Răspuns la articolul „Despre mișcarea Oastea Domnului și despre mișcarea Visarionistă și blasfemierea Tainei Botezului“, semnat de către pr. Matei Vulcănescu

dsc_0044

De-a lungul istoriei creștinismului, multe asociații sau grupări („Rugul aprins“, spre exemplu sau Pro-vita, ca să vorbim doar de contemporaneitate) au întors pe oameni din drumul lumesc spre Hristos. Oastea Domnului nu s-a oprit doar la preocupări de ordin social, ci a urmărit schimbarea vieții, ruperea cu păcatul, după care apoi orice nevoie socială, de binefacere sau milostenie putea fi rezolvată.

+++

Dintotdeauna, cel rău n-a putut suporta lucrarea sfințitoare care-l duce pe om la Hristos. Și se zbate ca să-l ducă pe om doar până la biserică, dacă nu-l poate opri de tot, numai să nu ajungă la schimbarea vieții, la Nașterea din nou, pe care o cere Hristos.

Oastea Domnului este o mișcare de trezire sufletească în cadrul Bisericii, nu în afara ei, nu în completarea ei. Nu este nici Treaptă, nici Ordin, nici orice altceva. Și dacă deranjează pe unii, categoric deranjează pe cei care nu înțeleg nevoia schimbării vieții, a slujirii lui Dumnezeu în toate zilele, nu numai în zi de sărbătoare, a predării vieții întregi în slujba lui Hristos.

De-a lungul istoriei creștinismului, multe asociații sau grupări („Rugul aprins“, spre exemplu sau Pro-vita, ca să vorbim doar de contemporaneitate) au întors pe oameni din drumul lumesc spre Hristos. Oastea Domnului nu s-a oprit doar la preocupări de ordin social, ci a urmărit schimbarea vieții, ruperea cu păcatul, după care apoi orice nevoie socială, de binefacere sau milostenie putea fi rezolvată.

Dacă doar cele două lucrări: Oastea Domnului și cea a pr. Visarion v-au atras atenția așa de tare, oare nu cumva faceți jocul celui care nu dorește schimbarea sufletească profundă a omului? Cum de nu deranjează pe mai nimeni ASCORUL sau, mai nou, ITO? Pentru că acestea nu rup pe membrii săi total de lume, ci îi înconjoară cu diferite activități spirituale care să-l facă pe om să creadă că-i este suficient efortul spre Dumnezeu.

De ce trebuie neapărat schimbarea vieții? De ce trebuie să o rupem cu păgânătatea şi cu poftele lumeşti? De ce trebuie Naștere din nou? Nu cred ca trebuie să argumentez această necesitate.

Schimbarea lăuntrică se face doar prin Duhul Sfânt, a Cărui lucrare este una de foc, care mișcă inimile către Hristos.

Să se teamă oricine se atinge de aceste lucrări ale Duhului Sfânt, că foc sunt și ard!

Când v-am citit articolul publicat pe blogul dumneavoastră – „Despre mișcarea Oastea Domnului și despre mișcarea Visarionistă și blasfemierea Tainei Botezului“ [1] – am rămas stupefiată. Argumentele dumneavoastră sunt atât de superficiale, că articolul întreg nu merită niciun răspuns. Și dacă, atât de târziu, m-am hotărât totuși să răspund, nu e pentru dumneavoastră, ci pentru cei care au citit poate acest articol, pentru că, noi, cei puțini nepomenitori, urmărim și noi ce ne-a mai rămas de urmărit și de citit din presa cu adevărat mărturisitoare a ortodoxiei. Și mulți, cunoscându-vă atitudinea antiecumenistă, ar putea crede acest articol.

