Scopul dogmelor este combaterea ereziilor și călăuzirea credincioșilor

afis_lansare_dogmatica_ortodoxa_libraria_doxologia_cropDogmele Bisericii sunt axiomele născute din această experiență a curățirii, luminării și îndumnezeirii. Prin urmare, dogmele nu sunt niște rezultate ale speculațiilor raționale, așa cum își închipuie teologii și istoricii apuseni ai dogmelor – ca, de altfel, și-ai noștri care le calcă pe urme.

Dogmele nu au apărut dintr-un efort speculativ al unor teologi deștepți care stau și filozofează. Ci dogmele sunt formulări ale învățăturii Bisericii, pe care Părinții Bisericii le-au întocmit ca să păzească Biserica de erezii. Pentru că, ori de câte ori s-a formulat o dogmă, s-a făcut cu scopul de-a se combate o erezie anume.

Niciodată Biserica nu s-a întrunit ca să formuleze o dogmă doar de dragul virtuozității speculative a unor teologi care stau frumos la catedrele lor universitare și meditează filozofic, sociologic ș.a.m.d. Niciodată nu s-a întâmplat așa ceva. Toate Sinoadele Ecumenice și Locale, ori de câte ori s-au ocupat cu redactarea dogmei, erau de fiecare dată puse față în față cu o erezie concretă.

Aceasta este exact realitate istorică. Din punctul de vedere al tradiției patristice, formularea dogmei pentru combaterea ereziei era o expresie a vieții liturgice a Bisericii. Pentru că erezia era contrară vieții Bisericii, adică se împotrivea experienței Bisericii. Și experiența aceasta, în fond, ce este? Este curățirea, luminarea și îndumnezeirea. Și tot ce este în acord cu experiența aceasta este Ortodoxia.

Părintele Ioannis Romanidis

Ierotheos Mitropolitul Nafpaktosului, Dogmatica Empirică după învățăturile prin viu grai ale Părintelui Ionnis Romanidis, trad. Tatiana Petrache, 2014, pp.121-122.

Autor: Preot Claudiu

pr_claudiubuza@yahoo.com

8 gânduri despre „Scopul dogmelor este combaterea ereziilor și călăuzirea credincioșilor”

  1. Omul acesta, Ierotheos al Nefpktosului, se pune in fruntea celor care recunosc ,,autocefalia” aventurierilor ucraineni, care au intemeiat anti- biserica ucraineana. Nu e cazul sa ne punem si noi in spatele unor vorbe pe care le-a rostit candva, adevarate, dar in care nici el nu a crezut.
    Ce e aceasta postare? Recenzie? Invitatie la lectura? Ce sa lecturam? Vad ca opera acestui individ a fost tradusa in limba romana. Va apare probabil si in librarii. Noi trebuie sa luam cuvenita distanta fata de asemenea specimeni dubiosi. Iertati, ca stiti bine ca sunt slabanog si neputincios.

    Apreciază

    1. Părinte Vasile,
      Cu tot respectul cuvenit pentru activitatea pastorală și cea editorială pe care le desfășurați cu neobosită râvnă, vă rog să nu reduceți teologia ortodoxă a zilelor noastre doar la cea din sfera celor care sunt îngrădiți de erezie sau a mărturisitorilor „fără cusur”, călcând în picioare literatura duhovnicească și patristică a teologilor ortodocși recunoscuți la nivel universal. Ar fi o mare greșeală să nu recunoaștem contribuția mitropolitului Ierotheos Vlachos la luminarea poporului drept-credincios prin scrierile sale. Doar nu punem pe foc cărți precum Psihoterapia Ortodoxă, Dogmatica Empirică ș.a. doar pentru că poziția ÎPS sale în legătură cu schisma ucraineană este una eronată, de neînțeles pentru mulți dintre noi care l-am apreciat și îl apreciem pe mitropolit ca pe un mare teolog contemporan?! Haideți, vă rog, să facem corect distincțiile și să luăm ceea ce este bun, criticând ceea ce este de criticat. „Cuvenita distanță” trebuie să o luăm față de ceea ce reprezintă pericol pentru credință, nu teologia Bisericii atât de bine exprimată de părintele Ionnis Romanidis, pe care mitropolitul Ierotheos îl amintește în aproape toate scrierile sale, dar mai ales în Dogmatica Empirică. Vă recomand să citiți această carte de dogmatică, cu toată încrederea! Noi recomandăm scrierile teologice, nu încurajăm recunoașterea schismei ucrainene prin intermediul mitropolitului Ierotheos Vlachos! Este o mare, mare diferență! Iertați!

      Apreciază

      1. Sa cerem,sa cultivam discernământul,să-l promovam.Criticam poziția IPS Ierotheos,cea actuala,in așa maniera ca acesta sa nu constituie un model de gândire pentru provocarile de acum in problema schismaticilor.Una reprezinta in opinia mea,scrierile bune care încep de prin anii’90 si de care Biserica se folosește din plin si alta e problema însăși a persoanei mitropolitului in contextul de acum vizavi de schismaticii rebeli .Pentru mine nu persoana mitropolitului este busola de orientare dintr-o disputa extrem de complicata si complicitatea precum cea a schismaticilor.Pentru mine nu are valoare persoana,spre exemplu a sa,cat are valoare munca sa in ogorul Bisericii.Aici ma ajut pe mine sa disting teologul erudit Ierotheos Vlachos,valoros pentru orientarea teologica de mitropolitul Ierotheos Vlachos care in chestiunea de mai sus,cea ucraineană,este un aflător in treaba,adică,vorbește in punga.

