Arhimandritul Zaharia Zaharou afirmă că mărturisitorii antiecumeniști îi “terorizează” pe susținătorii ereziei

ConfZahariaZaharou9.jpeg

În zilele dinaintea Sărbătorii Nașterii Domnului în spațiul public a apărut un material preluat dintr-o conferință a unui arhimandrit ecumenist din Essex, venit în România, la Deva, pentru a susține, printre altele, atitudinea proecumenistă a ierarhilor români. Textul nu merită importanță în sine, deoarece reia aceleași clișee ale propagandiștilor proecumeniști de pe la noi. L-am analizat însă strict sub aspectul informației jurnalistice pe care ne-o transmite, anume aceea că mișcarea antiecumenistă este percepută de către susținătorii deschiși sau taciți ai ereziei, ca o „teroare”, deoarece pare a-i stingheri în practicarea „ecumenismului celui bun”.

Revista Lumea credinței publică la data de 21 decembrie 2018 un material extras dintr-o conferință susținută la… Deva de către arhimandritul cu gândire ecumenistă al Mănăstirii “Sfântul Ioan Botezătorul”din Essex, Anglia, Zaharia Zaharou, în care conferențiarul a făcut câteva referiri la mărturisitorii antiecumeniști, pe care i-a numit “zeloți” antiecumeniști, susținând că aceștia sunt “un fel de teroriști în Biserica noastră”.

Arhimandritul Zaharia Zaharou, răspunzând se pare unei întrebări din sală, s-a lansat în afirmații de genul “zeloții reprezintă o piedică în calea lucrării ierarhilor”, “eu nu cred că vreunul dintre acești «zeloți» ar fi mai înțelept sau mai îmbunătățit duhovnicește decât patriarhul Daniel”, în condițiile în care „«zeloții» trăiesc, vorbesc și se mișcă la un nivel foarte jos, acela al înțelegerii pur raționale” etc.

Nu știm dacă denumirea de „zeloți” îi vizează pe ortodocșii cu tendință extremistă schismatică, de genul celor din grupul Sava-Staicu-Rădeni de pe la noi, sau dacă pe toți mărturisitorii ortodocși antiecumeniști. Din context, pare a fi un atac la adresa tuturor celor care luptă în vreo formă sau alta contra acestei erezii, pe care conferențiarul o apără din răsputeri.

Despre hiperzelotismul schismatic, care distruge lucrarea Bisericii, găsim un cuvânt foarte interesant al domnului Gheorghe Todorov, reprezentant al Bisericii Ortodoxe Bulgare, adresat la Conferința teologică de la Salonic, din 16 iunie 2018, în care teologul bulgar arată că sinodul ecumenist din Creta a produs înfrângerea a două extreme în Biserică: laxismul ecumenist și fanatismul hiperzelotist.

https://www.marturisireaortodoxa.ro/revista-marturisirea-ortodoxa-debuteaza-cu-un-regal-de-teologie/embed/#?secret=UWKWzN4kOC

Despre denumirea de „zeloți” adresată credincioșilor ortodocși antiecumeniști, există o relatare a mitropolitului Ierotheos Vlachos, care spune că în cadrul ședințelor din Creta un episcop a vorbit despre „zelotismul” antiecumenist, pe care l-a propus spre condamnare (ceea ce a și obținut, prin art. 22 al documentului despre relațiile Bisericii cu ansamblul lumii creștine), iar Înaltpreasfințitul Sava, Arhiepiscop al Varșoviei și al întregii Polonii, ar fi reamintit că „zeloții” au umplut calendarele cu sfinți în ultima persecuție din Europa de Est, cea a regimului ateist-comunist.

