Mai este episcopul Sofronie al Oradiei ortodox?

Screenshot-308-1024x576.png

Preasfințitul Sofronie, Episcopul Oradiei, unul dintre cei mai înveterați episcopi  ecumeniști din Biserica Ortodoxă Română, nu încetează să ne surprindă cu încălcări repetate ale Sfintelor Canoane. Deși rânduielile bisericești interzic rugăciunile în comun cu ereticii, Preasfinția Sa, aplicând hotărârile mincinosinodului din Creta unde a participat și și-a asumat prin semnătură învățături eretice, nu ratează ocazia, ori de câte ori este invitat, să participe la manifestări cu caracter religios împreună cu papistașii, greco-catolicii, protestanții, neoprotestanții sau mozaicii.

Astfel, duminică 8 septembrie, când în Biserica Ortodoxă se prăznuiește Nașterea Maicii Domnului, Preasfinția Sa care, potrivit portalului de știri Basilica al Patriarhiei Române, trebuia să liturghisească în Catedrala Episcopală Învierea Domnului din Oradea, a lipsit de la slujbă, find prezent însă la evenimentele ocazionate de sărbătorirea a 25 de ani de „episcopat” a „episcopului” greco-catolic Virgil Bercea.

Potrivit cotidianului Bihoreanul,

La evenimentul care s-a dorit unul modest au participat, printre mulţi alţii, Nunţiul Apostolic în România şi Republica Moldova, Monseniorul Maury Buerdia, episcopul romano-catolic László Bocskei şi cel ortodox Sofronie Drincec care a participat la slujbă în calitate de invitat.

Prezența unui episcop care se pretinde ortodox la slujbele săvârșite într-un lăcaș de cult greco-catolic este mai mult decât smintitoare pentru preoții și credincioșii ortodocși din Eparhia Oradiei, în condițiile în care cultul greco-catolic este deopotrivă atât schismatic, cât și eretic. Schismatic pentru că s-a rupt din trupul Bisericii Ortodoxe din Transilvania la începutul secolului al XVIII-lea și eretic pentru că a adoptat în timp dogmele papismului asupra cărora sinodul Sfintei Biserici din Constantinopol a aruncat anatema în anul 1054.

Pe de altă parte, oamenii acestui „episcop” greco-catolic, în speță avocați, „preoți”, „protopopi” au făcut un calvar din viața preoților și credincioșilor ortodocși din fostele parohii greco-catolice, bulversându-le într-un mod inimaginabil viața și liniștea personală, în special din Țara Beiușului, dar și din alte colțuri ale Bihorului, târându-i pe aceștia în tribunale unde au revendicat pământ, case parohiale și biserici, în unele cazuri au pierdut, iar acolo unde au avut câștig de cauză, credincioșii ortodocși, cu mari jertfe materiale, au clădit bisericii noi din temelie.

Nu peste multă vreme aceste biserici urmează să fie târnosite, si nu putem să nu ne întrebăm cum va explica Preasfințitul Sofronie acestor preoți și credincioși că au procedat corect construindu-și biserici noi, dar că și Preasfinția Sa a procedat politic corect, omagiindu-l pe cel care a încuviințat maltratarea psihică a acestora timp de mai mulți ani.

În atare situație este perfect normal ca acești preoți și credincioși să se simtă trădați de episcopul lor care, cel puțin din solidaritate cu păstoriții săi, dar și din conștiința misiunii sale, nu ar fi trebuit să participe niciodată la astfel de evenimente. Situația este cu atât mai ciudată, mai greu de înțeles, cu cât în urmă cu câțiva ani, prin 2003, Preasfințitul Sofronie prezent la un simpozion care marca 90 de ani de învățământ teologic ortodox la Oradea a spus despre Atanasie Anghel următoarele:  „Faptul că a acceptat să fie rehirotonit e o palmă pe obrazul dialogului dintre biserici şi un model de laşitate!”, acuzându-l pe acesta de sperjur, pentru că „a jurat în faţa patriarhului Ierusalimului că va rămâne ortodox şi, întorcându-se în Transilvania, acasă, a trecut la ceilalţi”.

Observăm că există o mare diferență între modul cum aborda atunci problema greco-catolicismului și cum o abordează azi. Atunci mărturisea un adevăr istoric, iar azi s-a lepădat de el de ca și cum aceste afirmații nu le-ar fi rostit niciodată, sau de ca și cum nu ar cunoaște împrejurările istorice în care a luat ființă greco-catolicismul sau metodele prin care a fost impus românilor ortodocși transilvăneni sau despre existența mucenicilor ortodocși care s-au opus acestuia.

Gravitatea acestei situații constă întâi de toate în faptul că prin astfel de gesturi, Preasfințitul Sofronie, îi legitimizează pe schismaticii și ereticii greco-catolici, dând impresia că între Ortodoxie și aceștia nu există diferențe, sau dacă totuși ele există nu sunt atât de mari sau atât de grave încât dacă de acum înainte unii ortodocși ar imita gestul Preasfinției Sale, nu ar exista niciun pericol ca aceștia să-și pună în primejdie propria mântuire. În esență, gestul Episcopului Sofronie desființează granițele dintre Ortodoxie și schisme sau erezii, contribuind la dezideratul ecumenist de nivelare a religiilor, de „unitate în diversitate”, care în mod concret înseamnă dragoste fără discernământ. În mod normal acestora se aplică axioma teologică enunțată de părintele Theodor Zisiss: „Pe eretici nu-i cinstim, îi condamnăm”.

În al doilea rând, în cadrul acestei slujbe au fost aduse spre închinare „moaștele” „episcopilor martiri” “beatificați” de Papa Francisc la Blaj cu ocazia recentei vizite efectuate în România, către care s-au înălțat rugăciuni. Este de-a dreptul revoltător pentru preoții și credincioșii ortodocși sa-l vadă pe episcopul lor aducând prin simpla sa prezența cinstire unor „episcopi” „martiri” greco-catolici care au preferat moartea decât să accepte Ortodoxia, vreme în care, în calitate de Episcop al Oradiei, Preasfințitul Sofronie, ignoră adevărații martirii ai Bisericii Ortodoxe, preoții Flore din Beiuș și Mihai din Sânmartin, uciși la 1744 alături de alți robi mulți tocmai pentru că nu s-au lepădat de Ortodoxie, refuzând totodată convertirea cu forța la greco-catolicism, credinciosul Găvruța Petru din Pocola, decedat în 1749, ca urmare a bătăilor primite pentru că s-a dus personal la Carloviț să ceară ajutor Mitropolitului sârb ortodox ca să-i scape pe credincioșii ortodocși din părțile Beiușului de cumplitele silnicii și prigoane la care erau expuși din partea papistașilor, care încercau cu orice preț sa-i convertească la greco-catolicism, și pe Episcopul Nicolae Popovici, aprig luptător împotriva fiarei comuniste, scos cu forța din scaun și exilat la Mănăstirea Cheia, unde a murit în urma otrăvirii.

Deși este Episcop al Oradiei din anul 2007, nu avem cunoștință ca Preasfinția Sa să fi propus Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române canonizarea acestor patru adevărați mucenici ai Ortodoxiei bihorene.

Constatăm astfel, cu multă durere sufletească, că Preasfințitul Sofronie arată mai multă aplecare și preocupare spre manifestările religiose, slujbe și rugăciuni în comun cu ereticii, decâ față de problemele propriei eparhii, cum ar fi aceste canonizări, față de care manifestă indolență totală.

În acest caz este firească întrebarea: Cui slujește Presfințitul Sofronie? Ortodocșilor sau ereticilor? Ce se poate înțelege din gesturile acestea decât o aplicare punctuală a îndemnului ereticului papă Francisc „Să mergem împreună!” sub egida căruia s-a desfășurat vizita sa în țara noastră din vara acestui an. Pot merge ortodocșii împreună braț la braț cu ereticii atâta vreme cât nu renunță la ereziile lor? Au slujit sau au participat Sfinții Vasile cel Mare și Grigorie Teologul la slujbele „episcopilor” arieni așa cum s-a întâmplat cu Preasfinția Sa? Desigur că nu.

Înseamnă că episcopul Sofronie n-a înțeles nimic din evenimentele din 2008 când a săvârșit slujba de sfințire a Agheasmei Mari cu acest „episcop” greco-catolic, și care erau pe punctul de a duce la caterisirea Preasfinției Sale. Dar azi printre sinodali nu mai este Mitropolitul Bartolomeu Anania, care a cerut caterisirea de care vorbeam, și de aceea  se manifestă fără nicio frică sau rușine nici față de Dumnezeu, nici față de Sfinții Părinți, nici față de preoții sau credincioșii din Eparhie, căci cine să-l mustre sau să-l îndrepte atâta vreme cât și Mitropolitul Ardealului, și Patriarhul României, și o mare parte dintre membrii Sfântului Sinod sunt de un cuget cu Preasfinția Sa. Doar Dumnezeu o mai poate face, căci de la oameni nu mai putem avea nicio speranță. Și o va face, căci Dumnezeu nu se lasă batjocorit și nici nu-și părăsește Biserica Sa, ci o apără și îi poartă de grijă.

Pentru a răspunde la întrebarea din titlu vom supune atenției cititorilor noștri ce precizează Sfintele Canoane în privința rugăciunii în comun cu ereticii și a celor ce intră într-un lăcaș de cult eretic ca să se roage.

Canonul 45: „Episcopul sau prezbiterul sau diaconul, dacă numai s-a rugat împreună cu ereticii să se afurisească; iar dacă le-a permis acestora să săvârșească ceva ca clerici (să săvârșească cele sfinte), să se caterisească”.

Profesorul sibian Ioan N. Floca arată că, întrucât ereticii sunt afurisiți, adică excomunicați din Biserică, se interzice membrilor Bisericii să se roage cu aceștia, și este de-a dreptul o infracțiune de gravitatea crimei slujirea celor sfinte cu clericii eretici, învederând faptul că aceasta este un act de trădare a Bisericii și trebuie sancționat ca atare.

Canonul 46: “Poruncim să se caterisească episcopul sau prezbiterul care a primit (ca valid) botezul ori jertfa (euharistia) ereticilor. Căci ce fel de împărtășire (înțelegere) are Hristos cu Veliar? Sau ce parte are credinciosul cu necredinciosul?”.

În partea a doua a comentariului la acest canon, canonistul arhid. Ioan N. Floca arată cum că ereticii au pierdut succesiunea apostolică, deci și continuitatea preoției, tainele lor nu sunt valide, ei înșiși nemaifăcând parte din Biserică, iar clerul care le va socoti totuși valide, este supus caterisirii.

Canonul 64 apostolic: Dacă vreun cleric sau laic ar intra în sinagogă (adunarea iudeilor sau a ereticilor) spre a se ruga, să se caterisească și să se și afurisească”. 

Canonistul arhid. Ioan N. Floca, tâlcuind acest canon, explică mai întâi că anumite relații ale creștinilor cu ereticii și necreștinii nu puteau fi evitate și, ca atare, nefiind interzise, desigur, fiind vorba de ralațiile sociale. În privința relațiilor cu caracter religios, care ar fi de natură sa-i aducă în situația de a se ruga împreună cu aceștia nu puteau fi îngăduite, pentru că ar fi însemnat o recunoaștere implicită a credinței lor, fapt care este contrar poziției principale pe care s-a situat Biserica față de eretici și necreștini.

Doar Biserica este singura depozitară a adevărului mântuitor revelat, și ea singură, prin mijloacele harului sfințitor, poate asigura mântuirea credincioșilor. Recunoașterea valorii soteriologice a practicilor religioase ale altor religii și ale ereticilor, înseamnă implicit recunoașterea netemeiniciei poziției pe care s-a situat Biserica față de necreștini și eretici. Pentru aceste motive, oricărui cleric îi este interzis, sub pedeapsa caterisirii și afurisirii, să se roage cu ereticii și necreștinii, fie în locașurile de cult ale acelora, fie în afară. Același lucru este interzis și laicilor, sub pedeapsa afurisirii.

Ce înseamnă afurisire sau excomunicare, ne explică același canonist arhid. Ioan N. Floca în cazul canonului 10 apostolic, care osândește comuniunea cu cei afurisiți: „Dacă cineva s-ar ruga, chiar și în casă împreună cu cel afurisit (scos din comuniune), acela să se afurisească.

Prin afurisire sau excomunicare, orice creștin era pus în afara Bisericii. Celui pedepsit cu excomunicarea nu-i era permis sub nicio formă să păstreze legături cu membrii Bisericii și nici acestora nu le era îngăduit să rămână în contact cu el. Opreliștea mergea atât de departe încât membrilor Bisericii nu li se îngăduia nici măcar să se roage împreună cu cel excomunicat, pentru că orice tratare cu indulgență a celui pedepsit de Biserică, însemna desconsiderarea pedepsei aplicate de Biserică. Prin izolarea impusă astfel celui afurisit se înțelege că respectivul trebuia să mediteze asupra păcatului săvârșit și să se pocăiască, pentru a se face vrednic de a fi primit în Biserică, prin aceasta urmărindu-se nu moartea păcătosului, ci reabilitarea lui.

Nesocotirea de către ceilalți creștini a oricăror pedepse care se aplică vreunuia ce se abate de la rânduiala bisericească, înseamnă uneori sprijinirea greșelii, încurajarea păcatului, iar nu ajutorarea celui căzut ca să se ridice.

În lumina celor enunțate aici, nu vom formula noi un răspuns la întrebare, ci îi vom lăsa pe cititori să concluzioneze singuri dacă episcopul Sofronie mai are cugetare și făptuire ortodoxe, dacă există consens între învățătura si faptele sale cu învățătura și faptele Sfinților Părinți ai Bisericii, și să decidă ceea ce le dictează propria conștiință.

Vom încheia tot cu o întrebare, adresată în mod special preoților și credincioșilor din Eparhia Oradiei. De câte ori și cât de grav mai trebuie ca Preasfințitul Sofronie să încalce și să desconsidere Sfintele Canoane astfel încât sfințiile și frățiile voastre să luați o atitudine în conformitate cu învățăturile Sfinților Părinți în astfel de situații?

Preot Cosmin Tripon

Mai este episcopul Sofronie al Oradiei ortodox?

Autor: Preot Claudiu

pr_claudiubuza@yahoo.com

20 de gânduri despre „Mai este episcopul Sofronie al Oradiei ortodox?”

  1. Vai de cei ce zic răului bine şi binelui rău; care numesc lumina întuneric şi întunericul lumină; care socotesc amarul dulce şi dulcele amar!
    Pentru aceasta, după cum paiele sunt mistuite de foc şi iarba uscată de flăcări, aşa rădăcina lor va fi topită ca pleava şi floarea lor va fi spulberată precum este cenuşa, căci au călcat legea Domnului Savaot şi au nesocotit cuvântul Sfântului lui Israel![Isaia5;20,24]

    Un articol uimitor, care ne pune in fata tabloul infricosator al ecumenistului ostentativ, care se comporta ca un stapan absolut in jurisdictia pe care o pastoreste, pentru ca stie ca nimeni, absolut nimeni, nu ii poate reprosa ceva , atata timp cat ocupa scaunul arhieresc si tine in mana carja episcopala.
    Ravna sincera si curata in Ortodoxie este nesocotita, dispretuita si considerata tulburare a pacii si „armoniei”, in timp ce asemenea actiuni smintitoare, anticanonice, sunt considerate naturale, firesti. Schisma se contureaza cu precizie, iar dreptcredinciosii asista cu pasivitate la tot ce se intampla. Dureros este ca preotii si monahii tac, intrucat cugetul smerit si trezvitor a amortit si credinta noastră ortodoxă este amenintată.
    N-avem voie să păstrăm tăcere asupra Apostaziei, să ne liniştim pe noi înşine şi pe alţii, că totul ar fi în ordine, că n-avem de ce să ne tulburăm. Cu toate că nu ne stă în puteri “să oprim Apostazia cu slabele noastre puteri“, datoria iubirii noastre creştineşti ne porunceşte nu numai să ne ferim, şi să ne păzim noi înşine, ci să-i păzim, să-i avertizăm şi pe semenii noştri, care nu văd şi nu observă nimic. Aici se cuvine să ne amintim minunata cugetare a unuia din cei mai mari stâlpi ai Bisericii noastre, Sfântul Grigorie Teologul: “Prin tăcere îl trădăm pe Dumnezeu“. Nu se cade a tăcea despre ceea ce este de primă necesitate – salvarea sufletelor omeneşti!
    Sa ne reamintim inteleptele sfaturi ale Sf.Ierarh Ignatie Briancianinov:“Judecând după spiritul timpului şi după frământarea minţilor, suntem îndreptăţiţi să credem că edificiul Bisericii, care se clatină demult, se va cutremura straşnic şi repede. Nu are cine să-l susţină şi cine să se împotrivească. Măsurile întreprinse pentru susţinerea lui au fost împrumutate din stihiile lumii, vrăjmaşe Bisericii, şi mai curând vor accelera căderea ei, decât s-o oprească.”
    Asistăm la o tot mai intensă prietenie cu lumea a ierarhilor, care promovează cu asiduitate diplomatia “în numele iubirii creştineşti” , in toate problemele de importantă vitală cu care se confruntă BOR, acum.
    Articolul Sfintitului Părinte Cosmin Tripon trage un nou semnal de alarmă , care ar trebui sa miste sufletele amortite, dar se pare ca orbirea spirituală si amagirea de sine au devenit caracteristice ale vietii religioase bisericesti de la noi.
    Sa ne bucurăm de libertatea de care incă dispunem, continuand cu nevrednicele noastre puteri, lupta sub epitrahilul Prea Cucernicilor Preoti ai lui Hristos, prin harul Mangaietorului, care ne conduc pe drumul mantuirii, impotriva duhurilor necurate, ale fatarniciei si vicleniei care domina veacul de acum. „Fără luptă duhovnicească nu există şi nici nu poate exista creştinism! Prin urmare, calea noastră nu parcurge calea curentelor moderne, nici a ecumeniştilor, nici a noilor hiliaşti. Credinţa noastră este credinţa Sfinţilor pustnici, “credinţa apostolică, credinţa părinţilor, credinţa ortodoxă”, care, “a făcut întreaga lume să fie de neclintit”[Vladica Averchie Tausev]