Și începeți dumneavoastră cu o falsitate grotescă: „Vom începe să analizăm Oastea Domnului prin ramura ei numită Mișcarea Visarionistă“. Mișcarea visarionistă nu a fost niciodată o „ramură“ a Oastei Domnului. Îl citați când afirmați această minciună pe pr. prof. David Pestroiu [2]. Acesta nu a fost niciodată ostaș. Şi este un ecumenist declarat. Cum să publicați ceva fără să vă documentați din mai multe surse? Nu am nimic de reproșat Mișcării visarioniste, nu am cunoscut-o niciodată, doar de ceva vreme, ne întâlnim la slujbele nepomenitoare ale Părintelui Claudiu Buză cu câțiva membri din această mișcare și acum abia am cunoscut câteva persoane, pentru care am tot respectul și admirația, dar nu le cunosc nici modul de viețuire, nici încredințările, și niciodată nu am participat noi ostașii la vreo întrunire de-a lor sau ei la noi. Doar la oficierea Sfintei Liturghii, unde poate participa orice om botezat. Dar eu nu am a judeca pe nimeni, nu e treaba mea. Dacă duhovnicul nu a găsit în ei ceva care să-i abată de la rânduielile Bisericii, cine sunt eu să cer o nouă Mirungere pentru ei? Sau pentru noi, ostașii, că înțeleg că suntem „ramuri“ cu ei.

Însă dumneavoastră ziceți despre ei că și-au alcătuit „filme, proiecţii de diapozitive etc.“ Acest aspect necesită o nouă Mirungere? Eu tocmai am văzut în după-amiaza aceasta un film documentar rusesc despre viața Sfântului Luca al Crimeii. Acest fapt face parte din ceea ce criticați dumneavoastră că au făcut și visarioniștii?

Ziceți următoarele: „promovează căsătoriile albe, nunta fără lăutari (numai cu cântări ale Oastei Domnului), vestimentaţie specifică (haine negre, basmale albe sau albastre, excluderea podoabelor de orice fel)!“. Nu știu ce numiți căsătorii albe, chiar nu mă interesează viața intimă albă sau neagră, a niciunui cuplu căsătorit, dar puteți afirma, criticând, că fac nunți fără lăutari? Păi dumneavoastră încălcați canoane și ar trebui să fiți caterisit. Sau trebuie să primească o nouă Mirungere, chiar și postmortem, părintele Ilie Cleopa cu care vă argumentați spusele și care chiar el vă contrazice:

A şasea rânduială a nunţii canonice. În ziua când are să fie nunta, trebuie să meargă la biserică mirele şi cu mireasa, părinţii băiatului care se numesc socrii mari, şi părinţii fetei, adică socrii mici, să asculte cu mare evlavie şi cu mare frică de Dumnezeu toată dumnezeiasca slujbă a Bisericii, Utrenia, Sfânta Liturghie, predica şi toată rânduiala“. [Asta se face la Oastea Domnului.]

A şaptea rânduială a nunţii canonice: în ziua când are să-i cunune, dacă preotul, la mărturisire, i-a găsit vrednici pe aceşti doi tineri, să le dea Sfânta Împărtăşanie, adică să-i împărtăşească cu Trupul şi Sângele Domnului. Ei, în ziua nunţii, primesc două taine, anume Împărtăşania şi Cununia“. [Asta se face la Oastea Domnului.]

[…] „A noua rânduială a nunţii canonice: Nunta nu se face cu lăutari, Doamne fereşte ! Îl pui pe dracul să cânte la taina lui Hristos ? Taină este nunta!“ [Asta se face la Oastea Domnului.]

Din lipsă de spaţiu nu am reprodus citatul întreg, deşi poate aşa îl mai aflau şi alţii [3].

Dacă în canoanele Bisericii se spune că nici nu trebuie să privim la o nuntă cu muzică lăutărească, noi am alcătuit pricesne cu care să ne umplem sufletul, cu care doinim duhovnicește, ca să nu doinim în sărbătorile noastre cu muzică lumească. Și muzica aceasta, cântările noastre nemuritoare, ne-au ținut tari în toată perioada comunistă, în care zeci, sute, mii, poate, dintre ostași au plătit cu sânge crezul acesta, într-o vreme când Biserica uitase de credincioșii ei. Dar a judeca Biserica, nu se cuvine nouă. De aceea nu am părăsit-o niciodată. Capul ei este Hristos, iar noi asta vrem: să ajungem la El. Iar fratele Traian Dorz, unul dintre martirii Oastei, ne-a sfătuit să nu părăsim Biserica, ci, dacă ea ne-ar da afară, să-i rămânem sub streașină, statornici și credincioși. Dar să n-o părăsim. Și aceste cântări (pe lângă cele ale Bisericii) ne sunt singura muzică pe care o ascultăm. Și cu care plângem, și cu care ne bucurăm, și cu care aducem slavă lui Dumnezeu. Sunt rugăciuni cântate, aceste cântări. Și fiecare moment al vieții noastre: naștere, Botez, onomastici, nunți, înmormântări, dureri, necazuri, bucurii… noi l-am petrecut doar cu aceste cântări duhovnicești, prin care s-au trezit la o viață nouă atâția bețivi, suduitori, hoți și păcătoși, dintre care cea dintâi sunt eu.

Și pentru aceasta ne trebuie o nouă Mirungere? Vă întreb simplu: la nunta dumneavoastră sau la nunțile celor pe care i-ați cununat ca preot, s-au făcut petreceri cu muzică lumească, păgânească? Dacă da, nu trebuie să li se facă din nou Taina Mirungerii? Că doar s-au întinat de păgânism. Dacă da, acesta este motivul pentru care loviți acum în cei care au rupt-o cu tot ce este al lumii și trăiesc în lumina Evangheliei lui Hristos, atât cât poate fiecare, după măsura darului, și a înțelegerii, și a puterii lui de discernere și împlinire a voii lui Dumnezeu.

Iar despre vestimentaţie, nu mai aveţi nicio scuză. Cele câteva surori visarioniste care vin la slujbă la Iveşti sunt îmbrăcate normal, ca toate femeile. Şi cu podoabele pe care „nu le poartă“, iarăşi vă faceţi de ruşine. Eu am văzut cruciuliţe, verighete… Nu am ştiut până acum că a fi creştin, vrednic de o singură Mirungere, înseamnă să fii plin de ghiuluri şi de mărgele… Cât despre „psihoza eminamente sectară“ sau despre obținerea unor binecuvântări „în grabă sau deloc“, aveți ceva dovezi clare? Că nu mai citați nici pe diac. P. I. David, nici pe pr. David Pestroiu. Iar eu nu pot să accept spusele oricui, fără dovezi. Nu pot apăra Mișcarea Visarionistă pentru că nu o cunosc deloc. Dar nici nu vă pot crede pe dumneavoastră fără dovezi viabile. Mai ales că se vede clar reaua voință cu care vorbiți la adresa Lucrării Oastei Domnului pe care o cunosc foarte bine, pentru că am învățat-o la picioarele fr. Traian Dorz (pe Pr. Iosif nu l-am cunoascut, dar încerc să-i pun în faptă scrierile. Ale lui și ale tuturor sfinților și înaintașilor Ortodoxiei. Atât cât pot.).

Afirmați că suntem o grupare care nu este în Duhul bisericii, care „de fapt se delimitează de Biserică, căpătând alt ethos și alte învățături. Ei se separă de duhul Bisericii în sensul unei înșelări duhovnicești care întotdeauna duce și la erezie“. Care este acest „alt ethos, alte învățături“? Vă referiți la cele enumerate mai sus: podoabe, vestimentații, cântări, lăutari etc? Și înșelarea care este? Și care este ethosul Bisericii? Explicați, ca să înțelegem. Mai afirmați că: „Își periclitează mântuirea rămânând în aceste false evlavii de tip pietist“. Vă rog respectuos, detaliați câteva exemple de bune practici, despre evlaviile reale, în comparație cu cele false. Ca să vă înțelegem și noi raționamentul. Dumneavoastră după ce criterii deosebiți o evlavie falsă de una reală? Că nu-mi dau voie gândului meu să creadă că dumneavoastră ați avea pretenția că puteți cunoaște inima omului, cât de falsă sau evlavioasă este, precum Dumnezeu. Că apoi, chiar aș face parte din „generația emo“.

