Ierarhii ecumeniști români se poartă ca inchizitorii cu preoții mărturisitori nepomenitori

142673

La prima vedere, asocierea termenului de tristă reputație “Inchiziţie” cu Sfântul Sinod, autoritatea cea mai înaltă a oricărei Biserici Ortodoxe Autocefale, în speţă şi a Bisericii Ortodoxe Române, este de neimaginat şi mai ales de neacceptat pentru orice creştin ortodox de bună credinţă.

În mod normal aşa este, dar ce mai este normal astăzi în lume? Înainte însă de a trage concluzii pripite, vă supunem atenţiei un şir de evenimente care s-au petrecut în cuprinsul Patriarhiei Române după minciunosinodul din Creta, când mai mulţi preoţi, monahi şi monahii, credincioşi şi credincioase au întrerupt pomenirea ierarhilor lor la sfintele slujbe, şi în mod automat şi comuniunea euharistică şi de credinţă cu aceştia, îngrădindu-se astfel de erezia propovăduită cu capul descoperit de ierarhii români, conform Sfintelor Canoane 31 Apostolic şi 15 I-II Constantinopol. Împotriva acestor decizii curajoase, membrii Sfântului Sinod au declanşat o reprobabilă campanie de reprimare, demnă de acţiunile medievale ale Inchiziţiei papistaşe.

Pentru a facilita înţelegerea acestui material este neapărat necesar să explicăm cititorului neavizat ce este Inchiziţia, unde a apărut, care a fost obiectul acesteia şi metodele de lucru, şi de ce numele ei are în Istoria bisericească un ecou atât de sinistru.

Scurtă prezentare a Inchiziţiei

Înfiinţată de papa Lucius al III-lea (1181-1185) în 1184, Inchiziţia avea rolul unui tribunal eclesiastic represiv al papalităţii, purtând numele de Sfântul Oficiu, creat cu scopul de a combate erezia catarilor şi valdenzilor, încredinţat din 1215 călugărilor dominicani, un ordin monahal a cărei severitate împotriva ereticilor era ilustrat prin jocul de cuvinte: Dominicani = “Domini canes” = câinii Domnului[1].

Modul de procedură şi de funcţionare a acestui tribunal vor fi stabilite la 1215 de către papa Inocenţiu al III-lea (1198-1216) în cadrul unui conciliu întrunit la Lateran.

Procedura inchizitorială cuprindea: vizita sau inspecţia inchizitorului, predicarea şi timpul de graţie, ancheta cu denunţarea celor suspecţi, interogatoriul acuzaţilor şi audierea martorilor, apărarea avocatului, tortura, permisă din 1252 de către papa Inocenţiu al IV-lea (1243-1254), condamnarea la arderea pe rug şi examinarea apelului la papă.

Folosirea torturii de către dominicani în timpul anchetelor, în vederea obţinerii de mărturisiri, a dat naştere la grave abuzuri, deoarece acuzaţii ca să scape de chinuri, făceau mărturisiri false, după cum le impuneau anchetatorii. Sub noţiunea de erezie erau incluse nu numai abaterea de la învăţătura papistaşă, ea însăşi o învăţătură eretică, ci şi sacrilegiul, blasfemia, sodomia, magia, vrăjitoria, alchimia, iar în timpul papei Iuliu al II-lea (1503-1513) Inchiziţiei i s-a conferit autoritatea de a ancheta învinuiri ca: dobânda, bigamia, adulterul şi cercetarea moralităţii clericilor, mai ales în cazul de “incitare la desfrâu a credincioaselor în timpul mărturisirii păcatelor”[2].

Un lucru extrem de grav îl constitue faptul că între acuzatori erau admişi oricine: eretici, excomunicaţi, criminali, hoţi, vrăjitori, vecini răzbunători şi invidioşi, fapt ce a condus deseori la abuzuri în urma cărora să fie condamnaţi oameni bogaţi nevinovaţi, pentru a le fi confiscate averile.

Pedepsele aplicate după condamnare erau: exhumarea celor anantematizaţi şi arderea lor, arderea pe rug, flagelarea în Biserică, în timpul Liturghiei, închisoarea, confiscarea averii de la care erau exceptaţi ereticii care s-au predat singuri tribunalului Inchiziţiei sau copii care îşi denunţau părinţii.

De o ferocitate cumplită a fost Inchiziţia spaniolă, înfiinţată în 1483 sub conducerea inchizitorului general al Spaniei, Thomas de Torquemada, căreia i-au căzut victime şi mulţi evrei. Potrivit istoricului spaniol Juan Antonio Llorente, Inchiziţia spaniolă a ars în persoană 31.912 condamnaţi, în efigie 27.659, iar 291.450 au făcut penitenţă.

În Spania, Inchiziţia va fi abolită în 1813, în Portugalia în 1822, iar în Italia abia în 1848[3].

Caracteristica de bază a acestei instituţii odioase o constituie aşadar folosirea tuturor mijloacelor de constrângere, inclusiv tortura şi chiar pedeapsa cu moartea împotriva celor care nu acceptau să se supună papei sau nu împărtăşeau credinţa acestuia, sfidând în totalitate conştiinţa acelor oameni, el însuşi fiind eretic şi tăiat din trupul Bisericii ca urmare a ruperii definitive de aceasta, survenită după Schisma cea Mare de la 1054.

Fostul mitopolit al Ardealului, Antonie Plămădeală, explică că mobilul Inchiziţiei a fost înţelegerea greşită a unui pasaj din Evanghelia după Luca, din Pilda celor poftiţi la cină, în care omul care a organizat această cină, vazând că a fost refuzat de invitaţii săi, porunceşte unui slujitor: “Ieşi la drumuri şi la garduri şi sileşte-i pe toţi să intre, ca să mi se umple casa”, (Lc 14,23).

Tâlcuind acest verset, mitropolitul Antonie nuanţează astfel:

Acest verset a stat la baza unei instituţii scandaloase din trecutul Occidentului romano-catolic: Inchiziţia. Pe baza lui au fost condamnaţi la moarte toţi cei care refuzau dogmele romano-catolice. Erau arşi sau înecaţi, pentru a-i mântui cu sila.

Ruşinea unei epoci!

Iată ce poate ieşi dintr-o strâmbă interpretare a Scripturii!

Căci nu putea să fie acesta înţelesul. Blândul Păstor Iisus nu s-a putut gândi la Inchiziţie. O răstălmăcire ca aceasta nici nu ar trebui să ne reţină atenţia. Dar dacă ne gândim că, totuşi, o asemenea tâlcuire a textului a dus la condamnarea la moarte, după torturi groaznice, a sute de mii de oameni, a încerca să lămurim problema nu mai este o treabă inutilă. Poate că şi tunurile generalului Bukow, după anul 1700, când au distrus cele două sute de mănăstiri din Transilvania, pentru că monahii şi călugăriţele ortodoxe n-au vrut să treacă la catolicism, vor fi plecat tot de la o asemenea exegeză, încă în vigoare la Viena în secolul XVIII, deşi Viena avea o Universitate de prin secolul al XIV-lea (1365)!

Viena ar fi trebuit să fie mai luminată!

Textele Sfintei Scripturi se citesc în context, se coroborează, nu se interpretează sectar. Cum ar fi putut să se gândească la Inchiziţie Cel care spusese: “Cel ce voieşte să vină după mine”? Aşdar: “Cel ce voieşte”! Nesilit. Marele dar al Providenţei pentru om a fost libertatea voinţei, libertatea de alegere.

În text se presupune chemarea prin argumentare, prin logică, prin convingere, prin propovăduire, nu prin constrângere. Aşa au înţeles şi aşa au făcut apostolii când au chemat neamurile la creştinism. Căci prin cei chemaţi astfel, în Parabolele Mântuitorului, sunt prefigurate neamurile, după ce ai casei, iudeii, au refuzat chemarea. Sf. Pavel n-a ars pe nimeni pe rug. Şi nici alţi propovăduitori, până nu i-a venit ideea unui Torquemada, mare inchizitor din Evul Mediu. Dar şi romano-catolicismul a trebuit în scurt timp să renunţe la o astfel de “mântuire” a oamenilor. Şi protestantul Calvin l-a ars pe Miguel Servet! Dar şi protestanţii s-au căit. I-au ridicat un monument lui Servet pe care au scris: Erravi! Am greşit[4].

Acţiuni  inchizitoriale ale episcopilor ecumeniști români după minciunosinodul din Creta

În urma hotărârilor eretice adoptate în Creta de către delegaţia Bisericii Ortodoxe Române, acceptate ulterior în mod paradoxal de către toţi membrii Sfântului Sinod, deşi înainte de aceasta au avut o poziţie ortodoxă,  mai mulţi preoţi, ieromonahi, monahi, monahii şi credincioşi din cuprinsul Patriarhiei române au luat atitudine, împotrivindu-se încălcării Sfintelor Canoane şi trădării credinţei strămoşeşti prin întreruperea pomenirii ierarhilor la sfintele slujbe, îngrădindu-se astfel de erezia ecumenistă.

https://www.marturisireaortodoxa.ro/dialogul-unui-preot-ortodox-marturisitor-cu-adeptii-ecumenismului/embed/#?secret=E0j9xUtAev

Cea mai puternică reacţie a venit din partea unui grup de  preoţi şi credincioşi din Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, grupaţi în jurul Schitului Rădeni şi a egumenului acestuia, care a ctitorit acel schit cu binecuvântarea părintelui Iustin Pârvu, stareţ la acea vreme a Mănăstirii Petru Vodă, dar şi din alte părţi de ţară: Episcopia Covasnei şi Harghitei, Episcopia Sloboziei şi Călărașilor, Mitropolia Banatului, Episcopia Sălajului, Episcopia Oradiei, unde pentru o scurtă perioadă de timp au fost trei preoţi care întrerupseseră pomenirea episcopului locului, azi rămânând doar unul în persoana semnatarului acestor rânduri.

Asalt cu politişti şi jandarmi la Rădeni

Liniştea acestei oaze ortodoxe de rugăciune a fost tulburată în mai multe rânduri de descinderi ale colaboratorilor Înaltpreasfinţitului Mitropolit Teofan, care au năvălit însoţiţi de poliţişti şi jandarmi pentru al evacua pe ieromonahul Pamvo şi a instala în locul sfinţiei sale preoţi pomenitori. Din mila şi voia lui Dumnezeu, nu s-a reuşit încă lucrul acesta.

Să te ferească Dumnezeu de mila preotului şi de dragostea călugărului!”

Aşa sună o apoftegmă din mediul bisericesc, verificată şi confirmată deplin în cazul celor 13 maici de la Mănăstirea Văratec care, după ce au fost supuse mai înainte unor presiuni de ordin psihic, au fost alungate din mănăstire în plină iarnă, înconjurate şi binecuvântate cu multă “căldură” de maica stareţă şi de consiliul duhovnicesc al mănăstirii, care au decis pedepsirea şi alungarea acestora. Maicile de la Văratec au anunţat conducerea mănăstirii încă de la începutul lunii decembrie 2016 că, din cauza hotărârilor ecumeniste adoptate la pseudosinodul din Creta de către Mitropolitul Teofan al Moldovei, nu vor mai participa la nicio slujbă unde acesta este pomenit, anunţând practic printr-o mărturisire publică, îngrădirea de erezie.

Bătaia este ruptă din rai!”

Această zicere din popor a fost pusă în aplicare cu mult sârg de către Mitropolia Moldovei, în Postul Mare din anul 2017, împotriva a două măicuţe de la Mănăstirea Frumoasa din Iaşi, îngrădite şi ele de erezia ecumenistă, care au fost bătute şi alugate din mănăstire. Comandoul mandatat să pună în aplicare această măsură a “dragostei creştineşti”, format din şase maici  şi stareţa mănăstirii, a pătruns cu forţa în chiliile maicilor, cu noaptea în cap. Rezultatul a fost că una dintre maicile agresate a avut nevoie de spitalizare, în cauză deschizându-se un dosar penal, finalizat în cele din urmă prin retragerea plângerii depuse de către maicile agresate în urma scuzelor prezentate de agresoare şi de către conducerea Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei. Cum mănăstirea este un loc dintre cele mai potrivite pentru dobândirea raiului, maicile ecumeniste bătăuşe au dorit să le “ajute” pe surorile lor să preguste încă de pe pământ din bucuriile cereşti prin aceste corecţii fizice exemplar aplicate.

Noi suntem toţi”

Şi maicile de la Mănăstirea Miclăuşeni de lângă Iaşi au avut parte de “un regim preferenţial” ca urmare a întreruperii comuniunii cu Înaltpresfinţitul Mitropolit Teofan, constând în şedinţe de lămurire în cadrul cărora li s-a cerut să renunţe la “rătăcirea lor”, urmate de interdicţia de a mai avea ascultări şi ca atare li s-a interzis accesul la trapeză, fiind aduse la starea de înfometare, doar postul negru ajută la mântuire, deşi acestea fuseseră prezente în mănăstire din momentul edificării ei, aşa cum cu durere menţionează chiar ele într-o scrisoare adresată Mitropolitului Moldovei: “Iar maicile care au hotărât acum că trebuie să plecăm, când au venit în această mănăstire au găsit flori înflorite”.

Cu ocazia întâlnirii directe cu mitropolitul Teofan, maicile i-au adus la cunoştinţă că au încetat comuniunea cu Înaltpreasfinţia Sa în baza canonului 15 I-II, iar mitropolitul le-a dat un răspuns halucinant, afirmând că acest canon se apoate aplica când un episcop propovăduieşte erezia cu capul descoperit, dar “Noi suntem toţi”. Mitropolitul le făcea aici cumplita dezvăluire că toţi ierarhii români sunt ecumenişti, deci toţi s-au lepădat de adevărul de credinţă, deci toţi propovăduiesc erezia cu “capul descoperit” şi deci, în mod canonic, în orice moment s-ar putea opri pomenirea acestora la sfintele slujbe.

Osândit de ierarh şi trădat de stareţi şi de stareţe

Venit în octombrie 2014 de la Mănăstirea Pătrunsa la Mănăstirea Lacul Frumos din Arhiepiscopia Râmnicului ca egumen, cu ascultarea de a o reorganiza, ieromonahul Grigorie Sanda, monahul Chiriac Cioi şi fratele Valerică Buşă au avut parte, după ce au oprit pomenirea Arhiepiscopului Varsanufie, de “un dialog paşnic, pozitiv şi ziditor spre lămurire canonică şi restabilirea comuniunii vieţii liturgice”[5] constând în: demiterea din funcţia de egumen, caterisire, interdicţia fiilor duhovniceşti de a-l cerceta şi de a se putea spovedi la acesta şi sechestrarea pentru câteva ore, după ce totuşi au reuşit să ajungă la duhovnicul lor; vandalizarea şi devastarea chiliilor.

Cea mai dureroasă lovitură a primit-o părintele Grigorie de la stareţii şi stareţele mănăstirilor vâlcene, care adunaţi fiind într-o Sinaxă monahală s-au lepădat de fratele lor, mărturisitor al dreptei credinţe, îmbrăţişând credinţa ecumenistă a arhiepiscopului Varsanufie, deşi părintele Grigorie se adresase tuturor mănăstirilor vâlcene printr-o scrisoare datată 01.08.2016, chiar ziua în care anunţase şi întreruperea pomenirii, despre lipsa de transparenţă a ierarhiei Bisericii Ortodoxe Romîne în privinţa deciziilor asumate în Creta, precum şi a noii sale poziţionării prin dezicerea şi delimitarea de orice acţiune ecumenistă[6].

O sintagmă eretică: “ s-a golit de tot harul”

După oprirea pomenirii episcopului Sloboziei şi Călăraşilor, PS Vincenţiu Grifoni, asupra preotului Claudiu Buză, slujitor la biserica “Sfânta Treime” din Urziceni, s-a abătut o avalanşă de ocări şi invective.

Într-o scrisoare adresată de episcopul Vincenţiu preoţilor şi credincioşilor din Eparhia pe care o păstoreşte, părintele Claudiu esta catalogat ca unul ce a săvârşit fapte reprobabile ca “neascultarea şi îndemnul la dezbinare”, fiind numit schismatic şi interzicîndu-i-se accesul în sfântul locaş de închinare. În ochii credincioşilor însă, părintele Claudiu, a rămas un vrednic şi iubit păstor, aşa cum rezultă din atitudinea pe care aceştia o au în momentul în care protopopul Urzicenilor dă citire hotărârii episcopului locului de a-l opri de la slujire pe acesta.

Umilitoare a fost pentru părintele Claudiu şi decizia de caterisire a acestuia, dar mai cu seamă cuvintele de-a dreptul jignitoare la adresa sa din cuvântul pastoral al episcopului Vincenţiu, în care era numit “dl Buză Claudiu”, a cărui fapte au fost “îndreptate împotriva Bisericii – cea Una, Sfânta, Sobornicească şi Apostolească, prin lipsa de smerenie, dialog şi ascultare”. Dar jignirile nu se opresc aici, episcopul numindu-l pe părintele Claudiu “un nou Iuda”, care “s-a golit de tot harul şi lucrarea preoţească”.

Nu ştim dacă autorul acestor cuvinte a folosit această sintagmă: “s-a golit de tot harul şi lucrarea preoţească” în mod conştient sau inconştient, dar în tot cazul este o afirmaţie cu caracter eretic deoarece o astfel de caterisire nu este validă, întrucât atât părintele  Claudiu cât şi ceilalţi părinţi mărturisitori au fost caterisiţi nu pentru abateri morale, canonice sau dogmatice, ci pentru apărarea dreptei credinţe împotriva expansiunii ecumenismului, asumat sinodal de ierarhii Bisericii Ortodoxe Romîne. Pe de altă parte, episcopul Vincenţiu, nu este izvorul sau proprietarul harului, ci izvorul este Hristos, care a dat Bisericii harul mântuitor. Prin urmare, singurul care poate decide în privinţa lucrării sau nelucrării harului în diaconi preoţi sau episcopi este Hristos, nimeni altcineva. După învăţătura Bisericii Ortodoxe chiar de-ar fi vorba de o caterisire validă, harul nu se goleşte din preot, ci doar devine nelucrător, însă rămâne în acel cleric până la moartea sa.

Prin urmare, atât părintele Claudiu cât şi ceilalţi preoţi care au fost caterisiţi pe nedrept, în mod abuziv, au har şi preoţie lucrătoare, mai ales că aceştia nu au îmbrăţişat ereyia, ci luptă împotriva ei. Nimeni să nu se îndoiască de aceasta! Dacă ar fi altfel, ar trebui să ne îndoim şi de sfinţenia Sfântului Grigorie Palama, care a fost caterisit exact pentru aceleaşi motive ca şi noi: apărarea şi mărturisirea Ortodoxiei. Or, nimeni nu se îndoieşte de sfinţenia acestuia, mai ales că Dumnezeu i-a confirmat-o prin sfintele sale moaşte întregi, aflate în Tesalonic, acolo unde a şi fost arhiepiscop.

Descindere cu distrugere

De departe, cel care a beneficiat cel mai mult de “dragostea” practicanţilor “ecumenismului lucid” a fost părintele Ioan Ungureanu şi enoriaşii săi de la Parohia Schit Orăşeni, o mică aşezare de lângă municipiul Botoşani, şi o veche vatră sihăstrescă unde îşi dorm somnul de veci o seamă de monahi dintre care s-au ridicat trei sfinti: Sila, Paisie şi Natan, canonizaţi de curând de Sfântul Sinod.

Presiunile exercitate asupra părintelui Ioan au fost, şi sunt şi în continuare, multe şi diversificate: caterisire, încercări repetate de alungare din parohie, numirea unui alt preot, alegerea unui consiliu parohial paralel, acţiuni de mituire a credincioşilor prin diverse cadouri în speranţa că îşi vor părăsi preotul, scrisori de discredidare şi ponegrire a părintelui în faţa propriilor credincioşi, deconectarea bisericii şi a casei parohiale de la curent şi de la iluminatul public, petreceri cu muzică, mici şi bere în ziua hramului, în 6 August, de Schimbarea la Faţă, în Postul Adormirii Maicii Domnului, organizate de Primărie la doi paşi de cimitir şi biserică, procese interminabile. Dar cea mai cumplită s-a petrecut în 11 noiembrie 2017, când un grup de huligani susţinuţi de Mitopolia Moldovei şi Bucovinei, Protopopiatul Botoşani, Poliţia, Jandarmeria, Primăria Cristeşti şi Prefectura Botoşani, au spart cu instrumente specifice uşa de intrare în biserică, monument istoric, întocmai cum este proorocit în Psamul 73, versetul 7: “Ca în codru cu topoarele au tăiat uşile locaşului Tău, cu topoare şi ciocane l-au sfărâmat”, încercând astfel ca prin forţă să instaleze un alt preot împotriva voinţei generale a credincioşilor, care îl vor preot în satul lor doar pe părintele Ioan. De fiecare dată însă, au fost ruşinaţi de Dumnezeu, şi prin ajutorul sfinţilor mai sus pomeniţi, la a căror mijlocire părintele apelează des, acesta îşi continuă slujirea şi mărturisirea sa.

La Beiuş, îndemn la ecumenism şi apostazie

În ceea ce mă priveşte, am gustat şi eu din paharul amar al “dragostei” ecumeniste. Mă voi rezuma doar la a menţiona că înainte de a se lua decizia de caterisire împotriva mea, mi-a fost blocat accesul în paraclisul în care slujeam prin schimbarea yalei de la uşile de acces, iar clădirea paraclisului a fost confiscată şi folosită în mod abuziv şi ilegal de către parohie, folosindu-se de incredibila explicaţie: “Noi suntem mai mulţi şi voi mai puţini”. Oare de aici s-a inspirit patriarhul Bartolomeu când a cerut opt mănăstiri de la statul ucrainian, care la rândul său să le ia prin forţă, căci altfel nu le vor primii, de la Biserica canonică a Ucrainei, probabil ca dijmă pentru acordarea autocefaliei unei biserici schismatice, lucru nemaivăzut în Ortodoxie? Probabil că nu, dar este evident că duhul ecumenist împărtşit de aceştia îi face să creadă că se pot face stăpâni pe munca altora. Situaţia aceasta ne aminteşte de abuzurile statului comunist, care pentru presupuse învinuiri te arunca în stradă, lăsându-te într-o clipă fără munca de o viaţă. Se vede treaba că unii sunt încă bântuiţi de “meandrele trecutului”.

Acea clădire a fost construită de către un enoriaş care nu acceptă ecumenismul şi nici hotărârile ecumeniste adoptate în Creta, şi nu a predat-o parohiei, aceasta facându-se stăpână pe un bun ce nu-i aparţine, neputând face dovada prin niciun document asupra provenienţei ei.

Spre deosebire de alţi părinţi, eu am atacat hotărârea de caterisire atât la Consistoriul mitropolitan cât şi la Consistoriul superior bisericesc, prima respingându-mi apelul, iar celaltă recursul, fără însă a-mi pune la dispoziţie vreo motivare canonico-juridică, ci doar un anunţ sec de respingere,  aceasta însemnează că procesul meu nu s-a mai rejudecat la nicio instanţă superioară bisericească, ci s-a menţinut hotărârea Consistoriului eparhial.

Un fapt important de precizat îl constituie menţiunea din scrisoarea primită de la Cancelaria Sfântului Sinod prin care eram înştiinţat că: “Sfântul Sinod vă îndeamnă la pocăinţă şi îndreptare în vederea iertării”.

Analizând acest sfat, sunt conştient că sunt nevrednic de misiunea şi de slujirea preoţească, căindu-mă pentru toate păcatele mele şi cerând iertare pentru ele de la Dumnezeu, dar nu mă pot căii pentru faptul că sunt şi vreau să mor ortodox; pentru că iubesc Ortodoxia şi vreau ca acesta să rămână aşa cum am moştenit-o de la Sfinţii Părinţi şi de la înaintaşii mei din satul Borz, înaintaşi care la începutul secolului al XVIII-lea au oprit expansiunea greco-catolicismului pe Valea Crişului Negru, refuzând să accepte această credinţă eretică, deşi la 1753 când şi-au construit biserica în vatra satului, biserică reconstruită la 1864 în care am fost botezat şi în care am slujit opt ani de zile ca preot, au fost ofertaţi de greco-catolici că o construiesc ei în schimbul lepădării de Ortodoxie şi convertirii la erezia lor, însă au refuzat cu demnitate. Pot să-mi cer iertare în faţa episcopului meu dacă l-am supărat cu ceva personal, dar pentru oprirea pomenirii nu pot să-mi cer iertare, deoarece acest act nu este personal, ci are legătură cu abaterea de la dogmele şi canoanele Sfintei Biserici Ortodoxe a Preasfinţiei Sale.