    Apreciază

  2. Sofronie asta nu a fost niciodata ortodox de cand este el nascut. Si asa sunt multi ca el in „Sfantul” Sinod. Am vrut sa le fac capatul la unii dintre ei, dar m-a oprit Mantuitorul : „Pe arhierei lasa-i, ca-i judec Eu.”

    Apreciază

    1. Negreșit îi va judeca Hristos pe minciuno-arhierei. Până atunci nu strică să stăm departe de ei, prin nepomenire! Canonul 15 ne dă acest „drept și datorie”, dacă rămânem în hotarele firești ale mărturisirii, fără excese și obligativități pseudoacriviste! Părintele Cosmin Tripon a făcut ceea ce este corect și bun în Eparhia Oradiei!

      Apreciază

  3. „O, creştine, nici un lucru să nu faci, până nu faci semnul Sfintei Cruci, când pleci în călătorie, când începi lucrul, când te duci să înveţi carte, când eşti singur şi când eşti cu mai mulţi; pecetluieşte-ţi cu Sfânta Cruce fruntea ta, trupul tău, pieptul tău, inima ta, buzele tale, ochii tăi, urechile tale şi toate ale tale să fie pecetluite cu semnul biruinţei lui Iisus Hristos asupra iadului. Şi nu te vei mai teme atunci de farmece sau descântece sau de vrăji. Că acelea se topesc de puterea Crucii, ca ceara de la faţa focului şi ca praful în faţa vântului“. (Sfântul Chiril al Ierusalimului)

    Apreciază

    1. Mihai,borbazaveru nu îmi par ortodocși.Ne poți lamuri ce-i cu episcopul acela.
      O alta problema.V-ați pus întrebarea daca criza poate veni din direcția zonelor petroliere din Arabia Saudita?Răspunsul meu este Da pentru ca toată economia atârnă de situația petrolului.Medicamentele se obțin din petrol,masele plastice,cauciucul,vopselele,aditivii alimentari,alimentele sintetice,îndulcitorii sintetici,toată industria chimica,uleiurile pt mașini,industria auto(partea ce tine de masele plastice),birotica,papetăria,agricultura depind,se obțin din petrol,depind de petrol.Daca scade producția de petrol ,se năruie procesele de producție,după ele,băncile,apoi apar imensele mișcări de strada pentru ca oamenii nu vor mai avea salarii,nu vor mai avea cu ce să-și onoreze debitele către băncile nemiloase si…Nici nu ma gândesc.E groaznic,daca stai sa te gândești ca acum ai un salariu si liniștea căminului iar peste doua zile,sau peste o luna de zile se vor duce toate acestea de parca nici pomeneala ca ai avut si tu cândva un trai in tihna.

      Apreciază

  4. Renuntand la Sfanta Ortodoxie, Sofronie Drincec, cel candva Arhiereu al lui Hristos, a renuntat la Sfanta Cruce. la Dumnezeu Cel Rastignit. Chiar daca nimeni din Sinodul BOR nu a luat atitudine impotriva acestei apostazii, chiar daca Preotii si monahii tac, umiliti de aceasta indrazneala, dovedesc o data in plus ca au devenit cu totii vrednici de plans , fiind de acord cu aceasta infamie.
    Sa ne rugam Sfintei Cruci , noi nevrednicii, dar iubitori ai ostenelii pentru Hristos, cunoscand ca suntem aici venetici si trecatori, pentru izbavirea a toata lumea de lucrarea draceasca a ecumenimului.

    -Înțelepciunea tainică a Crucii-Cuviosul Moise Aghioritul
    „Biserica Ortodoxă nu se opreşte pe culmea înfricoşată a Golgotei, ci îşi continuă calea până la mormântul gol şi în foişorul Cincizecimii. Dar trece neapărat prin Golgota, deoarece nu este Înviere fără Cruce.

    Crucea lui Hristos învaţă, luminează, călăuzeşte. Crucea învaţă răbdarea, nemânierea, iertarea, lupta necontenită, dragostea de nevoinţă. Crucea luminează mintea, cugetele, gândurile, visele, proiectele, planurile, ziua de azi şi de mâine. Crucea luminează adâncurile neluminate ale inimii noastre. Să ne aplecăm înlăuntrul nostru şi să ne cunoaştem sinele necunoscut. Crucea ne călăuzeşte spre jertfa şi lepădarea de sine, spre pocăinţă şi mântuire.

    Crucea este dascăl, medic şi teolog. Ne învaţă smerenia adevărată, viaţa creştină curată, autentică, lipsită de făţărnicie. Ca un medic chirurg, îndepărtează cele de prisos, cele nefolositoare, tumorile canceroase ale patimilor, şi tămăduieşte rănile sufletului. Teologhiseşte minunat adâncimea, înălţimea şi lărgimea tainei chenozei negrăite.

    Crucea ne conduce la frăţietatea cu aproapele nostru, oricine ar fi, orice ar fi, de vreme ce este fratele nostru, şi Hristos Şi-a vărsat sângele Său şi pentru el. Poate să fie străin, rău, păcătos, sau chiar torţionarul nostru. Aceasta este adâncimea nepătrunsă a Crucii. Să-i arătăm înţelegere chiar celui mai greu de înţeles dintre semenii noştri. Hristos, de pe Cruce, în toiul acelei suferinţe grozave, i-a iertat şi i-a îndreptăţit pe răstignitorii Săi. Aceasta este lărgimea cea necercetată a Crucii: să-i iubeşti nu pe cei care nu te iubesc, care nu o merită, ci chiar pe cei ce te urăsc, aşa cum Hristos ne-a iubit cu o iubire nesfârşită, cu toate că nu o meritam deloc, purtându-ne în chip netrebnic.

    De obicei, adevăraţii purtători ai Crucii sunt ascunşi, tăinuiţi, neştiuţi, n-au parte de faimă şi publicitate. Se bucură de răstignirea lor de bunăvoie, aşa cum se bucură şi pentru cea fără de voie. Nu se împotrivesc, chiar dacă lucrurile nu se întâmplă aşa cum ar fi vrut. Aceşti oameni necunoscuţi câteodată de noi, dar binecunoscuţi lui Dumnezeu, sunt cei ce opresc lumea de la deplina ei prăbuşire. Aceasta este înălţimea necovârşită a Cinstitei şi de viaţă făcătoarei Cruci. Ridicând Crucea lui Hristos cu mulţumire, aceştia păstrează în lumea nestatornică Harul lui Dumnezeu. Astfel de oameni neînsemnaţi, pe care noi îi trecem cu vederea, sunt cei care împodobesc zidirea, prin tainica, statornica purtare a Crucii. Oameni săraci cu mulţi copii, bolnavi strălucind de bucurie, nedreptăţiţi fără niciun reproş, nefericiţi fără cârtire, îndureraţi care-L slăvesc pe Dumnezeu. Toţi aceştia mustră suficienţa noastră, „fericirea” noastră, starea de amăgire în care ne aflăm…..Purtăm crucea pe piept spre ocrotire şi binecuvântare. O punem la temelia casei, la capul patului, în automobil, la birou, spre întărire şi apărare, putere şi ocrotire. Biserica noastră nu poate fiinţa fără Sfânta Cruce. Demonii se înfricoşează de ea, ereticii o tăgăduiesc, milenariştii o defăima, ateii o hulesc, cei de alte religii o ignoră….Pe Cruce vedem întreaga chenoză a Dumnezeirii, sărăcia nespusă, pe Dumnezeu gol, cu totul umilit, pătimind, răbdând dureri şi moarte. Pe Cruce Hristos a suferit pentru noi, a fost defăimat pentru noi, S-a făcut neînsemnat, rob, dispreţuit, ca să ne îmbogăţească, să ne slobozească şi să ne dăruiască nouă viaţă. Pe Cruce se recapitulează şi se face văzută toată iubirea negrăită a lui Hristos pentru omenirea păcătoasă…