Canonul 9 de la Laodiceea interzice a se cânta cântecele neaprobate de Biserică“. De acord! Să cred că dumneavoastră nu ați murmurat niciodată: „Treceți batalioane române Carpații“? Că ăsta nu e aprobat de Biserică. Cântările Oastei NU fac parte din Sf. Liturghie! Din când în când, acolo unde se permite, se cântă uneori ca pricesne. În rest, doar între noi. Și ca să știe toată lumea, cartea de cântări a Oastei: Să cântăm Domnului, are binecuvântarea Bisericii Ortodoxe Române și a primit-o nu „în grabă sau deloc“, cum învinuiți fără dovezi pe cei din mișcarea visarionistă, nici n-a primit-o după pseudo-sinodul din Creta, când nici nu am recunoaște o binecuvântare a ei, cum nu recunoaștem nici caterisirile ei. Ci binecuvantarea este primită imediat după Revoluția din 1989, când atât Lucrarea Oastei Domnului, cât și Părintele Iosif Trifa au fost reabilitați, recunoscându-li-se nedreptățile suferite. Era mai bine, în restul timpului, în viața de zi cu zi, după ce plecăm de la Sfânta Liturghie, să ascultăm manelele de azi? Sau orice alt fel de muzică mai mult sau mai puțin cultă? De ce folosiți argumente rupte din context?

Când afirmați că „nu negăm sinceritatea...“, la cine vă referiți când folosiți pluralul „negăm“? Să înțeleg că dumneavoastră reprezentați Biserica Ortodoxă în acest articol? Aveți binecuvântarea ei când afirmați că preoții în perioada comunistă „își manifestau credința în mare taină, astfel că mulți mireni, cuprinși fiind de râvna misionară au găsit o grupare prielnică duhului misionar, duh misionar care nu ar fi trebuit să lipsească din viața Bisericii. […] Din păcate Biserica Locală Română nu a oferit șansa pentru mulți de a-și manifesta zelul misionar căzând în diferite capcane sectante sau mișcări de genul celor menționate.“? Biserica Locală Română nu a căzut în „diferite capcane sectante“, ci doar acum, în ecumenism, care, aveți dreptate, e cam același lucru, dar întrebarea e, aveți girul cuiva când afirmați aceste lucruri? Sper că expresia „a-și manifesta zelul misionar“ nu este sinonimă cu „evlavie pietistă“.

Afirmați apoi că „totuși nu se putea participa la întrunirile care semănau a adunări neoprotestante decât a cult liturgic ortodox“…

Părinte Matei Vulcănescu! Cine v-a spus că Oastea Domnului vrea să țină întruniri liturgice? Oastea Domnului nici nu scoate, nici nu adaugă nimic la cultul liturgic. Ci doar caută să-L ia pe Hristos acasă, atunci când pleacă de la Sf. Liturghie, și încearcă să aplice în fiecare zi formula liturgică: „Toată viaţa noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm“. Dacă dumneavoastră nu puteți sau nu vreți aceasta, de ce loviți în cei care se străduiesc măcar, atât cât pot, să o facă?

Vă contraziceți singur: afirmați că în Ortodoxie trebuie să existe doar „Episcopat, Presbiterat, Diaconat și Mirenat“. Aici v-aţi tăiat singur creaca de sub picioare. Păi, pe noi, „mirenatul“ de la Oastea Domnului, voluntar și misionar, de ce ne tăgăduiți, trimițându-ne să ne Mirungem din nou? Și culmea, în Oastea Domnului sunt și episcopi, și preoți, și diaconi, și mireni. Deci Oastea Domnului nu este în afara acestora. Nici nu îi conduce, nici nu le este remorcă. Oastea Domnului este o mișcare, dar nu o treaptă alăturată celorlalte patru, în Biserică, ci este o mișcare a acestora patru spre Domnul. Nici nu obligă pe nimeni, nici nu exclude pe nimeni, nici nu pedepsește pe nimeni. Este doar o mișcare a sufletelor sub umbrirea Duhului Sfânt spre o viață nouă în Hristos. Legământul pe care-l facem la intrarea în rândul ostașilor nu e cu nimic diferit de cel pe care-l face omul păcătos la Spovadă: că nu se mai întoarce la păcatul pe care l-a lepădat. A caracteriza Oastea Domnului în funcție de (ne)vrednicia ostașilor e o naivitate la fel de mare ca și aceea în care ai clasa Biserica Ortodoxă după „nălțimea“ duhovnicească a membrilor ei care suprapopulează pușcăriile. Biserica Ortodoxă este puternică pentru că este a lui Hristos, nu pentru că sunt ortodocșii vrednici. Deși a avut atâția vrednici sfinți de-a lungul istoriei și s-a temeluit pe sângele martiric. Oastea Domnului nu e bună sau nu în funcție de cât de putincios sau neputincios este vreun membru al ei! Noi suntem oameni, toți neputincioși. Unul mai neputincios ca altul. Și ca ortodox, și ca ostaș. Nu clasăm lucrările lui Dumnezeu după (ne)vrednicia oamenilor. Și aici dovediți micime în gândire și în exprimare. Sper să fie aceasta doar un accident, iar nu o caracteristică definitorie a dumneavoastră.

Ce argument este acesta cu Iezuiții, și cu Focolarele, și cu papistașii etc.? Păi, ne mai delimitam noi de pomenitori, dacă eram papiști? Argumentul acesta vă declasează pe dumneavoastră. Am auzit și noi că au existat dintr-aceștia, nu e o noutate pentru nimeni, dacă asta ați urmărit prin aducerea lor în discuție.

Și iar vă contraziceți: păi, ori avem loc în Ortodoxie, ori nu. Ziceți „În Biserică există multe Harisme ale Duhului Sfânt care se manifestă la membrii Bisericii dar în cadrul aceluiași Trup. Nu s-a împărțit Hristos“. Până aici foarte bine. Numai că acest argument vrednic de toată crezarea nu-l folosiți cum trebuie, ci ca să ne întrebați retoric dacă s-a răstignit pentru noi taica Visarion?!… De parcă citatul de mai sus asta ar zice.

Există vreun cititor al articolului dumneavoastră care să creadă că eu sau vreun alt ostaș (și cred că nici visarioniștii înșiși nu cred asta) l-am crede pe părintele Visarion mântuitorul nostru?! Vedeți până unde puteți coborî?

Aceasta afirmație e un atac la înțelepciune. Nimic mai mult. Și nici mai puțin.

Noi nu suntem nici ai părintelui Visarion, despre care chiar nu știu nimic (aici chiar invit pe cineva din Mișcarea Visarionistă să aducă ceva completări), nici ai Părintelui Iosif, pe care l-am iubit și-l iubesc cu toată ființa, ca pe un mare înaintaș, ci suntem ai lui Hristos, în Biserica Ortodoxă, în care ne-am ancorat pentru totdeauna prin Oastea Domnului.

Și pentru că, așa cum dumneavoastră înșivă declarați: „Misionarismul, datorită perioadei comuniste, a lipsit în Biserica Ortodoxă“, noi, prin Părintele Iosif, am înțeles să aducem o undă de viață nouă prin trăirea Evangheliei, nu în adăugiri sau invenții teologice sau liturgice, ci pur și simplu în trăirea și în împlinirea cu fapta a voii lui Hristos, stabilită de Sfinții Părinți în rânduielile Bisericii. Și pentru că ne-a fost greu în vremurile vitrege, ne-am alipit unul de altul în luptă, că unde-s doi puterea crește. De aceea zicem că în Biserică Harismele sunt mai multe. Dintr-un anumit punct de vedere, pe lângă alt gen de harisme, putem spune și așa: unii luptă singurațici prin peșteri și prin crăpăturile munților, alții în ascultare la mănăstire, alții, cei căsătoriți și cu familii, am simțit nevoia să ne avem unii pe alții alături în luptele grele, inumane, din vremea comunismului mai ales. Dar și după Revoluție, în libertatea mult râvnită, când pofta lumii a devenit drept al omului – lupta parca e mai grea. Și ne-am dorit unul lângă altul sub un steag măreț: Iisus Biruitorul!

