoliei medievale a Kievului.
  3. A subminat autoritatea Bisericii Ortodoxe Ucrainene a Patriarhiei Ruse, singura Biserică ucraineană recunoscută panortodox, folosindu-se în acest scop de puterea lumească.

O analiză mai detaliată a acestei acțiuni se poate citi pe siteul nostru la următoarele adrese:

https://www.marturisireaortodoxa.ro/va-participa-patriarhia-romana-la-ambitiile-schismatice-papistoide-ale-ereziarhului-bartolomeu/#_ftn6

https://www.marturisireaortodoxa.ro/ce-va-face-boru-dupa-ce-pe-a-oferit-autocefalie-gruparilor-schismatice-ucrainene/

https://www.marturisireaortodoxa.ro/sinodul-episcopilor-bisericii-ortodoxe-ucrainene-schisma-nu-se-rezolva-prin-legalizarea-ei/

https://www.marturisireaortodoxa.ro/intreruperea-pomenirii-pentru-erezie-preintampina-schisma-si-dezbinarea-in-biserica/.

În concluzie, catedrala națională care urmează a se sfinți duminica viitoare, de ziua Sfintei Ecaterina, cea care a apărat credința împotriva eresurilor păgâne, are toate șansele să fie percepută în gândirea colectivă mai puțin ca un simbol național al românilor și mai mult ca unul al luptei comune pentru realizarea idealurilor eretice ale ecumenismului.

Mihai-Silviu Chirilă

Note:

[1] Sfântul Munte Athos, mărturie de veacuri a luptei pentru apărarea dreptei credințe, Editura „Părinții Aghioriți”, Sfântul Munte Athos, 2014, p. 17.

[2] Ed. cit., p. 38.

[3] Ed. cit., p. 59.

[4] Sfântul Munte Athos, mărturie de veacuri a luptei pentru apărarea dreptei credinţe, Editura “Părinţii Aghioriţi”, Sfântul Munte Athos, p. 60.

[5]http://basilica.ro/regulamentul-de-organizare-si-functionare-a-sfantului-si-marelui-sinod-al-bisericii-ortodoxe/.

[6] http://basilica.ro/patriarhul-ecumenic-sfantul-si-marele-sinod-este-de-interes-direct-si-vital-atat-pentru-ortodocsi-cat-si-pentru-restul-lumii-crestine/.

[7] Ibidem.

[8] Arhim. Bartolomeu Arhondonis, Despre codificarea Sfintelor Canoane şi a orânduielilor canonice în Biserica Ortodoxă, apud pr. Anastasie Goţopulos, Rugăciunea în comun cu ereticii – abordare a practicii canonice a Bisericii, de, ed. Predania, anul 2013, p. 95-105.

[9] Ibidem, p. 97.

https://www.marturisireaortodoxa.ro/cugetarea-eretica-a-patriarhului-ecumenist-bartolomeu-chemat-sa-sfinteasca-catedrala-nationala-a-romanilor/

 

Nu i-am urmat în erezie, nu-i vom urma nici în schismă!

ecumenismul-luptand-bisericaCeea ce era de aşteptat, începe să se contureze. Apar primele semne care ne arată că ierarhii români se poziţionează de partea patriarhului eretic şi schismatic al Constantinopolului. Cine va avea curiozitatea să cerceteze un site care ţine, pare-se, de Mitropolia din Sibiu cu al său titular Streza, va vedea că ecumeniştii români încep să justifice nebunia pseudo-patriarhului Bartolomeu al Constantinopolului, aceea de a acorda autocefalia unei facţiuni schismatice din Ucraina, la cererea politicului, reprezentat de preşedintele Poroşenko.

Aci se cuvine să definim mecanismele schismei. Aceasta presupune existenţa a două părţi: Biserica lui Hristos şi grupul care se desprinde din ea, şi care devine schismatic. Între acestea se creează un raport nou, în sensul că Sfânta Biserică rămâne statornică misiunii sale, iar grupul schismatic pierde harul Dumnezeiesc şi implicit calitatea de Biserică. Vina şi responsabilitatea o poartă întotdeauna partea schismatică, deoarece Biserica a făcut toate eforturile pentru a nu se ajunge la schismă. Exemplul clasic şi nedorit pentru noi este schisma din 1054, când apusenii s-au desprins de Biserica lui Hristos, petrecând până astăzi în erezie şi schismă. Biserica a resimţit dureros această pierdere care a avut partea ei pozitivă, aceea că erezia a fost extirpată din trupul ei.

Schisma ce se prefigurează între Patriarhia Constantinopolului şi Biserica Rusă, prin ruperea comuniunii euharistice anunţată de partea rusă, va fi ,,desăvârşită’’ în momentul când Bartolomeu va cuteza să emită Tomosul de recunoaştere a ,,autocefaliei’’ acordat aventurierilor ce ţin de schismaticul excomunicat şi nerecunoscut, Filaret. Spunând acestea, e necesar să subliniem faptul că partea vinovată şi schismatică este Bartolomeu cu suita sa. După ce au introdus oficial în Biserică ciuma ereziilor ecumeniste, prin pseudo-sinodul din Creta, aceştia nu ezită să provoace schisma. Gestul Patriarhiei Ruse, de fapt al Sinodului Arhieresc al acesteia, de a rupe comuniunea euharistică cu Bartolomeu, este canonic şi justificat. Este singurul răspuns pe care-l puteau da numeroaselor abateri de la Dreapta Credinţă de care se face vinovat Bartolomeu. Evident, şi Patriarhului Kiril i se pot imputa multe, aici însă vorbim de un răspuns pe care l-a dat Sinodul Arhieresc şi nu o persoană singulară.

Tomosul de recunoaştere a ,,autocefaliei’’ va fi emis în curând. Nu vă aşteptaţi ca ierarhii români să condamne acest act necugetat. Dimpotrivă, aparatul propagandistic se va pune în mişcare ca să ne convingă că aventurierul Filaret e un mare arhiereu al lui Hristos, că necredinciosul Poroşenko e perfect îndreptăţit să se amestece în Biserică cu brutalitate, că ereticul Bartolomeu poate dicta discreţionar, tulburând buna şi canonica aşezare a Bisericii Ortodoxe Ruse. Este evident că aceia care se vor alătura schismaticilor şi ereticilor, susţinându-i în rătăcirea lor, schismatici şi eretici se vor chema. Ierarhiei române i s-a indicat cu precizie calea de urmat. Vom asista atunci la un paradox: cei care i-au caterisit pe nedrept pe preoţii mărturisitori, pe motiv de schismă, vor deveni ei înşişi schismatici învederaţi. Fie sănătoşi. Nu i-am urmat în erezie, nu-i vom urma nici în schismă.

https://ortodoxiacatacombe.wordpress.com/2018/11/17/nu-i-am-urmat-in-erezie-nu-i-vom-urma-nici-in-schisma/

https://www.marturisireaortodoxa.ro/nu-i-am-urmat-in-erezie-nu-i-vom-urma-nici-in-schisma/

Sinodul Episcopilor Bisericii Ortodoxe Ucrainene: „Schisma nu se rezolvă prin legalizarea ei!”

Sinodul Episcopilor Bisericii Ortodoxe a Ucrainei au decis să nu recunoască acțiunile schismatice ale Patriarhiei Constantinopolului în Ucraina și să întrerupă comuniunea euharistică cu Fanarul, pe motivul canonic că Patriarhia Ecumenică a intrat în schismă, prin recunoașterea ca ortodoxe a grupărilor schismatice din Ucraina.

