Încălcarea Sfintelor Canoane, nou „obicei de drept” în Biserica Ortodoxă?

Screenshot-124-1024x576

După pseudosinodul din Creta, ierarhii Bisericii Ortodoxe Române au purces la o campanie sistematică de încălcare a Sfintelor Canoane, cu precădere a celor care interzic rugăciunea în comun cu ereticii și cu necreștinii, în special evreii, lăsându-ne să înțelegem că de acum înainte aceasta ar fi starea de normalitate în Biserică, prin crearea unor cutume noi, care în mod necanonic să devină obicei de drept în Biserica Ortodoxă.

Sfintele Canoane au fost rânduite în Biserică cu scopul de a îndruma corect activitatea administrativă și pastoral-misionară a acesteia, având un conținut cu caracter dogmatic, religios-moral, cultic, juridic și mixt, fiind confirmate și reconfirmate de Sinoadele ecumenice. De aici rezultă în mod automat și necesitarea respectării cu strictețe a lor sub pedeapsa caterisirii clericilor și a afurisirii în cazul mirenilor.

Semnificația obiceiului de drept în Ortodoxie

Obiceiul de drept bisericesc reprezintă unul dintre izvoarele importante ale Dreptului canonic ortodox. Dreptul canonic fiind cel ce se ocupă de legile bisericești, numite canoane, adică nu simple legi juridice, ci îndrumătoare ale credincioșilor pe calea mântuirii.

Există un obicei de drept laic și unul bisericesc. Prin obicei de drept se înțelege totalitatea legilor nescrise, transmise din generație în generație pe cale tradițională sau pe cale de obicei. Aceste legi sau norme transmise astfel formează obiceiul juridic numit drept consuetudinar sau drept cutumiar.

Potrivit dreptului roman, pentru ca o normă juridică creată și păstrată prin obicei să aibă puterea legilor scrise și să se poată aplica la fel ca și acelea, se cerea ca aceea să aibă întâi vechime, să fie păstrată cu tenacitae, adică să existe un atașament puternic față de ea, să se nască dintr-o părere sau dintr-un principiu juridic recunoscut sau admis, ori să se impună printr-o nevoie, să nu fie contrară legii scrise, să fie cunoscută legiutorului și să nu fie oprită publicarea ei de către autoritatea supremă în stat.

Din perspectiva Dreptului bisericesc, obiceiul este înțeles la fel, cu precizarea expresă că are următoarele trei caracteristici:

  • Trebuie să fie în acord cu învățătura de credință și cu normele religios-morale ale Bisericii, iar nicidecum împotriva acestora, adică să nu prevadă nimic contrar adevărului de credință sau normelor religios-morale de conduită a credincioșilor;
  • Trebuie să fie admis prin consensul Bisericii întregi;
  • Spre deosebire de obiceiul de stat, obiceiul de drept bisericesc poate să fie și contrar legii scrise, chiar a unor canoane în cazul în care nu afectează învățătura de credință sau normele religios-morale ale Bisericii. O astfel de situație este rânduiala potrivnică canoanelor 5 și 51 apostolic, de a nu mai permite căsătoria episcopilor, iar după impunerea acestui obicei, el a fost legiferat prin unele canoane ulterioare. Un alt exemplu este acela al canonului 2 al sinodului local de la Constantinopol de la anul 879-880, care interzice episcopilor să fie monahi, iar obiceiul care l-a abrogat impune candidaților la treapta de episcop să devină monahi înainte de hirotonia lor în această treaptă[1] .

Deși la pseudosinodul din Creta nu s-a stipulat în mod expres printr-o hotărâre anume desfințarea Sfintelor Canoane, totuși procesul acesta a început prin eludarea lor, pornind de la considerentul că sunt „ruginite, învechite, depășite, anacronice sau lipsite de dragoste”, urmărindu-se prin aceasta “refacerea unității pierdute a creștinilor” prin împreuna slujire cu ereticii. Surprinzător este că această “unitate pierdută” se dorește a fi făcută chiar și cu evreii, care nu cred în mesianitatea Domnului nostru Iisus Hristos.

Ecumenism la sinagogă

Astfel, am fost de-a dreptul șocați să vedem cum la 3 decembrie anul curent, mitropolitul Moldovei, Înaltpreasfințitul Teofan, a fost prezent la întreaga ceremonie de reinaugurare a unei sinagogi din Iași, care a durat aproximativ trei ore. Din filmarea acestui eveniment, pe care o puteți găsi aici, se observă că Înaltpreasfinția Sa a participat la rugăciune în comun cu evreii întrucât rabinii evrei, după cum este obicieiul lor la aceste evenimente, purtau tallit-ul, un veșmânt de cult și au citit din Tora, au rostit rugăciuni și au intonat cântece religioase, la care mitropolitul a asistat integral, ba mai mult, la finalul ceremoniei când corul interpreta un cântec specific acestei sărbători evreiești, Înaltpreasfinția Sa s-a prins, de voie, de nevoie, într-o horă împreună cu câțiva dintre rabini și câțiva participanți, implicat fiind și “episcopul” romano-catolic de Iași, Petru Gerghel. Deci am văzut o ceremonie religioasă mixtă la care s-au rugat împreună, ortodocși, catolici și evrei, într-o apoteotică manifestare ecumenistă.

Elocvența canonului 46 apostolic și lipsa sa de echivoc

Apreciem astfel că aici este vorba în primul rând de încălcarea canonului 64 apostolic, care precizează: Dacă vreun cleric sau laic ar intra în sinagogă (adunarea iudeilor sau a ereticilor) spre a se ruga, să se caterisească și să se și afurisească. 

Canonistul român arhid. Ioan N. Floca tâlcuind acest canon, explică mai întâi că anumite relații ale creștinilor cu ereticii și necreștinii nu puteau fi evitate și, ca atare, nefiind interzise, desigur, fiind vorba de ralațiile sociale. În privința relațiilor cu caracter religios, care ar fi de natură sa-i aducă în situația de a se ruga împreună cu aceștia nu puteau fi îngăduite, pentru că ar fi însemnat o recunoaștere implicită a credinței lor, fapt care este contrar poziției principale pe care s-a situat Biserica față de eretici și necreștini.

Doar Biserica este singura depozitară a adevărului mântuitor revelat, și ea singură, prin mijloacele harului sfințitor, poate asigura mântuirea credincioșilor. Recunoașterea valorii soteriologice a practicilor religioase ale altor religii și ale ereticilor, înseamnă implicit recunoașterea netemeiniciei poziției pe care s-a situat Biserica față de necreștini și eretici. Pentru aceste motive, oricărui cleric îi este interzis, sub pedeapsa caterisirii și afurisirii, să se roage cu ereticii și necreștinii, fie în locașurile de cult ale acelora, fie în afară. Același lucru este interzis și laicilor, sub pedeapsa afurisirii[2].

Ce înseamnă afurisire sau excomunicare, ne explică același canonist arhid. Ioan N. Floca în cazul canonului 10 apostolic, care osândește comuniunea cu cei afurisiți: Dacă cineva s-ar ruga, chiar și în casă împreună cu cel afurisit (scos din comuniune), acela să se afurisească.

Prin afurisire sau excomunicare, orice creștin era pus în afara Bisericii. Celui pedepsit cu excomunicarea nu-i era permis sub nicio formă să păstreze legături cu membrii Bisericii și nici acestora nu le era îngăduit să rămână în contact cu el. Opreliștea mergea atât de departe încât membrilor Bisericii nu li se îngăduia nici măcar să se roage împreună cu cel excomunicat, pentru că orice tratare cu indulgență a celui pedepsit de Biserică, însemna desconsiderarea pedepsei aplicate de Biserică. Prin izolarea impusă astfel celui afurisit se înțelege că respectivul trebuia să mediteze asupra păcatului săvârșit și să se pocăiască, pentru a se face vrednic de a fi primit în Biserică, prin aceasta urmărindu-se nu moartea păcătosului, ci reabilitarea lui.

Nesocotirea de către ceilalți creștini a oricăror pedepse care se aplică vreunuia ce se abate de la rânduiala bisericească, înseamnă uneori sprijinirea greșelii, încurajarea păcatului, iar nu ajutorarea celui căzut ca să se ridice[3].

Ecumenism perpetuu la Oradea

Cazul mitropolitului Teofan nu este însă singular, situații asemănătoare întâmplându-se și la Oradea, Preasfințitul Sofronie participând chiar în mai multe rânduri la astfel de manifestări, o dată în cursul anului 2017, și de doua ori în cursul acestui an, respectiv  octombrie 2018, cu ocazia reinaugurării sinagogii Aachvas Rein, la eveniment participând și episcopul Tulcii, Visarion și ultima dată în 4 decembrie , cu ocazia inaugurării unui muzeu în aceeași sinagogă.

În cazul în care canonul 46 apostolic și explicația adusă acestuia de către părintele Ioan N. Floca nu sunt suficiente pentru a înțelege gravitatea rugăciunii în comun cu ereticii și necreștinii, vă supunem atenției spre luminare și înțelegere duhovnicească Omilia I și Omilia a II-a a Sfântului Ioan Gură de Aur împotriva evreilor.

Cutumele și practicile necanonice nu pot deveni obiceiuri de drept bisericesc

Prin aceste împreună-slujiri sau rugăciuni în comun ale unor ierarhi ortodocși români cu ereticii și necreștinii, se urmărește crearea unor cutume, a unor obiceiuri cu scopul de a-i obișnui pe crdincioșii ortodocși necatehizați cu ele, pentru ca, treptat, treptat, să le accepte ca pe o stare de normalitate și de necesitate în Biserică.

Chiar dacă în acest moment nu există reacții contrare puternice față de aceste învățături și practici necanonice nici din partea clerului și credincioșilor ortodocși români, nici din partea celorlate Biserici Ortodoxe Autocefale, ele niciodată nu vor putea deveni obiceiuri de drept, deoarece se află într-o contradicție totală cu învățătura de credință ortodoxă și cu legile religios-morale ale Bisericii, fiind în fapt doar niște penibile și smintitoare manifestări ecumeniste.

A iubi sau a mărturisi simultan Ortodoxia și ecumenismul este practic imposibil, deoarece cei doi termeni sunt antagonici. Nu poți sluji deodată la doi domni, la Dumnezeu și la satana mamona, nu poti iubi simultan adevărul și minciuna, lumina și întunericul.

Perfidia ecumenismului contemporan constă în felul în care ne propune sintagma „unitate prin diversitate”, acest lucru însemnând ca noi, ortodocșii, să fim uniți la un loc cu ereticii și necreștinii, lucru absolut imposibil deoarece nu împărtășim același adevăr de credință, axat pe Persoana divino-umană a Mântuitorului Iisus Hristos. Unitatea prin diversitate o poate realiza creștinul ortodox doar cu creștinii ortodocși din celelalte Biserici Ortodoxe surori, adică Bisericile Ortodoxe Autocefale, deoarece mărturisim toți ortodocșii de pretudindeni același adevăr dogmatic, diversitatea constând doar în limba pe care o vorbim si în care ne exprimăm adevărul credinței noastre comune, precum și în unele tradiții și obiceiuri locale care, în mod evident, sun în consonanță totală cu adevărul revelat.