Aș dori să vă puneți și să vă răspundeți înșivă la o întrebare: mișcarea aceasta antiecumenistă care s-a născut în Biserica Ortodoxă după pseudo-sinodul din Creta (pentru că este o mișcare!), în care dintre cele patru Trepte ale Bisericii ați atribui-o: Episcopat, Prezbiteriat, Diaconat sau Mirenat? Să înțelegem că noi, nepomenitorii, suntem de „tip papistaș“, deoarece nu ne putem include în niciuna dintre aceste patru Trepte sau Mișcări sau Ordine, cum le numiți? Ceea ce scriu acum în acest paragraf ține de bezna minții, dar am scris ca să vedeți ce absurde sunt afirmațiile pe care le faceți la adresa Oastei, fără măcar să știți ce este ea. De aceea nici nu am vrut să vă răspund de la început. Sunt impardonabile exprimarea și gândirea dumneavoastră. Sunt sub meritul de a fi luate în considerare. O gândire mărginită și plină de prejudecăți nici nu cred că va înțelege ceva din tot ce am scris aici.

Am sentimentul că nu cunoașteți bine limba română. Despre ce „grupare ilicită“ vorbiți, și despre ce „parasinagogă“? Sinagogă înseamnă „casă de întrunire“. Și știm că termenul acesta, de-a lungul vremii a rămas specific evreilor. Şi dacă Sfântul Vasile cel Mare [4] îl atribuie unor schismatici, unde este relevanţa aici? Oastea Domnului nu este schismatică. Nu are structură ierarhică paralelă. Nu cunosc însă sensul semantic pe care doriți dumneavoastră să-l atribuiți termenului parasinagogă, deși cunosc valoarea prefixului respectiv. Să înțeleg că în București sau la Ivești, părintele Claudiu săvârșește Sfânta Liturghie într-o parasinagogă? Sau Sfântul Grigorie, când a slujit într-o magazie, pentru că toate bisericile din jur erau ariene, a slujit într-o parasinagogă? Sau a format o parasinagogă? Sau au devenit ei înșiși parasinagogi?

Cu atât mai puțin se potrivește termenul acesta cu privire la Oastea Domnului, pentru că adunarea Oastei NU face Sfântă Liturghie. Nici o altă slujbă. Nici nu înlocuiește vreuna!

Expresia „Această mișcare „Oastea Domnului“ blasfemiază și maimuțărește Taina Botezului“ te lasă perplex. Și mai ziceți că „Mișcarea „Oastea Domnului” este o mișcare similară cu masoneria“. Că nu ați înțeles profunzimea Tainei Botezului, înțeleg. De aceea se și cheamă Taină. Dar nici masoneria nu știți ce este? E drept ca mai nimeni, dintre noi muritorii de rând, nu cunoaștem tainele masoneriei, dar nici nu ne apucăm să vorbim despre ea, dacă nu o cunoaștem. Sau, cine știe, poate că vorbiți în cunoștință de cauză?!

Înțeleg că miza dumneavoastră nu e întreaga Oaste a Domnului, care, ca și Biserica Ortodoxă și ca orice pădure, are și ea multă uscătură.

Și nici conducerea oficială a Oastei Domnului nu e miza dumnavoastră. Sediul oficial al Oastei Domnului, de la Sibiu, prin președintele ei, pr. Mihoc Vasile, este declarat ecumenist.

Miza dumneavoastră nu este nici mini-grupul de nepomenitori de la București-Urziceni-Ivești, pentru că nici nu ne cunoașteți, nici nu ne-am intersectat vreodată. Și a vorbi despre ceva sau cineva despre care nu aveți habar, cred că este o mare greșeală, ca să nu o numesc chiar stupizenie. Argumentele pe care le aduceți din Călăuza creștină a prof. diac. dr. P. I. David [4], sunt puerile. Știm toți în ce an a fost scrisă prima ediție a acestei cărți (Arad, 1987), sub ce regim și, mai ales, cât ecumenism propagă chiar din prima ei pagină, din Introducere, într-o vreme când mulți nici nu auziseră de ecumenism. (Din acești autori vă aprovizionaţi cu argumente? Aceștia reprezintă „matca reală“ pe baza căreia analizați fenomenul Oastea Domnului? E interesant cum vă sunt folositori acum acești autori ultraecumeniști!… Acest lucru pune sub semnul întrebării orientarea dumneavoastră declarată antiecumenistă.) Iar argumentele luate din scrierile Pr. Iosif Trifa, sunt toate trunchiate și răstălmăcite.