        Apreciază

  2. Indiferent care este „greseala” Mitropolitului Ierotheos Vlachos, ca mirean, laic nestiutor, neputincios si nevrednic, este bine sa ne abtinem de a face vreo apreciere, chiar daca Inalt Prea Cuviosia Sa indeamna spre recunoasterea structurilor schismatice din Ucraina si sustinerea conducatorului Patriarhiei Constantinopolului.
    Cine iti inchipui ca esti sa poti lupta cu diavolul de care este ispitit Inaltul Ierarh?
    Cine iti inchipui ca esti vorbind fara respect fata de Preotul lui Hristos?
    Pentru aceasta defaimare, diavolul a primit putere asupra ta si te va ispiti, fara veste.
    Mai bine ai deschide ochii spre Dumnezeul spre Care trebuie să mergi, nu cu ochii la diavol, să te baţi cu el. Mai degrabă asta-i calea, şi să te fereşti de el şi să nu-i dai prilej să te atace. Asta-i calea decât să te lupţi cu el faţă către faţă şi să-l pocneşti tu, asta-i o mare mândrie.
    Daca tot n-ai nimic bun de facut, da-i mintii sa macine ceva, o rugaciune, caci ce-i dai aia macina. Ii dai neghina, scoate neghina, asta e !

    Apreciat de 1 persoană

    1. Tot de diavol a fost ispitit când acest mitropolit Ierotheos Vlachos a slujit liturghia la Iași cu „printul Bisericii”, domnul Teofan?Tot pentru ca e ispitit de diavol ,face atata lobby pentru recunoașterea schismaticilor?Eu nu am atata naivitate sa cred aceasta.Omul mândru pare ca il vede doar pe celalalt mândru si doar i se pare ca mintea aceluia nu macină cele bune,pe când a sa,macină numai lucruri bune,ca unul ce e înzestrat cu putina înaltă putere de gândire pentru sine.

      Apreciază

      1. Exprimarea face cauterizare medicala dureroasa dar sigura.A fi conștient cineva ca înrâurirea negativa a mitropolitului in problema schismaticilor,făcând mult rău Bisericii si ca e un pericol real e un lucru bun si arata ca acel mădular al Bisericii e unul sănătos.A dezbate problema lui Ierotheos care promovează schismaticii nu înseamnă lupta fata in fata cu diavolul,departe de noi așa cugetare.Nu atac persoana sa pentru care am respectul cuvenit.Semnalul este sensul obiecției mele.Chiar daca ești teolog de renume,la un moment dat te poți trezi in afara Bisericii pentru ca teologia ta proprie,făurita ca sa susții cauza unei schisme vechi de 90 de ani te-ai decuplat de întreaga învățătură ortodoxa,te-ai deconectat de la universul rațiunilor gândite in Duhul Sf Parinti.Ca teolog,daca ai cedat o părticică,ai trădat întregul in sens de transformare a luminii din tine in întuneric.Sa încurajam luarea de atitudine in problema sa pentru ca sa descurajam orice tendință de a-l lua drept un model de „virtute”. Spun aceasta cu multa compasiune pentru cei care sunt sinceri cu ei înșiși.Nu sfătuiesc pe nimeni sa-linseze,dar nici sa stea cu mâinile in san.

        Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

DISCERNE

Viitorul, o paletă de opţiuni. Alege drumul!

Ortodoxia mărturisitoare

,,Dacă cineva va păzi cuvântul Meu, nu va vedea moartea în veac" (Ioan 8, 51).

ATITUDINI - Revista Fundației Justin Parvu

REVISTĂ DE CERCETARE ȘTIINȚIFICĂ ȘI EDUCAȚIE ORTODOXĂ editată de Fundația Justin Pârvu

ASTRADROM

,,Dacă cineva va păzi cuvântul Meu, nu va vedea moartea în veac" (Ioan 8, 51).

Vremuritulburi

ortodoxie, vremurile de pe urma, istorie, sanatate, politica, economie, analize si alte informatii utile

Lumea Ortodoxă

,,Dacă cineva va păzi cuvântul Meu, nu va vedea moartea în veac" (Ioan 8, 51).

Blog de Dogmatică Empirică

...adică despre dogmă și experierea ei în Duhul Sfant. Doar în Ortodoxie dogmele Bisericii chiar pot fi verificate prin viața mistagogică!

Sfântul Ioan de Kronstadt

În fiecare zi - gândurile unui om extraordinar

Monahul Teodot - blog oficial

Ortodoxia-singura credinta mantuitoare

SINODUL TÂLHĂRESC

,,Dacă cineva va păzi cuvântul Meu, nu va vedea moartea în veac" (Ioan 8, 51).

Bucovina Profundă

“ De mare jele şi de mare minune iaste, o iubite cetitoriu, cându toate faptele ceriului şi a pământului îmblă şi mărgu toate careş la sorocul şi la marginea sa... şi nici puţin nu smintescu, nici greşescu sămnul său. Numai sânguru amărătulu omu... ” Varlaam - Cazania

Cuvântul Ortodox

,,Dacă cineva va păzi cuvântul Meu, nu va vedea moartea în veac" (Ioan 8, 51).

Redescoperirea Sfintei Euharistii

,,Dacă cineva va păzi cuvântul Meu, nu va vedea moartea în veac" (Ioan 8, 51).

,,Dacă cineva va păzi cuvântul Meu, nu va vedea moartea în veac" (Ioan 8, 51).

SACCSIV - blog ortodox

Ortodoxie, analize, documentare, istorie, politica

%d blogeri au apreciat: