35 de întrebări teologice despre corecta nepomenire, adresate monahului Sava și adepților „acriviei” cuvioșiei sale

radeni

Aseară s-a produs „a doua cădere a Rădeniului”, pentru același motiv: negarea harului în Biserică de către egumenul schitului.
Monahul Sava a fost de față, alături de toți cei ce timp de un an propovăduiesc un radicalism schismatic, încercând să oprească ceea ce singur a creat: ducerea ideilor sale schismatice la consecința ultimă, negarea cu totul a harului în Biserica Ortodoxă Română.
Cel care l-au încurajat pe preotul Ioan Miron să țină „calendarul pe vechi în particular”, alături de cei care i-au întreținut înșelarea că „știe Pidalionul pe de rost”, au încercat aseară să îl împiedice pe egumenul de la Rădeni să facă aceleași greșeli ca preotul ardelean.
Tulburarea de aseară arată că rigorismul extremist este doar o iluzie a dreptei viețuiri ortodoxe, în cazul de față el fiind o luptă pătimașă și pe alocuri personală cu cei ce au acceptat erezia ecumenismului, cu cei ce încă nu sunt în stare să se rupă de aceștia și, mai ales, cu cei care refuză această cale ce duce exact în fundătura în care s-a găsit aseară la Rădeni.
Constanta acestor conferințe: nicio viziune concretă despre lupta reală contra ecumenismului.

Monahul Sava Lavriotul a început un nou tur de conferințe prin România, având ca invitați trei părinți aghioriți, cu care speră să-i convingă pe adepții grupării cuvioșiei sale de corectitudinea drumului pe care merge.

După o serie de întâlniri care au trasat un parcurs schismatic grupării, marcând fiecare o cădere în prăpastia schismei, monahul Sava a ales calea conducerii grupului prin “decrete” ex cathedra, rostite în cadrul unor conferințe, în care se dezbat la nesfârșit aceleași probleme.

Prima astfel de conferință a ținut-o duminică la București, în fața unei audiențe căreia i-a vorbit, îmbinând un ton împăciuitor cu acuzații iresponsabile la adresa episcopilor mărturisitori și a credincioșilor nepomenitori care nu îi acceptă radicalismul schismatic, combaterea corectă a argumentelor contra celor care încearcă să justifice erezia (spunând că nu e momentul acum, că trebuie să așteptăm până după condamnarea sinodală a episcopilor, că trebuie să luptăm în Biserică etc.), cu acuzații nedemonstrate teologic la adresa unor episcopi mărturisitori precum IPS Serafim, IPS Hierotheos Vlachos, IPS Onufrie al Ucrainei, pe care îi consideră eretici, pentru că nu au întrerupt pomenirea ierarhilor eretici, deși au o mărturisire clară împotriva ereziei, și la adresa nepomenitorilor care au comuniune cu aceștia, pe care îi numește “așa-zișii antiecumeniști, care au comuniune deplină cu erezia”.

https://www.marturisireaortodoxa.ro/canonul-sfantului-atanasie-cel-mare-despre-reprimirea-celor-ce-nu-s-au-facut-partasi-eresului-de-bunavoie/embed/#?secret=Um5xbji2Lv

În timp ce ceilalți părinți aghioriți păreau din cu totul altă poveste decât cea pe care o spune monahul Sava în ultimul an prin România, vorbind mult mai echilibrat și mai aproape de realitățile teologice, acesta a reînnodat, mai ales în sesiunea de întrebări, aceleași idei pe care le tot auzim de un an încoace, pe criteriul fariseic “mulțumescu-Ți Ție, Doamne, că nu sunt ca aceștia”. Constanta acestor conferințe a fost aceea că lupta s-a concentrat împotriva celor care nu sunt de acord cu strategiile schismatice ale grupului Sava, iar nu pe lupta antiecumenistă, despre care nu s-a spus nimic.

Tematica generoasă anunțată a conferinței a fost sacrificată de dragul unui discurs redundant, presărat cu autovictimizări și cu acuzații nefondate.

Unele afirmații categorice ale monahului Sava sunt doar aparent sau parțial adevărate, ele nerezistând la un examen teologic serios. De exemplu, afirmația că toți mărturisitorii au întrerupt pomenirea ereticilor este adevărată, dar prin omisiune se pierde din vedere că niciunul dintre mărturisitori nu a făcut ceea ce a făcut grupul Sava, adică nu a condamnat poporul credincios ca eretic, ci au procedat cu dragoste, înțelegând motivele pentru care unii nu au putut lua atitudine și i-au reintegrat după pocăința pentru slăbiciunea lor (nu pentru erezie) în Biserică.

Alte afirmații sunt de-a dreptul penibile. Ideea că schisma ucraineană este cauzată de faptul că IPS Onufrie nu a întrerupt pomenirea patriarhului eretic Kirill nici măcar nu merită tratată teologic, în condițiile în care tocmai neruperea legăturilor cu Moscova face ca în Ucraina să mai existe încă Biserică Ortodoxă canonică.

Unul dintre preoții din prezidiu a afirmat la un moment dat că, mergând la Artemie de Kosovo, a avut impresia că acolo este “Biserica din catacombe” care se va lupta cu antihrist, ignorând faptul că antihrist se va lupta cu rămășita Bisericii Ortodoxe canonice, nu cu grupările schismatice pe care le va găsi.

Concluzia conferinței de la București este că chiar dacă discursul monahului Sava pare coerent pentru cei nedeprinși cu teologia, mai ales pentru cei care experiază teologia printr-un trăirism difuz, el are o mulțime de lacune teologice și afirmații nedemonstrate, care fac diferența între abordarea patristică și cea schismatică a luptei, iar acestor probleme monahul Sava trebuie să le răspundă punctual, teologic, nu prin concluzii personale de ordin general.

A doua conferință a fost la Rădeni, fiind un eșec desăvârșit, monahul Sava reușind să ducă până la capăt lucrarea de risipire a schitului nemțean, pe care a început-o cu preotul Staicu în octombrie 2017. Din sursele noastre, conferința a fost organizată mai mult la insistențele protosinghelului Elefterie, artizanul adunării schismatice de la Roman, din ianuarie 2017, nefiind primită cu bucurie de mulți dintre credincioși și chiar și de unii preoți de acolo.

La Rădeni au fost prezenți aseară toți cei care au dus în schismă schitul în urmă cu un an de zile, încercând să oprească deraierea spre negarea totală a harului în Biserică, pe care au provocat-o prin doctrinele extremiste pe care le susțin de la Roman încoace: că toți pomenitorii sunt eretici, episcopii mărturisitori sunt eretici, dacă nu întrerup cu totul pomenirea, chiar dacă mărturisesc ortodox, că și pruncii sunt eretici, dacă nu întrerup pomenirea la vârsta de 10 ani etc., că nu mai există Biserici ortodoxe, că nu mai există episcopi ortodocși etc. Toate aceste idei au drept corolar concluzia eronată expusă de o vreme încoace de egumenul schitului, că nu mai este har în Biserică.

https://www.marturisireaortodoxa.ro/monahii-sava-si-efrem-ruineaza-reduta-antiecumenista-de-la-radeni/embed/#?secret=wdY3j3xnqf

În mod ironic, cei care au provocat risipirea din nou a Rădeniului și căderea în extrema negării harului a egumenului său au pozat aseară în salvatori ai adevărului dogmatic și în “echilibrați”, când de fapt a fost o înfruntare între unii care au ajuns la capătul schismei și alții care sunt încă pe drum, dar vor ajunge acolo cu siguranță.

Unii dintre cei care, în discuțiile particulare, neagă ei înșiși existența harului în Biserică, încercau cu disperare să îl convingă de contrariu aseară pe egumenul de la Rădeni. Disperare pentru soarta luptei noastre sau pentru sufletul celui care i-a primit pe toți la schit și și-a asumat bărbătește caterisirea, spre deosebire de mulți dintre cuvioșiile lor, iar acum riscă să cadă cu totul în schismă, sau îngrijorare pentru faptul că ucenicii pe care i-au retras din nou de la schit îi vor face presiuni să le dea un nou lăcaș de închinare, tulburându-le liniștea?

Victime ale tulburărilor provocate la Rădeni sunt sutele de credincioși, rămași fără un loc de închinare, supuși unei perioade de un an de tulburare constantă, cauzată de aceste pendulări schismatice ale celor care aseară au încercat să pară a arăta calea corectă a luptei. Cei ce au ținut să facă neapărat conferință la Rădeni aseară se pot felicita încă o dată pentru că l-au scutit pe mitropolitul ecumenist al locului de o mare bătaie de cap, distrugând ei ceea ce timp de ani de zile a încercat și nu a reușit să distrugă Înaltpreasfinția Sa.

La conferința de la București, monahul Sava și-a manifestat disponibilitatea de a-mi asculta întrebările (deși cinci întrebări zac nerăspunse încă din noiembrie anul trecut). Îi propun un set de 35 de întrebări, care ar putea să îi edifice pe toți cei ce sunt implicați în această mișcare care dintre poziții este corectă: cea echilibrată sau cea extremistă.

Chiar dacă timpul afectat răspunsului acestor întrebări este scurt, consider că, fiind patru conferențiari, pot organiza în așa fel încât să le cuprindă cel puțin până la sfârșitul acestui „turneu”. La urma urmei, sunt întrebări pe teme pe care se vorbește exclusiv de un an de zile și răspunsurile ar trebui să fie la îndemână. Dacă răspunsul nu poate fi dat în timp așa de scurt, se poate da în scris, cu rugămintea să mi se arate și mie unde îl pot citi.

Consider că un răspuns onest la aceste întrebări ar putea rezolva majoritatea neînțelegerilor dintre nepomenitori, readucând lupta pe făgașul ei normal de combatere a ecumenismului, nu a confraților de luptă.

Iată cele 35 de întrebări:

  1. Dacă, așa cum spune sfântul Ioan Gură de Aur, a cărui pomenire am săvârșit-o duminică, “omul devine eretic când începe să cugete eretic”, nu vi se pare că este greșit să îi numim eretici pe cei ce nu cugetă defel eretic, adică pe majoritatea mirenilor și pe mulți dintre preoți, care, chiar dacă sunt încă în pomenire, nu sunt spurcați de erezie, cum se exprimă Sfântul Atanasie cel Mare în canonul de reprimire în Biserică a celor ce nu s-au făcut părtași ereziei de bunăvoie?
  2. Dacă toți creștinii și preoții care nu au întrerupt pomenirea ar fi eretici, cum s-a afirmat la Roman, cum se face că sinoadele ecumenice nu i-au condamnat în grup pe toți creștinii și preoții, ci doar pe cei care au propovăduit și au fost deschis de partea ereziei, celorlalți impunându-le să rupă din acel moment înainte, nu înapoi, comuniunea cu ereticii condamnați?
  3. Dacă toți pomenitorii ar fi eretici, cum se face că Sfântul Teodor Studitul îl numește pe preotul care pomenește de frică „preot ortodox”, iar pe episcopul care nu este de acord cu sinodul, nu a participat la el, dar îl pomenește de frică pe superiorul său, „episcop ortodox”?
  4. Dacă părtașii la erezie din orice motive ar fi eretici, cum s-a afirmat la Roman, cum se face că Sfântul Atanasie operează o distincție cu valoare de lege, deoarece este consemnată de canonul 2 al Sinodului local din Alexandria, din 362, între cei care au părtășie cu ereticii din convingere și cei care au părtășie cu ei din frică sau neștiință, pe cei dintâi considerându-i ca și pe eretici și reprimindu-i ca mireni, iar pe ceilalți neconsiderându-i eretici și reprimindu-i în treptele clericale în care au fost, după ce se pocăiesc pentru delăsarea, lașitatea, nepriceperea cu care au stat în stare de părtășie la erezie (condamnată)?
  5. Dacă Sfântul Atanasie cel Mare, despre care Sfântul Teodor afirmă că a spus că “părtașii la erezie sunt la fel de vinovați ca și ereticii”, explică în canonul 2 al sinodului din Alexandria din 362 că cei ce nu s-au făcut vinovați de bunăvoie de părtășie cu ereticii (condamnați) merită iertați, după pocăință sinceră, de slăbiciunea lor, pentru că “nu s-au păgânit”, adică nu au devenit eretici, nu înseamnă că Sfântul Atanasie se referea strict la părtașii de bunăvoie la erezie, când spunea că au aceeași vinovăție ca și ereticii?
  6. Dacă sfinții vorbesc de părtășie la erezie, de faptul că cei ce nu propovăduiesc erezia, nu o apără, nu o cred și nu împreună slujesc cu ereticii (toate condițiile sunt obligatorii) nu sunt eretici, chiar dacă sunt părtași la erezie de nevoie, înseamnă că sfinții aceștia propovăduiesc “a treia cale”, despre care s-a tot vorbit timp de un an de zile și în numele căreia, noi, cei ce în Rezoluția din ianuarie 2018 am operat exact aceeași distincție ca și sfântul Atanasie, am fost acuzați că suntem “criptoecumeniști”, “eretici”?
  7. Cum explicați faptul că în calendarele ortodoxe apar și Sfântul Teodor Studitul, și sfinții patriarhi Nechifor și Tarasie, a căror pomenire a întrerupt-o sfântul Teodor? Se poate spune că cei doi sfinți au fost eretici, de vreme ce a întrerupt Sfântul Teodor pomenirea lor, sau doar că Sfântul Teodor a practicat o viziune acrivistă, iar cei doi una iconomică, fără a afecta mântuirea niciunuia dintre ei?
  8. Care este argumentarea canonică a afirmației că toți episcopii sunt ecumeniști pentru că nu au întrerupt pomenirea ierarhilor ecumeniști, chiar dacă luptă împotriva ereziei deschis, așa cum fac IPS Serafim în Pireu, IPS Longhin în Ucraina, IPS Ierotheos Vlachos?
  9. Unde găsiți un canon care să interzică strict episcopului să mai aibă comuniune cu episcopul care a îmbrățișat erezia în faza acesteia de propovăduire, înainte de judecarea acestuia sinodală, dat fiind faptul că în canonul 15 I-II acest lucru nu este impus?
  10. Din faptul că în canonul 15 I-II nu există o prevedere imperativă de genul “Preotul/episcopul, auzind pe episcopul/mitropolitul/patriarhul său propovăduind cu capul descoperit o erezie, să întrerupă imediat pomenirea sa”, nici o sancțiune/epitimie de genul “Și de nu va întrerupe pomenirea, să se caterisească, iar mireanul să se afurisească”, nu se înțelege că acest canon acordă preotului posibilitatea de a se îngrădi de erezie, ca o datorie morală, neobligându-l canonico-juridic la un act imperativ și nesancționându-l canonic dacă nu o face înainte de condamnarea episcopului respectiv ca eretic de către Biserică? Dacă da, de ce îi judecați și condamnați pe episcopii, preoții și mirenii care încă nu au întrerupt pomenirea?
  11. Cum vi se pare faptul că IPS Longhin din Bănceni este considerat de către ecumeniștii ucraineni un obstacol în calea ecumenismului din acea țară și din lumea ortodoxă, alături de IPS Onufrie, în timp ce cuvioșia voastră și ceilalți părinți care vă susțin îi numiți ecumeniști și trădători ai Ortodoxiei?
  12. Dacă sfaturile Sfântului Teodor au caracter obligatoriu, normativ și imperativ pentru toți cei ce întrerup pomenirea, de ce ele nu au fost introduse în canonul 15 I-II, care a fost dat la câteva decenii de la trecerea sa la Domnul, de către sinodul Sfântului Fotie cel Mare, și nici în hotărârile sinoadelor ulterioare, nefiind cuprinse în paginile Pidalionului ca normative canonice? E posibil ca membrii Sinodului I-II să le fi considerat doar ca formă de evlavie a Sfântului, ce poate fi urmată de cei ce doresc, dar nu obligatorie pentru toți?
  13. Dacă Sfântul Ioan Gură de Aur, alungat din scaun pe nedrept, a părăsit scaunul patriarhal fără a-și înființa o episcopie paralelă, nu credeți că același model trebuia să îl urmeze episcopul Artemie din Kosovo, pentru a fi cinstit ca un luptător pentru dreptate și credință, așa cum este sfântul Ioan?
  14. Credeți că toți semnatarii Scrisorii Sinaxei Clericilor și Monahilor din Grecia adresate episcopului Artemie în 2015, printre care se numără profesori renumiți precum patrologul profesor protopresbiter Teodoros Zisis, istoricul bisericesc protopresbiter G. Metallinos, profesorul de dogmatică D. Țelenghidis, duhovnicul preot Sarandi Sarandis și mulți alții, s-au înșelat cu toții în privința încălcării canonului I apostolic, 34 apostolic, 9 Antiohia de către episcopul Artemie, atunci când i-au trimis scrisoarea și l-au rugat să revină în canonicitate, iar numai cuvioșia voastră și “teologii” de ocazie de prin România aveți dreptate când spuneți că episcopul Artemie nu a greșit hirotonind horepiscopi și nu a încălcat sfintele canoane? Nu este aceasta oare o dovadă a unei mândrii această afirmație?
  15. Nu credeți că episcopul Artemie din Serbia a căzut în schismă și prin faptul că a încălcat, pe lângă canonul 1 apostolic, canoanele 34 apostolic și 9 Antiohia, care cer episcopului să nu facă nimic important în episcopia sa fără a se consulta cu superiorul său, în speță el hirotonind trei horepiscopi fără acordul Bisericii sale și refuzând să renunțe la primul dintre ei, când i s-a cerut, fiind anatemizat pentru refuzul de a reveni în starea de canonicitate, deși i se propusese o anulare a caterisirii sale anterioare?
  16. Credeți că se poate invoca “starea de necesitate” a hirotonirii acelor horepiscopi, în speță erezia ecumenistă, în condițiile în care dintre episcopii care l-au anatemizat pe fostul episcop Artemie în 2015 un număr de 17 au votat în sinodul ecumenist din Creta din anul următor contra documentului eretic care numește ereziile “biserici”?
  17. Care este Biserica ortodoxă din Serbia: Biserica Ortodoxă Sârbă sau Episcopia din exil a episcopului Artemie?
  18. Dacă episcopul Artemie este adevărata Biserică sârbă, ce este Biserica Ortodoxă Sârbă, de vreme ce nu a fost condamnată de niciun sinod și nu a fost exclusă din trupul Bisericii Universale?
  19. Dacă Biserica Ortodoxă Sârbă este Biserica ortodoxă din Serbia, atunci ce este episcopia din exil a fostului episcop Artemie?
  20. Considerați corectă o posibilă hirotonire de horepiscopi și preoți „misionari” pentru România, de vreme ce susțineți că Artemie este ortodox și ce face el este spre binele Bisericii Ortodoxe?
  21. Dacă fostul episcop Artemie are dreptate și este ortodox, de ce nu îi recunoașteți ca ortodocși și pe stiliștii români și greci? Există vreo diferență între ei?
  22. De vreme ce formula de pomenire “pe toți arhiereii ortodocși” este folosită în fiecare Sfântă Liturghie, cum se poate afirma că ea este “schismatică” și “greșită”? Să înțelegem că toate liturghiile ortodoxe care o folosesc sunt schismatice?
  23. Care sunt motivele pentru care insistați atât de mult pe schimbarea formulei de pomenire, de vreme ce este evident că formula de acum nu este greșită? Are legătură cu episcopul Artemie sau cu ideea pe care vreți să o lansați, că nu mai există niciun episcop ortodox pe lume?
  24. Dacă se pomenește “pe episcopul nostru…”, nu înseamnă că nepomenitorii care o folosesc devin de fapt repomenitori, de vreme ce episcopul nostru, până la condamnarea sinodală a sa, este episcopul eparhiot ecumenist de acum?
  25. Care credeți că este scopul luptei noastre: să devenim toți în Ortodoxie nepomenitori sau să convingem, prin mărturisire antiecumenistă, fiecare în măsura în care poate, împotriva ereziei și să determine ierarhia să se delimiteze de ea?
  26. Cu cine din întreaga Ortodoxie sunteți în comuniune?
  27. Cum vedeți viitorul luptei pe care o duceți? Ce sperați să se întâmple?
  28. Dacă toți ierarhii sunt eretici, cum afirmați, de la cine așteptați să ducă mai departe succesiunea apostolică în Biserica lui Hristos și să facă un sinod ecumenic de condamnare a ecumenismului?
  29. Credeți că este umană, creștină și duhovnicească ura desăvârșită a adepților dumneavoastră față de cei ce suntem nepomenitori, nu avem comuniune cu ereticii semnatari sau sprijinitori ai sinodului ecumenist din Creta, mărturisim public constant contra ereziei și ecumenismului (unii dintre preoți, cu mari jertfe, pe care câțiva dintre adepții cuvioșiei voastre nu și le-au asumat nici până acum printr-o mărturisire publică a nepomenirii), dar refuză ideile greșite legate de modul de nepomenire pe care le propovăduiți?
  30. Cum se face că de un an de zile toate întâlnirile pe care le organizați se concentrează asupra fraților nepomenitori, pe care îi prezentați ca eretici, nefăcând însă practic nimic contra ecumenismului?
  31. Nu vi se pare că afirmația de la adunarea din Mestecăniș, potrivit căreia copilul care împlinește vârsta înțelegerii (10 ani după canonul 18 al Sfântului Teofil din Antiohia, invocat acolo) trebuie să facă mărturisire antiecumenistă pentru a nu fi considerat eretic (a i se recunoaște botezul, după cum s-a exprimat cineva la Rădeni acum câteva luni), este asemănătoare practicilor eretice papisto-protestante ale confirmării, prin care copilul de 10-14 ani primește “mirungerea” papistă sau “botezul” protestant doar după ce face mărturisirea de “credință”? Unde ați găsit asemenea practică în trecutul Bisericii noastre?
  32. Cum interpretați afirmația unui părinte duhovnic din Moldova, adept al ideilor cuvioșiei voastre, care a spus unor ucenici că “Biserica sobornicească (universală) reprezintă toate Bisericile locale, dar… fără sobornicitate”?!!!  Cu ce credeți că este acest părinte diferit de ecumeniști, de vreme ce aceia au scos din Crez unicitatea Bisericii, iar părintele respectiv elimină sobornicitatea, în numele principiului vaselor comunicante pe care îl propovăduiți?
  33. Cum interpretați afirmațiile unor membri ai grupării dumneavoastră care susțin că nu mai au nimic de a face cu Biserica Ortodoxă Română, că se află în “Biserica Universală”, în “Biserica Sfinților” etc.?
  34. Sunteți de acord cu afirmația monahului Efrem Prodromitul că părintele Iustin, părintele Arsenie Papacioc și alți mari duhovnici ortodocși, români sau greci (Sfântul Paisie, Sfântul Porfirie etc.), au fost eretici pentru că nu au întrerupt pomenirea ecumeniștilor sau pentru că au întrerupt-o doar o vreme?
  35. Vă rog să ne spuneți dacă Patriarhia Română v-a deranjat cu ceva în tot acest timp de când țineți conferințe și sinaxe în România, unde v-ați organizat o grupare din membri ai Bisericii noastre locale, în condițiile în care pe alți părinți din Grecia sau din alte Biserici locale Patriarhia i-a declarat personae non gratae pentru participarea la unele conferințe încă dinainte de sinodul mincinos din Creta, care nu aveau ca tematică protestul față de ierarhie sau, și mai grav, organizarea și conducerea unei grupări paralele în Biserica noastră.

Va mulțumesc pentru răbdare. Aștept cu speranță răspuns la aceste nelămuriri, pentru ca adevărul de credință să triumfe și sper că ele nu se vor da în același duh „polemic” în care se discută de un an încoace.

Mihai Silviu Chirilă

https://www.marturisireaortodoxa.ro/35-de-intrebari-teologice-despre-corecta-nepomenire-adresate-monahului-sava-si-adeptilor-acriviei-sale/

Întreruperea canonică și necanonică a pomenirii

ss (1)Acest text, scris de părintele Anghelos Anghelakopulos, colaborator și membru al Biroului Antieretic al Mitropoliei Pireului, este un text-radiografie asupra situației Bisericii Ortodoxe după minicunosinodul din Creta.
Dacă și înainte de minciunosinodul din Creta existau ierarhi ai Bisericii Greciei care refuzau să conslujească sau să-l pomenească pe Patriarhul Bartolomeu (IPS Serafim de Pireu, IPS Serafim de Kithiron, IPS Pavlos de Glifada, IPS Andreas de Konitza etc.), în prezent acestora li s-au adăugat mulți clerici și mireni din Bisericile Ortodoxe Locale, din cauza ecumenismului întețit ce a luat forme din ce în ce mai cumplite în Biserică, mai ales prin tentativa de a face un pseudosinod, care, așa cum afirmă domnul profesor Dimitrie Țeleghidis, nu este nici sinod, nici mare, nici sfânt, ci o preacurvie spirituală, în care ierarhii semnatari la Creta sunt considerați de domnul profesor preacurvari spirituali, care își trădează propria familie: tata (episcopii semnatari la Creta) a înșelat-o pe mama (Biserica lui Hristos), iar copii (membrii Bisericii) știu și sunt mâhniți, tulburați, se simt trădați pe bună dreptate și nu pot să se bucure și să bată din palme, ci devin mustrători și se delimitează de faptele tatălui lor, care i-a înșelat pe ei și pe mama lor. Această delimitare este descrisă în această radiografie succintă a situației în Biserică.
Textul a fost cerut de către credincioși dornici să cunoască situația reală în Biserică la ora actuală. Pentru că nu vor să se lase sedați de cuvintele mincinoase ale unor păstori ai Bisericii care le spun, sfidând Adevarul faptelor și căutând să îi facă să închidă ochii, că totul e minunat și nu trebuie să se neliniștească, pentru că tata nu a preacurvit și că ar fi doar o minciună.
Părintele Anghelos Anghelakopoulos, care se afla sub ascultarea teologică a Înaltpreasfinției sale Serafim de Pireu, a făcut această radiografie succintă a situației actuale. Nu este completă, ci doar orientativă; de aceea nu conține multe nume de părinți, situații, credincioși care s-au îngrădit.
Textul a fost publicat de siteul katanixis.gr și apoi preluat pe alte siteuri ortodoxe grecești.

Situația actuală în privința problemei întreruperii pomenirii este următoarea:

  1. Patriarhul Ioan al Antiohiei a întrerupt pomenirea Patriarhului Teofil al III-lea al Ierusalimului, iar Patriarhia Antiohiei a întrerupt comuniunea euharistică cu Patriarhia Ierusalimului.
  2. Arhiepiscopul Longhin de Bănceni, care ține de Biserica Ortodoxă Ucraineană Canonică, precum și unii clerici din Patriarhia Moscovei au întrerupt pomenirea Patriarhului Kirill al Moscovei.
  3. Mai mulți clerici din Biserica Greciei au întrerupt pomenirea episcopilor lor.
  4. Mai mulți călugări din Sfântul Munte au întrerupt pomenirea Patriarhului Ecumenic Bartolomeu.
  5. Mai mulți clerici din Patriarhia României au întrerupt pomenirea episcopului lor.
  6. Mai mulți clerici din Basarabia au întrerupt pomenirea Mitropolitului Vladimir al Basarabiei și a episcopilor locali.
  7. Patriarhul Kirill al Moscovei a întrerupt pomenirea Patriarhului Bartolomeu, iar Patriarhia Moscovei a întrerupt comuniunea euharistică cu Patriarhia Ecumenică.
  8. Mai mulți clerici din Exarhatul Patriarhal pentru Parohiile Ortodoxe de Tradiţie Rusă din Europa Occidentală, cu sediul la Paris, condus de Arhiepiscopul Ioannis de Hariupoli, au întrerupt pomenirea Patriarhului Bartolomeu.
  9. Pseudo-mitropolitul schismatic Epifanie al „Kievului și întregii Ucraine“, al „noii Biserici“ schismatice din Ucraina, a întrerupt pomenirea Patriarhului Kirill al Moscovei[1].
  10. S-a auzit opinia că mai mulți clerici ai Bisericii Greciei se gândesc să întrerupă pomenirea episcopilor locului, în cazul în care episcopii nu asigură clerului salarizarea, așa cum este.

În această privință este nevoie să vedem, potrivit Sfintelor Canoane, cine dintre cei de mai sus aplică întreruperea pomenirii în mod canonic sau necanonic. Sfintele Canoane care fac referire la întreruperea pomenirii sunt două: can. 31 Apostolic și canonul 15 al Sinodului I-II Ecumenic.

Can. 31 Apostolic stabilește cu exactitate: „Dacă vreun presbiter, desconsiderând pe propriul său episcop, ar face adunare osebită şi ar pune (aşeza) alt altar, nevădindu-1 cu nimic vrednic de osândă pe episcopul său în privinţa dreptei credinţe şi a dreptăţii, acela să se caterisească ca iubitor de stăpânire…“[2].

Sfântul Nicodim Aghioritul, tâlcuind canonul de mai sus, spune: „…Oricare presbiter l-ar defăima pe episcopul său și, fără să cunoască că acesta greșește în chip vădit, ori în buna credință ori întru dreptate, adică fără să cunoască dacă acesta este în chip vădit fie eretic, fie nedrept, i-ar aduna separat pe creștini și zidind altă biserică, ar liturghisi în ea în chip osebit, fără voia și socoteala episcopului său, unul ca acesta ca un iubitor de începătorie să se caterisească …Iar cei care se despart de episcopul lor mai înainte de sinodiceasca cercetare, pentru că acesta propovăduiește în auzul tuturor vreo rea socoteală și erezie, unii ca aceștia, potrivit canonului 15 al Sinodului I-II, nu numai că nu se supun certărilor de mai sus, dar și de cinstea ce se cuvine celor dreptslăvitori se învrednicesc”.

A doua parte a Canonului 15 al Sinodului I-II, organizat în timpul Sfântului Patriarh Fotie cel Mare (861 d. Hr.) precizează: „Căci cei ce se despart pe sine de comuniunea cu întâistătătorul lor pentru oarecare erezie osândită de sfintele sinoade sau de Părinţi, adică de comuniunea cu acela care propovăduieşte erezia în public şi cu capul descoperit o învaţă în Biserică, unii ca aceştia nu numai că nu se vor supune certării canoniceşti, desfăcându-se pe sine de comuniunea cu cel ce se numeşte episcop chiar înainte de cercetarea sinodicească, ci se vor învrednici şi de cinstea cuvenită celor ortodocşi. Căci ei nu au osândit pe episcopi, ci pe pseudoepiscopi şi pe pseudoînvăţători şi nu au rupt cu schismă unitatea Bisericii, ci s-au silit să izbăvească Biserica de schisme şi de dezbinări”[3].

Tâlcuind acest canon, Sfântul Nicodim Aghioritul spune: „Iar dacă întâi-șezătorii cei numiți ar fi eretici și eresul lor l-ar propovădui întru arătare și pentru aceasta supușii lor se despart de ei mai înainte încă de judecata sinodală pentru eresul acesta, unii ca aceștia, despărțindu-se de aceia, nu numai că nu se osândesc pentru această despărțire, ci și de cinstea cuvenită, ca niște dreptslăvitori, sunt vrednici; fiindcă nu au pricinuit schismă prin despărțirea aceasta, ci mai ales au slobozit Biserica de schisma și de eresul minciuno-episcopilor acelora”.

Vedem, deci, că singurul motiv pentru care se conferă dreptul de întrerupere a pomenirii episcopului locului, de către preoți, este abaterea episcopului în aspecte legate de dreapta credință, adică erezia, și de dreptate. În mod concret, pentru epoca noastră, abaterea este acceptarea și punerea în aplicare de către episcop, a panereziei ecumenismului sincretist inter-creștin și inter-religios și a pseudo-sinodului din Creta.

Pe baza celor de mai sus, am putea afirma, deci, următoarele:

1) Anticanonică este întreruperea pomenirii:

  1. a) Patriarhului Teofil al Ierusalimului de către Patriarhul Ioan al Antiohiei, precum și întreruperea comuniunii euharistice cu Patriarhia Ierusalimului de către Patriarhia Antiohiei, deoarece aceasta nu se face din pricina ereziei, ci a problemei jurisdicționale a Qatarului, fapt ce conduce la schismă.
  2. b) Patriarhului Kirill al Moscovei de către pseudo-mitropolitul schismatic Epifanie „al Kievului și întregii Ucraine” al noii pseudo-Biserici schismatice a Ucrainei, pentru că nu se face din cauza unei erezii, ci pentru interese geopolitice, ceea ce conduce la schismă. Bineînțeles, precizăm că întreruperea pomenirii este cu totul invalidă fiindcă Epifanie este schismatic și în afara Bisericii.

2) Canonică este întreruperea pomenirii:

  1. a) Patriarhului Kirill al Moscovei de către Arhiepiscopul Longhin de Bănceni și de mai mulți clerici din Patriarhia Moscovei, fiindcă cel dintâi acceptă panerezia ecumenismului sincretist inter-creștin și inter-religios și a semnat, împreună cu ereticul papă Francisc al Romei „Declaraţia de la Havana”[4].
  2. b) episcopilor locali de către clerici ai Bisericii Greciei, în frunte cu Preacucernicul Pr. Protopresbiter Theodoros Zissis, p. Nicolae Manolis și p. Fotios Vezynias pentru că episcopii lor fie acceptă panerezia ecumenismului sincretist inter-creștin și inter-religios, fie că au luat parte la pseudo-sinodul din Creta și au semnat documentele eretice adoptate de acesta, fie acceptă pseudo-sinodul.
  3. c) Patriarhului Ecumenic Bartolomeu de către mai mulți călugări din Sfântul Munte, deoarece cel dintâi este începător al panereziei ecumenismului sincretist inter-creștin și inter-religios și a organizat și a convocat pseudo-sinodul din Creta și încearcă să pună în aplicare hotărârile eretice adoptate în cadrul acestuia.
  4. d) Patriarhului Ecumenic Bartolomeu de către mai mulți clerici din Exarhatul Patriarhal pentru Parohiile Ortodoxe de Tradiţie Rusă, deoarece cel dintâi este începător al panereziei ecumenismului sincretist inter-creștin și inter-religios și a organizat și a convocat pseudo-sinodul din Creta și încearcă să pună în aplicare hotărârile eretice adoptate în cadrul acestuia. Acesta este principalul motiv pentru care Patriarhia Ecumenică a dizolvat recent Exarhatul Patriarhal pentru Parohiile Ortodoxe de Tradiţie Rusă [5].
  5. e) episcopilor locali de către mai mulți clerici din Patriarhia Română, în colaborare cu teologul Mihai-Silviu Chirilă, care au întrerupt, după cum reiese din documentul unor membri ai sinaxei ortodoxe naționale a clericilor, monahilor și mirenilor din ianuarie 2018[6], pomenirea ierarhilor eretici începând din august 2016, fiindcă episcopii lor fie acceptă panerezia ecumenismului sincretist intercreștin și interreligios, fie au participat la pseudosinodul din Creta și au semnat documentele eretice adoptate de acesta, fie acceptă pseudosinodul.
  6. f) Mitropolitului Vladimir al Moldovei și a unor episcopi de către unii clerici din Moldova pentru că nu au reacționat față de semnarea „Declaraței de la Havana” de către Patriarhul Kirill al Moscovei.
  7. g) A Patriarhului Bartolomeu de către Patriarhul Kirill al Moscovei și întreruperea comuniunii euharistice cu Patriarhia Ecumenică de către Patriarhia Moscovei ar fi preferabil să se facă pe baza Can. 15 al Sinodului I-II, întrunit în timpul Sfântului Fotie cel Mare. Bineînțeles, nici acum nu lipsesc baza și temelia canonică, de vreme ce Patriarhul Bartolomeu se află în comuniune și slujește împreună cu pseudo-episcopii schismatici condamnați, caterisiți și anatematizați ai noii pseudo-Biserici schismatice a Ucrainei, a căror situație nu s-a schimbat, deoarece Biserica Rusiei, care i-a pedepsit, continuă să îi considere schismatici și împreună cu aceasta, așa îi consideră întreaga Biserică Ortodoxă. În aceste cazuri este valabil Canonul 2 al Sinodului local din Antiohia[7], recunoscut de Sinoadele Ecumenice, potrivit căruia „cel care va comunica cu cei excomunicaţi, acesta să fie excomunicat” și alte canoane similare.
  8. h) Dacă unii clerici din Biserica Greciei întrerup pomenirea episcopului locului din pricina salarizării, acest gest va avea ca bază Canonul 31 Apostolic, fiind legat nu de buna-credință, ci de dreptate.

Trebuie să subliniem faptul că întreruperea pomenirii nu trebuie să fie folosită drept instrument de către ecumeniști și schismatici, pentru realizarea unor interese geopolitice sau de alt tip, ci să rămână întotdeauna în limitele sale, precizate de sfintele canoane[8].

Note:

[1] Prima Liturghie a noului Întâistătător, fără pomenirea Patriarhului Moscovei, 16-12-2018, https://orthodoxia.info/news/χωρίς-μνημόνευση-του-μόσχας-η-πρώτη-θ-λ/.

[2] CUVIOSUL NICODIM AGHIORITUL, Pidalion, ed. V. Rigopoulos, Tesalonic 2003, pp. 39-40.

[3] Ibidem, p. 358.

[4] Declaraţia comună semnată de Papa Francisc al Romei și Patriarhul Kirill al Moscovei şi al întregii Rusii, 12-2-2016, https://mospat.ru/gr/2016/02/13/news128178/

[5] Comunicatul Sfântului și Marelui Sinod (29 noiembrie 2018),https://www.ec-patr.org/docdisplay.php?lang=gr&id=2628&tla=gr

[6] A se vedea textul „Să stăm bine, să stăm cu frică, să luăm aminte! România: Proiect de rezoluție referitor la provocările actuale la adresa luptei antiecumeniste”, 16-1-2018, https://www.katanixis.gr/2018/01/blog-post_288.html.

[7] CUVIOSUL NICODIM AGHIORITUL, Pidalion, ed. V. Rigopoulos, Tesalonic 2003, pp. 407-408.

[8] V. Protopresb. Theodoros Zisis, Δέν εἶναι σχίσμα ἡ ἀποτείχιση˙ ὀφειλόμενες ἐξηγήσεις [Îngrădirea nu este schismă. Lămuriri necesare], ed. Τό Παλίμψηστον, seria Καιρός 24, Θέματα ἐκκλησιαστικῆς ἐπικαιρότητος [Subiecte de actualitate bisericească], Tesalonic, 2017 și textul nostru cu titlul: Συμβολή στό θέμα τῆς διακοπῆς μνημοσύνου [Contribuție la subiectul întreruperii pomenirii], 10-1-2018, https://www.katanixis.gr/2018/01/blog-post_30.html.

Protopresb. Anghelos Anghelakopoulos

Nota editorului Mihai-Silviu Chirilă
Valoarea de mărturisire a acestui text este dată de faptul că el recunoaște, de la nivelul oficial al reprezentantului Mitropolitului Pireului, IPS Serafim, că întreruperea pomenirii ierarhilor eretici semnatari în Creta este canonică. Mai mult, această recunoaștere este făcută pentru poporul dreptcredincios din Grecia, căruia i se spune că întreruperea pomenirii este corectă și canonică, atunci când este făcută cum trebuie, și că toate întreruperile de pomenire sunt canonice în toată Ortodoxia, dacă au fost făcute pentru mărturisirea cu capul descoperit a ereziei, iar nu pentru alte motive necanonice.
Această mărturisire a Mitropoliei Pireului, conjugată cu scrisoarea prin care Biroul Antieretic al Mitropoliei contestă așa-numita „Biserică” a schismaticilor ucraineni, publicată tot astăzi de portalul nostru (https://www.marturisireaortodoxa.ro/mitropolia-pireului-apel-catre-sfantul-sinod-al-bisericii-greciei-privind-problema-ucraineana/) vine să arate cât de neîndreptățită este batjocorirea întâîstătătorului mărturisitor al Mitorpoliei Pireului de către monahul schismatic Sava, care, chiar în aceste zile, umblă prin România nestingherit de autoritățile bisericești românești, încercând să își convingă adepții că ierarhul din Pireu este un eretic, pentru că nu a întrerupt legătura cu ceilalți membri ai Sinodului grecesc, iar cei ce au comuniune cu Mitropolia Pireului ar fi, în opinia monahului aghiorit, la fel de eretici ca și semnatarii sinodului ecumenist din Creta, în ciuda faptului că unii dintre ei sunt nepomenitori ai acelora.

https://www.marturisireaortodoxa.ro/intreruperea-canonica-si-necanonica-a-pomenirii/

Mitropolia Pireului: Apel către Sfântul Sinod al Bisericii Greciei privind problema ucraineană

serafim-de-pireu.jpgTomosul de autocefalie a fost dat în cele din urmă de către Patriarhul Ecumenic Bartolomeu, în ziua de Bobotează a anului 2019, noii formațiuni schismatice (conduse de nou-alesul „Mitropolit” Epifanie),  care a apărut în urma așa-numitului „sinod al reunificării”, întrunit la 15 decembrie 2018 la Kiev. Patriarhia Ecumenică nu a luat în considerare apelurile și rugămințile arzătoare venite din partea multor Biserici Ortodoxe locale, care au indicat ca singurul mod adecvat de rezolvare a problemei  ucrainene dialogul și mai ales, în sinod, cu participarea panortodoxă a tuturor Bisericilor locale. Biserica Rusă a întrerupt deja comuniunea ecleziastică cu Patriarhia Ecumenică și Patriarhul Moscovei, Chiril, a încetat să îl mai pomenească la sfintele slujbe pe Patriarhul Ecumenic Bartolomeu. Acum este limpede că, după decizia unilaterală a Patriarhiei Ecumenice de a acorda autocefalie unei „Biserici”, care nu este nimic altceva decât un amestec de schismatici, caterisiți și autohirotoniți, la nivel mondial, Ortodoxia se îndreaptă cu pași rapizi spre o nouă mare schismă, probabil a doua schismă majoră după aceea din 1054, care va avea consecințe incalculabile pentru unitatea panortodoxă și îi va face să jubileze pe vrăjmașii Bisericii.

Autocefalia ucraineană constituie o noutate, este cu siguranță un caz special, care nu are precedent în istoria Bisericii noastre de până acum. Și aceasta se datorează faptului că în acest caz a fost ignorată  voința Bisericii locale canonice, care se află sub conducerea Mitropolitului Onufrie și care nu a solicitat acordarea autocefaliei. Trebuie remarcat faptul că această Biserică locală exprimă aproximativ 4/5 din populația poporului ucrainean. Autocefalia a fost cerută, pe de o parte, de guvernul ucrainean, condus de președintele Poroșenko și pe de altă parte, de un mic grup de „episcopi” caterisiți și autohirotoniți. Aceștia au fost și adevărații receptori ai autocefaliei.

De asemenea, nu trebuie neglijat nici un alt aspect al problemei, care explică acest paradox, și anume de ce a fost ignorată Biserica locală canonică și majoritatea zdrobitoare a poporului ucrainean. După cum s-a dezvăluit în reportajele ecleziastice și politice, în spatele acordării Autocefaliei se află iarăși considerente politice și geostrategice. Acest lucru reiese clar nu numai din mulțumirile trimise de președintele ucrainean, dl Poroșenko, în Statele Unite, pentru „sprijinul activ în procesul de acordare a Autocefaliei[1], dar și din declarația oficială a purtătorului de cuvânt al Departamentului de Stat al SUA, Heather Nauert, în cadrul căreia aceasta a afirmat: „Statele Unite ale Americii sprijină acordarea Autocefaliei Bisericii Ortodoxe a Ucrainei[2].

Așa cum am semnalat deja într-un comunicat anterior, de această problemă s-au ocupat personalități distinse și specialiști remarcabili, precum Înaltpreasfințitul Mitropolit Serafim [v. monumentalul său studiu, intitulat: „Există în Biserica Ortodoxă Sobornicească o competență jurisdicțională asupra întregii Biserici în afara competenței Sinodului Ecumenic?” (10.18.2018)], Pr. protopr. Anastasios Gotsopoulos, parohul Bisericii Sfântul Nicolae din Patra, [(a se vedea lucrarea sa la fel de însemnată, cu titlul „O mică contribuție la dialogul privind „Autocefalia” ucraineană. Ucraina se află sub jurisdicția Tronului Ecumenic?” (08.01.2019)], Pr. protopr. Theodoros Zisis, profesor emerit al Facultății de Teologie din a Universității Aristotel din Tesalonic (a se vedea foarte însemnata sa lucrare de cercetare, intitulată „Autocefalia Bisericii Ucrainei”, Tesalonic 2018, Ed. „Palimpsiston”) ș.a., care au analizat și au demonstrat cu argumente solide că:

  1. A) Potrivit Sfintelor Canoane, restabilirea canonică în rangul ierarhic sau preoţesc a schismaticilor ucraineni, după caterisirea lor de către Patriarhia Moscovei, nu se poate face de către Patriarhia Ecumenică, pentru că în această situație nu există așa-numitul drept de „recurs” la un alt Sinod Patriarhal, ci doar dreptul de recurs la un Sinod Ecumenic. După cum se exprimă Balsamon în chip sugestiv: „ Hotărârile Patriarhilor nu se supun recursului”, N. 123, 22 II. III. 1. 28, „Preafericitul Patriarh al acelei dioceze să asculte între ei și patriarhul să hotărască acele lucruri care sunt în acord cu canoanele bisericești și cu legile, fiindcă nimeni nu poate să se împotrivească hotărârii lui”, iar în Epanagogă XI, 6 (J.G.R. tomul II, 260), spune: „Judecata Patriarhului nu se supune recursului, nici nu este tăgăduită de altul, ca una care este temei al înseși judecăților ecleziastice”.
  2. B) Acordarea Autocefaliei Bisericii Ortodoxe a Ucrainei reprezintă o ingerință pe teritoriul canonic al Bisericii Rusiei, în a cărei jurisdicție Kievul a trecut din 1686, prin Scrisoarea Sinodală din anul 1686 a Patriarhului Ecumenic Dionisie al IV-lea. Comportamentul anticanonic al Patriarhiei Ecumenice în chestiunea ucraineană și cooperarea sa cu facțiunile schismatice și nu cu Biserica Ucraineană canonică și cu Biserica Rusiei, sub a cărei jurisdicție se află aceasta, afectează rolul său coordonator, de factor unificator.
  3. C) Cercetarea aprofundată al așa-numitelor „Constituționale” (Συνταγμάτια), în care sunt menționate jurisdicțiile canonice ale Scaunelor Patriarhale, constituie un indiciu foarte puternic, o dovadă incontestabilă referitor la Patriarhia căreia i se supune jurisdicțional Biserica Ucrainei. Din acest studiu reiese clar că din secolul al XVII-lea până astăzi, nicio „Constituțională” nu menționează Ucraina între eparhiile ecleziastice ale Patriarhiei Ecumenice! De asemenea, în Colecţia sfintelor şi dumnezeieştilor canoane”, de G. Rallis-M. Potlis, unde este indicată „Ordinea de întâietate a Scaunelor Bisericii Ortodoxe Răsăritene”, Ucraina nu este inclusă între eparhiile Patriarhiei Ecumenice, ci în „Biserica Autocefală a Rusiei”. De asemenea, „Calendarele” sau „Anuarele Patriarhiei Ecumenice”, care sunt publicate anual, până în anul 2018 inclusiv indică faptul că Biserica Ucrainei ține în mod canonic de Biserica Rusă.
  4. D) Conștiința ecleziastică panortodoxă, exprimată în „Calendarele” (Ημερολόγια) sau „Dipticele” (Δίπτυχα) sau „Anuarele” (Επετηρίδες) Bisericile Ortodoxe locale mărturisește în mod în unanim că Biserica din Ucraina face parte din jurisdicția canonică a Bisericii Ruse. Toate Patriarhiile și Bisericile Ortodoxe locale Autocefale îl consideră drept singurul Mitropolit canonic al Kievului pe Onufrie, aflat sub jurisdicția Bisericii Rusiei. Doar cu el și cu sinodul format din episcopii subordonați lui au avut (timp de secole, până în prezent) comuniune ecleziastică toate Bisericile Ortodoxe la slujbele panortodoxe săvârșite de-a lungul timpului și în cadrul Comisiilor interortodoxe. Acest consens reflectă conștiința bisericească panortodoxă, pe care acum, în chip paradoxal și anticanonic, Patriarhia Ecumenică o pune la îndoială și o anulează cu o trăsătură de condei, venind, în esență, în contradicție flagrantă cu sine însăși

Între timp, reportajele bisericești ne informează că evenimentele evoulează și situația bisericească merge de la rău spre și mai rău, de vreme ce schisma care a fost produsă, în loc să se cicatrizeze, se adâncește tot mai mult. După acordarea anticanonică a autocefaliei, în Ucraina a început o persecuție fără precedent împotriva Bisericii Ortodoxe canonice, aflate sub păstorirea Mitropolitului Onufrie. Episcopi, preoți, călugări și credincioși sunt denigrați, mănăstiri și biserici sunt confiscate și comunități ale Bisericii canonice, care a fost denumită „Biserica Ortodoxă Rusă” sunt persecutate. Are loc o sfâşiere reciprocă fără precedent. Și, în timp ce în Ucraina se dezlănţuie persecuția, Patriarhia Ecumenică, printr-o epistolă a sa  (nr. prot. 119 / 24.12.2018), a cerut celor 13 Biserici locale să recunoască autocefalia și noua „Biserică” din Ucraina. Cu toate acestea trei Biserici autocefale: a Serbiei, a Poloniei și a Cehiei nu îl recunosc pe „Mitropolitul” schismatic Epifanie și declanşează o critică dură la adresa Patriarhului Bartolomeu. Se așteaptă ca și Bisericile Antiohiei, Alexandriei, Ierusalimului și Bulgariei să urmeze aceeași linie. Am fost informați că problema acordării Autocefaliei a constituit și preocuparea Sinodului permanent al Bisericii Greciei, care, în ședința sa din 08/01/2019 a dat citire epistolei mai sus menționate a Patriarhului Ecumenic Bartolomeu, cu privire la „alegerea primului Întâistătător al noii Biserici Autocefale a Ucrainei”, precum și epistolei „noului Întâistătător al Bisericii Ucrainei, Epifanie” și celei a „Preafericitului Patriarh al Moscovei Chiril”. În cele din urmă, Sinodul permanent a decis să trimită această problemă spre dezbatere în cadrul unui sinod viitor al Ierarhiei.

Prin urmare, cu ocazia anunțului menționat anterior al Sinodului permanent și în vederea întrunirii viitorului sinod al Ierarhiei, insuflați de sentimentul de neliniște și de responsabilitate pentru unitatea panortodoxă a Bisericii noastre, dorim să adresăm un apel către Înaltpreasfințiții noștri Ierarhi și să ne exprimăm preocuparea cu privire la această problemă majoră. Am dori să-i rugăm călduros pe Ierarhii noștri să-și împlinească datoria cu un înalt simț al responsabilității. Îi rugăm să abordeze acest subiect cu luciditate, temere de Dumnezeu și dragoste pentru Biserică, ținând cont de Sfintele Canoane și de cele menționate mai sus, slujind unității panortodoxe și intereselor Bisericii.

De asemenea, le cerem să ia în considerare:

  1. a) faptul că președintele Ucrainei, Poroșenko, este unit (greco-catolic), fiind fotografiat recent „împărtășindu-se” de la un „episcop” unit din Ucraina.
  2. b) faptul că „Mitropolitul” schismatic Epifanie a solicitat cooperarea uniților![3]
  3. c) faptul că „monahul Filaret Denisenko, cleric al Patriarhiei Moscovei, Mitropolit al Kievului, a fost caterisit în anul 1992 din înalta slujire a arhieriei și ulterior a fost anatematizat pentru provocarea unei schisme, dar și pentru alte acte anticanonice, iar celălalt nu deține nicio hirotonie canonică, provenind dintr-o «Ierarhie» de tipul «Bisericii vii» a regimului sovietic, înființate în anul 1921”, după cum remarcă Înaltpreasfințitul nostru Mitropolit Serafim.
  4. d) Faptul că Patriarhul Ecumenic Bartolomeu, prin „Scrisoarea patriarhală nr. 1203/29.08.1999 adresată Fericitului Patriarh Alexei al Moscovei” admite următoarele: „Ca răspuns la telegrama și scrisoarea preaiubitei şi preadoritei Fericirii Voastre, referitor la problema apărută în Preasfântă Biserică soră a Rusiei, problemă ce a dterminat Sfântul Sinod, pentru motivele luate în considerare de acesta, să decidă caterisirea membrului sinodal al acestuia, care până de curând a făcut parte dintre cei ce poartă cea mai înaltă demnitate arhierească, Mitropolitul Kievului, dl. Filaret, dorim să îi aducem la cunoștință cu frățească dragoste Preafericirii Voastre, că, recunoscând pe deplin competența exclusivă a Preasfintei Biserici a Rusiei asupra acestei chestiuni, Marea Biserică a lui Hristos acceptă cele decise în mod sinodal în chestiunea în cauză, nedorind să pricinuiască absolut niciun neajuns în acest sens Bisericii Voastre surori”.

Dorim să credem că Ierarhii noștri se vor ridica la înălțimea împrejurărilor și nu vor recunoaște noua „Biserică” schismatică, aflată sub conducerea „Mitropolitului” Epifanie, urmând Sfintelor Canoane pe care, în ziua hirotonirii, au făgăduit cu înfricoșătoare jurăminte, să le respecte.

Sfânta Mitropolie de Pireu

Biroul pentru erezii și secte

Pireu, 21 ianuarie 2019

Note:

[1] http://www.romfea.gr/epikairotita-xronika/23802-presbeutis-sam-mpraounmpak-oi-ipa-upostirizoun-tin-autokefalia-stin-oukrania, βλ. AN. GOTSOPOULOS, „Ἀφελῆ ἐρωτήματα ἀφελοῦς ἱερέως…” [„Întrebări naive ale unui preot naiv …”], la adresa: http://anastasiosk.blogspot.com/2018/09/blog-post_45.html.

[2]http://www.romfea.gr/epikairotita-xronika/24036-oi-ipa-sto-pleuro-tou-oikoumenikou-patriarxeiou-gia-tin-oukrania

[3] A se vedea articolul publicat pe siteul Aktines (06/01/2019), intitulat: „Sinodul de unificare” de la Kiev – concluzii și perspective, de Taras Melnick, Traducere OrthoChristian.com. Sursă inițială: Pravoslavie.ru 12/22/2018. Printre altele se menționează: „La postul de televiziune ICTV, Epifanie nu a respins scenariile care vorbesc despre asocierea dintre „Biserica Ortodoxă Ucraineană” cu „Biserica Greco-Catolică din Ucraina” (Uniații). Potrivit afirmațiilor sale, trebuie mai întâi să se realizeze unirea Ortodoxiei Ucrainene și apoi vor vedea. Cu toate acestea, după cum a menționat conducătorul „Bisericii Ortodoxe Ucrainene”, în cadrul organizației sale există o dispoziție pentru o cooperare mai profundă cu „Biserica Greco-Catolică din Ucraina” (Uniații). Și această colaborare va începe în domeniul educației.

https://www.marturisireaortodoxa.ro/mitropolia-pireului-apel-catre-sfantul-sinod-al-bisericii-greciei-privind-problema-ucraineana/

Ierarhii ecumeniști români se poartă ca inchizitorii cu preoții mărturisitori nepomenitori

142673

La prima vedere, asocierea termenului de tristă reputație “Inchiziţie” cu Sfântul Sinod, autoritatea cea mai înaltă a oricărei Biserici Ortodoxe Autocefale, în speţă şi a Bisericii Ortodoxe Române, este de neimaginat şi mai ales de neacceptat pentru orice creştin ortodox de bună credinţă.

În mod normal aşa este, dar ce mai este normal astăzi în lume? Înainte însă de a trage concluzii pripite, vă supunem atenţiei un şir de evenimente care s-au petrecut în cuprinsul Patriarhiei Române după minciunosinodul din Creta, când mai mulţi preoţi, monahi şi monahii, credincioşi şi credincioase au întrerupt pomenirea ierarhilor lor la sfintele slujbe, şi în mod automat şi comuniunea euharistică şi de credinţă cu aceştia, îngrădindu-se astfel de erezia propovăduită cu capul descoperit de ierarhii români, conform Sfintelor Canoane 31 Apostolic şi 15 I-II Constantinopol. Împotriva acestor decizii curajoase, membrii Sfântului Sinod au declanşat o reprobabilă campanie de reprimare, demnă de acţiunile medievale ale Inchiziţiei papistaşe.

Pentru a facilita înţelegerea acestui material este neapărat necesar să explicăm cititorului neavizat ce este Inchiziţia, unde a apărut, care a fost obiectul acesteia şi metodele de lucru, şi de ce numele ei are în Istoria bisericească un ecou atât de sinistru.

Scurtă prezentare a Inchiziţiei

Înfiinţată de papa Lucius al III-lea (1181-1185) în 1184, Inchiziţia avea rolul unui tribunal eclesiastic represiv al papalităţii, purtând numele de Sfântul Oficiu, creat cu scopul de a combate erezia catarilor şi valdenzilor, încredinţat din 1215 călugărilor dominicani, un ordin monahal a cărei severitate împotriva ereticilor era ilustrat prin jocul de cuvinte: Dominicani = “Domini canes” = câinii Domnului[1].

Modul de procedură şi de funcţionare a acestui tribunal vor fi stabilite la 1215 de către papa Inocenţiu al III-lea (1198-1216) în cadrul unui conciliu întrunit la Lateran.

Procedura inchizitorială cuprindea: vizita sau inspecţia inchizitorului, predicarea şi timpul de graţie, ancheta cu denunţarea celor suspecţi, interogatoriul acuzaţilor şi audierea martorilor, apărarea avocatului, tortura, permisă din 1252 de către papa Inocenţiu al IV-lea (1243-1254), condamnarea la arderea pe rug şi examinarea apelului la papă.

Folosirea torturii de către dominicani în timpul anchetelor, în vederea obţinerii de mărturisiri, a dat naştere la grave abuzuri, deoarece acuzaţii ca să scape de chinuri, făceau mărturisiri false, după cum le impuneau anchetatorii. Sub noţiunea de erezie erau incluse nu numai abaterea de la învăţătura papistaşă, ea însăşi o învăţătură eretică, ci şi sacrilegiul, blasfemia, sodomia, magia, vrăjitoria, alchimia, iar în timpul papei Iuliu al II-lea (1503-1513) Inchiziţiei i s-a conferit autoritatea de a ancheta învinuiri ca: dobânda, bigamia, adulterul şi cercetarea moralităţii clericilor, mai ales în cazul de “incitare la desfrâu a credincioaselor în timpul mărturisirii păcatelor”[2].

Un lucru extrem de grav îl constitue faptul că între acuzatori erau admişi oricine: eretici, excomunicaţi, criminali, hoţi, vrăjitori, vecini răzbunători şi invidioşi, fapt ce a condus deseori la abuzuri în urma cărora să fie condamnaţi oameni bogaţi nevinovaţi, pentru a le fi confiscate averile.

Pedepsele aplicate după condamnare erau: exhumarea celor anantematizaţi şi arderea lor, arderea pe rug, flagelarea în Biserică, în timpul Liturghiei, închisoarea, confiscarea averii de la care erau exceptaţi ereticii care s-au predat singuri tribunalului Inchiziţiei sau copii care îşi denunţau părinţii.

De o ferocitate cumplită a fost Inchiziţia spaniolă, înfiinţată în 1483 sub conducerea inchizitorului general al Spaniei, Thomas de Torquemada, căreia i-au căzut victime şi mulţi evrei. Potrivit istoricului spaniol Juan Antonio Llorente, Inchiziţia spaniolă a ars în persoană 31.912 condamnaţi, în efigie 27.659, iar 291.450 au făcut penitenţă.

În Spania, Inchiziţia va fi abolită în 1813, în Portugalia în 1822, iar în Italia abia în 1848[3].

Caracteristica de bază a acestei instituţii odioase o constituie aşadar folosirea tuturor mijloacelor de constrângere, inclusiv tortura şi chiar pedeapsa cu moartea împotriva celor care nu acceptau să se supună papei sau nu împărtăşeau credinţa acestuia, sfidând în totalitate conştiinţa acelor oameni, el însuşi fiind eretic şi tăiat din trupul Bisericii ca urmare a ruperii definitive de aceasta, survenită după Schisma cea Mare de la 1054.

Fostul mitopolit al Ardealului, Antonie Plămădeală, explică că mobilul Inchiziţiei a fost înţelegerea greşită a unui pasaj din Evanghelia după Luca, din Pilda celor poftiţi la cină, în care omul care a organizat această cină, vazând că a fost refuzat de invitaţii săi, porunceşte unui slujitor: “Ieşi la drumuri şi la garduri şi sileşte-i pe toţi să intre, ca să mi se umple casa”, (Lc 14,23).

Tâlcuind acest verset, mitropolitul Antonie nuanţează astfel:

Acest verset a stat la baza unei instituţii scandaloase din trecutul Occidentului romano-catolic: Inchiziţia. Pe baza lui au fost condamnaţi la moarte toţi cei care refuzau dogmele romano-catolice. Erau arşi sau înecaţi, pentru a-i mântui cu sila.

Ruşinea unei epoci!

Iată ce poate ieşi dintr-o strâmbă interpretare a Scripturii!

Căci nu putea să fie acesta înţelesul. Blândul Păstor Iisus nu s-a putut gândi la Inchiziţie. O răstălmăcire ca aceasta nici nu ar trebui să ne reţină atenţia. Dar dacă ne gândim că, totuşi, o asemenea tâlcuire a textului a dus la condamnarea la moarte, după torturi groaznice, a sute de mii de oameni, a încerca să lămurim problema nu mai este o treabă inutilă. Poate că şi tunurile generalului Bukow, după anul 1700, când au distrus cele două sute de mănăstiri din Transilvania, pentru că monahii şi călugăriţele ortodoxe n-au vrut să treacă la catolicism, vor fi plecat tot de la o asemenea exegeză, încă în vigoare la Viena în secolul XVIII, deşi Viena avea o Universitate de prin secolul al XIV-lea (1365)!

Viena ar fi trebuit să fie mai luminată!

Textele Sfintei Scripturi se citesc în context, se coroborează, nu se interpretează sectar. Cum ar fi putut să se gândească la Inchiziţie Cel care spusese: “Cel ce voieşte să vină după mine”? Aşdar: “Cel ce voieşte”! Nesilit. Marele dar al Providenţei pentru om a fost libertatea voinţei, libertatea de alegere.

În text se presupune chemarea prin argumentare, prin logică, prin convingere, prin propovăduire, nu prin constrângere. Aşa au înţeles şi aşa au făcut apostolii când au chemat neamurile la creştinism. Căci prin cei chemaţi astfel, în Parabolele Mântuitorului, sunt prefigurate neamurile, după ce ai casei, iudeii, au refuzat chemarea. Sf. Pavel n-a ars pe nimeni pe rug. Şi nici alţi propovăduitori, până nu i-a venit ideea unui Torquemada, mare inchizitor din Evul Mediu. Dar şi romano-catolicismul a trebuit în scurt timp să renunţe la o astfel de “mântuire” a oamenilor. Şi protestantul Calvin l-a ars pe Miguel Servet! Dar şi protestanţii s-au căit. I-au ridicat un monument lui Servet pe care au scris: Erravi! Am greşit[4].

Acţiuni  inchizitoriale ale episcopilor ecumeniști români după minciunosinodul din Creta

În urma hotărârilor eretice adoptate în Creta de către delegaţia Bisericii Ortodoxe Române, acceptate ulterior în mod paradoxal de către toţi membrii Sfântului Sinod, deşi înainte de aceasta au avut o poziţie ortodoxă,  mai mulţi preoţi, ieromonahi, monahi, monahii şi credincioşi din cuprinsul Patriarhiei române au luat atitudine, împotrivindu-se încălcării Sfintelor Canoane şi trădării credinţei strămoşeşti prin întreruperea pomenirii ierarhilor la sfintele slujbe, îngrădindu-se astfel de erezia ecumenistă.

https://www.marturisireaortodoxa.ro/dialogul-unui-preot-ortodox-marturisitor-cu-adeptii-ecumenismului/embed/#?secret=E0j9xUtAev

Cea mai puternică reacţie a venit din partea unui grup de  preoţi şi credincioşi din Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, grupaţi în jurul Schitului Rădeni şi a egumenului acestuia, care a ctitorit acel schit cu binecuvântarea părintelui Iustin Pârvu, stareţ la acea vreme a Mănăstirii Petru Vodă, dar şi din alte părţi de ţară: Episcopia Covasnei şi Harghitei, Episcopia Sloboziei şi Călărașilor, Mitropolia Banatului, Episcopia Sălajului, Episcopia Oradiei, unde pentru o scurtă perioadă de timp au fost trei preoţi care întrerupseseră pomenirea episcopului locului, azi rămânând doar unul în persoana semnatarului acestor rânduri.

Asalt cu politişti şi jandarmi la Rădeni

Liniştea acestei oaze ortodoxe de rugăciune a fost tulburată în mai multe rânduri de descinderi ale colaboratorilor Înaltpreasfinţitului Mitropolit Teofan, care au năvălit însoţiţi de poliţişti şi jandarmi pentru al evacua pe ieromonahul Pamvo şi a instala în locul sfinţiei sale preoţi pomenitori. Din mila şi voia lui Dumnezeu, nu s-a reuşit încă lucrul acesta.

Să te ferească Dumnezeu de mila preotului şi de dragostea călugărului!”

Aşa sună o apoftegmă din mediul bisericesc, verificată şi confirmată deplin în cazul celor 13 maici de la Mănăstirea Văratec care, după ce au fost supuse mai înainte unor presiuni de ordin psihic, au fost alungate din mănăstire în plină iarnă, înconjurate şi binecuvântate cu multă “căldură” de maica stareţă şi de consiliul duhovnicesc al mănăstirii, care au decis pedepsirea şi alungarea acestora. Maicile de la Văratec au anunţat conducerea mănăstirii încă de la începutul lunii decembrie 2016 că, din cauza hotărârilor ecumeniste adoptate la pseudosinodul din Creta de către Mitropolitul Teofan al Moldovei, nu vor mai participa la nicio slujbă unde acesta este pomenit, anunţând practic printr-o mărturisire publică, îngrădirea de erezie.

Bătaia este ruptă din rai!”