Ci miza dumneavoastră țintește mult mai sus: Vlădica Longhin. Este printre puținii ierarhi nepomenitori… Ce joc faceți atunci cu aceste batjocuri cu care loviți: ce e aia o nouă Mirungere, ce e aceea „blasfemierea“ Botezului?

Când ați administrat a doua oară Taina Mirungerii unei persoane care a participat doar la Sfânta Liturghie unde erau prezenți și ostași, ați avut vreo binecuvântare de la cineva pentru aceasta? Pentru că va trebui să faceți a doua Mirungere pentru toți preoții din țară asta și pentru toți enoriașii care vor fi mers la biserică, precum orice creștin, că ostași sunt cu miile în întreaga țară și probabil în aproximativ toate bisericile vor fi intrat vreodată ostași la slujbă sau la închinare… Vă ajunge viața întreagă ca să reparați toate Mirungerile creștinilor români? Poate și greci, că se vor fi dus ostașii noștri prin pelerinaje și în Grecia… Și or fi anulat Taina Mirungerii prin prezența lor la sfintele slujbe la toți cei care au fost prezenți împreună cu ei. Poate și a elevilor mei, cărora de atâția ani le predau Religie. Dumneavoastră ați blasfemiat Taina Mirungerii!

Vă rog, citiți-vă articolul cu voce tare, ca să audă și urechile dumneavoastră ceea ce ați măzgălit cu mâna pe hârtie (pe internet). Poate așa o să înțelegeți cum însuși dumneavoastră minimalizați puterea celor două mari Taine ale Bisericii: Botezul și Mirungerea. Cutremurați-vă, căci vorbiți despre lucruri cu adevărat tainice; nu stă în puterea minții să „analizeze“ lucrarea acestor două Taine. Și nici nu vă dați seama, că de fapt, numiți legământul pe care-l fac ostașii „blasfemiere“ a Botezului, când legământul, de fapt, nu are nicio legătură cu Taina Botezului sau a Mirungerii, ci se referă la Taina Pocăinței, la Nașterea din nou, un legământ că nu voi mai făptui ceea ce am spovedit. După fiecare Spovedanie, părinţii, mai ales la Bănceni, mă întreabă dacă îmi pare rău de ce am făcut și dacă mă pocăiesc. Și legământul ostășesc este de fapt hotătârea definitivă pe care o ia un om de a o rupe cu păcatul și cu lumea și cu toate practicile ei.

E atât de spumoasă spusa dumneavoastră în acest articol, că face din dumneavoastră un om de o mare superficialitate și ușurătate, lipsit de greutatea duhovnicească a discernerii celor afirmate. Repet, sper că doar acest articol face din dumneavoastră un om superficial și ușor și că în realitate nu sunteți așa. Pentru că eu chiar nu vă cunosc decât din ce ați postat pe internet. Și sper și eu că, odată porniți la lupta asta antiecumenistă împreună, nu vom dezerta unul câte unul…

Această luptă antiecumenistă a tras după ea însă mulți oameni nepregătiți duhovnicește. Și azi vedem rezultatele. În câte „ramuri“ s-a divizat mișcarea noastră antiecumenistă…
Să ne rugăm lui Dumnezeu ca nu cumva mândriile și (ne)vredniciile noastre să ne facă să pierdem înțelegerea cea echilibrată a luptei antiecumeniste și, denaturând scopul ei, să (ne) pierdem izbânda…

Profesor de Religie, Lidia Hamza
24 iunie 2019, de Nașterea Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul

 Note:

[1] https://ortodoxiacatholica.wordpress.com/2019/05/20/despre-miscarea-oastea-domnului-si-despre-miscarea-visarionista/

[2] Pr. prof. David Pestroiu – 2004: Diplomă de Doctor în teologie, la specializarea: Misiologie și Ecumenism. Îndrumători: Diac. prof. dr. Petre I. David (1999-2003) și Pr. prof. dr. Nicolae D. Necula, Universitatea din București, Facultatea de Teologie Ortodoxă; 2007: Bursă de cercetare postdoctorală oferită de Comitetul Catolic de Colaborări Culturale, la Biblioteca Universității Pontificale Gregoriene, Roma;

[3] https://adevarul.ro/locale/piatra-neamt/cele-11-reguli-nuntii-ortodoxe-talmacite-ilie-cleopa-voi-credeti-nunta-i-cioaca-cioaca-troaca-troaca–1_587793d85ab6550cb8618039/index.html.