Sfântul Sinod mă sfătuia de fapt să accept ecumenismul propovăduit de ierarhul meu, ceea ce ar fi echivalent cu un act de apostazie. Ferească Dumnezeu! Îl voi pomeni din nou pe episcopul meu la sfintele slujbe când se va fi lepădat de hotărârile eretice asumate în Creta şi când se va dezice şi de acţiunile şi practicile ecumeniste.

În afară de situaţiile concrete prezentate aici, au mai fost şi altele în ţară care s-au soldat cu preoţi caterisiţi şi alungati de la parohiile lor ca urmare a împotrivirii faţă de erezia ecumenistă prin întreruperea pomenirii episcopilor lor la slujbele Bisericii sau de monahi şi monahii ce au apucat greul drum al prigoanei şi pribegiei.

Concluzii

Din scurtul istoric al Inchiziţiei papale prezentat aici, precum şi din acţiunile aproape la fel de brutale întreprinse de Sfântul Sinod împotriva celor ce au îndrăznit să întrerupă pomenirea şi comuniunea cu ierarhii lor ca reacţie concretă şi eficientă împotriva ecumenismului, rezultă că atât papii medievali cât şi ierarhii ortodocşi români contemporani, prin acţiunile lor mai puţin manierate, au atentat la conştiinţa şi liberul arbitru al preoţior, credincioşilor şi monahilor, încercând să le siluiască.

Principala acţiune silnică a Sfântului Sinod, în frunte cu Preafericitul Părinte Patriarh, constă în faptul că fără a avea încuviinţarea preoţilor şi a credincioşilor, deci a pliromei Bisericii, ne impune forţat, în detrimentul voinţei noastre, să acceptăm erezia “ecumenismului lucid” aşa cum a fost cosmetizată definiţia ereziei ecumeniste întru-un comunicat din 21 decembrie, 2016.

În cuprinsul comunicatului mai sus amintit se precizează că lămurirea celor care au obiecţii faţă de deciziile din Creta se va face prin “dialog paşnic”, iar dacă “măsurile disciplinare”, mai degrabă adevărate corecţii fizice pe alocuri, aplicate cu înalta binecuvântare a Sfântului Sinod: presiuni de ordin psihic, asalt cu poliţişti şi cu jandarmi, bătaia şi înfometarea maicilor, izgonirea din mănăstiri şi din parohiile unde au muncit, unele clădite de aceştia din temelie, tracasare continuă, denigrare, ponegrire, distrugeri şi confiscări de bunuri etc, se încadrează la criterii paşnice, ne îngrozim de-a dreptul la gândul cum o să arate cele mai puţin paşnice.

În felul acesta, constatăm cu tristeţe că Sfântul Sinod s-a transformat într-un organism opresiv şi represiv de tip inchizitorial.

Dacă privim cu atenţie la evenimentele şi faptele prezentate, ne mâhneşte gândul că cineva a putut recurge la astfel de acţiuni împotriva fraţilor lor de aceeaşi credinţă, dar când avem certitudinea că pentru săvârşirea acestora au avut aprobarea Sfântului Sinod, devenim oripilaţi.

Oare aceste acţiuni nu se încadrează cumva pe linia faptelor săvârşite de acel judecător nedrept “care de Dumnezeu nu se temea şi de om nu se ruşina”, (Lc. 18.2) şi din această cauză Sfântul Sinod a ajuns în situaţia în care pentru unii să fie mumă, iar pentru alţii ciumă, fapte care ne îndreptăţesc să credem pe bună drepate că trăim vremuri apocaliptice?

Aceste măsuri violente din partea Sfântului Sinod au urmărit pe deoparte să înnăbuşe din faşă orice reacţie de împotrivire faţă de receptarea hotărârilor minciunosinodului din Creta, după cum se şi anticipa prin articolul 22 al documentului eretic Relațiile Bisericii Ortodoxe cu ansamblul lumii creștine, ca nu cumva poporul să afle adevărul celor întâmplate în Creta, iar pe de altă parte să-i intimideze şi să-i descurajeze pe preoţii care ar fi dorit să întrerupă pomenirea episcopilor la sfintele slujbe prin represalii împotriva celor ce nu au cedat presiunilor de tot felul pentru reluarea pomenirii.

Dacă arhiereii noştri ar crede cu adevărat în Mântuitorul Iisus Hristos, şi l-ar iubi, nu ar fi consimţit niciodată la săvârşirea unor astfel de fapte, deoarece Domnul nostru Iisus Hristos, în Evanghelia Sa, propovăduieşte smerenia, pacea, dreptatea, adevărul, bunaînţelegere, iubirea aproapelui, iar faptele încriminate urmăresc nimicirea aproapelui, fiind cu totul contrare creştinismului.  Cât de bine se potrivesc acestei situaţii cuvintele psalmistului David, care zice: “Necredinţa călcătorului de lege spune inimii mele, că nu este într-însul frica de Dumnezeu. El singur se amăgeşte în ochii săi, când zice că ar fi urmărind fărădelegea şi ar fi urând-o. Graiurile gurii lui fărădelege şi vicleşug; n-a vrut să priceapă ca să facă bine. Fărădelege a gândit în aşternutul său, în toată calea cea bună n-a stat şi răutatea n-a urât”. (Ps.35, 1-4).

În atare condiţii, este firesc să ne întrebăm dacă ierarhii noştrii au învăţat ceva  din aceste evenimente reprobabile; dacă sunt hotărâţi să înceteze orice formă de prigoană împotriva preoţilor, monahilor şi credincioşilor care se împotrivesc ereziei ecumeniste; dacă vor avea înţelepciunea şi maturitatea teologică şi duhovnicească să exclame cu sinceritate: Erravi! “Am greşit când am semnat documentele eretice la minciunosinodul din Creta” şi: “Am greşit când am declanşat prigoana împotriva celor ce apără şi mărturisesc dreapta credinţă”, sau metodele de prigoană se vor înăsprii şi mai mult, fiind cu adevărat obligaţi să intrăm în catacombe, ca în perioada de început a creştinismului, sau ca în perioada serghianistă din Rusia? În acest caz nu ne rămâne nimic de făcut decât să strigăm către Domnul ca şi psalmistul David: “Scoate-mă de la vrăşmaşii mei, Dumnezeule, şi de cei ce se scoală împotriva mea, izbăveşte-mă. Izbăveşte-mă de cei ce lucrează fărădelegea şi de bărbaţii vărsărilor de sânge mă izbăveşte”. ( Ps. 58, 1-2)

Totuşi, de vreme ce unii au ajuns să săvârşească astfel de fapte, iar alţii să le aprobe, trebuie sa-i compătimim şi să ne rugăm pentru iertarea şi îndreptarea tuturor, şi mai ales pentru restabilirea adevărului de credinţă în întreaga Biserică Ortodoxă prin lepădarea şi condamnarea ecumenismului ca panerezie şi mărturisirea Sfintei Ortodoxii aşa cum ne-a lăsat-o Mântuitorul, Sfinţii Apostoli şi Sfinţii Părinţi.

Note:   

[1] Pr. Prof. Teodor Bodogae, Ordinele monahale în Apus. Inchiziţia, în Istoria Bisericească Universală, Editura IBMBOR, Vol. II, , Bucureşti, 1993, p. 82.

[2] Pr. Prof. Dr. Ioan Rămureanu, Istoria Bisericească Universală, Manual pentru Seminariile teologice, Editura IBMBOR, Bucureşti, 1992, p.300.

[3] Idem, pp. 300-301.

[4] Antonie Plămădeală, Mitropolitul Ardealului, Tâlcuri noi la texte vechi,  Ediţia a II-a, Bucureşti, 1996, pp. 507-508.

[5]Ieromonah Grigorie, Monah Chiriac, Frate Valerică, Întru slujirea Bisericii, Împotriva ecumenismului şi a sinodului eretic din Creta, Râmnicu Vâlcea, 2018, p. 44.

[6]Idem, p.16.

Preot Cosmin Tripon

https://www.marturisireaortodoxa.ro/ierarhii-ecumenisti-romani-se-poarta-ca-inchizitorii-cu-preotii-marturisitori-nepomenitori/

Autor: Preot Claudiu

pr_claudiubuza@yahoo.com

35 de gânduri despre „Ierarhii ecumeniști români se poartă ca inchizitorii cu preoții mărturisitori nepomenitori”

  1. Parerea mea,este urmatoarea si propun aceasta:sa se elimine din limbajul nostru scris si vorbit terminologia:ecumenist.Sa se inlocuiasca cu terminologii precum:de alta credinta,eretic,eterodox.Multumesc.Cel de alta credinta implica si ecumenistul,sau eterodoxul.

    Apreciază

    1. ma scuzati ca intervin!
      daca doriti sa eliminati termenul de ” ecumenist”, inseamna ca nu stiti ce-i aceea noua erezie ” ecumenism”.
      eterodox is ereticii neortodocsi,
      ecumenistii sunt cu totul diferiti de ereticii condamnati de demult( catolici, protestanti, adventisti, baptisti), ecumenistii trebuie numiti ecumenisti pt ca e o noua erezie , anume ca ortodoxul face comuniune cu ereticul ( rugaciuni in comun , intalniri etc) . ecumenist inseamna ca ortodoxul bolnav ii aproba si ereticului niste ” calitati” dogmatice sau de credinta, ceea ce e mai periculos decat toate celelalte, ecumenist e o erezie pe nesimtite , e ca un pacat de ala subtire care cel care il face nusi da seama ca pacatuieste.
      in concluzie, e gresit a nu numi pe eretic. eretic, iar pe ecumenist ecumenist!
      ca sa stim cu cine avem de a face.
      de ex: papa e eretic catolic, iar patriarhul e eretic ecumenist!

      Apreciază

      1. Parinte Claudiu si Ciprian,multumesc ca ati intervenit frumos.Asa este si sunt de acord cu ce ati raspuns.Eu ma gandeam sa mergem mult mai adanc in problema si spun asa:sunt multi care,dupa atatea argumente pro ortodoxie,dupa incleierea luptei antiecumeniste la noi,inca nu percep,distinctiv,selectiv,ca clerul si credinciosii autointitulatei biserici ortodoxe romane nu mai sunt de fapt ortodocsi,nu mai sunt BOR cu litere mari,deci e incorect calificativul de BOR sau Patriarhia Romana,scris cu litere mari,chiar daca vorbim de institutii de drept juridic,ele fiind de fapt institutii fantoma,fara nicio valoare pentru lumea ortodoxa.E util sa le dam o mana de ajutor celor care inca nu reusesc sa distinga ce e in fapt,concret,sa-i facem sa inteleaga ca avem de-a face cu o secta sincretista cu numele de ecumenism si ca se alatura oricarui fenomen eretic de pana acum,ei fiind cazuti din Biserica Ortodoxa.E corect sa le folosim titulatura,cu specificatie obligatorie ca vorbim doar de nume,departe sa mai reprezinte ei ceva real vizavi de ortodoxie si ca un sinod ortodox va ajuta separarea realitatii ortodoxe de autointitulat ortodoxa, realitatea lumii ecumeniste.Deci sa-i ajutam sa intrevada doua realitati radical opuse.
        In sens terminologic,haidem sa rarim,zic , folosirea termenului „ecumenism” si sa-l utilizam cand vorbim de ei,pe acela de „confesiune diferita de ortodoxie,alta credinta”,fiind vorba,cu adevarat de o cu totul alta credinta ,de la cap la coada.Aceasta,ca omul sa poata distinge ca cu noi,ortodocsii,acum e ceva real si ca,cu cei de alta credinta,ecumenistii,iarasi,e ceva,nedorit,dar e ceva care s-a materializat dupa Creta destul de limpede in sens de plecare a lor din ortodoxie.Nu toti cititorii,neformati in practica ortodoxa, au aceeasi intelegere a ceea ce s-a intamplat precum noi.De aceea e bine sa largim metoda de prezentare si pentru puterea lor de intelegere stiut fiind ca pura expunere a adevarului de credinta,de multe ori nu convinge,ca in mediul didactic,unde elevul nu ramane cu nimic daca profesorul aduce numai informatia,care este cea reala,dar nu uzeaza de metode didactice suficiente care sa ajute perceptia elevilor.Sper ca sunt inteles corect.

        Apreciază

      2. Greșiți spunând: „clerul și credincioșii autointitulatei biserici ortodoxe române nu mai sunt de fapt ortodocși, nu mai sunt BOR cu litere mari, deci e incorect calificativul de BOR sau Patriarhia Română, scris cu litere mari, chiar dacă vorbim de instituții de drept juridic, ele fiind de fapt instituții fantomă.” Nu credeți că un Sinod panortodox ar trebui să constate ceea ce afirmați mai sus?! Este cam același lucru cu ceea ce spun cei din gruparea Sava-Staicu, chiar mai grav, o formă mai radicală! Lăsați lucrurile așa cum au fost așezate și nu mai căutați interpretări nepotrivite! Nu știu de ce încercați formule, variante, interpretări străine de cele deja precizate? Vă rog să nu lăsați impresia unei diversiuni la scenă deschisă!

        Apreciază

  2. Termenul „ecumenism”,vine din limba greaca si insemna a aduna pe toti in aceeasi casa indiferent de ceea ce cred, de ce religie sau denominatiune crestina apartin.

    „Ecumenismul are duh de răutate și este condus de duhuri necurate”, spune fericitul Bătrân (Gheron) Efrem Katunakiotul. Poziția de bază a ecumenismului este pluralismul dogmatic. Aceasta înseamnă, în mod practic, legalizarea coexistenței diferitelor credințe deosebite între ele din punct de vedere dogmatic. În ecumenism toți au loc. Pentru că unitatea în acesta nu este împiedicată de varietatea diferitelor credințe, lucru care este eclesiologic inacceptabil, din punct de vedere ortodox.
    Teologul Dimitrios Tselenghidis spune:

    „Ca dogmatist al Bisericii Ortodoxe, am adânca convingere că ecumenismul este cea mai mare erezie eclesiologică, dar și cea mai riscantă poli-erezie care a apărut vreodată în istoria Bisericii. Și aceasta deoarece ecumenismul, datorită caracterului său sincretist, recomandă cea mai insidioasă contestație a credinței Bisericii, dar și cea mai gravă falsificare a ei. Tocește într-un grad inacceptabil conștiința dogmatică a pliromei Bisericii și generează confuzie în jurul identității credinței noastre.
    În mod viclean golește integritatea credinței mântuitoare a Bisericii – lucru care are consecințe soteriologice grave – cu considerația că toate credințele religioase sunt soteriologic valabile, atunci când susține că toate credințele eterodoxe și ale celorlalte religii sunt căi care conduc la aceeași mântuire.”

    Prin „erezia ecumenista” se intelege trecerea peste barierele dogmatice si ajungerea la un numitor comun cu toate celelalte culte. Aceasta erezie considera pe toti ereticii si schismaticii deopotriva cu Biserica, sau ca facand parte din Biserica. De aici este cunoscuta „teoria ramurilor” care afirma ca Biserica cuprinde pe toti care cred ca Hristos este Dumnezeu, sau pe toti care boteaza in numele Sfintei Treimi. Acesta se numeste minimalismul dogmatic.

    O erezie mai noua cuprinsa in ceea ce numim „ecumenism” este teoria conform careia daca o erezie are succesiune apostolica are Har, deci se afla in Biserica. Iar cea mai dezvoltata este ideea cum ca fiecare erezie crestina se afla intr-un anume fel in Biserica, intr-un grad mai mare sau mai mic, in functie de gradul de departare de la adevarul ortodox.
    Nu poate exista Biserica acolo unde este erezie, de aceea nici un schismatic-eretic nu este in Biserica, ci inafara ei.
    Nici una din aceste invataturi nu stau in picioare la o simpla analiza teologica.

    Ecumenismul este opus termenului ECUMENIC,care provine de la cuvantul IKOS ce insemna casa, adica toti cei care sunt in Casa lui Dumnezeu, Biserica, si au aceeas invatatura de credinta, fiind ortodocsi.
    Sinod ecumenic=sinod sobornicesc

    „Ecumenismul nu are absolut nici o legătură cu ecumenicitatea şi catolicitatea Bisericii, care este pe deplin păstrată, atât geografic cât şi ecleziologic, în Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească Biserică, adică Biserica Ortodoxă, care continuă să creadă ceea ce a fost crezut „întotdeauna, pretutindeni şi de către toţi.” Existenţa ereziilor nu neagă nici unitatea, nici ecumenicitatea şi nici catolicitatea Bisericii. Biserica continuă să fie una şi universală. Erezii şi schisme ca „bisericile” „catolice” şi protestante ale Apusului sau cele anti-calcedoniene ale Răsăritului nu sunt bisericile locale autentice şi legitime ale acelor ţinuturi; aceste biserici redobândesc unitatea şi catolicitatea, devin adevărate biserici, doar atunci când sunt reintegrate în credinţa şi viaţa Bisericii Ortodoxe Soborniceşti (Catolice), care nu este doar adevărata Biserică, ci şi singura Biserică. Prin urmare, de la bunul lui început şi până în ziua de astăzi, aşa-numitul „Conciliu Mondial al Bisericilor”, ca vehicul (purtător) al ecumenismului protestant, este, într-un adevărat sens ecleziologic, un „Conciliu Mondial al ereziilor şi schismelor.” (Din concluziile conferintei teologice inter-ortodoxe „Ecumenismul: Origini. Asteptari. Demistificare” – 2004)

    Apreciază

    1. Parinte Claudiu,doamna Gabrielanaghi,
      Cu tot respectul cuvenit,pentru ca o persoana educata se comporta dupa educatia primita indiferent cine este in fata.
      Expunerea parintelui Claudiu o vad lipsita de tact.Constat ca am pus problema intr-un mod deschis astfel ca publicul de orice pregatire sa nu fie trimis acasa cu cuvinte:”Lasati lucrurile asa cum au fost ASEZATE”.Ce pot sa mai zic?Nu ma mai sperie nimic,ca destule se intampla pe lumea aceasta zi de zi.Vizavi de asocierea afirmatiilor de mai sus cu pozitia schismaticilor Sava si Staicu,da impresie de carente in metodica expunerii.Oricum,cine a avut ochi sa vada toate cele scrise aici,le-a vazut oricum.Parinte Claudiu,osteneala Dumneavoastra,e apreciata,aveti vointa de a preciza corect pozitia ortodoxa,totusi,tind sa cred ca pareti sa fiti omul abordabil,mai ales in chestiuni sensibile in materie de erezie.Aveti mare har de a forma oameni dupa criterii dogmatice,dar ma gandesc ca ma adresez parintelui Claudiu,care va lua in seama cele scrise de mana mea si poate isi va perfectiona optica abordarii in sensul ca nu e bine sa prezinti un adevar numai in forma lui bruta ,ca sa ajungi la un rezultat bun.Ca si cadru didactic,cand vad ca am un copil istet la minte si ma provoaca prin modul cum pune problemele,ca sa-i demonstrez ca sunt intr-adevar competent,dezbat deschis problema,sugerandu-i ca nu suntem constransi de vreo cenzura de tip ceausist.
      Parinte Claudiu,noi,crestinii ortodocsi suntem de mult in”diversiune la scena deschisa” cu cei de alta credinta care ne-au parasit pe cale sinodala .Ma gandesc ca sunt utile dezbaterile pe teme de erezie si opinez ca discernamantul este acea facultate a sufletului care stie ca reprezentantii din fruntea eparhiilor romanesti si clerul si credinciosii care asculta de ei,eu ii numesc de alta credinta, ecumenista.
      Doamna Gabrielanaghi,expunerea Dumneavoastra este buna.Aduceti argumente punctual si nu cred ca pentru un cerc de oameni mai mic.Am gasit o afirmatie care cred ca ati copiat ceea ce au redactat gresit editorii lucrarii-sursa:”Existenta ereziilor nu neaga nici unitatea,nici ecumenicitatea si nici catolicitatea Bisericii”.Incercati,va rog,atentia si taiati-l pe acel „nu” din text,pentru ca existenta ereziilor neaga de-a binelea unitatea,ecumenicitatea si catolicitatea Bisericii.Va rog,cu respect,sa oferiti raspuns adecvat.
      Parinte Claudiu,incerc sa ma pozitionez cu mult tact fata de Dumneavoastra ,cu exprimare fara echivoc si anume ca la ora actuala avem in fata doua realitati diametral opuse:una a adevaratei ortodoxii care o gasim la nepomenitorii care se ingradesc corect dupa modelul Rezolutiei pe care ati semnat-o si Dvs. si alta a falsei”ortodoxii” promovata de de sine intitulata biserica ortodoxa romana ,care este condusa de cea din afara canoanelor patriarhie romana de la Bucuresti.E o lipsa de evlavie si e de neconceput ca noi,atat de putini crestini ortodocsi sa ne mahnim intre noi,sa ne banuim.Aceasta e o mare lipsa de intelepciune,gandesc eu.Eu nu prea mai folosesc cuvantul „ecumenist” pt a-l defini cu precadere pe eretic,nu mai pierd uremea cu cuvinte dulci,ci o spun direct”cei de alta credinta” pt ca,pana la urma urmei acesta e adevar incontestabil:ecumenistii sunt oameni de o alta credinta,separata de a noastra,chiar daca vorbim de patriarh,mitropoliti s a md.Astfel,cred ca ar arata o constiinta ortodoxa fara labilitati.Pentru o viziune larga,nu e indicat ,zic,sa te servesti doar de Rezolutia de la Botosani,care e un reper.Exista psihologia comunicationala prin care te educi ca ortodox sa relationezi empiric cu ascultatorii,cu cititorii.Prin metode de a comunica iti dezvolti gandirea in raport cu exigentele societatii actuale fara sa deviezi de la dreapta credinta.

      Apreciază

      1. Răsăpunsul meu nu s-a dorit a fi o „expunere”, ci o remarcă simplistă la propuneri îndrăznețe. Chiar dacă atenționarea mea este mai brută, mai din topor, ea vine ca urmare a unei insistențe nefirești de a lărgi „granițele semantice” ale ecumenismului. „Lăsați lucrurile așa cum au fost așezate” este un îndemn la cumințenie, tocmai pentru a a evita derapajele și devierile de la dreapta credință! Dacă perspectiva frăției voastre este mai largă și mai dinamică în spațiul de manevră al relaționării și al comunicării, nu înseamnă că-mi doresc să vă limitez abordarea, nici nu vreau să vă obturez vederea și înțelegere. Vreau doar să feresc de pericolul unei atitudini îndrăznețe care poate schimba optica în lupta antiecumenistă! Nu sunt un temerar, ci un păcătos doritor de a face și a spune măcar ce sunt dator! Iertați!

        Apreciază

  3. Toată învăţătura şi predania Bisericii viază şi se mărturiseşte în Crezul Ortodox, Crez pe care nu se încumetă să-l rostească nimeni dintre cei ce aparţin altor “credinţe”, adunaţi de-a valma cu prilejul săptămânii pentru “rugăciune şi unitate”.

    Ereticii niciodată nu se vor întoarce la Biserica lui Hristos, dacă îi întărim în convingerea că şi ei au Biserică şi Sfinte Taine, prin participarea noastră la rugăciunile în comun cu catolicii, protestanţii, luteranii,calvinii, sau cu cei de alte denominatiuni crestine, fapte ce odihnesc pe aceştia în ereziile credinţelor lor. Limpede trebuie să fie pentru oricare dintre “ortodocşi” – ierarhi, preoţi, călugări, teologi sau mireni – ce se pleacă spre comuniunea cu ereticii, că se leapădă de Tru­pul Mistic al Bisericii lui Hristos, fapt pentru care aceştia se vor judeca laolaltă cu ereticii, alături de care s-au rugat şi îm­păr­tăşit, dar mai ales se vor osândi pentru sminteala ce o ara­tă celor neîntăriţi în credinţă.

    Cuviosul Paisie de la Neamţ spune: „Unirea (ecumenismul satanic) este înşelăciunea diavolului, ce-i vânează pe cei nesocotiţi întru pierzanie. Unirea este un lup răpitor de suflete în piele de oaie. Unirea este veninul aducător de moarte, în chip de miere, ce pierde sufletele. Unirea este mlădiţa înainte-mergătoare a antihristului, ce ademeneşte cu măgulire pe cei mai neştiutori întru pierzanie. Unirea este prăpastia iadului pentru cei ce nu au parte de cuget. Unirea este Iuda, ce cu linguşitorul sărut a vândut Credinţa Pravoslavnică».
    Cuv. Paisie de la Neamţ, Cuvinte şi scrisori duhovniceşti, vol. II, Chişinău, 1999, p. 49.