În duhul specific al ecumenismului, care caută, prin deformarea unor episoade din viața Bisericii, să se înrădăcineze în tradiția bisericească pentru a da impresia că ecumenismul există dintotdeauna (a se vedea afirmațiile preotului Patriciu Vlaicu, care susținea în 2016 la Piatra Neamț că ce au făcut ierarhii noștri în Creta nu depășește ceea ce a făcut Sfântul Vasile în epoca sa, sau, ulterior, că Sfântul Marcu Eugenicul ar fi încântat de tratatul de la Chieti, prin care se recunoaște primatul papal etc.)., conferențiarul de la Deva a încercat să ne demostreze că episoade biblice precum conversația Mântuitorului cu femeia samarineancă ar fi forme ale “ecumenismului celui bun”, dând de înțeles faptul că Însuși Mântuitorului nostru, Domnul Hristos, ar fi practicat “ecumenismul cel bun”, adică ar fi fost un eretic ecumenist, blasfemie încă nemaiauzită pe meleagurile noastre.

Pentru a-și induce în eroare auditoriul, arhimandritul Zaharia Zaharou le spune că “există un ecumenism rău, dar există și unul bun”, sugerând că sfinția sa și toți participanții la Creta ar practica ecumenismul cel bun. Nu ni se spune cine ar practica ecumenismul cel rău, definit ca “atunci când relativizăm totul și spunem că toți sunt una”. De exemplu, ar fi interesat de aflat dacă cei ce au ratificat în Creta Declarația de la Toronto practică sau nu ecumenismul cel rău, dat fiind că acea declarație abundă în afirmații care relativizează totul și îi prezintă pe toți ca fiind una.

“Ecumenismul cel bun” este definit ca „o adevărată artă de a-i evangheliza pe cei de altă credință cu fiecare prilej întâlnit”. Și iată cum toți misionarii Bisericii, începând cu Sfântul Apostol Pavel și ceilalți apostoli devin… ecumeniști dintre cei buni.

Este de mirare că arhimandritul nu ne-a adus ca exemplu de „artă a evanghelizării” nu știu ce comunitate de baptiști botezată prin Norvegia ca urmare a „dialogului ecumenic”, exemplul standard pentru demonstrarea „rezultatelor” dialogului ecumenist, însă prezentăm noi o concluzie a unei întâlniri teologice de la Salonic din 1998, în care s-a constatat că: “După un secol de participare ortodoxă la mişcarea ecumenică şi ani petrecuţi în cadrul CMB, nu observăm suficient progres în discuţiile teologice multilaterale dintre creştini. Dimpotrivă, prăpastia dintre ortodocşi şi protestanţi devine din ce în ce mai mare, în timp ce tendinţele mai sus-menţionate în cadrul anumitor denominaţiuni protestante devin tot mai puternice.

https://www.marturisireaortodoxa.ro/scrisoarea-adresata-sfantului-sinod-al-bisericii-ortodoxe-romane-cu-prilejul-receptarii-de-catre-acesta-a-deciziilor-sinodului-eretic-din-creta/embed/#?secret=PPNw0NPTok

Într-o discuție cu Înalpreasfințitul Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, înaltul ierarh mi-a spus că „ecumenismul cel bun” este participarea la aceleași proiecte sociale, filantropice, cu ereticii, în ciuda faptului că aceasta este interzisă de sfintele canoane și reprezintă cea mai sigură cale de avans al ecumenismului, după același model după care s-a construit și Uniunea Europeană.

Într-o decizie a Sfântului Sinod al BOR, din 16 decembrie 2018, „ecumenismul cel bun” este promovat ca „ecumenism lucid” și este definit astfel: „o atitudine spirituală de dialog și cooperare între creștini, în locul polemicii pline de ură confesională și al confruntării violente, care s-au manifestat secole de-a rândul în istoria creștinismului”.

