Arhimandritul Zaharia Zaharou afirmă că mărturisitorii antiecumeniști îi “terorizează” pe susținătorii ereziei

ConfZahariaZaharou9.jpeg

În zilele dinaintea Sărbătorii Nașterii Domnului în spațiul public a apărut un material preluat dintr-o conferință a unui arhimandrit ecumenist din Essex, venit în România, la Deva, pentru a susține, printre altele, atitudinea proecumenistă a ierarhilor români. Textul nu merită importanță în sine, deoarece reia aceleași clișee ale propagandiștilor proecumeniști de pe la noi. L-am analizat însă strict sub aspectul informației jurnalistice pe care ne-o transmite, anume aceea că mișcarea antiecumenistă este percepută de către susținătorii deschiși sau taciți ai ereziei, ca o „teroare”, deoarece pare a-i stingheri în practicarea „ecumenismului celui bun”.

Revista Lumea credinței publică la data de 21 decembrie 2018 un material extras dintr-o conferință susținută la… Deva de către arhimandritul cu gândire ecumenistă al Mănăstirii “Sfântul Ioan Botezătorul”din Essex, Anglia, Zaharia Zaharou, în care conferențiarul a făcut câteva referiri la mărturisitorii antiecumeniști, pe care i-a numit “zeloți” antiecumeniști, susținând că aceștia sunt “un fel de teroriști în Biserica noastră”.

Arhimandritul Zaharia Zaharou, răspunzând se pare unei întrebări din sală, s-a lansat în afirmații de genul “zeloții reprezintă o piedică în calea lucrării ierarhilor”, “eu nu cred că vreunul dintre acești «zeloți» ar fi mai înțelept sau mai îmbunătățit duhovnicește decât patriarhul Daniel”, în condițiile în care „«zeloții» trăiesc, vorbesc și se mișcă la un nivel foarte jos, acela al înțelegerii pur raționale” etc.

Nu știm dacă denumirea de „zeloți” îi vizează pe ortodocșii cu tendință extremistă schismatică, de genul celor din grupul Sava-Staicu-Rădeni de pe la noi, sau dacă pe toți mărturisitorii ortodocși antiecumeniști. Din context, pare a fi un atac la adresa tuturor celor care luptă în vreo formă sau alta contra acestei erezii, pe care conferențiarul o apără din răsputeri.

Despre hiperzelotismul schismatic, care distruge lucrarea Bisericii, găsim un cuvânt foarte interesant al domnului Gheorghe Todorov, reprezentant al Bisericii Ortodoxe Bulgare, adresat la Conferința teologică de la Salonic, din 16 iunie 2018, în care teologul bulgar arată că sinodul ecumenist din Creta a produs înfrângerea a două extreme în Biserică: laxismul ecumenist și fanatismul hiperzelotist.

https://www.marturisireaortodoxa.ro/revista-marturisirea-ortodoxa-debuteaza-cu-un-regal-de-teologie/embed/#?secret=UWKWzN4kOC

Despre denumirea de „zeloți” adresată credincioșilor ortodocși antiecumeniști, există o relatare a mitropolitului Ierotheos Vlachos, care spune că în cadrul ședințelor din Creta un episcop a vorbit despre „zelotismul” antiecumenist, pe care l-a propus spre condamnare (ceea ce a și obținut, prin art. 22 al documentului despre relațiile Bisericii cu ansamblul lumii creștine), iar Înaltpreasfințitul Sava, Arhiepiscop al Varșoviei și al întregii Polonii, ar fi reamintit că „zeloții” au umplut calendarele cu sfinți în ultima persecuție din Europa de Est, cea a regimului ateist-comunist.

În duhul specific al ecumenismului, care caută, prin deformarea unor episoade din viața Bisericii, să se înrădăcineze în tradiția bisericească pentru a da impresia că ecumenismul există dintotdeauna (a se vedea afirmațiile preotului Patriciu Vlaicu, care susținea în 2016 la Piatra Neamț că ce au făcut ierarhii noștri în Creta nu depășește ceea ce a făcut Sfântul Vasile în epoca sa, sau, ulterior, că Sfântul Marcu Eugenicul ar fi încântat de tratatul de la Chieti, prin care se recunoaște primatul papal etc.)., conferențiarul de la Deva a încercat să ne demostreze că episoade biblice precum conversația Mântuitorului cu femeia samarineancă ar fi forme ale “ecumenismului celui bun”, dând de înțeles faptul că Însuși Mântuitorului nostru, Domnul Hristos, ar fi practicat “ecumenismul cel bun”, adică ar fi fost un eretic ecumenist, blasfemie încă nemaiauzită pe meleagurile noastre.

Pentru a-și induce în eroare auditoriul, arhimandritul Zaharia Zaharou le spune că “există un ecumenism rău, dar există și unul bun”, sugerând că sfinția sa și toți participanții la Creta ar practica ecumenismul cel bun. Nu ni se spune cine ar practica ecumenismul cel rău, definit ca “atunci când relativizăm totul și spunem că toți sunt una”. De exemplu, ar fi interesat de aflat dacă cei ce au ratificat în Creta Declarația de la Toronto practică sau nu ecumenismul cel rău, dat fiind că acea declarație abundă în afirmații care relativizează totul și îi prezintă pe toți ca fiind una.

“Ecumenismul cel bun” este definit ca „o adevărată artă de a-i evangheliza pe cei de altă credință cu fiecare prilej întâlnit”. Și iată cum toți misionarii Bisericii, începând cu Sfântul Apostol Pavel și ceilalți apostoli devin… ecumeniști dintre cei buni.

Este de mirare că arhimandritul nu ne-a adus ca exemplu de „artă a evanghelizării” nu știu ce comunitate de baptiști botezată prin Norvegia ca urmare a „dialogului ecumenic”, exemplul standard pentru demonstrarea „rezultatelor” dialogului ecumenist, însă prezentăm noi o concluzie a unei întâlniri teologice de la Salonic din 1998, în care s-a constatat că: “După un secol de participare ortodoxă la mişcarea ecumenică şi ani petrecuţi în cadrul CMB, nu observăm suficient progres în discuţiile teologice multilaterale dintre creştini. Dimpotrivă, prăpastia dintre ortodocşi şi protestanţi devine din ce în ce mai mare, în timp ce tendinţele mai sus-menţionate în cadrul anumitor denominaţiuni protestante devin tot mai puternice.

https://www.marturisireaortodoxa.ro/scrisoarea-adresata-sfantului-sinod-al-bisericii-ortodoxe-romane-cu-prilejul-receptarii-de-catre-acesta-a-deciziilor-sinodului-eretic-din-creta/embed/#?secret=PPNw0NPTok

Într-o discuție cu Înalpreasfințitul Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, înaltul ierarh mi-a spus că „ecumenismul cel bun” este participarea la aceleași proiecte sociale, filantropice, cu ereticii, în ciuda faptului că aceasta este interzisă de sfintele canoane și reprezintă cea mai sigură cale de avans al ecumenismului, după același model după care s-a construit și Uniunea Europeană.

Într-o decizie a Sfântului Sinod al BOR, din 16 decembrie 2018, „ecumenismul cel bun” este promovat ca „ecumenism lucid” și este definit astfel: „o atitudine spirituală de dialog și cooperare între creștini, în locul polemicii pline de ură confesională și al confruntării violente, care s-au manifestat secole de-a rândul în istoria creștinismului”.

După ce încearcă să demonstreze că patriarhii Bartolomeu și Daniel susțin cu toată tăria că Biserica cea una este cea ortodoxă, arhimandritul Zaharou face afirmația că “și catolicii au fost menționați (în actele sinodale rămase) tot cu numele de «Biserică»”, susținând că nerecunoașterea bisericității acestora ar fi o “insultă” și că de fapt ar fi suficient faptul că nu avem celebrul “potir comun” cu aceștia, chiar dacă altfel le recunoaștem denumirea de „Biserică”. Afirmația este invalidată de toată lupta antieretică a Bisericii dintotdeauna și de textul canonului 15 I-II, care spune că preotul poate să ia atitudine contra episcopului eretic când acela propovăduiește cu capul descoperit, fără a trebui să aștepte până când acela este eretic complet prin intercomuniune.

https://www.marturisireaortodoxa.ro/promovarea-ecumenismului-la-nivel-panortodox-de-catre-pseudosinodul-din-creta/embed/#?secret=hp6G2Ou5gy

Despre faptul că niciun sinod ortodox nu a recunoscut papismul ca “biserică”, iar cele câteva documente invocate de către ecumeniști de genul acestui arhimandrit sunt fie măsluite, fie se referă la realitatea apuseană din primul mileniu, dar nu le recunosc niciodată neortodocșilor caracterul de “biserică”, s-a vorbit cu alte ocazii, nu are rost să reiterăm ce s-a spus deja. Este de ajuns să citim documentul ecumenist Relația Bisericii Ortodoxe cu ansamblul lumii creștine, aprobat în Creta, pentru a vedea că acolo se vorbește despre dialogul Bisericii Ortodoxe “cu cei ce s-au separat de ea, cu cei de aproape și cu cei de departe”, expresie preluată direct din teoria “bisericilor nedepline” a Conciliului II Vatican, în care se spune că diferitele denominațiuni creștine sunt “mai aproape sau mai departe” de Roma, fiind totuși “biserici nedepline”, în măsura în care nu se “împlinesc” prin comuniunea cu “episcopul Romei”.

Teoria Conciliului II Vatican, eretică în esența sa, a fost preluată de către mitropolitul Pergamului, Ioannis Zizioulas, și adaptată cazului Bisericii Ortodoxe, pentru a arăta că “bisericile și confesiunile” sunt “mai aproape sau mai departe” de Biserica Ortodoxă.

Distincția eclesiologică “biserici și confesiuni” arată în sine că există, în viziunea ecumenistă, în lumea eretică “biserici”, dar și “confesiuni” (în nomenclatorul CMB nu există nicio organizație membră care să se numească pe sine “confesiune”), adică există erezii cărora li se recunoaște o anumită formă de bisericitate, în cazul papismului, argumentată chiar “teologic” și “sinodal” de argumente precum cel al arhimandritului ecumenist Zaharia Zaharou.  Toată această doctrină vine în consonanță și cu premisa Declarației de la Toronto, citată în textul sinodal, care spune că membrii CMB nu sunt obligați să se recunoască drept “biserici în adevăratul sens al cuvântului”.

https://www.marturisireaortodoxa.ro/implicatii-eclesiologice-ale-aprobarii-documentului-eretic-declaratia-de-la-toronto-de-catre-pseudosinodul-din-creta/embed/#?secret=ge0d27YKqK

În legătură cu faptul că “noi toți știm” că există o singură Biserică una, acest lucru este relativ, depinzând pe cine întrebăm. Dacă îl întrebăm de exemplu pe IPS Nifon al Târgoviștei, înaltpreasfinția sa ne va spune, cum a zis și la Busan, că nu se știe la cine a rămas Biserica una din Ierusalim, care s-a pierdut în mileniul al II-lea. Același lucru îl aflăm și de la episcopul Chiril Catellarios[1], reprezentantul Patriarhiei Ecumenice, care în zilele sinodului ecumenist din Creta a afirmat că Biserica Ortodoxă “nu este cea din Simbolul de credință”. Cine știe câți episcopi, clerici sau mireni pot da în Ortodoxia contemporană un astfel de răspuns eretic!

https://www.marturisireaortodoxa.ro/cinci-mitropoliti-greci-acuzau-pe-inaltpreasfintitul-nifon-pentru-declaratii-eretice/embed/#?secret=X5wtFACsZW

Pentru a-i decredibiliza pe mărturisitorii antiecumeniști, arhimandritul englez ne spune o poveste irelevantă în sine, despre jertfele unui preot ortodox în mijlocul ereticilor din Occident. Ceea ce nu ne spune este că răspunsul la întrebarea “ce faceți cu ereticii care vă înconjoară?”, “îi primim cu blândețe și le spunem câte un cuvânt bun ori de câte ori se întâmplă să îi întâlnim” de multe ori înseamnă, în practica unora dintre preoții ortodocși ecumeniști din Occident, tocmai acordarea Sfintelor Taine acestor eretici fără nicio pregătire sau fără Botez, tratarea lor ca “frați întru Hristos”, acceptarea căsătoriilor heterodoxe etc.

Vorbind despre “diversitatea în abordarea unor probleme” de ordin pastoral, conferențiarul nu ne arată și unde există o argumentare canonică a acestei diversități. De exemplu, nu ne indică un temei canonic în baza căruia să fie eludat canonul 72 Quinisext doar pentru că un episcop din anumit loc se teme că, aplicând acel canon, își pierde 95% dintre credincioși, care preferă o viețuire în minciuna “căsătoriei heterodoxe” decât să devină credincioși ortodocși autentici, care respectă sfintele legiuiri ale Bisericii.

Două lucruri din ce a spus acest arhimandrit în conferința de la Deva au sens:

  1. Informația că patriarhul Bisericii noastre a propus ca astfel de “sinoade sfinte și mari” să se țină o dată la cinci ani, o informație nouă pentru spațiul nostru bisericesc;
  2. Ideea că cei ce întrerup pomenirea și luptă contra ereziei riscă la orice pas să iasă în afara Bisericii, dacă nu duc lupta cu înțelepciune. Cu atât mai mult îi terorizează pe ecumeniști lupta celor care refuză să facă pasul înspre afara Bisericii, îngrădindu-se canonic de erezie și rămânând în Biserică, fără a face mai mult decât impune canonul 15 I-II.

https://www.marturisireaortodoxa.ro/ortodocsii-nepomenitori-sustinatori-ai-rezolutiei-din-ianuarie-2018-cine-suntem-si-cum-luptam-contra-ecumenismului/embed/#?secret=IbVwVkV0CA

În rest, repetare a acelorași clișee pe care le știm de la propagandiștii sinodului ecumenist din Creta.

După astfel de propovăduire a ereziei cu capul descoperit de către acest arhimandrit, promovat de către siteurile Patriarhiei Române ca “unul dintre cei mai profunzi trăitori și mărturisitori contemporani ai credinței ortodoxe”[2], se cuvine să tragem câteva concluzii:

  1. Din tot ce a spus la acea conferință arhimandritul Zaharia Zaharou, mesajul central este acela că mărturisitorii antiecumeniștii îi “terorizează” pe ereticii susținători ai acestei cumplite înșelări, adică îi împiedică, prin atitudinea lor mărturisitoare, să își împrăștie erezia în maniera în care aceștia ar dori să o facă. Se înțelege astfel de ce sinodul ecumenist din Creta a adoptat o hotărâre de condamnare a oricărei reacții contra ecumenismului: “Biserica Ortodoxă condamnă orice tentativă de dezbinare a unităţii Bisericii, din partea unor persoane individuale sau a unor grupuri, sub pretextul păstrării sau a unei presupuse apărări a Ortodoxiei autentice. După cum mărturiseşte întreaga viaţă a Bisericii Ortodoxe, păstrarea credinţei ortodoxe autentice este asigurată numai prin sistemul sinodal, care constituie dintotdeauna, în sânul Bisericii, cea mai înaltă autoritate în aspecte de credinţă şi reguli canonice (canonul 6 al Sinodului II Ecumenic)”, decret papist menit să desființeze rolul poporului în păstrarea dreptei credințe și rezervarea acestui rol exclusiv ierarhiei contaminate deja cu erezia ereziilor.
  2. Conferința de la Deva s-a ținut cu binecuvântarea episcopului locului, Preasfințitul Gurie, prezentat în unele cercuri teologice ca un episcop moderat, care nu susține deschis sinodul mincinos din Creta, nu a semnat documentele acestuia etc. Nu știm de ce dintre toate locurile din România arhimandritul de la Essex a ținut să conferențieze în episcopia păstorită de Preasfințitul Gurie, dar dintr-o lectură a siteurilor Patriarhiei vedem că acesta nu este la prima conferință la Deva, fiind prezent la diferite evenimente în acea episcopie[3]. Ne punem întrebarea firească: care este starea canonică a celui care, chiar dacă oficial nu se manifestă public direct ca un susținător deschis al ecumenismului, binecuvântează conferințe în care se face apologia pe față a ecumenismului și a sinodului ecumenist din Creta? Atitudinea Preasfințitului Gurie față de „zeloții antiecumeniști” se poate intui și din  semnătura de pe decizia de menținere a caterisirii preotului mărturisitor bihorean Cosmin Tripon, când hotărârea de caterisire contra părintelui Cosmin, pronunțată de către episcopul Sofronie, iertat în 2008 de către Sfântul Sinod pentru împreună-slujire cu ereticii greco-catolici, a ajuns la apelul sinodului mitropolitan din Sibiu.
  3. Afirmațiile arhimandritului din Essex survin într-un context în care Biserica Ortodoxă Română se confruntă cu o puternică reacție contra ecumenismului, chiar și în condițiile în care o parte a acestei mișcări a fost aruncată într-o rătăcire schismatică de către monahul atonit Sava Lavriotul împreună cu câțiva adepți ai săi din România, lucrare care se face cel puțin cu acordul tacit al Patriarhiei, care nu a luat nicio măsură canonică contra monahului grec, stabilit practic pe teritoriul canonic al BOR, în condițiile în care, profesorul protopresbiter Theodoros Zisis de exemplu a fost declarat persona non grata în BOR pentru niște motive necanonice.
  4. Patriarhia Română continuă să promoveze ideea eretică a existenței unui „ecumenism bun”, descris ca o atitudine de deschidere și de dialog cu ereziile și schismele, de cooperare cu ele, iar mai nou, prin astfel de conferințe,  suprapunând acest concept parazitar de „ecumenism bun” activității misionare dintotdeauna a Bisericii Ortodoxe de propovăduire a Ortodoxiei celor care doresc să o cunoască.

Mihai Silviu Chirilă

Note:

[1] http://orthochristian.com/94565.html.

[2] http://ziarullumina.ro/parintele-zaharia-zaharou-va-sustine-o-conferinta-la-deva-137246.html.

[3] http://basilica.ro/arhim-zaharia-zaharou-a-conferentiat-in-prezenta-staretilor-din-episcopia-devei/.

https://www.marturisireaortodoxa.ro/arhimandritul-zaharia-zaharou-recunoaste-ca-lupta-contra-ecumenismului-ii-terorizeaza-pe-sustinatorii-ereziei/

Este bine să se citească Molitfele Sfântului Vasile cel Mare după Sfânta și dumnezeiasca Liturghie?!

sf vasile.PNGExistă în Biserica Ortodoxă Română obiceiul ca în data de 1 ianuarie, de ziua Sfântului Vasile cel Mare, să se citească, după Sfânta Liturghie, Molitfele scrise de Sfântul Ierarh. În legătură cu această tradiție locală (nu se citesc Molitfele decât izolat, nicidecum în întreaga Ortodoxie) părerile diferă, iar modul de aplicare a acestei rânduieli este deosebit de la o Biserică Locală la alta, de la o eparhie la alta sau chiar de la o parohie/mănăstire, la alta!

Astfel, în practica bisericească, Molitfele Sfântului Vasile cel Mare, fie că:

  1. nu se citesc la data de 1 ianuarie;
  2. se citesc după Sfânta Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare;
  3. se citesc după Vecernie sau la slujba dintre ani;
  4. se citesc după Utrenie, înainte de Sfânta Liturghie;

Dintre variantele arătate mai sus, cea mai des folosită este practica citirii Molitfelor după Sfânta Liturghie! Însă, nu putem să nu ne întrebăm: este bine să se citească Molitfele Sfântului Vasile cel Mare după Sfânta Liturghie? Răspunsul nostru, chiar dacă supără, este categoric: NU! Nu este bine să fie citite Molitfele Sfântului Vasile cel Mare după Sfânta și dumnezeiasca Liturghie! Iată de ce:

  1. Sfânta Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare are ca scop împărtășirea credincioșilor. Însă vedem că accentul este pus, pentru data de 1 ianuarie, pe pregătirea pentru Molitfe, nu pe pregătirea pentru împărtășirea cu Sfintele Taine. Este o schimbare a priorităților liturgice nepermisă în Ortodoxie. Nu putem anula Sfânta Euharistie pentru a participa la un ritual de exorcizare a unei comunități întregi. Sau nu poți spune unor creștini care s-au împărtășit cu Sfintele Taine: „ieși diavole!” câtă vreme aceștia îl au pe Hristos;
  2. Sfântul Vasile cel Mare nu a scris exorcismele pentru a fi citite de ziua lui, dar a scris Sfânta Liturghie cu scopul precis de a se împărtăși credincioșii participanți la slujbă;
  3. Pe data de 1 ianuarie săvârșim Sfânta Liturghie în primul rând pentru că este Praznic Împărătesc – „Tăierea împrejur”. Sfântul Vasile cel Mare este pomenit în această zi „cu cruce neagră”, după cum și Sfinții Grigorie Teologul și Ioan Gură de Aur sunt pomeniți individual tot cu „cruce neagră”, pe 25 ianuarie și, respectiv, pe 13 noiembrie. Ziua lor de pomenire, a Sfinților Trei Ierarhi, cu „cruce roșie”, este pe data de 30 ianuarie. Așadar, dacă nu ar fi fost Praznic Împărătesc, nu am fi avut zi de sărbătoare cu Sfânta Liturghie „de obște”, și, bineînțeles, nu s-ar fi citit exorcismele;
  4. În Molitfelnic nu există specificația că Molitfele Sfântului Vasile cel Mare se citesc după sau în legătură cu Sfânta Liturghie. În practica bisericească, exorcismele se citesc de obicei după Sfântul Maslu sau individual acolo unde sunt cazuri de demonizare, cu post atât pentru preot cât și pentru credincioși. De aceea, într-o perioadă în care Biserica dezleagă la mâncare de dulce, este un non-sens să venim cu o altă învățătură pentru a susține practica citirii Molitfelor pe data de 1 ianuarie, mai ales după Sfânta Liturghie;

Este important să amintim aici și faptul că succinta noastră argumentare nu are nicio legătură cu decizia Patriarhiei[1] de a suspenda practica citirii Molitfelor Sfântului Vasile cel Mare la trecerea dintre ani, ci cu faptul că, această rânduială este pusă, cu precădere, în legătură cu săvârșirea Sfântei Liturghii și împărtășirea credincioșilor cu Sfintele Taine la început de an calendaristic, la vreme de praznic împărătesc și la sărbătoarea Sfântului Ierarh. Așezarea Molitfelor după Sfânta Liturghie minimalizează sau chiar anulează importanța participării la Sfintele Taine a credincioșilor pregătiți pentru împărtășire. Mai mult decât atât, însăși Sfânta Liturghie este desconsiderată, știut fiind faptul că, după Dumnezeiasca Liturghie, nicio altă ierurgie (cu excepția celor rânduite canonic: Parastase, Sfințirea apei etc) nu își mai găsește locul.

Ar mai trebui să adăugăm, în contextul unei situații fără precedent în BOR (legalizarea panereziei ecumenismului, după pseudosinodul din Creta din 2016, la nivelul întregii Patriarhii în octombrie și decembrie 2016), că aceste exorcisme nu pot fi citite fără o pregătire specială (post și rugăciune) sau fără o bună așezare sufletească străină de părtășia la erezie de care ne facem vinovați, cei mai mulți dintre noi, de mai bine de doi ani. În speță, pregătirea pentru citirea Molitfelor Sfântului Vasile cel Mare ar trebui să țină seama și de importanța îngrădirii de erezie sau măcar a mărturisirii cu mult curaj și responsabilitate duhovnicească a Adevărului.

Având aceste repere, putem spune că practica citirii Molitfelor Sfântului Vasile cel Mare la data de 1 ianuarie, după Sfânta Liturghie, chiar dacă este bine înrădăcinată printre preoții, monahii și credincioșii BOR, este străină de Sfânta Tradiție și învățătura sănătoasă a Bisericii Sobornicești, făcând mai mult rău decât bine la nivelul existenței celei bune a fiilor Bisericii. De aceea, credem că este mult mai bine, pentru a nu se face tulburare printre cei care nu pot concepe ziua Sfântului Vasile cel Mare fără citirea Molitfelor, să se citească la Vecernie, la noaptea dintre ani sau dimineața, înainte de săvârșirea Sfintei Liturghii.

Poate ar fi mult mai bine să punem un accent mai mare pe pregătirea (după rânduiala bisericească în perioada de harți) în vederea împărtășirii cu Sfintele Taine la Praznic Împărătesc, de ziua Sfântului Vasile cel Mare și la început de an calendaristic. Dumnezeu să ne întărească spre tot lucrul bun și plăcut lui Dumnezeu!

La mulți și binecuvântați ani!

Preot Claudiu Buză, 29. 12. 2018

[1] http://patriarhia.ro/hotararea-sfantului-sinod-privind-citirea-molitfelor-sfantului-vasile-cel-mare-in-biserica-ortodoxa-romana-1559.html

Hotărârea Sfântului Sinod privind citirea Molitfelor Sfântului Vasile cel Mare în Biserica Ortodoxă Română

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române întrunit în ședința de lucru din 16-17 februarie 2011, sub președinția Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, a luat următoarea hotărâre privind citirea molitfelor Sfântului Vasile cel Mare în Biserica Ortodoxă Română:
Pentru a se evita excesele străine de duhul credinței și al bunei-cuviințe pastorale, precum și practicile dăunătoare unității liturgice, săvârșite cu ostentație sau din motive pecuniare, Înaltpreasfințiții și Preasfințiții chiriarhi vor adresa clerului îndrumarea pastorală și duhovnicească de a respecta rânduiala citirii molitfelor Sfântului Vasile cel Mare în zile de post, în cazuri individuale și, după caz, în legătură cu Taina Sfântului Maslu, atunci când bolnavul solicită, această rânduială trebuind să fie însoțită de post și spovedanie, atât din partea clericilor, cât și a credincioșilor. În cadrul îndrumărilor respective se va preciza cu limpezime că citirea Molitfelor Sfântului Vasile cel Mare în noaptea trecerii dintre ani este o practică regională (mai ales în sudul țării) neaprobată de Sfântul Sinod, inexistentă în alte zone ale țării și mai ales în practica altor Biserici Ortodoxe surori.
Întrucât sărbătoarea bisericească de la 1 ianuarie (Tăierea împrejur cea după Trup a Domnului și Sf. Vasile cel Mare, Arhiepiscopul Cezareei Capadociei), care este și începutul anului civil, trebuie primită cu bucurie duhovnicească, la sfârșitul Sfintei Liturghii se va oficia slujba Tedeumului, așa cum se procedează la nivel panortodox și cum prevăd îndrumările tipiconale
.
(Hotărârea nr. 630 din 17 februarie 2011)

 

Încălcarea Sfintelor Canoane, nou „obicei de drept” în Biserica Ortodoxă?