    Apreciază

    1. Doamna Gabrielanaghi,va multumesc mult pentru ceea ce scrieti.
      Ereticii ecumenisti mai au,printre altele si o cultura proprie si deformata despre dragoste.
      Mai intai,in sens ortodox,dragostea se defineste prin renuntarea la sine,jertfirea de sine in folosul aproapelui,e prima porunca din tabloul de legi date de Dumnezeu omulvi.
      In sens neortodox,ecumenist,dragostea are intelesul acesta:cedez tie ce am de valoare ca si credinta primita prin predanie,in scopul ca lumea sa ma considere omul pacilor de tot felul.Diferenta dintre cele doua sensuri ale cuvantulvi „dragoste” o evidentiaza oamenii celor doua lumi:ortodoxa si eretica.Primii sar in evidenta cu dragostea lor jertfelnica;a doua categorie,folosesc cuvantul”dragoste” cu sens de iubire plata,fada,lipsita de continut,pentru a-si justifica,asemeni prafului aruncat in ochi,josniciile din compromisuri.Ereticii ecumenisti,ca grupare,separata de societate,sunt caracterizati printr-o psihologie a lor comuna tuturor membrilor organizatiei lor.
      Sa-i analizam,pe scurt.
      Acolo intalnim persoane cu varste intre 18 si 80 de ani,care au istoria vietii lor dominata de asemanari ,la intreg grupul,caw 90% din cei care au ales calea aceasta sunt persoane frustrate si cu o copilarie nefericita dominata de traume psiho-emotionale multiple ,plecandu-se de la:violenta parintilor,educatia foarte slaba,saracia care au avut drept efect,falsa dezvoltare individuala,cu conceptii despre viata cu mult deplasate.

      Apreciază

  4. Cu trecerea anilor,li s-a intarit convingerea aceea ca fara vicii,compromisuri,nu poti trai intr-o lume ostila,intr-o societate dura in care nimeni nu-ti nutreste sentimente de prietenie.Traind cu aceasta convingere mutagena,individul isi croieste de unul singur arhitectura propriei vieti.Pe durata activitatii ca elev se foloseste de metoda cadourilor,ca profesorii sa-i umfle notele,evitand munca de invatare si eschivandu-se de la responsabilitatile de elev.De acum si pana la moarte,traieste cu credinta ca toata lumea e la fel,deci ,sa nu se complexeze de”nimicuri”.Parghiile spre a putea tinti cat mai sus si le tese cu viciul paratului colegilor lui la sefi,devenind a doua natura.Convingerea lui despre actiunea parei ii intretine falsa senzatie ca doar asa se poate avansa in ierarhia sociala si numai astfel isi poate multumi sefii.Preceptele morale,in general,sunt un adevarat obstacol in calea evolutiei in societate,conform mentalului sau.Pasind in viata cu un sistem de gandire dualist accentuat de cultivarea violentei(aici viziunea holistica despre viata capata sens de lupta cu persoane care-l concureaza,lipsind notiunea de lupta cu viata insasi,care presupune intoarcere la corectitudine.Lupta e vazuta de acesta,ori ca si castigator,ori ca perdant).

    Apreciază

  5. Aceste persoane cu multa incarcatura negativa,cum e normal,ajung repede sus cu calificative prestabilite si contrafacute si sunt tinuti in posturi-cheie de aceia pe care-i vad ca pe dumnezeii lor,desi,in realitate,sunt mari excroci care-i folosesc in scop manipulator.Insusirica:bun manager,operativ,prompt la comenzi,rapid in decizii sunt aspecte de suprafata,ei sunt de o mare labilitate psiho-emotionala,instabili social,cand nu mai au suportul necesar pentru a cauza intrigi si discordie,incep sa sufere de amnezie,logoree,mitomanie,insuficienta mintala,iar in unele cazuri de zestre genetica slaba,putem vorbi de schizofrenie paranoida(manifesta prin dese iesiri cu tenta maniacala si posibil,in ceva situatii sa figureze evidentiat,cu manie obsesiv-compulsiva prin aplicari de tratamente de tip medieval la care isi supun oponentii,in cazul nostru,nepomenitorii).Persoana cu dominanta in maladie(schizofrenie,depresie,paranoia,psihopatie,oligofrenie) nu da victimei posibilitatea unei alternative(a se vedea grupul de schizofrenici musulmani din martiriul Sf Evghenie din Cecenia,unde vorbim de criza de schizofrenie generala,in grup unde victimei nu i s-a dat nicio alternativa convenabila gandirii lui).
    Asocierea fata de un colectiv subversiv,de orice natura ar fi,in speranta ca acolo isi vor regasi idealul pierdut,le creeaza iluzia,ca acea asociere le va oferi protectie si paternitatea de care au dus lipsa in anii de formare.Doar acolo,ei gasesc unica lor implinire si potrivire in idealuri,nu in Iisus Hristos,nu in comunitatea Bisericii .Daca observa ca gruparea deviaza pe parcurs de la drumul pe care-l stia si el,prefera si moartea,numai sa ramana alaturi de camarazii cu care se potriveste in multe dintre aspiratii,mai degraba prefera raiul pe aici si iadul,pare-se ,de pe dincolo,decat sa se stie inconjurat cu afectiune si recunostinta de sarmanii ,copiii si oamenii,cu neputintele lor,din pliroma Bisericii.

    Apreciază

  6. Cu paisprezece secole înainte de Hristos, Dumnezeu Se descoperă lui Moise pe Muntele Sinai şi dă Legea poporului ales.
    Cele 10 porunci – Decalogul

    Porunca intaia este aceasta: “Eu sunt Domnul Dumnezeul tau, Care te-a scos din pamantul Egiptului si din casa robiei. Sa nu ai alti dumnezei afara de Mine!” (Ies. 20, 2-3).

    Porunca a doua este aceasta: “Sa nu-ti faci chip cioplit si nici asemanare a vreunui lucru din cate sunt in cer, sus, si din cate sunt pe pamant, jos, si din cate sunt in apele de sub pamant! Sa nu te inchini lor, nici sa le slujesti lor” (Ies. 20, 4-5).

    Porunca a treia este: “Sa nu iei numele Domnului Dumnezeului tau in desert, ca nu va lasa Domnul nepedepsit pe cel ce ia in desert numele Lui” (les. 20, 7).

    Porunca a patra este aceasta: “Adu-ti aminte de ziua odihnei, ca sa o sfintesti. Lucreaza sase zile si-ti fa in acelea toate treburile tale, iar ziua a saptea este odihna Domnului Dumnezeului tau; sa nu faci in acea zi nici un lucru: nici tu, nici fiul tau, nici fiica ta, nici sluga ta, nici slujnica ta, nici boul tau, nici asinul tau, nici orice dobitoc al tau, nici strainul care ramane la tine. Ca in sase zile a facut Domnul cerul si pamantul, marea si toate cele ce sunt intr-insele, iar in ziua a saptea S-a odihnit. De aceea a binecuvantat Domnul ziua a saptea si a sfintit-o” (Ies. 20, 8-11).

    Porunca a cincea este: “Cinsteste pe tatal tau si pe mama ta, ca sa-ti fie bine si sa traiesti ani multi pe pamantul pe care Domnul Dumnezeul tau ti-l va da tie” (les. 20, 12).

    Porunca a sasea este: “Sa nu ucizi” (Ies. 20, 13).

    Porunca a saptea este: “Sa nu fii desfranat” (Ies. 20, 14)

    Porunca a opta este: “Sa nu furi” (les. 20, 15)

    Porunca a noua este: “Sa nu marturisesti stramb impotriva aproapelui tau” (les. 20, 16).

    Porunca a zecea este: “Sa nu doresti nimic din cate are aproapele tau” (les. 20, 17).

    *Primele patru porunci dumnezeiesti au aratat datoriile crestinului fata de Dumnezeu, cuprinse pe scurt in datoria dragostei fata de El. Curatia si taria dragostei fata de Dumnezeu se adevereste insa prin dragostea fata de oameni, caci: “Daca zice cineva: iubesc pe Dumnezeu, iar pe fratele sau il uraste, mincinos este!
    Talcuire dupa Sfantul Grigorie Palama
    Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta [Iș 20, 12 ; Dt 5, 16] pentru că Dumnezeu ţi-a dat viaţă prin ei şi aceştia împreună cu Dumnezeu sunt pricinuitori ai vieţii tale. Aşijderea şi tu îi vei cinsti şi vei iubi pe aceştia după Dumnezeu, dacă aceştia sunt împreună cu tine lucrători pentru dragostea lui Dumnezeu şi pentru poruncile Lui. Dacă însă nu sunt astfel, vei fugi deci fără de întârziere, căci în acest caz ei îţi sunt ţie pricină de poticnire şi este mai de folos pentru adevăr şi credinţa mântuitoare, fiind ei de altă credinţă, nu numai să fugi, ci să-i şi urăşti. Dar nu numai pe aceia, ci şi pe toţi cei de altă unire şi mărturisire, astfel ca până şi mădularele tale să se scârbească de simţirea acelora şi întreg trupul tău cu partea lui pătimaşă.

    Căci dacă cineva „nu urăşte pe tatăl său şi pe mama sa, pe copiii şi fraţii săi, până chiar şi sufletul lui, nu-şi ia crucea sa şi nu urmează Mie, nu este vrednic de Mine” [Lc 14, 26-27], a spus Hristos. Aşadar, în ceea ce-i priveşte pe părinţi şi pe cei dragi după trup şi pe fraţi, întru acest chip (să-ţi fie): pe cei legaţi între ei prin credinţă şi care nu sunt piedică pentru mântuire, îi vei cinsti şi îi vei iubi.
    Iar dacă se cere să cinsteşti pe părinţii cei după trup, cu cât mai mult îi vei cinsti şi iubi pe cei care s-au făcut ţie părinţi după duh? Aceştia, de la ceea ce eşti, te-au făcut să fii mai bun şi ţi-au dat ţie lumina cunoştinţei şi te-au născut pe tine prin Botezul naşterii din nou şi te-au întărit pe tine în nădejdea învierii şi a nemuririi şi celei fără de sfârşit împărăţie şi moştenire şi te-au făcut pe tine din nevrednic, vrednic [cf. Ier 15, 19] de bunătăţile cele veşnice faţă de cele trecătoare. Te-au făcut pe tine fiu şi ucenic nu al vreunui om oarecare, ci al Dumnezeu-Omului, Iisus Hristos [Is 14, 3; In 6, 45] care te-a uns pe tine cu duhul înfierii [Rm 8, 15], Acela Care a zis: „să nu vă numiţi voi părinţi pe pământ, nici învăţător, căci Unul este Tatăl vostru, iar învăţător vă este Hristos” [Mt 23, 9-10].

    Aşadar, întreaga cinste şi dragoste se cuvine părinţilor celor duhovniceşti, fiindcă de la aceştia cinstirea se înalţă către Hristos şi către Duhul Cel Preasfânt de la Care şi primiţi înfierea, precum către Tatăl Cel ceresc, de la Care este numită toată părinţimea în cer şi pe pământ [Ef 3, 15]. Te vei strădui deci pururea în această viaţă să-ţi afli un părinte duhov­nicesc, căruia să-i mărturiseşti orice păcat şi orice gând şi să primeşti de la acesta îndreptare şi iertare. Căci unora ca aceştia le este dat să dezlege şi să lege su­fletele şi toate câte vor fi legate pe pământ, vor fi legate şi în ceruri şi toate câte se vor dezlega pe pământ, vor fi dezlegate şi în ceruri [Mt 18, 18]. Acest har şi această putere le primesc de la Hristos pentru care pricină te vei supune acestora şi nu te vei împotrivi lor, ca nu cumva să aduci vătămare sufletului tău. Căci dacă cel care se împotriveşte părinţilor săi după trup, în lucruri care nici măcar nu sunt amintite în Legea dumnezeiască, este dat morţii după Lege [Iș 21, 16], cum atunci nu îşi va pierde sufletul său, cel ce se împotriveşte părinţilor celor după duh şi povăţuitori şi nu urmează Duhului lui Dumnezeu Care sălăşluieşte în aceştia?

    Pentru această pricină, cere sfatul şi supune-te întru totul părinţilor tăi duhovniceşti, ca să fie mântuit sufletul tău şi să devii moştenitor al veşnicelor şi nestricăcioaselor bunătăţi.

    Apreciază

  7. Manu,
    vorbesti multe, vii cu pareri personale noi, nu dupa Sfintii Parinti, nu dai un citat dupa Sf. Parinti ca sa dovedesti ca iti scoti ideile din Izvoarele Duhului Sfant,
    ci dai teme si discutii de capu tau, iar nu dupa puterea Sfintei Scripturi!
    ai inceput cu proorocii despre razboi, iaradi nu dupa puterea Sfintei Scripturi…
    acuma vii pe doua planuri, cand indemni la o schimbare cu ” ecumenistii”, cand dai texte didactice cu totul in afara subiectului. esti pe doua planuri.
    din care carti Sfinte iti iei inspiratia, intreb si io?
    nu mergem numa asa pe pareri personale fara sa fie in duhul Sf. Parinti !

    l-ai laudat pe Prof. Tselenghidis, dar ai citit ce a zis el?
    dansu nici nu pune problema nepomenirii , il numeste tot patriarh si indeamna sa ne rugam cu pocainta!
    uite ce zice.:

    Și care este soluția? Sunt unii care susțin chiar că după Creta nu mai este har în Biserică. Ce credeți că ar trebui să facă aceia din Biserică care văd problema?
    Cine vede problema trebuie să facă pocăință, după aprecierea mea. Și eu consider că văd problema și nu sunt eu criteriul și de aceea o văd, ci mă raportez la anumiți oameni harismatici care văd lucrurile, le vedeau și în urmă cu treizeci de ani, cum era Părintele Paisie, Părintele Efrem Katunakiotul și alții. Eu discutam aceste lucruri atunci și răspunsurile le am încă de atunci. Și continui să vorbesc pornind de la modelul familiei, ca să mă fac înțeles: pentru că îi vedem pe „părinții” noștri că săvârșesc adulter, pare ceva foarte eroic și corect să strigăm sus și tare: „Eu nu mai vreau să am nici o legătură cu această familie”. Însă atitudinea corectă este, așa cum spunea și Sfântul Paisie, pocăința noastră pentru apostazia fie a persoanelor sus-puse, care sunt „părinții” noștri, păstorii noștri, dar întâi de toate, înainte de aceștia, pentru acest popor care în număr mare a apostaziat de la Dumnezeu.
    Răspunsul îl găsim în Sfânta Scriptură. Atunci când se săvârșea adulter –pentru că despre adulter este vorba aici– Dumnezeu prin proroci cerea pocăința poporului și a conducătorilor. Și atunci când exista pocăință, totdeauna mântuia poporul. Și pocăința ne salvează pe două planuri: mai întâi și întâi la nivel personal, eu, cel care vorbește, dar și ca și comunitate, pentru că aparțin organic acestui Trup sacramental și iubitor al Bisericii. Și atunci când un mădular suferă, ne spune Apostolul Pavel, împreună-suferă toate mădularele. Și pentru că noi nu cugetăm despre noi înșine că suntem atot-curați și nu ne afectează disfuncționalitatea celorlalte mădulare, primul lucru pe care îl facem este pocăința existențială, întoarcerea noastră existențială către Dumnezeu Însuși. Pentru că, dacă noi eram corecți și ar fi lucrat în noi Sfântul Duh am fi dat această mărturie vie.
    Așadar rugăciunea noastră de-acum să o facem cu durere, iar mintea noastră în continuu să o îndreptăm către Dumnezeu și, după noi înșine, să punem imediat conducerea Bisericii, pe Patriarh etc., și cerem de la Dumnezeu milă, pentru că, dacă nu eram noi într-o asemenea îndepărtare de Dumnezeu, nu ar fi îngăduit să avem o asemenea conducere a Bisericii. Să cerem cu durere să le dea timp de pocăință. Aceasta să o facem în fiecare zi la rugăciunile noastre.
    Și există un stadiu încă mai avansat al acestei pocăințe existențiale, atunci când bolnavul se află în paralizie sau în stare demonică și nu își conștientizează starea, noi care avem motiv să îl iubim și suntem și datori să îl iubim în Hristos și dorim mântuirea lui, noi trebuie să facem acest ultim lucru, care este și greu însă dă și rezultate.
    Și ca să nu credeți că toate acestea le spun de la mine însumi, voi face referire la cuvântul Sfântului Nicolae Cabasila, potrivit căruia „atunci când cineva este bolnav trupește, trebuie să ia el însuși medicamentul corespunzător pentru boala sa. În bolile duhovnicești, însă, este posibil ca cel sănătos să ia medicamentele bolnavului și să se vindece bolnavul”. Ce înseamnă practic acest lucru? Asemenea boli duhovnicești există și în Biserică, și în societate, și în familie, și la o persoană anume. Și putem încerca această metodă, pentru că sunt lucruri adeverite practic de Duhul Sfânt. Când tu iei locul celuilalt, al bolnavului –spune Părintele Paisie de data aceasta– și din locul celuilalt faci ceea ce trebuie să facă bolnavul, pentru că bolnavul nu poate să facă acest lucru –postești, faci rugăciune, faci milostenie ca și cum tu ai fi bolnavul–, atunci Dumnezeu, văzând credința și dragostea ta pentru cel bolnav care nu poate să facă nimic, îl tămăduiește pe bolnav.
    Cu această atitudine în care noi luăm medicamentele duhovnicești, ca și cum noi am fi bolnavii, dar mai ales prin conștiința că ne-am îndepărtat de voia lui Dumnezeu, ca părtași ai acestui popor –putem face ceva în mod real.
    Da, acela vorbește și acționează eretic. În situația asta, noi nu plecăm din „casă”, ci ne exprimăm prin întreaga noastră atitudine această mâhnire foarte adâncă, nu-l aplaudăm și niciodată nu îi spunem că are dreptate, și dacă este cazul, îi spunem cu durere și smerenie că nu suntem deloc de acord cu acest lucru pe care îl face. Cu toate acestea rămânem în casa noastră, pentru că această casă este locul mântuirii noastre.
    .

    Apreciază

    1. Ciprian,parinte Claudiu ,desigur ca observ ca am de-a face cu oameni seriosi,bine informati si care tin la o pozitie corecta in contextul de azi.
      Ciprian,sunt,multe lucruri care le spui ca un izvor din propria experienta.Se vede ca te lupti cu tine insuti,iti depasesti insuficientele,cauti sa te documentezi si te mai caracterizeaza ceva care te-ar face sa rezisti in conditii extreme(lagar,deportari).Aici avem ocazia sa ne facem mai buni.Ciprian,daca am vorbit,fara sa-ti argumentez tie,special din Sf Parinti,nu am incotro si ma determin sa-ti cer iertare pentru ca asa e frumos.Te asigur ca te-am citit si mi-ai lasat o impresie buna.E foarte important sa observ ca esti un om care duce greul,nu profiti de altii.Acum,in comunism,nu toti am avut parte de un nivel superlativ de educatie.

      Apreciază

      1. Manu,
        acuma ma si citesti pe dinauntru? 🙂
        ei..nu-i asa cum iti faci impresia doar din comentarii
        nu sunt unul care o duc greu, si nu sunt unul care sa reziste la conditii extreme !!!
        ” Fara Mine nu puteti face nimic!”
        si daca as avea gena rusilor, fara Hristos nu rezist nici la o injuratura asupra mea, si la nicio ispita cat de mică.
        sunt foarte slab in fapte.
        n-am nicio experienta cum crezi… is la inceput de picaintă.
        doar ca nu-mi plac discutiile inutile pe langa subiect duhovnicesc care nu te apropie de Hristos cu pocainta!
        ce rost are sa povestim mult cantitativ , dar calitativ slab!
        de asta m-am luat de matale. acuma sper ca nu sunteti preot sau calugar ca sa nu pacatuiesc ” tutuindu-va”.
        eu is unul mai mic, varsta tanara si nu vreau sa fiu obraznic.
        Daca nu veniti cu argumente de la Sf. Parinti atunci nu e bine, e o lipsa , un gol duhovnicesc , nu aveti temei de crezare, nu urmati calea de mijlic( imparateasca), ori bag de seama ca nu ati prea citit pe Sfintii Parinti.
        Daca nu aveti cunostinte bune in scrierile Sfintilor Parinti si in Canoane , Pidalion etc. atunci e gresit sa ne dam cu parerea sau sa propunem idei noi…e riscant .
        Diavolul inseala si din stanga , dar si din dreapta. si pe multi pustnici talentati i-a inselat.
        Trebuie mare discernamant, dreapta socoteala, smerenie multa, si cunostinte teologice precise .
        eu de ex. fiindca n-am ass cunostinte, doar cele elementare. atunci nu ma apuc sa dau pedagogie la preoti ce ar trebui sa faca. ci ma iau dupa cei care stiu mai.multe si dupa inima mea aleg cutare sau cutare , de ex. is de acord cu ce zic aceasi cu Pr. Ciprian Staicu… sau Parintii ăstialalti echilibrati, ssu altii…
        acuma 100% nu sunt sigur de niciunii, dar deocamdata , Mila Domnului sa fie cu toti.
        Harul Domnului nostru Iisus Hristos sa ne intareasca!

        Apreciază

    1. Ciprian,Am o intrebare care sper ca nu te-ar deranja:tu,ai luat cipul?Sa ma ierti de intrebare.Poate o sa raspunzi totusi cu (o ploaie).un noian de cuvinte.Vreau un raspuns,ca nu stiu ce sa fac.Te deranjeaza un prieten de-al tau si de data aceasta?

      Apreciază

      1. ce cip sa iau? Doamne fereste! intrebi de infricosatorul cip acela care se implanteaza in om?
        Fereasca Dumnezeu de acela !
        am Carte de Identitate de asta normala.
        da cine are cip ?

        Apreciază

      2. acu vreo trei ani o venit doctoru veterinar sa vaccineze cainii si o vrut sa le bage cip, nu l-am lasat defel. nici la animale nu las asa ceva!
        deunăzi am citit un comentariu de prin 2011 pe saccsiv.wp. despre cineva care povestea cum o prietena de a ei prin 90′ parca s-a dus la dentist si a facut o lucrare la dinti si dupa aia o observat ca nu se mai putea ruga ca inainte, scotea sunete ciudate, s-a speriat. a facut o raza si ia zis ca are un pubctulet alb in gat sau nustiu unde in interior. deci fara voia ei i s-a bagat cip de urmarire. ingrozitor… nu scrie daca a reusit sa-l scoata mai pe urma cumva.
        Doamne apara si ne pazeste de cel rau si viclean!
        .

        Apreciază

  8. Ciprian,pentru o buna intelegere a ceea ce scrie un om e buna si putina atentie.E un lucru bun ca esti precaut.Din conversatia aceasta nadajduiesc ca te folosesc pe tine,eu ca persoana,de aceea,,pentru ca in urma acestor discutii,te pot pierde si nu acesta e interesul unuia ca mine.Ca banuiesc ca esti impresurat numai de necazuri,ispitele uneori te mai rastoarna,iarasi,e o problema pentru care Hristos te iconomiseste,are El mijlocitor Biserica ce gandeste recuperarea omului.Aceasta,cu spus-ul in fata,e o metoda care nu trebuie aplicata la tot omul,pentru ca il pierzi ,nu-l castigi pentru Hristos.Pentru expunere,nu am posibilitate sa ma duc la fiecare fraza la biblioteca sa-ti scriu citatul,daca ma pui si la asta,atunci vad sadism.Ce te face convingator?Intoarcerea la sf traire,verificarea cat mai deasa daca tie ,nu cumva ,ti-am gresit cu ceva,a cauta sa stii cine esti.E bine ca tragi concluzii dupa cele ce scriu si ma bucur ca ma mustra cineva.

    Apreciază

  9. Retineti ce a scris utzu la 24 ian pe Marturisirea Ortodoxa.Stai sa termine astia cu casapirea Venezuelei si,dupa aceea se ocupa de noi,ca,chipurile,e vizata Rusia,dupa Venezuela.Americanii obisnuiesc ca,inainte de un atac militar asupra bogatiilor tarii vizate,sa faca atac la religia acelei tari pt ca le e frica de orice coalizare.Celor din spatele lor,o sa li se puna,dupa razboi,botnita cum li s-a pus nemtilor.

    Apreciază

  10. Invatura ortodoxa,referitor la vrednicia slujirii in preotie,cu curaj o spun,pune pe plan secund pregatirea prin studii de teologie,pe care Sf Parinti o numesc destoinicie in a-i invata pe altii randuielile Bisericii ca o conditie esentiala pentru misiune preoteasca,dar care,nu poate rezolva si vrednicia in slujire.Pana nu demult,erau vorbe printre preotii de enorie cum ca ,chipurile,ieromonahii din manastiri,hirotoniti,potrivit canoanelor,dar fara studii de teologie la activ,”nu au cuvant cu putere multa” si trag in jos lumea monahala ,ca lipsa unor studii nu i-ar deosebi de mireni.Se uita un amanunt:pana sa inceapa lucrarile adunarii de pe dealurile din Kolimbari,cu exceptia catorva parohii,cam pe la manastirile unde erau acei ieromonahi nescoliti mai mirosea a ortodoxie.Constiinta slujirii intru vrednicie este esenta in ortodoxie,mergandu-se pe ideea ca,in unele cazuri,se poate merge la studii si dupa aceea si,noi stim bine,ca studiile nu te mantuiesc in sine,acestea fiind o zestre pentru viitoarea structura intelectuala,fara de care nu te poti recomanda un far de lumina printre oameni.Canoanele spun ca daca sfintenia slujirii si cultura vasta merg impreuna pe acelasi drum in viata ortodoxa deja vorbim de un lucru desavarsit,clericul e un far luminos pe care se bizuie Biserica la nevoie.

    Apreciază

    1. „Nu va potriviti acestui veac”(Rom.12,2)
      Multi cred ca o miscare facuta in viata individuala dupa criteriul constiintei ,in sensul marturisirii credintei ortodoxe, are ca efect stigmatul cum ca te deosebesti de majoritatea,de ceilalti ,ca manifesti ura,un soi de „sindrom de separare”.Privit introspectiv,lumea nu se potriveste cu ceea ce gandim,cu felul nostru crestin de a fi.In multe situatii,intalnim oprobiul celor cu care intram in contact,ca si cum ne-ar spune:de ce nu sunteti ca si ceilalti,de ce nu va adaptati mersulvi „majoritatii ortodoxe” si nu e o persoana,ci sunt sute de acest gen.Acesti oameni nu stiu ca au putine cunostinte teologice si de psihologie sociala a insertiei,crezand ca cu ajutorul culturii lor poseda o viziune a nivelelor sociale suficienta pentru a sablona oamenii pe pozitii in societate in functie de aceste desertaciuni:rang,avere,studii,realizari.In situatia acestei invazii de „de ce”-uri din partea oamenilor ignoranti ,crestinul pare un invins pentru lumea aceasta,dar e puternic cand vine vorba de vesnicie.O spun din experienta cei din inchisorile comuniste,care au pierdut totul pe aici,ei,care au luptat sa fie altfel decat ceilalti,acestia pe care in timpul vietii ,toti ii aratau cu degetul si-i spionau,iar acum,pentru taria pozitiei lor in lupta cu raul,toti ii cinstesc.Nimic nou pe lume.
      „Este demn de aratat ca tocmai oamenii care iubesc libertatea se conformeaza regulii ca <>,fara sa observe ca astfel renunta la propria libertate si se dau prada unei robii inselatoare.
      Judecati singuri:cum este de fapt omul care se teme sa iasa in evidenta dintre ceilalti,care nu indrazneste de fapt sa-si arate convingerile?Este el oare un om liber?Nu!Ar dori sa-si urmeze convingerile,glasul propriei constiinte,dar nu indrazneste.Simpla prezenta a unor persoane ce nu gandesc ca el il paralizeaza.Este foarte curajos cand este singur SAU PRINTRE CEI CE IMPARTASESC SIMTAMINTELE;ATUNCI FACE CEEA CE II DICTEAZA PROPRIA CONSTIINTA…Caci nu este robie mai grea decat sa nu indraznesti sa spui ceea ce simti,sa nu poti face ce doresti.Si cate compromisuri trebuie sa faca fata de propria constiinta!..Pentru ca ,pentru a nu se diferentia de ceilalti,ii va aproba pe cei ce hulesc(pe eretici n.n.) si va zambi la glumele lor nelegiuite…
      …Orice s-ar spune,oamenilor le plac convingerile ferme,clare,iar respectul lor este de partea celor ce raman hotarati si neclintiti in convingeri.Asa a fost mereu,chiar si la necredinciosi…
      …Imparatul Constantiu Chlor a vrut sa incerce credinta ofiterilor crestini din garda sa.El i-a anuntat ca va pastra doar pe cei ce se vor lepada de credinta crestina.UNII S-AU ARATAT GATA SA RENUNTE LA CREDINTA LOR.DAR CONSTANTIU,PRIVINDU-I CU DISPRET,I-A IZGONIT CA FIIND NEDEMNI DE INCREDEREA LUI.La fel si astazi,lumea ii dispretuieste pe fricosi si lasi,dar ii respecta pe cei ce nu se abat de la datorie,ba adesea este gata sa-i si imite,sa le urmeze exemplul.Un calator a sosit odata la un han.Era in post,dar toti mesenii mancau de dulce.Calatorul a cerut bucate de post,starnind rasul si ironia celor din jur.CALMUL SI DEMNITATEA calatorului i-au redus la insa tacere,iar unul dintre meseni s-a ridicat din fata bucatelor de dulce si a cerut si el din cele de post,laudandu-l pe noul sosit si spunandu-i ca este ortodox si el,iar de acum va urma exemplul nobil al calatorului.”Irineu,episcop de Ekaterinburg.Educatia religioasa,invataturi pentru copii si tineri..

      Apreciază

  11. Era aici comentariul lui Manu cu citatul Parintelui Filotei Zervacos.Am un prieten care e foarte interesat de problema pentru ca are baiat care vrea sa se faca preot si vrea sa stie multe lucruri,cu citate,legate de aspectul desfranarii la om.

    Apreciază

  12. „Cautand preotia,de ai cazut in pacate trupesti,in desfranare(pacat cu femeie inainte de cununie n n),in adulter chiar si de n-ai stiut ca acestea sunt impedimente la preotie,nu este permis sa ajungi preot…Cerceteaza-te pe tine bine si,de ai cazut chiar si din nestiinta si chiar numai o data,sa nu te faci preot.Oricat de mare ar fi nevoia pentru Biserica.Dumnezeu se va ingriji de Biserica Sa.Si daca nu vor mai exista preoti si laici,atunci Dumnezeu ii va slobozi pe toti.Daca ai impediment la preotie,este cu putinta prin pocainta si spovedanie sa faci minuni,sa devii sfant,dar nu preot,zice marele Vasile…”Cuv.Filotei Zervakos,Sfaturi,minuni,rugaciuni,pp 12.
    Teza ortodoxa de veacuri difera de ideologia eretica despre spovedanie si hirotonie unde legea o face pogoramantul si nu invers cum e firesc.Daca observam fin,aceasta e o cauza forte a promovarii de clerici cu probleme canonice,care,o data ajunsi in functii se adapostesc sub poala mai marilor zilei,pentru capatuiala si DE FRICA DESTITUIRII pentru ca se stiu pe ei cu bube canonice.Si iata,asa,din pogoraminte in lant se ajunge la ditamai erezia,ca fenomenologie (plaga,tampenie) sociala de te uimesti.Cauza?Lipsa unei „site” drastice inaintea hirotoniei care este:staruinta duhovnicului si arhiereului si inlaturarea viziunii gresite in problema studiilor.O data ce se prezinta un candidat cu studii multe de teologie,cei doi,din cate se vede in viata practica,trateaza spovedania candidatului ca pe ceva „sa fie”,demarand admisia in cler pe doua premize:1.ca-i pacat de munca lui cu studiile si ar fi o nedreptate sa i se dea cu piciorul si,2. se spera ca va fi el prelucrat,dupa ce va fi admis in cler.E o atitudine neortodoxa si anticanonica ce favorizeaza erezia.

    Apreciază

  13. Imbracati in haina iubirii crestinesti propovaduite de la inaltimile amvonului din Biserica, Inaltii Ierarhi BOR, in frunte cu Patriarhul Daniel, randuit de Mantuitorul nostru Iisus Hristos sa pastoreasca crestinii ortodocsi ai acestei natii, incearca sa traga pleroma ortodoxa catre compromisuri nenumarate, care trebuie respectate, ascultate neconditionat si fara discutii, de toti cei care se considera fiii BOR stramosesti.
    Compromisurile care vizeaza Traditia si hotarele dreptei credinte, invataturile Sfintilor Parinti si ai Sfintelor Sinoade Ecumenice, duc se stie la primejdii de moarte, catre apostazie si schisma.
    Parerea noastra,ca madulare vii ale trupului Bisericii, e ignorata si dispretuita cu indiferenta si cel care ridica glasul este catalogat ca facand parte din categoria schismaticilor,razvratilor, impotriva Bisericii si a hotararilor membrilor sinodului BOR.
    Am devenit un fel de „dusmani de clasa”, paria din Biserica Mantuitorului Hristos, alaturi de Preotii care au incetat pomenirea Ierarhului ( caterisiti si alungati de la slujire din Biserica), cei care incearca sa „strige”Adevarul de pe acoperisurile caselor, devenind peste noapte cu totii prigoniti in propria tara, de fratii intru aceeasi credinta ortodoxa.
    Spunea Profesorul si eminentul teolog,domnul Dimitrios Tselenghidis,’”Se nesocotește, cu toate acestea, faptul istoric că, în Biserica Ortodoxă ultimul criteriu îl reprezintă conștiința dogmatică veghetoare a Bisericii, care, în trecut, a aprobat sau a considerat drept tâlhărești chiar și Sinoade Ecumenice. Sistemul sinodal, prin el însuși, nu garantează în chip mecanic corectitudinea credinței ortodoxe. Aceasta se întâmplă numai atunci când Episcopii participanți la Sinod au în interiorul lor activ Duhul Sfânt și Calea Ipostatică, pe Hristos, astfel încât, în calitate de sinodali – împreună călători pe aceeași cale [gr. συν – împreună + ὀδός – calea] sunt în practică și „următori Sfinților Părinți“.

    In cadrul CMB, Inaltii Ierarhi BOR, au intrat in tot felul de parteneriate cu denominatiunile crestine, numite acum legal „biserici”(cu avizul dat de sinodul talharesc din Creta 2016, regizat cu diplomatie fariseica de Pseudo-Patriarhul Bartolomeu), cu instituţii guvernamentale, de întrajutorarea oamenilor, cu caracter social-umanitar, un ecumenism mascat, care altereaza profund perspectiva crestina si mutileaza duhovniceste pe tot ortodoxul de buna-credinta , care se molipseste treptat de acest psudo-crestinism.
    Toate aceste participari ale Ierarhilor, la slujiri impreuna cu ereticii cu ocazia diferitelor evenimente, anuntate prin discursuri sforaitoare, bune de adormit constiinta pleromei ortodoxe, pregatita cu dibacie prin cateheze si cuvinte de invatatura, bine intocmite de clerul laic si monahal supus desavarsit, pentru asimilarea acestora fara nici macar o farama de opozitie, au dus la situatia dramatica in care se afla acum Ortodoxia noastra.

    „*Credinţa păstrează nerobit cugetul şi îi face vitează inima. Dimpotrivă, o credinţă înlănţuită de înşelăciune îngenunchează şi patria la picioarele celui care a înşelat-o. ‘Unirea o iubim, supunerea o urâm, pentru că ea va însemna dispariţia Ortodoxiei.’ Între adevăr şi minciună nu există cale de mijloc (ceva intermediar), nu încape compromisul. Oricând s-au făcut astfel de paşi, cel care a câştigat a fost vrăjmaşul lui Dumnezeu şi al omului.
    Fraţii mei, este o chestiune de viaţă şi de mântuire în această lume şi în eternitate, păzirea dogmei Ortodoxiei!”

    Patriarhul si sinodul BOR, s-au indatorat papistasilor si altor culte religioase in Apus, folosind locurile lor de rugaciune, pentru ortodocsii cu locuri de munca pe acele meleaguri.
    Au uitat se pare ca papistasii.protestantii si cei asemenea lor, au ajuns „barabe” si nu crestini.
    Au vandut acestora pe Sfintii Ortodoxiei, incredintandu-le Sfintele lor Moaste. daruind -le ca din propria lor avere, Sfinte Icoane si alte comori.

    „**Pricina întunecatului zbucium al omenirii Apusene se poate lămuri într’un cuvânt: pentru că l-au ales pe Varavva, în locul lui Hristos; pentru că au ajuns barabe, în loc să fie Creştini. Barbare le sunt şi ţelurile, barbare şi mijloacele . Ţelul lor este să se înalţe pe sine şi pe poporul lor până la ceruri, iar pe toţi ceilalţi oameni şi popoare să îi calce în picioare, ca noroiul; iar mijloacele sunt aceleaşi cu cele ale lui Varavva: uneltiri, minciună, răzvrătire şi sânge.”