După ce încearcă să demonstreze că patriarhii Bartolomeu și Daniel susțin cu toată tăria că Biserica cea una este cea ortodoxă, arhimandritul Zaharou face afirmația că “și catolicii au fost menționați (în actele sinodale rămase) tot cu numele de «Biserică»”, susținând că nerecunoașterea bisericității acestora ar fi o “insultă” și că de fapt ar fi suficient faptul că nu avem celebrul “potir comun” cu aceștia, chiar dacă altfel le recunoaștem denumirea de „Biserică”. Afirmația este invalidată de toată lupta antieretică a Bisericii dintotdeauna și de textul canonului 15 I-II, care spune că preotul poate să ia atitudine contra episcopului eretic când acela propovăduiește cu capul descoperit, fără a trebui să aștepte până când acela este eretic complet prin intercomuniune.

https://www.marturisireaortodoxa.ro/promovarea-ecumenismului-la-nivel-panortodox-de-catre-pseudosinodul-din-creta/embed/#?secret=hp6G2Ou5gy

Despre faptul că niciun sinod ortodox nu a recunoscut papismul ca “biserică”, iar cele câteva documente invocate de către ecumeniști de genul acestui arhimandrit sunt fie măsluite, fie se referă la realitatea apuseană din primul mileniu, dar nu le recunosc niciodată neortodocșilor caracterul de “biserică”, s-a vorbit cu alte ocazii, nu are rost să reiterăm ce s-a spus deja. Este de ajuns să citim documentul ecumenist Relația Bisericii Ortodoxe cu ansamblul lumii creștine, aprobat în Creta, pentru a vedea că acolo se vorbește despre dialogul Bisericii Ortodoxe “cu cei ce s-au separat de ea, cu cei de aproape și cu cei de departe”, expresie preluată direct din teoria “bisericilor nedepline” a Conciliului II Vatican, în care se spune că diferitele denominațiuni creștine sunt “mai aproape sau mai departe” de Roma, fiind totuși “biserici nedepline”, în măsura în care nu se “împlinesc” prin comuniunea cu “episcopul Romei”.

Teoria Conciliului II Vatican, eretică în esența sa, a fost preluată de către mitropolitul Pergamului, Ioannis Zizioulas, și adaptată cazului Bisericii Ortodoxe, pentru a arăta că “bisericile și confesiunile” sunt “mai aproape sau mai departe” de Biserica Ortodoxă.

Distincția eclesiologică “biserici și confesiuni” arată în sine că există, în viziunea ecumenistă, în lumea eretică “biserici”, dar și “confesiuni” (în nomenclatorul CMB nu există nicio organizație membră care să se numească pe sine “confesiune”), adică există erezii cărora li se recunoaște o anumită formă de bisericitate, în cazul papismului, argumentată chiar “teologic” și “sinodal” de argumente precum cel al arhimandritului ecumenist Zaharia Zaharou.  Toată această doctrină vine în consonanță și cu premisa Declarației de la Toronto, citată în textul sinodal, care spune că membrii CMB nu sunt obligați să se recunoască drept “biserici în adevăratul sens al cuvântului”.

https://www.marturisireaortodoxa.ro/implicatii-eclesiologice-ale-aprobarii-documentului-eretic-declaratia-de-la-toronto-de-catre-pseudosinodul-din-creta/embed/#?secret=ge0d27YKqK

În legătură cu faptul că “noi toți știm” că există o singură Biserică una, acest lucru este relativ, depinzând pe cine întrebăm. Dacă îl întrebăm de exemplu pe IPS Nifon al Târgoviștei, înaltpreasfinția sa ne va spune, cum a zis și la Busan, că nu se știe la cine a rămas Biserica una din Ierusalim, care s-a pierdut în mileniul al II-lea. Același lucru îl aflăm și de la episcopul Chiril Catellarios[1], reprezentantul Patriarhiei Ecumenice, care în zilele sinodului ecumenist din Creta a afirmat că Biserica Ortodoxă “nu este cea din Simbolul de credință”. Cine știe câți episcopi, clerici sau mireni pot da în Ortodoxia contemporană un astfel de răspuns eretic!

https://www.marturisireaortodoxa.ro/cinci-mitropoliti-greci-acuzau-pe-inaltpreasfintitul-nifon-pentru-declaratii-eretice/embed/#?secret=X5wtFACsZW