Deciziile Sinodul Episcopilor al Bisericii Ortodoxe Ucrainene,  din 13 noiembrie 2018

ucrain

Sinodul Episcopilor Bisericii Ortodoxe Ucrainene, întrunit în Lavra Percerskaia Adormirea Maicii Domnului, pe 13 noiembrie 2018, după ce a ascultat prezentarea Preafericitului Onufrie, Mitropolitul Kievului și al întregii Ucraine, cu privire la provocările recente la adresa Bisericii Ortodoxe Ucrainene, adoptă următoarele decizii:

  1. Biserica Ortodoxă Ucraineană, canonică și recunoscută de toate Bisericile Locale, îndeplinindu-și slujirea față de Dumnezeu și poporul ucrainean, susține în mod fundamental independența și unitatea teritorială a Ucrainei. Biserica Ortodoxă Ucraineană este prezentă în toate regiunile Ucrainei și unește atât teritoriile controlate de autoritățile ucrainene, cât și pe cele ce nu sunt sub controlul acestora, bucurându-și și suferind alături de poporul său.
  2. Biserica Ortodoxă Ucraineană este înzestrată cu toate drepturile independenței și autonomiei necesare astăzi pentru o slujire fructuoasă a lui Dumnezeu și a poporului ucrainean.
  3. Biserica Ortodoxă Ucraineană a militat constant pentru vindecarea schismei, pentru restaurarea unității bisericești, adică pentru o Biserică unită. Totuși, restaurarea unității Ortodoxiei ucrainene nu trebuie să însemne transformarea Bisericii într-un element de luptă politică sau propagandă, dat fiind că acest lucru contravine naturii Bisericii. Suntem încrezători că depășirea sciziunii bisericești trebuie să se facă fără intervenția statului, a factorului politic și a altor forțe exterioare.
  4. Sinodul Episcopilor se opune oricărei încercări de a schimba numele Bisericii Ortodoxe Ucrainene, declarată deja de oficiali de rang înalt ai statului, și altor manifestări ale discriminării la nivel legislativ îndreptate împotriva credincioșilor Bisericii Ortodoxe a Ucrainei. În cazul în care proiectele de lege pe această temă vor fi aprobate de Marea Radă a Ucrainei, Biserica Ortodoxă Ucraineană își va apăra drepturile prin toate mijloacele legale oferite de “Bazele concepției sociale ale Bisericii Ortodoxe Ucrainene”, de legislația ucraineană și de Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
  5. Sinodul Episcopilor al Bisericii Ortodoxe Ucrainene consideră nule și fără forță canonică deciziile Sfântului Sinod al Patriarhiei Constantinopolului, din 11 octombrie 2018 cu privire la problema Bisericii Ucrainei. În mod special, decizia de a stabili jurisdicția Patriarhiei Constantinopolului pe teritoriul Ucrainei este rezultatul unei interpretări speculative a istoriei Bisericii. Decizia de a înlătura anatema și interdicțiile bisericești pronunțate asupra liderilor schismei, dar și recunoașterea validității pseudohirotonirilor pe care aceștia le-au făcut de când sunt în schismă este rezultatul unei interpretări distorsionate a canoanelor ortodoxe. Istoria Bisericii Ortodoxe nu cunoaște nicio situație în care o schismă este depășită prin legalizarea acesteia pur și simplu. Prin această decizie anticanonică, prin recunoașterea schismaticilor și a rangurilor bisericești ale acestora, Patriarhia Ecumenică a pornit, potrivit legilor bisericești, pe calea schismei. În această privință, comuniunea euharistică a Bisericii Ortodoxe Ucrainene cu Patriarhia Constantinopolului este în acest moment imposibilă și întreruptă.
  6. Considerăm inadmisibilă intervenția ilegală a Patriarhiei Constantinopolului în treburile interne ale unei Biserici Locale și încercările de a rezolva problema Bisericii ucrainene cu participarea autorităților statale și a schismaticilor, ignorând vocea Bisericii Ortodoxe canonice a Ucrainei. În schimb, constatăm cu regret că sute de mii de apeluri din partea credincioșilor Bisericii noastre către Patriarhul Bartolomeu cu rugămintea de a nu legaliza schisma au fost ignorate.
  7. Sinodul Episcopilor observă că procesul de acordare a așa-zisului Tomos de Autocefalie este artificial, impus din afară, nu reflectă necesitățile interne ale Bisericii, nu va aduce unitate bisericească și va adânci și mai mult dezbinarea, potențând conflictele în rândul poporului ucrainean. În astfel de condiții, considerăm imposibilă participarea episcopatului, clerului și laicatului Bisericii Ortodoxe a Ucrainei la astfel de procese.
  8. Biserica Ortodoxă Ucraineană aderă în principiu la soluția canonică de depășire a dezbinării bisericești. La baza acestei soluții stă nevoia de pocăință a celor care revin de la schismă. Ușile Bisericii sunt întotdeauna deschise pentru cei ce vor să fie din punct de vedere spiritual întrutotul creștini ortodocși.
  9. Sinodul Episcopilor afirmă că acțiunile ilegale ale Patriarhiei Constantinopolului conduc la o criză bisericească profundă atât în Ucraina, cât și în Ortodoxia din toată lumea. Ne rugăm ca vocea turmei puternice de milioane de credincioși ai Bisericii Ortodoxe Ucrainene să fie auzită și ca acțiunile de până acum ale Patriarhiei Constantinopolului să fie îndreptate.
  10. Sinodul Episcopilor îl invită pe Patriarhul Constantinopolului la dialog cu Biserica Ortodoxă Ucraineană, cu participarea frățească a tuturor Bisericilor Ortodoxe Locale, cu scopul de a rezolva această problemă într-o manieră sinodală.
  11. Sinodul Episcopilor îl însărcinează pe mitropolitul primat al Bisericii Ortodoxe Ucrainene, Preafericirea Sa Mitropolitul Onufrie al Kievului și întregii Ucrainei să facă apel la întâistătătorii Bisericilor Ortodoxe Locale cu privire la situația de criză din viața bisericească a Ucrainei provocată de intervenția ilegală a Patriarhiei Constantinopolului.
  12. Sinodul Episcopilor face apel la copiii Bisericii Ortodoxe Ucrainene să-și întețească rugăciunile, să păstreze unitatea între ei și fidelitatea față de Biserica lui Hristos, să nu se teamă de posibilele necazuri, aducându-și aminte de cuvintele Mântuitorului și Domnului Iisus Hristos: “Îndrăzniți, Eu am biruit lumea (1n. 16,33)”.

13 noiembrie 2018, Kiev

Nota traducătorului Mihai-Silviu Chirilă:

Sinodul Episcopilor Bisericii Ortodoxe canonice a Ucrainei a adoptat în esență următoarele decizii:

1. Biserica Ortodoxă Ucraineană nu se opune aspirațiilor statului ucrainean de unitate, ci realizează o unitate mai mare a acestuia decât statul, prin faptul că îi deservește și pe cei ce nu mai sunt sub controlul autorităților ucrainene.

2. Biserica Ortodoxă Ucraineană are autonomia necesară pentru a-și face datoria față de poporul său.

3. Biserica nu poate fi instrument de propagandă a statului, nici nu poate accepta intervenția acestuia în rezolvarea problemelor sale.

4. Sinodul Episcopilor consideră nule deciziile Patriarhului Constantinopolului prin care acesta a intervenit pe teritoriul ucrainean.

5. Sinodul Episcopilor consideră că Patriarhia Constantinopolului a pornit pe calea schismei prin recunoașterea schismaticilor și a rangurilor lor bisericești, motiv pentru care comuniunea euharistică cu Fanarul este întreruptă (pentru motivul canonic corect de data aceasta).

6. Sinodul îi invită pe schismaticii ucraineni la pocăință, pentru a putea fi reprimiți canonic în Biserica Ortodoxă.

7. Sinodul îl însărcinează pe mitropolitul Onufrie să facă demersurile pe lângă Bisericile Ortodoxe locale, pentru ca acțiunile Fanarului să nu fie permise.