    Se pare ca Inaltii Ierarhi au uitat ca autoritatea Bisericii este iubire, care nu-şi oprimă, nu-si terorizeaza credinciosii, nu-i insala, ci îi îndrumă, ii pazeste şi îi ocroteşte, intrucat în mod liber, ei sunt supuşii lui Hristos, care constituie Trupul tainic şi mădularele Bisericii lui.
    Compromisurile facute de-a lungul timpului de conducatorii vremelnici ai BOR, in virtutea ecumenismului lucid, i-au inlantuit puternic, astfel incat ei au devenit legati pe vecie de interese straine invataturii Mantuitorului Hristos , interese care vizeaza legaturi stranse cu masoneria de sorginte sionista, cu stapanii din umbra creatori ai religiei new-age aservita vrajmasului omenirii, cu puterile straine( sa nu uitam reprezentantii SUA si cei ai Vaticanului prezenti la lucrarile pseudo-sinodului din Creta, in calitate de observatori), care ca si in Ucraina, alaturi de statul Israel, urmaresc destramarea,faramitarea Ortodoxiei si ingenuncherea ei Vaticanului.
    Se pare ca nimeni si nimic nu-i poate opri.
    Patriarhul BOR,la randul lui, bun prieten si frate masonic cu Pseudo-Patriarhul Bartolomeu,”primul intre egali”, il urmeaza pe acesta din urma, si ambii pe ereticul papa Francisc si pe altii aemenea lui(frati intru masonerie) , auto proclamatii „vicarius filii dei”, in participarile fara echivoc la toate intalnirile care promoveaza pacea și reconcilierea între toate religiile, încurajând dialogul între creștini, evrei și musulmani, chiar daca acestea inseamna participari la rugaciunile si dansurile evreiesti in sinagoga sau in moschei.

    „Evreii, mahomedanii si crestinii sunt trei expresii ale aceluiasi monoteism, iar glasul traditiei lor autentice si străvechi este si cel mai cutezător si mai plin de încredere din istorie. De ce nu ar fi posibil atunci ca, în loc să genereze opozitii ireconciliabile, numele acestui unic Dumnezeu să ducă la un respect reciproc, la întelegere si coexistentă pasnică? De ce să nu privim cu încredere la ziua în care, fără nici un prejudiciu adus dezbaterii teologice, vom descoperi ceea ce este atât de evident si totusi atât de greu de acceptat – si anume că, în calitate de fii ai aceluiasi Tată, suntem prin urmare cu totii frati?”, declara Papa Paul al Vl-lea, La Croix, aug.11, 1970

    Ereticul papa Francisc I, la randul lui , pe 19 Iunie 2006, pe stadionul Luna Park din Buenos Aires, a ingenuncheat in fata pastorului protestant “Carlos Miranda” ca sa ia “binecuvantare” de la el, iar in 2014, s-a intalnit cu un grup inter religios din Argentina, format din 15 evrei, 15 musulmani si 15 crestini (eretici,saracii de ei!). Pe unii ii cunostea de cand era arhiepiscop la Buenos Aires asa ca a improvizat un discurs axat pe fraternitate: “Avem acelasi Tata in Ceruri si acelasi Tata jos pe pamant, pe care-L adoram”.
    Exemplele sunt numeroase.
    La 27 octombrie 1986, Ereticul papa Ioan Paul al-II-lea,mason si el, a primit în bazilica Sfântului Francisc, în Assisi, pe reprezentanţii marilor religii ale lumii pentru a se ruga împreună. Locul rezervat lui Dalai Lama era chiar altarul central, unde Dalai Lama a instalat o statuie a lui Buda. Episcopii catolici au văzut statuia şi nu au spus nimic… Un an mai târziu evenimentul s-a repetat la Biserica Santa Maria din Trastavere, în Roma, spre satisfacţia masonilor, care şi-au publicat victoria în ziarul “Hiram” scos de Loja Marelui Orient. Masonul F.M.Marsaudon scria: “Catolici, Ortodocşi, protestanţi, evrei, musulmani, hinduşi, budişti, liber-cugetători, pentru noi nu sunt decât porecle; francmasoneria este numele întregii familii.”
    Acesta e si numele CMB,nu?
    S-au adeverit cuvintele intelepte ale Sfantului Anatolie al Optinei,care prorocea:

    „***Ereticii vor pune mâna pe Biserică, îşi vor numi peste tot slugile, iar viaţa religioasă va fi lepădată. Însă Domnul nu lăsa pe robii Săi fără apărare şi întru neştiinţa. El a spus: „După roadele lor îi veţi cunoaşte“ (Matei 7, 16-20). Şi sârguieşte-te să-i osebeşti de păstorii adevăraţi; acei furi de cele ale Duhului, care sfâşie turma duhovnicească, „nu intră pe uşă în staul, ci sar pe aiurea“, după cum a spus-o Domnul, adică vor intra nelegiuit, nimicind cu de-a sila dumnezeiasca orânduială- pe acestia Mantuitorul îi numeste „talhari” (Ioan 10, 1)…..Drept aceea, fiul meu, când vei vedea în biserică batjocorindu-se lucrarea dumnezeiască, învăţăturile Părinţilor şi orânduirea lăsată de Dumnezeu, să ştii că ereticii au şi apărut, chiar dacă pentru o vreme s-ar putea să-şi tăinuiască relele voiri sau vor strâmba pe nesimţite credinţa dumnezeiască pentru a izbuti mai bine, înşelându-i pe cei neiscusiţi.

    Îi vor prigoni nu doar pe păstori, ci şi pe slujitorii lui Dumnezeu, căci diavolul, care ocârmuieşte rătăcirea, nu poate suferi vieţuirea după rânduiala lui Dumnezeu. Asemenea lupilor în piei de oaie, ..- aceia vor fi trădători care vor pricinui ură şi răutate pretutindeni; şi de aceea a spus Domnul că se vor cunoaşte „după roade” (Luca 6, 43-45). Adevăraţii slujitori ai lui Dumnezeu sunt supuşi, iubitori de fraţi şi ascultători de Biserică.”

    „La pseudo-sinodul din Creta 2016, agenți ai serviciilor de informații din Vest se aflau în stare de pregătire operațională (adică de spionaj), pentru a extinde separarea și divergenţele din sânul Ortodoxiei și pentru a folosi pseudosinodul pentru decizii care nu se încadrează în sistemul de valori ortodoxe. Astfel, au lezat unitatea lumii ortodoxe. În Creta s-au aflat agenți americani, cu scopul de a deține controlul absolut asupra a ceea ce urma să aibă loc în cadrul pseudosinodului. A existat un control asupra Bisericilor Ortodoxe din partea „elitelor occidentale”. În esență a fost vorba de un produs al politicii externe americane”,spunea intr-un articol de referinta, Protopresbiter Anghelos Anghelakopoulos,Cleric al Mitropoliei de Pireu,la doi ani dupa dezastrul de la Kolymbari.
    Dispunand de un puternic aparat de agitatie si propaganda, aservit propriilor interese de suprematie si putere absoluta in ortodoxie(ocupam al doilea loc in Ortodoxia mondiala ca numar de credinciosi), Patriarhul BOR si Ierarhii sinodali, in buna intelegere cu structurile de drept ale statului roman, s-au folosit cu dezinvoltura de aceste prerogative, pentru a ingenunchea rezistenta opusa de miscarea antiecumenista, uitand ca rolul lor este de a condamna ecumenismul sincretist intercreștin și interreligios ca panerezie , ca trebuie sa se pocaiasca public de ereziile semnate in Kolymbari, ca un moment nefast de orbire duhovniceasca.
    Continuatorul in proiecte masonice, prin ideal si fapta , al ereticului papa Ioan-Paul al doilea, este fara indoiala ereticul papa Francisc, cel caruia Patriarhul BOR si sinodul sau, intentioneaza sa-i ingenuncheze Ortodoxia, in minunata „gradina a Maicii Domnului”, pe terenul pregatit sarguincios din pacate de predecesorul sau, Patriarhul Teoctist.
    Cum se face ca o tara majoritar ortodoxa este vizitata de doi conducatori ai lumii catolice intr-un interval atat de scurt?
    Atata timp cat fratii sai mai mari sunt considerati evreii (dupa cuvantul celui beatificat de papistasi), cum ne considera ereticul papa Francisc, pe noi , romanii ortodocsi, probabil fratii sai mai mici, caci prin unirea apropiata cu greco-catolicii, asta vom fi! Sa nu fie!
    Sa nu ne lasam batjocoriti in asemenea hal!Vom ajunge rusinea intregii lumi, daca vom lasa sa fie intinata Neprihanita, Sfanta si Iubita Ortodoxie!

    „**Trebuie să fim de acum înainte pentru Hristos şi împotriva lui Varavva, împotriva tuturor barabelor din lume.
    Ori ne vom îngădui să fim mai păgâni decât politheistul Pilát? El, politheist fiind, a vrut să-l scape pe Hristos de Evrei.
    Astăzi, politheiştii din India vor să Îl scape pe Hristos de Creştini. Precum au fost în trecut Evreii pentru Varavva, aşa şi Creştinii de astăzi ai Europei sunt pentru tâlhar şi împotriva lui Dumnezeu. Şi precum politheistul Pilát a luat partea lui Hristos împotriva lui Varavva, aşa şi hinduşii de astăzi se ridică hotărâţi împotriva barabelor Creştine.
    Alegeţi, Sârbilor(Romanilor,n.m.), viaţa sau moartea, cinstea sau ruşinea, lumina sau întunericul, dreptatea sau nedreptatea, Dumnezeu sau diavolul, alegeţi! Alegeţi, ori Hristos, ori Varavva.
    De această alegere a ţinut tot trecutul vostru. De ea va ţine şi tot viitorul vostru. Amin.”

    *Sterghios Sakkos, profesor emerit al Facultăţii de Teologie din cadrul Universităţii Aristotelice din Tesalonic,– ianuarie 2012; traducere din elină de monahul Leontie; sursa: http://aktines.blogspot.com/)
    **Sfântul Nicolae Velimirovici, „Prin fereastra temniței”
    ***“Apostazia si Antihristul. Dupa invataturile Sfintilor Parinti”, Fundatia Sfintii Martiri Brancoveni, Constanta, 2008

    Apreciază

  14. Marian,
    Dacă sunteți nemulțumit că „amestecăm apa cu vinul”, căutați negustorul care să vândă vin curat. Grijă mare însă la cei care spun că au vinul cel bun, dar ei îl fac din pastile!
    P. S. Și la pregătirea Cinstitelor Taine se amestecă apa cu vinul, iar peste Sfântul Sânge se adaugă apa fierbinte („căldura credinței…”).

    Apreciază

    1. Pe site-ul Marturisirea Ortodoxa,sectiunea Intreruperea pomenirii canonice si necanonice,la comentarii ,cineva cu numele Cosmin D,este are dereglari canonice.E nevoie de multa luminare.O persoana ca dumnealui nu cred ca are cunostinte dogmatice si canonice solide.Ca o precizare.Dragilor,fiti selectivi cu tot soiul de preoti.Pentru sprijinul credinciosilor,daca se poate publica o lista,din cand in cand cu toti preotii nepomenitori atat pe cei cunoscuti cat si pe cei necunoscuti si o lista,reactualizata,din cand in cand cu preotii pomenitori dar de care stie toata lumea ca au cuget ortodox si au pozitie de neutralitate fata de ce fac ierarhii stiut fiind faptul ca,dupa cum s-a spus,prin iconomie,harul mai lucreaza unde se marturiseste ortodoxia ,chiar daca pomenesc ierarhul,dar nu sunt de un cuget cu acesta in prigonirea preotilor si monahilor si credinciosilor ortodocsiAdica,sunt in bancuta lor,dar nu pot iesi de sub jurisdictia ierarhului lor.Poate se vor decide si ei pana la urma,dupa mersul la ei la spovedanie,nu stii cum le vine gandul cel bun.Au ei frica de „dizgratie”,ce s-o mai dam cotita,asta le e marea buba.Mai degrab as prefera un preot pomenitor,dar sa fie cam pe ultimul drum,cu cancer,cu ceva boala grea sau care s-a pensionat de doi anii,nu-i rau.E posibil ca si vizavi de acest gen de preoti sa ne sune in ureche,cum i s-a spus Sf Ap Pavel „greu iti este sa lovesti cu piciorul in tepusa”.

      Apreciază

      1. Ce bine le-ar prinde unora o asemenea listă, ca să nu mai stea spionii centrelor eparhiale să urmărească pe cei care se opun ecumenismului și minciunosinodului din Creta!!! Lăsați-i un pic să se nevoiască… dacă nu în asceză, măcar în ascultare de stăpânire!

        Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s