    Jertfa Dumnezeului-Om pe cruce a fost, pentru întreaga omenire şi pentru fiecare om în parte, expresia dragostei Sale neasemănate şi pline de măreţie. Ne-a arătat pe faţă cât de mult ne iubeşte, nu prin simple vorbe frumoase, ci îmbrăţişându-ne cu mâinile Sale însângerate…
    A sfinţit cerul, văzduhul şi pământul cu preacuratul Său sânge cu care l-a adăpat.
    Viaţa capătă sens când îşi cunoaşte menirea ei îndumnezeitoare, se răstigneşte şi înviază împreună cu Cel Răstignit şi înviat, se smereşte, suferă şi nădăjduieşte.”

    Monahul Moise Aghioritul, “Cuviosul vameș și sfântul risipitor”, Editura Egumenita, 2016

    Apreciază

  5. ‘Ce-i foloseste omului să câstige lumea întreagă, dacă-si pierde sufletul? Sau ce ar putea să dea omul, în schimb, pentru sufletul său?” (Marcu 8, 36-37)
    „Pentru el există Împărătia Cerurilor si toate bunătătile vietii vesnice, pe care ochiul nu le-a văzut, urechea nu le-a auzit ”si la inima omului nu s-au suit” (I Corinteni 2, 9).

    Renuntand la Sfanta Ortodoxie, Sofronie Drincec, cel candva Arhiereu al lui Hristos, a renuntat la Sfanta Cruce, la Dumnezeu Cel Rastignit. Chiar daca nimeni din Sinodul BOR nu a luat atitudine impotriva acestei apostazii, chiar daca Preotii si monahii tac, umiliti de aceasta indrazneala, dovedesc o data in plus ca au devenit cu totii vrednici de plans, fiind de comun acord cu aceasta infamie.

    Faptele comise de cel care a avut titlul de episcop vrednic al BOR, devenit nu de astazi, ci de multa vreme, tradator al Sfintei si Neprihanitei Ortodoxii, cel care a continuat multi ani sa se desavarseasca in marsavia ecumenista, l-au condus la apostazie, spre prapastia intunecata a iadului, departe pentru vecie de dulcea mangaiere a Harului.
    Toţi, cler si popor, pe masura trecerii timpului, au ajuns la o tăcere asemenea unei trădări evidente, si despre ei vorbeste Imparatul David cand spune: „Toţi s-au abătut, împreună netrebnici s-au făcut, nu este cel ce face bunătate, nu este până la unul.” (Psalmi 13:3)
    Ne cuprinde tristetea si amaraciunea. gandindu-ne la drept-credinciosii ramasi fara Pastor, care inca nu isi dau seama de pericolul de moarte in care se afla sufletele lor. In teribile haite, acum, vor navali legiunile demonilor, asupra acestei biete tari si asupra acestui Neam necajit si mult-patimitor.

    Exista inca un Sfant Sinod, care are la dispozitie Sfintele Canoane, dreptarul Bisericii lui Hristos.
    Dar ca si in 2008, asistam cutremurati la lipsa sa de pocainta a acestui fost ierarh, la lipsa de reactie al Inaltului Cler.
    Daca nimeni din cei in drept, nu manifesta nici cea mai mica reactie de condamnare a atitudinii anticanonice, sfidatoare si insolente a fostului Ierarh Sofronie, ne aflam in situatia de a constata ca numai avem sinod.
    Intr-atat li s-a pervertit constiinta, li s-a intunecat mintea si invartosat inima, incat nimic din madularele trupului lor numai simt, gandesc si respira Ortodox?
    Se stie ca fiecare păcat, care constituie o întunecare a minții, este o repetare a păcatului lui Adam și o cădere de la viața adevărată. Atunci omul nu mai este un membru viu al Bisericii lui Hristos, caci spune dumnezeescul Ma­xim : „Mintea despărţită de Dumnezeu se face dobitocească sau drăcească”. Atunci când mintea omului se îndepărtează de Dumnezeu, toate energiile lăuntrice ale sufletului şi ale trupului se tulbură.
    Şi astfel, deşi creat după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, omul se face „ucigaş de oameni”, asemănându-se uci­gaşului de oameni, diavolul. Şi, aşa cum scrie Sfântul Grigorie, aceasta se datorează unei singure pricini: faptului că mintea omului s-a abătut de la frica şi pomenirea lui Dumnezeu, deschizând calea împreună-lucrării cu începătorul răutăţii. „Despărţirea minţii de Dumnezeu îl face pe om fie un diavol, fie o fiară.”
    Numai putem vorbi de necunoastere, nepasare si nici de lasitate, ci de complicitate la crima impotriva propriei plerome.
    Citind discursul rostit la instalarea sa ca episcop, in 25 februarie 2007, am fost uluita de elogiile aduse de cel care a fost episcopul Sofronie, in cel mai clar stil ecumenist, ereticilor.
    „*”Preasfinţite Părinte Episcop Virgil, Preaiubit Frate,