Pentru a-i decredibiliza pe mărturisitorii antiecumeniști, arhimandritul englez ne spune o poveste irelevantă în sine, despre jertfele unui preot ortodox în mijlocul ereticilor din Occident. Ceea ce nu ne spune este că răspunsul la întrebarea “ce faceți cu ereticii care vă înconjoară?”, “îi primim cu blândețe și le spunem câte un cuvânt bun ori de câte ori se întâmplă să îi întâlnim” de multe ori înseamnă, în practica unora dintre preoții ortodocși ecumeniști din Occident, tocmai acordarea Sfintelor Taine acestor eretici fără nicio pregătire sau fără Botez, tratarea lor ca “frați întru Hristos”, acceptarea căsătoriilor heterodoxe etc.

Vorbind despre “diversitatea în abordarea unor probleme” de ordin pastoral, conferențiarul nu ne arată și unde există o argumentare canonică a acestei diversități. De exemplu, nu ne indică un temei canonic în baza căruia să fie eludat canonul 72 Quinisext doar pentru că un episcop din anumit loc se teme că, aplicând acel canon, își pierde 95% dintre credincioși, care preferă o viețuire în minciuna “căsătoriei heterodoxe” decât să devină credincioși ortodocși autentici, care respectă sfintele legiuiri ale Bisericii.

Două lucruri din ce a spus acest arhimandrit în conferința de la Deva au sens:

  1. Informația că patriarhul Bisericii noastre a propus ca astfel de “sinoade sfinte și mari” să se țină o dată la cinci ani, o informație nouă pentru spațiul nostru bisericesc;
  2. Ideea că cei ce întrerup pomenirea și luptă contra ereziei riscă la orice pas să iasă în afara Bisericii, dacă nu duc lupta cu înțelepciune. Cu atât mai mult îi terorizează pe ecumeniști lupta celor care refuză să facă pasul înspre afara Bisericii, îngrădindu-se canonic de erezie și rămânând în Biserică, fără a face mai mult decât impune canonul 15 I-II.

https://www.marturisireaortodoxa.ro/ortodocsii-nepomenitori-sustinatori-ai-rezolutiei-din-ianuarie-2018-cine-suntem-si-cum-luptam-contra-ecumenismului/embed/#?secret=IbVwVkV0CA

În rest, repetare a acelorași clișee pe care le știm de la propagandiștii sinodului ecumenist din Creta.

După astfel de propovăduire a ereziei cu capul descoperit de către acest arhimandrit, promovat de către siteurile Patriarhiei Române ca “unul dintre cei mai profunzi trăitori și mărturisitori contemporani ai credinței ortodoxe”[2], se cuvine să tragem câteva concluzii:

  1. Din tot ce a spus la acea conferință arhimandritul Zaharia Zaharou, mesajul central este acela că mărturisitorii antiecumeniștii îi “terorizează” pe ereticii susținători ai acestei cumplite înșelări, adică îi împiedică, prin atitudinea lor mărturisitoare, să își împrăștie erezia în maniera în care aceștia ar dori să o facă. Se înțelege astfel de ce sinodul ecumenist din Creta a adoptat o hotărâre de condamnare a oricărei reacții contra ecumenismului: “Biserica Ortodoxă condamnă orice tentativă de dezbinare a unităţii Bisericii, din partea unor persoane individuale sau a unor grupuri, sub pretextul păstrării sau a unei presupuse apărări a Ortodoxiei autentice. După cum mărturiseşte întreaga viaţă a Bisericii Ortodoxe, păstrarea credinţei ortodoxe autentice este asigurată numai prin sistemul sinodal, care constituie dintotdeauna, în sânul Bisericii, cea mai înaltă autoritate în aspecte de credinţă şi reguli canonice (canonul 6 al Sinodului II Ecumenic)”, decret papist menit să desființeze rolul poporului în păstrarea dreptei credințe și rezervarea acestui rol exclusiv ierarhiei contaminate deja cu erezia ereziilor.
  2. Conferința de la Deva s-a ținut cu binecuvântarea episcopului locului, Preasfințitul Gurie, prezentat în unele cercuri teologice ca un episcop moderat, care nu susține deschis sinodul mincinos din Creta, nu a semnat documentele acestuia etc. Nu știm de ce dintre toate locurile din România arhimandritul de la Essex a ținut să conferențieze în episcopia păstorită de Preasfințitul Gurie, dar dintr-o lectură a siteurilor Patriarhiei vedem că acesta nu este la prima conferință la Deva, fiind prezent la diferite evenimente în acea episcopie[3]. Ne punem întrebarea firească: care este starea canonică a celui care, chiar dacă oficial nu se manifestă public direct ca un susținător deschis al ecumenismului, binecuvântează conferințe în care se face apologia pe față a ecumenismului și a sinodului ecumenist din Creta? Atitudinea Preasfințitului Gurie față de „zeloții antiecumeniști” se poate intui și din  semnătura de pe decizia de menținere a caterisirii preotului mărturisitor bihorean Cosmin Tripon, când hotărârea de caterisire contra părintelui Cosmin, pronunțată de către episcopul Sofronie, iertat în 2008 de către Sfântul Sinod pentru împreună-slujire cu ereticii greco-catolici, a ajuns la apelul sinodului mitropolitan din Sibiu.
  3. Afirmațiile arhimandritului din Essex survin într-un context în care Biserica Ortodoxă Română se confruntă cu o puternică reacție contra ecumenismului, chiar și în condițiile în care o parte a acestei mișcări a fost aruncată într-o rătăcire schismatică de către monahul atonit Sava Lavriotul împreună cu câțiva adepți ai săi din România, lucrare care se face cel puțin cu acordul tacit al Patriarhiei, care nu a luat nicio măsură canonică contra monahului grec, stabilit practic pe teritoriul canonic al BOR, în condițiile în care, profesorul protopresbiter Theodoros Zisis de exemplu a fost declarat persona non grata în BOR pentru niște motive necanonice.
  4. Patriarhia Română continuă să promoveze ideea eretică a existenței unui „ecumenism bun”, descris ca o atitudine de deschidere și de dialog cu ereziile și schismele, de cooperare cu ele, iar mai nou, prin astfel de conferințe,  suprapunând acest concept parazitar de „ecumenism bun” activității misionare dintotdeauna a Bisericii Ortodoxe de propovăduire a Ortodoxiei celor care doresc să o cunoască.

Mihai Silviu Chirilă

Note:

[1] http://orthochristian.com/94565.html.

[2] http://ziarullumina.ro/parintele-zaharia-zaharou-va-sustine-o-conferinta-la-deva-137246.html.

[3] http://basilica.ro/arhim-zaharia-zaharou-a-conferentiat-in-prezenta-staretilor-din-episcopia-devei/.

https://www.marturisireaortodoxa.ro/arhimandritul-zaharia-zaharou-recunoaste-ca-lupta-contra-ecumenismului-ii-terorizeaza-pe-sustinatorii-ereziei/

Este bine să se citească Molitfele Sfântului Vasile cel Mare după Sfânta și dumnezeiasca Liturghie?!

sf vasile.PNGExistă în Biserica Ortodoxă Română obiceiul ca în data de 1 ianuarie, de ziua Sfântului Vasile cel Mare, să se citească, după Sfânta Liturghie, Molitfele scrise de Sfântul Ierarh. În legătură cu această tradiție locală (nu se citesc Molitfele decât izolat, nicidecum în întreaga Ortodoxie) părerile diferă, iar modul de aplicare a acestei rânduieli este deosebit de la o Biserică Locală la alta, de la o eparhie la alta sau chiar de la o parohie/mănăstire, la alta!