Pe această temă, citiți și https://www.marturisireaortodoxa.ro/ce-va-face-boru-dupa-ce-pe-a-oferit-autocefalie-gruparilor-schismatice-ucrainene/

https://www.marturisireaortodoxa.ro/sinodul-episcopilor-bisericii-ortodoxe-ucrainene-schisma-nu-se-rezolva-prin-legalizarea-ei/

Sursa: http://orthochristian.com/117232.html

 

Acrivie și iconomie în aplicarea Canonului 15 I-II Constantinopol

fotie2Nu poți să faci pe altul mai bun, dacă nu te faci tu mai bun. Mare dezamăgire cu creștinismul nostru de carton. Hristos nu are nevoie de milogi, ci de eroi. Ne plângem toata ziua că suntem prigoniți, că vorbește mass-media de noi. În schimb noi ce facem? Trăim creștinismul așa cum ne spune Hristos? Cine este dispus să renunțe la ceva din ce are, la faimă, la cinste, la bunuri pentru Hristos? Puțini. Toți suntem filozofi, toți învățători, dar puțini cu adevărat trăitori! Dar totuși când e vorba de o erezie, trebuie să fugi de eretic cât mai departe pentru a nu te îmbolnăvi de erezia lui. Spune Sfântul Simeon Noul Teolog, că vor veni vremuri, când unii vor spune că nu mai sunt vremile Sfinților Părinți ca să putem să ne nevoim și noi ca ei sau să facem faptele lor, și așa se vor lenevi de a urma pe Sfinții Părinți spunând că această cugetare este eretică. Într-adevăr acum vremurile sunt mult mai grele și viclene, dar asta nu înseamnă să renunțăm în a ne lupta. Câți se înșeală  cu gândul că Dumnezeu le va fi milostiv și nu le va  cere socoteală pentru   viața lor, să ia aminte la cuvântul: Hristos este același, și ieri și azi și-n veci. Amin.

Ispitele sunt mult mai perfide acum și de aceea nu le pricep mulți și se pierd sau le pricep dar nu vor să riște. Credința este un risc permanent al omului pentru Dumnezeu. De aceea este atât de frumoasă încât cei slabi în credință sau necredincioși nici nu vor să audă de ea. Petrecerea cu cei cu cuget eretic este mai vătămătoare decât a  petrece în mijlocul multor păcate trupești (din care te poți ridica mai ușor) fiindcă erezia îți  adoarme discernământul duhovnicesc, făcându-te ușor  să zici că poate și aceia au dreptate, adică ereticii sau, ceea este la fel de rău, să fii indiferent la ce spune el (motivând că nu te vătăma direct pe tine). Prima este lepădare tacită de Hristos, iar a doua este  lepădarea poruncii dragostei duhovnicești față de aproapele, care ne spune să mustrăm pe fratele care este în greșeală. Deci oricum este rău, ori să stai în această amorțire duhovnicească, ori să nu-ți pese de fratele tău. Dacă pe fratele care ne greșește se cade a-l mustra, cu atât mai mult pe cel ce greșește întru credință. Desigur, aceasta trebuie făcută cu dragoste, nu cu ură și răutate, iar în cazul în care stăruie în greșeală, să-l spui Bisericii sau Soborului, și apoi, doar după ce va fi judecat și osândit de un Sobor (Biserică), să-ți fie ca un păgân și vameș. Nu trebuie să osândim și să judecăm noi înainte de vreme, ci doar să mustrăm spre îndreptare. Oprirea pomenirii arhiereului este tocmai o astfel de mustrare, nu osândire (cum greșit este tradus în romaneste), adică este modul de a-l da pe arhiereu în judecata Soborului sau a Bisericii. Aceasta nu este însăși osândirea lui, cum greșit au înțeles-o unii, grăbindu-se să osândescă și pe cei ce nu au întrerupt pomenirea după modelul lor (al vaselor comunicante), considerându-i eretici și pe cei ce au încă comuniune cu cei care propovăduiesc o erezie, dar au o poziție publică ortodoxă antisinod.