Screenshot-124-1024x576

După pseudosinodul din Creta, ierarhii Bisericii Ortodoxe Române au purces la o campanie sistematică de încălcare a Sfintelor Canoane, cu precădere a celor care interzic rugăciunea în comun cu ereticii și cu necreștinii, în special evreii, lăsându-ne să înțelegem că de acum înainte aceasta ar fi starea de normalitate în Biserică, prin crearea unor cutume noi, care în mod necanonic să devină obicei de drept în Biserica Ortodoxă.

Sfintele Canoane au fost rânduite în Biserică cu scopul de a îndruma corect activitatea administrativă și pastoral-misionară a acesteia, având un conținut cu caracter dogmatic, religios-moral, cultic, juridic și mixt, fiind confirmate și reconfirmate de Sinoadele ecumenice. De aici rezultă în mod automat și necesitarea respectării cu strictețe a lor sub pedeapsa caterisirii clericilor și a afurisirii în cazul mirenilor.

Semnificația obiceiului de drept în Ortodoxie

Obiceiul de drept bisericesc reprezintă unul dintre izvoarele importante ale Dreptului canonic ortodox. Dreptul canonic fiind cel ce se ocupă de legile bisericești, numite canoane, adică nu simple legi juridice, ci îndrumătoare ale credincioșilor pe calea mântuirii.

Există un obicei de drept laic și unul bisericesc. Prin obicei de drept se înțelege totalitatea legilor nescrise, transmise din generație în generație pe cale tradițională sau pe cale de obicei. Aceste legi sau norme transmise astfel formează obiceiul juridic numit drept consuetudinar sau drept cutumiar.

Potrivit dreptului roman, pentru ca o normă juridică creată și păstrată prin obicei să aibă puterea legilor scrise și să se poată aplica la fel ca și acelea, se cerea ca aceea să aibă întâi vechime, să fie păstrată cu tenacitae, adică să existe un atașament puternic față de ea, să se nască dintr-o părere sau dintr-un principiu juridic recunoscut sau admis, ori să se impună printr-o nevoie, să nu fie contrară legii scrise, să fie cunoscută legiutorului și să nu fie oprită publicarea ei de către autoritatea supremă în stat.

Din perspectiva Dreptului bisericesc, obiceiul este înțeles la fel, cu precizarea expresă că are următoarele trei caracteristici:

  • Trebuie să fie în acord cu învățătura de credință și cu normele religios-morale ale Bisericii, iar nicidecum împotriva acestora, adică să nu prevadă nimic contrar adevărului de credință sau normelor religios-morale de conduită a credincioșilor;
  • Trebuie să fie admis prin consensul Bisericii întregi;
  • Spre deosebire de obiceiul de stat, obiceiul de drept bisericesc poate să fie și contrar legii scrise, chiar a unor canoane în cazul în care nu afectează învățătura de credință sau normele religios-morale ale Bisericii. O astfel de situație este rânduiala potrivnică canoanelor 5 și 51 apostolic, de a nu mai permite căsătoria episcopilor, iar după impunerea acestui obicei, el a fost legiferat prin unele canoane ulterioare. Un alt exemplu este acela al canonului 2 al sinodului local de la Constantinopol de la anul 879-880, care interzice episcopilor să fie monahi, iar obiceiul care l-a abrogat impune candidaților la treapta de episcop să devină monahi înainte de hirotonia lor în această treaptă[1] .

Deși la pseudosinodul din Creta nu s-a stipulat în mod expres printr-o hotărâre anume desfințarea Sfintelor Canoane, totuși procesul acesta a început prin eludarea lor, pornind de la considerentul că sunt „ruginite, învechite, depășite, anacronice sau lipsite de dragoste”, urmărindu-se prin aceasta “refacerea unității pierdute a creștinilor” prin împreuna slujire cu ereticii. Surprinzător este că această “unitate pierdută” se dorește a fi făcută chiar și cu evreii, care nu cred în mesianitatea Domnului nostru Iisus Hristos.

Ecumenism la sinagogă

Astfel, am fost de-a dreptul șocați să vedem cum la 3 decembrie anul curent, mitropolitul Moldovei, Înaltpreasfințitul Teofan, a fost prezent la întreaga ceremonie de reinaugurare a unei sinagogi din Iași, care a durat aproximativ trei ore. Din filmarea acestui eveniment, pe care o puteți găsi aici, se observă că Înaltpreasfinția Sa a participat la rugăciune în comun cu evreii întrucât rabinii evrei, după cum este obicieiul lor la aceste evenimente, purtau tallit-ul, un veșmânt de cult și au citit din Tora, au rostit rugăciuni și au intonat cântece religioase, la care mitropolitul a asistat integral, ba mai mult, la finalul ceremoniei când corul interpreta un cântec specific acestei sărbători evreiești, Înaltpreasfinția Sa s-a prins, de voie, de nevoie, într-o horă împreună cu câțiva dintre rabini și câțiva participanți, implicat fiind și “episcopul” romano-catolic de Iași, Petru Gerghel. Deci am văzut o ceremonie religioasă mixtă la care s-au rugat împreună, ortodocși, catolici și evrei, într-o apoteotică manifestare ecumenistă.

Elocvența canonului 46 apostolic și lipsa sa de echivoc

Apreciem astfel că aici este vorba în primul rând de încălcarea canonului 64 apostolic, care precizează: Dacă vreun cleric sau laic ar intra în sinagogă (adunarea iudeilor sau a ereticilor) spre a se ruga, să se caterisească și să se și afurisească. 

Canonistul român arhid. Ioan N. Floca tâlcuind acest canon, explică mai întâi că anumite relații ale creștinilor cu ereticii și necreștinii nu puteau fi evitate și, ca atare, nefiind interzise, desigur, fiind vorba de ralațiile sociale. În privința relațiilor cu caracter religios, care ar fi de natură sa-i aducă în situația de a se ruga împreună cu aceștia nu puteau fi îngăduite, pentru că ar fi însemnat o recunoaștere implicită a credinței lor, fapt care este contrar poziției principale pe care s-a situat Biserica față de eretici și necreștini.

Doar Biserica este singura depozitară a adevărului mântuitor revelat, și ea singură, prin mijloacele harului sfințitor, poate asigura mântuirea credincioșilor. Recunoașterea valorii soteriologice a practicilor religioase ale altor religii și ale ereticilor, înseamnă implicit recunoașterea netemeiniciei poziției pe care s-a situat Biserica față de necreștini și eretici. Pentru aceste motive, oricărui cleric îi este interzis, sub pedeapsa caterisirii și afurisirii, să se roage cu ereticii și necreștinii, fie în locașurile de cult ale acelora, fie în afară. Același lucru este interzis și laicilor, sub pedeapsa afurisirii[2].

Ce înseamnă afurisire sau excomunicare, ne explică același canonist arhid. Ioan N. Floca în cazul canonului 10 apostolic, care osândește comuniunea cu cei afurisiți: Dacă cineva s-ar ruga, chiar și în casă împreună cu cel afurisit (scos din comuniune), acela să se afurisească.

Prin afurisire sau excomunicare, orice creștin era pus în afara Bisericii. Celui pedepsit cu excomunicarea nu-i era permis sub nicio formă să păstreze legături cu membrii Bisericii și nici acestora nu le era îngăduit să rămână în contact cu el. Opreliștea mergea atât de departe încât membrilor Bisericii nu li se îngăduia nici măcar să se roage împreună cu cel excomunicat, pentru că orice tratare cu indulgență a celui pedepsit de Biserică, însemna desconsiderarea pedepsei aplicate de Biserică. Prin izolarea impusă astfel celui afurisit se înțelege că respectivul trebuia să mediteze asupra păcatului săvârșit și să se pocăiască, pentru a se face vrednic de a fi primit în Biserică, prin aceasta urmărindu-se nu moartea păcătosului, ci reabilitarea lui.

Nesocotirea de către ceilalți creștini a oricăror pedepse care se aplică vreunuia ce se abate de la rânduiala bisericească, înseamnă uneori sprijinirea greșelii, încurajarea păcatului, iar nu ajutorarea celui căzut ca să se ridice[3].

Ecumenism perpetuu la Oradea

Cazul mitropolitului Teofan nu este însă singular, situații asemănătoare întâmplându-se și la Oradea, Preasfințitul Sofronie participând chiar în mai multe rânduri la astfel de manifestări, o dată în cursul anului 2017, și de doua ori în cursul acestui an, respectiv  octombrie 2018, cu ocazia reinaugurării sinagogii Aachvas Rein, la eveniment participând și episcopul Tulcii, Visarion și ultima dată în 4 decembrie , cu ocazia inaugurării unui muzeu în aceeași sinagogă.

În cazul în care canonul 46 apostolic și explicația adusă acestuia de către părintele Ioan N. Floca nu sunt suficiente pentru a înțelege gravitatea rugăciunii în comun cu ereticii și necreștinii, vă supunem atenției spre luminare și înțelegere duhovnicească Omilia I și Omilia a II-a a Sfântului Ioan Gură de Aur împotriva evreilor.

Cutumele și practicile necanonice nu pot deveni obiceiuri de drept bisericesc

Prin aceste împreună-slujiri sau rugăciuni în comun ale unor ierarhi ortodocși români cu ereticii și necreștinii, se urmărește crearea unor cutume, a unor obiceiuri cu scopul de a-i obișnui pe crdincioșii ortodocși necatehizați cu ele, pentru ca, treptat, treptat, să le accepte ca pe o stare de normalitate și de necesitate în Biserică.

Chiar dacă în acest moment nu există reacții contrare puternice față de aceste învățături și practici necanonice nici din partea clerului și credincioșilor ortodocși români, nici din partea celorlate Biserici Ortodoxe Autocefale, ele niciodată nu vor putea deveni obiceiuri de drept, deoarece se află într-o contradicție totală cu învățătura de credință ortodoxă și cu legile religios-morale ale Bisericii, fiind în fapt doar niște penibile și smintitoare manifestări ecumeniste.

A iubi sau a mărturisi simultan Ortodoxia și ecumenismul este practic imposibil, deoarece cei doi termeni sunt antagonici. Nu poți sluji deodată la doi domni, la Dumnezeu și la satana mamona, nu poti iubi simultan adevărul și minciuna, lumina și întunericul.

Perfidia ecumenismului contemporan constă în felul în care ne propune sintagma „unitate prin diversitate”, acest lucru însemnând ca noi, ortodocșii, să fim uniți la un loc cu ereticii și necreștinii, lucru absolut imposibil deoarece nu împărtășim același adevăr de credință, axat pe Persoana divino-umană a Mântuitorului Iisus Hristos. Unitatea prin diversitate o poate realiza creștinul ortodox doar cu creștinii ortodocși din celelalte Biserici Ortodoxe surori, adică Bisericile Ortodoxe Autocefale, deoarece mărturisim toți ortodocșii de pretudindeni același adevăr dogmatic, diversitatea constând doar în limba pe care o vorbim si în care ne exprimăm adevărul credinței noastre comune, precum și în unele tradiții și obiceiuri locale care, în mod evident, sun în consonanță totală cu adevărul revelat.

Preot Cosmin Tripon

Note:

[1] Arhid. Prof. Dr. Ioan N. Floca, Drept canonic orodox. Legislație și administrație bisericească, Vol I, Editura IBMBOR, București, 1990, pp. 78-79

[2]Arhidiacon prof. dr. Ioan N. Floca, Canoanele Bisericii Ortodoxe. Note și comentarii, Sibiu, 1992, p. 40

[3] Idem, p. 14

Citește și:

https://www.marturisireaortodoxa.ro/printul-bisericii-mitropolitul-teofan-incurajat-sa-participe-la-implinirea-idealului-religios-al-mozaismului/embed/#?secret=W9ifJXyDAD

Nota editorului Mihai-Silviu Chirilă:
Manifestarea de la Sinagoga de la Iași ne dezvăluie o dimensiune metaecumenistă, în sensul că, urmărindu-o și, mai ales, ascultând discursul tematic al rabinului Iosif Wasserman, rostit în aceeași perioadă cu o declarație către toate popoarele emisă de noul Sinedriu din Ierusalim, în care popoarele erau chemate să vină la Ierusalim să venereze Dumnezeul Vechiului Testament în ritualul mozaic și, concomitent, să transfere toată puterea politică și juridică a lumii la Ierusalim, unde se propune înființarea unei organizații mondiale de gen ONU, dar pe fundamente biblice, și a unei curți de justiție mondiale după modelul celei de la Haga, ne arată care se vrea a fi pasul următor de după realizarea visului ecumenist de „regăsire a unității pierdute” a creștinilor: punerea întregii Legi Noi aduse de Hristos între paranteze și ralierea tuturor la cultul veterotestamentar (încheiat odată cu  venirea în lume a Domnului  Iisus Hristos, Mesia cel așteptat, pentru pregătirea venirii Căruia a și existat acest cult) și la aspirațiile mesianice actuale ale religiei mozaice, despre care se știe din Noul Testament și din scrierile Sfinților Părinți ce pregătesc.Toate acestea fac ca prezența mitropolitului Moldovei la acea manifestare să fie cu atât mai vinovată.

Nu putem să nu remarcăm apelativul „prinț al Bisericii”, care, pe lângă faptul că este de sorginte romano-catolică, surprinde foarte bine laicizarea ierarhiei ortodoxe actuale, reduse la un titlu nobiliar din lumea aceasta tocmai prin derapajul de la ascultarea și punerea în aplicare a Sfintelor Canoane ale Bisericii.

Discursul harismatic al rabinului Wasserman ne arată cum se va propovădui în lume popoarelor planul Sinedriului din Ierusalim și ne face să ne gândim câți dintre creștinii care, în acest moment, nu au nicio preocupare pentru mântuirea lor și pentru starea Bisericii îl vor crede și îl vor pune în aplicare. Aplaudarea acelui discurs de către mitropolitul Moldovei ne spune câte ceva și despre ierarhii care îl vor accepta și îl vor aplauda.

https://www.marturisireaortodoxa.ro/incalcarea-sfintelor-canoane-nou-obicei-de-drept-in-biserica-ortodoxa/

„Șoarecele din stup” – îngrădirea de erezie nu este îngrădire de Biserică!

Mouse-on-top-bars1Atunci când un șoarece pătrunde fraudulos într-un stup, albinele nu rămân nepăsătoare. Ele văd o amenințare și acționează instinctual pentru apărarea hotarelor invadate, cu prețul vieții celor care se sacrifică, înțepând musafirul nepoftit. Murind șoarecele în interiorul stupului, ce fac albinele? Pentru că nu-l pot scoate afară pe urdiniș, îl îmbracă în ceară și propolis pentru a nu infecta și afecta populația stupului. În felul acesta s-au îngrădit de boala ce amenință întreaga familie a albinelor prin descompunerea victimei. Vedem că albinele lucrătoare nu îmbracă întregul stup cu ceară, ci doar ceea ce amenință cu îmbolnăvirea. Dacă ar fi îmbrăcat întregul stup, ar fi murit și ele.

Așa se întâmplă și cu îngrădirea de erezie. Îngrădirea nu se face față de Biserică, ci de ceea ce amenință Biserica cu îmbolnăvirea! Erezia pătrunde în organismul Bisericii, iar lucrătorii de bună credință iau atitudine: unii se sacrifică pentru binele obștesc, alții îngrădesc amenințarea, alții strigă Stăpânului. Important este să avem cu toții lucrare de mărturisire, să nu fim trântori… pentru că „șoarecele” a pătruns de mult în „stup”!!!

https://www.marturisireaortodoxa.ro/soarecele-din-stup-ingradirea-de-erezie-nu-este-ingradire-de-biserica/

Participant la adunarea de la Roman își retrage public semnătura de pe deciziile acesteia

IMG_20181217_110956-1024x664Un frate de mănăstire, participant la adunarea schismatică de la Roman, din 25 ianuarie 2018, a publicat pe Youtube un filmuleț în care se delimitează public de această adunare, își retrage semnătura și își cere iertare public pentru decizia de a semna.
Părintele, care se identifică drept fratele Ioan, cu semnătură la poziția a zecea a documentului de la Roman, își retrage public semnătura și roagă pe cei ce au făcut documentul respectiv să șteargă semnătura sa de pe document.
Fratele Ioan face referire la o conversație pe care ar fi avut-o cu preotul Staicu, care i-ar fi spus „că nu știe cine a întocmit documentul de la Roman” și i-a închis telefonul. Ca urmare a acestei discuții, recomandă tuturor să îl evite pe preotul Staicu, pe care îl descrie ca pe un dezbinător.
Despre motivele retragerii semnăturii, fratele Ioan spune că s-a convins că această adunare „a mers prea departe și a căzut în alte extreme” și nu dorește, din neștiință, să cadă într-o rătăcire primejdioasă pentru mântuire.
Frăția sa îndeamnă la cercetarea cugetului și pe ceilalți semnatari ai documentului adunării de la Roman.

https://www.marturisireaortodoxa.ro/participant-la-adunarea-de-la-roman-isi-retrage-public-semnatura-de-pe-deciziile-acesteia/

Monahii Sava și Efrem ruinează reduta antiecumenistă de la Rădeni

După o întâlnire ad-hoc a preoților de la Rădeni, schitul nemțean a fost părăsit de cei mai mulți dintre preoții slujitori acolo, care s-au îndreptat spre direcții necunoscute. Motivul dezbinării a fost încercarea monahului Sava de a impune formula de pomenire „pe episcopul nostru…”.
Risipirea Rădeniului reprezintă rodul unui an de căutări zadarnice și căderi provocate de apariția și lucrarea în România a monahului atonit Sava Lavriotul și a adepților pe care i-a făcut în țară.
Prin scoaterea din prim-planul luptei a Rădeniului, monahul Sava a făcut mișcării ecumeniste din România și în special „prințului Bisericii”, mitropolitul Teofan, cel mai mare serviciu posibil, rezolvându-le o problemă spinoasă cu care se confruntă de doi ani.

radeni.jpgAșa arăta astăzi, duminică, 9 decembrie 2018, biserica mare a Schitului Rădeni, unde în ultimii doi ani de zile veneau de obicei să se roage sute de credincioși nepomenitori din toată țara. În jur de 100 de credincioși și doi preoți, rămași după ce, în urmă cu două zile, o întâlnire ad-hoc i-a risipit pe preoții slujitori la schit și pe ucenicii acestora.

În urmă cu două zile, preoții de la Rădeni s-au adunat pentru a discuta “marea problemă” a schimbării formulei de nepomenire, pe care schitul Rădeni a refuzat să o aplice. Este vorba despre înlocuirea formulei “pe toți arhiereii ortodocși” cu formula “pe episcopul nostru…”. Schimbarea a fost promovată intens de către monahul Efrem Ciubotaru înaintea adunării de la Roman, abandonată la celelalte două adunări ale nepomenitorilor conduși de monahul Sava și repusă pe tapet cu ocazia recentelor preumblări prin țară ale monahului grec de acum câteva săptămâni.

În esență, monahul Sava insistă asupra schimbării formulei de pomenire după doi ani de zile, pentru a se adopta formula de pomenire a atoniților, “pe episcopul nostru…”. Partea gravă este că formula este promovată împreună cu ideea neadevărată că formula “pe toți arhiereii ortodocși” ar fi greșită.

În luna ianuarie, am scris un articol în care exprimam poziția mea față de cele două formule de pomenire. Articolul mi-a fost inspirat de afirmațiile preotului Staicu, care anunța că a schimbat formula de pomenire, pentru că “și-a dat seama că formula cealaltă este greșită”, adoptând formula “pe episcopul nostru…”, fără a ține seama că, în felul acesta, a admis că a fost caterisit pe drept pentru inovații în cult.

Cu acea ocazie spuneam:

Voi spune din capul locului că, în opinia mea, niciuna dintre cele două formule nu este greșită: “pe arhiereii ortodocși” indică doar o comuniune de mărturisire a dreptei credințe cu cei ce au rămas ierarhi ortodocși în mărturisire în plină erezie, nu însă și o ieșire din jurisdicția canonică proprie și o ascultare jurisdicțional-canonică de aceștia (nu se pomenește numele niciunuia), iar “pe episcopul nostru…” recunoaște apartenența jurisdicțional-canonică la eparhia de care ține preotul respectiv, nu însă și o comuniune de învățătură de credință cu ocupantul tronului eparhial în acel moment, pentru că acesta este eretic (nu se pomenește numele ocupantului tronului, ci doar rangul episcopal al tronului respectiv). În ambele variante, pe perioada nepomenirii, ascultarea preoților și a credincioșilor este față de Sfânta Scriptură, de Sfinții Părinți și de deciziile Sinoadelor Ecumenice ale Bisericii, de care ierarhii nemaipomeniți s-au depărtat prin propovăduirea ereziei.

https://ortodoxinfo.ro/2018/02/05/preotul-ciprian-staicu-la-un-pas-de-afirma-validitatea-caterisirii-sale/.

Păstrez aceeași poziție față de cele spuse, afirmând că niciuna dintre cele două formule nu este greșită, că niciuna nu este mai canonică decât cealaltă, deoarece sfintele canoane nu precizează și cum trebuie să sune formula de nepomenire după ce preotul întrerupe pomenirea episcopului eretic. Mi se pare însă că formula „pe arhiereii ortodocși” este mai potrivită pentru că pune accent pe comuniunea de dreaptă credință, în timp de erezie, fără însă a submina afirmarea statorniciei jurisdicționale în cadrul eparhiei de care aparține fiecare.

Mai mult, aduc în sprijinul demonstrației mele că ambele formule sunt corecte și afirmația părintelui profesor Anghelos Anghelakopoulos, care spune că pe perioada întreruperii pomenirii ierarhilor ecumeniști în Grecia, din anii 1971-1973, preoți și arhierei nepomenitori au folosit formula “pe toți arhiereii ortodocși”:

La sfintele slujbe și la dumnezeiasca Liturghie, în locul cererii “Pentru Arhiepiscopul nostru…”, trebuie să spună: “Pentru toți episcopii ortodocși, Domnului să ne rugăm”. Ecfonisul de la dumnezeiasca Liturghie, “Între cei dintâi pomenește, Doamne, pe Arhiepiscopul nostru… pe care-l dăruiește sfintelor Tale Biserici întreg, cinstit, sănătos, îndelungat în zile și drept învățând cuvântul adevărului Tău”, trebuie să fie spus după cum urmează: “Între cei dintâi pomenește, Doamne, pe toți episcopii (toată episcopimea) ortodocși, care drept învață cuvântul adevărului Tău”. Adică este înlocuit “Pentru Arhiepiscopul nostru…” cu “Pentru toți episcopii ortodocși…”În acest fel săvârșeau sfintele slujbe și dumnezeiasca Liturghie Părinții aghioriți din Sfintele Mănăstiri, din schituri și chiliile din Sfântul Munte, precum și trei fericiți Preasfințiți Mitropoliți din așa-zisele Ținuturi Noi, Augustin Candiotis de Florina, Pavel de Paramithia și Ambrozie de Elefteropole, care au întrerupt pomenirea numelui lui Atenagora, marele Patriarh ecumenist mason, timp de trei ani între 1970-1973.

 

https://www.marturisireaortodoxa.ro/protoprezbiter-anghelos-anghelacopulos-contributie-pe-tema-intreruperii-pomenirii/embed/#?secret=wkIptUFksZ

Părintele Anghelos Anghelakopoulos, care reprezintă Mitropolia Pireului, o mitropolie mărturisitoare în această luptă, ne spune că astfel pomeneau părinții aghioriți în timpul întreruperii pomenirii patriarhului Atenagora și mitropoliții Ținuturilor Noi, printre care și Augustin Candiotis, mitropolitul Florinei, a cărui Ortodoxie nu o poate nimeni pune la îndoială.

Dacă acesta este un argument forte în favoarea formulei actuale, nu ne miră totuși că cei ce neagă sfințenia Sfinților Paisie sau Porfirie sau îi acuză pe marii duhovnici români părinții Iustin, Cleopa, Arsenie Papacioc că ar fi fost eretici ignoră modul în care a nepomenit un sfânt precum sfântul Paisie sau un mitropolit de statura mitropolitului Augustin Candiotis.

Afirmația pe care o aduce cu sine mai nou preotul Savin, “noul teolog” al grupului Sava, potrivit căreia cei ce nu adoptă formula de pomenire “pe episcopul nostru…” ar fi schismatici, pentru că pomenesc alți episcopi, este ridicolă, deoarece, dacă ar fi așa, Biserica s-ar afla în schismă continuă, de vreme ce la Sfânta Liturghie are rugăciunea de taină: “Încă te rugăm, Pomenește, Doamne, pe toți episcopii ortodocși, care drept învață cuvântul adevărului Tău, toată preoțimea, cea întru Hristos diaconime și tot cinul preoțesc și monahicesc”[1].

 

Prin urmare, cele două formule de pomenire reprezintă două tradiții ale aceleiași lupte și nu se poate spune că una este corectă și alta este greșită. Ceea ce este însă greșit este motivația pentru care monahul Sava încearcă impunerea noii formule de pomenire.

Motivele pentru care o face par a fi:

  1. Dorința monahului de a șterge din mintea ortodocșilor români ideea că mai există pe lume episcopi ortodocși mărturisitori contra ereziei, în condițiile în care la adunarea de la Roman s-a decretat că toți cei ce nu au întrerupt pomenirea sunt eretici.
  2. Dorința monahului de a subordona lupta din România grupului aghiorit care îl trimite în România (unii dintre ei, de extracție stilistă).
  3. Legătura foarte suspectă cu episcopul sârb Artemie, despre care preotul Staicu ne-a spus la un moment dat că cere preoților pe care îi hirotonește necanonic și îi trimite în Rusia să îl pomenească în taină la slujbe.

Toate acestea fiind spuse, vinerea trecută la Rădeni preoții de acolo s-au adunat pentru a rezolva neînțelegerea pe această temă. Cu o săptămână înainte, la altar, un părinte numit Antonie ținuse o predică în care, cu argumente stângace, afirmase că mai mulți preoți de la Rădeni se opun noii formule de pomenire și noilor învățături ale monahului Sava.

https://www.marturisireaortodoxa.ro/preotii-de-la-radeni-refuza-formula-de-pomenire-a-monahului-sava-si-ideea-ca-nu-mai-sunt-episcopi-marturisitori/embed/#?secret=T9Txi6guz0

La întâlnirea de vineri au participat, printre alții, monahul Efrem Ciubotaru, despre care am scris acum o săptămână că ar fi afirmat că părintele Iustin și părintele Cleopa au fost eretici pentru că nu au întrerupt pomenirea și care până acum nu a dorit să comenteze deloc informația, părintele Antim Gâdioi și unul dintre ucenicii sfinției sale, iar prin telefon însuși monahul grec Sava.

https://www.marturisireaortodoxa.ro/sustine-monahul-efrem-prodromitul-ca-parintele-iustin-parvu-a-fost-eretic-pentru-ca-nu-a-intrerupt-pomenirea/embed/#?secret=fLFO4Dcaxq

Discuția a degenerat, se pare, atunci când părintele Pamvo a susținut afirmația din predica de săptămâna trecută a ieromonahului Antonie, potrivit căreia “în potirul ecumeniștilor se află satana, nu Hristos” și că tainele ecumeniștilor nu ar mai fi valide.

La sfârșitul întâlnirii, ceilalți preoți, atât susținători ai monahului Sava, cât și cei ce resping ultimele sale învățături, au decis să părăsească Rădeniul și să se ducă fiecare unde va ști. Ceea ce au și făcut.

Se mai spune că, înainte de acest moment, egumenul schitului, părintele Pamvo Jugănaru, le-ar fi propus să slujească în biserica mare și să pomenească după ce formulă vor, iar sfinția sa să slujească în cealaltă biserică. Propunerea a fost refuzată.

Astfel, s-a risipit Rădeniul ca centru național de luptă puternic contra ecumenismului. Evident, schitul a rămas cu egumenul său, cu credincioșii săi, cu ucenicii egumenului de prin alte părți. În această duminică, părintele Pamvo Jugănaru a ținut un cuvânt foarte confuz, în care, încercând să explice ce s-a întâmplat vineri, a amestecat lucrurile, făcând unele afirmații grave din punct de vedere teologic. Pentru cei ce urmăresc o predică evlavioasă, cu accente duhovnicești, cuvântul părintelui Pamvo pare impecabil, dar, în realitate, el are grave lacune sub aspect teologic.

 

După ce a spus că până în acest moment a fost condus de alții, părintele Pamvo pare a se fi delimitat de Sinaxa de la Botoșani, pe motiv că aceea ar fi introdus conceptul de “părtășie la erezie” (ceea ce nici măcar nu este adevărat).

Apoi a criticat adunarea de la Roman, pe motiv că aceea ar fi postulat existența “ereticilor cu har”, idee corectă, deoarece exact acest lucru a făcut adunarea respectivă, pe lângă faptul că a postulat ideea “căderii automate în erezie”.

Egumenul s-a delimitat de toate sinaxele „care nu mărturisesc adevărul”, nespecificând care sunt acestea, de transmiterea slujbei în direct, de diverse afirmații ale monahului Sava, de afirmația că părintele Iustin a fost eretic, de ideea că Hristos îi condamnă pe toți cei ce sunt încă în pomenire și se împărtășesc cu Sfintele Taine de la cei ce încă pomenesc etc.

Referindu-se la disputa referitoare la “prezența satanei în potirul ecumeniștilor”, părintele Pamvo ne arată cum s-a desfășurat disputa de vineri și faptul că sfinția sa confundă regretabil aspectele despre care vorbește Sfântul Teodor Studitul.

Sfinția sa ne spune că Sfântul Teodor Studitul afirmă că în potirul ereticilor se află satana, iar nu Hristos. Față de această afirmație, se pare că monahul Sava, contactat telefonic, a oferit explicația corectă că Sfântul Teodor vorbește acolo despre o erezie condamnată, în speță iconoclasmul, condamnat în 787.

Apoi, se întreabă retoric, în fața audienței rămase la Rădeni, unde a avut loc un sinod care să condamne “sinodul adulterin”. Confuzia părintelui constă în aceea că nu a înțeles că sfântul Teodor vorbește în scrierile sale despre două erezii: erezia miheeană, adică greșeala căsătoriei împăratului, și erezia iconoclastă, care tocmai reapăruse în imperiu, după ce fusese deja condamnată. Când se referă la erezia miheeană, Sfântul nu afirmă niciunde că în potirul ereticilor se află satana, dar când vorbește despre iconoclaștii condamnați deja de Biserică și scoși în afara ei, spune că aceștia nu mai au taine și sunt în afara Bisericii, iar în potirul lor se află satana, iar nu Hristos.

Atunci când vorbește de depărtarea de preotul care pomenește episcopul părtaș la erezia miheiană necondamnată de un sinod ecumenic, sfântul Teodor recomandă depărtarea de “dumnezeiasca împărtășanie” a aceluia, pe când atunci când vorbește despre participarea la împărtășania episcopilor și preoților neoiconoclaști eretici deja condamnați la Niceea, în 787, sfântul este tranșant și spune: “ai ales bine să pătimești pentru Hristos decât să te împărtășești de împărtășania eretică ce desparte de Hristos. Căci cel ce se împărtășește cu ea străin este de moștenirea lui Hristos, precum Iuda, și părtaș cu cei ce l-au dat pe Domnul să fie răstignit. Căci prigonitori și răstignitori ai lui Hristos sunt cei ce defaimă și disprețuiesc icoana lui Hristos, asemenea și a Născătoarei de Dumnezeu și a fiecăruia dintre sfinți”.

În Scrisoarea 531, adresată fiului Dorotei, Sfântul sfătuiește ca dacă cel ce a fost în părtășie (împărtășire) cu erezia și a mărturisit acest lucru înainte de moarte și s-a pocăit și a primit împărtășania ortodoxă, atunci el să poată fi pomenit la slujbele de pomenire a morților, dar dacă a murit în părtășie cu erezia (iconoclastă, condamnată sinodal în 787) să nu se facă slujbe, deoarece “ereticească este pâinea aceea, iar nu trupul lui Hristos”. Ideea este reluată în discuția cu monahul Simeon, în care spune: “cu care împărtășanie [au murit], de aceea au și parte” , deoarece “pâinea [ereticească] și paharul ereticesc este împărtășire cu potrivnicul”. De aici se pare că s-a inspirat părintele Pamvo, nefiind atent însă că este vorba de împărtășania cu așa-zise taine ale unora condamnați sinodal și scoși în afara Bisericii.

Aceeași confuzie o face părintele Pamvo și cu privire la harul preoției celor care au fost hirotoniți de către ecumeniști înainte de condamnarea acestora sinodală, afirmând că cei hirotoniți după sinodul din Creta nu pot să slujească Sfânta Liturghie. În Epistola 40 către Navcratie sfântul Teodor vorbește despre hirotoniile din mâna unui episcop care neagă sinodul al VII-lea ecumenic, propovăduind erezia iconoclastă, condamnată deja de către acel sinod. De asemenea, știm că sinodul al III-lea ecumenic a admis ca valide hirotonirile făcute de patriarhul eretic Nestorie înainte de condamnarea sa.

Aceste confuzii și căderea în afirmații grave ale sfinției sale ar fi putut fi evitate, dacă ar fi citit cu atenție studiul despre părtășia la erezie, pe care i l-am trimis spre lectură, în care sunt explicate toate aceste aspecte. Dacă tot s-a apucat de studiat scrierile Sfântului Teodor sper că a înțeles măcar problematica conceptului de „părtășie la erezie” și faptul că este un concept patristic, care beneficiază de consensus Patrum, nu o invenție a noastră.

Comunitatea de luptă antiecumenistă de la Rădeni s-a ruinat vineri și s-a vădit astăzi, iar responsabili direcți pentru acest lucru sunt: monahul Sava Lavriotul, monahul Efrem Prodromitul, preotul Staicu, protosinghelul Elefterie Tărcuța, ieromonahul Spiridon Roșu, ieromonahul Xenofont Horga, preotul Vasile Savin. Să mă ierte dacă vor mai fi fiind și alții și i-am omis.

Toți aceștia au promovat ideile schismatice ale unei pretinse acrivii, o doctrină extremistă, fără nicio bază în scrierile Sfinților Părinți, menită să îi prezinte ca pe ultimii ortodocși rămași în lume și pe ceilalți nepomenitori și mărturisitori antiecumeniști ca pe niște “criptoecumeniști”, deși aceștia din urmă nu au făcut niciun fel de compromis dogmatic sau de altă natură, iar pe poporul, care nici măcar nu știe despre ce e vorba, ca fiind eretic în masă.

În predica de astăzi, părintele Pamvo a făcut o afirmație care justifică un an de luptă a noastră contra schismei monahului grec Sava. Citându-l pe Sfântului Ioan Gură de Aur, părintele afirmă: “Eretic este omul care începe să cugete o erezie”. Perfect adevărat.

Îl întreb: Cei ce rămân în comuniune cu ereticii din neștiință, din nevoie, din frică, din prostie sau din comoditate, dar nu cugetă erezia, ci chiar o resping, se pot numi eretici? Dacă nu, cum se numesc?

Dacă nu găsește răspunsul la această întrebare, poate citi acest text.

https://www.marturisireaortodoxa.ro/canonul-sfantului-atanasie-cel-mare-despre-reprimirea-celor-ce-nu-s-au-facut-partasi-eresului-de-bunavoie/embed/#?secret=2c5dou5tYE

Pentru a înțelege căderea Rădeniului ca redută a luptei antiecumeniste, se cuvine să facem un scurt recurs la istoria recentă:

  1. Din septembrie 2016 până în octombrie 2017, schitul Rădeni a fost cea mai importantă redută a luptei contra ecumenismului, ajungând cunoscut pe toate meridianele Ortodoxiei. În această perioadă, comunitatea a crescut, liniștea a domnit, iar MMB nu a putut face nimic pentru a slăbi coeziunea celor de acolo, cu toate că a încercat și cu Jandarmeria să îi spulbere. Linia teologică era cea ortodoxă, fiind inatacabilă atât din perspectiva autorităților ecumeniste, cât și a ideologiilor schismatice, care își făceau deja apariția. Evenimentul cel mai important al mișcării antiecumeniste din România a fost în acel an Sinaxa de la Botoșani, care a trasat o cale de urmat pentru lupta contra ereziei.
  2. Folosindu-se de o temă falsă “părtășia la erezie”, răstălmăcită de interpretările neteologice ale monahului Efrem, preotul Staicu demarează un atac brutal la adresa participanților la întâlnirea de la Beiuș, din septembrie 2017, acuzându-i de “criptoecumenism”. Tema respectivă a fost folosită ca pretext pentru aducerea în scenă a monahului Sava, ca “salvator” al mișcării.
  3. În septembrie 2017, ieromonahul Spiridon Roșu l-a îndoctrinat pe egumenul Pamvo cu ideile schismatice și cu delațiunile preotului Staicu, devenit deodată “acrivist”, după ce își pierduse tot sprijinul în tabăra “iconomiștilor”, și mare combatant al “părtășiei la erezie”, concept pe care atât preotul Staicu, cât și monahul Efrem l-au interpretat după propria minte și propriile interese, făcându-l să pară o “erezie”, o trădare a idealurilor luptei și o formă de “criptoecumenism”. Schimbarea de optică a părintelui Pamvo a introdus Rădeniul într-o epocă de tulburări din care nu a mai ieșit de atunci până vineri, când s-a risipit comunitatea.
  4. În ianuarie 2018, Schitul Rădeni a semnat fără rezervă o declarație alcătuită de preotul Staicu, prin care se deziceau de Rezoluția din ianuarie a preoților, teologilor, monahilor și credincioșilor care alegeau calea corectă a luptei. Rezoluția a fost de răsunet în Grecia, fiind semnată de ilustrul profesor Teodoros Zisis, apreciată de conducerea Mitropoliei Pireului, citită în public de către duhovnicul Sfântului Paisie Aghioritul, părintele Maximos Karavas, în Duminica Ortodoxiei, în fața a mii de greci care au aplaudat modul în care luptă românii contra ecumenismului, semnată de mulți credincioși români, inclusiv de la Rădeni. Ulterior, unii dintre preoți au recunoscut că nici nu și-au dat seama ce au făcut atunci. Niciunul nu și-a retras nici până acum semnătura de pe document. https://www.marturisireaortodoxa.ro/sa-stam-bine-sa-stam-cu-frica-sa-luam-aminte/.
  5. După semnarea declarației de respingere a Rezoluției din ianuarie, schitul Rădeni a fost, în ianuarie 2018, în avangarda organizării adunării schismatice de la Roman, ale cărei rezoluții au fost promovate cu pompă în biserica mare a schitului.
  6. Ca urmare a promovării ideilor schismatice de la Roman, arhiepiscopul Longhin din Bănceni a adresat un sfat credincioșilor români de a nu mai frecventa schitul, deoarece a îmbrățișat idei schismatice cumplite. Îndemnul a fost ignorat de cea mai mare parte a celor ce au frecventat acest schit.
  7. În aceeași perioadă, preoții de la Rădeni au depus eforturi mari pentru atragerea de partea lor a părintelui Antim Gâdioi, folosind toate mijloacele posibile pentru aceasta. Rezultatul a fost că, în sfârșit, după ce s-a despărțit de unii dintre ucenicii apropiați din pricina acestor delațiuni, părintele Antim s-a raliat la Mestecăniș ideilor monahului Sava. Ironic, la acea vreme, Rădeni deja încerca desprinderea de această grupare.
  8. În aprilie 2018, ca urmare a unei sminteli provocate de ideile radicale ale ieromonahului Spiridon Roșu, părăsește schitul părintele Calinic Roman, unul dintre cei mai importanți preoți de acolo, unul dintre primii luptători de la Rădeni contra ecumenismului.
  9. În aprilie 2018, ieromonahul Spiridon Roșu a participat la întrunirea de la Barajevo, Serbia, în care s-au pus bazele colaborării cu episcopul schismatic sârb Artemie, cel care a hirotonit trei horepiscopi fără acordul sinodului sârbesc și hirotonește preoți pentru Rusia, care îl pomenesc în taină la slujbe, pe motiv că este timp de erezie și Biserica a căzut, iar ei au rămas singurii ortodocși din lume. Egumenul Pamvo nu ar fi fost de acord cu acest demers, motiv pentru care ieromonahul Spiridon a părăsit schitul pe care l-a împins pe calea schismei. https://www.marturisireaortodoxa.ro/si-a-gasit-gruparea-staicu-sava-radeni-episcop/.
  10. Mai 2018, Schitul Rădeni trimite la Satu Mare “observatori”.
  11. Iunie 2018, la sinaxa sârbă de la Cacak participă “un grup de monahi și monahii”, care nu și-au asumat identitatea de frica reacției contra acestui demers.
  12. Septembrie 2018, are loc adunarea schismatică de la Mestecăniș, la care a participat și părintele Antim Gâdioi. Adunarea a respins punctul 10 din Rezoluția de la Botoșani, cel care statornicea limitele până la care este dispusă să meargă mișcarea din România și îi frâna monahului Sava zelul schismatic.
  13. Octombrie 2018, ca urmare a faptului că preoții din Rădeni au refuzat să accepte deciziile schismatice de la Mestecăniș, un “grup de mireni” a adresat o scrisoare de amenințare și șantaj acelor preoți, cerându-le să își clarifice poziția. https://www.marturisireaortodoxa.ro/preotii-de-la-radeni-refuza-formula-de-pomenire-a-monahului-sava-si-ideea-ca-nu-mai-sunt-episcopi-marturisitori/.
  14. Noiembrie 2018, monahul Sava revine în România cu un șir de conferințe în care încearcă să impună o nouă temă falsă de discuție, formula de pomenire “pe episcopul nostru…”, respinsă la Roman și abandonată pe tot parcursul anului. Rădeni refuză formula. Protosinghelul Elefterie și preotul Savin se opun celor care refuză acceptarea noii formule. https://www.marturisireaortodoxa.ro/monahul-sava-isi-tine-conferinta-la-bucuresti-intr-un-decor-din-scaunele-de-ionesco/.
  15. 7 decembrie 2018, sinaxa ad hoc de la Rădeni decide despărțirea preoților și astfel închiderea luptei de la Rădeni.

 

Desființarea nucleului de luptă de la Rădeni este ca un vis devenit realitate al Patriarhiei și mai ales al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei. Ceea ce Mitropolia nu a reușit cu jandarmii și cu avocații reușește cu eforturile a doi monahi atoniți, Sava și Efrem, ale unui preot care a admis de bună voie că a făcut invenții în cult și a fost caterisit pe drept, preotul Staicu, a doi ieromonahi care până acum nu și-au făcut mărturisirea de întrerupere a pomenirii, ieromonahii Spiridon și Xenofont, ale unui protosinghel care a organizat adunarea de la Roman, punctul de rupere al mișcării, și a fost caterisit imediat după aceasta, protosinghelul Elefterie, și ale unui preot care nu realizează că susținând că toți cei ce au folosit formula veche de pomenire timp de doi ani sunt schismatici de fapt se inculpă ca schismatic într-un posibil proces de caterisire, preotul Vasile Savin.

 

Având în vedere această situație, se cuvine să îi întrebăm pe monahul Sava și pe preotul Staicu următoarele:

  1. Pentru cine lucrează monahul Sava? Este evident că din căderea Rădeniului cel mai mult au de câștigat Patriarhia și Mitropolia Moldovei, care, din afară, nu au fost în stare să spargă unitatea comunității de acolo. Monahul Sava, prin infiltrarea sa, prin folosirea unor teme false, fără nicio miză teologică, părtășia la erezie” și formula de pomenire “pe episcopul nostru…” a reușit să îi risipească pe preoți și pe credincioșii de la schit, lăsându-l pe părintele Pamvo singur și pe o poziție greșită teologic.
  2. Cum se face că monahul Sava s-a mutat practic în România, unde și-a organizat o grupare schismatică, fără a fi deranjat de autoritățile bisericești, în timp ce profesorul Teodoros Zisis are o interdicție bisericească de a mai călca în jurisdicția canonică a BOR?
  3. Pentru cine lucrează preotul Staicu? Toată activitatea pe care a desfășurat-o din septembrie 2017 a fost una de dezbinare a mișcării de nepomenire, sub false pretexte teologice. Preotul Staicu și monahul Sava le-au făcut Patriarhiei și mișcării ecumeniste, cu sau, și mai grav, fără voie, servicii imense. A venit momentul să explice în fața tuturor celor care încă mai cred în lucrarea pe care o fac, în numele și în folosul cui o fac.

Nu știm ce va face schitul Rădeni mai departe. Vom vedea. Cu siguranță va merge mai departe, alături de inimoșii oameni din sat, cu care a început lupta aceasta, poate și cu unii ucenici ai părintelui Pamvo, veniți din alte părți. Dacă părintele se documentează serios și se leapădă de toate ideile greșite pe care le exprimă în predica de azi, sfinția sa poate fi în continuare un partener serios de luptă. Schitul Rădeni poate renaște din propria cenușă, cu rugăciunile părintelui Iustin, întemeietorul său, și al sfinților închisorilor.

Până în acest moment, este evident că părintele Pamvo s-a despărțit de ideile schismatice ale monahului Sava.  Este, de asemenea, evident că a aflat din articolul nostru despre afirmațiile monahului Efrem la adresa părintelui Iustin, despre care vorbește în predică, și s-a lepădat și de ele și de cel ce le face.

În cuvântul său, părintele Pamvo îi invita pe credincioși să rămână să discute și făcea referire la un “domn Constantin”, despre care lăsa să se înțeleagă că le-ar putea răspunde oamenilor al întrebări. Să sperăm că acest domn Constantin este suficient de pregătit pentru a-i da părintelui Pamvo însuși sfaturile necesare pentru a-și corecta poziția pe care se află acum și a se întoarce în luptă. Însă această revenire trebuie să se producă urgent, nu peste încă un an, când consecințele nu vor mai putea fi reparate.

Nu știm ce vor face părinții care au plecat din Rădeni. Rămâne de văzut. Unii dintre sfințiile lor au o cugetare corectă teologic și ar putea continua lupta alături de cei ce luptă corect încă de la început. Noi deja le-am adresat o invitație la dialog și colaborare și așteptăm să vedem dacă o vor accepta.

Unii dintre cei prezenți vineri însă acceptă părerile celor doi monahi greci, în ciuda faptului că sunt ucenici ai părinților Iustin și Cleopa, pe care unul dintre monahi i-a acuzat că ar fi fost eretici pentru că nu au întrerupt pomenirea.

Nu știm ce va face poporul, care, astăzi, a suferit încă o lovitură cauzată de zbuciumul pe care l-au adus în lupta noastră cei doi monahi greci.

Nu știm, în ultimă instanță, ce va face „prințul Bisericii”, mitropolitul Teofan, încurajat de noii prieteni ai Înaltpreasfinției Sale de la sinagoga din Iași să continue cu succes lucrarea ecumenistă de raliere a Bisericii lui Hristos la idealurile misionare ale religiei mozaice.

https://www.marturisireaortodoxa.ro/printul-bisericii-mitropolitul-teofan-incurajat-sa-participe-la-implinirea-idealului-religios-al-mozaismului/embed/#?secret=9FVFaZ53SO

 

Nu știm dacă înaltul ierarh va mai manifesta vreun interes față de schitul nemțean sau dacă îl va abandona uitării, dacă va mai continua procesele începute sau le va lăsa în suspensie.

Un lucru știm: lupta contra ecumenismului continuă. Cu cei care au rămas în toți acești ani pe aceleași principii corecte ale luptei, inspirate din Sfintele Canoane și din cugetarea Sfinților Părinți. Și cu cei care se vor adăuga de acum căii împărătești, pe măsură ce gruparea conturată la Roman în ianuarie 2018 se fărâmițează din ce în ce mai mult, arătând prin aceasta că nu este de la Dumnezeu (Fapte 5,38: „căci dacă această hotărâre sau lucrul acesta este de la oameni, se va nimici”).

Dumnezeu să ne ajute pe toți!

/

Note:

[1] Liturghier, EIBMBOR, București, 1995, p. 156.

UPDATE: Un ucenic al unuia dintre părinții care au plecat de la Rădeni a ținut să îmi spună că știe că motivul pentru care preoții au plecat de la Rădeni nu este legat de insistențele monahului Sava de a introduce o altă formulă de (ne)pomenire, ci de afirmațiile grave ale părintelui Antonie de la predica de duminica trecută.
Afirmațiile părintelui Antonie de săptămâna trecută și cele ale părintelui Pamvo de astăzi sunt însă strâns legate de afirmațiile grupării Sava de un an încoace. Când părintele Pamvo a auzit timp de un an de zile că tot poporul este eretic și toți preoții pomenitori sunt eretici, a tras concluzia logică potrivit căreia dacă sunt eretici nu pot avea Sfinte Taine.
Adăugând o confuzie între cei condamnați sinodal și cei necondamnați și nesesizarea faptului că Sfântul Teodor vorbește în scrierile sale despre două erezii, una necondamnată, alta condamnată, cei doi părinți au făcut afirmația foarte gravă potrivit căreia nu mai există har și taine în bisericile pomenitoare.
Căderea în asemenea afirmații a celor doi părinți este rezultatul direct al unui an de discurs extremist și schismatic, iar acest discurs a fost promovat de monahul Sava, de monahul Efrem și de ucenicii lor din Rădeni și din țară.
Chiar dacă adepții monahului Sava vin acum și combat formal părerile greșite ale părintelui Pamvo și se depărtează îngroziți de Rădeni, când le aud, la o analiză teologică corectă ceea ce au afirmat la Roman, la Satu Mare și la Mestecăniș conduce inevitabil la aceleași concluzii ca ale părintelui Pamvo.
Cu ceva timp am avertizat că toată gruparea Sava se îndreaptă spre naufragiul preotului Ioan Miron, doar că preotul ardelean a alergat mai repede decât ceilalți. L-a ajuns din urmă și părintele Pamvo. Ceilalți urmează inevitabil același traseu.

https://www.marturisireaortodoxa.ro/monahii-sava-si-efrem-ruineaza-reduta-antiecumenista-de-la-radeni/

“Prințul Bisericii”, mitropolitul Teofan, încurajat să participe la împlinirea idealului religios al mozaismului

Screenshot-124-1024x576

Participarea mitropolitului Moldovei și Bucovinei Teofan la sărbătoarea de reinaugurare a Sinagogii din Iași a creat o stare de indignare în rândurile credincioșilor ortodocși activi în viața Bisericii.
Pe lângă aspectele legate de evidenta încălcare a Sfintelor Canoane, atrage atenția un discurs foarte interesant, rostit de un rabin, în care mitropolitul Moldovei este încurajat să participe la realizarea idealului misionar al religiei mozaice, de instaurare a unei epoci a păcii și „unității în diversitate” între popoare.
Acest discurs are idei asemănătoare celor dintr-o declarație adresată în urmă cu câteva zile popoarelor de către noul Sinedriu al poporului Israel, în care acestea sunt chemate la împreună-slujire a Dumnezeului lui Israel, sub conducerea israeliților, care sunt numiți în document „preoții umanității”.
Nu știm dacă mitropolitul nostru cunoaște toate aceste subtilități, dar dacă nu, îl rugăm să citească cu atenție acest material, pentru a înțelege exact toate implicațiile evenimentului la care a participat.

De câteva zile, pe siteurile ortodoxe, credincioșii se exprimă cu privire la participarea mitropolitului Teofan, mitropolitul Moldovei și Bucovinei, la reinaugurarea Sinagogii Mari din Iași.

Mitropolitul Moldovei Teofan a participat la acest eveniment, unde a avut și o alocuțiune citită, în care i-a felicitat pe membrii comunității evreilor din Iași și a făcut o analiză personală a relațiilor dintre evrei și populația majoritară. La un moment dat, s-a prins într-un dans împreună cu unii dintre cei prezenți acolo.

Cei mai mulți dintre cei ce și-au făcut auzită părerea pe tema prezenței Înaltpreasfinției Sale la sinagogă au pus accentul pe faptul că, potrivit Sfintelor Canoane, mitropolitul Moldovei nu avea ce căuta într-un locaș de închinare al unei religii necreștine, mai ales într-o sinagogă, dat fiind faptul că în canoane se face în mod direct referire la acest tip de lăcaș de închinare.

În acest material  vom urmări însă un aspect, mai puțin scos în evidență în blogosfera ortodoxă – caracterul ecumenist al unora dintre declarațiile care s-au făcut cu acest prilej.

Unul dintre cele mai interesante discursuri cu prilejul acestui eveniment a fost cel al rabinului Iosif Wasserman, care a vorbit despre tradiția comună abrahamică a creștinismului și mozaismului.

Discursul, foarte convingător pentru cineva care nu are o grilă de interpretare creștină a realității spirituale, rostit cu carismă de căte liderul spiritual mozaic, face referire la faptul că începătorul poporului evreu, patriarhul Avraam, este “tatăl nostru al tuturor”, în măsura în care el este, conform numelui, “părinte a multe popoare”.

La un moment dat, rabinul se adresează direct “prinților Bisericilor”, adică mitropolitului Moldovei și Bucovinei și arhiepiscopului romano-catolic din Iași, Petru Gherghel. Foarte interesant este că mitropolitul ortodox este numit cu o denumire uzitată în special pentru cardinalii romano-catolici. Și mai interesant este că nici măcar prelatul romano-catolic nu era cardinal și nu ar fi trebuit să primească titlul de “prinț al Bisericii”.

Rabinul le spune acestora că între noi, evrei și creștini, există o strânsă legătură, Cartea Cărților, Biblia, “o carte sfântă care ne unește”. Evident este vorba despre conceptul mozaic de Biblie, adică de Vechiul Testament, deoarece Noul Testament este cartea care ne desparte, întrucât religia mozaică nu îl acceptă pe Domnul Hristos ca Mântuitor al lumii.

“Prinții Bisericilor” sunt invitați de carismaticul vorbitor să realizeze unitatea interconfesională și interreligioasă pe baza revelației comune a Vechiului Testament.

Interpretând idealurile scripturistice, rabinul afirmă faptul că Biblia, cartea sfântă care ne unește pe toți, creștini și evrei, cuprinde idealul căutării dreptății, păcii și a lui Dumnezeu. “Noi, credincioșii trebuie să facem toate eforturile de a lupta pentru victoria dreptății în lumea întreagă și de a duce la încrederea în Dumnezeu.”

Acest lucru se poate face, conform teologului israelit, prin “unitate în diversitate”, printr-o apropiere plină de dragoste a tuturor, păstrându-ne specificul național și religios.

Viziunea mesianică a lui Isaia (capitolul 9), în care profetul vorbește despre puterea lui Mesia, care va face ca toate conflictele să se stingă, în care vor dispărea “uneltirile războiului, va triumfa pacea și puterea cuvântului”, este interpretată de către rabinul Wasserman ca un ideal politic de înfăptuit în lumea aceasta prin colaborarea în “unitate în diversitate” dintre toate religiile, în care să fie eliminate toate motivele de disensiune religioasă, adică diferențele teologice dintre religii.

În numele “Asociației evreilor originari din România din Ierusalim”, vorbitorul le urează celor doi “prinți ai Bisericii” “deplin succes în acțiunile pentru grăbirea acestor vremuri”.

În încheiere, rabinul urează populației creștine din Iași să își sărbătorească “pe 24 decembrie sărbătorile voastre” în duhul păcii și al prieteniei sărbătorii mozaice Hanuka.

Discursul a fost aplaudat de către cei prezenți, inclusiv de către mitropolitul Moldovei și Bucovinei Teofan, care a trecut cu vederea faptul că viziunea expusă de vorbitor, foarte atrăgătoare de altfel pentru cineva care gândește lucrurile în alt duh decât cel al revelației creștine, făcea o totală abstracție de Cel pentru care s-au scris toate scrierile Cărții Cărților, Împlinitorul viziunii păcii lui Isaia, Singurul capabil să aducă pacea, dreptatea și mai ales adevărata relație cu Dumnezeu – Domnul nostru Iisus Hristos, Cel care, neacceptat de către membrii cultului mozaic, face ca tot ce ne unește să fie insuficient în comparație cu ceea ce ne desparte.

Pentru a înțelege mai bine mesajul rabinului Iosif Wasserman, se cuvine să citim cu atenție o declarație a Înaltei Curți a Noahizilor, aparținând Sinedriului pe cale de a se organiza în Israel, în care sunt expuse principalele principii care ar trebui să stea la baza organizării unei structuri internaționale bazate pe Biblie, care să înlocuiască Națiunile Unite.

https://www.breakingisraelnews.com/117830/70-nations-hanukkah-altar-third-temple/embed/#?secret=nCOPrz9Fe0

 

În această declarație[1] se spune printre altele (sublinierile ne aparțin):

  1. Toată omenirea trebuie să se pregătească pentru ziua în care Domnul va împărăți în Sion, când ele [popoarele] vor face pelerinaje la Ierusalim pentru a lua parte la slujirea din Templu.

  2. Învățații ne învață că lumea se sprijină pe trei stâlpi. Pe Tora, pe slujirea la Templu și pe faptele bune ale dragostei. Fără slujirea la Templu, lumea e ca un tron care stă pe două picioare. (Din acest motiv, Sinedriul a cerut candidaților la primăria Ierusalimului să pregătească zidirea celui de-al Treilea Templu[2].)

  3. Suntem foarte aproape de ziua pe care profeții lui Israel au anunțat-o, în care Dumnezeul lumii, Creatorul a toate, va fi chemat de către lume cu numele Dumnezeului lui Israel, deoarece numai Israel a rămas atașat de El.

  4. Omenirea a creat religii precum creștinismul și islamul ca instrumente de-a lungul istoriei pentru a apropia omenirea de această zi, când toată lumea Îl va recunoaște pe Dumnezeul lumii, descoperit pe Muntele Sinai, într-un deșert care nu este al nimănui.

  5. Chemarea lui Dumnezeu de a întoarce poporul Său în țara Sa va demonstra că credința unor națiuni că Israel a fost în exil ca pedeapsă este greșită. Exilul a existat doar pentru ca Israel să servească drept exemplu popoarelor de slujire a lui Dumnezeu. Dacă nu ar fi fost exilul, Mahomed nu l-ar fi cunoscut pe Dumnezeu și ar fi fost idolatru ca și ceilalți frați ai săi. Dacă nu ar fi fost evrei în Roma, aceștia ar fi rămas idolatri până astăzi. Tora a fost tradusă în greacă și popoarele au copiat cuvântul lui Dumnezeu pentru că existau evrei în exilul egiptean.

  6. A venit momentul ca poporul Creatorului să revină în țara sa, iar de aici lumina să se răspândească în întreaga lume. Iar când o vom merita, iar Templul va fi restaurat și construit pe locul său, atunci toate popoarele vor realiza și mai mult că a venit momentul să I se închine lui Dumnezeu. Criza religiei de astăzi este o pregătire pentru adevărata adorare a lui Dumnezeu.

  7. În concluzie, oricine dorește să ne însoțească, să ne fie partener în slujirea lui Dumnezeu și să aibă legături cu poporul nostru, trebuie să creadă în Dumnezeul descoperit pe Sinai și să fie ca poporul lui Israel, care a fost prezent acolo, și a rămas până astăzi prezent.

  8. Vedem lucrarea lui Dumnezeu clar în minunea creării statului Israel, care a renăscut la două mii de ani după distrugerea sa. Tuturor celor ce ne însoțesc le revine sarcina să încerce tot posibilul pentru a răspândi credința potrivit profeților, așa cum evreii au păstrat și respectat cuvintele acestora, și să prevină, ferească Dumnezeu, răspândirea religiilor făcute de oameni. Cei ce fac acest lucru trebuie să îi ajute pe evrei să respecte ceea ce Dumnezeu le-a poruncit. Dumnezeu cere de la evrei mult mai mult, mai mult decât a cerut popoarelor, dat fiind faptul că evreii vor sluji ca preoți ai umanității. Iar celelalte popoare nu ar trebui să încerce, Doamne, ferește, să influențeze poporul Său să accepte religiile lor.

 

Despre nevoia înlocuirii Națiunilor Unite secretarul Sinedriului, rabinul Dov Stein, spune[3]:

“Trăim astăzi într-o epocă în care amenințările sunt globale, nu limitate la anumită țară. Acest lucru este valabil în cazul armelor, chestiunilor ecologice și chiar sociale. Soluțiile trebuie să fie aflate printr-un efort universal. Națiunile Unite au eșuat în mandatul lor, pentru că L-au respins pe Dumnezeu ca Făcător și legile nohadice care sunt comune întregii umanități”.

“Au respins bazele umanității, date pe Sinai. Trebuie să reeducăm lumea pentru a face față acestor probleme. Avem nevoie de o organizație universală care să revină la Biblie, să reeduce lumea. Nu este o inițiativă religioasă. Este o inițiativă națională, în care fiecare popor își va aduce cu sine propria specificitate, toate națiunile adunându-se în Ierusalim, unde lumea a fost creată”.

Faptul că Sinedriul lucrează serios la crearea unui organism internațional în Ierusalim, care să înlocuiască Națiunile Unite, se vede dintr-o altă declarație a acestuia, în care se spune: “Cerem de asemenea guvernului să pregătească un centru pentru un organism internațional, care să înlocuiască Națiunile Unite și [Curtea Internațională de la] Haga și care să fie clădit pe temelia Bibliei”.

Sinedriul a cerut astfel ca alături de Templul din Ierusalim să fie aduse cele mai importante instituții internaționale ale umanității, cea politică și cea juridică.

 

Să facem o sinteză a celor spuse de declarația Sinedriului.

Mai întâi să spunem că Sinedriul este instanța supremă religioasă în religia mozaică, alcătuită din 71 de învățați ai legii mozaice. Organizația exista încă din vremea antică, fiind prezentată în Evanghelii cu prilejul judecării Mântuitorului Hristos. După dispersarea evreilor în toată lumea, ea a fost înlocuită de diferite instituții religioase locale ale practicanților religiei mozaice. Ea a fost reînființată de către rabini în anul 2004.

Înalta Curte a Nohaizilor este un departament al Sinedriului renăscut, care se ocupă cu relațiile cu popoarele nohaide, adică cu popoarele care îmbrățișează legea nohaică, dată după Potop. Potrivit teologiei noahidice[4], popoarele lumii pot să aibă parte de “viața veșnică” (olam ha-ba), cu condiția să respecte cele șapte porunci ale legii noahice: să aibă credință în Dumnezeu; să binecuvânteze numele lui Dumnezeu și să respecte pe cei ce cunosc legea veterotestamentară; să nu fure; să respecte legile; să nu ucidă; să aibă milă de toate creaturile; să nu facă adulter.

Cele “70 de popoare”[5] sunt, sub aspect biblic, popoarele descendente din Noe. Prin extensie, expresia se referă la toate popoarele lumii.

Hanuka este o sărbătoare evreiască dedicată redeschiderii Templului din Ierusalim de către frații Macabei, după o revoltă contra asupritorilor eleniști.