    Bisericile pe care le reprezentăm, tradiţiile pe care le încarnăm sunt tot atât de antice ca şi viaţa Bisericii înseşi. Biserica lui Hristos din Orient şi Biserica Romei au o moştenire comună, de sorginte apostolică. Fericitul Papă Ioan Paul al II-lea vorbea de respiraţia cu doi plămâni: Orientul şi Occidentul. Nu avem dreptul să neglijăm ceea ce ne apropie, privilegiind ceea ce ne separă. Nu mai este timp pentru aşa ceva.

    Pacificatorii, Papa Paul al VI-lea şi Patriarhul Noii Rome, Atenagora, ne-au lăsat un testament pe care avem obligaţia sfântă de a`l împlini: Tomos Agapis. Din acest document esenţial învăţăm ce avem şi noi de făcut: „adevăratul dialog al dragostei trebuie să susţină şi să inspire toate raporturile între persoane şi între Biserici însele… trebuie să fie înrădăcinat într`o fidelitate totală faţă de unicul Domn Iisus Hristos şi într`un respect mutual al propriilor lor tradiţii”10.(Tomos Agapis, 195)

    Şi cum am putea gândi şi lucra altfel, când ne simţim responsabili pentru sfâşierea Cămăşii lui Hristos? Dar suntem însufleţiţi de nădejde şi încurajaţi de eforturile inspirate şi susţinute de Providenţă, cum s`a întâmplat de curând la Constantinopol, de serbarea, din anul scurs, a Sfântului Apostol Andrei cel Întâichemat, Ocrotitorul Bizanţului şi al Romaniei Orientale – România, când Papa Benedict al XVI-lea, aflat în vizită la Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I, a semnat, împreună cu acesta, în Fanar, o Declaraţie comună, unde cei doi Întâistătători mărturisesc: „Duhul Sfânt ne va ajuta să pregătim ziua cea mare a restabilirii unităţii depline, când şi cum Dumnezeu o va voi. Atunci vom putea să ne bucurăm şi să ne veselim cu adevărat”.
    Si, mai departe:

    Dar, cu sinceritate şi respect reciproc, sub auspiciile generoase ale Sfântului Duh, cu înţelepciune şi răbdare, totul se va săvârşi potrivit rânduielii dumnezeieşti, care ţine seama, înainte de orice, de moştenirea noastră comună, de faptul că suntem cu toţii mlădiţele aceleiaşi Viţe. Numai că săracii nu pot suferi amânare. Pe ei va trebui să-i slujim împreună, inventând şi adaptând neîncetat, noi metode, noi căi de apropiere între Bisericile noastre.
    Această amplă lucrare nu ne priveşte doar pe catolici şi pe ortodocşi, ci pe toţi care ne revendicăm de la Hristos Domnul….”

    Sa ne rugam Sfintei Cruci, noi nevrednicii, dar iubitori ai ostenelii pentru Hristos, cunoscand ca in lumea aceasta, venetici si trecatori suntem, praf si cenusa si robi prea plecati Domnului, pentru izbavirea a toata lumea de lucrarea draceasca a ecumenimului.
    ‘Rătăcitor, cu ochii tulburi,/Cu trupul istovit de cale,/Eu cad neputincios, Stăpâne,/În fața strălucirii Tale./
    În drum mi se desfac prăpăstii,/Și-n negură se-mbracă zarea./Eu în genunchi spre Tine caut: Părinte, orânduie-mi cărarea!’

    *http://www.tabor-revista.ro/in_ro.php?module=content_full&id=10461
    Rugaciune-Octavian Goga

    Apreciază

Lasă un răspuns la Mihai Anulează răspunsul

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s