Sunt două extreme care trebuie evitate: tocirea  discernământului duhovnicesc prin îndreptățirea rea, că trebuie să ascultăm de cei mai mari chiar și când  învață erezii, și râvna peste măsură de a osândi și a judeca înainte de judecata Bisericii și a Sinodului pe un arhiereu sau patriarh și pe toți cei care încă sunt în comuniune cu ei. Noi nu putem judeca cugetele oamenilor, asta o face doar Hristos și Biserica, iar Hristos ne spune că de omul eretic, după prima și a doua înfruntare să fugim, iar Biserica ne dă și un Hotar, îngrădirea de eretic prin nepomenire lui la SFÂNTA LITURGHIE, iar mai apoi judecata Sinodului. Așadar, noi nu trebuie să facem nimic mai mult. Nu suntem judecătorii cugetelor omenești și de aceia trebuie să facem numai ceea ce ne-au învățat Sfinții Părinți și Biserica. Pe Arhierei și pe cei ce nu au întrerupt  încă pomenirea îi va judeca Hristos și Biserica. Noi trebuie să ne judecam pe noi dacă  stam bine, în hotarele Sfintelor Evanghelii, a Sfinților Parinti și a Sfintelor Canoane. Nu trebuie să judecăm noi înainte de vreme pe alții, deoarece vedem că nici Sfinții Părinți nu au judecat și osândit decât în Soboare, nu în particular (decât cu rare excepții). Dar toți ne-au învățat să fugim de păcate și mai ales de erezii și de schisme. Căci și erezia și schisma sunt la fel de rele.

A face schismă este a pune accent pe un amănunt mai mult decât pe o lege, pe o excepție, decât pe o regulă. Oprirea pomenirii  înainte de judecarea episcopului nu este regula în Biserica, ci o excepție. O excepție fericită căreia, dacă i-ai aplicat obligativitate, a-i lipsit-o de frumusețea mărturisirii. Regula este neoprirea pomenirii pentru alte delicte decât erezia. Excepția este erezia și ea e valabilă doar pe vreme de erezie. Sinodul este însă cel ce aplică regula și recunoște și excepția. În aceasta stă frumusețea Canonului 15 I-II Constantinopol (861) deoarece oprirea pomenirii este și mărturisire de credință în același timp și de aceea nu are nevoie de Canon pentru a fi impusă, ea se impune de la sine. Ea doar trebuie apărată, ceea ce face Canonul 15, dându-i caracter legal, dar nimic mai mult. Ea nu poate fi impusă, ci se impune, de aceea are și laudă. Și nu este obligatorie. Nu obligă, deoarece au fost multe  opriri ale pomenirii în Biserică care se pretindeau a fi pentru Credință, iar ele erau pentru alte motive de mai mică importanță, și au apărut multe schisme în Biserică și dezbinare, așa cum de pildă, donatiștii din sec. III care puneau accent  mai mult pe neprimirea la pocăință a celor lepădați  de Hristos  sau a celor care aveau două cununii; sau cum erau eustațienii din sec. IV, care puneau prea mult accent pe  asceză și pe aspectul dinafară al nevoinței decât pe smerenia lăuntrică.

La fel și acum, dacă se face prea mult caz de oprirea pomenirii ca pe o măsură de îngrădire și de mustrare ( sau osândire în înțelesul simplu al cuvântului, nu condamnare), și nu se pune accentul mai mult pe mărturisirea de credință și lupta împotriva ereziei în vederea condamnării ei de către un Sinod, putem cădea în schismă, considerând că e de ajuns ca să oprim pomenirea pentru a ne îngrădi de erezie sau ca ereticul să fiecondamnat, ceea ce este o eroare.