[4] Pp. 598-600 Pidalion, Canon 1 Vasile: „parasinagogii“ sunt prezbiteri și episcopi nesupuși care, căzând în oarece greșeală, s-au caterisit de preoția și arhieria lor canonicește, însă nevrând a se supune canoanelor cu de la sine putere s-au izbândit și lucrau deosebi cele ale preoției și ale arhieriei. Împreună cu ei au urmat și alții, lepădându-se de Biserică. Parasinagogii se unesc iarăși cu Biserica prin pocăință și prin întoarcere și cei ce dintr-înșii care au fost preoți și clerici se primesc în rânduiala în care au fost. (Deci nu are nicio legătură cu Oastea Domnului, ci, cel mult, cu schisma din Ucraina și Serbia. Și nu se cere Mirungere, iar clericii se repun în rang. În canon se spune „pocăință de cuvânt și prin întoarcere“, fără a se vorbi despre Mirungere).

[5] https://basilica.ro/9-martie-1938-s-a-nascut-in-rugetu-fometesti-jud-valcea-parintele-diacon-profesor-petre-david/

http://comorinemuritoare.ro/raspuns-la-articolul-despre-miscarea-oastea-domnului-si-despre-miscarea-visarionista-si-blasfemierea-tainei-botezului1-semnat-de-catre-pr-matei-vulcanescu/#more-26977

DISCERNE

Viitorul, o paletă de opţiuni. Alege drumul!

Ortodoxia mărturisitoare

,,Dacă cineva va păzi cuvântul Meu, nu va vedea moartea în veac" (Ioan 8, 51).

ATITUDINI - Revista Fundației Justin Parvu

REVISTĂ DE CERCETARE ȘTIINȚIFICĂ ȘI EDUCAȚIE ORTODOXĂ editată de Fundația Justin Pârvu

ASTRADROM

,,Dacă cineva va păzi cuvântul Meu, nu va vedea moartea în veac" (Ioan 8, 51).

Vremuritulburi

ortodoxie, vremurile de pe urma, istorie, sanatate, politica, economie, analize si alte informatii utile

Lumea Ortodoxă

,,Dacă cineva va păzi cuvântul Meu, nu va vedea moartea în veac" (Ioan 8, 51).

Blog de Dogmatică Empirică

...adică despre dogmă și experierea ei în Duhul Sfant. Doar în Ortodoxie dogmele Bisericii chiar pot fi verificate prin viața mistagogică!

Sfântul Ioan de Kronstadt

În fiecare zi - gândurile unui om extraordinar

Monahul Teodot - blog oficial

Ortodoxia-singura credinta mantuitoare

SINODUL TÂLHĂRESC

,,Dacă cineva va păzi cuvântul Meu, nu va vedea moartea în veac" (Ioan 8, 51).

Bucovina Profundă

“ De mare jele şi de mare minune iaste, o iubite cetitoriu, cându toate faptele ceriului şi a pământului îmblă şi mărgu toate careş la sorocul şi la marginea sa... şi nici puţin nu smintescu, nici greşescu sămnul său. Numai sânguru amărătulu omu... ” Varlaam - Cazania

Cuvântul Ortodox

,,Dacă cineva va păzi cuvântul Meu, nu va vedea moartea în veac" (Ioan 8, 51).

Redescoperirea Sfintei Euharistii

,,Dacă cineva va păzi cuvântul Meu, nu va vedea moartea în veac" (Ioan 8, 51).

,,Dacă cineva va păzi cuvântul Meu, nu va vedea moartea în veac" (Ioan 8, 51).

SACCSIV - blog ortodox

Ortodoxie, analize, documentare, istorie, politica