Astfel, în practica bisericească, Molitfele Sfântului Vasile cel Mare, fie că:

  1. nu se citesc la data de 1 ianuarie;
  2. se citesc după Sfânta Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare;
  3. se citesc după Vecernie sau la slujba dintre ani;
  4. se citesc după Utrenie, înainte de Sfânta Liturghie;

Dintre variantele arătate mai sus, cea mai des folosită este practica citirii Molitfelor după Sfânta Liturghie! Însă, nu putem să nu ne întrebăm: este bine să se citească Molitfele Sfântului Vasile cel Mare după Sfânta Liturghie? Răspunsul nostru, chiar dacă supără, este categoric: NU! Nu este bine să fie citite Molitfele Sfântului Vasile cel Mare după Sfânta și dumnezeiasca Liturghie! Iată de ce:

  1. Sfânta Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare are ca scop împărtășirea credincioșilor. Însă vedem că accentul este pus, pentru data de 1 ianuarie, pe pregătirea pentru Molitfe, nu pe pregătirea pentru împărtășirea cu Sfintele Taine. Este o schimbare a priorităților liturgice nepermisă în Ortodoxie. Nu putem anula Sfânta Euharistie pentru a participa la un ritual de exorcizare a unei comunități întregi. Sau nu poți spune unor creștini care s-au împărtășit cu Sfintele Taine: „ieși diavole!” câtă vreme aceștia îl au pe Hristos;
  2. Sfântul Vasile cel Mare nu a scris exorcismele pentru a fi citite de ziua lui, dar a scris Sfânta Liturghie cu scopul precis de a se împărtăși credincioșii participanți la slujbă;
  3. Pe data de 1 ianuarie săvârșim Sfânta Liturghie în primul rând pentru că este Praznic Împărătesc – „Tăierea împrejur”. Sfântul Vasile cel Mare este pomenit în această zi „cu cruce neagră”, după cum și Sfinții Grigorie Teologul și Ioan Gură de Aur sunt pomeniți individual tot cu „cruce neagră”, pe 25 ianuarie și, respectiv, pe 13 noiembrie. Ziua lor de pomenire, a Sfinților Trei Ierarhi, cu „cruce roșie”, este pe data de 30 ianuarie. Așadar, dacă nu ar fi fost Praznic Împărătesc, nu am fi avut zi de sărbătoare cu Sfânta Liturghie „de obște”, și, bineînțeles, nu s-ar fi citit exorcismele;
  4. În Molitfelnic nu există specificația că Molitfele Sfântului Vasile cel Mare se citesc după sau în legătură cu Sfânta Liturghie. În practica bisericească, exorcismele se citesc de obicei după Sfântul Maslu sau individual acolo unde sunt cazuri de demonizare, cu post atât pentru preot cât și pentru credincioși. De aceea, într-o perioadă în care Biserica dezleagă la mâncare de dulce, este un non-sens să venim cu o altă învățătură pentru a susține practica citirii Molitfelor pe data de 1 ianuarie, mai ales după Sfânta Liturghie;

Este important să amintim aici și faptul că succinta noastră argumentare nu are nicio legătură cu decizia Patriarhiei[1] de a suspenda practica citirii Molitfelor Sfântului Vasile cel Mare la trecerea dintre ani, ci cu faptul că, această rânduială este pusă, cu precădere, în legătură cu săvârșirea Sfântei Liturghii și împărtășirea credincioșilor cu Sfintele Taine la început de an calendaristic, la vreme de praznic împărătesc și la sărbătoarea Sfântului Ierarh. Așezarea Molitfelor după Sfânta Liturghie minimalizează sau chiar anulează importanța participării la Sfintele Taine a credincioșilor pregătiți pentru împărtășire. Mai mult decât atât, însăși Sfânta Liturghie este desconsiderată, știut fiind faptul că, după Dumnezeiasca Liturghie, nicio altă ierurgie (cu excepția celor rânduite canonic: Parastase, Sfințirea apei etc) nu își mai găsește locul.