Preot Cosmin Tripon

Note:

[1] Arhid. Prof. Dr. Ioan N. Floca, Drept canonic orodox. Legislație și administrație bisericească, Vol I, Editura IBMBOR, București, 1990, pp. 78-79

[2]Arhidiacon prof. dr. Ioan N. Floca, Canoanele Bisericii Ortodoxe. Note și comentarii, Sibiu, 1992, p. 40

[3] Idem, p. 14

Citește și:

https://www.marturisireaortodoxa.ro/printul-bisericii-mitropolitul-teofan-incurajat-sa-participe-la-implinirea-idealului-religios-al-mozaismului/embed/#?secret=W9ifJXyDAD

Nota editorului Mihai-Silviu Chirilă:
Manifestarea de la Sinagoga de la Iași ne dezvăluie o dimensiune metaecumenistă, în sensul că, urmărindu-o și, mai ales, ascultând discursul tematic al rabinului Iosif Wasserman, rostit în aceeași perioadă cu o declarație către toate popoarele emisă de noul Sinedriu din Ierusalim, în care popoarele erau chemate să vină la Ierusalim să venereze Dumnezeul Vechiului Testament în ritualul mozaic și, concomitent, să transfere toată puterea politică și juridică a lumii la Ierusalim, unde se propune înființarea unei organizații mondiale de gen ONU, dar pe fundamente biblice, și a unei curți de justiție mondiale după modelul celei de la Haga, ne arată care se vrea a fi pasul următor de după realizarea visului ecumenist de „regăsire a unității pierdute” a creștinilor: punerea întregii Legi Noi aduse de Hristos între paranteze și ralierea tuturor la cultul veterotestamentar (încheiat odată cu  venirea în lume a Domnului  Iisus Hristos, Mesia cel așteptat, pentru pregătirea venirii Căruia a și existat acest cult) și la aspirațiile mesianice actuale ale religiei mozaice, despre care se știe din Noul Testament și din scrierile Sfinților Părinți ce pregătesc.Toate acestea fac ca prezența mitropolitului Moldovei la acea manifestare să fie cu atât mai vinovată.

Nu putem să nu remarcăm apelativul „prinț al Bisericii”, care, pe lângă faptul că este de sorginte romano-catolică, surprinde foarte bine laicizarea ierarhiei ortodoxe actuale, reduse la un titlu nobiliar din lumea aceasta tocmai prin derapajul de la ascultarea și punerea în aplicare a Sfintelor Canoane ale Bisericii.

Discursul harismatic al rabinului Wasserman ne arată cum se va propovădui în lume popoarelor planul Sinedriului din Ierusalim și ne face să ne gândim câți dintre creștinii care, în acest moment, nu au nicio preocupare pentru mântuirea lor și pentru starea Bisericii îl vor crede și îl vor pune în aplicare. Aplaudarea acelui discurs de către mitropolitul Moldovei ne spune câte ceva și despre ierarhii care îl vor accepta și îl vor aplauda.

https://www.marturisireaortodoxa.ro/incalcarea-sfintelor-canoane-nou-obicei-de-drept-in-biserica-ortodoxa/

Autor: Preot Claudiu

pr_claudiubuza@yahoo.com

56 de gânduri despre „Încălcarea Sfintelor Canoane, nou „obicei de drept” în Biserica Ortodoxă?”

  1. ce inseamna mai exact ” sa se afuriseasca”.. indiferent ca se refera la episcop sau mirean care s-a rugat cu ereticii ?..
    inseamna ca trebuie sa-l afuriseasca neaparat cineva? sa-l excomunice in public…. sau devine afurisit automat de canoane? mai ales pt. mirenii care habar n-au de aceste canoane afurisiri si din prietenie se duc si la inmormantari si parastase ale ereticilor. cu acestia ce se intampla?

    Apreciază

    1. Afurisirea arată o stare dobândită prin anumite păcate sancționate canonic, în care mireanul se oprește de la împărtășirea cu Sfintele Taine. Este lipsirea de cele Sfinte pentru o perioadă hotărâtă de duhovnic. Afurisirea preotului este oprirea de la slujire și de la împărtășirea cu Sfintele Taine pe o perioadă nedeterminată, făcută de către arhiereul locului. Afurisirea exprimă o lipsire a comuniunii cu Biserica care se realizează prin împărtășirea cu Sfintele Taine.

      Apreciază

      1. multumesc, dar raspunsul nu e complet pt ultimele 2 intrebari! ma intereseaza si un raspuns practic nu doar catehetic. 🙂

        Apreciază

      2. Sfintele Canoane arată starea în care se situează cel afurisit de Biserică. Duhovnicul, la scaunul spovedaniei rânduiește leacul potrivit vindecării pentru a-l readuce în comuniunea euharistică. Dacă penitentul refuză vindecarea se poate ajunge până la excomunicaresi anatemizare. Cei neștiutori, care încalcă Sfintele Canoane fără voia lor, resimt efectele modului de existență străin Ortodoxiei și se păgubesc sufletește într-o măsură mai mare sau mai mică. Măsura în care este afectat mireanul neștiutor este cunoscută de Dumnezeu și exprimată în învățăturile Bisericii, îndeosebi în Sfintele Canoane.

        Apreciază

    1. Ciprian,
      Spre exemplu,Sf Lavrentie de Cernigov,cand a vazut ca protopopul cu care slujea Litia a inceput sa neglijeze tipicul strict al slujbei si sa si-l adapteze dupa tipicul grecesc combinat cu cel bulgaresc,ca era mai cu deschidere,i-a spus sa intre in randuiala.Vazand ca cu aerele lui de civilizat „adaptabil” european nu o scoate la capat,i-a spus ca mare prigoana va suferi,ceea ce s-a intamplat.In acest caz,nu l-a blestemat ori afurisit Sfantul,iar pe protopop nu-l mustra constíinta de ce a facut,ca sa spunem ca afurisirea lui a fost de fapt o stare de pacatosenie cu mustrari de constiinta ca a modificat slujba.Nimic din acestea.Afurisenia i-a cazut din senin,pe crestet,dupa o perioada de timp de la ac eveniment,prin aruncarea in lagar.E bine sa nu tratam lucrurile de suprafata,calmand omul ca si cum afurisenia si anatema sunt de fapt pacatosenia ta care te vara in afara Bisericii.Asta e o orientare de sorginte catolica,ca si cum ai spune ca Dumnezeu ar fi departe de treburile bisericesti si ca tu de fapt iti creezi anatema sau afurisenia prin pacatul savarsit in speta.Cati preoti nu cad sub afurisenie ca slujesc Liturghia nespovediti sau masinal,sau nu respecta tipicul Proscomidiei,crezand ca ii scapa calitatea de ingraditi de eres,sau de iscusiti alcatuitori de articole si nu-i mustra constiinta,din cate se vede .Merg ca injugatii inainte.E trebuinta de discernamant.Slujirea e slujire si ce mai faci tu cu scrisul e altceva.Ca preot,primest pedeapsa sau rasplata diferit pt slujire,diferit pt scris. Pt scris primesti pedeapsa pt rataciri si erezie,daca e cazul si pt sminteala si rasplata pt ortodoxia pozitiei scriitorului si pt slavirea lui Dumnezeu.Ca slujire primeste afurisenie,anatema sf soboare(sub chip de boala,accident s a, dar ceva mai tarziu) daca nu a respectat tipicul Bisericii Ort locale,de unde e el,daca a facut greseli sau pacate de moarte la Proscomidie,ori a facut Proscomidie fara implinirea de cu seara a canonului de la duhovnic,ori a facut impreunare cu femeia in noaptea de dinaintea slujbei,ori malahie,ori s-a intinat in somn pt ca a mancat prea mult,ori pt ca a adormit imbracat f sumar.Modificarea slujbei de capul nostru,chiar daca locatia nu mai e in biserici,aduc pe capul preotului anateme peste anateme in forma continuata si afurisenia Bisericii,ca niste aruncatoare de grenada,iar preotul traieste normal,nu-l mustra constiinta de nimic,ba mai mult,isi face si planuri de concediu cu familia la mare.Acestea sunt aspecte deosebit de fine in viata preotului care nu se vad dar sunt realitati,fara dubiu.Anatemele si afurisirile,cand nu sunt pronuntate legiuit de cler,asupra preotului faptas,chiar daca le stie numai Dumnezeu si nimeni dintre oameni,ele sunt o realitate pt persoana lui,fara sa le simta in suflet,fie ca le ignora,fie ca nu stie ce-i cu el,fie ca nu are niciun scrupul.Ele nu cad pe om la intervale mari de timp sau din cand in cand,mai ales cand slujesti Proscomidia,ci se napustesc precum tsunami dar in forma neincetata,mai ales cand ai impedimente canonice la preotie,ca simonie,delapidari,impreunari trupesti inainte de casatoria pt preotie,erezie,schisma,osanda in forma continuata nu inceteaza,chiar daca esti bine vazut de oameni.Pedepsele nevazute inceteaza ,nu in clipa in care te caiesti ca si cleric de ce ai facut,nu inceteaza la dezlegarea duhovnicului sau a soborului arhieresc,sau la Dezlegarile Sf Vasile,sau dupa 1 an de Sf Masluri cu 10 preoti zi de zi,ci in clipa cand ti-ai depus PARETISSISUL,singura situatie cand acesta e admis de Biserica.Mai inceteaza prin caterisire canonica,fac. de cler canonic si din motive pur canonice.Cea mai SIGURA metoda ca sa te dezlegi de toate legaturile de mai sus,pt ca sa fi vrednic de a primi Sf Impartasanie cu vrednicie,numai la moarte ,E PUSTIA,singura forma de slobozire de blestemul greu atras asupra,prin simonie,care e vanzarea directa a lui Dumnezeu,spurcarea totala a omului,facuta de preot si episcop.

      Apreciază

  2. Erezia nu se limiteaza doar la strambarea si falsificarea unui adevar de credinta teoretic, ci se vadeste si prin mijloacele samavolnice pe care le foloseste pentru a se raspandi.
    Intr-adevar, rautatea ascunsa in erezie, oricat de mult ar incerca sa se prezinte ca “adevar” si oricat de rafinat ar minti, se vadeste si prin silnicia mijloacelor folosite pentru a se impune. Biserica se impune prin puterea Duhului Sfant, prin Adevarul Intrupat, prin slujire, dragoste. Dusmanii Adevarului Hristos ,impun erezia cu sila, cu forta, cautand cu indarjire sa elimine pe sustinatorii Adevarului, prin minciuna si fatarnicie ,pacalind oamenii simpli, dedandu-se la abuzuri, ilegalitati, decizii arbitrare si samavolnice .
    Pentru că minciuna, nedreptatea, nu se mulţumeşte cu putin şi nu este interesată de „pace” – ea vrea stăpânire, nu se opreşte până ce nu merge până la capăt. Inca o lectie pentru noi, care se desprinde din viata Sfantului Atanasie cel Mare este că „Trebuie să ascultăm de Dumnezeu mai mult decât de oameni“. (Fapte 5, 29). Altfel, nimic nu va putea sa impiedice lucrarea rautatii.
    Statornicia si devotamentul neclintit fata de Ortodoxie in viata duhovniceasca,se vadeste prin respectarea canoanelor si incredintarea cunoasterii voii lui Dumnezeu,avand incredere neclintita in succesul final al lucrarii noastre de mantuire,in ascultare,sub patrafirul Duhovnicului care tine strans in maini „Haina lui Hristos”.
    „Implineste-ti constiincios datoria si nu te ingriji prea mult de rezultate. Lasa cu incredere acest lucru in seama Domnului.

    Ţine minte intotdeauna regula inteleptului din vechime: „Indatoririle sunt ale tale, iar urmarile sunt ale lui Dumnezeu.”[Sfantul Vasile al Kineşmei]
    Mitropolitul Teofan a dovedit prin incalcarea Sfintelor Canoane,ca ecumenismul satanic si pagubitor a pus stapanire pe viata,mintea si cugetul lui,dedandu-se la fapte greu de imaginat,intrand in „*locasul de slujire idoleasca, sinagoga,care nu este numai casa de desfrau si teatru, ci si pestera de talhari, si locuinta de fiare salbatice „tinand discursuri si dansand cu evreii ,
    „niste izgoniti, niste invinsi, niste osanditi”.
    A dat uitarii cuvintele tari ca piatra si infricosatoare ca traznetul ale Sfantului Ioan Gura de Aur,care astfel graieste:”*Sinagoga nu este numai locuinta de talhari si de crasmari, ci locuinta de demoni. Dar, mai bine spus, nu numai sinagogile ci chiar si sufletele iudeilor. [..]
    Daca il ascundeti, desi il stiti, cunoasteti bine ca veti suferi aceeasi pedeapsa ca si el. Pavel supune la chin si la pedeapsa nu numai pe cei ce savarsesc raul, ci si pe cei care ii incuviinteaza. Iar profetul David da aceeasi pedeapsa nu numai celor ce fura, ci si celor care alearga cu ei. Si pe buna dreptate; caci cel care il stie pe cel ce face raul si-l doseste si-l ascunde, ii da prilej sa ajunga si mai nepasator si-l face sa savarseasca raul cu mai multa libertate.
    Eu tocmai pentru asta mai cu seama urasc sinagoga si imi provoaca dezgust, pentru ca iudeii ii au pe profeti, dar nu cred in profeti, pentru ca citesc cartile, dar nu primesc marturiile. Iar fapta aceasta este mai cumplita decat ocara! Spune-mi, daca ai vedea ca un om cu viata sfanta, stralucit si vestit ar fi tarat intr-o crasma sau intr-o pestera de talhari, si acolo ar fi ocarat si lovit, si ar suferi cea mai grozava batjocura, spune-mi, ai admira crasma sau pestera pentru ca sta acolo batjocorit acel mare si minunat barbat? N-o cred! Dimpotriva, tocmai pentru aceasta ai uri mai mult locul acela si ai fugi de el! Gandeste la fel si despre sinagoga. Iudeii i-au luat acolo cu ei pe profeti si pe Moise nu ca sa-i cinsteasca, ci ca sa-i ocarasca si sa-i necinsteasca. Ce ocara mai mare pot aduce acestor sfinti decat spunand ca ei nu stiu de Hristos si nici n-au spus ceva despre venirea Lui!, decat invinuindu-i ca nu cunosc pe Stapanul lor si zicand ca au aceeasi necredinta ca si ei?
    Spune-mi, nu-i oare loc de necredinta, chiar daca nu-s idoli acolo, locul in care locuiesc demoni? Nu-i oare mai mare vatamarea sufleteasca in locul acela unde se aduna ucigasii lui Hristos, unde este izgonita crucea, unde este hulit Dumnezeu, unde nu se cunoaste Tatal, unde se ocaraste Fiul, unde se leapada harul Sfantului Duh, dar, mai bine spus, unde sunt chiar demonii? In templul idolilor necredinta e vadita si descoperita; nu poate momi cu usurinta si nici nu poate insela pe un om cu minte si intelept; in sinagoga iudeii spun ca se slujeste lui Dumnezeu, ca sunt urati idolii, ca sunt cinstiti profetii; prin aceste cuvinte pregatesc momeala si ii prind in laturile lor pe crestinii simpli si nepriceputi.[…]
    Iata ce il intreaba Sfantul ioan Gura de Aur pe Mitropolitul Teofan si pe alti Inalti Ierari ai BOR,cu purtari asemanatoare:
    „*[..]Vă întreb: Vă adunaţi în acelaşi loc cu oameni îndrăciţi, cu oameni care au duhuri necurate, crescuţi în crime şi omoruri şi nu vă cutremuraţi? Trebuie oare să le dăm bună ziua să le adresăm cuvânt? Nu trebuie oare să fugim de ei ca de ciumă şi ca de o boală a întregii lumi? N-au săvârşit ei tot felul de răutăţi? N-au cheltuit toţi profeţii multe şi lungi cuvinte pentru învinuirea lor? I-au jertfit pe fiii şi pe fiicele lor demonilor; n-au vrut să ştie de odraslele lor, au uitat durerile naşterii, au călcat în picioare creşterea de copii, au răsturnat din temelii legile înrudirii, au ajuns mai răi decât fiarele. Fiarele de multe ori îşi dau viaţa şi dispreţuiesc propria lor mântuire ca să-şi apere puii; iudeii, fără să-i silească cineva, i-au junghiat pe cei născuţi din ei, ca să slujească duşmanilor vieţii noastre, blestemaţilor draci.”
    Este oare mitropolitul Teofan „un crestin simplu si nepriceput”,”un om cu viata sfanta, stralucit si vestit „,care a fost momit,a fost tarat in „locasul diavolilor”,fara voia lui?Nicidecum!
    El la fel ca alti sinodali,slujbasi cu simbrie ai Patriarhului Daniel,care sunt se vede indatorati omului si nu lui Dumnezeu,calca cu viclenie poruncile si canoanele,sfasie cu nepasare Camasa Mantuitorului Hristos,devenind prin exemplul lor fatis,piedica in calea mantuirii credinciosilor, Preotilor si monahilor,a madularelor Trupului Domnului Hristos.Boala sa si a celor care pleaca capul in fata lui este din acest moment fatala.A murdarit si a sfasiat cu buna stiinta „Haina Mantuitorului Hristos”.
    „*Mama noastră obştească,Biserica, n-a pierdut o haină, ci un frate; l-a furat diavolul şi-l ţine acum în iudaism.”
    Frati ortodocsi ,sa avem inima Sfantului Ignatie Teoforul,care in viata sa nu a cinstit nimic mai mult decat dragostea Mantuitorului Iisus Hristos,al carui Sfant nume a ramas intiparit in inima bineplacutului lui Dumnezeu cu slove de aur.
    Îl rugăm pe Iisus pruncul să coboare şi în noi, în fiecare inimă, să simţim prezenţa şi mireasma Lui dumnezeiască,traind intru vecie in Mila Sa nesfarsita.Amin
    *https://www.ioanguradeaur.ro/702/c-u-v-a-n-t-u-l-i/

    Apreciază

    1. Bună întrebarea pe care Sfântul Ioan Gura de Aur o adresează mitropolitului Teofan! Răspunsul, din nefericire, nu este unui „teofor”, nici a unui „teofan”, ci a unuia care și-a uitat făgăduințele de la hirotonia întru arhiereu. Trist!

      Apreciază

  3. Putine popoare din lume au insotit minunea venirii Fiului lui Dumnezeu cu o imbratisare asa de calda si de duioasa si au exprimat-o asa de bogat in forme artistice, cum a facut-o poporul roman. In colinde, simplitatea, usurinta si cursivitatea versului popular, exprima o mare bogatie de idei, intr-o forma plina de frumuseti artistice, in care figurile de stil abunda, comparatiile se intrec una pe alta, iar epitetele si mai ales diminutivele nu lipsesc aproape din nici un vers. Este, de altfel, tot ceea ce da gingasie, frumusete, farmec si duiosie colindelor.
    Ele sunt inmiresmate de parfumul cel mai ales al evlaviei noastre crestinesti si stramosesti, sunt o transpunere in forma populara cantata a credintei noastre ortodoxe. Ele sunt inspirate din Sfanta Scriptura si din Sfanta Traditie, din slujbele divine si din iconografie.
    In ele respira puternic duhul crestin si se pastreaza ceva din fragezimea crestinismului primar. In versurile lor duioase si pline de credinta se descifreaza sensurile adanci ale unei trairi religioase autentice, bazate pe marturia de nezdruncinat a dreptei credinte.
    Colindele au avut si marele rol de a pastra si apara credinta ortodoxa atunci cand prozelitismul eterodox incerca sa rupa unitatea de credinta a ortodocsilor, pentru a dezmembra, in acelasi timp si unitatea lor nationala. Pastrand si marturisind aceleasi adevaruri de credinta, colindele s-au numarat printre mijloacele populare cele mai eficace de aparare a ortodoxiei, dovedind unitatea sufleteasca a credinciosilor nostri ortodocsi de pe tot intinsul patrie. Documente vrednice de incredere marturisesc ca romanii transilvaneni preferau sa cante de Craciun colindele invatate din strabuni, in locul cantecelor care li se impuneau de cei straini de legea lor.

    Ele prezinta ascultatorilor dogma ortodoxa invesmantata in straiul idilic si naiv al versului popular al colindei. Nici una din invataturile de baza ale credintei crestine nu este uitata sau nefolosita in colindele noastre romanesti. In ele se rasfrange invatatura crestina despre pacatul stramosesc, intruparea si nasterea Mantuitorului, rascumpararea oamenilor prin moarte si Invierea Sa, supracinstirea Maicii Domnului, cinstirea Sfintilor, Sfintele Taine, invatatura despre rai si iad si judecata viitoare.
    Sursa:Pr. Prof. Dr. Nicolae Necula-Colindele in viata si spiritualitatea credinciosilor romani
    Pentru pacea inimii si bucuria Sfanta adusa de dulcea adiere a Mangaietorului, primiti un micut dar
    din inima

    Apreciază

  4. Colindă naivă şi sinceră, izvorîtă din inima poporului bun şi iubitor, purtată de
    gură fragedă de copil, se înalță în ajunul Crăciunului pentru preamărirea şi lauda
    celui ce a suferit pentru izbăvirea noastră; colindă dulce ca lumina lină a cerului în
    amurg de iarnă, ca un ciripit zgribulit de pasăre.
    Paul CONSTANTINESCU Ziarul „Buna Vestire”, Anul I, Nr. 250, 25 Dec. 1937

    Apreciază

    1. Seară ecumenistă, poate!
      Iată cum a descris evenimentul, decanul facultății de teologie din Cluj-Napoca:
      „Este un moment ecumenic, de aleasă ținută, în care creștinii, de toate confesiunile, au posibilitatea ca în catedrala noastră mitropolitană să se roage colindând. Această tradiție a colindatului, pe care o are fiecare biserică, poate să fie, pe drept cuvânt, și un dar neprețuit pe care toți creștinii ar trebui să-l aducă Pruncului Iisus, cel care se naște în fiecare an în Betleemul Iudeii și care ar trebui să se nască și în sufletele noastre, ale fiecăruia. Nădăjduim ca această tradiție se va continua și încet, încet, să facem pași mărunți, dar siguri, spre unitatea nostră, a tuturor.”
      Pr. prof. univ. dr. Vasile Stanciu, decanul Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca.

      Apreciază

      1. inseamna ca is cazuti rau de tot daca decanu zice asa ceva…si inca e si prof. univ. si si doctor…
        saracii studenti la teologie… viitori preoti ecumenisti…
        mai bine ar fii daca nu s-ar mai face preoti din scolile astea… deja ei asa se nasc …ecumenisti

        Apreciază

  5. Sa fie blagoslovit cuvantul Sfintiei Voastre,Parinte Duhovnic!
    O stire cutremuratoare,o marturie ecumenista, care arunca un zabranic negru peste Sfanta si Iubita Ortodoxie,inainte de marea Sarbatoare a Nasterii Mantuitorului Iisus Hristos.
    Erezia ecumenista,erezia ereziilor,”cozile de topor ale Apusului” a patruns in Biserica,”in pasi mici”,luand-o in stapanire.”La iad,cu arhierei, cu preoți, cu toți”,cei care au permis acest sacrilegiu,sfasiind camasa lui Hristos,incalcand sfintele canoane ,hotararile sinoadelor ecumenice ale Sfintei Biserici Ortodoxe.
    Preotul lui Hristos,numit in fruntea unei institutii teologice de prestigiu ,propovaduieste ecumenismul de la inaltimea catedrei,invatand zeci de generatii de Preoti,tainele cumplitei panerezii a veacului de acum.
    Si pentru Cucernicul Parinte Profesor Stanciu Vasile,a propovaduit Cuviosul Marturisitor , Parintele Iustin Parvu:
    „…frica de a nu-ţi vinde sufletul, este o datorie. A nu mărturisi este exagerat, a tăcea este mai grav.Trebuie să ştii când să taci şi când să mărturiseşti. Dar de cele mai multe ori tăcerea este ascundere a acestor realităţi, o trădare a adevărului. Ştim că un ucenic al Sf. Paisie cel Mare, pe când trecea prin lume, a tăcut în faţa unui evreu care i-a ocărât credinţa lui cum că nu e dreaptă. Şi urmarea a fost că Sf. Paisie, când a ajuns el la mănăstire, nu l-a mai recunoscut ca ucenic, văzând că darul de la Botez s-a depărtat de la el. A fost de acord [cu evreul] şi a căzut din darul lui Dumnezeu (…)”
    „Primejdia cea mai mare este că noi, de 2000 de ani, săpăm la temelia Sfântului Altar slujind cu nevrednicie. Răul este în noi”.
    [..]