Această zicere din popor a fost pusă în aplicare cu mult sârg de către Mitropolia Moldovei, în Postul Mare din anul 2017, împotriva a două măicuţe de la Mănăstirea Frumoasa din Iaşi, îngrădite şi ele de erezia ecumenistă, care au fost bătute şi alugate din mănăstire. Comandoul mandatat să pună în aplicare această măsură a “dragostei creştineşti”, format din şase maici  şi stareţa mănăstirii, a pătruns cu forţa în chiliile maicilor, cu noaptea în cap. Rezultatul a fost că una dintre maicile agresate a avut nevoie de spitalizare, în cauză deschizându-se un dosar penal, finalizat în cele din urmă prin retragerea plângerii depuse de către maicile agresate în urma scuzelor prezentate de agresoare şi de către conducerea Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei. Cum mănăstirea este un loc dintre cele mai potrivite pentru dobândirea raiului, maicile ecumeniste bătăuşe au dorit să le “ajute” pe surorile lor să preguste încă de pe pământ din bucuriile cereşti prin aceste corecţii fizice exemplar aplicate.

Noi suntem toţi”

Şi maicile de la Mănăstirea Miclăuşeni de lângă Iaşi au avut parte de “un regim preferenţial” ca urmare a întreruperii comuniunii cu Înaltpresfinţitul Mitropolit Teofan, constând în şedinţe de lămurire în cadrul cărora li s-a cerut să renunţe la “rătăcirea lor”, urmate de interdicţia de a mai avea ascultări şi ca atare li s-a interzis accesul la trapeză, fiind aduse la starea de înfometare, doar postul negru ajută la mântuire, deşi acestea fuseseră prezente în mănăstire din momentul edificării ei, aşa cum cu durere menţionează chiar ele într-o scrisoare adresată Mitropolitului Moldovei: “Iar maicile care au hotărât acum că trebuie să plecăm, când au venit în această mănăstire au găsit flori înflorite”.

Cu ocazia întâlnirii directe cu mitropolitul Teofan, maicile i-au adus la cunoştinţă că au încetat comuniunea cu Înaltpreasfinţia Sa în baza canonului 15 I-II, iar mitropolitul le-a dat un răspuns halucinant, afirmând că acest canon se apoate aplica când un episcop propovăduieşte erezia cu capul descoperit, dar “Noi suntem toţi”. Mitropolitul le făcea aici cumplita dezvăluire că toţi ierarhii români sunt ecumenişti, deci toţi s-au lepădat de adevărul de credinţă, deci toţi propovăduiesc erezia cu “capul descoperit” şi deci, în mod canonic, în orice moment s-ar putea opri pomenirea acestora la sfintele slujbe.

Osândit de ierarh şi trădat de stareţi şi de stareţe

Venit în octombrie 2014 de la Mănăstirea Pătrunsa la Mănăstirea Lacul Frumos din Arhiepiscopia Râmnicului ca egumen, cu ascultarea de a o reorganiza, ieromonahul Grigorie Sanda, monahul Chiriac Cioi şi fratele Valerică Buşă au avut parte, după ce au oprit pomenirea Arhiepiscopului Varsanufie, de “un dialog paşnic, pozitiv şi ziditor spre lămurire canonică şi restabilirea comuniunii vieţii liturgice”[5] constând în: demiterea din funcţia de egumen, caterisire, interdicţia fiilor duhovniceşti de a-l cerceta şi de a se putea spovedi la acesta şi sechestrarea pentru câteva ore, după ce totuşi au reuşit să ajungă la duhovnicul lor; vandalizarea şi devastarea chiliilor.

Cea mai dureroasă lovitură a primit-o părintele Grigorie de la stareţii şi stareţele mănăstirilor vâlcene, care adunaţi fiind într-o Sinaxă monahală s-au lepădat de fratele lor, mărturisitor al dreptei credinţe, îmbrăţişând credinţa ecumenistă a arhiepiscopului Varsanufie, deşi părintele Grigorie se adresase tuturor mănăstirilor vâlcene printr-o scrisoare datată 01.08.2016, chiar ziua în care anunţase şi întreruperea pomenirii, despre lipsa de transparenţă a ierarhiei Bisericii Ortodoxe Romîne în privinţa deciziilor asumate în Creta, precum şi a noii sale poziţionării prin dezicerea şi delimitarea de orice acţiune ecumenistă[6].

O sintagmă eretică: “ s-a golit de tot harul”

După oprirea pomenirii episcopului Sloboziei şi Călăraşilor, PS Vincenţiu Grifoni, asupra preotului Claudiu Buză, slujitor la biserica “Sfânta Treime” din Urziceni, s-a abătut o avalanşă de ocări şi invective.

Într-o scrisoare adresată de episcopul Vincenţiu preoţilor şi credincioşilor din Eparhia pe care o păstoreşte, părintele Claudiu esta catalogat ca unul ce a săvârşit fapte reprobabile ca “neascultarea şi îndemnul la dezbinare”, fiind numit schismatic şi interzicîndu-i-se accesul în sfântul locaş de închinare. În ochii credincioşilor însă, părintele Claudiu, a rămas un vrednic şi iubit păstor, aşa cum rezultă din atitudinea pe care aceştia o au în momentul în care protopopul Urzicenilor dă citire hotărârii episcopului locului de a-l opri de la slujire pe acesta.

Umilitoare a fost pentru părintele Claudiu şi decizia de caterisire a acestuia, dar mai cu seamă cuvintele de-a dreptul jignitoare la adresa sa din cuvântul pastoral al episcopului Vincenţiu, în care era numit “dl Buză Claudiu”, a cărui fapte au fost “îndreptate împotriva Bisericii – cea Una, Sfânta, Sobornicească şi Apostolească, prin lipsa de smerenie, dialog şi ascultare”. Dar jignirile nu se opresc aici, episcopul numindu-l pe părintele Claudiu “un nou Iuda”, care “s-a golit de tot harul şi lucrarea preoţească”.

Nu ştim dacă autorul acestor cuvinte a folosit această sintagmă: “s-a golit de tot harul şi lucrarea preoţească” în mod conştient sau inconştient, dar în tot cazul este o afirmaţie cu caracter eretic deoarece o astfel de caterisire nu este validă, întrucât atât părintele  Claudiu cât şi ceilalţi părinţi mărturisitori au fost caterisiţi nu pentru abateri morale, canonice sau dogmatice, ci pentru apărarea dreptei credinţe împotriva expansiunii ecumenismului, asumat sinodal de ierarhii Bisericii Ortodoxe Romîne. Pe de altă parte, episcopul Vincenţiu, nu este izvorul sau proprietarul harului, ci izvorul este Hristos, care a dat Bisericii harul mântuitor. Prin urmare, singurul care poate decide în privinţa lucrării sau nelucrării harului în diaconi preoţi sau episcopi este Hristos, nimeni altcineva. După învăţătura Bisericii Ortodoxe chiar de-ar fi vorba de o caterisire validă, harul nu se goleşte din preot, ci doar devine nelucrător, însă rămâne în acel cleric până la moartea sa.

Prin urmare, atât părintele Claudiu cât şi ceilalţi preoţi care au fost caterisiţi pe nedrept, în mod abuziv, au har şi preoţie lucrătoare, mai ales că aceştia nu au îmbrăţişat ereyia, ci luptă împotriva ei. Nimeni să nu se îndoiască de aceasta! Dacă ar fi altfel, ar trebui să ne îndoim şi de sfinţenia Sfântului Grigorie Palama, care a fost caterisit exact pentru aceleaşi motive ca şi noi: apărarea şi mărturisirea Ortodoxiei. Or, nimeni nu se îndoieşte de sfinţenia acestuia, mai ales că Dumnezeu i-a confirmat-o prin sfintele sale moaşte întregi, aflate în Tesalonic, acolo unde a şi fost arhiepiscop.

Descindere cu distrugere

De departe, cel care a beneficiat cel mai mult de “dragostea” practicanţilor “ecumenismului lucid” a fost părintele Ioan Ungureanu şi enoriaşii săi de la Parohia Schit Orăşeni, o mică aşezare de lângă municipiul Botoşani, şi o veche vatră sihăstrescă unde îşi dorm somnul de veci o seamă de monahi dintre care s-au ridicat trei sfinti: Sila, Paisie şi Natan, canonizaţi de curând de Sfântul Sinod.

Presiunile exercitate asupra părintelui Ioan au fost, şi sunt şi în continuare, multe şi diversificate: caterisire, încercări repetate de alungare din parohie, numirea unui alt preot, alegerea unui consiliu parohial paralel, acţiuni de mituire a credincioşilor prin diverse cadouri în speranţa că îşi vor părăsi preotul, scrisori de discredidare şi ponegrire a părintelui în faţa propriilor credincioşi, deconectarea bisericii şi a casei parohiale de la curent şi de la iluminatul public, petreceri cu muzică, mici şi bere în ziua hramului, în 6 August, de Schimbarea la Faţă, în Postul Adormirii Maicii Domnului, organizate de Primărie la doi paşi de cimitir şi biserică, procese interminabile. Dar cea mai cumplită s-a petrecut în 11 noiembrie 2017, când un grup de huligani susţinuţi de Mitopolia Moldovei şi Bucovinei, Protopopiatul Botoşani, Poliţia, Jandarmeria, Primăria Cristeşti şi Prefectura Botoşani, au spart cu instrumente specifice uşa de intrare în biserică, monument istoric, întocmai cum este proorocit în Psamul 73, versetul 7: “Ca în codru cu topoarele au tăiat uşile locaşului Tău, cu topoare şi ciocane l-au sfărâmat”, încercând astfel ca prin forţă să instaleze un alt preot împotriva voinţei generale a credincioşilor, care îl vor preot în satul lor doar pe părintele Ioan. De fiecare dată însă, au fost ruşinaţi de Dumnezeu, şi prin ajutorul sfinţilor mai sus pomeniţi, la a căror mijlocire părintele apelează des, acesta îşi continuă slujirea şi mărturisirea sa.

La Beiuş, îndemn la ecumenism şi apostazie

În ceea ce mă priveşte, am gustat şi eu din paharul amar al “dragostei” ecumeniste. Mă voi rezuma doar la a menţiona că înainte de a se lua decizia de caterisire împotriva mea, mi-a fost blocat accesul în paraclisul în care slujeam prin schimbarea yalei de la uşile de acces, iar clădirea paraclisului a fost confiscată şi folosită în mod abuziv şi ilegal de către parohie, folosindu-se de incredibila explicaţie: “Noi suntem mai mulţi şi voi mai puţini”. Oare de aici s-a inspirit patriarhul Bartolomeu când a cerut opt mănăstiri de la statul ucrainian, care la rândul său să le ia prin forţă, căci altfel nu le vor primii, de la Biserica canonică a Ucrainei, probabil ca dijmă pentru acordarea autocefaliei unei biserici schismatice, lucru nemaivăzut în Ortodoxie? Probabil că nu, dar este evident că duhul ecumenist împărtşit de aceştia îi face să creadă că se pot face stăpâni pe munca altora. Situaţia aceasta ne aminteşte de abuzurile statului comunist, care pentru presupuse învinuiri te arunca în stradă, lăsându-te într-o clipă fără munca de o viaţă. Se vede treaba că unii sunt încă bântuiţi de “meandrele trecutului”.

Acea clădire a fost construită de către un enoriaş care nu acceptă ecumenismul şi nici hotărârile ecumeniste adoptate în Creta, şi nu a predat-o parohiei, aceasta facându-se stăpână pe un bun ce nu-i aparţine, neputând face dovada prin niciun document asupra provenienţei ei.

Spre deosebire de alţi părinţi, eu am atacat hotărârea de caterisire atât la Consistoriul mitropolitan cât şi la Consistoriul superior bisericesc, prima respingându-mi apelul, iar celaltă recursul, fără însă a-mi pune la dispoziţie vreo motivare canonico-juridică, ci doar un anunţ sec de respingere,  aceasta însemnează că procesul meu nu s-a mai rejudecat la nicio instanţă superioară bisericească, ci s-a menţinut hotărârea Consistoriului eparhial.

Un fapt important de precizat îl constituie menţiunea din scrisoarea primită de la Cancelaria Sfântului Sinod prin care eram înştiinţat că: “Sfântul Sinod vă îndeamnă la pocăinţă şi îndreptare în vederea iertării”.

Analizând acest sfat, sunt conştient că sunt nevrednic de misiunea şi de slujirea preoţească, căindu-mă pentru toate păcatele mele şi cerând iertare pentru ele de la Dumnezeu, dar nu mă pot căii pentru faptul că sunt şi vreau să mor ortodox; pentru că iubesc Ortodoxia şi vreau ca acesta să rămână aşa cum am moştenit-o de la Sfinţii Părinţi şi de la înaintaşii mei din satul Borz, înaintaşi care la începutul secolului al XVIII-lea au oprit expansiunea greco-catolicismului pe Valea Crişului Negru, refuzând să accepte această credinţă eretică, deşi la 1753 când şi-au construit biserica în vatra satului, biserică reconstruită la 1864 în care am fost botezat şi în care am slujit opt ani de zile ca preot, au fost ofertaţi de greco-catolici că o construiesc ei în schimbul lepădării de Ortodoxie şi convertirii la erezia lor, însă au refuzat cu demnitate. Pot să-mi cer iertare în faţa episcopului meu dacă l-am supărat cu ceva personal, dar pentru oprirea pomenirii nu pot să-mi cer iertare, deoarece acest act nu este personal, ci are legătură cu abaterea de la dogmele şi canoanele Sfintei Biserici Ortodoxe a Preasfinţiei Sale.

Sfântul Sinod mă sfătuia de fapt să accept ecumenismul propovăduit de ierarhul meu, ceea ce ar fi echivalent cu un act de apostazie. Ferească Dumnezeu! Îl voi pomeni din nou pe episcopul meu la sfintele slujbe când se va fi lepădat de hotărârile eretice asumate în Creta şi când se va dezice şi de acţiunile şi practicile ecumeniste.

În afară de situaţiile concrete prezentate aici, au mai fost şi altele în ţară care s-au soldat cu preoţi caterisiţi şi alungati de la parohiile lor ca urmare a împotrivirii faţă de erezia ecumenistă prin întreruperea pomenirii episcopilor lor la slujbele Bisericii sau de monahi şi monahii ce au apucat greul drum al prigoanei şi pribegiei.

Concluzii

Din scurtul istoric al Inchiziţiei papale prezentat aici, precum şi din acţiunile aproape la fel de brutale întreprinse de Sfântul Sinod împotriva celor ce au îndrăznit să întrerupă pomenirea şi comuniunea cu ierarhii lor ca reacţie concretă şi eficientă împotriva ecumenismului, rezultă că atât papii medievali cât şi ierarhii ortodocşi români contemporani, prin acţiunile lor mai puţin manierate, au atentat la conştiinţa şi liberul arbitru al preoţior, credincioşilor şi monahilor, încercând să le siluiască.

Principala acţiune silnică a Sfântului Sinod, în frunte cu Preafericitul Părinte Patriarh, constă în faptul că fără a avea încuviinţarea preoţilor şi a credincioşilor, deci a pliromei Bisericii, ne impune forţat, în detrimentul voinţei noastre, să acceptăm erezia “ecumenismului lucid” aşa cum a fost cosmetizată definiţia ereziei ecumeniste întru-un comunicat din 21 decembrie, 2016.

În cuprinsul comunicatului mai sus amintit se precizează că lămurirea celor care au obiecţii faţă de deciziile din Creta se va face prin “dialog paşnic”, iar dacă “măsurile disciplinare”, mai degrabă adevărate corecţii fizice pe alocuri, aplicate cu înalta binecuvântare a Sfântului Sinod: presiuni de ordin psihic, asalt cu poliţişti şi cu jandarmi, bătaia şi înfometarea maicilor, izgonirea din mănăstiri şi din parohiile unde au muncit, unele clădite de aceştia din temelie, tracasare continuă, denigrare, ponegrire, distrugeri şi confiscări de bunuri etc, se încadrează la criterii paşnice, ne îngrozim de-a dreptul la gândul cum o să arate cele mai puţin paşnice.

În felul acesta, constatăm cu tristeţe că Sfântul Sinod s-a transformat într-un organism opresiv şi represiv de tip inchizitorial.

Dacă privim cu atenţie la evenimentele şi faptele prezentate, ne mâhneşte gândul că cineva a putut recurge la astfel de acţiuni împotriva fraţilor lor de aceeaşi credinţă, dar când avem certitudinea că pentru săvârşirea acestora au avut aprobarea Sfântului Sinod, devenim oripilaţi.

Oare aceste acţiuni nu se încadrează cumva pe linia faptelor săvârşite de acel judecător nedrept “care de Dumnezeu nu se temea şi de om nu se ruşina”, (Lc. 18.2) şi din această cauză Sfântul Sinod a ajuns în situaţia în care pentru unii să fie mumă, iar pentru alţii ciumă, fapte care ne îndreptăţesc să credem pe bună drepate că trăim vremuri apocaliptice?

Aceste măsuri violente din partea Sfântului Sinod au urmărit pe deoparte să înnăbuşe din faşă orice reacţie de împotrivire faţă de receptarea hotărârilor minciunosinodului din Creta, după cum se şi anticipa prin articolul 22 al documentului eretic Relațiile Bisericii Ortodoxe cu ansamblul lumii creștine, ca nu cumva poporul să afle adevărul celor întâmplate în Creta, iar pe de altă parte să-i intimideze şi să-i descurajeze pe preoţii care ar fi dorit să întrerupă pomenirea episcopilor la sfintele slujbe prin represalii împotriva celor ce nu au cedat presiunilor de tot felul pentru reluarea pomenirii.

Dacă arhiereii noştri ar crede cu adevărat în Mântuitorul Iisus Hristos, şi l-ar iubi, nu ar fi consimţit niciodată la săvârşirea unor astfel de fapte, deoarece Domnul nostru Iisus Hristos, în Evanghelia Sa, propovăduieşte smerenia, pacea, dreptatea, adevărul, bunaînţelegere, iubirea aproapelui, iar faptele încriminate urmăresc nimicirea aproapelui, fiind cu totul contrare creştinismului.  Cât de bine se potrivesc acestei situaţii cuvintele psalmistului David, care zice: “Necredinţa călcătorului de lege spune inimii mele, că nu este într-însul frica de Dumnezeu. El singur se amăgeşte în ochii săi, când zice că ar fi urmărind fărădelegea şi ar fi urând-o. Graiurile gurii lui fărădelege şi vicleşug; n-a vrut să priceapă ca să facă bine. Fărădelege a gândit în aşternutul său, în toată calea cea bună n-a stat şi răutatea n-a urât”. (Ps.35, 1-4).

În atare condiţii, este firesc să ne întrebăm dacă ierarhii noştrii au învăţat ceva  din aceste evenimente reprobabile; dacă sunt hotărâţi să înceteze orice formă de prigoană împotriva preoţilor, monahilor şi credincioşilor care se împotrivesc ereziei ecumeniste; dacă vor avea înţelepciunea şi maturitatea teologică şi duhovnicească să exclame cu sinceritate: Erravi! “Am greşit când am semnat documentele eretice la minciunosinodul din Creta” şi: “Am greşit când am declanşat prigoana împotriva celor ce apără şi mărturisesc dreapta credinţă”, sau metodele de prigoană se vor înăsprii şi mai mult, fiind cu adevărat obligaţi să intrăm în catacombe, ca în perioada de început a creştinismului, sau ca în perioada serghianistă din Rusia? În acest caz nu ne rămâne nimic de făcut decât să strigăm către Domnul ca şi psalmistul David: “Scoate-mă de la vrăşmaşii mei, Dumnezeule, şi de cei ce se scoală împotriva mea, izbăveşte-mă. Izbăveşte-mă de cei ce lucrează fărădelegea şi de bărbaţii vărsărilor de sânge mă izbăveşte”. ( Ps. 58, 1-2)

Totuşi, de vreme ce unii au ajuns să săvârşească astfel de fapte, iar alţii să le aprobe, trebuie sa-i compătimim şi să ne rugăm pentru iertarea şi îndreptarea tuturor, şi mai ales pentru restabilirea adevărului de credinţă în întreaga Biserică Ortodoxă prin lepădarea şi condamnarea ecumenismului ca panerezie şi mărturisirea Sfintei Ortodoxii aşa cum ne-a lăsat-o Mântuitorul, Sfinţii Apostoli şi Sfinţii Părinţi.

Note:   

[1] Pr. Prof. Teodor Bodogae, Ordinele monahale în Apus. Inchiziţia, în Istoria Bisericească Universală, Editura IBMBOR, Vol. II, , Bucureşti, 1993, p. 82.

[2] Pr. Prof. Dr. Ioan Rămureanu, Istoria Bisericească Universală, Manual pentru Seminariile teologice, Editura IBMBOR, Bucureşti, 1992, p.300.

[3] Idem, pp. 300-301.

[4] Antonie Plămădeală, Mitropolitul Ardealului, Tâlcuri noi la texte vechi,  Ediţia a II-a, Bucureşti, 1996, pp. 507-508.

[5]Ieromonah Grigorie, Monah Chiriac, Frate Valerică, Întru slujirea Bisericii, Împotriva ecumenismului şi a sinodului eretic din Creta, Râmnicu Vâlcea, 2018, p. 44.

[6]Idem, p.16.

Preot Cosmin Tripon

https://www.marturisireaortodoxa.ro/ierarhii-ecumenisti-romani-se-poarta-ca-inchizitorii-cu-preotii-marturisitori-nepomenitori/

Iașul se pregătește să devină centru al papismului pentru o zi. Mai există mitropolie ortodoxă în Moldova?

Primăria Municipiului Iași ne informează că, cu prilejul vizitei papei Francisc la Iași, sunt așteptați nu mai puțin de 120.000 de pelerini din toată lumea, care vor veni să îl vadă pe conducătorul religiei lor din toată lumea. Informația de presă ne spune că „Iașul va deveni unul dintre cele mai mari centre de pelerinaj ale credincioșilor de rit catolic”

Primarul municipiului Iași a apărut public într-un interviu în care și-a manifestat încântarea pentru prezența papei în orașul pe care îl conduce. Domnia sa spune că „este un moment istoric”, că papa este „reprezentant al celei mai influente Biserici din toate timpurile”, care „are o comunitate frumoasă în toată Moldova”, că vizita papei va aduce mari beneficii de vizibilitate Iașului, pentru că va face ca „în toate colțurile lumii să se știe că papa este la Iași”.

Primarul ne mai  spune că „toată lumea va afla unde este Iașul, ce reprezintă Iașul pentru România și Europa”, datorită acestei vizite realizate la invitația autorităților române și a conducătorilor catolici.

Nu ne spune edilul și ce reprezintă Iașul pentru România și Europa. Până acum noi știam ce rol are orașul Iași în istoria noastră, dar din această nouă perspectivă se cuvine să ne întrebăm: ce anume reprezintă Iașul pentru România și Europa? Este cumva un centrul al catolicismului românesc sau este centrul Ortodoxiei din Moldova și un centru foarte important al Ortodoxiei românești?

Primarul urbei moldave afirmă că Iașul are ce arăta lumii, însă a trecut cu vederea faptul că aproape tot ce are Iașul de arătat lumii reprezintă valori religioase ortodoxe, acumulate în secole de trăire creștină ortodoxă pe acele meleaguri și că deja le-a arătat lumii de mult.

Filmul de promovare a prezenței papei la Iași ne spune că „vizita va avea importante valențe ecumenice”, desfășurându-se sub sloganul „Să mergem împreună!”. Să mergem împreună unde? La Ierusalim, unde ne-au invitat membrii Sinedriului, în scrisoarea pe care ne-au adresat-o tuturor de a „sluji Dumnezeului revelat în Sinai”, avându-i pe israeliți ca „preoți ai umanității”? Pentru că în Împărăția cerurilor nu putem să mergem împreună, dat fiind că papa Francisc și cultul pe care îl conduce au fost condamnați ca eretici de cel puțin trei sinoade ecumenice.

https://www.marturisireaortodoxa.ro/printul-bisericii-mitropolitul-teofan-incurajat-sa-participe-la-implinirea-idealului-religios-al-mozaismului/embed/#?secret=uUq2hH1LAU

Poate fi „Biserica Romano-Catolică” oricât de influentă în lume, așa cum a prezentat-o primarul Iașului, din punct de vedere teologic ea este o (mega)grupare eretică, condamnată de sinoadele ecumenice pentru învățături greșite, despărțită de Biserica Ortodoxă, singura Biserică autentică a lui Hristos, cea care asigură mântuirea și la Iași se numește Mitropolia Moldovei și Bucovinei, chiar dacă în aceste zile mitropolitul Moldovei și Bucovinei este semnatar al documentelor eretice ecumeniste din Creta, adică este eretic și unul dintre cei mai mari persecutori ai preoților mărturisitori antiecumeniști și nu își face datoria față de poporul credincios de a-i spune ce este cu adevărat papismul și care este diferența dintre acesta și Biserica lui Hristos, lăsându-i pe ortodocșii moldoveni să fie păcăliți de campanii de publicitate, care ni-l prezintă pe papa roman ca pe o binecuvântare pentru Iași, pe care se presupune că l-ar „scoate în lume”.

Singurul loc în care ne poate propune papa „să mergem împreună” este iadul, acolo unde merg toți ereticii condamnați de sfintele sinoade, care nu revin la Ortodoxie. Stă în puterea tuturor celor ce vor primi această invitație să spună „Nu”.

Este datoria mitropolitului Teofan și a mitropoliei pe care o conduce să spună lumii că Iașul s-a făcut cunoscut lumii cu mult înainte de venirea papei în România, că în secolul al XVII-lea aici s-a ținut un sinod panortodox, că conducătorul său din acea epocă era considerat un adevărat basileu bizantin, că mănăstirile și bisericile sale ortodoxe sunt de mult în patrimoniul internațional pentru valoarea lor inestimabilă, că mănăstirile din această mitropolie sunt foarte cunoscute în toată lumea, unele pentru valori artistice mondiale.

Nu putem să nu ne întrebăm, după ce am văzut cum mitropolitul Teofan a stat în sinagoga din Iași, alt moment de „mare vizibilitate” pentru urbea moldavă, și am aflat cum se pregătește primăria să fie pusă pe harta spirituală a pelerinajelor papiste dacă mai există la Iași o Mitropolie ortodoxă? Iar dacă mai există, ce anume se pregătește să facă pentru a reaminti tuturor din Iași că acest oraș este unul dintre cele mai importante centre ale Ortodoxiei românești, iar nu un centru al ecumenismului papist.

https://www.marturisireaortodoxa.ro/patriarhul-eretic-bartolomeu-sustinut-de-papa-francisc-a-creat-in-ucraina-premisele-desavarsirii-uniatiei-greco-catolice/embed/#?secret=pjbGeRUznB

Pe preoții și credincioșii din Moldova, care încă nu sunt convinși că trebuie să ia atitudine contra ecumenismului, îi întrebăm: Ce mai așteptați? Ca papa să se mute cu totul la Iași?

Mihai Silviu Chirilă

https://www.marturisireaortodoxa.ro/iasul-se-pregateste-sa-devina-centru-al-papismului-pentru-o-zi-mai-exista-mitropolie-ortodoxa-in-moldova/

Marea amăgire a poporului ucrainean

„Toți își închipuie că sunt creștini dacă au mărturisit credința în Hristos și au câteva virtuți mărunte; puțini sunt însă adevărații creștini, și anume aceia care sunt bogați în Duhul (Sfânt), aceia care se bucură de cereasca poftă a Duhului Sfânt și ale căror suflete sunt împodobite cu odăjdiile harismelor cerești, aceia pentru care creștinismul nu-i doar mărturie în cuvinte și o simplă credință (doar de fațadă), ci creștinism înseamnă puterea și lucrarea Duhului Sfânt; sunt aceia care, fără încetare pipăie cu mâinile sufletului aurul ceresc (adică acea cunoaștere a tainelor Duhului Sfânt); aceștia sunt adevărații creștini”[1].

mail (1)Tomosul acordat de către pseudo-patriarhul Bartolomeu structurii schismatice ucrainiene, este un act necanonic prin care acesta a intrat în comuniune cu schismaticii ucrainieni, devenind asemenea lor, călcând cu bună știință în picioare dogme și canoane ortodoxe, ca unul dintre acei furi, care fac fărădelege, dezlănțuind aprige tulburări care vor institui în scurt timp o stare de haos neprielnică păcii și unitații în întreaga lume ortodoxă.

„… ascultați ce spune Prorocul Iezechil, care vreme de șapte zile se afla rugându-se în extaz și care după alte șapte zile a auzit cuvântul Domnului: „Fiul omului! Iată, te-am pus străjer casei lui Israel; vei asculta deci cuvântul ce-Mi va ieşi din gură” şi-l vei vesti poporului. Iată legea pentru tine.

Dacă vei vedea pe cineva care face fărădelege și nu-i spui: lasă fărădelegea și schimbă-ți calea, „acel fărădelege în fărădelegea sa va muri și sângele lui din mâinile tale îl voi cere”. Și dimpotrivă, dacă propovăduiești celui fărădelege că va trebui să se depărteze de calea pierzării, iar el nu se depărtează, atunci acel fărădelege va muri în fărădelegea sa, iar tu îți vei mântui sufletul . La fel, dacă vei vedea un drept că începe să se clatine în lucrarea virtuții sale și nu-l sprijini și nu te îngrijești să-l aduci la calea cea dreaptă cu cuvintele tale, atunci acel drept, fiindcă a păcătuit, va muri în păcatele sale, iar sufletul său îl voi cere din mâinile tale. Dacă însă îi vestești dreptului că nu trebuie să păcătuiască și el încetează a mai păcătui, atunci acel drept va trăi, iar tu îți vei mântui sufletul .

Ce lege aspră! Și totuși ea se aude în conștiințele tuturor păstorilor în vremea hirotoniei lor, atunci când un jug greu se pune pe grumazul lor, adică păstorirea turmei lui Hristos, mică sau mare, pe care El le-a încredințat-o, și nu numai s-o păstorească, ci s-o și păstreze. Cum ar putea fi cineva atât de obraznic, încât să le denatureze pe toate în cadrul legii lui Hristos, de vreme ce aceasta are drept rezultat distrugerea amândurora, atât a păstorilor, cât și a turmei?” (Sfântul Teofan Zavoratul.

Cercetând cu mare atenție „Tomosul” de autocefalie acordat structurii schismatice, Părintele George Maximov, face o serie de comentarii extrem de interesante, dovedind în final că „structura ucraineană nou creată se încadrează în mod clar în definiția unei biserici autonome, nu una autocefală.”

Iată că înșelătorul a fost la rândul lui înșelat într-un mod de neimaginat, de către Fanarul dornic de a deține puterea absolută în lumea Ortodoxă și de a deveni omologul papei în Ortodoxie.

Spre deosebire de alte Biserici Autocefale (cea Sârbă, Română, Rusă, Bulgară), structura schismatică nou-formată:

– va fi condusă de „Mitropolitul Fericit al Kievului și al întregii Ucraina; orice adăugiri sau reduceri din acest titlu nu sunt permise fără acordul Bisericii din Constantinopol. ”

– nu are dreptul să aibă un Sinod format din membri permanenți.

– „nu are dreptul să numească episcopi sau să înființeze parohii în afara granițelor țării; cele care există deja de acum vor fi guvernate, conform ordinii cuvenite, de Scaunul Ecumenic, care are autoritate canonică în diasporă, deoarece jurisdicția acestei biserici este limitată de teritoriul statului ucrainean”.

– nu posedă puterea juridică deplină, căci așa cum se afirmă în Tomos  „toți episcopii și alți clerici își păstrează dreptul de a apela la Patriarhul Ecumenic, care are puterea canonică de a face dreptatea definitivă și irevocabilă, în deciziile privind episcopii și alți clerici ai bisericilor locale”.

Prin urmare ea nu are puterea juridică deplină pe teritoriul său, sau asupra propriului său cler. Puterea finală asupra clerului este rezervată Patriarhului de la Constantinopol.

– Capul tuturor Bisericilor locale, este Iisus Hristos, dar în ceea ce privește structura ierarhică, capul oricărei biserici autocefale este propriul său ierarh. Acesta este întregul sens al unei autocefalii. Cu toate acestea, Tomos-ul afirmă că structura ucraineană nou formată nu este condusă de propriul său Mitropolit de la Kiev, ci de Patriarhul Ecumenic.

– șeful structurii ucrainene nou formate nu are nici măcar libertatea de a decide care sunt bisericile locale pe care primii lor ierarhi ar dori să le viziteze.

– toate bisericile autocefale, cum ar fi Bisericile rusești, bulgare, sârbe și române, își fac propriul lor Sfânt Mir. Acest lucru deosebit de important este absolut necesar pentru funcționarea normală a vieții unei Biserici. Așadar, rezervându-și dreptul de a înmâna Sfântul Mir, Constantinopolul păstrează de fapt o pârghie importantă de influență asupra noii structuri ucrainene. În cazul în care această structură face ceva ce Constantinopolului nu-i place, acesta ar putea amenința cu întreruperea oferirii Sfântului Mir .

– în Tomos se afirmă că pe teritoriul Ucrainei trebuie să fie înființat un exarhat al Patriarhiei Ecumenice, cu cel puțin 20 de biserici și mănăstiri care vor fi guvernate direct de ea și, după cum se precizează „Drepturile Scaunului Ecumenic față de exarhatul din Ucraina rămân nemărginite”.

– Tomosul precizează că „pentru a trata chestiuni importante de natură eclesiastică, dogmatică și canonică, Mitropolitul Kievului și al întregii Ucraine, în numele Sinodului Bisericii Sale, este chemat să apeleze la Sfântul Patriarh al Constantinopolului”.

Conform Tomos-ului, structura ucraineană nou creată își pierde drepturile, în comparație cu adevăratele Biserici autocefale. Tomosul este de fapt statutul unei biserici autonome, care se numește doar „autocefală” . Astfel, în realitate, Constantinopolul, sub masca autocefaliei, a impus cu îndemânare și grație vicleană structurii schismatice ucrainene nou formate, statutul unei biserici autonome aflate sub jurisdicția Patriarhiei Ecumenice.

Schismaticii ucrainieni își dau seama că au fost înșelați în așteptări, pentru că nu au primit nimic din ceea ce are o adevărată Biserică autocefală, în plus și-au pierdut totalmente independența, devenind resubordonați Patriarhiei Ecumenice în condiții cum nu se poate mai umilitoare.

Dacă pseudo-ierarhii ucraineni vor încearca să ignore oricare dintre regulile impuse, Constantinopolul poate anula cu ușurință acest Tomos, așa cum a procedat cu Documentul din 1686 și cu altele la fel de importante.

Se pare că nimeni nu i se poate împotrivi, ceea ce confirmă faptul că este sprijinit de puterile ocultei mondiale, sionisto-francmasonice, ale cărei tentacule au pătruns adânc între zidurile Ortodoxiei.

Situația diasporei Bisericii Ortodoxe Ucrainiene în lumina regulilor impuse de Tomosul recent acordat este extrem de dificilă. Ea are în componență aproximativ 70 de parohii în Statele Unite, Canada, diferite țări europene, Australia. În timp ce parohiile din Europa nu au clădiri proprii, parohiile din SUA sunt cele care posedă  imobile bisericești importante și clădiri, toate acestea fiind acum cedate Patriarhiei de la Constantinopol. În afară de toate acestea, Mitropolia Canonica Kieveană are o eparhie în Republica Moldova cu patru parohii, două eparhii pe teritoriul Federației Ruse și o parohie în Slovenia, teritoriu canonic al Bisericii Ortodoxe Sârbe .

Prin urmare, toate parohiile din diaspora, cele care se află în afara Ucrainei, trebuie să fie re-subordonate Patriarhiei Constantinopolului.

Aceasta înseamnă că, potrivit Tomos-ului, Patriarhia de la Constantinopol a primit eparhiile de pe teritoriul Rusiei, iar acestea sunt acum eparhiile Patriarhiei de la Constantinopol și ierarhii numiți de Constantinopol vor activa în Federația Rusă.

Astfel, Patriarhul de Constantinopol, intră nu numai pe teritoriul Ucrainei, ci și pe teritoriile Moldovei, Sloveniei și Federației Ruse .

Prin urmare, pseudo-biserica Ortodoxă Ucrainiana, nou-înființată prin minciună, manipulare deghizată și înșelăciune diavolească, se vede silita să-și ia rămas bun de la „acele insule de credință și speranță” reprezentate de bisericile și mănăstirile din diaspora,  să accepte condițiile  umilitoare impuse de Tomos, să-și dea consimțământul față de această înșelăciune adusă poporului ucrainian, pusă la cale de domnul Poroșenko și pseudo-patriarhul Bartolomeu, slugi fidele ale puternicilor lumii și a ocultei mondiale.

Acum a devenit limpede ca lumina zilei, aportul important al domnului Poroșenko, în a gestiona criza ucrainiana, favorizând aprobarea unor legi de către parlament, prin care Biserica Canonica Ucrainiana va trece în anonimat, fiind nevoită să-și schimbe numele, fiind deposedată treptat de toate bisericile și mănăstirile, inclusiv Lavrele cu toate comorile și bunurile bisericești pe care le deține.

Preoții și Ierarhii care nu vor trece de buna voie la structura schismatica nou-creată vor fi alungați.

Acesta este în fapt tabloul sumbru , în care se va dezlănțui, războiul fratricid în Ucraina, și în întreaga lume ortodoxă

„Fericit sufletul care se roagă cu stăruință și cu credință, ca unul foarte sărac și ranit, că va fi lipsit de învinuiri și i se va pregăti veșnică însănătoșire și vindecare, dar se va și razbuna pe vrajmașii lui, adică pe patimile păcătoase, căci credincios (de încredere) este Domnul, Care a făgăduit, El Care ne va da ceea ce am cerut. Slavă bunătății Lui!”[2]

Dr. Gabriela Naghi

http://orthochristian.com/118665.html

[1] Sfântul Macarie Egipteanul, 21 de cuvântări despre mântuire, Editura Luminătorii lumii, 2001.

[2] Sfântul Macarie Egipteanul, 21 de cuvântări despre mântuire, Editura Luminătorii lumii, 2001.

https://www.marturisireaortodoxa.ro/marea-amagire-a-poporului-ucrainean/

Părintele Efrem Filotheitul și-a trimis ucenicii acasă, spunându-le: „urmează să se întâmple ceva foarte rău pe continentul Nord-American”.

parintele_efrem_filotheitul_23_1

Părintele arhimandrit Efrem Filotheitul, care are 91 de ani și a păstorit mai multe mănăstiri în Sfântul Munte Athos, începând cu anul 2005 s-a mutat în SUA și a întemeiat acolo 17 mănăstiri ortodoxe după rânduiala athonită. Dânsul a fost Ucenic al Sfântului Iosif Isihastul și locuiește acum la mănăstirea Sfântul Antonie cel Mare din Arizona, fiind un duhovnic îmbunătățit. Ce a făcut anul acesta Cuviosul Părinte Efrem Filotheitul? Să fim atenți la semnificația faptelor: i-a trimis urgent acasă pe ucenicii săi europeni care se află în America. „Acasă” înseamnă în România și în Grecia. Din câte am înțeles sunt peste 1.000 de ucenici în această situație. Ei n-au vrut inițial să plece, dar Bătrânul i-a chemat și le-a dezvăluit o descoperire pe care a avut-o, anume că urmează să se întâmple ceva foarte rău pe continentul Nord-American, după care le-a dat poruncă părintească să se deplaseze degrab în țările de unde provin. „Dar cu dumneavoastră ce se va întâmpla?”, l-au întrebat ei. „Eu voi muri curând aici, le-a răspuns dânsul. Dar voi plecați începând de azi”. Cei mai mulți s-au întors în locurile de baștină. Unul dintre cei repatriați a dezvăluit această știre cumva neliniștitoare. Împreună cu ei și cu Părintele Efrem, toți să ne rugăm!

Revista ,,Credința Ortodoxă” din luna decembrie 2018.

https://www.marturisireaortodoxa.ro/parintele-efrem-filotheitul-si-a-trimis-ucenicii-acasa-spunandu-le-urmeaza-sa-se-intample-ceva-foarte-rau-pe-continentul-nord-american/