În sinteză:

  1. Declarația Sinedriului vizează asumarea de către poporul evreu a unei misiuni mesianice, pe baza profeților veterotestamentari, de răspândire în lume a învățăturii biblice mozaice. Conceptul pare a se baza pe profeția mesianică din Isaia capitolul 56, care se referă la chemarea tuturor popoarelor la mântuirea adusă de Mesia (împlinită prin răspândirea Evangheliei în lume) și printr-o interpretare corporativă a conceptului biblic de ebed Yahweh, „sluga Domnului”, din Isaia 42, 1 și mai ales Isaia 49, 3 („Tu ești sluga Mea, Israel, întru care mă voi preaslăvi”), ca referindu-se la întregul popor Israel, nu doar la Persoana lui Mesia (profeție împlinită de către Mântuitorul Hristos prin Întruparea Sa).
  2. Această misiune cheamă toate popoarele la împreună-slujirea Aceluiași Dumnezeu, fără a fi nevoie ca ele să fie convertite la iudaism, în baza respectării poruncilor legii morale nohaice și mai ales a principiului neadorării unor zeități făcute de mâna omului și a credinței în Dumnezeul unic revelat pe Muntele Sinai.
  3. Tot exilul de 2000 de ani al poporului evreu a fost, conform Sinedriului, o pregătire a popoarelor pentru a accepta adevărata religie. Interesant este că referirea la iudeii care i-au scos din păgânism pe romani sugerează că și predica apostolilor în Roma și Imperiul Roman este concepută aici tot ca o misiune iudaică de pregătire a popoarelor pentru noua eră în care religia adevărată va fi cea din Sion. În gândirea evreiască contemporană există un curent în care Persoana Mântuitorului Hristos este integrată în istoria iudaică, unde El este perceput ca un profet al lui Israel, pe Care evreii nu l-au respins și care a predicat pentru poporul lui Israel[6].
  4. Creștinismul și islamul au fost create, conform aceleiași declarații, pentru a pregăti lumea pentru ziua în care mozaismul va străluci ca religia universală a Dumnezeului Creator. Prin această afirmație, declarația inversează rolul religiei mozaice de pregătire a venirii Mesiei și îi acordă creștinismului rolul de înaintemergător al religiei mozaice mondiale, ceea ce este chiar și împotriva cursului desfășurării istorice a celor două religii.
  5. Criza actuală a religiilor este o pregătire pentru adevărata adorare a lui Dumnezeu, pe care o va aduce instaurarea religiei universale la Ierusalim, pe muntele Sion. Deși pare paradoxal, ateismul și materialismul promovate în masă sunt considerate pregătitoare pentru noua religie. De aici se poate înțelege că această criză este una artificială, cu scopul de a slăbi și dilua actualele religii, în așa fel încât popoarele să fie pregătite pentru o nouă spiritualitate.
  6. Poporul evreu vor fi preoții umanității. În alocuțiunea sa de la Iași, episcopul romano-catolic Petru Gherghel i-a numit pe evrei “frații noștri mai mari”.
  7. Se impune ca Națiunile Unite să fie înlocuite cu o organizație mondială fundamentată biblic, având în fruntea sa pe evrei, ca preoți ai lui Dumnezeu și singurii care au rămas în lume atașați acestuia.

 

Această declarație va fi citită în ultima zi de Hanuka de anul acesta, în cadrul unor ceremonii care vor pregăti refacerea Templului și vor cuprinde și reconstituiri ale jertfelor rituale, conform descrierilor cărților din Vechiul Testament.

Toate aceste idealuri reflectă aspirațiile de universalitate ale religiei mozaice. Transpuse în spiritul ecumenist al vremii, ele ne revelează o viziune metaecumenistă. Dacă eram obișnuiți până acum să auzim despre idealul unirii tuturor creștinilor prin dialogul ecumenist, pentru a “da mărturie comună lumii” și a reface “Biserica lui Hristos”, declarația Sinedriului din Israel ne arată o viziune a “ecumenismului după ecumenism”, în care creștinii sunt invitați cu toții să participe la cultul restaurat al celui de-al Treilea Templu, în calitate de parteneri ai evreilor care se închină Aceluiași Dumnezeu unic, revelat pe Muntele Sinai.

Din această perspectivă, ecumenismul ne apare ca o simplă lucrare preliminară a chemării popoarelor la “adevărata slujire” la cel de-al Treilea Templu. Cum epoca descrisă de rabinul Wasserman și de declarația Sinedriului este una a păcii și dreptății, se poate înțelege de ce este atât de importantă căutarea instaurării păcii între comunitățile creștine prin lucrarea ecumenistă pe care o face CMB.

Conform revelației creștine însă, misiunea poporului evreu în istorie a fost pregătirea lumii pentru venirea Mântuitorului și ea a fost încheiată în momentul în care Mântuitorul Hristos S-a născut în ieslea din Betleem din Preasfânta Născătoare de Dumnezeu.

Misiunea răspândirii credinței a fost asumată de apostoli, de neam evreiesc, dar transmisă mai departe popoarelor care L-au acceptat pe Hristos ca Mântuitor.

Din punctul de vedere al Bisericii Ortodoxe, Vechiul Testament și Legea veche s-au încheiat odată cu venirea Mântuitorului, când a început Legea cea Nouă, așa cum ne arată și decizia sinodului din Ierusalim, din 50 d.Hr. (Fapte 15) și Epistola către Evrei a Sfântului Apostol Pavel, care ne arată că Legea Vechiului Testament este umbra Legii Noului Testament (Evr. 10).

Prin urmare, este exclus ca poporul ortodox să accepte altă preoție decât cea a lui Hristos și revenirea la religia Vechiului Testament. Ceea ce ne unește cu religia mozaică este doar istoria comună a pregătirii umanității pentru venirea lui Mesia, care s-a petrecut deja acum 2000 de ani.

Creștinii nu mai așteaptă o altă venire a lui Mesia, deoarece ea s-a petrecut deja, iar Hristos a avertizat că vor veni “hristoși mincinoși” (Mt. 24, 23-24), pe care nu se cuvine să îi urmăm, ultimul astfel de “hristos mincinos” fiind “fiul pierzării”, antihrist, 2Tes. 2,4, care se va prezenta pe sine ca dumnezeu și va încerca să ademenească popoarele să îl urmeze într-o eră a păcii și fericirii.

Revenind la problema discutată de noi în acest articol, rabinul Iosef Wasserman a vorbit foarte frumos și convingător probabil inspirat și din aspirațiile religiei sale, așa cum sunt expuse ele în declarațiile Sinedriului. Discursul său merită toată atenția, pentru că s-ar putea să fie modul în care Sinedriul din Ierusalim va trimite chemarea lansată popoarelor de a se pregăti pentru împreună-slujire în Ierusalim, iar mulți dintre creștinii a căror conștiință dogmatică a fost ștearsă de către generații de ecumenism ar putea îmbrățișa astfel de viziune străină teologiei Bisericii lui Hristos.

Aceste aspirații însă nu pot fi împărtășite de către ortodocși, deoarece ele contravin eclesiologiei și eshatologiei creștine.

Și atunci, nu putem să nu ne întrebăm: Ce a căutat “prințul Bisericii”, mitropolitul nostru Teofan, la o astfel de manifestare, în care, în mod subtil și indirect, s-a vorbit despre o viziune religioasă în care lumea se va aduna să cinstească pe Dumnezeu la Ierusalim, în ritualul mozaic?

Putem discuta și despre faptul că potrivit canoanelor nu avea ce căuta într-o sinagogă. De exemplu, canonul 70 apostolic spune:

Dacă vreun episcop sau presbiter sau diacon sau oricare din catalogul clericilor ar posti cu iudenii sau ar prăznui sărbătorile împreună cu ei, sau ar primi de la ei daruri de sărbătoare, precum azimele sau ceva de acest fel, să se caterisească, iar dacă ar fi laic, să se afurisească.

Mitropolitul se afla în sinagogă în timpul sărbătorii Hanuka, într-un decor de sărbătoare, în care s-a integrat foarte bine.

Pe lîngă această încălcare a canoanelor, pe care ar trebui să o judece sinodul Bisericii, care trebuie să stabilească și dacă acel dans în care s-a prins mitropolitul este sau nu ritual, pentru a vedea dacă nu a încălcat și canonul care interzicea împreună rugăciunea în sinagogă, se cuvine să ne întrebăm: Cum vede mitropolitul nostru urarea făcută de membrii comunității evreilor din România trăitori în Ierusalim de a avea succes în opera de apropiere a zilei în care religia mozaică va răspândi lumina în întreaga lume de la Ierusalim? Cum se împacă acest ideal religios mozaic cu revelația creștină și cu aspirațiile de mântuire ale ortodocșilor?

S-ar putea să fie unii care să se întrebe: „Ce voiai să facă mitropolitul? Să nu se ducă, dacă l-au invitat oamenii?”. Acelora le răspund printr-o pildă pe care i-a lăsat-o mitropolitului Teofan înaintașul său, vrednicul de pomenire mitropolitul Iosif Naniescu, canonizat sfânt de către Biserica noastră. Povestea o știu de la un avocat bătrân din Iași și am mai publicat-o într-un articol la întrebarea: „Ce voiai, să nu se ducă patriarhul la sfințirea monumentului de la Alba Iulia?”.

Iată pilda mitropolitului Iosif:

La Iași, în perioada interbelică, a venit Regele României într-o sâmbătă seara la un banchet oferit în cinstea unui eveniment special. Bal mare la Palatul Roznovanu, din centrul Iașului. La un moment dat, își dă seama regele că mitropolitul nu se află în sală și întreabă într-o doară: „Înaltpreasfințitul nu a fost invitat?”. În stilul slugarnic specific, autoritățile locale au trimis imediat pe cineva la mitropolie, la chilia mitropolitului. „Regele a întrebat de înaltpreasfinția voastră, veniți repede la bal, numaidecât, e foc etc.”. Mitropolitul a ieșit din chilia sa și le-a spus: „Rugați-l pe Majestatea Sa să mă ierte, dar mâine am Sfânta Liturghie și trebuie să mă pregătesc”.
Amploaiatul s-a dus speriat la bal, i-a spus, alb la față, regelui că mitropolitul nu vine pentru că are slujbă. Regele a întrerupt distracția și a zis: „Domnilor, pentru că Înaltpreasfințitul are slujbă mâine, vă rog să ne risipim acum și să ne revedem mâine după amiază”. Balul s-a destrămat pe loc, regele s-a dus și s-a pregătit și el pentru a participa la slujbă, a participat, iar a doua zi, după amiază, balul a fost reluat, mitropolitul a venit a salutat pe toată lumea și a binecuvântat evenimentul care l-a cauzat, apoi s-a retras, așa cum cere legea canonică, iar ceilalți și-au continuat distracția.
Această frumoasă lecție de comportament ierarhic de ADEVĂRAT PĂSTOR ORTODOX a rămas în istoria și inimile ieșenilor, mitropolitul respectiv tocmai a fost canonizat de Biserica noastră, este vrednicul de pomenire mitropolitul Iosif Naniescu, cunoscut ca „cel milostiv”, iar regele care a dat dovadă de atâta înțelepciune a rămas, la rândul său, în istoria românilor drept Carol I, făuritorul Regatului României.

În concluzie, mitropolitul putea să le trimită concetățenilor evrei un mesaj de felicitare neutru, cu prilejul sărbătorii lor, să le spună respectuos că prevederile canonice ale Bisericii noastre interzic participarea la manifestări comune cu cei ce nu sunt ortodocși.

Se pare că s-a deschis sezonul la acțiuni ecumeniste interconfesionale și interreligioase. Nu știm dacă această îndrăzneală de a încălca Sfintele Canoane nu le vine episcopilor și din acțiunile monahului Sava de slăbire a mișcării antiecumeniste, despre care vom discuta mai pe larg, cu detalii de ultimă oră, într-un material viitor.

Mihai Silviu Chirilă

Citește și:

https://www.marturisireaortodoxa.ro/patriarhul-daniel-a-binecuvantat-in-comun-cu-ereticii-greco-catolici-monumentul-unirii-de-la-alba-iulia/embed/#?secret=uSnTWI5D8i

 

Note:

 

[1] https://www.breakingisraelnews.com/117830/70-nations-Hanuka-altar-third-temple/.

[2] https://www.breakingisraelnews.com/116619/sanhedrin-jerusalem-mayor-temple/.

[3] Ibidem.

[4] https://en.wikipedia.org/wiki/Noahidism.

[5] https://en.wikipedia.org/wiki/Generations_of_Noah.

[6] https://www.jewishvoice.org/read/blog/ten-biggest-lies-about-yeshua-his-jewishness-and-what-some-call-jewish-christianity.

Sursa: https://www.marturisireaortodoxa.ro/printul-bisericii-mitropolitul-teofan-incurajat-sa-participe-la-implinirea-idealului-religios-al-mozaismului/