Canoanele nu lucrează de la sine, ele trebuie puse în lucrare de Biserică, adică de un Sinod, dar și de credincioși. Altfel ele sunt literă moartă. Dacă le aplică numai Sinodul duc la erezie, dacă le aplică numai credincioșii, duc la schismă. Îngrădirea de erezie înainte de Sinod este una și nu trebuie confundată cu cea de după Sinod care este alta. Prima are laudă, a doua nu are laudă deoarece este sub Canon. Prima este sub Har, iar a doua este sub Lege, iar legea se aplică pentru păcat. A confunda pe cei ce sunt sub Har cu cei ce sunt sub Lege, este o mare greșeală. A închide Harul sub Lege este ca și cum a-i impune Bisericii, tăierea împrejur. Cei ce vor să se întoarcă la litera legii n-au decât să o facă, însă, noi vrem să rămânem sub Har, adică sub legea HARULUI. Iar Harul este libertate în Hristos. Cei ce vor să ne impună legea, vor ca noi să ne tăiem împrejur, adică sa ne îngrădim de erezie și atât, iar aceasta pentru ca ei să se laude cu îngrădirea noastră, adică în trupul nostru. Vor să ne lipsească de suflet, care este mărturisirea, pentru ca ei să se laude în trupul nostru. La fel cum și ereticii caută să ne robească libertatea noastră și Harul, prin impunerea forțată a unei învățături străine, sub pretextul ascultării oarbe de Lege, adică tot de aceleași  Canoane aplicate strâmb și după o înțelegere trupească,  nu duhovnicească; după Om, nu după Dumnezeu. Așadar, Canonul 15 este o măsură  de îngrădire de erezie, dar are caracter și de Mărturisire a credinței care prevalează asupra îngrădirii, până când se va face un Sinod  și se aplică  doar împotriva celor care „propovăduiesc  cu capul descoperit o erezie”, dar nu și asupra celor care nu propovăduiesc erezia sau o combat și se păzesc să nu se împărtășească direct cu ereziarhul, chiar dacă îl pomenește din frica, asa cum spune Sfântul Teodor Studitul în Scrisorile sale. Fiindcă noi nu putem judeca mai mult înainte de un Sinod, ci doar ceea ce ne îngăduie Canonul și Biserica. Mai mult este de la diavolul și este schismă și despărțire de Biserica, așa cum spune același Sfânt, Teodor Studitul. Orice întrece măsura este de la cel rău și al oamenilor care își iubesc voia lor. Cel ce stă să nu judece pe cel ce cade, căci celor ce merg pe piscuri, cu anevoie le va fi să se uite în dreapta și-n stânga, deoarece  vor cădea în prăpastie. Vedem că nici Sinoadele nu au judecat la fel pe cei ce au fost părtași la erezie sau au căzut și s-au pocăit, iar noi cine suntem ca să judecam atât de aspru pe frații noștri cazuți sau mai leneși? Dumnezeu vrea ca toți oamenii să se mântuiască și la cunoștință adevărului sa vina.

Nici pogorământul înainte de vreme nu este bun, așa cum a făcut Sinodul din Creta, fără ca să fi participat toată Biserica la Sinod (și iată că a ieșit o schisma cu Biserica Rusiei, dar  poate asta s-a și vrut), dar nici judecata fără discernământ înainte de vreme nu este buna deoarece duce la schismă. Dar oprirea pomenirii nu este o problema de dogmă? Da, este, deoarece la Sinodul din Creta s-au călcat toate dogmele în picioare, dar oprirea pomenirii  nu are caracter obligatoriu, nici permanent pentru toata Biserica, altfel pentru ce ar mai fi nevoie de Sinod?! Aceasta măsură se ia înainte de Sinod, care va hotărâ adevărată îngrădire de eretici și erezie prin condamnarea lor, iar după condamnare, orice comuniune cu ereticul este pedepsită canonic și devine obligatorie. Aceasta reiese din Canonul 15, pentru că dacă era obligatoriu trebuia să prevadă și epitimia celui care nu oprește pomenirea (caterisirea sau afurisirea), dar canonul spune dimpotrivă  că nu ești caterisit, nici afurisit dacă oprești pomenirea și atât. În cazul acesta, nu este vorba de un eretic condamnat sau de o erezie condamnată, ci de un eretic necondamnat, iar în acest caz Biserica lucrează cu iconomie. Oprirea pomenirii este și acrivie, dar și iconomie a Bisericii. De ce? Deoarece ereticul se poate îndrepta prin oprirea pomenirii, înainte de un Sinod, în care caz nu mai este judecat, ci rămâne în drepturile lui de episcop. În baza acestei iconomii Sfinții Părinți au adunat Sinoadele, pentru îndreptarea celor rătăciți și a ereticilor pe care îi îndemnau să se pocăiască și nu-i osândeau decât dacă stăruiau în greșeală. Deci greșesc cei ce spun că, înainte de Sinoade, Biserica nu a lucrat cu iconomie ci doar cu acrivie, devreme și la Sinoadele ecumenice au aplicat prea mare iconomie pentru ca ereticii să se poată întoarce la Ortodoxie! Cine este atât de orb ca să nu vadă aceste lucruri? Deci a atribui unui Canon obligativitate în ceea ce nu te obliga, ci doar te motivează și te încurajează în mărturisirea credinței este tot atât de rău ca a spune că, după un Sinod, ruperea comuniunii cu un eretic  nu este obligatorie, de vreme ce a fost condamnat și este de ajuns. Dar Canoanele vorbesc de obligativitate doar din momentul aplicării unei sentințe nu și înainte de  aplicarea ei. Un hoț este hoț și înainte de prinderea și pedepsirea lui, dar numai în momentul când este condamnat și închis, i se taie orice comuniune cu cei din libertate. Așa și în cazul  episcopului eretic, nefiind încă judecat, nu i se aplică oprirea pomenirii obligatorie de către credincioși, preoți  sau alți episcopi, deoarece numai Sinodul poate face aceasta. Pentru aceasta îl laudă pe cel ce face aceasta înainte de un Sinod, ca pe un apărător al credinței, dar nu îl pune deasupra Sinodului.

Altă interpretare a acestui Canon 15 este o deturnare a canonului și o aplicare a lui greșită, ceea ce duce la confuzie și schismă. Deoarece, a da caracter obligatoriu unui Canon, a cărui obligativitate nu cade pe osândirea preotului sau episcopului care nu oprește pomenirea, ci pe  neosândirea celui ce oprește pomenirea, este o deturnare fină de la frumusețea  și cinstea care se cuvin celui ce apară credință. Este spre frica și crisparea care o insuflă diavolul că dacă nu ai oprit pomenirea ești eretic sau dacă a-i oprit-o ești deja mântuit, fără nici o fapta bună, socotindu-te doar pe tine singurul ortodox sau doar pe cei ce au oprit pomenirea. Aceasta este cea mai mare viclenie a diavolului și schismă, nu în faptul de a opri pomenirea canonic și cu discernământ și a aștepta judecata  unui Sinod, chiar dacă falsul episcop sau Sinod te judeca sau te cateriseste.

Altfel îngrădirea de erezie devine un chin înainte de chinul cel veșnic, deoarece tot binele care nu se face bine este rău. Acrivia peste măsură, ca și iconomia rău înțeleasă, duc în același punct: osândă veșnică. Trebuie să fugim de amândouă extremele. O acrivie peste măsură te face dur, ironic, fanatic, răutăcios, îndrăzneț etc. Iconomia rea te face laș, delăsător, fricos, batjocoritor al Sfinților, mândru etc.

 Modul de a scăpa de aceste extreme este studiul neiscoditor și nepărtinitor al Scripturilor, smerenia și sfatul celor încercați, rugăciunea osârduitoare și cu durere pentru cei căzuți și pentru tine, și nejudecarea și neosândirea lor, judecarea doar a păcatului în sine și a ereziei; părerea că tu ești cel mai înșelat decât cei înșelați, fiind plin de mândrie și de părerea de sine și peste toate, dragostea care poate acoperi mulțime de păcate. Așa ne-au învățat toți Sfinții, înainte de a judeca și a osândi pe alții. Dacă am face așa, sunt sigur că ar dispărea toate ereziile și schismele din Biserica și toată lumea ar deveni creștină. Dar aceștia au fost doar Sfinții și cei care vor să urmeze credința lor.  Să facem și noi asemenea lor și vom fi proslăviți împreună cu ei. Doamne miluiește.

Ieroschimonah Paisie Prodromitul

11 noiembrie 2018

https://www.marturisireaortodoxa.ro/acrivie-si-iconomie-in-aplicarea-canonului-15-i-ii-constantinopol/