Ar mai trebui să adăugăm, în contextul unei situații fără precedent în BOR (legalizarea panereziei ecumenismului, după pseudosinodul din Creta din 2016, la nivelul întregii Patriarhii în octombrie și decembrie 2016), că aceste exorcisme nu pot fi citite fără o pregătire specială (post și rugăciune) sau fără o bună așezare sufletească străină de părtășia la erezie de care ne facem vinovați, cei mai mulți dintre noi, de mai bine de doi ani. În speță, pregătirea pentru citirea Molitfelor Sfântului Vasile cel Mare ar trebui să țină seama și de importanța îngrădirii de erezie sau măcar a mărturisirii cu mult curaj și responsabilitate duhovnicească a Adevărului.

Având aceste repere, putem spune că practica citirii Molitfelor Sfântului Vasile cel Mare la data de 1 ianuarie, după Sfânta Liturghie, chiar dacă este bine înrădăcinată printre preoții, monahii și credincioșii BOR, este străină de Sfânta Tradiție și învățătura sănătoasă a Bisericii Sobornicești, făcând mai mult rău decât bine la nivelul existenței celei bune a fiilor Bisericii. De aceea, credem că este mult mai bine, pentru a nu se face tulburare printre cei care nu pot concepe ziua Sfântului Vasile cel Mare fără citirea Molitfelor, să se citească la Vecernie, la noaptea dintre ani sau dimineața, înainte de săvârșirea Sfintei Liturghii.

Poate ar fi mult mai bine să punem un accent mai mare pe pregătirea (după rânduiala bisericească în perioada de harți) în vederea împărtășirii cu Sfintele Taine la Praznic Împărătesc, de ziua Sfântului Vasile cel Mare și la început de an calendaristic. Dumnezeu să ne întărească spre tot lucrul bun și plăcut lui Dumnezeu!

La mulți și binecuvântați ani!

Preot Claudiu Buză, 29. 12. 2018

[1] http://patriarhia.ro/hotararea-sfantului-sinod-privind-citirea-molitfelor-sfantului-vasile-cel-mare-in-biserica-ortodoxa-romana-1559.html

Hotărârea Sfântului Sinod privind citirea Molitfelor Sfântului Vasile cel Mare în Biserica Ortodoxă Română

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române întrunit în ședința de lucru din 16-17 februarie 2011, sub președinția Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, a luat următoarea hotărâre privind citirea molitfelor Sfântului Vasile cel Mare în Biserica Ortodoxă Română:
Pentru a se evita excesele străine de duhul credinței și al bunei-cuviințe pastorale, precum și practicile dăunătoare unității liturgice, săvârșite cu ostentație sau din motive pecuniare, Înaltpreasfințiții și Preasfințiții chiriarhi vor adresa clerului îndrumarea pastorală și duhovnicească de a respecta rânduiala citirii molitfelor Sfântului Vasile cel Mare în zile de post, în cazuri individuale și, după caz, în legătură cu Taina Sfântului Maslu, atunci când bolnavul solicită, această rânduială trebuind să fie însoțită de post și spovedanie, atât din partea clericilor, cât și a credincioșilor. În cadrul îndrumărilor respective se va preciza cu limpezime că citirea Molitfelor Sfântului Vasile cel Mare în noaptea trecerii dintre ani este o practică regională (mai ales în sudul țării) neaprobată de Sfântul Sinod, inexistentă în alte zone ale țării și mai ales în practica altor Biserici Ortodoxe surori.
Întrucât sărbătoarea bisericească de la 1 ianuarie (Tăierea împrejur cea după Trup a Domnului și Sf. Vasile cel Mare, Arhiepiscopul Cezareei Capadociei), care este și începutul anului civil, trebuie primită cu bucurie duhovnicească, la sfârșitul Sfintei Liturghii se va oficia slujba Tedeumului, așa cum se procedează la nivel panortodox și cum prevăd îndrumările tipiconale
.
(Hotărârea nr. 630 din 17 februarie 2011)