    Dragi credincioşi, vă aduc în atenţie faptul că de noi depinde soarta acestui neam, de noi depinde predania pe care o vor moşteni fiii fiilor noştri, de noi depinde mântuirea acestui neam. Învăţaţi de la eroii şi martirii noştri cum s-au luptat să ne păstreze nouă, celor de azi, învăţătura strămoşilor noştri. Ei nu au tăcut, dragii mei, niciodată când a fost vreme de mărturisire, când vrăjmaşii ortodoxiei năvăleau asupra credinţei noastre. Chiar dacă mulţi au tăcut, mari oameni de stat, mari feţe bisericeşti, poporul credincios nu a tăcut, totdeauna s-au găsit oameni de valoare, investiţi cu putere de sus, care să mărturisească adevărul.
    Să ne aducem aminte de scrisoarea Patriarhului Dosoftei către Episcopul Atanasie Anghel, care căzuse în ispita uniatismului şi care îl mustră aşa: „Chir Atanasie, adu-ţi aminte că ai venit în Ţara Românească şi ai cerut să te fac mitropolit în părţile acelea, adu-ţi aminte cum te-am înţeles că eşti om rău şi că inima ta nu era dreaptă cu Dumnezeu şi a trecut atâta vreme şi înconjurai drumurile şi apoi cu făgăduielile tale şi cu înfricoşatele-ţi jurăminte ne-ai mişcat şi pe noi şi pe ceilalţi de te-au ales arhiereu şi la urma urmei ai fost hirotonisit cu cinste şi ai fost socotit de toţi mai presus decât ţi se cădea. Ai mărturisit înaintea îngerilor, a arhanghelilor şi a lui Dumnezeu, că vei avea credinţă în Sfinţii Părinţi şi a lui Dumnezeu Biserică. Apoi a venit aici un tânăr şi ne-a spus că te-a văzut la Viena şi ai liturghisit cu cardinalul şi alţi popi frânceşti şi de două ori în acea liturghie frâncească te-ai lepădat de Sfânta biserică a toată lumea. Ai mărturisit Biserica Romei, ceea ce înseamnă: schismatică şi eretică. În sfârşit am auzit că te-ai întors în Ardeal şi erai pe căruţă cu şase cai şi înaintea ta au aprins făclii, că ai strâns preoţi şi le-ai făgăduit iertare de dăjdii şi alte lucruri lumeşti, numai să fie uniţi, ceea ce e totuna ca şi a fi despărţiţi de Dumnezeu (…) şi astfel te-ai făcut din păstor lup, pentru că oile ţi le iei din stâna lui Hristos şi le răpeşti în gura diavolului… Ci eu îţi spun: fiule Atanasie, pe care iarăşi te plâng până ce Hristos va lua chip în tine, vino-ţi în simţire, nu te teme de jurăminţile ce le-ai făcut la Viena, ci teme-te de acelea ce le-ai făcut când te-ai hirotonisit arhiereu. Nu eşti copil mic, gândeşte-te că ale latinilor sunt îndoiri, sunt lucruri schismatice, sunt minciuni, sunt înşelăciune, sunt străine de Sfânta Evanghelie şi de Sfinţii Părinţi“.

    Aşadar să nu ne facem părtaşi la erezie, ci mai bine să murim muceniceşte pentru adevărul Bisericii lui Hristos, după cum spune şi troparul: „Sfinţilor mucenici, care bine v-aţi nevoit şi v-aţi încununat, rugaţi-vă Domnului să se mântuiască sufletele nostre“.

    Fraţi români, nu daţi uitării martirajul Sfinţilor noştri! Apăraţi-vă credinţa şi sufletele voastre şi ale fiilor voştri.

    Mănăstirea Petru-Vodă,

    8 iunie 2008, Duminica Sfinţilor Părinţi de la Sinodul Întâi Ecumenic
    Am citat cateva fragmente din predica Mult-Patimitorului Duhovnic al romanilor,Cuviosul Parinte Iustin Parvu,considerat ca cel care intruneste toate principiile de „fiu al lui Dumnezeu, .. nemuritor, .. dumnezeu dupa har”.
    *”Sfantul Diadoh al Foticeei spune ca ceea ce s-a petrecut cu Hristos in timpul Inaltarii, se va petrece si cu sfintii. Hristos a luat trup omenesc pe care l-a indumnezeit, astfel incat oamenii sa poata sa se indumnezeiasca si ei prin multimea harului lui Dumnezeu.

    „Ceea ce s-a facut cu Dumnezeul intrupat se va face si cu cei indumnezeiti prin bogatia harului Preaslavitului Dumnezeu, pentru ca si pe oameni ii poate face dumnezei”.

    Fie ca Harul,Iubirea si Mila nesfarsita a Domnului Cel Vechi De Zile,sa vina peste noi toti.Amin

    *Mitropolitul Hierotheos Vlachos “Predici la marile Sarbatori”, Editura Egumenita

    Apreciază

    1. Mulți spun: „ne-au plecat marii duhovnici, am rămas orfani!” E adevărat că nu îi mai avem printre noi, dar ne-au rămas cuvintele lor, învățăturile și mărturisirea lor. Mulțumim pentru că ne-ați amintit de cuvântul mustrător, dar ziditor, al Părintelui Iustin Pârvu Mărturisitor al vremurilor noastre!

      Apreciază

  6. LAUDA DOMNULUI PREA MARE!
    „Colindători cu doruri mari, cu stele ‘n suflete şi ‘n gând,
    Venim la tine, frate blând,
    Prin vifor drumul străbătând…”

    Apreciază

  7. Un minunat concert de colinde traditionale,in interpretarea de exceptie a Corului Madrigal.
    „Prin frumusetea lor stilistica, prin farmecul arhaic, prin simplitatea exprimarii, prin duhovniceasca legatura a omului cu Dumnezeu, colindele raman icoane vechi in altarul spiritual al fiilor Bisericii noastre Ortodoxe Romane, la care ne inchinam si ingenunchem si noi cu evlavie, legandu-ne astfel cu duhul crestin ortodox, cu credinta stramosilor, cu credinta primelor veacuri crestine.

    Transparenta de cristal a constructiei lor melodice ca si atmosfera lor de o calda si rara duiosie, ne poarta nostalgic pasii pe aripile amintirilor copilariei noastre, la anii fericiti ai sufletelor neprihanite, ai inimilor calde si pline de bucurie, cand in ciuda nametilor de zapada, plecam in cete pe la casele crestinilor, cu vestea cea buna a Nasterii, cu urarile de pace si belsug pentru noul an care se apropia.

    In noaptea sfanta si plina de taina a Craciunului, acest „praznic luminos”, in fata acestor podoabe minunate ale sufletului romanesc, care ne aduc mesajul maririi lui Dumnezeu, al pacii si infratirii intre oameni, portile inimilor noastre se deschid mai larg pentru a canta, dupa datina strabuna, „colindul sfant si bun” si pentru a primi bunele vestiri ale colindelor si urarile lor, impreuna cu Mantuitorul Hristos care vine, odata cu solia lor:
    „Sa se nasca si sa creasca,
    Sa ne mantuiasca.”

    Pr. Prof. Dr. Nicolae Necula

    Apreciază

  8. Un articol interesant,publicat de agentia de stiri Orthodoxologia*
    Departamentul SUA felicita clona lui Denisenko
    De domeniul cosmarului: „SUA a felicitat pe Mitropolitul Epifanie (care este mitropolit ,cum ar fi George Bush Jr., prim balerin la teatrul Bolshoi**) .
    Înființarea bisericii (ortodoxe ucrainiene) a fost un moment istoric pentru Ucraina. SUA
    a sprijinit Ucraina, extrem de vulnerabila ,respectand libertatea de credință religioasa, fără constrângere sau interferență externă (sic) (in timp ce majoritatea ucrainenilor care nu a aderat la acest act ,nu pare să tulbure pe acesti asa-zisi mari democrati care au instigat și sprijinit schismaticii lui Denisenko și acoliții săi, în numele neamestecului și al libertatii religioase, probabil!). dreptul la libertatea religioasă se referă la toti ucrainienii, inclusiv a celor care decid să se alăture sau nu să se alăture noii biserici ortodoxe (nici un cuvânt despre răpirea ierarhilor Bisericii canonice, presiuni, amenințări și violențe exercitate asupra Bisericii canonice care predomină în țară! nici vorba de interferență exterioare straina , atata timp cat nici un ucrainian- nu are are tupeul de a se pretinde a fi patriarh ortodox chiar și atunci când nu îndeplinește nici unul dintre canoanele ortodoxe în acest caz,si care intervine în afacerile Bisericii Ortodoxe Ucrainiene, fiind în contradicție cu toate normele si prescriptiile canonice!)

    Statele Unite, care sunt marii campioni ai libertății religioase, nu au reușit,-pana in ziua de astăzi
    – ca marele lor aliat turc sa le permita clericilor ortodocși să poarte haine ecleziastice în public,si să deschidă noi biserici. Nici macar alegerea patriarhului de Constantinopol nu este libera: patriarhul trebuie să fie cetățean turc și trebuie să fie aprobat de statul turc. Din 1974, turcii au invadat nordul Ciprului și încearcă să înlăture toate urmele Ortodoxiei. De atunci este o liniște asurzitoare yankee!

    Mulțumită lor, de la războiul lor murdar din Kuweit, a început un nou război religios între șiiți și sunniți. Dar au uitat marea minciuna a domnului Powell, idiotul util și membru senior al Armatei SUA,care înaintea camerelor de luat vederi ale lumii ,cu privire la armele de distrugere în masă, a gasit pretextul necesar, pentru a începe masacrul inutil și criminal în Irak, si ulterior in Siria.

    Acesti ipocriți sângerosi, dacă au avut vreodata o uncie de conștiință,atunci ar trebui să se abțină de la a da altora lecții de toleranță și libertate religioasă,limitandu-se la interiorul granițelor țării lor, de a practica acolo goliciunea spirituală și dragostea de economia liberală și, mai presus de toate,ar fi frumos să decidă limitarea prostiei lor criminale, strict in cadrul granițelor lor naționale.

    Să fim cinstiți, după cum spune un prieten, „americanii nu fac doar prostii, ci și comit crime de război!”

    *https://orthodoxologie.blogspot.com/2018/12/le-departement-detat-americain-felicite.html
    **Teatrul Bolshoi din Moscova-cel mai important teatru de opera si balet de prestigiu international
    Cand se refera la americani,autorul articolului vizeaza oficialii,guvernul si nicidecum americanul de rand care nu are habar ,la fel cu atatia alti locuitori ai planetei.

    Apreciază

  9. Colinde ceresti la gazda buna!

    Primeneste-ti gazdã casa,
    umple vadra, pune masa,
    fã potecã prin grãdinã
    si-n pridvor tine luminã,
    cã venim de multisor,
    drumul nu ne-a fost usor,
    tot prin viscol, tot prin gloatã,
    ziua toatã, noaptea toatã,
    gerul iernii ne-a pãtruns
    dar de-ajuns tot am ajuns,
    sã-ti cântãm, sã-ti colindãm,
    vestea Nasterii sã-ti dãm
    sã te bucuri, sã te-nchini,
    de belsug pentru grãdini,
    de mioare prin ponoare,
    de credintã si de soare,
    de noroc la iarmaroc,
    de copii pe lângã foc.
    George Tãrnea

    Apreciază

  10. Doamne-ajuta,blagosloviti si iertati,Sfintia Voastra!
    Primim,primim colidul sfant si bun,si incercam si noi din urma, sa aducem prin darul nostru , un strop de mangaiere in inimile celor care binevoiesc sa o primeasca,impodobita cu pacea tainica a lui Dumnezeu si bucuria sfanta, sadita de Sfanta Sarbatoare a Nasterii Domnului Iisus Hristos , binecuvantati de dreapta sfintitoare a Sfintiei Voastre,Parinte Duhovnic!
    Fericitul Martir Mircea Vulcanescu spunea in 1935:
    „Şi iată că, dintr-o dată, avem semn: că stârpiciunea noastră şi-a aflat limanul, că goliciunea noastră şi-a aflat îmbrăcăminte, că năzuinţa noastră şi-a aflat întruchipare, că s-a născut Domnul nostru adevărat, care ne va face dreptate.

    … Ţie, aşadar, căruia ţi-a murit ce ţi-a fost drag, ţie, căruia ţi s-a stricat jucăria, ţie, celuia care te vezi păcătos, bicisnic, ţie, celuia care ai ucis atâtea lucruri sfinte, ţie, pe care viaţa te-a zdrobit şi pe care te paşte deznădejdea, iată că ţi s-a născut prunc. Ţie. Acesta a venit, anume pentru tine, ca să îţi zică să nu fii întristat, să vindece rănele tale, să şteargă lacrimile tale, să-ţi spună că, la El, nimic din tot ce avu preţ nu are moarte; că strădania ta nu va fi zadarnică; că ruga ta s-a auzit la cer; că El a venit să mântuie tocmai ceea ce era pierdut.

    La El ai să recapeţi curăţia, ai să redobândeşti gustul de viaţă, ai să te afli iar întreg, pe tine însuţi strălucitor, împlinit până la statul fiinţei tale adevărate, cu tot ce ai încercat, tot ce n-ai izbutit şi ai să vezi că la El nu e pentru nimic moarte, ci numai Înviere, Bucurie, Strălucire şi Viaţă fără de sfârşit.

    O, dacă ar putea, numai, ochii tăi, ochii mei, să vadă Bucuria îndurării Sale.
    Poate că am orbi, de bucurie“.

    Apreciază

  11. “Astăzi, Fecioara naşte pre Stăpânul înăuntrul peşterii”,
    “Astăzi, Betleemul primeşte pe cel ce locuieşte din veac cu Tatăl”,
    “Astăzi, îngerii, pre pruncul născut după cuviinţă Îl slăvesc”.

    Vă dorim să întâmpinați Minunea Nașterii Mântuitorului Hristos în pace și sănătate, cu bucurie și duioșie, cu nădejde de mai bine în anul ce vine!

    „Atunci când găseşti pe Hristos”, zicea Gheronda Porfirie, „îţi este îndestul, nu mai vrei nimic altceva, te linişteşti. Devii alt om. Trăieşti oriunde, oriunde există Hristos. Trăieşti printre stele, în ceruri cu îngerii, cu sfinţii, pe pământ cu oamenii, cu plantele, cu animalele, cu toţi, cu toate. Acolo unde există dragoste în Hristos, singurătatea dispare. Eşti liniştit, vesel, îndestulat. Nici melancolie, nici boală, nici stres, nici întunecare, nici iad”.
    Doar bucuria sfinţeniei. Iar această bucurie este Hristos, această bucurie este Mântuitorul, Care este omului odihnă, naştere, înviere şi mântuire.
    Iar Marele Hrisostom exclamă:
    „Iată, vine Dumnezeu şi poartă trup omenesc, intră adică în curgerea istoriei şi se face om ce suferă foame, însetează şi este frig, pentru ca să izgonească dinlăuntrul nostru greutatea vinei şi să ne împace iarăşi cu cerul. Până în această noapte plină de minune, oamenii se găseau sub moarte. De-acum înainte, nu vor mai muri, ci vor adormi întorcându-se în pământul din care au ieşit, pentru a învia într-o zi întru bucuria nemuririi”.
    Hristos s-a născut!
    Adevărat s-a născut!
    Cu multă dragoste întru Hristos Pruncul, uram Sfintiei Voastre,Parinte Duhovnic,celor dragi si binecredincioasei turme pe care cu iubire jertfelnica o pastoriti , „Mulţi ani preaintelepti si binecuvantati!”

    Apreciază

    1. Praznicul Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos să vă aducă sănătate, pace, bucurie și mântuire! Hristos Se Naște, slăviți-L!
      ,,Slăvit să fii, Betleeme, Casa Pâinii unde s-a născut Pâinea care S-a coborât din cer”.
      Pelerina Paula, sec. IV.

      Apreciază

      1. Sa incercam sa tinem randuiala proscomidiei de pe teritoriul BOR,ca sa scapam de probiemele sufletesti.Acum,problemele din Biserica sunt mai serioase si se cere multa trezvie.Faptul ca s-a transferat slujirea din biserica in case particulare ,e ceva ce trebuia facut ,dar asta nu ne indreptateste sa facem greseli liturgice la infinit.Ca slujire a proscomidiei si a Sf Liturghii ramanem in limitele canonice ale BOR,slujind dupa Liturghierul BOR.Nu ne permitem modificari ca suna a batjocura si ne pierdem calificativul de ingraditi de erezie.Calcand canoanele care sanctioneaza pacatele liturgice,ne facem de pomina in fata preotilor ecumenisti care nu mai au nicio regula in slujirea la Altar.Trebuie pomeniti patriarhii Romaniei la Liturghie pt ca nu sunt eretici condamnati sinodal.Haidem sa nu fim pe alaturi!Formula pomenirii tuturor ierarhilor ortodocsi(nenominal) e corecta.E momentul sa le aratam credinciosilor prezenti ca acum Biserica Ortodoxa este intacta ca slujire,la fel ca inainte de Creta,sa-i asiguram ca acolo,in conditiile slujirii improprii prin case,ortodoxia ramane intacta asa cum a fost pana acum si ca toate sunt in rosturi firesti singura deosebire ramane ingradirea de epidemia ecumenista care secularizeaza omul.Pentru Biserica conteaza pozitionarea in afara ecumenismului a persoanelor clericale si nicidecum pacatosenia lor de care raspund ei personal,stiut sa fie ca calitatea de preot marturisitor ingradit de erezie,nu-i absolva cu nimic de la nevrednicia in slujirea preoteasca daca au impedimente canonice individuale,dinainte de preotie sau din timpul preotiei,chiar daca sunt sub canon pt impedimentele personale.Aceasta smerenie,ca preot,e ca un ghid care nu te lasa in extreme.Atentie mare sa nu incurcam borcanele.Daca,ca preot ti-ai cumparat preotia si parohia cu bani,a venit Creta,a trecut un timp si pe urma te-ai decis sa nu mai pomenesti pe ierarh,pe dinafara,adica in exteriorul tau faci marturisire in favoarea ortodoxiei,dar in suflet ramai cu impediment la slujire-simonia-pt care trebuie sa fii un smerit toata viata,daca nu te cateriseste nimeni pe buna dreptate,pt ca esti de caterisit.Nevrednicia in slujire o autentifica canoanele,nu oamenii.Slujesti cu nevrednicie si daca faci parte din grupare schismatica(gen Sava-Staicu) sau daca ai mentalul stilist- rigorist.Cel mai bine e ca ,mai inainte de a lua decizia de a intrerupe pomenirea ecumenistului,sa fii sincer cu tine si sa afli daca ai vreun impedinent pt preotie,facut inainte sau dupa hirotonie,pt ca daca ignori aceasta,risti ca niciodata sa nu-ti poti rezolva situatia ta canonica individuala,sub aspectvl pacatoseniei tale.

        Apreciază

  12. Trei nestemate din comoara nemuritoare a poeziilor-colinde scrise de Sfintii Martiri , Mucenici , Marturisitori din temnitele si inchisorile comuniste

    NICHIFOR CRAINIC

    OASPEŢI CU AZUR ÎN GENE

    Oaspeţi cu azur în gene şi zăpadă sub opinci
    Se iviră la fereastră cu colinde şi tilinci.

    Fraged cântec şi subţire – înfloriri de ghiocei –
    Umbre mari ţineau isonul tăinuite după ei.

    Îmi părea că-n zvon de aripi şi miros de tămâier
    În colindă mi se-ngână puiu de om cu puiu de cer.

    Şi cântară şi urară şi plecară ca un dor,
    Strălucea un puf de înger, risipit pe urma lor.

    Şi era o pace albă ca zăpada şi era
    O sfieală, ce din stele până-n inimi tremura.

    Bacii lepădară grija, astăzi lupii ţin ajun:
    Porumbeii nu visează vânt de uliu căpcăun.

    Şi zăvozii din ogradă să mai lărmuie se tem,
    Boii rumegă cu botu-n ieslea de la Betleem.

    Aţinteşte-ţi lung urechea ca s-auzi bătrân pământ:
    Sus, în leagăn prins de stele,
    gângureşte Pruncul sfânt!

    VASILE VOICULESCU

    COLIND

    Din mii de falnice regine
    Ce stăpâneau peste pământ
    A fost aleasă o fecioară
    Să întrupeze Duhul Sfânt.

    Sfioasă, blândă şi cuminte
    O biată fată din popor
    A zămislit, necunoscută,
    Pe marele Mântuitor.

    Şi-n ieslea umedului staul,
    Pe-un braţ de paie s-a născut
    Acel ce-avea puteri să frângă
    Păcatul greu de la-nceput.

    Lăsând de-o parte împăraţii
    Cei plini de oşti şi slujitori
    Întreaga Domnului mărire
    S-a coborât printre păstori.

    E Mesia izbăvitorul
    Trimisul Tatălui din Cer
    S-a ridicat sub ocrotirea
    Şi-n casa unui biet dulgher.

    Căci harul pururi se revarsă
    Pe cel sărac, cinstit şi bun…
    Fiţi gata să primiţi pe Domnul
    În ziua Sfântului Crăciun.

    VALERIU GAFENCU

    PE MALUL TROTUSULUI

    Pe malul Trotusului
    Canta robii Domnului
    Injugati la jugul Lui.
    Dar cantarea lor e muta,
    Ca-i din suferinta multa
    Si-i cu lacrimi impletita.
    In inima robului,
    Domnu-si face ieslea Lui,
    In noaptea Craciunului.
    Flori de crin din ceruri ploua
    Peste ieslea Lui cea noua
    Si din flori picura roua.
    Sta un copilas in zare
    Si priveste cu mirare
    La fereastra de-nchisoare.
    Langa micul copilas
    S-a oprit un ingeras,
    Ce-i sopteste dragalas:
    “Azi Craciunul s-a mutat
    Din palat la inchisoare.
    Unde-i Domnu-ntemnitat“.
    Si copilul cel din zare
    A venit la inchisoare
    Sa traiasca praznic mare.
    Refren: Lasati-i pe copii sa vina,
    Sa-mi aduca din gradina
    Dalbe flori de sarbatori,
    Dalbe, dalbe flori!

    scris de Mucenicul Valeriu Gafencu si dedicat Parintelui Arh.Gherasim Iscu,”Era ziua Nasterii Domnului sau Crăciunului a anului 1951,(in inchisoarea Targu-Ocna), când părintele Gherasim Iscu, „cu lumânarea în mână, ascultând rugăciunile pe care le ceruse, trecu la Ceruri“.-Ioan Ianolide
    “Voi pleca in curand, poate chiar acum, in noaptea de Craciun. Si acesta e un dar al Domnului. Nu stiu cum sa-I multumesc… Nu stiu cum sa-i fac pe oameni sa-L traiasca pe Dumnezeu, deplina bucurie… Am certitudinea vietii vesnice, particip deja la ea. Nu ma sperie nici judecata, caci merg cu cuget smerit si cu nadejde numai in mila si darul Domnului… Duhurile intunericului stapanesc acum pe oameni, dar sa nu va temeti, Hristos este aproape, cerceteaza lumea; iar lumea are nevoie de multa suferinta..”.-Parintele Arh.Gherasim Iscu

    Apreciază

  13. Cum trebuie sa fii ca preot cand te stii cu musca pe caciula cu impedimente canonice la slujirea in preotie?Smerit,frate drag,foarte smerit si sa nu te raportezi deloc la oameni.Sa te gandesti tot timpul la impedimente.Daca te gandesti ca nici Sf Apostoli nu au avut vrednicie in slujire ,e indiciu ca vrei sa ramai in afara staulului Bisericii Ortodoxe,care e ca o mama si pt aia mici si pt tine.Povata blanda a Domnului aduce pe om unde trebuie.Realizarile administrative bisericesti nu pot rezolva situatia ta canonica daca refuzi sa accepti caderea in care ai fi.

    Apreciază

  14. Am citit viata Cuv Paisie Nichitencu care si el cred ca fusese furat de mental stilist,desi se credea curat ortodox?Prin par Evghenie Humulescu cu tact a fost adus pe drum bun.La fel,a fost cerbicos,dar din nestiinta.Nu descoperirea invat Sf Parinti l-a domolit,nu boala,necazul,ci adaptarea la firescul lucrurilor.In cele ale ortodoxiei,100% pretindea numai altora,pana cand,ajutat si de pr Evghenie Humulescu care,l-a ajutat sa simta firescul lucrurilor.Ce metoda avea ac Evghenie?Nu era un d’ala rece.Cand intrai la el la spovedit si te citea ca ai un pic de lumina in tine,te citea si cam ce patimi te mananca si incepea sa spuna ca a pacatuit in felul acesta trupeste si descria,in limita cuviincioasa.Spunea ca il lupta patima cutare,cutare,pana ce omul capata incredere,astfel ca dupa a 5 a spovedanie la el erai alt om.Asa l-a pescuit Dumnezeu pe pr Paisie Nichitencu.Parinte,orientarea sec rigorista care nu e calea de mijloc pe multi ii chiar vatama la minte.Iti dai seama din comentarii.Nu au smerenie,nu-l au pe:opinia mea suna cam asa,eu zic ca poate e bine asa,ce ar fi sa,poate nu am dreptate,cu iertare daca am zis ceva nepotrivit,bine am gresit,ma corectez,daca ti se pare gresit,n ai crede ca e mai bine asa,de acord cu tine,facem cum e mai bine sau dupa umila mea parere cred ca sau mi se pare mie ca sau parerea mea e ca.Foarte multe focare de conflicte cu multe pareri diferite se rezolva magic in ac mod.Pedagogia,tehnicile de abordare descos multe ite.

    Apreciază

  15. Daca citesti cu mare atentie paterice ,cred ca metodele demonilor cu oamenii sunt aceleasi,nimic nou sub soare:aceeasi ura pe ortodocsi,aceleasi mucenicii,diferenta,se pare ca acum opereaza cu o altfel de nuanta,strict dupa metoda a ceea ce intuim a fi inteligenta artificiala care seamana cu mintea draceasca,aceea ueche in rele,adica un soi de inteligenta-materie in toata regula sau tutenie groasa,pacla.

    Apreciază

    1. Parinte,opinez ca toti credinciosii ortodocsi sa si rezolve situatia canonica cu hartie de la duhovnic cu detalii,pt ca vor veni vremuri de mare zapaceala de nu se va sti cine,care,ce si cum va fi cununat,spovedit,primit in comunitate la slujbe,inmormantat.Care-i istet,va face cum zic,acum.Atunci,fiecare va trebui sa aiba o situatie bisericeasca clara,detaliat.Atunci,la ispitele acelea,nu se va mai merge ca acum,cu „lasa ca nu-i necuratul asa de negru” ,ce tot exagereaza si asta?Luati aminte si ganditi indelung ce v-am scris.Nu veti mai avea posibilitate a va procura nici macar anafura,luni intregi.

      Apreciază

  16. Dupa a graba teribila,nu mai zic de tratarea iresponsabila a pasurilor tale prin diminuarea lor ca atare,fie ca vorbim de un cadru medical sau de preot,se evidentiaza acel om materialist,avar,gen de om ahtiat de slava,care tine numai la propria imagine,coborand persoana din fata lui,sau pacientul suferind in lumea animala,pentru ca sa-i fie lui si familiei lui numai bine.

    Apreciază

    1. Goluri in educatie se vad la persoanele de orice varsta si categorie sociala.Omul cu educatie solida e mereu pasnic,atent si niciodata nu se manie.Pentru medicul sau preotul bine educat nu are cum sa fie sfarsitul lumii in vreo situatie delicata,sau vizavi de contactul,relatia cu persoana din fata.Simplitatea in modul de a gandi si de a fi este unul din semnele forte forte ale unei persoane bine educate care nu poate fi la extreme iar cand e adus in situatii extreme e o persoana blindata,ingradita in adevaratul inteles al ingradirii.Va garantez ca in urma lui nu se vaita nimeni de el cu ceva,niciodata nu va putea fi ecumenist catusi de putin sau in extrema cealalta,catusi de putin.Educatia il invata cum sa se orienteze cand mai toti cu care intra in contact i se opun.Metoda cea mai la indemana e a empatiei,deci,reorientarea expunerii sale pe terenul empatic,daca nu vrea sa-si perpetueze pe mai departe sechelele,crezand,naivul,ca apara sau promoveaza cu ceva ortodoxia(aceea pe care o vede el.Ecumenistii,nefericiti,de fapt,cat si cei cu celelalte extreme,sunt persoane frustrate,cu o copilarie aproape inexistenta,realitate care se prelungeste pana la senectute.Persoanele frustrate,deci cu carente emotionale mari,se asociaza de obicei cu grupuri obscure,fie ca vorbim de forma ecumenista de azi,fie ca e vorba de grupuri care pretind ca fac la milimetru cele opuse celor din grupul obscur care formeaza ecumenismul.Educatul niciodata nu crede ca Biserica a disparut,sau ca face el unitatea pierduta de altii fara ratiune si nici nu crede ca fara el Biserica se pierde.Hai sa ne franam la timp,zic eu ,pentru ca riscam sa patim ca Schumacher,la figurat vorbim,pentru educati,daca e cazul.

      Apreciază

  17. Cuvantul „educatie” in intelesul situatiei de azi in care vorbim de psihopatie,chiar infantila la nivel de organizatie,fiecare cu valorile ei.Nu confundam Biserica Ortodoxa cu organizatii ecleziastice ecumeniste desprinse din Biserica Ortodoxa,care candva reprezenta,dupa cum vad Biserica Ortodoxa pana acum 2 ani si 6 luni.Educatia Bisericii Ortodoxe (romanesti) oferita credinciosilor si clerului ortodox comparata cu metodele educationale oferite de clerul si organizatiile ecumeniste care incita la dezordine in idei si la distorsionarea invataturilor dumnezeiesti,marcheaza diferente indiscutabile,usor sesizabile si de combatut.Vom vedea ca ortodoxia adevarata,aceea simpla,profunda si cu principii pedagogice lipsite de abstract,gasita in lucrarile Pr Cleopa,Pr Nicodim Mandita,Ioanchie Balan,Arsenie Papacioc si multi Parinti e compatibila cu firea romanului,il educa spre cer ,nu spre compromisuri,prin comparatie cu lumea biologiei moleculare,ortodoxia este „superoxid dismutaza” omului roman si ea ca si acest organism viu din corp distruge „radicalii liberi” care declanseaza tumoarea credintei false,malefica asemenea acestor radicali liberi de Dumnezeu.
    Ca si radicalii liberi ,logaritmul inteligentei ecumeniste sapa in celula sanatoasa a ortodoxiei,plasand purtatorul credintei amestecate,toxice,in universul canceros unde toate „functiile” capabile de conexiuni sanatoase dintre oameni,sau dintre om si lumea reala in care ne miscam tind spre metastazare multipla.Sa stim foarte bine ca chiar si mentalul pedagogului ortodox si al celui neortodox:ca vorbim de ecumenic,de catolic,sectar ,budist,difera marcabil.Pedagogul ortodox,in virtutea ideilor clare pe care le are despre:Dumnezeu,Biserica,relatia dintre om si om,merge cu solutia viabila cu maxima eficienta,ca unul in mintea caruia ordinea lucrurilor e corect asezata.Invatatul ortodox se formeaza si se desavarseste in cunoastere impreuna cu invataceii,conditie pe care o vede indispensabila pentru desavarsirea reciproca in planul invatarii.Pedagogul neortodox,vine in fata grupului de elevi,ii traseaza linia de invatare/conduita,ii umple de reguli peste reguli,ii bombardeaza la inceput cu informatia ce trebuie asimilata,pleaca in lumea lui si cand revine ca seful in fata elevilor,ii pune sec sa dea examen de cele studiate,dupa care ii tranteste nota devenita litera de lege care nu poate fi combatuta de nimeni.Iar eterodoxul pretinde ca are metoda pedagogica constructiva cu care crede ca curata societatea de elemente nefolositoare.Fals.Comunism religios mai rau decat comunismul care a deformat tot ce e mai bun din om.

    Apreciază

    1. Metodele neortodoxe sunt dominate de acel”sa redescoperim” si de „nu exista limita in cunoastere si experimentare” si de „orice e posibil,sa vrei doar” si alte idei gratuite si de mare impact pe moment care promit ca muta muntii.Aduc contributii in educatie,dar de tip „second hand”.Cum asa?Haidem impreuna sa capatam indrazneala cea buna si sa analizam putin cum stau lucrurile(chiar pe plan religios ortodox).
      1.”Sa redescoperim” e o sintagma care am zice ca e o invitatie la a gasi cheia succesului.Pare ceva stralucitor,te invita la perspective,te insufleteste,dar la o privire mai atenta se naste firesc, intrebarea:Pana cand sa tot redescoperim?Nu trebuie sa fie limita?Si aici vedem adevarata fata a indemnurilor de acest tip de o maniera atat de nevinovata.Pe plan economic,cu mici exceptii,merge bine,tehnic, la fel.Dar cultural -educational si religios nu se poate puncta,cauza,e limpede ca roua.In educatie temeinica nu ai cum sa aplici argumentul decat pe ici pe colo,altfel 1.cultivi iresponsabilitatea la un nivel de arta si 2. ii induci ideea ca nu e necesara formarea educativa,fiind ca are ea societatea suficiente resurse ca sa te educe,3.se formeaza,in timp in conceptul viitorului matur dualismul ideatic, concret,omul va sti ca ori trebuie sa fie toata viata sub o tutela indrumatoare,ori trebuie sa razbeasca singur,aceasta bipolaritate „invechindu-se in rele” o data cu propasirea spre batranete.Schizoidia aceasta,vine ortodoxia si o vindeca frumos:vine cu „sa redescoperim” in sens de repunere pe fagas,ca persoana credincioasa.Acum suntem suparati de tulburarea specifica de acum cu ratacirile.Hai sa vad cine am fost ca ortodox.Si caut si ma regasesc pe mine acela caruia Sf Parinti i-a trasat un drum.Ma panichez si ma proptesc cum ca drumul trasat nu s-ar mai potrivi.BUN.Ce e de facut ca si crestin ortodox care stiu diferenta dintre ortodoxie si lumea eretica?Explorez patimile.Si atunci constat ca si pe vremea Sf Parinti erau oameni cu patimi la fel ca mine,dintre care unii s-au izbavit dupa niste prescriptii ,norme,metodologii care au avut un rezultat incontestabil si vad ca nu numai asupra unui numar redus de oameni ai timpului,ci din generatie in generatie pana azi.Vazand aceasta, ma pliez acestor reguli,prescriptii,canoane. Si ce observ?Imbunatatiri cognitive majore,concret,mi se imbunatateste memoria(ortodoxiei)care e totul pt o inteligenta normala si imi dau seama ca aplicand canoanele,gandirea mea incepe sa semene leit cu gandirea Sf Parinti si a pacatosilor indreptati prin aplicarea canoanelor lor,care,la randul lor si unii dintre ei au devenit Sf Parinti scriitor de canoane.Vedeti ca trecutul mare al unor pacatosi indreptati prin canoane devine viitor mare pt crestinul ortodox de azi.Iata pedagogie desavarsita si concreta prin excelenta.

      Apreciază

  18. 2.”Nu exista limita in cunoastere si cercetare”.Cata cultura se vrea… Am sansa unica sa studiez orice,sa cunosc orice.Ce savant suna…Putem merge un pic mai departe decat explorarea in sine?Ev zic ca da.Ce lipseste fenomenvlui acestuia?Scopul si Cui trebuie sa o asternem.Am vazut Pricina a tot ce exista,in afara de demoni si raul in sine.Il stiu.Cum ma comport,stau cu mainile in san?Prea de tot.Sa ma schimb.Ma vad pacatos,caut sa ma indrept.Aici descopar premisele adevaratei cunoasteri fara limita in cercetare.Citesc si aflu ca inaintea mea,aceasta cunoastere a avut efect spectaculos asupra celor mai negri pacatosi ca mine si iata au devenit maro,galbui,culoare crem,pana cand au devenit albi ca neaua.Au aplicat niste canoane si atat?Nu numai.1.Au rupt-o cu faptul de a fi rai.2.Nu se razbunau deloc cand li se taiau picioarele,limba la propriu.3.Foloseau teribil de des expresia datatoare de viata”iarta-ma”.4.Cand nu reuseau sa termine un lucru s-au educat sa ceara ajutor repede dela Dumnezeu sau dela aproapele si iata ca nu se incredeau in sine..4.Nu mai erau asa imprastiati,ci au inceput sa fie adunati spunand ca nu mai pot concepe viata lor fara rugaciune,cainta,lacrimi.5.Daca se intampla sa fie vreun suferind sau sarac cu nevoi mari in drumul lor,s-au educat ca daca vor trece pe langa el cu nepasare,la fel va face Dumnezeu cu ei,asa ca e mai bine,ca,de buna voie sa ajute cum poate.6.”Cunoastere nelimitata” ei au inteles ca nu e limita in a fi smerit si om bun.Nu s-au mai imprastiat cu alte programe de cunoastere.Smerenia le-a”conferit” o educatie solida iar societatea cu care au intrat in contact nu s-a inselat niciodata de virtutea lor.Aceasta este adevarata aplicabilitate a adevaratei”cunoasteri fara limita in cercetare”

    Apreciază

    1. Manu,
      nu inteleg ce doresti sa obtii de la discutiile astea ” monolog” !…
      astea nu ar trebui spuse ecumenistilor?
      aici nu văd ce rost au …?!
      de discutat mult putem cu totii sa insirăm textte doveditoare ,..
      dar eu vad ca cel mai greu e sa tinem post negru si sa ne rugam multe multe ore neîntrerupt… asta mi-e cel mai greu si nu prea reusesc sa fac. De discutat nu mi-e greu, chiar vad ca ” aghiuta ” nu ma deranjeaza deloc cand scriu sau vorbesc,
      dar cand vreau sa postesc si sa ma rog atunci ma bombardeaza…

      Apreciază

  19. Ciprian,sunt mii de aqgumente ca Ortodoxia poate fi abordata si din prisma pedagogiei pt ca in primul rand,un Adevar revelat aduce lumina in mod evident pentru pedagogia ca obiect de cercetare si de abordare.

    Apreciază

    1. da cine o vorbit de pedagogie ?
      nu stiu ce vrei sa obtii prin asta.
      oricum… pedagogia ortodoxa e urmatoarea:

      ” taci si zi rugăciunea…”, vorba pr. Arsenie Papacioc , atunci cand se facea mare discutie pe tema rugaciunii si cu ” zbornicul” acela!… si o venit un tinerel la parintele sa-i ceară un ” sbornic”, …. Pr. Arsenie a zis… da…iti dau sbornicul imediat…. si i-a dat un metanier si ia zis… acesta este sbornicul… taci si zi rugaciunea.
      astazi aceeasi pedagogie ne cere Hristos.
      uite… cuviosul Iosif Isihastul de la asta a pornit si nu s-a lasat pana n-a aflat pedagogia adevarata .
      asa a ajuns la sfintenie….nu cu discutii multe…
      .

      Apreciază

  20. Ciprian,te-ai gandit ca atunci cand scrii lucrari valoroase aparand ortodoxia pe site-ul crestin ortodox ,pot exista si ochi de:inginer,matematician,PEDAGOG,chirurg,plastician ,desi site-urile domniilor lor sunt saturate de informatie cu domeniul fiecaruia?Dragul meu,ortodoxia,cred ca atinge multe domenii.Exista anumite modalitati de prezentare a informatiei care merg la inima,spre exemplu:Tratatul de apicultura scris de un autor ceva cunoscut are forma unui monolog ca sa arate ca noi ortodocsii ne ingradim ca niste albinute.Aceste insecte rar in zbor peste groapa de gunoi,ocolesc zonele cu multa galagie si tintesc sa culeaga polen din locuri unde sunt ele in siguranta.Se doteaza la timp cu ce trebuie si riposteaza cu mare precizie si doar cu un anume scop,doar cat dureaza actiunea entitatii periculoase pentru ele,nu-si irosesc nimic in zadar si inca un lucru:traiesc si lucreaza ca si cum ar fi acolo doar o singura albina.Cand moare una,toate o acopar cu ceva,nu o lasa asa si casuta aceleia niciodata nu va fi ocupata de alta albina.Putem traduce pentru ortodoxie aratand ca orice om din viata si mai ales dupa moarte E UNICITATE,AVAND CARACTERISTICI NU ALE GRUPULUI DE UNDE E EL,CI ALE LUI.Cum se respecta albinele , modelul lor e valabil si pentru noi.Ele sunt oglinda sfintilor din Rai ,in inteles pur ortodox.

    Apreciază

  21. bine. am inteles ce vrei sa zici.
    doar ca nu intelegeam de ce scrii atata pe siteul asta unde aici e lupta contra ecumenistilor , nu e pt crestinarea altora care nu cunosc ortodoxia.
    pt acestia sunt 100 de siteuri ortodoxe care au tot ce si-ar dori un om sa gaseasca pt a intelege crestinismul.
    ce sa mai scriem noi acum? exista 1000 de scrieri ale Sf. Parinti care au Duhul Sfant povatuindu-i.
    noi trebe doar sa le reproducem sau sa le dam altora spre citire.
    noi acuma , mai bine decat au scris Parintii nu o sa putem pt ca n-avem nevointa lor.
    da oricum… au Biblia , au Sf. Traditie, este Dogmatica Sf. Ioan Damaschin, astea lumineaza pe om .
    mai sunt cele mai pe intelesul de azi… scrierile Pr. Cleopa ,
    Serafim Rose … etc.. mai bine ca acestia ce sa scriem noi?

    si ex. cu albinele nu prea functioneaza …is texte omenesti si nu reproduc prea bine ortodoxia.
    am stupi cu albine si stiu viata lor. is si ele niste animale cu limite… par ele foarte fascinante…dar cand o iau razna nu mai mă atrag. 🙂 multa lume se minuneaza de viata albinelor…dar am observat ca răman doar la ” oaii. ..ce interesant,.. extraordinar”,… dar nu il duc pe om la umilinta si pocainta.
    tot cartile Sf. Parinti trăitori au efect pt ca ei au scris din lucrare. e altceva. noi daca scriem , scriem din cunoastere din citite…dar nu avem mai inainte o viata sfantă si de aceea nu prea au putere de convingere.
    uite de ex. Psaltirea , e scrisa din traire si inspiratia Duhului Sfant. contine de toate.: si rugaciune si umilinta si intelepciune si cunoastere si teologie si proirocie si alunga dracii si curata mintea si cantari si tot.
    in ziua de azi sunt prea multi scriitori si prea putini lucratori .

    la inceput erau putini scriitori si multi lucratori
    pustiile erau pline de lucratori , 1 mil. numai in Egipt
    apoi s-au mutat in athos si acum pe ici colea cate 2,3 lucratori.
    e nevoie de mai multi lucratori ai rugaciunii
    trebe oameni indemnati la rugaciune.
    eu doar atat pot sa fac sa le dau carti cu vieti de sfinti.
    astea is singurele care te atrag la rugaciune.
    omu da de necaz si nu stie ca tre sa se roage,
    nici nu stie cum… crede ca numa ” Tatal nostru…” e rugaciune.
    deci cartile sau scrierile Sf. au putere.
    si cine cu adevarat va cauta…are de unde sa culeaga in ziua de azi. e plin internetul si din acestea.
    e lipsa insa de rugaciune ca sa indeparteze Dumnezeu diavolii de la om care ii intuneca mintea si il impatimesc.
    Duhul Sfant vine prin rugaciune.
    toti marturisitorii mai intai s-au nevoit mult cu post si rugaciune dobandind Harul Duhului Sfant si asa le-a dat Dumbezeu curaj si pricepere in a marturisi prin viu grai sau scrieri.
    acuma fiecare sa faca tot ce poate pt a dobandi Duh Sfant precum ne invata Iisus in Evanghelie , ca sa cerem Duh Sfant … si toate celelalte ni se vor adauga. Amin.

    Apreciază

  22. Despre rugăciunea minţii
    A ajuns până la noi vestea despre oarecare persoane din cinul călugăresc, cari bizuindu-se numai pe nisipul înţelepciunii lor, îndrăznesc să hulească dumnezeiasca rugăciune a lui Iisus, care săvârşeşte prin minte sfânta slujbă în inimă.
    La aceasta îndrăznesc a spune că vrăjmaşul îi înarmează ca să ponosească cu limbile lor (ca şi cu nişte arme) acest lucru dumnezeiesc şi să întunece inima lor prin orbirea minţii lor. Temându-ne ca nu cumva auzindu-i cineva să cadă în asemenea hulă şi să greşească înaintea lui Dumnezeu … am socotit ca, chemând în ajutor numele cel prea dulce al Domnului Iisus, să scriu despre respingerea acestei cugetări mincinoase a bârfitorilor şi spre întărirea turmei celei alese de Dumnezeu, care s-a adunat în mânăstirea noastră, câteva cuvinte despre dumnezeiasca rugăciune a minţii pe temeiul învătăturii Sfinţilor Părinţi.
    Aşa dară, eu, pulberea şi cenuşa, plecându-mi genunchii minţii şi inimii mele înaintea măririi celei neajunse a slavei Tale cele dumnezeieşti, Te rog pe Tine, Unule născut, Fiule şi Cuvântul lui Dumnezeu, Cela ce ai luminat pe orbul din naştere, luminează şi întunecata mea minte, dăruieşte sufletului meu harul Tău, ca această lucrare a noastră să fie spre slava numelui Tău şi spre folosul altora, care voiesc prin lucrarea minţii întru rugăciune să se lipească de Tine cu duhul şi să Te poarte pururea în inima lor, precum şi spre îndreptarea acelora care din pricina marii lor neştiinţe, au îndrăznit să hulească această sfântă lucrare.
    Mai departe urmează învăţătura despre Rugăciunea minţii în 6 capitole.
    În capitolul 1 stareţul scrie că rugăciunea minţii este opera Sfinţilor Părinţi şi o apără împotriva hulitorilor.
    Cunoscut să fie că această dumnezeiască lucrarea fost îndeletnicirea necontenită a purtătorilor de Dumnezeu Părinţilor noştri celor de demult, cari au strălucit ca soarele în multe locuri pustii şi în mânăstirile cu viaţă de obşte: în muntele Sinai, în Schitul Egiptului din muntele Nitriei, în Cetatea Ierusalimului şi prin mânăstirile dimprejur, în Sf. Munte Athos şi prin ostroavele mărilor, cu un cuvânt în tot Răsăritul şi în Ţarigrad, iar în vremurile din urmă şi în Rusia mare.
    Prin această lucrare a minţii (a Sf. Rugăciuni) mulţi dintre purtătorii de Dumnezeu Părinţi înflăcărându-se cu focul serafimic al dragostei către Dumnezeu şi către aproapele, s-au făcut cei mai râvnitori păzitori ai poruncilor lui Dumnezeu şi s-au învrednicit să ajungă vase alese ale Sfântului Duh.
    Asupra acestei dumnezeieşti lucrări a minţii şi a păstrării raiului inimii, nimeni dintre ortodocşi n-a îndrăznit cândva să rostească hulă, ci toţi s-au arătat cu mare respect şi deosebită evlavie către ea ca spre un lucru plin de mare folos duhovnicesc.
    Însă diavolul, începătorul răutăţii şi potrivnicul la toată fapta cea bună, văzând că cinul călugăresc (care şi a ales partea cea bună) mai cu seamă prin această rugăciune a minţii şade la picioarele lui Iisus, sporind către desăvârşire prin împlinirea poruncilor dumnezeieşti, a început vrăjmaşul să întrebuinţeze toate puterile ca să bârfească şi să hulească acest lucru mântuitor şi de i-ar fi fost cu putinţă să nimicească cu totul Rugăciunea asta de pe faţa pământului.
    El (adică vrăjmaşul) căuta să facă aceasta uneori prin distrugerea cărţilor, alteori prin amestecarea neghinelor otrăvitoare în grâul ceresc cel adevărat, ca astfel oamenii fără judecată … să spună hule împotriva acestui lucru sfânt.
    Nemulţumindu-se cu aceasta, diavolul a căutat şi a găsit în ţinutul Calabriei din ţara Italiei pe ereticul Varlaam, care prin mândria lui era asemenea cu diavolul, care s-a sălăşuit în el intrând cu toată puterea sa, îndemnându-l pe acesta să hulească şi sfânta noastră credinţă ortodoxă, precum şi Rugăciunea vieţii. Vedeţi dar, prieteni, care îndrăzniţi a huli rugăciunea minţii, oare nu vă faceţi părtaşi acestui eretic şi celor împreună cu dânsul?
    Nu vă cutremuraţi oare cu sufletul că veţi cădea asemenea lor sub anatema Bisericii şi veţi fi depărtaţi de Dumnezeu?
    Şi, într-adevăr, care este pricina care vă îndreptăţeşte să huliţi această neprihănită Rugăciune? Eu nu mă pot dumeri de loc. Oare vi se pare vouă nefolositor să chemaţi numele lui Iisus? Dar de mântuit nu vă puteţi mântui prin altul decât întru numele Domnului nostru Iisus Hristos. Sau mintea omului care săvârşeşte această rugăciune este prihănită? Dar şi aceasta este cu neputinţă, căci Dumnezeu a făcut pe om după chipul şi asemănarea sa. Însă chipul şi asemănarea lui Dumnezeu se află în sufletul omului… Dar poate merită a fi hulită inima, în care se aduce lui Dumnezeu jertfa tainică a rugăciunii (întocmai ca pe un jertfelnic). Dar nici asta nu, căci şi inima este făptura lui Dumnezeu, ca şi tot trupul şi este bună foarte. Aşa dară, dacă chemarea numelui lui Iisus este mântuitoare, dar mintea şi inima omului sunt făpturi ale lui Dumnezeu, atunci care este păcatul omului, care din adâncul inimii înalţă cu mintea Rugăciunea dulcelui Iisus şi cere de la El milă?
    Urmare la cuvântul pentru Rugăciunea minţii
    „Tu însă când te rogi, intră în chilia ta şi închizând uşa ta roagă-te Tatălui celui ce este în taină şi Tatăl tău care vede în taină îţi va răsplăti la arătare” (Matei VI. 6).
    Pe aceste cuvinte ale Domnului din Sfânta Evanghelie Sfântul Ioan Gură de Aur, Gura lui Hristos, Luceafărul a toată lumea, tâlcuieşte că aici nu este vorba de rugăciunea care se rosteşte numai cu buzele şi cu limba, ci rugăciunea cea mai tainică, care se înalţă fără glas, din adâncul inimii, cu lacrimi lăuntrice, cu durere în suflet, având uşile minţii închise. Deci ca mărturie, Sfântul Ioan Gură de Aur aduce rugăciunea Sf. Prooroc Moise şi a Sfintei Ana. Că ei fără să rostească nici un cuvânt au fost auziţi de Dumnezeu.
    Sfântul Prooroc Moise se ruga cu mintea şi Domnul a zis către el: „Ce strigi către Mine?” Sfânta Ana, când s-a rugat, măcar că nu i se auzea glasul, însă şi-a dobândit cererea ei.
    Suspină şi tu aşa ca Moise. Sfâşie-ţi aşa ca el inima ta, iar nu veşmintele, din adâncuri strigând către Dumnezeu: „Dintru adâncuri strigat-am către Tine, Doamne!” (cum zice Sf. Prooroc la Psaltire).
    De jos din inimă înalţă glas, adică în taină să faci rugăciunea ta.
    Şi în alt loc zice iar Sfântul Ioan Gură de Aur: „Tu nu te rogi oamenilor, ci lui Dumnezeu, Celui ce este pretutindenea de faţă şi care aude înainte de a striga tu către Dânsul şi Care ştie înainte de a te gândi tu: de te vei ruga aşa, mare răsplată vei lua. Că El fiind nevăzut, voieşte ca şi rugăciunea ta să fie aşa (adică în taină).
    Vedeţi fraţilor, că după mărturia marelui Stâlp al Pravoslaviei, afară de rugăciunea rostită cu buzele, mai este şi altă rugăciune tainică, nevăzută, fără glas, care se înalţă către Dumnezeu din adâncul sufletului şi care este primită ca o jertfă curată şi ca o mireazmă cu bun miros. Se bucură de ea Domnul şi se veseleşte, văzând că uneşte cu Dânsul mintea omului, care mai mult ca altele trebuie închinată Domnului prin Rugăciune.
    Sfântul Prea Cuviosul Părintele nostru Paisie de la Mânăstirea Neamţ (România) scriind la nişte fraţi cari s au sculat cu bârfiri împotriva acestei rugăciuni, zice către ei:
    „Pentru ce, dar, voi vă înarmaţi împotriva acestei rugăciuni, cu hula minţii voastre, ponosind-o, urând-o, batjocorind-o şi lepădând-o ca pe cel mai rău lucru? Şi, în scurt să zic, nu doriţi nici chiar să auziţi de dânsa? Groază şi cutremur mă cuprinde la vederea nebuneştii voastre porniri!
    Dar eu vă întreb iarăşi: oare de asta urâţi voi această rugăciune, că poate vi s-a întâmplat să vedeţi sau poate aţi auzit că unii din cei cari fac această rugăciune s-au vătămat la minte, ori au căzut în vreo înşelăciune, ori au suferit vreo vătămare sufletească? Iar voi aţi socotit că pricina tuturor acestora a fost rugăciunea minţii? Dar nu! Nicidecum. Sfânta Rugăciune a minţii săvârşită prin harul dumnezeiesc, curăţă pe om de toate patimile, îl îndeamnă la păstrarea cu râvnă a tuturor poruncilor dumnezeieşti şi-l fereşte nevătămat de toate săgeţile vrăjmaşului şi de ispite.
    Dacă însă cineva va îndrăzni să facă această rugăciune de capul lui, nu după rânduiala Sfinţilor Părinţi, fără înrebarea şi sfatul celor iscusiţi şi mai ales dacă este mândru, pătimaş şi neîncercat, trăind fără ascultare, acela cu adevărat şi eu zic că uşor cade în toate cursele şi ispitele diavolului. Dar ce-i cu asta? Oare această rugăciune este pricina ispitei? Să nu fie!
    Iar dacă voi huliţi rugăciunea minţii, atunci trebuie să găsiţi vinovat cuţitul dacă vreun copil mic, jucându se cu el s-ar întâmpla să se taie (fiind neîncercat).
    Atunci dar şi ostaşii ar trebui să fie opriţi a purta sabie (dacă vreunul nepriceput s-ar întâmpla să se străpungă cu sabia). Dar precum nici cuţitul şi nici sabia nu pot fi socotite vinovate de răul ce ar pricinui, tot aşa nici sabia duhului, adică Rugăciunea minţii nu este vinovată pentru vătămarea celor nepricepuţi.
    Este de vină mândria şi încăpăţânarea, pentru care unii cad în ispitele drăceşti şi sunt pradă tuturor relelor sufleteşti.
    Dacă voi aţi cerceta învăţăturile Sfinţilor Părinţi cu deplină luare aminte şi credinţă, atunci n-ar fi slobozit Dumnezeu să cădeţi în aşa adâncime a hulirii. Ci El v-ar fi înflăcărat cu harul său prin această lucrare, către dragostea Lui cea negrăită, încât şi voi să fiţi gata a striga împreună cu Apostolul: „Cine ne va despărţi pe noi de dragostea Lui?” (Romani, 8.35).
    Şi voi atunci n-aţi mai rosti hule asupra rugăciunii tainice, ci aţi fi gata să vă puneţi şi sufletul pentru ea, simţind din fapte şi din iscusinţă, folosul cel negrăit pentru sufletele voastre.
    Pentru izbăvirea de vătămare a tuturor celor care se îndoiesc, eu nu găsesc o lucrare mai potrivită, decât să vă arăt pe cât m-ar învrednici Dumnezeu, cum învaţă Sfinţii Părinţi despre această sfântă Rugăciune săvârşită de minte în inimă (după mărturisirea Sfintelor Scripturi)”.
    Acestea sunt cuvintele Stareţului Paisie de la Neamţ către monahii bârfitori.

    Apreciază

  23. Părinte Claudiu!
    cum au reaparut penultimele 2 comentarii ? că ieri erau sterse cu totul si chiar m-am bucurat ca nu s-au acceptat zicand ca probabil am scris ceva nelalocul lui.
    si de asta am mai scris al treilea cum ca mai bine tac.
    acuma vad ca toate 3 is postate.
    de ce? 🙂
    m-ati facut ca staretul ala care zice la ucenic sa aduca apa si cand o aduce ii zice ” acuma vars-o.”, si dupa ce o varsa ii zice ca ii trebe apa, sa mearga dupa apa…
    🙂

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s